Exercitiul 2 pag 95 Exercitiul 1 pag 105

Sfarsitul secolului al XVII-lea si inceputul de secol XIX pot fi numite secolul fanariot si se
caracterizeaza prin patrunderea elementelor grecesti in administratia Ţării Românesti şi
Moldovei in sec XVII si consolidarea dominatiei Imperiuliu Otoman în Ţara Românească
şi Moldovei. Tendinta domnitorior romani Dimitrie cantemir si Constantin Brincoveau de a
se alia cu puterile vecine, pentru a iesi de sub suzeranitatea otomana a detrminat Imperiul
Otoman sa restringa autonomia principatelo si sa inlocuiasca domniile pamintene cu cele
fanariote, mai ales dupa ce Dimitrie Cantemir trece de partea rusilor in 1711. In acelasi
timp in Transilvania s-a instituit regimul dominatiei habsburgice. După pacea de la
Karlowitz din 1699, dupa ce Imperiul Otoman a asediat Viena si a pierdut, Imperiul
Habsburgic si-a instaurat dominatia în Transilvania, iar puterile europene devin tot mai
interesate de dominatia balcanilor stapanite de Imperiul Otoman.
Exercitiul 3 pag 95
Revolutia Franceza a dus la crearea unei noi coalitii europene. De data aceasta monarhiile
absolutiste au vazut în ideile revolutionare un pericol pentru ordinea lor. Cu Revolutia
Franceza se pune capat vechiului sistem de relatii diplomatice traditionale, fondat pe
aliante dinastice, combinaþii matrimoniale, bunul plac al monarhilor. Unul din principiile
revolutiei este dreptul popoarelor sa dispuna de ele însesi, care în practica relaþiilor
internaþionale a dat nastere principiului suveranitatii nationale. Razboaiele revolutionare si
cele duse de Napoleon au dus cu sine la dezradacinarea vechilor rânduieli politice de tip
feudal si dinastic. Resentimentul popular față de privilegiile de care se bucurau clerul și
aristocrația a crescut în timpul unei crize financiare în urma a trei războaie anglo-franceze
costisitoare și a câtorva ani cu recolte proaste. Cereri de schimbare și reforme au fost
formulate după idealuri iluministe, ceea ce a provocat convocarea Stărilor Generale în mai
1789.
Pe planul juridic, actul a fost considerat drept „fraudulos” din trei motive:
1. deoarece actul de anexare a Moldovei orientale de către Imperiul Țarist încălca
practica internațională, cu toate normele de drept existente la moment [3] și
deoarece Moldova nu era provincie otomană;
2. în articolul VI al Tratatului de la Moscova (1921), delegația sovietică declară
toate tratatele semnate mai înainte între Imperiile Rus și Otoman ca fiind « nule și
neavenite », implicit așadar și Tratatul de la București din 1812;[6]
3. ocupația sovietică a Basarabiei și Bucovinei de Nord, la data de 28 iunie 1940, ca
urmare a ultimatumului din 26 iunie 1940, conformă revendicărilor sovietice
interbelice bazate pe actul din 1812 și integrate în Pactul Ribbentrop-Molotov,
constituie o violare a dreptului internațional și a „Protocolului de asistență
mutuală” din 21 iulie 1936, semnat între URSS și România de Maxim
Litvinov și Nicolae Titulescu.
Exercitiul 2 pag 105
Art. 5. De asemenea, împaratia Rusiei sa înapoieze si sa predea Înaltei împaratii
otomane pamântul Moldovei (Bogdan) de pe partea dreapta a râului Prut, de care s-a
amintit mai înainte, precum si Þara Româneasca (Eflac) si Oltenia, asa cum se afla ele
în prezent, cu cetatile lor, cu orasele lor, si cu târgurile si cu satele si cu locuitorii lor,
precum si cu tot ce se afla în þarile sus-zise [...]. De asemenea, Înalta împãrãþie sã
respecte documentele si semnãturile cu privire la privilegiile Þãrii Românesti si Þãrii
Moldovei, care au fost încheiate pâna la începutul rãzboiului [...]. (16(28) mai 1812)

Exercitiul 3 pag 101

Evenimentele politico-militare, care s-au desfasurat la sfârsitul secolului al XVII-lea în

Europa de SudEst, au influenþat considerabil evolutia politicã a Principatelor. Marile puteri
luptau pentru influenta în regiunea balcanica, în conditiile crizei chestiunii (problemei)
orientale. Principatele încercau sã iasã din aria sistemului otoman, cu toate cã boierii erau
divizaþi în grupuri de orientare diferitã: o parte vedeau salvarea þãrii în alianþa cu
otomanii, alþii cu – austriecii, cea de-a treia parte – cu rusii sau polonezii. Habsburgii
doreau sa-si consolideze pozitiile si în Moldova, dar nu aveau destule forte, mai ales cã aici
tindeau sã-si întãreascã poziþiile si polonezii. Ian Sobieski castiga în 1697 câteva lupte
victorioase cu otomanii în nordul Moldovei. În anul 1699, la Karlowitz este încheiata pacea
conform careia Imperiul Otoman este nevoit sã renunþe la suzeranitatea sa asupra
Transilvaniei. Aceasta provincie revine austriecilor. Banatul ramane otomanilor, Polonia
paraseste cetatile de nord ale Moldovei (Hotin, Soroca), întãrindu-se în schimb în Podolia.