Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
MODULUL
Utilizarea metodelor şi
modelelor economico-
matematice
CHIŞINĂU-2020
1
CURRICULUMUL MODULULUI
Cuprins
I. Preliminarii.................................................................................................................4
V. Unităţile de învăţare.................................................................................................6
2
„ Teoria economică nu este un ansamblu de
recomandări definitive folosite în politica de
gospodărire. Ea este mai degrabă o metodă,
un instrument intelectual, o tehnică a gândirii,
care îl ajută pe cel ce o cuoaşte să ia decizi corecte. „
J. M. Keynes
I. Preliminarii
Activitatea economică este caracterizată de o pătrundere masivă a metodelor
matematice. Acest lucru se impune de complexitatea problemelor economice de
rezolvat. În consecinţă, doar experienţa acumulată în activitatea economică nu mai
poate face faţă unor decizii riguroase în domeniu. Pentru ca activitatea economică să
prospere, pentru a lua decizii corecte în scopul îmbunătăţirii funcţionării firmelor,
întreprinderilor, ramurilor economice este nevoie de a pune la bază aparatul
matematic modern.
Studierea globală a aspectelor calitative şi cantitative ale unui fenomen economic
necesită un anumit volum de noţiuni, concepte şi metode matematice care
considerate ca un ansamblu, dau un aşa numit model matematic ataşat fenomenului
studiat. Astfel, legătura concretă dintre matematică şi economie se stabileşte printr-o
traducere în limbaj matematic a noţiunilor şi a relaţiilor ce intervin în fenomenele
economice, fapt ce se realizează în aşa-numitul proces de modelare matematică, prin
care omul reuşeşte să evidenţieze esenţialul, şi să descopere legile după care se
guvernează fenomenele respective.
Rezolvarea problemelor de studiu al unui fenomen economic, numărul mare de
date cu care se lucrează şi volumul mare de calcule necesare, pretinde o tehnică de
calcul puternică. Apariţia calculatoarelor rapide au făcut să apară capitole noi în
matematică, care se preocupă de modelarea proceselor economice. Un alt motiv, care
pledează pentru utilizarea matematicii în studiul proceselor economice, este şi dorinţa
omului de a atinge un anumit optim.
Problema alegerii dintr-o mulţime de rezultate posibile pe cel optim, în concordanţă
cu un anumit scop, este de o importanţă majoră pentru orice economist, teoretician
sau practician. Dacă în trecut conţinutul optimului economic funcţiona, cel mai adesea,
după principiul ”cu cât mai mult, cu atât mai bine”, în prezent optimul economic
lucrează după principiul ”profit maxim în condiţii date”.
Utilizarea calculului matematic în economie, a dat naştere economiei matematice,
în cadrul căreea s-au creat noi metode precise de optimizare a activităţii economice,
apelându-se la ramurile existente în matematică, dar şi cerând imperios găsirea de noi
concepte matematice, care să permită găsirea soluţiilor optime cât mai rapid şi mai
exact. În aşa mod, au apărut metodele economico-matematice în rezolvarea
3
problemelor de optimizare a activităţii unor întreprinderi, a unor societăţi de comerţ,
turism sau cu preocupări agricole.
Disciplina „Utilizarea modelelor şi metodelor economico-matematice (UMEM)”,
constituie o componentă a domeniului „Matematica Aplicată” şi este studiată de elevii
specialităţii Nr. 1851 „Informatică” din CEITI, având drept scop principal –iniţierea
elevilor, viitorilor promatori ai ideilor economiei de piaţă, în aplicarea metodelor şi
tehnicilor de optimizare a proceselor şi fenomenelor din sfera economică, care se
transpun în modelul problemei programării liniare (restricţiile şi funcţia scop sunt
expresii liniare).
Temele de bază ale cursului sunt:
1)Problema de programare liniară (PPL) ca model a unor probleleme
economice ;
2) Metoda simplex;
3) Teoria dualităţii;
4) Problema transporturilor.
4
Un alt motiv care pledează pentru utilizarea matematicii în studiul proceselor
economice este şi dorinţa omului de a atinge un anumit optim. Problema alegerii dintr-
o mulţime de rezultate posibile pe cel optim, în concordanţă cu un anumit scop, este
de o importanţă majoră pentru orice economist, teoretician sau practician. Noţiunea
de optim, destul de veche în gândirea economică legată direct de practică, apare într-o
nouă lumină prin posibilităţile oferite de matematica contemporană.
Dacă în trecut conţinutul optimului economic funcţiona, cel mai adesea, după
principiul ”cu cât mai mult, cu atât mai bine”, în prezent optimul economic lucrează
după principiul ”profit maxim în condiţii dat
Prin studierea concretă a situaţiilor, elevii vor însuşi diferite metode de analiză
economică, apreciind desinestătător realitatea economică. Competenţele formate şi
dezvoltate în cadrul disciplinei vor putea fi utilizate pentru realizarea părţii economice a
proiectelor de diplomă, cât şi pentru aplicarea lor în viitoarea profesie.
2. Competenţe specifice.
a) competenţa de a explica fapte, fenomene, procese din viaţa reală, utilizînd
concept specifice domeniului economic;
5
b) competenţa de a lua decizii în diferite situaţii, calculînd, aplicînd instrumente,
metode, tehnici specifice disciplinei;
c) competenţa de a utiliza conceptele specifice domeniului economic în
d) rezolvarea unor situaţii de problemă, precum şi în analizarea posibilităţilor
personale de dezvoltare;
e) competenţa de a optimiza utilizarea factorilor de producere.
f) competenţa de a prognoza şi a evalua venitul optim cu cheltuieli minime
Numărul de ore
Contact direct
Semestru Lucrul Modalitatea de Numărul de
l Tota Practică/ evaluare credite
Preleger individua
l laborato
i l
r
V 90 30 30 30 examen 3
V. Unităţile de învăţare
2. Metoda simplex.
6
Unităţi de competenţă Unităţi de conţinut Abilităţi
UC5. Probleme de maxim. 2.4. Criteriu de optim. A5. Calculul valorii funcţiei de
Cazul unui minim. optim.
4. Problema transporturilor
UC7. Modelul problemei 4.1. Proprietăţi algebrice de A7. Trecerea de la o
transporturilor bază: clasificarea soluţiilor. soooluuuţiiie laaa alta..
condiţia de compatibilitate a PT A8. Determinarea soluţiei
4.2. Determinarea unei soluţii optimale a PT.
iniţiale
4.3 Metoda colţului nord-vest.
7
VII. Studiu individual ghidat de profesor
Modalităţi de Termeni de
Materii pentru studiul individual Produse de elaborat
evaluare realizare
Din punct de vedere organizatoric, fiecare lucrare de laborator prezintă un program într-un limbaj
de programare elaborat de fiecare student in cadrul orelor de laborator şi care va cuprinde o
problemă din domeniu economiei, dar formulată ca un model matematic. Tematica orientativă a
lucrărilor la UMEM este prezentată în următorul tabel.
№
Denumirea temelor şi conţinutul lor
Lecţii practice ce constau în executarea de catre elevi a unor sarcini practice în scopul aplicării
cunoștințelor teoretice, sau în vederea însușirii unor deprinderi pentru calificarea de contabil sau
economist.Inițial, profesorul va executa demonstrații, prin care le va explica elevilor cum anume se
vor derula exercițiile practice.
Chestionarea, deoarece elevul învață mai mult cînd întrebările care se pun sunt multe, frecvente și
relativ ușoare.
Proiectul individual, care îi implică pe elevi în activități de investigare a unor probleme din domeniul
Programării liniare și au drept rezultat obținerea unor produse, cum ar fi aplicații economice simple.
9
moment dat - în mod curent, periodic şi final - propunând şi soluţii de perfecţionare a actului de
predare-învăţare.
Dintre multiplele aspecte pedagogice evaluarea randamentului şcolar reprezintă un ansamblu
de activităţi care transpune sursele imediate, raportîndu-le la o serie de funcţii şi scopuri bine
determinate.
Evaluarea implică trei componente interdependente: controlul, aprecierea şi notarea.
Evaluarea este pusă în faţa sarcinilor de a exercita influienţele asupra procesului educaţional şi de
a evidenţia disfuncţiile, identificând nu doar ceea ce elevul n-a înţeles, ci şi sursa acestei erori.
In funcţie de obiectivele educaţionale curriculare se folosesc metode de evaluare, concepute ca
realizând un echilibru între probele orale, scrise şi cele practice.
Metodele tradiţionale de evaluare la UMEM apreciază în special ceea ce ştiu elevii, adică cunoştinţele
prin:
- Probe scrise ( testari pe parcursul anului)
- Lucrări de laborator (îndeplinite la calculator);
- Examenul scris (subiectele reflectă materia cursui integral)
În genere, Examenul, reprezintă o metodă de evaluare sumativă la sfârşit de semestru
sau al anului de studii.
XI. Resursele necesare pentru desfăşurarea procesului de studii
Cerinţe tehnice
10
-
- membru al Comitetului de organizare a Forului Internaţional Studenţesc „Tineretul pentru democraţie”
septembrie 1998: participarea la conferinţa internaţională studenţească cu lucrarea “Dezvoltarea durabilă a
turismului în Moldova”, locul III.
REFERINŢE:
Directorul firmei “Odeon” Ion Botnaru.
PASIUNI
lectura, filmele, teatrul, natura.
11
Cursul Marketingul în turism
12
Tema № 1 Esenţa marketingului în turism
1.1. Conceptul de marketing
1.2. Planificarea de marketing
1.3. Funcţiile marketingului turistic
1.4. Principiile marketingului turistic
1.5. Obiectivele marketingului turistic
Dorinţa de a călători
15
Analizând opţiunile diverşilor autori se poate de menţionat că investigarea pieţei reprezintă
funcţia premisă, realizarea ei constituind punctul de plecare în orientarea întregii activităţi a
întreprinderii de turism.
16
impun noi pieţe deoarece pieţele existente nu asigură absorbţia lor sau există dorinţa şi capitalul
necesar pentru expansiunea întreprinderii turistice.
Diversificarea se rezumă la vânzarea de produse şi servicii noi pe pieţe noi. Este cea mai
riscantă opţiune şi trebuie susţinută de un volum mare de publicitatea, atât pentru produse şi servicii,
cît şi pentru zonele în care se află noile pieţe.
Obiectivele de marketing ale întreprinderilor de turism trebuie să satisfacă următoarele cerinţe:
să fie elaborate pentru fiecare piaţă selectă;
să fie acceptabile, adică să îndeplinească principalele grupuri de interese din exteriorul şi
interiorul întreprinderii;
să fie flexibile, în cazul modificărilor apărute în mediul extern sa intern al întreprinderii
turistice;
să fie clare, înţelese de către toţi angajaţii întreprinderii turistice;
să fie posibil de evaluat rezultatele intervenţiei pe piaţă;
să fie posibil de estimat efortul financiar în concordanţă cu rezultatul obţinut;
să fie elaborate pentru o anumită perioadă de timp.
Stabilirea obiectivelor de marketing dau posibilitate managerului pe marketing de a evalua şi
ajusta dacă este cazul, la timp programele de marketing ale întreprinderii turistice, de a stabili
criteriile pentru analiza eficienţei acestora.
După autoarea A. Stăncioiu obiectivele de marketing se pot grupa în funcţie de scopul propus:
1) obiective legate de creşterea profitului:
profitul net;
profitul brut;
recuperarea investiţiilor
2) obiective de piaţă:
diversificare serviciilor şi produselor turistice;
acaparare noilor pieţe de desfacere;
3) obiective referitoare la volumul vânzărilor:
cifra de afaceri;
durata sejurului;
numărul de turişti deserviţi
4) obiective referitoare la concurenţă:
lider de piaţă;
performanţe în raport cu concurenţii;
atragerea unor segmente de piaţă.
În vederea urmăririi stadiului de realizare a obiectivelor propuse, întreprinderea turistică
trebuie să-şi stabilească standardele de performanţă, pentru ca ulterior să le utilizeze în atingerea
scopurilor propuse.
Obiectivele propriu – zise ale întreprinderii se clasifică în:
obiective de producţie;
obiective de financiare;
obiective de marketing;
obiective de resurse umane;
obiective de cercetare - dezvoltare;
17
Ierarhia obiectivelor întreprinderii de turism schematic poate fi prezentată astfel:
Obiectivele
generale ale
întreprinderii
turistice
Obiective Obiective
Obiective Obiective de de
de produs de preţ promovare distribuţie
18
Tema 2. Studierea pieţei turistice. Realizarea cercetărilor de marketing în turism.
2.1. Oferta turistică
2.2. Cererea turistică
2.3. Realizarea cercetărilor de marketing în turism
2.4. Segmentarea pieţei turistice.
2.5. Distribuţia în turism
2.1. Oferta turistică
Piaţa turistică este sfera de interferenţă a ofertei turistice materializate prin producţia turistică şi cererea turistică
materializată prin consum turistic.
Pentru a putea caracteriza oferta turistică este necesar iniţial de a defini noţiunile de produs şi serviciu.
Astfel, produsul poate fi definit ca un bun material sau un tip de activitate, proprietăţile de consum ale căruia
satisfac anumite dorinţe, necesităţi.
Oferta turistică este formată din totalitatea elementelor potenţialului turistic natural şi antropic şi activităţile de
valorificare a acestor elemente în vederea satisfacerii cererii turistice.
Producţia turistică este formată din serviciile prestate de facto de către firmele turistice într-o anumită perioadă.
Procesul de prestare reprezintă oferirea propriu-zisă a serviciului turistic clientului: discuţii cu reprezentanţii
firmei, deplasarea spre destinaţia de odihnă şi revenirea acasă, servirea în hotel şi în restaurant, etc.
Rezultatul final al prestaţiei este reprezentat de satisfacţia consumatorilor în raport cu aşteptările sau
schimbările ce au avut loc în cadrul relaţiei firmă turistică – client.
Specialiştii în marketingul serviciilor propun mai multe criterii de determinare a calităţii serviciilor. În opinia
experţilor americani, există cinci elemente definitorii pentru calitatea serviciilor, care pot fi identificate cu condiţiile de
bază pe care o firmă de servicii trebuie să le îndeplinească.
Determinanţii ofertei turistice
I. Teritoriul – este materia primă a ofertei turistice. Capacitatea optimă de primire exprimă numărul maxim de turişti care
pot fi primiţi de un teritoriu fără prejudiciu mediului ambiant şi social. El include:
componenta naturală, configuraţia geografică a teritoriului: litoral, munţi, câmpii, peşteri;
condiţii meteorologice: climă, soarele, ploi, curenţi de aer, calamităţi naturale, etc.;
patrimoniul cultural şi istoric: arta, arheologie, obiective istorice, religioase, folclor;
balneologie: izvoare termale şi minerale, etc.;
flora şi fauna: originalitate, diversitate, exclusivitate, etc.
II. Baza tehnico-materială.
a) Baza tehnico-materială a cazării.
b) Baza tehnico materială a alimentaţiei.
c) Baza tehnico-materială a transportului:
d) Baza tehnico materială a agrementului.
III. Infrastructura.
Această componentă a ofertei este analizată ca infrastructura turistică: amenajări, dotări şi mijloace care
aparţin acesteea - reţea de informare turistică, magazine artizanale şi de alte tipuri, parcări, servicii de închiriere a
mijloacelor de transport sau echipamente turistice, schi, nautice, etc. Infrastructura este caracterizată prin serviciile apă-
canalizare, energie electrică, comerţ, servicii de securitate, medicale, telecomunicaţii, internet, frizerii, saloane de
frumuseţe, etc.
IV.Personalul firmei turistice
V. Formalităţile turistice.
Paşaportul şi viza (viză turistică, viză de afaceri, etc.);
Formalităţile vamale (coridor roşu şi verde);
Controlul valutar şi regulile de schimb valutar;
Controlul sanitar (vaccinarea, certificat despre starea sănătăţii, transportarea animalelor, produselor biologice,
alimentare, medicamente, etc.)
Securitatea socială şi ecologică a turiştilor,
Regimul de intrare şi ieşire din ţară, etc.
Oferta turistică poate fi divizată după un şir de criterii:
- după scop: cognitiv, de odihnă, afaceri şi congrese, urban, tratament balneologic, sportiv, de vânătoare, ecologic,
religios, studii, rural, etc.;
- după mobilitate: mobil, staţionar, mixt;
- după forma de participare: individual, de grup, de familie;
- după vârstă: pentru copii, juniori, tineret, maturi, seniori, mixt;
- după sezonalitate: sezon activ, demisezon, extrasezon;
- după criteriul geografic: internaţional, regional, local, transfrontalier;
19
- după forma deplasării: terestru, utilizarea mijloacelor clasice de transport, utilizarea mijloacelor exotice;
- după tipul mijloacelor de transport: auto, aerian, feroviar, fluvial-maritim, ciclism, hipism, combinat.
2.2. Cererea turistică
Cererea turistică se formează în ţara de reşedinţă a turistului.
Consumul turistic se realizează la locul amplasării ofertei turistice.
Consumul turistic se realizează în câteva etape:
Pregătirea către consum;
Deplasarea către destinaţie;
Consumul propriu-zis;
Revenirea la locul de reşedinţă.
Cererea turistică este determinată de:
* veniturile populaţiei care rămân după satisfacerea necesităţilor de primă importanţă;
* timpul liber:
- la sfârşitul zilei;
- la sfârşitul săptămânii;
- în timpul concediului anual.
* factorii demografici: dinamica populaţiei, structura pe sexe, vârstă, etnie, componenţa familiei, nivelul urbanizării,
etc.;
* factorii motivaţionali: fiziologici (odihnă, tratament), sociali (stabilirea relaţiilor), cognitivi (culturali, educativi),
religioşi (pelerinaj), alţi factori – etnici, vizita rudelor etc.;
* factori conjuncturali: profesionali, de natură economică, politică, moda, etc. .
21
- neutralizarea informaţiilor defavorabile ce se răspândesc prin zvonuri;
- stimularea cererii;
- diversificarea produselor şi serviciilor turistice;
- fidelizarea clienţilor prin diverse activităţi;
- formarea unei imagini favorabile a produsului turistic;
- justificarea preţurilor la produsele şi serviciile turistice;
- informarea publicului cu privire la noile produse şi servicii turistice formate.
Aceste obiective se pot atinge cu ajutorul reclamei, relaţiilor cu publicul, stimulării vânzărilor, marketingului direct,
târgurilor şi expoziţiilor, etc.
3.2.1. Reclama
În anul 1948, Asociaţia Americană de Marketing defineşte reclama drept: ”orice formă de prezentare şi
promovare nepersonală a unor idei comerciale, de produs sau serviciu ce sunt plătite de un susţinător/sponsor”.
Reclama este cea mai cunoscută componentă a sub-mixului promoţional. În esenţă, reclama este o prezentare
nepersonală a unor produse şi servicii prin intermediul mijloacelor de informare în masă. Ea este nepersonală, deoarece nu
se adresează unei persoane concrete, ci unui grup care formează auditoriul – ţintă.
În literatura de specialitate se discută mult despre efectele psihologice ale mesajelor de reclamă.
Formula AIDA (A – atenţie; I - interes; D – dorinţă; A – acţiune) ţine de specificarea principalelor efecte pe care
trebuie să le realizeze mesajul promoţional asupra destinatarului.
Trebuie de menţionat că mesajele promoţionale pe care le recepţionăm sunt un produs finit a unui şir de
investigaţii, planuri strategice, decizii tactice, care formează procesul de reclamă.
În funcţie de obiectivul reclamei, distingem:
- reclamă de informare – care comunică consumatorilor privind caracteristicile produsului sau serviciului turistic;
- reclamă de convingere – poartă un caracter agresiv şi are drept scop major să convingă consumatorii să cumpere un
produs sau un serviciu turistic concret, evitând oferta concurenţilor;
- reclama comparativă – o varietate a reclamei de convingere, care se bazează pe compararea propriilor produse turistice
în raport cu cele ale concurenţilor;
- reclamă de reamintire – are drept scop primordial de a reaminti consumatorilor potenţiali de existenţa unui produse
sau servicii turistice concrete şi de caracteristicile lor;
- reclamă de întărire sau confirmare – o varietate a reclamei de reamintire, care are scopul de a confirma
consumatorilor reali despre corectitudinea alegerii făcute, cu scopul repetări de achiziţionare a produselor turistice.
22
Caracteristicile principalelor mijloace de reclamă
23
3.2.2 Relaţiile cu publicul
Institutul de Relaţii Publice din Marea Britanie, creat în an. 1948 defineşte relaţiile publice ca
“eforturile planificate şi de durată, orientate spre crearea şi menţinerea unor relaţii de bunăvoinţă şi bună înţelegere între
societate şi întreprinderi”.
24
Această formă de promovare şi vânzare poate cuprinde o arie mai mică de piaţă, dar are ca avantaje:
personalizarea relaţiilor, selectivitatea deciziilor, evitarea concurenţei deschise, transmiterea unor mesaje mai complete
către potenţialii clienţi, controlul mai rapid al eficienţei.
Vânzarea personală poate fi realizată la oficii, birouri turistice, prin presă, telefon, televizor, fax, poştă.
Pentru sporirea eficienţei se recomandă crearea unei baze de date cu adresele clienţilor fideli sau
abonaţilor, a unor categorii de profesionişti, selectări pe segmente.
25
Tema 4. Politica de preţ ca componentă a mixului de marketing turistic
4.1. Esenţa politicii de preţ
4.2. Procedura elaborării politicii de preţ
4.2.1. Obiective în fixarea preţurilor
4.2.2. Analiza restricţiilor
4.2.3. Analiza factorilor-cheie în stabilirea preţurilor
4.2.4. Stabilirea preţurilor la produsele turistice
4.3. Alternative strategice de stabilire a preţurilor
4.2.2. Analiza restricţiilor. Analiza restricţiilor în stabilirea preţurilor determinate de legislaţie este valabilă numai pentru
turismul social. La aceste categorii de produse şi servicii turistice prin lege pot fi fixate plafoanele preţurilor şi adaosurile
comerciale.
26
4.2.3. Analiza factorilor-cheie în stabilirea preţurilor
1. Cererea – Legea cererii şi a ofertei. Elasticitatea cererii faţă de preţ. Preţuri prea mari - cerere redusă.
2. Analiza preţurilor şi a produselor concurenţilor – produse turistice substituibile şi complementare.
3. Intermediarii comerciali.
4. Strategia generală de marketing a firmei turistice.
Previziunea efectelor preţurilor se poate referi la:
- previziunea reacţiei consumatorilor;
- previzionarea volumului posibil al vânzărilor;
- previzionarea reacţiei concurenţilor;
- previziunea costurilor şi a rentabilităţii, care are scopul de estimare a costurilor totale şi în structură;
- previziunea efectelor asupra celorlalte produse turistice oferite de firma turistică cu ajutorul coeficientului de
elasticitate a cererii şi ofertei turistice.
Pcpt + Ii + Pt – Cî
Ppt= ------------------------
Nt + Îg
28
Tema I. Aspectele economiei turismului
29
Eficienţa economică este exprimată prin relaţia dintre rezultatele obţinute într-o anumită perioadă economică şi
cheltuielile efectuate în activitatea respectivă. Latura economică a eficienţei este condiţionată de durata recuperării banilor
investiţi.
Problema eficienţei se pune peste tot unde se consumă resurse materiale, umane şi financiare. În acest context,
activitatea turistică trebuie să corespundă unor necesităţi concrete ale societăţii, să răspundă cerinţelor privind organizarea
calitativă a odihnei active a turiştilor.
Eficienţa economică în turism are un caracter complex, deoarece exprimă rezultatul unui ansamblu de activităţi
specifice cum sînt: turismul intern, turismul internaţional, alimentaţia publică, prestări servicii, transporturi turistice,
comercializarea suvenirelor.
Pentru a spori eficienţa economică a turismului în Republica Moldova, este necesar:
de diversificat oferta turistică;
de valorificat resurselor turistice naturale şi antropice care nu au fost incluse pînă în prezent în traseele turistice;
de dezvoltat baza tehnico-materială a turismului în corespundere cu standardele internaţionale;
de reparat drumurile de acces către obiectivele turistice, pentru a fi utilizate în orice sezon ale anului;
de crescut ponderea serviciilor suplimentare;
de organizat o reţea de distribuţie a suvenirelor pe lângă obiectivele turistice;
de operat în activitatea turistică cu cadre calificate.
Eficienţa dezvoltării turismului mai rezidă şi în faptul că activităţile specifice ale acestuia nu epuizează „materia
primă” pe baza căruia se dezvoltă. Resursele naturale şi antropice sînt permanente şi pot fi valorificate de către
turism cu condiţia respectării normelor ecologice.
Evaluarea eficienţei economice a turismului se bazează pe totalul mijloacelor financiare, pe care turiştii sînt
disponibili să-i consume pentru organizarea odihnei.
Mijloacele financiare pe care turiştii le planifică să le consume pentru odihnă, nimeresc în contul firmelor
turistice care-i deservesc. Ulterior o parte din mijloacele financiare sînt cheltuite de către firmele turistice pentru plata
componentelor, care formează pachetul turistic, altă parte rămîne sub formă de comision în cadrul agenţiei. Astfel rulajul
mijloacelor financiare formează ciclu economic, care se întreţine între firma turistică şi turişti, în rezultatul căruia firma
beneficiază de anumite mijloace financiare provenite din comision, iar turiştii primesc în schimbul banilor, produse şi
servicii turistice.
În activitatea turistică eficienţa economică se cere a fi legată cu eficienţa socială. Asigurarea condiţiilor pentru
petrecerea plăcută şi utilă a timpului liber, îmbogăţirea nivelului de pregătire, refacerea capacităţii de muncă,
diversificarea serviciilor, satisfacerea necesităţilor morale şi spirituale, sînt elementele ce intră în noţiunea de eficienţă
socială.
Eficienţa socială în turism reflectă activitatea întregului sistem al turismului, intern şi internaţional, adaptat
cerinţelor unui turism de masă, potrivit exigenţilor creşterii nivelului de trai şi ridicării calităţii vieţii
Eficienţa socială este reprezentată de aportul bazei tehnico-materiale turistice, prin antrenarea unui număr cît mai
mare de persoane la acţiunile turismului intern şi internaţional, în vederea asigurării celor mai bune condiţii de recuperare
a capacităţii de muncă a turiştilor.
30
Direct sau indirect, statul are un rol însemnat şi în procesul de orientare a cererii turistice. Turismul modern este
produsul direct al dezvoltării social-economice a ţării, respectiv al unui nivel determinat de venituri. Deaceeea este
important de dezvoltat turismul de masă pe teritoriul republicii, cu scopul de a mări sezonalitatea activităţii turistice.
Un al moment important este acela ca, Republica Moldova să participe la acţiunile de promovare a turismului şi
totodată să se implice în procesul elaborării diverselor reglementări legate de activitatea turistică internaţională prin
simplificarea la maximum a formalităţilor de trecere a frontierei naţionale pentru turiştii străini.
Astfel în condiţiile unei economii moderne, politica de realizare a obiectivelor economice şi sociale de interes
major pentru economia naţională, sînt în competenţă directă a organismelor statale, care sînt în drept să decidă direcţiile
prioritare privind utilizarea fondurilor publice din bugetul de stat.
32
Agenţiile de turism nu dispun de propriile pachete turistice, ele îndeplinesc de obicei rolul de intermediar între
producătorii produselor turistice – tur-operatorii şi consumatorii produsului turistic – turiştii.
Relaţiile financiare reprezintă rulajul bănesc întreţinut de către o firmă turistică, într-o anumită perioadă de
activitate.
Finanţele îndeplinesc trei funcţii de bază, care determină esenţa lor:
- formarea mijloacelor financiare;
- utilizarea mijloacelor financiare
- controlul mijloacelor financiare
Primele două funcţii sînt legate de formarea şi utilizarea capitalului.
Capitalul – reprezintă banii, care sînt utilizaţi pentru obţinerea profitului.
Relaţiile financiare în cadrul firmei turistice se realizează conform următoarei scheme:
1 – turistul achită firmei turistice mijloace financiare pentru foaia turistică;
2 – firma turistică emite turistului foaia turistică;
3 – turistul schimbă foia turistică pe produsul turistic, adică pe anumite servicii turistice;
4 - în timpul demarării odihnei, turistul îşi satisface necesităţile sale fizice, morale şi spirituale prin intermediul banilor
plătiţi pentru procurarea produsului turistic, adică are loc procesul de întoarcere indirectă a banilor turistului;
5 - firma turistică investeşte în dezvoltarea pieţei turistice, industriei turistice (bazei tehnico-materiale ) şi în formarea noilor
tipuri de produse turistice;
6 - firma turistică primeşte noi tipuri de produse turistice;
7 - firma turistică achită impozitele şi alte taxe la buget.
Turistul, renunţând la resursele sale financiare în schimbul unui produs turistic, îşi satisface necesităţile sale morale,
biologice şi psihologice. Astfel, firma turistică contribuie în mod nemijlocit la restituirea cheltuielilor financiare, efectuate
prin intermediul serviciilor turistice primite.
2.3. Impactul legităţilor turistice asupra pieţei turistice
Una din legile de bază ale pieţei este legea costului, care funcţionează şi pe piaţa turistică. Esenţa legii constă în
aceea, că formarea preţurilor la anumite servicii şi produse turistice, este dictată de conjuctura pieţei şi mărimea totală a
cheltuielilor privind utilizarea resurselor materiale şi umane.
Legea costului presupune formarea separată în cadrul firmelor turistice a cheltuielilor, legate de consum de
materiale şi resurse umane, care în consecinţă duce la stabilirea individuală a preţului pentru produsele turistice, în
conformitate cu cheltuielile efectuate. De aceea preţurile la produsele turistice diferă de la firmă la firmă. Cu toate acestea,
piaţa turistică recunoaşte numai acele preţuri, care pot să concureze în raportul preţ-calitate.
Legea costului îndeplineşte 3 funcţii de bază:
1. Funcţia de stimulare. Esenţa ei constă în aceea, că legea costului impune firmele turistice să micşoreze cheltuielile
legate de organizarea muncii, să facă economii faţă de resurse şi capital, să sporească productivitatea muncii.
2. Funcţia de distribuţie. Legea costului prin mecanismul de formare a preţului de piaţă, determină firmele turistice să
îndrepte capitalul şi resursele pentru acele destinaţii, unde beneficiul este mai mare. Datorită acestei funcţii se lămureşte
faptul că, majoritatea firmelor turistice din Moldova în ultimul timp se ocupă de formarea pachetelor turistice costisitoare,
dar care au priză la turişti.
3. Funcţia de diferenţiere. Mecanismul de formare a preţului de piaţă pe unele firme turistice le falimentează, pe altele
le îmbogăţesc considerabil.
Legea costului în cadrul pieţei turistice acţionează ca o „mână invizibilă”, care îndreaptă firmele turistice spre realizarea
scopului propus, conducându-se de legile pieţei.
Comportamentul consumatorilor-turişti este reglementat de acţiunea legii cererii şi ofertei. Această lege stabileşte
dependenţa directă a preţului faţă de cererea şi oferta existentă. Esenţa ei constă în următoarele. Mărirea preţului la
produsele turistice, atunci cînd piaţa turistică nu poate să le accepte, conduce la scăderea cererii. Şi invers, micşorarea
preţului duce la creşterea cererii faţă de produsele turistice.
Majoritatea consumatorilor de produse turistice sînt influenţaţi de către alţi consumatori de produse turistice, prin
intermediul conversaţiei întreţinute pe marginea organizării odihnei. În rezultatul acestor discuţii, apar trei efecte care îi
determină pe turişti să procure pachetul turistic:
- efectul de a se alătura majorităţii cînd îşi planifică odihna;
- efectul de a se deosebi de ceilalţi;
- efectul de a impresiona pe alţii.
Pentru Republica Moldova în prezent este caracteristic efectul alăturării către majoritate, adică de a procura
produsul turistic, care este solicitat de toţi. Însă cu toate acestea, pentru mare majoritate a populaţiei, preţurile la produsele
turistice rămân a fi inaccesibile, fapt ce duce la dezvoltarea turismului intern. Celelalte două efecte deasemenea îşi fac
apariţia pe piaţa turistică de Moldova, dar au impact secundar.
Pentru satisfacerea la maxim a doleanţelor turiştilor, firmele turistice trebuie să găsească modalităţi de prelungire a
sezonului turistic. Ca consecinţă, aceasta va duce la acumulări de resurse financiare atît de necesare pentru firmele
turistice în perioada extrasezon a anului, iar pentru turişti posibilităţi de aşi organiza odihna şi agrementul.
Mecanismul de funcţionare a pieţei turistice este dependent de legea concurenţei. Concurenţa stimulează preocupările
pentru creşterea, diversificarea şi îmbunătăţirea calitativă a ofertei de produse turistice, pentru adaptarea ei la dinamica
cerinţelor cererii.
Concurenţa pe piaţă turistică asigură plasarea preţurilor la cote reale, favorizează raţionalizarea costurilor, ca mijloc
de sporire a profitului firmelor turistice.
33
2.4. Indicatorii economici şi financiari în cadrul firmei de turism
Dezvoltarea turismului ca ramură a economiei naţionale este caracterizat de un sistem de indicatori economici şi
financiari, care reflectă volumul vînzărilor serviciilor turistice prin prisma eforturilor şi efectelor.
Analizînd activitatea unei firmei de turism pe perioada unui an, este necesar de calculat eficienţa sa economică,
care se calculă după formula:
E = Vv/Vc
în care:
E – eficienţa economică;
Vv – volumul de vînzări anual al produselor şi serviciilor turistice;
Vc – volumul anual al cheltuielilor de producţie
Eficienţa economică presupune că, firma turistică pe parcursul activităţii sale, trebuie să asigure recuperarea
cheltuielilor, să fie rentabilă şi să contribuie la obţinerea profitului.
Profitul reprezintă, venitul cîştigat din utilizarea capitalului financiar în procesul desfăşurării activităţii turistice.
Maximizarea profitului constituie motivaţia activităţii oricărei firme turistice.
Profitul brut (total) se calculă ca diferenţa dintre încasările obţinute într-o anumită perioadă de activitate din
vînzarea bunurilor şi serviciilor turistice şi a cheltuielilor aferente de producerea acestora.
Profitul net reprezintă acea parte a profitului brut, care rămîne la dispoziţia firmei turistice după plata impozitelor
prevăzute de legislaţia în vigoare. Profitul net se utilizează pentru plata dividendelor acţionarilor, investiţii de dezvoltare,
participarea salariaţilor la repartizarea profitului, formarea fondurilor de rezervă.
Rata profitului reprezintă raportul procentual dintre masa profitului şi costul de producţie.
Rp = Mp/Cp X 100
în care:
Rp – rata profitului
Mp – masa profitului
Cp – costul de producţie
Masa profitului reprezintă suma totală a mijloacelor financiare dobândite sub formă de profit de o firmă turistică şi
stabilită ca diferenţa dintre preţul de vânzare şi cost.
Masa profitul poate fi prezentată sub următoarele aspecte:
1)nivelul productivităţii care influenţează volumul rezultatelor obţinute de firma turistică;
2)tarifele de vânzare şi costuri. Orice scădere a costurilor şi creşterea tarifelor de vânzare, influenţează pozitiv asupra
ratei profitului;
3)viteza de rotaţie a capitalului utilizat de firmele turistice.
Volumul total al vînzărilor reprezintă totalitatea încasărilor, exprimate în lei, ce se vor realiza după punerea în
vânzare a produselor şi serviciilor turistice.
Volumul total al cheltuielilor reprezintă totalitatea mijloacelor financiare utilizate pentru formarea, promovare şi
comercializarea produselor şi serviciilor turistice.
Gradul de utilizare a forţei de muncă este redat prin productivitatea muncii din cadrul firmei turistice, care se
calculă după următoare formulă:
Pm = Vtv/Na
unde:
Pm – productivitatea muncii
Vtv – volumul total a vînzărilor produselor şi serviciilor turistice
Na - numărul total de angajaţi din cadrul firmei turistice
Cînd este vorba despre turism, rata profitului reprezintă rata de rentabilitate pe produsul turistic, sau în general pe
firma turistică. Calcularea ratei rentabilităţii se poate face în două variante:
Rentabilitatea economică:
Rr = P/Vtv X 100
unde:
Rr – rata rentabilităţii
P – profitul
Vtv – volumul total al vînzărilor
Rentabilitatea financiară:
Rr = P/ Vtc X 100
unde:
Rr – rata rentabilităţii
P – profitul
Vtc – volumul total al cheltuielilor
Deoarece produsul turistic este rezultatul unui ansamblu de activităţi specifice, sistemul de indicatori şi
metodologia de calcul şi analiză a eficienţei economice se diferenţiază în funcţie de natura prestaţiei.
34
Tema III. Evaluarea rezultatelor activităţii firmei de turism
35
În urma încasărilor rezultă veniturile care sînt cu atât mai mari cu cît volumul vânzărilor produselor şi serviciilor
turistice este mai mare.
În turism, veniturile provenite din activităţile de transport, cazare, alimentaţie publică, agrement, tratament balnear,
organizarea de acţiuni turistice, sînt determinate de circulaţia turistică, de utilizarea spaţiilor de care dispun, de oferta
suplimentară de servicii.
Volumul circulaţie turistice poate creşte extensiv pe seama sporirii numărului de turişti şi intensiv prin mărimea
duratei medii a sejurului. Ambele căi au ca efect sporirea numărului de zile/turist.
Atragerea turiştilor locali în extrasezon constituie un alt mijloc de sporire a încasărilor. Segmentul corespunzător
poate fi antrenat în activităţi turistice pe teritoriul republicii la fiecare sfârşit de săptămână prin vizitarea obiectivelor
turistice autohtone de interes istoric, arhitectural, folcloric. În acest sens trebuie lărgită oferta de produse turistice pe piaţă,
lărgirea gamei serviciilor şi ridicarea calităţii lor, extinderea şi diversificarea acţiunilor publicitare, politica de preţuri.
Serviciile suplimentare prestate de firma turistică reprezintă o sursă importantă de venituri care contribuie la
creşterea încasărilor medii pe turist. Sporirea acestora constituie o cale generală de creştere a eficienţei economice în
activitatea turistică, ea fiind utilizată cu precădere în extrasezon. În acest caz serviciile suplimentare au rolul de a
compensa calitatea mai redusă a elementelor naturale din structura ofertei.
Prestaţiile cum ar fi tichetingul, schimbul valutar, vînătoarea, pescuitul, reuniuni, tîrguri, expoziţii, activităţi de
asigurare, transport turistic aduc venituri substanţiale firmei de turism.
36
3.4. Analiza economico-financiară a firmei turistice
Analiza aspectelor economico-financiare are ca obiectiv stabilirea unui diagnostic al situaţiei economico-
financiare a unei firme turistice.
Activitatea de conducere, indiferent de nivelul la care se exercită, implică cunoaşterea temeinică a situaţiei date a
întregului complex de cauze şi factori care o determină, fapt, care se realizează prin intermediul analizei economico-
financiare. Aceasta şi determină necesitatea de a acorda o atenţie sporită aspectelor teoretice şi practice ale analizei
economico-financiare, ceea ce va permite conducătorilor şi managerilor firmelor turistice să se familiarizeze cu
procedeele metodice de analiză a indicatorilor rezultativi şi să i-a cunoştinţă de sursele de informaţie necesare pentru
efectuarea unui diagnostic economic.
În acest context, pentru a efectua analiza activităţii economice a firmei de turism este necesar de examinat
următorii indicatori:
1) Analiza volumului de vânzări a produselor şi serviciilor turistice. Pentru aceasta este necesar de a:
a) aprecierea modificărilor volumului de vînzări în perioada de gestiune la nivel de:
- firmă turistică (inclusiv pe trimestre);
- destinaţii turistice
- tipuri de produse şi servicii turistice
b) calcularea posibilităţilor de creştere a volumului de vânzări neutilizate în urma reducerii vizărilor la unele produse
turistice faţă de perioada precedentă;
aprecierea ritmicităţii vizărilor în cadrul firmei turistice;
aprecierea poziţiei firmei turistice analizate faţă de firmele concurente;
analiza operativă asupra îndeplinirii planului de vînzări în cadrul firmei turistice şi compararea datelor cu perioada de
gestiune a anului precedent;
2) Analiza disponibilităţii produselor turistice. Pentru aceasta este necesar de a:
a) aprecierea schimbărilor în dinamica vânzării produselor turistice:
- în cadrul firmei turistice;
- la firmele turistice concurente;
- pe piaţa turistică;
b) aprecierea vânzărilor lunare pe categoriile de produse turistice:
- în cadrul firmei turistice;
- la firmele turistice concurente;
- pe piaţa turistică;
c) aprecierea vitezei de comercializarea a produselor turistice existente şi efectul economic primit în urma introducerii
noilor produse turistice.
3) Analiza asigurării şi utilizării potenţialului uman. Pentru aceasta este necesar de a:
- evalua asigurarea firmei turistice cu personalul necesar;
- analiza circulaţia şi fluctuaţia forţei de muncă;
- determina productivitatea muncii;
- aprecia utilizarea timpului de muncă.
4) Analiza eficienţei utilizării oficiului şi bazei tehnico-materiale. Pentru aceasta este necesar de:
- apreciat locul de amplasare a oficiului;
- argumentarea economică privind cheltuielile de întreţinere a oficiului;
- estimarea utilizării bazei tehnico-materiale;
- evaluarea eficienţei utilizării mijloacelor fixe a firmei turistice.
5) Analiza profitului. Pentru aceasta este necesar de a:
- analiza volumul vînzărilor produselor şi serviciilor turistice;
- de a estima costul vînzărilor;
Analiza economico-financiară se bazează pe documentele de sinteză contabile cum ar fi:
- bilanţul contabil;
- raportul statistic 5-c;
- raportul statistic 1-tur;
- forma 4- BASS
38
- managerii de rang superior;
- managerii de rang mediu;
- managerii de rang inferior.
III. Metode de îmbunătăţire a planificării:
- utilizarea tehnologiilor informaţionale privind prelucrarea informaţiei operative;
- controlul eficacităţii planificării efectuate;
- corelarea cheltuielilor efective cu cele planificate;
- evaluarea productivităţii muncii;
- motivarea cheltuielilor efectuate;
- aplicarea controlului lunar privind rezultatele obţinute;
- primirea unei hotărâri de grup asupra celor realizate.
IV. Influenţa diverşilor factori privind planificarea profitului.
- utilizarea unui sistem de criterii, care ar aprecia realizarea obiectivelor propuse;
- aprecierea rezultatelor;
- sporirea eficacităţii de promovare a produselor şi serviciilor turistice;
- determinarea segmentelor prioritare de piaţă care pot fi utilizate;
- locul actual al firmei turistice în segmentul respectiv;
- evaluarea eficacităţii reclamei;
- stabilirea de către firma turistică a standardelor privind utilizarea efectivă a reclamei.
Pentru a se ajunge la profit, este necesar de realizat activităţi economice pe piaţa turistică prin intermediul
preţului. Preţul final stabilit pentru valoarea produselor şi serviciilor turistice, participă direct la formarea şi mărimea
profitului. Pentru a obţine profit veniturile trebuie să fie mai mari decît cheltuielile. Pentru aceasta întreprinzătorul trebuie
efectiv să utilizeze mijloacele financiare, care combinate cu ceilalţi factori de producţie, vor conduce la menţinerea stării
de funcţionalitate a firmei de turism.
Principalele funcţii ale profitului sînt următoarele:
a) indică eficienţa activităţii economice;
b) stimulează iniţiativa şi motivează investiţiile;
c) determină acceptarea riscului în afaceri;
d) stimulează preocupările pentru eficienţă;
e) dezvoltă spiritul de întreprinzător.
Pentru obţinerea unui profit sigur realizat în urma activităţii de turism, un manager trebuie să parcurgă
anumite etape şi anume:
1) etapa de previziune - care presupune stabilirea principalelor obiective ale firmei turistice;
2) etapa de organizare - care presupune stabilirea şi delimitarea proceselor şi relaţiilor de muncă şi a
componentelor acestora în cadrul firmei turistice;
3) etapa de coordonare – care prevede armonizarea deciziilor şi acţiunilor personalului firmei turistice;
4) etapa de antrenare – care presupune includerea personalului firmei turistice la realizarea obiectivelor propuse;
5) etapa de evaluare – care presupune analizarea performanţelor firmei turistice.
Pentru menţinerea profitului, managerul trebuie să creeze un anumit avantaj faţă de concurenţi, prin
lansare de produse şi servicii turistice net superioare, din punctul de vedere a consumatorilor-turişti.
Principalii factori care influenţează la creşterea profitului sînt:
- nivelul costului de producţie şi al preţului de vânzare al produselor şi serviciilor turistice;
- varietatea şi structura produselor şi serviciilor turistice;
- adaptarea permanentă la cerinţele pieţei;
- viteza de rotaţie a mijloacelor financiare ale firmei turistice;
- modalitatea de repartizare a veniturilor.
39
produsului turistic se stabileşte în dependenţă de achiziţionarea componentelor care-l formează şi de consumul eforturilor
factorului uman.
Funcţia comercială cuprinde totalitatea de activităţi îndreptate spre aprovizionarea tehnică, aprovizionarea cu
componentele care formează pachetul turistic, comercializarea lor, cooperarea internaţională. Deasemenea funcţia
comercială include studiul pieţei privind elaborarea politici de preţ şi politicii de distribuţie.
Funcţia de marketing cuprinde acţiunile de cercetare a pieţei interne şi externe, necesităţile şi comportamentul
potenţialilor turişti, determinarea distribuţiei optime, strategiile în mediul concurenţial cu scopul stabilirii celor mai
adecvate modalităţi de comercializare a produsului turistic. Funcţia de marketing cuprinde în sine proiectarea mijloacelor
şi eforturilor pentru obţinerea unui profit maxim.
Funcţia financiar-contabilă cuprinde activităţi privind asigurarea şi utilizarea mijloacelor financiare necesare în procesul
economic al firmei de turism, urmăreşte maximizarea profiturilor. Deasemenea ia include:
- evidenţa contabilă financiară care are drept scop înregistrarea şi raportarea activelor, pasivelor, veniturilor şi
cheltuielilor firmei turistice;
- evidenţa fiscală, care are ca scop stabilirea corectă a impozitelor în corespundere cu legile fiscale;
- organizarea internă a evidenţei contabile care include asigurarea securităţii activelor, eficienţa operaţională, calitatea
şi veridicitatea datelor contabile;
- elaborarea schemei organizatorice a sistemului contabil, care are drept scop crearea unui sistem de evidenţă,
cuprinzînd structura conturilor şi metodelor de înregistrare a datelor în ele pe cale mecanică sau electronică.
- contabilitatea managerială care se referă la mijloacele de comunicare a datelor financiare către managerii firmei de
turism, prin analiza managerială a preţului de cost la serviciile turistice.
Funcţia de personal asigură rolul de administrare şi gestionare a resurselor umane, care include următoarele activităţi:
- planificarea necesităţilor de personal al firmei de turism;
- recrutarea, selecţia şi angajarea resurselor umane;
- descrierea atribuţiilor funcţionale;
- organizarea pregătirii şi perfecţionării resurselor umane;
- stabilirea şi aplicarea sistemului de salarizare;
- stabilirea şi menţinerea climatului organizaţional şi motivaţional în cadrul firmei turistice;
- îmbunătăţirea condiţiilor de muncă;
- respectarea normelor de securitate şi de protecţie a muncii;
- evaluarea performanţelor în muncă şi promovarea personalului.
În organizarea acestor activităţi este necesar ca managerul să asigure în permanenţă un echilibru între interesele
salariaţilor şi obiectivele şi rezultatele firmei de turism.
Aplicarea acestor funcţii în practică, trebuie să fie într-o strânsă interdependenţă, formând sistemul organizatoric al firmei
de turism, iar managerul trebuie să apeleze la tehnici moderne de organizare a muncii.
40
Oportunităţile, reprezintă un segment de piaţă caracterizat prin necesităţile sale în servicii turistice, capabile să le
ofere firma turistică. Pe segmentul de piaţă respectiv, firma speră să obţină un avantaj comparativ în comparaţie cu
concurenţii, ea fiind strâns legată de factorii săi de succes, respectiv de punctele tari.
Oportunităţile pe piaţa turistică există atunci cînd sînt necesităţi sau dorinţe nesatisfăcute, iar firma turistică are
interesul şi capacitatea de ale satisface. Ocazii favorabile pot exista pe piaţă în funcţie de: mărimea acesteia, climatul
economic, creşterea demografică, creşterea puterii de cumpărare, slăbiciunile concurenţilor.
Ameninţarea este o piedică apărută ca urmare a unei tendinţe sau a unei evoluţii nefavorabile a mediului în care
activează firma turistică, iar absenţa unei acţiuni de piaţă defensive, ar duce la deteriorarea vizărilor sau profiturilor.
Ameninţarea se corelează cu punctele slabe ale firmei.
Se prezintă următoarea schemă de evaluare a analizei SWOT a firmei de turism.
ANALIZA SWOT:
Punctele forte ale firmei:
1. Existenţa resurselor financiare necesare;
2. Existenţa unei lupte concurenţionale profesionale;
3. Statut de firmă lider;
4. Utilizarea deplină a inovaţilor tehnologice şi de marketing;
5. Existenţa propriilor tehnologii şi standarde;
6. Avantaje de cost;
7. Publicitate efectivă;
8. Experienţă în domeniu;
9. Amplasare excelentă a oficiului;
10. Un management performant;
11. Priză la consumatori;
12. Productivitate înaltă;
13. Capacitate de produse şi servicii turistice efective;
14. Bună gestiune a aprovizionărilor;
15. Necesitatea de produse şi servicii turistice pe piaţă.
Oportunităţile firmei:
1. Deservirea unei noi categorii de consumatori;
2. Cucerirea unor noi pieţe de desfacere;
3. Diversificarea gamei de produse şi servicii turistice;
4. Disponibilitate de produse turistice la un cost redus;
5. Eliminarea barierelor comerciale pe pieţele turistice străine atractive;
6. Legislaţie turistică adecvată cerinţelor pieţei turistice;
7. Facilităţi fiscale;
8. Binevoinţa concurenţilor.
9. Majorarea ritmului de creştere a pieţei.
10. Respectarea standardelor de calitate a produselor şi serviciilor turistice vă avantagează.
41
7. Puterea de cumpărare a consumatorilor este scăzută;
8. Schimbarea doleanţelor consumatorilor faţă de destinaţiile turistice;
9. Situaţie demografică nefavorabilă;
10. Introducerea din partea statului a unor condiţii, care necesită un efort financiar suplimentar.
43
stabilirea preţului pe baza nivelului de preţuri curente – drept scop orientativ – preţurile concurenţilor. Firma
turistică stabileşte un preţ mai mic, mai mare sau egal cu cel al concurenţilor. Aceasta depinde de obiectivul de
preţuri şi de politica de preţuri a firmei;
stabilirea preţului pe baza valorii perceptibile a mărfii – factorul de bază – impresia cumpărătorului.
6. Calcularea preţului. Etapa finală, dar nu definitivă, de stabilire a nivelului preţului pentru produsul turistic. Asupra
pieţei şi perioadei de consum a produsului turistic şi a serviciilor, o influenţă permanentă o au o multitudine de factori:
economici, politici, naturali şi a. Apare necesitatea de dirijare a preţurilor, care duce la modificarea preţului de bază.
Modificarea se efectuează prin intermediul schimbării preţurilor în catalogul de preţuri, în price-foi, listele de preţuri,
acordarea reducerilor, compensaţiilor, formelor de plată, stipulărilor din contracte.
Listele de preţuri, cataloagele – culegere de preţuri sistematizate pentru produsele turistice care urmează a fi
comercializate. În contractul dintre parteneri şi în cel semnat cu clientul se stipulează dreptul firmei turistice de a modifica
preţul în caz de schimbare a preţurilor la componentele produsului turistic. Aceste modificări se confirmă la prezentarea
calculărilor în momentul vânzării.
Sconto – reduceri la plata numerar sau înainte de termen. Aceasta este micşorarea preţului iniţial de vânzare.
Reduceri en-gros reprezintă scăderea preţului la cumpărarea en-gros a locurilor în avion, hotel, un anumit număr de tururi.
Reducerile îl determină pe cumpărător să se adreseze a doua oară la una şi acelaşi firmă turistică, deoarece suma
reducerilor la achiziţionarea repetată este mai mare, decât cumpărând aceeaşi marfă la vînzători diferiţi. Firma turistică
deşi scade preţurile, grăbeşte vânzarea produsului său, ce reprezintă şi circulaţia capitalului, obţinând în rezultat beneficiu
suplimentar.
Reduceri funcţionale. Se oferă agenţiilor turistice şi altor firme, care fac parte din reţeaua de realizare a
turoperatorului.
Reduceri de sezon. Reducerile de avansezon şi postsezon pentru cumpărătorii, care achiziţionează produsul
turistic sau servicii în perioada când lipseşte cererea la ele. Reducerile de sezon se folosesc pe larg de către hoteluri,
companii aeriene, companii turistice.
Alte reduceri. Reducerea de preţ la tururile publicitare şi la alte măsuri publicitare, efectuate cu participarea
firmelor turistice. Reducerea sau compensarea „clientului jubiliar” în cinstea zilei de fondare a firmei, a sărbătorii
profesionale.
46
Atribuite caracterizării problemei rentei turistice, aceste patru aspecte se pot caracteriza astfel: obiectul atribuirii în
sfera turismului este reprezentat de resursele turistice transmisibile şi corespunzător de efectul lor economic în rezultatul
gestionării lor de către firmele turistice. Firmele turistice gestionându-le obţin anumite mijloace financiare, care, o parte
din ele se duc la capitolul venituri la firmă, o parte sub formă de dividende financiare se transmit proprietarului acestor
resurse. În acest caz în rezultatul utilizării resurselor turistice au de câştigat atât firmele turistice, cît şi proprietarii
resurselor.
Resursele turistice pot fi atribuite sub următoarea formă, caracterizate pe principii economice:
- individuală;
- colectivă;
- de stat.
Principiile juridice de atribuire a resurselor turistice recunoaşte numai două forme:
- privată;
- de stat.
Făcând o generalizare a celor menţionate, se poate de afirmat că, transmiterea resurselor turistice în proprietate
privată, lipsesc organele de stat republicane şi locale de dreptul de a obţine renta turistică, adică de mijloacele financiare
provenite de la utilizarea acestor resurse. Însă există şi altă parte a problemei. Dacă statul nu este în stare să gestioneze
aceste resurse şi ele cu timpul pot fi degradate, atunci transmiterea lor rîmîne a fi unica soluţie. Aici însă, trebuie
prevăzute toate momentele ce ţin de aspectul juridic şi economic privind transmiterea acestor resurse sectorului privat, de
modalitate de utilizare a lor, fără a fi schimbat statul lor de funcţionare. Schimbarea statului de funcţionare a resurselor
turistice este deja o experienţă tristă pentru Republica Moldova şi mai ales pentru industria turistică.
Aspectul pozitiv de transmitere a anumitor resurse turistice în gestiune privată, poate avea ca consecinţă
valorificarea lor de către firmele turistice, prin includerea lor în circuitul turistic naţional şi internaţional. Industria
turistică primeşte astfel noi resurse turistice, care ar diversifica oferta turistică a Republicii Moldova şi ar contribui la
atragerea turiştilor străini.
Odată cu transmiterea acestor resurse turistice în gestiune privată, statul se lipseşte de dreptul de a obţine renta
turistică, dar totodată o parte a rentei se poate de obţinut prin intermediul impozitelor percepute de către stat, care
reprezintă fundamentul funcţionalităţii oricărei societăţi.
Resursele turistice rămase în gestiunea statului nu prezintă interes pentru agenţii economici implicaţi în sfera
turistică, deoarece nu există motivaţii economice pentru finanţarea acelor bunuri materiale care nu îţi aparţin cu drept de
proprietate.
În această ordine de idei, organele de stat abilitate cu aceste probleme, trebuie să efectueze o evaluare a
resurselor turistice, a stării lor de funcţionalitate pentru a decide soarta lor de mai departe.
47
Cursul Tehnica operaţiunilor de turism
Tema 1. Bazele tehnicii operaţiunilor de turism
2.1.Tur-operatorii
2.2.Agenţiile de turism
2.3.Personalul firmelor de turism
2.4.Atribuţiile funcţionale a personalului din cadrul firmei de turism
48
Tema 1. Bazele tehnicii operaţiunilor de turism
49
Turism balnear – formă specifică a turismului de odihnă practicată de persoanele care se deplasează în staţiunile
balneoclimaterice pentru îngrijirea sănătăţii sau prevenire unor boli;
Turism sportiv – formă de turism practicată în scopul desfăşurării unor activităţi sportive;
Turism ecologic – formă a turismului orientată spre cunoaşterea naturii şi conservarea ei;
Turism de agrement, formă motivaţională de turism care cuprinde un complex de activităţi care vizează domeniile
cultural-sportive, de distracţie, recreere, şi care sînt menite să asigure condiţii pentru odihnă, refacere fizică, practicarea
unor sporturi, cunoaştere, instruire ş.a.
Resurse turistice - componente ale mediului natural şi antropic, care, prin calităţile şi specificul lor, sînt recunoscute,
înscrise şi valorificate prin turism, în măsura în care nu sînt supuse unui regim de protecţie integrală.
Resursele turistice pot fi:
- naturale: elemente geomorfologice, de climă, de floră şi de faună, peisaje, zăcăminte de substanţe minerale si alţi factori;
- antropice: (create de mâna omului) monumente arheologice, situri arheologice, monumente, ansambluri şi rezervaţii de
arhitectură, monumente şi ansambluri memoriale, monumente tehnice şi de artă, muzee, elemente de folclor şi artă
populară etc.;
Patrimoniu turistic - resursele turistice naturale şi antropice, baza tehnico-materială, infrastructura generală,
infrastructura turistică şi bunurile destinate consumului turistic;
Potenţial turistic – totalitatea valorilor naturale şi valorilor economice, culturale, care în urma activităţii umane, pot
deveni obiective de atracţie turistică.
Structura de primire turistică - construcţie şi amenajare destinate cazării turiştilor, servirii mesei pentru turişti,
agrementului, transportului special destinat turiştilor, tratamentului balnear pentru turişti etc.;
Staţiune turistică - localitate sau parte a unei localităţi cu funcţii exclusiv turistice;
Localitate turistică - aşezare urbană sau rurală care cuprinde mai multe obiective de interes turistic;
Ofertă turistică - totalitatea serviciilor prin care este valorificat patrimoniul turistic;
Produs turistic - complex de bunuri materiale şi de servicii oferite consumului turistic;
Activitate de turism - acţiuni de prestare a serviciilor turistice;
Servicii turistice - servicii prestate de către agenţii economici cu profil turistic, ce includ cazarea, masa şi transportul
turiştilor, servicii de agrement, tratamentul balnear, asistenţă turistică şi alte servicii complementare;
Pachet de servicii turistice - combinaţie prestabilită a cel puţin două din elementele următoare: cazare, alimentaţie,
transport, tratament balnear, agrement, alte servicii reprezentând o parte semnificativă din pachet, atunci când sînt vândute
sau oferite spre vânzare la un preţ global şi atunci cînd aceste prestaţii depăşesc 24 de ore;
Industrie turistică - totalitatea întreprinderilor destinate producerii de servicii turistice corespunzătoare standardelor de
clasificare, care include mijloace şi servicii de cazare, unităţi şi servicii de alimentaţie, dotări şi servicii pentru congrese şi
conferinţe, dotări şi servicii pentru agrement, transportul turiştilor, birouri de informare turistică, turoperatori şi agenţii de
turism, firme specializate în turismul de sănătate, închirieri de mijloace de transport, echipament sportiv, activităţi
comerciale pentru turişti;
Licenţă de turism - document prin care se atestă capacitatea şi dreptul titularului de a presta servicii turistice în condiţii de
calitate şi siguranţă pentru turişti;
Certificat de turism - document prin care se atestă capacitatea profesională a persoanelor care îndeplinesc funcţii de
administrare în unităţile turistice, precum şi alte funcţii, eliberat de către Centrul Naţional de Perfecţionare a Cadrelor din
Industria Turismului;
Ghid de turism - persoana care posedă informaţie profesională despre ţara (localitatea) de sosire, locurile pitoreşti, de
interes istoric şi cultural, obiectele de demonstrare, precum şi limba acestei ţări sau limba turiştilor străini sau o limbă
cunoscută de aceştia, acordă servicii informaţional-excursioniste, organizatorice şi asistenţă calificată participanţilor la
itinerar, în limitele prevederilor contractului cu privire la prestarea serviciilor turistice;
Registrul turismului - sistem informaţional ce conţine baza de date despre agenţii economici din turism şi despre
patrimoniul turistic al ţării, gestionat de către Ministerul Culturii şi Turismului.
50
În industria turistică tur-operatorii pot fi consideraţi drept firme angrosiste de produse turistice. Spre deosebire de
agenţiile de turism, tur-operatorii sînt întreprinderi de mari dimensiuni, puternic concentrate pe plan naţional şi
internaţional.
Tur-operatorii sînt agenţii economici care activează în calitate de persoană juridică, posedă licenţă de turism şi
se ocupă de formarea pachetelor turistice, destinate comercializării acestora, prin intermediul agenţiilor de turism sau
direct consumatorilor.
Funcţiile tur-operatorului:
1. Cercetarea pieţei turistice privind examinarea doleanţelor turiştilor, pentru anumite produse şi programe turistice.
2. Formarea produselor turistice pentru satisfacerea necesităţilor consumatorilor-turişti şi lansarea lor pe piaţa
turistică.
3. Cooperarea cu ofertanţii de servicii în baza contractelor:
structuri de primire turistică – pentru acordarea spaţiilor de cazare turiştilor;
unităţi de alimentaţie publică – pentru acordarea serviciilor de alimentaţie;
companiile de transport – pentru acordarea serviciilor de transport turiştilor;
muzee, săli de expoziţii, parcuri şi alte instituţii – pentru acordarea deservirii excursiei;
unităţi sportive - pentru utilizarea de către turişti a edificiilor sportive;
unităţilor ce prestează servicii de agrement (cinematografe, teatre etc. ) – pentru vizitarea lor de către turişti.
dendrarii, gospodării piscicole şi de vânătoare – cu scopul asigurării odihnii şi deservirii în aceste unităţi;
Cooperarea cu ofertanţii de servicii turistice pentru realizarea tururilor trebuie să poarte un caracter atât de moment cît şi
de perspectivă. Permanent este necesar să se realizeze o prelucrare a tururilor şi a programelor turistice pentru
actualizarea lor.
4. Estimarea costului turului şi fixarea preţului în raport cu cererea de pe piaţă.
5. Asigurarea turiştilor ce călătoresc pe traseele turistice, cu posibilităţi de achiziţionarea a obiectelor de artizanat,
suvenire, hărţi şi echipament respectiv.
6. Desemnarea însoţitorilor de grup, ghizilor de turism, care se vor ocupa cu deservirea grupurilor de turişti.
7. Activităţi de reclamă cu scopul promovării produsului turistic propriu destinat consumatorilor – turişti.
8. Distribuirea produselor turistice prin intermediu agenţiilor de turism.
9. Exercitarea controlului asupra calităţii deservirii.
10. Soluţionarea litigiilor apărute în timpul demarării vacanţei.
Tur-operatorii pot desfăşura următoarele activităţi:
contactarea de servicii turistice de la prestatorii direcţi de astfel de servicii (unităţi de cazare, unităţi de servire a
mesei, transportatori, unităţi de prestare a serviciilor de agrement-divertisment) şi formarea de pachete turistice în
domeniul turismului intern şi internaţional;
comercializarea pachetelor de servicii proprii, de regulă, prin intermediul agenţiilor de turism, sau direct
consumatorilor;
rezervarea şi comercializarea de bilete pentru diverse mijloace de transport, spectacole şi alte manifestări
culturale;
Tur-operatorii se diferenţiază după nivelul de integrare a produselor turistice şi după capacitatea lor de ofertă. De
asemenea, ei se pot diferenţia după poziţionare, după destinaţie, după profilul socio-demografic al clientelei, după
activităţile oferite.
Tur-operatorii se pot împărţi în două categorii principale:
1) tur-operatori universali, care creează şi pun la dispoziţia beneficiarilor categorii diverse de produse;
2) tur-operatori specializaţi, care sînt profilaţi pe un singur gen de turism.
Din punct de vedere al locului desfăşurării activităţii tur-operatorii se împart în:
- tur-operatori interni;
- tur-operatori receptori;
- tur-operatori emiţători.
În structura organizatorică a unui producător de voiaje, departamentul producţie joacă un rol esenţial, tur-
operatorul avînd ca misiune, în funcţie de obiectivele şi strategia aplicată, conceperea şi crearea de produse turistice.
Departamentul producţie îndeplineşte patru funcţii:
1. funcţia de studiu de piaţă şi de previziune;
2. funcţia de cercetare a produselor;
3. funcţia tehnică de fabricare a produselor turistice;
4. funcţia economică, legată de fixarea preţurilor.
Produsul pe care tur-operatorii îl oferă este pachetul de servicii format din servicii de transport, cazare în
structurile de primire turistică, servicii alimentaţie, agrement, transfer la şi de la aeroport. Pe lângă acestea, pachetul
poate cuprinde şi servicii de divertisment, plimbări, închirieri maşini şi altele. Avantajul pe care îl prezintă acest produs
pentru turişti este preţul de achiziţie, care este mai mic decât suma tarifelor serviciilor cuprinse în pachet, dacă acestea
ar fi fost procurate separat. Un alt avantaj pe care îl prezintă voiajul format pentru turist, este comoditatea achiziţionării
unui singur produs de călătorie, turistul fiind scutit de grija luării unei decizii pentru achziţionarea fiecărui serviciu
pentru a compune o vacanţă completă şi pentru alcătuirea unui program de vacanţă.
Achiziţionarea unui produs al unui tur-operator cu reputaţie reduce posibilitatea apariţiei riscurilor legate de
calitatea produsului.
Dezvoltarea rapidă a pieţei turistice a generat schimbări în managementul firmelor şi în modul lor de operare,
devenind absolut necesară o bază financiară solidă, pentru a se putea achita preţul serviciilor turistice achiziţionate de la
51
prestatorii de servicii. Firmele tur-operatoare cu dimensiuni modeste, le este foarte complicat din an în an să-şi menţină
poziţiile sale pe piaţa turistică, onorându-şi totodată şi obligaţiunile financiare faţă de parteneri.
Există 4 motive care îi face pe turişti să apeleze la tur-operator:
- cazarea: tur-operatorii achiziţionează un număr considerabil de camere la structurile de primire turistică
cu mult timp înainte. Ei garantează cazarea turiştilor la destinaţiile de vacanţă cele mai solicitate, care altfel ar putea să nu
fie disponibile la momentul luării deciziei privind destinaţia de vacanţă;
- reducerile: prin negocierile pe care le fac, tur-operatorii obţin reduceri importante pe care le transmit mai
departe turiştilor. Aceste pachete de vacanţă pot fi cu 10-20% mai ieftine decît alternativa de achziţionarea directă a
serviciilor turistice ce le compun;
- accesibilitatea: ca parte a pachetului de vacanţă se află şi vizitarea unor atracţii populare sau participarea
la diverse distracţii la care, altfel, turistul ar avea un acces mai dificil;
- confortul: produsele turistice formate au avantajul efectuării unei singure plăţi pentru toate serviciile şi
facilităţile incluse, ceea ce scuteşte turistul de grija achiziţionării fiecărui serviciu şi efectuarea fiecărei plăţi în parte;
Tur-operatorul asigură turistul cu o varietate mare de pachete turistice, facilitând totodată alegerea lui, luându-se
în consideraţie doleanţele lui.
Tur-operatorul formând pachetele turistice joacă rolul unui producător, iar în cazul comercializării lor aparte –
rolul unui angrosist. Astfel, spre exemplu, el poate vinde locuri la zboruri charter avia, pentru a completa numărul de
locuri libere.
Deosebirile principale între tur-operator şi agenţia de turism:
1. Din punct de vedere al venitului
Tur-operatorul cumpără servicii turistice. Venitul său se formează ca diferenţa între preţul de achiziţie a componentelor
produsului turistic şi cel de vânzare.
Venitul agenţiei de turism este comisionul ce-l obţine în urma vânzării unui pachet turistic.
2. Din punct de vedere al disponibilităţii produsului turistic.
Tur-operatorul mereu are în rezervă pachete turistice, spre deosebire de o agenţie de turism, care procură un anumit tur
doar la cererea turistului.
Serviciile turistice pot fi prestate şi comercializate numai în baza licenţei de turism care este eliberată de către
Camera de Licenţiere şi a certificatului de turism care este eliberat de către Centrul Naţional de Perfecţionare a Cadrelor
din Industria turismului.
Tur-operatorii au următoarele drepturi:
să formeze şi să comercializeze pachete de servicii turistice, în conformitate cu legislaţia;
să reclame de la turişti şi parteneri repararea prejudiciului cauzat de ei;
să beneficieze de asistenţă de specialitate şi de informaţii din partea Ministerului Culturii şi Turismului;
să fie incluşi, în programele de reciclare profesională iniţiate de către Ministerul Culturii şi Turismului prin
intermediul Centrului Naţional de Perfecţionare a Cadrelor din Industria Turismului;
să participe la acţiunile de promovare a imaginii Republicii Moldova ca ţară ce prezintă interes turistic şi să fie
incluşi în cataloage, ghiduri şi alte mijloace de lansare a ofertei turistice naţionale;
să beneficieze de facilităţile acordate în condiţiile legii;
să anuleze contractul turistic fără rambursarea cheltuielilor deja efectuate în cazuri de forţă majoră;
să anuleze contractul turistic în condiţiile când nu a fost format grupul de turişti în componenţa prevăzută în
contract;
să creeze asociaţii profesionale, în conformitate cu legislaţia.
Turoperatorii au următoarele obligaţiuni:
să obţină de la Camera de Licenţiere licenţă de turism şi certificat de clasificare pentru fiecare unitate care
prestează servicii turistice;
să presteze integral pachetul de servicii turistice prevăzute de contract;
să funcţioneze cu personal certificat;
să soluţioneze prejudiciile cauzate turiştilor în cazuri de încălcare a prevederilor contractului turistic;
să pună la dispoziţia turiştilor informaţii complete despre programul turistic propus, drepturile şi obligaţiile lor,
regulile de conduită, condiţiile de asigurare, modul de soluţionare a prejudiciilor, condiţiile de renunţare la servicii,
precum şi regulile de trecere la frontieră;
să contribuie la protecţia şi conservarea resurselor turistice;
să prezinte organelor de statistică şi Ministerului Culturii şi Turismului dări de seamă statistice în termenele
stabilite de acestea;
să prezinte în materialele publicitare informaţie obiectivă despre resursele turistice în scopul protejării calităţii
produsului turistic;
să contracteze servicii numai cu structuri de primire turistică clasificate;
să afişeze, într-o formă vizibilă şi clară, lista serviciilor turistice şi a tarifelor;
să informeze turiştii, corect şi adecvat, cu privire la serviciile turistice pe care le prestează;
să asigure integritatea bunurilor turiştilor şi repararea prejudiciului în cazul deteriorării sau furtului acestora, în
conformitate cu legislaţia;
să realizeze, potrivit prezentei legi, exploatarea patrimoniului turistic, asigurând totodată protecţia şi conservarea
acestuia şi a mediului înconjurător;
52
să plătească, în termenele stabilite, impozitele şi taxele prevăzute de legislaţie.
53
Serviciile turistice pot fi prestate şi comercializate numai în baza licenţei de turism care este eliberată de către
Camera de Licenţiere şi a certificatului de turism care este eliberat de către Centrul Naţional de Perfecţionare a Cadrelor
din Industria Turismului.
Agenţia de turism are următoarele drepturi:
să presteze şi să comercializeze servicii turistice, în conformitate cu legislaţia;
să reclame de la turişti şi parteneri repararea prejudiciului cauzat de ei;
să beneficieze de asistenţă de specialitate şi de informaţii din partea Ministerului Culturii şi Turismului;
să fie incluşi, în programele de reciclare profesională iniţiate de către Ministerul Culturii şi Turismului prin
intermediul Centrului Naţional de Perfecţionare a Cadrelor din Industria Turismului;
să participe la acţiunile de promovare a imaginii Republicii Moldova ca ţară ce prezintă interes turistic şi să fie
incluşi în cataloage, ghiduri şi alte mijloace de lansare a ofertei turistice naţionale;
să beneficieze de facilităţile acordate în condiţiile legii;
să obţină certificat de clasificare pentru fiecare gen de activitate de prestare a serviciilor turistice, iar în caz de
îmbunătăţire a nivelului de dotare şi calităţii serviciilor, să obţină un nou certificat de acordare a unei clase superioare
celei deţinute;
să anuleze contractul turistic fără rambursarea cheltuielilor deja efectuate în cazuri de forţă majoră;
să anuleze contractul turistic în condiţiile când nu a fost format grupul de turişti în componenţa prevăzută în
contract;
să creeze asociaţii profesionale, în conformitate cu legislaţia.
Agenţiile de turism au următoarele obligaţiuni:
să obţină de la Camera de Licenţiere licenţă de turism şi certificat de clasificare pentru fiecare unitate care
prestează servicii turistice;
să presteze integral pachetul de servicii turistice prevăzute de contract;
să funcţioneze cu personal certificat.
să soluţioneze prejudiciile cauzate turiştilor în cazuri de încălcare a prevederilor contractului turistic;
să pună la dispoziţia turiştilor informaţii complete despre programul turistic propus, drepturile şi obligaţiile lor,
regulile de conduită, condiţiile de asigurare, modul de soluţionare a prejudiciilor, condiţiile de renunţare la servicii,
precum şi regulile de trecere la frontieră;
să contribuie la protecţia şi conservarea resurselor turistice;
să prezinte organelor de statistică şi Ministerului Culturii şi Turismului dări de seamă statistice în termenele
stabilite de acestea;
să prezinte în materialele publicitare informaţie obiectivă despre resursele turistice în scopul protejării calităţii
produsului turistic;
să contracteze servicii numai cu structuri de primire turistică clasificate;
să afişeze, într-o formă vizibilă şi clară, lista serviciilor turistice şi a tarifelor;
să informeze turiştii, corect şi adecvat, cu privire la serviciile turistice pe care le prestează;
să asigure integritatea bunurilor turiştilor şi repararea prejudiciului în cazul deteriorării sau furtului acestora, în
conformitate cu legislaţia;
să realizeze, potrivit prezentei legi, exploatarea patrimoniului turistic, asigurând totodată protecţia şi conservarea
acestuia şi a mediului înconjurător;
să plătească, în termenele stabilite, impozitele şi taxele prevăzute de legislaţie.
56
- alcătuirea devizului estimativ al costurilor pentru serviciile prestate;
- studiază şi aplică în practică modalităţile de executare şi vânzare a pachetelor turistice;
- organizează servicii de primire şi acces a turiştilor, la obiectivele turistice în limita atribuţiilor sale;
- studiul serviciilor agenţiilor corespondente;
- selectarea, pregătirea şi difuzarea la comandă a informaţiilor referitoare la hotelurile existente, itinerariilor turistice,
mersul trenurilor şi cursele aeriene regulate, la instrucţiunile cu caracter valutar, vize, paşapoarte, asigurări.
57
În Republica Moldova se mai înregistrează încă un nivel foarte scăzut a gramaticităţii încheierii contractelor în
activitatea turistică şi îndeplinirea obligaţiilor contractuale. Prin intermediul contractului în condiţiile economiei de piaţă
este posibil de a evidenţia voinţa propriu zisă a participanţilor la relaţiile economice, de a aprecia necesităţile publice în
mărfuri şi servicii şi de a asigura satisfacerea lor optimală.
Practica instanţelor judecătoreşti demonstrează că contractele sînt încheiate fără acurateţe, nu conţin condiţiile
obligatorii referitoare la realizarea intereselor părţilor, nu includ măsuri pentru asigurarea executării obligaţiilor
contractuale. La executarea contractelor date permanent apar dificultăţi, diferite neregularităţi, diferite interpretări de către
părţi a unor şi aceleaşi condiţii şi drept rezultat - neîndeplinirea de către părţi obligaţiilor sale, ceea ce duce la numeroase
litigii.
O atenţie deosebită este necesar de acorda părţilor contractului. În calitate de parte la încheierea contractului pot fi
persoane ce posedă capacitatea juridică. Persoana juridică dobândeşte capacitatea juridică odată cu înregistrarea ei la
Camera Înregistrării de Stat. Din momentul înregistrării firma turistică obţine statut de persoană juridică. În ceea ce
priveşte persoana fizică capacitatea juridică se dobândeşte odată cu împlinirea majoratului – la vîrsta de 18 ani.
O importanţă deosebită în condiţiile trecerii la economia de piaţă are principiului libertăţii la încheierea
contractului. Acest principiu constă în aceea că cetăţenii şi persoanele juridice sînt libere să încheie un contract, atât
prevăzut cît şi neprevăzut de legislaţie. Încheierea contractului în ordine obligatorie se permite doar în cazul cînd obligaţia
de a încheia contractul este prevăzută de lege.
Contractul se consideră încheiat din momentul în care părţile au ajuns la numitor comun asupra tuturor condiţii
esenţiale a contractului. În cazul în care legea prevede o anumită forma pentru valabilitatea contractului, contractul se
consideră încheiat din momentul împlinirii formei prevăzute de lege (de exemplu formă scrisă a contractului). Condiţii
esenţiale ale contractului se consideră acelea, care sînt recunoscute obligatorii de către legislaţie, de asemenea toate
condiţiile asupra cărora insistă parte contractantă. Astfel părţile sînt în drept de a stabili condiţiile contractului la voinţa
lor, cu condiţia că acestea să nu contravină prevederilor legale. Important este nu numai încheierea contractului, dar şi
executarea obligaţiilor contractuale.
Pentru părţile contractante Codul Civil conţine un şir de norme juridice pentru asigurarea executării obligaţiilor,
printre care pot fi enumerate:
- clauza penală (penalitate) – prevedere contractuală prin care părţile evaluează anticipat prejudiciu, stipulând că
debitorul, în cazul neexecutării obligaţiei, urmează să remită creditorului o suma de bani sau un alt bun.;
- arvuna - suma de bani sau un alt bun pe care o parte contractantă o dă celeilalte părţi pentru a confirma
încheierea contractului şi a-i garanta executarea;
- gajul - este un drept real în al cărui temei creditorul (creditorul gajist) poate pretinde la satisfacerea creanţelor
sale cu preferinţă faţă de ceilalţi creditori, inclusiv statul, din valoarea bunurilor depuse în gaj în cazul în care debitorul
(debitorul gajist) nu execută obligaţia garantată prin gaj.
O deosebită importanţă la încheierea contractului o are alegerea partenerului, care întotdeauna este însoţită de un
potenţial risc. Riscul minim pentru firmele turistice locale poate fi atins în cazul încheierii contractului cu tur-operator
cunoscut. De regulă un astfel de tur este bine promovat. La menţinerea preţului fixat de tur-operator al produsului turistic,
în contract e posibilă negocierea unui comision de 5-10% din preţul fiecărui tur realizat pentru agenţia de turism. Însă tur-
operatorii externi care au o imagine cunoscută, impun nişte condiţii contractuale foarte severe. În unele cazuri este mai
avantajos de a încheia contracte nemijlocit cu ofertanţii de servicii turistice.
Dacă firma turistică încearcă să încheie contract cu un partener străin necunoscut, ea trebuie anticipat să execute o
serie de investigaţii, care minimizează riscurile financiare.
În practica turistică internaţională deseori se utilizează forma verbală a relaţiilor dintre tur-operator şi agenţie de
turism. Însă această formă, bazată pe încredere, poate fi utilizată doar între partenerii permanenţi. Cu scopul de a evita
diferite neînţelegeri se recomandă forma scrisă a contractului.
În unele state au fost elaborate şi se publică în presă, pachete de condiţii contractuale de bază pentru tur-operatori
şi agenţiile de turism, care pot fi citate în contract. În Germania există o lege specială “Regulile de bază a încheierii
contractelor” din1977. La prezenţa în ţară a unor astfel de acte normative, poate fi practicată încheierea contractelor scurte
şi laconice cu referinţă la aceste acte care de obicei sînt publicate în cataloagele tururilor pe ţări.
Pentru firmele turistice din Republica Moldova este mai avantajoasă încheierea contractului profesional pregătit,
detaliat în 2 limbi. Limba în care se redactează contractul se alege de către părţi conform înţelegerii comune. Dacă firma
străină se specializează pe piaţa Republicii Moldova contractul poate fi încheiat în limba solicitată de firma respectivă.
Dar de regulă, contractele se redactează în 2 limbi, pe care le aleg partenerii.
Contractul se încheie şi se semnează în cel puţin 2 exemplare (pentru fiecare parte a contractul). Fiecare partener
trebuie să posede ambele variante ale contractului, în cazul în care contractul a fost încheiat în 2 limbi. E necesar de a
evidenţia în contract că fiecare exemplar are aceiaşi valoare juridică. Se indică de asemenea numărul exemplarelor
contractului şi ordinea de multiplicare. Toate modificările în contract sînt însoţite de acorduri, întocmite în forma scrisă,
şi reprezintă parte integrantă a contractului de bază. Termenul de executare a contractului este stipulat de nemijlocit în
contract. În contract este binevenit de a fi inclus şi clauza confidenţialităţii.
Contractul este semnat de către conducătorii întreprinderilor, sau de o altă persoană împuternicită. Dacă contractul
este semnat de către o persoană care nu are împuternicirea respectivă, atunci contractul este afectat de nulitate relativă.
Semnăturile se autentifică cu sigiliul părţilor la finele contractului. Se permite autentificarea cu ajutorul semnăturii părţilor
pe fiecare pagină a contractului.
58
Contractele cu furnizorii de servicii se realizează în baza unui contract tipic ce conţine condiţii privitor la deservirea
turiştilor şi relaţiile de parteneriat.
Toate relaţiile cu partenerii - furnizori de servicii, privind deservirea turiştilor pe parcursul itinerarului turistic, se
încheie în forma unui contract scris. Ele pot să aibă o formă tipică a contractului de vânzare-cumpărare, sau contractului
de deservire turistică.
Principalele clauze contractuale care trebuie stipulate în contract sînt: obiectul contractului, condiţiile de bază, durata
contractului, costul serviciilor prestate, drepturile şi obligaţiunile furnizorului de servicii, drepturile şi obligaţiunile
firmei de turism, responsabilităţile părţilor contractuale, adresele juridice şi rechezitele lor.
Contractul se consideră încheiat numai atunci, când părţile au ajuns la numitor comun privind clauzele contractuale.
3.2.5.Activitatea de tiketing
Activitatea respectivă poate să o întreprindă firmele de turism care îndeplinesc următoarele condiţii:
dispune de personal calificat în domeniul comercializării biletelor avia;
dispune de tehnica necesară;
dispune de programă computerizată privind rezervarea şi comercializarea biletelor tip „Amadeus”, „Galilelo” etc.
dispune de aparataj privind imprimarea biletelor;
dispune de un depozit financiar în favoarea companiilor aeriene sau în favoarea Asociaţiei Internaţionale a
Transportului Aerian (IATA) de minim 20 mii USD;
Apartenenţa IATA;
După îndeplinirea condiţiilor menţionate mai sus, firma de turism obţine dreptul de comercializare a biletelor
avia, simplificând astfel procedura de rezervare a biletelor pentru turiştii proprii. În acest context, firma turistică poate să
activeze şi ca casa de comercializare a biletelor pentru diverse companii aeriene, având acces în reţeaua de rezervare, de
sisnestătător să elibereze bilete.
Acest fapt acţionează benefic din punct de vedere financiar atît pentru companiile aeriene care obţin puncte
suplimentare de comercializare a biletelor, cît şi pentru firma turistică, care obţine un anumit comision de la
comercializarea lor.
Acordul de colaborare încheiat între compania aeriană şi firma turistică trebuie să conţină următoarele aspecte:
cine şi în ce condiţii asigură utilajul;
ce volum de vânzări trebuie să îndeplinească firma. Această condiţie se pune de obicei atunci, cînd compania aeriană
asigură firma turistică cu utilajul necesar;
preţul de realizarea a biletelor pentru diverse destinaţii;
comisionul alocat firmei turistice;
cursul de schimb valutar cu care se operează;
condiţiile de achitare a plăţilor – plata în avans sau plata de facto;
termenele şi regularitatea de prezentare a rapoartelor către companiile aeriene;
61
Practica programelor charter demonstrează că, rutele charter sunt rentabile dacă în timp de 4-5 luni se
realizează minimum 15-17 rute tur-retur. Cursele de obicei se realizează de 1-2 ori pe săptămână şi foarte rar cu o
periodicitate de 10 zile sau 2 săptămâni.
În ultimul timp în Moldova se înregistrează o tendinţă a firmelor de turism privind arendarea aeronavelor pentru
realizarea rutelor charter, cu scopul transportării turiştilor proprii.
Este necesar de menţionat faptul, că în sezonul turistic este posibil de realizat circa 20 de curse cu frecvenţa de o
dată pe săptămână. Dar dacă cursele se vor organiza cu o frecvenţă de 2 ori pe săptămînă, atunci numărul lor vor atinge
cifra de 40. Ca consecinţă costurile de exploatarea a aeronavei vor scădea considerabil.
Surplusul de locuri care nu este realizat de către firma sau firmele de turism care arendează aeronava, se
comercializează altor firme de turism după principiu bloc de locuri „flexibil” sau „rigid”. Se mai practică şi forma lor
combinată. Preţurile pentru blocul „rigid” de locuri este cu aproximativ 5-10% mai ieftin decât pentru blocul „flexibil” de
locuri.
La încheierea contractului, compania aeriană întotdeauna impune firmei de turism unele condiţii care sînt destul
de dure. Compania solicită din partea firmei turistice plata în avans pentru prima şi ultima rută, asigurându-se în acest
mod de posibilităţile de neachitare pentru cursele respective.
Modalitatea de achitare se discută preventiv şi plata se efectuează, de regulă înainte cu 7-10 zile pînă la începutul
demarării rutelor. Conform contractului în caz de refuz a plăţii, compania aeriană are tot dreptul să ceară achitarea unei
penalităţi stabilite pentru neefectuarea plăţii la timp, sau să rezilieze contractul.
62
(1) Pînă la momentul încheierii contractului, organizatorul este obligat să pună la dispoziţia clientului, în scris
sau în orice altă formă adecvată, o informaţie despre regimul de vize şi paşapoarte, precum şi despre cerinţele de
asigurare a sănătăţii pe durata călătoriei.
(2) Într-un termen rezonabil de pînă la începerea călătoriei, organizatorul este obligat să prezinte clientului, în
scris sau în orice altă formă adecvată, o informaţie despre:
a) timpul şi locul staţionărilor intermediare şi al joncţiunilor de transport, precum şi detaliile amplasării
clientului în interiorul vehiculului (cabină pe navă, compartiment în tren etc.);
b) numele, adresa şi numărul de telefon al reprezentanţilor locali ai organizatorului sau, în absenţa acestora,
datele de identificare ale agenţiei locale căreia i se va adresa clientul la necesitate. În cazul absenţei unor astfel de
reprezentanţi sau agenţii, clientul urmează să fie informat despre datele de contact cu organizatorul;
c) în cazul călătoriei unor minori - datele de contact direct cu minorul sau cu persoana responsabilă de el la locul
de destinaţie;
d) posibilitatea procurării poliţei de asigurare care să acopere, în caz de accident sau boală, responsabilitatea
clientului pentru faptul că a renunţat la călătorie, precum şi alte cheltuieli.
Articolul 1134. Conţinutul contractului de servicii turistice
(1) Contractul de servicii turistice trebuie să conţină următoarele clauze:
a) itinerarul, locul (locurile) de destinaţie şi termenele de aflare, cu indicarea datelor;
b) vehiculele, caracteristicile şi clasele lor, data şi locul plecării şi sosirii;
c) informaţii despre cazare, categoria sau nivelul de confort, caracteristicile lui de bază, serviciile de alimentare;
d) în cazul stabilirii unui număr minim de persoane necesar pentru realizarea călătoriei, termenul limită de
notificare a clientului în caz de contramandare a acesteia;
e) vizitele, excursiile şi alte servicii incluse în preţul unic al călătoriei;
f) denumirea şi adresa organizatorului (agentului turistic) şi a asigurătorului, după caz;
g) preţul călătoriei, posibilitatea de modificare a preţului, costul anumitor servicii suplimentare (taxa de
îmbarcare şi debarcare în porturi şi aeroporturi, taxele turistice) neinclus în preţul unic al călătoriei şi posibilitatea de
modificare a acestuia;
h) termenele şi modalitatea de plată a preţului şi a celorlalte costuri;
i) condiţiile specifice, convenite de părţi la cererea clientului;
j) termenele de formulare a pretenţiilor privind neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a contractului;
k) alte condiţii.
(2) Toate condiţiile contractuale trebuie prezentate clientului în scris, înainte de încheierea contractului.
(3) Dispoziţiile alin.(2) nu exclud posibilitatea încheierii contractului în ultimul moment.
Articolul 1135. Călătoria unui terţ
(1) Turistul are dreptul să ceară, înainte de începutul călătoriei, ca un terţ să preia drepturile şi îndatoririle sale din
contractul de călătorie. Organizatorul poate refuza cererea turistului în cazul în care terţul nu corespunde condiţiilor
călătoriei.
(2) Organizatorul este în drept să ceară turistului compensarea cheltuielilor suplimentare suportate prin
înlocuirea cu terţul.
Articolul 1136. Modificarea clauzelor esenţiale ale contractului
(1) Dacă, înainte de începutul călătoriei, este nevoit să modifice considerabil clauzele esenţiale ale contractului,
inclusiv preţul, organizatorul este obligat să-l notifice imediat pe client despre acest fapt.
(2) Preţul menţionat în contract nu poate fi modificat, cu excepţia cazului în care contractul prevede o astfel de
posibilitate şi indică modalitatea calculării preţului modificat. Preţul indicat în contract poate fi modificat în mod
excepţional, în cazul schimbării preţurilor pentru transport, a taxelor pentru anumite servicii (taxa de îmbarcare şi
debarcare în porturi şi aeroporturi, alte taxe). Preţul nu poate fi majorat în termen de 20 de zile pînă la data începerii
călătoriei.
(3) În cazul prevăzut la alin.(1), clientul poate renunţa la contract sau accepta modificarea lui, fiind obligat
să-l notifice pe organizator în cel mai scurt timp despre decizia sa.
Articolul 1137. Acordarea de garanţii şi înlăturarea neajunsurilor
(1) Organizatorul este obligat să organizeze astfel călătoria încît să aibă calităţile promise şi să nu fie afectată de
lipsuri care i-ar diminua valoarea sau utilitatea dedusă din contract sau din practica obişnuită.
(2) În cazul în care depistează neajunsuri în timpul călătoriei, turistul are dreptul să ceară înlăturarea lor
imediată. Organizatorul poate refuza înlăturarea neajunsurilor dacă aceasta cere cheltuieli disproporţionate.
(3) În cazul în care organizatorul nu înlătură neajunsurile în termenul stabilit de turist, acesta poate să le
înlăture singur şi să ceară organizatorului compensarea cheltuielilor suportate. Nu se stabileşte termen în cazul în
care organizatorul refuză să înlăture neajunsurile sau turistul este interesat ca acestea să fie înlăturate imediat.
Articolul 1138. Reducerea preţului pentru neajunsurile călătoriei
(1) În cazul în care, pe parcursul călătoriei, se descoperă neajunsuri, preţul ei se reduce, luîndu-se în
considerare momentul descoperirii.
(2) Preţul călătoriei nu se reduce dacă turistul, din intenţie sau din culpă gravă, nu l-a anunţat pe organizator într-
un termen rezonabil despre neajunsul depistat.
Articolul 1139. Rezilierea contractului din cauza neajunsurilor
(1) În cazul în care călătoria este, ca urmare a unor lipsuri de felul celor menţionate la art.1138, prejudiciată în
mod considerabil, turistul poate rezilia contractul. El poate rezilia contractul şi atunci cînd, ca urmare a unor asemenea
63
lipsuri, dintr-un motiv important care poate fi recunoscut de către organizator, nu i se poate pretinde să mai facă acea
călătorie.
(2) Rezilierea contractului este admisibilă doar dacă organizatorul a lăsat să expire un termen care i-a fost stabilit
de către turist, fără a efectua remedierea. Nu este necesară stabilirea unui termen dacă remedierea este imposibilă sau
este refuzată de organizator ori dacă rezilierea imediată a contractului este justificată de un interes special al
turistului.
(3) În cazul rezilierii contractului, organizatorul pierde dreptul asupra preţului convenit. El poate cere totuşi
o indemnizaţie corespunzătoare pentru serviciile prestate deja şi pentru cele necesare în vederea încheierii călătoriei, cu
excepţia cazului în care serviciile nu prezintă interes pentru turist în legătură cu rezilierea contractului.
(4) Organizatorul călătoriei este obligat, în urma încetării prin reziliere a contractului, în special în cazul în care
contractul prevede întoarcerea, să ia măsurile necesare pentru a-l transporta înapoi pe turist. Cheltuielile suplimentare
sînt suportate de organizator.
Articolul 1140. Reparaţia prejudiciului cauzat prin neajuns
Turistul poate cere, indiferent de faptul dacă a solicitat reducerea preţului sau a reziliat contractul, despăgubiri
pentru neîndeplinirea contractului în cazul în care lipsurile călătoriei se datorează unei împrejurări pentru care răspunde
organizatorul.
Articolul 1141. Termenul de înaintare a pretenţiilor şi termenul de prescripţie
(1) Pretenţiile întemeiate pe prevederile art.1137-1140 pot fi înaintate de către turist organizatorului în
decursul unei luni din momentul prevăzut în contract pentru încheierea călătoriei. Pretenţiile pot fi înaintate şi după
expirarea termenului de o lună dacă termenul este omis din motive neimputabile turistului.
(2) Termenul de prescripţie al acţiunilor intentate de turist este de 6 luni, calculate din ziua care, conform
contractului, este ultima zi a călătoriei. Dacă turistul înaintează pretenţii, curgerea prescripţiei se suspendă pînă în ziua
în care organizatorul respinge în scris pretenţiile.
Articolul 1142. Admiterea limitării răspunderii
În baza unui acord cu turistul, organizatorul poate să-şi limiteze răspunderea pentru prejudicii, altele decît
vătămarea corporală, la triplul preţ al călătoriei dacă:
a) prejudiciul nu este cauzat din intenţie sau din culpă gravă;
b) prejudiciul este cauzat turistului doar din greşeala unui prestator de servicii implicat în derularea
contractului.
Articolul 1143. Rezilierea contractului de către turist
(1) Înainte de începutul călătoriei, turistul poate rezilia oricînd contractul.
(2) În cazul în care turistul reziliază contractul, organizatorul pierde dreptul asupra preţului călătoriei. El poate,
totuşi, să ceară o despăgubire corespunzătoare. Cuantumul despăgubirii se determină în funcţie de preţul călătoriei,
scăzîndu-se cheltuielile neefectuate de organizator, precum şi ceea ce organizatorul ar fi putut dobîndi prin valorificarea
în alt mod a prestaţiilor sale.
Articolul 1144. Rezilierea contractului din cauza unei forţe majore
(1) În cazul în care călătoria este îngreuiată, periclitată sau prejudiciată considerabil din cauza unei forţe
majore ce nu putea fi prevăzută în momentul încheierii contractului, atît organizatorul, cît şi turistul poate rezilia
contractul fără nici o altă condiţie.
(2) Dacă se reziliază contractul în temeiul alin.(1), se vor aplica dispoziţiile art.1139 alin.(3) şi prima dispoziţie
din alin.(4). Costurile suplimentare ale transportului la întoarcere se vor suporta, în mod egal, de către părţi. În alte
cazuri, costurile suplimentare se suportă de către turist.
Articolul 1145. Excluderea derogărilor
Nu se poate deroga de la normele prezentului capitol în defavoarea turistului.
64
CURSUL
REGLEMENTĂRI JURIDICE ÎN TURISM
Tema № 1. Aspecte legislative în turism
1. Reglementări legislative în domeniul industriei turistice
2. Obiectivele Ministerului Culturii şi Turismului
3. Atribuţiile Ministerului Culturii şi Turismului
4. Utilizarea voucherului turistic
5. Activitatea turoperatorilor şi agenţiilor de turism. Drepturi şi obligaţiuni
6. Licenţierea activităţii de turism
7. Suspendarea şi retragerea Licenţei de Turism în baza legii privind organizarea şi desfăşurarea
activităţii turistice
8. Structurile de primire turistică
9. Drepturile şi obligaţiile turiştilor
10. Asigurarea de călătorie
11. Protecţia şi securitatea turiştilor
12. Crearea şi funcţionarea zonelor turistice naţionale
13. Pregătirea profesională şi perfecţionarea cadrelor
65
6. Concediile anuale
7. Remunerarea angajaţilor
8. Disciplina muncii
9. Răspunderea materială
66
Tema № 1. Aspecte legislative în turism
1. Reglementări legislative în domeniul industriei turistice
2. Obiectivele Ministerului Culturii şi Turismului
3. Atribuţiile Ministerului Culturii şi Turismului
4. Utilizarea voucherului turistic
5. Activitatea turoperatorilor şi agenţiilor de turism. Drepturi şi obligaţiuni
6. Licenţierea activităţii de turism
7. Suspendarea şi retragerea Licenţei de Turism în baza legii privind organizarea şi desfăşurarea activităţii turistice
8. Structurile de primire turistică
9. Drepturile şi obligaţiile turiştilor
10. Asigurarea de călătorie
11. Protecţia şi securitatea turiştilor
12. Crearea şi funcţionarea zonelor turistice naţionale
13. Pregătirea profesională şi perfecţionarea cadrelor
67
j) organizează ţinerea evidenţei patrimoniului turistic, asigură valorificarea şi protejarea acestuia în conformitate cu
legislaţia;
k) avizează documentaţia de urbanism privind zonele şi staţiunile turistice, precum şi documentaţia referitoare la
construcţiile din domeniul turismului;
l) examinează petiţiile consumatorilor referitoare la serviciile turistice, efectuează controlul calităţii serviciilor turistice
prestate;
m) elaborează şi prezintă Guvernului, spre aprobare, normele metodologice şi criteriile de clasificare a structurilor de
primire turistică şi a agenţilor economici din industria turismului, efectuează clasificarea structurilor respective şi exercită
controlul asupra respectării criteriilor de clasificare;
n) elaborează norme metodologice privind instituirea rutelor turistice, aprobă şi înregistrează rutele turistice conform
legislaţiei;
o) colaborează cu diverse asociaţii şi organizaţii neguvernamentale în probleme ce ţin de domeniul turismului;
p) acordă asistenţă metodologică şi informaţională în probleme ce ţin de sfera turismului agenţilor economici din industria
turismului, asociaţiilor obşteşti din domeniu, precum şi autorităţilor administraţiei publice locale;
q) organizează şi supraveghează activitatea editorială şi de publicitate în domeniul turismului;
r) organizează pregătirea şi perfecţionarea continuă a cadrelor în domeniul turismului, coordonează activitatea Centrului
Naţional de Perfecţionare a Cadrelor din Industria Turismului, aflat în subordine sa;
t) elaborează modelul contractului de servicii turistice şi modelul voucherului turistic şi le prezintă Guvernului spre
aprobare;
u) gestionează Fondul special pentru promovarea şi dezvoltarea turismului;
v) monitorizează circulaţia turistică;
x) ţine Registrul turismului;
y) exercită alte atribuţii stabilite de legislaţie.
4. Utilizarea voucherului turistic
Modelul contractului de activitate turistică, modelul voucherului turistic, instrucţiunea privind modul de
completare a voucherului turistic, modelul de dare de seamă privind utilizarea formularelor voucherelor turistice se
elaborează de Ministerul Culturii şi Turismului şi se aprobă de Guvern.
Modelul unic al voucherului turistic va fi utilizat în baza şi în conformitate cu contractele perfectate la:
a) turismul receptor;
b) turismul emiţător;
c) turismul intern;
d) deservirea cu excursii.
Voucherul aplicat la turismul receptor se utilizează la primirea şi deservirea cetăţenilor străini pe teritoriul
Republicii Moldova. Voucherul aplicat la turismul emiţător se utilizează la deservirea, în afara teritoriului Republicii
Moldova, a cetăţenilor Republicii Moldova şi a persoanelor care nu sînt cetăţeni ai Republicii Moldova. Voucherul aplicat
la turismul intern se utilizează la deservirea turiştilor pe teritoriul republicii şi la organizarea traseelor turistice (pedestre,
ecvestre, cu tracţiune, cicliste, acvatice, cu transport etc.), inclusiv la rute pentru zile de odihnă, precum şi la organizarea
odihnei la baze turistice, în campinguri, moteluri, indiferent de forma de proprietate şi de amplasarea obiectivului de profil
turistic (este vorba despre proprietatea amplasată peste hotarele Republicii Moldova). Voucherul turistic aplicat la
deservirea cu excursii pe teritoriul Republicii Moldova se utilizează la organizarea excursiilor.
Voucherul turistic poate fi: individual, pentru familie, pentru grup.
La călătoria individuală (excursie), voucherul se perfectează individual pentru fiecare persoană. La călătoria de
familie (excursie) se perfectează un singur voucher turistic pentru întreaga familie, cu indicarea tuturor membrilor familiei
participanţi la călătorie. La călătoria în grup (excursie), voucherul se perfectează pe numele conducătorului grupului de
colaboratori ai unei întreprinderi, instituţii, organizaţii, de studenţi ai unei instituţii, de sportivi ai unui club sau ai unei
federaţii, care întreprind o călătorie comună, cu condiţii strict planificate ce ţin de itinerar, durată, componenţă, calitate şi
preţul egal al serviciilor. La voucherul pentru grup se anexează lista tuturor membrilor grupului, cu indicarea numărului
de turişti, aplicîndu-se ştampila agentului economic care a eliberat voucherul. Călătoria se consideră în grup dacă acesta
este format din cel puţin 6 turişti. La dorinţă, fiecărui membru al grupului poate fi perfectat un voucher individual.
La formarea de către agentul economic a unui grup mixt din clienţi, care nu se referă la categoriile menţionate
anterior, sosiţi conform anunţului pentru o călătorie concretă pe un itinerar format în prealabil, fiecărui turist sau fiecărei
familii de turişti i se perfectează un voucher individual sau pentru familie, voucherul fiind unicul document însoţitor al
turistului, ce conţine informaţia despre numărul şi calitatea serviciilor prestate.
Voucherul se perfectează pentru toate tipurile de turism organizat, cu excepţia cazurilor cînd grupuri de elevi
pleacă peste hotare în baza unei invitaţii oficiale de participare la festivităţi, concursuri, competiţii etc., cheltuielile de
călătorie fiind suportate de către organizatori.
Voucherul serveşte drept temei pentru deservirea turiştilor şi este primit de orice agent economic care practică
activitate de turism fără perceperea unei plăţi suplimentare. Toate decontările reciproce pentru serviciile notificate în
voucher se efectuează între agenţii economici de sine stătător, în conformitate cu actele legislative în vigoare.
Agenţii economici care practică activitate de turism, la perfectarea contractului cu parteneri străini, fac schimb de
vouchere. La prezentarea voucherului partea primitoare este obligată să asigure nivelul adecvat de deservire, calitatea şi
componenţa serviciilor notificate în el, fără perceperea unor plăţi suplimentare. O plată suplimentară poate fi percepută în
cazul în care turistului i-au fost prestate, la cererea sa, servicii suplimentare, neindicate în voucher.
68
Agenţii economici care prestează servicii turistice primesc spre deservire voucherele eliberate de către alţi agenţi
economici.
Agenţii economici care practică activitate de turism în Republica Moldova vor utiliza în activitatea lor, ca
document de strictă evidenţă, formulare tipizate ale voucherelor turistice, tipărite conform modelului aprobat de Guvern.
Alte tipuri de vouchere sau documente, ce le-ar substitui, nu sînt valabile.
Agenţii economici titulari ai licenţelor de turism sînt obligaţi:
a) să procure formularele tipizate ale voucherelor turistice la Întreprinderea de Stat Editura de Imprimate
"Statistica";
b) să prezinte Ministerului Culturii şi Turismului dări de seamă trimestriale privind utilizarea formularelor
voucherelor turistice pînă la data de 25 a lunii imediat următoare trimestrului de gestiune.
Agenţii economici care practică activitate de turism utilizează voucherul la achitarea cu clientul, precum şi la
achitările reciproce între agenţii economici: transportatori, proprietarii locurilor de cazare, birourilor de excursii etc.
Voucherul este compus din trei file de culoare diferită, care se autocopie.
La completarea formularului statistic privind circulaţia turiştilor nr.1-tur, agenţii economici anexează o notă
explicativă privind volumul de vînzări al serviciilor turistice, întru evitarea eronării datelor statistice.
Agentul economic care practică activitate de turism poartă răspundere pentru corectitudinea şi veridicitatea
perfectării, aplicării, evidenţei şi păstrării voucherelor.
69
i) să repare prejudiciile cauzate turiştilor în cazurile de încălcare a clauzelor contractului de servicii turistice;
j) să întocmească o listă a serviciilor turistice şi să o afişeze la un loc accesibil;
k) să păstreze confidenţialitatea numelor şi adreselor clienţilor lor, cu excepţiile prevăzute de legislaţie;
l) să asigure exploatarea durabilă şi conservarea patrimoniului turistic, precum şi protecţia mediului;
m) să prezinte organelor de statistică şi Ministerului Culturii şi Turismului dări de seamă statistice şi financiare în
termenele stabilite prin lege.
7. Suspendarea şi retragerea Licenţei de Turism în baza legii privind organizarea şi desfăşurarea activităţii
turistice
70
Declasificarea, suspendarea sau anularea actului de clasificare se efectuează de către Ministerul Culturii şi
Turismului în conformitate cu prevederile stipulate mai jos:
Structura de primire turistică este obligată să respecte, pe toată perioada de funcţionare, criteriile ce au stat la baza
clasificării.
Ministerul Culturii şi Turismului va verifica respectarea criteriilor ce au stat la baza clasificării structurii. În cazul în
care, după obţinerea de către titular a actului de clasificare, se va constata neîndeplinirea unor condiţii importante
prevăzute pentru eliberarea actului de clasificare, Ministerul Culturii şi Turismului nu-i va putea anula actul de
clasificare, dar îi va notifica neregularităţile constatate, modul de remediere a tuturor deficienţelor identificate,
termenul în care titularul trebuie să respecte această obligaţie şi care nu poate fi mai mic de 30 de zile.
Ministerul Culturii şi Turismului va anula actul de clasificare prin care se permite desfăşurarea activităţilor prevăzute
de prezenta lege dacă va constata o gravă atingere interesului public, securităţii naţionale, ordinii sau sănătăţii publice
ce nu poate fi remediată sau dacă deficienţele identificate nu au fost remediate în termenul stabilit.
Procedura de declasificare se aplică de către Ministerul Culturii şi Turismului în cazul în care structura nu mai
corespunde categoriei de clasificare acordate anterior. Pentru a-şi prelungi activitatea, structura declasificată este
obligată să obţină un nou act de clasificare pentru categoria la care a fost declasificată.
Structura îşi va putea relua activitatea doar după lichidarea cauzelor ce au condus la retragerea actului de clasificare.
Ministerul Culturii şi Turismului, în termen de 10 zile, va înştiinţa structura, autoritatea administraţiei publice locale
şi Inspectoratul Fiscal Principal de Stat despre decizia de declasificare, de retragere sau de anulare a actului de
clasificare.
Procedura de eliberare a actelor de clasificare a structurilor de primire turistică
(1) Agenţii economici care solicită clasificarea structurii de primire turistică prezintă la Ministerul Culturii şi
Turismului următoarele documente:
a) cerere;
b) copie de pe certificatul de înregistrare a agentului economic;
c) copie de pe autorizaţia de funcţionare, emisă de autorităţile administraţiei publice locale;
d) schiţa privind amplasarea structurii de primire turistică, conform cerinţelor stabilite de Guvern;
e) structura, amplasarea şi nominalizarea camerelor, respectiv a spaţiilor de servire a mesei, conform cerinţelor
stabilite de Guvern;
f) fişa privind încadrarea nominală a spaţiilor de cazare sau de servire a mesei pe categorii, conform modelului
stabilit de Guvern;
g) schema de încadrare a personalului;
h) copia de pe certificatul de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională din cadrul Centrului Naţional de
Perfecţionare a Cadrelor din Industria Turismului sau din cadrul altor instituţii în domeniu acreditate în condiţiile legii.
(2) Ministerul Culturii şi Turismului examinează documentele prezentate şi verifică respectarea criteriilor minime
de clasificare la faţa locului, în prezenţa reprezentantului structurii, întocmind nota de verificare, conform modelului
stabilit de Guvern, în două exemplare. Un exemplar al notei se transmite solicitantului de clasificare.
(3) Ministerul Culturii şi Turismului, în termen de 10 zile de la data primirii setului complet de documente
specificate la alin.(1), va adopta decizia privind acordarea sau neacordarea categoriei sau va propune efectuarea unor
modificări în dotări şi servicii pentru acordarea sau menţinerea categoriei solicitate de către structură. Actul de clasificare
se consideră acordat sau, după caz, reconfirmat dacă Ministerul Culturii şi Turismului nu răspunde solicitantului în
termenul prevăzut de prezentul alineat.
(4) Pentru confirmarea categoriei acordate, Ministerul Culturii şi Turismului, în termen de 10 zile de la data
emiterii deciziei privind acordarea categoriei de clasificare, va elibera actul de clasificare conform modelului stabilit de
Guvern.
(5) După expirarea termenului stabilit la alin.(3) şi (4) pentru acordarea categoriei şi în lipsa unei comunicări scrise
din partea Ministerului Culturii şi Turismului, solicitantul poate desfăşura activitatea pentru care a solicitat actul de
clasificare.
(6) În cazul în care constată neregularităţi în documentele depuse, Ministerul Culturii şi Turismului va notifica
acest fapt solicitantului actului de clasificare cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea termenului prevăzut la alin. (3) pentru
emiterea actului de clasificare. Ministerul Culturii şi Turismului va preciza, totodată, şi modul de remediere a
neregularităţilor constatate.
(7) Structurii i se acordă categoria în care se încadrează toate spaţiile ei. Pentru spaţiile de cazare sau de servire a
mesei, care se încadrează la o categorie mai superioară decît cea a structurii, va fi emisă o anexă la actul de clasificare,
conform modelului stabilit de Guvern, cu menţiunea categoriei respective a fiecărui spaţiu.
(8) În termen de 30 de zile de la data eliberării actului de clasificare, structurile de primire turistică cu funcţii de
cazare şi de servire a mesei sînt obligate să deţină şi să afişeze placheta, cu înscrierea categoriei, conform modelului
stabilit de Guvern.
(9) Termenul de valabilitate a actului de clasificare este de 2 ani. Structura de primire turistică se va adresa
Ministerului Culturii şi Turismului pentru reconfirmarea actului cu cel puţin 10 zile înainte de expirarea termenului de
valabilitate.
(10) Actul de clasificare se afişează la un loc vizibil pentru toţi clienţii structurii. În cazul pierderii sau deteriorării
actului de clasificare, agentul economic este obligat să solicite Ministerului Culturii şi Turismului un duplicat al acestuia.
(11) În cazul modificării dotărilor şi serviciilor sau în cazul expirării termenului de valabilitate a actului de
clasificare, structura este obligată să solicite o nouă clasificare în termen de 10 zile de la apariţia modificărilor sau pînă la
expirarea termenului de valabilitate.
71
9. Drepturile şi obligaţiile turiştilor
În conformitate cu Legea cu privire la organizarea şi desfăşurarea activităţii turistice turiştii dispun de următoarele
drepturi:
a) la totalitatea serviciilor prevăzute în contractul de servicii turistice;
b) la securitate personală, la protecţia vieţii şi sănătăţii;
c) la apărarea drepturilor de consumatori ai serviciilor turistice;
d) la asistenţă medicală în conformitate cu prevederile asigurării de călătorie;
e) la înlăturarea imediată a încălcării clauzelor contractului de servicii turistice, încălcare depistată în timpul
călătoriei;
f) la repararea prejudiciului material şi moral cauzat prin nerespectarea clauzelor contractului de servicii turistice;
g) la informaţii privind licenţa agentului economic;
h) la acces liber în obiectivele turistice pentru vizitarea şi folosirea cărora nu sînt stabilite restricţii legale;
i) la informaţii complete şi obiective privind ţara de aflare temporară: legislaţia acesteia, obiceiurile şi tradiţiile
locale şi alte particularităţi, a căror cunoaştere este necesară pentru cultivarea respectului faţă de valorile culturale
naţionale.
În conformitate cu Legea cu privire la organizarea şi desfăşurarea activităţii turistice turiştii dispun de următoarele
obligaţiuni:
a) să respecte clauzele contractului de servicii turistice;
b) să respecte legislaţia ţării de aflare temporară, obiceiurile şi tradiţiile locale;
c) să respecte regulile vamale, regulile de trecere a frontierei de stat şi termenul de şedere legal;
d) să repare toate prejudiciile aduse agentului economic în cazul încălcării clauzelor contractului de servicii
turistice;
e) să repare prejudiciile aduse ţării de aflare temporară;
f) să respecte normele de protejare a patrimoniului turistic şi a mediului în locul vizitat.
10. Asigurarea de călătorie
Asigurarea de călătorie a turiştilor este obligatorie şi se efectuează de către agenţii economici din industria
turismului prin încheierea contractelor cu companiile de asigurare abilitate să efectueze acest gen de asigurare.
Cheltuielile pentru asigurare sînt incluse în preţul pachetului turistic.
Asigurarea de călătorie trebuie să prevadă acoperirea cheltuielilor pentru acordarea de asistenţă medicală turistului
în locul de aflare temporară.
11. Protecţia şi securitatea turiştilor
Protecţia şi securitatea turiştilor pe teritoriul Republicii Moldova sînt garantate de stat. Protecţia şi salvarea
turiştilor care s-au confruntat cu situaţii excepţionale se efectuează de subdiviziunile specializate ale Departamentului
situaţii excepţionale al Ministerului Afacerilor Interne.
În scopul asigurării securităţii turiştilor, agenţii economici din industria turismului sînt obligaţi:
a) să informeze turiştii despre eventualele pericole cu care se pot confrunta în timpul călătoriei;
b) să asigure turiştii cu echipamentul şi inventarul necesar pentru forma de turism practicată;
c) să asigure acordarea asistenţei medicale de urgenţă persoanelor accidentate în timpul călătoriei;
d) să informeze operativ autorităţile administraţiei publice locale şi persoanele interesate despre situaţiile
excepţionale cu care s-au confruntat turiştii şi despre persoanele dispărute.
În cazul situaţiilor excepţionale, statul întreprinde măsuri de protecţie a turiştilor cetăţeni ai Republicii Moldova
aflaţi în străinătate, inclusiv evacuarea acestora din ţara de aflare temporară.
12. Crearea şi funcţionarea zonelor turistice naţionale
În scopul dezvoltării turismului intern şi receptor, în Republica Moldova, prin atragerea investiţiilor autohtone şi
străine, se creează, pe o durată de 50 de ani, zone turistice naţionale, denumite în continuare zone. Zonele sînt create, la
propunerea Guvernului, prin lege organică care le delimitează convenţional hotarele şi le stabileşte direcţiile prioritare de
activitate, condiţiile şi particularităţile de funcţionare.
Crearea zonei se consideră lucrare pentru cauză de utilitate publică de interes naţional. Crearea zonei se va baza pe
următoarele criterii principale:
a) geografic;
b) de atractivitate peisagistică;
c) de structură, volum, concentrare şi valoare a resurselor turistice;
d) de funcţionalitate pentru turism.
Iniţiatori ai creării zonei pot fi autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, agenţii economici şi diverse
instituţii interesate.
Iniţiatorii creării zonei vor prezenta Ministerului Culturii şi Turismului:
a) studiul de fezabilitate privind crearea zonei;
b) proiectul planului de amenajare a zonei.
Studiul de fezabilitate privind crearea zonei trebuie să includă:
a) delimitarea hotarelor zonei;
b) caracteristica potenţialului turistic al zonei;
72
c) fundamentarea etapelor şi termenelor de creare a zonei;
d) volumul investiţiilor necesare;
e) oportunitatea (raţionalitatea) şi eficacitatea creării zonei.
În cazul în care propunerea privind crearea zonei va fi considerată oportună şi va fi acceptată, Ministerul Culturii şi
Turismului va prezenta Guvernului, spre aprobare, proiectul de lege respectiv. Zona se consideră creată după intrarea în
vigoare a legii corespunzătoare.
După crearea zonei şi delimitarea în natură a hotarelor ei, terenurile proprietate publică ale unităţii administrativ-
teritoriale, aflate în perimetrul zonei, se transmit, cu titlu gratuit, în proprietatea publică a statului, în modul stabilit de
lege, şi trec în gestiunea Ministerului Culturii şi Turismului. În cazul în care crearea infrastructurii în zonă va necesita
traversarea unor terenuri aflate în proprietate privată, statul va răscumpăra aceste terenuri în modul stabilit de lege.
Crearea şi amenajarea infrastructurii generale (căi de acces, reţele electrice, termice, de gaze naturale, de alimentare cu
apă şi de canalizare) pînă la hotarele zonei se efectuează din mijloacele bugetului de stat, conform programelor de stat.
13. Pregătirea profesională şi perfecţionarea cadrelor
Pregătirea profesională în domeniul turismului se realizează de instituţiile de învăţămînt secundar profesional,
mediu de specialitate, superior, de formare profesională continuă specializate, de stat şi private, acreditate în condiţiile
legii.
Perfecţionarea personalului din industria turismului se realizează la cursuri specializate, în baza programelor
avizate de Ministerul Educaţiei şi Tineretului şi aprobate de Ministerul Culturii şi Turismului.
Perfecţionarea şi specializarea profesională a personalului angajat în industria turismului sînt efectuate, în
condiţiile legii, de Centrul Naţional de Perfecţionare a Cadrelor din Industria Turismului, precum şi de alte instituţii
acreditate.
Personalul încadrat în industria turistică (turoperatori, agenţii de turism, structuri cu funcţii de cazare şi de servire a
mesei), cu excepţia funcţiilor de jurist, contabil, personalului tehnic şi de deservire, este obligat, o dată la 3 ani, să absolve
cursurile de perfecţionare profesională din cadrul Centrului Naţional de Perfecţionare a Cadrelor din Industria Turismului
sau din cadrul altor instituţii în domeniu acreditate în condiţiile legii.
Deţinătorii diplomelor de studii superioare/medii de specialitate în domeniul turismului vor activa în industria
turismului, în baza diplomelor de studii, în decurs de 3 ani după încheierea studiilor, cu perfecţionarea profesională
ulterioară o dată la 3 ani.
Absolvenţii cursurilor de perfecţionare profesională care pretind la funcţia de director de turoperator, de agenţie de
turism, de structură de primire turistică cu funcţii de cazare şi de servire a mesei, pentru obţinerea certificatului respectiv
vor prezenta documentele ce atestă vechimea în muncă în industria turismului de cel puţin 2 ani. Criteriul "vechimea în
muncă în industria turismului" nu este obligatoriu pentru persoanele care activează în structurile de primire turistică cu
funcţii de cazare şi de servire a mesei: pensiune agroturistică, vilă turistică, bungalou, camping, sat de vacanţă, tabără de
vacanţă, pensiune turistică, apartament sau cameră de închiriat în locuinţe familiale şi motel.
Pentru conducătorii de turoperator, de agenţie de turism şi de hotele care activează în mediul rural şi în centrele
raionale, vechimea în muncă pentru obţinerea certificatului de perfecţionare profesională se reduce cu 50%.
74
Declaraţia pentru eliberarea licenţei şi documentele anexate la ea se înregistrează conform borderoului, a cărui
copie se expediază (se înmânează) solicitantului de licenţă, cu menţiunea privind data înregistrării declaraţiei, autentificată
prin semnătura persoanei responsabile a autorităţii de licenţiere.
Declaraţia pentru eliberarea licenţei nu se înregistrează în cazul în care:
a) aceasta a fost depusă (semnată) de o persoană care nu are atribuţiile respective;
b) documentele au fost perfectate cu încălcarea cerinţelor prevăzute anterior.
Despre refuzul înregistrării declaraţiei pentru eliberarea licenţei, solicitantul de licenţă este informat în scris în cel
mult 3 zile lucrătoare din ziua adresării, indicându-se temeiurile refuzului.
După înlăturarea cauzelor ce au servit temei pentru refuzul înregistrării declaraţiei pentru eliberarea licenţei,
solicitantul de licenţă poate depune o nouă declaraţie, care se examinează în modul stabilit.
Pentru obţinerea licenţei, conducătorul întreprinderii sau organizaţiei ori persoana împuternicită de acesta sau
persoana fizică depune la autoritatea de licenţiere respectivă personal, prin scrisoare recomandată sau prin poştă
electronică (sub formă de document electronic cu semnătură digitală) o declaraţie de modelul stabilit de această autoritate,
semnată de persoana care depune declaraţia, ce conţine:
5. Eliberarea licenţei
Licenţa se perfectează în termen de 3 zile lucrătoare, începând cu ziua primirii documentului care confirmă
achitarea taxei pentru eliberarea licenţei. Menţiunea despre data primirii documentului, care confirmă achitarea taxei
pentru eliberarea licenţei, se face pe borderoul documentelor primite de la solicitantul de licenţă.
Dacă solicitantul, în termen de 30 de zile de la data la care i s-a expediat (înmânat) înştiinţarea despre adoptarea
deciziei privind eliberarea licenţei, nu a prezentat nemotivat documentul ce confirmă achitarea taxei pentru eliberarea
acesteia sau nu s-a prezentat pentru a i se elibera licenţa perfectată, autoritatea de licenţiere este în drept să anuleze decizia
privind eliberarea licenţei sau să adopte decizia privind recunoaşterea licenţei ca fiind nevalabilă.
În cazul în care titularul de licenţă intenţionează să desfăşoare genul de activitate indicat în licenţă după expirarea
termenului ei de valabilitate, acesta este în drept să solicite prelungirea termenului de valabilitate a licenţei pe termen încă
de 5 ani, cu achitarea taxei pentru licenţă, stabilite conform legii, pentru perioada ulterioară. În acest caz, pe licenţă se va
aplica menţiunea privind prelungirea termenului de valabilitate, cu indicarea termenului nou. Menţiunea privind
prelungirea termenului de valabilitate poate fi aplicată pe licenţă până la expirarea termenului anterior de valabilitate a
licenţei. În acest caz, termenul nou de valabilitate a licenţei va reieşi din ultima zi calendaristică în care a expirat termenul
anterior de valabilitate a acesteia.
Titularul de licenţă nu este în drept să transmită licenţa sau copia de pe aceasta altei persoane.
Licenţele eliberate pînă la intrarea în vigoare a prezentei legi se consideră valabile pînă la expirarea
termenului acestora.
6. Reperfectarea licenţei
Temeiurile pentru reperfectarea licenţei sînt schimbarea denumirii titularului de licenţă şi modificarea altor date ce
se conţin în licenţă.
75
La apariţia temeiurilor pentru reperfectarea licenţei titularul acesteia este obligat, în termen de 10 zile lucrătoare, să
depună la autoritatea de licenţiere o cerere de reperfectare a licenţei împreună cu licenţa care necesită reperfectare şi
documentele (sau copiile de pe acestea, cu prezentarea originalelor pentru verificare), ce confirmă modificările în cauză.
Autoritatea de licenţiere, în termen de 10 zile lucrătoare de la data depunerii cererii de reperfectare a licenţei şi a
documentelor anexate la ea, adoptă decizia privind reperfectarea licenţei şi o comunică solicitantului. Licenţa reperfectată
se eliberează pe acelaşi formular sau, după caz, pe un formular nou, ţinându-se cont de modificările indicate în cerere;
totodată se eliberează copiile necesare de pe această licenţă.
Licenţa se consideră reperfectată dacă autoritatea de licenţiere nu-i comunică solicitantului de licenţă decizia în
termen de 10 zile lucrătoare. După expirarea termenului de adoptare a deciziei privind reperfectarea licenţei şi în lipsa
unei comunicări în scris privind respingerea cererii de reperfectare a licenţei, se consideră că licenţa a fost reperfectată.
Termenul de valabilitate a licenţei reperfectate nu poate depăşi termenul de valabilitate indicat în licenţa
precedentă.
La reperfectarea licenţei, în cazul în care licenţa reperfectată se eliberează pe un formular nou, autoritatea de
licenţiere adoptă decizia despre recunoaşterea nevalabilităţii licenţei precedente, introducând modificările respective în
registrul de licenţiere, nu mai tîrziu de ziua lucrătoare imediat următoare adoptării deciziei.
În perioada examinării cererii privind reperfectarea licenţei titularul acesteia îşi poate continua activitatea în baza
unui certificat eliberat de autoritatea de licenţiere.
Licenţa care nu a fost reperfectată în termenul stabilit nu este valabilă.
Titularul de licenţă este obligat să înştiinţeze autoritatea de licenţiere despre toate modificările datelor indicate în
documentele anexate la declaraţia pentru eliberarea licenţei. Înştiinţarea se prezintă la autoritatea de licenţiere, în
persoană, prin scrisoare recomandată sau prin poştă electronică (sub formă de document electronic cu semnătură digitală),
în termen de 10 zile de la survenirea modificărilor, împreună cu documentele (sau copiile de pe acestea) ce confirmă
modificările în cauză.
7. Eliberarea duplicatului licenţei
Drept temei pentru eliberarea duplicatului licenţei serveşte pierderea sau deteriorarea acesteia. În caz de pierdere a
licenţei, titularul acesteia este obligat, în decurs de 15 zile lucrătoare, să depună la autoritatea de licenţiere, în persoană,
prin scrisoare recomandată sau prin poştă electronică, o cerere de eliberare a duplicatului licenţei.
În cazul în care licenţa este deteriorată şi nu poate fi folosită, titularul acesteia depune la autoritatea de licenţiere,
împreună cu licenţa deteriorată, o cerere de eliberare a duplicatului acesteia.
Autoritatea de licenţiere este obligată să elibereze duplicatul licenţei în termen de 3 zile lucrătoare de la data
depunerii cererii de eliberare a duplicatului licenţei.
Termenul de valabilitate a duplicatului licenţei nu poate depăşi termenul indicat în licenţa pierdută sau deteriorată.
În caz de eliberare a duplicatului licenţei, autoritatea de licenţiere adoptă decizia de anulare a licenţei pierdute sau
deteriorate, cu introducerea modificărilor respective în registrul licenţelor nu mai târziu de ziua lucrătoare imediat
următoare adoptării deciziei.
În perioada de examinare a cererii de eliberare a duplicatului licenţei, titularul acesteia îşi poate desfăşura
activitatea pe baza unui certificat eliberat de autoritatea de licenţiere.
8. Controlul în domeniul licenţierii
Autoritatea de licenţiere are obligaţia de a controla respectarea condiţiilor de licenţiere a activităţilor pentru care
eliberează licenţe.
La efectuarea controlului respectării condiţiilor de licenţiere, autoritatea de licenţiere va ţine cont de următoarele
principii:
a) legalitatea şi respectarea competenţei stabilite de lege;
b) neadmiterea aplicării sancţiunilor care nu sînt stabilite de lege;
c) tratarea dubiilor, apărute la aplicarea legislaţiei, în favoarea titularului de licenţă;
d) efectuarea cheltuielilor de control din contul statului;
e) prescrierea recomandărilor pentru înlăturarea încălcărilor constatate în urma controlului;
f) dreptul de a ataca acţiunile autorităţii de licenţiere.
Controalele planificate asupra respectării de către titularii de licenţe a condiţiilor de licenţiere se efectuează de
către autoritatea de licenţiere cel mult o dată în decursul anului calendaristic, cu cooptarea, după caz, a reprezentanţilor
instituţiilor cu funcţii de reglementare şi de control, conform competenţei.
Controalele inopinate se efectuează numai în temeiul unei sesizări scrise din partea instituţiilor cu funcţii de
reglementare şi de control privind încălcarea de către titularul de licenţă a condiţiilor de licenţiere sau în scopul de a
verifica îndeplinirea prescripţiilor privind lichidarea încălcărilor ce ţin de condiţiile de licenţiere.
Prin derogare de la prevederile aliniatului de mai sus, în cazurile şi conform procedurilor expres stabilite de legile
care reglementează genul respectiv de activitate licenţiat, controalele inopinate ale respectării condiţiilor de licenţiere pot
fi efectuate de către autoritatea de licenţiere competentă şi în baza autosesizării sau în temeiul sesizării scrise, depuse
conform prevederilor legislaţiei cu privire la protecţia consumatorilor.
La efectuarea controlului asupra respectării condiţiilor de licenţiere, titularul de licenţă prezintă informaţia şi
documentele relevante scopului controlului şi asigură condiţiile pentru efectuarea acestuia.
În baza rezultatelor controlului se întocmeşte un act în 2 exemplare, unul dintre care se expediază (înmânează)
titularului de licenţă, iar al doilea se păstrează la autoritatea de licenţiere. În caz de dezacord cu rezultatele controlului
76
efectuat, titularul de licenţă, în termen de 5 zile lucrătoare de la data întocmirii actului de control, poate prezenta în scris
argumentarea dezacordului, anexând documentele de rigoare.
În cazul în care se depistează încălcări ale condiţiilor de licenţiere, autoritatea de licenţiere, în termen de 15 zile
lucrătoare de la data întocmirii actului de control, emite prescripţia privind lichidarea încălcărilor, cuprinzând
recomandările privind modul de remediere a tuturor deficienţelor identificate, precum şi avertizarea despre posibila
suspendare sau retragere a licenţei dacă încălcările depistate nu vor fi lichidate în termenul stabilit.
Titularul de licenţă, primind prescripţia privind lichidarea încălcărilor condiţiilor de licenţiere, este obligat, în
termenul indicat în prescripţie, să prezinte autorităţii de licenţiere informaţia privind lichidarea încălcărilor.
În caz de depistare a încălcărilor condiţiilor de licenţiere, instituţiile cu funcţii de reglementare şi de control, sînt
obligate să sesizeze autoritatea de licenţiere, prezentându-i documentele constatatoare. Autoritatea de licenţiere, în baza
documentelor prezentate, verifică respectarea condiţiilor de licenţiere şi emite, după caz, în termen de 15 zile lucrătoare,
prescripţia privind lichidarea încălcărilor condiţiilor de licenţiere.
77
Agent economic - orice persoană juridică sau fizică autorizată pentru activitate de întreprinzător, care prestează servicii
turistice;
Prestator - orice persoană juridică sau fizică autorizată pentru activitate de întreprinzător, care prestează servicii;
Serviciu - activitate, alta decît cea din care rezultă produse, desfăşurată în scopul satisfacerii unor necesităţi ale
consumatorilor;
Calitate - ansamblu de caracteristici ale unui produs, serviciu, care îi conferă aptitudinea de a satisface, conform
destinaţiei, necesităţile explicite sau implicite;
Prejudiciu - daună materială şi/sau morală adusă consumatorului în urma prestării serviciilor necorespunzătoare ori în
urma refuzului sau tergiversării neîntemeiate a încheierii contractului de prestare a serviciului;
Dacă acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte prevăd alte norme decît cele care se conţin în
legislaţia naţională cu privire la protecţia consumatorilor, se aplică normele acordurilor internaţionale.
Obligaţiile prestatorului:
Prestatorul este obligat să asigure prestarea serviciului în termenele şi condiţiile stabilite în reglementările
specifice în domeniu sau stipulate în contractul de prestare a serviciului şi anume:
a) să presteze numai servicii care nu afectează viaţa, sănătatea, ereditatea şi securitatea consumatorilor ori interesele
economice ale acestora;
b) să respecte cerinţele prescrise sau declarate, precum şi clauzele contractuale;
c) să înmîneze bon de casă sau un alt document, care confirmă faptul prestării serviciului;
d) să înregistreze pretenţiile consumatorilor;
e) să asigure respectarea condiţiilor igienico-sanitare;
j) să răspundă pentru prejudiciul cauzat de serviciul prestat necorespunzător.
Dacă prestatorul nu a început la timp prestarea serviciului sau dacă, în timpul prestării serviciului a devenit clar
că serviciul nu va fi îndeplinit în termenul stabilit, sau dacă termenul de prestare a serviciului a expirat, consumatorul este
în drept, opţional:
a) să fixeze prestatorului un nou termen, în cadrul căruia el trebuie să înceapă şi să finalizeze prestarea serviciului şi să
ceară reducerea preţului pentru serviciu prestat;
b) să rezilieze contractul de prestare a serviciului şi să revendice repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea termenelor
de începere şi/sau finalizare a prestării serviciului;
Termenele noi de prestare a serviciului stabilite de consumator se stipulează în contractul de prestare a
serviciului.
Reclamaţiile consumatorului privind nerespectarea termenelor de prestare a serviciului nu vor fi satisfăcute dacă
prestatorul va face dovada că tergiversarea s-a produs din motive de forţă majoră.
3. Încheierea contractelor
Consumatorul, la încheierea contractelor, are următoarele drepturi:
a) de a lua liber decizii la achiziţionarea produsului, serviciului, fără a i se impune în contracte clauze abuzive sau care pot
favoriza folosirea unor practici comerciale abuzive, de natură a influenţa opţiunea acestuia;
b) de a beneficia de o redactare clară şi precisă a clauzelor contractuale, inclusiv a celor privind caracteristicile produsului
turistic, indicarea exactă a preţului sau tarifului;
c) de a fi exonerat de plata pentru produsele, serviciile care nu au fost solicitate;
d) de a fi despăgubit pentru daunele cauzate de produsele, serviciile care nu corespund cerinţelor prescrise sau declarate
ori clauzelor contractuale;
78
e) de a plăti pentru produsele, serviciile de care beneficiază sume stabilite cu exactitate, în prealabil; majorarea
preţului iniţial este posibilă numai cu acordul consumatorului.
4. Remedierea, înlocuirea, restituirea contravalorii produsului, sau serviciului
Remedierea gratuită a deficienţelor apărute la produs, serviciu se face necondiţionat de către prestator într-un
termen de cel mult 14 zile calendaristice de la data înaintării reclamaţiei de către consumator sau în termenul stabilit prin
contract.
Dacă prestatorul refuză să satisfacă reclamaţia consumatorului ei sînt obligaţi să dovedească vina consumatorului
în ceea ce priveşte deficienţele apărute la produsul vîndut, serviciul prestat într-un termen de cel mult 14 zile
calendaristice de la data înaintării pretenţiei de către consumator. În caz contrar, ei sînt obligaţi să îndeplinească cerinţele
consumatorului.
Prestatorul restituie contravaloarea produsului vîndut, serviciului prestat imediat după constatarea imposibilităţii
îndeplinirii acestora.
La restituirea contravalorii se va lua în calcul preţul produsului la data examinării reclamaţiei - în cazul în care
preţul lui s-a majorat, şi preţul la data procurării - în cazul în care preţul lui s-a micşorat.
Reducerea preţului la produsul, serviciul necorespunzător se face la înţelegerea părţilor.
Agentul economic are aceleaşi obligaţii pentru produsul, serviciul înlocuit ca şi pentru produsul vîndut, serviciul
prestat iniţial.
Prestatorul asigură toate operaţiunile şi suportă toate cheltuielile necesare privind înlocuirea produselor turistice.
Consumatorul este în drept să rezilieze contractul de prestare a serviciului, cu condiţia că achită prestatorului o
parte din preţ, stabiltă în conformitate cu contractul turistic.
În cazul refuzului de a satisface reclamaţia consumatorului prin remedierea sau înlocuirea gratuită ori restituirea
contravalorii produsului, prestatorul prezintă acestuia refuzul în scris.
5. Informarea consumatorului
În temeiul articolului 19 a Legii privind protecţia consumatorului, consumatorii au dreptul de a fi informaţi, în
mod complet, corect şi precis, asupra caracteristicilor produselor şi serviciilor oferite de către agenţii economici astfel
încît să aibă posibilitatea de a face o alegere raţională, în conformitate cu interesele lor, între produsele şi serviciile oferite
şi să fie în măsură să le utilizeze, potrivit destinaţiei acestora, în deplină securitate.
Informarea consumatorilor despre produsele, serviciile oferite se realizează, în mod obligatoriu, prin intermediul
materialului publicitar – informativ şi materialului video, aflat la dispoziţia firmei turistice.
Informaţiile referitoare la serviciile prestate trebuie să cuprindă, conform reglementărilor în vigoare, tarifele,
eventualele riscuri privind deplasarea.
Prestatorul este obligat să comercializeze produse şi să presteze servicii numai în locuri şi în spaţii autorizate,
conform reglementărilor legale.
Prestatorul este obligat să afişeze la vedere adresa şi numărul de telefon al autorităţii abilitate cu funcţii de
protecţie a consumatorilor, serviciile oferite, precum şi informaţia despre obligativitatea prezenţei bonului de casă sau a
unui alt document, care confirmă faptul cumpărării produsului, prestării serviciului, la examinarea reclamaţiei.
Coordonarea activităţii organelor administraţiei publice abilitate cu funcţii de protecţie a consumatorilor se
efectuează de către Biroul Naţional de Standardizare şi Metrologie.
În domeniul turismului organ ale administraţiei publice abilitate cu funcţii de protecţie a consumatorilor este
Ministerul Culturii şi Turismului.
6. Răspunderea pentru încălcarea prevederilor Legii privind protecţia consumatorilor:
Încălcarea prevederilor legii atrage răspundere materială, civilă, contravenţională sau penală, după caz.
Agenţilor economici din turism li se aplică următoarele sancţiuni:
Pentru neprezentarea informaţiei care se referă la:
caracteristica produsului turistic sau a serviciului prestat;
termenul de prestare;
tarifele;
eventualele riscuri;
este prevăzută amendă n mărime de 180 u.c.
1 u.c. = 20 lei.
Decizia privind aplicarea sancţiunilor se înmînează agentului economic personal sau se expediază prin poştă în
termen de 5 zile după luarea ei. Decizia rămîne definitivă după expirarea a 15 zile de la data primirii ei de către agentul
economic.
În cazul în care agentul economic nu a achitat amenda în termen de 15 zile de la rămînerea definitivă a deciziei
privind aplicarea sancţiunilor, aceasta se transmite instituţiei bancare, cu dispoziţia incaso, pentru încasarea incontestabilă
a amenzii din cont. În cazul lipsei mijloacelor financiare în cont, documentul executoriu, în termen de 30 de zile, se
retrage şi se înaintează, cu dovada respectivă, spre executare executorului judecătoresc în modul stabilit de Codul de
executare.
Pentru încălcarea termenelor prevăzute în contractul turistic, prestatorul achită consumatorului pentru fiecare zi
depăşită o penalitate în mărime de 5% din preţul produsului, serviciului în vigoare la data examinării reclamaţiei
consumatorului.
Prin contractul de prestare a serviciului se poate stabili o penalitate mai mare.
79
Plata penalităţilor şi repararea prejudiciului nu exonerează vînzătorul, prestatorul de îndeplinirea obligaţiilor ce îi
revin faţă de consumator.
Pretenţiile consumatorului privind repararea prejudiciului şi achitarea penalităţilor, prevăzute de contractul
turistic, se soluţionează de prestator pe cale amiabilă sau pe cale judiciară, conform legislaţiei.
Prejudiciul material şi moral cauzat consumatorului de către prestator prin încălcarea drepturilor lui prevăzute de
prezenta lege, precum şi de alte acte normative, se repară în mărimea stabilită de instanţa judecătorească.
Prejudiciul moral se repară indiferent de repararea prejudiciului material cauzat consumatorului.
Pentru repararea prejudiciului cauzat consumatorului, acesta trebuie să facă dovada prejudiciului.
81
Contractul individual de muncă se încheie, de regulă, pe durată nedeterminată. Contractul individual de muncă
poate fi încheiat şi pe o durată determinată, ce nu depăşeşte 5 ani. Dacă în contractul individual de muncă nu este stipulată
durata acestuia, contractul se consideră încheiat pe o durată nedeterminată.
Contractul individual de muncă poate fi încheiat pe durată determinată, numai în vederea executării unor lucrări cu
caracter temporar, în următoarele cazuri:
pentru perioada îndeplinirii unor lucrări temporarе cu o durată de pînă la 2 luni;
cu persoanele detaşate la lucru peste hotarele Republicii Moldova;
pentru perioada stagierii şi instruirii profesionale a salariatului la o altă unitate;
cu persoane care îşi fac studiile la instituţiile de învăţământ la cursurile de zi;
cu persoanele pensionate, conform legislaţiei în vigoare, pentru limită de vârstă ori vechime în muncă;
cu conducătorii unităţilor, adjuncţii lor şi contabilii-şefi ai unităţilor;
pentru perioada îndeplinirii unei anumite lucrări.
82
În caz de reorganizare ori transmitere, integrală sau parţială, a dreptului de proprietate asupra unei unităţi,
succesorul preia drepturile şi obligaţiile, existente la momentul reorganizării ori transmiterii, ce decurg din contractul
colectiv şi din contractele individuale de muncă.
Angajarea se legalizează prin ordinul (dispoziţia, decizia, hotărîrea) angajatorului, care este emis în baza
contractului individual de muncă negociat şi semnat de părţi. Ordinul (dispoziţia, decizia, hotărîrea) de angajare trebuie
adus la cunoştinţa salariatului, sub semnătură, în termen de 3 zile lucrătoare de la data semnării de către părţi a
contractului individual de muncă. La cererea scrisă a salariatului, angajatorul este obligat să-i elibereze acestuia o copie a
ordinului (dispoziţiei, deciziei, hotărârii), legalizată în modul stabilit, în termen de 3 zile lucrătoare.
Carnete de muncă se ţin pentru toţi salariaţii care lucrează în unitate mai mult de 5 zile lucrătoare. În carnetele
de muncă se înscriu datele cu privire la salariat, la activitatea lui de muncă şi la stimulările pentru succesele realizate în
unitate. Sancţiunile disciplinare nu se înscriu în carnetul de muncă.
Înscrierile cu privire la motivele încetării contractului individual de muncă se efectuează în strictă conformitate
cu prevederile legislaţiei în vigoare, indicându-se articolul, alineatul, punctul şi litera corespunzătoare din lege.
În cazul încetării contractului individual de muncă din iniţiativa salariatului, pentru motive de care legislaţia
leagă posibilitatea acordării unor înlesniri şi avantaje, înscrierea cu privire la încetarea contractului individual de muncă se
efectuează cu indicarea acestor motive.
La încetarea contractului individual de muncă, carnetul de muncă se restituie salariatului în ziua eliberării din
serviciu.
Angajatorul este obligat să elibereze salariatului, în termen de 3 zile lucrătoare, la cererea lui scrisă, un certificat
cu privire la munca în cadrul unităţii respective, în care urmează să se indice specialitatea, calificarea, funcţia, durata
muncii şi cuantumul salariului.
4.1.5. Modificarea contractului individual de muncă
Contractul individual de muncă nu poate fi modificat decît printr-un acord suplimentar semnat de părţi, care se
anexează la contract şi este parte integrantă a acestuia.
Modificare a contractului individual de muncă se consideră orice schimbare ce se referă la:
a) durata contractului;
b) locul de muncă;
c) specificul muncii (introducerea clauzelor specifice);
d) cuantumul retribuirii muncii;
e) regimul de muncă şi de odihnă;
f) specialitatea, profesia, calificarea, funcţia;
g) caracterul înlesnirilor şi modul de acordare a acestora.
Cu titlu de excepţie, modificarea unilaterală de către angajator a altor clauze ale contractului individual de muncă
este posibilă numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute de Codul Muncii. În aceste cazuri, salariatul va fi prevenit despre
necesitatea modificării contractului individual de muncă cu 2 luni înainte.
Locul de muncă poate fi schimbat temporar de către angajator prin deplasarea în interes de serviciu sau detaşarea
salariatului la alt loc de muncă.
Pe durata deplasării în interes de serviciu sau a detaşării la alt loc de muncă, salariatul îşi menţine funcţia, salariul
mediu şi alte drepturi prevăzute de contractul colectiv şi de cel individual de muncă.
Trimiterea salariatului în deplasare în interes de serviciu poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 60 de zile
calendaristice.
Detaşarea poate fi dispusă numai cu acordul scris al salariatului pentru o perioadă de cel mult un an. În caz de
necesitate, perioada detaşării poate fi prelungită, prin acordul părţilor, cu încă cel mult un an. Salariatul detaşat are dreptul
la compensarea cheltuielilor de transport şi a celor de cazare, precum şi la o indemnizaţie specială în conformitate cu
legislaţia în vigoare, cu contractul colectiv şi/sau cu cel individual de muncă. Prin detaşare se poate modifica şi specificul
muncii, dar numai cu acordul scris al salariatului.
4.1.6. Suspendarea contractului individual de muncă
Contractul individual de muncă se suspendă în circumstanţe ce nu depind de voinţa părţilor în caz de:
a) concediu de maternitate;
b) boală sau traumatism;
c) detaşare;
d) carantină;
e) încorporarea în serviciul militar în termen, în serviciul militar cu termen redus sau în serviciul civil;
f) forţă majoră, confirmată în modul stabilit, ce nu impune încetarea raporturilor de muncă;
g) trimitere în instanţa de judecată a dosarului penal privind comiterea de către salariat a unei infracţiuni incompatibile cu
munca prestată, pînă la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti;
h) omiterе, din vina salariatului, a termenului de trecere a controlului medical;
i) depistare, conform certificatului medical, a contraindicaţiilor care nu permit îndeplinirea muncii specificate în
contractul individual de muncă;
j) cerere a organelor de control sau de drept, conform legislaţiei în vigoare;
k) prezentare la locul de muncă în stare de ebrietate alcoolică, narcotică sau toxică, constatată prin certificatul eliberat de
instituţia medicală competentă sau prin actul comisiei formate dintr-un număr egal de reprezentanţi ai angajatorului şi ai
salariaţilor;
83
m) stabilire pe termen determinat a gradului de invaliditate ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli
profesionale;
n) în alte cazuri prevăzute de legislaţia în vigoare.
Contractul individual de muncă se suspendă prin acordul părţilor, exprimat în formă scrisă, în caz de:
a) acordare a concediului fără plată pe o perioadă mai mare de o lună;
b) urmare a unui curs de formare profesională sau de stagiere cu scoaterea din activitate pe o perioadă mai mare de 60 de
zile calendaristice;
c) şomaj tehnic;
d) îngrijire a copilului bolnav în vîrstă de pînă la 7 ani;
e) îngrijire a copilului invalid până la vîrsta de 16 ani;
f) în alte cazuri prevăzute de legislaţia în vigoare.
Contractul individual de muncă se suspendă din iniţiativa salariatului în caz de:
a) concediu pentru îngrijirea copilului în vîrstă de pînă la 6 ani;
b) concediu pentru îngrijirea unui membru bolnav al familiei cu durata de pînă la un an, conform certificatului medical;
c) urmare a unui curs de formare profesională în afara unităţii;
d) ocupare a unei funcţii elective în autorităţile publice;
e) condiţii de muncă nesatisfăcătoare din punctul de vedere al protecţiei muncii, precum şi din alte motive prevăzute de
legislaţie.
Contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului:
a) pe durata anchetei de serviciu, efectuate în condiţiile prezentului cod;
b) pe durata detaşării;
c) în alte cazuri prevăzute de legislaţie.
84
Concedierea - desfacerea din iniţiativa angajatorului a contractului individual de muncă pe durată nedeterminată,
precum şi a celui pe durată determinată - se admite pentru următoarele motive:
a) rezultatul nesatisfăcător al perioadei de probă
b) lichidarea unităţii sau încetarea activităţii angajatorului persoană fizică;
c) reducerea numărului sau a statelor de personal din unitate;
d) constatarea faptului că salariatul nu corespunde funcţiei deţinute sau muncii prestate din cauza stării de sănătate, în
conformitate cu certificatul medical;
e) constatarea faptului că salariatul nu corespunde funcţiei deţinute sau muncii prestate ca urmare a calificării insuficiente,
confirmate prin hotărîre a comisiei de atestare;
f) schimbarea proprietarului unităţii;
g) încălcarea repetată, pe parcursul unui an, a obligaţiilor de muncă, dacă anterior au fost aplicate sancţiuni disciplinare;
h) absenţa fără motive întemeiate de la lucru mai mult de 4 ore consecutive în timpul zilei de muncă;
i) prezentarea la lucru în stare de ebrietate alcoolică, narcotică sau toxică.
j) săvârşirea la locul de muncă a unei sustrageri (inclusiv în proporţii mici) din patrimoniul unităţii, stabilite prin hotărîre a
instanţei de judecată sau a organului de competenţa căruia ţine aplicarea sancţiunilor administrative;
k) comiterea de către salariatul care mânuieşte nemijlocit valori băneşti sau materiale a unor acţiuni culpabile dacă aceste
acţiuni pot servi temei pentru pierderea încrederii angajatorului faţă de salariatul respectiv;
Nu se admite concedierea salariatului în perioada aflării lui în concediu medical, în concediu de odihnă anual, în
concediu de studii, în concediu pentru îngrijirea copilului în vîrstă de pînă la 6 ani, precum şi în perioada detaşării, cu
excepţia cazurilor de lichidare a unităţii.
85
În zilele de sărbătoare nelucrătoare se admit lucrările în unităţile a căror oprire nu este posibilă în legătură cu
condiţiile tehnice şi de producţie (unităţile cu flux continuu), lucrările determinate de necesitatea deservirii populaţiei.
6. Concediile anuale
Tuturor salariaţilor li se acordă anual un concediu de odihnă plătit, cu o durată minimă de 28 de zile
calendaristice, cu excepţia zilelor de sărbătoare nelucrătoare.
Concediul de odihnă pentru primul an de muncă se acordă salariaţilor după expirarea a 6 luni de muncă la
unitatea turistică respectivă.
Înainte de expirarea a 6 luni de muncă la unitate, concediul de odihnă pentru primul an de muncă se acordă, în baza unei
cereri scrise, următoarelor categorii de salariaţi:
a) femeilor - înainte de concediul de maternitate sau imediat după el;
b) salariaţilor în vîrstă de pînă la 18 ani;
c) altor salariaţi, conform legislaţiei în vigoare.
Salariaţilor transferaţi dintr-o unitate în alta concediul de odihnă anual li se poate acorda şi înainte de expirarea a
6 luni de muncă după transfer.
Concediul de odihnă anual pentru următorii ani de muncă poate fi acordat salariatului, în baza unei cereri scrise,
în orice timp al anului, conform programării stabilite. Concediul de odihnă anual poate fi acordat integral sau, în baza unei
cereri scrise a salariatului, poate fi divizat în două părţi, una dintre care va avea o durată de cel puţin 14 zile
calendaristice.
Programarea concediilor de odihnă anuale pentru anul următor se face de angajator, de comun acord cu
reprezentanţii salariaţilor, cu cel puţin 2 săptămâni înainte de sfârşitul fiecărui an calendaristic. La programarea
concediilor de odihnă anuale se ţine cont atît de dorinţa salariaţilor, cît şi de necesitatea asigurării bunei funcţionări a
întreprinderii turistice.
Salariaţilor ale căror soţii se află în concediu de maternitate li se acordă, în baza unei cereri scrise, concediul de
odihnă anual concomitent cu concediul soţiilor.
Pentru perioada concediului de odihnă anual, salariatul beneficiază de o indemnizaţie de concediu care nu poate
fi mai mică decît valoarea salariului, sporurilor şi, după caz, a indemnizaţiei de eliberare din serviciu pentru perioada
respectivă. Indemnizaţia de concediu se plăteşte de către angajator cu cel puţin 3 zile calendaristice înainte de plecarea
salariatului în concediu.
Nu se admite înlocuirea concediului de odihnă anual nefolosit printr-o compensaţie în bani, cu excepţia
cazurilor de încetare a contractului individual de muncă al salariatului care nu şi-a folosit concediul.
În caz de suspendare sau încetare a contractului individual de muncă, salariatul are dreptul la compensarea
tuturor concediilor de odihnă anuale nefolosite.
Salariatul poate fi rechemat din concediul de odihnă anual prin ordinul (dispoziţia, decizia, hotărîrea)
angajatorului, numai cu acordul scris al salariatului şi numai pentru situaţii de serviciu neprevăzute, care fac necesară
prezenţa acestuia în unitate. În acest caz, salariatul nu restituie indemnizaţia pentru zilele de concediu nefolosite.
Retribuirea muncii salariatului rechemat din concediul de odihnă anual se efectuează în baze generale.
În caz de rechemare, salariatul trebuie să folosească restul zilelor din concediul de odihnă după ce a încetat
situaţia respectivă sau la o altă dată stabilită prin acordul părţilor în cadrul aceluiaşi an calendaristic. Folosirea de către
salariat a părţii rămase a concediului de odihnă anual se efectuează în temeiul ordinului (dispoziţiei, deciziei, hotărîrii)
angajatorului.
Refuzul salariatului de a-şi folosi partea rămasă a concediului de odihnă anual este nul.
7. Remunerarea angajaţilor
Salariul reprezintă orice recompensă sau cîştig evaluat în bani, plătit salariatului de către angajator în temeiul
contractului individual de muncă, pentru munca prestată sau care urmează a fi prestată. Salariul este confidenţial şi
garantat.
Garanţiile de stat în domeniul salarizării cuprind salariul minim stabilit de stat, precum şi adaosurile şi sporurile
cu caracter de compensare.
Salariul include salariul de bază (salariul tarifar, salariul funcţiei), salariul suplimentar (adaosurile şi sporurile la
salariul de bază) şi alte plăţi de stimulare şi compensare. Retribuirea muncii salariatului depinde de cererea şi oferta forţei
de muncă pe piaţa muncii, de cantitatea, calitatea şi complexitatea muncii, de condiţiile de muncă, de calităţile
profesionale ale salariatului, de rezultatele muncii lui şi/sau de rezultatele activităţii economice a unităţii. Munca este
retribuită pe unitate de timp, în acord sau conform altor sisteme de salarizare.
Salariul se plăteşte periodic;
a) nu mai rar decît de două ori pe lună pentru salariaţii remuneraţi pe unitate de timp sau în acord;
b) nu mai rar decît o dată pe lună pentru salariaţii remuneraţi în baza salariilor lunare ale funcţiei.
Compensarea pierderilor cauzate de neachitarea la timp a salariului se efectuează prin indexarea obligatorie şi în
mărime deplină a sumei salariului calculat dacă reţinerea acestuia a constituit cel puţin o lună calendaristică de la data
stabilită pentru achitarea salariului lunar. Compensarea se efectuează cu coeficientul inflaţiei calculat în modul stabilit.
Compensarea pierderilor cauzate de neachitarea la timp a salariului se efectuează în cazul în care coeficientul inflaţiei în
perioada de neachitare a salariului depăşeşte cota de 2 la sută.
Reţinerile din salariu pentru achitarea datoriilor salariaţilor faţă de angajator se pot face în baza ordinului
(dispoziţiei, deciziei, hotărîrii) acestuia:
86
a) pentru restituirea avansului eliberat în contul salariului;
b) pentru restituirea sumelor plătite în plus în urma unor greşeli de calcul;
c) pentru acoperirea avansului necheltuit şi nerestituit la timp, eliberat pentru deplasare în interes de serviciu sau
transferare într-o altă localitate ori pentru necesităţi gospodăreşti, dacă salariatul nu contestă temeiul şi cuantumul
reţinerilor;
d) pentru repararea prejudiciului material cauzat unităţii din vina salariatului.
e) În caz de eliberare a salariatului înainte de expirarea anului de muncă în contul căruia el a folosit deja concediul,
angajatorul îi poate reţine din salariu suma achitată pentru zilele fără acoperire ale concediului.
La fiecare plată a salariului, cuantumul total al reţinerilor nu poate să depăşească 20 la sută, iar în cazurile
prevăzute de legislaţia în vigoare - 50 la sută din salariul ce i se cuvine salariatului. În caz de reţinere din salariu în baza
cîtorva acte executorii, salariatului i se păstrează, în orice caz, 50 la sută din salariu.
Limitările prevăzute nu se aplică reţinerii din salariu în caz de urmărire a pensiei alimentare pentru copiii minori.
În acest caz, suma reţinută nu poate fi mai mare de 70 la sută din salariul care se cuvine să fie plătit salariatului.
Dacă suma obţinută prin urmărirea salariului nu este suficientă pentru satisfacerea tuturor pretenţiilor creditorilor,
suma respectivă se distribuie între aceştia în modul prevăzut de legislaţia în vigoare.
Nu se admit reţineri din indemnizaţia de eliberare din serviciu, din plăţile de compensare şi din alte plăţi care,
conform legii, nu pot fi urmărite.
Dacă eliberarea carnetului de muncă este reţinută din vina angajatorului, salariatului i se plăteşte salariul mediu
pentru tot timpul absenţei forţate de la lucru, cauzate de imposibilitatea angajării la altă unitate după eliberarea din
serviciu din motivul lipsei carnetului de muncă.
Munca prestată în zilele de repaus şi în cele de sărbătoare nelucrătoare este retribuită:
a) salariaţilor care lucrează în acord - cel puţin în mărime dublă a tarifului în acord;
b) salariaţilor a căror muncă este retribuită în baza salariilor tarifare pe oră sau pe zi - cel puţin în mărimea dublă a
salariului pe oră sau pe zi;
La dorinţa salariatului care a prestat munca în ziua de repaus sau în cea de sărbătoare nelucrătoare, acestuia i se
poate acorda o altă zi liberă. În acest caz, munca prestată în ziua de sărbătoare nelucrătoare este retribuită în mărime
ordinară, iar ziua de repaus nu este retribuită.
Pentru munca prestată în program de noapte se stabileşte un adaos în mărime de cel puţin 0,5 din salariul tarifar
(salariul funcţiei) pe unitate de timp stabilit salariatului.
Angajatorul este în drept să acorde anual salariaţilor ajutor material în modul şi condiţiile prevăzute de
contractul colectiv de muncă şi/sau de actele normative în vigoare. Ajutorul material poate fi acordat salariatului, în baza
cererii lui scrise, în orice timp al anului ori adăugat la indemnizaţia de concediu.
Indemnizaţia de eliberare din serviciu se acordă:
Salariaţilor concediaţi în legătură cu lichidarea unităţii sau cu încetarea activităţii angajatorului persoană fizică
sau cu reducerea numărului ori a statelor de personal la unitate li se garantează:
a) pentru prima lună, plata unei indemnizaţii de concediere egală cu mărimea sumată a unui salariu mediu săptămânal
pentru fiecare an lucrat la unitatea în cauză, dar nu mai mică decît un salariu mediu lunar. Dacă unitatea a fost succesorul
de drept al unei unităţi reorganizate anterior se vor lua în calcul toţi anii de activitate;
b) pentru a doua lună, menţinerea salariului mediu lunar dacă persoana concediată nu a fost plasată în câmpul muncii;
c) pentru a treia lună, menţinerea salariului mediu lunar dacă, după concediere, salariatul s-a înregistrat în decurs de 14
zile calendaristice la agenţia teritorială de ocupare a forţei de muncă şi nu a fost plasat în câmpul muncii, fapt confirmat
prin certificatul respectiv;
d) la lichidarea unităţii, prin acordul scris al părţilor, achitarea integrală a sumelor legate de concedierea salariatului pe
toate 3 luni, la data concedierii.
În cazul plasării persoanei concediate în cîmpul muncii pe parcursul lunilor indicate la lit.b) şi c), salariul mediu se va
achita pe perioada de pînă la data angajării acesteia.
8. Disciplina muncii
Pentru încălcarea disciplinei de muncă, angajatorul are dreptul să aplice faţă de salariat următoarele sancţiuni disciplinare:
a) avertismentul;
b) mustrarea;
c) mustrarea aspră;
d) concedierea
Se interzice aplicarea amenzilor şi altor sancţiuni pecuniare pentru încălcarea disciplinei de muncă.
9. Răspunderea materială
Răspunderea materială a angajatorului:
Angajatorul este obligat să repare integral prejudiciul material şi cel moral сauzat salariatului în legătură cu
îndeplinirea de către acesta a obligaţiilor de muncă sau ca rezultat al privării ilegale de posibilitatea de a munci.
Prejudiciul moral se repară în formă bănească sau într-o altă formă materială determinată de părţi.
Angajatorul este obligat să compenseze persoanei salariul pe care aceasta nu l-a primit, în toate cazurile privării
ilegale de posibilitatea de a munci. Această obligaţie survine, în particular, în caz de:
a) refuz neîntemeiat de angajare;
b) eliberare ilegală din serviciu sau transfer ilegal la o altă muncă;
c) staţionare a unităţii din vina angajatorului, cu excepţia perioadei şomajului tehnic;
d) reţinere a eliberării carnetului de muncă;
87
e) reţinere a plăţii salariului;
f) reţinere a tuturor plăţilor sau a unora din ele în caz de eliberare din serviciu;
g) răspîndire, prin orice mijloace (de informare în masă, referinţe scrise etc.), a informaţiilor calomnioase despre salariat;
h) neîndeplinire în termen a hotărîrii organului competent de jurisdicţie a muncii care a soluţionat un litigiu (conflict)
avînd ca obiect privarea de posibilitatea de a munci.
În caz de reţinere, din vina angajatorului, a salariului, a indemnizaţiei de concediu, a plăţilor în caz de eliberare din
serviciu sau a altor plăţi cuvenite salariatului, acestuia i se plătesc suplimentar, pentru fiecare zi de întîrziere, 0,1 la sută
din suma neplătită în termen.
89
Competenţa altor organe centrale de specialitate ale administraţiei publice (extras)
a) Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene - despre vizele de intrare eliberate;
b) Ministerul Dezvoltării Informaţionale - despre schimbările survenite în starea familială a imigrantului, despre
înregistrarea agenţilor economici cu participarea cetăţenilor străini, precum şi despre actele de identitate ale imigranţilor
eliberate şi anulate;
c) Serviciul Vamal - despre sancţiunile aplicate cetăţenilor străini şi apatrizilor, solicitanţilor de azil şi refugiaţilor pentru
încălcarea legislaţiei în vigoare;
d) Serviciul Grăniceri - despre cetăţenii străini, apatrizii şi cetăţenii Republicii Moldova care au intrat în ţară, au ieşit din
ţară sau cărora le-a fost interzisă intrarea sau ieşirea, precum şi despre încălcările comise de către aceştia în zona de
frontieră;
e) Serviciul de Informaţii şi Securitate - despre cetăţenii străini, apatrizii, solicitanţii de azil şi refugiaţii care prezintă
pericol pentru securitatea naţională, au fost sau sînt implicaţi în activitatea organizaţiilor teroriste internaţionale, în
finanţarea sau sprijinirea acestor organizaţii şi a unor terorişti aparte, au săvîrşit infracţiuni contra păcii şi securităţii
omenirii sau infracţiuni grave de altă natură, inclusiv militare, definite în actele internaţionale;
3.Emigrarea şi imigrarea
Emigrarea
Cetăţenii Republicii Moldova au dreptul să-şi stabilească domiciliul şi locul de muncă în afara hotarelor ţării
conform legislaţiei în vigoare.
Plecarea liberă din ţară a cetăţenilor Republicii Moldova nu poate fi îngrădită decît în următoarele cazuri:
a) îşi ispăşesc pedeapsa în baza hotărârii instanţei judecătoreşti, sînt trase la răspundere penală sau se află sub urmărire
penală;
b) conform hotărârii instanţei judecătoreşti, au obligaţii patrimoniale faţă de stat, faţă de unele persoane fizice şi/sau
juridice.
Copiii, pînă la atingerea majoratului, pot emigra împreună cu părinţii lor. În cazul în care minorul emigrează cu
unul din părinţi, este necesar consimţămîntul autentificat de notar al celuilalt părinte. Minorii în vîrstă de 12-18 ani care
pleacă cu traiul în străinătate cu unul din părinţi îşi prezintă consimţămîntul autentificat de notar. În cazul în care minorul
emigrează fără părinţi, este necesar consimţămîntul acestora autentificat de notar.
Imigrarea
Cetăţenii străini şi apatrizii pot imigra în Republica Moldova în conformitate cu prevederile Legii cu privire la
migraţiune, ale altor acte normative, ale tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte.
Se interzice imigrarea cetăţenilor străini şi apatrizilor care:
a) prezintă pericol pentru securitatea naţională, pentru ordinea, sănătatea sau morala publică;
b) au antecedente penale nestinse;
c) suferă de maladii care prezintă pericol pentru sănătatea publică;
d) la intrarea în ţară, nu justifică scopul imigrării.
Se interzice, pentru o anumită perioadă de timp, imigrarea cetăţenilor străini şi apatrizilor care:
a) anterior au fost expulzaţi - pentru 5 ani;
b) au încălcat anterior regimul de şedere în ţară - pentru 3 ani;
c) au desfăşurat activitate de muncă în mod ilegal - pentru 3 ani;
d) au comunicat cu premeditare informaţii false despre sine - pentru un an.
Cetăţenii străini şi apatrizii care au intrat în Republica Moldova se pot stabili cu traiul permanent sau temporar pe
teritoriul ei numai după obţinerea adeverinţei de imigrant, eliberată de Ministerul Afacerilor Interne.
Adeverinţa de imigrant se eliberează cetăţeanului străin sau apatridului sosit în ţară pe un termen de peste 90 de
zile.
90
Cetăţeanul străin sau apatridul poate fi expulzat din Republica Moldova în cazul încălcării prevederilor Codului
penal şi Codului cu privire la contravenţiile administrative sau în cazul cînd aflarea acestora în Republica Moldova
periclitează securitatea naţională, ordinea, sănătatea sau morala publică.
Cauzele de expulzare se intentează de către persoanele cu funcţii de răspundere ale Ministerului Afacerilor
Interne, din oficiu sau în baza cererii întreprinderii, instituţiei sau organizaţiei ce asigură şederea imigrantului în
Republica Moldova. Ministerul Afacerilor Interne expulzează cetăţeanul străin sau apatridul în baza hotărîrii instanţei de
judecată, cu informarea ulterioară a autorităţilor interesate.
Cheltuielile pentru expulzarea din Republica Moldova sînt suportate de persoanele fizice şi juridice care au
invitat cetăţeanul străin sau apatridul, de persoana expulzată, de compania de asigurare ori sînt achitate din contul
fondului de expulzare.
În cazul în care cetăţeanul străin sau apatridul nu poate fi expulzat din motive de sănătate, din lipsă de acte
necesare sau din alte motive, autorităţile de resort îi eliberează un permis de şedere provizoriu.
Cetăţeanul străin sau apatridul este expulzat fie în ţara al cărei cetăţean este sau ale cărei autorităţi i-au eliberat
actele de identitate, fie, în temeiul tratatelor internaţionale, în ţara din care a intrat în teritoriul Republicii Moldova.
Tema № 6 Scoaterea şi introducerea bunurilor de pe
teritoriul Republicii Moldova de către persoane fizice
92
Bunurile destinate activităţii comerciale sau de producţie a căror valoare în vamă depăşeşte suma de 100000 euro
pot fi scoase de pe teritoriul Republicii Moldova, în modul stabilit, numai de agenţii economici care sînt înregistraţi la
Camera Înregistrării de Stat a Ministerului Dezvoltării Informaţionale ca subiecţi ai activităţii de întreprinzător.
Se interzice persoanelor fizice de a scoate din Republica Moldova utilaj, mijloace de transport folosite în
producţie, cu excepţia utilajului şi mijloacelor de transport destinate aplicării în viaţa cotidiană.
Persoanele fizice nu au dreptul de a scoate de pe teritoriul Republicii Moldova valori culturale.
94
La formarea de către agentul economic a unui grup mixt (clienţi, ce nu se referă la categoriile menţionate în
punctul precedent, care au venit conform anunţului pentru o călătorie concretă pe un itinerar format în prealabil)
fiecărui turist sau familiei de turişti i se perfectează un Voucher individual sau pentru familie, deoarece Voucherul este
unicul document însoţitor pentru turist, care conţine informaţia despre numărul şi calitatea serviciilor prestate.
Voucherul se perfectează pentru toate tipurile de turism organizat (inclusiv shop-tur). Face excepţie
situaţia, cînd peste hotare pleacă grupurile de elevi (în baza unei invitaţii oficiale pentru participare la festivităţi,
concursuri, competiţii etc.) în cazul, în care organizatorii suportă cheltuielile implicate de călătorie.
Voucherul serveşte drept bază pentru deservirea turiştilor şi este primit de orice agent economic, ce
practică activitate de turism fără perceperea unei plăţi suplimentare. Toate decontările reciproce pentru serviciile
notificate în Voucher, se efectuează între agenţii economici de sine stătător în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Agenţii economici, care practică activitate de turism, la perfectarea contractului cu parteneri străini, fac
schimb de Vouchere. La prezentarea acestora partea primitoare este obligată să asigure nivelul de deservire, calitatea
şi componenţa serviciilor notificate în Voucher, fără perceperea unor plăţi suplimentare. O plată suplimentară poate fi
percepută în cazul, în care turistului i-au fost prestate, la cererea sa, servicii suplimentare, neindicate în Voucher (spre
exemplu: schimbul unei camere "standard" cu una "superior", spălatul hainelor,
dejun în cameră, convorbiri telefonice din hotel, excursii suplimentare, angajarea unui ghid etc.).
Agenţii economici, care prestează servicii turistice, primesc spre deservire Voucherele eliberate de către alţi
agenţi economici.
95
Box 6. - Nume turist/Name of tourist - se indică numele şi prenumele turistului sau ale conducătorului grupului cu
una din abrevierile utilizate.
Box 7. - Grup/Group - se indică numărul de persoane din care este format grupul şi numele fiecărui turist (în cazul
cînd informaţia nu poate fi introdusă din cauza lipsei de spaţiu, la Voucher se anexează o listă a membrilor grupului cu
ştampila şi semnătura companiei emiţătoare de Voucher);
Box 8. - Adulţi/Adults - se indică numărul de adulţi (cu vîrsta de peste 16 ani) ce fac parte din grup;
Box 9. - Copii/Children - se indică numărul de copii (cu vîrsta de pînă la 16 ani) ce fac parte din grup;
Box 10. - Itinerar/Itinerary - se indică ţara şi localitatea de destinaţie (în cazul mai multor destinaţii - se enumeră);
Box 11. - se indică data plecării în itinerar;
Box 12. - se indică data sosirii din itinerar;
Box 13. - se imprimă ştampila companiei şi semnătura persoanei care a eliberat Voucherul, cu indicarea datei (se
îndeplineşte la momentul eliberării Voucherului);
Box 14. - se imprimă ştampila companiei primitoare (partener) şi semnătura persoanei abilitate, cu indicarea datei
(se îndeplineşte de către compania primitoare (partener) după prestarea serviciilor);
Box 15. - Cazare/Accommodation - se indică denumirea si categoria unităţii de cazare;
Box 16. - Număr de nopţi/Number of nights - se indică numărul de nopţi petrecute în unitatea de cazare (zile/nopţi);
Box 17. - Categoria/Category - se indică categoria camerelor;
Box 18. - Un pat/Single - se indică numărul de camere cu un singur pat;
Box 19. - Două paturi/Double - se indică numărul de camere cu două paturi;
Box 20. - Trei paturi/Triple - se indică numărul de camere cu trei paturi;
Box 21. - Apartament/Apartment - se indică numărul de apartamente;
Box 22. - Mic dejun/B+B - se indică numărul de persoane care au comandat tipul de masă - micul dejun;
Box 23. - Demipensiune/HB - se indică numărul de persoane care au comandat tipul de masă - demipensiune;
Box 24. - Pensiune completă - se indică numărul de persoane care au comandat tipul de masă - pensiune completă;
Box 25. - Fără masă/Room only - se indică numărul de persoane care nu au comandat nici un tip de masă;
Box 26. - Transfer: Da/Yes - se indică - "RT" sau "OW", în cazul cînd transferul este doar de la unitatea de
cazare pînă la aerogară/autogară/gara feroviară, atunci aceasta se menţionează în Boxa 33;
Box 27. - Transfer: Nu/No - se indică "NO" în cazul cînd nu este nici un tip de transfer;
Box 28. - Asigurarea/Insurance - se indică numărul, perioada de valabilitate şi facilităţile poliţei de asigurare;
Box 29. - Excursii/Excursions - se indică programul excursiilor;
Box 30. - Transport - se indică tipul transportului, numărul biletului de călătorie şi tipul de confort;
Box 31. - Alte servicii/Other services - se indică toate serviciile suplimentare care nu au fost incluse în boxele
precedente;
Box 32. - Numărul şi data documentului de plată/Number and date of payment document - se indică numărul şi data
documentului ce confirmă achitarea de către turist a tuturor serviciilor incluse în Voucher;
Box 33. - Menţiuni/Remarks - se indică menţiunile, în caz de necesitate, pentru serviciile incluse în Voucher;
Box 34. - se imprimă parafa Ministerul Culturii şi Turismului şi semnătura persoanei responsabile.
96
Cursul Turismul internaţional
Tema N 1. Aspectele dezvoltării turismului internaţional
1.1. Evoluţia dezvoltării turismului internaţional
1.2. Colaborarea bilaterală în turismul internaţional
1.3. Acorduri interguvernamentale încheiate în domeniul turismului
99
reprezintă organele centrale ale statului, asociaţii turistice şi companii particulare (companii aeriene, lanţuri hoteliere, tur-
operatori).
Obiectivele de bază ale OMT pot fi clasate conform următoarelor aspecte:
Acordarea de asistenţă şi consultanţă Guvernelor asupra unui spectru larg de probleme în domeniul
turismului, inclusiv asistenţa vizând planurile generale de dezvoltare a ramurii în dependenţă de specificul
ţării;
Aprecierea nivelului de investiţii;
Transmiterea de tehnologii;
Marketing;
Promovarea produsului turistic;
Aplicarea unor activităţi practice de rezolvare a problemelor de ordin ecologic;
Analiză economică, statistică, cercetări de piaţă, etc.
OMT oferă asistenţă tehnică ţărilor în curs de dezvoltare fie direct, prin propriile sale resurse bugetare, fie prin
delegarea Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, cu ajutorul resurselor bugetare oferite de acesta. OMT în
cadrul sesiunilor organelor sale şi a comisiilor regionale, favorizează consultaţiile internaţionale şi pune la dispoziţia
statelor membre propuneri de programe şi acţiuni specifice.
Structura OMT:
Asambleea Generală - organul central al Organizaţiei Mondiale a Turismului, care se întruneşte o dată la doi ani
şi de asemenea, în dependenţă de circumstanţe - în sesiuni extraordinare. Secretarul General al Asambleei este ales pe o
perioadă de patru ani, în prezent această funcţie este exercitată de Domnul Francesco Frangialli.
Asambleea Generală este compusă din delegaţi cu drept de vot ai membrilor efectivi şi asociaţi. Membrii afiliaţi
şi reprezentanţii altor organizaţii internaţionale participă la sesiunile Asambleei în calitate de observatori. Problemele
principale discutate în cadrul Asambleei sunt: bugetul Organizaţiei, programele ei de lucru şi problemele la zi din sfera
turismului.
Consiliul Executiv - este compus din Membrii efectivi, aleşi de către Asamblee după prncipiul de un membru
pentru cinci membri efectivi, cu scopul de a cuprinde o repartiţie geografică justă şi echitabilă. Mandatul membrilor aleşi
de Consiliu este de patru ani.
Secretariatul - este compus din Secretarul General şi din personalul necesar Organizaţiei. Secretarul General
este însărcinat să execute directivele Asambleei şi Consiliului. Printre alte funcţii pe care le mai are, Secretarul General
asigură şi reprezentarea juridică a Organizaţiei.
Membrii Organizaţiei Mondiale a Turismului se împart în trei grupuri:
Membrii efectivi: calitatea de membru efectiv este accesibilă tuturor statelor suverane.
Membrii asociaţi: calitatea de membru este accesibilă pentru toate teritoriile sau grupurile de teritorii, care nu
au responsabilitatea relaţiilor externe.
Membrii afiliaţi: calitatea de membru afiliat este accesibilă organismelor internaţionale, interguvernamentale şi
non-guvernamentale, precum şi organizaţiilor comerciale şi asociaţiilor.
Exercitarea calităţii de membru a republicii moldova la OMT: Organizaţia Mondială a Turismului este unica
organizaţie internaţională de ramură care contribuie major la dezvoltarea durabilă a turismului în Republica Moldova şi la
promovarea produsului turistic naţional pe piaţa internaţională.
Guvernul Republicii Moldova prin demersul nr.a-0401-134 din 28 iulie 1993, adresat Secretarului general al
OMT, a declarat aprobarea Statutului acestei organizaţii şi a acceptat toate obligaţiunile inerente calităţii de membru.
Se poate constata că, această aderare a fost efectuată cu încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare la acel moment,
stipulate în art.6 al “Legii privind modul de încheiere, aplicare, ratificare şi denunţare a tratatelor, convenţiilor şi
acordurilor internaţionale nr.1137-XII din 4 august 1992” - respectiva aderare nu a fost supusă examinării de către
Parlament.
Cu toate acestea, ţinând cont de prevederile Statutului OMT, declaraţia formală a Guvernului Republicii
Moldova privind aprobarea acestuia a fost suficientă, pentru ca aderarea să aibă efecte pe plan internaţional. Faptul că
procedurile legale interne nu au fost respectate, calitatea de membru a Republicii Moldova în organizaţia menţionată nu a
fost afectată, doar că a fost imposibilă achitarea cotizaţiilor de membru, acestea nefiind prevăzute în bugetul de stat.
Responsabilă de coordonarea participării Republicii Moldova la Organizaţia Mondială a Turismului, în virtutea
abilităţilor sale funcţionale era Agenţia Naţională de Turism. Din momentul instituirii sale în calitate de autoritate publică
de specialitate (22 august 2000, HG nr.872), Agenţia a iniţiat activităţi legate de îndeplinirea procedurilor interne “vis-a-
vis” de această aderare. Astfel la 11 octombrie 2001 a fost adoptată Legea nr.530-XV privind aderarea Republicii
Moldova la Statutul Organizaţiei Mondiale a Turismului.
La 19 decembrie 2002 Agenţia Naţională de Turism a fost reorganizată în Departamentul Dezvoltarea Turismului
(prin Legea Republicii Moldova nr.1557-XV), respectiv DDT a preluat şi funcţia de coordonare a participării Republicii
Moldova în cadrul Organizaţiei Mondiale a Turismului.
Actualmente, în calitate de membru al OMT, Republica Moldova se confruntă cu problema achitării cotizaţiei de
membru, datoria căreia la moment constituie 361620,10 euro. Este de menţionat faptul, că Republica Moldova a achitat
cotizaţia de membru doar pentru anul 2002, în sumă de 30440 euro.
Respectiv, Republica Moldova este supusă sancţionărilor menţionate în paragraful 13 al Regulamentului
Financiar anexat la Statutul O.M.T şi articolul 34 al Statutului:
100
Conform paragrafului 13 al Regulamentului Financiar, acel membru al organizaţiei, care a stopat achitarea
cotizaţiei de membru şi a cărui datorii sînt egale sau depăşesc suma cotizaţiilor a 2 ani financiari precedenţi vor fi lipsiţi
de drepturile şi privilegiile de membru al OMT. Unicul mod de soluţionare a acestei probleme rămâne a fi achitarea
cotizaţiei de membru pe anul curent, care constituie 30.205,00 Euro şi prezentarea către OMT a graficului de achitări
eşalonate.
Totodată, conform art. 34 al Statutului O.M.T., Republica Moldova riscă să fie declarată ţară ce duce o politică ce
contravine scopurilor de bază ale Organizaţiei. În acest caz putem pierde calitatea de membru al OMT cu o majoritate de
două treimi de voturi ai membrilor reali. Această sancţiune va rămâne în vigoare până când Asambleea nu va declara
schimbarea cursului politic al ţării.
102
În Moldova nu se efectuează zboruri interne, deoarece este o ţară mică. Maşinile, autobuzele şi trenurile sunt cele
mai des utilizate. În ceea ce priveşte transportul public, in Chişinău cele mai frecvente sunt troleibuzele, autobuzele şi
maxi-taxi.
Viza:
Viza de intrare în Moldova nu este cerută cetăţenilor din ţările membre a UE, Canada, SUA, Japonia, Israel, din
fosta USSR (cu excepţia Turkmenistanului). Viza este necesară cetăţenilor altor ţări.
Preţul vizei de intrare în Moldova este de 60$. Pentru grupurile turistice din zece şi mai multe persoane este oferită
o reducere de 50%.
Timpul:
Moldova se află în zona de timp Est-Europeană (GMT+2 ore). Cînd în Chişinău este ora 12:00, este: 11:00 la
Paris, Berlin şi Amsterdam, 10:00 la Londra, 07:00 la New York, 19:00 la Sydney şi 13:00 la Moscova.
Până în prezent pe teritoriul R. Moldova au fost indentificate peste 15.000 de monumente de istorie şi cultură
din diverse epoci istorice şi care acoperă practic 90% din marile culturi care s-au perindat în Europa. Dintre acestea în
Registrul monumentelor oficial ocrotite de Stat sunt cuprinse doar 5698 de obiective, dintre care 891 edificii
ecliziastice, 2 cetăţi medievale (Tighina, Soroca), 17 conacuri-parcuri şi în jur de 700 monumente de arhitectură urbană şi
populară, celelalte fiind monumente arheologice de importanţă europeană, regională şi locală.
Patrimoniu ecliziastic care are statut de monument din punct de vedere juridic este proprietatea statului, deşi în
realitatea este administrat de parohiile şi mănăstirile subordonate Mitropoliei Moldovei (649 obiective), Mitropoliei
Basarabiei (5 obiective), bisericii catolice 2 obiective.
Peste 240 de clădiri ecliziastice, 40 de conacuri parcuri au fost utilizate în ultimii 50 de ani de instituţii ce nu aveau
nimic cu cultura. Toate acestea împreună cu alte 48 de complexe rupestre etc. actualmente sunt fără stăpân, deşi din punct
de vedere juridic sunt fie în gestiunea autorităţilor publice locale, fie a Ministerului Culturii. Amplasate de regulă în
vechi cimitire, zone periferice a satului ele au o stare precară de păstrare, nu dispun de spaţii de cazare adecvate
standartelor europene şi căi de acces moderne.
Mănăstirile rupestre
După numărul complexelor monastice rupestre – peste 52 – Republica Moldova este cel mai bogat spaţiu în
monumente de acest fel din Europa. Conform aprecierii experţilor internaţionali, mănăstirile rupestre pot deveni cele mai
atractive obiective turistice. Ele au valoare istorică – sunt printre cele mai vechi lacaşuri religioase din Europa păstrate
până la noi, şi datează cu primul mileniu creştin. Au valore arhitecturală vernaculară inconfundabilă şi ţin de domeniul
trecutului în exclusivitate. Sunt amplasate în mijlocul unor peisaje superbe, în zone stâncoase, împrejurimile cărora
abundă în monumente arheologice de prima mînă, ele însu-ţi fiind de regulă o continuare în timp a unor vechi locuri
sacrale rupestre datate de specialişti începând cu paleoliticul, eneolitic până în halştatul târziu, astfel oferind publicului
vizitator posibilitatea nu numai a cufundării în istoriei.
Faptul că mănăstirile sunt amplasate la 15-20 km distanţă unul de altul indică includerea lor într-o reţea de
comunicare. Această distanţă putea fi parcursă zilnic de un pelerin, astfel încât el putea să treacă reţeaua ce începea în
josul Nistrului şi se termina în susul lui, urmând calea răspândirii creştinismului în acest spaţiu. Şi turiştii ar putea urma
unele fragmente din această cale pe jos vizitând aceste schituri şi mănăstiri rupestre din bazinul Nistrului. O asemenea
rută turistică poate fi inclusă în circuitul turistic după o pregătire temeinică, treptată. Deocamdată recomandăm câteva
complexe monastice, cele mai interesante şi cele mai motivate în acest scop fiind amplasate în apropierea altor obiective
culturale şi naturale, încât constituie un bun potenţial turistic.
Dintre cele mai valoaroase şi cunoscute de publicul larg pot fi enumerate Butuceni, complex rupestru constituit
din mai multe peşteri, grote, biserici, schituri şi mănăstiri rupestre între care , eneolit ca necropoşe, perioada dacică,
paleocreştinizm, (sec. VI-IX); evul mediu sec. XII-XIII; XVII-XVIII; Ţâpova, idem, Bechir-Soroca –paleocreştism;
Saharna - evul mediu sec. XII-XIII; Mateuţi-evul mediu; Japca – evul mediu , Marcauţi-Holercani , Socola, etc.
Fiind spectaculoase ca arhitectură vernaculară, amplasate în locuri fantastice de necrezut ca frumuseţe şi având
vechime de aproape două milenii fiind în acest cele mai vechi din Europa complexe monastice rupestre capta lesne
interesul atât al turiştilor locali dar mai ales a celor străini. Unica deficienţă sunt căile de aces şi necesitatea acomodării lor
pentru turism.
Din celelalte categorii de monumente care uşor pot fi acomadate pentru cazare turişti şi ar putea avea succes în
acest sens sunt conacurile parcuri. Oficial în lista monumentelor ocrotite de Stat sunt întroduse 17 conacuri parcuri. În
total ca urmare a cercetărilor noastre de teren sunt 57 de complexe de acest gen. Valorificarea lor ca Staţiuni de cazare a
turiştilor este unica posibilitate de a le păstra şi întroduce în circuitul util al societăţii.
Schitul rupestru Cosăuţi (sec.- XV-XVI), amplasat pe o terasă îngustă aflată la o înălţime de 500-600 m de asupra
râului Nistru, la 1,5 km de gura râuleţului Iorjniţa care se varsă în Nistru. Este compus din două peşteri acomodate de
isihaştri traiului monahal. La 1729 schitul este redislocat pe o terasă de la gura r.Iorjniţei, unde a funcţionat până în 1833
când este desfiinţat din lipsă de avere. La sf. sec. XVIII aici a activat ca stareţ a m-rii fratele vestitului călugăr moldovean
Paisii Velicicovschii. Din vechea m-re s-a păstrat o capelă înălţată peste prestolul (altarul) bisericii de lemn demolată
după lichidarea m-rii.
103
Complexul rupestru monastic, sec. XII-XIII, amplasat în bifurcaţie din dreapta a dealului Saharna unde stânca
atinge 175 m, înălţime deasupra unui părăiaş lung de 16 km cu numele “Saharna”. Piesele rupestre isihaste au fost cioplite
în parte inferioară a stâncii la o înălţime de 6-7, având ca acces o terasă triunghiulară care se tot îngustează pe măsură
înaintării, încât devine o cărăruie îngustă. Cele trei componente ale complexului sunt înşirate liniar la marginea stâncii,
fără a intra prea mult în malul ei. Prima incintă este o chilie cu două accese. Cea de-a doua, mai mare dintre toate, constă
din biserica Bunavestire şi câteva chilii. Ultima, cea de-a treia, aflată la o distanţă, reprezintă rămăşiţele a două chilii
îngemănate, care de fapt închid vârful ascuţit al triunghiului platoului. Din documentele vremii aflăm că, la 1777,
Bartolomeu Ciungu a împodobit biserica Bunavestire, fără să schimbe structura incintelor. O reparaţie a efectuat, la 1857,
egumenul Serafim.
Aspectul exterior şi interior a fost afectat la 1900 prin renovarea mănăstirii de către locuitorii Saharnei Ipolit
Terleţchii şi Vasile Corneanu. Atunci a fost demolat peretele natural dintre biserică şi chiliile alăturate ei. Prin ridicarea
acestor pereţi din “cotileţi” – blocuri din piatră calcaroasă de forme regulate, s-a obţinut un efect sesizabil al unui edificiu
urban, încadrat magic pe orizontal în verticala canionului.
Monumentul a suportat modificări esenţiale şi în timpul reparaţiilor, numite impropriu restaurări, întreprinse de
Combinatul de Restaurare al Ministerului Culturii în anii 1990-1991. Ele au denaturat în principal interiorul bisericii şi al
chiliilor. Folosind materiale şi tehnici neadecvate (au fost feţuiţi pereţii naosului altarului cu mortar din portlandciment,
din acelaşi material s-a turnat podeaua, în locul celei vechi de lemn), s-a dat o altă înfăţişare monumentului, astupând
multe însemne importante ale trecutului. Unificarea podelei ascunde urmele extinderii treptate a spaţiilor interioare.
O cercetare atentă a părţilor componente ale bisericii denotă destul de clar, după intervenţiile brutale ale
constructorilor, că a avut o altă planimetrie decât cea actuală. Astfel, de la demontarea peretelui naosului şi altarului, ce
despărţea interiorul edificiului de platou, a supravieţuit în noas, în colţul de lângă fereastra a treia, un pilon vertical. În
trecut, el reprezenta pilonul de piatră al ancandramentului uşii de intrare în biserică. Indice al uşi este crucea mare cioplită
într-un cartuş în stâncă pe axă verticală. Compartimentarea ei tripartită din contul chiliei învecinate a avut ca efect
inevitabil deschiderea unei uşi de trecere din pronaos şi reamplasarea uşii de acces în biserică de pe latura naosului pe cea
a pronaosului.
Deasupra acestui complex monastic sunt amplasate două registre de peşteri greu accesibile, având urme vizibile
ale creaţiei umane. Aici sau identificat 87 de semne lapidare, multe fiind identice cu cele atestate în complexele rupestre
din Butuceni şi Holercani-Mărcăuţi.
În partea de jos a mănăstirii este amplasat un izvor. Acces la obiectiv, pietonal 700-800 m., prin mănăstirea
terestră, care funcţionează.
Mănăstire terestră “Sf. Treime” înfiinţată la înc. sec. XIX, ca urmare a necesităţilor vitale de extindere a
comunităţii monahale. Amplasată pe două terase succesive la gura defeleului Saharna. Biserica triflată de zid “Sf. Treime
” în stil moldovenesc cu turn clopotniţă peste pronaos este construită pe terasa superioară între anii 1818-1821 de
egumenul Tarasie spre gura difileului aproximativ la 700-800 m., blocând practic accesul separat spre complexul rupestru.
Pe terasa de jos în 1863 stareţul Serafim construieşte în bloc comun cu chiliile biserica de iarnă “Naşterea Maicii
Domnului”. Deşi mănăstirea are spaţiu pentru parcare, accesul cu autobusul este foarte îngreuat din cauza pantei cu unghi
ridicat de înclinare.
Conacul moşieresc Apostopulo Eugenia, sf. sec. XIX. În incinta conacului la subsol în 1908 exista un muzeu
etnografic înfiinţat de moşiereasa Eugenia. Pe lângă conac a existat o fabrică de ţigle, şi şcoala profesională de
agricultură. Poate fi amenajat pentru cazare turişti.
Complex rupestru monastic, sec. VI-VIII a primului mileniu creştin. Este cunoscută sub numele peştera Bechir.
Amplasat într-un defeleu nu departe de podul de piatră cu acelaş nume în partea de sud a or. Soroca. Săpătă după un
model de biserică de lemn din Capodobocia (Asia Mijlocie), ea este un unicat nu numai pentru spaţiul românesc, dar şi al
Europei. Amplasată la o înălţime de 12-!4 m. într-o stâncă practic verticală de cretă ea este greu accesibilă vizitării în
interior pentru majoritatea turiştilor. Consta dintr-o mică încăperă orientată cu altarul spre nord şi cu o uşă ferestruică
mică spre sud. Interiorul este bogat ornamentat cu elemente constructive care imită interiorul unei bis. de lemn de epocă.
Acces pietonal dinspre pod accidentat în amonte pe o porţiune de 500-600 m. Necesită amenajare.
Staţiune paleolitică. Descoperită în 1958 de N. Chetraru şi V. Verina. Cunoscută în popor ca peştera lui Ciuntu,
cu urme de locuire şi din epoca medievală şi frumoase legende despre haiduci. Amplasată la 2,5 km. spre nord de sat
pe malul stâng a canionului r.Lopatnic. Suprafaţa grotei 48 m.p. Înălţimea peşterei oscila pănă la săpăturile arheologice
din 1975 între 1,4 m. până la 3,5 m. Grosimea straturilor culturale 1,2-1,8 m. Suprafaţa totală descoperită de arheologi 15
m.p. Numeroase descoperiri de aşchii şi unelte de cremene, necesare vănătorilor paleolitici pentru răzuirea pielii
animalelor vânate şi confecţionare a îmbrăcămintei. Staţiunea este tratată de arheologi ca staţiunea sezonieră a
vănătorilor nomazi. Spectaculoasă pentru vizitare, Acces pietonal în amonte neamenajat pe o porţiune de 400-500 m.
Timp necesar urcuşului 20-25 min.
104
Mănăstirea “ŢIPOVA”
La Ţipova, pe malul stîncos al Nistrului (cca. 100 km nord de Chişinău) se află cea mai mare mănăstire rupestră
ortodoxă din Moldova, considerată şi una dintre cele mai mari din Europa. Comunitatea monacală de aici a existat cu mult
inaintea formării statului feudal Moldova. Se crede că unele chilii au fost săpate în stîncile abrupte ale Nistrului prin
sec.X-XII (potrivit altor date sec.XVI-XVIII). Începînd cu 1776 se atestă o perioadă de prosperare, cînd mănăstirea se
extinde spre sud. Biserica rupestră a fost compartimentată în spaţii mari desparţite de coloane masive. În perioada
sovietică mănăstirea a fost închisă şi devastată. În 1975 ruinele mănăstirii rupestre Ţipova sunt luate sub protecţia statului,
iar în 1994 aici sînt reluate slujbele divine. Se spune că în această mănăstire domnitorul Moldovei Ştefan cel Mare s-a
cununat cu soţia sa Maria Voichiţa, iar o altă legendă afirmă că printre aceste stînci şi-a petrecut ultimii ani din viaţa
poetul mitologic Orfeu, care este inmormîntat în nişa unei cascade din defileu.
Mănăstirea „CAPRIANA”
În unul din locurile cele mai pitoreşti din Codru, aproximativ la 40 km de Chişinău, se află una din cele mai vechi
mănăstiri din Moldova – Căpriana, ce a fost construită în anul 1429. Mult timp aici a fost reşedinţa Mitropolitului
Moldovei, a letopiseţului moldovean Eftimie şi a unuia din primii poeţi ai Moldovei Chiprian.
Iniţial, mănăstirea a fost construită în totalitate din lemn, ca mai tîrziu, în anul 1545 să fie înălţată din piatră
biserica de vară „Sf. Gheorghe”, iar în anul 1903 – „Sf. Nicolae”.
În mănăstirea Căpriana s-a păstrat şi cea mai mare bibliotecă de cărţi bisericeşti din Moldova. După ce a fost
distrusă o parte a mănăstirii şi închisă în perioada sovietică, mănăstirea Căpriana a fost din nou deschisă în anul 1989 şi
devin în curînd unul din simbolurile naţionale ale Moldovei.
Alte obiective turistice:
Rezervaţia "CODRII"
Cea mai veche rezervaţie stiinţifică din Moldova "Codrii" se găseşte în preajma comunei Lozova, cca 50 km de
Chişinău, şi a fost înfiinţată la 27 septembrie 1971. Rezervaţiile ştiinţifice au cel mai înalt grad de protecţie şi sînt
împărţite în trei zone funcţionale: zona strict protejată, zona de tampon şi zona de tranziţie. Natura de aici impresionează
prin abundenţa de forme şi specii, unele dintre ele sînt rare sau pe cale de dispariţie. În rezervaţia "Codrii" sunt puse sub
protecţie cca 1000 specii de plante, adică jumătate din numarul speciilor florei Moldovei, 43 specii de mamifere, 145
specii de păsări, 7 specii reptile, 10 specii de amfibii şi peste 10 mii de specii de insecte. Principalele specii de arbori în
pădure sunt stejarul pedunculat, gorunul şi fagul. În perimetrul rezervaţiei mai există o zonă reprezentativă de luncă şi
funcţionează un bogat "Muzeu al naturii".
Parcul Ţaul.
La amenajarea lui a luat parte vestitul dendrolog I. Vladislavskii – Padalka, discipol al şcolii de pomicultură din
Odesa, elaborând în anul 1900 planul de organizare al ansamblului.
Organizarea funcţional–planimetrică a parcului este bazată pe principiul compoziţional al grădinilor peisajere,
soluţia aplicată fiind strâns legată de ambientul natural. Pe terenul dominant asupra împrejurimilor localităţii sunt
amplasate conacul şi construcţiile auxiliare, iar pe vale – spaţiile deschise, pe pantele vâlcelei – livada şi plantaţiile de vii.
Axa planimetrică principală a parcului, orientată pe direcţia nord–sud, începe de la conac, trece de-a lungul vâlcelei şi
dispare la linia orizontului. În lungul ei sunt amenajate spaţiile deschise ale poienilor, lacul şi masivele de vegetaţie de pe
povârnişuri. Orientarea direcţiei longitudinale a lanţului de spaţii deschise din vale şi căderea în aceeaşi direcţie a
reliefului (diferenţa de cote atinge mărimea de 45 m) asigură deschiderea perspectivelor îndepărtate ale peisajelor şi ale
tablourilor parcului, neţinând cont de faptul că pe povârnişuri şi în vale sunt amplasate grupuri de arbori. În întregime,
grădina se înscrie excelent în mediul înconjurător (pădurea, localitatea, terenurile arabile).
Funcţional parcul este divizat în două părţi: parcul de sus şi cel de jos. Despărţirea se datorează influenţei produse
asupra proprietarului de parcul din preajma vechiului Petersburg “Petrodvoreţul” la renovarea căruia a lucrat renumitul
Rastrelli.
Parcul de sus, cu bogate specii de arbori şi arbuşti decorativi, este organizat pe un relief omogen. Structura lui
planimetrică este organizată pe un sistem inelar de drumuri care trec pe marginea poienilor şi de-a lungul povârnişurilor.
Sistemul de drumuri este trasat în întregime cu orientare spre conac, spre accesul de onoare şi spre intrarea principală a
ansamblului. Parcul de sus se deosebeşte de celălalt prin amplasarea în cadrul lui a plantaţiilor, cu o pondere peisageră
105
deosebită, a diferiţi arbori solitari. Variaţi după forma şi coloritul coroanei, după efectul înfloririi: sofora plângătoare,
forma de sferă a arborilor, stejarii piramidali, arţarii cu frunză roşie şi alb-pestriţă – ei realizează o armonie a contrastelor.
Parcul de jos ocupă centrul, având un relief accidentat. Peisajul lui este compus din spaţiile deschise ale poienilor
de pe povârnişuri. Arbuştii, de o frumuseţe inconfundabilă în timpul înfloririi, puşi în valoare de pinul de munte, prezintă
o decorativitate efectivă primăvara şi vara. Alternarea arborilor şi grupurilor de arbori cu coroane diverse sub raport
geometric creează un efect puternic, subliniat şi de cromatica lor. Grădina silvică are funcţia de protecţie a parcului de jos.
Reţeaua de drumuri, cu lungime totală de 12,5 km şi compusă din rute inelare, uneşte toate părţile componente ale
parcului. Cea mai lungă rută inelară trece de-a lungul hotarului parcului, traversând toate zonele lui.
Un loc deosebit îl ocupă peisajul poienelor, perspectivele liniare şi aeriene. Poienele formează un lanţ de spaţii
deschise ce permit cuprinderea vizuală a peisajului apropiat, a celui depărtat, a compoziţiei lor simetrice.
În partea de jos este amplasat unj lac cu insulă pe care până-n 1989 se mai afla boschetul originar.
Ansamblul din satul Ţaul a suportat puţine schimbări pe parcursul timpului şi rămâne un monument de reşedinţă
clasic caracteristic începutului sec. al XX. În compoziţiile lui peisagere şi-au găsit concretizare cele mai adecvate idei de
amenajare a grădinilor peisagere, elaborate în Europa la sfârşitul sec. XIX. Iar multitudinea speciilor din grădină
constituie un tezaur dendrologic preţios al Republicii Moldova.între logica funcţional-constructivă şi aspectul artistic.
Clădirea cu două caturi a fost ridicată pe piloni în arc pentru o aerisire liberă.
Conacul-parc propriu zis situat în partea nordică a localităţii nu departe de centul ei istoric, pe malul unui
pârăiaş. Din componenţa sa fac parte: fosta clădire de locuit tip caravan serai din sec. XVIII reacomodată în sec. XIX
ca birouri pentru administraţie, clădirea beciului gheţărie la fel edificată în stil oriental din sec. XVIII cu gheţărie în
partea de jos şi în partea de sus încăpere pentru păstrarea produselor agricole cu acces separat, clădirea conacului
reşedinţă edificată în sec. XIX,anexe gospodăreşti cu ospătărie şi parcul propriu zis de 15 ha amenajat de-a lungul
arterei centrale şi malurile abrupte ale pârăiaşului anonim
Cramă în două nivele din sec. XVIII, cu clădirera unui depozit pentru grâne din sec. XIX, amplasate
actualmente lângă fosta gospodărie a colhozului local. Crama arhitectural este rezolvată în acelaş stil oriental a
celei mai vechi clădiri a complexului conacului. Din particularităţile sale pot fi reţinute sistemul din bârne masive
de stejar care menţine în interior catul doi al cramei, şi sistemul de ventilare.
Complexul de grajduri pentru cai, folosit în perioada sovietică ca grajduri pentru vite cornute.Amplasat
în cîmp deschis pe malul unui pârăiaş.
Clădirea administrativăi reprezintă un edificiu de tip caravan serai specific planimetric sec. XVIII, construit
într-un nivel din piatră brută masivă cu mortar pe bază de var. În plan este dreptunghiular, format dintr-o amfiladă
amplasată dealungul părţii drepunghiului dinspre parc care comunică cu două tinzi, fiecare din tindă la rândul ei
cimunică cu câter două odăi laterale, Intrarea principală a amfiladei comunică direct cu ieşirea spre parc. La
amenajarea decorului faţadelor sunt folosite elemente orientale “gotice”. Centrul compoziţional al faţadei principale este
evidenţiat prin rezalitul puţin ieşit din planul pereţilor şi accentuat cu un pilastru cu cinci colţuri. Cei doi pilaştri masivi de
la colţurile pereţilor frontali, care imită nişte turle octogonale, se termină cu un element tip pinaclu. Cu el se termină
pilastru şi coama frontonului pereţilor laterali. Pe axele centrale ale pereţilor frontali sunt amenajate nişe mari, lucarne
semicirculare, având ferestruici rotunde prin părţi. În partea de sus ferestrele sunt decorate cu un ancadrament ornamentat,
iar pereţii se termină cu o friză în care sunt tăiate în şir găuri pentru ventilaţie.
Drum de acces asfaltat spre conacul parc. Accesul spre complexul cramei este îngreuat în zilele ploioase,
deoarece drumul este acoperit doar cu pietriş. Acces limitat spre complexul de grajduri de cai din câmp.
106
funcţional diverse, au fost aplicate principiile creării spaţiului locativ în spiritul stilului modernist. Forma acoperişului cu
pantă frântă alcătuită din două versante – una cu înclinaţie lină, alta – abruptă, la care s-a adăugat un terason cu lucarne,
formează o compoziţie spaţial–volumetrică complexă, în trepte, caracteristică pentru barocul polonez.
Crearea planului pe direcţia axei longitudinale nord–est, fără evidenţierea clară a intrării principale, este
subordonată concepţiei compoziţionale de bază, care constă în formarea spaţiului locativ, pe de o parte, şi, pe de alta, a
holului cu rol de culoar central atât la nivelul parterului, unde sunt amplasate încăperile nobile, cît şi la etaj, unde sunt
apartamentele locative.
Totul este supus tendinţei de a oferi deschideri maximale interiorului conacului spre parcul ce îl înconjoară, în
toate direcţiile: holul prin intermediul teraselor cu geamuri dinspre sud şi nord, restul încăperilor prin amenajarea de
balcoane, bovindouri, terase şi galerii, dispuse în jurul clădirii din toate trei părţi însorite.
Decorul arhitectural al faţadelor este extrem de laconic. La realizarea lui sunt folosiţi pilaştri care întăresc vizual
colţurile volumelor şi galeriilor, armonizând cu divizarea măruntă a cercevelelor geamurilor.
Din construcţiile parcului păstrate până acum prezintă interes cavoul familiar de dimensiuni mici a proprietarilor
moşiei – Oganovicilor. El este construit din piatră de gresie în forma unui templu antic, aşa numitul prostil, cu un portic
din 4 coloane a ordinului doric.
Prezintă interes şi procedeul amenajării parcului. O alee cu lungime de 70 m îşi ia începutul de la conac,
traversează pârâul pe un podişor, apoi e întreruptă de o terasă semirotundă în plan, unde este amplasat cavoul familiar,
după care se prelungeşte până la marginea grădinii. Până la cavou ea este plantată cu fagi, iar după el cu nuci negri.
Parcul “Vila Mândâc” are multe tangenţe cu grădinile antice romane de tip “villa fructarii”. Elementul de bază al
acestor grădini îl reprezintă livada de fructe. La organizarea lor se neglijează dilema strictă între util şi estetic, funcţii
decorative şi practice. Ambele funcţii sunt îmbinate în scopul atingerii armoniei complete a grădinii. În timp ce trecătorul
se plimbă pe aleile de pini şi brazi severi, îi apare pe neaşteptate în faţă zâmbetul pomilor fructiferi înfloriţi sau în rod,
ritmând trecerea cu veşnicia. Locul înconjurat de sălcii şi o fâşie forestieră organizează şi orizontala şi verticala spaţiului,
constituind cel mai jos plan al lui.
În concluzia celor expuse, remarcăm următoarele: această grădină nu e o simplă amenajare hazardată a peisajului,
dar e structurată profund spiritual, la un înalt nivel al perceperii, care permite fiecăruia să-şi liniştească emoţiile, să
mediteze asupra sensului vieţii, asupra eternităţii.
În 1980, în timpul reparaţiei au fost denaturate diferite părţi ale clădirii, a fost distrus complet decorul de interior
constând din ornamentaţie modelată, parchet artistic, sobe din plăci de teracotă, luxos împodobite. Ulterior a fost
desfigurat de construcţiile blocurilor taberei pionereşti dislocate aici. A dispărut o parte a complexului gospodăresc a
conacului, obiectele arhitecturale din parc. Celelalte construcţii gospodăreşti au rezistat cu modificări. A fost schimbată
structura planimetrică a drumurilor de acces, a unor alei din partea de nord a complexului şi din jurul clădirii conacului.
Au fost distruse parţial galeriile de lemn şi terasele din partea faţadei de vest a conacului. Acoperişul executat iniţial din
draniţă a fost schimbat de altul din fier zincat.
Hotelul “ALBASADORF”
Amplasat într-un crâng de copaci în câmp deschis la 2 km. de satul Albota de Sus. Amenajate la nivel
european 25 camere, cu grup sanitar, etc. Curte bine amenajată cu sculptură din lemn cu elemente din sculptura
populară. Are sală pentru conferinţă. Teren sportiv, bine amenajat. Alături există un hipodrom care încă nu a fost
reamenajat.
Acces pe drum asfaltat din Chişinău 180 km. 0,5 km. drum prundiş.
Obiective turistice ce pot fi vizitate cu înoptare la “Albasadorf”
Albota de Sus, fostă colonie germană, Clădirea fostei bisericii germane, construită în stil gotic în 1937, Turnul
demolat în anii 50. Primăria intenţionează să-l restaureze şi să refacă bis. germană în biserică ortodoxă.
Distanţă 2 km. drum asfalt, care necesită reparaţie curentă.
Hârtop, sat lângă s. Albota de Jos. Bogat în varietate de decor traforat a frontoanelor caselor cu acoperiş în
două ape. Distanţă 10 km. drum asfalt
107
În 1908 în satul moldovenesc Cojusna fost creată fabrica de producere a vinurilor “Cojuşna” conform unor
tehnologii de excepţie franceze, istoria căreia va număra în curînd 100 ani.
Astăzi vinificatorii din Cojuşna produc peste 10 tipuri de vinuri de calitate. Acestea au instituit o cartoteca a
vinurilor de la crearea întreprinderii pîna la cele mai noi tipuri de vinuri, ce te cuceresc cu o aromă fină, rară şi un buchet
caracteristic ce nu cedează celor tradiţionale.
Patrimoniul muzeal al R.M. este o valoroasă componentă a patrimoniului cultural naţional. Valoarea deosebită a
acestei moşteniri o constituie mai ales colecţiile arheologice, etnografice, numismatice, de artă şi de ştiinţele naturii.
Această avuţie naţională însumează mai mult de 700 mii piese şi este concentrată în fondurile muzeelor, care formează o
reţea ramificată pe întreg teritoriul republicii cuprinzând 66 de instituţii subordonate Ministerului Culturii şi Turismului şi
organelor administrării publice locale. Completează sistemul un şir de muzee subordonate Academiei de Ştiinţe,
Ministerului Învăţământului, Ministerului Apărării, Ministerului Agriculturii, Uniunii Scriitorilor, Uniunii Oamenilor de
Teatru şi altor instituţii şi organizaţii care deţin colecţii de o semnificaţie deosebită pentru cultura naţională şi universală.
Reţeaua muzeistică cuprinde instituţii de diverse categorii: naţionale, republicane, orăşăneşti, raionale, comunale.
După profilul colecţiilor, muzeele se împart în: etnografice, de istorie, memoriale, de artă, de ştiinţele naturii sau
cumulează două profiluri din acestea. Cele mai valoroase şi bogate colecţii sunt concentrate în Muzeele Naţionale
amplasate în centrul istoric al Chişinăului în incinta unor valoroase monumente de arhitectură.
Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a fost fondat la 1889 şi este cel mai vechi muzeu din R.M.
Pe parcursul a mai bine de un secol a acumulat un patrimoniu de peste 135 mii piese de valoare naţională, europeană şi
mondială. Colecţiile petrografice şi paleontologice reflectă istoria geologică a Pământului şi evoluţia lumii organice,
conţinând relicte ale florei şi faunei din diverse perioade geologice. Mândria Muzeului o constituie scheletul integral al
unui Deinotherium Gigantissimus cu vârsta de peste 7 milioane de ani. Natura contemporană este reprezentată prin
colecţiile botanice şi zoologice multe din care au fost preparate încă la sfârşitul sec. XIX – începutul sec. XX. Grădina
Botanică, organizată în 1906 în preajma muzeului, completează colecţiile botanice. Evoluţia culturii comunităţilor umane,
care s-au perindat în această parte a Europei este reflectată în colecţiile arheologice, numismatice, etnografice şi de artă.
În custodia muzeului se află renumitele tezaure de la Cărbuna, Chetroşica şi Lărguţa, valoroase colecţii de port popular,
ceramică, ţesături, arhitectură populară, mobilier, instrumente muzicale etc. Aici se păstrează cea mai reprezentativă
colecţie de covoare moldoveneşti (sec. XVIII-XX).
Expoziţia de bază a muzeului: “Natura. Omul. Cultura.” este înalt apreciată atât de specialişti cât şi de publicul
larg de vizitatori prin originalitatea sa de a propune o incursiune în istoricul relaţiilor dintre Om şi Natură. La dispoziţia
vizitatorilor stă şi o sală de expoziţii temporare în care se organizează vernisaje atât din patrimoniul propriu, cât şi din alte
muzee.
La etapa de finisare se află organizarea în cadrul Grădinii Botanice a muzeului a unui Vivarium cu expoziţii
permanente de păsări rare şi exotice, a unui Terarium şi Acvarium.
Muzeul este situat în centrul istoric al Chişinăului şi formează un complex arhitectural-istoric alcătuit din
monumente de arhitectură din sec. XIX- înc. sec. XX incluse în lista monumentelor de importanţă naţională a Republicii
Moldova. Edificiul în care a fost fondat muzeul – Clădirea Zemstvei Guberniale, se află încă în folosinţa Universităţii
Agrare din Moldova, necătând la hotărârea Guvernului R. M. nr. 501 din 09.08.1993 “Cu privire la revitalizarea
complexului arhitectural-istoric al Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a Moldovei” care prevedea
transmiterea acestui imobil Muzeului pentru crearea condiţiilor de păstrare a patrimoniului. Toate edificiile Muzeului
necesită reparaţii, lipseşte un bloc sanitar amenajat după cerinţele timpului.
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, fondat în anul 1983, deţine circa 300 mii de piese din cele mai vechi
timpuri până în zilele noastre clasificate în colecţii de arheologie, numismatică, documente, fotografii, cărţi vechi, arme şi
uniforme militare, bunuri şi obiecte memoralistice, icoane, artă decorativă etc. Printre cele mai valoroase exponate se
înscriu un vârf de car de luptă din sec. VI-V î. Ch., Tezaurul de la Olăneşti din sec. IV a Ch., harta Moldovei întocmită de
celebru cartograf F. Bawr la 1781 ş.a.
Expoziţia permanentă cu o suprafaţă de 1,4 mii m2 reflectă istoria acestei palme de pământ din Sud-Estul Europei
din timpurile cele mai vechi până în anii 50 ai sec. al XX-lea. Muzeul pune la dispoziţia vizitatorilor şi câteva expoziţii
permanente tematice. Expoziţia “Tezaurul” cuprinde piese din metale nobile şi pietre preţioase de o valoare artistică
deosebită, printre care tezaure de monede şi obiecte antice şi medievale, faleristică, arme albe, argintărie laică şi
religioasă.
În cadrul muzeului se află una din cele mai mari diorame din Europa de Est – cu suprafaţa generală – 800 m 2,
având ca temă operaţiunea militară Iaşi-Chişinău din timpul celui de al doilea război mondial.
Muzeul este amplasat într-o clădire monumentală, în centrul capitalei, construită în ultimul pătrar al sec. al XX-
lea după proiectul primului Liceu de Băieţi din Basarabia din sec. XIX. Clădirea este monument de arhitectură de
importanţă Naţională, se află într-o stare bună, având condiţii optime pentru deservirea publicului vizitator.
Muzeul Naţional de Arte Plastice a fost întemeiat în preajma celui de al doilea război mondial. A acumulat un
patrimoniu de circa 35 mii de opere de artă care formează două mari colecţii de Artă: Naţională şi Universală. Acestea
sunt constituite din colecţii mai mici, precum: colecţiile de artă naţională medievală, colecţia de artă modernă şi colecţia
de artă contemporană. Din colecţia de artă universală fac parte colecţia de artă Vest-Europeană, colecţia de artă rusă şi
108
colecţia de artă orientală. În expoziţiile organizate în muzeu pot fi admirate operele artiştilor plastici locali A. Baillayere,
E. Maleşevschi, A. Plămădeală, P. Şilingovschi, I. Vieru, M. Grecu, A. David, I. Bogdescu, Gh. Vrabie, L. Dubinovschi,
I. Jumati ş.a., deasemenea şi lucrările maeştrilor italieni, flamanzi, olandezi, francezi, germani, englezi din sec. XVII-XX,
printre care Carol Van Mander, Jan Bruegel zis de catifea, J. Jardaens, P. Gobert, A. Dűrer, Rembrant, P. Gavarni, A.
Renoir ş.a. Colecţia de artă rusă este larg reprezentată de P.V. Tropinin, I. Ivanov, P. Fedotov, I. Kramscoi, I. Repin, V.
Perov, A. Savrasov, I. Şişkin, I. Aivazovski, V. Serov, Z. Serebreanka ş.a. Foarte valoroasă este de asemenea şi colecţia
de gravură clasică niponă din sec. XVII-XIX.
În prezent muzeul ocupă câteva clădiri din centrul istoric al Chişinăului – monumente de arhitectură de importanţă
naţională. Din momentul fondării sediul de bază al muzeului se află pe str. Ştefan cel Mare, 115 în imobilul construit la
hotarul secolelor al XIX-lea şi al XX-lea în stilul barocului vienez. Mai târziu Muzeului i s-au transmis clădirile fostului
Liceu Principesa Dadiani de pe str. 31 august 115. Toate imobilele aflate în posesia muzeului sunt deteriorate şi necesită
restaurare şi reparaţie capitală imediată cu crearea condiţiilor optime pentru păstrarea colecţiilor şi deservirea publicului
vizitator.
Foarte bogate şi diverse sunt colecţiile muzeelor republicane. Printre ele în primul rând se evidenţiază
Complexul Muzeal “Orheiul Vechi” situat în r Orhei lângă satele Butuceni şi Trebujeni pe malurile râului Răut care
delimitează două promotorii alungite. Acest “canion” original, surprinzător prin măreţia şi frumuseţea sa prezintă o
adevărată cetate naturală, populată din cele mai vechi timpuri. Anume aici la o distanţă de 55 km de Chişinău se găseşte
acest muzeu sub cerul liber. Pe teritoriul complexului muzeal cu o suprafaţă de 220 ha s-au păstrat ruinele mai multor
civilizaţii. Printre ele se numără cetatea geto-dacică (sec. VI-I a. Christos), mănăstirile rupestre (sec. IX-XV), oraşul
tătaro-mongol Şehr al Djedid (sec. XIV) şi oraşul moldovenesc Orhei (sec. XV-XVII).
Cea mai mare parte a obiectelor descoperite aici în timpul săpăturilor arheologice se păstrează în colecţiile
muzeului fiind expuse în sălile de expoziţie ale complexului, dar şi în Muzeul de Arheologie şi Etnografie al Academiei
de Ştiinţe din Republica Moldova şi Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală. Informaţii preţioase despre viaţa
cotidiană a populaţiei din această zonă şi etnografia regiunii oferă casele ţărăneşti din s. Butuceni care sunt monumente
autentice de arhitectură tradiţională.
Complexul muzeal este cunoscut şi prin mănăstirile sale rupestre, săpate în sec. IX-XV în stâncile de calcar ce se
înalţă pe ambele maluri ale Răutului. Un interes aparte prezintă inscripţiile şi semnele incizate pe pereţii acestor lăcaşe.
Posedând valoroase colecţii arheologice muzeul nu dispune de săli de expoziţii, de un grup sanitar modern.
Toate monumentele din cadrul complexului muzeal necesită o conservare şi restaurare avansată. O porţiune de drum cu
lungimea de 7 km de la Brăneşti până la Trebujeni şi Butuceni, cât şi căile de acces la monumentele Complexului
necesita reconstrucţii. În această zonă lipsesc deasemenea şi obiective pentru alimentaţie publică şi cazare.
Muzeul de Arheologie şi Etnografie al A.Ş. a Moldovei. Organizat în anul 1978 el se distinge prin profilul său
tematic special menit să ilustreze evoluţia comunităţilor umane de pe teritoriul actual al R. M. cu începere din epoca
paleoliticului până la începutul sec. al XX. Muzeul a fost organizat din necesitatea de a păstra şi a pune în valoare bogatul
patrimoniu arheologic şi etnografic.
Aici se păstrează cea mai mare şi valoroasă colecţie arheologică din R. M. care enumără peste 100 000 piese. De
o valoare deosebită sunt colecţia de ceramică a culturii Cucuteni-Tripolie, obiectele din aur şi argint din epoca bronzului
şi până în evul mediu târziu, multe dintre care reprezintă adevărate opere de artă. Printre acestea se evidenţiază podoabele
scitice în stil animalier, piese aparţinând culturii sarmatice Santana de Mures-Cerneahov, giuvaere medievale. Muzeul
este deţinătorul şi unei colecţii de numismatică de circa 10 000 de monede de aur, argint şi aramă datate cu sec. V a.
Christos şi până în sec. XVIII. În patrimoniul muzeului se păstrează şi o colecţie etnografică de circa 1000 piese care
reflectă evoluţia ocupaţiilor şi meşteşugurilor tradiţionale în diferite zone ale Moldovei.
Muzeul este amplasat în centrul Chişinăului în incinta unui monument de arhitectură construit la finele sec. XIX
după proiectul arhitectului A. Bernardazzi, dar suprafaţa expoziţională este insuficientă pentru a expune mai amplu
colecţiile pe care le deţine.
Muzeul Literaturii Române “M. Kogălniceanu”, al Uniunii Scriitorilor – fondat în anul 1965. Patrimoniul
muzeului numără circa 100 000 de piese. Cea mai bogată este colecţia de cărţi care însumează peste 22 mii de volume, ce
datează din sec. XVI-XXI cu caracter laic şi religios. Printre cele mai vechi şi valoroase cărţi sunt opera Sfântului
Dionisie Areopagitul din 1572 în limba latină, Evanghelie Ucitelinoe – una din numeroasele cărţi tipărite sub
supravegherea mitropolitului Petru Movilă în 1637, Kiev, la Lavra Peciorsca, Antologhionul ce să zice Floarea
Cuvintelor, Iaşi, 1755, Kazanie, Râmnic, 1781-1782, Liturghie, Chişinău, 1815 ş.a.
O deosebită valoare reprezintă ediţiile cu caracter laic. Dintre acestea majoritatea sunt cărţi ale scriitorilor clasici
– D. Cantemir. Istoria Imperiului Otoman (în limba germană). Hamburg, 1745; M. Kogălniceanu. Istoria Valahiei, a
Moldovei şi a Valahilor Transdanubieni (în limba franceză). Berlin, 1837; Al. Donici. Fabule. Iaşi, 1840; B. P. Haşdeu.
Ion Vadă cel Cumplit, Bucureşti, 1865; V. Alexandri. Dumbrava Roşie. Bucureşti, 1872 ş. a. În colecţiile muzeului se
păstrează de asemenea preţioase ediţii ale clasicilor latini, ruşi, francezi, ucraineni şi ale altor popoare, 22 mii de
manuscrise din diferite perioade inclusiv şi carnetul cu versuri ale poetului Al. Mateevici, 17 mii de unităţi de ediţii
periodice inclusiv Magazin Istoric pentru Dacia, care începe să apară din 1845, Columna lui Traian, revistă editată de B.P.
Haşdeu începând cu anul 1870, Gazeta Bucovinei pe anul 1892, Viaţa Românească, ce s-a editat din 1906, Convorbiri
Literale, Viaţa Basarabiei, Revista Bucovinei ş.a.
Muzeul este amplasat în clădirea Uniunii Scriitorilor. În prezent nu dispune de expoziţie permanentă. Periodic se
organizează diverse expoziţii temporare şi manifestaţii culturale consacrate vieţii şi activităţii oamenilor de litere şi artă.
109
Muzeul Pedagogic Republican, înfiinţat în anul 1974, se află în subordinea Ministerului Învăţământului şi este
amplasat în centrul istoric al Chişinăului, într-o casă construită la începutul sec. XX. Patrimoniul muzeal, care însumează
peste 10 mii de piese, reflectă istoria dezvoltării învăţământului pe teritoriul Republicii Moldova şi este constituit din
colecţii de acte şi documente, fotografii, manuale şcolare, planuri şi programe de învăţământ din sec. XIX-XX ş.a. Un
interes deosebit prezintă manualele “Cursul primitiv de limbă română”, autor Ioan Doncev, editat la Chişinău în 1868,
“Descrierea regulilor gramatice vlaho-moldave” şi “Adunare de scrieri şi traduceri în proză” editate în 1840 la Sankt-
Petersburg, autor Iacov Hâncu, “Nagleadnaja arihmetica” editată la Chişinău în 1901, autor Gheorghe Codreanu ş.a.
În cinci săli ale muzeului este desfăşurată expoziţia permanentă care necesită o renovare totală.
Casa-Muzeu “A. Puşkin” din Chişinău organizată în 1946 în casa unde în septembrie-noiembrie 1820 a locuit
marele poet rus A. Puşkin şi care în 1985 a fost reorganizat într-un complex muzeal. Acest muzeu este un adevărat centru
al culturii ruse. Deţine un patrimoniu de circa 30 mii piese. Sunt semnificative colecţiile de carte veche, operele
scriitorilor ruşi din sec. XVIII-XIX, pictură, grafică rusă şi europeană. Muzeul îngrijeşte toate locurile legate de perioada
aflării lui Puşkin în Moldova. În 1972 a organizat o filială în s. Dolna, la 50 km de or. Chişinău în conacul familiei Ralli,
cu care marele poet a avut relaţii foarte bune. Recent “Conacul Ralli-Arbore” a fost restaurat şi are condiţii bune pentru
deservirea publicului vizitator.
Muzeul Meşteşugurilor Populare din Moldova este amplasat în satul Ivancea, r Orhei, (40 km de la Chişinău)
în incinta conacului - parc Balioz, monument de arhitectură şi arhitectură peisageră din sec. XIX, de importanţă naţională.
Muzeul a fost fondat în anul 1984 în baza colecţiilor Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală. Expoziţia
muzeului reflectă evoluţia celor mai răspândite meşteşuguri tradiţionale. Sunt expuse obiecte realizate de meşteri populari
atât în diferite perioade, cât şi în diferite centre meşteşugăreşti ale Moldovei. Conacul în care este amplasat muzeul este
înconjurat de un parc vechi realizat după modelul celor europene cu castani, brazi şi pini seculari, cu diferite specii rare şi
exotice de copaci şi arbuşti. Aici s-au păstrat diverse clădiri şi anexe gospodăreşti, castelul de apă şi reţeaua de havuzuri.
Toate aceste obiective sunt deteriorate în diferit mod şi necesită restaurări. Complexul muzeal nu este asigurat cu apă şi
nu are bloc sanitar amenajat. Atât în preajma muzeului cât şi pe traseu lipsesc panourile informaţionale despre acest
obiectiv.
Muzeul Meşteşugurilor din zona centrală a Moldovei se află în satul Văsieni (25 km de la Chişinău). Colecţiile
muzeului care enumără peste 15 mii piese reflectă evoluţia meşteşugurilor populare din acest sat din sec. XIX până în
zilele noastre. În expoziţia muzeului sunt expuse mostre de ceramică, croşete şi broderii, împletituri din fibre vegetale,
piese cioplite în lemn, lucrări în tinichea ş.a. Un compartiment aparte este consacrat istoriei Satului. Muzeul este amplasat
în clădirea fostei Primării a satului construită în sec. XIX. A fost recent reparată. În anul 1996 pe lângă muzeu, cu
concursul Uniunii Meşterilor Populari din Moldova, a fost organizat Centru Didactic Meşteşugăresc în cadrul căruia sunt
pregătiţi meşteri în domeniului artizanatului. În atelierele centrului vizitatorii pot urmări procesul ţesutului şi broderiei,
cioplitul în lemn şi împletitul în fibre vegetale, modelarea şi crearea vaselor din ceramică.
Un grup numeros de muzee se află în raioanele Republicii Moldova. După subordonarea administrativă ele se divizează în
muzee raionale, municipale şi comunale, iar după profilul colecţiilor se împart în Muzee de Istorie şi Etnografie,
Studierea Ţinutului şi Memoriale.
Dintre muzeele raionale prezintă interes Muzeul de Istorie şi Etnografie Edineţ, Muzeul de Istorie şi
Etnografie Soroca, Muzeul de Istorie şi Etnografie Bălţi, Muzeul de Istorie şi Etnografie Ungheni, Muzeul de
Istorie şi Studiere a Ţinutului Hânceşti, Muzeul de Istorie şi Studiere a Ţinutului Comrat, Muzeul Cahulului,
Muzeul de Istorie şi Studiere a Ţinutului Tighina, Muzeul de Istorie şi Studiere a Ţinutului Tiraspol. Aceste muzee
deţin colecţii interesante despre istoria, etnografia şi natura zonelor în care sunt amplasate. Prezintă interes deosebit
pentru publicul vizitator colecţia de artă populară a muzeului din Edineţ, Cetatea Soroca – monument de arhitectură
medievală, colecţia de arme ruseşti (sec. XVII-XVIII) şi colecţia etnografică a muzeului din Bălţi, colecţia de carte veche
a muzeului din Tighina, colecţia etnografică a muzeelor din Hânceşti şi Comrat, colecţia de arme albe şi de foc a muzeului
din Cahul ş.a.
Majoritatea muzeelor sunt deteriorate şi au nevoie de reparaţii curente şi capitale, se simte lipsa de spaţii
expoziţionale şi de păstrare a colecţiilor, iar muzeul din Bălţi este amplasat într-o încăpere absolut neadecvată pentru
necesităţile muzeului, într-o zonă greu accesibilă din cauza stării deplorabile a străzilor.
În or. Chişinău şi în centre raionale sunt amplasate un şir de muzee care în prezent au statut de muzeu
municipal. În Chişinău este amplasat un singur muzeu – Muzeul de Istorie a municipiului Chişinău, care posedă
colecţii interesante de documente istorice, cărţi poştale pe baza cărora se poate urmări istoria Chişinăului din sec. al XV
până la sfârşitul sec. al XIX-lea. Se află într-o frumoasă clădire a fostului castel de apă construit la sfârşitul sec. al XIX-
lea după proiectul arhitectului A. Bernardazzi, monument de arhitectură. Starea clădirii e bună, necesită renovare doar
expoziţia muzeului.
R.Dubăsari. Muzee municipale există la Dubăsari, Râbniţa, Camenca, Slobozia. Aceste muzee gestionează
colecţii de circa 10 mii piese fiecare, dar marea lor majoritate o alcătuiesc fotografiile şi documentele din perioada
sovietică. Clădirile necesită reparaţii, expoziţiile sunt învechite.
În r Lăpuşna există un singur muzeu municipal – Muzeul de Istorie şi Etnografie Leova. A fost organizat în
1974, e amplasat în clădirea fostei şcoli primare, care se află într-o stare normală. Patrimoniul muzeului este de 5 mii
piese, dintre care mai preţioase sunt cele de etnografie. Expoziţia necesită renovare.
110
În fostele centre raionale din r Bălţi, muzee municipale activează la Râşcani şi Făleşti. Fostul muzeu din
Sângerei este închis din cauza lipsei unui local.
În r Soroca există două muzee municipale – de Istorie şi Etnografie – la Drochia şi Floreşti. Din lipsa
localului Muzeul din Drochia la fel este închis. Muzeul din Floreşti deţine un patrimoniu de peste 10 mii exponate
dintre care prezintă un interes deosebit colecţia de vase din lemn de uz casnic de la sf. sec. XIX. Clădirea Muzeului este
amplasată în centrul oraşului, necesită reparaţie, calea de acces este bună.
În r Ungheni cu statut de muzeu municipal este doar Muzeul de Istorie şi Studiere a Ţinutului din Nisporeni.
Are colecţii de arheologie, istorie, artă şi etnografie. Recent a fost reinaugurat într-un nou local din centru oraşului. Două
muzee municipale există şi în UTA Găgăuzia – Muzeul de Istorie şi Etnografie Ceadâr-Lunga şi Muzeul de Istorie
şi Studiere a Ţinutului Vulcăneşti. Muzeul din Ceadâr-Lunga deţine colecţii de peste 8 mii piese. Ce-a mai valoroasă
este colecţia de etnografie. Este amplasat în centru orăşelului într-o clădire foarte bună din anii ’30 ai se. XX. Căile de
acces spre muzeu sunt bune.
Muzeul din Vulcăneşti deţine un patrimoniu de peste 13 mii piese. De o valoare deosebită este colecţia
arheologică a Culturii Gumelniţa. E amplasată în centrul orăşelului în clădirea unei foste cantine. Starea fizică e bună,
necesită renovare expoziţia permanentă. Căile de acces către muzeu sunt bune.
Un colorit deosebit printre instituţiile muzeale au muzeele comunale, majoritatea de istorie şi etnografie, care se
impun nu prin arhitectura clădirilor şi nici prin designul expoziţiilor, ci prin bogate şi diverse colecţii care reflectă istoria,
tradiţiile şi cultura satelor în care activează. Asemenea muzee există în toate judeţele republicii.
În r Edineţ există 2 muzee – în satele Ţaul şi Maramonovca. În judeţul Cahul – la Slobozia-Mare şi Tartaul.
În UTA Găgăuzia - la Beşalma, în judeţul Taraclia – la Cazaclia şi multe alte muzee mici. Dintre muzeele comunale
merită a fi menţionate Muzeul de Istorie şi Etnografie de la Slobozia-Mare, cu un local bine amenajat cu 6 săli de
expoziţie. Deţine colecţii arheologice, etnografice, istorice. Se evidenţiază printre muzeele săteşti Muzeul Găgăuz de
Istorie şi Etnografie “D. Cara-Ciobanu” din Beşalma, care prezintă amplu istoria şi etnografia găgăuză şi multe altele.
Un loc aparte printre muzeele Republicii Moldova îl ocupă şi Muzeele Memoriale. Consacrate unor
personalităţi istorice şi figuri marcante ale Culturii şi Ştiinţei, cunoscute departe de hotarele ţării, aceste Muzee se bucură
de popularitate în rândul publicului vizitator. Muzeele memoriale sunt amplasate atât la Chişinău, cât şi în judeţe. Ele sunt
subordonate Muzeelor Naţionale, republicane şi judeţene, unele din ele sunt comunale.
În or. Chişinău există două muzee memoriale – Casa-Muzeu “A. Şciusev” şi Muzeul comemorativ al
Represiunilor şi Rezistenţei în Republica Moldova. Ambele sunt amplasate în centrul istoric al oraşului şi sunt
subordonate Muzeului Naţional de Istorie. Muzeul “A. Şciusev” este amplasat în casa în care s-a născut şi a trăit
renumitul arhitect-academician. Este reconstruită sufrageria şi cabinetul-salon. Prezintă interes obiectele personale ale
arhitectului.
În Bălţi muzee memoriale comunale există la Cerepcău - Casa memorială “C. Stere” consacrat vieţii şi creaţiei
marelui scriitor basarabean, la Corlăteni – Casa memorială a poetului “L. Damian”, la Mihăileni în 1996 a fost
inaugurat Muzeul “Eugen Coşeru” consacrat acestui mare savant.
În Cahul activează Casa memorială “N. Lebedenco” în comuna cu acelaş nume. E consacrat eroului războiului
civil din Rusia şi războiului al doilea mondial. Este subordonat muzeului din Cahul.
Cele mai multe muzee memoriale se află în Dubăsari. Printre ele sunt: Casa memorială “N. Zelinschi” şi Statul
- Major al Brigăzii Cavalerie “G. Kotovschi” din or. Tiraspol, Muzeul “A.S. Rubinştein” din Ofatinţi. În Camenca în
baza fostului muzeu raional a fost creat Complexul Muzeelor Memoriale, care cuprinde: Casa memorială “Ion Soltâs”
din Cuzmin, Casa memorială “A. Verşigora” în s. Severinovca, Casa memorială “I. Coval” – consacrate eroilor URSS
din al doilea război mondial.
Din anul 1987 la Ocniţa, r Edineţ activează Casa memorială “C. Stamati” consacrată vieţii şi creaţiei marelui
scriitor. Este o filială a Muzeului Naţional de Istorie.
În Orhei în 1976 a fost inaugurată Casa memorială “A. Donici”, în fostul conac al părinţilor marelui fabulist.
Alături cu conacul se înalţă biserica Adormirea Maicii Domului, ctitorie a familiei Donici. Casa memorială este filială a
Muzeului de Istorie şi Etnografie Orhei.
În 1974 în s. Piatra a fost inaugurat Muzeul memorial Conacul familiei Lazo. Aici, în clădirea construită în a
doua jumătate a sec. XIX este reconstruit interiorul casei familiei Lazo cu o istorie bogată. Care a găzduit multe
personalităţi din Basarabia. Două săli de expoziţie sunt consacrate lui S. Lazo – erou al războiului civil din Rusia. Este o
filială a Muzeului Naţional de Istorie.
În or. Tighina din 1974 activează Muzeul memorial “G. Starâi şi P.Tkacenko” consacrat activiştilor mişcării
comuniste din Basarabia. În judeţul Tighina mai există două muzee memoriale – Casa memorială “A. Mateevici” din
Căinari şi Casa memorială “A. Mateevici” din Zaim. Ambele muzee sunt consacrate renumitului poet şi publicist,
autorului textului imnului de stat al Republicii Moldova. Au fost inaugurate în casele în care s-a născut şi a trăit A.
Mateevici. Tot în judeţul Tighina, la Varniţa în anul 1993 a fost creat Muzeul Memorial “Carol XII”, expoziţia căruia
reflectă viaţa şi operaţiile militare ale regelui Suediei Carol XII, inclusiv aflarea lui la Varniţa între anii 1709 – 1713. Este
filiala Muzeului Naţional de Istorie. În prezent expoziţia este demontată.
De rând cu muzeele enumerate mai sus există în centrele judeţene şi câteva Galerii de Artă. La Bălţi în 1973 a
fost inaugurată Pinacoteca or. Bălţi, care astăzi deţine o colecţie de peste 2000 de piese, reprezentând lucrări de pictură,
grafică, sculptură din creaţia artiştilor plastici contemporani. În or. Tighina din 1971 activează Galeria de Artă, care are
un patrimoniu de peste 2500 piese cu pictură şi grafică contemporană atât a plasticienilor din Moldova cît şi din Rusia. În
ultimii ani au apărut Galerii de Artă private care se preocupă mai mult de comercializarea operelor de artă.
111
3. Formele de turism
În pregătirea planului turistic este important să se înţeleagă diferitele forme ale dezvoltării şi feluri de turism,
care sunt înrudite cu motivaţiile specifice de a călători. Deseori, ele sunt combinate în experienţă de călătorie a unui
turist.
Acest tip de turism este probabil cel mai răspândit şi implică persoanele care participă, de obicei în grupuri, la
rute de vizitare a locurilor de interes, care ar putea include o combinare de obiective, de exemplu, situri
arheologice/istorice, peisaje şi arii naturale protejate. Aceasta va fi un tip important de turism în Moldova, care se va baza
pe situri arheologice / istorice, peisaje agricole, sate, arii protejate ş.a. Chişinăul poate fi nucleul excursiilor.
Turismul cultural
Turismul cultural se bazează pe locuri interesante din punct de vedere arheologic, istoric şi religios, muzee, arte
şi meşteşuguri, dans, muzică, teatru folcloric şi clasic european, modele culturale şi port naţional, clădiri şi cartiere ce
prezintă interes arhitectural şi alte aspecte ale culturii. Moldova dispune de toate trăsăturile care formează temelia pentru
dezvoltarea turismului cultural. În Moldova el cuprinde excursiile de interes general şi rutele de interes special.
Turism rural
Turismul rural se bazează pe turiştii care şi stau în gospodăriile ţărăneşti, observă şi studiază despre şi, probabil
participă în, activităţile agricole şi viaţa satului. Turiştii ar putea sta în sate şi în scopul de a explora împrejurimile.
Dispunând de suprafeţe agricole întinse şi o multitudine de sate, Moldova are un potenţial mare pentru dezvoltarea în
satele în care se practică anumite meşteşuguri, turiştii având posibilitatea să cunoască procesul de lucru al meşteşugarilor,
iar în satele în care este păstrată tradiţia vinicolă, turiştii pot observa procesul de producere a vinului şi mustului. Turismul
rural poate aduce beneficii direct băştinaşilor.
Turismul ecologic
Ecoturismul sau turismul bazat pe natură implică turiştii care se cazează în apropierea ariilor protejate, practicând
drumeţia sau călătoria în scopul observării florei şi faunei şi studierii ecologiei zonei. Ecoturismul se concentrează pe
conservarea mediului ambiant şi experienţa de cunoaştere a turiştilor. Turiştii sunt cazaţi în locuri nedăunătoare naturii şi
corespunzătoare mediului ambiant. Suprafeţele silvice protejate din Moldova servesc drept bază de resurse pentru
dezvoltarea ecoturismului în ţară, deşi unele vor trebui desemnate ca parcuri naţionale care vor permite recrearea
supravegheată. De obicei există sate în vecinătate, care la rândul lor ar putea oferi locuri de cazare pentru turişti. Această
metodă va aduce beneficii direct populaţiei locale. De asemenea, ar putea fi refăcute taberele şi cabanele existente pentru
scopuri turistice.
Turismul urban
Turismul în oraşe şi orăşele este foarte popular în lume. Turismul urban se bazează pe o gamă largă de obiective
istorice şi culturale, facerea cumpărăturilor, restaurante şi puterea de atracţie generală a activităţilor şi vitalităţii urbane.
Localităţile urbane funcţionează şi ca porţi (puncte de sosire şi plecare) ale ţării sau regiunii date. În Moldova, Chişinău
este un loc excelent pentru dezvoltarea turismului urban, având ca temelie străzile înverzite, parcurile, multele clădiri
frumoase din punct de vedere arhitectonic, muzeele, restaurantele şi cafenelele, evenimentele artistice (de operă, teatru şi
balet), galerii de artă plastică, magazinele. În Chişinău vin mulţi oameni de afaceri şi persoane oficiale, fapt ce ajută la
întreţinerea turismului urban.
Turism curativ
Sanatorii de diferite tipuri sunt populare în Europa şi în alte locuri. În Moldova ar putea fi posibilă înfiinţarea
staţiunilor balneo - climaterice, bazate pe ape minerale din diferite locuri.
• Turismul de interes special se referă la turiştii care, de obicei, călătoresc în grupuri mici cu scopul de a
cunoaşte trăsăturile caracteristice ale unei localităţi. Acest fel de turism se suprapune cu cel cultural, ecologic şi rural, dar
se concentrează pe aspecte tematice specifice, eg. arheologice, viticultura şi vinificaţie, stiluri arhitectonice istorice şi
religioase, folclor şi meşteşuguri. Turismul de interes special poate să se concentreze şi pe activităţi participative, eg.
săpături arheologice cu supraveghere profesionistă.
• Turismul de aventură implică participarea în activităţi ce solicită rezistenţă fizică, care deseori conţine şi
elemente periculoase. În Moldova turismul de aventură poate fi dezvoltat în formă de canotaj, speologice şi alpinism.
112
• Turismul cu aspect religios. Pelerinajele la lăcaşele de cult este un tip de turism răspândit în întreaga lume.
Moldovenii vizitează lăcaşele de cult cu ocazia sărbătorilor şi evenimentelor religioase mari. Acestea reprezintă un tip de
turism intern şi portabil va atrage puţini turişti străini.
• Turismul „locurilor de baştină” implică oamenii ce vizitează locurile copilăriei lor sau ale strămoşilor şi este
destul de popular. Un număr de moldoveni au emigrat în ţări străine şi poate doresc să se întoarcă în ţară pentru a-şi vizita
familiile, prietenii şi locurile de baştină.
• Turismul sportiv. Participanţii şi spectatorii evenimentelor sportive pot forma o categorie aparte semnificativă
de turişti. Moldova dispune de potenţial în acest domeniu (stadioane naţionale şi religioase, echipe sportive) care trebuie
valorificat în viitor.
• Turism de afaceri şi conferinţe. Atât călătoriile în scop de afaceri şi misiunilor de stat, cât şi participarea la
conferinţe şi întruniri reprezintă un tip important de turism. Călătorii în scopuri de afaceri şi participanţii la conferinţe
folosesc multe facilităţi şi servicii turistice şi vor participa în excursii şi rute turistice, precum şi turismul urban în timpul
liber. Moldova deja dispune de potenţial în acest domeniu. Acest tip de turism poate fi extins în viitor, concomitent cu
dezvoltarea posibilităţilor turistice şi a ţării ca întreg.
• Turismul pentru tineret. Călătoriile tineretului şi a studenţilor în scopuri recreative, sportive şi educative este
un tip de turism bine dezvoltat. În Moldova, trebuie încurajate rutele pentru studenţii şi tineretul băştinaş, aşa încât ei să-
şi cunoască mai bine patrimoniul cultural, istoric şi ambiant. Excursiile, turismul ecologic şi rural sunt cele mai potrivite
pentru această categorie de turişti. Ei pot participa şi la săpăturile arheologice sau în turismul de aventură.
4. Oraşele Moldovei
Amplasament geografic
Municipiul Chişinău este aşezat în mijlocul Moldovei, la întretăierea drumurilor Iaşi-Chişinău – Tighina - Odesa şi
în apropierea contactului între zona păduroasă a „Codrilor Bâcului” cu zona de stepă cu ierburi înalte dinspre sud. Sau
dacă, e să vorbim pe plan mondial, el este aproximativ la jumătate de cale dintre Ecuator şi Polul Nord. Este aşadar un
oraş de răspântie şi de contact între regiuni având caractere geografice deosebite. Vatra lui se întinde la altitudinea de
circa 85 m pe povârnişul domol de pe dreapta văii râului Bâc (oraşul nou) cât şi de o parte a luncii sale inundabile (oraşul
vechi). Pe povârnişurile dealurilor care înconjoară în semicerc loturile de pământ pe care a fost clădit oraşul nou, se
întinde o zonă de podgorii prin care sunt amplasate vile, crame şi gospodării de ţară. Acestea formează împreună un fel de
zonă periferică a Chişinăului. Cadrul său este format de dealurile podişului Bâcului, acoperite cu păduri masive în nord-
vest, despădurite şi prinse cu vii în sud-est. Moldova în principal este o ţară agrară, care este acoperită cu suprafeţe de viţă
de vie, pomi fructiferi, culturi cerealiere. Suprafeţele de viţă de vie din judeţele Lăpuşna şi Tighina în perioada interbelică,
fiind clasate, pe primul loc în ţară.
113
Trei sate au existat şi după cucerirea Daciei de către romani: unul lângă Petricani, altele două pe teritoriile
sectorului Botanica, în valea râului Bâc şi Valea Trandafirilor.
Dar până în sec. XVIII localităţile rurale de odinioară, cât şi târguşorul Chişinău nu sunt evidenţiate ca importante
centre comerciale şi culturale. Abia la 1677, “Cronica polonă” a lui Miron Costin inserează Chişinăul printre principalele
aşezări din Ţara de Jos a Moldovei. În altă scriere, intitulată “Poema polonă,” cărturarul moldovean precizează că în
ţinutul Lăpuşnei se aflau târgul Lăpuşna şi târguşorul Chişinău.
Către sfârşitul sec.XVII şi prima jumătate a sec.XVIII Moldova devine arena unor războaie duse pe teritoriul ei de
către străini: între polonezi – turci şi tătari, între ruşi – turci şi tătari. În anul 1683 Chişinăul este ocupat şi devastat de
cazaci. În 1690 turcii şi tătarii îl ard şi-l ruinează în mare parte, ca în 1739 să-l treacă din nou prin foc şi sabie.
Dimitrie Cantemir în “Descrierea Moldovei” aminteşte de Chişinău, dar nu-l tratează ca pe un oraş de aceiaşi
mărime şi importanţă ca Tighina şi Lăpuşna.
În evul mediu satul Chişinău era situat într-o zonă geografică destul de dens populată. O noua schimbare în istoria
lui survine în 1641 când satul devine moşie mănăstirească. El era compus dintr-un număr anumit de bordeie şi case
construite din lemn, care se află în permanentă creştere. În anii 1684-85 Chişinăul devine treptat orăşel, care pe parcursul
sec. XVII devine important centru comercial al ţării, în care se consolidează comerţul permanent de iarmaroc. Apare
comerţul local susţinut de diversele dughene ale unor negustori din partea locului. Mai târziu apar şi ateliere de cizmărie,
de ferărie, tâmplărie, cusătorie. Se dezvoltă mica industrie de prelucrare a produselor agricole, apar mici fabrici de vin,
abatoare, mori de apă.
Paralel cu creşterea şi transformarea Chişinăului într-un târg, centru comercial şi meşteşugăresc, apoi şi într-un oraş
de o anumita importanţă, oraşul începe să se profileze şi ca centru cultural şi de învăţământ. Prima şcoală a apărut în anii
’60 ai secolului XVIII. Oraşul aparţine ţinutului Lăpuşnei cu o viaţă atât de veche, ce a dat Moldovei pe voievodul
Alexandru Lăpuşneanu (iniţial purtând numele Petre Stolnicul), pe mândrul boier Hâncu, rivalul lui Ducă Vodă,
Mitropolitul Gurie al Basarabiei, Episcopul Dionisie de Cetatea Albă-Ismail, Pan Halipa, preşedintele şedinţei Sfatului
Ţării, care la data de 27 martie 1918 votează Unirea Basarabiei cu România, forul din care mai făceau parte Pantelimon
Erhan, Elena Alistar-Romanescu, Ion Inculeţ, Onisifor Ghibu, prof. Al. Ouatu, Sergiu Cujbă, Ioan Pelivan, Simion şi
Andrei Murafa, Iustin Fraţiman, Gh. Druţă, Ion Buzdugan, P. Gore, şi alţii.
Ţinutul şi-a luat numele de la târgul Lăpuşna care este constatat documentar încă din anul 1470. El cuprindea
vestiţii codrii de stejar ai Lăpuşnei. Prin acest ţinut trecea drumul de comerţ spre Tighina, iar în târgul Lăpuşna era
amplasată vama. În cursul istoriei sale, ţinutul a format o autonomie locală, cu organizaţie militară ce avea menirea de a
păzi vadul Nistrului contra hoardelor cotropitoare. Judeţul Lăpuşna din perioada interbelică, cuprindea aproape în
întregime vechiul ţinut de răzeşi şi mazili purtând acelaşi nume, din mijlocul căruia porneau vestiţii codrii ai Bâcului.
Înşirate pe văi sau pe coaste de dealuri se întind vechile sate răzeşeşti cu începutul în vremurile de glorie ale voievodului
Ştefan cel Mare, când locuitorii aceştia dârzi dar şi mândri de independenţa lor stăteau de strajă în calea năvălitorilor din
stepă.
În a doua jumătate a sec. XVIII în Chişinău, în timpul războaielor ruso-turce care aveau loc pe teritoriul Basarabiei,
încep a se stabili reprezentanţii unor grupuri alogene, migrate încoace de pe alte meleaguri, în mod special sârbi, bulgari,
greci, armeni, băjenari din diferite regiuni ale Imperiului Rus. În anul 1772 din cele 114 gospodării, pe lângă românii
moldoveni băştinaşi, în Chişinău mai erau aşezate deja 10 familii de armeni, 3 de „sârbi şi jidovi”, 3 de ţigani cât şi o
familie a unui grec, nici un rus şi nici un ucrainean. Odată cu includerea în componenţa Imperiului Rus între 1791-1806,
iar de jure în anul 1812, a pământurilor Moldovei feudale situate la est de râul Prut, populaţia Chişinăului, creşte
vertiginos în urma sporirii mecanice a numărului de locuitori (locul 5 ca mărime din fostul imperiu), în mare parte
migranţi din diferite colţuri ale Rusiei.
Oficial Chişinăul a fost proclamat centru administrativ al regiunii Basarabia şi al ţinutului Orhei în anul 1818. Tot,
atunci oraşul, iar mai târziu şi satele învecinate Buiucani, Visterniceni şi altele au trecut în stăpânirea mănăstirii. În anul
1834 guvernul Ţarist a aprobat planul de dezvoltare a oraşului. Treptat Chişinăul se extinde teritorial spre actualul
bulevard Ştefan cel Mare şi strada Alexei Mateevici.
Din anul 1834 Chişinăul este refăcut după un plan de sistematizare cu străzi drepte, largi şi perpendiculare. În 1856
Chişinăul ocupa locul cinci printre oraşele fostului Imperiu Rus, cedând doar în faţa Petersburgului, Moscovei, Odesei şi
Rigăi. Creşterea populaţiei, conform mai multor surse statistice, se bazează pe sporirea mecanică a populaţiei, venită
încoace în sec.19 din mai multe gubernii ale Imperiului Rus şi din alte ţări europene. În anul 1873 Chişinău devine
reşedinţă de gubernie a Rusiei ţariste. Aici încep a se stabili şi a construi case mari de locuit boieri bogaţi. În această
perioadă este construită prima casă cu etaje, care aparţinea boierului Donici. Se diversifică spectrul specialităţilor
meşteşugăreşti. Se dezvoltă mica industrie de prelucrare a produselor agricole. Apar mici fabrici de vin, abatoare, mori de
apă, ateliere de prelucrare a pieilor
Chişinăul şi-a schimbat aspectul în anii 50-70 ai sec. XIX. Încep să apară străzi mai moderne, are loc construcţia
primei căi ferate. Aflându-se sub influenţa nefastă a guvernului ţarist, oraşul avea aspect mai mult rusesc, în care se
vorbea mai mult limba rusă şi se editau cărţi ruseşti. Pe lângă bisericile vechi care datează din sec.18, apar altele mai noi
ca Buna Vestire, Sf. Mihail, Biserica Duminica Tuturor Sfinţilor, Biserica Învierea Mântuitorului, Biserica romano-
catolică Providenţa Divină, Biserica Sf. Cuvioasa Teodora de la Sihla, arhitect Al. Bernardazzi etc. Aportul lui Al.
Bernardazzi în construcţia şi amenajarea Chişinăului este considerabil. El s-a aflat mai mult de 20 de ani în funcţia de
arhitect principal al oraşului, îmbogăţind aspectul arhitectural.
În această perioadă caracterizată şi prin alte evenimente şi fapte remarcabile la Chişinău se află în surghiun poetul
rus A. S. Puşkin (1820-1823). Este construită Catedrala cu monumentala Clopotniţă (1830-1836), Arcul de Triumf (1840-
114
1841), se deschide Biblioteca Publică a Primăriei (1832), devenită mai târziu actuala Bibliotecă Naţională, reconstruită,
bineînţeles. Din anul 1856 arhitect principal al oraşului a fost Alexandru Bernardazzi, datorită căruia Chişinăul se
transformă într-un centru urban de tip european. Graţie lui astăzi avem aşa clădiri ca fostul gimnaziu de fete (acum –
muzeul istoriei Moldovei), judecătoria (direcţia căilor ferate), capela gimnaziului de fete (biserica grecească). Tot după
proiectul lui Bernardazzi este ridicat un turn de presiune a apei, care a pus începuturile reţelei orăşeneşti de alimetare cu
apă. În această peroadă în capitala Basarabiei s-a reorganizat puterea administraţiei locale. Primăria, care până atunci
jucase un rol secundar, capătă o importanţă mare. Ea începe să dispună de însemnate sume băneşti, să conducă organul
administrativ-gospodăresc, să controleze plata impozitelor şi încasărilor, să alcătuiască bugetul orăşenesc. Capul oraşului
pe vremea ceea Karl Schmidt a reuşit un împrumut în valoare de un milion şi jumătate de ruble, 800 mii din care au fost
alocate pentru înzestrarea şi zidirea oraşului. În timpul administrării lui au fost ridicate clădirile administraţiei orăşeneşti,
a gimnaziului de băieţi şi de fete, a primului teatru din Basarabia, spitalul de boli infecţioase, au fost pavate străzile
principale şi s-a instalat prima reţea de apă şi canalizare, s-au deschis liniile de tramvai şi a fost construită o staţie
electrică.
În primele două decenii ale sec. XX Chişinăul devine centrul evenimentelor de rezonanţă istorică: se intensifică
mişcarea pentru drepturile naţionale; se regrupează forţele democratice, formând un front comun împotriva regimului
ţarist de asuprire; se formează Partidul Naţional Moldovenesc şi se creează unităţi militare naţionale; îşi fac apariţia noi
ziare şi reviste în limba română; iau fiinţă societăţi şi instituţii publice; au loc întruniri ale muncitorilor şi ţăranilor şi se
convoacă congrese ale învăţătorilor, ţăranilor şi ostaşilor; este creat Sfatul Ţării, organul suprem legislativ şi electiv al
Basarabiei (20 oct. 1917), care exprimând voinţa majorităţii populaţiei din provincie, proclamă independenţa Republici
Democratice Moldoveneşti la 2 decembrie 1917. Apropo, în clădirea în care a avut loc acest act, acum se află o instituţie
superioară de învăţământ pe strada Mateevici 111. În ziua e 27 martie 1918 Sfatul Ţării, prin votare parlamentară, adoptă
Declaraţia de Unire a Basarabiei cu România.
Urmează o perioadă de circa 20 de ani, când Basarabia se încadrează activ în viaţa politică, economică şi culturală
a ţării. La Chişinău încep să funcţioneze întreprinderi ale industriei uşoare şi alimentare; fabricile de încălţăminte, de
tricotaje, de blănuri, de mezeluri, brutării. Renaşte cultura şi arta naţională, se dezvoltă învăţământul mediu şi cel superior.
La Chişinău se înfiinţează Societatea Scriitorilor din Basarabia (1921) şi se editează o serie de reviste: “Arhivele
Basarabiei”, Viaţa Basarabiei”, “Din trecutul nostru”, “Luminătorul” ş.a. Se inaugurează Liceul Militar, Liceul de Fete
“Regina Maria”, Gimnaziul “Mihai Eminescu” şi altele. La Chişinău este transferată Facultatea de Ştiinţe Agricole din
Iaşi, e fondat Institutul Social din Basarabia, Conservatorul Naţional, se deschid Muzeul Naţional de Istorie a Naturii şi
Muzeul Bisericesc. Începe să activeze Teatrul Naţional (1920). Sunt înălţate câteva monumente: Lupoaica Capitolină
(1925), statuia lui Ştefan cel Mare (1928). Existau mai multe cinematografe: “Orfeum”, “Odeon”, “Express” ,“Colisseum,
precum şi “Clubul Polonez”.
Istoria mai curentă de după 28 iunie 1940 este cunoscută ca anii celor mai grele cumpene pentru Chişinău şi
întreaga republică.
În prezent municipiul Chişinău, reprezintă un centru politic, administrativ, economic, ştiinţific şi cultural al
Republicii Moldova, este situat pe 47 grade 2 minute latitudine nordică şi 28 grade 50 minute longitudine de est de la
meridianul Greenwich, la o margine a pantei de sud-est a Podişului Central al Moldovei, în zonă de silvostepă. Este
străbătut de rîul Bîc, cu afluenţii Durleşti şi Bulboaca. Este unul dintre marile oraşe din Europa Centrala şi de Sud. Este
legat prin căi ferate si drumuri auto cu toate municipiile, oraşele, centrele raionale şi multe sate din republică, de
asemenea cu centre urbane din România, Ucraina, Bulgaria, Turcia, Rusia, Belarusi şi alte state. Din punct de vedere
administrativ este divizat în 5 sectoare: Centru, Botanica, Buiucani, Rîşcani şi Ciocana. Organul local al puterii de stat
este Primăria municipiului.
Oraşul se află în partea centrală a unei structuri geologice din sud-estul Europei, a cărei bază este formata din plăci
de granit şi alte roci tari din epoca arhaică, amplasată la o adâncime de circa 1150 m sub nivelul marii.
Pe teritoriul Chişinăului şi în împrejurimile lui se află numeroase zăcăminte de materiale de construcţie: de var,
calcar, piatră brută de construcţii, argilă, nisip, pietriş. Din cantitatea totală de apă folosită de chişinăueni, circa 20 la suta
revin apelor subterane. În straturile acvatice sarmatice sunt şi ape minerale, care sunt folosite pentru tratarea maladiilor
gastro-intestinale.
Teritoriul municipiului şi al periferiilor lui este împărţit în 2 zone: de vest şi de sud, care ţin de zona Colinei
Codrilor, reprezentate de cumpene înguste ale apelor şi de pante de teren alunecător, de asemenea, de sectoarele de est şi
de nord ce se mărginesc cu Câmpia Nistrului. O componentă importantă a reliefului Chişinăului îl constituie valea
Bâcului şi pantele ei dezmembrate. Partea cea mai mare, de pe malul drept al Bîcului, ocupă 3 terase străbătute de câteva
vâlcele. Nu departe de strada Grenoble îşi începe cursul un râuleţ ce curge prin vâlceaua de la Malina Mică. Paralel se află
vâlceaua Malina Mare. În partea de sud a oraşului se află vâlceaua întinsă Munceşti. Partea din stânga a oraşului ocupa 2
terase: prima coboară spre rîu, cea de-a doua are o altitudine de 60-90 m. Aici a fost construit cartierul Rîşcani. Pe o pantă
a Bâcului, lângă edificiul bisericii Sf. Împăraţi Constantin şi Elena în peroada intebelică exista un mic cimitir care era bine
amenajat. În el erau înmormâtaţi boierii de odinioară: Donici, Catargiu şi alte personalităţi care aveau cavouri frumoase,
însă care au fost şterse de pe faţa pământului în anii de după al Doilea Război Mondial. În centrul Chişinăului exista şi o
casă a familiei Catargiu, al lui Teodor Krupenscki, mai erau şi alte clădiri, care nu s-au păstrat, dar care, aveau o valoare
incontestabilă. Unele din ele au fost refăcute, reconstruite în aşa fel încât nu seamănă cu cele de pe imaginile de odinioară,
de pe fotografiile de epocă.
Clima Chişinăului este temperat continentală. Iarna este blîndă, scurtă, vara e călduroasa şi de lungă durată.
115
Apele curgătoare din oraş fac parte din Bazinul Nistrului. Prin Chişinău curge râul Bâc, iar la periferia lui de sud-
vest râul Işnovăţ, afluent de dreapta a Bâcului. În zona suburbană a municipiului au fost amenajate rezervoare de apă de la
Ghidighici şi de la Ialoveni ca locuri de recreere şi agrement. La începutul anilor ’ 50 în partea de sud-vest a oraşului a
fost amenajat Lacul Comsomolist, actualmente Parcul Valea Morilor. În parcurile din cartierele Rîşcani şi Botanica, la
Bariera Sculeni au fost construite cascade cu mici lacuri naturale.
În anii următori Chişinăul are o creştere accelerată în toate privinţele: ca centru industrial şi cultural unde se
construiesc noi întreprinderi industriale, se deschid noi instituţii de învăţământ şi de cultură, şcoli de cultură generală,
grădiniţe şi altele. În acest răstimp sporeşte mult şi numărul populaţiei, atât pe contul creşterii naturale a celor stabiliţi în
ţară, cît şi al unui număr de oameni veniţi din alte regiuni. În anul 1979 în oraşul Chişinău locuiau circa 503 mii locuitori.
Dar multe monumente istorice, care ar fi putut să ne vorbească astăzi mai amănunţit despre Chişinăul vechi, din păcate,
nu s-au păstrat
În anii ’70-80 Chişinăul îşi continuă dezvoltarea extensivă. Pe harta oraşului apar noi întreprinderi ale industriei
uşoare şi prelucrătoare a materiei prime locale, are loc transformarea oraşului într-un centru industrial.
Începutul anilor’80 atât pentru tot spaţiul Uniunii Sovietice, cît şi pentru RSSM, este caracterizat de o fază de
stagnare şi declin, care către anii 1985-86 degenerează treptat într-o adâncă criza nu numai economica, ci şi ideologică a
întregului sistem socialist. Apogeul este atins la răscrucea anilor 88-90 cînd au loc manifestaţii cu caracter antitotalitar şi
anticomunist, pentru apărarea demnităţii şi culturii naţionale. Ca consecinţă a acestor manifestări la 27 august 1991
Republica Moldova îşi proclamă independenţa statală, iar Chişinăul devine capitala unui stat suveran şi independent.
În anii care au urmat Chişinăul este marcat de epoca tranziţiei la economia de piaţă, fiind vădite amprentele adânci
ale crizei economice. Recunoaşterea internaţională a condus la stabilirea cursului politic orientat spre integrarea
europeană. În virtutea acestor împrejurări, la Chişinău sunt deschise ambasade şi reprezentanţe ale unor state străine şi ale
unor instituţii şi organisme internaţionale. Astăzi Chişinăul număra circa 750 mii locuitori şi este cel mai important centru
politic, economic şi cultural al Republicii Moldova.
Ca centru industrial în municipiul Chişinău activează uzinele: constructoare de tractoare, de maşini electrice, a
materialelor de construcţii, chimice şi uşoare. Se dezvoltă industria constructoare de maşini şi de prelucrare a metalelor.
Întreprinderile ramurii produc tractoare şi piese de schimb pentru ele, pompe centrifuge, frigidere, maşini de spălat,
aparate electrice de măsurat ş.a. Industria chimica este reprezentată prin combinatul de piele artificială şi articole de
cauciuc, fabrica de lacuri şi vopsele, fabrica farmaceutică ”Farmaco”. Este dezvoltată industria mobilei şi a prelucrării
lemnului. Chişinăul este un centru al industriei uşoare, reprezentat de fabrica de încălţăminte ”Zorile”, de firma de
tricotaje ”Steaua Roşie”, fabrica de confecţii, fabrica de galanterie, fabrica de covoare “Floare” ş.a. Dintre ramurile
industriei alimentare sînt dezvoltate industria vinicolă: Combinatul de şampanie ”Vismos”, combinatul de cogniac
“Aroma”, industria conservelor cu fabrica de conserve, industria cărnii reprezentat de către combinatul “Carmez” şi a
laptelui cu fabrica de lapte şi lactate ”Lactis”, fabrica de îngheţată ”Drancor”, “Amir”, industria de panificaţie cu 4
combinate de piîne, asociaţia “Franzeluţa”, industria tutunului cu un combinat modern de tutun.
În Chişinău funcţionează 135 de instituţii preşcolare, 90 şcoli de cultură generală, 8 şcoli profesional-tehnice, 2
şcoli tehnice, 15 şcoli medii de specialitate, 10 instituţii de învăţământ superior de stat şi câteva private. În municipiu
funcţionează 12 unităţi de cultură, 73 de biblioteci aşa ca: Biblioteca Naţională, Biblioteca municipală B.P. Haşdeu,
Biblioteca pentru copii şi tineret I. Creangă ş.a., 9 muzee: Muzeul Naţional de istorie a Moldovei, Muzeul Naţional de
Arte Plastice, muzeul de arheologie, casa muzeu a lui A.S.Puşkin, 8 parcuri de odihnă şi cultură. În oraş sunt 3 stadioane,
dintre care pe cel republican, pe stadionul Dinamo şi al clubului sportiv “Zimbru” au loc şi unele meciuri de fotbal la
nivel internaţional, 8 terenuri sportive, 6 bazine de înot.
Ca centru cultural capitala găzduieşte Uniunea scriitorilor, care organizează diferite seminare, expoziţii întruniri cu
scriitori renumiţi. Monumentele arhitectonice de valoare sunt: clădirea Dumei orăşeneşti (azi a primăriei municipiului,
construită în 1902), operă arhitecturală executată în stil neoclasic cu unele elemente de stil gotic. Au colaborat arhitecţi M.
Elladi şi A. Bernardazzi.
Sala cu Orgă, anterior Banca Orăşenească, construită în 1911. În anii 1975-78 clădirea a fost în interior reconstruită
şi adaptată la condiţiile unei instituţii teatrale.
Pe strada Tighina nr. 12 se află stadionul Central, principala arenă sportivă a capitalei construită în 1952 care
găzduieşte competiţii la fotbal în preliminarele campionatului european şi mondial, alte competiţii de anvergură. În anii
cincizeci se mai inaugurează Aleea Clasicilor Literaturii Române, sunt deschise noi cinematografe. Începe să funcţioneze
Televiziunea Moldovenească.
În anii 1961-1986 continuă dezvoltarea extensivă a Chişinăului. Centrul oraşului este reconstruit, aici făcându-şi
apariţia edifici impunătoare şi moderne: Casa Guvernului, a Preşidenţiei, Parlamentului, Casa Sindicatelor, Palatul
Naţional, Teatrul de Operă şi Balet, Circul de Stat, hotelurile “Naţional”, “Codru”, “Cosmos” ş.a.
Au fost construite sau renovate teatrele: “Licurici”, ”Luceafărul”, sala ”Filarmonicii de Stat”, Teatrului Naţional
“Mihai Eminescu”, clădirea Operei Naţionale în care au loc festivaluri internaţionale, de pildă festivalul “Invită Maria
Bieşu” etc.
Deasemenea sunt multe edificii noi ale băncilor, de pildă clădirea “Petrolbanc” care şi şchimbat denumitea în
“Eurocreditbank”, “Moldincombank”, “Victoriabank” etc. Sunt şi câteva cinematografe în capitala. Există reţeaua de
cinematografe „Patria-Lukoil”, cinematografele “Gaudeamus”, ”Flacăra”,”Odeon” etc. În anul 1980 se dă în folosinţă
Palatul Republicii, un complex modern pentru congrese, simpozioane şi diferite întruniri internaţionale la nivel înalt, care
poate găzdui aproape 1000 de participanţi. El găzduieşte campionatele europene la dansuri şi diferite alte sinmozioane şi
congrese cu participarea invitaţilor de pe întregul continent şi nu numai. O adevărată splendoare a oraşului este
intensitatea spaţiului verde. Suprafaţa parcurilor, aleelor, grădinilor cu salbele sale de lacuri se extind pe circa 4000 de
hectare. Aceasta reprezintă o bogăţie incontestabilă a oraşului.
116
Administrativ oraşul este divizat în 5 sectoare: Centru, Botanica, Buiucani, Râşcani şi Ciocana.
Sectorul Centru
Cuprinde în perimetrul său mici cartiere şi mahalale ale vechiului târg: Hrusca, Melestiu, Mălina Mică, Schinoasa,
Valea Dicescu, Frumoasa. Include mari bulevarde şi străzi principale: Ştefan cel Mare, C. Negruzzi, Dosoftei, Varlaam,
Columna, Bucureşti, M. Kogălniceanu, Al. Mateevici, Vlaicu-Pârcălab, M. Eminescu, V. Alecsandri, Tighina, Ismail ş.a.
Sunt rezervate locuri speciale pentru Grădina Publică cu Aleea Clasicilor, Scuarul Catedralei, Cartierul Armenesc, Porţile
Sfinte de la intrarea în Scuarul Catedralei, ulterior din considerente politice şi ideologice, a fost numit Arcul de Triumf,
Piaţa Centrală.
Sala cu Orgă, care anterior a fost Banca Orăşenească, în anii 1975-1978 a fost în interior reconstruită şi adaptată la
condiţiile unei instituţii teatrale. Sala ei de spectacole, cu 500 de locuri, şi vestibulurile sunt decorate cu portrete
sculpturale ale celor mai de seamă compozitori din lume.
La intersecţia Bd. Ştefan cel Mare şi C. Negruzzi cu str. Ciuflea se află clădirea centală a Academiei de Ştiinţe,
hotelul “Naţional” cu 17 etaje, hotelul Chişinău. Lângă Piaţa Naţiunilor Unite (PNUD), fosta Piaţă Ciuflea, acum se află
Catedrala Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, care este o Mănăstire de maici, Sala internaţională de expoziţii “Constantin
Brâncuşi” ş.a. În centrul capitalei sunt două biserici: Biserica Sf. Pantelimon (str. Vlaicu Pârcălab, nr.44), Biserica Sf.
Cuvioasa Teodora de la Sihla. Arhitect al or. Chişinău A. Bernardazzi, (1856-1878). În acest sector, pe străzile: 31 August
1989, Bucureşti, N.Iorga, A. Mateevici se află ambasadele: Marii Britanii, SUA, României, Franţei, Germaniei şi altor
state.
Sectorul Botanica
Sector în partea de sud-est a oraşului cuprins între Valea Trandafirilor, Valea Crucii, str. Grenoble şi Calea ferată.
Acest sector găzduieşte importante instituţii administrative, aşezăminte de cultură şi de învăţământ, spitale, centre
comerciale, restaurante. Numele topic Botanica semnifică coexistenţa în plan edilitar a prezentului şi trecutului,
continuitatea tradiţiilor istorice şi culturale.
Aici se află Grădina Botanică, Muzeul Satului, Biserica Sf. Treime, gara feroviară internaţională şi hotelul Cosmos
ş.a.
Dispune de largi şi pitoreşti artere de circulaţie: bulevarde – Dacia, Decebal, Traian, Cuza-Vodă, străzi noi –
Burebista, Sarmisegetuza, N. Titulescu, Independenţei, Nuferilor, Dimineţii, Cetatea Albă ş.a.
Sectorul dat are şi o legătură auto cu centrul prin viaductul construit în anii 1979-1984 pe o distanţă de 979 m, cu
lăţimea de circa 35 metri care asigură circulaţia directă între sectoare peste Valea Trandafirilor.
Sectorul Buiucani
Situat în partea de nord-vest, cuprins între Calea Ieşilor, Valea Morilor şi Şoseaua Balcani: Centrul Internaţional
de Expoziţii, şoseaua Balcani. Reprezintă una din principalele zone urbane ale Chişinăului, fiind dominată de edificii
moderne, întretăiată de numeroase artere de circulaţie: Calea Ieşilor, str. V. Lupu, str. I. Creangă, str. Alba-Iulia, str.
Drumul Izvoarelor, str. I. Pelivan. Aici se află Valea Morilor, zona de odihnă şi agrement public, Dendrariul, hotelul
Codru, Muzeul Naţional de Istorie al Moldovei, Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, Muzeul Naţional de
Arte Plastice ş.a. La Buiucani sunt amplasate ambasadele Ucrainei, Poloniei, Federaţiei Ruse şi a Turciei în Republica
Moldova.
Sectorul Ciocana
Sector în partea de est a oraşului, în stânga râului Bâc, învecinat cu Centru, Botanica şi Râşcani. Aici au luat fiinţă
importante artere de circulaţie şi magistrale: Calea Basarabiei, str. Vadul lui Vodă, str. Alecu Russo, bd. Mircea cel
Bătrân, str. Milescu Spătaru. În această zonă au fost amplasate cele mai multe obiective industriale. Teatrul pentru copii
Guguţă, numeroase fabrici, magazine şi restaurante, drumul spre Vadul lui Vodă – zona ecoturistică de agrement şi
tratament cu sanatoriul “Bucuria”, Complexul hotelier de odihnă şi agrement “Odiseu”, parcul cu plaja de pe malul
Nistrului, teren de fotbal amenajat conform standardelor moderne pentru antranament şi competiţii ş.a.
Sectorul Răşcani
Situat în partea de nord-est a oraşului, în stânga râului Bâc.
Pe un deal de cealaltă parte a Bâcului s-a păstrat Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena (1777, str. Circului,
nr. 6), pe celălalt deal – una din cele mai vechi lăcaşe sfinte din oraş – Biserica Naşterea Maicii Domnului (str. Mazărachi,
nr.3). Tot pe deal e şi Muzeul-Memorial al Voluntarilor Bulgari (str. N. Dimo, nr. 6), Circul din Chişinău. În componenţa
sectorului Râşcani mai intră cartierele: Poşta Veche, Petricani şi Visterniceni. Între dealul Râşcani, acoperit cu pădure
între strada Florilor şi str. Calea Orheiului se află actuala câmpie de curse. La mijlocul secolului trecut ea se numea “De
curse” şi se afla puţin mai sus. Acolo, la 12 aprilie anul 1877 împăratul rus Alexandru II a dat citirii primul manifest
despre începerea războiului cu Imperiul Otaman, după care a avut loc parada militară. Războiul din 1877 – 1878 s-a
terminat cu biruinţa Rusiei şi formarea statului bulgar independent. În acest loc în 1882 a fost ridicat un paraclis, în 1966
este instalat un obelisc în cinstea militarilor bulgari. La inaugurarea obeliscului a fost prezent primul pilot-cosmonaut Iurii
Gagarin.
Pe teritoriul Chişinăului, care are nu numai o Grădină Botanică, ci şi un parc –dendrariu, un parc mare în Valea
Morilor şi încă vreo câteva parcuri practic în fiecare sector, au fost înregistrate 27 specii de mamifere, 75 specii de păsări
şi 14 specii de reptile şi amfibii. Dintre târâtoare se întâlnesc mai des cârtiţele, aricii, şoarecii-de-cîmp, liliecii, diferite
rozătoare, veveriţe ş.a. Dintre animalele de pradă: nevăstuicele, dihorii, jderii. Dintre speciile de păsări îşi fac cuib 53 de
117
specii, altele sunt migratoare, altele obişnuiesc să rămână numai în timpul iernii. Speciile de reptile şi amfibii nu sunt
numeroase şi nici prea bogate. Cel mai des se întâlnesc şopârle, şerpii, broaştele, broaştele de râu, broaştele ţestoase,
broaştele râioase. In lacul Valea Morilor şi în Ghidghici sunt circa 20 specii de peşti.
Obiective turistice:
Biserica Mazarachi, construită în sec. XVIII şi Biserica Râşcanu din acelaşi secol, Primăria, Muzeul Naţional de
Istorie, în fondurile căruia sunt adunate o mulţime de exponate din istoria Moldovei din timpurile străvechi şi până în
prezent. Are diorama operaţiunii Iaşi-Chişinău. Deasemenea muzeul dat organizează diverse expoziţii legate de
evenimentele istorice şi culturale din republică. „Casa lui Hertza”, este o parte a actualului edificiu al Muzeului Naţional
de Arte Plastice, care ocupă şi fostul liceu de fete „Principesa N. Dadiani”. Monumentul lui Ştefan cel Mare şi Aleea
Clasicilor din Grădina Publică, unica de acest gen în Europa. Aici busturile marilor scriitori şi poeţi români: B. P. Haşdeu,
V. Alecsandri, A. Mateevici, C. Negruzzi, T. Arghezi, Gh. Asachi, M. Eminescu, I. Creangă, M. Eliadi şi mulţi alţii sunt
plasate pe alee şi chiar pe ramificaţiile ei din acest parc, Catedrala „Naşterea Domnului”, concepută în anul 1812 şi
înălţată după proiectul arhitectului A. Melnicov în 1836 are în preajma ei o Clopotniţă şi Arcul de Triumf („ Porţile
Sfinte”), Catedrala „Schimbarea la Faţă”, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”, clădirea „Sfatului Ţării” (fostul Liceul nr. 3
de Băieţi), clădirea Sălii cu Orgă, Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, în fondurile căruia sunt peste 135 mii
de exponate de unicat. Un interes deosebit îl reprezintă scheletul deplin al uriaşului dinoteriu, care trăia pe teritoriul ţării
noastre cu şapte milioane de ani în urmă, fostul Seminar Teologic, Casa – muzeu A. Puşkin, prima adăpostire a poetului
rus la Chişinău din perioada 21 septembrie 1820 – aprilie 1821, Memorialul Slavei Militare, inaugurat în 1975 în preajma
cimitirului militar în memoria celor căzuţi pentru apărarea Moldovei şi capitalei în anii celui de-al doilea război mondial,
unde arde Focul Veşnic, Turnul primului apeduct din oraş de lângă Universitatea de Stat din Moldova, Statuia
comozitorului şi a interpretei de muzică, cuplul Doina şi Ion Aldea-Teodorovici în scuarul de la intrarea în Parcul din
Valea Morilor etc., etc., fiindcă municipiul mai are suburbii cu obiective turistice balneare la Vadul lui Vodă, pe malul
Nistrului, iar vinicole la Cricova, la Cojuşna, Ialoveni.
Amplasament geografic
Este aşezat pe fosta moşie a boierului Catargi, în mijlocul stepei din nordul Basarabiei, la răscrucea a două drumuri
vechi urmate astăzi de căi ferate: drumul Hotinului care străbate Moldova dintre Prut şi Nistru prin mijloc şi drumul spre
Soroca care, prin oraşul Bălţi ajunge la hotarul cu Ucraina. Vatra oraşului se întinde pe botul unui deal foarte teşit de la
confluenţa Răuţelului cu Răutul şi anume pe dreapta acestuia din urmă (altitudinea 100-110 m). Ea acoperă însă şi o parte
din şesul argilos inundabil al văii principale. Cadrul este deluros (cu cote mai repezi în sudul oraşului şi mai domoale în
est) şi aproape total lipsit de păduri.
Vechime şi dezvoltare istorică
El este cel mai mare oraş din partea nordică a republicii, la o distanţă de 138 km de Chişinău. Localitatea e atestată
în 1401 însă s-a dezvoltat mai ales în sec. XX.
Biografia oraşului Bălţi a fost plină de evenimente pe parcursul a câtorva sute de ani. Cele mai importante
evenimente politice şi conflicte militare care se desfăşurau pe teritoriul dintre Nistru şi Prut afectau şi această aşezare.
Primele date documentare despre această localitate ne vin de la începutul sec. XV, când domnea Alexandru cel Bun. Însă
după o jefuire făcută de tătari, care a avut loc în acelaşi secol şi până la începutul sec. XVIII nu s-a mai păstrat nici o
informaţie despre această localitate. În timpul campaniei de la Prut Petru I a făcut din Bălţi principala bază de
aprovizionare a armatei ruseşti. După plecarea trupelor ruse, tătarii au năvălit din nou asupra aşezării, au jefuit-o şi au
incendiat-o. Lângă Bălţi şi astăzi se mai vede o movilă căreia i se zice ”movila tătarului”.
Dar începând cu sec XIX, aşezarea a început a creşte şi devine un centru comercial destul de important în nord.
Către sfârşitul sec. XIX populaţia lui numără circa 20 mii de locuitori. În oraş funcţionau fabrici de lumânări, o moară, o
fabrică de spirt. Aici se dezvolta comerţul, reprezentat prin cele 46 de cârciume şi oborul de vite . În cele trei zile a
târgului aici se vindeau circa 20 de mii de vite.
Istoricul Ştefan Ciobanu consemnează, în monografia “Basarabia” că Bălţii apar ca târg la începutul secolului
XVIII. La 20 aprilie 1818, în trecere de la Hotin spre Chişinău, în Bălţi s-a aflat ţarul Aleksandr I. Aflând că fratelui mai
mare i s-a născut un fecior, adică un viitor moştenitor al tronului, “a ordonat ca Bălţul să devină oraş.” Ştefan Ciobanu ne
explică cum a devenit pe neaşteptate Bălţul capitală a judeţului Iaşi, care de la 1887 îşi schimbă denumirea în judeţul
Bălţi. Dar de fapt şi până la momentul alipirii Basarabiei de către ruşi (1812) aşezarea evoluase destul de mult, devenind
renumită prin iarmaroacele sale de cai, de lînă, de blănuri etc.
Aşadar, deşi Bălţi devine oraş, într-o perioadă i se mai zicea târg. La recensământul din 1817 populaţia lui nu era
cu mult mai mare de 1. 000 de locuitori, dintre care 244 de suflete de evrei, 42 de armeni şi alţi negustori fără etnie bine
definită, dar creştinaţi, cu ţărani care lucrau pământul din jur, creşteau cirezi de vite, cu 3 preoţi, un diacon şi dascăl, cu
moşia care aparţinea lui Alexandru Panait. Acesta era coloritul oraşului la începutul deceniului al treilea al sec. XIX.
Catedrala Sf. Nicolae fusese construită de Gheorghe Panait între anii 1791-1795 după modelul bisericilor romano-
catolice. Proiectul a fost execuatat de arhitectul vienez Veisman. Pentru construcţia ei boierul Panait a invitat din Galiţia
300 de negustori armeni, intenţionând să facă o biserică catolică, dar negustorii armeni au refuzat să vină şi atunci ea a
fost sfinţită ca una creştin-ortodixă.
118
În 1824 se deschide o şcoală pentru copii, în care se predă metodica pedagogului englez Iosif Lancaster. La Bălţi
au avut loc numeroase iarmaroace (un fel de expoziţii-târg din zilele noastre) la 2 februarie, 3 martie, 31 mai, 10 iulie, 6
august, 14 octombrie, 17 noiembrie 1829. La aceste târguri numite oboare se cumpărau cirezi de vite, herghelii de cai,
mânate apoi spre alte târguri internaţionale din Austria, Germania. Comerţul cu grâne era în mâinile negustorilor din
Odesa. În acea perioadă mari averi îşi făcuseră la Bălţi comercianţii Levental şi Strâmbeanu, care aveau şi case de comerţ
dar şi grânare supraâncărcate. Pe atunci Bălţii mai aveau 6 mori, 9 oloiniţe, o fabrică de zahăr, 2 de macaroane, de
mezeluri şi de bere, 5 fabrici de săpun, una de mobilă şi alta de parchet. Deşi în oraş erau reprezentanţi ai altor etnii,
Bălţii, asemeni Sorocii şi Chişinăului era considerat o localitate cu populaţie curat moldovenească. Spre oraş se trăgeau
sute de ţărani.
Pe la mijlocul sec.XIX or. Bălţi mai rămânea să fie un oraş care semăna cu un sat mare în care 16 străzi erau
nepetruite chiar în centru, cu 4 pieţe şi locul pentru iarmaroacele de vite. Noaptea era lumină numai pe o singură stradă
din centrul oraşului (cu lămpi de gaz). În mod obligatoriu, se ţinea lumină numai în saloanele spitalului militar, care avea
10 paturi pentru ofiţeri şi 110 paturi pentru ostaşi, precum şi la închisoarea din Bălţi cu 100 de locuri.
În 1862 oraşul era locuit de 4.586 de bărbaţi şi 3.616 femei. Majoritatea locuitorilor mai înstăriţi erau evrei, circa 2
mii de bărbaţi şi 1.953 de femei. Moldovenii erau 1.197 de bărbaţi şi doar 975 de femei moldovence, ruşi – 68 de bărbaţi
şi 75 de femei, ucraineni 316 bărbaţi şi 215 femei. În această perioadă la Bălţi apăreau diferite ateliere meşteşugăreşti,
mici întreprinderi industriale. Tot atunci la Bălţi a apărut vestita fabrică de săpun, patroni – fraţii Voiman. Până în anii 80-
90 oraşul devine un centru comercial înfloritor. Dovadă sunt statisticele şi mărturiile sociologilor. Potrivit lui Ştefan
Ciobanu, în 1860 locuiau aproape 9 mii de persoane şi târgul creştea repede, aşa că din 1887 devine capitală de judeţ dar
cu o “faimă” proastă a glodurilor şi a insalubrităţii.
În evoluţia lui un rol deosebit l-a avut calea ferată Bălţi-Ocniţa pusă în funcţiune din anul 1894. Dezvoltarea
comercială şi industrială începe abia după realipirea Basarabiei la vechea Moldovă (1918), când se construieşte artera de
căi ferate Bălţi-Ungheni-Iaşi şi, totodată , se stabileşte legătura cu Cernăuţi şi Chişinău.
Însă nu toţi călătorii care au fost la Bălţi au rămas încântaţi de acest oraş. Unii ne-au lăsat impresii care pot servi ca
document al unor vremuri triste. Geo Bogza, de pildă, se revolta că oraşul Bălţi a fost proclamat municipiu, când ar fi
trebuit să fie numit oraşul lepros, oraşul cangrenă, cel mai bolnav şi mai putred oraş al ţării. “Municipiu e Bălţi, dar un
municipiu al foamei, al mizeriei şi al deznădejdii. Oraş mai bîntuit de atâtea flagele, mai canceros şi mai penibil, nici că se
poate”, scrisese Geo Bogza.
La începutul sec. XX în Bălţi se încep răscoalele revoluţionare, se închid multe întreprinderi industriale şi ateliere,
suferind astfel economia zonei. Începutul secolului avea şi izvoare de lumină pentru acest oraş. Dorinţa episcopului din
Hotin Visarion Puiu era ca în oraşul de reşedinţă al episcopiei să fie mai multe locaşuri sfinte de închinare. De aceea, încă
din primele luni după instalarea sa în Bălţi, a făcut numeroase demersuri pentru a dobândi terenuri necesare înălţării
bisericilor. Astfel, în afară de catedrala Sf. Împăraţi Constantin şi Elena edificată la sfârşitul sec.XIX, în oraş urmau a fi
zidite încă 5 biserici. S-au iscat şi situaţii de conflict, între reprezentanţii diferitor credinţe, fiindcă unii doreau să fie
biserici creştine, alţii doreau să construiască sinagogi, case de rugăciuni etc., etc.
La 1930 în Bălţi erau circa 35 de mii de locuitori. Cifra părea prea mică pentru un oraş, care, imediat după
recensământul de atunci devine municipiu, cu atât mai mult că numai în opt ani după respectivul recensământ această
cifră aproape că s-a dublat, constituind deja 62 de mii. Odată cu sporirea numărului de locuitori creşte şi întinderea
oraşului în spaţiu. În scurt timp apare un cartier nou şi curat, numit Pământeni. El era în bună parte pavat şi luminat, cu
livezi, vile şi grădini, deosebindu-se radical de vatra veche cu străzi întortochiate şi noroiuri devenite proverbiale.
Preluînd exemplul Pământenilor, nu rămân în urmă nici celelalte părţi ale oraşului.
În anul 1940, în rezultatul pactului încheiat între Uniunea Sovietică şi Germania (pactul Ribentropp-Molotov)
Basarabia trece în componenţa Uniunii Sovietice. Astfel la Bălţi ca şi în alte oraşe a ţării a început o perioadă de
transformări social-economice. O parte de întreprinderi au început a fi utilate cu tehnică modernă, au fost deschise 12
şcoli generale, o şcoala pedagogică, una de felşeri şi moaşe, câteva creşe, spitale şi altele.
Ziua de 26 martie, anul 1944, când Bălţul a fost eliberat de sub ocupaţia fascistă, se consideră ca zi de început
pentru o nouă perioadă de renaştere a oraşului, care în prezent este un mare centru industrial şi cultural. Au dat dovadă de
vitejie oştirile corpului 48 de puşcaşi, comandat pe atunci de generalul P. Malinovski, regimentul 109 al diviziei Tamani
de puşcaşi, comisarul căruia a căzut ca erau în lupte. Una din străzi i-a purtat până nu demult numele. Au luptat cu mult
curaj şi aviatorii din batalionul 55 de aviaţie de vânătoare – glorioşii Alexandr Pokrîşkin şi Ivan Cojedub, de trei ori Eroi
ai Uniunii Sovietice, Grigori Recikalov, de două ori Erou al Uniunii Soviatice. Oraşul Bălţi în urma războiului a pierdut
multe întreprinderi, utilaje, case de locuit, şcoli. Datorită curajului şi insistenţei cetăţenilor şi sub conducerea organizaţiei
orăşeneşti, oraşul s-a ridicat şi s-a restabilit. În prezent trecând pe străzile oraşului Bălţi îţi este greu să-ţi imaginezi
trecutul. Urcând repede treptele de prosperitate economică, oraşul Bălţi devine al treilea municipiu din ţară după volumul
producţiei industriale.
Bălţul a devenit un important centru industrial şi cultural al republicii. Articole a circa 40 de întreprinderi de aici
iau drumul spre diferite regiuni economice din ţară.
Ramurile principale ale industriei sunt: industria alimentară reprezentată de către combinatul de ulei şi grăsimi,
combinatul de carne ”Basarabia Nord”, fabrica de lactate “Incom lact”, fabrici de vinuri si cogniac ş.a., industria uşoara în
frunte cu combinatul de blanuri, fabrica de tricotaje şi confecţii, industria constructoare de maşini şi electrotehnică cu
uzina de maşini agricole, uzina de armături electrice de iluminat, industria materialelor de construcţie cu fabricile de piese
prefabricate din beton armat şi de panouri. La Bălţi funcţionează, de asemenea o termocentrală, fabrici de ţesături şi
galanterie, de hidroliză şi drojdii, de mobilă, ş.a.
119
Bălţul este cunoscut şi prin producţia sa agricola, graţie asociaţiei ştiinţifice de producţie “Selecţia”. Numele
oraşului îl poartă soiurile de grâu, de soie, autorii cărora sunt colaboratori ai Institutului de Cercetări Ştiinţifice în
domeniul culturilor de câmp al asociaţiei “Selecţia”, care are sediu în acest oraş.
Bălţul a devenit un important centru de comunicaţii din Nordul Moldovei. Calea ferată îl leagă cu Chişinău, Odesa,
Cernăuţi. Aeroportul aerian din Bălţi îl leagă cu capitala ţării, cu oraşul Odesa şi cu multe alte oraşe. Până la proclamarea
independenţei Republicii Moldova şi după, în primii ani, pe pista acestui aeroport ateriza un mare aerobus al aviaţiei ruse
în care se afla mareşalul aviaţiei Ivan Cojedub, cetăţean de onoare al oraşului Bălţi. În aerobus se afla automobilul de
serviciu al mareşalului, cât şi alte acareturi, care erau scoase pe străzile Bălţului în timpul aflării în ospeţie a cetăţeanului
de onoare, de trei ori Erou al Uniunii Sovietice. Astăzi din gara auto a municipiului Bălţi pleacă autocare spre Chişinău,
Odesa, alte oraşe ale ţării, spre ţările vecine şi staţiunile balneare din România şi Ucraina.
Bălţul de acum douăzeci de ani în urmă avea un teritoriu impunător, faţă de perioada de până la începutul anilor
80-90, dacă nu foarte mare. În oraş sunt construite noi întreprinderi, se construiesc noi blocuri de locuit, şcoli, instituţii,
etc. Reconstrucţia a schimbat aspectul central al oraşului. În preajma principalei pieţe a municipiului, alături de Palatul
pionerilor de odinioară a fost înălţat Palatul de cultură, un cinematograf contemporan. Tot aici este construit Teatrul
muzical-dramatic” V. Alecsandri”. Centrul oraşului este străbătut de o magistrala, căreia i s-a dat denumirea strada
Independenţei. Aici se înalţă blocuri locative cu mai multe apartamente, Casa telecomunicaţiilor, Casa de deservire,
magazinul “ Lumea copiilor”, Casa cărţilor şi altele. O altă magistrală importantă este strada, care în trecut s-a numit a
Leningradului, şi căreia, după proclamarea independenţei Republicii Moldova, i s-a dat numele de strada Ştefan cel
Mare. Apropo, la Bălţi, nu doar străzile încărcate de istorie şi fapte de vitejie, păstrează vie amintirea eroicilor şi
luminaţilor domnitori şi cărturari de odinioară, ci şi unele monumente. La Bălţi mai recent a fost instalat un impunător
monument al domnitorului moldovean Ştefan cel Mare (în faţa clădirii administraţiei publice locale din Bălţi). Dacă în
trecut străzile erau înguste şi întortochiate, unite între dânsele printr-o mulţime de stradele, apoi în prezent s-au făcut
multe pentru ca nimic să nu mai amintească de bălţile şi de murdăria de altă dată. Oraşul este înfrumuseţat cu parcuri,
scuare şi florării. În oraş se acordă o mare atenţie perfecţionării şi dezvoltării sferei de deservire. Aici sunt peste 300 de
magazine, cafenele, baruri, restaurante. Deasemenea este pus accent şi pe învăţământ. Aici activează Universitatea
pedagogică de Stat “A. Russo”, şcolile politehnice, de medicină şi de muzică. Copii frecventează 30 de şcoli generale,
unii merg la şcoli muzicale şi de artă plastică, la studiourile şi cercurile de pe lângă casele de cultură şi cluburi. Sunt
construite 14 tabere de odihnă pentru copii. La Bălţi au fost deschise 7 şcoli sportive pentru copii şi juniori. Sunt zeci de
cluburi şi biblioteci, stadioane şi numeroase terenuri sportive, piscine.
În Bălţi se află sub ocrotirea statului o serie de monumente ale istoriei şi arhitecturii. Printre acestea este şi clădirea
vechiului oficiu poştal.
Într-un bloc al fostului Institut pedagogic în anii 1940-41 şi-a făcut studiile Boris Glavan. Într-o interesantă
manieră arhitectonică sînt construite clădirile unde-şi are sediu societatea ştiinţifică de producţie “Selecţia” şi fosta
catedrală, în care se află astăzi muzeul de studiere a ţinutului.
Bălţul creşte, el este orientat spre viitor. Zeci de mii de oameni, prin munca lor apropie acest viitor. Eforturile lor
sînt îndreptate spre a spori potenţialul economic al oraşului natal, a spori veniturile şi bunăstarea materială a populaţiei, a
perfecţiona şi accelera construcţia lui, spre a transforma Bălţul intr-o localitate şi mai bine amenajată.
Astăzi la Bălţi funcţionează Teatrul Dramatic “Vasile Alecsandri”, Universitatea Pedagogică de Stat “Alecu
Russo”, muzee, fabrici, numeroase şcoli, hotele. La Bălţi finalizează ruta turistică vitivinicolă “Bălţi”, deoarece în oraş
se află Combinatul de vinuri şi Cogniacuri renumit prin divinurile “Barza Albă”, “Sărbătoare”,”Bucuria”. În anul 1974
vinificatorii bălţeni au fabricat – divinul “Codru” cu vechimea de 20 de ani, care a obţinut marele premiu “Grand Prix” la
Paris.
Pentru independenţa şi integritatea Republicii Moldova în conflictul de pe Nistru din 1992 din Bălţi au cazut:
căpitanul Valeriu Nazarenco, locotenenţii-majori Anatol Calmaţui şi Valeriu Macariuc, sergentul-major Sergiu Ostaf şi
sergentul Alexandru Bobinschi.
Oraşul în zilele noastre este înzestratat cu parcuri, scuare şi florării. Se acordă atenţie perfecţionarii şi dezvoltării
infrastructurii. Aici sunt peste 300 de magazine, cafenele, baruri, restaurane.
Obiective turistice: Catedrala „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” datând din sec. XIX şi care cumulează
elemente ale arhitecturii tradiţionale cu cele ale stilurilor arhitectonice neobizantin şi brâncovenesc, unul dintre cele mai
monumentale edificii construite în Moldova interbelică, Reşedinţa fostului episcop de Hotin, Biserica „Sfântul Nicolae”
ridicată de boierul moldovean Gheorghe Panait cu arhitectul Vaisman din Galiţia între anii 1791-1795, având planul
dreptunghiular şi absida destul de spaţioasă, în stil romano-catolic; Biserica „Sfânta Paraschiva” ctitorită în anul 1933 de
către Visarion Puiu – fostul episcop de Hotin, Biserica Armeană (începutul sec. XX), Universitatea Alecu Russo, Teatrul
Vasile Alecsandri stadioanele – Central, Locomotiv, complexul spotiv dar şi renumitul combinat de vinuri şi cognicauri,
etc., etc.
120
deluroasă cu spinarea plană orientată desfăcută în numeroase picioare de deal de către afluenţii acestuia. Pădurile de
stejari situate pe podiş au fost treptat înlocuite de ogoarele care acum predomină în jurul oraşului. De aici şi rolul său de
intermediar al clientelei rurale care-şi concentrează aici produsele câmpurilor. Demne de menţionat sunt şi vestitele centre
piscicole de la Crihana Veche şi Manta de pe lacurile situate la sud de oraş, care sunt atestate documentar încă din sec.
XV-XVI.
121
în sus cu un podiş împădurit sau descoperit. Către nord însă culmile de dealuri paralele urcă domol şi sunt acoperite de
ierburile stepei şi de diferite culturi.
Obiective turistice:
Catedrala „Sfântul Dumitru” care a fost construită între anii 1632-1635, o ctitorie a lui Vasile Lupu, monumentul
domnitorului aflat până nu demult în curtea sa, acum însă, monumentul este amplasat în centrul oraşului Orhei, biserica
„Sfântul Ierarh Nicolae” ce datează din anul 1793, biserica „Sfânta Născătoare de Dumnezeu” (1903).
În apropiere, lângă satul Trebujeni unde râul Răut are mai multe meandre şi unde dealurile sunt acoperite cu
păduri crescute în pietrele de pe versanţii abrupţi, întâlnim ruinele unei cetăţi care iniţial a aparţinut Horadei de Aur, fiind
mai mult o cetate decorativă, decât una defensivă, apoi devenind cetate medievală moldovenească (sec. XV) de la
Orheiul Vechi. Există vestigii ale unei cetăţii dacice de la Butuceni, unde a existat un ceas soalr ca la Sarmicezetusa,
câteva mănăstiri rupestre, muzeul etnografic – adevărat complex muzeal şi peisagistic.
În acest raion se remarcă în special landşafturile naturale de la Trebujeni şi Butuceni. Altă regiune pitorească este
valea râului Răut şi a râuleţului Cula, având aglomerările de sate tipice pentru viaţa populară a zonei. Există un mar e
număr de iazuri, preţioase vestigii arheologice, mănăstirea Curchi (de pe valea râului Vatici), un areal destul de vast al
arhitecturii în piatră din zona Orheiului Vechi cu satele Butuceni, Trebujeni, dar şi cu localităţile Furceni, Piatra ş.a.
Amplasament geografic
Oraşul Soroca este amplasat lângă un vechi vad al Nistrului, păzit pe vremuri de o cetate din piatră. Aici se
intersectau drumurile care veneau dinspre Suceava şi dinspre Chişinău spre Movilău, Iampol şi Viniţa. Vatra oraşului este
aşezată pe povârnişul care, este despicat curmeziş de o vale afluentă ce coboară repede spre apa Nistrului, şi pe o prispă
puţin ridicată deasupra aceleiaşi văi. Cadrul este format din valea cu meandre adâncite şi din podişul înalt de peste 200 m,
cultivat aproape în întregime, pe care sunt sădiţi pomi fructiferi, mai ales, pe povârnişul dinspre valea principală.
122
Vechime şi dezvoltare istorică
Soroca este o localitate foarte veche, cu o itorie glorioasă. Poziţia geografică pe malul Nistrului, la marginea estică
a Moldovei, lângă un vad de trecere a râului, a determinat importanţa Sorocii pentru apărarea ţării.
Drumul, care duce la Soroca parţial este şi un segment al drumului Vinului, adică a rutei turistice vitivinicole
Orheiul Vechi şi a rutei turistice Bălţi, încâlcindu-se între dealurile şi pădurile nordice ale republicii, aleargă pe lângă nişte
poieniţe ca din poveşti pe margini de livezi îngrijite, pe lângă satele moldoveneşti cu pereţii albi şi pe lângă lacuri
străvezii. Iar bucuria întâlnirii cu unul din cele mai vechi şi mai frumoase oraşe ale Moldovei, cunoscut prin monumentele
sale istorice şi a bogăţiilor culturale, este amplificată de noul monument de la Zastânca, care, parcă, vrea să ne spună că
fiecare om încearcă să lase o urmă a trecerii sale pe acest pământ… Clipa întâlnirii cu acest monument nou înălţat din
iniţiativa scriitorului poporului Ion Druţă poate alunga oboseala, şi permite din primele clipe să apreciem şi sa admiram
peisajele văzute. (foto de la paj. 102 Republica Moldova – panoramic.). Din vârful dealului, este bine văzută vechea
cetate, pădurile din împrejurimi, malurile râului bătrânului Nistru cu navele sale fluviale.
Soroca este situată pe malul drept al Nistrului, la 160 km de Chişinău şi are o populaţie de circa 43. 000 locuitori.
Atestat documentar în 1499, Ştefan cel Mare ridică pe vadul Nistrului o cetate de lemn, pe care Petru Rareş o
reconstruieşte din piatră. Faptul că cetatea a fost refăcută de mai multe ori îl dovedesc înseşi zidurile, straturile lor
superioare deosebindu-se de cele inferioare atât prin culoare, cât şi prin materialele de construcţie.
Cetatea Sorocii reprezintă unicul monument de istorie şi arhitectură medievală de pe meleagurile noastre, ce s-a
păstrat aproape în întregime în forma sa iniţială.
Oraşul pare să fi fost construit la umbra cetăţii zidite de Ştefan cel Mare, pe locul unei vechi aşezari, Olhionia care
se găsea la acest vad al Nistrului. Domnitorii Moldovei şi-au avut la Soroca pârcălabii lor. Un „Coste Pârcălab de Soroca”
figurează în tratatele de pace şi de alianţă încheiate de Ştefan cel Mare, în anul 1499 cu regele Poloniei şi cu marele duce
al Lituaniei.
Acest oraş e foarte vechi. Primele vestigii arheologice datează din epoca geto-daciacă. O ipoteză istorică susţine
că pe acest loc a existat un oraş al geţilor – Sargidava (Sergidava) sau Serghus. Tot în acest loc s-ar fi aflat o factorie
grecească, apoi genoveză – Alchionia (Olhionia). Cea mai veche mărturie documentară a localităţii şi cetăţii cu numele
Soroca este 12 iulie 1499.
Provinenţa denumirii este controversată, având mai multe explicaţii: 1) slav, Soroka, coţofană, 2) slav. Sorok,
“patruzeci”, 3) românesc. Noroaca sau varinata a 4) rom. Soroc, un termen fixat pentru efectuarea unui lucru, pentru
săvârşirea unei acţiuni, sensul fiind ca “perioada de timp în care oştenii moldoveni trebuiau să-şi facă serviciul militar la
cetate” şi ale variante. Acestea rămân însă doar nişte ipoteze etimologice, unele demne de luat în seamă, altele lipsite cu
totul de importanţă. Un lucru e cert: cu cât un nume topic e mai vechi, cu atât mai dificilă este încercarea de a-l explica.
Deaceea trecem la etapele istorice ale oraşului-cetate.
1512 iunie. Bogdan voievod, fiul lui Ştefan cel Mare, vrednic apărător de ţară, ţine în bună stare fortificaţiile de la
hotare, şi mai cu seamă cetatea de la Nistru de sus, denumind-o “cetatea noastră de la Soroca”
1543 aprilie. Petru Rareş cere printr-o scrisoare adresată magistrului din oraşul Bistriţa să-l ajute în alegerea
muncitorilor şi meşterilor pentru construirea cetăţii numite Soroca. Astfel în primăvara anului 1543 s-a început construcţia
în piatră a cetăţii Soroca, în locul unei întărituri mai vechi din lemn şi pământ. Fortăreaţa constă dintr-o incintă circulară
cu patru turnuri laterale şi unul la intrare dinspre Nistru.
1544. Pârcălab de Soroca este menţionat un oarecare Cazan, care apare şi în calitate de diplomat într-o solie trimisă
în Polonia de Iliaş Rareş voievod.
1544 decembrie 16. Nicolae, pârcălab de Soroca, participă la încheierea unui tratat de prietenie, la Viena, cu ducele
Lituaniei. Un an mai târziu acelaşi dregător făcea parte dintr-o solie cu misiuni diplomatice la Moscova.
1559. Dintr-un act domnesc din 20 august 1588 rezultă că pe la 1559 Alexandru Lăpuşneanu a întemeiat în ţinutul
Soroca, pe Răut, o crescătorie de vite.
1565. Cetatea Soroca este parţial incendiată în urma luptelor crâncene între oştenii lui Alexandru Lăpuşneanu şi
cetele pretendenţilor la domnia Moldovei, adăpostiţi în Polonia.
1587 mai 8. Petru Şchiopul voievod dăruieşte lui Pârvul, pârcălab de Soroca, un act domnesc, pentru aceleaşi
merite faţă de ţară, că s-a luptat cu cazacii tâlhari, care au prădat sate pe Nistru. Iar pentru viclenie şi trădare domnul îi
pedepseşte pe boierii din preajma cetăţii ca şi în cazul fraţilor Simion şi Gligore, cărora, după ce i-a ucis, le-a confiscat
satul Climăuţi de la Nistru.
1601. Detaşamente de cazaci ucraineni trec Nistrul prin vadul de la Soroca şi jefuiesc satele din împrejurime.
1617. Pe la Soroca trece Nistru oastea poloneză, care s-a luptat cu turcii lui Yskender-paşa lângă Raşcov, de stânga
Nistrului.
1650. Sorocenii sunt cuprinşi de spaimă la năvălirea de peste Nistru a cazacilor lui Bogdan Hmelniţki, care,
ameninţându-l de Vasile Lupu cu noi jafuri şi măceluri, îi impune o alianţă şi căsătoria feciorului său Timuş cu fiica
domnitorului moldovean Ruxandra. Mai târziu, peste doi ani, Timuş, în fruntea unui detaşament de 8. 000 de cazaci, trece
vadul de la Soroca, venind în ajutorul socrului său, care se afla în vrajbă cu Cheorghe Ştefan, dar este înfrânt şi nevoit să
se retragă peste Nistru. Apoi reveni în Moldova cu 9. 000 de cazaci, dar, după câteva încăierări cu oastea muntenească, se
văzu din nou înfrânt, ba îşi găsi şi moartea lângă Suceava, fiind răpus de Matei Basarab. (alte detalii a se vedea Nistor I.,
Istoria Basarabiei, Chişinău, 1991, p.121.).
1657. “Am ajuns la cetatea Sorocii de sub stăpânirea Moldovei. Aceasta este o cetate mică, zidită din piatră şi
aşezată pe malul fluviului Nistru. În oraş sunt vreo mie de case acoperite cu trestie, având biserică, grădini şi vii, astfel că
este o cetate înfloritoare”, relatează călătorul turc Evlia Celebi, care însoţea o armată otomană în drum spre Ţara Leşască.
În acele vremuri Soroca era un component principal al sistemului de apărare a Moldovei la hotarul de est şi un important
punct vamal la trecerea peste Nistru.
123
1688. august. Către sfârşitul sec. XVII se înteţeşte lupta între polonezi şi turci pentru dominaţie în Ucraina şi
Moldova. Regele Poloniei a ocupat cu ajutorul cazacilor puternica ceatate de pe Nistru numită Soroca.
1699. După pacea de la Karlowitz cetatea Soroca este retrocedată Moldovei. Pentru a spori capacitatea ei de
apărare sunt aduse unităţi de călăraşi şi slujitori cu obligaţiuni administrative, forţele militare fiind subordonate serdarului
de ţinut.
1711 iunie 2. Pe la Soroca trec Nistru oştirile ruseşti, care urmau să participe la luptele antiotomane. Câteva zile
mai târziu soseşte şi ţarul Petru I, însoţit de unităţi de gardă şi cavalerie. Se construieşte un pod peste Nistru, se efectuează
lucrări de refortificare a cetăţii. Curând armata rusă se îndreaptă spre sud, peste Prut unde suferă o înfrângere în lupta de
la Stănileşti. După înfrângere toate trupele ruseşti părăsesc meleagurile sorocene.
1769. Patru cinci decenii de pace în zonă. Fortăreaţa este sub administraţia domnilor Moldovei. Soroca continuă
să-şi menţină rolul militar şi de punct vamal, devenind cu timpul şi un important centru comercial. Au contribuit doi
factori: poziţia sa geografică şi posibilităţile de utilizare a căilor de comunicaţie terestră şi fluvială.
1772-1773. Rusia intervine brutal în viaţa populaţiei băştinaşe, se amestecă pe diferite căi în treburile interne ale
Moldovei.
1792-1793. După pacea de la Iaşi (1792) şi în urma celei de a doua împărţiri a Poloniei (1793), Nistrul devine râu
de frontieră între Moldova şi Rusia.
1812. Anul anexării Basarabiei la Rusia a marcat începutul unei prefaceri radicale în viaţa oraşului Soroca.
Sporeşte numărul populaţiei, se diversifică domeniile de activitate a populaţiei, în oraş îşi fac apariţia noi instituţii
administrative locale şi regionale. După 1812 în oraş s-au infiltrat numeroşi colonişti ruşi şi ucraineni.
1833-1897. Soroca cunoaşte transformări evidente în plan administrativ, demografic şi economic; devine centru de
judeţ (1833), apoi şi de district (1835) i se atribuie statut de oraş. Are o creştere numerică a populaţiei, mai cu seamă a
evreilor şi ruşilor .
1902 –1904. Reşedinţă judeţeană cu 27. 800 locuitori, dintre care 12 mii sunt români, 8. 700 evrei, restul ruteni,
ruşi, armeni în care sunt 561 de prăvălii, cârcime, hoteluri etc.
1918 martie 17/aprilie 9. Sfatul Ţării adoptă Declaraţia de unire a Basarabiei cu România. Pentru Soroca se deschid
perspective largi de dezvoltare.
1920-1935. Perioada interbelică prosperă în Soroca.
1940-1989. La Soroca au loc multe evenimente şi rele şi bune: războiul, foametea, industrializarea şi colectivizarea
de după 1949, restabilirea economiei şi dezvoltarea ei pe un nou făgaş.
1989-1999. Ani marcaţi de adoptarea Declaraţiei despre suveranitatea R. Moldova (23 iunie 1990) şi declaraţia
despre independenţa Republicii Moldova (27 august 1991). În aceşti ani Soroca îşi face un drum nou în istorie, înfruntând
greutăţile şi lipsurile inerente perioadei de tranziţie.
La Soroca în prezent activează uzina de utilaj tehnologic, de articole metalice, fabrici de confecţii, de vinuri, de
bere, de conserve, de produse lactate, de materiale de construcţii, combinatul de pâine, un abator, o tipografie ş.a.
La Soroca funcţionează câteva firme de construcţie, baza de transporturi auto, parc de transporturi, un nod de
telecomunicaţii, staţie meteorologică. În reţeaua comercială oraşul numără 45 de magazine şi 35 întreprinderi de
alimentaţie publică. Exista 13 instituţii preşcolare, şcoala pedagogică, de comerţ, profesional - tehnică, şcoala de muzică,
sportivă, de arte plastice. La Soroca funcţionează 2 cinematografe, o casă de cultură, 3 cluburi, 15 biblioteci, un stadion,
parc de cultură şi odihnă, apeduct, baza turistică “Nistru” şi un hotel al oraşului.
Un important monument de arhitectură medievală şi important obiectiv turistic îl constituie cetatea Sorocii,
construită în plan circular cu 4 turnuri circulare şi unul truinghiular la intrare. În interiorul cetăţii pe pereţi se pot observa
înscrieri şi desene vechi.
Când te apropii de Soroca ţi se deschide o panorama minunată din stânci mărunte, care se numeşte peştera lui
Bechir. În una din stânci este o peştera, în care, după cele auzite s-a ascuns haiducul, care a locuit la sf. sec. XVIII. Un
loc vizitat la Soroca este muzeul istoric, situat în centrul oraşului. Fondul lui este de mai mult de 10 mii de exponate, şi
include: monede vechi, obiecte de folosinţă, diverse documente. Deasemenea un loc popular este “Dealul romilor” - un
raion populat de ţigani. Turiştii vizitează aceste locuri pentru a admira casele mari construite de ţigani, de a auzi cântecele
lor sau de a privi vre-un dans.
Oraşul are multe întreprinderi, aparţinând în special industriei alimentare. Un rol esenţial le revine fabricilor de
conserve ( “Alfa Nistru”), de produse lactate, de bere şi combinatului de panificaţie. Mai trebuie remarcate întreprinderile
de confecţii ( “Dana”), de tricotaje (“Stil”), de utilaj tehnologic pentru sectorul zootehnic ş.a.
Obiective turistice:
Cetatea Soroca, construcţie a lui Ştefan cel Mare, aflată pe malul Nistrului, la un vechi vad al acestuia. Oraşul are o
frumoasă bază turistică, Muzeu de Istorie şi Etnografie, Catedrala „Adormirii Maicii Domnului” (1842), Biserica „Sf.
Dumitru” (1827), Biserica „Sf Teodor Stratilat”(1914), câteva vile urbane impozante, care impresionează, impun respect
şi admiraţie (Vila Aleinikov din 1912), fostul Gimnaziu de fete Domniţa Ruxandra, clădirea fostei cârmuiri a zemstvei, pe
str. Al. Russo, 18, clădirea fostei poşte, str. Independenţei, 73, clădirile fostelor şcoli primare, pe str. I. Creangă, 14, şi M.
Cibotari, 29-31, clădirile fostului hotel urban, str. Al. Russo, 10 şi alte monumente ocrotite de stat. La Soroca mai sunt:
Monument comemorativ tinerilor anitifascişti, monument al mormântului comun al circa 6000 de victime ale fascismului,
necropola, semn comemorativ în cinstea întâmpinării trupelor lui Petru I, un impunător monument edificat recent pe o
coastă a unui deal de la Zastânca care sugerează că fiecare om încearcă să lase o urmă a trecerii sale pe acest pământ, o
sinagogă ş.a. La câţiva kilometri spre nord de Soroca se află satul Cosăuţi, localitate cu tradiţii în pietrărit, graţie prezenţei
resurselor locale de granit şi gresie.
124
În vechiul ţinut al Sorocii, tot la nord, în perimetrul actualului raion Soroca se găseşte frumoasa mănăstire Rudi
(1777), monument UNESCO, situată în pitorescul defileu al Nistrului de la Rudi-Arioneşti, la sud - mănăstirile: Japca,
Dobruşa, iar mai la nord de Rudi – Călărăşeuca. Mănăstirea Cuşelăuca se află încă mai departe de mănăstirea Japca, la fel
şi bisericile din Valea Raşcovului (1787), Cuhureştii de Sus, Prodăneşti etc, precum şi localitatăţile Lipnic şi Otaci unde
segmentul de cale ferată este considerat o comoară, fiind unul dintre cele mai frumoase locuri de la nordul Moldovei. Geo
Bogza, călătorind de la Lipnic la Soroca, s-a exprimat că în regiunea aceasta te poţi crede în Elveţia.
125
greu o să credeţi indicatorul spidometrului, care la sfârşitul drumului va arăta 96 km. Pitorescul Codrilor, viile întinse pe
dealuri, livezile, câmpiile, dumbrăvile - toate acestea încântă privirea călătorului.
Amplasament geografic
Oraşul Tiraspol este amplasat lângă fluviul Nistrul, la o distanţă de circa 70 km de la Chişinău, fiind păzit pe
vremuri de o cetate din piatră amplasată în oraşul Tighina. Aici se intersectau drumurile care veneau dinspre Chişinău
spre portul Odesa. În anii socializmului dezvoltat (70-89) din Tiraspol se începeau drumurile spre cele mai mari livezi ale
Moldovei, şi spre orăşelul Dnestrovsk, în care funcţiona cea mai mare termocentrală electrică a Moldovei.
126
Aceasta a şi stat la baza edificării oraşului Tiraspol, care în curând devine un centru administrativ al noilor gubernii
ruseşti: Herson şi Nicolaev.
În localitate începe să se dezvolte rapid comerţul şi spre sfârşitul sec. XIX puteau fi numărate vreo 6 mori cu
motoare, 3 fabrici de cherestea şi multe alte întreprinderi mici.
Este construit un tronson de cale ferată care leagă Tiraspolul cu staţia Razdelinaia în 1867 şi cu oraşul Chişinău în
1871.
În perioada anilor 1822-1926 la Tiraspol se află decembristul V. F. Raevski. Însă, viaţa liniştită a oraşului timp de
mai bine de o jumătate de secol, devine tulbură la începutul sec.XX, când încep a se manifesta muncitorii de la fabrici,
ieşind la primele lor greve muncitoreşti. Ei deasemenea s-au manifestat şi în prima revoluţie din Rusia care a avut loc în
1905-1907, apoi şi la celelalte. Oraşul Tiraspol a fost practic pe toate părţile baricadelor, fiind şi în mâinile bolşevicilor,
dar şi ale albgardiştilor ajutaţi de germani şi francezi. Împrejurimile lui a cunoscut bande de partizani şi brigăzi armate de
tot felul. La 12 februarie în oraş a intrat brigada lui Grigorii Kotovski, care a pregătit terenul pentru instaurarea Sovietelor
şi mai târziu pentru ca oraşul să devină capitală a R.A.S. S. Moldoveneşti. (Între 1929-1940). În această perioadă el a
devenit un avanpost important pentru ca schimbările care s-au produs acolo să se întâmple şi la Chişinău şi în tot teritoriul
dintre Nistru şi Prut după 1940.
Al Doilea Război Mondial a frânat întrucâtva ritmul de dezvoltare al oraşului, care a luat avânt în anii treizeci. Însă
nu pe mult timp. În anul 1950 este restabilit ritmul de dezvoltare a oraşului, şi nivelul producţiei industriale revine în albia
sa de până la anul 1940, apoi în primii ani de după 1950 este depăşit. Întreprinderile sunt reutilate şi renovate. Printre
acestea au beneficiat de atenţie în primul rând fabricile de conserve, combinatul pentru producerea divinurilor de la
Tiraspol. Totodată au fost construite întreprinderi noi ale industriei chimice, aparatelor electrice, de mobilă şi o fabrică
mare de tricotaje. În anii 60-70 complexul industrial de la Tiraspol ajunge să fie unul dintre cele mai dezvoltate nu numai
în republică, ci şi în partea de sud-vest a Uniunii Sovietice. În anii ce urmează oraşul se află mereu în ascensiune,
crescând vertiginos. Apar noi cartiere de locuit: Octombrie, Borodino, Suvorov. La începutul anului 1980 fondul locativ
era de 1178 mii de metri patraţi, de trei ori mai mare decât la începutul anului 1960. Transportul electric urban era
înzestrat cu 99 de troleibuze, care circulau pe 7 rute şi 40 de autobuze pe 6 rute. În anul 1982 în oraş existau peste 50 de
instituţii preşcolare, 23 de şcoli de cultură generală, şi de meserii. Funcţiona o universitate cu facultăţi de matematică,
geografie, filologie, biologie, chimie etc.
Obiective turistice:
La Tiraspol poate fi vizitată o fortificaţie din sec. XVIII, grădina botanică (dendrariu), biserica credincioşilor de rit
vechi, Teatrul dramatic edificat în anii 30 ai sec. XX, muzeul de istorie a ţinutului, Casa memorială a savantului chimist
originar din acest oraş academicianului N. Zelinski (1861-1953), casa memorrială a pictorului şi pedagogului A. Foiniţki,
biblioteca şi muzeul naturii Universităţii din oraş, monumentul poetului ucrainean Taras Şevcenco din faţa universităţii,
galeria de arte plastice şi alte obiective. La Tiraspol se află unul dintre cele mai moderne stadioane de fotbal, stadionul
“Sherif”, în apropierea lui se află un complex muzeal al lui Grigorii Korzun.
Dar pe ruta turistică este inclus şi Combinatul de producere a divinurilor KVINT.
A fost înfiinţat în 1897. Până la această dată întreprinderea se numea fabrică de băuturi spirtoase care a fost distrusă
în anii războiului, apoi a fost refăcută în grabă după 1945. În anii 1966-79 ea deja producea băuturi în proporţii mari, fiind
considerată una dintre cele mai mari întreprinderi din ramură. Iar la concursurile internaţionale divinurile de aici începeau
să obţină tot mai multe medalii: 20 de aur şi 8 de argint. Acest fapt le-a atras atenţia conducătorilor ţării şi ei au început să
investească tot mai mulţi bani în acest combinat, care făcea faimă bună nu numai oraşului Tiraspol, ci şi RSSM în
componenţa URSS-ului.
Există hoteluri cu capacităţi mari de primire şi hoteluri cu capacitate mică de cazare. La muzeul “Sticla de vin” a
lui Gr. Korzun, de asemenea, este un hotel pentru un grup nu prea mare de persoane.
Există hotel şi în orăşelul Dnestrovsc, care intră în componenţa oraşului Tiraspol.
Localitatea dată este una din cele mai tinere localităţi din republică. Ea apărut pe lângă termocentrală. Este un
orăşel curat cu infrastructură urbană dezvoltată, pe malul limanului Cuciurgan, care, potrivit unor constatări ale savanţilor,
cândva a fost un golf deschis al Mării Negre, dar cu timpul şi-a schimbat configuraţia. În localitate există o bază de odihnă
pe malul Limanului, se organizează întreceri la diferite probe sportive nautice, inclusiv navigaţia pe valurile limanului cu
ajutorul unor vase mici cu pânze, cât şi competiţii sportive sub apă. Aici a fost înfiinţată chiar şi o echipă exotică de
hochei sub apă.
127
Vechime şi dezvoltare istorică
Oraşul a luat fiinţă la sf. sec 14 inceputul sec 15 lângă cetatea Tighina, până atunci aici a existat un punct vamal pe
Nistru. Turcii ocupând cetatea i-au dat denumirea de Bender, care de ceva timp încoace se numeşte iarăşi Tighina.
Referitor la originea denumirii oraşului exista mai multe opinii. Înţelesul vechiului nume al oraşului este
necunoscut, însă după unele presupuneri este legat de acela al vechilor codri ai Tigheciului. Conform altor opinii cuvântul
Bender a avut cândva sensul de “cetate la vad”. Alta părere ţine de o legendă despre un pasa turc, care, după repetate
tentative de a cuceri cetatea, ar fi strigat:” Ben de re”, adică” O vreau!”. Înţelesul vechiului nume al oraşului este
necunoscut, însă el este legat în orice caz de acela al vechilor codri ai Tigheciului.
Existenţa oraşului Tighina este veche şi se explică prin aşezarea la umbra unei străvechi cetăţi de pază la cel mai
bun vad al Nistrului, pe un drum foarte vechi, al legiunilor şi al negustorilor romani, drumul mare tătăresc de mai târziu,
care unea prin vadul Dunării de la Isaccea (vechiul Noviodunum) regiunile bizantine situate la dreapta Dunării cu Cafa,
colonia genoveză din Crimeea. Drumul acesta se încrucişa aici cu drumul fluvial care ducea de la Hotin şi Soroca, la
Cetatea Albă şi la Mare. În 1408, pe vremea lui Alexandru cel Bun, este amintită ca punct de vamă pentru negustorii care
duceau mărfuri în ţinutul tătarilor.
A rămas în stăpânirea Moldovei până în anul 1538 când a fost cucerită de turci care au preschimbat-o în raia, după
campania sultanului Soliman al II-lea Magnificul purtată împotriva domnitorului Petru Rareş în urma căreia şi Brăila a
avut aceeaşi soartă intrând sub stăpânirea Înaltei Porţi pentru aproape 300 de ani.
După crunta înfrângere de la Poltava din anul 1709, aici şi-a găsit refugiul eroicul rege Carol al XII-lea al Suediei
cu resturile armatei sale şi ale hatmanului Ucrainei, Mazepa.
Tighina căpătă numele de Bender („Poartă”) şi rămase unul dintre punctele strategice importante ale otomanilor
până în anul 1812, atunci când Basarabia trecu în stăpânirea ruşilor. După alipirea Basarabiei la Rusia în 1812, Tighina
începe sa se dezvolte intens. Bazele au fost puse în 1814, când pe malul Nistrului, la 600 m mai sus de cetate, a început
construcţia unei localităţi noi, care în 1818 ajunge centru judeţean. În jumătatea a doua a sec. 19 Tighina devine unul
dintre cele mai importante centre comerciale ale acestei zone.
Istoria oraşului de la începutul secolului XIX şi până la mijlocul secolului XX este plină de evenimente dramatice,
deşi oraşul cunoaşte şi zile mai bune, dezvoltându-se furtunos în comparaţie cu tot trecutul lui de până atunci.
La 24 noiembrie 1806 ruşii au cucerit a treia oară oraşul şi cetatea lui. Garnizoana rusească se instalează în casele
şi cazarmele enicerilor. De aici ofiţerul rus Ivan Ciuikin îi srie fratelui său scrisoarea din 23 decembrie 1823, prin care
blestema serviciul militar care însemna executarea ordinelor unor comandanţi inculţi, perfizi, feroci. Generalul de
Sangeran, emigrant francez în serviciul Rusiei, se afla şi el acolo, “unde generalul Hitrov fura grîne, lemnul de construcţie
şi tot ce putea fura”. Furau, de fapt, şi ceilalţi generali de atunci şi de mai încoace. Furau fiindcă era ce fura. Pentru că
oraşul începea să fie unul într-o creştere ascendentă. Se punea baza unei noi reşedinţe de judeţ. Şi într-adevăr prin ukazul
din 19 aprilie 1818 Benderul este determinat ca reşedinţă de judeţ.
În anul 1826 este confirmat primul blazon al oraşului şi a judeţului Bender pe care era reprezentat un vultur cu
două capete şi un leu învins, simbolizând astfel aflarea încă în anul 1709 în oraş a regelui suedez Carol XII, refugiat în
cetate după înfrângerea de la Poltava.
În perioada dată, de după 1818 oraşul se construieşte după următorul plan:
- 8 străzi de-a lungul Nistrului şi opt perpendiculare.
La început populaţia de bază o alcătuiau cei din garnizoana militară cu toţi funcţionarii ei militari, mai tîrziu şi
ţăranii refugiaţi aici din alte părţi ale Basarabiei.
Din a doua jumătate a sec.XIX în cetatea Bender este dislocat regimentul 55 infanterie din Podolsk. Cu ocazia
victoriei asupra lui Napoleon, în 1812, cu mijloacele soldaţilor şi ofiţerilor acestui regiment, a fost ridicat un monument,
care are în partea de sus un vultur de bronz cu aripile desfăcute.
În oraş se construiesc mai multe clădiri administrative, se amenajează străzile. În 1815 începe construcţia
Catedralei Schimbarea la Faţă, ca simbol al eliberării pămîntului de sub jugul otoman. În 1934 picturile interioare au fost
făcute în această catedrală de renumitul plastician moldovean Alexandru Plămădeală. În oraş existau cîteva ateliere de
prelucrare a pielei, se dezvoltă morăritul şi vinificaţia.
La dezvoltarea economică a oraşului a contribuit enorm construcţia în 1871 a tronsonului de cale ferată Tiraspol –
Chişinău, cu podul peste Nistru. În 1874 a mai fost construită şi calea ferată Bender – Galaţi. Astfel, la sf. sec. XIX –
începutul sec. XX Benderul devine unul din principalele centre de industrie şi de cultură din gubernia rusă numită
Basarabia. După cum am mai spus, în istoria oraşului sunt şi pagini de altă natură. La înc.sec. XX, în 1905 -–1917
răscoalele declanşate de bolşevici au avut o anumită influenţă asupra mentalităţii locuitorilor Benderului. Dar aceasta este
o pagină aparte, care urmează să fie comentată de istorici care cunosc bine cine au fost “eroii” Starîi, Tkacenko, Anisimov
etc., care s-au manifestat în mod deosebit în atacurile banditeşti de la 27 mai 1919, care au fost numite ulterior de către
pseudoistoricii sovietici “răscoala de la Bender”.
Despre moravurile şi despre viaţa din acesr oraş au scris reportaje clasicii literaturii române care au vizitat acest
oraş după 1919: Mihail Sadoveanu şi Geo Bogza. Pentru cei care sunt interesaţi se poate aduce câte un fragment din
scrierile lor documentare. Pentru că secvenţele scriitorilor daţi redau inedit viaţa din acest oraş din perioada interbelică,
adică dintre cele două războaie mondiale din sec.XX.
După eliberarea Moldovei în cel de doilea război mondial, în anul 1944 Tighina cunoaşte o perioadă de înflorire şi
dezvoltare a economiei şi culturii. Într-un ritm accelerat s-a dezvoltat industria, au fost reutilate şi lărgite întreprinderile
industriale şi s-au construit altele noi. Întreprinderile industriei uşoare sunt: combinatul de mătasă, de bumbac, o ţesătorie,
fabrica de încălţăminte şi de confecţii. Referindu-ne la întreprinderile industriale ale lemnului putem menţiona fabrica de
mobilă şi combinatul de mobilă. Unităţi ale industriei alimentare servesc: combinatul de carne, fabrici de extracţie a
128
uleiului, de conserve, de amidon şi melasa, de bere ş.a. Pe baza bogatelor zăcăminte de calcar, argile si pietriş din
împrejurimi oraşul şi-a dezvoltat industria materialelor de construcţie. Prin Tighina trece un nod important de căi ferate,
şoseaua Chişinău-Odesa. S-au construit cu timpul fabrica de panificaţie, biochimica, de pectină s.a. În oraş există 30
instituţii preşcolare, 18 scoli de cultură generală, 3 şcoli medii de specialitate, 2 scoli de muzică şi una de arte plastice, 5
scoli sportive. Edificii şi instituţii culturale şi ştiinţificecum ar fi: Palatul de cultură, Palatul pionerilor, 20 de cluburi, 18
biblioteci, câteva teatre populare: un ansamblu popular de cântece şi jocuri, un muzeu etnografic. La Tighina şi in jurul ei
s-au creat 2 plaje, 3 parcuri, un stadion, un bazin de înot, terenuri sportive, 2 case de odihnă, un chemping. Locuri de
interes istoric şi turistic: cetatea Tighinei, cimitirul ostaşilor căzuţi in Marele Război pentru Apararea Patriei, s.a.
Evenimentele social-politice, care s-au început în anul 1989 şi în anii următori, şi-au lăsat amprentele în viaţa întregului
oraş. În primul rând panica a fost stârnită de grevele din 1989 împotriva dorinţei populaţiei băştinaşe de a se bucura de
limba sa, de a trece la scrisul ei firesc ca şi cel al limbii române vorbite şi scrise peste Prut. Dar cel mai mare impact a fost
formarea aşa-zisei republici moldoveneşti nistrene, în anul 1990, soldată cu tregicul conflict armat din vara anului 1992,
când forţele conduse de la Tiraspol, sau mai bine zis, conduse neoficial de la Moscova, a lăsat răni adânci în soarta
oraşului şi orăşenilor. Războiul din 1912 mai poartă şi azi denumirea ca “tragedia de la Bender”, pentru că anume aici s-
au dat cele mai crâncene lupte şi s-au măcinat cele mai multe vieţi omeneşti. În încăierările armate au murit 489 de
oameni, inclusiv 32 de locuitori paşnici, 13 copii şi 87 de persoane pierdute fără veste. Mai târziu, în urma rănilor, au
murit încă 40 de oameni.
Au fost distruse 1.280 de blocuri de locuit, dintre care 80 au fost şterse de pe faţa pământului, cinci obiecte fiind ale
Ministerului Sănătăţii, 46 de întreprinderi industriale şi multe unităţi de transport. La Bender a avut loc un adevărat război
de scurtă durată, despre care Victor Volovoi mai târziu scrie o carte “Crovavoe leto v gorode Bender”.
Cu toate acestea, vechiul oraş de pe malul drept al Nistrului rămâne a fi unul din cele mai importante centre
industriale şi culturale ale republicii, după ce rănile războiului s-au cicatrizat.
Obiective turistice: Cetatea Tighinei, de formă pentagonală, cu şanţ adânc în laturile dinspre uscat, ai cărui pereţi
sunt înveliţi în piatră. Are şase porţi, zece bastioane şi acoperă o suprafaţă de 60 ha. Catedrala „Schimbarea la Faţă”
(1825) a fost prima construcţie de cult de după anul 1812 în cadrul noului oraş strămutat la sud de cetate. Benderul este
renumit şi printr-un şir bun de oameni iluştri care au trăit şi au activat în oraş. Unul din ei este L.S.Berg (1876-1950) mare
fizician, geograf şi biolog, care mulţi ani a condus Asociaţia geografilor din fosta URSS. O stradă poartă numele lui S.A.
Şestakov (1898-1943 care a realizat două zboruri fără precedent: Moscova-Tokio-Moscova în anul 1927 şi Moscova-
New-York în 1929.
Anatol Eremia explică de ce denumirea corectă a acestui oraş este TIGHINA, NU BENDER. ( a se vedea vol. 1
Localităţile R.M., paginile 408-409.).
Amplasament geografic.
Localitatea este situată pe malul stâng al Nistrului, la intersecţia câtorva căi de transort importante: calea ferată
Bălţi- Cobasna din ţara vecină – Ucraina, magistrala auto Tiraspol- Camenca.
Râbniţa este un centru industrial şi portuar, pe fluviul Nistru în care sunt localizate câteva zeci de întreprinderi din
diferite ramuri, majoritatea din ele fiind construite în perioada anilor 1960-1998.
131
Regiunile turistice ale Moldovei
Itinerare turistice naţionale
Regiunea turistică de centru
Regiunea turistică de centru - nord
Regiunea turistică de nord - vest
Regiunea turistică de nord
Regiunea turistică de vest
Regiunea turistică de sud
Regiunea turistică de sud-est
Regiunea turistică de est
Municipiul Chişinău. Tematica turului de oraş
Itinerar turistic N 2
Chişinau – Stăuceni – Cricova – Porumbeni – Romaneşti
Colegiu de viticultură şi vinificaţie din Stăuceni;
Oraşul suteran vinicol „Cricova”;
Asociaâia de porumb şi sorgo „Porumbeni”;
Fabrica de vinuri Romaneşti
Itinerar turistic N 3.
Chişinău -Ialoveni –Mileştii- Mici
Institutul de viticultură şi vinificaţie Chişinău
Întreprinderea viticolă Sauron”
Fabrica de vinuri „Vinuri – Ialoveni” S.A., or.Ialoveni;
Fabrica de vinuri „Mileştii Mici” Î.S., s.Mileştii Mici;
Itinerar turistic N 4
Chişinău - Bardar – Hînceşti
Ferma de struti de linga Bardar (pentru copii)
Fabrica de vinuri „Vinăria Bardar” S.A., s.Bardar;
Muzeu de Etnografie şi Istorie Naturală, or.Hînceşti;
Castelul de vînătoare a lui Manuc-Bei, or.Hînceşti;
Biserica „Sfinţii Voievozi”, or.Hînceşti;
Rezervaţia peisagistică “Pădurea din Hînceşti”, rn.Hînceşti.
Itinerar turistic N 5
Chişinău - Donici - Nicolaieuca – Vatici – Curchi – Tabăra - Isacova
Casa memoriala “Alecsandru Donici”, s. Donici;
Capela “Adormirea Maicii Domnului”, s. Donici;
Mănăstirea Curchi (1773), s.Curchi;
Mănăstirea Tabăra (1779), s.Tabăra;
Biserica „Sf. Voievozi” (1838), s. Isacova;
Biserica „Sf. Nicolaie (1811), s. Isacova de Sus;
Vestigii ale unei cetăţi medievale (sec.X), s. Mana;
Cetate inelară de pămînt (sec. X), s. Lucaşeuca.
132
Regiunea turistică Centru – Nord:
Itinerar turistic N 6.
Chişinău – Orhei - Ţîpova – Lalova –Rezina – Saharna
Catedrala SF. Dumitru, or Orhei;
Biserica Sf. Nicolae, or Orhei;
Monumentul lui Vasile Lupu, or Orhei;
Stînca Grimidon;
Mănăstirea terestră Saharna (cu biserica de vară şi de iarna);
Complexul rupestru monastic Saharana;
Cetatea geto-dacică „Saharna Mică” şi „Saharna Mare”;
Conacul moşieresc Apostolopulo Eugenia (sf. sec. XIX);
Cascadele râuleţului Saharna;
Mănăstirea rupestră Ţîpova;
Biserica terestră Ţîpova ;
Pădurea „Stînca Horodişte - Funduc” (suprafaţa 102 ha);
Canion (adîncimea 150-200 m).
Itinerar turistic N 7
Chişinău -- Frumoasa – Răciula – Hîrbovăţ – Hîrjauca – Palanca
Mănăstirea Răciula (1794). Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, s. Răciula;
Muzeul mierii, s. Răciula;
Mănăstirea Frumoasa (1804). Bisericile: “Adormirea Maicii Domnului” (1851), “Sfînta Treime” (1862), s.Frumoasa;
Mănăstirea Hîrbovăţ (1730). Bisericile: “Adormirea Maicii Domnului” (1816), “Pogorîrea Duhului Sfînt” (1870),
s.Hîrbovăţ;
Mănăstirea Hîrjauca (1740). Bisericile: “Înălţarea Domnului” (1836), s.Hîrjauca;
Staţiunea balneoclimaterică "Codru", s.Hîrjauca;
Monument natural botanic “Pădurea Hîrjauca-Sipoteni”, s.Hîrjauca;
Muzeul „Casa părintească”, s.Palanca;
Itinerar turistic N 8
Chişinău - Cojuşna – Călăraşi
Vinăria “Cojuşna” S.A., s.Cojuşna;
Fabrica de vinuri Î.M. “Călăraşi-Divin” S.A., or.Călăraşi;
Monument istoric “Sinagoga”, rn.Călăraşi.
Biserica de lemn (1825), s.Selişte (opţional);
Itinerar turistic N 9
Chişinău - Soroca
Peştera haiducului „Bechir” (sec.VII-IX), or.Soroca.
Monumentul „Lumînarea Recunoştinţei”, or.Soroca;
Cetatea Soroca (1543 – 1545), or.Soroca;
Muzeul de Istorie şi Etnografie, or.Soroca;
Dealul Romilor, or.Soroca;
Monumentul comemorativ, instalat pe locul ghetoului din 1941-1944, or.Soroca;
Manastirea Cosauti;
Mesteri pietrari, s. Cosauti;
Monumentul pietrarilor, s. Cosauti;
Monumentul Statiunea paleolitica, s. Cosauti;
Itinerar turistic N 10
Chişinău - Rudi
Mănăstirea Rudi (1777) s.Rudi, rn .Donduşeni;
Complex rupestru, s.Rudi, rn .Donduşeni;
Cetăţuia “La şanţuri”, s.Rudi, rn .Donduşeni;
Cetatea “Farfuria Turcului”, s.Rudi, rn .Donduşeni;
Punctul arcului Struve, s.Rudi, rn .Donduşeni;
133
Peştera răposaţilor, s.Rudi, rn .Donduşeni;
Monument al naturii “Izvorul Verde”, s.Arioneşti, rn .Donduşeni;
Catedrala ortodoxa de la Drochia
Itinerar turistic N 11
Chişinău -Dobruşa – Cuşălăuca – Cobîlea – Cunicea - Japca
Mănăstirea Dobruşa (1772), s.Dobruşa, rn. Şoldăneşti;
Mănăstirea Cuşălăuca (1786), s.Cuşălăuca, rn.Şoldăneşti;
Monument al naturii “Stejarul lui Ştefan cel Mare”, s.Cobîlea, rn.Şoldăneşti;
Biserica “Schimbarea la faţă”, s.Cobîlea, rn.Şoldăneşti;
Biserica de lemn a lipovenilor, s.Cunicea, rn.Floreşti.
Mănăstirea Japca (sec.XII), s.Japca, rn.Floreşti;
Complex rupestru monastic Japca, rn.Floreşti;
Stînca Japca, rn.Floreşti;
Itinerar turistic N 12
Chişinău – Glodeni - Cobani – Buteşti
( Rezervaţia ştiinţifică "Pădurea Domnească")
Monument al naturii "Suta de movile", s.Cobani şi Branişte;
Monument al naturii "Toltrele Prutului", s.Cobani;
Monument al naturii “Cheile Buteşti”, s.Buteşti;
Rezervaţia ştiinţifică "Pădurea Domnească".
Rezervatia de zimbri
Ţara Bîtlanilor
Lacul de acumulare „Costeşti stînca”
Itinerar turistic N 13
Chişinău - Suruceni – Condriţa – Căpriana – Hîncu – Iurceni
Mănăstirea Suruceni (1785), s.Suruceni;
Mănăstirea Condriţa (1783), s. Condriţa, mun.Chişinău;
Mănăstirea Căpriana (1429) s.Căpriana rn. Străşeni;
Rezervaţia peisagistică “Căpriana”, rn.Străşeni;
Rezervatia stiintifica “Codrii”
Mănăstirea Hîncu (1678), s.Bursuc, rn.Nisporeni;
Fabrica de vin „Vinis-Nig”, s.Iurceni;
Meşteri populari, s.Iurceni.
Itinerar turistic N 14
Chişinău - Comrat- Taraclia – Beşalma – Cazaclia – Ceadîr Lunga
Monument al naturii “Valul lui Traian”, – rn. Cimislia
Muzeul de sturdiere a tinutului - or. Comrat;
Catedrala Sf. Ioan Botezatorul - or. Comrat;
"Combinatul de vinuri Taraclia" S.A., or.Taraclia;
Casa memorială a lui Olimpii Panov, or.Taraclia;
Pensiunea agroturistica “Alabasadorf” – s. Albota;
Muzeul Găgăuz de Istorie şi Etnografie „Dumitru Cara Ciobanu“(1966), s.Beşalma;
Vinăria "Kazaiak-Vin" S.A., or.Ceadîr-Lunga;
Monumente ale naturii geologice şi paleontologice "Rîpele de la Ceadîr - Lunga" şi "Secţiunea geologică din
valea rîului Ialpug";
Itinerar turistic N 16
Chişinău –-Popeasca - Talmaza –Purcari - Carahasani
Meşteri populari, s.Popeasca;
Meşteri populari, s.Popeasca;
Gospodăria viticolă „Talmaza”, s.Talmaza;
“Movila Mare”, monument arheologic antic, s.Talmaza;
Moara de vînt "Moş Tihon" (secolul XIX), s.Talmaza;
Crescătorie de fazani, s.Talmaza;
Vinăria „Purcari”, s.Purcari.
Fabrica de vinuri din Carahasani;
Municipiul Chişinău
Sectorul Buiucani
IM “TOPAZ-SALUT”
SA “Zorile”
Universitatea de Medicină din Молдова
Centru expoziţional internaţional „Moldexpo”
Casa vinului
Sectorul Centru
Universitatea de Stat din Moldova
Memorialul gloriei militare “Eternitatea”
Spitalul Republican
Sectorul Botanica
Parcul “Valea Trandafirilor”
Blocurile locative “Porţile oraşului”
Întreprinderea “Micron”
Monumentul Serghei Lazo
Gara feroviara
Întreprinderea “Hidropompa”
Hotelul “Cosmos”
Sectorul Centru
Piaţa ONU
Blocul administrativ al Academiei de Ştiinţe din Moldova
Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt
Edificiul “Moldtelecom”
Blocuri administrative – departamente, ministere
Teatrul Naţional muzical-dramatic “M. Eminescu”
Sala cu orgă
Primăria mun. Chişinău
Piaţa Marii Adunări Naţionale
Guvernul R. Moldova.
Parcul Catedralei
Catedrala Naşterea Domnului
Porţile sfinte
Gradina publică “Ştefan cel Mare şi Sfânt”
Monumentul “Ştefan cel Mare si Sfânt”
Aleea clasicilor literaturii naţionale
Busturile scriitorilor: N. M. Spataru, Dm. Cantemir, B. P. Hasdeu, M. Eminescu, I. Creanga
Monumentul lui A. S. Puşkin
136
Retur pe str. Moara Roşie - str. Petru Rareş - str. Ierusalim – str. Puşkin- str. Albişoara – str. Alexandri – bd. Ştefan cel
Mare si Sfînt- str. I. Creangă – bd. Alba Iulia – or. Durleşti – telecentru – str. Gh. Asachi – str. Ismail – str. L.N. Tolstoi
– str. Bucureşti – str. Ciuflea – bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt – str.Gavriil Banulescu-Bodoni - str. 31 august 1989.
Obiective de demonstrare:
Biserica Naşterea Maicii Domnului (str. Vasile Mazarachi, 3)
Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin si Elena (str. Circului,6)
Biserica Tuturor Sfinţilor(lângă obeliscul consacrat voluntarilor bulgari)
Biserica Buna Vestire (str. Buna Vestire, 10)
Biserica Apostolica Armeneasca, str. Piaţa Veche, 8
Biserica Sf. Vineri, str. V. Alexandri
Biserica Romano - Catolică Providenta Divina, str. Columna
Biserica Schimbarea la Fata , bd. Ştefan cel Mare,
Biserica Sf. Nicolae, bd. Ştefan cel Mare
Catedrala Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel , bd. Alba Iulia
Mănăstirea Sf. Andrei, or. Durleşti
Mănăstirea Ciuflea, str. Ciuflea
Catedrala “Naşterea Domnului”, parcul Catedralei
Biserica sf. Teodora de la Sihla, str. Puşkin
Bis Sf. Panteleimon, str. 31 august 1989
IX. Încheiere.
137
I. Introducere în noţiunea de asigurări în turism
În ultimii ani se observă o creştere considerabilă a cazurilor de implicare a companiilor de asigurare, în
soluţionarea situaţiilor care de regulă pentru companii sînt scumpe şi grave, inclusiv a cazurilor de deces şi repatrierea
corpului la locul de trai permanent.
Aceste cazuri sînt frecvente pentru unele ţări cu tradiţii în turism, care sînt cel mai des solicitate de turişti.
Motivul este legat de cultura comportamentală a turiştilor moldoveni peste hotare. Pentru prevenirea acestor probleme,
care nemijlocit se răsfrâng asupra sănătăţii turiştilor, se pot soluţiona de firmele turistice printr-un instructaj amănunţit
înainte de plecare, privind posibilele pericole care pot apărea. Evident că nimeni nu este asigurat de întâmplări. Dar unele
neplăceri ale clienţilor pot fi prevăzute.
Actualitatea problemei privind situaţiile de asigurare în ultimul timp devine tot mai importantă din motivul că,
Republica Moldova a trecut la o colaborare deschisă cu comunitatea internaţională. Astfel pentru turiştii moldoveni sînt
deschise multe ţări străine, la care turiştii nu sînt iniţiaţi în temă referitor la specificul ţării receptoare.
Studierea problemei date este foarte importantă şi din punct de vedere al eticii turismului. Cu părere de rău,
mulţi din cetăţenii noştri cu speranţa că nu se va întîmla nimic, nu se grăbesc să profite de serviciile companiilor de
asigurare înainte de călătorie. Majoritatea din ei se atârnă cu neîncredere la orice tip de asigurare, uneori chiar categoric
nu doresc să procure poliţa de asigurare. Motivul argumentat de ei este că bani se plătesc dar rezultatul lipseşte.
Misiunea firmei turistice este de ai convinge pe turişti să procure poliţa de asigurare, deoarece conform Legii
Turismului, asigurarea este obligatorie. Pentru cei mai categorici este necesar de explicat pericolul privind nedorinţa de
asigurare, posibilele probleme care pot să apară la hotarele ţării, cînd se tranzitează graniţa.
Dacă turistul nu se lasă convins, atunci trebuie să semneze pe contractul turistic că refuză procurarea poliţei de asigurare,
asumându-şi astfel toate riscurile posibile.
Examinând experienţa altor ţări privind procedura de asigurare şi întrebând de un neamţ, un francez sau un
american ce va procura obligatoriu călătorind într-o altă ţară, el va numi în primul rînd asigurarea medicală.
Piaţa turistică a Republicii Moldova după timp îndelungat de „refuz al procedurii de asigurare” şi datorită Legii
Turismului, treptat începe să conştientizeze importanţa asigurării şi se include în standardele recomandate de Organizaţia
Mondială a Turismului privind călătoriile turiştilor peste hotarele ţări de unde provin.
138
Odihna cu copii mici pe litoralul Turciei este posibilă numai atunci cînd, turiştii se cazează într-un hotel de cinci
stele, unde alimentaţia şi condiţiile te trai sunt acceptabile pentru ei. Hotelurile de categoria două-trei stele în nici un caz
nu corespund cerinţelor pentru odihna cu copii mici.
Sânt situaţii destul de frecvente, cînd apar probleme şi din cauza neprofesionalismului însoţitorului de grup.
Astfel, firmele turistice pentru a nu-şi pierde reputaţia de firmă solidă şi serioasă pe piaţa turistică, trebuie să acorde o
atenţie deosebită persoanelor, cărora li se încredinţează însoţirea grupului turistic.
Cu toate că asigurarea este obligatorie, cu părere de rău încă se mai întâlnesc firme turistice care consideră
asigurarea un supliment de cheltuieli. Colaboratorii unor astfel de firme nici nu pot să-şi imagineze reacţia turiştilor, care
au permanent grijă de sănătatea lor, momentul cînd li se comunică, că asigurarea este un lucru în plus şi care necesită
cheltuieli suplimentare. Încrederea turiştilor faţă de astfel de firmă turistică scade imediat.
Sânt şi astfel de cazuri când turiştii refuză procurarea poliţei de asigurare din motivul că firma turistică, propune
serviciile unei companii de asigurare necunoscute. În această situaţie se pune în joc nu numai reputaţia firmei, dar şi
protecţia turistului.
Firmele turistice care utilizează serviciile unor companii de asigurare cu imagine sporită pe piaţă, au numai de
câştigat în urma tranzacţiilor întreprinse cu turiştii. Astfel de colaborare minimizează riscurile financiare a firmei turistice
în cazul apariţiei unor situaţii nestandarde şi totodată sporeşte încrederea turiştilor faţă de această firmă.
În Republica Moldova în conformitate cu legislaţia în vigoare asigurările obligatorii sînt atribuite următoarelor
tipuri:
Obiectul asigurării răspunderii civile pentru posesorii mijloacelor de transport, este răspunderea lor civilă faţă de
posibilele pagube aduse altor persoane în cazul unor accidente rutiere. Paguba materială şi prejudicie aduse sunt achitate
de către compania de asigurare. Conform acestui tip de asigurări se achită paguba materială legată de reparaţia
mijloacelor de transport şi a altor bunuri defectate, precum şi plata pentru serviciile medicale legate de tratarea cetăţenilor
afectaţi, compensarea pierderilor în legătură cu trauma sau decesul acestora, inclusiv plăţi de pensii pe viaţă la copiii sau
rudelor acestora.
Pe plan internaţional asigurarea răspunderii civile pentru posesorii mijloacelor de transport, este cunoscută sub
denumirea de „cartea verde”.
„Cartea verde” reprezintă un tip de contract obligatoriu privind asigurarea răspunderii civile a posesorilor
mijloacelor de transport. Denumirea i-a fost atribuită în conformitate cu culoarea şi forma poliţei de asigurare.
Tipul de contract obligatoriu „cartea verde” a fost fondat în anul 1949 şi garantează o liberă circulaţie a
mijloacelor de transport pe teritoriul a 32 state.
Mărimea obligaţiunilor asumate în legătură cu pricinuirea unor pagube, de regulă se reglementează de legislaţia
în vigoare a ţării unde sa produs accidentul.
În majoritatea ţărilor europene asigurarea răspunderii civile este obligatorie. Aceste ţări au semnat un acord de
aderare la tipul de contract „cartea verde”, unde strâns colaborează guvernele ţărilor respective, birourile naţionale
„cartea verde” şi piaţa serviciilor de asigurări.
Conform articolului 22 al „Legii Turismului” asigurarea turiştilor este obligatorie şi se realizează prin
intermediul firmelor de turism, care au încheiate contracte de colaborare cu companiile de asigurare, care posedă licenţă
respectivă în desfăşurarea acestei activităţi.
Poliţa de asigurare presupune achitarea cheltuielilor legate de acordarea serviciilor medicale în ţara unde a apărut
necesitatea respectivă.
Restul tipurilor de asigurări este benevolă. Asigurarea turistului şi bunurilor sale prevede răspunderea companiei
de asigurare pentru pierderea sau deteriorarea bunurilor lui. Contractul intră în vigoare din momentul în care turistul
pleacă din locul permanent de trai şi se finisează la momentul întoarcerii acestuia. Prin intermediul unei astfel de contract
se poate de asigurat bunurile personale pe care turiştii le iau cu ei în călătorie, cît şi cele cumpărate în timpul călătoriei
peste hotare.
139
Asigurarea riscurilor firmelor turistice includ şi riscurile financiare, legate de pretenţiile turiştilor, rudelor sau a
părţilor terţe. În lista riscurilor financiare sunt incluse:
- riscurile comerciale (neachitarea sau întârzierea plăţii, sancţiunile financiare impuse firmei turistice, în caz că
partenerul nu recunoaşte situaţiile de forţă majoră.);
- falimentare firmei turistice;
- schimbarea legislaţiei vamale, controlului vamal şi a altor formalităţi vamale;
- apariţia unor situaţii cu caracter de forţă majoră.
Spre regret, în Republica Moldova până în prezent companiile de asigurare autohtone nu asigură riscurile
financiare.
Poliţa de asigurare care însoţeşte turiştii în călătoriile de peste hotarele ţării de regulă include:
acordarea primului ajutor medical turistului în timpul călătoriei, în caz de accident sau îmbolnăvire;
transportarea la cel mai apropiat spital, unde este posibilă obţinerea unui tratament medical adecvat;
transportarea turistului în ţara de reşedinţă sub un control adecvat;
asistenţă medicală la spital şi informarea familiei pacientului;
asigurarea cu medicamentele necesare în cazul în care acestea nu pot fi obţinute la staţionarul de moment;
servicii de consultanţă din partea medicului specialist (dacă este necesar);
achitarea serviciilor de transportare a pacientului sau a cadavrului acestuia, în ţara de reşedinţă;
repatrierea rămăşiţelor turistului;
acordarea asistenţei juridice necesare în cazul soluţionării unor litigii peste hotarele ţării.
La încheiere contractului privind poliţa de asigurare, suma asigurărilor depinde de ţara care urmează a fi vizitată,
şi se calculă în conformitate cu acoperirea cheltuielilor minimale.
În Republica Moldova tarifele de bază (în euro) sînt calculate de către companiile de asigurări şi coordonate cu
Inspecţia de Stat privind Reglementările în Asigurări (Гострахнадзор) de pe lîngă Ministerul Finanţelor, şi fac parte
integrată ca anexe la contractul încheiat între firma turistică şi companiile de asigurare.
Asigurarea răspunderii civile (cartea verde) pentru unităţile de transport este utilizată de turişti atunci, când
călătoresc cu automobil propriu într-o ţară de destinaţie turistică. Acest tip de asigurare prevede situaţiile când obiectul
asigurării poartă răspundere faţă de partea terţă şi cheltuielile suportate de partea terţă sînt achitate din sursele financiare
a companiei de asigurare.
Asigurarea situaţiilor privind refuzul turiştilor pentru călătoria solicitată anticipat, prevede returnarea integrală sau
parţială a sumei indicate în contract, în caz de:
îmbolnăvirea sau decesul turistului, a unui membru al familiei sau a unei rude;
deteriorarea bunurilor materiale ale turistului în rezultatul unor calamităţi naturale sau a unor acţiuni din
partea altor persoane;
refuzul ambasadei privind eliberarea vizei;
chemarea la armată;
alte cauze stipulate în contract.
Acest tip de asigurare încă nu se practică la noi în republică, dar companiile de asigurări prevăd posibilitatea de
includere a acestui tip de asigurare în lista serviciilor de asigurări prestate.
140
Condiţiile de încheiere a contractului standard de asigurare medicală, presupune faptul, că la plecarea din ţară
turistul este sănătos, nu are insuficienţe fizice şi nu este afectat de boli cronice.
La momentul de faţă în practica companiilor de asigurări se folosesc două modalităţi de prestare a serviciilor de
asigurări pentru turismul emiţător:
prima modalitate asigură un complex de servicii peste hotarele ţării;
a doua modalitate asigură complexul de servicii (returul banilor) la reîntoarcerea în ţară.
În cazul primei modalităţi, companiile de asigurare au încheiate contracte de colaborare cu parteneri străini,
privind acordarea asistenţei turiştilor moldoveni în cazul apariţiei evenimentului de asigurare. La serviciile de dispecerat a
companiilor de asigurare partenere, activează operatorii care de regulă vorbesc limba rusă. Ei vor informa turistul despre
ce este necesar de întreprins în cazul dat, vor chema medicul şi vor confirma garanţia plăţii. Dacă compania da asigurare
care emite poliţe pentru turişti nu are încheiat contract de colaborare cu compania străină asistentă, atunci turiştii achită
toate serviciile medicale din cont propriu. În acest caz, copiile tuturor facturilor de plată cum ar fi costul medicamentelor,
consultaţia medicului etc. se prezintă la întoarcerea turistului în ţară companiei de asigurare care a emis poliţa, pentru a fi
returnaţi banii. Aceasta situaţie reprezintă a doua modalitate privind complexul de asigurări.
141
Trebuie de menţionat faptul, că atunci când turistul este traumat în timpul unui accident sau în alte situaţii,
cheltuielile pentru transportarea lui, sînt de asemenea suportate de compania asistentă.
În cazul de deces a turistului, suma la care el a fost asigurat, integral este plătită rudelor acestuia. Plata este
efectuată nu mai târziu de 10 zile după ce a fost primite documentele necesare de către compania de asigurare, privind
producerea evenimentului. Un exemplar al documentului de confirmare privind decesul este prezentat urmaşilor, altul
rămâne în posesia companiei de asigurare.
În cazul asigurărilor privind călătoria peste hotare, fiecare turist este în drept să-şi evalueze posibilităţile
financiare şi posibilule riscuri care pot apărea pe parcursul călătoriei. Astfel turistului i se prezintă ofertele privind
costurile de asigurare în diverse variante. De exemplu pentru 30 zile costul poliţei de asigurare la o acoperire de 15000
euro costă aproximativ 12 euro, iar la o acoperire de 30000 euro, costul este de 15 euro. Diferenţa de asigurare nu este
atât de mare. Rămâne numai la discreţia turistului să aleagă varianta optimă pentru el.
Plăţile de asigurare pentru diverse situaţii la diferite companii de asigurare variază în dependenţă de traume,
zilele petrecute în staţionar etc. Astfel, plata pentru poliţa de asigurare depinde de complexul serviciilor oferit, de politica
de preţuri a companiei de asigurări alese, de suma acoperiri, de specificul ţării unde va călători turistul.
IX. Încheiere.
Generalizând toate cele menţionate mai sus, se poate de afirmat că, pentru deservirea turiştilor este necesar de
organizat procesul de activitate astfel, încât calitatea serviciilor presate să nu fie pusă la îndoială de către turişti.
În acest sens factorul uman este preponderent, iar profesionalismul lor trebuie să fie la nivelul corespunzător.
Asigurarea turiştilor este o activitatea destul de complexă, cărui fapt trebuie acordată o atenţie deosebită. Astfel
firma turistică prin intermediul companiilor de asigurarea, asigură potenţialele riscuri care pot apărea în cazul turismului
organizat.
Pagubele materiale pot fi imense. Deaceea se recomandă firmelor turistice să nu economisească la asigurări,
adică să nu comercializeze produsul turistic fără poliţa de asigurare. Se poate de câştigat la moment, dar se poate de
pierdut mul mai mult în cazul producerii diverselor situaţii neprevăzute.
Motivul de bază privind necesitatea asigurării, în cazul când are loc asigurarea personală a turiştilor este: posibila
îmbolnăvire în timpul călătoriei, traumarea, decesul.
Turistul ca client al companiei de asigurare este cointeresat în aceea, ca în caz de urgenţă săi fie acordată
asistenţa necesară imediată şi la nivel corespunzător.
142
Cursul turismul rural
143
Tema № 1. Turismul rural şi agroturismul
144
valorile cultural-istorice, de tradiţiile şi obiceiurile prezente în mediul rural. Spaţiul rural satisface prin componentele sale o
paletă largă de motivaţii: odihnă şi recreere, cunoaştere, cultură, practicarea sportului, cură de aer sau balneară, vânătoare şi
pescuit sportiv, oferind agroturismului o arie mare de cuprindere a posibilităţilor de petrecere a timpului liber.
Prin aceasta, agroturismul este un mijloc de valorificare integrală a mediului rural, cu potenţialul său agricol,
turistic, uman şi tehnico-economic.
Agroturismul prezintă unele trăsături ce-l diferenţiază de turismul tradiţional, standard şi anume:
consumul turistic se petrece în mediul rural, unde esenţiale sunt: calitatea pensiunii turistice rurale sau agroturistice şi
a serviciilor primite de la fermieri, cunoaşterea mediului natural, uman şi cultural, originalitatea produselor turistice;
oferta turistică este autentică, originală, diversă şi personalizată, organizată şi condusă de fermieri, deci de oamenii
satului;
este o activitate economică, complementară exploataţiei agricole şi nu o alternativă sau un substitut al acesteia;
oferă populaţiei cu venituri mai reduse posibilitatea de odihnă şi reconfortare, de petrecere a timpului liber din
vacanţe sau week-end-uri, în peisajul pitoresc al mediului rural, cu valori cultural-educative şi cu o ospitalitate specifică;
nu necesită investiţii foarte mari, pentru amenajări de infrastructură generală şi dotări turistice sau pentru alte
amenajări de profil;
se evită marile aglomerări turistice de pe litoral sau din staţiunile balneare sau montane;
nu este compatibil cu turismul de masă, dezvoltat în staţiuni şi centre turistice şi în medii urbane.
145
2.1. Gestionarea şi asigurarea dezvoltării turismului durabil
Gestionarea şi asigurarea durabilităţii turismului presupune stăpânirea efectelor ecologice şi socio-economice,
elaborarea şi utilizarea indicatorilor de mediu şi menţinerea calităţii resurselor turistice şi a pieţelor turistice.
Turismul şi mediul sunt strâns legate, primul poate avea consecinţe pozitive sau negative în raport cu
planificarea, punerea în valoare şi gestionarea activităţii. În acest sens, pentru protecţia mediului se iau o serie de măsuri în
cazul realizării infrastructurii şi echipării turistice: sisteme adecvate de transport, de alimentare cu apă, electricitate, încălzire
şi de canalizare; ocuparea optimă a spaţiului şi planificarea lăcaşilor, aplicarea principiilor şi normelor de concepţie şi
construcţie ecologice, gestionarea atentă a fluxurilor de turişti, supravegherea destinaţiilor turistice etc.
Turismul poate să aibă efecte benefice sau negative din punct de vedere socio-economic într-o arie oarecare , mai
ales în cazul unor comunităţi tradiţionale. De aceea pentru a minimaliza aspectele negative, trebuie încurajată participarea
întregii comunităţi în activitatea de turism, iar pentru maximizarea avantajelor economice sunt necesare politici de
dezvoltarea parteneriatului turism – alte sectoare economice locale şi stimularea proprietăţii şi gestiunii autohtone a
întreprinderilor turistice, cu utilizarea forţei de muncă locale.
Produsul turistic trebuie sa fie menţinut calitativ şi revitalizat periodic spre satisfacţia permanentă a turiştilor şi
fără riscul de a pierde piaţa turistică.
În aceste sens se porneşte de la interdependenţa dintre mediu şi turism fiindcă acestea se protejează reciproc şi
beneficiază de aceleaşi componente naturale şi antropice.
Pentru asigurarea durabilităţii turismului se monitorizează atât impactul acestuia asupra mediului, cât şi efectele
sale economice şi socio-culturale în raport cu comunitatea locală. În gestionarea impactului turismului asupra mediului se au
în vedere efectele pozitive sau negative ale dezvoltării acestuia, cu precădere acolo unde planificarea, dezvoltarea şi
monitorizarea nu au fost corect aplicate. Se face apel la efectele negative ca: poluarea apelor, aerului şi solului, degradări şi
deteriorări ale obiectivelor turistice, naturale şi antropice ale vegetaţiei, perturbarea ecosistemelor, a faunei şi biodiversităţii,
degradarea siturilor arheologice şi istorice prin suprasolicitarea turiştilor; organizarea deficitară a vizitelor, punerea
necorespunzătoare în valoare a obiectivelor, poluarea vizuală şi inestetică sub aspect peisagistic (arhitectură mediocră sau
inestetică, nearmonizată în peisaj, îndesirea necorespunzătoare a echipamentelor şi instalaţiilor, amenajarea peisagistică
neadecvată, obstrucţionarea vederii cu panouri publicitare sau construcţii, sistematizarea necorespunzătoare a spaţiului etc.),
riscuri naturale (eroziune, alunecări de teren, prăbuşiri de faleze, inundaţii seisme) legate de erori în planificare, ingineria şi
construcţia echipamentelor turistice etc.
Desigur, autorităţile publice centrale şi locale, agenţi economici (prestatori de servicii turistice, tur-operatori,
asociaţii profesionale etc.) întreprind măsuri concrete de protecţie a mediului începând cu elementele de infrastructură,
realizarea mijloacelor de transport performante şi nepoluante; sistematizarea şi amenajarea turistică a locaţiilor şi dotarea
flexibilă cu echipamente turistice etc.
Dar, turismul se înscrie în mediu şi cu efecte pozitive, ca sprijin pentru justificarea şi finanţarea protecţiei zonelor
naturale importante (ex.: ariile protejate, rezervaţii peisagistice, parcuri naţionale), care sunt atracţii turistice importante,
sprijin în conservarea siturilor arheologice şi istorice pentru a atrage vizitatori, contribuţie la ameliorarea generală a calităţii
mediului, turiştii nefiind interesaţi de arii poluate şi degradate; permite, local, o mai bună sensibilizare a locuitorilor în
probleme de mediu şi patrimoniu cultural-istoric etc.
Efectele economice, sociale şi culturale sunt strâns legate de calitatea mediului ca şi de eficienţa planificării,
dezvoltării şi gestionării turismului.
În literatura de specialitate se subliniază efectele pozitive precum cele: economice (utilizarea forţei de muncă şi
creşterea veniturilor, dezvoltarea ramurilor conexe, creşterea producţiei artizanale, stimularea spiritului de antrepriză, aport
la devize şi încasări, creşterea veniturilor fiscale la scară locală, efectul multiplicator al turismului în activitatea economică
locală etc.), socio-culturale (conservarea şi protejarea patrimoniului cultural-istoric, menţinerea şi dezvoltarea manifestărilor
cultural –tradiţionale, susţinerea muzeelor, teatrelor şi a altor echipamente culturale, sensibilizarea şi conştientizarea
populaţiei faţă de moştenirea culturală proprie şi participarea activă la protejarea patrimoniului şi la activitatea de turism
etc.).
Pe plan socio-economic autorităţile locale sunt interesate în atenuarea consecinţelor negative prin protejarea
autenticităţii culturii, a moştenirii istorice şi culturale (monumente, situri arheologice, artizanat, sărbători tradiţionale),
conservarea arhitecturii locale şi integrarea echipamentelor turistice în mediul cultural local, crearea de facilităţi economice,
fiscale pentru întreprinzătorii locali din turism şi servicii conexe.
147
eliminând convenabil deşeurile. Pentru tratarea apei uzate trebuie utilizate mijloace individuale biologice compacte, iar
pentru deşeuri solide compostarea se face la maximum, pentru a fi încărcate în camion;
redactarea şi difuzarea unui cod de conduită a turiştilor şi vizitatorilor, cu privire la ecoturism şi respectarea
dispoziţiilor înscrise în cod (ceea ce trebuie să întreprindă turiştii);
punerea la dispoziţie a unor ghiduri bine întocmite, care să informeze turiştii cu precizie, să–i sensibilizeze
despre biodiversitate şi mijloacele de protecţie a mediului şi să le formeze ataşamentul faţă de mediu;
deprinderea populaţiei locale de a participa la dezvoltarea turistică în scopul de a scoate din turism locuri de
muncă şi venituri, de a organiza vizitarea satului, atunci când este în apropiere, de a educa turiştii în respectul culturii şi
tradiţiilor locale, ale activităţilor economice locale.
De fapt, noţiunile de turism ecologic, ecoturismul nu trebuie sa aibă o adresabilitate restrictivă numai pentru zonele
protejate, deoarece întreaga activitate de turism trebuie să se desfăşoare după principii ecologice, adică în contextul
dezvoltării durabile a economiei şi a turismului şi de aceea preferăm categoria de turism ecologic.
Astfel, ecoturismul presupune, în practica sa desfăşurarea atât a activităţilor turistice, cât şi a celor economice
conexe acestora, într-un mediu agreabil, nepoluat, cu privelişti pitoreşti, reconfortante şi nealterate. Practicarea
ecoturismului impune protejarea zonelor sau a resurselor turistice, care sunt destinate studierii, admirării naturii, recreerii şi
refacerii fizice şi psihice.
Dezvoltarea ecologică a turismului vizează patru direcţii:
exploatarea durabilă a resurselor turistice şi mediului înconjurător natural şi construit, reducerea presiunii asupra
arealelor celor mai intens exploatate prin introducerea în circuit a altor areale turistice (direcţia economică);
protejarea şi conservarea resurselor turistice şi a ecosistemelor ce se circumscriu acestora, reducerea şi
eliminarea deşeurilor, reciclarea lor, diminuarea scoaterii terenurilor din circuitul agricol şi silvic (direcţia ecologică);
protejarea şi dezvoltarea economică şi socio-culturală a comunităţilor locale din arealul respectiv sau din
apropierea acestuia, dezvoltarea economiei tradiţionale şi creşterea numărului de locuri de muncă, valorificarea elementelor
cultural-istorice care exprimă identitatea culturală şi dezvoltă spiritul de toleranţă (direcţia socială);
surse de finanţare pentru protejarea mediului, a habitatelor naturale şi construite şi a economiei comunităţilor
locale (surse de finanţare).
Se remarcă faptul că aceste obiective, prin conţinutul lor, se circumscriu la două concepte, exploatarea optimă şi durabilă a
resurselor şi protejarea lor, şi dezvoltarea economico-socială şi culturală a comunităţilor locale.
Aşadar, ecoturismul trebuie să asigure: dezvoltare optimă şi durabilă a resurselor şi a mediului înconjurător;
avantaje economice şi sociale populaţiei rezidente, compatibilitate între populaţia locală şi cea turistică şi interes pentru
dezvoltare durabilă, lărgirea spectrului de activităţi economice tradiţionale şi crearea de oportunităţi pentru valorificarea
optimă a resurselor turistice şi introducerea în circuitul economic a noi obiective şi areale turistice.
150
factori care formează produsul turistic şi anume: cursurile de apă sunt folosite pentru promovarea turismului de odihnă şi
recreere, pentru diversitatea paletei de servicii de agrement (sporturi nautice), fondul cinegetic şi piscicol generează
vânătoarea şi pescuitul sportiv, pădurile, frumuseţea peisajului, rezervaţiile naturale etc. favorizează turismul itinerant sau
turismul de sejur într-un cadru natural nepoluat.
Pe de altă parte, resursele turistice create de om, care prin existenţa lor răspund chiar unor motivaţii ale călătoriilor
turistice, pot deveni factori de stimulare a activităţii turistice (de exemplu, elemente arheologice, monumente istorice,
elemente de etnografie, folclor etc. afirmate ca valori spirituale moştenite din generaţie în generaţie). Tot aici includem şi
atracţiile create de omul contemporan, care, la rândul lor, pot contribui la intensificare interesului pentru alegerea unui sat ca
destinaţie a călătoriilor.
Stabilirea tipurilor de sate turistice în baza criteriilor enunţate mai sus constă în identificarea şi relevarea
specificului localităţilor şi gruparea lor în câteva tipuri fundamentale, în vederea promovării, în fiecare localitate, a celor mai
adecvate forme de turism, în funcţie atât de principalele caracteristici geografice, sociale şi economice, cât şi de alinierea la
principalele motivaţii şi opţiuni ale categoriilor de turişti care frecventează localitatea respectivă. Aplicarea principiului
specializării în domeniul organizării şi funcţionării satului turistic este cu atât mai necesară, cu cât fiecare localitate rurală
constituie o entitate fizică, socială şi economică, cu particularităţi proprii şi activităţi specifice, ce nu trebuie decât să fie
identificate şi valorificate cât mai eficient posibil, din punct de vedere turistic.
De asemenea, stabilirea tipurilor de sate turistice constituie un mijloc de selecţionare a turiştilor, aceştia grupându-
se de la sine într-un sat sau altul, în funcţie de principalele lor motivaţii şi opţiuni turistice. Aceasta permite o mai bună
cunoaştere şi funcţionare a mecanismului economic cerere-ofertă şi, ca urmare, organizarea spaţiilor de cazare şi a celorlalte
servicii, în funcţie de principalele caracteristici social-economice ale clientelei turistice. În sfârşit, stabilirea tipurilor de sate
turistice permite realizarea unei promovări şi publicităţi concrete şi specifice, în funcţie de particularităţile fiecărui tip de sat
turistic.
Din punct de vedre teoretic, problema tipologiei satelor turistice poate fi abordată ca o chestiune de natură
opţională, însă decizia aplicării ei în practică, determinarea tipului de sat turistic este de natură obiectivă. Pentru aceasta,
este necesar ca alături de dorinţa şi intenţia organizatorilor, satul turistic trebuie să întrunească un cuantum de condiţii
naturale, cultural-istorice şi social-economice, obiective care să fie definitorii şi caracteristice pentru fiecare tip de sat
turistic.
Întrucât caracteristicile care pot fi luate în considerare în tipologia satelor turistice sunt numeroase şi variate de la o
zonă geografică la alta şi chiar de la o localitate la alta, ne vom rezuma doar la prezentarea unei tipologii generale a satelor
turistice pentru practicarea turismului în mediului rural.
151
4.3.3. Sate turistice, pescăreşti şi de interes vânătoresc
În afara posibilităţilor de cazare, în aceste sate se pot oferi servicii culinar-gastronomice, pescăreşti şi vânătoreşti.
De asemenea, populaţia locală poate organiza, pentru turişti, unele forme de agrement specifice: pescuitul şi vânătoarea.
153