Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Bauhaus PDF
Bauhaus PDF
Bauhaus, 1919-1933,
o academie de arhitectură şi un fenomen architectural
o idee;
un efort de a reforma învăţământul artelor aplicate;
un efort de a creea o sensibilitate pentru forme noi, de bun gust şi nonistorice;
un efort de a pune arhitectura în slujba noii realităţi europene.
Paşi premergători:
■ Dresdner Werkstätten (în traducere Atelierele din Dresda) au fost înfiinţate în 1898
(Karl Schmidt). Cele mai cunoscute produse sunt mobilele executate mechanic după
designul creat de Richard Riemerschmid. Pentru a fi produse în număr suficient, în acord
cu cererea, au fost înfiinţate în toată Germania ateliere echipate cu utilajele necesare. Mai
mult, ideea a fost difuzată şi mai departe în Europa, aşa că în 1903 au fost înfiinţate în
Austria Wiener Werkstätte, ale cărui reprezentanţi importanţi au fost Josef Hoffmann and
Koloman Moser.
■ Un rol special l-a avut belgianul Henry van de Velde, rezident în Germania din 1897,
care a fondat în 1907 Marea Şcoală Ducală de Arte şi Meserii (Kunstgewerbeschule) la
Weimar, pavând astfel drumul pentru Bauhausakademie. Şcoala lui van de Velde din
Weimar a fost precursorul direct al Şcolii Bauhaus chiar şi fizic, căci s-a Bauhaus deschis
în acelaşi local (parţial proiectat de van de Velde).
■ În 1907, artişti şi industriaşi au fondat Deutscher Werkbund la München, cu scopul de a
sălta economia Germaniei prin "intensificarea producţiei meşteşugăreşti", din ce în ce mai
industrializată şi îmbunătăţirea calităţii ei estetice şi ergonomice. (vezi Werkbund)
(Hermann Muthesius fusese cel care, în 1908, publicase un text în care susţinea că obiectele unicat,
produse de artişti şi meşteşugari în Germania, nu acoperă nici pe departe nici măcar cererea în Germania,
darămite să promoveze producţia germană în Europa. Şi tocmai el, admiratorul mişcării Arts and Crafts,
propunea acum în cadrul Werkbund o soluţie derivată pentru Germania. După el, o serie de obiecte cu
acelaşi scop ar trebui rafinate până la atingerea unui oarecare grad de tipizare, dar cu un standard calitativ
înalt. Aşa a început sciziunea dintre Normă şi Individualitate, numită şi Typisierung şi Kunstwollen (voinţa
de artă). La Muthesius obiectul-tip, normativ, Înesmena aşa: 1. în design, obiectul rafinat întâi de către
proiectant, apoi continuând să-şi rafineze forma în urma concluziilor trase după folosirea largă; 2. în
arhitectură însemna obiectul-tectonic, adică elementul de construcţie ireductibil, rămas ca unitate de bază în
limbajul arhitectural. La concepţia lui Muthesius a reacţionat prompt Henry van de Velde şi, culmea, a fost
susţinut chiar de către Walter Gropius. Muthesius a fost nevoit să bată în retragere.)
■ Activitatea lui Walter Gropius între 1910-1914. Tânărul Walter Gropius a devenit
curând unul din membrii importanţi din Werkbund. În acord cu ideile mentorului său
Peter Behrens (în biroul căruia era angajat), considera şi el că, pentru acel moment,
arhitectura industrială era forma cea mai importantă de arhitectură.
Prima lui creaţie redutabilă a fost în parteneriat cu Adolf Meyer şi a constat în
Uzinele Fagus (Fagus-Werk) la Alfeld pe Leine, lucrarea a început în 1911. Aici a fost
realizată faţada integral din oţel şi sticlă – un motiv care avea să devină icon-ul arhitecturii
industriale. În 1914, a proiectat pentru expoziţia Werkbund o fabrică-model, care se
înscria în căutările lui pe linia noilor matriale de construcţie. Din oţel, sticlă şi alte
materiale noi, combinate cu cele tradiţionale (zidăria de cărămidă), voia el să obţină un
nou limbaj architectural, inspirat şi expresiv – asta în condiţiile în care ele apăruseră deja
puse în operă, numai că erau urâte şi inexpressive. Unii critici au descoperit în scara
vitrată, transparentă, amplasată pe colţul clădirii, în combinaţie cu volumul monumental al
clădirii vechea arhitectură egipteană ca sursă de inspiraţie. Se poate.
Walter Gropius şi Adolf Meyer Uzinele Fagus (Fagus-Werk) la Alfeld pe Leine, lucrare începută în 1911;
şi Walter Gropius şi Adolf Meyer, corp administrativ la fabrica model pentru Werkbund, 1914.
■ În 1918, Bruno Taut (împreună cu Adolf Behne) au redactat programul "Arbeitsrat für
Kunst“ ("Consiliul muncii pentru artă"), al asociaţiei cu acelaşi nume, care milita pentru o
nouă "operă de artă totală" ("Gesamtkunstwerk") şi care ăşi propusese să unifice artele
sub aripa marii arhitecturi. Programul lui Bruno Taut a anticipat, practic, proclamaţia
Bauhaus din 1919. (vezi Expresionismul)
■ Asociaţia "Arbeitsrat für Kunst" l-a înglobat în curând şi pe Walter Gropius în
conducere. În 1919, la începutul anului, la "Expoziţia unor arhitecţi necunoscuţi", Gropius
a rostit un discurs, în care a vorbit despre "opera de artă totală" ("Gesamtkunstwerk"),
despre "coroana oraşului" ("Stadtkrone") şi despre "catedrala viitorului"
("Zukunftskathedrale"). (vezi Expresionismul)
Bauhaus la Weimar
Walter Gropius s-a născut la Berlin, ca fiu şi nepot de arhitect. Începutul furtunos
cu Fagus şi cu participarea la expoziţia Werkbund Köln a fost fracturat de intrarea
germaniei în război, în care Gropius a fost grav rănit. Dar tot războiul i-a creeat şi marea
lui şansă. Henry van de Velde, care era director la Marea Şcoală Ducală de Arte şi Meserii
din Weimar, a fost obligat să demisioneze în 1915, din cauza naţionalităţii lui belgiene. El
a fost cel care l-a propus pe Gropius în locul lui. (Se cunoşteau din Werkbund.)
Această academie a fost continuată – sau mai bine zis reînfiinţată sub numele de
Bauhaus, în 1919, de către Gropius, care a implementat aici o reformă a învăţământului de
artă. (S-au putat discuţii la nivel de minister cu privire la strategia de învăţământ; Fritz
Mackensen susţinea forma de învăţământ tip Academie de Arte Frumoase, Gropius
susţinea o formă nouă de învăţământ, pe bază de ateliere de proiectare şi de parţială
execuţie, tip şcoală de arte şi meserii, dar ridicată la nivel de învăţământ superior.)
Rezultatul a fost înfiinţarea unei instituţii compozit, adică o combinaţie din ambele tipuri
de şcoli, sub directoratul lui Walter Gropius.
Noua şcoală numită Bauhaus nu numai că a pus în practică ideea principală a
asociaţiei Werkbund (cu privire la învăţământul de artă), dar a imprimat un spirit nou, al
schimbării, într-o tânără generaţie doritoare să reconstruiască o Germanie sfâşiată de
primul război. Filozofia şcolii, anunţată de Gropius, părea să satisfacă aceste acest orizont
de aşteptare. Numele Bauhaus vine de la termenul Dombauhütte (barăcile de şantier ale
meşteşugarilor medievali; Dom = catedrală, bauen = a construi, hütte = colibă, baracă,
Bau = construcţie). Dombauhütte a fost redus la Bauhütte, la care apoi s-a înlocuit Hütte
cu Haus (colibă a fost înlocuit cu casă). Era de fapt sugerată munca în colectiv, aşa cum în
evul mediu breslele lucrau la o catedrală, sub ochii, cu acordul şi chiar asistaţi emoţional
de întreaga comunitate. (Evul Mediu a fost şi este un model de societate coagulată în jurul
propriilor valori civice pe care şi le creea.) Din termenul propriu-zis Bauhaus, acest fundal
ideologic originar se retrage, lăsând în loc sensul imediat de casă pentru mase, economică,
funcţională, dar respectabilă din punct de vedere estetic.
Celebrul manifest Bauhaus redactat de Gropius era însoţit de grafica expresionistă
de pe copertă, aparţinând lui Lyonel Feininger şi înfăţişând catedrala. Deşi probabil e
inutil, completez faptul că simbolul catedralei era total derobat de orice sens religios,
purtând însă programatic sensul democratic. Manifestul astfel prezentat, era o invitaţie de
participare la această aventură orientată către viitorul numit modern.
Citat din manifestul-program:
"Să creăm o nouă breaslă de creatori, fără
aroganta distincţie dintre artişti şi meşteşugari.
Împreună să creăm construcţia viitorului, în
care arhitectura va îmbrăţişa sculptura şi
arhitectura, care din mâinile a milioane de
muncitori se va înălţa la cer, ca şi cristalul –
simbol a unei noi credinţe. “
(Traducere AST)
Lyonel Feiniger, 1919,
coperta program Bauhaus
"Organismul unei case rezultă din derularea unor procese care au loc în ea – în cadrul
unei locuinţe sunt funcţiile locuirii propriu zise, a dormitului, a băii, a gătitului, cele care
nemijlocit înfăptuiesc configuraţia de ansamblu...
... nu din propria ei voinţă este această configuraţie a casei aşa cum este, ci ea izvorăşte
din fiinţa construcţiei, din funcţia esenţială pe care ea o are de îndeplinit..."
"... dar arhitectura nu se epuizează numai din îndeplinirea scopului utilitar, ci trebuie să
privim lucrurile aşa cum sunt: nevoile noastre fizice de spaţiu armonios, de măsură şi
proporţii ale părţilor, sunt cele care dau viaţă spaţiului, şi anume ca scop de un rang mai
înalt..."
Walter Gropius (traducerea mea, AST, brută, din lipsă de timp.)
Şcoala şi profesorii ei
Walter Gropius, Lyonel Feininger, Johannes Itten, Paul Klee, Josef Albers, Ani Albers,
Georg Muche, Oskar Schlemmer, Herbert Bayer, László Moholy-Nagy, Lucia Moholy-
Nagy, Otto Bartning, Wassily Kandinsky, Guntha Stölzl, Marcel Breuer (student şi apoi
profesor la Bauhaus), Marianne Brandt (la fel) ş.a. Colaboratori: Adolf Meyer, Ernst
Neufert (student la Bauhaus), Theo van Doesburg, El Lissitzky
Scaunul Wassily
Farbkreis, 1961 1923 1922 Moholy-Nagy, Licht-
Raum-Modulor
Oskar Schlemmer, Marianne Brandt, Ernst Neufert Josef Albers, Adolf Meyer,
Bauhausemblem scrumieră Darmstadt set scaune Haus am Horn,
Acest tip de mobilier este cel mai bine este descris, împreună cu intenţiile lui, de către
Hans Luckhard:
"Mobilele din oţel, cu silueta lor clară şi frumuseţea materialelor, sunt o expresie vie a
aspiraţiei noastre către ritm, utilitate practică, igienă, luminozitate, simplitate a formei.
Oţelul este un material tare, rezistent, durabil, dar suficient de flexibil, ascultător atunci
când este prelucrat. O mobilă din metal bine făcută, are o valoare estetică proprie,
autonomă, valabilă numai în cazul ei specific."
Hans Luckhard, 1931
Sediul Bauhaus din Dessau, 1925, Walter Gropius (care conform programului nazist urma să fie acoperit
cu şarpantă, în spirit naţional)
De fapt nu este vorba espre o reorientare, ci mai degrabă despre o instalare şi mai
fermă pe drumul Noii Obiectivităţi. Politica Bauhaus era acum una clară în sensul
derivării formei din posibilităţile tehnologiei, din calitătatea materialelor şi din necesităţile
funcţionale. Nici o intenţe de expresivitate emoţională. Aceasta este Noua Obiectivitate,
definită ca arhitectură modernistă dezvoltată între anii 20-30, în special în Europa de
limbă germană.
Atelierele lui Marcel Breuer şi Marianne Brandt au avut roluri mari. Au obţinut
licenţă pentru o serie mare de produse industriale din metal. De fapt, cinci erau
departamentele de bază, care produceau obiecte de faimă:
- la Marcel Breuer se producea mobilier tubular
- la Marianne Brandt, fittinguri şi obiecte casnice din metal
- la Guntha Stadler-Stölzl, ţesături
- la Feininger în tipografie se făcea o grafică nouă
- departamentul de arhitectură era condus de Hannes Meyer.
Marile realizări ale perioadei au fost:
- casele maeştrilor (Meisterhäuser)
- ansamblul Törten Dessau