RVOLUTIA FRANCEZA

PRIMA REPUBLICA
• Prima Republică , numit oficial Republica Franceză , este numele dat în mod
convențional de către istorici în perioada corespunzătoare tuturor 
regimurilor republicane din Franța , din luna septembrie 1792 până la luna mai 
anul 1804 . Adusă de Revoluția Franceză , Prima Republică a succedat 
monarhiei constituționale care a dispărut10 august 1792odată cu capturarea 
Palatului Tuileries de către sans-culottes , anunțând un nou război de exercitare a
puterii în Europa. Își exercită suveranitatea asupra teritoriilor actuale ale Franței și
asupra tuturor provinciilor Sfântului Imperiu situate pe malul stâng al Rinului și
formând teritoriile actuale ale Belgiei , Luxemburgului și unei părți a Germaniei
 actuale .
• 21 septembrie 1792, deputații Convenției, întruniți pentru prima dată, decid în
unanimitate abolirea monarhiei constituționale din Franța .
• Deși Republica nu a fost niciodată proclamată oficial, 22 septembrie 1792, se ia
decizia de a data actelor din Anul I al Republicii. 25 septembrie 1792, Republica
este declarată „unită și indivizibilă”. Din 1792 până în 1802 , Franța a fost 
în război cu restul Europei . Știe și conflicte interne, cu războaiele de la Vendée .
• Republica Franceză, înainte de Imperiu , a trecut prin trei forme diferite de guvernare sau 
regimuri politice :
• Convenția Națională , între luna septembrie 21 , 1792 și Septembrie Octombrie Noiembrie de 
26 , anul 1795 , a inclus perioada cunoscută sub numele de Teroare ( anul 1793 - 1794 ), în
care puterea principală a locuit în Comitetul de Siguranță Publică dominat de montagnarzii (6 
aprilie 1793 - 27 iulie 1794). De la5 octombrie 1793, calendarul republican este folosit oficial.
Pe 6 Messidor anul I (24 iunie 1793) este proclamată Constituția anului I , care înlocuiește 
Constituția din 1791  : nu a fost niciodată aplicată. Căderea Robespierre , 9 Thermidor Anul II (
26 iulie 1794), aduce la sfârșitul Terorii;
• Directory , fondat de Constituția anului III . Se extinde între26 octombrie 1795și 9 noiembrie 
1799  ;
• Consulatul , între10 noiembrie 1799și 18 mai 1804 , rezultat din lovitura de stat din 18
Brumaire și definită de Constituția din anul VIII . Consulatul se încheie cu înființarea 
Primului Imperiu . În Constituția anului XII , se specifică faptul că guvernul Republicii este
încredințat unui împărat ereditar. Utilizarea numelui Republic, care avea atunci semnificația
latină de stat sau organizație a statului, în sensul pe care Jean Bodin l-a dat acestui cuvânt
aplicat regalității, a căzut apoi în desuetudine și a dispărut complet în 1808 .. Când va fi reluat,
aceasta va însemna doar un sistem democratic electiv.
Sfârșitul monarhiei constituționale

• Împăratul Leopold al II - lea , fratele reginei Maria Antoaneta , ocupat în

principal de conflictul său cu Imperiul Otoman și împărțirea Poloniei , nu
se referă la probleme interne ale Franței, când la 20 aprilie, 1792 toți
deputații Adunării Naționale Legislativ , care apoi a deținut puterea și cu
mult înainte de proclamarea Republicii, a votat „cu bucurie” unilateral
pentru războiul împotriva „Regelui Boemiei și Ungariei”, adică împăratului.
Această declarație de război a fost destinată să distragă atenția
cetățenilor de la problemele politice interne și de tulburările sociale.
• Declarația de război abia votată, Franța, în speranța unei victorii rapide, a
invadat teritoriul Sfântului Imperiu și pentru a-l cuceri pe Mons, eliberează
fără succes lupta de la Quiévrain la 29 și 30 aprilie 1792, 
cea a marchizului 29 aprilie 1792, atacă fără succes Tournai și trebuie să
facă față unei contraofensive.
• În iulie 1792, ducele de Brunswick , general al armatelor austro-prusace, a publicat 
manifestul de la Brunswick , în care a amenințat distrugerea Parisului în cazul unui atac
asupra lui Ludovic al XVI-lea sau a reginei . Această declarație provoacă efecte opuse celor
așteptate. Într-adevăr, amenințarea externă care cântărește atunci asupra Franței nu va
face decât să exacerbeze necazurile politice rezultate din Revoluție și va crește
resentimentele diferitelor facțiuni politice față de Europa anti-revoluționară.
• În timpul violenței din 10 august 1792 , o mulțime de parizieni, care nu au uitat
uciderile orchestrate de La Fayette ( masacrul de la Nancy , împușcătura Champ
de Mars din iulie 1791) au asaltat palatul Tuileries și au masacrat aproape de 600
de gardi elvețieni , apoi solicită căderea monarhiei. Familia regală s-a refugiat în 
Sala Manege , care găzduia apoi Adunarea Legislativă . Teama de o nouă mișcare
anti-revoluționară a provocat o nouă violență. În prima săptămână din septembrie
1792, mulțimi de parizieni au pătruns în închisorile orașului pentru a ucide mai
mult de jumătate dintre prizonieri, inclusiv nobili, membri ai clerului, prizonieri
politici, dar și criminali obișnuiți, cum ar fi prostituate, hoți, criminali etc. . Aceste
episoade tragice sunt cunoscute sub numele de „  masacrele din septembrie  ”.
Convenția națională
• Ca urmare a acestei izbucniri de violență și a instabilității politice a monarhiei
constituționale, șase membri ai Adunării Legislative au sarcina de a
supraveghea alegerile viitoare . Convenția rezultată se bazează pe ideea
duală de abolire a monarhiei și elaborarea unei noi constituții. Prima acțiune
a Convenției va fi proclamarea Republicii și retragerea puterilor sale
politice de la rege . Acesta din urmă devine apoi un cetățean obișnuit, căruia
i  se dă numele de „  Louis Capet ”; Denumire sub care va fi judecat în
decembrie 1792, pentru infracțiunea de înaltă trădare, condamnat la 16
ianuarie și ghilotinat la 21 ianuarie 1793.
• În timpul iernii din 1792 și primăverii din 1793, Parisul a fost grav afectat de
foamete. Noua Convenție nu a reușit prea mult să remedieze acest lucru
până la sfârșitul primăverii anului 1793 și s-a preocupat mai degrabă de
războiul încă în curs. În cele din urmă, la 6 aprilie 1793, Convenția a creat 
Comitetul Siguranței Publice , căruia i s-a încredințat o sarcină monumentală:
• „Pentru a remedia mișcarea radicală constituită de Enrage , lipsa de alimente și revolte, revoltele din
Vandea și Bretania, înfrângerile recente ale armatelor revoluționare și dezertarea comandamentului său
general. "Comitetul Siguranței Publice a instituit de fapt o politică de teroare, ghilotina fiind
rezervată oricărei persoane percepute ca un dușman al Republicii.
• În ciuda nemulțumirii crescânde față de Convenția națională ca organ de conducere al țării,
aceasta a elaborat Constituția anului I (1793), ea însăși ratificată printr-un vot popular la
începutul lunii august. Acest text, care proclamă sufragiul universal într-un moment în care
începea să apară în Statele Unite , este foarte important deoarece constituie un obstacol
pentru burghezie, care până atunci reușise să mențină sufragiul censal . De asemenea, obligă
autoritățile publice să-i ajute pe cei nevoiași. Importanța acordată Comitetului pentru Siguranța
Publică și competențelor sale crește. Drepturile garantate de 
Declarația drepturilor omului și ale cetățeanului din 1789 și de noua Constituție sunt apoi
suspendate. Comitetul a efectuat mii de execuții împotriva dușmanilor reali și presupuși ai
tinerei Republici, până la punctul în care ghilotina a fost poreclită „briciul național”, printre alte
porecle. Politicile și legile Comitetului conduc Revoluția la un nivel atins până acum. Se
introduce calendarul revoluționar , bisericile din și din jurul Parisului sunt închise pentru a
continua decristianizarea Republicii, Marie-Antoinette este judecată și executată , 
legea suspecților este stabilită etc. Membrii mai multor facțiuni și grupuri revoluționare au fost
executați, inclusiv hébertiste și dantoniste .
Directorul

• După căderea lui Robespierre , clubul iacobinilor a fost dizolvat, iar 

girondinii care au supraviețuit au fost restabiliți. La 22 august 1795 (5
Fructidor An III), Convenția Națională a adoptat Constituția Anului III,
întocmită de o comisie formată din unsprezece membri în urma
refuzului termidorienilor de a aplica Constituția Anului I. Aceasta
restabilește libertatea de cult, permite eliberarea unui număr mare de
prizonieri și, mai important, prevede organizarea alegerilor pentru
constituirea unui nou corp legislativ. Triumful reacției termidoriene este
evident: odată cu restituirea sufragiului censal, revenim la principiul
cetățenilor activi și pasivi din 1791. Boissy d'Anglas poate astfel lăuda
meritele proprietarilor, iar Revoluția se impune în acest stadiu definitiv
caracterul său de revoluție burgheză. Conjurație a egalilor prin 
Gracchus Babeuf a fost astfel zdrobit în sânge în 1797.
• La 3 noiembrie 1795 a fost înființat Directorul. Puterea este împărțită între o
cameră superioară numită Consiliul bătrânilor care cuprinde 250 de membri, o
cameră inferioară numită Consiliul celor Cinci Sute și un guvern executiv format
din cinci membri numit Director (de aici și numele acestei perioade istorice), care
nu are autoritate asupra cele două Consilii. În fiecare an, unul dintre directori este
înlocuit cu unul nou, ales de Parlament. Consiliul de cinci sute este responsabil
de legi care propun, care trebuie să fie adoptate ulterior de Consiliul Bătrânilor .
Se presupune că cele două camere exercită o contra-putere împotriva unui
executiv prea important, protejându-se astfel de apariția unei noi dictaturi printr-o
separare strictă a puterilor.
• În ciuda succeselor militare ale lui Bonaparte în Italia , regimul a fost marcat de
instabilitate, corupție și grave probleme financiare. Directorii, adesea incapabili să
se înțeleagă, îngreunează luarea deciziilor, în timp ce Parlamentul este scena
unei opoziții partizane violente, așa cum a fost cazul în timpul loviturilor de stat
din 18 Fructidor Anul V (4 septembrie 1797) sau din 30 Anul VII Prairial (18 iunie
1799). Directorul a durat patru ani și s-a încheiat cu lovitura de stat din 18
Brumaire (Anul VIII, 9 noiembrie 1799).
• Acesta a fost proiectul meu sper ca va plcaut !!!