Însămânțarea artificială la scroafă

Inseminările artificiale (IA) reprezintă o reprezintă o alternativă reală de intensivizare

a reproducției la suine, efectele reflectându-se prin procentele de fertilitate și avantajele
clasice pe care le oferă.

Depistarea scroafelor în călduri

Scroafa este un animal poliestric, cu cicluri sexuale care se succed tot timpul anului.
La această specie, mai ales în condiţiile creşterii de tip industrial, se poate realiza o
planificare a montelor şi a fătărilor în tot timpul anului.
Scroafele manifestă bine faza estrală, şi astfel se pot depista şi programa la
însămânţare relativ uşor. Studiile comportamentale au stabilit că reflexul de imobilitate
este însoţit de guiţatul particular al scroafelor (fenomen acustic), de fenomene olfactive
(datorită feromonilor), fenomene optice (date de imaginea vizuală a vierului), aspecte
gustative (inapetenţă de diverse grade) şi aspecte tactile .
Deoarece perioada de călduri la scroafă durează 2-4 zile şi are loc eliberarea
succesivă a ovulelor după circa 1 6 - 1 8 ore de la apariţia căldurilor (chiar 24 - 35 de ore),
însămânţarea artificială trebuie efectuată a doua zi după depistarea căldurilor, iar dacă este
posibil să se repete la 8 - 20 ore.
Depistarea scroafelor în călduri se efectuează cu un vier încercător lăsat liber printre
boxele cu scroafe. Scroafele în călduri manifestă simptome caracteristice fazei estrale,
datorită acţiunii continue şi prelungite a hormonilor estrogeni. Titrul seric al estrogenilor
este întreţinut de secreţia acestora de către foliculii maturi şi preovulatori. Ovularea
foliculilor se produce treptat şi consecutiv, iar pe măsură ce foliculii scad ca număr, scade
şi titrul de estrogeni, iar scroafa va manifesta semne caracteristice estrului din ce în ce mai
şterse până la dispariţie. Pe ovare în perioada estrală pot ajunge la maturitate şi să ovuleze
un număr de 20 - 25 de foliculi. Datorită tipului de sistem nervos al scroafelor, acestea
manifestă în general bine şi foarte bine faza estrală. Se descriu două categorii de
simptome, în funcţie de locul de acţiune a estrogenilor (tractusul genital, şi sistemul nervos
central).
Astfel scroafele în estru vor manifesta: semne locale (morfo-fiziologice) ale
tractusului genital şi semne comportamentale.
Semnele locale sunt date de acţiunea congestivă a estrogenilor la nivelul acestui
segment. Prin inspecţia scroafelor în călduri, acestea prezintă vulva edemaţiată şi crescută
uşor în volum, de culoare roz sau roşiatică (datorită hiperemiei vulvare). Mucusul de
călduri este în cantitate redusă şi de culoare albicioasă străvezie. Tabloul vaginal estral
este reprezentat de congestia vulvară, vestibulară şi vaginală, prezenţa mucusului de
călduri şi întredeschiderea cervicală.
Semnele comportamentale sunt declanşate de acţiunea stimulativă a estrogenilor
asupra sistemului nervos central. Prin modificările fiziologice de la acest nivel se produce
declanşarea şi manifestarea libidoului. Scroafele în această perioadă devin agitate, guiţă
strident şi caracteristic, refuză consumul de nutreţ, deranjează voit celelalte consoarte, şi
pot produce chiar stricăciuni ale boxei. In această perioadă în faza preovulatorie, scroafa
adoptă unele atitudini caracteristice (reflexul de imobilitate), exacerbarea libidoului şi
ridicarea cu membrele anterioare pe pereţii boxei spre vier. Reflexul de imobilitate se
desfăşoară în 3 etape, şi reprezintă adoptarea unei poziţii caracteristice statice patrupodală
fără ca aceasta să se mişte chiar dacă este bruscată sau împinsă. Acest sindrom de
imobilitate se produce iniţial doar în prezenţa vierului, urmând ca sindromul de imobilitate

1
să se manifeste atât în prezenţa vierului cât şi în prezenţa omului, pentru ca spre finalul
estrului sindromul de imobilitate să se manifeste din nou doar în prezenţa vierului.
Momentul optim pentru însămânţarea artificială se stabileşte pe baza sindromului de
imobilitate manifestat în etapa a II -a, atât pentru vier cât şi pentru om. În această perioadă
se explică de către unii autori că începe să se producă ovulaţia la scroafă.
In general, momentul însămânţării se corelează cu procesele fiziologice ce se
desfăşoară la nivelul aparatului genital al femelei, precum şi cu biologia celor doi gameţi
care au nevoie de condiţii favorabile pentru a da naştere unui produs de concepţie.
Reînsămânţarea se efectuează la 8-12 ore de la prima. In cazul în care căldurile durează
mai multe zile, se însămânţează în toată această perioadă (atâta timp cât sindromul de
imobilitate pentru om este încă prezent).
Însămânţarea se realizează cu ajutorul unor dispozitive adecvate
particularităţilor morfostructurale ale aparatului genital.
Doza de material seminal cu care se inseminează este de 50-100 ml, cu 20-40
milioane spermatozoizi vii/ml, respectiv 1- 4 (sau 3-5 ) miliarde spermatozoizi vii/doză
inoculată.
Materialul seminal utilizat pentru însămânţare artificială la scroafe poate fi: în stare
brută, când dintr-un ejaculat, prin simpla divizare se pot însămânţa 2-3 scroafe; material
seminal diluat şi conservat la 17°C, sau material seminal congelat.

Metode de însămânțare

Însămânțarea artificială endocervicală (clasică I.A. Ec.)

Pentru această metodă se foloseşte aparatura de inseminare compusă din cateter

(seminetă) şi recipientul cu material seminal. Cateterele sunt confecţionate din materiale
rezistente la sterilizări, elastice şi nespermicide.
După depistarea scroafelor în călduri şi aprecierea momentului optim de
însămânţare, se introduce cateterul până la nivelul cervixului unde se fixează printre
tuberculii papilari, prin presarea pe recipient se depune materialului seminal la acest nivel
şi, în condiţii normale, acesta trece în coarnele uterine.
Tehnica inseminării endocervicale presupune parcurgerea următorilor timpi
operatori:
- toaletarea vulvei şi zonei perivulvare a scroafei cu tampon îmbibat într-o
soluţie dezinfectantă;
- reîncălzirea recipientelor cu material seminal la 35-37°C şi menţinerea lor în
termos sau în vase termoizolante până în momentul inseminării; dozele se extrag din
termos numai în momentul utilizării;
- lubrifierea cateterului sau a seminetei cu gel nespermicid;
- introducerea cateterului sterilizat şi încălzit la 35-37°C prin vulvă în vagin, cu
vârful orientat spre plafonul vaginal pentru a nu fi introdus în meatul urinar; la nivelul
cervixului se realizează 2-3 rotaţii spre stânga pentru a se fixa cât mai bine în deschiderea
canalului cervical;
-adaptarea recipientului cu spermă la cateter, prin intermediul unui tub elastic,
după care se presează uşor pe pereţii acestuia, sincronizat cu timpii de relaxare a
musculaturii cervixului în vederea inseminării întregii doze.
Dezvoltarea progresivă a însămânţării artificiale la această specie a impus
perfecţionarea continuă a dispozitivelor utilizate pentru inseminarea propriu-zisă a
materialului seminal.

2
 In practică, există mai multe tipuri de catetere utilizate pentru inseminarea
materialului seminal la scroafe:
- catetere rigide: - model Melrose Style Spiral;
- catetere flexibile: - model A.T. Bogdan;
- catetere de tip buretos: model Golden Pig;
- model Black spiralat;
- catetere intrauterine.

Inseminarea intrauterină a scroafelor (I.A.I.U.)

Au existat şi există pe plan mondial preocupări în domeniul perfecţionării

instrumentarului pentru însămânţările artificiale, astfel încât, indicii de reproducţie obţinuţi
la scroafe să fie din ce în ce mai buni
Într-o anumită perioadă de timp s-a pus accent pe stabilirea formei şi
caracteristicilor materialelor constructive ale cateterelor, existând acum numeroase tipuri.
În prezent, obiectivele menţionate sunt completate cu cele legate de dimensiunile acestora.
După tehnica însămânţării artificiale la bovine, unde conţinutul unei doze (12
milioane spermatozoizi mobili) este depus, cel mai frecvent, în partea anterioară a
cervixului sau în corpul uterin, s-a adoptat ideea construirii unui tip de cateter care să
permită acest lucru şi la scroafe.
Necesitatea acestor modificări a apărut din constatările zilnice referitoare la
refularea unei părţi din materialul seminal inoculat. Ideea de bază însă care a justificat
încercarea unui nou tip de cateter este reprezentată de numărul mare de spermatozoizi
mobili care se foloseşte în prezent pentru obţinerea unei gestaţii (peste 8 miliarde). Prin
dimensiunile sale, se preconizează posibilitatea depăşirii cervixului, depunerea
materialului seminal în corpul uterin şi ca urmare diminuarea numărului de spermatotzizi
pe doza de însămânţare.
Însămânţarea intrauterină presupune folosirea a două tipuri de catetere, unul de tip
endocervical şi unul mai fin, mai subţire şi mai lung cu 20 de cm denumit sondă-cateter.
Cateterul clasic se fixeaxă în cervixul scroafei, apoi prin lumenul său se introduce
progresiv sonda-cateter ce trece printre tuberculii papilari cervicali şi ajunge la baza
coarnelor uterine la o distanţă aproximativă de 20 cm de primul. La vârful ei sonda-cateter
prezintă un dop rotunjit cu două orificii laterale. Prin acesta, materialul seminal va fi
inoculat intrauterin.

Tehnica inseminării intrauterine urmăreşte:

- toaletarea riguroasă a regiunii ano-vulvare, cu o soluţie uşor decontaminantă;

- lubrefierea cu un gel nespermicid a cateterului încălzit la temperatura corpului;
- introducerea cateterului endocervical şi fixarea lui în cervix;
- introducerea sondei-cateter prin cateterul fixat endocervical, până la baza coarnelor
uterine;
- ataşarea săculeţului cu material seminal la sonda-cateter;
- inseminarea propriu-zisă. După o ușoară presare a săculețului, materialul seminal este
absorbit prin contracțiile antiperistaltice ale miometrului.