MINISTERUL EDUCAȚIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII

AL REPUBLICII MOLDOVA
UNIVERSITATEA PEDAGOGICĂ DE STAT ,,ION CREANGĂ’’
DIN MUN. CHIȘINĂU

Facultatea de Științe ale Educației și Informatică

Catedra: Pedagogie Preșcolară, Educație Fizică și Dans
Specialitatea: Dans Popular și Clasic

SEMNIFICAȚIA COSTUMULUI POPULAR

Referat științific

Autor:
Oistric Nicoleta
Profesor:
Garștea Nina

Chișinău 2020
 CUPRINS:

INTRODUCERE..........................................................................................3

1. Geneza ornamentelor specifice costumului popular.....................5

2. Semnificația culorilor costumului popular………………………7

3. Motive decorative primare a costumului popular și semnificația

lor………………………………………………………………...10

CONCLUZII.................................................................................................12

BIBLIOGRAFIE..........................................................................................13

2
 INTRODUCERE
Actualitatea temei. Portul popular reprezintă una dintre cele mai importante forme
de cultură ale unui popor, pe baza căruia s-au realizat numeroase cercetări. Cum ar fi:
geneza istorică şi etapele principale de evoluţie; formele contemporane şi aria de
răspândire; originalitatea sa în raport cu portul altor popoare; contribuţia lui în
procesul de geneză al unui popor; semnificația culorilor, ornamentelor și
simbolurilor brodate, etc.

În ultimele decenii a sporit interesul societăţii faţă de costumul tradiţional

autentic. Acest interes este alimentat de căutarea autenticităţii, ca punct de
reper în reactualizarea memoriei colective şi ca parte componentă a
strategiilor identitare. Alături de drapel, stema de stat, limbă, teritoriu şi tot ceea ce
înseamnă cultură, costumul popular este marca identitară a unui popor. Costumul
tradiţional este situat în chiar epicentrul viziunii asupra lumii, comunică cu sfera
sacrului, astfel că tot ce ţine de confecţionarea şi îmbrăcarea lui este perceput cu
multă afectivitate. Fiind unul dintre cele mai relevante simboluri sociale, costumul
impune o mare responsabilitate tuturor celor care operează în sfera lui creându-l,
purtându-l, admirându-l sau cercetându-l. Popoarele au investit şi investesc în
costumele naţionale tot ce au mai de seamă ca valoare etică şi estetică, ad-ministrând
cu multă atenţie aceste simboluri în procesele de solidarizare socială. [ V. Buzila, p.
12].

Mai mulţi specialiști în domeniu au studiat portul popular moldovenesc. Din

numeroasele lucrări consacrate acestei teme reţinem doar câteva din ele: V. Zelenciuc
.a., Tipologia portului popular din Basarabia în contextul structurii costumului
naţional românesc ( aranuţa, 1984, 62); M. Bâtcă, Însemn şi simbol în vestimentaţia
ţărănească (Bâtcă, 1997, 19); E. Postolachi, Ţesutul popular moldovenesc
(Postolachi, 1987, 15). „Însoţind omul în toate împrejurările vieţii sale, cotidiene sau
festive, din copilărie i până la bătrâneţe, costumul popular constituie nu numai un
ansamblu material cu funcţii practice, ci i un purtător de semne i simboluri, fiind

3
mijlocul cel mai pregnant de comunicare în cadrul comunităţii rurale tradiţionale, un
limbaj vizual expresiv cu multe semnificaţii” (Bâtcă, 1998, 137). [ Z. Şofransky, p.
11].

4
 1. Geneza ornamentelor specifice costumului popular

Identitatea portului popular se regăseşte în ornamentele tradiţionale ale pieselor

vestimentare. Geneza ornamentului începe odată cu unitatea culturală a geto-dacilor
şi cu credinţa în imortalitatea sufletului – ce pune accent pe partea spirituală: „dacii
dispreţuiau corpul ca o închisoare a sufletului şi considerau moartea cea mai
convingătoare eliberare a sufletului” [Vulcănescu R. Mitologie Română. Editura
Academiei Republicii Socialiste Române, 1987]. Această concepţie a spiritului
popular este decodificată din semnele cifrate. Nevoia omului de a comunica se
manifestă, din cele mai îndepărtate timpuri, nu numai prin intermediul cuvântului, ci
şi prin transmiterea la distanţă, în timp şi spaţiu, a cunoaşterii acumulate prin mesaje.
Acesta din urmă reprezintă o serie de semne geometrice, abstracte, – inserate pe os,
lemn, ceramică, piese vestimentare, – ce au ca rol conservarea şi transmiterea
obiceiurilor religioase, a datinelor şi tradiţiilor [Pavel E. Portul Popular Moldovenesc,
Editura Junimea, Iaşi, 1976]. Astfel, ornamentul reprezintă cea mai evoluată formă de
transmitere a valorilor şi canoanelor religioase. Iar diversitatea motivelor ornamentale
a fost sistematizată în: geometrice, vegetale şi zoomorfe.

Ornamente tradiţionale specifice portului popular. Stilizarea geometrică a

imaginii obiectelor mediului înconjurător a dat naştere unei tradiţii estetice, unei
maniere originale de a percepe şi a reprezenta natura în tipare plastice inedite.
Bunăoară, decorul vestimentar este amplasat, de regulă, cu un rafinat simţ al măsurii,
în câmpuri ornamentale bine delimitate, care subliniază liniile croiului, dar şi cele ale
corpului omenesc, căruia îi conferă un aspect sculptural. Pe fondul alb se redau
motivele ornamentale dispuse după regulile de bază ale ornamenticii populare:
repetiţia, simetria, alternanţa şi dinamica. Stăpânind legile contrastului şi ale
armoniei, vădind un gust al echilibrului clasic, creatorii populari reuşeau să asigure
unitatea compoziţională a costumului, realizând acorduri cromatice deosebit de
rafinate, cu un minim de mijloace de expresie. Combinarea motivelor geometrice
primare crează o suită impresionantă de forme ornamentale cu caracter geometric.

5
Varietatea ornamentelor reiese din combinaţia motivelor. Călăreţul pe cal încadraţi în
romb este cea mai perfectă stilizare a motivelor antropomorfe şi zoomorfe. X-urile
asociate cu steluţe sau floricele, ca şi pătratul înscris în rozetă – sunt foarte variate.
Păsările şi copacul reprezintă pomul vieţii ce simbolizează viaţa fără de moarte şi
rodnicie nesfârşită. Cel mai complex tip al acestui motiv este realizat, de obicei, în
broderie cu relief proieminent. Axul vertical întruchipează trunchiul pomului, iar
barele ce derivă oblic reprezintă crengile acestuia. Figurile de la bază înfăţisează
rădăcinile. Pomul vieţii poate apărea (destul de rar) şi cu imagine de brăduţ,
reprezentat în formă de ram sau în formă de pom [Malcoci V. Decorul în lemn din
arhitectura populară moldovenească. Editura Cartea Moldovei, Chişinău, 2006]. În
unele cazuri, în stilizările pomului vieţii apare şi imaginea cucoşului, ce semnifică
ostaşii adevărului şi dreptăţii sau a cocoşului ocrotitor – vestitor de primejdii. Pasărea
stilizată poartă diferite denumiri: hulubul - semnifică pogorârea Duhului Sfint, cel
care instalează liniştea şi pacea sufletească, turturelele – ocrotitoare ale familiei
[Secrieru-Harbuzaru P., Melega M. Mit, ritual, tradiţie în arta croşetării şi broderiei
din Basarabia. Suport didactic la educaţia tehnologică, Cadran, Chişinău, 2009].
Uneori, pasărea este încadrată cu floarea mărului sau de trandafiri şi steluţe.
Ornamentul vegetal joacă un rol important în broderiile cămăşilor femeieşti, pe
porţiunile vizibile şi cele mai puţin supuse uzării. Cel mai des se utilizează pe mânecă
la cămaşa cu altiţă, la cămaşa cu ciupag în zona gulerului, pe piepţi şi platcă. De
asemenea, ornamentul este amplasat şi pe catrinţă, pe brâuri şi cingători. Coloana
simbolizează arborele vieţii. Acest stâlp simbolizează prezenţa lui Dumnezeu, o
prezenţă activă care, în sens istoric, îndrumă poporul ales ferindu-l de primejdiile
drumului, iar în sens mistic, călăuzeşte sufletul pe căile perfecţiunii. Ea este axa
sacrului sau axa sacră a societăţii, aşa cum arată în mod admirabil un text al lui Platon
cu privire la moravurile atlanţilor. Este un simbol al virilităţii masculine. Este
simbolul din care Constantin Brâncuşi s-a inspirat pentru a realiza una dintre cele mai
mari capodopere ale sculpturii şi artei universale, Coloana infinitului.

6
 2. Semnificația culorilor costumului popular

ALB : aceasta culoare desemneaza cand absenta, cand suma tuturor culorilor. De
aceea, se asociaza vietii diurne, luminii, divinitatii, revelatiei, puritatii, dar si vidului,
mortii (este culoarea spectrelor din lumea de dincolo si a doliului la multe popoare).
In folclorul romanesc, in forma sa derivata dalb, este asociat frumusetii fara de
seaman, puritatii si gingasiei.

ALBASTRU: este culoarea simbolica a infinitului, cerului, perfectiunii, absolutului.

Lumii spirituale, idealului, dragostei platonice. Este si culoarea pasarii, fericirii, florii
visurilor si aspiratiilor romantice. Rece si inaccesibil, albastrul e culoarea departarii
de lumea reala si de viata (necropolele egiptene erau acoperite cu albastru). Sub
aspectul ei tandru este o culoare feminina.

GALBEN : Culoare solară, evocă strălucirea aurului. Este o culoare de esenţă divină,
regală. Se asociază tinereţii, eternităţii, clarităţii, voioşiei, călduriişi nobleţei. E o
culoare bărbătească, clară şi penetrantă (Zeus coboară la Danaia sub forma unui nor
galben de aur). Galbenul e şi culoarea grânelor coapte, evocând maturitatea, dar şi
începutul declinului. La unele popoare e culoarea vestului. Semnifică adulterul —-
începutul destrămării unei căsniciişi gelozia: Mărul discordiei la greci este galben (de
aur).

NEGRU: Culoare opusă şi, în acelaşi timp, complementară albului, se asociază

tenebrelor, haosului, indiferenţierii, nopţiişi morţii. Este culoarea doliului absolut,
lipsit de speranţă, spre deosebire de doliul alb care e mesianicşi indică o absenţă
provizorie. în îmbrăcămintea călugărilor e culoarea renunţării la vanităţileşi
deşertăciunile acestei lumi. în psihologia viselor, negrul evocă inconştientul, tristeţea,
angoasa, răul. Culoarea aceasta are şi proprietatea de a acoperi alte forme şi culori; de
aceea, este simbolul lucrurilor şi al fiinţelor „ascunse", „invizibile": egipteanul Amon
înseamnă „Ascunsul"; în credinţele românilor spiritele de dincolo sunt negre (de
unde asocierea lor cu arapii, farao-noaicele,ţiganii etc); negru esteşi dracul. Dar

7
culoarea neagră evocă şi pământul ca forţă de regenerare şi simbol al fertilităţiişi
fecundităţii. Marele zeiţe ale fertilităţii sunt negre (Isis, Cybele, Demetra etc).
întruchiparea vigorii, ardorii şi tinereţii este calul negru (ca pana corbului) din
mitologiaşi folclorul popoarelor Europei de Est. In lirica românească de dragoste,
murgul" (murguleţul, murguţul) este prieten nedespărţitşi un alter-ego al flăcăului
îndrăgostit.

ROŞU : în majoritatea culturilor lumii, roşu este culoarea focului şi a sângelui, a

dragostei şi a vieţii, asperanţei şi a sacrificiului; un sinonim al frumuseţiişi elevaţiei,
al abnegaţieişi vigorii în luptă. După datele arheologiei şi paleontologiei, culoarea
roşie a fost valorificată într-un simbolism magico-religios încă în epoca paleoliticului.

Vopsirea craniilor şi a scheletelor în ocru roşu sau desenele în roşu de pe pereţii

peşterilor aveau rostul magic de a asigura oamenilor sau animalelor o nouă viaţă
în ,,lumea de dincolo". Credinţele şi superstiţiile în legătură cu puterile supranaturale
ale acestei culori vor supravieţui mult timp în cele mai diverse arii geografice sau
culturale. Lumea antică mediteraneană cunoştea practica hemoboliilor — îmbăierilor
în sângele animalului sacrificat — care aveau semnificaţia unei renaşteri iniţiatice.
Cu vopsea roşie îşi pictau corpul membrii diverselor triburi din Africade Nord sau
indienii din America precolumbiană pentru a stimula forţele biologice şi psihice sau
pentru a feri corpul de acţiunea bolilor şi a altor rele. Până astăzi, la multe popoare se
întâlneşte credinţa că un fir roşu, purtat legat de corp, apără de deochi. Putere
apotropaică se atribuie în popor şi hainelor sau obiectelor roşii. Roşul se asociază nu
numai cu principiul vieţii, cu forţa impulsivă şi generoasă, cu erosul triumfător.
Există în simbolistică şi un roşu htonian şi nocturn, infernal şi devorant, un roşu al
focului din adâncurile pământului şi al sângelui impur. El semnifică moartea, războiul
devastator şi crud, forţele ostile omului.Datorită acţiunii sale excitante, ca şi
multiplelor asociaţii negative, culoarea roşie, printr-o convenţie internaţională, este
folosită ca semnal de alarmă şi avertizare.Roşul este o culoare emblematică, care
figurează în drapelele şi stemele multor ţări. In simbolistica viselor, culoarea roşie

8
este culoarea funcţiunilor sentimentale: de la pasiune şi suferinţă până la caritate şi
mizericordie.

VERDE: Culoare a regnului vegetal, verdele simbolizează viaţa, primăvara,

tinereţea, speranţa, norocul, bucuria, longevitatea, imortalitatea. Produce asupra
omului o acţiune de calmare şi liniştire. In opoziţie cu roşul masculin, verdele e o
culoare feminină, asociată la chinezi principiului yin. Există o terapeutică a verdelui,
asimilată, în plan psihologic, unui regressus ad uterum. In Evul Mediu era culoarea
togii medicilor. Se asociază cunoaşterii secrete. In limbajul simbolic al alchimiştilor,
desemnează latura fertilităţii lucrurilor. Lumina verde are, în general, o semnificaţie
ocultă. Egiptenii se temeau de pisicile cu ochii verzi şi pedepseau cu moartea pe cei
ce omorau o asemenea pisică. Piatra verde a smaraldului e folosită pe larg în
practicile oculte; este emblema lui Lucifer. Verdele posedă şi o putere malefică,
nocturnă; de acest aspect sunt legate probabil şi expresiile româneşti: a vedea stele
verzi, a i se face verde înaintea ochilor, a alerga după cai verzi pe pereţi etc. V.
Alecsandri, B. P. Haşdeu remarcau frecvenţa cântecelor româneşti care încep cu
„Frunză verde*, văzând în asta o trăsătură etnică specifică legată de sentimentul
înfrăţirii cu natura. Insă G. Coşbuc observă, cu oarecare surprindere, că «deşi iubeşte
verdele din natură („frunză verde"), în portul său, în ţesături, în mobilierul casei,
românul nu iubeşte verdele. Lucru curios. In Evul Mediu, verdele şi albastrul erau
culorile dragostei: verdele înfăţişa îndrăgostirea, albastrul credinţa. Verdele era, mai
ales, culoarea dragostei tinere, plină de nădejde; de aceea, se cuvenea ca un cavaler
rătăcitor să umble îmbrăcat în verde.

9
 3. Motive decorative primare a costumului popular și semnificația lor

Atât ornamentica obiectelor casnice şi a uneltelor din lemn, cât şi a elementelor de

arhitectură şi decor vestimentar prezită asemănări, până la identitatea ce relevă o
unitate în timp şi spaţiu al mesajelor-semne. Descifrarea lor prezintă specificul
concepţiilor şi a gândirii, reprezentarea diferitor forme fiind cea mai grea exprimare
abstractă în forme geometrice de împărtăşire a mesajului. Aceste motive primare
persistă şi astăzi în folclorul autohton. Semnul rombul poate simboliza „pământul în
mişcarea sa de rotaţie” [Păun S. Identităţi Europene inedite Italia – România. Editura
Tehnică, Bucureşti, 1996]. Semnul rombului cu laturile prelungite apare în multiple
variante şi, în mod special, pe broderiile din Maramureş şi Argeş. Vechimea semnului
este atestată şi pe cămaşa de „căluşar” de Oltenia. Cercul, forma clasică de
reprezentare a discului solar, reprezintă decorul ce denotă ataşamentul tracilor faţă de
Cultul Soarelui. Cercul simplu, concentric, punctat periferic sau cu mijlocul marcat
este frecvent întâlnit în podoabele din alamă ale costumului popular din zona
montană a Pădurenilor. Reproducându-l pe podoabe, talismane, cît şi pe unele unelte
cotidiene – omul încearcă să-şi apropie ca protectoare imensa forţa a celui de care
depinde existenţa sa în această lume. Iar rozeta cu şase raze este considerata a fi
purtătoarea a unui mesaj solar. Zig-zag-ul reprezintă cel mai specific motiv, fiind
unul din cele mai vechi ornamente. Zig-zag-ul numit şi „zane dacice”, „corigău”,
„dinţi de lup”, „şarpele” sau „unda apei” – reprezintă forma abstractă, geometrizată a
mişcării, a pământului sau, în general, cea a soarelui în galaxie. Sugerând unda apei –
acesta transmite şi mesajul de ritm a tot ce ne înconjoară. Fragmentat în triunghiuri
sau unghiuri succesive, formând şiruri sau, mai 193 adesea, chenare – ajunge sa
indice (cum este tratat pe floarea de cui dacică) o direcţie de rotaţie [Păun S. Identităţi
Europene inedite Italia – România. Editura Tehnică, Bucureşti, 1996.]. Spirala este
simbolul şarpelui. Şarpele reprezintă un simbol al localnicilor din Carpaţi
[Vulcănescu R. Mitologie Română. Editura Academiei Republicii Socialiste Române,
1987]. Legătura indisolubilă a omului cu mişcarea spiralată apare în împodobirea

10
bundiţei contemporane. Cultura Criş atestă prezenţa imaginii figurii feminine (aceasta
simbolizează fecunditatea; este atestată atât pe scultpura rupestră, cât si pe elementele
decorative ale pieselor vestimentare). Reprezentarea femeii indică spre forţă
simbolică a mesajelor antropomorfe, ce se menţin incă din preistorie. Preferinţa de a-i
înscrie silueta în formâ de clepsidră redă rolul femeii [Păun S. Identităţi Europene
inedite Italia – România. Editura Tehnică, Bucureşti, 1996.]. Conturul siluetei în
formă de pentagon regulat sau stelat oferă o abstractizare mai mare a figurii omului,
transmiţându-ne şi expresia proporţiilor caracteristice. Aceste elemente simple
utilizate ca ornamente geometrice brodate sau ţesute îmbină organic şi armonios
diverse motive ornamentale inspirate din natură, reprezentând concepţia poporului
despre lume.

Motivele de bază a costumului popular erau: bobocul, bradul, cârligul ciobanului,

cârja popii, calul și călărețul, calea laptelui, cercul/ocolul, cleștii racului, coada
rândunicii, coarnele berbecului, cocoșii, colul morii, colții lupului, creasta cocoșului,
crucea în X, cucul, fluturii, floarea vieții, floarea creață și multe altele. Aceste motive
de bază au fiecare semnificația lor. De exemplu: bobocul înseamnă tinerețe fragedă,
prospețime, inocență, frumusețe; bradul este pomul vieții, coloana vertebrală a lumii;
cârja popii este un suport moral, credința care te ajută să continui și să mergi mai
departe; calul și călărețul sunt sunt speranța că totul se va termina cu bine, este eroul-
simbol solar și masculin; calea laptelui simbolizează nemurirea, drumul pe care
pleacă sufletele în lumea cealaltă; cercul/ocolul este unul din mijloacele de aparare:
tot ce este în cerc, este apărat; coarnele berbecului sunt simbol masculin,care
reprezintă puterea, energia, forța, ilustrează lupta pentru supremație; cocoșii țin
ordinea lumii: trezesc Soarele, aduc lumina, cântecul lor cheamă Zorile și destramă
spiritele întunecate ale nopții; colul morii simbolizează motorul timpului și energia
regeneratoare; crucea în X este simbol al prieteniei; fluturii sunt apariții benefice,
suflete curate, aduc somn ușor copiilor; etc.[ Gibson C. Semne și simboluri.
Semnificații și origini. Oradea: Aquila, 1998].

11
 CONCLUZIE

Costumul popular constituie un purtător de semne şi simboluri, conţinând mesaje

concrete despre viaţa omului, modul de gândire şi aspiraţiile acestuia. Fiind încadrate
în decorul veşmântului, ornamentele reprezintă elemente indispensabile ale
costumului popular. Ornamentul, gama culorilor, tipul croielii, ţesătura şi modul de
purtare a costumului reflectă nu numai aspectele practice şi sociale, dar şi
creativitatea şi cultura estetică a poporului. După felul de interpretare, după
principiile de ordonare a compoziţiei, chiar şi după frecvenţa de interpretare a
anumitor motive, – poate fi descifrat caracterul specific al ornamentului tradiţional.

Ca urmare a analizei semnificațiilor motivelor decorative, ornamentele sunt dovezi

care, potrivit vechilor credinţe, atestă existenţa unei puteri atotstăpânitoare. În esenţă,
toate ornamentele cu rang de simbol și valențe arhetipale reprezintă Cosmosul –
spiritul universal şi raporturile acestuia cu spiritul uman, transmiţând mesaje ale unei
gândiri milenare. Ele abordează o natură concentrată, uneori sublimată în semnificații
simbolice, de la credințe la mituri și invocări, ceea ce le ține aproape de viață, de
traiul cotidian, conferindu-le o anumită originalitate.Prin ornamentele de pe țesături,
comunici simbolic cu cei care le-au creat, comunici în gând cu părinții, cu bunicii
prin lucrarea moștenită. Descifrarea simbolurilor pune în valoare nu numai conținutul
simbolic al decorului, ea face accesibilă și expresivitatea plastică a imaginativului
acestuia, îl completează cu conținut și valoare estetică.

Datorită originalităţii şi semnificației sale, tradiţiile legate de costumul popular

merită să devină o bază pentru inspiraţie, idei inovatoare în crearea noilor modele de
haine: moderne, de gală, de ceremonii, de port pentru fiece zi, de sărbătoare.
Îndemnul meu este să nu neglijăm acest mare potenţial de valori autentice, să le
valorificăm cu înţelepciune.

12
 BIBLIOGRAFIE

1. Vulcănescu R. Mitologie Română. Editura Academiei Republicii Socialiste

Române, 1987

2. Pavel E. Portul Popular Moldovenesc, Editura Junimea, Iaşi, 1976

3. Malcoci V. Decorul în lemn din arhitectura populară moldovenească. Editura

Cartea Moldovei, Chişinău, 2006

4. Secrieru-Harbuzaru P., Melega M. Mit, ritual, tradiţie în arta croşetării şi

broderiei din Basarabia. Suport didactic la educaţia tehnologică, Cadran,

Chişinău, 2009

5. Păun S. Identităţi Europene inedite Italia – România. Editura Tehnică,

Bucureşti, 1996

6. Evseevdic I. Dicționar de Simboluri și Arhetipuri Culturale

7. Gibson C. Semne și simboluri. Semnificații și origini. Oradea: Aquila, 1998.

13