Cum fac dragoste taurii

Despre Moș Costache ăsta despre care o să vă tot povestesc câteva seri la rând am auzit cu
totul întâmplător de la un Gilu, un coleg de la aprovizionare care a rămas de-a dreptul uimit când
a auzit că eu nu știu nimic de el deși aveam o vechime destul de mare.
— Păi cum mă Sorine să nu auzi tu de cel mai bun povestitor pe care îl are institutul nostru.
Sorin eram eu și Institutul nostru era locul unde dădeam cu sapa vreo sută de bărbați și femei
de toate vârstele și calificările. N-o să vă spun acum despre care institut anume este vorba pentru
că nu contează chiar așa de mult dar n-aș vrea să fiu dat afară dacă unii șefi se vor recunoaște în
povestirile lui Costache.
Nu auzisem de el și pace așa că imediat după încheierea programului Gilu m-a târât până la
berăria de lângă institut dar după ce a făcut ochii roată prin încăperea aproape plină de amatori de
bere a făcut stânga înapoi și a spus:
— Nu-i aici așa că hai mai departe. Precis e la Mădălina.
— Unde naiba e crâșma asta că nu am auzit de ea? am întrebat eu derutat pentru că poate nu
cunoșteam eu bibliotecile din cartier dar precis știam crâșmele. De, ca omul tânăr și fără obligații.
— Nu știu cum îi zice la local dar pentru că acolo servește o fată drăguță care se numește
Mădălina toți îi zic așa.
— Aha, am făcut eu lămurit. E vorba de barul ăla micuț din spatele blocurilor. Îl știu... dar nu-
i cam scump acolo?
— Scump, ne-scump hai să mergem. Când merge acolo Moș Costache are câte una gogonată
rău așa că merită să dăm un ban în plus.
La ușa barului după ce a privit o clipă înăuntru s-a oprit și m-a avertizat:
— Să nu cumva să te pună dracul să faci vreun pariu cu Moș Costache fiindcă o să pierzi. Eu
am pierdut vreo trei pariuri până acum și m-am lecuit.
S-a încruntat și a spus:
— Și ai grijă că îi place numai băutura scumpă așa că nu te arunca la pariat.
Astfel avertizat am intrat amândoi în bar și am luat loc la masa lui Moș Costache unde mai
erau încă doi clienți tot angajați ai institutului pe care îi cunoșteam din vedere.
Înainte să comandăm ceva Gilu l-a întrebat pe Moș Costache pe care acum îmi dădeam seama
că îl văzusem de câteva ori în spatele geamului de la ghereta de la poartă dar nu-i dădusem
importantă:
— Păi cum Moș Costache încă nu ai început să povestești nimic?
Moș Costache nu a spus nimic ci doar a arătat spre raftul cel mai de sus din spatele tejghelei.
Acolo scânteiau ca niște imense rubine trei sticle de vin Porto Ruby.

1
 — Vinul ăsta este unul dintre cele mai bune vinuri pe care le-am întâlnit: se lasă la maturat
șase ani numai în butoaie făcute din stejar franțuzesc iar rezultatul îl puteți vedea acolo. Numai
vinul Porto Tawny îl mai întrece dar ăla are de obicei zece ani de maturare și este scump ca naiba.
Dar face toți banii și unul și altul credeți-mă!
— Mda, am spus eu sceptic după ce am privit spre raftul cu pricina, dar și prețul este pe
măsură: o sută de lei o sticlă de trei sferturi.
— Te asigur că merită prețul până la ultimul leuț dar pentru că este totuși cam piperat pentru o
simplă zi de luni când nu avem cine știe de ce sărbătorit hai să luăm un alt vin rubiniu și o să-l
bem cu ochii la sticlele de Porto.
Propunerea era rezonabilă așa că am comandat două sticle mai accesibile ca preț am văzut că
toți priveau țintă la Moș Costache așa că în cele din urmă după ce a dat pe gât primul pahar a
spus:
— Bag seamă că voi așteptați ceva de la mine?
— Eu nu știu de ce o tot lungești atât când știi foarte bine ce așteptăm, a spus Gilu cu
nerăbdare.
— Păi să încep atunci și să nu vă mai fierb că văd că în seara asta sunteți tare nerăbdători.
Și-a mai pus un pahar apoi a început să povestească cu o voce adâncă și ușor persuasivă
atunci când ajunge al face mai interesante:
— În urmă cu foarte mulți ani când eram eu foarte tânăr și nebun, mă rog nebun am rămas și
acum numai tinerețea s-a cam dus am cunoscut o femeie grozavă Mandarina îi ziceau toți.

— Ce fel de nume este ăsta Mandarina? am întrebat eu curios.

Moș Costache m-a privit înțelept și răbdător peste rama ochelarilor și după ce a mustăcit un
zâmbet ușor mi-a răspuns:

— De fapt se numea Alexandrina dar toată lumea îi zice Mandarina datorită unei întâmplări
de la o petrecere care a avut loc chiar la Institut. Dar o să ajung și acolo dacă mă lăsați să vă spun
totul de la început.

După ce, în chip de scuză i-am umplut iar paharul gol am făcut semn să continue:

— Eram şofer de vreo doi ani la Institutul de selecţie când s-a angajat Mandarina, aşa că îi
cunosc povestea mai bine decât oricine altcineva. Trăgând de volan toată ziua când cu unul, când
cu altul alături, afli o mulţime de lucruri. Mai ales că atunci când se întinde în faţă un drum lung
oricine simte nevoia să-şi descarce sufletul, să bârfească puţin – şi uite o temă gratis pentru cei
interesaţi de un doctorat în psihologie: dacă bărbaţi vorbesc despre realizările sau neîmplinirile
lor, femeile vorbesc mai mult despre realizările şi neîmplinirile altora.

2
 A gustat puțin din paharul de vin din fața lui, a privit cu jind spre celei trei sticle de vin Porto
Ruby, a oftat ușor și a continuat:

— Şi ca să terminăm odată şi cu discuţiile pe marginea Institutului mai bine vă spun eu de la

bun început ca să nu aveţi o surpriză mai târziu. Se numea destul de anodin: Institutul de selecţie
şi ameliorare. Ei, şi acum, ce credeţi că selectăm şi ameliorăm noi aici? Cartofi? Aşi. Sfeclă? Nici
atât. Colectăm, selectăm şi ameliorăm spermă de taur. Cineva acolo sus pe la Ministerul
Agriculturii are o bună doză de umor, nu-i aşa? Dar, cum la numai un kilometru de noi era
Institutul cartofului, iar la numai două sole mai departe tronează Institutul Sfeclei de Zahăr, de ce
ar mira pe cineva că există şi un institut de selecţie al spermei de taur? Că tot de Ministerul
Agriculturii ţine. Eufemismul folosit îl înţeleg destul de bine, că nu era să-i zică pe tabla de la
poartă Institutul de selecţie a spermei de taur, să râdă toţi cei care ne trec pe la poartă, deşi pe acte
chiar aşa scrie, titulatura completă. E adevărat că până să vin eu se colecta, selecta şi ameliora şi
spermă de suine – porci adică –, cabaline şi ovine. Între timp, se pare că specializarea a făcut
ravagii, aşa că am rămas numai cu taurii. E distractiv când mă duc cu câte o cucoană de-asta de la
birou, contabilă sau simplă funcţionară, pe la bancă sau la vreo instituţie oarecare cu un ordin de
plată sau altă hârtie. Dacă dă peste o femeie, printr-un fel de solidaritate tacită, nu se întâmplă
mare lucru, dar, dacă dă peste un bărbat, ăsta, după ce citeşte pe acte toată titulatura instituţiei, se
simte dator să se aplece complice spre ea şi să o întrebe:

„– Aşa, din simplă curiozitate, cum procedaţi cu taurii să le colectaţi sperma?”

În funcţie de vechime, tupeu sau vârstă, femeile roşesc, se pierd ori se fac că nu au auzit
întrebarea, ori în cel mai bun caz explică faptul că ele nu au nimic de-a face cu această operaţie
care le stârneşte tuturor curiozitatea.

Pentru că i-am mai pus odată vin în pahar și se pare că i-a plăcut cum am procedat a arătat cu
ochiul spre paharul lui pe care îl golise între timp. M-am conformat iar el a continuat:

— Şi ca să nu vă stea mintea numai la operațiune asta mai bine vă spun acum cum se
procedează ca să mă puteţi urmări mai departe. Colectarea spermei de taur se face la anumite ore
ale zilei pentru ca spermatozoizii să aibă mobilitatea şi vitalitatea maximă. Pentru asta se ia
taurului temperatura rectală, este plimbat un anumit număr de kilometri înaintea falsei monte, ce
mai, e un întreg proces tehnologic, era să zic show. Când doctorul veterinar zice că totul e în
regulă şi dă undă verde, se duce taurul în spatele unui manechin de vacă prevăzut cu un fals vagin
şi, după de dă de trei ori din trenul posterior, scoate câteva mugete pline de foc şi se retrage să-şi
refacă rezerva de spermă pentru următoarea recoltare, iar un angajat ia falsul vagin şi-l goleşte de

3
spermă în vase frigorifice speciale. Şi tot aşa ani în şir până se constată că spermatozoizii lui nu
mai sunt destul de activi şi este vândut pe nimica toată pentru sacrificare. După fiecare montă
manechinul de vacă este aranjat, spălat, pieptănat şi poate primi alt taur. Tristă viaţă pentru taur,
nu? Mai ales că, poate, pe vremuri manechinul ăla o mai fi semănat cât de cât cu o vacă, dar când
am ajuns eu acolo arată mai mult a schelet din metal şi plastic de pe care pieile au început să
năpârlească şi să cadă. Şi totuşi când vede taurul arătarea aia de fier, plastic şi piei năpârlite parcă
o vede Miss Universa vacilor şi se repede la ea plin de pasiune, gata, gata să o mute din loc.
Uneori am impresia că dacă alături ar fi o vacă adevărată nici unul dintre taurii ăştia dedulciţi la
manechin nu ar mai băga-o în seamă. După cum am zis, e trist, nu-i aşa? Te face să priveşti puţin
altfel viaţa. Şi totuşi au şi veterinarii dreptatea lor: după ce au dat pe un taur din rasa Holster cam
tot atâţia dolari cât a dat Real Madrid pe cel mai bun jucător al lor, parcă nu le vine să-l lase să-şi
facă de cap precum un fotbalist şi să risipească cel mai preţios capital al lui: sperma. În loc să îl
lase să se drăgostească cu o singură junincă naturală, îl păcălesc cu manechinul, îi iau sperma şi,
după ce o prelucrează, fecundează cu ea mii de vaci. Până şi sexul la animale a devenit o afacere
şi tare mi-e teamă că într-o zi molima asta a eficienţei se va întinde – dacă nu s-a întins deja – şi
la oameni.

A oftat greu parcă îngrozit de o asemenea perspectivă, a mai băut o gură de vin apoi a
continuat:

— Dar hai să nu cad pe panta filozofării ieftine, să las pe alţii mai pricepuţi să o facă, fiindcă,
doamne, ce le mai place la unii să facă pe Platon şi Socrate, deşi sunt tot un fel de ajutoare de
băgători de seamă ca şi mine. Să-mi zic aşadar mai departe cuminte povestea şi să nu uit că eu
eram acolo un simplu şofer. Va să zică, după ce se colectează toată cantitatea planificată pentru o
zi, se pune în vase frigorifice şi abia apoi intervin eu, care cu viteză maximă transport sperma
proaspăt recoltată la Institut, unde laborantele o verifică, o selectează în funcţie de performanţe, o
amestecă cu albuş de ou şi o pregătesc în dozele necesare pentru inseminarea artificială a vacilor,
apoi o congelează în azot lichid. Simplu, nu? Şi din câte v-aţi dat seama nici măcar laborantele nu
sunt pe lângă taur când se colectează sperma, darămite contabilele sau funcţionarele. Locul unde
se întâmpla operațiunea asta era la vreo doi kilometri de institut în niște șoproane vechi și din câte
mi se spusese asta era cea mai critică fază așa că acceleram cât puteam să nu moară în fașă
tineretul bovin al țării.

A răams minute în șir cu ochii pierduți în rubiniul sticlelor de pe raft dar de data asta nu am
mai îndrăznit nici unul să îl deranjăm și în cele din urmă a continuat:

4
 — Şi totuşi am impresia că aproape fiecare bărbat din afară care stă de vorbă cu vreuna dintre
angajatele noastre îşi imaginează că ele fac striptease pe lângă taur ca să-l facă să ejaculeze. Ei
bine, trebuie să mărturisesc că aici am şi eu un pic de vină. La nici o lună după ce s-a angajat
Alexandrina asta la noi am văzut că numărul de bărbaţi pe unitatea de suprafaţă a instituţiei creşte
brusc. Electricieni, instalatori şi tot soiul de bărbaţi dubioşi, care, da, ar fi trebuit să vină din când
în când pe la noi, dar nu dădeau cu lunile nici dacă le cădeai în genunchi la telefon, acum se
călcau pur şi simplu în picioare. Şi, a naibii treabă, deşi în camera numărul şase nu era nici un
contor electric şi nici măcar o chiuvetă, toţi dădeau năvală acolo de parcă erau tauri Holster în
căutarea manechinului. Nu mi-a luat mult să văd pe cine considerau ei manechin: pe Alexandrina.
Pe vreo doi dintre ăştia, mai insistenţi, i-am întrebat aşa şoptit, ca şi cum le-aş fi împărtăşit o mare
taină: „Mă, voi ştiţi de ce au angajat-o ăştia pe Alexandrina aici?“. Cum niciunul nu părea să ştie
– sau presupuneau cel mult că e vreo pilă a cuiva, după cum arăta –, eu, care şofer fiind se
presupunea că trebuie să le ştiu pe toate, scăpam aşa frânturi de bârfe amestecate cu informaţii
reale luate de pe Discovery – am observat că asta întotdeauna impune. „Ştiţi“, le spuneam eu, „că
din cauza subţierii stratului de ozon instinctul de reproducere mai ales la mamiferele domestice
mari se află în declin“. După confirmarea plină de respect a interlocutorului, eu continuam cu o
mutră serioasă: „Suntem în urmă cu planul. Acu’ doi ani produceam 23 de kilograme de spermă
pe lună. Acu’ ştiţi cât se recoltează?“. Cum nu ştia niciunul, eu le spuneam ca şi cum le-aş fi
împărtăşit o mare taină: „Numai patru kilograme!“. Şi după ce informaţia asta pătrundea bine în
mintea interlocutorului aruncam aşa peste umăr în timp ce mă depărtam: „De-asta au angajat-o pe
Alexandrina, vezi bine“. Ce-şi imaginau ăştia că face Alexandrina cu taurii nu ştiu, destul că
niciunul nu-i mai dădea târcoale femeii. Poate nu suportau să se facă o comparaţie între
performanţele lor şi cele ale unui taur.

Şi fiindcă veni vorba de ea poate că ar fi bine să v-o şi descriu puţin. Şi aici zău că m-aţi pus
în încurcătură. Nu că nu aş fi eu bun la descrieri; puneţi-mă să v-o descriu pe Manuela de la
contabilitate sau pe Mihaela de la personal şi o oră vă tot vorbesc despre ele. Dar pe Alexandrina
dacă ai fi văzut-o într-o poză zău că nu ţi-ar fi atras prin nimic atenţia. O faţă obişnuită, habar nu
am cum avea părul, cine avea timp să vadă aşa ceva, corpul – aşa şi aşa, mai degrabă rubensian,
mă rog, fund, ţâţe, toate erau la locul lor, dar nimic deosebit. Şi totuşi atrăgea bărbaţii ca un
magnet. Mi-a luat mult timp până să-mi dau seama de ce. În momentul în care stătea de vorbă cu
un bărbat, nu conta ce fel de bărbat era, bărbat să fie, fata asta se schimba cu totul: ochii i se
măreau şi i se umezeau, aerul se încărca în jurul ei de senzualitate şi transmitea toate mesajele
subliminale din lume că, da, ar fi gata să o facă cu tine acolo pe jos, sau pe masă, sau printre

5
eprubete cu spermă de taur, ba chiar mai degrabă acolo. Nu-i o descriere asta, ştiu bine, dar dacă
vă mai spun că nu exista posesor de buletin de sex masculin căruia să nu i se ridice părul pe braţe
în preajma ei poate că am spus destule. A, şi totuşi mai avea ceva: nişte picioare care păreau că nu
se mai termină, pe care mai ştia şi să le pună în evidenţă, pentru că venea cu totul felul de bentiţe
pe care le purta cică pe post de rochiţe. Nici un bărbat nu putea rămâne indiferent în faţa
senzualităţii ei de cadână recent evadată din harem. De fapt din pricina ei s-au certat la cuţite
pentru prima dată directorul ăl mare cu directorul adjunct. Prieteni din copilărie, colegi de şcoală,
de facultate, de chiolhanuri şi de mici afaceri cu spermatozoizii taurilor, împărăţeau de ani de zile
în bună pace peste sperma de taur a judeţului fără ca nimic să întunece prietenia lor. Totul până la
apariţia Alexandrinei. Şi, ca să fiu sincer, şi din cauza modului de se purta cu angajatele al
directorului. Poate că era deformaţie profesională, dar se credea un fel de taur comunal şi pe
deasupra nu ştiu unde naiba mai întâlnise sintagma „le droit du senior“, pe care o aplica în felul
lui. I se părea că are drept perpetuu asupra tuturor angajatelor din subordine, de la femeia de
serviciu până la contabila-şefă, care se apropia cu paşi repezi de 60 de ani, şi considera un afront
personal dacă vreuna evita scârbită mângâierile, apropourile şi vorbele libidinoase de crai trecut.
Cele mai multe strângeau din dinţi şi-l răbdau, pentru că de obicei nu-l ţinea mult, se senilizase cu
totul şi uita de la o vreme să-şi mai finalizeze intenţiile. Altele, mai perverse, îşi rezolvau între
două mângâieri tot felul de interese şi aveau pregătită când intrau la el cererea pe care el o semna
cu ochii închişi între două mângâieri pe muşchii fesieri ai preopinentei. Ehe, câte nu am văzut eu,
dar de, dacă îmi placea postul de şofer trebuia să tac şi să uit.

Dar, uite, iar m-am luat cu vorba. Rămăsesem la cearta dintre ei doi: de adus în Institut pe
Alexandrina o adusese Popescu, directorul adjunct, şi tot el se ocupase de concursul ei, după
principiul: participă toţi şi câştigă cine trebuie. A fost de pomină discuţia dintre ei după ce reuşise
Alexandrina pe post. Până atunci Iacobescu, directorul mare, nici nu o văzuse, dar după ce s-a
întâlnit cu ea prima dată i-a căzut falca şi toată ziua a bântuit în preajma ei, mai rău ca urşii din
Răcădău prin preajma containerelor de gunoi. Mai ales de când aflase că bărbatul ei era şofer de
tir şi pleca prin toată Europa cu săptămânile.

Erau în drum spre Bucureşti şi discutau între ei despre ea, aşa cum făceau de obicei, de parcă
eu nu aş fi fost de faţă.

– Da’ n-o fi curvă? îl întrebă Iacobescu pe Popescu. Că ne umple, dracului, de ceva.

Popescu îşi puse mâna pe inimă:

– Se poate, monşer? Marfă garantată.

6
 Am condus atent mai departe. Eram tocmai pe la Posada, şi acolo nu prea e loc să te uiţi în
stânga şi în dreapta şi cu atât mai puţin în spate, unde erau ei, dar m-aş fi întors să-i privesc în
faţă. Îmi aduceau aminte de o piesă de teatru rusească pe care o văzusem în copilărie, cred că era
o adaptare liberă după Visul unchiului a lui Dostoevski, când unui bătrân şi senil prinţ rămas
văduv i se propune o partidă absolut onorabilă. O tânără de numai 23 de ani care să-i încălzească
bătrâneţile. Aşa întrebase şi bătrânul prinţ după ce o văzuse pe Zina, într-o replică pe care nu pot
să o uit nici acum, peste ani: „Da’ n-o fi stricată?“. Uite unde le stătea lor gândul.

Tot drumul dus şi întors au discutat numai despre calităţile tinerei angajate. Cearta propriu-
zisă a avut loc la întoarcere, când Iacobescu, conform libidinosului său obicei, s-a dus la
Alexandrina să-şi lase balele pe faţa ei ca într-o grotescă ceremonie de marcare a teritoriului.
Parcă şi acum văd scena: în holul institutului, Alexandrina cobora pe scări, Iacobescu a văzut-o,
s-a repezit spre ea, a luat-o în braţe şi a început s-o mozolească pe față. Ea era cu faţa la noi, aşa
că am văzut perfect când a ridicat exasperată ochii în sus, apoi, văzând că şeful ăl mare continuă
să-şi întindă saliva pe ea, încurajat fiind de pasivitatea ei, a privit spre noi, adică spre Popescu şi
spre mine, care rămăseserăm plini de respect în urmă, şi ne-a făcut cu ochiul. Parcă a explodat o
bombă şi l-am văzut pe directorul mare exercitându-şi dreptul să joace scena Marii Furii a
Şefului, scenă pe care de două-trei ori pe an se simţea obligat să o joace în faţa subordonaţilor.

„– Daaa! zbierase el îndelung la Alexandrina. Bine că eu te angajez aici, îţi dau un loc de
muncă în timp ce la uşa institutului e coadă de un kilometru pentru angajări, şi tu mă trădezi cu
ăsta. Te dau afară, te dau afară, de mâine să nu mai vii la lucru!” ... – şi a plecat trântind uşile să
îşi lingă rănile la el în cabinet.

Să traduc puţin: „ăsta“ era directorul adjunct Popescu, după cum am mai spus, eu nu contam
în faţa lor, deşi după cum se va vedea mai târziu ocheada tocmai mie îmi fusese adresată. Iar
„mâine să nu mai vii la lucru“ însemna de fapt „vezi cum te porţi data viitoare“ sau „ar fi bine să
urci imediat la mine în cabinet să mă îmbunezi“. Ca să fii un bun director şi un bun conducător,
consider că trebuie să fii dotat de la natură cu o doză moderată de paranoia, altfel nu simţi
mişcările celor din jurul tău care vor să îţi ia scaunul. Dar Iacobescu mi se părea că exagerat din
toate punctele de vedere. Şi totuşi nici până astăzi nu pricep cum a simţit el, întors fiind cu
spatele, că Brânduşa ne-a făcut cu ochiul. Prefer să cred că a simţit muşchii obrazului mişcându-
se sau poate că genele, pe care asta le avea exagerat de lungi, i-au atins obrazul sau a simţit poate
curentul de aer făcut de ele. Orice accept, dar nu faptul că directorul are puteri telepatice, pentru
că în cazul ăsta chiar de mâine ar trebui să plec de la institut.

7
 Acu’ dacă tot v-am făcut curioşi să vă explic şi de ce. La nici o săptămână după ce a sosit în
institut, Alexandrina a venit la mine cu un bileţel în mână: deplasările cu unica maşină a
Instituţiei se făceau numai cu aprobare expresă de la şeful ăl mare. Ea lucra la financiar şi avea de
dus nu mai ştiu ce situaţii la direcţia județeană de Statistică tocmai în Brașov că institutul ăsta de
care v-am povestit era la câțiva kilometri în afara orașului. Eu, sincer să fiu, crezusem că nici nu
mă băgase în seamă, dar când să plecăm s-a întors să-şi pună actele pe bancheta din spate şi s-a
înghesuit puţin în mine. De unde ştiu oare femeile aşa ceva? Le învaţă la şcoală? Or fi făcut vreun
curs de ăsta de care se tot vorbeşte, Kama Sutra, sau cum s-o fi numind? Ştiu asta din instinct?
Habar n-am, destul că atunci când s-a întors şi-a pus o mână ca să se sprijine pe piciorul meu,
naiba ştie ce buton, ce nerv, ce ganglion a atins, dar jucăria mea a şi ridicat capul, că nu mai ştiai
care-i ea şi care maneta schimbătorului de viteze. Am rămas blocat când m-a întrebat cu o voce
joasă, puţin răguşită şi plină de promisiuni:

– S-a întâmplat ceva?

Am putut numai să dau din cap că nu, nu s-a întâmplat nimic!

Sunt şofer de zece ani, simțeam maşina ca pe o prelungire a trupului meu, dar de data asta,
când să pornesc, să mor io dacă nu am dat în marşarier. Am ajuns de râsul curcilor, bine că nu a
fost vreun director sau altcineva în parcarea institutului să mă vadă, că precis se prindea despre ce
e vorba. Dacă aş fi avut cât de cât minte, m-aş fi dus chiar atunci la director să-i spun că eu am
fost angajat să transport spermă de taur, nu bombe cu picioare, şi să-mi dau demisia. Dar, cum
drumul spre iad e pavat cu intenţii bune, am respirat adânc şi am pornit încet spre Direcţia
Judeţeană de Statistică. Acolo ea a terminat ce avea de făcut în numai câteva minute, iar când s-a
întors la maşină m-a întrebat:

– Ce-ar fi să mergem până în Poiana Brașov? Nu am mai fost de mult şi oricum e prea
devreme să ne întoarcem la lucru ...

M-am pipăit să văd ce bani am la mine. Aveam destui, ca şofer întotdeauna trebuie să ai ceva
pus deoparte pentru o şpagă sau amendă. Sau, de ce nu, pentru o bombă vie ca Alexandrina. Ba
aveam chiar şi un prieten recepţioner la Capra Neagră, care îmi mai dădea în caz de urgenţă o
cameră pentru o oră, două. Când i-am spus asta Alexandrei a bătut din palme încântată ca o fetiţă
care primeşte cadoul mult visat:

– Uau, ce fain o să fie! Nu mi-am tras-o niciodată în Poiana Braşov, deşi sunt braşoveancă
get-beget.

8
 Am rămas blocat, fiindcă, deşi şofer de mulţi ani şi destul de expeditiv, tot eram obişnuit să
am eu iniţiativa şi să simulez o minimă tentativă de cucerire. Am vrut să-i răspund că şi eu eram
braşovean şi că nici eu nu văzusem Biserica Neagră până nu au venit la mine nişte prieteni din
Bucureşti pe care am fost obligat să-i duc să le-o arăt. Dar nu mi s-a părut că are legătura una cu
alta, aşa că am tăcut. Cum drumul prin Livada Poştei e prea vizibil şi riscam să ne întâlnim cu
cineva cunoscut, am ieşit pe Calea Făgăraşului şi am luat-o spre Cristian. Amatorilor de escapade
o să le explic altădată ruta. Un pic de ocol, dar cu maşina ce contează! Când să ieşim din Cristian,
mi-a pus iar mâna pe picior, strângând acum puţin mai tare:

– Nu mai am răbdare până în Poiană. Bărbatul meu e plecat de o lună şi eu ...

A tăcut şi mi-a arătat un drum lateral, mărginit de tufişuri dese. Am tras pe dreapta printre
tufişuri, la capătului unui ogor proaspăt arat. După ce m-a pipăit iar prin pantaloni și a văzut ce
am acolo a exclamat încântată:

— Mamă ce cric grozav ai?

Probabil fiindcă eram șofer a vrut să folosească o comparație din domeniul meu sau cine știe
poate pur și simplu așa i-a venit pe moment să spună fără să își explice nici ea prea bine de ce.

I-an umplut iar paharul și am văzut că toți din jurul mesei erai numai ochi și urechi pentru că
v-am spus omul ăsta avea un talent deosebit și în alte condiții ar fi putu ajunge un actor renumit
după cât de bine îi imita pe cei despre care vorbea. A gustat din vin învântat, a plesăit mulțumit
apoi a spus:

— Ce să vă mai zic: după ce m-a lăsat Alexandrina din mână m-am simţit ca manechinul ăla
jerpelit după ce l-au folosit vreo trei tauri la rând. Mi-am aşezat de bine, de rău cravata – şeful
nostru ţinea la etichetă – şi ne-am continuat drumul spre Poiană. Acu’, celor amatori de poveşti
porcoase le recomand să cumpere Prostituţia, Amor pervers, Vicioasele sau alte reviste de
specialitate, pentru că eu sunt un domn, ce puşca mea, şi atâta lucru am învăţat, să fiu discret. Cel
puţin în ce priveşte amănuntele. Am stat vreo două ore la hotel, am rezolvat ce am avut de
rezolvat, am făcut un duş scurt, am mâncat pe fugă şi ne-am întors la muncă, pentru că, vorba
Alexandrei: „Statul nu ne plăteşte să ne futem!“. Am fost de acord, mai ales că trebuia să
inventăm şi o poveste credibilă pentru întârzierea noastră. Când să intrăm în Cristian, Alexandrina
bate încântată din palme:

„– Uite drumul ăla unde ne-am tras-o prima dată, haaai să mai mergem o dată să vedem cum
e!”

9
 Nebuna aproape trăgea de volan, aşa că am cotit-o iar pe drumul cu pricina, unde Alexandrina
s-a apucat să-mi caute ganglionii nervoşi răspunzători de funcţia hidraulică a cricului. I-a găsit,
ne-am apucat de treabă, şi numai auzim după o vreme la capul nostru: „Târ, târ, târ“ – şi claxoane
după claxoane să ne spargă timpanele. Pe tarlaua proaspăt arată se apucaseră doi, un tractorist şi
încă un tip, urcat pe o semănătoare, de însămânțările de toamnă. Numai că, văzând că am oprit
acolo, au devenit curioși așa că au tras tractorul şi semănătoarea mai aproape şi s-au uitat să vadă
ce facem, iar acum, după ce văzuseră, ca orice ţărani ce se respectă, credeau că treaba asta se
poate face numai cu tărăboi şi zgomote încurajatoare, aşa că unul claxona, iar cel de pe
semănătoare bătea cu o tablă în rezervoarele în care se păstrează sămânţa.

„Am încurcat-o!”, mi-am spus eu, şi parcă mă vedeam cu capul spart, Alexandrina violată şi
cu hainele rupe şi, colac peste pupăză, daţi şi afară după ce s-ar fi aflat că eu am furat fructele din
grădina şefului – asta era expresia lui favorită. Nimic din toate astea nu s-a întâmplat.
Alexandrina, auzind zgomote, a privit spre cei doi şi fără să se oprească din pompat – am uitat să
spun că ea conducea ostilităţile – le-a arătat un deget ridicat în sus în semn de „fuck you“, şi ai
dracului ţărani pricepeau engleza, pentru că, râzând cu gura până la urechi, s-au dus să-şi termine
ogorul de însămânţat. Şansa a fost de partea noastră: ăia doi ori erau homosexuali, ori nu băuseră
destul.

Ce nu am înțeles eu din toată povestea a fost de ce a vrut cu orice preț Alexandrina să facem
câteva poze acolo în mașină chiar în timp ce făceam sex. Singura explicație a fost că probabil își
făcea așa un soi de album cu toți bărbații la care le probase ea cricul.

Spre norocul nostru, nu era la sediu nici un director, pentru că aveam impresia la întoarcere că
mi se citea păcatul pe faţă.

Aşa a început ciudata mea poveste de dragoste: cam la două-trei zile cerea maşina pentru dus
situaţii, iar dacă nu reuşea să obţină maşina mă obţinea măcar pe mine.

– Hai, spunea cu voce răguşită la cele mai neaşteptate ore ale zilei şi mă lua la ea în birou
dacă era singură sau, dacă nu, în debaraua de sub scară a femeii de serviciu care, cu un zâmbet
complice ne împrumuta cheia.

„Orice s-ar întâmpla, voi rămâne numai a ta!“, şoptea ea în clipele în care se simţea foarte
mulţumită de mine şi de cricul meu și totul părea minunat. E drept că în câteva luni am ajuns ca o
umbră şi directorul îmi schimbase porecla din „aracul de fasole“ în „ţârul“, dar după cum se uita
de lung la mine vedeam că deja se gândea la altă poreclă mai potrivită.

10
 Au mai intrat doi clienți și moș Costache s-a oprit din povestit până ce noii veniți s-au așezat
la o masă mai îndepărtată. De parcă povestea pe care avea de gând să ne-o spună era numai
pentru urechile noastre.

— Înainte să ajung la povestea propriu zisă vreau să vă mai spun o singură întâmplare ca să
vă lămuriți mai bine despre ce minte perversă avea Alexandrina asta a mea. În una din zile îmi
spune:

— Știu că tu trebuie să te duci la șopron după spermă ca să o aduci la institut. De unde știi
când trebuie să mergi după ea.

— Păi înainte de momentul recoltării spermei primesc un telefon de la medicul veterinar și

atunci mă duc acolo și aștept ca totul să se termine apoi aduc recipientul la institut unde îl predau
la laborator.

Nu știam eu prea bine ce urmărea așa că am privit-o intrigat și în cele din urmă am aflat:

— Data viitoare când te duci acolo vreau să mă iei și pe mine.

Avea vocea ușor răgușită dar tot nu am înțeles depre ce gînduri are așa că am întrebat:

— De ce?

A roșit așa cum nu aș fi crezut-o în stare și a spus venind mai aproape și privindu-mă fix în
ochi:

— Vreau să văd cum fac dragoste taurii.

Mi-am înăbușit hohotul râs care era gata să îmi scape fiindcă știu că s-ar fi simțit jignită și am
spus cât mai neutru posibil:

— Alexandrina, taurii fac sex nu dragoste!

S-a apropiat și mai mult de mine și împungându-mă cu sfîrcurile dintr-o dată mărite și întărite
a șoptit:

— Tauri fac dragoste numai că nu știi tu. Ei, mă duci sau nu?

Am dus-o pe nebună ce să fac. Am găsit un loc mai ferit, undeva într-o anexă unde se păstrau
diferite lucrui de care nu era nevoie pe moment așa că ne puteam ascunde acolo. Se vedea tot
printr-un gemuleț și totuși noi nu puteam fi văzuți pentru că gemulețul era destul de mic.

11
 Eram nevoit să stau în spatele ei, nu pentru că aș fi fost curios cum făceau „dragoste” taurii ci
pentru că se aplecase peste pervazul gemulețului și findul ei se arcuia într-un mod care părea să îi
facă plăcere lui Mișu al meu, că am uita să vă spun că așa îmi alintam cricul când apărea ceva
interesant la orizont.

Când taurul s-a apropiat de manechin am simțit-o pe Alexandrina cum începe să respire mai
greu iar când acesta a scos un muget răsunător am simțit-o cum începe să tremure și aproape fără
să vrea mâinile ei au început să îmi deschidă feromoarul. Am ajutat-o iar când totul s-a terminat
m-a privit cu ochi strălucitori și a spus:

— Ai văzut că a făcut dragoste? Ai auzit ce muget romantic a scos când a penetrat

manechinul ăla.

— Am auzit cum să nu aud. Cred că dacă ar putea vorbi i-ar fi făcut și o poezie, am spus eu
cât de sarcastic am putut dar Alexandrina nu era într-o dispoziție să perceapă în asemena
momente cuvinte care nu rezonau cu starea ei sufletească.

— Să știi că așa e, m-a apropbat ea serioasă și eu am tăcut fiindcă mai aveam din când în când
nevoie de serviciile ei.

Vremea trecut de atunci dar niciodată nu am uitat cât de excitată a fost atunci când a văzut
taurul încălecînd manechinul.

A tăcut clătinând din capul cărunt de parcă nu i-ar fi venit să creadă nici lui prin ce întâmplări
i-a fost dat să treacă apoi după ce Mădălina a mai adus trei sticle de vin rubiniu și am umplut iar
paharele Moș Costache a continuat:

— Ei, dar să ajung după această lungă introducere şi la Mandarina și o să aflați imediat de ce
i-a rămas numele așa. La institutul nostru fiecare îşi serba ziua onomastică după mărimea
salariului şi după posibilităţi. Cum eram vreo douăzeci și ceva de angajaţi, se vedea bine că
aveam programate cam două chefuri pe lună. Ele se ţineau spre sfârşitul programului de lucru şi
ţineau până se terminau fursecurile şi băutura. Fursecurile ca fursecurile, nu conta prea mult când
se terminau, dar băutură ... de multe ori, după ce se isprăvea cea adusă de sărbătorit, ori se mai
aducea câte un rând, ori puneam mână de la mână, mai ales bărbaţii şi cele câteva femei care
divorţate, care singure, şi ne întindeam la chef până ne apuca noaptea.

Când am împlinit 33 de ani, ca Iisus, eu nu am fost răstignit ca el, dar de trădat am fost şi eu
trădat şi Iuda al meu s-a numit Alexandrina. Cheful a început mai devreme ca de obicei, pe la
amiază, aşa că până la trei, când se termina programul, majoritatea erau bine afumaţi. Unii mai

12
aduceau de ziua lor muzică şi se mai încingea şi câte un dans discret, dar eu am adus altceva:
cartea Povestea poveştilor de Ion Creangă. Unii auziseră de ea, alţii chiar mai citiseră pe ici, pe
colo fragmente, dar de data asta eu le-am oferit un regal. Am citit-o clar şi cu dicţie, şi mă bucur
să vă spun că nimeni nu a plecat oripilat din sala de şedinţe. Ba, mai mult, am fost rugat să
recitesc anumite pasaje mai porcoase, iar unul din colegi mi-a făcut semn cu piciorul pe sub masă
să mă uit la jurista noastră: un munte de femeie care moţăise în osânzele ei până a auzit
pronunţându-se cuvântul magic. Şi atunci gura ei repeta involuntar denumirea organului pe care
se părea că ea nu-l mai văzuse de ani buni. A fost un haz nebun şi toată lumea se uita numai la ea,
deşi biata femeie nu pricepea deloc de ce. După ce am terminat de citit, atmosfera s-a înviorat de-
a binelea şi toată lumea şi-a amintit cel puţin câte un banc fără perdea, iar chiar dacă avea perdea
aceasta era dată voios la o parte. Eu, ca şofer, nu prea beam nici măcar la astfel de chefuri, pentru
că nu ştiai în ce moment avea chef de plimbare vreunul dintre directori. De data asta, fiind ziua
mea, poate că m-am întins un pic la chef şi am băut mai multe pahare ca de obicei. Nu mult,
numai atât cât să fiu în vervă. Exagerat de multă vervă, după cum veţi vedea. Pe la vreo opt seara,
privind lung la Alexandrina şi uitând de recentele mele păţanii cu ea, am început să „fabulez“.
Mai ales că rămăsese singura femeie – mă rog, şi jurista, dar, după cum v-am spus, aia nu conta.

– Eu nu-l înţeleg pe bărbatul ăla al tău cum poate să plece cu săptămânile şi să lase singură
aşa o frumuseţe de femeie ...

Cei doi directori şi-au scos nasurile din pahare, dintr-o dată treji, şi au privit atenţi la mine. Nu
prea erau obişnuiţi să-mi audă vocea, dar, la dracu’, o dată pe an era ziua meu, nu? Nici ceilalţi nu
mai basculau din fursecuri şi erau atenţi, aşa că eu, prizonier al propriului meu rol, am continuat:

– Eu să am o femeie ca tine în fiecare zi când aş veni acasă aş cumpăra un kilogram de

mandarine din acelea roşii, cu miezul zemos şi dulce ...

Deja îi făcusem pe toţi curioşi, prea curioşi chiar, dar asta era, trebuia să continui. Parcă eram
la emisiunea aceea „Vorbeşte marea“, numai că la mine vorbea palinca.

– Şi ce-ai mai face pe urmă? întrebă ea cochetă.

– Ei, mai întâi aş curăţa toate madarinele şi le-aş desface în feliuţe subţiri ...

Cu privirea ţintă în ochii ei, de parcă ceilalţi nici nu ar mai fi fost acolo, am continuat:

– Apoi te-aş dezbrăca şi te-aş întinde pe pat, pe urmă una câte una aş pune fiecare feliuţă de
mandarină pe tine ... aş începe de la sâni şi aş coborî tot mai jos, până la buric şi chiar mai jos ...

13
 – Pe urmă ... , şopti ea, şi şoapta i se auzi ca descărcarea unui pistol în încăpere.

– Pe urmă aş începe să mănânc fiecare feliuţă, una câte una, lingând bine locul să nu rămână
nici o urmă pe pielea ta ...

– Pe urmă ...? şopti ea iar, dar nimeni nu a aflat ce urma să se mai întâmple pentru că mistreţul
ăla de director, cu capul lui ca o bilă, a început să zbiere făcându-şi numărul, dar nimeni nu l-a
mai ascultat; toţi bărbaţii cred că erau cu gândul la feliuţele de mandarine şi la modul lor de
aşezare în jurul buricului Alexandrei.

A doua zi ar fi trebuit să-mi dau seama ce va urma, după kilogramul de mandarine pe care m-
a trimis directorul să-l cumpăr. La nici o oră mă trimite după aceleaşi fructe şi directorul adjunct.
Cu ocazia asta am luat şi pentru mine un kil, că nu se ştie. Pe la zece am fost să aduc un transport
de spermă, iar când m-am întors la institut parcă era iadul de pe lume: directorul adjunct o
chemase pe Alexandrina la el în birou şi nici una, nici două a dezbrăcat-o – se zvonea că nici ea
nu se împotrivise prea mult – şi a presărat-o toată cu felii de mandarine, postură în care i-a şi
surprins directorul mare. După scandalul de pomină care a urmat, Alexandrina dusă a fost şi nu a
mai văzut-o nimeni. Nici măcar bărbatu-său, care a bântuit câteva zile pe lângă institut, convins
fiind că o ţinem închisă în cine ştie ce hrubă din subsolul clădirii. Nici cu Iacobescu nu a fost mai
bine; pe capul nostru au căzut tot felul de controale din care nici el nu a ieşit prea bine. A fost
schimbat, trecut undeva la munca de jos, acum el e cel care ia temperatura rectală la tauri înaintea
montei. Dintre multele femei care roiau altădată în jurul lui nici una nu îl mai bagă în seamă, iar
el se pare că s-a prostit cu totul.

La vreo şase luni am primit din Emiratele Arabe un plic. În el am găsit doar o fotografie din
care Alexandrina, pe marginea unei piscine, privea lascivă şi plină de reproş – tot ea! – spre mine.
Un şeic, sau naiba ştie ce era, stătea în spatele ei şi îşi ţinea o mână extrem de posesiv pe umărul
Alexandrinei, iar cealaltă pe un soi de jungher care aducea mai degrabă a iatagan. După cum se
uita de crunt, părea că ştie şi să-l folosească la o adică, şi încă foarte bine. În jur se vedea atâta
aur, încât părea că jumătate din tezaurul dacilor fusese adunat acolo. Pe spatele fotografiei erau
scrise deasupra numai câteva cuvinte:
„Moș Costache fir-ai a dracului să fii cu Mișu al tău cu tot că tare vă mai duc dorul. Ție mai
puțin dar lui Dino în mod sigur îi duc fiindcă mi-e dor de el ca de mama.
Vezi grămezile astea de aur din jurul meu? Pe toate le-aș da bucuroasă pentru o oră de
zbenguială cu Mișu!”

14
 Apoi cu gesturi de mare magician a scos un portofel vechi și jerpelit pe care aveam să îl
mai văd de nenumărate ori și care de fiecare dată apoi mi-a dat fiori fiindcă știam că atunci
urma să scoată cineva bani din buzunar pe pariurile lui costisitoare.
Ne-a arătat o fotografie veche pe care se vedea o femei de o frumusețe răpitoare exact așa
cum a descris-o iar pe spatele fotografiei erau cuvintele de care ne vorbise.
Am întors-o pe toate părțile și în cele din urmă am spus:
— Cu toată părerea de rău Moș Costache dar sper că nu vrei să crezi că mă convingi așa
de ușor să cobor cele trei sticle de vin de Porto de pe raft. Fotografia asta puteai să o primești
de la o fostă colegă care a plecat în emirate și pe urmă să rogi o altă femeie să scrie textul de
pe spate că într-adevăr pare un scris de femeie.
Moș Costache își mângâie alene mustățile apoi privind când la unul când la altul a spus:
— Dar dacă vă demonstrez că întradevăr eu am făcut sex cu femeia aia plătiți voi cele trei
sticle de vin de Porto? Că tare le mai duc dorul! Ține careva la pariul ăsta?
Am privit în jur dar se vedea treaba că ceilalți erau pățiți pentru că priveau ba în jos, ba își
făceau de lucru prin buzunare.
În cele din urmă deși Gilu mi-a dat un ghiont pe sub masă am spus:
— Ok, Moș Costache, dacă mă convingi fără nici o urmă de îndoială că ai făcut sex cu fata
asta frumoasă plătesc eu cele trei sticle cu condiția să le bem aici cu toții.
Moș Costache a ridicat din umeri și a spus:
— Dă-o încolo că doar nu o să le duc acasă. Aici au fost câștigate, aici le bem.
S-a ridicat în picioare ca să fie văzut de fata de la bar care butona ceva la telefon:
— Mădălino, adu te rog cele trei sticle de Porto la care le duc de atâtea zile dorul.
— Hei, am spus eu. Parcă era vorba că numai după ce mă convingi.
Moș Costache s-a așezat liniștit și a mai scos încă odată portofelul lui vechi în timp ce toți
ceilalți își dădeau coate și zâmbeau iar Gilu s-a apucat cu mâinile de cap mimând disperarea.
Din portofel Moș Costache a scos încă o fotografie pe care mi-a întins-o mai întâi mie. În ea
se vedea aceeași femeie parcă puțin mai tânără dar în mod sigur era ea. Fotografia era făcută într-
o mașină și Moș Costache ne-a lămurit:
— E vorba de fotografia pe care ne-a făcut-o în mașină pe când coboram din Poiana Brașov,
chiar când am făcut sex și din care i-am cerut și eu una ca să o am ca amintire.
În fotografie păreau destul de apropiați ea era aproape călare peste el dar tot nu mi se părea o
dovadă credibilă.
I-am înapoiat-o cu părere de rău:
— Moș Costache, îmi pare rău să îți spun dar în nici un tribunal din lume fotografia asta nu ar
fi admisă ca probă că dumneata i-ai tras-o doamnei. Da păreți destul de intimi dar nimic mai mult
decât atât. Domnișoară, poți să duci te rog sticlele înapoi. Domnul de data asta nu m-a convins.

15
 Fata de la bar, Mădălina dacă am reținut eu bine, a apucat o sticlă dar în loc să facă ce i-am
spus eu a luat tirbușonul și cu îndemânare i-a scos dopul.
— Hai, am strigat eu dar fata a început să toarne vinul în pahare și mi-a arătat doar spre Moș
Costache care după ce s-a căutat îndelung în buzunare a scos o lupă și a spus:
— Păi hai să privim ceva mai bine la fotografie să vedem dacă ar fi sau nu admisă ca probă în
vreun tribunal.
Am luat lupa și am privit îndelung dar fără să văd nimic altceva decât tot pe cei doi doar că
ceva mai mari.
— Nu văd nimic în plus!
— Asta pentru că nu privești unde trebuie, a spus el calm și mi-a arătat cu degetul o imagine
palidă reflectată în parbrizul mașinii unde se vedea fundulețul rotund al femeii care îl încălecase
pe Moș Costache care era cu pantalonii în vine.
Gilu a clătinat din cap dojenitor spre mine dar asta tot nu l-a împiedicat să plescăie mulțumit
după ce a savurat primul pahar.
— Și doar ți-am zis, a spus el de câteva ori în seara aia și în sinea mea m-am jurat să nu mai
pariez niciodată contra lui Moș Costache.

16
 Sex cu perfuzia în venă

— I zi Moș Costache care a fost cea mai rușinoasă pățanie pe care ți-a fost dat să o trăiești a
întrebat unul din noii noștri colegi de muncă și care părea neobosit în a asculta la nesfârșit
poveștile acestei Șeherezade cu barbă care era portarul nostru.
Moș Costache și-a frecat gânditor mustățile a privit semnificativ spre raftul unde câteva sticle
de vin Tamianka, vinul preferat de regina Maria când stătea la Balcic. Cum colegul ăsta al nostru
era ceva mai nou se vedea treaba că se prindea mai greu așa că unul dintre noi l-a lămurit:
— Moș Costache îți dă de înțeles că povestea lui face cel puțin o sticlă de vin din aia bună.
Novicele s-a uitat mai bine la sticlă și a exclamat:
— Auleu, păi vinul ăsta face cât o șampanie bună!
Am intervenit și eu în discuție după ce am ridicat a neputință din umeri:
— Păi ce să-i faci? Regina asta a noastră avea gusturi bune nu glumă. Bune dar scumpe.
În cele din urmă colegul cel tânăr a fost convins să cumpere o sticlă plus promisiunea că dacă
povestea îi place mai dă una.
După ce a gusta din pahar și și-a șters iar mustățile Moș Costache a început să povestească:
— Unii dintre voi mă știți ceva mai bine și bănuiesc că ați aflat că niciodată nu m-au dat banii
afară din casă. Nu că aș fi cine știe ce fire cheltuitoare dar salariul de portar este cam mic așa că
de-asta mai povestesc câte o întâmplare hazlie pe ici pe colo ca să mai fac ros de câte o delicatese
din asta, arătă el spre lichidul auriu din pahar.
După o scurtă pauză, timp în care mai gustă puțin din pahar, a continuat:
— Poate știți sau nu dar am avut de-a face cu femei care se scăldau în bani dar niciodată,
niciodată nu am primit nici un leuț de la nici una dintre ele. Ne bucuram unul de altul cu ce ne-a
lăsat Dumnezeu la îndemână fără să ne folosim de ochiul dracului ca să ne sporim plăcerea.

17
 După tăcerea lungă care a urmat ne-am dat seama că Moș Costache se gândea cât să ne spună
și cât nu din povestea care promitea să fie interesantă.
— Acum câțiva ani s-a ivit nu știu cum în viața mea o moldoveancă din Chișinău. Tamara și
nu mai știu cum. Femeie bogată ce mai. Învârtea banii cu lopata cum se zice pe la noi și pot zice
că în perioada aia am dus-o cel mai bine. Nu știu ce naiba de afaceri învârtea și nici nu mi-a păsat
dat chiar că avea bani grămadă. Mă mutase din locuința mea sărăcăcioasă într-un hotel în centru,
mi-a cumpărat un rând de haine noi pe care oricât am încercat să le refuz nu am reușit așa că până
la urmă ca să-i astup gura bogată a trebuit să accept. Ca și alte câteva avantaje pe care tot așa nu
am putut să le refuz mai ales de gura ei.
— Dar nici un leuț măcar, l-am stârnit eu.
A ridicat din umeri:
— Ai dreptate nici măcar un leuț. În schimb vreau să vă spun că l-a muncit pe bietul Mișu
cum nu l-a mai muncit nici o altă femeie în viața mea așa că una peste alta cred că și-a scos
pârleala.
—Am uitat să îți spun că Moș Costache ăsta al nostru este deosebit de bine dotat și își alintă
scula, zicând-i Mișu, am precizat eu pentru tânărul coleg care nu prea cunoștea bine lumea.
Moș Costache își continuă netulburat de intervenția mea povestirea:
— Domnule părea nesătulă și de fiecare dată găsea metode să-l trezească la viață fiindcă am
uita să vă spun că avea vreo patruzeci și ceva de ani dar era bine făcută, trupeșă și niște țâțe care
putea să scoale și morții din gropi. După câteva numere mă culcam și eu și Mișu ca niște prieteni
care și-au făcut datoria din plin și numai ce o vedeam că se fâțâie prin cameră în bucile goale iar
țâțele păreau doi porumbei ceva mai mari care fugeau de uliu. Eu voiam să dorm dar Mișu nu și
nu că cică hai să vedem și noi despre ce este vorba acolo și ce naiba caută femeia aia în mijlocul
nopții. Eu aveam o bănuială ce căuta și în scurtă vreme chiar găsea așa că abia spre dimineață
reușeam să ațipesc un pic, poate m-ați văzut și voi că într-o vreme mai mult picoteam în ghereta
mea decât păzeam.
Goli paharul de vin și făcu semn novicelui să i-l umple iar pe urmă după ce acesta se
conformă a continuat:
— Toate ca toate numai după o vreme a observat că mă opream fulgerat de durere când îi era
lumea mai dragă. Mișu ca Mișu ar fi vrut să continue numai pe mine mă străpungea o durere soră
cu moartea puțin mai sus de șale și trebuia să mă opresc palid la față.
— Ce ai? m-a întrebat ea înspăimântată fiindcă totuși în felul ei ținea ala mine așa cum ai ține
la un vibrator foarte performant.
— Mă doare, am arătat eu în partea dreaptă, acolo unde mă fulgerase durere. Mă doare
cumplit.
S-a încruntat și femeia de afaceri a luat inițiativa. A pus mâna pe telefon deși era miezul
nopții a găsit undeva un ecograf funcțional și a trezit o tânără doctoriță care să îmi facă o
ecografie. Ar fi putut foarte bine să mergem la urgență dar la valoarea ei nu se potrivea așa ceva
așa că m-a urcat încovrigat de durere în mașină și m-a dus la cabinetul doctoriței.

18
 Aceasta, o tânără drăguță cu ochii mijiți de somn și care vorbea puțin peltic a pornit aparatul
și după ce primit plicul cu onorariu a făcut ochii mari și m-a așezat pe masă ținându-mă strâns ca
și cum i-ar fi fost frică să nu mă scape din mâini și odată cu mine și plicul consistent.
Doctorița a început să îmi așeze câteva șervețele în pantaloni ca să nu mă murdăresc prea tare
cu gel și spre rușinea mea Mișu când a simțit mâinile moi de femeie în preajma lui a fost curios să
vadă despre ce este vorba mai ales că pastilele de NoSpa pe care luasem la ieșirea din hotel își
făcuseră efectul și nu mă mai durea nimic.
— Ce faci acolo? a întrebat Tamara bănuitoare.
— Păi îi așez șervețele de hârtie în pantaloni ca să nu se murdărească domnul cu gel.
— Lasă-l să se murdărească, a spus Tamara hotărâtă. O să-l șterg eu pe urmă. Tu vezi ce are.
În numai câteva minute tânăra doctoriță s-a lămurit:
— Domnule dragă aveți doi calculi biliari de toată frumusețea și în mod sigur că durerea este
provocată de ei. La mișcări bruște se pot mobiliza și provoca aceste colici biliare de care vorbiți.
— Drăguță, o întrerupse Tamara hai să precizăm câteva lucruri: unul domnule dragă asta este
așa numai pentru mine, pentru tine este vorba de domnule pacient. În al doilea rând mișcările
astea bruște de care vorbești ar putea fi mișcările făcute în timpul sexului? Că domnul ăsta așa în
vârstă cum îl vezi mi-o trage ca un armăsar.
Am înghițit în sec fără să știu de ce să mă bucur mai mult: de obrazul devenit dintr-o dată
purpuriu al doctoriței sau de lauda directă a Tamarei. Oricum pentru orice eventualitate am mai
privit încă odată diploma doctoriței atârnată la loc vizibil pe perete și am hotărât în sinea mea să îi
mai fac o vizită mai târziu să vedem cum evoluează pietroaiele mele.
Tamara i-a mulțumit scurt și după ce am ajuns înapoi la hotel a luat telefonul în mână și nu i-a
mai dat drumul până când nu a obținut o programare pentru mine la una dintre cele mai bune
clinici particulare din București. Nu spun care pentru că după câte s-au întâmplat în ea dacă se
află cumva precis își pierd bieții oameni licența.
Am ajuns spre ora prânzului în București, am fost internat de urgență într-un salon drăguț iar
Tamara m-a lăsat după ce mi-e urat zâmbitoare însănătoșire grabnică atât mie cât și lui Mișu.
Am intrat ca pe un fel de bandă rulantă în care totul a decursa ca pe roate, analize, anamneze
și hârtii astfel că a doua zi pe la ora șase am fost trezit și dus în sala de reanimare unde urma să
aștept să îmi vină rândul. În ciuda influenței pe care în mod sigur Tamara o avea și aici erau totuși
înaintea mea câteva urgențe care au fost preluate așa că asistenta șefă m-a anunțat că mai aveam
vreo două, poate chiar trei ore de așteptat. Asta era ce puteam face și parcă nu îmi venea să îmi
cred ochilor că numai cu câteva ore în urmă mă jucam cu Tamara în camera de hotel iar acum
așteptam să fiu operat. Priveam tavanul imaculat când a intrat iar asistenta:
— Pentru a vă pregăti pentru operație trebuie să vă pun o branulă și o perfuzie. Branula era de
fapt un simplu ac înfipt în venă, fixat bine cu leucoplast în care a înfipt apoi acul unei perfuzii.
A dat să plece dar după ce a ieșit s-a întors puțin rușinată:
— Aveți un vizitator domnule Costache, a spus ea și s-a dat loc făcând loc să intre o Tamara
sfioasă ca niciodată și care era puțin îmbujorată.

19
 — Păi tocmai mi-ați spus, am zis eu către asistentă că la reanimare nu au voie vizitatorii.
— Ei mai sunt și excepții, a spus enigmatic asistenta și m-am întrebat cât de gros o fi fost
plicul care a convins-o să-i dea drumul Tamarei înăuntru.
Mă aștepta prima operație din viața mea și aveam un morcov în fund cât un stâlp de telegraf
așa că am întrebat-o cam repezit pe femeia îmbrăcată într-o rochie vaporoasă care o făcea să arate
trăsnet:
— Ce-i cu tine aici? am întrebat-o cam repezit.
S-a dat mai aproape de mine și a spus șoptit:
— Știi, m-am interesat mai mult despre operația asta a ta. Nu este deloc periculoasă numai că
te face indisponibil atât pe tine cât și pe Mișu al tău vreo două săptămâni. Hai să o mai facem
odată aici.
— Femeie ești nebună? Din minut în minut urmează să fiu operat și tu crezi că îmi arde de așa
ceva.
Cu mâna liberă l-am atins pe Mișu:
— Tu nu vezi că și băiatul ăsta de frică s-a transformat într-un biet zgârci nefolositor.
A zâmbit larg:
— M-am gândit eu și la asta, a spus ea și a scos din poșetă o pastilă albastră cu dungi albe pe
ea.
A desfăcut-o din ambalajul transparent și mi-a arătat-o:
— Viagra forte, își face efectul în numai zece minute în loc de o oră ca cea obișnuită. În mod
normal se pune în apă pentru că este efervescentă dar nu avem timp de așa ceva. Tu înghite-o și
eu îți dau o gură de apă și se dizolvă ea undeva până ajunge în stomacul tău.
— Femeie, ești nebună, am spus eu dar ea a ridicat nepăsătoare din umeri, fluturând prin fața
ochilor mei pastila.
— Nebună și nimfomană, am precizat eu și ea a repetat ridicarea din umeri.
— Spune-mi ceva ce nu știu, a răspuns ea și profitând de neatenția mea mi-a înfipt pastila
între buze apoi cu un gest nu prea delicat mi-a împins-o pe gât în jos.
A scos o sticlă mică de apă plată și mi-a dat să beau tot așa mai mult forțat apoi m-a șters de
data asta mai delicat de apa care mi se scursese pe față și pe bărbie și gât.
— Ei cum este? a întrebat ea după numai câteva minute.
— Nu știu cum este, de unde naiba să știu că nu am mai luat niciodată porcării din astea așa
că nu știu ce efect ar trebui să aibă.
Nu avusesem nevoie până acum de nici un fel de stimulent: un corp mișto de femeie era
pentru mine cel mai bun stimulent așa că chiar eram un novice în privința asta. Dar mă rugam din
toate puterile la Mișul al meu să-și vadă de lucru și să nu îndrăznească cumva să ridica capul. Nu

20
era nici momentul nici locul potrivit mai ales că prima perfuzie care îmi era făcută în venă mă
intimida groaznic.
Tamara nu părea intimidată nici de locul unde se afla și nici de situația mea. L-a pipăit pe
Mișu prin pijama și a exclamat triumfătoare:
— Funcționează, să știi că funcționează!
Eu nu simțeam nimic fiind prea stresat pentru așa ceva dar se pare că Tamara era mulțumită
de ceea ce simțea așa că cu o mișcare bruscă mi-a tras pantalonii de pijama în jos și m-a încălecat.
După cum am spus era o femeie destul de robustă așa patul pe care eram s-a zguduit dar nu părea
să-i pese de asta așa că a început să se miște frenetic încât mi-era frică că o să ne răsturnăm cu tot
cu pat. Totuși se pare că paturile moderne sunt făcute pentru tot felul de eforturi astfel că a
rezistat și în cele din urmă Tamara s-a apropiat de final deși eu nu simțeam nici un fel de plăcere
ori din cauza stresului ori din cauza pastilei date de ea. Ce am uitat să precizez este că Tamara
când ajungea la orgasm scotea niște răgete de leoaică sălbatică fecundată în savanele Africii.
Speram ca de data asta, ținând seama de locul unde se afla să se abțină dar se pare că a fost
ceva peste puterile ei astfel că în curând țipetele ei s-au făcut auzite parcă cu și mai multă putere
decât altădată.
Am încercat să-i pun mâna la gură să o opresc dar în mâna stângă aveam branula în care era
înfiptă perfuzia iar cealaltă mi se încurcase în firele care duceau la tensiometru așa că pas de mai
face ceva. Am lăsat destinul să se desfășoare și pe nebună să urle. Ea nu vedea nimic fiind
întoarsă cu spatele spre ușă dar eu la un moment dat am văzut ușa deschizându-se și o mulțime de
capete ițindu-se din ea.
Toți care erau în ușă au asistat așadar la dezlănțuirea finală a Tatianei și sunt sigur că nici unul
dintre ei nu mai văzuse așa ceva. Mi s-a părut că văd și un brancardier care ne filma cu un telefon
dar medicul i-a dat una peste mână de i l-a trântit pe jos și i-a spus:
— Dacă văd că apare filmul ăsta pe Youtube cu mâna mea te strâng de gât.
Concluzia la care au ajuns toți a fost că moldovencele sunt cele mai teribile femei și ca să se
prevină alte incidente am fost luat repede anesteziat și băgat la operație deși sincer să fiu eu am
crezut că o să fim scoși cu șuturi în fund atât eu cât și Tatiana din clinică cât ar fi ea de
particulară.
Când i-am spus despre temerea mea Tatianei după ce toată tevatura s-a încheiat și Mișu a
început iar să se achite de sarcini așa cum știa el mai bine Tatiana s-a dezbrăcat grăbită și m-a
trântit în pat:
— Ce vorbești gogomane? Păi tu nu ai aflat încă că aia e clinica mea?
De uimire Mișu al meu era cât pe ce să se facă de rușine pentru prima dată în viață dar în cele
din urmă a trecut la treabă dar așa parcă cu un pic de respect în plus.
Moș Costache a terminat de băut tot din pahar și a privit cu jind la raftul unde se mai etalau
încă trei sticle de Tamianka.
— Frumoasă poveste, a spus colegul cel nou dar nu cred o iotă din ea.
Moș Costache a arătat spre raftul unde își etalau aurul cele trei sticle de vin rămase.

21
 — Dacă mai dai o sticlă îți arăt o dovadă clară în așa fel ca să nu te mai îndoiești:
Novicele îl privi lung apoi se încruntă:
— Moș Costache dacă mă convingi că tot ce ai spus e adevărat în seara asta bem toate cele
trei sticle de Tamianka să știu că până luăm salariu mănânc numai covrigi.
— Mădălina, adu te rog cele trei sticle de Tamianka. Puștiu ăsta nou face cinste.
— Stai, stai așa Moș Costache! Am spus că numai dacă mă convingi și să știi că sunt greu de
convins.
— Lasă să vină vinul că ești ca și convins a spus Moș Costache și a scos din buzunar un
telefon ultima generație:
A butonat ceva la el apoi a explicat:
— Cadou de la Tatiana doar nu vă închipuiți că am eu bani de o asemenea sculă.
După ce a găsit ce căuta a întors telefonul spre noi să putem vedea filmulețul: din spatele unor
buci generoase se vedea o față de om peste măsură de uimit dar în ciuda faptului că era puțin
schimonosită de efort era fără nici o urmă de îndoială a lui Moș Costache.
— Să-mi bag cricul! a exclamat noul coleg care era șofer și care mai folosea câte o expresie
din meseria de bază.
După ce a băut primul pahar din cele trei sticle Moș Costache a explicat:
— Infirmierul a recuperat telefonul cu filmul intact fiindcă se pare că telefoanele astea
moderne sunt ceva mai rezistente decât par la prima vedere. E adevărat că nu l-a pus pe Youtube
dar sunt atâtea locuri unde poți să postezi în ziua de azi orice.
Puștiul cel nou a băut și el un pahar apoi a spus cu năduf către noi:
— Aduceți-mi aminte ca niciodată, dar niciodată să nu mai pun nici un pariu cu omul ăsta!
— Stai calm, am spus eu ca să-l mai liniștesc, că noi toți am pierdut cel puțin câte un pariu
dacă nu chiar două cu el pe tema aventurilor lui. Că unele chiar par prea gogonate dar zău că toate
sunt adevărate.
Am băut în tăcere restul de vin de parcă ne-ar fost frică să-l mai stârnim pe Moș Costache la
vorbă să nu trebuiască să mai scoatem iar bani din buzunar pe pariurile lui pe care le câștiga
întotdeauna.

22
 Gemenele

Cu câteva zile înainte de salariu când banii din buzunare se cam împuținau ne mutam cu toții
la berăria de lângă institut unde prețurile erau mai acceptabile și la ora când ajungeam noi erau
destul de puțini clienți încât Moș Costache să-ți poată depăna în liniște poveștile.
După ce halbele de bere au fost aduse la masă de o chelneriță dolofană și cu ochi alunecoși
Moș Costache a început să vorbească:
— Pe vremea când s-a întâmplat povestea cu gemenele, a început el să ne povestească, acu
vreo douăzeci și ceva de ani nu se făcea atâta caz de vârsta fetelor ca acum. Dacă dădeai cu basca
în ele și nu cădeau și mai aveau cumva și buletin erau numai bune de ștangă…
Uneori Moș Costache avea un limbaj mai deocheat dar îl iertam ba uneori, fără să vrem, îl mai
și copiam când voiam să impresionăm pe cineva.
Mai luă o gură de bere și continuă:
— Eram tot portar și atunci dar pentru că mă aveam bine cu cei de la Informatică mi-au pus și
mie la poartă un hârb de calculator și o conexiune de internet ca să îmi treacă vremea mai ușor. Pe
atunci puțină lumea avea internet așa că printre puștoaicele din jurul Institutului eram așa un fel
de Moș Crăciun venit ceva mai timpuriu. Mai ales că după ce plecau toți funcționarii din clădire,
mai primeam câta una așa mai dezghețată în ghereta mea și profitam de faptul că în timp ce ea se
juca cine știe ce joc, eu mă jucam cu țâțele ei. Unele mă lăsau, și atunci le mai lăsam și eu la
internet, altele săreau de fund în sus și atunci, la despărțire le spuneam să nu mai vină.
— Păi și cu internetul cum facem? Că am primit teme și…
Ridicam din umeri și le ziceam cu părere de rău:

23
 — Să-ți cumpere internet mă-ta și tac-tu, că tu ești fată cuminte și trebuie să lucrezi legal, de
acasă și nu prin vecini.
Ne privi în parte pe fiecare din noi, să vadă dacă îl urmărim atent, așa cum făcea de fiecare
dată când intra în miezul problemei. Văzând că eram numai ochi și urechi continuă:
— Dintre toate care veneau pe la mine se detașau cam la o mie de pași de celelalte, două
gemene făcute așa în ciuda… penisului.
De obicei spunea cuvintelor pe nume dar chiar atunci se apropiase chelnerița să ne mai aducă
un rând de beri și Moș Costache, pudic, a folosit varianta din dicționar a termenului nu cea
populară. Deși, sincer să fiu, parcă nu avea aceeași savoare.
După ce a plecat chelnerița Moș Costache a continuat:
— Una din gemene, să-i zicem Ana, ca să le putem deosebi, venea mai des pe la mine și nu
părea foarte interesată de ceea ce fac eu cu țâțele ei în timp de ea naviga pe net. Soră-sa în
schimb, să-i zicem Corina, dacă încercam să o apuc de țâțe sau să-i pun mâna pe fund, sărea în
sus de parcă era arsă cu fierul roșu. Nu că ar fi fost asta o problemă: mă mulțumeam la o adică și
cu una din surori, nu aveam eu cine știe ce fantezii să fut gemene, dar avea și mama lor o fantezie.
Era o văduvioară cochetă și plină de viață care din motive obscure și numai de ea știute le
îmbrăca pe cele două gemene tot timpul identic. De aici a venit și toată dandanaua.
Privi iar în jur, apoi tăcu câteva momente ca și cum ar fi încercat să retrăiască cele ce ne
povestea.
Ridică în cele din urmă din umeri a neputință și spuse ca și cum el n-ar fi avut nici o vină în
ceea ce s-a întâmplat mai departe.
— Într-una din zile vine Ana la mine într-un trening atât de subțire și de transparent încât a
trebuit să fac eforturi să nu i-l dau jos când s-a strecurat în gheretă pe lângă mine. După ce a mai
trecut ceva timp și toată lumea din institut a plecat acasă am încuiat ușa și am trecut în spatele ei.
Parcă a simțit ce vreau pentru că s-a ridicat de pe scaun, eu l-am împins la o parte și m-am lipit de
ea. Mai departe s-a întâmplat ceea ce trebuia să se întâmple dar n-o să dau amănunte că nu sunteți
copii să fiți interesați de pornoșaguri. Tot ce vreau să vă spun este că a fost minunat și pentru
mine cât și mai ales pentru ea pentru că în zilele următoare a tot venit. Totul a intrat într-un fel de
rutină și Ana venea aproape zilnic pe la mine spre nemulțumirea celorlalte pretendente la
navigarea pe apele tulburi ale internetului. Intra și după ce plecau toți angajații se apleca peste
ghișeu, eu îi trăgeam pantalonii de trening și chiloțeii, întotdeauna albaștrii, în jos apoi treceam la
treabă. De vre-o două ori am încercat să-i spună să vină și sora ei pe la mine dar mi-a explicat sec
că nu numai că e foarte pudică dar este și virgină. Pe soră-sa, Corina n-am mai văzut-o deloc în
această prelungită lună de miere.
Se scărpină încurcat în cap ca și cum nu ar fost încântat de ceea ce avea să urmeze. Se mai
încurajă cu o gură de bere și după ce oftă adânc continuă:
— Într-una din zile după o absență ceva mai îndelungată o văd pe Ana, sau cel puțin așa am
crezut eu, că vine ca de obicei și, după ce mă salută se așază la calculator exact așa cum trebuia.
Am închis ușile de la intrare apoi m-am așezat în spatele ei, i-am tras mai întâi pantalonii apoi am
rămas uimit: fundulețul era tot fundulețul apetisant pe care îl știam atât doar că de data asta
chiloțeii erau roz. Am trecut peste amănuntul acesta mai ales că scula mea cerea dreptul să vadă și

24
ea despre ce anume era vorba acolo. Am scos-o, a părut încântată de ceea ce era în fața ei așa că
am proptit-o în locul potrivit și am dat să-mi văd de treabă. Mai întâi am văzut că Ana tremura
toată, lucru care nu i se mai întâmplase apoi am observat că acolo unde lucrurile se petreceau de
obicei lin și fără pic de împotrivire de data asta ceva se opunea cu tărie. Neobișnuit să întâmpin
rezistență am împins cu forță și am obținut un țipăt din partea Anei și o smucitură din elementul
meu penetrator. Și-a ridicat dintr-o mișcare chiloței și pantalonii și a zbughit-o pe ușă pe care a
descuiat-o dintr-o mișcare. Am rămas prost privind la puțulica mea fleașcă și plină de sânge…
Cum a rămas gânditor unul din noi a îndrăznit să-l întrebe:
— Atât? Mai departe nu s-a întâmplat nimic? Că parcă începuse interesant…
— Ehei, ce e mai interesant de-abia acum urmează.
Oftă și continuă:
— Nu trec zece minute de când a plecat cea care am crezut eu că e Ana, când o văd pe mama
fetelor, văduvioara cea zurlie că vine cu una din fete de mână, mai mult trăgând-o și îmbrâncind-o
până la mine în gheretă. A belit niște ochi mari la mine și a țipat cât a ținut-o gura:
— Vreau să-mi spui chiar în momentul ăsta ce i-ai făcut Corinei?
Am privit uimit la fata care stătea cu ochii în jos și nu zicea nimic: deci mai înainte fusese la
mine totuși Corina cea pudică și virgină.
Ce era să-i răspund la o asemenea întrebare? După cum arăta de înfuriată cred că mi-ar fi fost
mai ușor să-i arăt ce i-am făcut decât să-i explic prin vorbe dar am lăsat-o să-și consume energia
și în cele din urmă i-am spus și eu:
— Vă rog să mă scuzați doamnă! Am crezut că e Ana.
Se făcu și mai roșie la față cu o nuanță și ridică vocea cu o octavă când mă întrebă:
— Păi și ce dacă ar fi fost Ana?
Am ridica neajutorat din umeri și am mărturisit:
— Păi Ana vine pe aici aproape zilnic pe aici ca să facem sex…
A rămas blocată un minut întreg apoi m-a întrebat rar și apăsat:
— Ana vine zilnic pe aici să faceți sex?
— Mda, am recunoscut eu cu o jumătate de gură.
A mai respirat o dată adânc și s-a întors spre Corina:
— Tu știai că soră-ta vine aici ca să și-o tragă.
Tot cu o jumătate de gură a recunoscut și Corina:
— Știam…
Biata mamă părea depășită de situație dar după ce și-a revenit a întrebat-o:
— Păi dacă știai ce face nebuna de soră-ta aici tu la ce ai mai venit?

25
 Răspunsul a întârziat mult dar în cele din urmă a venit:
— Eram curioasă să văd cum este…
— Vrei să vezi cum este? a întrebat mama ei furioasă.
La semnul afirmativ al fetei, văduvioara a țipat:
— Uite așa este!
Și i-a tras bietei fete cea mai răsunătoare palmă pe care bietei mele gherete de portar i-a fost
dat să o pomenească.
A prins-o de mână și duse au fost.
Toți cei care l-am ascultat am oftat adânc parcă credeam și parcă nu prea.
— Nu te cred măi Moș Costache, prea le înflorești frumos, a spus unul din noi.
Moșul zâmbi sfătos și spuse:
— Dacă mai dați un rând vă demonstrez că totul e adevărat.
Unul dintre noi a mai comandat un rând și până să vină berea Moș Costache a continuat:
— Scandalul s-a aplanat în cele din urmă și după ce totul s-a liniștit într-o zi mă trezesc cu
Corina la ușă. Mă uit bănuitor în stânga și în dreapta apoi o primesc în mica mea gheretă de
nebunii.
— Ce-i fată? Ce vrei?
Privind sfios în pământ mă întrebă:
— Aș vrea să pun o întrebare mai intimă?
— Mă rog, ținând seama că am fost destul de intimi la un moment dat cred că ți se poate
permite lucrul acesta. Zi și întreabă.
A mai ezitat puțin pe urmă privindu-și tot vârfurile la pantofi întrebă:
— Oare acum eu mai sunt virgină?
Am strâns din dinți ca să nu dau drumul la cel mai mare hohot de râs al zilei și am răspuns cât
se poate de serios:
— Dragă fată, cum eu nu sunt medic ginecolog, există o singură metodă să verificăm. Deși
din câte știu eu Mișu al meu nu prea dă greș așa că probabil că nu mai ești.
— Mișu? se miră ea. Cine-i Mișu.
Mișu părea și el interesat de discuție pentru că chiar așa strâns în pantaloni cum era deja își
dublase dimensiunile.
L-am scos și i l-am arătat iar ea a rămas cu ochii ațintită asupra lui. Pentru că părea foarte
interesată de subiect l-am decalotat de câteva ori făcând-o să belească ochii mari probabil pentru
că nu mai văzuse așa ceva. A început să respire greu și a întrebat curioasă:
— Și cum o să procedăm?

26
 L-am scuturat pe Mișu care căpătase dimensiunile normale de luptă și i-am răspuns.
— Ca de obicei… tu te întorci cu spatele și îl lăsăm pe Mișu să exploreze. Dacă te doare un
pic atunci încă mai ești virgină… dacă nu, nu…
Nu a mai așteptat alte îndemnuri s-a întors cu spatele, i-am tras în jos pantalonii de trening și
chiloțeii roz și l-am lăsat pe Mișu să-și facă de cap. Fata nu a scos nici un țipăt ci doar gemetele
obișnuite ale femeilor când se întâlnesc cu Mișu.
Privind spre chelnerița care ne pregătea la tejghea halbele cu bere adăugă:
— Pe urmă cele două surori s-au alternat când una, când alta pe la mine până când s-au
măritat și ele și nu au mai fost nevoite să vină pe la mine. Au făcut copii, s-au îngrășat, nici nu le-
ai mai recunoaște acum.
— Bine, bine, a spus unul dintre noi, dar ai spus că dacă mai luăm un rând de bere ne
demonstrezi că totul a fost pe bune.
Moș Costache ridică serios un deget:
— Să vină berea mai întâi, rosti el sentențios.
— Hai domnule, chiar nu ne crezi pe cuvânt?
— Vă cred, vă cred, spuse Moș Costache împăciuitor. Numai că dovada mea vine odată cu
berea.
Am rămas toți în așteptare și în cele din urma chelnerița, o femeie dolofană, între două vârste
ne-a pus tava cu halbe pe masă.
După ce le-a pus pe masă a dat să plece dar Moș Costache a prins-o de mână:
— Și ia zi Corino care mai este viața ta?
Chelnerița l-a privit bănuitoare:
— Viața mea e bună dar eu sper că nu te apuci să le povestești la oamenii ăștia de Mișu al tău
și de prostiile pe care le-a făcut.
— Prostii par acum Corina, acum că a îmbătrânit și el dar când era tânăr și zglobiu nu ziceai
chiar așa.
Chelnerița plecat zâmbind din colțul gurii spre alți clienți iar noi mulțumiți că poveștile lui
Moș Costache nu erau chiar numai povești am mai comandat din proprie inițiativă încă un rând.

27
 Sex în trei pe malul apei

Moș Costache ăsta, de care v-am mai spus, avea pe lângă talentul de povestitor şi talentul de a
lega orice obiect sau întâmplare din jurul lui cu una din nenumăratele lui amintiri de cele mai
multe ori cu tentă sexuală.
De data asta, eram numai eu şi cu el în una din cârciumile unde ne pierdeam de obicei serile,
iar la bar servea Mădălina, o fată gravidă în luna a șasea și lângă care Moș Costache se simțea
bine pentru că, după cum spunea el, se simte bine lângă oameni care au burta mai mare ca el.
Tocmai degustam un vin roșu pe care ni-l recomandase Mădălina, când în cârciumă a dat
să intre un client cu un câine-lup după el.
— Nu-i voie cu câini aici! a strigat autoritară Mădălina şi a arătat spre un afiş care era
prins pe perete chiar la intrare.
— Bine, bine, a spus împăciuitor omul. Am să îl leg la intrare până beau o bere.
— Nici la intrare nu-i voie, că sperie clienții care vor să intre, a spus şi mai autoritară
Mădălina.
Omul s-a încruntat, iar câinele a privit urât spre barmaniță, de parcă ar fi ghicit că ea este
dușmanul care nu îl lasă să intre.
— Păi, şi eu cum fac să beau o bere? a întrebat ezitând omul.
— Nu știu și nu mă interesează, a spus Mădălina într-una din stările proaste ei date de
sarcină. Dacă vine Sanepidul şi mă găseşte cu un câine aici, mă amendează de nu mă văd.
Moș Costache a clătinat dojenitor din cap şi i-a spus:

28
 — Mădălino, Mădălino, te faci tot mai rea pe zi ce trece!
S-a întors apoi spre clientul din uşă:
— Adu câinele aici şi am să-l bag sub masă unde nu-l vede nici dracu, nu numai
Sanepidul.
Mădălina a vrut să zică ceva, dar văzând privirea lui Moş Costache a dat numai din umeri
şi a spus:
— Sper să te muşte de ouă să-ţi vină odată mintea la cap!
Moş Costache numai a zâmbit şi a întins mâna spre câine, întrebându-l pe stăpân:
— Cum îl cheamă?
— Rex, i-a răspuns cu îndoială stăpânul câinelui, dar să ştii că nu este foarte prietenos cu
străinii.
Moş Costache s-a ridicat de la masă, s-a apropiat de câine, i-a dat mâna să i-o miroasă
apoi l-a mângâiat uşor pe cap şi l-a apucat uşor de zgardă, trăgându-l după el până l-a băgat cu
totul sub masă. Câinele l-a urmat docil şi, după ce a ajuns acolo, şi-a pus capul în poala lui
Costache care desfăcuse picioarele ca să-i facă loc.
După ce stăpânul câinelui s-a întors cu berea la masa noastră, a privit uimit la câine şi a
spus nedumerit:
— De când îl am încă nu a făcut aşa ceva. Se vede treaba că eşti un om cu sufletul bun.
Moş Costache a clătinat din cap şi a spus tare ca să audă şi Mădălina:
— Aşa e norocul meu, să mă iubească câinii şi femeile.
Fata a auzit, dar a clătinat numai din cap de parcă nu ar fi vrut să se ia în vorbă cu bătrânul
fiindcă îl ştia ce-i poate pielea.
Nemulţumit de efectul obţinut asupra ei, Moş Costache spuse de data asta ceva mai tare:
— Câinii mă iubesc pentru sufletul meu bun şi femeile pentru pu*a mea mare! O am aşa
de mare că i-am pus şi nume: îi zic Mişu.
De data asta a obţinut efectul scontat, pentru că Mădălina a sărit ca arsă:
— Moş Costache, dă-o dracului de treabă şi ai grijă cum vorbeşti că te poate auzi lumea:
aici e cârciumă, nu bordel cum îţi închipui.
Lumea care l-ar fi putut auzi era formată din mine, ea şi clientul care tocmai intrase şi care
nu părea deloc deranjat de limbajul bătrânului, pentru că se hlizea cu gura până la urechi.
Cum câinele îl privea în ochi pe Moş Costache, bătrânul îl mângâie pe cap şi spuse:
— Că tot veni vorba de câini, aş vrea să vă povestesc şi eu o întâmplare cu un câine.
Privi pierdut spre bar unde sticlele cu băutură parcă abia aşteptau să fie băute şi povestite.
Stăpânul câinelui era un bărbat între două vârste, care după palmele pline de bătături părea
un muncitor de pe vreunul din şantierele din jur, a dat mâna cu noi şi după ce ne-a spus că îl
cheamă Alexandru, a adăugat:

29
 — Ascultăm şi dacă întâmplarea este faină, mai dau eu un rând.
Cunoscând talentul lui Moş Costache, am spus sigur de mine:
— Domnule dragă, din câte îl ştiu, poţi să dai de pe acum băutura.
Moş Costache a zâmbit satisfăcut de lauda mea şi a început:
— Ştiu că nu vă vine a crede, dar în urmă cu zeci de ani am fost şi eu tânăr, ba, mai mult,
am făcut şi eu la fel ca toată lumea pe atunci armata. Pentru că aveam gura cam bogată şi
atunci ca şi acum, după ce am depus jurământul, am fost trimis la şcoala de gradaţi aşa, mai
mult ca un fel de pedeapsă decât ca o recompensă. La şcoală eram fugăriţi mai ceva ca hoţii
de cai pe dealurile Făgăraşului, că la Făgăraş am făcut armata. Mai ales un sergent din Reghin
avea pică pe mine şi mă alerga de îmi dădeam sufletul din mine, deşi nici până astăzi nu ştiu
de ce. Nu ştiu cum, între două alergări din astea, am aflat că sergentul meu era îndrăgostit
lulea de o elevă din clasa a douăsprezecea din Reghin care îl trata cu indiferenţă.

— Al meu eşti, nenicule! mi-am spus eu şi am început să picur un fir de poveste în

urechile celor care ştiam că se află în relaţii bune cu el. Le spuneam ălora că eu scriam pentru
unii şi pentru alţii scrisori pentru fetele rămase acasă şi că ele erau în limbă după ei când
citeau scrisorile compuse de mine.
Nu a trecut o săptămână până când se pare că vorbele mele au ajuns unde trebuie pentru că
la una din orele de instrucţie sergentul a strigat cu voce sonoră ca de obicei:
— Adăpostiţi-vă! Aviaţie inamică la orizont.
A strigat apoi după mine care mă lansasem alături de ceilalţi din pluton la vânarea de cai
verzi pe pereţi:
— Soldat Dobrescu Costache, la mine!
Cum eu eram soldatul cu pricina, m-am oprit apoi m-am apropiat de sergent.
A predat comanda plutonului unui alt sergent, apoi mi-a făcut semn să mă aşez alături. A
scos porthartul şi a început să se uite pe hărţi. Le-a studiat el ce le-a studiat, dar cum piz*a pe
care voia să o fu*ă nu apărea pe ele, în cele din urmă şi-a luat inima în dinţi şi mi-a făcut
semn să mă aşez lângă el apoi m-a întrebat:
— Auzi Costache, vorbeşte lumea pe aici că te-ai pricepe să tromboneşti fetele în scris.
Greu i-o fi fost lui ditamai sergentul să mă întrebe pe mine, un neica nimeni până ieri, aşa
ceva. Dar dacă tot m-a întrebat, i-am răspuns cu o figură serioasă:
— Aşa e tovarăşe, sergent. Cel mult trei săptămâni şi fata pică, dacă citeşte scrisorile
compuse de mine.
Am clătinat gânditor din cap, apoi am adăugat:
— Hai patru, dar nu mai mult de cinci săptămâni, dacă fata este foarte căpoasă şi
frumoasă.
— Păi, ce are una cu alta? a întrebat el bănuitor.

30
 — Are, am spus eu făcând pe specialistul, că dacă fata este frumoasă, este conştientă de
frumuseţea ei şi atunci e normal să se lase mai greu.
L-am convins să îmi arate scrisorile trimise de ea şi totodată şi fotografia ei. Toate au fost
bune şi frumoase până când i-am văzut fotografiile că erau mai multe. Şi toate erau color, într-
o vreme când aşa ceva era o raritate, şi toate arătau o fată care semăna mai mult cu o artistă
decât cu o elevă din clasa a XII-a.
— Să mă ia naiba, sergente! mi-am şoptit în barbă şi am început chiar acolo, sub copacul
de care mă sprijineam, să o trombonesc, dar o făceam în aşa fel încât parcă o făceam mai mult
pentru mine decât pentru el.
I-am dat scrisorile compuse de mine, el le-a transcris şi în patru săptămâni scrisorile fetei,
o chema Dorina, îşi schimbaseră cu totul tonul şi eu abia dacă mai vedeam câmpul de
instrucţie pentru că îl lămurisem pe sergent că efortul prelungit îmi diminuează inspiraţia.
Cu o lună înainte de a se termina şcoala de gradaţi, când urma să fim făcuţi şi noi din
simplii soldaţi, caporali, m-am hotărât să „întorc” fața aşa cum citisem că se face cu agenţii
dubli în cărţile de spionaj.
Într-o bună zi, mi-am luat inima în dinţi şi i-am scris Dorinei tot adevărul de la cap la
coadă, iar în scrisoare am pus şi o fotografie de-a mea ca să se convingă de bunele mele
intenţii. A fost un chin până când am primit o scrisoare de la ea, fiindcă mă gândeam că dacă
m-a dat de gol sergentului, în luna care mai rămâneam sub comanda lui avea să mă facă
arşice.
Din fericire, chiar dacă a durat aproape o săptămână, scrisoarea ei m-a liniştit în cele din
urmă cu totul. Am costatat din scrisoarea ei că nu numai că arăta bine, dar şi că avea o minte
brici, fiindcă mi-a spus s-a prins încă de la prima mea scrisoare că nu mai era sergentul omul
din spatele textelor.
Am mai schimbat câteva scrisori şi cum se apropia vremea să terminăm şcoala de gradaţi
după care aveam să căpătăm câte o săptămână de permisie, am stabilit să ne întâlnim în
Reghin. Cunoşteam Reghinul pentru că eram născut acolo şi chiar dacă plecasem de mic copil
din el, îl mai vizitam periodic de câteva ori pe an pentru că aveam o grămadă de rubedenii în
el şi în localităţile din jur. O verişoară de-a mea avea tocmai atunci nunta, aşa că rezolvam
două lucruri într-o singură călătorie cu drumul meu în Reghin.
Am stabilit să mă întâlnesc cu Dorina în parcul Tineretului, era cel mai aproape de gară şi
urma să o aştept pe a treia bancă de la intrarea în parc. Reghinul nu avea garnizoană pe
vremea aia, aşa că probabil că aveam să fiu singurul soldat în uniformă din oraş şi putea să mă
recunoască uşor. Pe lângă asta, eu aveam fotografia ei aşa, că nu aveam cum să greşesc.
Tocmai mă gândeam la singura fotografie pe care mi-a trimis-o şi în care, spre deosebire
de cele trimise sergentului meu, era într-un costum de baie minuscul care lăsa să se vadă cât
de bine este dotată. Zâmbeam, visam şi în visul meu eu îi dădeam deja sutienul jos şi mă
jucam cu sfârcurile ei, făcând-o să se împotrivească, dar parcă numai aşa, de formă.
Am fost trezit din visul meu de o zguduitură şi de o pereche de ochi căprui care mă
priveau drăgăstoşi din poala mea.
Văzând că îl privim nedumeriţi şi curioşi ne lămuri:

31
 — Erau ochii unui câine lup imens care se aşezase în poala mea, profitând de starea mea
de visare. Avea o lesă, iar capătul celălalt al lesei îl ţinea Claudia Cardinale care şi ea mă
privea la fel de uimită.
— Ei, dă-o dracului, spuse Alexandru. Adică chiar Claudia Cardinale în persoană?
Moş Costache ridică din umeri:
— În cele din urmă, mi-am dat şi eu seama că nu putea fi actriţa italiană, dar secunde în
şir, să mă ia naiba, dacă nu am crezut că este vorba chiar de ea. Din cauza asta mi-am dat
seama destul de târziu că minunea care ţinea câinele în lesă îmi vorbea, ba, mai mult, îşi cerea
scuze pentru câinele ei. Câine care era, de fapt, o căţea şi pe care o chema Cora, fusese
„pensionată” de la o unitate militară şi fusese cumpărată de bărbatul ei ca să o scape de
eutanasiere.
— Frumos gest, am spus eu atunci mecanic şi am mângâiat cu frică căţeaua pe cap.
— Poţi să o mângâi fără grijă, a spus femeia şi s-a aşezat lângă mine. Este înnebunită după
soldaţi, mi-a mărturisit ea, cum vede unul nici nu o mai pot stăpâni, că imediat îi sare în braţe,
cred că le duce dorul celor lângă care a fost crescută.
În numai câteva minute, am aflat că pe doamnă o cheamă Eniko, că are 30 de ani şi că
soţul ei este avocat şi că este plecat pentru o săptămână la Cluj şi că este foarte curioasă de ce
îi plac Corei atât de mult soldaţii, încât zău că ar încerca şi ea o dată să vadă despre ce este
vorba.
A spus asta pe un ton şăgalnic, în aşa fel încât în orice moment să poată să spună că a fost
numai o glumă, dar sincer să fiu, eu nu am luat-o deloc aşa.
Eniko, doamna de care vă vorbeam,  se aşezase lângă mine pe bancă şi cum era puţin mai
scundă ca mine, îi vedeam perfect decolteul astfel că Mişu al meu a început să mişte şi Cora a
devenit curioasă să vadă ce se mişcă sub botul ei şi a ridicat capul. Doamna a privit şi ea şi s-a
ridicat dintr-o dată roşie la faţă.
— Cora, hai să mergem! a spus ea răguşit, dar am avut impresia că în mintea ei a zis de
fapt: „Cora, hai să mergem, că, dacă mai stăm mult, soldatul ăsta te fu*e şi pe tine şi pe
mine!”
Din câte ştiam eu, căţelele dresate folosite în armată erau lăsate să nască o dată sau de
două ori, apoi erau castrate şi orice instinct sexual suprimat, aşa că eu nu bănuiam bietul câine
de gânduri perverse. În schimb, nu acelaşi lucru puteam spune despre stăpâna ei care se
depărta unduind graţios din fundul mai mult decât apetisant. Bine, când eşti soldat toate
fundurile ţi se par apetisante, dar asta este deja altă discuţie.
S-a depărtat cu paşi mari destul de mult, apoi s-a întors cu viteză şi fără să spună nimic
mi-a dat o carte de vizită. Era prima carte de vizită pe care o primeam şi nu am putut să zic
ceva şi nici să mă ridic în picioare din cauza lui Mişu, aşa că am mormăit ceva cu glas stins şi
am pus cartea de vizită cu contur auriu în buzunarul de la veston. Am privit cum se depărta
trăgând cu putere de lesa Corei care parcă ar fi vrut să vină înapoi la mine.
Nu ştiam ce să fac: cartea de vizită cu margini aurite mă ardea în buzunarul de la vestă,
dar când îmi aduceam aminte de fotografia Dorinei, parcă aş fi vrut totuşi să o aştept mai
degrabă pe ea. La mine, cuvântul e cuvânt!

32
 Nu a trebuit să aştept mult: la câteva minute după ora două a apărut şi ea şi nu a fost
nevoie de cine ştie ce multe cuvinte să ne recunoaştem, aşa că m-a luat de mână şi am plecat
să-mi arate parcul. Pe drum ne opream cam după fiecare tufiş să ne sărutăm şi în curând i-am
spus că trebuie să scurtăm plimbarea pe motive de Mişu. Cum nu a priceput, i-am arătat
pantalonii mei care erau aşa de umflaţi cum nu-mi aminteam să mai fi fost de multă vreme.
A roşit aşa cum se cuvine şi, în ciuda experienţei mele în privinţa femeilor, nu mi-a dat
seama dacă roşeşte de ruşinată ce este sau roşeşte de excitată. Oricum, în parc nu părea să
aveam vreo şansă să rezolvăm ceva, fiindcă, deşi nu era prea multă lumea la plimbare, nu
oferea niciun loc cât de cât mai ferit privirilor.
În cele din urmă, tot ea a luat iniţiativa şi cu un ochi la cărare şi cu unul la pantalonii mei
umflaţi, m-a dus pe malul Mureşului care avea cam la trei, patru sute de metri de pod o râpă
destul de abruptă ca să descurajeze eventualii plimbăreţi. Am coborât ţinându-ne de mână în
râpă, deşi ea părea că are de gând să mă ţină de altceva. Un copac îmi oferea un loc de care să
mă sprijin, aşa că m-am aşezat jos lângă el şi, în curând, trecând peste orice timiditate, Dorina
mi s-a aşezat în poală cu picioarele desfăcute. Scâncea şi părea atât de nerăbdătoare că, în cele
din urmă, l-am scos şi pe Mişu să-i arăt Mureşul, iar Dorina şi-a dat grăbită chiloţii jos. Când
s-a aşezat iar în poala mea, mi-am dat seama că de pe malul celălalt al Mureşului puteam fi
zăriţi ca în palmă, dar eram mult mai preocupat de iscusinţa cu care Dorina l-a ascuns pe Mişu
într-un loc atât de cald şi plăcut, că, sincer să fiu, mi s-a împăienjenit vederea. Încă o dovadă
că sângele unui bărbat nu-i făcut să alimenteze ambele capete în acelaşi timp.
După ce a trecut o vreme extrem de plăcut, am sesizat nişte zgomote supărătoare care au
ajuns în cele din urmă la urechile mele. Privind peste umărul fetei am văzut pe malul celălalt
al Mureşului vreo cinci oameni care se opriseră şi comentau situaţia. În locul ăla, Mureşul
părea să aibă o lăţime de cel puţin cincizeci de metri, deci nu exista riscul să treacă înot la noi
şi să ne întrerupă.
Erau destul de deranjate şi hăuliturile lor şi, în cele din urmă, concertând-mă mai bine, am
putut auzi ce strigau:
— Fu*e-o, mă! striga unul care părea mai vocal, dar nu am putut concentra mai bine
pentru că astfel i-aş fi răspuns să se uite mai bine, să vadă că, de fapt, eu sunt cel fu*ut.
Oricum, se părea că ne apropiem de final, pentru că Dorina îşi accelera mişcările, iar eu
am închis ochii în aşteptarea momentului final. Moment care nu a fost să vină pentru că am
simţit o respiraţie caldă şi un bot umed încercând să se aşeze în poala mea. Poală care era
momentan ocupată de o Dorină frenetică care nu se dădea cu niciun preţ întreruptă pentru că
îşi continua mişcările, în timp ce scâncea cu glas stins: „marş, potaie, marş de aici!”
Cora, pentru că despre ea era vorba, nu se dădea dusă, mai ales că la capătul celălalt al
lesei stăpâna ei privea cu ochii măriţi cam tot în locul în care era capul căţelei.
— Ce faceţi voi aici? a întrebat ea cu vocea schimbată şi respirând greu, dar nu m-am
obosit să-i răspund fiindcă m-am gândit că este doar o întrebare retorică pentru că până la
vârsta ei aflase în mod sigur despre ce este vorba când un băiat şi o fată stau în poziţia aia.
Eniko a prins în cele din urmă capul căţelei de sub bot ca să o ia de pe noi şi nu aş fi sigur,
dar cred că l-a atins puţin şi pe Mişu, aşa în treacăt, apoi, după ce s-a depărtat câţiva paşi, s-a
întors iar şi mi-a mai lăsat o carte de vizită, înainte de a apuca să-i spun că mai am una, apoi s-
a depărat iar, dar parcă îşi uitase ochii la mine în pantaloni fiindcă nu se mai dădea dusă.

33
 Ăia de dincolo de Mureş hăuleau de se auzea până la gară, Eniko pleca, dar mai mult
venea, aşa nu m-am mirat când Mişu, bosumflat de toată tevatura asta, a început să se facă
ceva mai mic aşa că, cu toată părerea de rău, în cele din urmă Dorina s-a extras din dispozitiv.
Le-a făcut cu pumnul celor de pe malul opus apoi şi-a luat chiloţii pe ea fără să-i pese de ei.
Cum Mişu a rămas expus, am scos şi eu din buzunar o batistă pe care armata îl obliga pe
fiecare soldat să o aibă la îndemână, sincer să fiu nu ştiu dacă pentru aşa ceva, dar mi s-a părut
un moment potrivit să o folosesc în cele din urmă.
— Ouau, ce tare, a exclamat Eniko uimită şi eu nu ştiu dacă s-a referit la Mişu care nu
prea mai era deloc tare sau la faptul că noi, tinerii, ne permitem lucruri care ei, doamnei
avocat, îi erau interzise.
Oricum, după părerea mea şi a lui Mişu, prima întâlnire cu Dorina a fost un fiasco total, ba
aş spune că toată ziua a fost la fel, deşi spre seară lucrurile parcă şi-au mai revenit. După ce
m-am despărţit de Dorina, am dat un telefon doamnei avocat, cum îi plăcea ei să îşi spună şi
mi-a spus să trec peste vreo patru ore pe la ea, după ce dădea drumul la slujnică.
M-am plimbat prin oraş cele câteva ore şi, în cele din urmă, a trebuit să intru într-o bodegă
şi să stau ascuns până când venea vremea să merg la Eniko. Prin centru nu exista bărbat mai
în putere care să nu se apropie de mine şi să mă bată pe umeri, felicitându-mă ca şi cum aş fi
Făt Frumos care a învins zmeul. În cele din urmă, am aflat că eram felicitat pentru întâlnirea
pe care eu o consideram ratată de pe malul Mureşului.  De la unul mai vorbăreţ am aflat că, de
fapt, cam ăla era locul preferat al Dorinei să se întâlnească cu băieţii şi cam toţi se adunau pe
la două dincolo de Mureş ca la spectacol.
Dacă tot am aflat asta, m-am hotărât să i-o las pe Dorina sergentului, era frumoasă, ce-i
drept, dar un pic prea cunoscută în oraş pentru gusturile mele. Am mers, aşadar, la doamna
avocat unde am rămas peste noapte, iar a doua zi am plecat la nuntă, la verişoara mea, unde
alte chestii mult mai minunate mi s-au întâmplat.
— Nu te cred, a spus Alexandru, după ce Costache a terminat de povestit. Ai povestit
frumos, ce-i drept, dar nu te cred, a repetat el apăsat.
Moş Costache a arătat spre barul ticsit cu băuturi din spatele Mădălinei şi spune:
— Acolo, sus de tot, la loc de cinste sunt două sticle de Tamianka bulgărească. Le văd de
peste un an cum stau acolo, dar nu am avut niciodată bani să le cumpăr. Dacă îţi demonstrez
că totul a fost adevărat, le aduci aici, la masă, să le bem?
Alexandru s-a apropiat de tejgheaua barului să poată citi preţul, apoi a dat din mână a
lehamite: se părea că pentru salariul lui de şantierist nu conta foarte mult, aşa că s-a întors
vesel la masă.
— Dacă mă convingi că totul a fost adevărat, acum le aduc la masă.
— Nu te lăsa prostit, domnule! a strigat de la bar Mădălina. E vin de colecţie de peste zece
ani şi e trei sute de lei sticla.
— Tu să taci, Mădălino! a strigat vesel Costache şi a scos cu gesturi de mare maestru un
portofel vechi şi jerpelit.
Cu ochii ţintă la noua noastră cunoştinţă, a scos mai întâi o carte de vizită veche pe
marginile căruia se mai puteau încă vedea uşoare urme aurii, apoi, cu gesturi de mare
prestidigitator, a mai scos una şi le-a întins pe amândouă peste masă spre Alexandru.

34
 — Prima, a arătat el, mi-a fost dată de doamna avocat pe bancă, în parc, iar a doua mi-a
dat-o când o înnodam pe Dorina. Cred că a uitat că mi-a mai dat una, dar la vederea lui Mişu
şi-a pierdut uzul raţiunii.
Alexandru le-a luat cu evlavie apoi le-a mirosit, deşi după patruzeci  de ani sau cât ori fi
trecut de când i-au fost date lui Costache, puţin probabil să mai poarte vreo urmă de miros.
— Miroase a doamnă, mă, a spus el cu respect. Kadar Eniko a fost o doamnă, măi, se vede
după ce cărţi de vizită avea încă de pe atunci.
Le-a întins cu părere de rău înapoi spre Moş Costache şi s-a dus la bar de unde a revenit
cu cele două sticle de Tamianka.
— Şi vinul ăsta este făcut tot pentru doamne, a spus Costache. Era vinul preferat al reginei
României. Este vorba de regina Maria şi numai vin din acesta bea când se retrăgea pentru
odihnă la castelul din Balcic în Cadrilater.
Mădălina a venit să ne desfacă sticlele şi a adus nişte pahare curate.
— Să bei şi tu un pahar, Mădălina, măcar să ştii ce gust are ca să le povesteşti şi altora
care ar vrea să cumpere.
— Nu beau! a spus ţâfnoasă Mădălina.
— De ce? a întrebat făcând pe naivul Moş Costache.
— Nu mai fă pe prostul, a spus fata întorcând-se la bar. Ştii foarte bine de ce.
A început să spele cu furie paharele, apoi s-a oprit şi a privit crunt peste tejghea:
— Şi să nu te prind că le spui ceva de pariu.
— O să fiu mut ca un peşte, a spus serios Moş Costache, dar ochii îi sclipeau veseli.
După ce am băut vinul şi am ieşit afară, l-am întrebat despre ce anume este vorba, deşi
aveam o bănuială. A ridicat doar din umeri:
— Am făcut pariu cu ea că dacă reuşesc să îi vând vinul ăla scump, luna asta mă lasă să
contribui şi eu puţin la băiatul ăla pe care îl are în burtică. Oricum, nu ştie cine-i taică-su, aşa
că măcar despre mine are referinţe bune.
Ne-am despărţit cu promisiunea că ne vom întâlni în a doua seară ca să ne povestească
despre păţaniile lui de la nuntă. Alexandru a promis că vine şi el şi începeam să mă simt ca în
povestea „O mie şi una de nopţi” cu o Şeherezadă mustăcioasă şi amatoare de vin bun.

35
 O verișoară sexy și dulce

A doua zi, alertaţi de mine că numai cu o seară înainte s-a băut vinul de Tamianka care ne
făcea de atâta vreme cu ochiul de pe raftul Mădălinei, s-au prezentat la cârciumă şi ceilalţi doi
colegi ai mei de birou, Vasile şi Gilu despre care poate v-am mai vorbit.  Cred că le era frică
să nu rateze iar cine ştie ce eveniment important şi nu l-au ratat pentru că la numai câteva
minute după ce ne-am aşezat la masă şi savuram deja prima bere, Mădălina a fost chemată la
intrarea din spate şi, când a revenit, avea în braţe trei, da, trei sticle de vin de Tamianka.
Exact atunci au intrat în local şi Moş Costache cu Alexandru care era tot cu câinele după
el.
După ce s-au aşezat la masă, Costache a privit lung spre cele trei sticle, apoi a luat-o la
rost pe fată:
— Păi ce crezi tu că faci aici, fată? Vrei să ne bagi la cheltuieli?
— Nu vă bag la nicio cheltuială, dar patronul dacă a văzut că s-au vândut cele două sticle,
a fugit azi în depozit şi a mai adus trei. Le-a mărit şi preţul, le-a făcut 320 lei bucata, aşa că vă
rog de data asta fără pariuri, că rămâneţi fără bani.
— Mai vedem noi, a mustăcit Moş Costache cu ochii strălucind şi privind lacom la cele
trei sticle cu lichid auriu.
— Mai vedem noi, a repetat el şi a mângâiat câinele care se aşezase iar cu capul în poala
lui, de parcă ar fi uitat că are stăpânul lângă el.
Alexandru, noul venit în gaşca noastră poate pentru că se simţea bine şi pentru a forţa
puţin integrarea, s-a dus la bar şi a comandat trei sticle de vin roşu. Abia când Mădălina le-a
adus la masă, am văzut cu toţii că era vin roşu de Segarcea şi, mustăcind puţin, Alexandru a
întrebat:
— Ştiţi ce se spune despre vinul de Segarcea?
— Ştim, a răspuns cu nonşalanţă Mădălina.

36
 A privit în jur, dar cum mai erau numai vreo trei clienţi în spatele încăperii, s-a aplecat
spre noi şi a spus cu voce scăzută:
— Vinul roşu de Segarcea, face piz*a harcea, parcea.
Ne-a privit pe fiecare în parte, apoi a întrebat:
— Mulţumiţi? Asta voiaţi să auziţi?
Adevărul este că ne dezumflase cu tupeul ei şi, de parcă asta nu ar fi fost de ajuns, înainte
de pleca, l-a privit lung pe Moş Costache şi a spus:
— Dar nici cu cel de Tamianka nu mi-e ruşine. Aseară şi-a făcut treaba destul de bine.
Moş Costache s-a încruntat spre ea înainte de a-i răspunde:
— Parcă era vorba să păstram în secret pariul nostru.
Mădălina a dat numai mustrător din cap:
— Şi mult ce l-ai păstrat, nu-i aşa? Toată lumea mi-a vorbit azi numai de el. Încă un pic şi
mă aşteptam să spună la televizor că ţi-ai petrecut noaptea la mine.
Am rămas toţi cu gurile căscate şi am ciocnit în tăcere pentru că nu ni se întâmpla prea des
să-l vedem pe Moş Costache mofluz şi redus la tăcere.
Am băut câte un pahar şi pentru că Mădălina nu se sinchisea să ne servească aşa cum
făcea ea de obicei, i-am preluat eu rolul şi am mai umplut câte un pahar.
Dar fata de la bar mai avea ceva de spus şi s-a apropiat de masa noastră şi şi-a pus mâinile
în şolduri înainte de a-i vorbi lui Costache:
— Şi dacă tot te dai mare povestitor, uite povesteşte-le ceva atât de frumos în seara asta
încât să-ţi cumpere şi sticlele alea trei. Dacă reuşeşti asta, te primesc şi noaptea asta la mine,
că tot e rece noaptea.
Am rămas toţi cu gura căscată, numai Moş Costache a prins a mustăci, apoi a dat un pahar
peste cap înainte de a vorbi:
— Păi atunci ce mai stăm? Hai să trecem la treabă şi să vă povestesc ce am păţit la nunta
verişoarei mele, că prea îmi fac cu ochiul cele trei sticle.
… după ce am plecat de la doamna Eniko, a doua zi dimineaţa am luat un autobuz până în
comuna unde locuia verişoara mea. Până spre după amiază, când au început să se adune
nuntaşi, am ajutat şi eu la montarea cortului, era un cort uriaş făcut pentru vreo două sute de
persoane. Cortul era făcut chiar în curtea mirelui, într-o parte a ogrăzii era un grajd nou în
care mugea de foame o vacă pe care o adusese mireasa drept zestre.
La îndemnul unei mătuşi, m-am dus în grajd să-i dau ceva de mâncare şi o găleată cu apă.
Pe văcuţă o chema Joiana şi aveam să mă mai întâlnesc cu ea în cursul nopţii când avea să-mi
fie de mare ajutor. Nu ştiam asta pe atunci, dar cum, în general, iubesc animalele, i-am adus o
găleată cu apă, i-am tras mai aproape de ea o grămadă de fân pentru că avea lanţul prea scurt
să ajungă la el, dar să rânesc gunoiul după ea nu m-am încumetat.
Aveam o singură uniformă cu mine, niciun alt bagaj, aşa că trebuie să mă păstrez curat
dacă voiam să danseze cu mine vreuna din fetele îmbrăcate numai în atlazuri şi brocarturi.

37
 A început nunta, s-a dansat, s-a mâncat şi s-a băut, lucru la care eu m-am cam abţinut. Nu
pentru că mi-ar fi fost frică să nu fac de râs armata română, ci mai mult pentru că voiam să fiu
treaz ca să văd ce aleg. Puţin după miezul nopţii, când majoritatea nuntaşilor erau matoliţi
bine, m-am orientat şi eu pe lângă o fetişcană nurlie care părea că răspunde cu interes
ocheadelor mele. M-am aşezat lângă ea, am făcut cunoştinţă, o chema Elvira, de parcă mult ce
mi-ar fi păsat de asta, oricum aveam de gând să o uit spre dimineaţă şi a fost de acord cu mine
să ne mutăm într-un colţ mai întunecos al cortului, un loc unde nu prea ajungea lumina celor
trei petromaxuri.
Am profitat şi de faptul că se pornise o ploaie rebelă de vară care a produs o mini
inundaţie şi-a zburătăcit cât colo pe toţi nuntaşi pentru că în cort ploua aproape la fel de tare
ca afară.

Am început să ne sărutăm, am pipăit cu încântare materialul vişiniu al rochiei care părea

făcut dintr-un fel de catifea, dar nu am fost prea atent la material, ci mă interesa ce se află
dedesubt. Tocmai reuşisem să bag o mână spre sânul ei drept, când am simţit o lovitură
zdravănă peste mână şi am scos-o din rochia fetei ca fript.
Lovitura venise din partea uneia din nenumăratele mele mătuşi care, în loc să bea şi ele ca
toţi ceilalţi, urmăreau cu ochi de vulturi nuntaşii să nu fure carnea de pe mese pentru că mai
trebuia şi a doua zi pentru petrecerea tradiţională. Ce voiam eu să fur nu era chiar ce păzeau
mătuşile, dar se pare că şi sânul fetei era pe lista cu produse interzise pentru că mătuşă-mea,
după ce a privit şi s-a asigurat că nu ne aude nimeni, mi-a şoptit şuierat:
— Păi ce faci, nătărăule? Cu ea ţi-ai găsit? Tu nu ştii că ţi-e verişoară? Verişoară dulce
mă! şi după ce a spus asta m-a izbit cu degetele în cap şi a plecat, dar eram sigur că era cu
ochii pe noi.
Elvira zâmbea uşor ruşinată de întâmplare, dar se vedea treaba că şi pe ea o deranja
întreruperea, după cum zâmbea şi fremăta spre mine.
— Mătuşa aia a mea zău că are dreptate, dar numai pe jumătate: eşti dulce, dar nu cred că
îmi eşti verişoară.
Fata a început să-mi explice că, de fapt, sora mamei ei era căsătorită cu un unchi de al
meu şi am veni aşa un fel de verişori mai depărtaţi, dar la ţară se ţine seama şi de gradele de
rudenie din a şaptea spiţă.
I-am pus palma pe gură întrupând-o pentru că, din puţina mea experienţă pe care o aveam
pe atunci cu fetele, ştiam că de multe ori obţii mai mult dacă vorbeşti direct şi spui lucrurilor
pe nume, și i-am zis:
— Elvira, dragă, dacă o luăm aşa, eu sunt verişor cu toate fetele din cortul ăsta. Acum
spune-mi şi tu: vrei să nu f*t nimic în noaptea asta minunată?
Cuvintele au avut efectul scontat, pentru că s-a roşit şi mai tare decât era până atunci, m-a
luat de mână şi am început să căutăm un loc unde să ne ferim de ploaie, dar mai ales de ochiul
vigilent al mătuşilor mele.
În casă nu mai era niciun colţişor liber, fiecare scaun şi fiecare pat erau umplute până la
refuz cu plozi, iar în grădină, unde ochisem mai devreme nişte căpiţe de fân, am constatat că
erau făcute ciuciulete şi nu se făcea să sprijini funduleţul unei fete ca Elvira de fânul ud.

38
 Mişu devenise nerăbdător şi, dacă mai întârziam mult cu găsirea unei soluţii, eram gata să
o trântesc în iarba udă şi să-l las să pască iarbă şi ce-o mai găsi pe acolo, în voia lui. În
disperare de cauză, mi-am adus aminte de grajdul cu Joiana şi am intrat în el. Picura şi în el,
nu era nicio lumină şi era slab luminat de puţinele raze care veneau de la un bec aflat în
depărtare. Chiar şi aşa, Joiana m-a simţit şi a mugit uşor, aşa că i-am mai pus un braţ de fân
ud în faţă şi am privit cu speranţă în jur. Nu era nimic de care să sprijin fata ca să-i dau lui
Mişu teren de lucru.
Elvira era şi ea nerăbdătoare pentru că o auzeam cum scoate scâncete de frustrare care mă
atrăgeau mai mult decât dacă mi-ar fi zic direct să mă urc pe ea. Eram de-a dreptul disperat
când, prin semiîntunericul din grajd, am văzut cele două coarne al vacii care plecase capul să
mănânce din fânul adus de mine. Am împins-o spre Elvira spre ea şi i-am zis:
— Uite ce vacă drăguţă! Apuc-o de coarne, apleacă-te şi uită-te în ochii ei!
— Eşti nebun? m-a întrebat Elvira. Ce vrei să faci?
„Să te f*t, toanto!” i-am răspuns în gând, dar cu voce tare nu am spus nimic, ci doar am
împins-o mai aproape de vacă. A prins-o de coarne, s-a aplecat, iar eu i-am ridicat frumoasa
rochie vişinie în cap, i-am dat jos chiloţii, i-am aruncat pe undeva prin grajd, apoi l-am pus pe
Mişu la treabă.
Totul părea că decurge, în sfârşit, perfect sau aproape perfect pentru că, la un moment dat,
Elvira a întors capul spre mine uşor panicată:
— Costache, vaca se uită la mine!
Am dat din umeri, deşi este destul de greu să faci asta când dai şi din c*r şi i-am spus
printre gâfâituri:
— Păi, unde naiba ai vrea să se uite că doar eşti în faţa ei.
A părut mulţumită un timp de răspunsul meu şi lucrurile se desfăşurau conform caietului
de sarcini, când fata s-a întors iar spre mine:
— Costache, vaca asta ştie ce facem!
— Ştie pe naiba, am izbucnit eu, dar s-a dovedit că nu numai vaca ştia, ci şi una din
mătuşile Elvirei, care ştiind ce poamă este nepoată-sa, pornise în căutarea ei.
— Ce faceţi voi aici? a întrebat ea cu o voce bubuitoare pentru că era una din matroanele
alea bine crescute, aşa cum se cuvine să fie femeile între două vârste din Ardeal.
Fata a tresărit şi la o secundă am tresărit şi eu fulgerat de durere pentru că Mişu al meu,
aflat pe ultima sută de metri, s-a simţit brusc prins ca într-o capcană de oţel, deşi aş fi putut
jura că numai cu câteva secunde înainte locul unde se afla el era cald, moale şi umed.
Era vorba despre aşa numitul penis captivus şi despre care auzisem destule, dar nu
credeam că mi se poate întâmpla şi mie vreodată.
Mătuşa fetei s-a apropiat cu paşi repezi şi a pus una din mâinile ei cât o lopată pe fruntea
mea, iar cealaltă pe ceafa Elvirei, încercând să ne îndepărteze unul de altul. Văzând că nu
reuşeşte, a izbucnit revoltată:
— Da’ despărţiţi-vă odată, împieliţaţilor.

39
 Am încercat încă o dată să mă depărtez de Elvira, dar parcă eram sudaţi, nu altceva, şi
orice mişcare mai bruscă îmi provoca dureri destul de serioase.
În cele din urmă, chipul mătuşii se lumină:
— Voi aţi rămas încârligaţi aşa, ca câinii…
A trecut câteva clipe până să realizeze cu adevărat dimensiunile catastrofei, dar în cele din
urmă a deşirat firul logic al faptelor viitoare.
— Vai de capul meu, fato, ce-o să îţi auzi de la lumea din sat dacă se află. Din căţea nu o
să te mai scoată nimeni, vai şi amar de capul nostru, că nu o să te mai măriţi în veci.
Privind încă o dată spre grupul nostru statuar îşi muşcă buza groasă cât un cârnăcior, apoi
spuse:
— Da’ ştii ceva, soldatule… tu ai făcut-o de râs, acu’ tu să o iei de nevastă, că altfel nu o
mai ia nici dracu’.
A dispărut pe uşa grajdului, în timp ce eu rumegam pe îndelete la perspectiva pe care
zdravăna mătuşă tocmai mi-o zugrăvise, aşa că am mai încercat să îl extrag o dată pe Mişu din
închisoarea Elvirei.
Nu am obţinut decât un geamăt de durere din partea fetei şi am rămas acolo, privind la
vaca care ne privea cu ochi mari şi umezi, nepăsătoare la necazurile noastre.
În cele din urmă, mătuşa Elvirei a venit însoţită de întăriri. Erau femei cam de acelaşi
calibru ca ea care şi-au dus mâinile la gură când au dat cu ochii de noi, dar foarte repede au
ajuns la o concluzie care nu îmi plăcea de loc: grupul nostru statutar trebuia cumva
transportat, în starea în care ne aflam, până la dispensar, ca să ne facă doctoriţa o injecţie ca să
ne deznodăm şi pe urmă să mă oblige cumva să mă însor cu Elvira. Câteva au venit mai
aproape şi au încercat să bage mâna între noi să tragă direct, dar cu toată ruşinea le-am dat
peste mână. Nu-mi surâdea deloc ce se punea la cale, dar înţepenit cum mă aflam, nu eram în
măsură să mă împotrivesc.
Femeile, mult mai întreprinzătoare decât aş fi crezut, au adus în cele din urmă un car, au
înjugat-o pe Joiana la el, au mai făcut rost de o văcuţă pe care au înjugat-o lângă ea şi cu greu
ne-au urcat cumva în car. Au pus un ţol gros de lână peste noi şi profitând de faptul că toată
lumea era prea beată ca să mai observe ceva, am pornit în cea mai lungă călătorie din viaţa
mea. Dispensarul era la vreo trei kilometri şi cum pornise iar o ploaie măruntă, ne-am ghemuit
iar unul în altul, culcuşindu-ne sub ţolul călduros. Cum mi-am adus aminte de forma superbă
a sânilor ei, mi-am băgat mâna care era deasupra în rochie şi am început să-i mângâi.
Nu ştiu dacă ploaia sau mângâierile mele au făcut-o în cele din urmă pe Elvira să se
relaxeze, aşa că m-am trezit dintr-o dată cu Mişu eliberat din capcană.
Orice om normal ar fi zbughit-o din car cu viteza unui avion cu reacţie, dar eu, despre care
aveam o vagă bănuială că nu-s normal, am început iar să mă mişc în fată, cu gândul să duc la
capăt ce am început. Mişcările şi oftaturile ei au fost observate de mătuşa ei care a ridicat ţolul
bănuitoare:
— Ce faceţi voi acolo?
— Ce să facem? am răspuns eu cu un glas pe care mi-l voiam normal. Încerc să ne
desfacem fără să mai facem injecţie. Nu-mi plac injecţiile.

40
 — Trebuia să te gândeşti la asta înainte, a spus apăsat femeia şi ne-a trântit ţolul în cap,
aşa că noi ne-am putut termina treaba în linişte.
După ce Mişu s-a făcut datoria, m-am extras uşor de sub ţol şi folosind mişcările învăţate
la şcoala de gradaţi ca să te fereşti de aviaţia inamică, m-am dat uşor jos din car şi m-am
ascuns într-un şanţ, unde am aşteptat până când pericolul s-a îndepărtat.
Am aşteptat apoi la ocazie şi după numai câteva minute a oprit o maşină şi m-a îndepărtat
definitiv de pericol.
Am ajuns în mai puţin de o oră în Reghin la doamna avocat apoi m-am întors la unitatea
militară şi nu am mai călcat prin satul verişoarei mele până când nu am auzit că Elvira s-a
măritat totuşi în cele din urmă şi a făcut o droaie de copii…
Am oftat toţi adânc după ce moş Costache a terminat de povestit şi am privit cu jind spre
cele trei sticle de Tamianka: puţin probabil să le bem în seara asta.
Alexandru a fost cel care a dat glas temerilor noastre:
— Frumoasă poveste, dar sper că de data asta nu ai pretenţia că poţi dovedi şi că este
adevărată. Singura care ar putea spune ceva despre asta ar fi fost Joiana, dar probabil că este
de multă vreme oale şi ulcele.
Moş Costache a înclinat din cap şi a spus oftând:
— Pe Joiana au tăiat-o chiar anul următor fiindcă, după ce că era stearpă, nu dădea nici
lapte. M-am simţit un pic vinovat fiindcă mi-am imaginat că o fi rămas şocată de câte a văzut
la mine în seara aia…
A privit lung spre cele trei sticle de pe raft, a oftat adânc, apoi a spus:
— Dar dacă aveţi ouă, aşa cum vă lăudaţi, ar trebui să ţineţi pariul.
Alexandru s-a ridicat cu ochii strălucitori şi a arătat spre bar:
— Dacă mă convingi că aşa a fost, o să plătesc eu singur sticlele alea să ştiu că mănânc
numai covrigi până la salariu.
Moş Costache a întins mâna şi a spus:
— Mădălino, vino şi taie pariul că într-un fel şi tu o să beneficiezi de pe urma lui.
Râzând şăgalnic, Mădălina avenit şi a tăiat pariul, apoi Moş Costache a scos iar portofelul
lui vechi şi jerpelit.
— Mă ia cu rece când văd jerpelitura asta, a spus Alexandru, dar privea cu ochii mari
mâinile bătrânului.
Mai întâi Costache a scos o carte de vizită cu margini aurite, apoi încă una şi le-a pus încet
alături de portofel.
— Astea le-am văzut aseară şi ştim despre ce este vorba, a spus nerăbdător Alexandru.
Mai ai şi altceva?
Cu gesturi de mare maestru, Moş Costache a scos din portofel o fotografie care era toată
neagră pe o parte. A întors-o şi a pus-o pe masă în faţa lui Alexandru. Omul a studiat-o pe
îndelete, apoi a scos un şuierat de uimire:

41
 — Măi, să fiu al dracului! Aşa ceva n-aş fi crezut în veci vecilor! Oameni buni, aduceţi-mi
aminte să nu mai pariez niciodată cu omul ăsta.
A întins fotografia spre noi, era o veche fotografie instant făcută cu vreunul din primele
aparate Polaroid şi în care se vedea un car acoperit cu un ţol şi de sub care se iţeau capetele
uimite ale unui soldat şi ale unei fete.
Soldatul era, fără îndoială, un Moş Costache mai tânăr, iar fata care stătea cu spatele la el
era de o frumuseţe răpitoare, se vedea asta chiar şi peste ani şi în ciuda timpului trecut peste
cartonul fotografiei.
Am privit toţi lung la el parcă fără să ne vină să credem şi atunci ne-a oferit şi explicaţia:
— Ca să îşi bată joc de mine, unul din verişorii mei care a aflat ce se întâmplă, a făcut rost
de undeva de un aparat de fotografiat instant şi a imortalizat necazul meu. Cisterne de băutură
a trebuit să torn în el ca să recuperez fotografia pentru că nu-mi era de mine, ci de biata fată.
A arătat spre raft şi l-a întrebat pe Alexandru:
— Ei, cum stăm?
Am băut până la urmă şi cele trei sticle, iar pe urmă Mădălina ne-a făcut vânt afară înainte
de ora închiderii, părând foarte nerăbdătoare să ajungă acasă.

42
 Telegonia
Copiii unei femei seamănă întotdeauna cu bărbatul
cu care a făcut prima dată dragoste

Întâlnirea din seara asta a avut loc la barul Mădălinei și până când am ajuns acolo nu știam de
ce Moș Costache ne tot trăgea într-acolo deși o bănuială aveam.
La locul de cinste unde de obicei Mădălina afișa noutățile zilei tronau trei sticle de Fetească
Neagră din anul 1998, an când soiul ăsta a luat nu mai știu câte premii peste tot în lume.
Fără să-l întrebe nimeni nimic Moș Costache a început să vorbească cu ochii la sticle de parcă
ar fi fost în transă:
— Feteasca Neagră este un soi autohton de mare valoare, însă acesta se exprimă ușor atipic.
Culoare roșu-rubiniu strălucitor, cu un nas ce îți amintește de vișinele din compot, mure și
afine. Gustativ se exprimă printr-o finețe în arome ce aduc a cuișoare și scorțișoară, lemn dulce și
dulceață de cireșe amare. Are o textură mătăsoasă, feminină, exprimându-se
cu eleganță și finețe. Post gust prelung. Iar recolta din anul 1998 a dat un vin atât de premiat încât
puținele sticle care se mai găsesc ar trebui păstrate pentru colecție și nu băute.
— De unde naiba știi așa de multe despre vinul ăsta Moș Costache? l-am întrebat eu curios.
— Cum de unde? De pe internet că altfel de unde era să aflu atâtea că doar nu-s enciclopedie
ambulantă.
Unul dintre noi care se apropiase de tejghea să vadă prețul s-a întors și cu o voce amărâtă a
spus:
— Păi la prețul pe care îl are cred că va sta mult și bine în raft ca la expoziție.

43
 Moș Costache a dat din umeri, noi am comandat un vina mai accesibil și după primul pahar
Moș Costache ne-a întrebat:
— Mă copii, voi știți ce este aia telegonia?
— Nu știm Moș Costache, de unde naiba să știm că noi nu avem așa de mult timp să stăm așa
de mult timp pe internet ca alții.
A privit încruntat spre mine dar nu mi-a spus nimic fiindcă se vede treaba că era prea prins de
povestea pe care o avea el în minte. După ce a mai gustat un pic din vinul din pahar a privit iar cu
jind spre raftul ce cele trei sticle de Fetească Neagră și a spus:
— Despre teoria asta a telegoniei nu am aflat de pe internet ci de la cea mai frumoasă femeie pe
care mi-a fost dat să o întâlnesc. Pe scurt teoria asta spune că copii unei femei seamănă cu primul
partener sexual al femeii. Sau ca să fiu și mai precis cu primul partener care ejaculează în ea. Nu
știu eu prea multe despre amănuntele teoriei dar puteți găsi o mulțime de informații despre ea pe
internet. Părerile sunt împărțite dar eu unul m-am convins cu ajutorul aceste femei că ea este totuși
adevărată.
Subiectul era unul mult mai complex decât cele cu care ne obișnuise Moș Costache așa că ne-a
făcut pe toți curioși dar nu am întrebat nici unul dintre noi nimic convinși fiind că nevoia de a
povesti a lui Moș Costache va da pe dinafară și va spune despre ce este vorba. După încă un pahar
limba i s-a dezlegat și a început:
— Vă spuneam că doamna asta a fost cea mai frumoasă femei pe care am întâlnit-o dar la ea nu
era vorba numai de frumusețe ci și așa de un fel de distincție și sunt sigur că printre strămoșii ei au
fost șu unii de viță nobilă. Semăna perfect cu actrița Jacqueline Bisset dar nu aveți voi de unde să o
cunoașteți că sunteți prea tineri. Aceiași ochii verzi și cu puncte aurii iar mersul ei semăna cu al
unei regine iar corpul ei... era în întregime făcut pentru păcat.
Între timp Gilu a butonat ceva la telefon și după câteva secunde ne-a arătat pe ecran fotografia
unei femei de o frumusețe răpitoare:
— Asta e? a întrebat Gilu iar Moș Costache după ce a privit-o a încuviințat doar tăcut din cap și
nu sunt sigur că nu i s-au umezit puțin și ochii.
— Of, a oftat el prelung în cele din urmă, ce frumusețe de femeie. O doamnă măi copii, o
adevărată doamnă credeți-mă că știu ce spun. Nici în visele mele cele mai nebunești nu mi-aș fi
putut imagina că avea să facă cunoștință îndeaproape cu Mișu. Dar așa cum în cele din urmă vom
bea în seara asta cele trei sticle de Fetească Neagră, deși nici unul dintre voi nu credeți asta tot așa
distinsa doamnă a făcut cunoștință cu Mișu deși mie nici până în ultima clipă nu mi-a venit să cred
și tot timpul aveam impresia că trăiesc un vis. Un vis frumos dar totuși un vis. Nu aveam nici o
șansă să mă apropii de ea și probabil că nici nu aș fi cunoscut-o dacă nu mi-a aducea bărbatul ei la
mine.
— Stai așa, am sărit eu, vrei să zici că ți-a adus-o bărbatul ei să o iei la ștangă ca să vorbesc și
eu pe înțelesul tuturor?
Moș Costache mi-a făcut dojenitor cu degetul arătător și a spus:
— Vorbește frumos de doamna asta fiindcă este o Doamnă cu majusculă înțelegi ce spun?

44
 A făcut o pauză ca pentru a fi sigur că am înțeles ce vrea să spună și pentru a-și aduce mai bine
aminte amănunte despre Doamna lui apoi a continuat:
— Nu, bărbatul ei care pe atunci îi era numai logodnic, mi-a adus-o să-mi dau cu părerea
despre ea nici de cum s-o iau la ștangă. Și când a fost să se întâmple nu am luat-o la ștangă și am
făcut dragoste cu ea într-un mod cum nu mi s-a mai întâmplat vreodată cu altcineva de atunci.
Cum nu păream nici unul să pricepem despre ce anume este vorba ne-a explicat:
— În Institut deși eu am încercat să fiu cât mai discret în privința relației mele speciale cu
femeile în cele din urmă tot mi s-a dus vestea că aș fi un amant teribil mai mult decât atât că aș fi un
bun cunoscător al psihologiei feminine și că dacă îmi pun ochii pe o femeie în mod sigur nu îmi
scapă. Lucru adevărat dar numai parțial pentru că în privința psihologiei feminine cunoștințele mele
sunt un mare zero barat. Chiar dacă vi se pare vouă că povestesc frumos adevărul este că în fața
femeilor sunt destul de intimidat și rar de tot le momesc cu vorbe frumoase ci mai mult las să se
răspândească zvonul despre mărimea grozavă lui Dino. Nici nu știți ce efect are zvonul că un
balaur în miniatură stă în ghereta de la poartă și este gata să le apuce de fofoloancă când ies.
Rânjetele de pe fețele celor din jur erau destul de concludente așa că mulțumit de efectul
obținut Moș Costache a continuat:
— Ei bine, inginerul ăsta era șef de secție, hai să-i zicem Cătălin ca să-i dăm totuși un nume,
avea drept logodnică pe doamna asta minunată de care vă spuneam eu. Într-o zi numai mă
pomenesc că mă cheamă până la el în birou și după ce mă invită să iau loc mă întreabă așa mai ferit
și cu voce scăzută:
— Domnule Costache vorbește lumea pe aici prin institut că ai fi un om care se pricepe la
femei. E adevărat?
— Ce să-i răspund dovleacului la o asemenea întrebare? Să zic că nu, să zic că poate sau mai
bine să i-l arăt pe Dino și să terminăm povestea.
Am răspuns cu o voce la fel de scăzută fiind totuși curios despre ce anume este vorba:
— Da domnule inginer, că inginer era. Este perfect adevărat.
— Mă bucur, zice dovleacul din fața mea și scoate din portofel fotografia celei mai frumoase
femei care mi-a fost dat să o văd și mi-o întinde.
Am studiat-o atent și nu am spus nimic pentru că nu știam despre ce este vorba iar dovleacul cu
funcția de inginer îmi spune:
— Ea este Celestina, logodnica mea și luna viitoare urmează să ne căsătorim.
— Felicitări domnule inginer, vă urez casă de piatră și mult noroc pentru că este o doamnă
foarte frumoasă.
Cătălin ăsta de care v-am spus oftează adânc și spune cu obidă:
— Păi asta este domnule Costache, că este atât de frumoasă încât toți bărbații de pe stradă
întorc capul după ea de parcă ar fi căzuți în transă.
S-a oprit câteva secunde ca și cum i-ar fi venit greu să continue dar în cele din urmă și-a luat
inima în dinți și a continuat:

45
 — Problema este că este și foarte deșteaptă, este biolog și lucrează la un institut de cercetare și
este mereu înconjurată de bărbați frumoși cu care are teme comune de discuți și mi-e frică ca în cele
din urmă să nu mă înșele cu vreunul din ei.
Privindu-i fața lată și fălcile proeminente mi-am spus în gând: „păi proastă ar fi să nu o facă!”
dar cu voce tare am spus:
— În nici un caz nu pare genul domnule inginer ba aș spune mai degrabă că pare genul de
femeie devotată și dedicată familiei și soțului legitim.
Dovleacul a oftat ușurat și a spus după ce și-a recuperat fotografia:
— Păi așa mă gândeam și eu domnule Costache dar totuși aș vrea să o testezi?
Eu m-am încruntat de parcă nu mi-ar fi venit să cred iar Dino a tresărit imperceptibil în
pantaloni și din câte îl cunosc eu ăsta până acum nu a tresărit niciodată degeaba. Încercând să îmi
păstrez vocea cât mai calmă am întrebat:
— Să o testez domnule inginer? Cum anume să o testez?
— Păi știi tu cum... peste o jumate de oră Celestina vine pe la mine, eu te chem și pe dumneata
la mine în birou și după ce încui ușa începi să-i bați apropouri și vorbe meșteșugite și vezi cum
reacționează apoi îmi spui și mie dacă pot să am încredere în ea.
Rareori mi s-a întâmplat să rămân blocat dar de data asta am rămas cu ochii holbați și gura
căscată secunde întregi. Conștient că postura asta nu prea mă avantajează în cele din urmă am
înghițit gura și am răspuns scărpinându-mă în cap:
— Bine domnule inginer, așa o să fac numai că trebuie să găsesc pe cineva care să stea la
poartă în locul meu până ... fac proba doamnei.
Dovleacul nu a auzit ce aiurea sună cuvintele astea și m-a bătut încurajator pe umăr:
— Am vorbit deja cu Bibi să îți țină locul o jumate de oră. Mulțumesc domnule Costache,
știam eu că mă pot bizui pe dumneata.
„Stai să vezi ce bine o să te poți bizui pe mine”, mi s-a părut că spune Dino dar bineînțeles că
doar mi s-a părut. Numai în filmele animate porno vezi penisuri care vorbesc.
A rămas tăcut o bună bucată de vreme tot gustând câte un pic din vinul din pahar până când în
cele din urmă Gilu și-a pierdut răbdarea și a izbucnit:
— Hai domnule odată și spune continuarea ce ne mai fierbi atâta?
— Răbdare domnul Gilu să-mi adun gândurile că tare mi le-a împrăștiat doamna aia când a
venit la noi. Am văzut-o cum intră superbă și inaccesibilă în institut și chiar dacă datoria mea ar fi
fost să o întreb cine este și unde se duce am recunoscut-o imediat din fotografie așa că m-am blocat
și doar am privit la ea ca la o icoană.
După numai cinci minute apare Bibi, femeia de serviciu și îmi spune:
— A zis domnul inginer Cătălin să urcați până la dânsul în birou iar eu să vă țin locul.

46
 Femeia de serviciu care fusese martoră la multe din isprăvile lui Dino, ba de câteva ori ne
dăduse și cheile de la mica ei cămăruță unde își ținea măturile avea un zâmbet larg cât Dunărea pe
gura ei știrbă.
— Bine Bibi, mulțumesc, am spus eu dar înainte de a ieși nu m-am putut abține să o întreb:
—Pot să știu de ce rânjești așa?
Zâmbetul i s-a mai lărgit un pic și mi-a răspuns:
— Pentru că e cea mai cea din câte au trecut pe la dumneavoastră și vă țin pumnii.
Am ajuns la ușa biroului cu numărul șase și după ce am ciocănit politicos am intrat.
Minunăția de femeie era acolo la geam în care și oase, icoană vie care privea curioasă la mine
iar Dino care nu are nimic sfânt în el parcă îmi spunea: „Uite-o mă, șo pe ea!” Cric tâmpit ce să-i
ceri? Cum să-i explici că icoanele mai ales dacă sunt vii trebuie abordate nițel altfel.
— Uite draga mea dânsul este un bun prieten de-al meu este domnul Costache și te rog să stai o
jumătate de oră de vorbă cu dânsul până mă duc eu la terasa de peste drum să beau o bere. Domnule
Costache ea este Celestina, logodnica mea și te rog să stai de vorbă așa cum am vorbit.
Acestea fiind zise dovleacul s-a cărat iar eu am rămas cu minunăția de femeie în biroul mic al
inginerului. M-am apropiat de geam și am văzut cum Cătălin se depărta pe cărarea care ducea spre
terasa berăriei așa liniștit din partea asta m-am apropiat de ușă și am încuiat-o.
— Ce faci domnule Costache? Iar eu nu prea am știu ce să-i răspund pentru că în mod sigur i-aș
fi răspuns doar ce aș vrea să-i fac și nici de cum ce fac.
Nu aveam nici o strategie pentru astfel de situații așa că m-am hotărât să mizez pe cartea
sincerității așa că i-am spus de la cap la coadă toată povestea.
— Cătălin al meu te-a pus să mă testez să vezi dacă îi sunt fidelă? Te rog spune-mi că nu este
chiar atât de tâmpit?
Din păcate se pare că era și după ce i-am confirmat încă odată povestea s-a apropiat de geamul
larg deschis și a privit spre terasa unde Cătălin al ei deja se instalase la o masă împreună cu câțiva
prieteni. Cum era aplecată lăsa ochilor mei flămânzi o priveliște încântătoare și cei mai grozavi
mușchi fesieri pe care mi-a fost dat să-i văd se etalau în fața mea iar Dino a început să își mărească
încet, încet dimensiunile.
Când s-a întors spre mine era puțin roșie la față și mia-m dat seama că este vorba despre o furie
abia mocnită așa că mă așteptam ca din clipă în clipă să mă pocnească.
În loc de asta, cu o voce calmă m-a întrebat:
— Și mă rog cum aveai de gând să face asta? Cum aveai de gând să mă testezi?
Am ridicat rușinat din umeri apoi i-am răspuns:
— Aici cred că domnule inginer face o mare confuzie pentru că mie mi-a mers vestea că aș fi
un mare cuceritor...
Doamna a devenit brusc interesată:

47
 — Și chiar ești sau este numai o vorbă?
— Doamnă sunt dar nu în felul în care își închipui domnul inginer, adică nu le am cu
psihologia feminină cum crede dânsul ci am cu totul alte argumente.
Un timp a tăcut privindu-mă cercetătoare și negăsind nici un motiv care ar fi putut atrage
femeile la mine în cel din urmă m-a întrebat:
— Păi dacă nu cu vorbe atunci cu ce le atragi?
Rușinea e rușine dar Dino căpătase dimensiunile normale de luptă și fiindcă riscam să-mi rupă
fermoarul l-am scos și i l-am arătat.
A înghițit de câteva ori în sec apoi a întrebat:
— Ce-i aia?
Mă așteptam ca până la vârsta ei să mai fi văzut ceva penisuri chiar dacă ceva mai mici dar
politicos cum sunt de felul meu i-am răspuns:
— Un penis doamnă... eu îi spun Dino.
— Dino, a spus ea cu o voce dintr-o dată răgușită și fără să vrea a făcut un pas spre mine.
S-a mai apropiat un pas și a întrebat:
— Chestia asta este chiar reală?
Am ridicat din umeri:
— Doamnă eu zic că da, dar puteți verifica ba cred că chiar i-ar face plăcere să faceți asta.
Puneți mâna și vă convingeți!
Și icoana vie din fața mea s-a apropiat și l-a prins pe Dino în mână cam așa cum prinde fălcile
unei capcane de prins iepuri iepurele. Fiindcă da în cele din urmă a pus și cealaltă mână și a început
să se joace așa cum făceau mai toate femeile când veneau în contact prima dată cu Dino.
S-a apropiat de mine până când ne-am atins și cu ochii strălucitori și vocea răgușită m-a
întrebat:
— Deci Cătălin al meu te-a pus să mă testezi? Și mă rog ce ai să-i spui?
Vorbeam și eu cu greutate din cauza masajului pe care i-l făcea lui Dino dar i-am răspuns în
cele din urmă:
— Păi nu pot decât să-i spun adevărul: că sunteți cea mai distinsă, frumoasă și mai ales fidelă
femeie pe care am întâlnit-o.
— Așa să-i spui, a zis ea dar nu îi dădea drumul lui Dino din mână.
A privit în jur cercetătoare apoi a întrebat:
— Și totuși cum facem că locul este cam strâmt?
Asta chiar că nu era o problemă pentru Dino și i-am explicat și doamnei asta:

48
 — Este suficient să vă sprijiniți de pervazul geamului și să priviți afară iar Dino o să rezolve
restul.
Așa a făcut apoi eu i-am ridicat rochia vaporoasă până la brâu, am dat chiloțeii de mătase azurie
în jos iar după ce m-am apropiat de final doamna a observat că logodnicul ei se ridicase de la masa
și se apropia de noi cam în același timp cu orgasmul așa că atunci când el a ajuns destul de aproape
de clădire l-a strigat:
— Cătălineeee...
— Ce-i? a întrebat logodnicul puțin derutat și a ridicat capul spre ea.
— Te iubeeeeeeeeesc! a strigat din toate puterile Celestina eliberându-se într-un fel de
tensiunea acumulată în ea.
— Și eu, și eu, a răspuns logodnicul dar chiar atunci l-a oprit cineva să îl întrebe ceva iar noi
am avut timp să ne aranjăm și să ne punem hainele în ordine.
Respirația celei mai frumoase doamne din viața mea revenea încetul cu încetul la normal și
privind la Cătălin al ei care încă vorbea afară pe alee mi-a spus:
— Știu că o să ți se pară ciudat dar ești primul bărbat care a ejaculat în mine. Și știi de ce?
Am clătinat din cap că nu; amănuntele astea de obicei nu prea mă interesau și de obicei le
lăsam pe doamne să se descurce.
— Sunt cercetătoare în biologie și teza mea de doctorat se ocupă de teoria telegoniei. Ai auzit
de ea?
— Nu doamnă, am spus eu politicos și nu prea interesat de subiect, cuprins de o plăcută
moleșeală
Dar doamna continua neîndurătoare:
— Teoria telegoniei spune că copii unei femei seamănă întotdeauna cu bărbatul care a ejaculat
prima dată în ea. Explicații sunt mai multe și anume că spermatozoizii bărbatului influențează într-
un fel sau altul ovulele neformate ale femeii, alte explicații fac apel la teoria cuantică și la teleomeri
dar ea funcționează fără îndoială fiindcă toate experiențele făcute până acum pe animale au dat
rezultate. Este prima dată când fac această experiență pe oameni.
M-am încruntat și am întrebat trezit brusc din moleșeală:
— Pe oameni? Ce oameni?
— Cum ce oameni? Noi doi bineînțeles. Păi ce credeai că am făcut noi aici?
Aș fi vrut să-i răspund franc că eu am crezut că ne futem dar la naiba, era o doamnă așa mi-am
îndulcit expresia:
— Eu am crezut că facem sex!
— Păi da, am făcut și sex bineînțeles dar mi-am zis să îmbinăm plăcutul cu utilul așa că am
făcut și această experiență. Sunt la doar trei zile după menstruație așa că în mod sigur nu am rămas
însărcinată. Iar peste vreun an, doi o să-i fac și lui Cătălin un copil și peste câțiva ani o să vedem cu
cine seamănă copilul: cu el sau cu dumneata.

49
 Am rămas năucit: de multe ori după întâlnirea cu Dino femeile erau cuprinse de regrete tardive
și născoceau tot felul de scuze ca să motiveze că mi-au cedat dar o scuză atât de năucitoare încă nu
am mai auzit.
— Ok, doamnă, am spus eu împăciuitor fiindcă nu voiam să mă contrazic cu o doamnă atât de
frumoasă și cu o imaginație atât de bogată.
S-a dus, a descuiat ușa apoi înainte e de a ieși mi-a spus:
— Te rog mâine să îmi aduci niște fotografii din copilăria dumitale. Am să trec pe la ora zece
să le iau. Să fie cât mai multe te rog fiindcă am să fac copii după ele și pe urmă ți le înapoiezi.
Dusă a fost și pe urmă i-am povesti dovleacului de logodnic cât de frumoasă, deșteaptă și de
fidelă era viitoarea lui soție. Acu nici până în ziua de azi nu m-am lămurit dacă frumoasa Celestina
îi era fidelă științei sau pur și simplu găsise o minunată găselniță ca să și-o tragă în numele științei.
— Frumos povestit, a spus Gilu dar sper că de data asta nu ai pretenția să te și credem. Asta e
chiar prea gogonată.
I-am făcut un semn pe sub masă lui Gilu așa cum îmi făcuse și el cu câteva zile în urmă dar mi-
a răspuns uitându-se urât la mine:
— Lasă-mă mă copile în pace că de datata asta chiar a sărit calul.
Eram numai cu vreo trei ani mai mic ca el dar din „copile” nu mă scotea și totuși de data asta
mă simțeam eu cel înțelept numai că nu-l puteam lămuri și pe el.
Cu gesturi de jucător de poker Moș Costache a scos jerpelitura lui de portofel care parcă trecuse
prin două războaie și l-a trântit pe masă de parcă ar fi avut cel puțin o chintă roială în mână.
Apoi a făcut ochii roată și a întrebat:
— Ei să vedem dacă are vreunul dintre voi cojones să parieze pe sticlele de colecție de acolo
pe faptul că tot ce v-am spus este adevărat.
— Și cum ai să demonstrezi asta? am întrebat eu curios.
— Pariază și ai să afli!
M-am uitat la Gilu și acesta mi-a făcut cu ochiul și m-am prins ce vrea să spună: în fond cine ne
putea opri să spunem că probele aduse de Moș Costache nu ne-au convins.
Gilu s-a căutat prin buzunare și a văzut că are destui bani să țină pariul dar a precizat:
— Dacă nu ne convingi să știi că plătești sticlele și noi tot le bem până la urmă indiferent cine
le plătește.
— Așa să fie, a spus Moș Costache apoi a scos o fotografie din portofel și ne-a arătat-o.
În ea se vedea o femeie de o frumusețe extraordinară aplecată în spatele unui băiețel în
uniformă și care părea a fi în clasa a întâia cel mult a doua.
Am privit-o toți lung apoi Moș Costache ne-a făcut semn să o întoarcem și să citim ce scrie pe
spate:

50
 „Domnule Costache vreau să îți mulțumesc că m-ai ajutat să demonstrez teoria telegoniei și să-
mi susțin cu brio teza de doctorat. Copilul îți semănă perfect deși a fost conceput cu Cătălin la peste
trei ani de când am făcut noi doi sex. Când zic că îți seamănă perfect mă refer la toate părțile lui așa
că sper să fie la fel de fericit când i-o veni vremea să-și folosească „jucăria” lui așa cum ești și
dumneata cu ea”.
Am întors fotografia pe toate părțile dar se vede treaba că Gilu nu era prea mulțumit de probă și
tocmai se pregătea să mai zică ceva când îl vedem pe Moș Costache că mai scoate o fotografie din
portofel. De data asta fotografia era îngălbenită de anii care au trecut peste ea și mai întâi ne-a arătat
spatele fotografiei unde se vedea anul și ștampila unui fotograf care murise de multă vreme
probabil.
Dedesubt, imediat sub ștampilă, era scris cu litere de tipar: „CLASA A DOUA B” – ȘCOALA
GENERALĂ 23.”
Apoi Moș Costache a întors fotografia și a pus-o alături de cealaltă. Pe fotografia veche
înconjurase cu un marcher pe unul din copii și oricât de răuvoitor ar fi fost cineva nu se putea să nu
recunoască că cei doi băieței, din poza veche și din cea nouă, parcă erau gemeni.
— Ăsta din fotografia veche sunt eu la terminarea clasei a doua, a precizat Moș Costache.
— Să mă ia dracu și pe mine și pe cine o mai paria vreodată cu tine Costache, a spus Gilu și a
trântit cu putere banii de masă.
— Mădălina vino odată vinul ăla că mor aici încet de oftică că m-am pus cu dracul ăsta bătrân.
Fata de la bar a adus cele trei sticle de vin și în timp ce le desfăcea ne privea cu milă apoi după
ce ne-a pus în pahare ne-a spus:
— Știu că ar trebui să țin cu patronul barului și să tac din gură să-i fac vânzare că doar el mă
plătește dar dați-mi voie să vă dau un sfat: nu mai pariați niciodată cu omul ăsta. De când sunt aici
încă nu a pierdut nici un pariu.
După ce a gustat din vin Moș Costache a spus:
— Mădălino, tot nu mai este nimeni pe aici, gustă și tu un pahar că tare este grozav.
— Mai lasă-mă în pace cu gustatul tău Moș Costache doar știi că nu face bine la sarcină, a spus
Mădălina și a arătat spre pântecele ei. Am trecut deja în luna a cincea și zău că starea asta nu prea se
împacă cu vinul.
Am băut câte un pahar apoi fiindcă fata tot nu se dădea dusă de lângă noi Gilu a întrebat-o:
— Dacă tot ne sfătuiești așa de bine ia spune-ne tu ai pariat vreodată cu dracul ăsta bătrân?
Mădălina oftă și în cele din urmă a spus:
— Am pariat, sigur că am pariat și eram sigură că câștig.
— Și ai pierdut? a întrebat Gilu curios iar Mădălina a arătat spre pântecele ei umflat și a
întrebat:
— Păi nu se vede?
Gilu s-a încruntat a privit urât spre Moș Costache apoi a întrebat-o pe Mădălina:

51
 — Păi există atâtea metode să scapi de sarcină sau chiar să nu rămâi deloc gravidă,
prezervative, pastila de a doua zi și câte și mai câte.
Mădălina a ofta și și-a pus și ea un deget de vin pe care l-a gusta pe îndelete apoi a spus:
— Domnule Gilu, pariul pe care l-am făcut nu era că fac sex cu el ci că dacă pierd pariul o să-i
fac un copil.
Ce mai era de spus? Nimic, așa că am băut în tăcere vinul care era într-adevăr nemaipomenit
numai că în fiecare din noi cu fiecare pahar băut se fixa foarte adânc gândul să nu mai pariem
niciodată împotriva lui Moș Costache.

Nevăstuica șefului meu

Încălzit bine de câteva pahare de vin roșu, vin care îi plăcea în mod deosebit, moș Costache s-a
lăsat convins să mai povestească o întâmplare din viața lui atât de bogată în întâmplări.
— Bun vin, a constatat el după ce a dat pe gât al nu știu câtelea pahar. Așa de bun că ăsta cere o
întâmplare mai aparte.
A rămas pe gânduri câteva clipe ca și cum ar fi răscolit în tolba lui cu întâmplări vechi și în cele
din urmă fața i s-a luminat:
— Da, m-am gândit ce să vă spun mai ales că este legat chiar de un vin tot așa de roșu ca ăsta
numai că era ceva mai bun. Este vorba de o Fetească neagră premiată pe care mi-a dat-o chiar șeful
meu.
— Hai mă nea Costache, păi ce fel de șefi ai avut că îți dădeau să bei așa un vin premiat? am
întrebat eu știind că îi plăcea să fie puțin zgândărit până căpăta poftă de vorbă.
A învârtit paharul între degete ca să ne prindem noi că este gol și după ce i l-am umplut a
început să povestească:

52
 — Păi șefi și șefuți am avut destui în viața mea că numai de când sunt aici la poartă am trecut
de la un șef la altul că nici unul nu voia să mă țină de parcă aș fi fost o oaie râioasă. Cred că le era
frică să nu fie trași la răspundere la un moment dat pentru ce se întâmplă aici în ghereta mea. Dar
șeful ăsta de care vă spun acum a fost unul pe care nu am să-l uit toată viața: mă urmărea de parcă
aș fi fost o oală gata, gata să dea în clocot. De aici i s-a și tras că după ce m-am săturat de
controalele și de verificările lui într-o bună zi m-am săturat și eu așa că am hotărât să mă răzbun.
— Cum? a întrebat Vasile, unul din prietenii cu care ieșeam să-l cinstim pe Moș Costache.
Moș Costache a ridicat din umeri și a spus:
— În singurul fel în care știu: m-am gândit să-i fac cunoștință cu Mișu!
Pentru cei care nu știți așa își numea Moș Costache mătărânga și după spusele lui, dar nu numai
ale lui cică era cam de aceeași dimensiune ca a lui Terente. Acu ceva adevăr trebuie să fi fost în ce
zicea el pentru că nu este singurul pe care l-am auzit vorbind așa.
— Stai puțin, l-am întrerupt eu: cum adică să-i faci cunoștință cu Mișu? Adică vrei să zici că era
pe invers?
Moș Costache a dat doar din mână:
— Nici vorbă de așa ceva! Avea el ce-i drept o figură așa mai ambiguă dar de fapt voiam să-i
prezint pe Mișu jumătății lui și nu lui propriu zis.

— Și cum ai procedat concret? Că poate mai vrem și unii dintre noi să învățăm ceva, am zis eu
făcând pe naivul.
— Păi să vă spun mai pe îndelete despre ce este vorba. Nevasta asta a șefului era o frumusețe
din asta seacă. Frumoasă dar cam atât. Nu prea aveai ce vorbi cu ea dar eu nici nu voiam să discut
prea multe așa am început s-o studiez mai atent și am observat câteva lucruri: nu știa să vorbească
dar era super încântată de propria ei persoană. De câte ori trecea pe lângă o oglindă sau un geam
care îi reflecta imaginea nu uita să se oprească și să-și aranjeze o șuviță de păr sau eșarfa de la gât.
Dacă cineva îndrăznea să-i atingă prețiosul corp nu reușea decât să-și ia o mutră indignată și să
șuiere la impertinent ca o viperă: „hai, hai!”
La un moment dat am auzit un inginer de la tehnic făcând un banc pe tema asta spunând că
dacă și-a pune mintea și ar viola-o nu ar putea fi condamnat pentru că ar spune că el a încercat să se
oprească dar ea a spus „hai, hai!”, așa că el ce să facă s-a dus.
— Și totuși concret cum ai făcut?
— Stați mă băieți că ajung și acolo, a spus el molcom și ne-a arătat paharul de vin.
După ce i l-am umplut și la gustat molcom a continuat:
— După ce i-am surprins părțile slabe am trecut la atac, a început el să enumere pe degete.
— Mai întâi am vorbit cu Ibi, că ea tot ea era pe atunci femei de serviciu să-i spună discret și
puțin rușinându-se că m-a văzut o dată la veceu și că a apucat să îmi vadă scula înainte de a ieși și
că așa sculă mare ea încă nu a văzut.

53
 A privit lung la noi ca să vadă dacă îl ascultăm înainte de a povesti mai departe:
— Știam că numai asta în mod sigur nu ajungea așa că am trecut la pasul doi și de câte ori o
prindeam singură îi spuneam: „vai doamna ingineră, că ingineră era, dar ce bine arătați astăzi!”
Prima dată când i-am spus asta m-a privit cam așa cum aș privi eu un gândac de bucătărie dacă
l-aș găsi în farfurie și a scos un mormăit ceva de genul: mâh.
Nu m-am lăsat și a doua zi am continuat convins că o femeie de tipul ei nu lasă nici o piatră
neîntoarsă dacă sub ea speră să găsească un compliment.
A arătat spre pantalonii lui și a spus:
— Acu poate unii dintre voi știți că sunt un pic mai bine dotat decât media dar chiar și așa tot
m-am hotărât să ajut un pic natura așa că mi-am ascuns un castravete de mărime medie în pantaloni.
Tot mâh a răspuns la complimentul meu dar nu și-a luat ochii de la pantalonii mei iar buzele au
început să i se miște necontrolat ca și cum ar fi vrut să spună ceva. Eu am ochi format pentru așa
ceva așa că am observat că începe să respire mai greu și a plecat numai pentru că au mai venit
câțiva angajați în spatele ei.
A plecat dar eu în spatele ei mi-am spus la fel cum își spune șarpele în spatele prăzii care
tocmai i-a scăpat: „A mea ești păsăruico! Cu păsărica ta cu tot!
A mai făcut o pauză cât să mai guste puțin din paharul cu vin privind cu ochii în depărtare. A
scuturat din cap apoi a început iar să deșire din povestea lui.
— Pe vremea aia zău că nu duceam lipsă de femei așa că nu am grăbit lucrurile nici un pic mai
ales că bărbatul ei, care era și șefulețul meu, era un gelos de nu se poate. S-a întâmplat o dată să
merg cu ea și cu alții până la București cu ceva treabă trimiși de Institut, și ca un metronom din oră
în oră bărbatul ei o suna să o întrebe ce face. Pentru că a văzut că noi schimbăm priviri amuzate s-a
scuzat: „ Așa e soțul meu! Mă iubește” Nu te iubește, i-a spus unul mai îndrăzneț, te gelozește.
Discuția a continuat în contradictoriu până la următoarea oră fixă când telefonul i-a sunat din nou.
Sub privirile noastre amuzate i-a răspuns totuși privindu-ne sictirită.
„ Totuși felul ăsta de a telefona la ore fixe are și beneficiile lui, a constatat același coleg
obraznic și la privirea ei curioasă a continuat: păi imediat după telefon, te dezbraci, treci peste
preludiu și până la următoarea oră fixă ai tot timpul să ți-o tragi că doar nu o să dai peste vreun
armăsar ca Costache al nostru să te țină ore întregi în aparat.
„Hai, hai!” a spus ea către obraznic iar pe mine m-a cercetat doar cu o privire curioasă. Extrem
de curioasă!

54
 Jurista cu părul mov

Pe jurista de la etajul doi voiam s-o futem trei inşi. Toţi trei eram de la tehnic şi eram unul mai
breaz ca altul.
Cel mai în vârstă dintre noi era Gilu şi după părerea mea ar fi avut cele mai mari şanse dacă s-ar
fi luat cât de cât în serios. Era cel mai în vârstă dintre noi, meticulos, chiar elegant şi mereu
parfumat şi aranjat. Eu eram cel mai tânăr dintre toţi trei dar eram considerat cel mai expert dintre
toţi şi tot timpul am considerat că nu ar fi fost pentru mine o problemă să o rezolv dacă mi-aş fi
făcut şi timp pentru aşa ceva. Dar aveam o agendă atât de încărcată încât până la urmă Vasile a fost
cel care a pârlit-o primul. Şi când zic pârlit-o nu exagerez deloc pentru că era păroasă ca o maimuţă.
Şi puţea ca o iapă dar asta am aflat-o mai târziu. Dar adevărul era că arăta destul de bine: slăbuţă,
cu un păr numai cârlionţi avea nişte ochi negri şi focoşi care mereu îi fugeau în toate părţile.

55
 A două zi după ce a futut-o, Vasile cu un rânjet cât o pizdă de vacă pe buzele lui mari s-a
prezentat la noi la prima oră a dimineţii:
— Am futu-o fraierilor! Puteţi să vă ofticaţi, eu am futut-o primul. Trebuie să îmi daţi câte o
bere.
Nu-mi aduceam aminte de nici un pariu şi de nici o bere dar eram prea curioşi să aflăm
amănunte aşa că după program i-am dat berea şi l-am pus să povestească.
— Adevărul este că mi s-a părut mie că umblă azi cam crăcănată, a spus ofticat Gilu.
Era vorba de o discuţie mai veche de-a noastră că dacă fute Vasile pe vreo-una o să umble aia
crăcănată zile întregi. Nu că ar fi avut el cine ştie ce pulă mare dar era cât o basculantă de tonaj
mediu aşa că trebuia să o crăcăneze serios pe una ca să îi ajungă cu puţa la pizdă. Fiindcă Vasile
avea o puţă mică nu o pulă ca toată lumea.
Am băut o bere, apoi încă una şi Vasile, care nu prea rezista la băutură a început să povestească:
— Mă fraţilor până să o fut pe asta a trebuit să ascult poveşti nemuritoare despre câţi judecători
şi câţi procurori au futu-o şi toţi i-au promis că o ajută să ajungă măcar grefieră dacă nu judecătoare
de-a dreptul.
— Lasă introducerea şi treci la subiect. Cum a fost? am întrebat eu nerăbdător.
Discuţia avea loc într-un separeu al barului nostru obişnuit destul de ferit ca să putem discuta în
voie.
— Păi cum să fie? Aproape ca de obicei dar eu nu o mai fut. Vi-o las vouă.
Am schimbat peste sticlele de bere o privire ci Gilu: Vasile prindea atât de rar câte o pizdă în
vârful pulii că nu prea eram obişnuiţi să facă pe generosul. Aici precis era ceva aşa că i-am făcut
semn cu ochiul lui Gilu şi am plecat la tejghea să mai aduc trei beri: chiar dacă plăteam eu i-am
cerut Mădălinei, fata care servea, să îmi dea cea mai concentrată bere.
M-am întors la masă şi am umplut paharele. Se vede treaba că Vasile era preocupat de ceva
pentru că nici nu a observat că am schimbat sortimentul berii.
Am aşteptat să bea mai mult de jumătate de sticlă apoi l-am întrebat delicat:
— Ia zi Vasile: unde ai futut-o?
M-a privit urât apoi mai luă o gură de bere şi spuse:
— La noi în birou, unde dracu era să o duc? Că ştii ce am păţit cu nebuna aia pe care am dus-o
la mine în garsonieră şi de care nu am reuşit să scap mai bine de un an.
— Unde la noi în birou? întrebă curios Gilu. Nu există nici o masă suficient de solidă cât să te
ţină chiar numai pe tine singur darămite pe amândoi.
Vasile ridică vinovat din umeri apoi spuse:
— Pe jos. Am pus nişte cartoane de ambalaj, am încuiat şi blocat yala de la uşă şi acolo am
futut-o…
Glasul îi tremura şi nu părea să aibă chef să continue aşa că Gilu l-a îndemnat:

56
 — Vasile, nu suntem noi prietenii tăi? Hai spune-ne cum a fost…
Vasile a băut toată berea apoi a început să scâncească şi a spus cu glasul întretăiat:
— A fost groaznic… să nu mai spuneţi la nimeni dar a fost groaznic.
De câteva ori m-am nimerit lângă Vasile la veceu în timp ce ne pişam şi am avut impresia că
puţulica lui e cam mică. Dar nu cred că din cauza asta Vasile era îngrozit.
— Hai spune, îl îndemnă bând Gilu şi Vasile se puse pe povestit.
— Păi, ştiţi că gras cum sunt nu îmi place să mă dezbrac de tot. Că se vede cum îmi atârnă burta
şi după ce am văzut-o dezbrăcată mi-am dat seama că aveam şi ţâţele mai mari ca ea. Arăta ca un
băieţoi şi nici nu mi s-a sculat ca lumea pula. Mai mult mi s-a umflat decât s-a sculat dar am reuşit
cumva să i-o bag. Am început să dau din cur şi atunci am simţit cum ceva ca un deget lung şi
subţire mi se înfăşoară în jurul pulii. Am dat să mi-o scot dar îmi era prinsă ca într-un cleşte şi
atunci care jurista gemea şi respira greu sub mine a spus întretăiat:
— Nu poţi să o scoţi până nu mă aduci la orgasm aşa că dai înainte.
A privit la sticla goală de bere şi a gemut:
— Te rog mai adu una, poate uit ce mi s-a întâmplat.
Am mai adus câte o sticlă şi a continuat:
— O oră am futut la ea. Mi se culca apoi iar mi se scula şi abia peste un ceas am auzit-o cum
urlă aşa de tare că am fost nevoit să îi pun mâna pe gură să nu o audă femeia de serviciu care dădea
cu mopul pe holuri. M-am ridicat repede de pe ea şi am văzut cum lindicul ei vânăt ca moţul unui
curcan i se retrage înapoi în pizdă.
Am privit lung la Gilu şi am spus:
— Asta îmi aduce aminte de sergentul meu din armată care futea o ţigancă de vreo şaişpe ani de
lângă unitatea militară. Futea, vorba vine că de fapt îi dădea numai muie că asta voia să se mărite
virgină. Tatăl ţigăncuşei ştia de treaba asta şi el dar închidea ochii că sergentul îi dădea resturile de
mâncare care rămâneau de la popotă ca să îşi crească ăla o droaie de porci. Când a văzut sergentul
nostru că ţigăncuşa ne făcea ochi dulci şi nouă a încercat să ne sperie:
— Aveţi grijă să nu mergeţi cu ea. Dacă mergeţi asta vă suge pula şi vă goleşte măduva spinării.
Uite eu abia pot să mai merg.
O lună de zile a mers aplecat de spate pe lângă noi doar, doar ne-o speria să ne înfruptăm şi noi
din ogiva palatină a ţigăncuşei.
I-am făcut cu ochiul lui Vasile:
— Cred că aşa vrei să faci şi tu colega. Ceva în genul sergentului. Numai că sperietura
sergentului a avut exact un efect invers şi a doua zi după ce am aflat cu ce se ocupă am început cu
toţii să-i cărăm găleţi cu resturi pentru porcii lui taică-său.
— Nu mă credeţi? întrebă Vasile înciudat. Atunci veniţi cu mine.
S-a ridicat clătinându-se şi s-a îndreptat spre toaletă unde după ce am intrat s-a proptit în uşă ca
să fie sigur că nu vine nimeni şi a scos cea mai mică puţă pe care mi-a fost dat să o văd.

57
 — Doamne Vasile, am exclamat înainte să-mi dau seama ce spun. Tu cum naiba te pişi cu râma
asta?
— Se descurcă el, spuse ironic Gilu. Tu nu ai văzut că de câte ori pleacă la veceu îşi ia cu el o
pensetă.
Vasile ridică din umeri imun la glumele noastre şi spuse:
— Râdeţi voi râdeţi dar ia priviţi aici!
Apucă cu două degete râma care îi ţinea loc de pulă şi o întinse până ajunse la vreo zece
centimetri.
Pe pielea palidă se vedea fără nici o urmă de îndoială o urmă violetă în formă de spirală.
— Ei acum ce mai ziceţi? întrebă triumfător Vasile.
Am privit la Gilu, Gilu a privit la mie şi în cele din urmă a spus:
— Cred că te-ai dat cu o carioca mov, spuse Gilu dar se vedea că nici el nu prea credea asta.
Fără să spună nimic Vasile scuipă pe degetul gros de la mâna liberă şi frecă cu putere dunga
vişinie. Dunga se împurpură puţin dar rămase acolo.
— Să mă ia dracu, am spus în şoaptă asta e mai tare ca în filmele alea SF cu extraterestra care
omora bărbaţii în timp ce i-o trăgeau.
— Şi asta nu ar fi nimic dar după ce am scos pula din ea au început să iasă nişte gaze din ea
care miroseau îngrozitor.
— Poate s-a băşit? am întrebat eu.
— S-a băşit pe naiba, spuse Vasile obidit. Din pizdă îi ieşeau gaze mă. Din glanda aia a lui
Bartholin că am căutat azi pe net. Puţea exact cum pute o iapă în călduri şi după un timp a început
să mă usture ochii. De asta am lăsat gemurile deschise toată noaptea la birou să se aerisească până
dimineaţa.
Am ieşit toţi trei din toaletă şi după povestea lui Vasile eram aşa de treji de parcă nu am fi băut
nici o bere dar amândoi nu ne gândeam decât cum să-l scăpăm pe bietul Vasile din mrejele
lindicului violet.

A doua zi dimineaţa nici nu am apucat să ne bem cafeaua că a sunat telefonul. Vasile, care era
cel mai aproape de el a ridicat neajutorat mâinile şi s-a depărtat înspăimântat de aparat.
— Ea e! a şoptit el înspăimântat. Ştiu sigur că e ea dar dacă mă caută să-i spuneţi că nu sunt
aici.

58
 Am ridicat nepăsător din umeri şi bineînţeles la capătul celălalt al firului era jurista care a
început imediat să se pisicească:
— Vai speram să dau de Vasile fiindcă mi s-a blocat iar imprimanta şi numai el îi poate da de
capăt.
Am încercat să îmi opresc râsul care mă podidea şi i-am răspuns cât am putut de serios:
— Vasile a coborât la parter să pornească softul de la infochioşc dar îl trimit pe Gilu să te
rezolve.
M-am făcut că nu îl văd pe Gilu cum se apucă cu mâinile de cap şi am pus receptorul în furcă şi
i-am făcut semn să se conformeze. Nu îi eram şef dar ca cel care aveam cea mai mare vechime mi
se mai întâmpla din când în când să fac pe şeful dar niciodată nu mi-a făcut mai mare plăcere ca
acum să joc rolul ăsta.
Gilu s-a pornit spre uşă dar chiar când s-a iasă oprit revoltat:
— Şi totuşi de ce eu? De ce nu te duci tu?
I-am zâmbit parşiv:
— Pentru că tu ai pula cea mai mare. O ai atât de groasă încât lindicul juristei nici nu o să poată
să ţi-o înconjoare. Fute-o şi salvează onoarea biroului!
A ieşit bombănind dar până la urmă s-a dus. A lipsit mai bine de o oră timp în care noi l-am
aşteptat cu nerăbdare.
— Ei, cum e? L-am întrebat noi de cum a intrat în birou.
A dat din mână a lehamite:
— Era un fleac. Cred că a scos femeia de serviciu cablul din priză când a măturat pentru că
după ce l-am băgat imprimanta a funcţionat perfect.
— Lasă asta am spus eu… Cum e cu restul?
Ne-a privit încruntat ca şi când nu ar fi priceput despre ce este vorba dar în cele din urmă nu a
mai rezistat şi a spus triumfător:
— Mă întâlnesc cu ea aici în birou aşa că aveţi grijă să plecaţi la patru fără un sfert ca să nu o
intimidaţi şi să-mi arătaţi unde sunt cartoanele.
A arătat cu degetul spre Vasile:
— Şi cred că băiatul ăsta a inventat numai prostii despre fata asta drăguţă ca să nu ne atingem şi
noi de ea.
Vasile, care era atât de guraliv altădată a preferat să ia apă în gură de data asta şi ne-am apucat
toţi trei în tăcere de lucru aşa că nici nu am observat când s-a apropiat vremea de plecare.
Vasile a plecat primul şi a ieşit ca dus de vânt fără să privească înapoi dar pe mine m-a oprit în
uşă Gilu chiar când să ies:
— Auzi? Mă întreb dacă nu cumva fac o greşeală? Poate că ar trebui să o dau dracului şi să
merg şi eu cu tine.

59
 — Nu fi fraier şi nu lăsa să îţi scape aşa o bucăţică din cauză ca a vorbit Vasile prostii. Tu ai
văzut ce ochi frumoşi de porumbiţă are?
S-a uita la mine să vadă dacă îmi bat joc de el dar văzând că vorbesc serios a răspuns:
— Problema este că eu nu vreau să o fut în ochii ăia frumoşi ci în pizdă şi acolo se pare că este
o problemă.
Am dat să-i răspund dar m-a împins pe uşă afară nu înainte de a spune:
— Nu pleca prea departe şi lasă telefonul deschis…
La întrebarea mea nerostită a adăugat:
— Încui uşa o singură dată şi nu o blochez cu yala iar dacă am probleme te sun să vii să mă
ajuţi.
N-am apucat să îl mai întreb altceva pentru că a închis uşa în urma mea.
Am plecat spre barul de alături unde mi-am comandat două beri Stela Artois pe care mi-am
propus să le beau încet pe urmă să plec spre casă considerând că astfel îi dau timp destul să arate ce
poate.
Tocmai o terminasem pe a doua şi mă pregăteam de plecare când a sunat telefonul. Aşa cum
mă aşteptam era Gilu care cu o voce întretăiată mi-a spus:
— Vino repede şi vezi să nu fie nimeni pe hol când intri.
Am trecut repede pe lângă portar şi i-am spus din mers că mi-am uitat ceva în birou apoi când
am ajuns în faţa uşii am aşteptat câteva momente până când femeia de serviciu s-a îndepărtat cu
mopul ei spre capătul coridorului.
Am descuiat uşa dar oricât am împins nu s-a deschis.
— Stai aşa, mi s-a părut că aud o şoaptă gâfâită din birou şi după câteva foşnete şi zgomote de
podea frecată am reuşit să deschid uşa numai atât cât să pot intra.
Am văzut multe la viaţa mea dar scena din faţa ochilor mei era cu totul suprarealistă: pe nişte
ambalaje de carton era trântită jurista cu picioarele larg desfăcute iar între ele Gilu care privea cu
gâtul răsucit spre mine şi încerca să şoptească ceva.
Vorbea prea încet aşa că nu l-am înţeles şi l-am îndemnat:
— Ce dracu mormăi acolo? Vorbeşte mai tare!
A holbat şi mai mult ochii şi a spus ceva mai tare:
— Nu ţipa că se aude cineva pe coridor.
Am dat nepăsător din umeri:
— Nu e decât Ibi, femeia de serviciu. Face curat şi asta a văzut multe la viaţa ei.
Totuşi ca măsură de precauţi am încuiat uşa apoi i-am întrebat:
— Da voi ce dracu aveţi? De ce nu vă ridicaţi dacă tot v-aţi terminat treaba.

60
 Jurista nu a răspuns nimic ci numai şi-a acoperit pudică ochii dar Gilu a răbufnit:
— De prost ce eşti tu, de aia nu ne ridicăm. Tu nu vezi că suntem înţepeniţi?
Cred că m-am luminat la faţă dar nu avea cine să mă vadă aşa că am spus lămurit:
— A, e vorba despre treaba de care ne povestea Vasile. Deci chiar e adevărată.
Gilu pufni nervos şi încercă iar să se extragă din juristă dar nu obţinu decât un scâncet anemic
din partea ei.
— Eşti prost ca noaptea, concluzionă Gilu şi încercă să se răsucească şi să privească spre
mine. Am terminat şi totul era în regulă când cineva a făcut un zgomot mare pe coridor şi fata asta
s-a crispat. De penis captivus ai auzit?
— Am auzit sigur că am auzit. Am avut norocul că nu am avut parte până acum de aşa ceva.
Gilu gemu nervos:
— Ei uite că nici eu nu am avut parte până acum de plăcerea asta dar orice are un început.
Mai răsuci puţin capul şi spuse răstit:
— Acu nu sta ca boul şi ajută-ne.
— Imediat, am spus eu şi m-am întins până la un sertar cu scule unde ştiam că aveam şi o
lanternă.
Am luat lanterna şi i-am luminat între buci:
— Ce mama dracului faci? a răbufnit Gilu.
— Vreau să mă conving că e chiar aşa cum spui tu şi nu ai nimic înfăşurat în jurul pulii.
— Nu vreau să te uiţi, a scâncit şi jurista dar eu mă holbam deja la cele mai păroase cururi pe
care le văzusem.
— Trebuie să mă uit să văd despre ce e vorba, am spus eu doct, dacă vreţi să vă desfac.
Jurista scâncea în continuare şi după ce am privit pe îndelete şi le-am făcut şi câteva poze cu
telefonul i-am spus:
— Tu mai bine ţi-ai epila curu în loc să scânceşti că îl ai mai păros ca o maimuţă.
Gilu era mai practic şi mă întrebă:
— Cum ai de gând să procedezi?
— Am o rangă în maşină. Mă duc să o aduc şi o bag între voi şi o folosesc ca pe o pârghie ca
să vă desfac.
Jurista scânci iar:
— Nu vreau cu ranga! Nu îmi place ranga!
De obicei nu sunt rău şi îmi văd de ale mele dar când am auzit-o pe curul acela negru de
maimuţă cum face mofturi nu m-am putut abţine şi am spus.

61
 — Nu-ţi place pe dracu ranga! Dacă nu îţi plăcea nu ajungeai crăcită la mine în birou.
Am dat să ies dar Gilu m-a oprit:
— Are dreptate şi fata asta. Dacă bagi ranga aia rece între noi precis se crispează mai mult în
loc să se relaxeze. Găseşte altceva.
Mi-am dat o palmă peste frunte şi am deschis uşa:
— Ibi, i-aţi mopul şi vino până aici.
Mopul femeii de serviciu avea o coadă de plastic care părea destul de potrivită scopului şi
fiind din plastic precis nu era rece ca să ne crispeze jurista.
— Da domnu inginer, m-aţi chemat.
Pentru femeia de serviciu toţi care nu aveau salopete erau ingineri dar m-am obosit eu să-i
explic confuzia şi i-am luat mopul din mână. Nici nu mi-am dat seama cum dar s-a strecurat ca o
şopârlă pe lângă mine şi s-a oprit lângă uşă cu mâna la gură:
— Vai de mine cum se fute oamenii ăştia pe jos. De ce nu venit la mine în debara că avem o
canapea veche.
Ştiam de canapeaua veche din debaraua ei, o şi folosisem pe vremuri dar acum nu aveam timp
de ea şi i-am spus:
— Lasă asta. Ajutăm-mă mai bine să bag coada mopului între ei şi hai să îi ridicăm.
Gilu mormăia înciudat:
— Mai aduci multă lume să privească aici ca la spectacol?
— Numai câţi este nevoie ca să vă deznod Gilule aşa că stai calm.
Am băgat coada mopului sub el şi eu de-o parte şi femeia de serviciu de alta am încercat să îl
ridicăm dar cum să ridici o sută de kile cu o coadă de mătură?
Şi la urma urmei problema nu era că nu putea să se ridice ci că nu putea să o scoată.
— A rămas aşa înciotaţi ca şi câinii domnu inginer, mi-a spus Ibi într-o parte. Am văzut pe
stradă că dacă arunci apă rece pe câini ăia se despart. Să aduc şi eu o găleată de apă rece?
Oricât a vorbit de încet Gilu tot a auzit-o şi a strigat la mine:
— Nu o lăsa cu apă aici: uite câte prize sunt pe jos o să ne electrocuteze naibi.
Am privit ostentativ la ceas:
— Păi dacă vă curentaţi poate vă deznodaţi că deja trag de o oră de voi şi nimic…

În cele din urmă înciotat cum era tot Gilu a găsit soluţia:

— Tu te lăudai pe vremuri că ai o prietenă care lucrează la maternitate. Ia sun-o şi întreab-o

ce putem face.

62
 În mai puţin de cinci minute vechea mea amică mi-a scris o reţetă, a scanat-o şi mi-a trimis-o
pe email eu am scos-o la imprimantă şi am trimis-o pe Ibi la cea mai apropiată farmacie. Speram
să nu fie cine ştie ce substanţă periculoasă dar doctoriţa m-a liniştit spunându-mi că nu este nici o
problemă şi că mai bine aş căuta pe net cum se fac injecţiile.

Acelaşi lucru îi trecuse prin cap şi lui Gilu fiindcă mă întrebă:

— Auzi… tu ai mai făcut vre-o injecţie până acum?

— Toate au un început, am spus eu în timp ce încercam să reţin locul din muşchiul fesier unde
ar fi trebuit să fac injecţia.

Până să vină Ibi de la farmacie am reuşit să-i întorc pe cei doi astfel că în faţa ochilor mi-au
apărut în toată splendoare bucile mici şi negre ale juristei un pic mai mari ca un miez de nucă,
vorba unuia dintre colegi.

După ce a venit Ibi de la farmacie cu seringa şi fiola cu substanţa ce urma să-i dilate pizda
juristei am umplut seringa şi am început să mă uit ca prostu’ în fundul ei: bucile ei nu semănau
deloc cu ceea ce văzusem eu pe internet.

Văzându-mi ezitarea femeia de serviciu mă întrebă:

— Vreţi să fac eu injecţia domnu inginer? Eu am făcut multe la copii mei când erau bolnavi şi
ştiu cum.

Fără nici o vorbă i-am întins seringa şi înainte ca cineva să-şi dea seama ce se întâmplă acul
era înfipt în curul juristei şi ea a început să ţipe în timp ce Ibi apăsa cu putere pe piston.

După câteva minute de masaj puternic pe fese jurista a început să plângă, cred că nu atât de
durere cât mai ales de ruşine, şi în cele a reuşit să se extragă din pula de acum bleagă a lui Gilu.

Şi-a strâns grăbită hainele şi a fugit să îşi plângă în altă parte de milă.

Ai fi zis că după un asemenea episod o să facă ciocul mai mic şi o să îşi vadă de treburi fără
să mai agaţe de toată lumea ca scaiul de oaie. De unde asta? Tupeul ei devenise de nesuportat şi
mă bucur că am fost de faţă când directorul a dat-o afară tot datorită obrăzniciei ei.

Eram în biroul şefului prezentându-i un material când juristă aproape trăgând de biata Ibi a
năvălit în birou. Şeful era un om destul de meticulos cu tabieturi destul de rigide şi în mod sigur
nu aprecia o asemenea comportare pentru că am văzut cu a încruntat uşor din sprâncene.

Jurista nu văzu nimic din toate astea şi împingând-o pe Ibi în faţă începu să vorbească cu o
voce ascuţită şi plină de venin:

— Domnule director vreau să o reclam pe putoarea asta: de câteva zile nu vrea să mai îmi
spele cana de cafea şi vasul în care îmi prepar salata de fructe. Eu sunt foarte ocupată şi am nişte
principii foarte clare despre cum ar trebui să se comporte o femeie de serviciu.

Şeful nostru strânse din fălci dar am văzut că face eforturi să se stăpânească şi privi spre Ibi:

— E adevărat? o întrebă el.

63
 — Da domnule director. Eu nu mai spăl vasele după ea.

Directorul se încruntă puţin mai tare dar întrebă cu o voce pe care şi-o voia calmă:

— Poţi să ne spui şi de ce?

— Da domnule director!

— Păi, spune atunci, o îndemnă şeful nostru.

Ibi privi spre mine apoi spre juristă apoi spuse dintr-o suflare:

— Pentru că suge pula la negri domnule director, vă rog să iertaţi vorba aia.

Am auzit-o pe juristă cum a icnit, pe director cum s-a înecat iar pe mine m-am auzit cum am
izbucnit în râs dar m-am oprit imediat sub privirea încruntată a directorului.

— Vrei să ne explici despre ce anume e vorba? o întrebă el pe Ibi încercând să se păstreze cât
mai serios.

— Sigur că da domnule director, îşi început Ibi povestea. Într-o după amiază pe când făceam
curat am intrat în biroul la domnişoara juristă şi am văzut cum îi sugea pula la un negru. Era un
negru mic dar avea o pulă de aproape de un sfert de metru şi domnişoara juristă o înghiţea toată,
să mor eu dacă nu e aşa.

Făcu o pauză cât să îşi tragă sufletul apoi continuă:

— N-o acum dumneavoastră gândiţi-vă: domnişoara juristă suge cu buzele ei bucata aia de
pulă neagră, poate se spală sau poate nu se spală pe gură după asta îşi bea cafeaua şi ea vrea să
spăl pe urmă cana. Păi din pula aia mare şi neagră credeţi că nu a rămas nici o urmă pe cana ei?
Eu nu pun mâna pe aşa ceva.

Directorul se încruntă şi mai tare şi se întoarse de tot spre juristă:

— E adevărat ce spune femeia asta?

Luată din scurt jurista nu reuşi să nege:

— E adevărat dar nu priveşte pe nimeni ce fac eu după program, răspunse ea tot ţâfnoasă.

De data asta directorul se enervase de-a binelea:

— Fată dragă, după program du-te acasă şi suge pula la toţi negri din Africa. În instituţia mea
nu ai voie să faci aşa ceva.

Luă de pe birou o foia albă de hârtie şi i-a întinse:

— Ce să fac cu ea? întrebă jurista siderată.

— Te duci la baie, te speli bine pe mâini că nici mie nu îmi place să ating urme de pule de
negru apoi îţi scrii demisia şi o laşi la registratură şi să nu te mai văd prin instituţia mea.

64
 Credeam că vorbele dure spuse de şeful nostru furios o să-i închidă gura dar în loc de asta a
aruncat foaia de hârtie pe jos şi a început să ţipe:

— Nu îmi dau nici o demisie. Va trebui să mă daţi afară şi eu am să vă dau în judecată pentru
abuz.

Directorul zâmbi malefic şi se întoarse spre femeia de serviciu:

— Când zici că s-a întâmplat asta Ibi dragă?

— Marţea trecută pe la ora cinci după amiază domnule director.

Şeful nostru butonă ceva pe laptopul din faţa lui şi zâmbi în timp ce ne spuse:

— Priviţi acum pe monitorul din stânga!

Pe monitorul din stâng se vedeau vreo opt imagini din diferite locuri din clădire dar directorul
manevră puţin mausul şi pe tot imensul ecran se văzu numai biroul juristei. După încă câteva
clikuri din maus am văzut-o pe juristă îngenunchiată în faţa unui negru destul de mic ca statură
dar dotat al naibii de bine de către natură. Jurista înghiţea cu lăcomie sfertul de metru al pulii
negrului şi atras de privelişte am observat abia într-un târziu că jurista ieşise ca un taifun din birou
iar Ibi vomita într-o pungă pe care o scosese din buzunar.

Vru să îşi ceară scuze dar directorul o opri cu un gest:

— Nu te scuza fiindcă te înţeleg pe deplin. Ia-ţi nişte mănuşi de cauciuc şi după ce pleacă
scârba asta din instituţie vreau să  dezinfectezi la sânge tot biroul ei fiindcă cine ştie ce dracu o
mai fi făcut capra aia pe acolo.

— Am înţeles domnule director, a spus cu glas scăzut Ibi.

După ce am ieşit din birou am fugit repede la Gilu care se ocupa de camerele de luat vederi
din clădire şi i-am povestit scena.

— Aoleu, se bătu el cu mâna peste frunte, am uitat că luna trecută directorul a dat ordin să
punem camere în toate birourile.

— Ei atunci motivează ceva  şi du-te pe server şi şterge aventurile tale şi ale lui Vasile din
biroul nostru.

Cum a trecut ceva timp şi nu am fost daţi nici unul din noi afară bănuiesc că s-a achitat destul
de bine de sarcină.

65
66