Ministerul Educației al Republicii Moldova

Universitatea Tehnica a Moldovei

Departamentul “Informatică și Ingineria Sistemelor”

Referat
La disciplina: Management.
Tema: Evoluția managementului. Școala cantitativă.

A efectuat: St. gr. TI-181,

Rudaca Victoria

A verificat: Lector univ.,

A. Dodu

Chișinău 2020
 Evoluţia managementului.

Deşi activităţile manageriale existau cu mii de ani în urmă, managementul ca ştiinţă a apărut la o
dată mai recentă. Managementul empiric a apărut odată cu diviziunea muncii şi traiul omului în grupuri
organizate. Cunoştinţele actuale în domeniul managementului sunt rezultatul unui proces îndelungat şi
continuu de cercetare. Multe dintre teoriile ce stau la baza ştiinţei managementului datează din perioada
industrială. Extinderea fabricilor, caracteristică acestei perioade, a impus găsirea de noi idei pentru
conducerea mai eficientă a acestora. Înainte de a se cristaliza ca ştiinţă, drumul parcurs de „management”
a fost de la o formă embrionară manifestată o dată cu constituirea primelor colectivităţi umane în comuna
primitivă, până la începutul secolului XX când Henry Fayol şi Frederich Taylor prin lucrările
„Administraţia industrială şi generală”, respectiv „Principiile managementului ştiinţific” au analizat de o
manieră ştiinţifică, pentru prima dată, procesul de management şi sistemul de management, elaborând un
set de reguli, principii şi metode de conducere ştiinţifică.

Studiul literaturii de specialitate în domeniul managementului reliefează existenţa unor multiple

clasificări ale şcolilor de management, grupate după principiile şi natura conceptelor utilizate cu
precădere. În opinia specialiştilor sunt considerate 5 curente sau şcoli principale: clasică (tradiţională),
sociologică (behavioristă sau comportistă), cantitativă, sistemică şi contextuală.

Primii cercetători care au elaborat diferite metode pentru rezolvarea problemelor ce apar în
producţie sunt cunoscuţi sub denumirea de preclasicii managementului. Ei au fost urmaţi de alţi
specialişti, care au formulat principiile şi teoriile care stau la baza principalelor abordări şi şcoli de
management. Evoluţia ştiinţei managementului este ilustrată în figura 1 de mai jos.

Figura 1. Principalele abordări în dezvoltarea managementului modern.

 Școala cantitativă.

Abordările cantitative au luat o deosebită amploare în timpul celui de-al doilea război mondial și la
finele lui, când se impunea o satisfacere a necesităților societății de consum, iar armata britanică şi apoi
cea americană au adoptat metode cantitative pentru a optimiza alocarea resurselor. Şcoala cantitativă se
bazează pe utilizarea metodelor şi tehnicilor matematice, statistice şi informatice în adoptarea deciziilor şi
creşterea eficienţei organizaţiei. Pune un accent deosebit pe producția materială, pe cantitățile de produse
ce trebuiau desfăcute în diverse segmente de piață. Aceștia au analizat aspectele manageriale legate de
procesul de producție, utilizând un aparat matematic adecvat rezolvării problemelor cantitative. Școala
cantitativă utilizează în vederea optimizării obiectivului organizației, cercetarea operațională, teoria
jocurilor, teoria deciziei, elemente de statistică matematică. Principalii reprezentanţi ai şcolii cantitative
sunt Arnold Kauffman (FR), Paul J. Starr (NZ), C. Afanasiev (RU), Kenichi Ohmae (JP). Ca o
caracteristică comună a problemelor abordate de această școala este aceea că în prima fază ele au fost
abordate în sistemele militare, cu specific logistic, de apărare; numai în etapa urmatoare au fost
transferate în planul producției materiale. Ştiinţa managementului nu trebuie confundată cu
managementul ştiinţific prezentat anterior. Această abordare denumită ştiinţa managementului are ca scop
creşterea eficacităţii deciziilor luate într-o organizaţie prin utilizarea modelelor matematice şi statistice. O
altă denumire des utilizată pentru această abordare este cercetarea operaţională. Creşterea capacităţii
computerelor a făcut posibilă utilizarea modelelor matematice şi statistice în managementul
organizaţiilor. Cercetarea operaţională a fost aplicată, de exemplu, de Aven, o firmă binecunoscută de
produse cosmetice şi bijuterii. Aici, Robert Pratt, vicepreşedintele pentru Planificare şi Dezvoltare, a
utilizat metode statistice pentru a analiza implicaţiile schimbării politicii de preţuri a firmei. Firma Aven
obişnuia să acorde mari discounturi în scopul de a mări valoarea comenzilor. În urma analizelor efectuate,
s-a demonstrat că firma îşi poate mări profiturile prin reducerea discounturilor, chiar dacă acest lucru
înseamnă reducerea valorii medii a comenzilor. Managementul operaţional reprezintă acel domeniu ce se
ocupă cu conducerea şi coordonarea producţiei şi distribuţiei produselor sau serviciilor pe care le
furnizează o firmă. Include domenii ca managementul stocurilor, programarea muncii şi planificarea
producţiei, amplasarea echipamentelor şi asigurarea calităţii. Specialiştii în management operaţional
folosesc instrumente precum prognoza, analiza stocurilor, sistemul planificării cererilor de materiale,
metode statistice de control al calităţii, planificare şi tehnici de control. Managementul operaţional se
aplică mai ales în producţie. De exemplu, Seeq Tehnology, un fabricant de microcipuri, s-a bazat pe
managementul operaţional atunci când surplusul de pe piaţă a făcut ca preţul pentru 128K EPROM,
principalul său produs, să scadă de la 15$ la 2$, într-o perioadă de câteva luni. Deoarece costul fabricării
unui cip era de 5$, compania trebuia să îmbunătăţească procesul de producţie, să îmbunătăţească
managementul stocurilor, să scadă costul întreţinerii instalaţiilor de producţie pentru a putea rămâne pe
piaţă. Managementul operaţional se aplică similar firmelor de prestări de servicii.
 Sisteme informaţionale pentru management.

Termenul de sisteme informaţionale pentru management se referă la acel domeniu al

managementului care are în vedere dezvoltarea şi implementarea unor sisteme informaţionale
computerizate, care să satisfacă cerinţele impuse de conducerea unei organizaţii. Aceste sisteme
transformă datele primare în informaţii utile managementului de la diferite niveluri. În numeroase ramuri
de activitate, sistemele informaţionale pentru management au devenit puternice arme împotriva
concurenţei, organizaţia având posibilitatea de a trata un volum mare de informaţii în mod eficient. De
exemplu, crearea ziarului USA Today, o publicaţie cu tiraj naţional a fost posibilă datorită performanţelor
obţinute în domeniul sistemelor computerizate de telecomunicaţii.

Caracteristicile metodelor, tehnicilor și instrumentelor software ca suport managerial sunt

următoarele:

- Rezultatele aplicării acestora trebuie să fie utile în procesul luării deciziilor.

- Fundamentul teoretic și matematic trebuie să fie riguros fundamentat astfel încât, prin
abordarea a două tehnici diferite, pentru prelucrarea acelorași date, să se obțină rezultate
indentice.
- La ora actuală, abordarea cantitativă este dependentă de existența calculatoarelor
electronice.

Contribuții ale acestei școli la dezvoltarea managementului pot fi considerate:

- Utilizarea unor concepte și a unor instrumente deosebit de precise atât în aprecierea sistemelor, cât
și în elaborarea deciziei.

- Rezultatele finale ale unor acțiuni sunt bine motivate deoarece au la baza variante de decizie (ca
urmare, aparitia riscului este diminuanță).

- Această școală prin metodologia aplicată a permis efectuarea unor activități interdisciplinare în
cadrul echipei de lucru.

Critici aduse acestei școli:

- Pentru a elabora deciziile pentru un sistem de acțiune, simplifică relatiile la nivelul unei echipe sau
le încadrează intr-un numar redus de tipare de dezvoltare.

- Scoala a facilitat in general numai elaborarea deciziilor, alegerea alternativelor în care s-ar putea
găsi sistemul la un moment dat fiind neglijate. Ca urmare, în elaborarea deciziei nu poate ține seama de
influența tuturor alternativelor în care s-ar gasi sistemul. Limitarea demersului numai la pregătirea
deciziilor, metodele şi tehnicile specifice neoferind criterii pentru alegerea unei anumite alternative dintre
variantele propuse şi elementele pentru precizarea responsabilităţilor şi riscurilor pe care acestea le
incumbă.

- Pentru decizii care vizează termene medii și lungi, conceptele scolii cantitative sunt limitate.

- Abordarea problemelor economice făcându-se numai sub raport cantitativ este limitată
optimizarea anumitor aspecte economice legate de sistem (ex: este limitata calitatea produselor).

- Reducţionismul cantitativ al metodelor şi tehnicilor propuse.

Reprezentanții școlii cantitative.

Arnold Kaufmann (18 august 1911 - 15 iunie 1994) a fost inginer francez, profesor de mecanică
aplicată și cercetare operațională la Mines ParisTech din Paris, la Institutul de Tehnologie din Grenoble și
Universitatea catolică de Louvain și consilier științific la Groupe Bull. Este cunoscut pentru scrierea
primei cărți despre seturi fuzzy și ca cofondator al International Project Management Association.
Kaufmann a avut o ilustră carieră. A servit ca pilot în timpul celui de-al doilea război mondial, iar în viața
sa ulterioară a devenit profesor de mecanică aplicată și cercetare operațională la Ecole Supérieure des
Mines din Paris, Universitatea Politehnică din Grenoble și Universitatea Louvain din Belgia.

În anii 1964-65, Kaufmann a participat la întâlniri cu Roland Gutsch din Germania, Pierre Koch și
Yves Eugene din Franța și Dick Vullinghs din Olanda, care au dus la fondarea Asociației Internaționale
de Management al Proiectelor. În discuție, Kaufmann a sugerat termenul INTERNET pentru
INTERnational NETwork. După congresul asociației de la Viena din 1967, INTERNET a devenit numele
oficial al asociației conferinței ținute în fiecare al doilea an.

Figura 2. Arnold Kaufmann.

 Kenichi Ohmae (născut la 21 februarie 1943) este un teoretician organizațional japonez, consultant
în management, fost profesor și decan al UCLA Luskin School of Public Affairs și autor, cunoscut pentru
dezvoltarea modelului 3C.

Născut în 1943 în Kitakyūshū, Ohmae a obținut o licență în chimie în 1966 de la Universitatea

Waseda, în fizică nucleară în 1968 de la Tokyo Institute of Technology și doctorant în inginerie nucleară
la Massachusetts Institute of Technology în 1970.

După absolvire, Ohmae a lucrat ulterior ca inginer senior în proiectare pentru Hitachi din 1970 până
în 1972. Din 1972 până în 1995 a lucrat pentru McKinsey & Company. Ca partener senior, a condus
operațiunile companiei în Japonia timp de câțiva ani. El a cofondat practica sa de management strategic și
a servit companii dintr-un spectru larg de industrii, inclusiv electronice industriale și de larg consum,
finanțe, telecomunicații, produse alimentare și produse chimice. În 1995 a candidat pentru guvernatorul
Tokyo, dar a pierdut în fața lui Yukio Aoshima.

În 1997 a plecat în Statele Unite, unde a fost numit decan și profesor la UCLA Luskin School of
Public Affairs. În 1997 până în 1998, a devenit profesor invitat la Stanford Graduate School of Business,
program MBA.

Ohmae a introdus metodele de management japoneze unui public larg occidental, o practică
specifică de producție al Toyota. El a subliniat, de asemenea, diferențele dintre companiile japoneze și
occidentale, în special:

- lungul orizont de planificare strategică a companiilor japoneze

- orizontul scurt de planificare bazat pe gândirea valorilor pentru acționari a companiilor
occidentale

Prin numeroasele sale publicații, el a inventat mulți termeni care sunt încă folosiți astăzi. În anii
1980, el a prezis și a descris globalizarea drept un fenomen proeminent în economia mondială.

Figura 3. Kenichi Ohmae.

Bibliografie.
1. https://rtsa.ro/rtsa/index.php/rtsa/article/download/336/331
2. http://www.mpt.upt.ro/doc/curs/gp/Bazele_Managementului/Evolutia_managementului_cap
1.pdf
3. http://files.vladac-uvab.webnode.ro/200000414-e119ee2137/seminar%201.pdf
4. https://www.rasfoiesc.com/business/management/Scoli-de-management-pe-plan-mo96.php
5. https://administrare.info/management/11732-princiaplele-şcoli-de-management
6. https://en.wikipedia.org/wiki/Arnold_Kaufmann
7. https://en.wikipedia.org/wiki/Kenichi_Ohmae