Proprietatile Materialelor De Constructii

Popovici Ciprian-Vasile

D. Voinitchi
 Proprietatile materialelor de constructii

Materialele de constructie sunt materiale naturale sau artificiale folosite in constructii.

Drept materie prima pentru fabricarea materialelor de constructie servesc materialele de
provenienta minerala (calcar, pietris, nisip, gips, granit, marmura, etc.), de provenienta vegetala
(lemn, deseuri agricole, etc.), unele produse ale industriei metalurgice, industriei chimice si a
industriei de prelucrare a petrolului (bitum, polimeri, gudroane, etc.). (wiki)

In ingineria civila, materialele de constructie indeplinesc multiple roluri asa ca acestea

trebuie sa fie insusite de anumite proprietati. Spre exemplu, materialele structurale trebuie sa aiba
bune caracteristici mecanice; materialele rezistente la apa ar trebui sa fie impermeabile;
materialele pentru pereti ar trebui sa fie rezistente la caldura si antifonice. In plus, materialele de
constructii ar trebui sa fie durabile deoarece acestea sunt afectate des de factori externi, cum ar fi
vant, ploaie, soare si inghet.

Proprietatile de baza ale materialelor de constructive includ proprietatile fizice, mecanice,

durabilitatea si cele de decor.
 Proprietatile fizice ale materialelor

1. Densitatea - este definita ca masa unitatii de volum. Aceasta este egala cu raportul
dintre masa unui corp si volumul acestuia. Densitatea este importanta in acele situatii in
care corpurile de densitati diferite se comporta diferit sau trebuie manipulate diferit, ori in
care cunoasterea densitatii poate servi in efectuarea unor operatii. Ca si exemplu, plutirea
unui corp solid la suprafata unui lichid este determinata de relatia dintre densitatile celor
doua substante: cele mai multe tipuri de lemn plutesc pe apa, dar cele mai multe tipuri de
metal se scufunda.

Formula:

m
ρ=
v

ρ= densitatea (g/cm3);

m= masa corpului (g);

v= volumul corpului (cm3);

2. Densitatea aparenta – este raportul dintre masa unui corp si volumul acestuia in conditii
naturale.

Formula:

m
ρ0 =
V0

ρ0 = densitatea aparenta (kg/m3);

m = masa corpului (kg);

V 0 = volumul corpului (m3);

Volumul unei substante aflate in conditii naturale se refera la volumul partii solide si volumul
porilor interiori. Daca aceasta are o forma regulara, volumul poate fi masurat direct; daca
aceasta are forma iregulara, volumul se masoara prin drenarea lichidului dupa astuparea
porilor cu ceara.

Calitatea si volumul se schimba in legatura cu continutul de apa. In general, densitatea

aparenta se refera la densitatea unei substante in conditii de umiditate redusa.

Densitatea materialelor de constructie comune:

 Nume Densitate (g/cm3 ¿ Densitate aparenta Porozitate (%)
(kg/m 3 ¿
Otel 7.85 7850 -
Granit 2.6-2.9 2500-2850 0-0.3
Calcar 2.6-2.8 2000-2600 0.5-3.0
Pietris 2.6-2.9 - -
Nisip comun 2.6-2.8 - -
Caramida din argila 2.5-2.7 1500-1800 20-40
Ciment 3.0-3.2 - -
Beton - 2100-2600 5-20
Beton asfaltic - 2300-2400 2-4
Lemn 1.55 400-800 55-75

3. Compactitatea
Compactitatea caracterizeaza gradul de umplere cu material solid al unitatii de volum de
material poros. Se exprima in procente. Pentru materiale compacte (ex. sticla) ea va fi 100%:
Formula:

V ρa
C= ∗100= ∗100
Va ρ (%)

4. Porozitatea si volumul de goluri

Porozitatea reprezinta, in procente, volumul total de pori si goluri din unitatea de volum
de material poros (volum aparent). Se poate determina o porozitate totala:
V total pori
Ptot = ∗100 ( % )
Va

Se poate determina si o porozitate deschisa (spre exteriorul epruvetei) sau aparenta (Pa):

V pori deschi ;i
Pa = ∗100 ( % )
Va

Porozitatea deschisa este legata de absorbtia de apa si influenteaza permeabilitatea si

rezistenta la inghet-dezghet a materialului. Se determina prin saturarea cu apa a probei.

Porozitatea inchisa(Pi) se determina prin diferenta:

Pi=Ptot −Pa

Pentru materialele granulare se determina volumul de goluri (volumul de spatii libere

dintre granule la unitatea de volum de material in gramada – in stare afanata sau indesata). Se
obtine prin saturarea cu apa a materialului granular aflat intr-un vas etalon.
 Proprietati legate de contactul cu apa

Absorbtia de apa se determina prin saturarea cu apa a materialului si este proprietatea

materialului de a absorbi si de a retine apa. Se poate raporta apa absorbita la masa probei
(absorbtie masica, Am) sau la volumul ei aparent (absorbtie volumica, Av).

m s −m
A m= ∗100 ( % )
m

m s −m
Av= ∗100 ( % )
Va

unde: ms-masa probei saturate

m-masa probei uscate

Cantitatea de apa pe care o contine un material reprezinta umiditatea. Se poate discuta de

o umiditate relativa (Ur) si de o umiditate absoluta (Ua).

m u −m
U r= ∗100 ( % )
mu

mu−m
U a= ∗100 ( % )
m

in care: mu-masa materialului cu umiditatea care trebuie determinata

m-masa materialului uscat in etuva pana la masa constanta (la 1050C).

Stabilitatea la apa se studiaza mai ales pentru materialele care lucreaza in structuri de
rezistenta in stare saturata cu apa pe termen lung. Coeficientul de stabilitate la apa este K:

Rs
K=
Ru

In care:Rs-rezistenta la compresiune a materialului saturat cu apa

Ru-rezistenta la compresiune a materialului uscat.

 Permeabilitatea este proprietatea materialelor de a lasa apa sub presiune sa le
penetreze.Coeficientul de permeabilitate reprezinta cantitatea de apa care trece prin unitatea de
suprafata si de grosime a probei in unitatea de timp, la o diferenta de presiune de o unitate (Kp):

Q⋅l
K p=
Δp⋅S⋅t
in care: Q-cantitatea de apa penetrata prin proba,

S-suprafata perpendiculara pe directia de penetrare a apei,

t-timpul(durata probei),

Δp-diferenta de presiune,

l-grosimea probei.
Permeabilitatea este datorata in special porilor capilari si depinde de distributia lor.
Exista si situatia in care materiale au o buna impermeabilitate deoarece porii nu comunica intre ei
(de exemplu: betoane preparate cu aditivi antrenori de aer).

Pentru determinare se foloseste un echipament numit permeametru.

Rezistenta la inghet-dezghet este proprietatea unui material saturat cu apa de a nu pierde

din rezistenta mecanica sau din masa o parte mai mare decat cea admisa de normativ.
Pierderea de rezistenta se datoreaza cresterii de volum de circa 9% a apei care ingheata si
tensiunii induse in structura intima a materialului.Rezistenta slaba la gelivitate (inghet-dezghet
repetat) au materialele cu pori capilari deschisi.

Coeficientul de inmuiere la gelivitate este:

Ru −R g
η= ∗100 ( % )
Ru

in care: Ru-rezistenta la compresiune a probei martor uscate,

Rg-rezistenta la compresiune a probei supuse la inghet-dezghet (la un numar de

cicluri dorit).

Refractaritatea este proprietatea materialelor de a rezista un timp indelungat la

temperaturi ridicate. Din acest punct de vedere se poate prezenta urmatoarea clasificare:

-materiale fuzibile - se inmoaie la temperaturi sub 13500C (de exemplu: caramizile),

-materiale greu fuzibile - se inmoaie intre 1350-15800C,

-materiale refractare - suporta temperaturi de peste 15800C (de exemplu: samota)

 Rezistenta la foc, la temperaturi de circa 10000C, face ca materialale sa se comporte mai
bine sau mai rau la incendii. In functie de comportarea la foc avem:

-materiale combustibile (polimerii),

-materiale greu combustibile (lemnul impregnat cu substante ignifuge),

-materiale necombustibile (nu ard dar se deformeaza prin pierderea rezistentei mecanice:
otel).

Conductivitatea termica este proprietatea materialelor de a permite trecerea caldurii prin

masa lor atunci cand intre fetele elementului de constructie exista o diferenta de temperatura.

Coeficientul de conductivitate termica redus da unor materiale caracterul de materiale

izolante (in principiu, materiale care au volum mare de pori si densitate aparenta redusa).
Deoarece apa are un coeficient de conductivitate termica mai ridicat decat aerul (de 25 de ori)
rezulta ca materialele umede sau saturate conduc mai bine caldura decat cele uscate (izolatiile
termice trebuie mentinute uscate).

Materiale cu conductivitate termica ridicata sunt metalele (otel,aluminiu,cupru-in ordinea

crescatoare a conductivitatii termice).

Dilatarea termica este cresterea dimensiunilor si a volumului matrialului prin incalzire.

Coeficientul de dilatare liniara (α) reprezinta alungirea (Δl) unitatii de lungime pentru o crestere a
temperaturii cu un grad:

Δl
α=
l 0⋅ΔT

in care: l0-lungimea la inceputul incalzirii

ΔT-cresterea de temperatura.

Similar se defineste coeficientul de dilatare volumica(γ):

ΔV
γ=
V 0⋅ΔT

Proprietatile fizico-mecanice ale materialelor

Rezistenta mecanica a unui material este capacitatea acestuia de a rezista la tensiunile

interioare care apar in structura ca urmare a incarcarilor exterioare.
Deformatiile mecanice: in urma solicitarilor mecanice, materialele isi modifica forma,
dimensiunile sau ambele. Acestea sunt de diferite tipuri: deformatii elastice, deformatii
plastice, deformatii vascoase, deformatii mixte.

- deformatia elastica este reversibila si dispare dupa incetarea actiunii fortei exterioare
- deformatia plastica este ireversibila deoarece in structura materialului se produc ruperi ale
legaturilor chimice si modificari ale ordinii particulelor constituente.

Limita de elasticitate este solicitarea pana la care deformatia elastica predomina iar cea
plastica este foarte redusa si in limite acceptate.
 Bibliografie

1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Materiale_de_construc%C8%9Bie
2. http://ebooks.narotama.ac.id/files/Building%20Materials%20in%20Civil
%20Engineering/Chapter%202%20The%20Basic%20Properties%20of%20Building
%20Materials.pdf
3. https://graduo.ro/lectii/constructii-si-lucrari-publice/proprietati-generale-ale-materialelor-
de-constructii-143185#_=_