3.1.

Elaborarea conceptului estetic al produsului de îmbrăcăminte

3.1.1. Analiza tendințelor modei

În zilele de astăzi portul popular trăiește o schimbare radicală. În aceste condiții noi, costumul
etnic nu doar își consolidează arealul de existență precedent (televiziunea, spectacolul și
comerțul), dar cucerește noi aderenți și teritorii. Multiplele festivaluri, târguri, manifestări
culturale se bucură de audiențe numeroase, care poartă costum sau piese vestimentare populare,
caracteristice perioadei cultural-istorice. O piesă vestimentară care se bucură de un succes
comercial meritat este ia, animând chiar un festival dedicat: Ia Mania. Acest eveniment deosebit
de îndrăgit face parte dintr-un șir de activități promovate de stat, cât și de societatea civilă și
mediul antreprenorial, cu scopul de a revalorifica și conserva patrimoniul tradițional: Ie Festival,
Ziua Portului Popular, Sărbătoarea Națională a Portului Popular și multe alte festivale naționale
și raionale. Este în creștere utilizarea costumului etnic în mediul juvenil în calitate de costum de
gală pentru activități artistice. Un costum etnic se constituie într-o piesă tot mai des întâlnită în
garderoba fiecărui român din diasporă. [1]

În ultimii ani s-au remarcat frecvente reîntorceri la motivele entice, văzute ca o necesitate în ce
privește sfera inspirațională, dar și ca referință cultural prezentată în interiorul sistemului modei.
Prin reîntoarcere la motivele și elementele entice persistă importanța arhetipurilor de ordin
cultural și dezvoltate pe parcursul unei durate istorice importante, arhetipuri, care și-au păstrat
sensul și esența pentru ziua de azi. Motivele entice au o importanță deosebită ca simbol și arhitip
în moda contemporană, acest lucru este observat la parade portului popular a diferitor festivale și
evenimente desfășurate pe întreg teritoriul Republicii Moldova, cât și peste hotare. Analiza
formelor de expresie culturală susține concluzia conform căreia reutilizarea acestor motive
determină constituirea unor produse de mare efect în moda contemporană. Totuși este evidentă
importanța sursei de inspirație, dar și prezența unei maniere de reaplicare și reinventare a unor
elemente sau detalii. Dar până când un produs vestimentar se metamorfozează într-un produs de
modă, acesta traversează fiecare etapă a unui proces anevoios, de afirmare în domeniul
vestimentar internațional. Deși se poate observa că designerii contemporani lucrează în
conformitate cu o viziune, apelând la o scară extinsă de stiluri și folosind metode tehnologice
actuale, ciclic se reîntorc la tehnicile tradiționale și la motivele folclorice entice, pe care le
transform și le redimensionează, integrându-le astfel în spațiul contemporan. [2]
Analizând inovațiile portului popular tradițional moldovenesc în creațiile designerilor autohtoni
și internaționali se poate observa un interes divin însoțit de mândrie pentru un astfel de stil.
Designer-ul francez, Philippe Guilet, care a luat contract cu portul tradițional, a adus un omagiu
țării prin intermediul colecției ”Prejudecăți 100% Ro” (Fig.3.1). După mai multe luni de
cercetare, discuții cu diferiți meșteșugari și foarte multă dăruire, totul pentru organizarea
prezentării și conceperea pieselor vestimentare. Astfel, a luat naștere cel mai mare proiect de
haute couture 100% românesc.

Un alt nume sonor, Joseph Altuzarra, designer-ul francez, care deține brand-ul american
Altuzarra, s-a inspirat din costumul românesc pentru colecția Resort 2015 (Fig.3.2). Colecția
cuprinde ținute colorate, bluze care seamănă cu ia românească și fuste creion cu imprimeuri etno.

Și designerii români au fost inspirați de motivele populare. Adriana Oianu, unul dintre cei mai
apreciați creator ice inspiră cu mândrie din portul tradițional românesc, a realizat mai multe
colecții cu aceeași temă, printer care: ”Suflecata pân la brâu”, ”Bucurie”, ”La Pension”
(Fig.3.3). Toate au ca sursă costumul sau covorul românesc, ținutele fiind însoțite de desene
brodate manual sub formă de pieptare și gulere din pânză.

Fig.3.1. Colecția ”Prejudecăți 100% Ro” [3] Fig.3.2. Colecția Resort 2015 [4]
 Fig.3.3. Colecția ”La Pension” [5]

În ultima perioadă în Republica Moldova a avut loc ”o explozie” de ținute etno stilizate de
designerii autohtoni.

Colecțiile etno ale Valentinei Vidrașcu poartă puternica amprentă a portului popular românesc.
Una dintre colecțiile sale vestite este ”Ileana Cosânzeana de Lux” (Fig.3.4), o colecție rafinată,
feminină și într-un ton etno specific, care cuprinde ii și rochii realizate din mătase, voal, tulle,
velur, broderii și imprimeuri fine. Cromatica ținutelor s-a bazat pe alb, crem, roșu și negru.

Elena Ețcu este omul care știe să aștearnă cele mai autentice ornamente ale portului popular
național. Deși. Este biochimist de specialitate, în 2015 a devenit designerul anului, datorită
colecției ”Etnopera” (Fig.3.5). În cadrul atelierului ”Tradiții Noi” prind aripi lucrări care străbat
întreaga lume. Prin creațiile sale, își aduce contribuția în corectarea greșelilor intervenite de-a
lungul timpului în portul popular, din punct de vedere științific al etnografiei. [6]

Fig. 3.4. Colecția ”Ileana Cosânzeana de Lux” [7] Fig.3.5. Colecția ”Etnopera” [8]

Analizând din punct de vedere a formei, sunt prezente detalii vaporoase, cu mâneci largi, cu
detalii decorative precum manșetele, răcroieli ale gâtului de diferite forme sau chiar aproape de
cele autentice. Un trend până în prezent sunt corsetele decorate și ornamentate cu fire de metal,
lucioase, pietre de diferite forme, precum și fire colorate, asemeni celor autentice.
Tendințele în materie de stofele folosite, se observă combinarea dintre fibrele naturale cu cele
sintetice, pe lângă bumbacul, inul și mătasea, observăm velurul, tulle, șifonul ș.a. De asemenea
sunt prezente înlocuirea broderiilor cu imprimeuri fine, însă care redau spiritul tradițional.

De asemenea în ultimii ani a devenit un trend ca fiecare persoană să aibă în garderobă, o cămașă,
o rochie, o ie stilizată pentru simplele motive că un astfel de tip vestimentar te scoate din orice
situație indiferent de eveniment, se asociază ușor cu orice piesă vestimentară (fustă, pantaloni)
sau accesoriu și nu în ultimul rând este continuitatea promovării portului popular și a valorilor
tradiționale într-un mod inedit. E îmbucurător faptul că tot mai des sunt observate oficialitățile
purtând straie tradiționale, pentru că aceștia reprezintă țara unui public mai larg.

3.1.2. Elemente vestimentare migrate din obiceiurile și tradițiile de diferite ocazii în

produsul de îmbrăcăminte

În evoluţia portului popular se evidenţiază trei etape. În prima etapă portul românesc s-a
individualizat în raport cu cel al popoarelor vecine şi s-a diferenţiat în funcţie de zonă. Cromatica
s-a diferenţiat local pe categorii de vârstă şi zonal prin preferinţele pentru anumite tehnici,
motive, etc. Cea de a doua etapă a fost influenţată de zona orăşenească. Materialele industriale au
înlocuit textilele casnice. Piesele de influenţă orăşenească au apărut ca protectoare ale celor
tradiţionale (bluza peste cămaşă, năframa în locul maramei albe,etc). Curând, piesele tradiţionale
au fost înlocuite în portul zilnic, şi mai apoi în portul de sărbătoare. Declinul portului traditional
s-a accentuat în mai multe zone odată cu dezvoltarea economiei de schimb şi a legăturilor cu
oraşele. La părăsirea portului traditional românesc a contribuit şi ţărănimea înstărită, care în lupta
pentru avere şi din dorinţa de evidenţiere a adoptat costumul orăşenesc. În cea de a treia etapă,
contemporană, costumul popular nu se mai foloseşte în mod regulat sau la treburile agricole.
Portul se mai foloseşte local pentru valorificarea tradiţiilor artistice sau la evenimente şi
sărbători, în regiuni ale ţării unde se mai păstreză datinile şi obiceiurile străvechi. [9]

Grija omului pentru înfăţişare şi atenţia acordată aparenţelor a constituit dintotdeauna un element
definitoriu pentru umanitate. Cu toate că moda se schimbă de la an la an şi omul cade pradă
adesea tentaţiei de a i se plia, vestimentaţia este transformată pentru a purta mesaje sociale,
morale, estetice, de ierarhie socială. Veşmântul apare menţionat încă din mitul originii, secvenţa
expulzării Evei şi a lui Adam din grădina Edenului. Haina are aici două înţelesuri: poate fii
considerată un dar divin, dar de asemenea simbolizează decăderea finite umane. Frunza de
smochin reprezintă în acelaţi timp conştientizarea goliciunii, dar şi recunoaşterea păcatului. De-a
lungul timpului, veşmântul primeşte semnificaţie socială, devenind o modalitate de a cunoaşte
rangul şi ierarhia. Podoabele, materialele, culorile, croiala, devin elemente ale costumului prin
care societatea interpretează apartenenţa purtătorului. De asemenea, haina transmite emoţii şi
sentimente. De exemplu, albe sau negre, hainele de doliu transmit durerea rudelor, iar în anumite
comunităţi reprezintă un mod de a-i proteja pe cei vii de spiritele morţilor. Desluşirea mesajului
social al costumului popular implică o atentă citire a tuturor semnelor existente (forme, culori,
accesorii, etc). Costumul popular comunică şi date de ordin naţional, fiecare popor arborandu-şi
portul tradiţional ca şi drapelul, ambele având aceeaşi valoare simbolică.Ca element utilitar,
costumul se raportează la condiţiile geografice şi de climă, la ocupaţii şi meşteşuguri. Ca element
de podoabă, el este legat de cele mai importante ceremonii din viaţa purtătorului.

Costumul popular are ca piesă de bază cămaşa lungă, de culoare albă. Cu o evidentă influenţă
bizantină, costumul popular nu poate fi imaginat cu cămaşă cu mâneci scurte. Pentru mult timp,
lungimea cămăşii a fost impusă de moravuri şi s-a menţinut ca simbol al dependenţei sexului
feminin. De la naştere şi până la moarte, cămaşa îl însoţeşte pe ţăran la muncile câmpului şi la
sărbători. Ea îndeplinşte, de asemenea, rolul de marcă socială, în cadrul societătii rurale. Există o
cămaşă a duminicilor, a sărbătorilor de peste an, a Paştelui şi Crăciunului, cămaşa fecioarei şi a
văduvei, a nunţilor, a naşterii şi a botezului, a datinilor şi obiceiurilor, cămaşa morţii. Pentru
ţăranul român, naşterea, nunta şi înmormântarea erau evenimentele cele mai importante, fiind
tratate în conformitate cu indicaţiile şi interdicţiile moştenite prin tradiţie.

În cazul unei logodne, dacă fata accepta, era obligată sa ţeasă şi să brodeze cămaşa de mire şi
năframa. Cămaşa de mire urma ca mai târziu să fie folosită ca prima cămaşă a pruncului sau
cămaşa de înmormântare a soţului. Năframa era legătura celor doi tineri în faţa lui Dumnezeu,
prin participarea ei la ceremonia nunţii, ca semn al fertilităţii (fiind purtată de mire la
încingătoare), dar şi al unirii celor doi pe lumea cealaltă, aceasta pe parcursul vieţii stând la
icoana din casa, iar la moartea soţilor împărţindu-se în jumătate pentru fiecare. Trebuie
menţionată şi cămaşa de soacră, lucrată de mireasă, ca dovadă a îndemânării şi talentului
acesteia.
Fig. 3.6. Costume din zonele de sud și centru, reconstituire. Expozița ”Nunta nunților”. [10]

Cămaşa mamei era brodată cu semnul crucii, iar în timpul naşterii, în tivul cămăşii erau cusute
talismane- usturoi sau busuioc. Cămaşa lăuzei trebuia brodată cu cruci roşii în dreptul sânilor
pentru a proteja simbolic laptele. Scutecele şi cămaşa pruncului erau croite din cămaşa de mire a
tatălui, pentru a-l proteja de duhurile rele prin forţa tatălui.

Înmormântarea a fost însoţită dintotdeauna de o serie de practici şi credinţe. În acest context

apare şi piesa vestimentară, cămaşa mortului. Croită ca un sac, cămaşa era prevăzută cu patru
orificii sub formă de cruce, cu care era îmbrăcat decedatul pentru a nu se transforma în strigoi.

Sărbătorile de peste an impun o serie de semne şi simboluri, care implică vestimentaţia. De

exemplu, cămaşa de Drăgaică, purtată în cadrul unui rit agrar numit „Sânzienele”, era cea mai
frumoasă dintre cămăşile de zestre, ale celei mai mândre şi mai harnice fete, aleasă Drăgaica.
Costumul popular marchează însă şi caracterele biologice ale individului. Diferenţa de sex este
marcată mai ales de piesa de bază a costumului- cămaşa, încreţită la gât pentru femei şi dreaptă
pentru bărbaţi. Dar, în funcţie de anotimp, atât femeile, cât şi bărbaţii, poartă peste cămaşi
pieptare, cojoace şi haine mari de blană. Fiecare grup social sau nivel de vârstă îşi are codul său
de simboluri .Aceste atribute vestimentare se subliniază prin găteala capului, decorul şi
cromatica pieselor de port. Diferenţele de vârstă şi stare civică erau marcate în primul rând prin
pieptănătura şi acoperământul capului. Fata care ieşea la horă pentru prima dată îşi împodobea
părul cu ciucuri multicolori, cununiţe din flori artificiale sau naturale, mărgele, agrafe din os cu
pietre colorate. Un alt aspect care făcea diferenţa este cel legat de ocupaţia purtătorului. Plugarul
la câmp se îmbrăca cu haine comode şi sumare, iar ciobanul cu şubele miţoase, ferindu-l de
intemperii. Cămaşa bărbătească cu barburi sau cămaşa mocănească este un element de port
păstoresc. În timp, vestimentaţia a devenit un simbol al superiorităţii economice. Din dorinţa de a
se individualiza de categoria oamenilor săraci, locuitorii avuţi ai satelor au modificat morfologia
câmpurilor decorative şi vor introduce piese de la oraş, făcând din haine un mod de afirmare a
poziţiei lor sociale şi economice.

În spaţiul mioritic costumul popular românesc îşi găseşte rădăcinile în portul strămoşilor noştri
traci, geţi şi daci fiind supus unei continue evoluţii, dar şi-a păstrat nealterate caracteristicile
esenţiale: unitatea şi continuitatea sa. Portul popular reprezintă o recapitulare simbolică a întregii
mitologii şi cosmogonii de început.Tainele meşteşugului de a confecţiona îmbrăcămintea – nu se
învăţau din cărţi – ci de la femeile satului. Se transmiteau din generaţie în generaţie – de la mamă
la fiică. Fetele nu se măritau până nu ştiau să toarcă şi să ţeasă. În timpul lucrului, femeile
spuneau o rugăciune ortodoxă pentru comunicare cu divinitatea: „Cămara Ta Mântuitorule, o văd
împodobită. Şi îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa. Luminează-mi haina – taina sufletului
meu! Si mă mântuieşte, Mântuitorul meu”. Aşadar – costumul popular era taina sufletului femeii
– slavă a întregii familii. Costumul național moldovenesc are o mulțime de variante, care s-au
construit pe parcursul îndelungatei sale istorii. Pot fi sesizate unele deosebiri ale costumului, care
sunt caracteristice doar câtorva sate, dar există îl cultura națională și deosebiri mai esențiale,
caracteristice unor zone istorico-etnografice mai ample. Una dintre aceste zone cu particularități
locale evidente este Moldova. Elementele de bază a costumului depind de tradițiile istorice,
tipajul purtătorului, factorii climaterici. În cultura națională s-au găsit deosebirile etnice cu
legături culturale cu alte popoare, prin intermediul meșterilor populari iscusiți. În prezent,
costumul popular nu este purtat zilnic, ci doar la ocazii speciale. El s-a păstrat, fiind o înaltă
valoare a patrimoniului material, purtat la sărbători, evenimente, festivale și ocazii mai speciale.

În acest sens, vorbind despre cultură, merită în primul rând să ne oprim asupra tradițiilor și
obiceiurilor, iar într-o țară pitorească ca Republica Moldova acestea sunt din abundență.
Tradițiile se manifestă în astfel de domenii ca muzica, dansul, bucătăria tradițională, vinificația,
lucrările artiștilor populari și bineînțeles, obiceiurile, fără de care nu se petrece niciun eveniment
important moldovenesc. Începând cu faimosul Mărțișor. Această sărbătoare este victoria mult
așteptată a primăverii asupra iernii. Caracteristice acestei sărbători sunt culorile alb și roșu. O
dovadă incontestabilă a tradiției Mărțișorului în calitatea sa de simbol cromatic tradițional o
constituie un șir de mărturii arheologice, probe materiale cum ar fi cel mai vechi templu
descoperit pe teriotoriul României. În una dintre cele două încăperi ale templului se află un altar
cu o statuie dublă, reprezentându-i pe Gemenii Divini. Tot aici a fost descoperit un cap de taur
modelat în lut lui altul conceput în basorelief. Anume acesta din urmă , conservat mai bine, a fost
pictat cu roșu. Contururile figurii au fost trase cu alb. De asemenea, mărturii similare și
elocvente ne-au parvenit de la o construcție rectangulară de cult, ai cărei pereți interiori erau
pictați cu alb și roșu pe diverse motive. Se observă în portul popular contrastul culorilor și
împletitura, care fac referință la lupta eternă dintre anotimpul cald și rece, dintre zi și noapte,
bine și rău, viață și moarte.

Fig.3.7. Gemenii vedici Ashvii reprezentând lumina zorilor și a apusului, motiv care apar
în alb și roșu. [11]

Obiceiul Paparudei este regăsit în toate zonele geografice cândva populate triburile trace. În
imaginarul popular, Paparuda era o zeiță zveltă, care umbla cu ploile. Jocul paparudelor este un
ritual alcătuit din nașterea zeiței, desfășurarea ei și moartea acesteia. Nașterea Paparudei are loc
la formarea unei cete divine din fecioare și feciori. Aceștia alegeau Paparuda și pregăteau masca
vegetală, un veșmânt sacru. Paparuda trebuia să fie o ființă pură, o fetiță sau o femeie gravidă. Ea
era stropită cu apă, lapte sau zer. Astfel se identifica un element de fertilizare umană și agricolă.
De aceea se observă prezența culorii verde vegetal, la multe ornamente din ii-le de scenă și nu
doar. De asemenea accesoriile, precum mărgelele de culoare verde.
 Fig.3.8. Jocul Paparudelor [12]

”Capra” în cultura moldovenească, este un animal mitic. Conform unei vechi tradiții de la daci,
de Anul Nou, se joacă un joc, numit ”mersul cu capra”. Se folosesc cranii de capră reale sau
false, sau măști din lemn în formă de capră, purtând un covor tradițional moldovenesc, o pătură
din blană ca haină sub care se ascunde omul. Când se lasă noaptea, grupurile ca mesagerii merg
din casă în casă pentru a ura gazdei noroc, bani și sănătate în noul an. Se execută dansuri ritmice,
se cântă vraji, se fac zgomote amenințătoare de animale pentru a speria spiritele rele. Pentru a
exprima recunoștința, gazdele le-ar pregăti în avans. Semn bun, dacă trec mulți mesageri pe la
casă, aceștia se opresc din joc la răsărit, când toți monștri dispar. Laptele de capră și grăsimea
erau considerate a avea proprietăți vindecătoare pentru bolile respiratorii. Povestea ”Caprei cu
trei copii” a scriitorului moldovean Ion Creangă este una dintre cele mai emblematice povești
pentru copii din toate timpurile pentru poporul nostri. Îi învață pe copii să nu aibă încredere în
aparențe și să nu aibă încredere în străini. Acest simbol al sărbătorilor de iarnă s-a realizat și în
cadrul colecției etnofolclorice pe lângă memoriu explicativ. [13]
 Fig.3.8. Jocul Caprei formației folclorice cu titlu model ”Alină-te dor” [14]

”Ursul” la fel un simbol arhaic, care reprezintă un joc ce se practică în ajunul Anului Nou
îndeosebi în Moldova și constă în interpretarea unui ritual de către o ceată de urători. Ceata
urătotilor, care merg cu ursul este alcătuită din urători deghizați în urs, ursari, fluierari, toboșari,
fiecare dintre ei, interpretând un anume rol. Masca-costumul de urs se compune dintr-o blană
întreagă de urs, împodobită cu curele, cu ținte și canafi. În satele din zona deluroasă a văii
Trotușului, masca de urs se confecționează din piei de vițel și de oaie.

Fig
.3.8. Jocul Ursului [15]

Pe lângă cele enumerate, mai există o mulțime de obiceiuri și tradiții, care au anumite elemente,
detalii, ornamente, cromoatică specifice. Toate acestea elemente vestimentare migrează de la
tradiții neamului nostrum și formează costume populare pentru anumite ocazii sau zile speciale.
Acestea sunt simbolurile naționale și fac parte din patrimonial cultural material și immaterial al
Republicii Moldova.
3.3.3. Analiza esteticului și componentelor costumului de scenă

Alături de păstrarea în circuitul social a vechilor ansambluri de port se observă și tendința de a

confecționa noi costume. Sub impactul ideologiei sovietice de atunci se promova un costum ce
imita foarte aluziv costumul tradițional. Adeseori broderia de pe bluze, ii și cămașe era imitată
prin aplicații, iar fusta unicoloră, cel mai frecvent de nuanțe întunecate, avea trei cercuri pe la
poale, formate din panglici de mătase de culoare deschisă. Fetele purtau pe scenă panglici
multicolore la cununi. De-a lungul anilor s-au extins pe teritoriul Republicii Moldova, portul
popular ucrainean și elementele acestea, iar prin anii 70 a început o nouă etapă în epopeea
costumului ce trebuia să ne reprezinte identitatea culturală. Această etapă a fost monotorizată de
către pictori, tehnologi și cercetători și tot aceștia au pus baza costumului scenic. Costumele
scenice au preluat din portul popular ideile fundamentale, particularitățile de construcție,
armonia decorului și a culorilor. Costumelor cântăreților, instrumentiștilor și dansatorilor trebuie
confecționate în așa fel, ca ele să contribuie la păstrarea celor mai bune tipuri tradiționale de
croială și a celor mai frumoase procedee de ornamentare, elaborate în popor pe parcursul
veacurilor, ținându-se cont, tot odată de cerințele modei vestimentare contemporane. În realitate,
această libertate de abordare a unui domeniu, care a fost promovat în baza tradiției secole la
rând, a condus la crearea unor costume pseudovalorice, hibride, exagerate din toate punctele de
vedere, așa încât din sutele de ansambluri, care s-au perindat în spațul scenic, prea puține
exemplare au fost reușite. Timp de aproape trei decenii costumul popular scenic, a dominat pe
scene, la ceremonii și în spațiul publicitar. Actualmente a rîmas în minoritate și constituie un
altim refugiu vestimentar al formațiilor mai rar implicate în viața artistică a republicii, sau ca o
realitate mediocră a culturii noatsre. Astfel a fost creat un costum de scenă diferit de cel național,
ale căror rosturi în deceniile trecute era de a servi la promovarea culurii populare. El este un
produs al unei viziuni asupra culturii naționale, percepute culturii populare, percepute în
strategiile culturale ca ”stil popular”, când plasticenii, tehnologii la fel ca și compozitorii,
conducătorii artistici a formațiilor, uneori și interpreți de muzică populară foloseau tradițiile doar
ca acoperire demogogică pentru propriile prelucrări artistice mediocre. Atelierele Combinatului
de Producere al Ministerului Culturii, specializate în confecționarea costumului scenic, a activat
până pe la începutul anilor 90, producând zeci de mii de costume intrate în percepția colectivă,
ca o marcă falsă a aparteneței etnice. Pentru a avea un costum de scenă apoape de cel autentic,
artiștii stăteau în rând la meșterii populari, care confecționau acasă, manual aceste produse. De-a
lungul anilor, aceștia s-au dezvoltat și au creat companii, care se ocupă doar de acest sortiment și
care sunt focusați în mare parte pe comanda individuală. Un exemplu este Maria Cristea, care ani
la rând a brodat acasă, ulterior văzând că există o mulțime de clienți, a dezvoltat hoby-ul în
afacere.
Analizând costumele de scenă specifice Moldovei, se observă că există deosebiri de elemente,
combinații de culori și forme în dependență de activitatea purtătorului.

Costumele pentru colectivele corale sunt formate din bluză subțire din bumbac sau din mătase,
cu platcă. Mâneca largă, custătură la umăr, la capăt cu volan mare. Broderia cu fire albastre,
albastru deschis, roșii, violet și galben, dein măytase sau de muline. Fusta albastră din lână cu
pliuri, cu dungi la terminație. Brâu îngust din fire albastre,verzi, albe, negre și galbene din lână.

Costumele pentru soliste-vocaliste sunt formate din bluze subțiri de bumbac sau de mătase.
Mânecile largi, croiala tip raglan, garnisite pe la terminații cu dantelă, brodată cu fire verzi, roșii
de mouline. Fusta largă verde din lână în carouri, șorț alb de mătase sau de atlas, brodat cu fire
roșii, negre și verzi de mouline. Bundița verde-închisă de lână, brodată cu fire albe și roșii din
lână.

În general costumele pentru femei de scenă

3.3.4. Analiza etapelor și metodelor de dezvoltare al aspectului exterior al produselor de
îmbrăcăminte

Pentru a obține produse vestimentare, specifice zonei, în cadrul proiectului s-a analizat
simbolurile și combinațiile de culori și ornamente specifice zonei centru a Basarabiei.

3.3.5. Alegerea și caracteristica materialelor recomandate pentru produsele de

îmbrăcăminte propuse

O etapă importantă în realizarea și confecționarea unui produs de îmbrăcăminte este de fapt

alegerea corectă a materialelor și cunoașterea proprietăților acestora. Este absolut necesar să se
țină cont de tipul produsului, destinația, caracteristica purtătorului, componența fibroasă.
Proprietățile mecanice și fizice sunt direct influențate de componența fibroasă, de elasticitate, de
contracție, de șifonabilitate. Astfel s-au analizat cerințele impuse produsului ie pentru femei și s-
au stabilit următoarii indicatori de calitate descrise în tabelul 3.1.

Tabelul 3.1. Structura ierarhică a indicilor de calitate a materialelor

Grupa de cerințe Indicii de calitate a materialelor
1 2
1. De destinație socială Corespunderea materialului după:
 vîrsta cuprinsă între 18-30 ani;
 sex:feminin;
 starea socială: medie;
  zona geografică- centru Basarabiei;
2.Funționale  modificarea dimensiunilor liniari la spălare;
 rezistența la spălare;
 permeabilitatea la vapori;
 permiabilitatea la aer;
3.Estetice Corespunderea țesăturii cu modelele autentice
 prezentarea coloristică: culoarea bordo, alb și verde;
 factura suprafeței: netedă;
 tușeu : fin;
4. De fiabilitate Materialul trebuie să asigure integritatea lui în procesul de exploatare,
stabilitatea formei, etc., pe parcursul perioadei de exploatare a produsului de
îmbrăcăminte.
4.1.Integritatea în  rezistența materialului la tracțiune și sfășiere;
condițiile de purtare se  uzura la îndoire și pe plan;
asigură prin:  acțiunea mediului ambiat;
 curățirea chimică sau spălarea;
 acțiunea tranpirației;
 acțiunea temperaturilor înalte și joase;
 acțiunea mediului agresiv;
 etc.
4.2. Menținera și  neșifonabilitatea materialuilui;
stabilitatea formei în  variația dimensiunilor liniare la spălare, înmuiere, TUT;
produsul de  rezistența colorantului la diferite acțiuni;
îmbrăcăminte se asigură
prin:
5. Ergonomice  higroscopicitatea:
5.1. Igienice  umiditatea;
 permiabilitatea la vapori de apă;
5.2.Confortul la  tracțiunea
exploatarea și la  neșifonabilitatea
întreținerea produsului
de îmbrăcăminte

Continuarea Tabelului 3.1. Structura ierarhică a indicilor de calitate a materialelor

1 2
6.Contructiv-tehnologic  grosimea
 distanța și destrămarea firelor
 contracția
 neșifonabilitatea
 rezistența termmică sumară
 rigiditatea la încovoiere, drapajul
7.Economice  lățimea rațională
 lungimea minimală a bucatei
 competivitatea și capacitatea de realizare a produselor de îmbrăcăminte
(nivelul de calitate, prețul optimal al materialului)
Tabelul 3.2. Materialele recomandate pentru realizarea produselor de tip ii pentru
femei
Denumirea Compoziția
Destinația Mostra
materialului fibroasă
1. 2. 3. 4.
Pânză topită Material de bază

Ață mouline Ață de brodat 100 % Cotton

Pentru elementul
Ață de croșetat ce înlocuiește 100 % Bumbac
altița

Ața de cusut Pentru asamblare 100 % Polyester

http://repository.utm.md/bitstream/handle/5014/504/Conf_UTM_2017_II_pg85-88-min.pdf?
sequence=1&isAllowed=y

http://www.akademos.asm.md/files/146_154_Costumul%20%E2%80%93%20protagonist%20al
%20evolutiei%20artei%20traditionale%20in%20Moldova.pdf
4. https://www.residenceambient.ro/ro/portul-popular-romanesc/

5 https://timpul.md/articol/semnificatia-costumului-popular-romanesc-57032.html

https://ro.wikipedia.org/wiki/Capra_(etnografie)