Evoluția paleogeografică a acestui sector montan este strâns legată de evoluția

Carpaților Occidentali și , în general , de evoluția întregului lanț carpatic. Încă

din precambrian are loc individualizarea șisturilor cristaline , fiind mult mai
bine conturate în silurian , în urma orogenezei caledoniene și mai ales în
carbonifer ca urmare a mișcărilor hercinice care au afectat întreaga catenă
carpatică și munții din Europa Centrală până în Dobrogea de Nord. Din carbonifer ,
până la sfârșitul mezozoicului, Carpații au fost supuși succesiv mișcărilor
orogenetice , proceselor vulcanice și metamorfice cu implicații asupra zăcămintelor
naturale. Înălțarea acestei zone , ca de altfel a Carpaților , se produce în
cretacic (mezozoic) în urma orogenezei alpine , având loc , totodată , mișcări de
prăbușire , formându-se o serie de depresiuni ( Gurahonț , Brad) , care au
funcționat ca domenii lacustre , în care râurile carpatice au depus sedimente. După
cretacic , Carpații Apuseni sunt supuși proceselor de modelare , formându-se
platformele de eroziune , cu altitudini mai mici decât cele din Carpații
Meridionali (Borăscu- 2000 m; Râu-Șes- 1200 m - 1600 m; Gornovița sau a
Predealului- 1000 m) , datorită înălțării mai puțin spectaculoase a Carpațiilor
Occidentali față de cei Meridionali. În paleogen au loc numeroase transgresiuni și
regresiuni marine în bazinele depresionare precum și consolidarea maselor de orogen
carpatic. Datorită erupțiilor vulcanice din a doua jumătate a neogenului s-au
înălțat Munții vulcanici Metaliferi.

Definitivarea înălțării Carpațiilor Apuseni se realizează la începutul

cuaternarului. În această perioadă are loc retragerea apelor din depresiuni și
formarea rețelei hidrografice. Tot în cuaternar are loc diferențierea speciilor
vegetale pe trepte de altitudine și tot acum apare omul , care va contribui activ
la modelarea mediului geografic.