APA DIN SOL

FORŢELE CARE ACŢIONEAZĂ ASUPRA APEI DIN SOL

1.Forţa gravitaţională acţionează asupra apei care circulă prin porii grosieri ai
solului, în condiţii de supraumezire produsă fie de o ploaie torenţială, fie de irigarea cu
norme mari de udare. Această forţă face ca apa să circule pe verticală umezind solul în
profunzime, surplusul de apă fiind evacuat în pânza freatică.

2.Forţa capilară acţionează asupra apei care circulă prin porii capilari, datorită
deficitului de presiune ce se creează în această categorie de pori. Această forţă determină
formarea la suprafaţa coloanei de lichid a unui menisc concav, sub care presiunea este
mai mică, deci apare aşa numitul deficit de presiune. Circulaţia apei se face lent, în toate
direcţiile, de la capilare cu diametru mai mare spre capilare cu diametru mai mic.
 3.Forţa de adsorbţie ( de sorbţie) determină reţinerea apei la suprafaţa
particulelor de sol. Este de natură electrostatică şi se datorează caracterului dipolar al
moleculei de apă şi energiei libere de la suprafaţa particulelor de sol.

4.Forţa osmotică acţionează asupra apei din solurile sărăturate şi se depinde de

presiunea osmotică. Cu cât concentraţia în săruri solubile este mai mare, cu cât va fi mai
mare şi presiunea osmotică, apa fiind reţinută cu forţe din ce în ce mai mari. Din această
cauză, pe solurile sărăturate, chiar în condiţii de umiditate optimă, plantele suferă,
deoarece apa circulă din celulele plantelor în sol (aşa numita secetă fiziologică).

5.Forţa hidrostatică (de submersie) acţionează numai în cazul solurilor

supraumezite, atunci când la suprafaţa solului se găseşte un strat de apă. Greutatea
stratului respectiv creează o forţă care determină pătrunderea apei în sol ( cum ar fi cazul
orezăriilor).
 POTENŢIALUL APEI DIN SOL (SUCŢIUNEA)

Forţele care afectează energia liberă a apei, forţa gravitaţională, forţa capilară,
forţa de adsorbţie, forţa osmotică, forţa hidrostatică (de submersie) etc., sunt
transformate în energii exprimate în unităţi de presiune, astfel încât să poată fi însumate.
Putem spune că fiecărei categorii de forţe îi corespunde un anumit potenţial:

- forţei gravitaţionale îi corespunde potenţialul gravitaţional (Ψg);

- forţei capilare şi celei de adsorbţie le corespunde potenţialul matricial (Ψm);
- forţei osmotice îi corespunde potenţialul osmotic (Ψo);
- forţie hidrostatice îi corespunde potenţialul hidrostatic sau de submersie
(Ψs).
Rezultanta obţinută poartă denumirea de potenţial total al alei din sol (Ψt) şi se
calculează cu relaţia:

Ψt = Ψg + Ψm + Ψo sau Ψs + Σ Ψi (cm col. apă, cm col. mercur etc.)

Potenţialul total poate fi exprimat faţă de presiunea atmosferei la nivelul mării,

care este de 760 mm coloană de mercur, ceea ce reprezintă înălţimea unei coloane
verticale de apă de 1033 cm cu secţiunea de 1 cm 2 (exprimarea cel mai frecvent utilizată).
Se mai poate exprima în bari (1 bar = 10.200 mm coloană de apă ) sau în pascali (Pa).

În mod obişnuit solurile sunt nesaturate ( nu prezintă exces de apă) şi au tendinţa

de a reţine apa, aceasta fiind supusă unui potenţial negativ. Forţa cu care apa este reţinută
în sol poartă denumirea de forţă de sucţiune sau simplu sucţiunea solului.

Ea poate fi măsurată cu ajutorul unui aparat numit tensiometru, care o exprimă în

cm coloană de apă. Valorile înregistrate variază între 1 cm (cazul solului saturat cu apă)
şi 10 000 000 cm coloană de apă( cazul solului uscat). Deoarece este incomod de a se
lucra cu cifre mari, Schofield a introdus noţiunea de pF care reprezintă logaritmul
zecimal cu semn schimbat al centimetrilor coloană de apă ce corespunde forţei cu care
apa este reţinută în sol.

pF= lg (cm col H2O) ( 0-7 )

Valoarea minimă a pF-ului este 0, deoarece logaritmul cifrei 1 este 0

(corespunzătoare solului saturat cu apă),
 Valoarea maximă este 7, deoarece logaritm de 10 000 000 (10 7) este 7
(corespunzătoare solului uscat).
Un sol la care forţa de sucţiune este 1 000 cm coloană de apă are pF = 3, iar la pF
= 1 înălţimea coloanei de apă este de 10 cm.

INDICII HIDROFIZICI

Coeficientul de higroscopicitate (CH) reprezintă cantitatea de apă pe care solul o

poate reţine din vaporii de apă din atmosferă cu umiditatea relativă de 94,3%. Valorile
CH corespund unei sucţiuni de pF 4,7. Apa corespunzătoare acestui indice este imobilă şi
inaccesibilă plantelor.
Coeficientul de ofilire (CO) reprezintă conţinutul de umiditate din sol la care se
produce ofilirea ireversibilă a plantelor, adică fără să îşi recapete turgeşcenţa chiar dacă
ulterior umiditatea solului creşte. Acest coeficient reprezintă limita inferioară a apei
accesibile plantelor. Pe curba de sucţiune coeficientul de ofilire corespunde unei valori
pF de 4,2 (intervalul pF 4,0-4,4). Se poate determina prin calcul în funcţie de valorile
coeficientului de higroscopicitate.
CO = 1,5 CH

Capacitatea de câmp (CC) reprezintă cantitatea de apă pe care o reţine durabil un

sol cu permeabilitatea bună şi profilul omogen, după ce a fost umezit în exces şi apoi
drenat. Valorile acestui coeficient corespund pe curba de sucţiune la pF 2,5 ( pF 2 pentru
solurile nisipoase şi pF 3 pentru solurile argiloase şi compacte)
Capacitatea de apă capilară reprezintă cantitatea maximă de apă pe care o poate
reţine solul deasupra oglinzii freatice, în zona franjei capilare
(înălţimea până la care se ridică apa prin capilaritate din stratul acvifer).
Capacitatea totală pentru apă (CT) (capacitatea de saturaţie) reprezintă cantitatea
maximă de apă din sol când toţi porii sunt plini cu apă. Valorile acestui indice hidrofizic
se pot determina cu ajutorul porozităţii totale şi a densităţii aparente, după formula:
PT
CT = ── în care:
DA

CT (% g/g) – capacitatea totală;

PT (% v/v) – porozitate totală;
DA (g/cm3) – densitatea aparentă.
 Capacitatea de apă utilă (CU, % g/g) reprezintă intervalul de umiditate a solului
în care apa este accesibilă plantelor şi se poate determina cu de relaţia:

CU = CC –CO
în care CC (% g/g) reprezintă capacitatea de apă în câmp iar CO (% g/g) coeficientul de
ofilire.
Accesibilitatea pentru plante a apei din sol nu este uniformă pe tot intervalul
umidităţii accesibile. Se apreciază că se realizează condiţii optime de aprovizionare cu
apă a plantelor în parte superioară a intervalului, limita fiind influenţată de textura
solului.
Plafonul minim al umidităţii (PM, % g/g) reprezintă nivelul până la care poate
scădea umiditatea în intervalul umidităţii accesibile, fără ca recoltele să fie sensibil
afectate. Acest indice desparte domeniul umidităţii greu accesibile de cel al umidităţii
uşor accesibile plantelor.
Plafonul minim se poate determina prin calcul cu formula:

PM = CO + f (CC-CO) = CO +f CU
unde: PM este plafonul minim (% g/g);
f – fracţie din intervalul umidităţii accesibile pentru care folosim următoarele
valori:
- 2/3 în solurile nisipoase, în solurile nisipo-lutoase puternic tasate, în solurile
luto-argiloase moderat şi puternic tasate şi în solurile argiloase;
- 3/5 în solurile nisipo-lutoase slab şi moderat tasate şi în solurile luto-argiloase
netasate sau slab tasate;
- ½ în solurile luto-nisipoase şi lutoase;
CO, CC, Cu au semnificaţiile cunoscute (% g/g).
 ACCESIBILITATEA APEI DIN SOL PENTRU PLANTE

Clase de coeficient de ofilire (CO)

Denumire Limite (% de greutate)
0
Foarte mic ˂4
Mic 4–8
Mijlociu 9 - 12
Mare 13 – 16
Foarte mare 17 - 25
Extrem de mare > 26

Clase de capacitate de câmp (CC)

Denumire Limite (% de greutate)

Foarte mică ˂ 10
Mică 10 – 20
Mijlocie 21 - 25
Mare 26 – 30
Foarte mare 31 - 40
Extrem de mare > 41

Clase de capacitate totală de apă ( CT)

Denumire Limite (% de greutate)

Foarte mică ˂ 20
Mică 21 – 25
Mijlocie 26 - 30
Mare 31 – 40
Foarte mare 41- 60
Extrem de mare > 60
 Valorile umidităţii şi ale indicilor hidrofizici la profilele analizate

Tabel 2
Nr.profil Adâncime Umiditate CH CO CC CT CU
(cm) (%)

P1 0-20 19,2 9,3 14,8 24,1 37,7 9,3

20-40 20,3 9,1 13,7 23,2 37,3 9,4

P2 0-20 18,8 10,1 15,1 24,5 36,6 9,4

20-40 17,4 9,4 14,1 24,1 36,9 10

P3 0-20 18,4 10,3 15,5 24,6 38,0 9,1

20-40 18,4 9,9 14,8 24,3 37,5 9,5

P4 0-20 22,9 10,3 15,5 24,6 44,1 9,1

20-40 21,0 9,4 14,1 24,1 44,1 10

 Pierderea apei din sol
Evaporaţia (E), adică trecerea acesteia în stare de vapori şi migrarea
în atmosferă.
Evaporaţia potenţială - Mărimea evaporaţiei depinde de o
serie de factori climatici şi anume: deficitul de saturaţie în vapori de
apă al atmosferei, temperatură, radiaţie, vânt (medie lunară în timpul De
verii de 5-6 mm/zi putând ajunge până la 12-15 mm/zi în zilele extrem
de călduroase, uscate şi cu vânt, în timpul iernii tinzând la zero ) A
Transpitaţia (T) reprezintă consumul util de apă prin intermediul
plantelor B
Evapotranspiraţie potenţial (ETP) - un sol aprovizionat cu
apă în optim şi acoperit de plante cu un covor bine încheiat(variază
între 300 şi 800 mm )
Drenajul intern (Di) – solul permite apei din partea superioară prin Di
infiltraţie
Drenajul extern(De) – scurgera apei la suprafaţa terenurilor în pantă
Drenajul glabal (Dt)- Dt=Di+De

Bilanţul apei din sol

E+T

P-precipitaţii I- irigaţi Ss'

Ss-scurgeri de
suprafaţă
Si'
Af'
Si-scurgeri interne
Af-aport freatic

Ri+ (P+I+Af+Ss+Si)-(E+T+Af'+Ss'+Si')=Rf

Rf-Ri= (P+I+Af+Ss+Si)-(E+T+Af'+Ss'+Si‘)

Ri=rezerva iniţială
Rf=rezerva finală
 TIPURI DE REGIM HIDRIC
Regimul hidric al solului reprezintă (după Rode) ansamblul
fenomenelor legate de pătrunderea apei în sol, mişcarea prin sol şi
modificarea umidităţii solului. Principalele tipuri de regim hidric sunt
următoarele:
regim hidric nepercolativ – este caracteristic zonelor cu climat
secetos, unde ETP > P, iar apa freatică se găseşte la adâncime
mare;
regim hidric periodic percolativ – este caracteristic zonelor ceva
mai umede ETP ≡ P, periodic solul este percolat pe întreaga
grosime, până la pânza freatică, (argilizare-Bv orizont cambic)
regim hidric percolativ – este caracteristic solurilor din climate
umede P> ETP, se realizează un curent descendent permanent
de umiditate, care în fiecare an percolează solul până la pânza
freatică: (argiloiluvire- Bt)
regim hidric exudativ – se întâlneşte în zonele aride şi secetoase,
în prezenţa apei freatice la mică adâncime (sub 3-5 m). Pe
măsură ce apa se pierde din sol, deficitul de umiditate este
compensat de apa freatică, prin ascensiune capilară, astfel înât
solul se poate menţine permanent supraumezit, (salinizare sa si
sc; sodizare na si ac)
regim hidric freatic stagnant – se întâlneşte în condiţii de climă
umedă, cu pânza freatică aflată la adâncimi critice;(gleizare Go
sau Gr)
regim hidric stagnant – se întâlneşte în condiţii de climă umedă, la
solurile greu permeabile, situate pe suprafeţe plane sau
depresionare. Apa stagnează deasupra unui orizont greu
permeabil (Bt) şi solul prezintă exces de apă în partea
superioară, uneori chiar de la suprafaţă: (stagnogleizare W sau
w)
regim hidric amfistagnant – în partea superioară exces de apă
stagnantă, iar în partea inferioară exces freatic,
regim hidric de irigaţie – se întâlneşte la solurile irigate la care se
realizează o umectare mai profundă şi repetată a solului, fără a
se schimba regimul hidric natural al solului.
Aerul din sol