Sunteți pe pagina 1din 86

CERAMICA VECHE DE V AMA

DIN COLECŢIA MUZEULUI ŢARII CRIŞURILOR

SUSANA TOTH

Dezvoltarea ceramicii dintr-un sat specializat în meşteşugul· olări­


tului se arflă în str,însă legătură cu istori,a industriei şi tehnicii, cu evo-
luţia ornamenticii. Piesele de ceramică care se disting prin elementele
stilistice dominante ale epocii, prin particularităţile materiei prime şi
ale tehnicii, au răspuns întotdeauna unor nevoi sodale cotidiene, în
general, şi celor deosebite, în spec'.•al, reflecHnd totodată simţul artistic
al poporului, talentul creator al meşterilor populari. "Dovezile de cul-
tură materială existente pe întregul cuprins al patriei noastre vorbesc
cu elocvenţă despre geniul creator al poporului român, despre talentul
şi măies~ria cu care l-a înzestrat natura, despre marea lui sete de fru-
mos"*,
Privind arta populară in .perspect:vă istorică, putem constata fap-
tul, că fiecare popor şi-a creat stilul său propriu, stil, care deşi a sufe-
rit modificări în cursul dilferitelor epoci prezentînd şi unele elemente
comune, mai ales cu -art•a popoarelor cu care a venit în contact, se dis-
tinge prin particularităţile sale specifice. Fără îndoială, această remarcă
este valabilă şi în cazul ceramicii populare.
ln legătură cu dezvoltarea ceramicii pe teritoriul ţării noastre,
amintim faptul, că secolul al XVIII-iea a însemnat o adevărată renaş­
tere a ceramicii populare, proces care a început încă în se:;olul ante-
rior, ca în secolul al XIX-iea să atingă perioada ei de iniflorire, culmi-
nînd în ,formarea marilor noastre centre de ceramică. Această perioadă
de înflorire durează pînă Ia începutul secolului XX, cînd dezvoltarea ca~
pitalistă a societăţii româneşti a produs modificări structurale şi în modul
de viaţă din mediul rural. Creşterea producţiei industriale de fabrică a în-
semnat o concurenţă de neînvins pentru d:.ferite meşteşuguri casnice,
în speţă pentru ceramica populară. Majoritatea centrelor de ceramică,
pe vremuri ,înrfloritoare treptat au decăzut, au dispărut chiar.

• Nic o 1 a e Ce au şes cu : Cuvin/arca la inlilnirca cu activul de partid din


regiunea Ploieşti - 13 mai 1967, in România pe drumul desăvîrşirii construcţiei soci11-
Jisle, volumul II, Bucureşti, Ed. Politică, 1968, p. 306-308.

https://biblioteca-digitala.ro
118 Susana Tolh 2

în zilele noastre, cînd meşteşugurile populare tradiţionale, printre


care şi olăritul, au primit valenţe noi, asistăm la creşterea interesului
faţă de .produsele artei populare. In concordanţă deplină cu politica
culturală a partidului şi statului nostru, conform căreia arta populară
îndeplineşte un rol important ,în educaţia patriotică şi estetică a oame-
nilor muncii, meşterii populari beneficiază de sprijinul moral şi mate-
rial din partea organelor de partid şi de stat. Pentru revitalizarea cera-
micii populare Festivalul „Cin tarea României" constituie cadrul cel mai
adeovat. Colecţionarea, cercetarea şi valorificarea sau reactualizarea
tradiţiilor noastre în domeniul ceramicii, face parte integrantă din
acest fenomen cultural.
ln acest context trebuie să privim .şi colecţia noastră de ceramică
veche de Vama, deosebit de valoroasă. Colecţia, care constă din 100
de vase, majoritatea datînd din secolul al XIX-lea, a fost achiziţionată
de la Maria Pălincaş din Arad, in anul 1977. Piesele respective au fost
colecţionate de avocatul Gero Alexandru (primul soţ al susnumitei) şi
Maria :Pălincaş în timp de ,12 ani, în perioada 1960-72, din comuna
Oherţa Mică şi din alte sate din jurul localităţii Negreşti-Oaş. O parte
însemnată a colecţiei a fost cumpărată de susnumiţii de la ţăran·ca
Irina Nichtuţ din Gherţa Mică.
Deşi, aşa cum am specificat mai sus, colecţia achiziţionată de mu-
zeul nostru este constituită din 100 de piese, după o analiză temeinică
una dintre acestea s-a dovedit a fi provenită din Baia Mare. In conse-
cinţă, la ora actuală, secţia de etnografie a Muzeului Ţării Crişurilor
dispune de 99 de ,vase vechi de Vama. A'ceastă colecţie este constituită
exclusiv din far•furii, obiecte casnice atît de importante în viaţa de
toate zilele a locuitorilor din zona respectivă.
Un .prim pas în direcţia valorificării colecţiei s-a făcut ,în anul 1978,
cînd secţia de etnografie a or,ganizat o expoziţie temporară din cele
mai frumoase :piese, care a fost deschisă timp de o lună de zile. Acelaşi
scop urmărim de data aceasta, pe un plan superior, şi prin întocmirea
şi editarea catalogului de faţă.
Dorinţa noastră ar fi, ca prin prezentul catalog să oferim un instru-
ment de lucru tuturor celor interes·aţi, o posibilitate de orientare prin
desenele şi fotografiile publicate, întregite cu datele cele mai impor-
tante privind piesele din colecţie.
Menţionam faptul, ca aceste piese constituie numai o mică parte
din ceramica veche de Vama. De colecţii importante, originale, din acest
centru de cer,amică dispune Muzeul Satului şi de Artă Populară al
R.S.R., muzeele din Baia Mare şi Satu Mare, nemaivorbind de even-
tualele colecţii particulare. ln vederea asigurării unei imagini mai com-
plete asupra ceramicii de Vama, ar fi de dorit catalogarea şi a aces-
tor colecţii, opera-ţiuni indispensabile în scopul elaborării unei sinteze
privind acest centru vechi de olărit, unic 1n :felul lui.

https://biblioteca-digitala.ro
3 Ceramica veche de Vama ll~

Ţara Oaşului, cu cele douăzeci şi trei de sate aparţinătoare, este


una din cele mai interesante zone etnografice din România. Creaţiile
deosebit de valoroase ale artei populare de diferite genuri prezintă,
aici, o unitate stilistică şi o armonie interioară perfectă.
Localitatea Vama, situată pe şoseaua ce leagă Sighetu} Marmaţiei
de Satu Mare, este o aşezare intramontană de pe marginea Ţării Oaşu­
şului, într-un mediu geogrnfic însorit în care predomină pădurile de
fa,g, gorun şi stejar.
Prima atestare documentară a loca.Iităţii Vama datează de la 1270 1•
Monografiile, studiile mai recente (sec. XIX-iea), cu informaţii privi-
toare la Vama, ne-o prezintă ca pe o aşezare cu populaţie mixtă română
şi maghiară, locuitorii căreia se ocupă de agricultură, pomicultură. mo-
rărit şi <le ctl.rbunarit. Documentele mai vechi nu vorbesc despre olărit,
meşteşug care a adus la urma urmei o faimă bine meritată acestei co-
mune.2 De date concrete dispunem începînd din a doua jumătate a se-
colului al XIX-lea. Matricolele de stare civilă pomenesc, de exemplu,
din anul 1880, existenţa a treizeci şi patru de olari3. Fireşte, acestea nu
înseamnă că olăritul nu era practicat şi mai devreme at'it în Vama dt
şi în -alte localităţi din Oaş. Numai în urma specializării -satului în cera-
mică decorativă, mai ales în categoria .farfuriilor, renumele lui depă­
şeşte cadrul local. Numărul destul de mare al olarilor, cantitatea mare
a producţiei, a realizat o concurenţă suficient de puternică, care a jucat
un rol pozitiv asupra '·calităţii produselor. Aşa se explică şi faptul, că
meşterii din Vama, pe lingă respectarea şi păstrarea unor forme, deco-
raţii vechi, au creat piese dintre cele mai variate. Urmărind numărul
olarilor, statisticile vremii ne arată, că după o relativ scurtă perioadă
de înflorire acesta scade treptat, de la 34 olari în 1880, la 12 în 19504 •
Acest proces s-a încheiat în 1978, cînd şi ultimul olar s-a lăsat de
meserie 5 • Este adevărat că actualmente activează o cooperativă cu acest
profil in Vama, însă calitatea produselor acesteia nu atinge nivelul cera-
micii vechi.
Piesele cele mai vechi aparţinînd ceramicii de Vama, denotă o in-
fluenţă bizantină pregnantă, ce se manifestă în tehnica de ornamentare
prin zgrafitare, prin conturul dublu al motivelor în •general, prin frec-
venţa unor motive în special, ca şi prin ·coloritul vaselor 6• Convieţuirea

1
Documente privind istoria României, secolul XIII, seria C. Transilvania, voi. II,
Buc., 1952, p. 132, document 128.
2
Szirmay Antal, Szatmcir vcirmegyc Iekvesc, lorlenetei es poJgciri esmeretc,
Buda, 1809, p. 335, paragraf 271; Fenyes Elek, Magyar orszcignak s a hozzci kapcso/1
tarlomcinyoknak moslani cillapolja slaliszlikai es geograliai lckinlelben, voi. IV, Pest,
1839, p. 268, 326; Idem, Magyarorszcig geograliai sz6lcira, voi. III, Pest, 1851, p. 259.
3
Dr. K6s Karoly, Nepelet es nephogyomciny, Buc., 1972, p. 167.
4
Tancred Bănăteanu, Ceramica populară din Ţara Oaşului, Buc., 1958, p. 9.
5 Cercetare pe teren ln vara anului 1978.
8 Corina Nicolescu, Paul Petrescu, Ceramica românească tradiţionald, Buc., 1974,

p. 50; Tancred Bănăteanu, op. cil., p. 39.

https://biblioteca-digitala.ro
120 Susanu T61h

îndelungată a populaţiei române cu alte naţionalităţi, a avut drept re-


zultat formarea unei ceramici specifice, de o calitate deosebită şi mul-
ticoloră. Fondului autohton românesc i s-au adăugat o serie de alte ele-
mente: maghiare, slovace, rutene, în primul rînd, dar se simte şi in-
fluenţa olarilor armeni şi habani, fapt ce se explică prin multiplele
legături ale olarilor localnici cu Moldova, Slovacia sau Ungaria 7 • La
toate acestea mai putem adăuga şi faptul, că nici prezenţa elementului
turcesc pe teritoriul ţării noastre nu a dispărut fără nici o urmă asupra
aceste' ceramici 8 • Numai luînd în considerare şi cîntărind în mod just
rolul tuturor acestor .factori, sîntem în măsură să formăm o imagine
veridică despre această creaţie de artă populară atît de specifică, în dez-
voltarea căreia un rol de netăgăduit a jucat şi biseri-ca greco-catolică,
mai cu s~amă în cazul pieselor cu carnete, cu!Lic, întrebuinţate cu oca-
zia diferitelor ceremonii şi ritualurl. ln urma acestei interferenţ·e etnice
diverse, prin asimilarea şi modelarea tuturor acestor elemente la gustul
şi nevoile locale, a rezultat o sinteză fericită, unică, sinteză care pre-
zintă unitatea dialectică între fondul local şi elementele absorbite, din-
tre specificitate şi var'.etate sau dintre· sobrietate şi bucurie. Urmînd o
linie de dezvoltare proprie ceramica veche de Vama reprezintă un cen-
tru distinct, cu o individualitate bine definită pe harta ceramicii tradi-
ţionale româneşti.
Tehnica de orn-amentare, folosită de meşterii olari constituie un
cr'.teriu de clasificare cronologică a pieselor din colecţie. Cele mai
vechi dintre acestea au fost realizate prin zgrafitare, prin zgîrierea
angobei cu un vîrf a-scutit în -aşa fel incit culoarea pas~ei roşii să se
vadă printr-o linie de contur. Motivul real:zat prin zgîrîiere a fost pe
urmă umplut cu smalţ colorat 9 • Această tehnică de ori,gine orientală,
general .folosită în vremea respectivă în tot Imperiul Bizantin, mai lîr-
ziu răspîn<lită în Ţar-a Românească, Moldova, poate fi regăsită şi în
ceramica galiţiană, bucovineană sau în cea de pe Tisa Superioară. Ori-
ginea, aria vastă de răspîndire a a.cestei tehnici se poate explica şi
prin pos'.bililăţile largi, pe care le oferă abstractizării şi simbolizării,
ştiut fiind faptul. că, în arta bizantină şi islamică, motivele aveau un
rol preponderent. ln cazul ceramicii de Vama acest procedeu s-a men-
7 Tancred Bănăteanu, Aria populară bucovineană, Suceava, 1977, p. 175; P. Brcs-
tyănszky Ilona, /smerjiik meg a keramidl, Budapest, 1970, p. 174; I. D. Ştefănescu,
Aria veche a Maramureşului, Buc., 1968, p. 44; Barbu Slătineanu, Studii de arid popu-
lară, Bucureşti, 1972, p. 116, 173; Paul Stahl, Paul Petrescu, Ceramica smălţuită ro-
mânească din Transilvania, in SC/A, 1956 p. 1-2; Soproni Oliver, Bizanci halasok a
lelsoliszal kerdmidban, Neprajzi Ertesită, 1959, p. 75; Tancred Bănăţeanu, Ceramica
populară din Tara Oaşului, Bucureşti, 1958, p. 38.
8 Ojvări Zoltân, Virag a magyar nepi kulluraban, Debrecen, 1972, p. 31. 35;
Soproni Oliver, op. cil., p. 130; Nicolae Dunăre, Ornamentica tradiţională comparată,
Bucureşti, 1979, p. 90.
9 Tancred Bănăţeanu, Ceramica ... , p. 18; Soproni Oliver, op. cil., p. 77-79.

https://biblioteca-digitala.ro
5 Ceramica veche de Vama 121

ţinut pînă în a doua jumătate a secolului trecut. În colecţia noastră


avem 2 piese realizate cu această tehnică, în cazul cărora ornamentul
central apare prin acest contur mai închis (nr. inv. 10.255, 10.265).
Afară de acestea, există încă cîlcva piese care în partea centq1lă tră­
dează numai urmă de zgrafitare, nefiind însă relevante.
Tehnica ceramkii zgrafitate a fost înlocuită pc parcurs cu cea a
liniei trase cu cornul, de culoare brun închisă. Acest procedeu de dese-
nat a evoluat din zgrafitare, păstrînd ca reminescenţă caracteris-
ticile conturului zgafitat, motivele fiind simplu sau dublu conturate-
cu ajutorul cornulu:. Spre deosebire de tehnica de zgra.fitare, conturul
motivelor realizate cu cornul iese în relief. Interiorul motivelor este um-
plut cu smalţul plombifer translucid, de obicei într-un strat mai sub-
ţire, cu ajutorul pensulei. Ceramica ornamentată cu pensula apare pe
la s.fîrşitul secolului trecut, fiind mai frecventă la începutul secolului
nostru.
Raportînd cele trei tehnici, adică zgrafitarea, ornamentarea cu cornul,
respectiv cu pensula, la coleoţia aflată în patrimoniul muzeului nostru
constatăm ,faptul, că dintre acestea cele mai multe piese au fost reali-
zate cu ajutorul cornului.
ln priv:nţa formei, vasele făcute Ia Vama nu prezintă o mare va-
rietate, predomină farfuria şi ulcioruJIO. Colecţia noastră constă exclu-
siv din farfurii, a,vînd o formă mai plată, cîteva dintre acestea cu dia-
metrul mai mic. Lipsesc, în schimb, farfuriile adînci şi mari, de tip vechi,
ornamentate prin zgrafitare. Analizînd evoluţia formei, putem ·constata
faptul. că far,furiile îşi pierd din adîncime, suprafaţa lor adaptîndu-se
intenţiilor şi neces:tăţiJor decorative (Fig. 1). Scopul urmărit de olari
a fost de a obţine o suprafaţă mai plată, mai potrivită dispunerii moti-
velo1 (Fig. 2). Mdryiuile 'llev in ma.i JJl-a.te, creînd asUfel doua cîmpuri
ornamentale importante: cîmpul central şi cel de pe bordură, în cadrul
cărora motivele Slînt aşezate radial, circular sau simetric. Mărimea va-
selor din colecţie diferă, adîncimea maximă 6 cm, diametrul maxim
26-cm; adîncimea minimă 3,5 cm, diametrul minim 19 cm.
Coloritul strălucitor al smalţului folosit de olarii din Vama joacă
un rol funcţional. asigurînd caracterul mai aerisit al compoziţiilor. Cu-
lorile dominante variază 1În funcţie de vechimea vaselor. Farfuriile mai
vec:ihi au un ton crem, iar acest fond cu timpul devine tot mai des-
chis, aproape alb. Pe -ace·sl fond neutru au fost aplicate culorile vi•oaie
caracteristice 'Ca roşu englez, verdele cobalt într-un cadru brun închis,
deci o cromatică frecvent întîlnită în ceramica românea·scă 11 • Menţio­
năm faptul, că avem în colecţie c'iteva p'.•ese, care sub influenţa cera-

10 Tancred Bănăţeanu, op. cil., p. 21; I. Iuraşciuc, Obiecte ceramice de capacita Ir.
clin centrul de olării Vama în Salu Mare, Studii şi comunicări, Satu Mare, I 975.
11 Barbu Slătineanu, op. cil., p. 74; T. Bănăţeanu, op, cil., p. 37.

https://biblioteca-digitala.ro
122 Susanu Tolh 6

::,
::,
cu
CJ
V:

I
3
<r.·

~
-~-

https://biblioteca-digitala.ro
7 Ceramica ,·eche de Vama 123

__,_(
7
Fig. 2. Profilul far[uriilor de la sfirşitul
secolului al XIX-iea şi începutul secolului
al XX-iea.

https://biblioteca-digitala.ro
124 Susana T6lh 3

micii transilvănene prezintă şi culoarea albastră, asociată cu o orna-


mentică specifică arhaică 12 •
Dinamismul culorii, vioiciunea pe care acestea o degajă, com-
pletează în mod organic forma şi compoziţia vaselor.
Motivele ornamentale ale ceramicii de Vama denotă interferenţe
uşor sesizabile cu elementele maghiare, slovace, rutene, ca şi cu cera-
mica bizantină, ,armeană şi cu cea din sudul ţării. Spedrficul naţional se
impune în primul rînd prin felul interpretării şi prin compunerea moti-
velor.
Elementele componente ale compoziţiilor ornamentale sînt relativ
reduse la număr. În ciuda acestui fapt combinarea acestor elemente,
alternarea lor ingenioasă prin care se realizează o ritmicitate superioa-
ră, asigură o bogăţie nebănuită a varietăţii compoziţiilor.
Rela,ţia dintre formă şi ornament:că se evidenţiază în modul de
aşezare a elementelor principale sau a celor complimentar-e, rezultînd
o proporţionalitate şi un echilibru perfect. ln corelaţie cu cîmpurile or-
namentale evoluează nu numai forma vaselor, aşa, cum am văzut mai
sus, <:i şi elementele componente ale compoziţiilor ornamentale. Moti-
vul de pe bordură fiind în strînsă legătură cu moti,vul central - ori îl
întregeşte pe -acesta din urmă, ori subliniază prin repetare, ori găsin­
du-se :în contrast cu motivul central - , asigură dinamismul ·compozi-
ţiei.
Motivele vegetale de obicei sînt reprezentate în forma lor natura-
lă, 'Clar se observă şi o simplificare a desenului stilizat. Motivele abs-
tractizate, cu funcţii simbolice, pierz.indu-şi semnificaţia lor originală,
de multe ori sînt traduse într-un limbaj mai accesibil pentru popor.
Se manifestă o concepţie geometrică a decorului şi o tendinţă de apro-
piere între stilul geometric şi cel figurativ pînă la s:mbioza dintre tra-
tarea geometrică şi negeometrică 13 • Combinaţi-a motivelor în cazul cera-
micii de Vama trădea.ză un deosebit gust artistic, aptitudini combina-
toare dezvoltate, rafinament, inspirînd parcă bucuria senină a autorilor
ornamenticii.
Numărul limitat al elementelor din care compoziţiile sînt reali-
zate determină caracterul economic al acestora, eliminînd orice ele-
ment de prisos, totul concentrîndu-se -asupra mesajului dorit.
Motivele străvechi, conservate prin tradiţie, au o valoare simbo-
lică, reflectă sent'mentele cele mai intime, izvorîte din adîncul sufle-
tului popular. Oarecare evoluţie poate fi surprinsă şi 'În cazul pieselor
folosite cu ocazia unor ritualuri, da.r aceasta nu este substanţială. Uni-
tatea motivelor tradiţionale se păstrează nealterată în decursul seco-
lelor.
12 Tancred Bănăţeanu, op. cit., p. 33; 8. Slătineanu, P. H. Stahl, P. Petrescu, Arta
populară. Ceramica, Bucureşti, 1958, p. 235.
tJ Nicolae Dunăre, op. cil , p. 149.

https://biblioteca-digitala.ro
9 Ceramica veche de Vama 125

Stilizarea şi concepţia geometrică constituie note dintre cele mai


caracteristice ale decorului, care în cazul de faţă reprezintă una din
valorile cele mai înalle ale creaţiei artistice de acest gen 14 •

Ornamentul bordurii

ln general strnturile cele mai vechi ale limbajului artistic popular


se retrag spre marginea compoziţiilor, iar în cazul ceramicii de Vama
ajunge pe bordură. Decoraţia cu caracter geometric, linia ondulată şi
cea scurtă, motive stilizate de monede, variantele mai evoluate a li-
niilor ondulate de mai tîrziu, coroane de tip rococo sînt caracteristice
pentru bmdura lată. 15 Motivele de pe bordură prezintă o mai mare va-
rietate şi mobilitate în comparaţie cu cele d:n partea centrală a farfu-
riilor, fapt ce se explică prin funcţia acestora de-a reliefa sau de-a în-
tregi compoziţia centrală.
Din colecţia noastră lips·esc piesele care ar exempU.fica modelul cel
mai vechi cu bordură simplă sau ornată numai cu cercuri concentrice.
Un alt grup de motive de bordură sînt cele aşezate în forma unor
gratii, ornamentul care juca un rol important şi în ceramica biz·antină,
italiană 16 (Fig. 3). Rigiditatea construcţiilor de tipul gratiilor este <lizol-

Fig_ 3. Rorrlura c11 mntivPIP ;işpzatP în forma unor gratii.

vată prin jocul spaţiilor libere dintre diferitele grupuri de motive şi


prin varietatea culorilor {nr. invent-a.r 10.267). Acest sist-em relativ în-
chis, stabil de pe bordură, întregit cu motivele florale aşezate din par-
tea centrală a farfuriei, în diagonală, formează o unitate dialectică.
Bordura decorată, cu linii ondulate, procedeu dintre cele mai vechi
folosit de om, asigură o ritmicitate motivală mai intensivă. Linia trasă
în zig-zag fiind în rudenie apropiată cu cea ondulată este reprezentată
în colecţia noastră (nr. inventar 10.261). ln cazul acestei piese CPle
două linii de pe bordură trase în zig zag, de jur împrejur, formează o
coroană romboidă care este însoţită pe ambele laturi de discuri mici
(Fig. 4). Toate laolaltă exprimă mi~care, ritmicitate puternică. Sobrie-
ta-tea compoziţiei din partea centrală, formată din străvechiul motiv -al

u I. D. Ştefănescu, op. cil., p. 45.


15
Tancred Diiniiţeanu, op. cit., p. 25-27; Soproni Oliver, op. cil., p. 116.
rn Soproni Oliver, op. cil., p. 117.

https://biblioteca-digitala.ro
126 Susanu T6tli 10

Fig. 4. Bordura aecorat:1 c•.1 motin~ ab;tr;1:te. re:1!iz:.i'.e in stil geometric.

cruci:, alcătuit din 4 ciorchini de struguri, restabileşte e>chilibrul cu di-


namica bordurii.
1n colecţia noastră frecvenţa cPa mai marc - ca motive de bor-
dură - o au discurile mici, înşirate în jur împrejur, care ne amintesc
de şirul de mărgele sau de salbele de argint (Fig. 5.). Discurile sînt
aşezate pe o dungă circulară de roşu - pătlăgea - (nr. invPntar

•••••••••••••••
000000000000
Fig. 5. Bordura ornamentată în jur împrejur cu discuri mici.

10.187; 10.193; 10.198; 10.207; 10.211; 10.212; 10.214; 10.217; 10.218;


10.221; 10.227; 10.232; 10.234; 10.238; 10.252; 10.253; 10.256; 10.283). În
scopul intensificării ritmicităţii sînt folosite şi alte variante, cind de
pildă bulinele brune sînt despărţite cu cîte două puncte albe {nr. in-
ventar 10.189; 10.215; 10.216; 10.226; 10.248). Bordura pieselor astfel
decorate este deosebit de lată. Fantezia creatoare, neobosită în căuta­
rea varietăţii de exprimare, a format un alt grup de motive asemănă­
toare unor mărgele, care sînt aşezate pe o dungă de culoare roşie, bu-
iinele avînd în centru cite un punct brun închis (nr. inventar 10.200;
10.209; 10.254; 10.279). Aceste motive de discuri mai mici, aplicate pe
bordură, sînt combinate cu toate tipurile de motive centrale, astfel că
Ie putem observa atît în cadrul pieselor vechi cit şi în cadrul piesehr
mai noi.
Segmentele despărţitoare, ca motive de bordură, împart această
suprafaţă marginală în patru zone în cadrul cărora se poate aşeza
cîtP un motiv sau un grup de motive (Fig. 6).

https://biblioteca-digitala.ro
li Ceramica veche de Vama 127

In general. rolul acestor motive constă în evidentierna motivului


crucii sau a unui alt motiv central. Analizînd din acest punct de ve-
dere colecţia noastră, conslatăm faptul, că în şapt-e cazuri segmentele
despărţitoare sînt formate din smalţ de culoare verde de cobalt avîn•1
un contur brun închis, (inv. nr. 10.255; 10.265; 10.260; 10.236; 10.222;
10.201; 10.204). In alte şapte cazuri segmentele sînt compuse din cîte
trei dungi alăturate, cea din mi1loc de culoare roşie cu contur brun
închis, iar dungile laterale avînd culoarea verde (nr. inv. 10.188; 10.192:
10.197; 10.205; 10.239; 10.259; 10.270). Decorare-a zonelor între segmen-
tele despărţitoare prezintă mai multe varietate. În două cazuri (nr. inv.
10.1'88 şi 10.259) Intre două cotiledoane este intercalat un triunghi, în
alte două ·cazuri motivul este compus din dte trei cotiledoane (nr. inv.
10.205; 10.255) şi într-un singur caz motivul constă dintr-un vrej stili-
zat, încadrat din dreapta şi din stînga de frunze (nr. inv. 10.270). 1n
alte nouă situaţii găsim lalele deschise, motivul preferat al ceramicii
maghiare. Vizavi cu laleauă se ailă un grup de raze aşezat în formă
triunghiulară, cu diametrul pe marginea exterioară ,a :farfuriei (nr. in-
ventar 10.201; 10.222; 10.236; 10.260; 10.265; 10.239). In două cazuri în
schimb, faţă în faţă cu lalele, sînt aşezate petale lotiforme (nr. inv.
10.197; 10.204). Este interesant faptul, că fa cazul a trei farfurii, moti-
vele de pe bordură - prin aşezarea lor - accentuează şi punctul de
greutate, fiindcă dintre cele patru motive, unul este aşezat pe margi-
nea exterioară a bordurii (nr. inv. 10.197; 10.1'92; 10.204).
în partea centrală a acestor obi·ecte domină motivul crucii (nr. inv.
10.204; 10.239) sau forma ei transformată în stea (nr. inv. 10.255). 1n
mai multe cazuri putem observa compoziţia formată din patru frunze
de lotus purtătoarea motivului abstractizat al pomului vieţii, petalele
fiind aşezate tot în formă de cruce (nr. inv. 10.188; 10.201; 10.222;
10.236;. 10.259; 10.265;). Petalele lotiforme pot înconjura .şi motivele
florale stilizate (nr. inv. 10.260; 10.192; 1'0.t.97; 10.205; 10.270). Dorim
să specificăm faptul, că cele două pi·ese zgrafitate din colecţie (nr. in-
ventar 10.255; 10.265) au bordura cu segmente despărţitoare.
Bordurile arcuite sînt compuse din mi,ci semicercuri, dind un splen-
did aspect (de tipul Renaşterii) acestor piese, împrumutînd un caracter
mai închis, mai stabil, compoziţiilor (Fig. 7). Aceste motive, de obicei,
sînt situate pe marginea exterioară a far.furiei (nr. inv. 10.228; 10.213;
10.278; 10.281 ). Uneori şirul lor este întrerupt de crenguţe (nr. inv.
10.233) sau de discuri strălucitoare (inv. nr. 10.242).
Prin aşezarea unor triunghiuri în intervalele dintre semicercuri se
obţine o compoziţie stelară cu cinci colţuri (inv. nr. 10.285; 10.277;
10.194). Săgeţile ce apar la vîrfurile triunghiurilor, joacă rolul dinami-
zant al compoziţiei.
Se întîmplă, ca arcurile să fie aşezate pe partea interioară a bordu-
rii, avînd în intervalele dintre acestea - cite un triunghi. format din
raze (inv. nr. 10.196; 10.276) sau în cazul obiectelor mai recente, mo-

https://biblioteca-digitala.ro
II r 1111 111 r~
Il ~6/J 11 t 6(! 11 ~
~
Cl

~ b 1~\o 11 ţ)''\o 11
1 1

i)ll'O f76 t)'jt} 576


Fig. 6. Motive ornamentale de bordur,i. realizate cu ajulo!·ul segmentclur de.,p.",r\ilo,ll"c!. I ;-:;
https://biblioteca-digitala.ro
13 Ccrnmica \'Cehe ele \'nma 12fl

,,,,, 11,,, .... ,11,,, ,..... ,,,, Il1111,z


:Qt
,, Q• '
r
,,,, , ·
,,,
,,
. -_.. I/
"
~
·..

•'• ~
~
\
~
z
~
,/

\v··~ ··v/© ··v··~


~ . ~~:A-~-
Fig. 7. Diferite variante de bordură, ornamentate cu linii arcuite.

9 - lliharca

https://biblioteca-digitala.ro
130 Susana Tol/1 14

tivul vrejului cu frunze (nr. inv. 10.206). De multe ori, aşezarea alter-
nativă a arcurilor în partea exterioară şi interioară a bordurii, for-
mează cîte o cruce (nr. inv. 10.202).
Varietatea aşezării semicercurilor sugerează o ritmicitate susţ;­
nută, subliniază şi mai mult sobrietatea, echilibrul compoziţiei centrale.
Aceste motive de bordură trădează multe analogii cu motivele cera-
micii vechi italiane, maghiare şi huţule.
Intîlnim şi cazuri cînd şirul de semicercuri este dublat cu un alt
asemenea şir, rezultînd un motiv care ne aminteşte de discul soarelui
(Fig. 8.), motiv care se poate situa atît în partea interioară, (nr. inv.
10.240; 10.220) cit şi pe marginea exterioară a bordurii {nr. inventar
10,272).
Linia semicercurilor este accentuată şi prin aplicarea unui dublu
contur, umplut cu smalţ verde, în contrast cu culoarea roşie a semicercu-
rilor (nr. inv. 10.276; 10.285; 10.278). Arcurile cu contur dublu pot fi
însoţite şi de buline (nr. inv. 10.206; 10.281) dar în cele mai multe ca-
zuri sînt înconjurate de raze. Obiectele astfel decor,ate, mai cu seamă
acelea care în partea centrală prezintă motivul crucii, aveau funcţii
rituale (nr. inv. 10.213; 10.269; 10.281; 10.278).· Compoziţia centrală a
acestor piese în general constă. din motivul crucii, format din ciorchine
de struguri (nr. inv. 10.233; 10.194; 10.277), din petale de lotus (nr. inv.
10.242; 10.276). dar găsim şi crucea de Malta (nr. inv. 10.269), crucea
de Malta descompusă (nr. inv. 10.220), sau steaua şi rozeta (inv. nr.

Fig. 8. Bordura decorată cu linii acuite dublate.

https://biblioteca-digitala.ro
15 Ceramica veche de Vama 131

10.272; 10.202), eventual petale de lotus aşezate circular (inv. nr. 10.197;
10.285) dar se pot intîlni semnalmentele stilizate ale pomului vieţii (nr.
inv. 10.228; 10.206) şi lalele (nr. inv. 10.240).
Din combinaţia celor două tipuri de bordură, prima cu segmente
despărţitoare, a doua cu arcuri, s-a creat motivul preferat al ceramicii
habane 1; (Fig. 9). Liniilor despărţitoare le sînt alăturate arcurile mici în-

Fig. 9. Bordura ornamentală cu segmente despărţitoare şi cu linii arcuite.

soti te cu raze, arcurile fiind aşezate în formă piramidală. In colectia


noastră există patru asemenea farfurii. Motivele compuse din cite trc>i
solzi aşezaţi în formă piramidală, înconjurate de raze, sînt .aşewte pe
bordură în diagonală (inv. nr. 10.262 şi 10.268). Sînt cazuri, ciînd inter-
valPle dintre acestea formează alte mici motive, eventual crenguţe,
care reprezintă pomul vieţii (inv. nr. 10.241; 10.246). Pe fişiile dintre
acPst<' motive, de obicei, trece o linie ondulată, iar cînd motivul este
mai lat, poat·e să fie decorat cu crucea frîntă şi razele pot fi înlocuite
cu cruciuliţe (nr. inv. 10.262).
Partea centrală a farfuriilor în toate cazurile prezintă imagini geo-
metrice, steaua cu şase braţe, iar în intervalele dintre colţuri poate
să fie motive care reprezintă pomul vieţii, sau alte mici motive com-
plementare.
MotLvele ·de struguri s-au format prin aşezarea solzilor în formă
piramidală (Fig. 10). In cazul ceramicii vechi-habane, italiene, maghiare,
jucau rolul de umplutură a unor spaţii sau de a le despărţi pe aces-
tea16. Strugurii sînt aşezaţi pe bordură în diagonală, în forma crucii,
iar în intervalele dintre ei motive vegetale: crengi (nr. inv. 10.247;
10.271; 10.245; 10.251), segmente despărţitoare (nr. inv. 10.244} sau
petale de lotus (nr. inv. 10. 237). 1n cazul pieselor mai recente putem
descoperi semnele unui proces de naturalizare, cînd forma piramidală

Fig. 10. Bordura decorată cu motivul strugurelui.

17 Ibidem, p. 120.
18 Ibidem, p. 120-121.

https://biblioteca-digitala.ro
132 Susana T6th

fO!O~OiO!OiOi
. . . . . . .

tOtOt6t0tOtOî

© $ C»$©J$(Q)$
~CJAOAOA
~C) 4#1///l\\\\ 0 ~1,1~iiC) P4fJI\~
6,AOAOAOA.6~
Fig. 11. Bordura ilustrată cu motivele florale izolate.

https://biblioteca-digitala.ro
https://biblioteca-digitala.ro
134 Susana T6th 18

a strugurilor se compune din buline de culoare albă, păstrîndu-se şi de


această dată ,aşezarea lor ,în diagonală {nr. inv. 10.199).
Compoziţia centrală a obiectelor cu asemenea bordură :în cazul
pieselor existente în colecţia muz-eului poate să fie ,în formă de rozetă
(nr. inv. 10.271; 10.247; 10.245; 10.199; 10.237) sau pomul rvieţii (nr. inv.
10.244; 10.251).
O altă categorie de bordură este ilustrată cu motive florale care
constau din motive izolate {Fig. 11) sau din frunze şi flori legate, for-
ndnd o coroană {Fig. 12.).
Amintim, ca pe un motiv străvechi, frunzele de lotus în formă de
ceapă, aşezate de jur -împrejur pe margini, reprezentînd sim!bolul po-
mului vieţii 19 • Motivele acestea sînt despărţite de linii formate din
puncte (nr. inv. 10.210; 10.266; 10.274; 10.249) sau de triunghiuri (inv.
nr. 10.229). Un ,alt motiv complementar este format din crenguţele cu
trei braţe, -asemănătoare unor săgeţi, cu vîrful orient-art spre exterior
care are d,arul ,oe a poti:mţa dinamismul imaginii (nr. inv. 10259). La ,alte
vari-ante -acestea sînt combinate cu săgeţile cu vîrful spre interior, în
partea centrală a farfuriei (nr. inv. 10.219). Petale1e de lotus pot fi
despărţite şi de crenguţe cu ,frunze i(inv. nr. 10.257) sau şi de raze, for-
m1înd o -armonie deosebită cu compoziţia centrală de tip geometric, cu
forma astrală (inv. nr. 10.284). In cazul a trei farfurii aceste petale sînt
despărţite de triunghiuri, alcătuind o formă de stea cu cinci, şase, opt
colţuri (nr. inv. 10.195; 10.250; 10.230).
Locul frunzelor lotiforme de pe bordură poate ifi luat de crenguţe,
care de •asemene-a ne amintesc de pomul vieţii (Fig. 12). Crenguţele
aşezate cite două, opuse, împart bordura în trei, respectiv în patru zone
(nr. inv. 10.264; 10.225). Motivul lalelei, cu petalele deschise avînd la
mijloc razele, a apărut tot ca înlocuitorul petalelor de lotus. Motivele
de laie-a cu vrejuri puternic stilizale formează alte variante ale ·bor-
durii, împodobite cu motive vegetale (inv. nr. 10.190; 10.231). .
In ca-zul cind bordura vaselor este decorată cu petale simple, par-
tea centrală poate să fie formată tot din motive de lotus aşezate în for-
mă de cruce (inv. nr. 10.225; 10.258; 10.274) sau circular ,(nr. inv. 10.219;
10.266), eventual forma ,acestora transformată în stea (nr. inv. 10.231;
10.190). In partea· centrală s-e ,a,flă şi forma fixă a stelei, cu patru (nr.
inv. 10.264; 10.230) sau cu cinci colţuri (nr. inv. 10.284). Alte variaţium
ale pomului vieţii pe care le găsim în zona centrală sînt formate din
coroană de frunze {inv. nr. 10.249; 10.195), din lalele cu petale închise
(inv. nr. '10.210) sau din flori răsărite din cotiledoane {nr. inv. 10.250;
10.257).
1n cursul evoluţiei ulterioare, motivele florale de pe bordură for-
mează o compoziţie unitară, echilibrată sugerînd o mişcare circulară,

18 Ibidem, pag. 86, 122.

https://biblioteca-digitala.ro
19 Ceramica veche de Vama 135

fenomen născut sub influenţa artei urbane, în nota curentelor de stil


baroc şi rococo. Acest fenomen de altfel, poate fi surprins peste tot în
ceramica transilvăneană, moldoveană sau munteană. Motivul în acest
caz poate consta numai din vrejuri (nr. inv. 10.282) sau dintr-o coroană
alcătuită din flori şi: frunze (nr. inv. 10.280; 10.263; 10.224; 10.273;
10.243; 10.203)2°. Cu excepţia unei singure piese (nr. inv. 10.282) partea
centrală a acestora este compusă din motive vegetale.

Ornamentul central2 1

Remarcăm de la început faptul, că în comparaţie cu motivele de


bordură cele din zona centr.ală prezintă o varietate mai redusă şi de
regulă se bazează pe redarea .simbolului pomului vieţii, motiv preferat
încă din -antichitate. 22
Moti:vul cel mai caracleristic este compus din frunze de lotus aşe­
zate fără tulpine pe un disc 23 (Fig. 13). Pet•alele de lotus pri;vite de sus,
reprezentind cele patru puncte cardinale sau simbolul soarelui etc., fac
parte dintre cele mai vechi ornamente ale omenirii. Compoziţia devine
tot mai schiţată pierzînd semnificaţiile ei vegetale, şi se transformă
treptat în cruce. Aceasta, ca simbol de bază al creştinătăţii în tin:.pul
Imperiului Bizantin înlocuieşte tolalmente motivul lotusului. In cazul
nostru compoziţiile cele mai frecvente constau din patru frunze, dar pot
fi aşezate şi şapte petale în jurul unui disc, al spiralei sau al coroanei sau
chiar opt, nouă şi zece petale lotiforme pot înconjura motivul central
(nr. inv. 10.207; 10.252; 10.258; 10.274; 10.276; 10.225; 10.227; 10.198;
10.211; 10.196; 10.219; 10.193; 10.187; 10.215; 10.212; 10.218; 10.253;
10.226; 10.238; 10.266; 10.285; 10.214; 10.244; 10.254; 10.279). Petalele
pot fi dublate în jurul compoziţiei centrale, Iuînd forma unei rozete
(nr. inv. 10.216; 10.267).
Printre petalele de lotus crenguţele cu frunze sînt dispuse tot în
formă de cruce, iar cînd frunzele de lotus au o -aşezare circulară, cren-
guţele nu au frunze şi dau imaginea unor săgeţi orientate spre cen-
tru. Exceptînd două c,azuri, {nr. inv. 10.227; 10.252) ,ace.stea au un con-
tur simplu.
A.şa cum am văzut în cazul motivelor de bordură, petalele lotifor-
me pot fi despărţite şi in cazul motivului central prin liniuţe, care sînt
compuse din puncte alăturate.

rn Tancred Bănăţeanu, op. cit., p. 27.


21 Ibidem, p. 22-24.
22 Paul Petrescu, Motive decorative celebre, Bucureşti, 1971, p. 41-43.
23
Soproni Oliver, op. cit., p. 122-124.

https://biblioteca-digitala.ro
13G Susana Tolh

https://biblioteca-digitala.ro
21 Cerumica veche de Vama 137

Fig. 14. Ornamentul central compus din lalele aşezate în formă de cruce.

Farfuriile decorate cu motive ele lotus degajă o sobrietate sărbă­


torească, fapt pontru care serveau drept instrumente ale unor ceremonii
şi ritualuri (sărbători religioase, parastasuri otc.).
Motivul străvechi al lotusului pc pctrcurs a fost înlocuit cu laleaua,
simbol mai accesibil pentru populaţie, păstrînd însă veche-a structura
diagonală (Fig. 14). Mai mult, în intervale pot să figureze şi petale de
lotus (nr. inv. 10.234), astfel că din CQJc două motive de origine orien-
tală se formează floarea creată de fantezia populară. 24 In unele cazuri
partea centrală a lalelei formează o imagine geometrică, transformîn-
du-se într-o stea cu patru colţuri (nr. inv. 10.210; 10.217). In cazul
acestor piese, în scopul contrabalansării rigidităţii compoziţiei, între
lal-ele sînt aşezate mici flori stilizate.
In timpul Imperiului Bizantin motivul de lotus îşi pierde semnifi-
caţiile lui vegetale, transformîndu-se în cruce. În evoluţia acestui mo-
tiv este o fază de tranziţie, cînd petalele de lotus se ataşează discului
cPntral, nerezultîncl astfel forma pur geometrică a crucii (nr. inv.
10.242; 10.231 ). Petalele de lotus sînt înconjurato de raze şi de alte mo-
tive complimentare, care întregesc compoziţia, cum ar fi alte petale de
lotus, cotiledoane sau puncte ( Fig. 15).
Sînt mai apropiate de> motivul crucii ornamentica acelor vase, în
cazul cărora una din cele patru petale este c1lungită spre marginea de
jos a farfuriei, aceasta constituind punctul de pornire pentru cotiledoa-
nele înconjurătoare (Fig. 16). în jurul motivului respectiv găsim patru

~• Ibidem, p. 123

https://biblioteca-digitala.ro
138 Susana T6Lh 22

o
-ot:::JTT Cl
~~vt~
Fig. 15. Ornamentul central com- Fig. 16. Ornamentul de bordură
pus din petale de lotus aşezate care formează un tip de tranziţie
în formă de cruce. între motivul lotusului şi motivul
crucii.

Fig. 17. Ornamentul central Fig. 19. Ornamentul central cu


compus din motivul lotusului un motiv stelar .
.şi dintr-o formaţiune astrală.

Fig. 18. Ornamentul central cu Fig. 20. Compoziţia centrală


o exprimare geometrică. executată prin exprimare geo-
metrică.

https://biblioteca-digitala.ro
23 Ceramica \·eche de Vama 13:1

lalele cu petalele deschise, deci de tip maghiar, i-ar pe deasupra com-


poziţiei o cruce mică (nr. inv. 10.236; 10.201; 10.222). Aceste farfurii
au fost folosite cu ocazia nunţilor şi la Bobotează.
Petalele de lotus aş·ezatc în jurul discului central sînt înconjurate
de motive triunghiulare, creind astfel o formaţiune astrală cu patru
colţuri. Cele două cruci, formate din petale de lotus şi triunghiuri de-
notă o influenţă bisericească (Fig. 17) (nr. inv. 10.188; 10.190; 10.259;
etc.).
Exprimarea geometrică este una din caracteristicile ceramicii de
Vama. Din dispariţia totală a motivului de lotus -a rezultat şi motivul

.•...••..

••
••••
.
• ••

......
• •••

Fig. 21. Compoziţia centrală rea- Fig. 22. Ornamentul central con-
lizată prin combinarea motivelor stituit din douii cruci cu braţele
abstracte. egale.

Fig. 23. Ornamentul central realizat Fig. 24. Crucea cu bratele egale for-
cu motivul crucii. meaza ornamen~ul central.

https://biblioteca-digitala.ro
140 Susana T6th 24

Fig. 25. Crucea de Malta - ca şi or- Fig. 26. Ornamentul central alcătuit
nament central. din crucea de Malta descompusă, în-
conjurată de motive vegetale.

stelei. care poate să fie reprezentat cu patru colţuri, între braţe avînd
petale de lotus (nr. inv. 10.264) sau în locul acestora crenguţe cu frun-
ZP, aşez,ate în diagonală (Fig. 18, 19) (nr. inv. 10.230, 10.278). Poate să
fie stea cu cinci colţuri, cu crenguţe între braţe (nr. inv. 10.284), cu
şase colţuri, în inJtervale tot cu crenguţe sau cu petale foarte mici
(Fig. 20) (nr. inv. 10.241. 10.246, 10.268, 10.272, 10.283, 10.282, 10.262).
O formaţiune astrală cu opt colţuri ne prezintă imaginea compusă
din: piramidele formate din puncte .aşezate în jurul a două cercuri con-
centrice, care reprezintă colţurile stelei ( Fig. 21) şi dintr-o compoziţiC',
constituind două cruci cu braţele egale rea'lizate din culori alternative
(Fig. 22) (nr. inv. 10.235, 10.232).
Cu compoziţia geometrică astrală este asemănătoare o altă com-
poziţie, cea de rozetă, care constă din petale de lotus aşezate în jurul
unui motiv central (inv. nr. 10.202, 10.247, 10.245, 10.271, 10.203, 10.199).
Cercurile concentrice din partea centrală a compoziţiei întăresc
caracterul rigid al acest-eia, trădînd totodată şi vechimea motivului. În
jurul ornamentului central găsim şase, opt frunze sau petale, cu elP-
mentele compl:mentare în intervalele dintre ele. Aceste farfurii sînt
edificatoare privind tendinţa spre o reprezentare geometrică.
Aşa cum -am amintit, motivul de lotus pierzînd sensul lui original,
prin vari•ante intermediare cedează locul motivulu'. crucii - care pe
unele obiecte are poziţie exclusivă. Crucea cu contur dublu (Fig. 23),
aşezată într-un cerc ne aminteşte de simbolul soar0lui, mai cu seamă
atunci cînd este însoţită de puncte şi raze~-, (nr. inv. 10.281, 10.213,

:::, Barbu Slt'itineanu, o_'J. cil., planşa 3-1.

https://biblioteca-digitala.ro
25 Ceramica veche de Vama 141

o o

Fig. 27. Motivul strugurelui aşezat în Fig. 28. Crucea în mijlocul farfuriei
formă de cruce ca ornament central. de Vama.

10.256). Crucea de Malta cu braţele egale sau v.arianta ei descompusă


este un motiv frecvent, utiliz,at de olarii din Vama (fi.g. 24, 25, 26)26
(nr. inv. 10.269, 10.220). Alte tipuri combinate cu vrej, cu lalele, sau
cu alte motive vegetale ne lasă să vedem influenţa bisericii greco-ca-
tolice (nr. inv. 10.239).
Varianta motivului crucii în forma unor struguri este de origine
habană (Fig. 27). Din solzii aşezaţi în formă piramidală rezultă ima-
ginea strugurilor, reprezentaţi în formă de cruce, printre braţe cu frunze
de lotus, (inv. nr. 10.208, 10.286, 10.235, 10.194, 10.233), sau cu flori mici
(inv. nr. 10.277, 10.231). Fără îndoială, în cazul acestor motive centrale
se resimte influeuţa. puternică. a. creştinismului (Fig. 28). Aceste tipun
de farfurii au fost folosite cu ocazia nunţilor, pentru servirea prăjitu­
rilor uleioase.
Evoluţia motivului pomului vieţii este deosebit de interesantă
(Fig. 29). Motivul iniţi'al bine stabilit în privinţa sensurilor sale devine
pe parcurs motivul purtător al noii semnificaţii simbolice. Dintre varian-
tele sale prezente în colecţia noastră -amintim c-azul cînd este vorba de
o identificare totală cu cotiledoane (nr. inv. 10.228, 10.206, 10.270), sau
cînd din două cotiledoane de dimensiuni mai mari răsare o floare (nr.
inv. 10.250, 10.257, 10.229). În alte c-azuri înHlnim trei cotiledoane, din
mijlocul cărora se înalţă trei lalele cu petale deschise, în faţă cu o
petală de lotus (nr. inv. 10.189, 10.248), lalele cu petale închise de ori-

2G lbiclcm, planşa 35.

https://biblioteca-digitala.ro
14:l Susanu Tol/1 26
.-----------------------------------

Fig. 29. Motive vegetale stilizate formînd ornamentul central al


fa1·ful'iilor de Vama.

Fig. 30. Buchet de Fig. 31. Coroană de frunze formind


Ilori în mijlocul ornamentul central al farfuriilor de
farfuriei de Vama. Vama.

https://biblioteca-digitala.ro
27 Ceramica veche de Vama 143

•YIC'!'!tt l ,1,11 I
~ • C„t'lh,• · ••
:-1)111, -.;,,, .•
-W , • l " I ~ ,
lll'

CH EV. MA ·

l•• 11; .. 1:,11,,1 \


,. .. , , -. ,,1-.ir.1
ll'H•,\
I i-•1·c1trt,•

Fig. 32. Af işul expoziţiei deschise în anul 1979.


https://biblioteca-digitala.ro
144 Susana T6lh ?8

https://biblioteca-digitala.ro
29 Ceramica veche de Vama 145

gine turcească, aşezate pe cotiledoane sau în formă de coroană (nr.


inv. 10.240, 10.262). Buchetul format din trei flori aminteşte de influenţa
slovacă (Fig. 30) (nr. inv. 10.224, 10.243). Tulpina compusă din frunze,
respectiv .firul de floare, reprezintă forma toti:llment·e stiliz•ată a moti-
vului pomului vieţii. (nr ..inv. 10.223, 10.280).
O altă direcţie de evoluţie a pomului vieţii este spre compoziţii
realizate d:n cotiledoane, lalele şi din alte motive asemănătoare pău­
nului (nr. inv. 10.200, 10.197, 10.209). Din cotiledoane şi din motive
amintindu-ne de forma ,ardeiului, sînt compuse alte motive centrale in-
teresante {nr. inv. 10.260, 10.192, 10.205),
Punctul de greutate al compoziţiilor este situat în partea de jos a
farfuriei, avînd o structură simetrică. Aceste tipuri de farfurii erau în-
trebuinţate de obicei cu ocazia nunţilor sau la botez. ln sfîrşit o altă
variantă a acestei reprezentări a pomului vi-eţii este compusă din mo-
tive florale, care sînt aşezate în formă de coroană (Fig. 31) (inv .. nr.
10.237; 10.249; 10.195; 10.273; 10.265; .10.251).
Vasele analizate mai sus aveau rost şi funcţii diverse în viata
populaţiei Ţării Oaşului. Obiceiul care s-a gener-alizat aproximativ de
150-200 de .ani, de a aşeza vasele în incinta locuinţei, pe ,blid.are, pe
rafturi .sau agăţate în şir pe pereţi şi pe grinzi a dat o notă caracteristică
interioarelor din Oaş. Prezenţa într-un număr cit mai mare a acestora
a constituit totod.ată un indiciu privind starea materială a proprieta-
rului respectiv. Cu ocazia unor evenimente mai deosebite ca sărbători,
nunţi, botezuri sau înmormîntări -au fost întrebuinţate în mod curent
pentru servirea prăjiturilor - care au imitat fofma motivelor domi-
nante a vaselor şi ,a .altor alimente caracteristice zonei. 27
Trebuie să remarcăm .faptul, că această ceramică de Vama, prin
cromatica ei vioaie, strălucitoare, cu semnificaţiile simbolice foarte
variate, se ,găseşte într-o unitate armonioasă cu căminul oşean şi cu
diferitele aspecte ale vieţii oamenilor de aici.

CERAMIOUE ANCIENNE DE V AMA DE LA COLLECTION DU


MUSl:E ŢARII CRIŞURILOR

Resumc

La collection de ceramique ancienne de Vama est entre en possession du Musee


Ţării Crişurilor en 1977, Iorsqu'elle fut achetee d'un collectionneur de Arad. La col-
leclion est composee de 99 pieces, exclusivemcnt de plats, objets menagcrs si impor-
tants dans Ia vie courante des habitants de la zone de Oaş.

27 Ibidem, p. 205.; Tancred Bănă\eanu, op. cil., p. 10.


IO - Blharca

https://biblioteca-digitala.ro
146 Susana T6th 30

La localite Vama, situee sur la route qui joint Sighetu Marmaţiei a Satu Mare
est une aglomeralion ii population mixte - roumaine, hongroise - qui s'occupe de
l'agriculture, arboricullure, meunere el charbonnage. On n'a pas de documents sur
l'existence de la poterie dans celle localite qu'a partir de la moitie du XJXe siecle
quand le village etait deja specialise dans la production de la ceramique decorative.
Les pieces Ies plus anciennes appartenant a ce centre de ceramique indique une
influence byzaritine. La cohabilation prolongee de la population roumaine avec Ies
autres nationalites a eu pour resultat la formation d'une ceramique specifique. Au
fond autochtone roumain se sont ajoutes d'autres elements: hongrois, turcs, slova-
ques, ruthenes, armeniens, habane, etc. A la suite de cette interference ethnique
diverse, par l'assimilation et le modelage de tous ces elements au gout et aux besoins
locaux est nee une synthese particuliere, specifique qui represente !'unite dialectique
entre le fond local et Ies elements assimiles.
La ceramique de Vama ayant une existence propre represente un centre bien
distinct avec une personnalite bien marquee sur la carte de la ceramique roumain
traditionnelle.

https://biblioteca-digitala.ro
CATALOG

1. Farfuriile de acest gen erau folosite


în perioadele de post, la parastas dar
Datează de la începutul secolului şi la nuntă.
al XX-iea. Dimensiunile:
Smalţul de pe farfurie este puţin
Diametrul: 23,2 cm.
deteriorat. Marginea vasului are o cră­
lnălţimea: 4 cm.
pătură din fabricaţie, care a fost repa-
rată de către olar cu smalţ verde. Nr. inventar 10 187.
Motivele ornamentale sint realizate
cu ajutorul pensulei şi cornului. Contu-
2.
rul desenului este reliefat.
Datează de la sfirşitul secolului al
Ornamentul de bordură: intre două
cercuri concentrice, pe o fişie mai lată XIX-iea.
roşie, de jur împrejur, sint aşezate Smalţul vasului s-a păstrat bine.
discuri mai mici de culoare brun închisă. Motivele ornamentale s!nt realizate
Ornamentul central este o compo- cu pensula şi cu cornul. 1n interior
ziţie formată din motive vegetale aşe­ vasul are un semn aparte, de culoare
zate în formă circulară. 1n centru se brun închisă, provenit din timpul orna-
găsesc in jurul unui punct roşu, două mentării.

cercuri paralele, mijlocul lor fiind um- Ornamentul de pe bordură este


plut cu smalţ verde. Lipită de peretii constituit din patru segmente despărli­
cercului exterior apare o coroană de toare care sint formate din fişii roşii în-
frunze, realizată în culori alternative de cadrate cu două dungi verzi. Printre
roşu şi verde. 1n jurul acestui motiv sint aceste motive se află un desen cu două co-
aşezate la o distanţă egală şapte petale tiledoane aşezate pe marginea farfuriei,
lotiforme de culoare roşie, iar printre colorat cu smalţ verde, in mijlocul lor,
ele sint crenguţe asemănătoare unor să­ cu virful în centru, colorat in roşu, fiind
geţi orientate cu virful spre interior. un triunghi cu baza pe cercul interior.

10•

https://biblioteca-digitala.ro
148 Susana Tolh 32

Ornamentul central este alcătuit imprejur discuri de culoare brun în-


din motive geometrice vegetalizate, dis- chisă; printre buline se găsesc cile două
puse în formă stelară . ln mijloc se află pun::-te albe.
două cercuri paralele, al căror centru Ornamentul central este o com-
este roşu, iar spa\iul dintre ele verde. poziţie realizată din motive vegetale,
ln jurul lor s!nt dispuse patru linii con- aşezată cu punctul de greutate în jos;
cave înconjurate cu raze şi asociate cu. trei cotiledoane colorate ln roşu domină
buline. Ele sint legate cu nişte linii care acest cîmp ornamental; printre frunze şi
alcătuiesc cite un triunghi formînd bra- pe deasupra frunzelor din mijloc pe o
tele unei stele cu patru colluri, avind ln tulpină a cărei continuare sint nişte bu-
fiecare vîrf cite o petală. Motivul cen- line mărunte, se află trei lalele cu peta-
tral este de culoare roşie, iar punctele lele deschise.
în jurul motivului sint de culoare verde.
Aceste farfurii erau folosite cu
Farfurii asemănătoare se foloseau ocazia sărbătorilor, cu ocazia botezului
la Bobotează şi la nuntă.
Dimensiuni:
Dimensiuni: Diametrul: 22,6 cm.
Diametrul: 23,8 cm. lnălţimea: 4,5 cm.
fnălţimea: 5 cm.
Nr. inventar 10 189.
Nr. inventar 10 188.

3.
4.
Datează din a doua jumătate a se-
Datează de la începutul secolului
colului al XIX-iea.
al XX-iea.
Smalţul este puţin deteriorat.
Smaltul farfuriei este puţin rl e te-
riorat, căzut de pe margini. Motivele ornamentale slnt realizate
cu ajutorul pensulei şi al cornului. ln
Ornamentul este realizat prin fo-
partea interioară conturul este zgirliat.
losirea pensulei şi a cornului.
Ornamentul de bordură este com-
Ornamentul de bordură: intre
două cercuri paralele pe o fîşie ma· pus din motive vegetale. Pe bordura im-
lată de culoare roşie, se găsesc de jur- păflilă în patru, in formă diagonală sini

https://biblioteca-digitala.ro
33 Ceramica veche de Vama 149

aşezate lalele roşii cu petalele deschise


spre exterior, iar fată în fală cu ele
se află raze in formă de triunghi, dis-
puse cu baza pe marginea farfuriei.
Printre lalele este conturată o linie in
formă de S, insolită cu două dungi
aplicate cu pensula, pe capetele formei
colorate alternativ in roşu şi verde.
Ornamentul central este o compo
zitie in stil geometric vegetalizat, aşe­
zată radial. In mijloc se află un disc
roşu, în jurul lui patru semicercuri verzi
dispuse în formă diagonală. Cite două
semicercuri sini legate cu cite un tri-
unghi roşu, care formează braţele unei mă circulară, iar central se găseşte o
stele cu patru colţuri. In cele patru floare cu zece petale, aşezată ln formă
virfuri ale stelei şi in mijlocul semi- de virtej. In jurul florii se află şase
cercurilor este aşezată cite o crenguţă petale, lotiforme, iar printre ele crenguţe
de brad. asemănătoare unor săgeţi orientate spre
Farfuriile cu motiv stelar au un interior. Petalele florii din centru, pre-
caracter bisericesc, şi au fost folosite
cum şi petalele lotiforme sini realizate
pentru pri\jiturile 11lf>ioRSf> care erau
în culori alternante de roşu şi verde.
servite ln ele. Au fost făcute în formă
Farfurii asemănătoare se foloseau
de stea sau cruce. cu ocazia parastasului sau în perioada
Dimensiuni: de post.
Diametrul: 24,8 cm. Dimensiuni:
Inălţime: 4,5 cm. Diametrul: 24,6 cm.
lnălţimea: 4,7 cm.
Nr. inventar 10 190.
Nr. inventar 10 191.
5.
6.
Datează de la sfirşitul secolului al
XIX-iea. Datează de la sflrşilul secolului al
Smalţul este deteriorat, cojit pe XIX-iea.
margini. Smaltul vasului este deteriorat, plin
Motivele ornamentale sini realizate cu fisuri, cojit pe margini.
cu pensula şi cornul. Conturul tras cu Motivele sini realizate cu ajutorul
pensula este reliefat. pensulei şi al cornului. Conturul motive-
Ornamentul bordurii: Intre două lor este reliefat.
cercuri paralele pe o fişie mai lată de Ornamentul de pe bordură este
culoare roşie de jur-împrejur sini aşe­ aşezat intre două cercuri paralele. Are
zate discuri mai mici de culoare brun patru segmente despăfliloare alcătuite
închis. din fişii de culoare verde şi roşie. ln
Ornamentul central este o compo- intervalul dintre segmente de trei ori se
zi lie de motive vegetale aşezate în for- repetă motivul laleaua aşezat pe cercul

https://biblioteca-digitala.ro
150 Susana T61h 34

1.
Datează din a doua jumătate a se-
colului al XIX-iea.
Smalţul este cojit în interior.
Motivele ornamentale sint realizate
cu ajutorul pensulei şi al cornului. Con-
turul motivelor este reliefat.
Ornamentul de bordură: intre două
cercuri paralele, pe o fişie colorată în
roşu de jur-împrejur, sini puse într-un

mod destul de dezordonat - discuri


de culoare brun închis; pe margine se
interior, în fată cu un triunghi alcătuit
din raze. ln partea de jos a farfuriei, găseşte o linie şerpuită cu ondulalii

pe bordură sini aşezate trei cotiledoane largi.


cu cite două crenguţe întinse spre slin- Ornamentul central este o compo-
ga şi spre dreapta cu alte două petale zilie formată din motive vegetale dis-
alungite.
puse circular. In _mijloc, in jurul unei
Ornamentul central este o com-
spirale se află o coroană de frunze cu
pozilie a motivelor vegetale aşezate in
formă simetrică cu punctul de greutate petalele alternativ colorate tn roşu şi
spre partea de Jos a farfuriei. Motivul verde. In jurul acestui motiv la distanţă
porneşte din două cotiledoane, urmează egală se găsesc şapte petale roşii, prin-
apoi trei perechi de cotiledoane mai tre ele crenguţe, realizate cu cornul şi
mari, lipite unul de celălalt. La stînga şi
vopsite cu smalt verde deasupra.
la dreapta precum şi în partea de sus
a cotiledoanelor se află un motiv ase- Farfurii de acest fel erau folosite
mănător unui ardei. Motivele laterale cu ocazia sărbătorilor familiare, dar şi
sînt despărlite cu puncte mărunte, iar in perioadele de po~t.
cel de sus cu un grup de raze aşezate
în formă de triunghi. La stinga şi la
dreapta de motivul amintit se află cite
un motiv floral alcătuit dintr-un disc
înconjurat cu puncte. Motivele sint co-
lorate cu smalţ roşu şi verde.
Farfurii cu motive florale asemă­
nătoare se foloseau la sărbători, la bo-

tez, la nuntă.
Dimensiuni:
Diametrul: 25 cm.
Inălţimea: 4,5 cm.

Nr. inventar 10 192.

https://biblioteca-digitala.ro
35 Ceramica veche de Vama 151

Dimensiuni: struguri realizali din solzi, aşezaţi in


Diametrul: 23 cm. formă piramidală. Printre ciorchini se
lnăJtimea: 4,5 cm. găseşte cite o petală roşie.

Nr. inventar 10 193. Farfurii asemănătoare, cu motivul


strugurelui, se foloseau la nuntă.
Dimensiunile:
8. Diametrul: 24 cm.
Dalează din a doua jumătate a se- lnăl!imea: 4 cm.
colului al XIX-iea.
Farfuria este deteriorată, smalţul Nr. inventar 10 194.
fiind cfizut din mai multe locuri.
Motivele sînt realizate cu pensula 9.
şi cu cornul.
Datează din a doua jumătate a se-
Ornamentul de bordură: bordura colului al XIX-iea.
este împărţită in cinci, iar motivele sini
Smalţul de pe vas este putin de-
aşezate in jur la distante egale; intre
teriorat.
două cercuri paralele, cu diametrul pe
cel exterior se află semicercuri cu con- Motivele ornamentale au fost rea-
tururi duble, asociate cu raze; cu baza lizate cu ajutorul unui corn şi a pensu-
aşezată pe cercul interior sint desenate
lei.
triunghiuri sub forma unei stele cu cinci Ornamentul de bordură: intre
colţuri, tot cu contur dublu, pe vîrf cu cercuri paralele sini aşezate petale loti-
o mică săgeată care atinge cercul exte- forme roşii şi triunghiuri cu contur du-
rior; motivele au culoarea roşie, iar blu. Dispoziţia triunghiurilor dă impre-
conturul lor este verde. sia unei stele cu cinci braţe.
Ornamentul central este o com- Ornamentul central este o compo-
poziţie alcătuită din motive fitomorfe zitie de motive vegetale prezentată in
realizate in stil geometric, dispuse in stil geometric, aşezată in formă circu-
formă de cruce. In centru se află o spi- lară. lntr-un cerc se află o coroană de
rală cu un mijloc destul de mare colo- frunze ale cărei petale sint colorate al-
rat roşu. ln jurul ei sint ciorchini de ternativ roşu şi verde. Exteriorul cercu-

https://biblioteca-digitala.ro
152 Susana T61h 36

tui esle insolit de jur-împrejur de zate în stil geometric aşezate în formă


puncte. circulară; in mijlocul farfuriei se află o
Acest tip de farfurii era folosii spirală colorată central cu roşu, ln ju-
cu ocazia sărbătorilor, la nuntă. rul ei la distanţă egală sint aşezate
Dimensiunile: şapte petale lotiforme de culoare roşie,
Diametrul: 24 cm. prin ele cu linii despiirtiloare realizate
lnăllimea: 4,3 cm. din puncte, colorate cu small verde.
Farfurii asemănătoare sînt folosite
Nr. inventar 10 195. cu ocazia parastasului şi a zilelor de
post.
10. Dimensiunile:
Diametrul: 23 cm.
Dalează de Ia sfirşilul secoluluial !nălţimea: 4.4 cm.
XIX-iea.
Pe bordura vasului se giisesc dou,i Nr. inventar 10 196.
· crăpături de fabricalie care au fost re-
parate de către olar cu smalt verde.
11.
Smallul de pe vas este pu\in dete-
riorat, pe margini cojit. Datează de la sfirşilul secolului ar
Motivul ornamental este realizat cu XIX-iea.
ajutorul pensulei şi al cornului. Conturul Smalţul este fisurat şi in unele
desenului _este reliefat. locuri cojit.
Ornamentul de bordură: motivele Motivele ornamentale sint realizate
sînt aşezate intre două cercuri paralele; cu ajutorul pensulei şi al cornului.
din linii arcuite cu diametrul aşezat pe Ornamentul bordurii are patru
cercul interior sint formate semicercuri segmente despăr\itoare, alcătuite din
colorate in roşu, cu contur dublu, în fişii colorate, aşezate in formă dia-
verde; pe cercul exterior sînt desenate gonală: două dungi mai înguste, de cu-
din liniuţe paralele, raze peste care s-a loare verde, încadrează o fîşie mai lată,
dat cu smalţ verde. roşie. între acestP11 ~înl aşezate în trei
Ornamentul central: compozilia locuri lalele cu petale deschise, dea-
este alcătuită din motive vegetale reali- supra cu o petală lotiformă. In ,:artea

https://biblioteca-digitala.ro
37 Ceramica veche de V nma 153

de jos a farfuriei se află un motiv for -


mat din trei cotiledoane asociate cu
douf1 petale lotiforme.
Ornamentul central este o campa•
zitie a motivelor vegetale armonizindu-se
cu motivul bordurii, repetîndu-se ele-
mentele de pe marginea vasului. Centrul
de greutate cade in partea de jos a far-
furiei, unde sini aşezate trei cotiledoa-
ne, ln stlnga şi in dreapta afllndu-se
cite o lalea cu petalele deschise, colo-
rc1te in roşu . ln mijlocul farfuriei se
distinge in două direcţii un motiv ln-
conjurat cu raze, asemănător unui piiun.
Central sini dispuse cele trei cotile- stil geometric cu o aşezare fn formă cir-
culară. ln mijloc, în jurul unui disc ro';'U
doane in cromatică inversă .• Deasupra
acestui motiv se repetii cel al lalelei cu care are contur dublu verde, la distantă
petalele deschise. egalii, se găsesc şapte petale lotiforme
roşii, iar printre ele nişte crenguţe, ase-
Farfurii asemiiniitoare se foloseau
mănătoare cu nişte săgeţi orientate spre
la sărbiitori, la nuntă.
Dimensiunile: interior.
Diametrul: 22,5 cm. Farfuriile de acest gen au fost folo-
lnălUmea: 5,5 cm.
site cu ocazia parastaselor şi in perioa-
dele de post.
Nr. inventar 10 197. Dimensiunile:
Diametrul, 24,4 cm .
12. !nălţimea: 4,4 cm.

Datează de la începutul secolului Nr. inventar 10 198.


al XIX-iea .
Starea de conservare a obiectului 13.
este bună, numai pe margini are smal-
Datează de la începutul secolului
ţul puţin deteriorai.
al XX-iea.
Motivele sini realizate cu pensul&
Smalţul este cojit, tn unele locuri
şi cornul. Folosirea cornului in mijlocul
(pe margini). Motivele ornamentale slnt
farfuriei se manifestă prin nişte linii realizate cu pensula şi cornul.
zgiriiate dar şi in realizarea in relief a
Ornamentul de bordură: intre două
conturului .
cercuri paralele, pe o ffşie lată, roşie,
Ornamentul de bordură: pe margi- apar patru ciorchini de struguri aşezati
nea exterioară
a farfuriei se află o linie ln diagonală, realizaţi din buline albe;
şerpuită cu ondulaţii mai apropiate, spr·• printre ciorchini se află un motiv vege-
interior, urmează o Uşie roşie de jur- tal format din crenguţe desenate ln douii
imprejur, cu discuri mai mici, de culoa- culori, iar printre ele se remarcă trei
re brun-închis. puncte albe.
Ornamentul central este o compo- Ornamentul ·central este o compo-
ziţie a motivelor vegetale realizată in ziţie formată din motive vegetale aşe-

https://biblioteca-digitala.ro
154 Susana T6th 38

zate ln forină circulară. ln centru se greutate în partea de jos a farfuriei;


află un cerc cu un mijloc verde; in jurul aici se află un trilob format din trei
lui in diagonală slnt aşezate forme de cotiledoant! din care două, de pe margini.
1ruma, iar printre ele crengu1e. In sini verzi, iar cea din mijloc roşie .
jurul motivului, deasupra inimilor şi Jn partea de mijloc a farfuriei se
crenguţelor, apar opt petale lotiforme. repetă acest motiv, iar printre ele, la
Motivul central este colorat roşu, doar dreapta şi la stinga, se lnlinde o floare
crenguţele sint verzi. stilizată asemănătoare unei lalele. ln
Acest gen de farfurii era folosit partea de sus a vasului se găseşte o pe-
la nun\i. tală lotiformă incadrată Intre petalele
Dimensiunile: unei lalele deschise.
Diametrul: 24 cm. Acest gen de farfurii era folosit
Inăltimea: 4,5 cm. la nuntă.
Nr. inventar 10 199. Dimensiunile:
Diametrul: 22,8 cm.
Inălţimea: 4 cm.
14.
Nr. inventar 10 200.
Farfuria a fost realizată in prima
parte a secolului al XX-iea.
Smallul mai ales pe bordura inte- 15.
rioară, este căzut. Dalează de la sfirşilul secolului al
Motivele apar cu ajutorul pensu- XIX-iea.
lei şi cornului, conturul lor fiind relie- Piesa are un smalţ deteriorat.
fat. Motivele slnt realizate cu ajutorul
Ornamentul de bordură : intre două pensulei şi al cornului, conturul lor fiind
cercuri paralele, pe o dungă roşie mai reliefat.
lată, de Jur-împrejur se găsesc discuri Ornamentul de bordură este alcă­
albe avlnd fn mijloc un punct brun ln- tuii din patru segmente despărţitoare
chis. compuse din fîşii verzi, conturate. Prin-
Ornamentul central: compozi\ia tre aceste motive sint aşezate lalele roşii
este compusă din motive vegetale aşe­ cu petalele deschise, in fata cărora se
zate in formă simetrică cu punctul de află cite un triunghi alcătuit din raz.?.

https://biblioteca-digitala.ro
39 Ceramica veche de Vama 15.';

16.
Datează de la începutul secolului
al XX-iea.
Smaltul de pe farfurie este dete-
riorat.
Motivele ornamentu.le sini realizalt>
cu pensula şi cu cornul.
Ornamentul de bordură: Intre două
cercuri paralele sini aşezate motivele
formate din linii arcuite - patru semi·
cercuri cu diametrul pe cercul din in-
terior, patru cu diametrul spre cercul
exterior; motivele au culoarea roşie,
Peste acest motiv se găseşte cite un conturul lor verde iar in jurul contu-
<lise verde. rului dublu, din liniuţe paralele stnt o.1-
Ornamentul central este alcătuii cătuite razele; printre semicercuri linia
din motive vegetale şi mai puţin geo- despărţitoare formează o fişie de culoare
metrice, aşezate simetric cu centrul de verde peste care apar linii ondulate, in-
greutate in partea de jos a vasului. ln sotite pe ambele părti de buline mă•
cenlru se află două cercuri paralele cu runte, liniile fiind înclinate opus.
mijlocul roşu, spaţiul dintre ele fiind Ornamentul central este o compo•
verde. Cercul exterior, spre părţile la• zitie a motivelor vegetale şi geometrice
terale şi in sus, este înconjurat cu cite aşe z ată ln formă circulară, tnchise in-
o linie arcuită închisă cu un mijloc roşu, tr-un cerc. ln centru, ln jurul unui disc
înconjurate de raze. Semicercul de sus roşu se aşează un vîrtej realizat in cu-
are în vlrf o cruce mică. tn partea de lori alternative de roşu şi verde. Acest
jos, în loc de semicerc este aşezat un motiv este înconjurai de un inel care
triunghi cu vîrful in centrul a două pe- este tăiat de linii alcătuite din puncte
rechi de cotiledoane, colorate alternativ. în formă de raze. Orno.mentul descris
Toi din acest punct spre stlnga şi spre formează mijlocul rozetei, alcătuită din
dreapta se întinde cite-o tulpină înzes- patru petale lotiforme, printre petale cu
tratii cu buline, la capătul cărora se
aflli lalele cu petalele deschise, ln fată
cu o petală lotiformă, de culoare verde
şi unu. necoloro.tă . Acest motiv fără
semnul o.parte amintit este repeto.t ln
registrul superior al farfuriei.
Farfuriile cu motiv asemănător se
foloseau la sărbători , la nuntă, la botez
dar şi lu. Bobotează.
Dimensiunile:
Diametrul: 23,7 cm.
lnăllimea: 4,2 cm.

Nr. inventar 10 201.

https://biblioteca-digitala.ro
156 Susana T61h 40

cite un triunghi. Conturul motivelor are Farfurii cu motive asemănc:itoare se


smalt verde iar mijlocul lor este roşu . foloseau Ia sărbători, in special la
Farfurii asemănătoare se foloseau nuntă.
la nuntă, botez etc. Dimensiunile:
Dimensiunile: Diametrul: 23,8 cm.
Diametrul: 23,5 cm. lnălţimea: 4,5 cm.
lnăltimea: 3,5 cm.
Nr. inventar. 10 203.
Nr. inventar 10 202.

18.
17.
Datează de la mijlocul secolului
Datează de la începutul secolului al XIX-iea.
al XX-iea.
Smalţul de pe vas este cojit pe
Vasul are un small foarte deterio- suprnfele mici.
rat.
Motivele ornamentale sint reali-
Motivele ornamentale sini realizate zate cu ajutorul pensulei şi a cornului,
cu pensula şi cu cornul. conturul lor fiind reliefat.
Ornamentul bordurii este aşezat Ornamentul de bordurii : segmente
pe o fîşie mai lată, roşie. De jur-împre- despărţitoare realizate din fişii verzi
jur, pe mijlocul bordurii se afli\ un cerc conturate despart bordura in patru;
format din puncte albe. Ghirlanda ele pe printre ele în trei locuri sinl aşezate
marginea farfuriei este alcătuită din pe- lalele cu petale deschise, iar în partea
tale roz şi frunze verzi legale de crengi, de jos a farfuriei, unde cade centrul de
în culori de brun închis şi alb.
greutate, se află trei cotiledoane; mo-
Ornamentul central este o compo• tivele sini colorate în roşu.
zilie vegetală, aşezată in formă circu- Ornamentul central: în mijloc se
lară. ln mijloc, în jurul unui disc mai află o cruce cu braţe egale alc[1tuilă clin
mic sînt aşezate şase petale alungite-, romburi de culoare roşie; Intre bratele
motiv care este repetat în jurul dese- crucii sini aşezate motive vegetale for-
nului central, formind petalele duble male din ramuri cu trei frunze în nuanţe
ale unei rozele. de verde.

https://biblioteca-digitala.ro
41 Ceramica veche de Vama 157

Farfurii cu motivul crucii sînt folo- farfuriei. Motivul porneşte din două co-
site Ia nuntă, la sărbători unde prăjitu­ tiledoane, din care pe urmă ies două
rile uleioase servite în aceste vase rrunze aleii.tuile din linii arcuite, încon-
preiau forma motivului central. jurate cu raze, asemănătoare cu un
Dimensiunile: păun. Din mijlocul desenului amintit
Diametrul: 22,2 cm. pornesc trei perechi de cotiledoane. In
Inălţimea: 4,8 cm. fata acestui motiv se află un semicerc
cu contur dublu, înconjurat cu raze.
Nr. inventar 10 204. Deasupra acestui motiv, precum şi ală­
turi de cotiledoanele din mijlocul rarfu-
riei se află cite un desen asemănător
19. unui ardei. Printre ele sini aşezate două
discuri. Motivul este colorat cu smalt
Datează de Ia sfîrşitul secolului•
verde şi roşu.
al XIX-iea.
Farfurii asemănătoare, cu motive
Smalţul vasului pe toată suprafaţa
vegetale bogate, se foloseau Ia nuntă şi
este fisurat. la botez.
Motivele ornamentale sini realizate Dimensiunile:
cu pensula şi cu cornul. Diametrul: 23 cm.
Ornamentul de bordură este for- lnăllimea: 5 cm.
mat din segmente despărţitoare contu-
rate. O fişie roşie este încadrată de douii Nr. inventar 10 205.
dungi verzi, iar printre ele apar motive
alcătuite din trei cotiledoane cu aşezare 20.
pe marginea exterioară a farfuriei. în-
Datează de la începutul secolului
tre cotiledoanele verzi şi cel roşu, care
al XX-iea.
este aşezat central, se află cite o cren-
Smaltul de pe vas este cojit.
guţii. Bordura este despărţită de moti-
Motivele sini realiz1:1le cu pensula
vul central cu un cerc.
şi cu cornul. Contururile sînt reliefate.
Ornamentul central este o compo-
Ornamentul de bordură: motivele
Zilie aşezată simetric cu punc•
de pe bordură sint aşezate diagonal, pa-
tul de greutate spre partea de jos a
tru linii arcuite cu contur dublu au dia-

https://biblioteca-digitala.ro
158 Susana Tolll 42

metrul aşezat pe un cerc; semicercurile Motivele sint realizate cu ajuto-


au un mijloc roşu, conturul verde iar ln rul unui corn care scoale conturul in
jurul lor stnt aşezate puncte mărunte; relief, iar interiorul motivelor este pic-
printre aceste motive apare cite o tat cu pensula.
crean~ă formată dintr-o linie curbă, in- Ornamentul de bordură: intre două
tr-o porte cu frunză verde şi in cealaltă cercuri paralele pe o fişie roşie mai Ială,
cu o friinzii rosie. de jur-împrejur, sint aşezate discuri de
Orriamentul central este o compo- culoare brun închis.
zilie de motive vegetale aşezată în for- Ornamentul central este o compo-
mă diagonală. ln centrul farfuriei se află ziţie formată din motive vegetale. Dis-
un disc d~ culoare brun închisă, in jurul poziţia motivului este radială. ln mij-
căruia slnt aşezate puncte verzi. Cu locul farfuriei se află un cerc tn jurul
punctul de greutate pe bordură slnt aşe­ căruia sint aşezate ln formă de cruce,
zate patru grupuri de cotiledoane. Mo- patru petale lotiforme intre care apare
tivele 11u culoare roşie, iar la capătul cite o crenguţă care 11re fiecare două
tulpinelor aflate printre ele, se găseşte frunze verzi.
cite o bulinA verde. Farfurii asemănătoare sint folosite
Farfurii asemănătoare se foloseau în perioadele de post, 111 parastas etc.
la nuntă. Dimensiunile:
Dimensiunile: Diametrul: 23 cm.
Diametrul: 24,6 cm. lnăltimea: 5 cm.
Inălţimea: 4,5 cm.
Nr. inventar 10 207.
Nr. inventar 10 206.
22.
21. Datează de la începutul secolului
Datează din primu p11rte a secolu- al XX-iea.
lui al XX-iea. In mijlocul farfuriei se află o cră­
Starea de conservare a vasului este pătură care a fost reparată de căire
destul de bună, deşi smalţul este fisurat olar cu smalţ verde. Smalţul, mai ales
şi in unele locuri puţin cojit.
pe margini, este deteriorat.

https://biblioteca-digitala.ro
43 Ceramica veche de Vama 159

Ornamentul de bordură: intre două lată, de jur-împrejur se găsesc discuri


cercuri paralele, pe o fişie mai lată ro- albe cu un mijloc brun lnchis.
şie de jur lmprejur sini aşezate mici Ornamentul central este o compo-
motive florale; florile sini compuse din ziţie formată din motive vegetale, cu
petale alungite de culoare albă şi brun punctul de greutate spre partea de jos
inchis, printre ele se află crenguţe care a farfuriei. De la punctul central ima-
au Inclinaţie opusă. ginar în jos se găsesc trei pe-
Ornamentul central este o compo- rechi de cotiledoane, perechea a treia
ziţie a motivelor vegetale şi abstracte. este curbată şi înconjurată cu raze, ase-
ln centru se află o spirală cu un mij- mănătoare unui păun. ln partea de sus
loc destul de mare, roşu. ln jurul spira- a farfuriei se găsesc două petale rotun-
lei in formă de cruce, sini aşezate patru jite, aşezate una peste alta, incadrale de
ciorchini de struguri, iar printre ei cite două petale ale unei lalele deschise.
o petală lotiformă dublu conturată . Acest gen de farfurii a fost folo-
Farfurii cu motive asemănătoare sii Ia nuntă.
<!Cau folosite la nuntă. Dimensiunile:
Dimensiunile: Diametrul: 23 cm.
Diametrul: 24,1 rm. lnălţimea: 4,5 cm.
Inăltimea : 5.4 cm.
Nr. inventar 10 209.
Nr. inventar 10 208.
24.
23. Datează de la începutul secolului
al XX-iea.
Farfuria este realizată in prima Smalţul de pe marginea interioarii
parte a secolului al XX-iea.
este cojit.
Smalţul de pe vas este puţin de- Motivele ornamentale sini realiza!<?
teriorat. cu ajutorul pensulei şi al cornului.
Motivele sini realizate cu pensula Ornamentul de bordură: Intre două
şi cornul. cercuri paralele de jur-împrejur se gă­
Ornamentul de bordură: intre două sesc petale lotiforme de culoare roşie,
cercuri paralele, pe o dungă roşie mai printre care se află linii despărţitoare,

https://biblioteca-digitala.ro
160 Susana T61h 44

form<1te din puncte, peste care s-a clat


cu smalţ verde.
Ornamentul central este o compo-
ziţie vegetalu liber desenatii combinată
cu elemente geometrice. ln centru se
afli, două cercuri paralele cu mijlocul
roşu. Pe marginea cercului exterior sint
aşezate patru triunghiuri verzi formind
un motiv stelar. Bratele stelei alciituiesc
mijlocul celor patru lalele care formează
motivul dominant al vasului. Lalelele au
petale inchise. Intre aceste motive se
afll, ,.rli$ct"ri srlipiloare• un motiv flo-
ral extrem de stilizat, format din puncte.
Farfurii cu motive asemănătoare
erau folosite cu ocazia sărbătorilor, concentrice inconjoarii un disc roşu. ln
la botez, la nunlti etc. jurul acestui motiv, la o distanţă egal;,,
Dimensiunile: sini aşezate şapte petale lotiforme in
Diametrul: 22,5 cm. culori alternante de roşu şi verde. Prin-
ln[1l\imea: 4 cm. tre petale se găsesc crengute cu tre:
brate, asemănătoare unor săge\i, cu
Nr. inventar 10 210.
orientare spre interior.
Acest tip de farfurii era folosit cu
25. ocazia parastasului sau in perioadele de
Datează din a doud parte a secolu- post.
lui al XIX-iea. Dimensiunile:
Diametrul: 23,3 cm.
Starea de conservare a piesei este
lnălţimea: 4,5 cm.
bună.
Motivele au fost realizate cu pen- Nr. inventar 1O 21 I.
sula c:11 cornul.
şi

Smalţul este aşezat in straturi m.ii


26.
groase ca de obicei, iar cornul a lăsat
nişte t:rme de zgiriieturi pe fundul far- Farfuria dalează de la mijlocul se-
furiei. colului al XIX-iea.
Ornamentul de bordură: marginea Vasul are un lui mai lnchis ca de
exterioară a farfuriei este lnconjuratii obicei, culoara pe care a primii-o cu
de o linie şerpuită cu ondulaţii largi, ocazia arderii, împreună cu porţiune;,
iar spre interior se găseşte o linie cir- afumată de pe fundul farfuriei.
culară; printre ele, pe o flşie roşie mai Smalţul de pe vas este puţin de-
lată, bordura este ornată cu buline de teriorat.
culoare brun-lnchisă. Motivele sini realizate cu ajutorul
Ornamentul central este o compo- pensulei şi a cornului.
zi tie formată din motive vegetale, de- Ornamentul de bordură: Intre două
senate liber şi geometric, aşezate ln cercuri paralele, pe o fişie mai lată, ro
formă circulară. ln mijloc, două cercuri şie, slnt dispuse de j_ur-lmprejur buline

https://biblioteca-digitala.ro
45 Ceramica veche de Vama 161

ele culoare brun-închisă; pe marginea Ornamentul de bordură este aşe­


exterioară se află o linie şerpuită cu zat intre două cercuri paralele. De jur-
onrlulaţii largi. împrejur, cu diametrul pe cercul exte-
Ornamentul central este o comr::o- rior, sini aşezate semicercuri, înconjura-
zitie vegetală aşezată in formă circula- te de raze care sint realizate din liniuţe
ră. ln centru se află coroana de frunze paralele. Mijlocul semicercurilor este
realizată in culori alternante de roşu şi roşu, iar peste raze s-a dat cu smalţ
verde, care înconjoară două cercuri pa- verde.
ralele cu un mijloc verde. ln jurul aces- Ornamentul central este o compo-
tui motiv sini aşezate şapte petale loti- ziţie a motivelor pur geometrice, armo-
forme colorate în roşu, printre care sint nizînd astfel complet cu ornamentul de
crenguţe asemănătoare unor săgeli cu bordură. ln mijloc se află un cerc care
orientare spre exterior, asociate cu cile este tăiat de o cruce, desenată cu
două puncte. Motivul este colorat cu linii duble. Motivul este înconjurat cu
smalt verde. raze. Mijlocul cercului este roşu, cru-
Farfurii asemănătoare erau folosite cea şi fondul razelor sînt verzi.
in perioadele de post, la parastas, mai Farfurii asemănătoare erau folosite
rar la nuntă. la sărbători religioase, la Bobotează etc.
Dimensiunile: Dimensiunile:
Diametrul: 23 cm. Diametrul: 23 cm.
lnălţimea: 4 cm. lnăllimea: 4,5 cm.

Nr. inventar 10 212. Nr. inventar 10 213.

27. 28.
Datează din perioada primului răz­ Farfuria datează de la începutul
boi mondial. secolului 111 XX-leii.
Farfuria are un smalţ deosebit de Smalţul de pe farfurie este crăpat,
lucios, care in unele locuri este cojit. fn unele locuri şi cojit.
Ornamentul este realizat cu pens 11- Motivele sînt realizate cu pensula
la şi cornul. şi cornul, conturul lor fiind reliefat.

11 - Biharea
https://biblioteca-digitala.ro
162 Susana T61h -16

Ornamentul de bordură: intre doui\ Ornamentul de bordură: intre douii


cercuri paralele, pe o fişie roşie, de jur cercuri paralele, pe o bandă roşie mai
împrejur, sint aşezate discuri de culoare lată, se află discuri de culoare brun-în-
brun-închis; pe marginea exterioară a chisă; printre ele se găsesc cite două
farfuriei apare o linie ondulată. puncte realizate in alb.
Ornamentul central: compozilia Ornamentu) central: compozi\ia ve-
este formată din motive geometrice "?Î getală este aşezată in formă circularii;
negeometrice vegetale, aşezate in mod in centru, în jurul unui cerc cu mijloc
circular; in centru printre două cercuri roşu se găseşte o coroană de frunze în
paralele de jur-împrejur sint aşezate culori alternante de roşu şi verele. Acesl
pune-te; mijlocul cercului formează un motiv vegetal in formă de virtej este
disc roşu; acest motiv este înconjurat înconjurat cu şapte petale clasice pentru
cu petale lotiforme, aşezate la distan\ii ceramica de Vama, iar printre ele apar
egală; printre ele se află crengu\e ase- crengu\e asemănătoare unor săge\i o·
mănătoare unor săgeţi, cu orientare spre rientate spre interior, asociate cu două
interior. puncte.
Farfurii asemănătoare er-au folosite Acest tip de vas era folosit în pe•
in perioadele de post şi la parastas. rioadele de post sau la parastas.
Dimensiunile: Dimensiunile:
Diametrul: 24 cm. Diametrul: 26 cm.
lnălţimea: 4,5 cm. lnăl\imea: 4 cm.

Nr. inventar 10 214. Nr. inventar 10 215.

29. 30.
Farfuria datează de la începutul Farfuria datează de la începutul
secolului al XX-iea. secolului al XX-iea.
Este cea mai mare piesă din co- Are un smaH deosebit de lucios
lecţie. Are un smal\ deosebit de lucios, care in unele locuri este fisurat.
deteriorat pe bordură. Motivele ornamentale sini realizat(!
Motivele ornamentale sint realizate cu pensula şi cornul. Conturul lor este
cu pensula şi cu cornul. mult scos in evidenţă.

https://biblioteca-digitala.ro
47 Ceramica veche ele Vama 163

Ornamentul de bordură : intre două şie, de jur lmprejur, sînt aşezate discuri
cercuri paralele pe o bandă roşie mai de culoare brun !nchisă; pe marginea
talii, se află discuri de culoare brun ~n- exterioară a vasului este o linie ondulată.
chis despărţite de cite două puncte in Ornamentul central este o compo-
alb. zi \ie cu o dispu-..
geometrică vegetalizată,
Ornamentul central: compoziţia nere radială. ln centru se află un disc
vegetală are o dispoziţie circulară. In roşu pe marginea căruia sini aşezate cu
mijloc se află un disc mare, roşu, ln- baza patru triunghiuri ce formează ast-
conjurat cu contur dublu de culoare fel un motiv stelar. Braţele stelei for-
verel e: acest motiv este împrejmuit cu mează mijlocul celor patru petale roşii
şapt p petale lotiforme roşii; petalele sini care este motivul dominant al vasului.
despiir\ile cu linii alcătuite din puncte, Lalelele au petalele lnchise, iar deasu•
vopsite în verde care au la capăt µe• pra lor este aşezat un alt grup de pe-
tale lotiforme verzi; coloritul motivului tale. La punctul de înt!lnire al lalelelor
central as i gură dinamismul va!'11lui. este aşezată pe cite o tulpină, o floare
Farfurii asemănătoare erau folosit~ cu opt petale roşii, în formă de virtej.
în periodele de post, la parastas etc. Farfurii asemănătoare participau h
Dimensiunile: sărbători familiare, la nuntă etc.
Diametrul: 24,4 cm.
Dimensiunile:
Inălţimea: 4,5 cm.
Diametrul: 23,8 cm.
Nr. inventar 10 216. lnălţimea: 4,5 cm.

31. Nr. inventar 10 217.

Faţfuria datează din a doua jumă­


tate a secolului al XIX-iea. 32.
Smalţul farfuriei este deteriorat, fi-
surat, in mai multe locuri cojit. Farfuria datează de la începutul se•
Motivele ornamentale stnt reali- colului al XX-iea.
zate cu ajutorul pensulei şi al cornului. Ornamentica este realizată cu
Ornamentul de bordură: Intre două pensula şi cu cornul, conturul fiind scos
cercuri paralele, pe o flşie mai lată ro- ln relief.

https://biblioteca-digitala.ro
164 Susana T6Lh 48

Ornamentul de bordură: între dou[1 ornamentul de pe bordură, dinamismul


cercuri paralele, pe o fîşie mai lată ro- realizindu-se prin alternarea culorilor şi
şie, de jur-împrejur sint aşezate buline orientarea opusă a motivelor, care sini
de culoare brun închisă . realizate cu pensula şi cu cornul.
Ornamentul central este o compo- Ornamentul de bordură : intre
zitie formată din motive vegetale aşe­ cercuri paralele de jur împrejur, sini
zate in formă circulară. ln mijlocul far- aşezate petale lotiforme în culori alter-
furiei se află două cercuri concentrice native de roşu şi verde, care au printre
cu un mijloc roşu, în jurul căruia se ele crenguţe, asemănătoare unor săgeli,
găseşte o coroană de frunze realizate în
orientate spre exterior.
culori alternante de roşu şi verde. ln
Ornamentul central: in centru, în
jurul acestui motiv, la distanţă egală s;s
jurul celor două cercuri conc•mtrice
găsesc şapte petale lotiforme roşii, prin-
care au mijlocul roşu se află o coroană
tre petale cu nişte crenguţe asemănă­
de frunze realizată in culoare alternantă
toare unor săgeţi, cu orientare spre in-
de roşu şi verde: acest motiv este îm-
terior, avînd la virf cite un punct.
prejmuit cu şapte petale lotiforme, ro-
Farfurii cu acest motiv erau folo-
şii, printre care stnt aşezate crenguţe
site în perioadă de post, la parastas
asemănătoare unor săgeţi cu orientare
etc.
spre interior.
Dimensiunile:
Farfurii cu motiv asemănător erau
Diametrul: 23,5 cm.
folosite în perioadele de post, la pa-
lnălţimea: 4 cm.
rastas etc.
Nr. inventar 10 218. Dimensiunile:
Diametrul: 23,8 cm.
33. lnălţimea: 4,5 cm.

Farfuria datează de la inceputul se- Nr. inventar 10 219.


colului- al XX-iea.
Smalţul vasului este deteriorat.
34.
Această piesă se află printre acele
rare farfurii din colecţie pe care moti- Farfuria datează din a douo junt 'i-
vul central are o armonie absolută cu tate a secolului al XIX-l~a.

https://biblioteca-digitala.ro
49 Ceramica veche de Vama 165

Marginea vasului este ciobită, sînt roşii, iar frunzele din mijloc an
smalţul în general fisurat, iar de pe culoarea verde.
margini cojit. Asemenea farfurii se foloseau la
' Motivele ornamentale sînt reali- nuntă, la botez, mai rar cu alte ocazii.
zate cu ajutorul pensulei şi a cornu- Dimensiunile:
lui. Diametrul: 23,5 cm.
Ornamentul de bordură: bordura lnălţimea: 5 cm.
este încadrată intre două cercuri para-
lele, motivele sînt aşezate pe cercul in- Nr. inventar 10 220.
terior cu orientare spre exterior; bor-
dura este împăr!ită în şapte, motivele 35.
fiind aranjate succesiv; semicercul este
Smalţul vasului este puţin deterio-
înconjurat de raze care sînt legate între
rat, iar pe margini este cojit.
ele de cite un triunghi vîrful căruia este
înzestrat cu cite-o săgeată; motivele au Motivele care pe fundul vasului
culoare roşie, iar conturul lor dublu, cu- sînt uşor zgîriate au fost realizate cu
loare verde. cornul.
Ornamentul central este o compo- Ornamentul bordurii: intre doui'i
ziţie realizată din elemente vegetale şi
cercuri paralele, pe o bandă roşie mai
lată, de jur împrejur, sînt aşezate buline
geometrice. Jn centru se află o cruce
de Malta descompusă, închisă într-un de culoare brun închis.
cerc. Triunghiurile care formează bra- Ornamentul central este o compo-
ziţie a motivelor geometrice aşezate în
ţele crucii sint colorate asemănător
formă radială. In centru apare un mo-
bordurii. In jurul acestui motiv, aşezate tiv floral realizat din puncte mărunte,
tn formă diagonală, se află cite un motiv pentru ca în jurul acestui motiv, între
floral, iar în jurul unui disc se văd două cercuri paralele, să se afle o fişie

cinci petale asociate cu puncte. Crengu- roşie. Cercul exterior este înconjurat
de opt ciorchini de struguri realizaţi din
ţele aşezate între aceste motive florale
puncte mărunte, aşezate în formă pira-
au cite trei perechi de frunze. Florile midală. Motivul are aspectul unei stele
şi frunzele de pe capetele crenguţelor cu opt colţuri.

https://biblioteca-digitala.ro
166 Susana T61h 50

Farfuriiasemănătoare se foloseau linie arcuită, înconjurată de raze cu un


la sărbătorireligioase, la Bobotează etc. mijloc roşu. Motivul din mijloc are
Prăjiturile uleioase servite in ele deasupra o cruce. Orientat pe marginea
preluau forma motivului central. farfuriei, pe cercul din mijlocul farfuriei
Dimensiunile: este aş~zat un triunghi, care este în-
Diametrul: 22,7 cm; cadrat de o tulpină in virful căreia ,;e
lnălţimea: 6,4 cm. află petale roşii. Aceste motive sini re-
petate in partea superioară a farfuriei.
Nr. inventar 10.221.
Vase cu motiv asemănător se folo-
seau la sărbători, la nuntă, la bo-
36. tez etc.
Farfuria datează de la sfirşitul se- Dimensiunile:
colului al XIX-iea. Diametrul: 23,8 cm.;
Se găseşte in stare bună, numai pe lnălţimea: 4,4 cm.
bordură este fisurat smalţul.
Nr. inventar: 10.222.
Conturul realizat cu cornul apare
în relief.
Ornamentul bordurii are patru 37.
segmente despărţitoare alcătuite dintr-o Farfuria datează din prima parte a
fişie verde conturată. Printre ele, aşe­ secolului al XX-iea.
zate pe cercul interior, se aflii lalele cu
Smalţul de pe vas este destul dt?
petalele deschise, in faţă cu cite un
crăpat şi in unele părţi este cojit. Mar-
triunghi, alcătuit din raze în mijlocul
ginea farfuriei este ciobită, iar pe fun-
cărora apare un disc verde.
dul exterior se găseşte o porţiune mai
Ornamentul central este o compo-
închisă cu diametrul de cca 6 cm, care
ziţie alcătuită din motive liber desenate
a luat fiinţă in timpul arderii.
vegetale, şi mai puţin geometrice, aşe­
zate simetric, cu punctul de greutate in Motivele sini realizate cu pensula
şi cu cornul.
partea de jos a farfuriei. ln centru, două
cercuri paralele înconjoară un disc roşu. Ornamentul de bordură: intre două
ln jurul cercului exterior, in părlile la- cercuri paralele, de jur împrejur, se gii-
terale şi în partea de sus, se află cîte-o sesc petale lotiforme roşii cu contur du-

https://biblioteca-digitala.ro
51 Ceramica veche de Vama 167

blu, verde, printre ele sini aşezate cren- Ornamentul de bordură este aşezat
guţe cu cîle două perechi de frunze; intre două cercuri paralele, formînd o
douii dintre crengile ·amintite au numai ghirlandă. Coroana este compusă din
o singură pereche de frunze, verzi. floricele cu opt petale de culoare roşie,
Ornamentul central este o com- aşezate pe o crenguţă cu trei perechi d,~
poziţie vegetală cu aşezare simetrică, frunze colorate alternativ în roşu şi
cu centrul de greutate in partea de jos verde. Crengile sini aşezate printre pe•
ii farfuriei. Pe o tulpină, care în partea lalele lalelelor.
ele jos are două spirale, se aşează patru Ornamentul central este o compo-
perechi de frunze realizate în culori al- ziţie vegetală aşezată simetric cu punc-
ternative de roşu şi verde. Intre motivul iul de greutate ln partea de jos a far-
central şi ornamentul de bordură este o furiei, şi reprezintă un buchet de flori
ilrmonie absolută, fiind motive vegetale alcătuit din frunze, puncte mărunte şi
foarte i!Semănătoare. trei floricele roşii asemănătoare celor d~
Acest gen de farfurii s-a folosit la pe bordură.
nuntii, la botez. Farfurii asemănătoare se foloseau
Dimensiunile: la nuntă, la botez etc.
Diametrul: 23,3 cm.; Dimensiunile:
lnăllimea: 4,5 cm.
Diametrul: 23,5 cm;
lnăltfmea: 4,5 cm.
Nr. inventar: 10.223.
Nr. inventar: 10.224.

38.
39.
Farfuria datează de la începutul
secolului al XX-iea. Farfuria datează din ullimn parte ;i
Are smallul fisurat şi pe margini secolului al XIX-iea.
deteriorat. Smalţul de pe farfurie este destul

Motivele ornamentale s-au realizat de deteriorat.


cu pensula şi cu cornul. Conturul dese- Motivele sini realizate cu pensula
nului este reliefat. şi cu cornul, conturul lor fiind reliefat

Ornamentul de bordură: între


cercuri paralele de jur împrejur, la dis-
tanţe egale şi cu inclinatii opuse, se
aşează şase crengule cu cite trei pe-
rechi de frunze colorate alternativ, în
roşu şi verde; in spaţiu, dintre crengi,
sini desenate cruci frinte asociate cu
puncte.
Ornamentul central este o compo-
zilie a motivelor liber desenate vegetale
şi geometrice, aşezate în formă circu-
lară. ln centru se află două cercuri con-
centrice cu un mijloc roşu, care sini în-
conjurate cu patru petale lotiforme, ro-

https://biblioteca-digitala.ro
168 Susana T6th 52

şii, despărţiteîntre ele de crcngu\e a~e- ele r:u linii, realizate din puncte, colo-
mănătoare bordurii. rate în verde.
Farfurii asemănătoare erau folosite Farfurii ;isemănătoare erau folosite
cu ocazia parastasului sau în perioadele exclusiv cu ocazia parastasului şi a pe-
de post, în unele cazuri şi la nuntă sau rioadelor de post.
la botez. Dimensiunile:
Dimensiunile: Diametrul: 23 cm;
Diametrul: 24 cm; lnăllimea: 4,8 cm.
lnă)timea: 4,5 cm.
Nr. inventar: 10.226.
Nr. inventar: 10.225.
41.
40.
Farfuria datează de la sfîrşitul se-
Farfuria datează de la sfîrşitul se- colului al XIX-iea.
colului al XIX-iea. Smalţul farfuriei este fisurat, iar pe
Smalţul vasului este puţin dete-
margini deteriotdl.
riorat.
Motivele sînt realizate cu ajutorul
Motivele ornamentale sînt realizate
pensulei şi a cornului, conturul lor fiind
cu pensula şi cu cornul, avînd un contur
bine reliefat.
destul de reliefat.
Ornamentul bordurii: intre douii Ornamentul de bordură: pe o fîşie
cercuri paralele pe o fîşie mai lată, ro- încadrată între două cercuri paralele.

şie, sini aşezate discuri de culoare brun de jur împrejur sînt aşezate discuri de
închisă. Despărţite de cite două puncte culoare brun închis.
mai alungite, realizate în alb. Ornamentul central este o compo-
Ornamentul central este o compo- ziţie vegetală cu aşezare diagonală. ln
ziţie a motivelor geometrice şi florale mijlocul farfuriei o floare este realizau
liber desenate aşezate în formă circularii. in formă de virtej, cu petale colorate
ln mijlocul farfuriei se află ·o spirală cu alternativ in roşu şi verde. ln jurul
un mijloc roşu în jurul căruia stnt aşe­ acestui motiv apar patru petale loti-
zate opt petale lotiforme despărţite între forme, cu contur dublu, verde.

https://biblioteca-digitala.ro
53 Ceramica veche de Vama 169

Farfurii cu motive asemănătoare Două cotiledoane îmbrăţişează pe al


erau folosite în primul rind în perioa- treilea, iar printre ele, spre stînga şi
dele de post sau parastas. spre dreapta, este desenată cite o cren-
Dimensiunile: guţă. Motivul are culoarea roşie.
Diametrul: 24,5 cm.; Farfurii cu motive florale asemănă-
lnăltimea: 4,5 cm. toare se foloseau la nuntă şi la botez.
Dimensiunile:
Nr. inventar: 10.227.
Diametru: 23 cm.
lnălUmea: 5 cm.
42.
Nr. inventar: 10.228.
Farfuria datează din a doua jumă­
tate a secolului al XIX-iea.
Sma)tul este în unele locuri cojit.
43.
Motivele sint realizate cu cornul Farfuria datează de la începutul se-
şi cu pensula. Conturul lor, mai ales pe colului al XX-iea.
bordură, este reliefat. Marginea vasului este ciobită.
Ornamentul de bordură: bordura Smaltul este putin deteriorat.
t!sle încadrată de două cercuri paralele Ornamentul de bordură: intre două
şi împărţită in şase; pe cercul exterior cercuri paralele de jur împrejur, se gă­
sini aşezate de jur împrejur, şase seml- sesc petale roşii alungite, între care cu
cc>rcuri înconjurate cu raze, motiv care diametrul spre cercul interior, sini de-
se continuă pe cercul exterior şi leagă senate triunghiuri colorate cu smalt
motivele intre ele; bazele care sini verde; marginea exterioară a vasului
deasupra semicercurilor ating cercul in- are o dungă roşie mai Iată.
terior şi lasă impresia unei linii ondu- Ornamentul central este o compo•
late imprumutînd o ritmicitate bordurii; zitie formată din motive vegetale aşe­
Semicercurile sini colorate în roşu, iar zate simetric, cu punctul de greutate
baza razelor în verde. spre partea de jos a farfuriei. Din dou!'i
Ornamentul central este un motiv cotiledoane mai mari de culoare roşie,
vegetal simplu, curat, cu centrul de porneşte un buchet de flori, din care
greutate în partea de jos a farfuriei. două petale lotiforme încadrează un co-

https://biblioteca-digitala.ro
170 Susana T6th 54

tiledon şi crenguţe alcătuite din buline. Ornamentul central este . o compo-


Deasupra acestui motiv se găseşte un zi lie a motivelor abstracte, geometrice şi
motiv floral compus din cinci petale vegetale, liber desenate, aşezate in for-
alungite, care sinl legate de nişte tri- mă radială. Motivul se aşează in jurul
unghiuri asemănătoare unei stele cu a două cercuri concentrice, cu mijloc
cinci colţuri. roşu, in jurul căruia sini aşezate în
Farfurii asemănătoare erau folosite formă de cruce, patru triunghiuri ase-
cu ocazia sărbătorilor, la nuntă etc. mănătoare unei stele cu patru bra\e,
intre care se află cite o crengu\ă cu
Dimensiunile:
trei perechi de frunze, realizate ln cu-
Diametrul: 24,2 cm.
lori alternante de roşu şi verde.
lnălţimea: 4 cm.
Farfurii asemănătoare au fost folo-
Nr. inventar: 10.229. site la sărbători religioase, prăjiturile
servite in aceste vase avînd formă ste-
44. lară sau de cruce.

Farfuria datează din a doua jumă­ Dimensiunile:


tate a secolului al XIX-iea. Diametrul: 24 cm.
lnălţimea: 4,4 cm.
Smalţul vasului in unele locuri
este deteriorat. Nr. inventar: 10.230.
Motivele sinl realizate cu cornul
şi cu pensula. 45.
Ornamentul de bordură: între Farfuria dalează din prima parte
cercuri paral~le, de jur împrejur, la o a secolului al XX-iea.
distanţă egală, sinl aşezate şase petale
Smalţul vasului este crăpat.
lotiforme, de culoare roşie; printre ele
se află triunghiuri conturate dublu, baza Motivele ornamentale sînt realizate
cărora este aşezată pe cercul interior; cu ajutorul pensulei şi al cornului. Con-
virful triunghiurilor sînl asociale cu turul desenului este reliefat.
două liniuţe în formă de săgeată. Acest Ornamentaţia - reflectă o armonic,
motiv dă impresia unei stele cu şase repetind motivele vegetale şi ce~e scheu-
colţuri. morfe de pc bordură ~i în centru.

https://biblioteca-digitala.ro
55 Ceramica veche de Vama 171

i:.

Ornamentul de bordurii: motivele Motivele au fost realizate cu aju-


sint aşezate diagonal; lalele cu petalele torul pensulei şi al cornului, conturul
deschise sint aşezate pe cercul interior; lor fiind bine reliefat. Vasul are un smalţ
in faţa acestui motiv, diri linii paralele, deosebit de lucios.
sint formate raze cu aspect de triunghi, Ornamentul de bordură: intre două
cu cite o bulină deasupra. Intre aceste cercuri paralele realizate in culoarea
motive se află cite o crengulă înclinată brun închisă, pe o bandă roşie mai lată,
la stinga şi la dreapta cu cite o frunză de jur împrejur, se găsesc discuri de
colorată in verde şi roşu.
culoarea cercurilor.
Ornamentul central este o com- Ornamentul central este o compo-
poziţie a motivelor vegetale şi geo- zi\ie geometrică aşezatti in formă ra-
metrice aşezate in formă radială. In ju- dială. Cele două perechi de cruci, colo-
rul unui disc roşu, realizat cu contur rate alternativ roşu şi verde, formează
dublu verde, se aşează patru semicercuri un motiv stelar cu 8 co1turi. ln virfurile
roşii, înconjurate cu raze. Printre ele crucii de culoare verde se află nişte
sint desenate cite trei cotiledoane, în- crenguţe.
tregite din ambele păr!i cu buline verzi. Farfurii asemănătoare erau folosite
Farfurii cu motive asemănătoare se la sărbiitori bisericeşti, prăjiturile ser-
foloseau la Bobotează, la botez, la nuntă vite în aceste vase aveau formă stelară
Dimensiunile: sau de cruce.
Diametrul: 24,5 cm. Dimensfonile:
lniil\imea: 4,5 cm. Diametrul: 24 cm.
lnăllimea: 4 cm.
Nr. inventar: 10.231.
Nr. inventar: 10.232.
46.
41.
Farfuria datează din prima jumii-
tate a secolului al XX-iea. Farfuria datează din a doua jumă­
Vasul are o stare de conservare tate a secolului al XIX-iea.
bună, numai pe marginea exterioaril Vasul este între1, bine păstrat, nu-
smalţul este puţin deteriorat. mai smal\ul este cojit in unele locuri.

https://biblioteca-digitala.ro
172 Susana T6th 56
------------------------------------
48.
Farfuria datează de la începutul
secolului al XX-iea.
Smalţul vasului este puţin dete-
riorat.
Motivele sînt realizate cu ajutorul
unui corn şi al pensulei. Conturul moti-
velor este reliefat.
Ornamentul de bordură: intre două
jur-împrejur, se găsesc discuri de cu-
loare brun închisă; marginea exterioară
are o linie şerpuită, cu ondulaţii largi.
Motivele sînt realizate cu pensula Ornamentul central este o compo•
şi cu cornul, conturul ornamentului este ziţie vegetală cu aşezare circulară. In
destul de pregnant, scos în relief. centru o spirală înconjoară un disc mai
Ornamentul de bordură: bordura
mare de culoare roşie. ln jurul acestui
este împărţită in şase, iar motivele sini
aşezate între două cercuri paralele, la motiv sini aşezate patru lalele cu peta-
o distantă egală, de jur-împrejur. Cu lele închise. Intre lalele, cu aşezare di&-
diametrul pe cercul exterior sînt dese- gonală, sînt puse patru petale lotiforme
nate semicercuri roşii, dublu conturate, de culoare roşie.
înconjurate cu raze, al căror virf atinge
Farfurii de acest gen sînt folosite
cercul interior. Printre aceste motive se
găsesc crenguţe cu trei perechi de la sărhiitori profane, la nunti.
frunze, colorate alternativ în roşu şi Dimensiunile:
verde. Diametrul: 24 cm.
Ornamentul central este o compo- lnăHimea: 4,3 cm.
ziţie realizată din motive fitomorfe liber
Inventar: nr. 10.234.
desenate şi abstracte geometrice, aşezate
in formă radială. ln centru, în jurul unei
spirale cu mijlocul roşu, se află patru
ciorchini de struguri, compuse din solzi,
aşezati in formă piramidală. Printre ele

petale lotiforme, dublu conturate, sini


colorate în roşu.
Farfurii asemiinătoare erau folosite
la nuntă.
Dimensiunile:
Diametrul: 24,4 cm.
lnăiţimea: 4,8 cm.

Nr. inventar: I 0.233.

https://biblioteca-digitala.ro
57 Ceramica veche de Vama 173

49. Dimensiunile:
Diametrul: 24,1 cm.
Farfuria datează de la începutul se-
lniiljimea : 4,4 cm.
colului al XX-lea.
Smalţul de pe vas este deteriorat, Nr. Inventar: 10.235.
fo mai multe locuri e căzut. tn mijloc
are o greşeală de fabricalie, din timpul so.
.arderii, cind s-a atins de un alt vas şi
sma11u1 s-a şters. Farfuria dalează de la sfîrş i tul se-
colului al XIX-lea.
Motivele sini realizate cu ajutorul
Starea de conservare a vasului este
pensulei şi al cornului. Conturul moli·
bună.
velor este reliefat.
Motivele sini realizate cu pensula
Ornamentul ele bordură este aşe• şi cornul, conturul motivelor fiind bine
zat Intre două cercuri paralele pe o fişie reliefat.
mai lată, roşie . De jur împrejur sini Ornamentul de bordură este alcă­
.aşezate motive florale cu opt petale: tuit din patru segmente despărţitoare
pairu albe, patru brune. Printre ele se formale din fişii verzi conturate. Prin-
-găsesc crengute, cu inclinajie opusă .
tre aceste motive, pe un cerc interior.
Ornamentul central este o compo• sini aşezate lalele cu petalele deschise,
ziţie a motivelor vegetale liber dese- colorate cu smalt roşu. 'ln fata lalelelor
nate şi celor abstracte-geometrice, aşe• se găsesc motive de raze in formă de
zale in formă de cruce. tn centru, în triunghi, în mijloc cu cite un disc verde.
jurul unei spirale colorată in verde, care Ornamentul central este o com-
.are insă un mijloc destul de mare, roşu, pozi tie a motivelor vegetale care aco-
se află pairu ciorchini de struguri, alcă­ peră tot mijlocul farfuriei, cu r.entml ele

tuiţi din solzi, in formă piramidală. Prin· greutate in partea de jos a vasului. ln
centru două cercuri concentrice verzi
tre, ele se vede cite o petală lotiformă,
inconjoară un disc roşu, cercul exterior
dublu conturată. este înconjurat din · trei părli cu linii
Farfurii asemănătoare se foloseau arcu ite întregite cu raze. Semicercul de
la nuntă, ele. sus are deasupra o cruce. ln partea de

https://biblioteca-digitala.ro
174 Susana T6th 58

jos a vasului, cu baza pe cercul exte- aşezat pe cercul interior, se af1[1 petale
rior, se aşează un triunghi, al cărui lotiforme.
vîrf atinge cotiledoanele din partea de Ornamentul central este o compo-
jos a farfuriei. Motivul lalelei, cu peta- zi lie destul de simplă a motivelor ab-
lele deschise, in patru părţi, înconjoarii stracte-geometrice şi vegetale liber de-
motivul central. senate aranjate în formă circularJ.. ln
Farfurii cu motiv asemănător se fo- centru in jurul celor două cercuri para-
loseau la Bobotează, la nuntă şi la botez. lele verzi, cu un mijloc destul de nwr,,
Dimensiunile: roşu, se află o coroană de frunze il)e•

Diametrul: 24,5 cm. zală in formă de vîrtej, colorată în c.u•

lnălţimea: 4,8 cm. !uri alternante de roşu şi verde.


Farfurii de acest gen se foloseau la
Nr. inventar: 10.236. siirb[1tori, mai ales la nuntă.
Dimensiunile:
51. Diametrul: 23,5 cm.
Farfuria datează de la sfîrşilul se- lnălţimea: 4,4 cm.

colului al XIX-lea. Nr. inventar: 10.237.


Interiorul vasului a fost spart, dar
crăpătura a fost reparată in timpul fa-
bricaţiei de către olar, cu smalţ verde.
52.
Motivele ornamentale sint realizate Farfuria datează de la începutul se-
cu ajutorul pensulei şi cornului. colului al XX-iea.
Ornamentul de bordură: intre două Pe margine are o crăpătură care a
cercuri paralele bordura este impărţitii fost acoperită de către olar cu smalt
tn pc1tru cu ajutorul sey1mmtelur des- verde. S111c1llul este destul de deteriorat.
părţitoare, care se alcătuiesc dintr-o Motivele ornamentale sint realizate
fişie roşie incadrată de două fişii verzi; cu cornul şi pensula. Conturul desenului
pe marginile liniilor despărţitoare, la este bine reliefai.
dreapta şi la stinga, sint aşezate cior- Ornamentul de bordură: intre două
chini de struguri, coloraţi in roşu, avincl cercuri paralele (in exterior cercul este
la capăt cite o spirală; printre ciorchini,

https://biblioteca-digitala.ro
59 Ceramica veche de Vama 175

roşu, spre interior de culoare brun în- două verzi; printre ele, pe un cerc in-
chisă), pe o bandă roşie, de jur-împrejur, terior, slnt aşezate lalele roşii cu petalele
sint aşezate discuri de culoare brun în- deschi'se, in faţ,ă cu cite un triunghi
chisă; pe marginea exterioară se găseşte alcătuit din raze, iar deasupra cu o
o linie şerpuită, cu ondulaţii largi. pată verde.
Ornamentul central este o compo- Ornamentul central este o compo-
zi tie alcătuită din motive vegetale dis- ziţie a motivelor vegetale liber dese-
puse circular. ln mijloc este aşezată o nate şi abstracte-geometrice, aşezate în
floare în formă de virtej, cu petale în rormă simetrică. Este un unicat cu ase-
culori alternative de roşu şi verde. In menea motiv în colecţie. ln mijloc se
jurul ei sint aşezate opt petale lotiforme află o cruce la care braţele scurte sînt
roşii, printre care apar crenguţe asemă­ legate cu o linie arcuită însoţită cu
nătoare unor săgeţi cu orientare s;:i~e puncte. Deasupra, apare o cruce mică
interior. înclinată spre slinga, încadrată intre
farfurii asemănătoare se foloseau la două păsări. Lalelele de pe bordură se
parastas, in perioadele de post etc. repetă pe lingă aceste motive. Alături
Dimensiunile: de baza crucii se află două motive ve•
Diametrul: 23,9 cm. getale, semnalind pomul vie\ii, colorate
Inălţimea: 3,5 cm. roşu şi verde.

Nr. inventar: 10.238. Farfurii ornamentate cu motivul


crucii se foloseau de obicei Ia nuntă,
cind prăjiturile uleio:.1.se servite preluau
53. forma motivului centr,11.
Farfuria datează de la sfirşilul se- Dimensiunile:
colului al XIX-iea. Diametrul: 24,3 cm.
Smalţul este fisurat. Inăllimea: 5 cm.
Motivele sint realizate cu ajutorul
Nr. inventar: 10.239.
pensulei şi cornului. Conturul este bine
reliefat.
Ornamentul de bordură: bordura 54.
are patru segmente despărţitoare alcă­ Farfuria datează din ullimul sfert
tuite din fişii roşii, încadrate în cite al secolului al XIX-iea.
Smalţul este crăpat şi ln unele
locuri cojit.
Motivele sînt realizate cu ajutorul
pensulei şi cornului, care a lăsat un
contur negru reliefat.
Ornamentul de bordură: motivele
sini aşezate intre două cercuri paralele;
cu diametrul pe cercul interior sint aşe­
zate semicercuri succesive, in aşa fel,
că se ating unul ele altul; semicercurile
sînt legate între ele cu cite un tri-
unghi. al căror vîrf atinge cercul exte•
rior, dublind astfel motivul de pe bor-

https://biblioteca-digitala.ro
176 Susana T6th 60

dură; semicercurile sint colorate în sînt aşezate diagonal. ln jurul unor


roşu, iar triunghiurile şi cercul din in- segmente despăqitoare, alcătuite dintr-o
terior în verde. linie şerpuită pe o fîşie verde, se aşează,
Ornamentul central este o corn• în formă piramidală, trei solzi inconju-
poziţie alcătuită din motive vegetale cu rati cu raze. Printre aceste motive sint
_centrul de greutate spre partea de jos a aşezate crenguţe cu cite două perechi

farfuriei. Două perechi de cotiledoane de frunze, realizate în culori alternante


colorate alternativ în roşu şi verde ţin de roşu şi verde.
o lalea roşie cu petalele închise, in vîr- Ornamentul central este o compo-
ful căreia se află o petală lotiformă cu ziţie geomet.rică aşezată în formă rn-
contur dublu. Acest motiv este încadrat dială. ln centru, închisă într-un cerc,
de două cercuri concentrice cu mijloc este desenată o stea cu şase colturi,
roşu. conturată dublu, trei colţuri avind cu-

Farfurii cu motive florale ascmă- loarea roşie. trei culoarea verde. La


n[1toare se foloseau la nuntă. baza colţurilor stelei este aşezată cite
o crenguţă peste care s-a dat cu smalt
Dimensiunile:
verde.
Diametrul: 22,5 cm.
lnălţimea: 4,4 cm.
Farfurii asemănătoare se foloseau
la sărbători religioase, la Bobotează
Nr. inventar: 10.240. etc. Prăjiturile uleioase 'servite în ele au
avut formă stelară sau formă de cruce.
55.· Dimensiunile:
Farfuria dalează de la sfîrşitul se- Diametrul: 21,5 cm.
Inălţimea: 4,5 cm.
colului al XIX-iea.
Smalţul este cojit în unele locuri. Nr. inventar: 10.241.
Motivele sînt realizate cu pensula
şi cu cornul.
56.
Ornamentul de bordură este aşe­
zat între două cercuri paralele. Bordura Farfuria a fost realizată la sfîr-
este împărţită in patru, iar motivele şitul secolului al XIX-iea.

https://biblioteca-digitala.ro
61 Ceramica veche de Vama 177

51.
Farfuria dalează din prima parte a
secolului XX.
Smalţul este deteriorat pe margini.

Ornamentele sint realizate cu


pensula şi cu cornul. Conturul motive-
lor este reliefat, iar culoarea roşie este
pusă intr-un strat foarte subţire, avînd
un aspect gălbui.
Ornamentul de bordură este o
ghirlandă aşezată intre două cercuri
paralele, compusă din flori cu trei pe•
tale, perechi de frunze verzi, legate cu
Piesa este puţin deteriorată, cu crenguţe şi puncte, colorate brun in·
smalţul crăpat, cojit. chis.
Motivele sini realizate cu pensula Ornamentul central este o com-
şi cu cornul. Au un contur destul de poziţie vegetală aşezată in formă sime•
reliefat. trică cu centrul de greutate spre par-

Ornamentul de bordură: motivele tea de jos a farfuriei. Motivul este ase-


sint aşezate intre două cercuri parale- mănător cu un buchet de flori; in par-
le, bordura fiind împărţită in cinci; cu tea de jos sini aşezate trei cotiledoane
baza pe cercul exterior sint desenate din care cel din mijloc este roşu şi
semicercuri dublu conturate, înconjurate cele laterale sint verzi. Acest motiv
cu raze, care sint alcătuite din linii para- este încadrat de cite o floare cu cite
lele; intre aceste motive se găsesc trei petale roşii iar printre ele, pe o
,.discuri sclipitoare•, roşii, formate din• tulpină formată din puncte, se află, in-

tr-o bulină înconjurată cu puncte. tre două frunze verzi, o petală roşie.
Ornamentul central este o corn• Motivul central este lncadrat ln partea
poziţie formală din motive abstracte - de jos de o ghirlandă compusă din pe-
geometrice şi vegetale, liber desenate,
cu aşezare diagonală. ln centru, în ju-
rul unei spirale cu un mijloc roşu, sini
desenate patru semicercuri cu contur
dublu, înconjurate de raze. Printre
aceste semicercuri apare cite o petală
lotiformă, conturată tot dublu.

Farfurii asemănătoare erau folosi•


te la Bobotează, mai rar la nuntă.
Dimensiunile:
Diametrul: 21,8 cm.
Inălţimea: 3,8 cm.

Nr. inventar: 10 242.


12 - Blharea

https://biblioteca-digitala.ro
178 Susana T61h 62

tale alungite, despărţite cu cite douii în jurul unei spirale cu un mijloc roşu,
puncte. destul de mare, se află zece petale loti-
Farfurii asemănătoare se foloseau forme, de culoare roşie. Printre ele apar
la nuntă, la sărbători de bucurie etc. cite una, crenguţe asemănătoare unor
Dimensiunile: să.geli cu orientare spre interior, la vlrf
Diametrul: 21 cm. alăturat cu cite un punct.
lnălţimea: 4 cm. Farfurii asemănătoare se foloseau
la sărbători, la nuntă.
Nr. inventar: 10 243. Dimensiunile:
Diametrul: 21 cm.
58. lnălţimea: 4,2 cm.

Farfuria datează de la sfîrşitul se- Nr. inventar: 10 244.


colului al XIX-iea.
Smaltul este cojit în unele locuri. 59.
Motivele ornamentale sini realiza•
te cu ajutorul pensulei şi cornului. Farfuria datează din a doua jumă­
Conturul motivelor este bine reliefai. tate a secolului al XIX-iea.
Ornamentul de bordură: bordura Interiorul piesei are o fisură care
are opt segmente despărtitoare, unică a fost astupată de către olar cu smalţ
din acest punct de vedere in colecţie; verde.
patru dintre ele sini pregnant mai late Motivele ornamentale sint realiza-
formate dintr-o fişie mai lată, roşie, la te cu pensula şi cu cornul, avind un
margine cu fişii mai inguste verzi. Ce- contur dublu.
lelalte patru, cu acelaşi colorit, doar Ornamentul de bordură: motivela!
sint mai înguste şi pe margini înzestra- de pe bordură sini aşezate intre două
te cu cite un ciorchine de strugure, co- cercuri concentrice; pe bordura împăr­
lorat in roşu. ţită in patru, in formă diagonală, sini
Ornamentul central este o com- aşezate motivele. Motivul mai pregnant
pozilie formată din elemente abstracte, este constituit din ciorchini de struguri
geometrice şi vegetale liber desenate, separaţi cu o fîşie despărţitoare în-
aşezate in formă circulară. ln centru, zestrată cu o linie şerpuită. Printre ei

https://biblioteca-digitala.ro
63 Ceramica veche de Vama 179

se află cite o creangă cu pairu petale, Ornamentul de bordură este aşe­


colorate alternativ in roşu şi verde. zat intre două cercuri paralele. Bordura
Ornamentul central este o com- împărţită in patru, motivele sini aşe­

poziţie a motivelor abstracte, geome- zate în diagonală. In jurul unor seg-


trice, aşezate in formă circulară. Rozeta mente despărţitoare, care se alcătuiesc
are în centru două cercuri paralele, dintr-o fişie roşie cu o linie ondulalii,
printre ele de jur împrejur, cu puncte la stinga şi la dreapta, se aşează solzi
şi cu un mijloc destul de mare, colo- in formă piramidală, înconjuraţi cu ra-
rat in roşu. In jurul cercului exterfor ze. Intre aceste motive sini desenate
apar zece petale care sini legale două crenguţe cu patru frunze, colorate in

cite două, cu a treia deasupra, roşu şi verde.

reprezentind o formă asemănătoare Ornamentul central este o com-


bordurii. Petalele de sus se leagă de poziţie geometrică cu forme radiale. In
cite un triunghi din virful căruia la centru, închis într-un cerc, este aşezată
5tinga şi la dreapta pornesc spirale. o stea cu şase cercuri dublu conturate.
Farfurii asemănătoare se foloseau Trei brate au culoarea roşie, trei culoa-
la sărbători, la nuntă. rea verde. La baza întilnirii lor se află
Dimensiunile: cite o crenguţă cu fondul verde.
Diametrul: 22 cm. Farfurii asemănătoare se foloseau
Inăl\imea: 4 cm. la sărbători religioase, la Bobotea:r.1i,
prăjiturile uleioase servile !n ele avîncl
Nr. inventar: 10 245.
o formă stelară sau de cruce.
Dimensiunile:
60. Diametrul: 21,8 cm.
Farfuria a fost realizată in a doua Inăl\imea: 4,3 cm.
jumătate a secolului al XIX-iea.
Este o piesă întreagă, numai smal- Nr. inventar: 10 245.
ţul este cojit in unele părţi.
Motivele sini realizate cu pensula 61.
şi cu cornul. Farfuria datează de la mijlocul se-
colului al XIX-iea.
Interiorul vasului are o crăpătur,i
de jur-împrejur, care a fost reparată de
căire olar, cu smalţ verde.

Motivele ornamentale sini realiza-


te cu pensula şi cornul, avind un con-
tur dublu.
Ornamentul de bordură este aşe­
zat între două cercuri paralele. Bor-
dura fiind !mpărţilă in patru, cele pa-
tru segmente despărţitoare, de culoare
verde, cu o linie ondulată, leagă cite
două ciorchine de struguri, alcătuite din
solzi coloraţi în roşu. Intre ciorchini

https://biblioteca-digitala.ro
180 Susana T6th 64

62.
Farfuria a fost realizată la înce-
putul secolului al XX-iea.
Smalţul de pe vas este puţin de-
teriorat, fisurat şi cojit.
Ornamentul este realizat cu folo-
sirea pensulei şi a cornului.
Ornamentul de bordură: intre
două cercuri paralele, pe o fişie roşie,
mai lată, se găsesc, de jur-imprejur,
discuri de culoare brun inchisă, iar prin-
tre ele cite două puncte, realizate in
alb.
"Se nflăcile o crengulă, pe care sint Ornamentul central este o com-
aşezate patru frunze, realizate in culori pozilie vegetală, cu centrul de greu-
alternante de roşu şi verde. tate spre partea de jos a farfuriei. Trei
Ornamentul central este o com- coliledoane colorate în roşu formează
poziţie a motivelor geometrice şi vege-
punciul de pornire a celor trei lalele,
tale liber desenate, aşezate in formă
circulară. Rozeta are patru cercuri pa- care au petalele deschise şi colorate in
roşu.
ralele din care două cite două sint mai
apropiate, spaliile dintre ele fiind um- Asemenea farfurii erau folosite cu
plute de jur-împrejur cu buline mărun­ ocazia sărbătorilor de bucurie, la bo-
te, colorate cu small verde. Mijlocul tez etc.
cercului este roşu, iar spaţiul mai mare Dimensiunile:
dintre cercuri este desenat în formă de Diametrul: 22,6 cm.
virtej, colorat alternativ in roşu şi ver- lnălţimea: 4,5 cm.

de. ln jurul cercului exterior apar şase Nr. inventar: 10 248.


petale lotiforme, legate de alte petale
cu virful ascuţit, formind o rozetă cu
douăsprezece petale. lntregul motiv
este închis într-un cerc de culoare:>
brun-închisă.

Farfurii cu motive asemănătoare


1ie foloseau cu ocazia sărbătorilor, la
nuntă ele.

Dimensiunile:
DiamP.tml: 22,!i cm.
lnălţimea: 5 cm.

Nr. inventar: 10 247.

https://biblioteca-digitala.ro
65 Ceramica veche de Vama 181

63. 64.
Farfuria a fost realizată in a doua Farfuria a fost realizată in a doua
parte a secolului al XIX-lea. jumătate a secolului al XIX-iea.
Este o piesă întreagă, doar smal- Smal!ul este deteriorat, crăpat, cojit.
ţul este deteriorat. Motivele ornamentale slnt reali-
Motivele realizate cu · cornul şi zate cu ajutorul pensulei şi al cornului.
pensula au un contur reliefat. Ornamentul de bordură aste aşe­
Ornamentul de bordură este com- zat intre două cercuri paralele; cu ba-
pus din motive vegetale şi geometrice. za pe cercul din interior sini desenate
Mar~Jinea farfuriei are un contur dublu, opt triunghiuri dublu conturate, colo-
bordura interioară avind un alt cerc. rate ln roşu, formlnd col!urile unei
Printre ele, de jur-împrejur, se găsesc stele cu opt brate. Printre ele se află
petale lotiforme de culoare roşie, cara cite o petală lotiformă, lnzestrată cu un
sini despărţite de fişii verzi, peste care punct deasupra.
apar linii realizate din puncte. Ornamentul central este o com-
Ornamentul central este o com- pozilie vegetală cu centrul de greutate
poziţie a motivelor vegetale şi geo- in partea de jos a farfurie!. Din doua
metrice. lntr-un cerc mare se găseşte cotiledoane mai mari, roşii, creşte o
o coroană de frunze in culori alternan- tulpină cu două perechi de frunze, co-
te de roşu şi verde, exteriorul cercului lorate alternativ roşu şi verde, avînd
avind o fişie din smalţ verde deasupra deasupra o floare alcătuită din petale
cu buline mărunte. rotunjite, înconjurate cu buline mă­
Farfurii asemănătoare erau folosite runte. Dintre cele două perechi de co-
la sărbători.
liledoane spre st!nga şi spre dreapta
Dimensiunile:
se înclină cite o tulpină, formată din
Diametrul: 23 cm.
puncte şi liniute, colorate ln verde.
lnălţimea: 4 cm. Farfurii asemănătoare se foloseau
Nr. inventar: 10 249. Ia sărbători, la botez etc.

https://biblioteca-digitala.ro
182 Susana T6th 66

Dimensiunile: Ornamentul central este o com-


Diametrul: 23,5 cm. poziţie vegetală aşezatii in două !]ru-
puri. ln mijlocul farfuriei, ln jurul unui
lnălţimea: 5 cm.
cerc roşu, se află doi ciorchini de
Nr. inventar: 10 250. struguri, virful cărora încadrează" un
motiv vegetal. Floarea are petale alun-
65. gite colorate in albastru, intregilă de
jur-împrejur cu petale mici, de culoare
Farfuria datează de la sfîrşitul se- roşie. ln partea de jos a farfuriei, din-
colului al XIX-lea. tr-o formă de inimă albastră, pornesc
Este o piesă întreagă, bine păs­ în două direcţii lalele cu petalele în-
trată. chise, dublu conturate. Continuarea lor
Motivele ornamentale !>lnt reali- este o ghirlandă care lnconjoarci mo-
zate cu pensula şi cu cornul. Fală de tivul din mijloc.
celelalte piese din colecţie acest vas Farfurii cu motive asemănăloare
are ornamenlalie mult mai bogată, şi se foloseau la sărbători, la nuntă.
coloritul obişnuit este întregit cu încă Dimensiunile:
o culoare, cea albastră. Diametrul: 23 cm.
Ornamentul de bordură este aşe­ lnăllimea: 4,2 cm.
zat intre două cercuri paralele. Bordura
Nr. inventar: 10 251.
este despărţită in patru, cu ajutorul se!]-
menlelor despărţitoare. Ele sini formate
dintr-o fişie mai lată, roşie, incadral[1 66.
de două verzi, mai înguste. Părţile 1<1-
Farfuria a fost realizată în a douct
terale sini completate cu cite un cior-
chine ele strugure, colorat roşu, la ca- parte a secolului al XIX-iea.
pătul fiecăruia fitnd cite o spirală. In- Smalţul de pe ea este destul de
tre aceste motive, aşezate pe cercul ex- cojii şi fisurat.
terior, se află cite un motiv vegetal, in Motivele au fost re111izate cu aju-
formă de inimă, colorat albastru. torul pensulei şi al cornului.

https://biblioteca-digitala.ro
67 Ceramica veche de Vama 183

Ornamentul de bordură: intre două puse pe o fîşie colorată în roşu, mar-


cercuri paralele pe o fişie mai lată, ro- ginea exterioară avind o linie ondulată,
şie, de jur-împrejur, sint aşezate discuri de jur-împrejur.
de culoare brun inchis. Ornamentul central este o com-
Ornamentul central este o com- poziţie a motivelor abstracte şi vege-

poziţie vegetală cu aşezare ln· diago- tale cu aşezare circulară. ln mijloc, în


nală. ln centru, in jurul unui cerc, slnt jurul unei spirale cu centrul roşu, aso-
aşezate patru petale lotiforme, colorate date de jur-împrejur cu puncte, se află
în roşu, cu contur dublu. Printre ele se opt petale roşii, alungite, printre ele
.aliă cite o crengu \ă, înzestrată cu cite cu crengute asemănătoare unor săgeti,
doui'1 frunze verzi, asociate cu cite un cu orientare spre interior fiind înzes-
punct. trate cu cite un punct.
Vasele de acest gen s-au folosii Farfurii asemănătoare erau folosite
în perioadele de post, la parastas. ln perioadele de post, la parastas ele.
Dimensiunile: Dimensiunile:
Diametrul: 23,9 cm. Diametrul: 23,3 cm.
lnălţimea: 4 cm.
lnăllimea: 4,8 cm.

Nr. inventar: 10 252. Nr. inventar: 10 253.

67. 68.
Farfuria datează de la lnceputul Farfuria datează de la sflrşitul se-
-;ecolului al XX-iea. colului al XIX-iea.
Smalţul vasului este puţin deterio-
Sm11ltul de pe vas este putin de- rat.
teriorat.
Motivele sini realizate cu pensula
Motivele sînt realizate cu pensula şi cu cornul, conturul lor apare ln
:şi cu cornul, conturul lor fiind bine re- relief.
liefat. Ornamentul de bordură: Intre două
Ornamentul de bordură este for- cercuri paralele, pe o fişie roşie, mai
mat din discuri de culoare brun închisă, lată, de jur-împrejur, sînt aşezate discuri

https://biblioteca-digitala.ro
184 Susana T6lh

albe, avind in mijloc cite un punct de Este o piesă întreagă, cu smal\ul


culoare brun închisă; marginea farfuriei deteriorat.
are o linie ondulată. Ornamentul de bordură este aşe­
Ornamentul central: compozi\ia zat între două cercuri paralele. Bordura
este realizată prin imbinarea motivelor are patru segmente despărţitoare, care
ve~etale cu motive abstracte aşezate sînt alcătuite din ttşii roşii. lntre ele
in formă circulară; în centru, în jurul se află cite trei cotiledoane, aşezate pe
unei spirale cu un mijloc roşu, se află cercul exterior, colorate în roşu şi
o coroană de frunze colorată alternativ verde.
în roşu şi verde; motivul central este Ornamentul central este realizat
împrejmuit de zece petale lotiforme ro- prin metoda zgrafitării. Compoziţia este
şii, printre ele cu crenguţe, care sînt alcătuită în stil geometric, dispusă ra-

asemănătoare unor săgeti, cu orientare dial. Două cruci colorate, una roşie şi
spre exterior, şi care sint înzestrate cu un11 verde, formează braţele unei stele-
cHe un punct . cu opt colţuri. Braţele crucii roşii · au
Acest gen de farfurie era folosit o fişie orizontală, colorată în verde,
tn perioadele de post, la parastas etc. iar braţele crucii verzi au în mijloc un
motiv floral, realizat din puncte. La
Dimensiunile: vîrful braţelor stelei sini aşezate cren-
Diametrul: 23,8 cm. guţe, intre care apare cite o petală co-
lnălţimea: 4,5 cm. lorată în roşu.

Nr. inventar: 10 254. Farfurii cu motive de cruce s-au


folosit în general la sărbători profane,
dar şi la cele religioase.
69. Dimensiunile:
Farfuria datează de la mijlocul se- Diametrul: 24,5 cm.
colului al XIX-iea. lnălţimea: 5 cm.
Este una din cele două piese din
Nr. inventar: 10 255.
colecţie la ornamentarea cărora s-a fo-
losit metoda sgrafitto. La ornamentare
pe lingă zgrafitare au folosit pensula 70.
-;i cornul. Farfuria datează din prima jumă­
tate a secolului al XIX-iea.
Se află în stare de conservare mai
rea decil celelalte vase din colecţie.
Smalţul este crăpat, pe m~rgine cojit.

Ornamentul de bordură: intre două


cercuri paralele, pe o bandă roşie, mai
lată, de jur-împrejur sînt aşezate discuri
de culoare brun închisă.
Ornamentul central este realizat
în stil geometric vegetalizat, cu dispozi-
lie circulară. ln mijloc se găseşte mo-
tivul soarelui: cercul tăiat de cruce.
Crucea este realizată din linii duble,

https://biblioteca-digitala.ro
69 Ceramica veche de Vama 185

iar cercul este înconjurat cu o coroa- Deasupra lor se găsesc două frunze ro-
nă de frunze, colorată alternativ în tunjite, colorate verde, încadrate de
roşu şi verde. două petale ascuţite colorate în roşu.
Vasele de acest gen erau folosite Deasupra se află un motiv floral com-
cu ocazia sărbătorilor religioase şi pro- pus din cinci petale, colorat alternativ,
fane, pentru prăjiturile uleioase, care roşu şi verde.
preluau forma ornamentului central. Acest lip de farfurii erau folosite
Dimensiunile: cu ocazia sărbătorilor, la nuntă etc.
Diametrul: 24,5 cm. Dimensiuni:
)nălţimea: 4,6 cm. Diametrul: 24 cm.
Nr. inventar: 10 256. lnălţimea: 5 cm.

Nr. inventar: 10 257.


71.
Farfuria datează de la începutul 12.
-.ecolului al XX-iea.
Farfuria dalează de la începutul
Smalţul de pe vas este pu\in dete-
secolului al XX-iea.
riorat.
Motivele ornamentale sini realiza- Este o piesă întreagă, smalţul este
te cu pensula şi cu cornul, conturul lor puţin deteriorat pe marginea interi•
fiind reliefat. oară.

Ornamentul de bordură: intre două Motivele sint realizate cu ajuto-


cercuri paralele sini aşezate de jur- rul pensulei şi al cornului.
imprejur petale lotiforme colorate in Vasul face parte din categoria far-
roşu, avind intre ele crenguţe verzi. furiilor, puţine din colecţie, pe care se
Marginea exterioară a vasului are o realizează o armonie absolută, între
dungă mai lată, roşie. motivul central şi cel de pe bordură.
Ornamentul central este o com- Ornamentul de bordură: intre două
pozi\ie vegetală, aşezată simetric, cu
cercuri paralele, de jur-împrejur, se află
punctul de greutate spre partea de jos
a farfuriei. Din două coliledoane mai petale roşii, printre care sint aşezate

mari pornesc punctate cite o crenguţă. crenguţe cu trei brate.

https://biblioteca-digitala.ro
186 Susana T6th 70

Ornamentul central este o com- care la rindul lor, fiecare este compus
poziţie vegetală dominantă, aşezată în din două fîşii verzi care încadrează o
formă circulara. lu juiul c!!lor douJ dungă roşie, conturata. Printre aceste
cercuri paralele cu mijlocul roşu, se află motive, pe marginea exterioară a far-
patru petale roşii, aşezate in diagonală, furiei, sint aşezate două cotiledoane
avind printre ele crenguţe. Crengu'ţele verzi, in mijlocul cărora, cu virful spre
sint aşezate in formă de cruce, au patru exterior şi cu baza pe cercul interior,
frunze, din care două sint verzi, două este aşezat cite un triunghi, al cărui
roşii. mijloc este colorat cu smalţ roşu.
Farfurii asemănătoare erau folosi- Ornamentul central este o com-
te in perioadele de post, la parastas etc. pozitie în stil geometric vegetalizat
Dimensiunile: dispusă radial. ln mijloc se gilsesc
două cercuri paralele, al căror mijloc
Diametrul: 22,8 cm.
este roşu, iar spaţiul dintre ele este
lnăltimea: 3,5 cm.
vopsit verde. Cercul din exterior este
Nr. inventar: 10 258. înconjurat cu linii arcuite, care sint în-
conjurate cu raze. La virful razelor se
'13. află cite o bulină verde. Aceste forme

Farfuria datează de la sfirşitul se- sint legate cu cite un triunghi, care are
colului al XIX-iea. la capăt cite o petală verde cu virful
Este o piesă intreagă, smalţul este ascuţit. Triunghiurile formează braţele
cojit in unele loc:uri. un!!I sitele l:U patru col\uri. Motivul
Motivele sint realizate cu ajuto• este colorat cu smalţ roşu.
rul pensulei şi al cornului. Farfuriile cu motive stelare erau
Conturul are o culoare mai inchi• folosite la Bobotează, la nuntă etc.
să in general, şi este reliefat. Culorile
Dimensiunile:
sini mai vioaie faţă de celelalte piese
Diametrul: 22,8 cm.
din coleclie.
?nălţimea: 4,5 cm.
Ornamentul de bordură este alcă­
tuit din patru segmente despărJitoare, Nr. inventar: 10 259.

https://biblioteca-digitala.ro
71 Ceramica veche de Vama 187

14. mijlocul farfuriei, lalelele au petalele


deschise, în fată cu o petală lotiformă,
Farfuria datează de la sfirşitul se-
a căror tulpine atinge discul verde din
colului al XIX-iea. mijloc.
Piesa este intreagă, doar smalţul Farfurii cu motive asemănătoare se
este cojit pe margini. foloseau la sărbători, la nuntă, la botez.
Motivele ornamentale slnt reali- Dimensiunile:
zate cu ajutorul unui corn şi a pensu- Diametrul: 24,1 cm.
lei.
lnăltimea: 4,5 cm.
Ornamentul de bordură este rea-
lizat din patru segmente despărţitoare Nr. inventar: 10 260.
de culoare verde, conturate cu brun
închis, şi din lalele roşii cu petalele 15.
deschise, aşezate pe cercul interior. Io
fala lalelelor se găseşte un triunghi, al- Farfuria datează de la sflrşilul se-
cătuit din raze, in mijlocul cărora se
colului al XIX-iea.
află cite un disc verde. Vasul este crăpat, smaltul mai
Ornamentul central este o com- ales pe marginea interioară, este dete-
pozi lie vegetală care acoperă tot mij- riorat.
locul farfuriei, cu centrul de greutate Motivele sini realizate cu ajuto-
spre partea de jos a vasului. Motivul rul pensulei şi al cornului.
porneşte din trei cotiledoane, din care Ornamentul de bordură este unic
spre clreapta şi spre stinga, pc o tulpină in colecţie. Intre două cercuri paralele
prelungită cu buline, se află o lalea cu din romburi este alcătuit un cerc. La
petalele deschise. Deasupra ei se vede punctele de intilnire ale romburilor,
o altă petală cu virful ascuţit. ln mij- jos şi sus, se află cite un cerc, umplut
locul farfuriei se află un disc verde, cu smalt verde. Romburile au culoar~a
a d1rui margine alinge cotiledonul din
roşie.
mijloc. Peste acest disc s-a desenat alte
două discuri colorate roşii, din care cel
Ornamentul central este o com-
din dreapta este inconjurat cu verde. poziţie formată din motive vegetale şi

Jn partea de sus se repetă motivul din abstracte, aşezate circular. ln centru se

https://biblioteca-digitala.ro
188 Susana Tolh 72

află o spirală colorată în verde. Mijlo- linii paralele, realizate din linii duble,
cul spiralei este împărţit de o cruce in sini aşezate cruci infrinte, alcătuite tot
patru părţi, din care două sint colorate din linii duble. La stinga şi la dreapta
in roşu şi celelalte două în verde. ln de acest motiv sini desenaţi cite doi
jurul spiralei se află patru ciorchini de solzi cu contur dublu, ce au intre ei
&truguri formaţi din solzi, aşezaţi in cite o cruciuliţă. Conturul, liniile duble,
formă piramidală. Ciorchinii care for- sini colorate verde, motivele au cu-
mează o cruce cu brate egale sini co- loarea roşie.
loraţi cu smalţ roşu. ln mijlocul cior- Ornamentul central este o com-
chinilor se afl ă cite-o floare cu şapte poziţie geometrică aşezată ln formă ra-
petale, colorate tot cu smalţ roşu . dială. ln centru este aşezată o stea Cl.i
Astfel de farfurii erau folosite la şase colţuri, avînd la vîrful colţurilor
sărbătorile, la botez. cite o cruce. La punctul de înlîlnire a
Dimensiunile: braţelor crucii se află aşezali în formă
Diametrul: 24,1 cm. p i ramidală , trei solzi. Motivul are cu-
lnălţimea : 4,4 cm. loarea roşie, doar trei braţe ale crucii
au culoarea verde, coloritul fiind re-
Nr. inventar: 10 261. zolvat în mod alternativ, asigurind di-
namismul motivului.
76. Farfurii asemănătoare se folosesc
Farfuria dalează din a doua jumă­ la siirbători religioase, prăjiturile ule-
tate a secolului al XIX-iea. ioase servite în ele aveau form.l ste-
lară sau ln cruce.
Este o piesă întreagă, doar smal-
ţul este cojii ln pete ln unele loci,ri. Dimensiunile:
Motivele sini realizate cu pensula Diametrul: 23,5 cm.
şi cu cornul. )nălţimea: 4,3 cm.
Ornamentul de bordură este aşe­
Nr. inventar: 10 262.
zat intre două cercuri paralele. Bor-
dura este împărţită ln pairu, segmen-
11.
tele despărţitoare făclnd parte inte-
grantă din motivul decorativ. Intre două Farfuria datează de la lnceputul
secolului al XX-iea.
Este o piesă întreagă, doar smal-
ţul este fisurat şi în unele locuri cojit.

Motivele ornamentale sînt rean-


zate cu ajutorul pensulei şi a cornului.
Ornamentul de bordură este · aşe­
zat intre două cercuri paralele, care
sini trase cu culoarea brun lnchisă peste
care s-a aplicat culoarea verde. Pe bor-
dură este aşezată, de jur împrejur, o co-
roană, compusă din petal~ roşii înfor-
mă de inimă, iar printre ele frunzE! verzi,
avind . .rpar~e .dimatl!.

https://biblioteca-digitala.ro
73 Ceramica veche de Vama 189

Ornamentul central este o com- Ornamentul de bordură: intre două


pozilie vegetală aşezată în formă sime- cercuri paralele, într-o împărţire diago-
trică, cu punctul de greutate în partea nală, se află
patru motive, compuse din
de jos a farfuriei. ln centru se află o la- două crenguţe aşezate pe marginea ex-
lea mare, cu petalele închise, avînd la terioară, avînd un spaţiu mic între mo-
virf o petală lotiformă care are contur tive; fiecare creangă are şase frunze,
dublu. Laleaua are culoare roşie, mijlo- perechea din mijloc fiind verde, iar cele
cul ei verde. Acest motiv este încon- laterale de culoare roşie.
jurat din două piirti cu o ghirlandă, Ornamentul central este o com-
compusă din cite două petale in formă poziţie a elementelor abstracte - geo-
de inimă, care este motivul de pornire. metrice şi vegetale liber desenate -
Din acesta iese o creangă, plină cu cu dispunere radială. ln mijloc se află
perechi de frunze, realizate în culori un cerc cu centrul de culoare roşie. ln
alternante. La vîrf are cite o petală cu jurul cercului se aşează o stea cu patru
vîrful ascuţit. colţuri, conturul bratelor fiind executai
Farfurii asemănătoare se foloseau cu verde. Intre colţurile stelei se gă­
la sărbători, la nuntă, la botez. sesc patru petale.
Dimensiunile: lmpărţirea simetrică, diagonală a
Diametrul: 23,7 cm. bordurii este în concordanţă perfectă
lnălţimea: 4,2 cm. cu motivul central.
Nr. inventar: 10 263. Farfuriile cu motive asemănătoare

aveau caracter bisericesc (fornţă de


78. cruce). Prăjiturile uleioase servite pe
aceste farfurii au avut formă de stea
Farfuria datează de la sfîrşitul se-
sau cruce.
colului al XIX-iea.
Dimensiunile:
Smalţul de pe farfurie este dete-
riorat. Diametrul: 24 cm.
lnălţimea: 4 cm.
Motivele ornamentale sînt realizate
cu ajutorul pensulei şi al cornului. 'Nr. inventar: 10 264.

https://biblioteca-digitala.ro
190 Susana T61h 74

19. roană. Coroana porneşte dintr-o lalea


stilizată, iar in continuare se află o
Farfuria datează din a doua jumă­ tulpină plină cu cerceluşi care se
tate a secolului al XIX-iea.
termină într-o floare. ln partea stingă
Este o piesă întreagă, smalţul este floarea are şase petale, in partea dreap-
deteriorat. tă este formată din zece petale. La ca-
Este una din cele două farfurii din pete se află un motiv asemănător cu
colecţie care sini ornamentate prin me- un ardei. Motivele sini realizate in cu-
toda sgrafitt'o. ln paralel s-a folosii lorile verde şi roşu.
pensula şi cornul. Farfurii cu motive florale se fo-
Ornamentul de bordură este alcă­ loseau la sărbători, la botez, la nuntă.
tuit din patru segmente despărtitoare, Dimensiunile:
fiecare la rindul lui fiind format din- Diametrul: 23,5 cm.
tr-o fişie verde conturată .. Intre aceste lnălţimea: 4,5 cm.
linii, pe cercul din interior, sini aşeza­
te lalele roşii cu două petale deschise, Nr. inventar: 10 265.
in fa\a cărora se află aşezat un motiv
radial, in formă de triunghi, peste cate 80.
s-a dat cu smalt verde.
Farfuria datează de la începutul
Ornamentul central este alcătuit
secolului XX.
prin folosirea metodei sgrafilto. Com-
poziţia este formată din grupuri demo- Marginea vasului este ciobită,
tive florale. Ornamentul din centru este smaltul fisurat.
format din două cercuri paralele cu un Ornamentele au fost realizate cu
mijloc roşu, iar în spa\iul dintre ele se ajutorul cornului şi al pensulei.
găsesc, de jur împrejur, puncte mici. Ornamentul de bordură: in cercuri
Acest motiv este înconjurat cu patru paralele, de jur împrejur, se află petale
linii arcuite, formind petale, care sint lotiforme de culoare roşie; petalele sini
legate cu cite un triunghi, care are în despărţite cu nişte liniuţe orizontale,
vîrf cite un punct. Deasupra rozetei se
fragmentate, peste care s-a dat cu smalt
află o linie insoţilă de frunze. Moti-
vul central este înconjurat de o co- verde.

https://biblioteca-digitala.ro
75 Ceramica veche de Vama 191

Ornamentul central este o com- namentată de linii întretăiate, unul din-


poziţie vegetală aşezată în formă cir- tre cele mai vechi motive ale cerami-
culară, in armonie cu ornamentul de cii; motivele apar realizate în culori
bordură. ln centru, in jurul unei spi- alternante: roşu şi maro, iar peste ma-
rale, cu mijloc roşu, se află o coroană ro mai este dat odată cu smalţ verde.
de frunze, realizată în culori alternante: Ornamentul este intercalat între două
roşu şi verde. Motivul este întregit cu cercuri paralele.
opt petale roşii care împrejmuiesc de- Ornamentul central este compus
senul central. Printre petale se 11flă din motive lotiforme. lntr-un cerc, in
crengute cu trei braţe. jurul unui punct, apar patru petale, in-
Farfurii cu motive asemănătoare tre ele cu cite o crengută. Petalele sini
se foloseau în perioadele de post sau de culoare roşie, crenguţele maro-ver-
la parastas. zui. ln jurul cercului, cu diametrul spre
Dimensiunile: cerc apar patru arcuri, cu contur du-
Diametrul: 25 cm. blu, înconjurate cu buline mici. Intre
lnăllimea: 4,5 cm. arcuri sini desenate crengi cu şase
frunze roşii, numai frunzele din mijloc
Nr. inventar: 10 266.
sini verzi.
Farfurii asemănătoare erau folosite
81. in perioadele de post sau la parastas.
Dimensiunile:
Farfuria datează din a doua ju-
Diametrul: 21,8 cm.
mătate a secolului al XIX-iea.
lnălţimea: 4 cm.
Smalţul este puţin deteriorat, pe
margini cojit. Nr. inventar: 10 267.
Face parte din cele mai mici far•
furii din colecţie.
Are motive decorative mixte, rea•
82.
lizate cu ajutorul cornului şi a pensu• Farfuria dateaz[1 de la începutul
lei. Conturul desenului este reliefat. secolului XX.
Ornamentul de bordură: marginea Este o piesă întreagă, doar smal\ul
farfuriei este împărţită în şase, fiind or• este deteriorat in mijloc.

https://biblioteca-digitala.ro
192 Susana T6th 76

Ornamentele sînt realizate cu aju-


tord pensulei şi a cornului. Conturul
motivelor apare in relief.
Ornamentul de bordură este aşe­
zat intre două cercuri paralele în dia-
gonală. Lingă segmentele despărţitoare
- alcătuite dintr-o linie ondulată pe
o fişie verde - sini aşezate în formă
piramidală trei solzi, care sini încon-
juraţi cu raze. Motivul este colorat cu
smalţ roşu, doar conturul dublu este
verde.
Ornamentul central este o com-
pozitie geometrică, aşezată într-un cerc,
reprezentind o stea cu şase col\uri, care
tivul de fapt este o cruce de Malta,
are conturul dublu, avînd la punctul în-
bratele crucii pornesc dintr-un cf>rc. Tnl
tîlnirii braţelor cite o crenguţă. Trei
motivul are contur dublu, la margini
dintre bratele stelei sini colorate în
avînd o linie formată din puncte, care
roşu, trei au culoarea verde.
înlocuiesc conturul tras dintr-o singură
Farfurii asemănătoare se foloseau
linie.
la sărbători religioase, la Boboteazit
Farfurii asemăn[1toare au un ca-
etc. Prăjiturile uleioase servite în ele
racter bisericesc, se foloseau la sărb.::i­
au avut formă stelară sau de cruce.
tori ca atare, prăjiturile uleioase ser-
Dimensiunile:
vite în ele preluînd forma ornamentu-
Diametrul: 22 cm.
lui central.
lnăl\imea: 4 cm.
Dimensiunile:
Nr. inventar: 10 268. Diametrul: 19 cm.
lnălţimea: 3,5 cm.
83.
Nr. inventar: 10 269.
Farfuria datează din a doua ju-
mătate a secolului al XIX-iea.
84.
Este o piesă întreagă, doar smal-
ţul este cojii în unele locuri. Farfuria datează din a doua jumă­
Motivele sinl realizate cu ajutorul tate a secolului al XIX-iea.
pensulei şi a cornului. Este o piesă întreagă, smalţul este
Ornamentul de bordură este aşe­ fisurat pe toată suprafaţa, pe margini
zat intre două cercuri paralele. Bor- este cojit.
dura este împărţită în patru. Cu baza Motivele sini realizate cu ajutorul
pe cercul interior sini aşezate semi- pensulei şi al cornului.
cercuri cu contur dublu. înconjurate cu Intre ornamentul bordurii şi moti-
raze formate din liniuţe paralele. Mo- vele centrale este o armonie absolută,
tivul are culoare roşie, iar conturul care se constituie în ambele cazuri din
verde. motive vegetale ce se repetă.
Ornamentul central este o com- Ornamentul de bordură este aşe•
poziţie geometrică, aşezată radial. Mo- zat Intre două cercuri paralele. Bordu-

https://biblioteca-digitala.ro
77 Ceramica veche de Vama 193

ra este împărlită
tn trei segmente des- Interiorul vasului are o fisură care
părliloare. Fişiile
separatoare se alcă­ a fost reparată de către olar cu smalţ
tuiesc din două dungi roşii care înca- verde.
drează trei linii negre peste care :--a Motivele ornamentale sini realiza-
dat cu smalţ verde. Printre aceste mo- te cu ajutorul pensulei şi cornului, a-
tive se află cite o linie curbă în for- vind contur dublu.
mii ele „s• în mijlocul căreia sînt aşe­ Ornamentul de bordură este aşe­
zate cotiledoane colorate roşii, conturul zat intre două cercuri paralele. Bor-
lor este format din liniuţe paralele, co- dura fiind impărlită ln patru, motivele
lorate cu small verde. sini dispuse in diagonală . Alături de o
Ornamentul central are punctul fişie despărlitoare peste care apare o

de greutate spre partea de jos a farfu- linie ondulată, spre sttnga şi spre
riei. Este format din cotiledoane uriaşe dreapta sini aşezaţi ciorchini de stru-
colorate cu smalţ roşu, marginile lor guri, formaţi din solzi. Printre ciorchini
sînt trnse cu linii scurte colorate cu se găseşte cite o crenguţă cu cite două
smalţ verde. ln partea de sus tn formă
perechi de frunze realizate in culori
de evantai, apare un motiv floral, punc- allernanle de roşu şi verde.
tat cu sma)t roşu. Ornamentul central este o com-
pozilie din motive vegetale şi geome-
Farfurii asemănătoare se foloseau
la sărbători de bucurie, la nuntă.
trice aşezate circular. ln centru se află
două cerc~ri paralele, iar printre ele, de
Dimensiunile:
jur-împrejur, apar buline mărunte. Are
Diametrul: 20 ,:m.
lnăl\imea: 3 cm.
un mijloc mare, colorat cu smalţ roşu. ln
jurul cercului exterior se găsesc pe-
Nr. inventar: 10 270. tale, din care, două cite două, au o le•
gătură cu o altă petală, repettnd ast-
85. fel ,motivul bordurii. Printre aceste mo-
Farfuria datează din a doua ju- tive, din cerc porneşte cite o crenguţă,
mătate a secolului al XIX-iea. peste care s-a dat cu smalţ verde. Intre-
13 - Blharea

https://biblioteca-digitala.ro
194 Susana T6th 78

gul motiv este aşezat într-un cerc brun disc roşu, care este înconjurat de o stea
închis. cu şase brate. Linia despăr\itoare a col-
Farfurii asemănătoare se foloseau turilor stelei formată este din puncte, la
la la nuntă.
sărbiitori, capătul cărora se cite o crengu\i\
află
Dimensiunile: cu mai multe braţe.
Diametrul: 21,8 cm. Motivul stelar are culoarea roşie,
!nălţimea: 5,3 cm. conturul dublu este verde.
Nr. inventar: 10 271. Farfurie cu· caracter religios. Pr,"1-
jiturile uleioase servite în ele căpătau
forma motivului central, şi erau folo•
86.
site la Bobotează.
Farfuria datează de la începutul Dimensiunile:
secolului XX. Diametrul: 20,6 cm.
Este o piesă bine păstrată, doar Inăltimea: 4 cm.
smaltul este crăpat şi in unele tocuri
cojit. Inventar nr.: 10.272.
Motivele sint realizate cu aju-
torul pensulei şi a cornului cu care s-a 87.
tras un contur ieşit in relief.
Farfuria datează din a doua jumii-
Ornamentul de bordură: motivele tate a secolului al XIX-iea.
sini aşezate intre două cercuri paralele
Este o piesă întreagă, doar smal\ul
şi sini alcătuite din linii arcuite cu con-
este deteriorat. Smalţul este aşezat
tur dublu; pe cercul exterior de jur îm-
într-un strat gros.
prejur se găsesc semicercuri, iar pe de-
asupra lor un alt rind de semicercuri, Motivele sini realizate cu ajutorul
al cărui virf atinge cercul interior. Mo- pensulei şi al cornului.
tivele au culoarea roşie, iar conturul Ornamentul de bordură: intre
verde. două cercuri paralele de culoare roşie,

Ornamentul central este o compo• de jur, împrejur este desenată o ghir-


zitie alcătuită din motive vegetale în- landă compusă din şase lalele, tot de

chise într-un cerc. In centru se află un culoare roşie, cu mijlocul albastru, care

https://biblioteca-digitala.ro
79 Ceramica veche de Vama 195

sint legate de crengule cu şase frunze Ornamentul central este o corn•


verzi. pozilie vegetală şi geometrică, aşezată
Ornamentul central este o compo- circular. ln centru se află o spirală cu
zilie vegetală care se armonizează com- mijlocul roşu. ln jurul spiralei se află
plet cu ornamentul de bordură. petale aşezate în diagonală, iar în spa-
ln mijloc se găseşte o floare cu ţiul dintre ele se găseşte cite o cren-
şase petale realizate în culori alter- gu lă cu şase frunze colorate roş1:1 şi
nante de roşu şi albastru, în jurul ei o verde.
coroană de petale suprapuse, care este Farfurii asemănătoare erau folosite
înconjurată de discuri mici şi puncte în perioadele de post sau la parastas.
grupate.
Dimensiunile:
Farfurii asemănătoare se foloseau
Diametrul: 22 cm.
la sl1rbiitori, la nuntă.
!nălţimea: 4,3 cm.
Dimensiunile:
Diametrul: 21.5 cm. Inventar nr.: 10.274.
lniilţimea: 4,5 cm.

Inventar nr.: 10.273. 89.


Farfuria datează din a doua ju-
88. mătate a secolului al XIX-iea.
Farfuria a fost realizată la începu- Smallul este fisurat şi in unele
tul secolului al XX-iea. locuri cojit.
Smallul de pe margini este dete- Motivele ornamentale sini reali-
riorat, marginea exterioară este ciobilii. zate cu ajutorul pensulei şi al corpu-
lv!otivele au fost realizate cu aju• lui. Conturul este bine reliefat.
torul pensulei şi al cornului. Ornamentul de bordură: intre două
Ornamentul de bordură: Intre cercuri paralele, la distantă egală, sini
cercuri paralele de jur împrejur se află aşezate motivele alciiluite din linii ar-
petale lotiforme colorate cu roşu, des- cuite care formează semicercuri cu con-
părtite între ele de linii verticale, reali- tur dublu; interiorul lor este roşu, iar
zate din buline mărunte, de culoare conturul verde; sini aşezate cu dia-
verr.e. metrul pe cercul interior al vasului; pe

https://biblioteca-digitala.ro
196 Susana T6th 80

cercul exterior din linii paralele sînt


alcătuite raze, în formă de triunghi cu
baza pe cerc, vîrful lor căzînd intre
semicercurile de pe cercul interior; ra-
zele au culoarea verde.
Ornamentul central este o com-
poziţie de motive vegetale şi geometri-
ce, aşezate in diagonală. ln mijloc se
află o spirală cu un mijloc mai mare,
colorat roşu, cu marginea verde. In ju-
rul :sµin1lei, i:lşezate ln diagonală, se gl1·
sesc patru petale roşii, iar printre ele, in
formă de cruce, se află cite o crenguţă
cu cite două perechi de frunze, una
colorată roşu şi cealaltă verde.
zoomorfe şi geometrice, dispuse in
Farfurii asemănătoare erau folosite
formă de cruce. In mijloc se află o spi-
la sărbători (crenguta, simbolul pomu-
rală verde cu un mijloc destul de mare
lui vietii) şi perioadele de post (petale
colorat roşu. In jurul spiralei se găsesc
lotiforme).
ciorchini de struguri realizaţi din solzi
Dimensiunile:
în formă piramidală. Printre ciorchini
Diametrul: 22,3 cm.
se află flori cu şapte petale, colorate
lnălţimea: 4,2 cm.
în roşu.
Nr. inventar: 10.276. Farfurii asemănătoare, cu motivul
ciorchinilor de struguri, se folosesc Ia
90. nuntă.

Farfuria datează din a doua jumă­ Dimensiunile:


tate a secolului al XIX-iea. Diametrul: 23,5 cm.
lnălţimea: 4,5 cm.
Vasul este deteriorat, smaltul in
mai multe locuri cojii. Nr. inventar: 10.277.
Motivele sini realizate cu ajutorul
pensulei şi al cornului.
Ornamentul de bordură: bordura
91.
este împărlilă in cinci, motivele sint Farfuria datează din a doua jumă­
aşezate de jur împrejur, la distanţă tate a secolului al XIX-iea.
egală; intre două cercuri paralele se Este o piesă întreagă, doar smaltul
află semicercuri cu contur dublu, iar în este cojit în unele locuri.
jurul lor se găsesc raze; diametrul lor Motivele ornamentale sini reali-
este aşezat pe cercul exterior; cu baza zate cu ajutorul pensulei şi al cornului.
aşezată pe cercul interior sini desenate Ornamentul bordurii: pe margi-
triunghiuri cu contur dublu, asemănă­ nea farfuriei se găsesc trei cercuri pa-
toare cu o stea care are cinci colturi. ralele apropiate, pe cel interior sînt
Motivele au culoarea roşie, iar conturul aşezate motivele; bordura este împăr­
este verde. ţită în cinci, astfel semicercuri cu con-
Ornamentul central este o com- tur dublu alternează cu motivul razei,
poziţie alcătuită din motive vegetale, aşezat în formă de triunghi; semicercu-

https://biblioteca-digitala.ro
81 Ceramica veche de Vama 197

rile au culoarea roşie, conturul dublu şi mai lată, se găsesc buline albe în mijloc
triunghiurile sint verzi. cu cite un punct brun închis; marginea
Ornamentul central este o compo- farfuriei are o linie ondulată.
Ornamentul central: compoziţia
ziţie a motivelor geometrice şi vegetale
aşezate radial. ln centru se găseşte un
este realizată prin îmbinarea motivelor
disc roşu, care este înconjurat de un vegetale cu cele geometrice, aşezate în
formă circulară; in mijloc se găseşte o
cerc verde. ln jurul lui este aşezată o
Gpirală cu centrul roşu; în jurul spira-
stea cu patru col!uri, avind la virf
cite o săgeată. Intre bra\ele crucii se lei se aşează o coroană de frunze in
găseşte cite o crengulă cu trei perechi
culori alternante de roşu şi verde;
de frunze realizate în culori alternanta acest motiv floral este împrejmuit cu
de roşu şi verde. zece petale roşii, printre ele sînt de-
Farfurii asemănătoare se foloseau senate nişte crenguţe cu trei ramuri;
crenguţele sînt asociate cu cite o bu-
la sărbători religioase, la Boboteazii.
lină.
Prăjiturile uleioase servite ln ele preiau
forma ornamentului central. Acest gen de farfurii erau folo-
site în perioadele de post, la parastas
Dimensiunile:
dar şi la sărbători, la nuntă.
Diametrul: 23,4 cm.
lnălţimea: 4 cm. Dimensiuni le:
Diametrul: 24 cm.
Nr. inventar: 10.278. lnălţimea: 4,5 cm.

Nr. inventar: 10.279.


92.
Farfuria datează de la începutul 93.
secolului XX.
Smaltul de pe vas este crăpat şi Farfuria datează din prima jumă­
tn unele locuri cojit. tate a secolului XX.
Motivele sînt realizate cu ajutorul Este o piesă întreagă, doar smalţul
pensulei şi al cornului. este deteriorat in unele locuri.
Ornamentul de bordură: intre Motivele slnt realizate cu ajutorul
două cercuri paralele, pe o fîşie roşie pensulei şi al cornului.

https://biblioteca-digitala.ro
198 Susanu T6th 82

Ornamentul de bordură este aşe­ este lmpăr!ită in cinci. Aslfel, cu dia-


zat intre două cercuri paralele. O co• metrul pe cercul exterior, apar cinci
roană este compusă din patru flori sti- semicercuri roşii cu contur dublu, verde
lizate, legate Intre ele cu trei perechi înconjurate cu puncte. Intre semicercuri
de frunze, aşezate pe o tulpină formată sini raze in formă de triunghi, cu baza
dintr-o linie cu ondulaţii mărunte. aşezati\ pe cercul exterior. Razele sini
Ornamentul central este un motiv colorate cu small verde.
vegetal aşezat cu punctul de greutate Ornamentul central este o compo-
spre partea de jos a farfuriei. Motivul zi tie a motivelor pur geometrice şi ln
este compus dintr-o floare cu petalele acest sens se armonizează perfect cu
aşezate în formă de vîrtej, in culori ornamentul bordurii. ln mijloc se află
alternante de roşu şi verde, peste care un cerc mare impărlit în patru de o
apar puncte. Floarea este aşezată pe o cruce realizată din linii duble, colorate
tulpină cu cinci perechi de frunze alun- în verde. Cercul este roşu. Motivul s~
gite, colorate in verde. află într-un alt cerc, care este încon-
Farfurii asemănătoare se foloseau jurai de puncte.
ln sărbători, la nuntă. Farfurii asemănătoare se foloseau
Dimensiunile: la siirbători religioase, la Bobotează
Diametrul: 22 cm. etc., prăjil:irile servile ln ele aveau
lnălţimea: 4,5 cm. forma ornamentului central.
Nr. inventar: 10.280. Dimensiunile:
Diametrul: 23 cm.
94.
lnăllimea: 4,5 cm.
Farfuria daleazi\ clin a doua jumii-
Nr. inventar: 10.281.
tate a secolului al XIX-1-~a.
Este o piesă întreagă, doar smallul
este cojit în unele locuri. 95.
Motivele sini realizate cu pensula F1ufuria datează din prima jum.'.\-
şi cu cornul. Conturul tras de culoare
tate a secolului XX.
brun închisă este reliefat.
Ornamentul de bordură esle aşe­ Este o piesă întreagă, cu smal\ul
zat Intre două cercuri paralele. Bordura pulin deteriorat.

https://biblioteca-digitala.ro
83 Ceramica veche de Vama 199

Ornamentele sînt realizate cu aju- 96.


torul pensulei şi al cornului.
Farfuria datează din a doua ju-
Conturul tras cu cornul este bine mătate a secolului al XIX-iea.
reliefai. Smalţul farfuriei este fisurat şi co•
Ornamentul de bordură este aşe­ jil in unele locuri.
zat între două cercuri paralele. Pe cer- Motivele sînt realizate cu ajutorul
cul interior şi pe cercul exterior sini pensulei şi al cornului.
aşezate aceleaşi motive formate dintr-o Ornamentul de bordurii: pe o fişie
coroană de frunze compuse din petale Ială de culoare roşie, de jur împrejur,
roşii şi crenguţe, peste care s-a dat cu se găsesc discuri de culoare brun în-
smalţ verde. lnclinalia celor două co- chisă; motivul spre partea exterioară
roane este inversă, asigurind dina- este înconjurat cu o linie ondulată, iar
mismul motivului. spre interior de un cerc.
Ornamentul central este o compo- Ornamentul central este o com-
zi tie geometrică, aşezată in formă ra- poziţie realizată în stil geometric vege-
dialii. ln centru se yiiseşle o stea cu talizat, dispus in formo. radială, cu con-
şase brate, din care trei colţuri au cu- turul bine reliefat. In mijloc se afiii
loarea roşie, iar trei culoarea verde. In un disc mai mare de culoare roşie, care
virful braţelor este desenat cite un este înconjurat de şase brate stelare.
punct. In jurul stelei se găsesc şase La baza collurilor stelei se găsesc nişte
discuri, colorate alternativ în roşu şi petale cu baza pe discul din mijloc.
verde. Aceste petale se repetă pe verlicalci,
printre bratele stelei. In virful fiecărui
Farfurii asemănătoare se foloseau
colt se află cite o bulină mică.
cu ocazia sărbătorilor religioase, prăji-
Farfurii cu motive asemănătoare,
turile uleioase servite în ele aveau
cu un caracter sobru, se foloseau la
formă stelară sau de cruce. siirbălori bisericeşti, prăjiturile servile
Dimensiunile: în ele aveau formă stelară.
Diametrul: 23,2 cm. Dimensiunile:
lnăltimea: 4,2 cm. Diametrul: 22 cm.
lnălţimea: 4 cm.
Mr. inventar: 10.282.
Nr. inventar: 10.28~.

https://biblioteca-digitala.ro
200 Susana T61h 84

9'1. Dimensiunile:
Diametrul: 23,5 cm.
Farfuria datează din a doua jumă­ lnălţimea : 5 cm.
tate a secolului al XIX-iea.
Este o piesă întreagă, doar smal- Nr. inventar: 10.284.
ţul este cojit pe margine.

Motivele ornamentale stnt reali- 98.


zate cu pensula şi cu cornul.
Farfuria datează din prima jumă­
Ornamentul de bordură este aşe­
tate a secolului al XX-iea.
zat intre două cercuri paralele. Bordura
este împărţită în şase, la distante egale Vasul este spart. A fost restaurat.
sînt aşezate petale lotiforme, colorate Motivele ornamentale sint realizate
cu smalţ roşu. Intre petale sînt aşezate cu ajutorul pensulei şi al cornului.
raze, formate din linii paralele, aşezate Ornamentul de bordură este rea-
în formă de triunghi, cu baza pe cercul lizat din motive geometrice aşezate în-
din exterior, colorate în verde. tre două cercuri paralele. Linii arcuite,
Ornamentul central este o com- cu contur dublu, sînt aşezate cu dia-
pozilie geometrică aşezată in formă ra- metrul pe cercul exterior. Intre semi-
dială. ln centru se găsesc două cercuri cercuri cu diametrul pe cercul interior
se găsesc triunghiuri tot cu contur du-
paralele cu un mijloc verde, spaliul
blu, aşezate în formă de stea, la virf cu
dintre ele fiind roşu . ln jurul cercului cite o săgeată. Motivele au culoare ro-
exterior se găseşte o stea cu cinci brate şie, iar conturul este verde.
dintre care două sint verzi, iar cele- Ornamentul central este o com-
lalle trei sini roşii. l nlre co)turi sini pozi lie a motivelor vegetale şi geome-
desenate liniuţe asemănătoare cren- trice aşezate circular. ln centru se ană
guţelor. o spirală cu mijloc roşu, în jurul ei o
Farfurii asemănătoare erau folosite coroană de frunze, cu un punct roşu in

la sărbători religioase - cind prăjitu ­ mijlocul frunzelor. Acest motiv este în-
rile uleinasf' Sf'rvitP în ele avea forma conjur;,! de nouă petale lotiforme, rea--
unei cruci sau stea. lizate in culoare roşie. Intre pet11le se

https://biblioteca-digitala.ro
85 Ceramic<! veche de Vama 201

găsesc linii despărţitoare formate din


buline mărunte, peste care s-a dat cu
smalţ verde.
Acest tip de farfurii se foloseau în
perioadele de post, la parastas.
Dimensiunile:
Diametrul: 22,5 cm.
Inăl!imea: 3,5 cm.

Nr. inventar: 10.285.

99.
Farfuria dalează de la începutul
secolului XX. Ornamentul central este o com-
Marginea farfuriei este spartă, poziţie a motivelor vegetale şi geo-
smal!ul este deteriorat. Farfuria a fost metrice aşezată ln formă de cruce. tn
restaurată. centru se află o spirală, cu un mijloc
roşu destul de mare. tn jurul spiralei
Motivele sint realizate cu ajutorul
sini aşezaţi patru ciorchini de struguri
pensulei şi al cornului.
de culoare roşie. Printre aceştia se află
Ornamentul bordurii este aşezat petale cu contur dublu.
Intre două cercuri paralele pe o fîşie Farfurii cu motive asemănătoare
mai Ială, roşie. De jur împrejur sînt se foloseau la nuntă.
aşezate floricele formate din petale Dimensiuni:
alungite, de culoare brun închisă şi Diametrul: 25 cm.
Inălţimea: 4.5 cm.
albă. Printre motivele florale se află

crenguţe cu lnclinatii opuse. Nr. inventar: 10.286.

BIBLIOGRAFIE SELECTIV A

BĂNĂŢEANU, T., Aria populară bucovineană, Bucureşti, 1975.


Idem, Ceramica populară din Ţara Oaşu/ui, Bucureşti, 1958.
Idem, Portul popular din Ţara Oaşu/ui, Bucureşti, 1956.
BĂNĂŢEANU, T., FOCŞA M., Ornamentul în aria populară românească, Bucu-
reşti, 1963.
BRATU DELIA, Schimbilri de nivel cullural şi menta/ilaie oglindite în igiena popu/aril
din Ţara Oaşului, in „A.M.E.T.•, 1974-75, Cluj-Napoca, 1975.
P., BRESTYANSZKY, ILONA, Jsmerjiik meg a kercimicil, Budapest, 1976.
DUNĂRE, N., Ornamentica lraditionald comparată, Bucureşti, 1979.
FENYES ELEK, Magyarorszcig geograliai sz6tcira, voi. III, Pest, 1941.
FLORESCU, BOBU, FL., Un centru necunoscut de ceramică roşie Iustruilil de veche

https://biblioteca-digitala.ro
202 Susana T6th 86

tradiţie din Maramureş, in A.M.E.T., 1959-1961, Cluj-Napoca, 1961.


FLORESCU, BOBU, FL., MOZES TEREZA, Ceramica popu/ard din regiunea Crişana,
Oradea, 1967.
IURAŞCIUC, I., Obiecte ceramice de capacitate din centrul de o/dril Vama, in Salu
Mare, Studii şi comunicdri, Satu Mare, 1975.
Dr. KOS KAROLY, Nepelet es nephagyomciny, Bucureşti, 1972.
PETRESCU, PAUL, Motive decorative celebre, Bucureşti, 1971.
SLATINEANU, B., Studii de artă popu/ard, Bucureşti, 1972.
SLĂTINEANU, B., STAHL, H. P., PETRESCU, P., Aria populară. Ceramica, Bucu-
reşti, 1957.
SOPRONI OLIVER, Bizcinci halcisok a lelsoliszai kercimiciban tn Neprajzi Ertesito,
Budapest, 1959.
STAHL, P., PETRJ:SCU, P., Ceramica smălţuită românească din 1·ransilvania, ln S.C././\.,

1956, nr. 1-2.


SUCIU, C., Dicţionar istoric al localităţi/or din Transilvania, volum II, Bucureşti, 1968,
ŞTEFĂNESCU, D., I., Aria veche a Maramureşului, Bucureşti, 1968.
UJVARI ZOLTAN, Vircig a magyar nepi kullurciban, Debrecen, 1972.
ZDERCIUC, B., PETRESCU, P., BĂNĂŢEANU, T., Aria popu/ard in România, Bucu-
reşti, 1964.
ZDERCIUC, S., Ceramica popt1/ard din Ţara Lăpuşului, in Mar ma/ia, I, Baia Mare, 1969.
Idem, Ceramica nesmdlţuilă din judeţul Maramureş, ln A.M.E.T. 1971-1973, Cluj-Na-
poca, 1973.

https://biblioteca-digitala.ro

S-ar putea să vă placă și