Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Varvara BUZILĂ
Rezumat
I. Motivarea studiului
Volumul 3 (16) Buletinul ştiinţific al Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a Moldovei
50
Buletinul ştiinţific al Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a Moldovei Volumul 3 (16)
51
Volumul 3 (16) Buletinul ştiinţific al Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a Moldovei
52
Buletinul ştiinţific al Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a Moldovei Volumul 3 (16)
53
este necesar ca unităţile economice să poată beneficia de nişte analize ale activităţii
fostelor fabrici de covoare, pentru a nu repeta greşelile şi dificultăţile lor. În situaţia
când lipsesc lucrările ştiinţifice, care să dea răspuns la mai multe probleme legate de
dezvoltarea covorului în sistemul industrial, pentru început este util să le abordăm pe
cele formulate la începutul acestui studiu.
Volumul 3 (16) Buletinul ştiinţific al Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a Moldovei
54
în ansamblu.
Suficientă incertitudine rămâne, aşa cum aminteam, şi în domeniul cunoaşterii
aportului atelierelor şi fabricilor de ţesut covoare, care au funcţionat începând din
anii ’30 ai sec. al XX-lea în partea stângă a Nistrului, iar de la sfârşitul anilor ’50
ai secolului al XX-lea - în dreapta lui. Astfel, pentru a cuprinde impactul social al
fenomenului discutat, luăm în considerare şi activitatea Fabricii de Covoare Pobeda din
Tiraspol, organizată în anii ’30 ai secolului al XX-lea, numită după război Moldavskii
kovrovşcik şi lichidată prin reprofilare la sfârşitul anilor ’60. În consens cu ideologia
timpului, axată pe favorizarea creaţiei maselor şi racordarea artiştilor plastici la
promovarea ideilor sistemului socialist, întreprinderea a încercat să producă mai multe
tipuri de covoare. În primii ani de activitate artiştii plastici înţelegeau tradiţia ca pe
ceva de imediată temporalitate şi s-au orientat la producerea în masă a covoarelor cu
flori tendenţios naturiste, prea puţin supuse modelării plastice, sub motivaţia că erau
căutate de consumatorii rurali. Ulterior, având suportul metodologic al specialiştilor
de la Institutul de Cercetări al Meşteşugurilor Artistice din Moscova, care au investigat
tradiţiile locale, au dinamizat creaţia, propunând serii mici de covoare, având un grad
sporit de artistism18. În special, au dat prioritate ţeserii replicilor, nu neapărat fidele,
ale covoarelor autentice, numite şi etnografice, pentru a fi expuse în cadrul anumitor
festivităţi ca embleme ale culturii naţionale19. A apărut o nouă categorie de covoare
– numite tematice, dedicate unor jubilee, evenimente sau personalităţi, în care motivele
ideologice sunt principale, fiind însoţite de inscripţii, embleme, iar cele tradiţionale
– periferice, dar mereu prezente, pentru a justifica limbajul covorului. Tot aici a fost
experimentat şi covorul propriu-zis industrial. Fabrica de Covoare din Tiraspol a
anticipat în multe privinţe activitatea viitoarelor întreprinderi de covoare din sistemul
economiei socialiste.
După al doilea război mondial în raioanele din partea dreaptă a Nistrului au
fost organizate ateliere meşteşugăreşti, numite arteluri, în special în satele şi orăşelele
cu tradiţii puternice de artă populară. Ateliere de ţesut covoare au început a activa la
Rudi, Tabora, Congaz, Străşeni, activitatea lor fiind coordonată de Raipromkombinat-
uri. Unităţile încropite foloseau războaiele vechi (cărâmbi, lemne, druci), la care se
ţesea manual. Meşterii dispuneau de o condiţie legală de activitate şi de comercializare
a producţiei. Însă înlesnirile din aceşti ani au fost în curând stopate de procesul
colectivizării. Meşteşugarii de prin sate au fost obligaţi să-şi abandoneze meseria, fiind
impuşi să lucreze în gospodăriile colective. Ca urmare, activitatea meşteşugărească,
neavând un suport economic sigur, a încetat să se mai dezvolte, iar, treptat, a fost
subminată şi continuitatea vechilor tradiţii. În acelaşi timp au fost formate ateliere în
raioane, în special în vechile centre ale ţesutului artistic, fapt ce a contribuit – într-o
anumită măsură - la menţinerea acestora în practicile şi conştiinţa comunităţilor.
În anii ’50 ai secolului al XX-lea o bună parte din atelierele care au supravieţuit
diverselor reorganizări economice, au fost unite în structuri economice mai mari,
fiind transformate în fabrici de covoare. Astfel, în 1960 activa Fabrica de Covoare
Pobeda din Chişinău, Fabrica de covoare din Tabora, Străşeni, Fabrica de covoare Gh.
Dimitrov din Ceadâr-Lunga, cu o filială la Congaz, şi Fabrica din Tiraspol Moldavskii
Buletinul ştiinţific al Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a Moldovei Volumul 3 (16)
55
Volumul 3 (16) Buletinul ştiinţific al Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a Moldovei
56
Buletinul ştiinţific al Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a Moldovei Volumul 3 (16)
57
Volumul 3 (16) Buletinul ştiinţific al Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a Moldovei
58
Buletinul ştiinţific al Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a Moldovei Volumul 3 (16)
59
Volumul 3 (16) Buletinul ştiinţific al Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a Moldovei
60
secolului al XIX-lea, nu copia lui din anii 60 ai secolului al XX-lea26. Sau dimpotrivă,
imagini rezultate în urma cunoaşterii tradiţiei de către pictor au fost date drept copii
etnografice27. În pofida acestor dificultăţi, în perioada de stimulare a creativităţii
manuale, adică până în 1988, au fost ţesute mai multe covoare de mare importanţă
pentru perpetuarea tradiţiei noastre artistice. Ele erau etalate frecvent în expoziţii şi
inserate în lucrări de specialitate. Multe dintre ele au completat colecţia MNEIN.
Covoarele industriale alcătuiesc cea mai numeroasă categorie. Sunt create
la limita întâlnirii tradiţiei cu tehnica modernă de ţesut. Din punct de vedere stilistic
cercetătorii delimitează în componenţa lor două grupuri28.
În primul au fost clasificate covoarele ce reprezintă creaţia de vârf a artiştilor
plastici antrenaţi în sistem, numite şi covoare de autor. Gradul de implicare al artiştilor
în elaborarea acestor creaţii era total, în procesul realizării lor păstrându-se doar o
afinitate gramaticală cu tradiţia covorului moldovenesc. Uneori covoarele cu un decor
complicat erau ţesute în exclusivitate manual, alteori motivele complicate erau ţesute
de meşteriţe, iar micile spaţii libere de ornamente erau completate cu ajutorul maşinilor.
Covoarele de autor erau elaborate într-un singur exemplar sau, cel mult, în două-trei,
adeseori recurgându-se la variante cromatice. În acest caz fie că era schimbată una din
culorile principale în care era ţesut covorul, fie că se schimba ansamblul lui cromatic,
după principiul culori calde/culori reci.
Artiştii plastici creau în limbajul covorului, tatonând noi posibilităţi de
exprimare artistică în limitele tiparelor lui, variind elemente, culori şi proporţii. La
începutul anilor ’60 s-a produs un tip de covor tematic, cu motive narative, având un
caracter grafic pronunţat. Iconografia lui pancardistă, adaptată la mesajele sociale ale
timpului, reflecta sugestiv, dar eclectic, scene de viaţă nouă. Aşa cum precizam anterior
aceste căutări artistice au condus la afirmarea tapiseriei profesioniste în republică.
Dar pentru dezvoltarea industriei covoarelor era mai important să fie păstrate tradiţiile
textile verificate de veacuri.
După depăşirea primei etape experimentale, promovate de plasticieni
reprofilaţi temporar în domeniul covoristicii, creaţia plasticienilor şcoliţi în domeniul
artei decorative naţionale a fost orientată spre valorificarea resurselor artistice ale
covoarelor populare cu ajutorul războaielor moderne de ţesut, ceea ce a mobilizat
forţele artistice spre covorul industrial. Dat fiind faptul că despre acest tip de covoare
s-a discutat insuficient în mediul ştiinţific, merită să insistăm asupra definirii lui ca
fapt cultural. Indiscutabil, şi el este de inspiraţie populară. Artiştii plastici antrenaţi în
sistemul industrial selectau acele motive tradiţionale, care aveau o mai mare capacitate
de maleabilitate plastică, le adaptau posibilităţilor tehnice ale războaielor şi elaborau
schiţe de covoare, proiectând stiluri care aveau să se afirme.
Treptat fiecare artist plastic a promovat un stil uşor perceptibil de covor
industrial. Ca rezultat al utilizării fie şi parţiale a maşinilor, se observă tot mai clar
câteva tendinţe de rezolvare a desenului general al lucrărilor.
Luate în ansamblu aceste covoare tind către un geometrism multiplanic,
previzibil datorită contribuţiilor tehnice ale maşinilor, dar confirmat şi ca predilecţie
artistică, graţie fidelităţii artiştilor pentru spiritul fondului străvechi de ornamente
Buletinul ştiinţific al Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a Moldovei Volumul 3 (16)
61
Volumul 3 (16) Buletinul ştiinţific al Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a Moldovei
62
cele mai mari în volum. Dintre toţi pictorii care au lucrat în sistem, Leonid Antoşco
are în colecţia muzeului cele mai multe covoare, de mărimi diferite, de la cele mari,
la cele mijlocii şi până la cele mai mici, numite suvenire29. Cu chenare închise, uneori
dublate sau triplate, excelând în utilizarea nuanţelor de gri alternate cu roşu, negru
sau alb în fiece lucrare, covoarele acestui autor sunt foarte personalizate. Concepute
după principii decorative expresive, rezultate din buna cunoaştere a tradiţiei artistice
şi o muncă creativă, lucrările acestui plastician au fost comercializate timp de mai
mulţi ani în Republica Democrată Germană, Republica Federativă Germană, Japonia
şi Italia. Autorul a primit două medalii de aur pentru lucrările sale Noaptea albă (în
oraşul Brno, 1980) şi Alba ca zăpada (în oraşul Poznan, 1985). Ambele covoare se
păstrează în patrimoniul Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală.
Ecateriana Cernous-Sărătilă, pictor principal la Fabrica de covoare din
Căuşeni, a creat covoare în spiritul scoarţelor de Căuşeni, îmbogăţind repertoriul
ornamental al covorului industrial prin multe motive vegetale, de mare expresivitate
artistică.
Andrei Copcea de la Fabrica de Covoare din Comrat a insistat şi a reuşit să
includă în circuitul social ornamente specifice covoarelor găgăuze, care se însriu într-o
arie mai largă a covoarelor balcanice. A preferat să alcătuiască compoziţia lucrărilor
sale din medalioane alungite pe orizontală, alternate în lungul covorului.
Alte covoare poartă semnătura plasticianului Mihail Gromov de la Fabrica de
Covoare din Orhei, care s-a orientat spre tradiţia covoarelor mănăstireşti şi a reuşit să
regândească în alt spirit moştenirea lor artistică. Lucrările ambilor autori au obţinut
medalii de argint şi de bronz la expoziţii unionale.
Serghei Bilâk, Lidia Boiko-Ciobanu şi Nataşa Antonova au activat la Fabrica
de Covoare din Chişinău şi au beneficiat de o mai mare libertate de creaţie decât
ceilalţi colegi, nevoiţi să preia uneori şi rezolvarea unor probleme economice pe lângă
cele de creaţie. Lucrările lor au fost exportate în Australia, Orientul Apropiat şi ţările
scandinave şi expuse în Brno, Plovdiv, Viena, Budapesta, Leipzig.
Al doilea grup de covoare industriale poate fi numit şi tehnicist, întrucât
reunea piesele cu decor simplist, ţesute exclusiv la războaiele automate. Toate
unităţile au produs asemenea covoare în cantităţi mari. Cele ornamentate aveau
compoziţia alcătuită dintr-un motiv ornamental (adeseori unul geometric sau floral
foarte schematizat), inclus în interiorul unui medalion alungit pe orizontală, care
alterna cu grupuri de linii (vrâste, dungi) de diferite culori. Ţesute la fel ca şi celelalte
covoare după schiţe elaborate de către artiştii plastici, acestea erau totuşi, de o mai
mică valoare artistică, fiind destinate consumului de masă. În mare parte ele dovedesc
un compromis al artiştilor în favoarea maşinilor, dar şi o soluţie economică, pentru
a se putea concentra la crearea celorlalte covoare, de autor. Sarcina principală în
elaborarea covoarelor destinate consumatorilor nepretenţioşi ca solicitare estetică,
consta în găsirea ritmului cromatic al dungilor. Ele au avut ca prototip tradiţia veche
a lăicerelor vrâstate sau ale lăicerelor „în scaune”.
Buletinul ştiinţific al Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a Moldovei Volumul 3 (16)
63
Concluzii
Volumul 3 (16) Buletinul ştiinţific al Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a Moldovei
64
Note
1
ROEMMER G. (prefaţă de Paul Gore), Albumul ornamentelor de covoare moldovenesci,
Chişinău, 1912; КРЫЖАНОВСКИЙ Б., Орнамент украинских и молдавских килимов //
Материалы по этнографии, том 3, вып. 1, Ленинград, 1926, 40-44; ГОБЕРМАН Д. Н.,
Молдавские ковры, выпуск 1, Кишинев, 1959; ГОБЕРМАН Д. Н., Ковры Молдавии,
Кишинев, 1960; ZELENCIUC V., POSTOLACHE E., Covorul moldovenesc, Timpul,
Chişinău, 1990; Covorul moldovenesc, alcătuitori POSTOLACHE E.A., KALAŞNIKOVA
N.M., Chişinău, 1985; De la fibră la covor, Bucureşti, 1998. Amintim, de asemenea, o lucrare
substanţială ca aport – teza de doctorat a cercetătorului Gheorghe Mardare: МАРДАРЬ Г. П.
Художественно – морфологическая основа молдавского народного ковра, том 1-2,
Москва 1990 г.
2
Искусство Молдавии, Chişinău, 1967, pp. 262-263; ЛИВШЦ M.Н., Декорвтивно-
прикладное искусство Молдавии, Москва, Советский художник, 1979, стр. 40;
ЛИВШИЦ М.Н., Декоративно-прикладное искусство Молдавской ССР, Москва, 1979;
MARDARE Gheorghe, Îmblânzirea firului moştenitor de comori // Literatura şi Arta, 1982,
2 decembrie, pp.7-8; САВИЦКАЯ В.И., Основные тенденции развития современного
гобелена, Диссертация кандидата искусствоведения, Mосква, 1982; SIMAC Ana,
Tapiseria contemporană din Republica Moldova, Chişinău, Ştiinţa, 2001.
3
Ea a fost mai degrabă etichetată decât studiată în lucrările de referinţă. A se vedea:
ГОБЕРМАН Д. Н., Ковры Молдавии, Кишинев, 1960, p. 14.
4
Artizanat. Asociaţia Meşteşugurilor Artistice Populare, alcătuitori, BARACA Gr.,
BUZILĂ V., FEFILOVA E., Chişinău, 1983, pp. 9-14.
5
Covoarele moldoveneşti, produse în sistemul Asociaţiei Meşteşugurilor Artistice Populare
„Artizana”, Chişinău, 1986 şi Catalog de covoare. Asociaţia Meşteşugurilor Artistice
Populare „Artizana”, Chişinău, 1989.
6
ГОБЕРМАН Д. Н., Ковры Молдавии, foto: 109-132; ZELENCIUC V., POSTOLACHE
E., Op. cit., foto: 113-116, 118-119; Народные художественные промыслы СССР,
Москва, 1983, стр. 148, 150, 152, 153.
7
Este lucrarea amintită mai sus: ГОБЕРМАН Д. Н., Ковры Молдавии, стр. 67-73.
8
ЛИВШИЦ M.Н., Декоративно-прикладное искусство Молдавии, Москва,
Buletinul ştiinţific al Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a Moldovei Volumul 3 (16)
65
Volumul 3 (16) Buletinul ştiinţific al Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a Moldovei
66
Summary
This study reveals the contribution of carpet factories in Moldova, to the preservation
of artistic wearing during the 1950s-1990s. incorporating in a single process the creativity of
folkartists artists, factory workers and professional tapestry artists, these factories promoted
three categories of wearing: traditional carpet, industrial carpet and gobelin tapestry. The
upper mentioned participants have been testing the approval of the traditional carpet by the
society, generated and promoted the industrial carpet, rounding out the available carpet types,
and facilitated the development of a school of artistic tapestry.
Prezentat la 03.04.2002
Recenzent: Doctor în istorie Elena Postolache,
Institutul de Arheologie şi Etnografie, A.Ş.M.
Buletinul ştiinţific al Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a Moldovei Volumul 3 (16)