Sunteți pe pagina 1din 4

Citiţi cu atenţie sursele de mai jos: A.

„[Congresul Continental întrunit în 10 mai 1775] a format o armată


continentală şi i-a încredinţat comanda lui George Washington. (…) De acum înainte, independenţa este
câştigată, în fapt, chiar înainte de a fi revendicată. Mişcarea de idei şi exprimarea lor într-un text vor
ajunge din urmă realitatea cu un an mai târziu, odată cu Declaraţia de Independenţă (4 iulie 1776). Acest
text (…), fundamentează juridic insurecţia şi enunţă un sistem de valori la care se vor referi toţi oamenii
de stat. Ea constituie chiar şi în zilele noastre fondul filosofiei politice a poporului american. Declaraţia de
Independenţă se compune, în principal, dintr-o trecere în revistă a plângerilor formulate de colonii
împotriva Angliei, dar marchează, de asemenea, o dată importantă în istoria universală. Înainte de
Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului şi pentru prima oară în lume o naţiune proclamă solemn o
serie de principii fundamentale. (…) Revoluţia americană anunţă astfel şi anticipează toate miscările de
independenţă colonială. Ea sădeşte în mentalitatea americană reflexul anticolonialist. (…) Pe de altă parte,
se află la originea valului revoluţionar care, reluat şi amplificat de Revoluţia franceză, va înlătura, de-a
lungul epocilor, toate regimurile constituite până la Revoluţia din 1917.” (René Rémond, Istoria Statelor
Unite ale Americii) .„Cauzele interne pe termen lung ale Revoluţiei franceze pot fi urmărite în contextul
ascensiunii monarhiei la dimensiunea ei absolutistă şi al crizei acesteia după eşecul pretenţiilor
hegemonice europene (1713/1714). (...) Marii nobilimi îi era interzisă (...) activitatea economică directă,
ca fiind contrară rangului. Ludovic al XIV-lea o va lipsi şi de ultimele funcţii sociale, legate de rolul
tradiţional de clasă conducătoare la nivel regional. El va obliga astfel nobilimea să fie prezentă în
permanenţă la curtea regală, făcând-o complet dependentă de rege: nobilimea va deveni aproape parazitară
– ea va avea doar privilegii, fără a desfăşura o activitate corespunzătoare (administrativă sau de altă
natură) pentru societate.(...) Printre premisele europene ale Revoluţiei franceze se numără acumularea
primară de capital şi începuturile industrializării, prelungirea unor efecte negative ale Contrareformei,
Revoluţia engleză (1640-1660, 1688/1689), iluminismul şi raţionalismul, războaiele hegemonice europene
şi, în ultimă instanţă, efectele inverse ale republicanismului american asupra Franţei absolutiste. (...)
Revoluţia glorioasă (1688/1689) îşi va pune amprenta [asupra Franţei] prin vocaţia sa constituţionalistă,
care prin idealizarea de către intelectualii francezi (Voltaire, Montesquieu) va evolua către iluminismul
politic. Iluminismul nu va susţine sub nicio formă revoluţia sau republica, însă prin critica dezvoltată la
adresa monarhiei absolute va deschide calea, în ultimă instanţă, chiar prin Rousseau teoriei contractului
social.” (I.Geiss, Istoria lumii) Răspundeţi următoarelor cerinţe: 1. Selectaţi, din sursa A, două argumente,
care susţin influenţa exercitată de Revoluţia americană asupra organizării politice ulterioare. 6 puncte 2.
Menţionaţi, pe baza sursei B, două cauze sociale interne ale Revoluţiei franceze. 8 puncte 3. Formulaţi o
opinie referitoare la elementele de continuitate între Revoluţia engleză - ilumiminism - Revoluţia franceză
şi selectaţi ca argumente două informaţii din sursa B. 8 puncte 4. Formulaţi o opinie referitoare la
Declaraţia de Independenţă şi selectaţi ca argumente două informaţii din sursa A. 8 puncte 5. Prezentaţi o
deosebire dintre consecinţele sociale ale Revoluției americane şi respectiv, ale Revoluţiei franceze. 5
puncte 6. Prezentaţi o asemănare între organizarea politică a S.U.A. şi a Angliei din secolul al XVIII-lea,
în afara celor la care se referă sursele A şi B. 5 puncte Subiectul al II lea (50 de puncte) Elaboraţi, în
aproximativ patru-cinci pagini, o sinteză referitoare la Europa în contextul relaţiilor internaţionale din
secolul al XIX-lea şi prima jumătate a secolului al XX-lea, având în vedere: menţionarea a două
consecinţe ale Congresului de la Viena în evoluţia relaţiilor internaţionale din Europa Occidentală în
prima jumătate a secolului al XIX-lea; precizarea unui fapt istoric referitor la Problema Orientală în
perioada 1800-1840 şi menţionarea a două consecinţe ale acestuia pentru organizarea politică a Ţărilor
Române; prezentarea unei deosebiri şi a unei asemănări între faptele istorice desfăşurate în anul 1848 în
spaţiul românesc, respectiv în Europa Occidentală; prezentarea unei consecinţe a constituirii statelor
naţionale asupra relaţiilor internaţionale din a doua jumătate a secolului al XIX-lea; menţionarea unei
consecinţe a constituirii statelor multinaţionale pentru evoluţia relaţiilor internaţionale de la începutul
secolului al XX-lea; formularea unei opinii referitoare la acțiunile regimurilor democratice în cadrul
relațiilor internaţionale în perioada interbelică şi susţinerea acesteia prin două argumente istorice. Notă !
Se punctează şi utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea prezentării, evidenţierea relaţiei cauză
efect, susţinerea unui punct de vedere cu argumente istorice (coerenţa şi pertinenţa argumentării elaborate
prin utilizarea unui fapt istoric relevant, respectiv, a conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia),
respectarea succesiunii cronologice/ logice a faptelor istorice şi încadrare eseului în limita de spaţiu
precizată Total test 90 de puncte. Se acordă 10 puncte din oficiu. Total 100 de puncte

SUBIECTUL I (40 puncte) Citiți cu atenție sursele de mai jos: A. „[...] Maiestățile Lor, Împăratul
francezilor, Regina Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei, Împăratul tuturor Rusiilor, Regele Sardiniei
și Împăratul otomanilor, animați de dorința de a pune capăt calamităților războiului și voind să înlăture
cauzele care au determinat aceste calamități, au hotărât să se înțeleagă cu Maiestatea Sa împăratul Austriei
asupra bazelor necesare restabilirii și consolidării păcii [,..] Considerând că, în interesul păcii europene,
Maiestatea Sa Regele Prusiei, semnatar al convenției din 13 iulie 1841, trebuie să fie chemat să participe
la noile angajamente care se vor stabili [...] [ele] l-au anunțat să-și trimită plenipotențiarii la Congres. [...]
Plenipotențiarii [...] au convenit asupra următoarelor articole: [...] Art. 15 [...] Navigația pe Dunăre nu va
putea fi supusă niciunei piedici și niciunei taxe care nu este prevăzută în mod expres prin stipulațiile
conținute în articolele următoare. [...] Art. 20. În schimbul orașelor, porturilor și teritoriilor enumerate în
articolul 4 al prezentului tratat și pentru a asigura mai bine libertatea navigației pe Dunăre, Maiestatea Sa
împăratul tuturor Rusiilor consimte la rectificarea frontierelor sale în Basarabia. [...] Delegații puterilor
contractante vor fixa în detaliu traseul noii granițe. [...] Art. 21. Teritoriul cedat de Rusia va fi anexat
Principatului Moldovei, sub suzeranitatea Sublimei Porți. Art. 22. Principatele Țării Românești și
Moldovei vor continua să se bucure, sub suzeranitatea Porții și sub garanția puterilor contractante, de
privilegiile și imunitățile pe care ele le au. Art. 24. Maiestatea Sa Sultanul promite să convoace imediat în
fiecare din cele două provincii un Divan ad-hoc, astfel alcătuit încât să reprezinte interesele reale ale
tuturor claselor societății. Aceste Divanuri vor fi chemate să exprime voința populației referitoare la
organizarea definitivă a Principatelor”. (Actul final al Congresului de pace de la Paris, 30 martie 1856) B.
„Maiestatea Sa împăratul Austriei și Rege al Ungariei pe de o parte, și Maiestatea Sa împăratul întregii
Rusii pe de altă parte, [...] au hotărât conform cu strânsa prietenie care îi leagă și cu urgența de a preveni
posibilitatea unei ciocniri de interese ale Statelor lor respective, să se înțeleagă asupra consecințelor
războiului și să încheie o convenție suplimentară destinată să regleze dinainte remanierile teritoriale pe
care războiul sau dizolvarea Imperiului otoman le-ar putea avea ca rezultat. [...] Articolul I. Cele două
înalte Părți contractante, având ca scop final îmbunătățirea soartei creștinilor și vrând să îndepărteze orice
proiect de anexiune a unei suprafețe care ar putea compromite pacea sau echilibrul european [...] au căzut
de acord să-și limiteze anexiunile eventuale la următoarele teritorii: Împăratul Austriei și Rege al
Ungariei: Bosnia și Herțegovina cu excluderea părții cuprinse între Serbia și Muntenegru, în privința
căreia cele două guverne își rezervă să se pună de acord când momentul de a dispune de ea va veni;
Împăratul întregii Rusii: în Europa în regiunile Basarabiei, care va restabili vechile frontiere ale Imperiului
înainte de 1856. [...] Articolul III. Maiestatea Sa împăratul Austriei și rege al Ungariei și Maiestatea Sa
împăratul întregii Rusii au căzut de acord în principiu, [...] asupra punctelor următoare: în cazul unei
remanieri teritoriale sau a unei disoluții a Imperiului Otoman, stabilirea unui mare stat compact slav, sau
altfel, este exclusă: în schimb, Bulgaria, Albania și restul Rumeliei ar putea fi constituite în state
independente [...] Articolul IV. Înaltele Părți contractante se angajează să țină secrete stipulațiile prezentei
convenții, care va fi ratificată și ale cărei instrumente de ratificare vor fi schimbate la Viena în răstimpul a
patru săptămâni sau, dacă se poate, mai repede.” (Convenția secretă ruso-austro-ungară de la Budapesta,
15 ianuarie 1877) C. „[...] Art. 1. Bulgaria este constituită în principat autonom și tributar, sub
suzeranitatea M. S. Sultanului; ea va avea un guvern creștin și o miliție națională. [...] Art. 13. În partea de
sud a Balcanilor se formează o provincie ce se va numi Rumelia Orientală și care va fi pusă direct sub
autoritatea politică și militară a M. S. Sultanului, în condițiuni de autonomie administrativă. Ea va avea un
guvernator general creștin. [...] Art. 25. Provinciile Bosnia și Herțegovina vor fi ocupate și administrate de
AustroUngaria. [...] Art. 43. Înaltele Părți contractante recunosc independența României, legând-o de
condițiunile expuse în următoarele articole. Art. 44. [...] Libertatea și practica exterioară a oricărui cult vor
fi asigurate tuturor supușilor pământeni ai Statului Român, precum și străinilor și nu se va pune niciun fel
de piedică atât organizației ierarhice a diferitelor comunități religioase, cât și raporturilor acestora cu capii
lor”. Art. 45. Principatul României retrocedează M.S. Împăratul Rusiei porțiunea teritoriului Basarabiei
despărțită de Rusia în tratatul de la Paris din 1856 [...] Art. 46. Insulele formând Delta Dunării, precum și
Insula Șerpilor, sangeacul Tulcei [...] sunt întrupate cu România. Principatul mai primește afară de aceasta
ținutul situat în sudul Dobrogei până la o linie care, plecând de la răsărit de Silistra, răspunde în Marea
Neagră la miazăzi de Mangalia. [...] Art. 52. Pentru a mări garanțiile asigurate libertății de navigație pe
Dunăre [...] Înaltele Părți contractante doresc ca toate întăririle și fortificațiile ce se găsesc pe tot cursul
râului [...] să fie rase și să nu se mai poată ridica altele noi”. (Tratatul de pace de la Berlin, 13 iulie 1878)
Răspundeți următoarelor cerințe: 1. Menționați, pe baza sursei A, un fapt istoric care confirmă
funcționarea „concertului european” și un obiectiv declarat al acestuia. 5 puncte 2. Menționați, pe baza
sursei B, un principiu al relațiilor internaționale și o modalitate de asigurare a respectării acestuia. 5
puncte 3. Menționați, pe baza sursei C, o condiție impusă României pentru recunoașterea independenței. 3
puncte 4. Precizați teritoriul românesc la care se referă toate cele trei surse și o deosebire între sursele A și
C privind statutul acestui teritoriu. 5 puncte 5. Precizați o asemănare între regimul navigației pe Dunăre
prevăzut în sursele A și C. 3 puncte 6. Menționați o reglementare inclusă în sursa C, care încalcă o
prevedere inclusă în sursa B. 3 puncte 7. Prezentați câte un eveniment militar la care se referă sursele A,
respectiv B. 10 puncte 8. Formulați o opinie referitoare la consecințele relațiilor internaționale asupra
evoluției statutului politico-juridic al Principatelor Române/României în secolul al XIX-lea, folosind ca
argument câte un fapt istoric din sursele A și C. 6 puncte Subiectul al II-lea (50 puncte) Elaborați, în
aproximativ patru-cinci pagini, o sinteză despre Organizarea statelor moderne în spațiul german în secolul
al XIX-lea, având în vedere: - menționarea a două fapte istorice privind implicarea unor state germane în
războaiele napoleoniene la începutul secolului al XIX-lea; - precizarea a douSUBIECTUL I (40
PUNCTE) Citiţi cu atenţie sursele de mai jos: A.“Căderea Imperiului [lui Napoleon Bonaparte] pare să
marcheze eşecul definitiv al Revoluţiei Franceze pe plan ideologic, politic şi teritorial. Din punct de
vedere politic, principiile revoluţiei par respinse. În Franţa a fost restaurată monarhia legitimă şi
ordonanţele emise de regele Ludovic al XVIII-lea sunt, începând din 1814, datate ca din anul al 19-lea al
domniei sale, ştergând dintr-o trăsătură de condei Revoluţia, Consulatul şi Imperiul. În statele italiene şi în
cea mai mare parte a statelor germane se încearcă revenirea la situaţia anterioară. Sub aspect teritorial, se
încearcă, cel puţin în aparenţă, restabilirea situaţiei din 1789. Primul tratat de la Paris, care lipsea Franţa
de cuceririle teritoriale ale Revoluţiei sau ale Imperiului (...), prevedea reunirea la Viena a unui congres
diplomatic, care să stabilească graniţele din noua Europă. Congresul de la Viena urma să marcheze
întoarcerea la tradiţie. Se voia (...) sublinierea ideii că nicio coroană, niciun teritoriu nu pot fi declarate
disponibile dacă proprietarul lor legitim nu a renunţat la ele în mod oficial. Al doilea principiu era cel al
echilibrului european bazat pe drept şi pe justiţie. Respectivele teze susţinute de Talleyrand aveau scopul
de a permite protejarea puterilor mici şi, în special, împiedicarea Prusiei de a absorbi Saxonia şi de a
domina Germania, împiedicarea Rusiei de a-şi atribui Polonia sau împiedicarea Austriei de a domina
Italia.” (François-G. Dreyfus, Istoria universală) B.„După căderea lui Bismarck în 1890, Germania rămâne
centrul de gravitate al politicii europene. Acest rol este datorat situaţiei sale demografice – 67 milioane de
locuitori în ajunul Primului Război Mondial, ceea ce o face statul cel mai populat din Europa, după Rusia,
dar şi dinamismului său economic, care se bazează pe o puternică industrie grea şi pe metode comerciale
moderne, care fac din Imperiul German marele rival al Regatului Unit. (...) Considerabilă este importanţa
Germaniei şi în problemele extraeuropene (...). În timp ce Bismarck manifestase cele mai mari reticenţe
privind o politică imperialistă dincolo de frontierele continentale, Wilhelm al II-lea, este adevărat, împins
de cerinţele unei economii în plină expansiune, doreşte ca Germania să-şi cucerească un «loc sub soare» şi
îşi lansează ţara într-o politică de expansiune, Weltpolitik. (...) În acelaşi timp, politica de cucerire a
pieţelor şi dorinţa de a crea pentru Germania o puternică flotă de război, instrument al acelei Weltpolitik,
plasează rapid Reichul în calea intereselor britanice. În aceste condiţii, «Chestiunea Orientală» trece pe
locul al doilea în preocupările europenilor, aceasta nemaiconstituind o problemă decât pentru cele două
puteri pentru care regiunea balcanică rămâne o zonă de expansiune posibilă, pentru Austro-Ungaria şi
pentru Imperiul Rus.” (S. Berstein, P. Milza, Istoria Europei) Răspundeţi următoarelor cerinţe: 1.Selectaţi,
din sursa B, două argumente care susţin rolul important al Germaniei în relaţiile internaţionale de la
sfârşitul secolului al XIX-lea. 6 puncte 2.Menţionaţi, pe baza sursei A, două obiective ale Congresului de
la Viena. 8 puncte 3.Menţionaţi, pe baza sursei A, două elemente de continuitate în situaţia politică şi
teritorială a Franţei după căderea Imperiului lui Napoleon Bonaparte. 8 puncte 4.Formulaţi o opinie
referitoare la «Chestiunea Orientală» în contextul relaţiilor internaţionale din secolul al XIX-lea şi
selectaţi ca argument două informaţii din sursa B. 8 puncte 5.Prezentaţi un alt fapt istoric referitor la
relaţiile internaţionale din prima jumătate a secolului al XIX-lea, în afara celor la care se referă sursa A. 5
puncte 6.Prezentaţi o deosebire dintre organizarea politică a Germaniei şi a Austro-Ungariei din a doua
jumătate a secolulul al XIX-lea, în afara celor la care se referă sursele A şi B. 5 puncte SUBIECTUL AL
II-LEA (50 DE PUNCTE) Elaboraţi, în aproximativ trei-patru pagini, o sinteză referitoare la Stat, politică
şi societate în secolele al XVII-lea – al XVIII-lea, având în vedere: - prezentarea unui principiu promovat
de către reprezentanţii iluminismului; - menţionarea a două consecinţe în plan social ale constituirii
Statelor Unite ale Americii; - menţionarea a două cauze şi prezentarea unui fapt istoric referitor la
desfăşurarea Revoluţiei Franceze, din perioada 1789 -1794; - prezentarea unei asemănări între organizarea
politică a Angliei de la sfârșitul secolului al XVII-lea şi a Statelor Unite ale Americii de la sfârșitul secolul
al XVIIIlea; - menţionarea a două fapte istorice referitoare la Franţa în perioada 1795 -1799; - formularea
unei opinii referitoare la consecinţele “Problemei Orientale” asupra evoluţiei Ţărilor Române în secolul al
XVIII-lea şi susţinerea acesteia prin două argumente istorice. Notă ! Se punctează şi utilizarea ă decizii
teritoriale și a unei decizii politice adoptate în Congresul de la Viena, referitoare la statele germane; -
prezentarea unui fapt istoric privind problema unificării statelor germane în timpul revoluției din anii 1848
– 1849; - menționarea a două acțiuni prin care s-au manifestat aspirațiile naționale ale popoarelor din
Imperiului Habsburgic în timpul revoluției din anii 1848-1849; - menționarea unei cauze economice și a
unei cauze politice ale unificării statelor germane în jurul Prusiei; - prezentarea câte unei consecințe a
războiului dintre Prusia și Austria, privind organizarea fiecărui stat implicat; - prezentarea unui fapt istoric
referitor la ultima etapă a unificării Germaniei; - formularea unei opinii referitoare la consecințele
unificării Germaniei asupra evoluției relațiilor internaționale la sfârșitul secolului al XIX-lea și susținerea
acesteia prin două argumente istorice. Notă ! Se punctează şi utilizarea limbajului istoric adecvat,
structurarea prezentării, evidenţierea relaţiei cauză-efect, susţinerea unui punct de vedere cu argumente
istorice (coerenţa şi pertinenţa argumentării elaborate prin utilizarea unui fapt istoric relevant, respectiv, a
conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia), respectarea succesiunii cronologice/ logice a faptelor
istorice şi încadrarea eseului în limita de spaţiu precizată.

3.