SUBIECT- SUBIECTIVA --- PREDICAT-PREDICATIVA

SUBIECTUL: Subiectul este partea principală de propoziţie despre care se

spune ceva cu ajutorul predicatului. El răspunde la una din întrebările: cine?,
ce?, adresate predicatului şi arată cine săvârşeşte acţiunea exprimată de un
verb la diateza activă sau reflexivă, cine suferă acţiunea exprimată de un verb la
diateza pasivă şi cui i se atribuie o însuşire sau o caracteristică exprimată printr-
un nume predicativ.
Exemple propozitii in cazul Nominativ:
1. Se aude ploaia. -ploaia=substantiv comun, genul feminin, nr singular, caz N,
functie sintactica de subiect
2. A trai inseamna munca. -munca=substantiv comun, genul feminin, nr
singular, caz N, functia sintactica de nume predicativ
3. Marian, colegul meu a luat un doi. -colegul =substantiv comun,genul
masculin, nr singular, caz N, functia sintactica de atribut substantival
apozitional
Exemple propozitii in cazul Genitiv:
1.Ai casei sunt la petrecre. -ai casei= substantiv comun, genul feminin, nr
singular, caz G, functia sintactica de subiect, articulat cu articolul posesiv
genitival “al” si articolul hotarat “i”
2.Penarul este al elevului.-al elevului=substantiv comun, genul masculin, nr
singular, caz G, functia sintactica de nume predicatiiv, articulat cu articolul
posesiv genitival “al” si articolul hotarat “i”
3. Am luat cartiile fetei, ale Anei. -ale Anei-=substantiv propriu, genul feminin,
nr plural, caz G, functia sintactica de atribut substantival apozitional, articulat
cu articolul posesiv genitival “al” si articolul hotarat “i
Uneori subiectul se exprimă prin mai multe părţi de vorbire (de acelaşi fel sau
diferite), formând împreună subiectul unei singure propoziţii se numeşte
subiect multiplu.
Ex: Elena si Laura sunt surori. -Elena si Laura-=subiect multiplu exprimat prin
substantive proprii, gen feminin, nr singular, caz N
Propoziția subiectiva

Propoziția subiectivă (SB) este propoziția subordonată care îndeplinește în frază

funcția sintactică de subiect al propoziției regente.
-Harnicul ajunge departe. (harnicul ‒ subiect; cine ajunge?)
-Cine este harnic1/ ajunge departe.2/ (P1 ‒ SB; cine ajunge?)
-Fapta nu contează. (fapta ‒ subiect; ce nu contează?)
-Ce ai auzit1/ nu contează.2/ (P1 ‒ SB; ce nu contează?)
*Un indiciu important în identificarea subiectivei este lipsa subiectului din
regentă, subordonata îndeplinind acest rol. Propoziția subiectivă are ca
elemente determinate în propoziția regentă următoarele:
-verb personal: -Primește notă mare1/cine răspunde bine2/. (P1 ‒ PPr; P2 ‒ SB)
-verb predicativ impersonal: este, trebuie, înseamnă, urmează, caută, merită
----Trebuie1/ să mergem la școală.2/ (P1 ‒ PPr; P2 ‒ SB; ce trebuie? să mergem
la școală) : -Merită1/ să încerci.2/ (P1 ‒ PPr; P2 ‒ SB; ce merită? să încerci)
-verb impersonal sau locuțiuni verbale + pronume personal în dativ: îmi place,
îmi displace, îmi vine, îmi convine, îmi arde; îmi trece prin minte, îmi vine în
minte, îmi dă prin gând, îmi face plăcere, îmi prinde bine: -Îmi place1/ să
cant.2/ (P1 ‒ PPr; P2 ‒ SB)
-verb impersonal + pronume personal în acuzativ: mă doare, mă privește, mă
bucură, mă întristează, mă supără, mă miră, mă interesează, mă neliniștește,
mă preocupă: -Mă doare1/ ce mi-ai zis.2/(P1 ‒ PPr; P2 ‒ SB)
-verb reflexiv impersonal și locuțiune verbală: se zice, se spune, se știe, se
poate, se pare, se întâmplă, se vede, se aude, se cuvine, se crede, se cade, se
bănuiește, se comentează, se discută, se zvonește, se bagă de seamă etc: -Se
zice1/ că mâine va ploua.2/ (P1 ‒ PPr; P2 ‒ SB)
-verbe la diateza pasivă cu valoare impersonală: e știut, e dat, e lăsat, e permis,
e interzis, e recomandat, e sortit, e admis, e apreciat: -Este apreciat de toți1/
cel ce arată dragoste față de semeni.2/ (P1 ‒ PPr; P2 ‒ SB)
-expresie verbală impersonală, cu funcția de predicat nominal: e bine, e rău, e
adevărat, cert, e frumos, e urât, e posibil, e imposibil, e important, e probabil, e
sigur, e interesant, e necesar, e plăcut, e neplăcut, e ușor, e lesne, e greu, e
dificil, e drept , e recomandabil, e scris, e sortit, e totuna; e cu supărare, e fără
importanță, e fără însemnătate, e cu putință, e peste putință, e cu neputință, e
de mirare, e tot la fel, e de dorit, e de invidiat, e de neconceput, e de neînțeles,
e de ne imaginat etc: E de neînțeles1/ ce-mi spui.2/ (ce e de neînțeles? ce-mi
spui)
*Uneori, din aceste expresii lipsește verbul copulativ a fi: -Bine1/ că am învățat
aseară.2/ (P1 ‒ PPr; P2 ‒ SB)
-adverb sau locuțiune adverbială predicativă (urmate de conjuncțiile că, să):
poate, pesemne, probabil, firește, desigur, bineînțeles, negreșit, tocmai,
maimai; adevărat, bine, destul, evident, posibil, probabil, sigur; fără îndoială,
fără tăgadă, fără discuție, fără doar și poate, cu siguranță, cu certitudine, de
bună seamă: -Probabil1/ că va ploua.2/ (P1 ‒ PPr; P2 ‒ SB); -Fără îndoială1/ că
au ajuns mai repede.2/ (P1 ‒ PPr; P2 ‒ SB)
-verb la mod nepersonal: infinitiv sau gerunziu:- A te preocupa1/ ce se întâmplă
în societate2/ este o atitudine civică.1/ (P1 ‒ PPr; P2 ‒ SB); -Trebuind1/ să
citești,1/ ai ratat meciul de fotbal.1/ (P1 ‒ PPr; P2 ‒ SB)

Predicatul: Predicatul este partea principală de propoziție de care depinde

existența unei propoziții, care spune ceva despre subiect, conferă subiectului o
acțiune, o caracteristică, o stare, o identitate sau o însușire. În general
predicatul indică ce face, cine este, ce este, cum este subiectul. Predicatul
răspunde la întrebările: ce face? cine este? ce este? cum este?
-Cainele merge cu coada intre picioare. (spune ceva despre subiect; ce face
cainele?)
-Copilul scrie o compunere. (atribuie subiectului o acțiune ; ce face copilul?)
-Pasarea sta in colivie. (atribuie subiectului o stare; ce face pasarea?)
-Fata aceasta este frumoasă. (atribuie subiectului o însușire ; cum este?)
-Cosmina este cantareata. (atribuie subiectului o calitate; ce este Cosmina?)
-Prietenul meu este Dan. (atribuie subiectului o identitate; cine este prietenul?)
În general, cuvântul care îndeplinește funcția de predicat este ca parte de
vorbire verb. Predicatele pot fi exprimate și prin alte părți de propoziție. În
propoziții, predicatul are cel mai important rol, motiv pentru care primul pas în
analiza unei propoziții este identificarea predicatului, urmat de identificarea
subiectului.
În propozițiile în care subiectul lipsește, predicatul nu este aflat cu ajutorul
întrebărilor ci prin identificarea verbului impersonal sau copulativ
corespunzător modului predicativ.
Pentru identificarea corectă a predicatului, rețineți că verbele pot avea mai
multe valori: predicative, auxiliare (semiauxiliare), copulative. -Cana mare este
pe birou . (este ‒ predicat verbal; a fi ‒ verb predicativ); -Cartea este citită.
(este citită ‒ predicat verbal; diateza pasivă a verbului a citi; a fi ‒ verb auxiliar);
-Cartea este frumoasă. (este frumoasă ‒ predicat nominal; a fi ‒ verb copulativ)
După partea de vorbire prin care sunt exprimate, predicatele se împart în:
-predicate verbale, predicate adverbiale, predicate interjecționale,predicate
nominale.
--Fata ar merge la sala. (ar merge ‒ predicat verbal; ce face fata?)
Cartea este captivantă. (este captivantă ‒ predicat nominal; cum este cartea?)
-Imposibil1/ să ajungem.2/ (imposibil ‒ predicat adverbial; să ajungem ‒
predicat verbal; ce se spune despre “noi”?)
-Nani, nani, puiul mamii. (nani, nani – predicat interjecțional; = culcă-te )
Părțile de vorbire prin care poate fi exprimat un predicat sunt: -verb, -locuțiune
verbală, -verb copulativ, -adverb, -locuțiune adverbială predicativă, -interjecție
predicativă.
-verb (la un mod predicativ, la orice diateză): -Mama mănâncă un ananas.
Copii au fost recompensați pentru fapta buna.
locuțiune verbală (cu verbul la un mod predicativ, la orice diateza): -Și-a dat
seama de finalul filmului.
verb copulativ (la un mod predicativ) + nume predicativ (exprimat prin
substantiv, adjectiv, numeral, pronume, verb la mod nepredicativ, adverb,
interjecție): -Rebeca este eleva.; -Elevul ramene increzator.
Adverb: Probabil1/ că nu a vazut.2/;
locuțiune adverbială predicativă: -De bună seamă1/ că ajung și eu.2/
interjecție predicativă: -Fa-ti temele!; -Pofta buna.
În general, predicatul verbal, predicatul nominal și predicatul interjecțional stau
imediat după subiect, dar locul acestora nu este fix în propoziție. Există și
situații în care pot sta la începutul sau la sfârșitul propoziției.
-Elevul învață pentru acest test.; -Învață mai mult pentru acest test.
Predicatul verbal atribuie subiectului o acțiune sau o stare, arată ce face
subiectul sau ce se spune despre subiect. Este exprimat printr-un verb cu
înțeles de sine stătător (verb predicativ), la un mod personal sau printr-o
locuțiune verbală. Întrebări pentru predicatul verbal: ce face? ce se spune
despre? -Copilul citește o carte. (citește – predicat verbal, verb predicativ; ce
face copilul?); -Numai bagă de seamă la acțiunile lui. (bagă de seamă – predicat
verbal, locuțiune verbală)
Predicatul nominal atribuie subiectului o însușire, o identitate sau o calitate și
este format din două componente: un verb copulativ (un verb care nu are
înțeles de sine stătător, la un mod personal) și un nume predicativ (exprimat
prin diverse părți de vorbire). Predicatul nominal răspunde la întrebările: cum
este? ce este? cine este? -Cartea este frumoasă. (cum este? – este frumoasă;
este – verb copulativ; frumoasă – nume predicativ); -Meseria este brățară de
aur. (ce este? – este brățară; este – verb copulativ; brățară – nume predicativ);
-El este profesorul nostru. (cine este? – este profesorul; este – verb copulativ;
profesorul – nume predicativ)
*Verbul copulativ cel mai des folosit în construcția unui predicat nominal este a
fi. -Peretele este mov. (este mov– predicat nominal; este – verb copulativ; mov
– nume predicativ); -Echipamentele acestea sunt de alpiniștii. (sunt de alpinistii
– predicat nominal; sunt – verb copulativ; de alpiniștii – nume predicativ)

Propoziția predicativă (PR) este propoziția subordonată care îndeplinește în

frază funcția sintactică de nume predicativ al unei propoziții regente; arată
însușirea sau caracteristica subiectului din propoziția regentă, prin intermediul
unui verb copulativ. -Ea este timida. (timid – nume predicativ); -El este1/ cum
sunt oamenii buni la suflet.2/ (P2 ‒ PR);Ocupația elevului este învățătura.
(învățătura); -Ocupația elevului este1/ să învețe2/. (P2 ‒ PR)
Identificarea subordonatei predicative nu se face cu ajutorul întrebărilor, așa
cum se face în cazul numelui predicativ. Predicativa poate fi recunoscută după
conținut și după faptul că ocupă locul imediat după verbul copulativ din
regentă. -Adevărul este1/ că nu am știut.2/ (P2 ‒ PR imediat după verbul
copulativ “este”)
Predicativa nu are elemente determinate în propoziția regentă, de felul cum au
celelalte propoziții subordonate. Ea spune ceva despre subiect prin intermediul
verbului copulativ. Prin urmare, ea “determină” un verb copulativ, care
reprezintă predicatul nominal incomplet al regentei. Exemple de verbe
copulative: a fi, a deveni, a se face (= a deveni), a ajunge (= a deveni), a ieși (= a
deveni), a părea, a rămâne (= a deveni), a se naște, a însemna (≠ a scrie, a nota,
a face semn) etc.
Verbul copulativ “determinat” poate fi la moduri personale și la moduri
nepersonale. -modul indicativ: Decizia lui este1/ să plece.2/ (P1 ‒ PPr; P2 ‒ PR)
-modul infinitiv: A deveni1/ ce dorești2/ necesită multă școală.1/ (P1 ‒ PPr; P2
‒ PR)
-modul supin: Nu e greu de devenit1/ ce ți-ai propus.2/ (P1 ‒ PPr; P2 ‒ PR)
-modul gerunziu: Rămânând1/ cum era,2/ nu a convins pe nimeni.1/ (P1 ‒ PR;
P2 ‒ PPr)
Propoziția predicativă este introdusă în frază prin următoarele elemente de
relație (relatori):
-conjuncții subordonatoare: că, să, ca ... să, dacă, de (= dacă): -Prietenul meu se
face1/ că nu mă cunoaște.2/ (P1 ‒ PPr; P2 ‒ PR)
-locuțiuni conjuncționale subordonatoare: ca și când, ca și cum, după cum, de
parcă: -Viață este1/ după cum și-o face omul.2/ (P1 ‒ PPr; P2 ‒ PR)
-pronume relative sau adjective pronominale relative: cine, care, ce, cât, cel ce:
-Problema este1/ cine a fost de serviciu.2/ (P1 ‒ PPr; P2 ‒ PR)
-pronume nehotărâte sau adjective pronominale nehotărâte: oricine, orice,
oricare, oricât: -Melodia este1/ pentru oricine o ascultă.2/ (P1 ‒ PPr; P2 ‒ PR)
-adverbe relative: cum, cât, unde, când, încotro: - Bunica a rămas1/ cum o
știam.2/ (P1 ‒ PPr; P2 ‒ PR)
-adverbe nehotărâte compuse cu ori-: oricum, oricât: -Casa poate deveni1/
oricum dorim noi.2/

Rezolvare fisa subiect si propozitia subordonata

subiectiva:
1.A) vremea, eu= substantiv comun, pronume personal
B) Hutu, acesta=substantiv prpriu, pronume demonstrativ
C) Cine=pronume interogativ
D) trei=numeral cardinal
E) nimeni=pronume negativ
F)primvara= substantiv comun
2. Ea este prietena mea. -pronume personal
Aceia nu sunt atenti. -pronume demonstrativ
Unii nu au venit la scoala. -pronume nehotarat
Patru vin acasa. -numerar cardinal
Al doilea merge la film. -numeral ordinal
Toti elevii invata lectia. -numeral colectiv
3.A) apasator (substantiv)
B) el(pron personal)
C) A dansa (verb la infinitiv)
D) De gandit (verb la supin)
4.invitatul=subiect: Cel care a venit a intrat pe usa zambind
Sarbatoritul=subiect: Cel care este aniversar l-a intampinat cu bucurie.
Intarziatul=subiect: Cel care a venit mai tarziu si-a cerut scuze.
5. -Cine se trezeste de dimineata departe ajunge.
-Orice lucru se invata.
-Cand vine mama ne bucuram toti.
-Nu se stie cum a venit.

Rezolvare fisa predicat nominal:

Da, verbul “a fi” poate fi inlocuit cu “a exista”, “a se afla”, “a se gasi”
-Strabunii=subiect
-Colegii mei= subiect
-Mihnea=subiect

Este un scriitor=verb copulativ

Sunt baieti=verb predicativ
Era harnic=verb copulativ
A fost frumoasa=verb auxiliar
Este el=Verb copulativ
A fost al treilea=verb copulativ

1.El a ramas tanar. Ioana va ajunge medic.

2. Mama este harnica si muncitoare. - Fata este desteapta si cuminte.
3.Eu sunt aici. (predicat verbal) - Cartea ramane pe birou.(predicat nominal)
4.Elevul este la munte. (predicativ) - Elevul este destept. (copulativ)
5.Florile erau la fereastra. (predicativ) - Florile erau rosii. (copulativ)
6.Tu vei fi la scoala. (predicativ) - Tu vei fi cuminte. (copulativ)