PROPRIETI GENERALE ALE MATERIALELOR

1.1. Generalitati
Utilizarea materialelor se face pe baza unor proprietati fizice si mecanice care le fac apte pentru a fi puse n opera. Aceste proprietati se determina n laboratoare specializate, prin analize si ncercari, pe probe recoltate conform normativelor.

Prin analize se determina compozitia chimica si mineralogica a materialului. ncercarile permit determinarea proprietatilor fizice si mecanice ale materialului luat ca un ntreg. Exista doua categorii principale de ncercari: ncercari distructive, prin solicitari mecanice care distrug proba (epruveta), ncercari nedistructive (care, deoarece nu distrug materialul, se pot face si pe materiale puse deja n lucrare, permind observarea construciilor n timp).
ncercarile se fac pe probe obtinute n conditiile din standard. Unele probe sunt sub forma de corpuri de proba (epruvete) de forma si dimensiuni standardizate. Alte probe constau n cantitpti de material care se aleg dupa diverse criterii (de exemplu: aggregate, var, etc.).

1.2. Proprietati fizice ale materialelor 1.2.1. Densitatea

Se determina prin metode adecvate fiecarui tip de material. Se poa 131j92b te discuta de: densitate absoluta, densitate aparenta, densitate n gramada (n vrac) si densitate n stiva (mai ales pentru material lemnos).

Densitatea reprezinta masa unitatii de volum exprimata n kg/m3. Densitatea absoluta:

n care: m - masa probei (kg), V - volumul absolut (fara goluri sau pori; m3).
Cu ct este mai mare cu att este de asteptat ca rezistentele mecanice sa fie mai ridicate.

Densitatea aparenta:

n care: Va - volumul apparent al epruvetei (probei) incluznd volumul porilor si al golurilor interioare.
Densitatea aparenta redusa indica bune proprietati fono si termoizolante. Tot densitatea aparenta se foloseste n calculul greutatii constructiilor.

Cteva valori ale acestor caracteristici sunt date n tabelul de mai jos (1.1). Tabelul nr. 1.1 Materialul otel granit caramida sticla vata minerala calcar beton greu beton usor [kg/m3] 7800-7900 2700-2800 2500-2800 2500-3000 2500-3000 2400-2600 2400-2600 2400-2600 a [kg/m3] 7800-7850 2600-2800 1600-1800 1600-1800 200-400 200-400 2000-2500 500-1800

Densitatea n gramada se determina pentru materiale granulare (de exemplu: nisip, pietris, balast, .):

n care: Vg - volumul de material granular (incluznd si golurile dintre granule).

Densitatea n gramada se poate exprima pentru starea afnata sau ndesata a materialului.

Densitatea n stiva se determina n special pentru lemn dar se poate utiliza si pentru prefabricate, caramizi, etc.:

n care: Vs - volumul stivei. 1.2.2. Compactitatea

Compactitatea carcterizeaza gradul de umplere cu material solid al unitatii de volum de material poros. Se exprima n procente. Pentru materiale compacte (ex. sticla) ea va fi 100%:

(%)

n care sau folosit notatiile de mai sus. 1.2.3. Porozitatea si volumul de goluri
Porozitatea reprezinta, n procente, volumul total de pori si goluri din unitatea de volum de material poros (volum aparent). Se poate determina o porozitate totala:

Se poate determina si o porozitate deschisa (spre exteriorul epruvetei) sau aparenta (Pa):

Porozitatea deschisa este legata de absorbtia de apa si influenteaza permeabilitatea si rezistenta la nghet-dezghet a materialului. Se determina prin saturarea cu apa a probei. Porozitatea nchisa (Pi)de determina prin diferenta:

Pentru materialele granulare se determina volumul de goluri (volumul de spatii libere dintre granule la unitatea de volum de material n gramada - n stare afnata sau ndesata). Se obtine prin saturarea cu apa a materialului granular aflat ntr-un vas etalon.

1.2.4. Proprietati legate de contactul cu apa Absorbtia de apa se determina prin saturarea cu apa a materialului si este proprietatea materialului de a absorbi si de a retine apa. Se poate raporta apa absorbita la masa probei (absorbtie masica, Am) sau la volumul ei aparent (absorbtie volumica, Av).

n care: ms-masa probei saturate m-masa probei uscate Cantitatea de apa pe care o contine un material reprezinta umiditatea.Se poate discuta de o umiditate relativa (Ur) si de o umiditate absoluta (Ua).

n care: mu-masa materialului cu umiditatea care trebuie determinata m-masa materialului uscat n etuva pna la masaa constanta (la 1050C). Stabilitatea la apa se studiaza mai ales pentru materialele care lucreaza n structuri de rezistenta n stare saturata cu apa pe termen lung. Coeficientul de stabilitate la apa este K:

n care:Rs-rezistenta la compresiune a materialului saturat cu apa Ru-rezistenta la compresiune a materialului uscat. Permeabilitatea este proprietatea materialelor de a lasa apa sub presiune sa le penetreze.Coeficientul de permeabilitate reprezinta cantitatea de apa care trece prin unitatea de suprafata si de grosime a probei n unitatea de timp, la o diferenta de presiune de o unitate (Kp):

n care: Q-cantitatea de apa penetrata prin proba, S-suprafata perpendiculara pe directia de penetrare a apei, t-timpul(durata probei), p-diferenta de presiune,
l-grosimea probei.

Permeabilitatea este datorata n special porilor capilari si depinde de distributia lor.Exista si situatia n care materiale au o buna impermeabilitate deoarece porii nu comunica ntre ei(de exemplu:betoane preparate cu aditivi antrenori de aer). Pentru determinare se foloseste un echipament numit permeametru.

Se determina n special pentru betoane si se exprima prin urmatoarele clase:P210,P410,P810,P1210,etc.(2,4,8,12-presiuni n bari- sau atmosfere- la dare apa patrunde n proba pe naltimea de10 cm n cazul determinarii conform normativului)
Rezistenta la nghet-dezghet sau rezistenta la gelivitate este proprietatea unui material saturat cu apa de a nu pierde din rezistenta mecanica sau din masa o parte mai mare decat cea admisa de normativ.

Pierderea de rezistenta se datoreaza cresterii de volum de circa 9% a apei care ngheata si tensiunii induse n structura intima a materialului. Rezistenta slaba la gelivitate (nghet-dezghet repetat) au materialele cu pori capilari deschisi. Coeficientul de inmuiere la gelivitate este:

n care: Ru-rezistenta la compresiune a probei martor uscate, Rg-rezistenta la compresiune a probei supuse la inghet-dezghet (la un numar de cicluri dorit). Pentru beton aceasta proba este foarte importanta.Probele se satureazan apa la 20+50C si apoi se tin 4 ore la congelator la -15- -200C (apoi ciclul se repeta de n ori), Pentru beton se discuta de clasele de gelivitate G50,G100,G150 (cifrele reprezinta numarul de cicluri de inghet-dezghet la dare a rezistat proba fara apierde mai mult de 25% din rezistenta la compresiune fata de martor sau peste 5% din masa,prin exfoliere). 1.2.5. Proprietati termice ale materialelor ncalzirea materialelor organice (polimeri) produce urmatoarele efecte:
-nmuierea, ntre anumite limite de temperatura, ceea ce permite prelucrarea acestor materiale(mase plastice),

-descompunerea, cu degajare de gaze combustibile(ca H2,CH4,etc)(la anumite temperaturi :autoaprinderea) ncalzirea materialelor anorganice produce efectele urmatoare: -marirea porozitatii(disociere termica) -pierderea apei de cristalizare(de exemplu:ghips-ipsos) -reducerea porozitatii prin topire partiala: sub 8%-clincherizare, sub 2%-vitrificare,

-topirea partiala sau totala, n functie de temperatura si material NOT. Se numesc materiale refractare acele materiale care se nmoaie si se deformeaza sub propria greutate la temperaturi peste 15800C -unele materialese exfoliaza la temperaturi ridicate(beton,unele roci)
-unele materiale se distrug prin soc termic(variatie brusca de temperatura;de exemplu:sticla)

Refractaritatea este proprietatea materialelor de a rezista un timp ndelungat la temperaturi ridicate.Din acest punct de vedere se poate prezenta urmatoarea clasificare: -materiale fuzibile-se nmoaie la temperaturi sub 13500C (de exemplu:caramizile), -materiale greu fuzibile-se nmoaie ntre 1350-15800C, -materiale refractare-suporta temperaturi de peste 15800C (de exemplu:samota) Rezistenta la foc, la temperaturi de circa 10000C, face ca materialale sa se comporte ,ai bine sau mai rau la incendii.n functie de comportarea la foc avem: -materiale combustibile(polimerii), -materialegreu combustibile(lemnul impregnat cu substante ignufuge), -materiale necombustibile(nu ard dar se deformeaza prin pierderea rezistentei mecanice:otel). Conductivitatea termica este proprietatea materialelor de a permite trecerea caldurii prin masa lor atunci cnd ntre fetele elementului de constructie exista o diferenta de temperatura. Coeficientul de conductivitate termica redus da unor materiale caracterul de materiale izolante(n principiu,materiale care au volum mare de pori si densitate aparenta redusa).Deoarece apa are un coeficient de conductivitate termica mai ridicat dect aerul (de 25 de ori) rezulta ca materialele umede sau saturate conduc mai bine caldura dect cele uscate (izolatiile termice trebuie mentinute uscate). Materiale cu conductivitate termica ridicata sunt metalele (otel,aluminiu,cupru-n ordinea crescatoare a conductivitatii termice). Dilatarea termica este cresterea dimensiunilor si a volumului matrialului prin ncalzire.Coeficientul de dilatare liniara () reprezinta alungirea (l) unitatii de lungime pentru o crestere a temperaturii cu un grad:

(grad-1)

n care: l0-lungimea la nceputul ncalzirii T-cresterea de temperatura. Similar se defineste coeficientul de dilatare volumica():

(grad-1) Din punctul de vedere al dilatarii termice exista materiale izortope(se dilata la fel n toate directiile) si materiale anizotrope. Prin solicitari termice repetate materialul ppoate ceda prin oboseala termica. Pentru unele materiale fragile se pune problema rezistenta la soc termic (sticla,ceramica,roci monominerale-marmura), Rezistenta la soc termic este mare la materialele cu coeficienti de dilatare redusi si cu structura omogena. 1.3. Proprietati fizico-mecanice ale materialelor

1.3.1.Generalitati Rezistenta mecanica a unui material este capacitatea acestuia de a rezista la tensiunile interioare(eforturi) care apar n structura ca urmare a incarcarilor exterioare. ncarcarile se fac distructiv sau nedistructiv, pe epruvete de forma si dimensiuni standardizate, cu masini si echipamente standardizate. Valorile rezistentelor mai depind si de viiteza de aplicare anarcarilor(viteza micancarcari statice, viteza mare-ncarcari dinamice) si de existenta sau inexistenta frecarii ntre epruveta si platanele masinii de ncercari(presei). Efortul unitar care apare ca urmare a aplicarii ncarcarii exterioare este efort normal() si efort tangential(). n solicitarile simple (compresiune,tractiune) ele se determina prin raportul ntre forta care actioneaza (F) si sectiunea initiala a epruvetei(S0):

(N/mm2;daN/cm2;MPa) cu relatia de transformare :1N/mm2=1Mpa=10daN/cm2 1.3.2.Deformatii mecanice

n urma solicitarilor mecanice materialele si modifica forma sau dimensiunile (uneori,ambele) .Aceste modificari se numesc deformatii mecanice. Se pot ntlni urmatoarele tipuri:

-deformatii elastice, -deformatii plastice, -deformatii vascoase, -deformatii mixte(elasto-plastice,etc). Dupa marimea deformatiilor produse naunte de rupere exista: -materiale tenace-cu deformatii plastice mari nainte de rupere(cupru,aluminiu,oteluri de mica rezistenta,etc), -materiale fragile-cu deformatii foarte mici nainte de rupere(fonta,otelurile de mare rezistenta,sticla,piatra,betonul.etc). NOT. Unele materiale poroase sunt influentate de umiditatea si pot suferi deformatii de contractie-umflare. Contractiile se produc la uscarea materialului si dau ntinderi n structura materialului. Umflarile se produc prin crestere umiditatii si dau compresiuni n structura materialului. Deformatiile materialului prin contractioe-umflare se exprima n mm/m. Exemple de materiale care sufera asemenea deformatii: lemnul.betonul.etc. Deformatia elastica este reversibila si dispare la ncetarea actiunii fortei exterioare. Deformatia plastica este ireversibila deoarece n structura materialului se produc ruperi ale legaturilor chimice si modificari ale ordinii particulelor constituente. In practica orice deformatie elastica este nsotita de o minima deformatie plastica. Limita de elasticitate este solicitrea pna la care deformatia elastica predomina iar cea plastica este foarte redusa si n limite acceptate(la metale, de exemplu 0,01% din deformatia totala). n procesul de deformatie elastica se au n vedere: -alungirea specifica longitudinala (sau scurtarea specifica (la compresiune)):

n care: l-alungirea,

l0-lungimea initiala. -contractia specifica transversala (sau dilatarea):

in care: b-ngustarea sectiunii, b0-latimea initiala a sectiunii. -modulul de elasticitate(YOUNG):

in care: e-efort uniotar la limita de plasticitate (E=efortul necesar producerii unei deformatii longitudinale unitare) Relatia =E* este numita legea lui HOOKE. -modulul de elasticitate transversal:

Fig.1.1 in care: -efort unitar tangential, -deformatie unghiulara specifica(variatia unghiului de 900 din structura). -coeficientul lui POISSON (sau coeficientul de contractie):

Dupa valorile constantelor elastice E, G, , masurate pe diferite directii materialele se pot mparti n: -materiale anizotrope- se comporta diferit pe diferite directii (au stratificate, inele, fibre; de exemplu: rocile sedimentare, lemnul),

-materialeizotrope- au o comportare elastica identica pe toate directiile (structura amorfa sau cristalina foarte fina; de exemplu:otelul, sticla, cuprul, cauciucul,etc). Deformatiile plastice apar la solicitari care duc la depasirea limitei de elastiocitate (proportionalitate). Sunt deformatii permanente, care ramn si dupa ncetarea actiunilor exterioare si se datoreaza ruperii interne si repozitionarii particulelor materialului. Trebuie remarcat ca schimbarea de forma nu duce la distrugerea materialului. Se defineste fluajul ca o deformatie plastica produsa fara depasirea limitei de elasticitate dar sub actiune de lunga durata. Pentru beton , deformarea sub propria greutate n timp ndelungat se numeste curgere lenta. Deformatiile vscoase se mai numesc si deformatii de curgere si sunt specifice corpurilor vscoese, cu structura amorfa ( de exemplu: bitumul la anumite temperaturi, nainte de topire, n butoaie de carton, mortar sau beton proaspat,etc). Curbe caracteristice efort-deformatie n mod traditional, comportarea materialelor la solicitari mecanice se studiaza cu ajutorul diagramei efort-deformatie (-) la solicitarea de ntindere (mai rar compresiune). Pentru materialele tenace diagrama ar putea avea aspectele urmatoare: Fig. 1.2 Fig. 1.3 Pentru materialele cu rupere fragila diagrama are aspectul urmator: Fig. 1.4 Trebuie precizat ca modul de rupere al aceluiasi material se poate schimba n functie de viteza de ncarcare a probei (epruvetei) si de tempperatura. In figura 1.2 se pot observa fazele comportarii materialului pe durata ncarcarii (la ntindere): -punctul 1- p -limita de proportionalitate (E variaza cu 5%), -punctul 2- e -limita de elasticitate (deformatie plastica de 0,01% din deformatia maxima-0,01), -punctul 3- c -limita de curgere (se produc deformari neproportionale de 0,02%),

-ntre punctele 3 si 3 se produce curgerea la efort constant iar din punctul 3 ncepe ecruisarea (o noua asezare a structurii care permite cresterea efortului unitar pna la valoarea maxima max - punctul 4), -punctul 5-r - reprezinta efortul convential de rupere ( el este sub valoarea max doar pentru ca raportarea se face la sectiunea initiala a epruvetei) ; n mod real ruperii i corespunde punctul 5. 1.3.3.ncercari mecanice distructive ncercarile mecanice distructive sunt cele care se ncheie cu distrugerea epruvetei. n functie de viteza de ncarcare ele pot fi statice sau dinamice (vitezele sunt trecute n normativele pentru fiecare material). n probele unice, ncarcarea se aplica de la valoarea zero la cea de rupere iar n alte cazuri ea se aplica sub forma unor cicluri de ncarcare-descarcare care merg pna la valori inferioare ncarcarii care ar putea rupe n mod direct proba (se numesc ncarcari ciclice si au rolul de a permite constatarea comportarii materialului la oboseala mecanica). Rezistenta la compresiune statica Se realizeaza la presa, prin aplicarea uniforma a fortei (F) pna la ruperea epruvetei cu sectiunea initiala S0 :

(daN/cm2 ;N/mm2=MPa) Rezistenta la intindere statica Se aplica o ntindere axiala (F) la masina universala de ncercare (presa) pna la ruperea epruvetei (sectiunea S0):

Rezistenta la ncovoiere statica Epruveta se pozitioneaza orizontal, pe doua reazeme si este ncarcata perpendicular pe axa longitudinala. Fig 1.5 M-moment w-modul de rezistenta

n cazul betonului se poate determina rezistenta la ntindere prin incovoiere descrisa mai sus (relatia este empirica-experimentala):

Duritatea se determina prin aplicarea unei forte constante F usupra unei bile (BRINELL) ,piramide (VICKERS) sau asupra unui con (ROCKWELL) din material foarte dur (otel, diamant) n contact cu fata materialului de studuiat (pregatita prin polizare). Duritatea este raportul ntre forta aplicata F si suprafata interioara a amprentei lasata pe material(Ab). De exemplu , duritatea Brinell se determina cu relatia:

n care: Ab-aria calotei sferice, D-diametrul bilei, d-diametrul amprentei (dD). Duritatea se poate exprima si prin scara conventionala MOHS elaborata pe principiul zgrierii: INDICE MOHS 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 MATERIAL Talc,creta Ghips Calcit ,anhidrit Fier Apatit ,fier Ortoclar ,sticla Cuart Topaz Comud Diamant

Se mai pot cita si metode de determinare a densitatii dupa POLDY si dupa SHORE.

Rezistenta la compresiune dinamica (prin soc) Pentru determinarea acestei caracteristici a materialelor de constructie se lasa sa cada asupra epruvetei -E(cub,cilindru,placa) o greutate de la naltimea h. Fig 1.6 Rezistenta la compresiune prin soc este data de raportul ntre lucrul mecanic excitat de greutatea G (prin caderi repetate pna la distrugerea probei ) si volumul epruvetei (V):

Rezistenta la ncovoiere prin soc (rezilienta) Asupra unei epruvete (E) paralelipipedice (pe care s-a practicat o slabire de sectiune n forma de V sau U) se lasa sa cada un pendul greu. Rezistenta (Kh) este raportul intre lucrul mecanic efectuat de pendulul (ciocanul) de greutate G pentru a rupe epruveta cu sectiunea A. Fig 1.7

Aplicarea loviturii se face pe fata epruvetei opusa zonei preludrate. ncercari cu caracter ciclic Cea mai reprezentativa incercare din aceasta categorie este rezistenta la oboseala. Proba (epruveta ) supusa la aceasta ncercare este ncarcata si descarcata ciclic, dupa o lege bine definita (de obicei sinusoidala; pot fi si cicluri oscilante, pulsatoriisau alternante). Un exemplu practic de solicitare la oboseala este modul n care sunt solicitate grinzile unui pod, structura unei masini unelte,etc. Sub sctiunea solicitarilor ciclice n structura materialului apar transformari lente si continui.La anumite materiale (de exemplu betonul ) se dezvolta si se extinde treptat un sistem de microfisuri. n timp rezistenta materialului scade, ajungndu-se n anumite limite ale

solicitarilor, chiar la ruperea epruvetei sau a elementului de constructie studiat (se pot studia prefabricate sub forma de grinzi, placi,etc). Ruperea prin oboseala se produce la eforturi mai mari dect cele corespunzatoare incercarilor distructive statice, uneori chiar sub limita de elasticitate si fara deformatii plastice. Numarul de cicluri pe care l poate suporta materialul pna la cedare se defineste ca anduranta. Exista totusi un efort limita ( l ) sub a carei valoare, oricte cicluri s-ar produce, materialul nu mai cedeaza prin oboseala. Rezistenta la uzura este o alta proprietate a materialelor (de exemplu: pardoseli, drumuri) care se determina printr-o ncercare cu caracter ciclic. Epruveta este apasata cu o forta standard pe un disc metalic n rotatie. Pe disc se presara material abraziv (de exemplu nisip silicios) si se executa un numar standardizat de rotatii (cicluri) n functie de material. Se apreciaza rezistenta la uzura cu relatia:

n care: m-pierderea de masa a probei (kg), A-suprafata supusa uzurii (n contact cu discul; m2). 1.3.4 ncercari nedistructive ale materialelor aceste ncercari permit apreciarea proprietatilor fizico-mecanice ale materialelor fara distrugerea epruvetelor sau a elementelor de constructie studiate. Din acest motiv se pot utiliza si pe constructii aflate n exploatare. Totusi ele sunt considerate metode orientative, de control preliominar sau pentru urmarirea n timp a constructiilor. Se aplica mai multe categorii de ncercari nedistructive: a) incercari mecanice, b) incercari acustice, c) incercari atomice, d) incercari electrice si electronice.

a) Metodele mecanice de ncercarese bazeaza pe interdependenta ntrew rezistenta mecanica si duritate. Se folosesc doua metode mecanice: metoda amprentei (asemanatoare metodei de la determinarea duritatii) si metoda reculului (un berbec metalic proiectat cu o forta data pe suprafata materialului sufera un recul, n functie de duritatea si rezistenta mecanica a materialului). n ambele cazuri aparatele folosite se numesc sclerometre. n functie de amprenta lasata pe fata materialului sau de reculul masurat se citeste rezistenta mecanica din niste diagrame de etalonare (sau se poate calcula). b) Metoda acustica consta n strabaterea epruvetei de catre un impuls ultrasonor si masurarea vitezei acestuia n material. n functie de aceasta viteza se poate aprecia rezistenta mecanica (material compact-viteza mare-rezistenta mecanica ridicata; exista curbe de etalonare sau tabele de relatie rezistenta-viteza a ultrasunetelor n material). Viteza sunetului n aer este de 340 m/s iar n diverse materiale solide ea este cu att mai mare cu ct rezistenta este mai mare, putnd ajunge la 5000m/s. c)Metoda atomica consta n utilizarea unui fascicul de radiatii ,x sau neutroni rapizi. Aceste radiatii interactioneaza cu atomii materialului (asemanator cu radiografiile medicale). Se pot determina urmatoarele caracteristici: densitatea, umiditatea, marimea defectelor de material, pozitia armaturilor n beton, dozajul de bitum n betonul asfaltic, etc. c) Metodele electrice sau electronice permit determinario ale eforturilor si deformatiilor, modulilor de elasticitate, diametrului si pozitiei armaturilor n beton, etc. De exemplu, eforturile si deformatiilor pot fi studiate cu marci tensometrice a caror rezistenta electrica variaza cu alungirea sau comprimarea. Curentul care trece prin marcile tensometrice variaza si este masurat cu niste aparate electronice numite punti tensometrice. Pentru alte caracteristici metodele variaza de la un tip de material la altul.