Sunteți pe pagina 1din 16

Curs de Monahismul Oriental, An I, Sem 2- Șerban George Adrian a

P
ge

Șenuti din Atripe

Egiptul de Sus – 333

Prinţii săi se numeau Abulcus şi


Daruba

După ce Daruba rămâne însărcinată, aceasta, af


numim

aşa) se întâlneşte cu un grup de monahi care îi vorbes

pântecelui ei. Deasemenea are un vis în care apare o


într-o

mână avea crucea, iar în cealaltă pâinea. Femeia îi sp


iubeşte şi se

roagă lui Dumnezeu pentru ea. Astfel îi spune: Îngerul


naşte

rodultau care va fi binecuvântat pentru tine. Vedem din


prevestirea

faptului că urmează să se nască din Daruba un rod bin


Senuti.

Daruba şi Abulcus munceau din greu, cumpăra o


îngrijire

unui cioban. După ce se naşte Senuti părinţii acestuia

păstor, dar să se întoarcă seara acasă. Astfel, Senuti î


oile. De la o sale

vreme acesta nu mai ajungea acasă fapt care i-a). îngrijorat


Ava Pingoul
pe părinţi.
moare,Iniţial
iar Senuti
ei erau
ajunge la conducerea
liniştiţi, aceasta

dar cu timpul devin îngrijoraţi, merg să vorbească


dincucorespondenta
pastor, dar acesta
lui Senuti
le spune
cu Timotei
c ail al Alexandriei.
trimite până la

acasă în fiecare sear ape copil. Într-o seară pastoral


moartea
îl urmăreşte
sa la vârsta
şi constată
de 118 ani.
că Senuti
Se pare că a participa
nnu însă nu

mergea acasă, ci ajungea la o baltă a Nilului, seaveam


afundadovezi
în ea rugându-se
în ceea ce priveşte
cu mâinile
participarea
îi sa la Si
sus, Ecumenic.

degetele fiindu-I ca nişte făclii. Văzând acestea pastorul


În calitatea
îl trimite definitive
de egumen pe al
Senuti
mănăstirii Albe, Senuti
acasă. duh

Ajuns acasă părinţii hotărăsc să-l trimită la o mănăstire


nou mănăstirii
unde unchiul
şi faceDarubei
să crească
era stareţ,
numărul monahilor d
mănăstirea
anume la mănăstirea Alba, înfiinţată de monahul Pingoul. Aici erau 30 de călugări care
trăiau până la 4.000 de personae la moartea sa. Mănăstirea

după rânduiala stabilită de duhovnic, o rânduialăcălugăriţe.


mai aspră decât cea a Sfântului
Pahomie (
Senuti avea o deosebită activitate duhovnicească
toate alimentele animaliere erau social
interzise).
şi naţionalist prin excelenţă. O preocupare a sa a fost d
După cum am spus, Senuti se naşte în 333. creştinism
Sfântul Pahomie în 292. Astfel,
Senuti era
ducând o muncă misionară foarte grea. De asemenea
copil când comunitatea Sfântului Pahomie era în floare. Menţionăm faptul că la 9 ani
păgânismului. Se spune că acesta ieşind din mănăstire
Senuti
construia
merge în mănăstire. Aici învaţa carte şi îşi însuşeşte credinţa ortodoxă. Lucrează cu
biserici în locul lor. Aceste fapte ale sale i-au adus în fi
seriozitate şi astfel progresează în duhovnicie. Despre
însă părinţii lui nu mai avem
informaţii. Ei
năvăleşte o mulţime de oameni care îl iau pe Senuti de
erau egipteni autentici. Spunem acest lucru deoarece
fără Egiptul foarte devreme a fost
locuit de
ca autorităţile să poate intervenii.
coomunitati neegiptene. Odată cu cucerirea Egiptului de către Alexandru cel Mare
În ceea ce priveşte sistemul monahal al mănăs
aveam de-
chinovial. Cu
a face cu o elenizare
toate acestea, stareţul permitea că în jurul mănăstirii s
brutală.
traiesca
Senuti rămâne în mănăstirea lui Pingoul multă vreme ( Pingoul era unghiul mamei
într-un regim eremitic. Însuşi Senuti se pare că practică acest lucru. În acest fel, a
P
avantajele
ge
vieţii eremitice şi cele ale vieţii chinoviale se întâlneau şi se completau în viaţa fiecărui

monah. De 4 ori pe an se întâlneam totuşi toţi monahii. Această obligaţie o aveau şi 2


eremiţii.
Senuti face carieră în secolul V când sentimenta
Întâlnirile despre care vorbim aveau loc sâmbătă după cum mărturiseşte Beza,
Constantinopol
succesorul lui
era în vogă.
Senuti. Senuti militează pentru păstrarea limbii copte în Biserică, bineînţeles împotriva
Senuti a scris foarte mult. Este socotit părintel
limbii copta. În

greceşti. El se implica în eradicarea nedreptăţiloromiliile


sociallesale seceea
şi în constată un interes
ce însemna deosebit pentru pro
acţiuni
care doar

urmăreau că cetăţenii egipteni să aibă drepturi înpentru


fata cele religioase. Într-o omilie găsim îndrumări pe
vreme. păstrează

Senuti se găseşte în fruntea mişcărilor de scrisori ale împotriva


rezistenţă lui Senuti autorităţilor
către Timotei al Alexandriei şi un
imperial; Mare.

Altele sunt
organizează acţiuni de împiedicare a navelor încărcate adresate
cu grâne careunor personalităţi
urmau să bisericeşti sau l
părăsească ca

obiect
Egiptul; se ridică împotriva idolatriei greco-romane. critică violentelor
În susţinerea păstrăriilalimbii
care cei bogaţi
copte în şi salariaţii s
Multe
Biserică, Senuti se foloseşte de acel sentiment de dispreţ faţă de elementele eterogene.
Astfel, predici împotriva idolatriei. Altele tratează teme cu cara

dogmatice
el nu a primit în mănăstirea să monahi de altă origine decâtale
ceaBisericii.
egipteană. Aceasta a
făcut că Teologia lui este cunoscută şi apreciată. La Sino
informaţiile despre sistemul său monahal să fie foarte puţine
remarcat în izvoarele
printre greco-
specialiştii Sfântului Chiril.
latine.
Senuti a avut o vocaţie de conducător. A făcut că
Istoricii îl considera unul dintre primii factori de eliberare
creştinismde sub dominarea elino-

romana. şansa eliberării lor de sub proprietarii de pământ. El ar


Curs de Monahismul Oriental, An I, Sem 2- Șerban George Adrian
sprijinul

emancipării personale a omului. A fost ideologul unor a


creştine.

Monahismul lui Şenuda era o speranţă pentru sc


oamenilor de jurământ.
Curs de Monahismul Orie
rând. Prezenţa unui număr mare, chiar foarte mare de oameni în mănăstiri însemna şi o

educaţie pentru această


populaţie.

Şenuda creează noi speranţe pentru o societate mai bună, nu doar pentru viaţa
de după

moarte, dar şi pentru cea de aici. Prin Şenuda se împlinea un gol al societăţii creştine.
Se

crează în Egipt un nou tip de relaţii sociale bazate pe relaţia cu Harul lui Dumnezei.
Senuta îi

face pe oameni să lupte pentru ei înşişi contra celor care îi asupresc. Pentru Senuta era
de

neconceput ca pe lângă mănăstire să existe sărăcie, iar în mănăstiri îndestulare:


Iubirea de

săraci este pom cu roade pentru oamenii din toate timpurile....Nevoinţa monahului
pentru

unirea cu Duhul Sfânt are drept roadă iubirea faţă de


aproapele.

Senuti a produs un riviniment în cultura egipteană

culturale arabe. Opera sa a făcut din mănăstirea Alba un centru cultural, traducându-se
aici

Sfinţi Părinţi şi apărând, aici, versiunea coptă a Bibliei. De asemenea la mănăstirea


Alba

exstra o mare bibliotecă.

În Mănăstirea Alba există o disciplină strictă.


un

jurământ: Eu jur în faţa lui Dumnezeu ... cuvintele buzelor mele sunt mărturie că nu
doresc

să-mi murdăresc trupul, că nu voi fura, nu voi minţii, nu voi face lucruri ruşinoase în

secret...Dacă nu voi fi credincios să fiu alungat din Împărăţia Cerurilor. Dumnezeu să

distrugă sufletul şi trupul meu în focul iadului dacă voi încălca acest
- după unii ar fi un epitet după Horep;

- un savant egiptean spune că numele Sinai vine d

munte acoperit cu plante

- după un elghez, Stanlay, numele vine de la SINAI


În Mănăstirea Alba existau două
mărăcine
servicii:

a. de dimineaţă; - alţii consideră că numele de Sinai vine de la zeul


b. de seară; LITURGHIA SE SĂVÂRŞEA SÂMBĂTĂ ŞI DUMINICĂ
această zonă înainte de stabilirea anahoreţilor c
În Mănăstirea Albă existau două mese pe zi. acolo.
sever.
Dacă în nord relieful este apropiat de câmpie (de
avem
Şenuda moare la vârsta de 118 ani. Îi urmează Beza – Zenovius. Comunitatea,
culmi muntoase. Ex: 2.244metri are Sinaiul. Muntele S
încet
Munţii aceştia nu au pic de vegetarie, deşi în apoftegm
încet, se depopulează. În secolele XI-XII mănăstirea va fi folosită de armenii din Egipt.
păduri,
În
astfel încât, spre exemplu, Sfântul Atanasie merge 3 z
secolele XIII-XIV va fi restaurată, dar nu va mai fi o comunitate puternică. În 1984 se
reia Teba.
activitatea culturală în Mănăstirea Începuturile monahismului în Peninsulă Sinai
Alba. munte,

după trecerea evreilor prin el, totdeauna a fost un loc d


acest
Curs de Monahismul Orie

Începuturile monahismului în Peninsulă


Sinai

Există mai multe puncte de vedere cu privire la provenienţa numelui de


Sinai:
330 a

construit pe locul unde se găseşte( găsea) Rugul Aprin


Maria

şi un turn unde să se retragă monahii care vor fi fost a


Sfântul
loc de pelerinaj a fost preluat şi de către creştini. Pentru primele forme monahale în
Sisoie se va muta din Schit în Mănăstirea Sfântului At
Muntele
aici
Sinai trebuie să ne oprim la jumătatea secolului III de când avem informaţii că în Sinai
cca 70 de ani când se retrage într-un oraş.Sfântul se g
existau eremiţi creştini. Din păcate anahoreţii aumonah
avut de suferit din partea invazilor
barbare.
din Răit ceea ce arată că în Răit există o comunitate m
Teodoret
Se consemnează faptul că la sfârşitul secolului III, la începutul domniei lui Diocletian,
al Cyrului
anahoreţii au fost atacaţi de hoarde din Etiopia care au ucisa scris
pe ceio din
lucrare în care
grotele vorbeşte despre ana
muntelui.
spune
Informaţia a fost consemnată de un pelerine diacon plecat din Alexandria spre pustnicii
din acesta, Sfântul Iulian Sabaş, unul dintre primii întemeie
în
Sinai. El spune că acei Barbari au ucis 39 de pustnici în mănăstirea Răit şi 38 în Sinai,
Muntele Sinai unde a rămas o vreme. Cu ucenicii săi c
măcelărind şi populaţia din Faran. De asemenea etiopienii au foat sir obi, dar revenind
la Muntelui Sinai.

corăbii au constatat că acestea lipseau. Prin urmare îiTot


ucidOrientul
per obi,Apropiat a fost
după care se un spaţiu în care s-a
omoară între
constantiniana. În acest sens avem date în secolul IV d
ei. un lung

pelerinaj pe
Atacurile din partea necreştinilor nu i-au împiedicat în acele locuri.
anahoreţi săÎnse1884 se găsesc anumite no
stabilească
în care se

consemnează
Muntele Sinai, mai ales în sud, de unde se extend importante
în est şi în vest. informaţii despre acea perioa
Se constituie
numeroase Sinai

aşezăminte în Muntele Horeb sau Sinai, centrul existau mai Aprins


fiind Rugul multe aşezăminte
sau Faranul.monahale: Unii monahi
Anahoreţii bisericuţă,

trăiau în peşteri, rugându-se zilnic şi luptându-seprobabil cea a lui Iulian Sabaş, de asemenea se găsea
în a practica
sfinţenia. pe care o

regăsim
La începutul secolului IV, când Sfântul Atanasie se şistabileşte
astăzi acolo. Egeriase
la Kolzum, spune că a mâncat fruc
constată o că

există
prezenţă mai numeroasă a anahoreţilor în peşterile dinvegetaţie, faptSfânta
Munţii Sinai. contrarElena
cu situaţia
pela din
present. a
P
Curs de Monahismul Oriental, An I, Sem 2- Șerban George Adrian
ge

5
Monahii au trăit în condiţii diverse, având, după u

partea necreştinilor. Spre exemplu, despre necazurile


Sinaitul.

El spune că arabii au năvălit în Muntele Sinai pentru a


a-i

lua robi. Nil Sinaitul scapa greu; la rândul său fiul său s
sclav.

Va fi dus în Răsărit de unde va fi cumpărat ca sclav de


acesta
Nil îşi va regăsi băiatul. Episcopul de Eluza îi va hiroto
preoţi1.

La sfârşitul secolului IV în Sinai îşi face apariţia u


Silvan.

Originar din Palestina, trăieşte o perioadă în Egipt, în S


cu

câţiva ucnenici stabilindu-se în Muntele Sinai după car


dintre

ucenicii săi, Netras, va ajunge episcop în Faran, alţi uc


însoţi în

Palestina, iar Marcu, poate cel mai învăţat, moare foar


tânăr.

Despre anul 570 avem informaţii despre viaţa din


(

Piacenza ) care spune că a găsit în Sinai călugări care


beşica.

O asemenea informative o regăsim şi sin Viaţa Sfântu


Eftimie.
Dat fiind faptul că monahii erau tulburaţi de necreştini, împăratul Iustinian a vrut să a
P
asigure monahilor din Sinai liniştea. Astfel împăratul detasaza un corp de armată pentru ge
a-i

apăra. De asemenea este construit un castru în interiorul căruia se va construe şi o 6


biserică.
Curs de Monahismul Orie
Biserica există şi astăzi -> Sfânta
Ecaterina.

Odată cu cuceririle arabe încet încet Biserică şi creştinismul oriental a primit şi

primeşte lovituri continue. Monahii din Sinai îi cer lui Mahomed acordarea unui sprijin în

acest sens. Concep un act2 care să constituie apărarea monahilor din Sinai în fata
atrocităţilor

arabe. Astfel, o perioadă monahii din Sinai au linişte. Mai târziu, Selim I cere actul

respective, mănăstirea rămânând mai departe


ocrotita.

• Perosnalitati ale Sinaiului:

- Sfântul Ioan Moscos

- Sfântul Atanasie Sinaitul

- Sfântul Ioan Scărarul3 – secolul VII

- Sfântul Grigorie Sinaitul – secolul XIV

1 De la Nil Sinaitul avem cateva scrieri in Filocalie 2 Cunoscut si ca

adreseaza egumenului Ioan. Primele 20 cap. trateaza viciile care afecteaza viata,
vorbind despre virtutiile pe care trebuie sa le urmeze monahul.
Curs de Monahismul Oriental, An I, Sem 2- Șerban George Adrian
Irod cel Mare va cuceri Gaza, dar după moartea

Conflictele dintre filisteni, locuitori ai Gâzei şi evrei nu a


Hr.

Evreii ard o parte din Gaza în ciuda faptului că aceasta


împăratului

roman. Împăratul Adrian vizitează de mai multe ori Gaza

vizite locuitorii din Gaza i-au făcut o cinste deosebită c


zeului
Monahismul în Palestina
Zeus. Se pare că rivaliza cu templul din Ierusalim. Dup
evrei

va numi Gaza oraş pentru sclavii evrei în mod


A. Începuturile monahismului în oficial.
Gaza
În sec. IV-V Oraşul este numit Civitas splendidă
dată
Gaza este unul dintre cele mai vechi oraşe din Orientul Apropiat. Pe la 1.500 I.
Hr. va fiind tocmai prosperitatea să.

fi cucerit de egipteni care îl părăsesc în 1200 I Hr. CândMesajul creştinde


este cucerit spre Gaza
către a pătruns foarte greu
filisteni
care vor
fanatismului acestora. Cu toate acestea, datorită misio
încet de Egipt, însă rămâne un oraş
rămâne acolo. După câteva sute de ani va fi recucerit
filistean.
comunităţi creştine lângă Gaza, iar mai apoi au pătrun
În 734 Gaza va fi cucerită de asirieni. 333 Gaza avafost
fi cucerită de Alexandru cel Mare. În
90 i.
crunt persecutată. Ex: La 31 aug. Biserica comemorea
martirizate
Hr. Alexandru Ianeus, regale iudeilor, după un asediu de unînan, distruge complet
Gaza şi va
Gaza. Eusebiu de Cezareea relatează împrejurările în
construe un nou oraş care se va bucura de o mare creştinii
prosperitate. În 63 romanii, prin
Pompei,
în timpul domniei lui Diocletian. Între creştinii de care m
cuceresc Palestina. Pompei acorda independent Gâzei deoarece locuitorii din ţinutul
Timotei, Agapie, Sf. Tecla.
Şesul
În 307va fi chinuit preotul şi apoi episcopal
Silvan. Iudeu. Astfel Gaza va
Sefela i-au acordat ajutor în luptele pentru cucerirea Regatului
prospera
Lucrurile se schimbă odată cu pacea constantini
devenind un centru important în Mare Mediterana, pe ţărmul
Mare Gaza ajunge centru episcopal. Iulian Apostatul d
Palestinei.
determină pe locuitorii Gâzei să se dea la nenumărate
ezareea,atrocităţi.
ProcopiusÎn această
din Cezareea,
perioadă
Zosima-mare
pe jurist,
retor.
scaunul episcopal din Gaza au păstorit episcopi curajoşi cum
ar fi: În 541-542 din ordinal Împăratului Iustinian are lo

- Episcopul Irenion – în timpul lui se construieşte


reglementa
Biserica
o situaţie
Păcii, considerate
tulbure din Egipt, mai précis conf
a fi
necalcedonieni. De asemenea la acest sinod se vor di
Semnul de împăcare dintre creştini şi monofizism
necreştini;
sau diofizism.
- Episcopii Eneas şi Porfirius urmează lui Irenion. Porfirius rămâne o
În urma războiului de la Tadoun din 634-635 Gaz
mare
Creştinii au de suportat atrocităţi deosebite. Ulterior Ga
Personalitate. Când ajunge episcop în Gaza existau două biserici şi opt temple. La
atenţie
moartea să
din partea musulmanilor deoarece acolo se găsea mor
nu mai există nici un temple păgân. Porfirius ajuns la Ierusalim petrece o perioadă
Mahomed.
acolo,
În apropiere de Gaza avem o viaţă religioasă p
după care se retrage, rămânând cinci ani într-o peşteră. Se îmbolnăveşte, este adus în
monahismului
Ierusalim şi hirotonit preot la 40 de ani. După scurtă perioadă de timp pe Porfirius îl
extraordinar adus de către Sfântului Ilarion. Ilarion
cunoaşte
Părinţii
mitropolitul de Cezareea. Astfel, Porfirius este hirotonit episcop pentru Gaza. Aici are o
săi erau păgâni înstăriţi. Ilarion este trimis la studii în A
activitate deosebită, în ciuda unei rezistente puternice
un datorită refuzului locuitorilor
Gâzei
tânăr sârguincios. Timpul petrecut în Alexandria i-a fav
împotriva creştinismului. Curs de Monahismul Orie

Conflictele cu păgânii au continuat, însă datorită misiunii creştine s-a ajuns ca în


Gaza

să nu mai existe păgâni. Împăratul Arcadius da o lovitură decisive păgânismului. Printr-


un

edict al împăratului în Gaza s-a intrzis păgânismul. În acest sens zelul lui Porfirius şi al

monahilor de acolo nu trebuie neglizat. Mânia, Gaza, Atedon


acea

zonă.

În Gaza înfloreşte o activitate culturală deosebită, funcţionând o celebra scoala de

retorică şi de drept. Sunt semnalate anumite personalităţi care au ieşit din Gaza:
Eusebiu de
decât

şase uncii de orez cu câteva legume. După această vâ


sănătatea să.

Foarte devreme Ilarion primeşte darul facerii de m


femeie
creştinismul. În jurul anului 300 se vorbea foarte mult de Sfântul Antonie. Astfel, Ilarion
care nu putea avea copii.
porneşte spre pispir pentru a-l cunoaşte pe Antonie. Nu se va mai întoarce curând de
În jurul tânărului ascet se adună oameni. Foar
acolo,
sute şi
rămânând lângă marele ascet Antonie. După o perioadă de timp Ilarion se întoarce în
mii de oameni. Se infinteaza schituri şi mănăstiri. Com
Gaza,
creeze
fiind în vârstă de 18 ani. Vinde averea moştenită, renunţând la tot ce avea şi se
problem, fapt care îl determină pe Ilarion să înţeleagă
adânceşte într-
rezultatele
o zonă pustie şi primejdioasă spre sud, la o distanţă de 7 mile de localitatea Majoba. În
pe care şi le-a dorit. La 65 de ani hotărăşte să părăsea
ciuda
împiedicat de
rezistenţei din partea apropiaţilor, Ilarion se stabileşte în acel loc
către ucenici. Astfel Ilarion se închide în chilia sa, refuz
spre a
aceastea ucenicii îi permit să meargă în pustiu. El plec
scăpa de moarte, spune biograful său. La nici 20 de ani îşi asumă un regim de viaţă
ucenicii au
auster.
pornit în urma lui cu sutele. În satul Betelia îi oblige pe
Avea o haină din sac peste care purta un cojoc primit de la Sfântul Antonie. În ceea ce
40 de
priveşte hrana acesta mânca doar câteva smochine pe zi. Cântă imne şi înaltă
ucenici. Pe acesia i-a ales chiar el. Ei i-au urmat până
rugăciuni la ore
Quolzum Ilarion va părăsi mănăstirea, întorcându-se în
fixe. Muncea pământul şi împletea coşuri. Ca adăpost îşi construieşte o chilie din
Afroditon.
trestie. Stă
Aici renunţa la ceilalt ucenici, căutând să scape de per
aici până la vârsta de 20 de ani. Fericitul Ieronim spune că acesta chilie se păstra cam
a cu el
până în
stabilindu-se într-o regiune deşertica. Chiar şi aici lume
384. Chilia era înaltă de cinci picioare şi mai lungă decât lungimea trupului lui Ilarion.
caute. Se
Dădea
întoarce în Alexandria, este prins şi exilat de către auto
impresia a fi un mormânt. Ilarion îşi tundea părul o dată pe an. Dormea direct pe
Egipt, după
pământ; nu
cere merge în Libia, iar de aici ajunge în Sicilia unde s
îşi spală sacul pe care îl purta. Ştia pe de rost Sfânta Scriptură pe care o recită.
este
După 21
cunoascut de lume, devenind celebru pentru minunile
de ani Ilarion se hrănea cu linte înmuiată în apă. Între 31-35 de aninu mânca într-o zi
în a
P
Sicilia. Ajungând în Dalmaţia Sfântul Ilarion oroara un monstru care îi teroriza pe ge
localnicii

acelei zone. Pentru a nu fi cinstit va părăsi localitatea stabilindu-se în Cipru, la Pafos. 9


La
Curs de Monahismul Oriental, An I, Sem 2- Șerban George Adrian
scurtă vreme va fi din nou cunoascut de către oameni.

stabilindu-se într-o insulă de lângă Cipru unde rămâne


pământ

fără să întrebe al cui este. Administratorul acelei insule


îl

vindeca pe acesta de neputinţa pe care o avea şi astfe

Gazanus moare. Moare şi Ilarion lăsându-I lui Isihios u


moştenire

Evanghelia pe care nu a parasite-o toată viaţa. După 1

dezgorapa şi îi duce în mijlocul unei comunităţi


monahale.

Ilarion a încercat să facă în Palestina ceeea ce S


anume

un monahism puternic. Despre comunitatea lui Ilarion


însă

existenţa unor schituri în Palestina, probabil construite


Sfântului

Ilarion!

! Ilarion cel Mare nu a scris nimic.

CURS IV - 24.III.2015 -cont

În secolul III Origen este chemat în Palestina de

fondează o şcoală. Cezareea era capital provinciei, lim

această regiune creştinismul nu a avut mare success,


secolului a
P
al IV lea când avem de-a face cu o migrare a călugărilor din Nitria spre Palestina. Acest ge
lucru

a continuat şi în secolul V. De asemenea se pare că patericul egiptean a fost scris în 1


Palestina.

Prin anul 400 vine în Palestina Sfântul Silvan cu ucenici cu care fondează mai multe 0
mănăstiri. Dintre ucenicii săi îi menţionăm pe: Zaharia, Marcu, Netras, Zenon. Un rol
aparte

l-a jucat Zaharia. Netros ajunge episcop în Faran, Mărcuş rămâne mereu apropiat

duhovniceşte de către Silvan fiind uncenicul preferat al acestuia datorită faptului că era
şcolit,

fiind copist. Sfântul Silvan era în relaţii foarte bune cu Moise Egipteanul din Schit. Se

păstrează de la el câteva Apoftegme în Pateric. Silvan şi ucenicii săi se pare că


părăsesc

Schitul prin 380. În Sinai locuiesc în chilii, mâncând odată pe zi la ceasul al nouălea.
Despre

Sfântul Silvan se spune că era un părinte care avea darul vederii înainte şi al rămânerii
în

extaz. După moartea sa (412), trupul lui se pare că strălucea, mărturie despre această
având

de la un ucenic de-al său.

Sozomen ne spune că Zaharia va fi cel care va conduce comunitatea de acum


înainte.

Zaharia este cel care joacă un rol important în gaseirea moaştelor Sf. Prooroc Zaharia
acestea
Curs de Monahismul Oriental, An I, Sem 2- Șerban George Adrian

fiind găsite în Madabab. În 415 o parte din moaşte sunt duse la Constantinopol, altele
fiind

duse de asemenea la mănăstirea Sf. Melania. Sozomen spune că lângă mormântul Sf.
Zaharia

s-a descoperit trupul unui copil care avea o coroană pe cap. Se pare că osemintele
acelui copil
erau de la unul dintre fii regelui în timpul căruia a fost ucis
profetul.

Despre Zenon se spune că a fost părintele duhovnicesc al lui Petru Ibernul. Petru

Ibernul era fiul regelui Georgian Bosmaios Nabarnugi. El a fost trimis la Constantinopol,

după care prin 438 ajunge în Palestina unde va fi primit în mănăstirea construită de
Melania

cea Tânără. Este călugărit, urmând mai apoi, în 445 să se stabilească mă Maiuma unde
va fi

hirotonit preot, iar mai apoi episcop. După Sinodul Ecumenic din 431 Petru se retrage în

Egipt unde îl hirotoneşte pe Timotei Ecluzul, după care revine în Palestina. Aici va avea
o

influienta deosebită în mediile intelectuale de unde va ieşi un mare teolog, anume Sever
de

Antiohia. Petru de Maiuma e recunoscut ca un om foarte cultivat fiind considerat autorul

tratatelor aeropagitice.

La sfârşitul secolului V în regiunea de lângă Gaza a venit Ava Seridos care


va

fonda o mănăstire. În această mănăstire vor excela Sf. Varsanufie şi Ioan. Cei doi
răspundeau

în scris întrebărilor duhovniceşti adresate de unii laici prin intermediul scrisorilor.


Întrebările

şi răspunsurile se păstrează fiind publicate si la noi în Filocalie. De la Vasanufie avem


396 de

scrisori, în timp ce, de la Ioan avem 446. Dintre ele o marte însemnată sunt adresate
Avei

Dorotei. Acest Dorotei s-a născut într-o familie creştină şi înstărit, lucru care i-a permis

poate studia. Dintre scrierile lui Varsănufie şi Ioan 100 se adresează lui Dorotei, care în
final

va ajunge ucenicul celor doi. După moartea lui Seridos şi Ioan şi după ce Varsanufie

întrerupe contactele cu lumea, Dorotei va paarasi mănăstirea şi se va aşeza între Gaza


şi

Maiuma. Moare între 560-580. Dorotei înfiinţează o şcoală în mănăstirea pe care o


fondase.’

Avem o serie de conferinţe şi scrisori de la el, conferinţele fiind scrise într-un stil
foarte

îngrijit. Nu sunt lucrări de o profunzime teologică. Au fost traduse în vol. 9 din Filocalie.

Este primul care scrie despre Conştiinţa


morală.

Dorotei face trimitere la Zosima -Maria Egipteanta. El a fondat o mănăstire în

Sindenoi, la nord de Gaza.


Curs de Monahismul Oriental, An I, Sem 2- Șerban George Adrian
a
P
ge

S-ar putea să vă placă și