Predicatul nominal 

atribuie subiectului o însușire, o identitate sau o calitate și

este format din două componente:
- un verb copulativ (un verb care nu are înțeles de sine stătător, la un mod
personal) și
-un nume predicativ (exprimat prin diverse părți de vorbire).

Predicatul nominal răspunde la întrebarile CUM ESTE, CE ESTE, CINE ESTE?

Cartea este frumoasă. (cum este? – este frumoasă; este – verb copulativ;
frumoasă – nume predicativ )
Meseria este brățară de aur. (ce este? – este brățară; este – verb copulativ;
brățară – nume predicativ)
El este profesorul nostru. (cine este? – este profesorul; este – verb copulativ;
profesorul – nume predicativ)

! Verbul copulativ cel mai des folosit în construcția unui predicat nominal este a
fi.
Mașina este roșie. (este roșie – predicat nominal; este – verb copulativ; roșie
– nume predicativ)
Mașinile acestea sunt de pompieri. (sunt de pompieri – predicat nominal; sunt
– verb copulativ; de pompieri – nume predicativ)
! Fără ajutorul numelui predicativ propoziția nu ar putea avea un înțeles deplin,
deoarece verbul copulativ nu are un înțeles de sine stătător. (Mașina
este. sau Mașinile sunt.)
! Totodată, numele predicativ nu este suficient pentru formarea unui predicat.
Fără verbul copulativ, partea de vorbire prin care este exprimat numele
predicativ ar deveni atribut. (Mașina roșie. Mașinile de pompieri.)

Recunoașterea predicatelor nominale

Recunoașterea unui predicat nominal depinde de recunoașterea părților lui
componente: verbul copulativ și numele predicativ.

Recunoașterea verbului copulativ

! Verbul copulativ are rol de instrument gramatical, nu are înțeles de sine
stătător și leagă subiectul de cuvântul care identifică sau califică subiectul
(numele predicativ)
! Identificarea calității copulative a verbului se face prin excluderea celorlalte
valori posibile (predicative sau auxiliare), precum și prin verificarea relației
subiectului cu numele predicativ.
Cele mai multe predicate nominale au ca verb copulativ verbul a fi, dar există și
alte verbe care pot fi verbe copulative: a se afla, a se găsi, a însemna, a constitui,
a reprezenta, a întruchipa, a se arăta, a rămâne, a părea, a deveni, a ajunge, a ieși,
a se face, a se preface (în), a se transforma (în).
Câștigătorul concursului este Ionescu. (este Ionescu – predicat nominal; este –
verb copulativ; Ionescu – nume predicativ)
Mă găseam elev în București. (mă găseam elev – predicat nominal; mă găseam –
verb copulativ; elev – nume predicativ)
Culoarea roșie reprezintă o tendință anul acesta. (reprezintă o tendință – predicat
nominal; reprezintă – verb copulativ; o tendință – nume predicativ)
Vecinul meu se face aviator. (se face aviator – predicat nominal; se face – verb
copulativ; aviator – predicat nominal)

! Atenție! Verbele enumerate mai sus pot fi și predicate verbale, atunci când

sunt la un mod personal și au înțeles de sine stătător.

Floarea-de-colț se găsește în Munții Carpați. (se găsește – predicat verbal)

El o reprezintă. (reprezintă – predicat verbal)
Prăjitura se face într-o oră. (se face – predicat verbal)

Recunoașterea numelui predicativ

Numele predicativ este elementul predicatului nominal care califică sau
identifică subiectul .

Eu sunt profesor. (profesor – identifică subiectul)

Eu sunt harnic. (harnic – califică subiectul)

! O atenție deosebită trebuie acordată distingerii subiectului de numele

predicativ exprimat prin substantive, numerale sau pronume la N sau verbe la
infinitiv. Analizarea topicii, accentului, intonației și acordului conduc la
identificarea corectă a numelui predicativ.
Defectul ei este viteza. (fără intonație specială și fără accentuare “defectul” este
subiect; viteza – nume predicativ)
Viteza este defectul ei. (viteza – nume predicativ, dacă este intonat special și
accentuat; defectul – subiect)
Colegul este al doilea. (colegul – subiect; al doilea – nume predicativ)
Al doilea este colegul. (al doilea – nume predictiv, dacă este intonat special și
accentuat)
Indicatorul cel mai bun sunt notele ei. (indicatorul – nume predicativ; notele –
subiect, deoarece se acordă în număr și persoană cu verbul copulativ “sunt”)

Etapele de recunoașterea a predicatului nominal

Uneori găsirea predicatului nominal poate fi dificilă datorită faptului că verbul a
fi poate fi verb copulativ sau predicat verbal.
Pentru o identificare corectă vezi exemplul de mai jos și urmează pașii descriși:
Ușile dulapurilor sunt de lemn.
– subliniem doar verbul “sunt”, pentru că nu suntem siguri dacă este copulativ
sau predicat verbal și se notează cu P
Ușile dulapurilor sunt (P) de lemn.
– punem întrebarea pentru a afla subiectul: Cine sunt?; răspuns – ușile și-l notăm
cu S
Ușile (S) dulapurilor sunt (P) de lemn.
– pentru a afla predicatul întrebăm subiectul: ce se spune despre ușile? răspuns –
“sunt de lemn”; adică nu se spune că există undeva, ci că au o caracteristică (de
lemn); deci propoziția are un predicat nominal “sunt de lemn”
– verificare suplimentară: prin eliminarea verbului obținem din numele
predicativ un atribut (“ușile sunt de lemn” → “ușile de lemn”), exact ce indică
numele predicativ, o caracteristică a subiectului; prin urmare, ne-am convins că
verbul “este” nu are înțeles de sine stătător și că are rolul de a face legătura între
subiect și o parte de propoziție care exprimă caracteristica lui

Acordul predicatului nominal cu subiectul

La fel ca recunoașterea predicatului nominal și acordul acestuia cu subiectul
depinde de părțile lui componente: verbul copulativ și numele predicativ. Există
și situații în care acordul nu ține cont de aspecte gramaticale. [pentru mai multe
detalii vezi acordul predicatului cu subiectul]

Predicatul verbal atribuie subiectului o acțiune sau o stare, arată ce face

subiectul sau ce se spune despre subiect.
Este exprimat printr-un verb cu înțeles de sine stătător (verb predicativ), la
un mod personal sau printr-o locuțiune verbală.

Întrebări pentru predicatul verbal:CE FACE, CE SE SPUNE DESPRE

Copilul citește o carte. (citește – predicat verbal, verb predicativ; ce face
copilul?)
Numai bagă de seamă la vorbele lui. (bagă de seamă – predicat verbal, locuțiune
verbală)
Vorbește apăsat 1/ și privește în același timp spre elev.2/ (ce face?
– vorbește, privește)
! Există cercetători care nu fac distincție între predicatul verbal, predicatul
adverbial și predicatul interjecțional. În această accepțiune, predicatul verbal
poate fi exprimat și prin adverbe, locuțiuni adverbiale predicative sau interjecții.
Mijloace de exprimare
verb predicativ, la un mod personal, la toate cele trei diatezele
Pasărea zboară spre înălțimi. (predicat verbal, verb la diateza activă)
Copilul se gândește la examenul ce-l așteaptă. (predicat verbal, verb la diateza
reflexivă)
Fapta a fost văzută de către toți cei prezenți. (predicat verbal, verb la diateza
pasivă)
locuțiune verbală, cu verbul la un mod personal, la toate diatezele
Copiii au făcut rost de cartea cerută. (predicat verbal, locuțiune verbală cu
verbul la diateza activă)
Se are în vedere acest aspect. (predicat verbal, locuțiune verbală cu verbul la
diateza reflexivă)
Profesorul a fost dus de nas de elevi. (predicat verbal, locuțiune verbală cu
verbul la diateza pasivă)
! În unele situații, verbe predicative la modul infinitiv pot avea funcții de
predicat verbal, datorită intonației predicative și a valorii de imperativ..
A se agita înainte de folosire.
Verbul a fi, predicat verbal
! Verbul a fi este verb predicativ și formează predicat verbal atunci când este
sinonim cu a se găsi, a se afla, a exista, a avea loc, a proveni, a se întâmpla, a se
împlini, a costa, a merge, a hoinări, a călători, a dura și este la un mod personal.
Copiii erau la școală. (se aflau)
Azi a fost o zi de examene. (a avut loc)
! În următoarele construcții, formate cu verbul a fi: mi-e dor, mi-e foame, ți-
e frig, i-e sete, le e frică, vă este lene,
le este rușine, e iarnă, e ziuă, e întuneric, e ceață, e lună, e soare, e vară, e joi, est
e luni etc., verbul a fi este verb predicativ și formează predicat verbal.
Substantivul care însoțește verbul este subiect în cazul nominativ.
Mi-e dor de primăvară.
I-e rușine să vorbească.
Verbul a avea, predicat verbal
Atunci când are sensurile a trebui și a poseda și se află la un mod personal,
verbul a avea este predicat verbal.
Eu am o carte.
Avem de recuperat multe ore.
Verbul a vrea, predicat verbal
Atunci când are sensul de a dori și se află la un mod personal, verbul a vrea este
predicat verbal.
Vrem note mari.
Ar fi vrut1/ să vină și ei.2/
Recunoașterea predicatului verbal
Recunoașterea predicatului verbal exprimat prin verbul a fi poate fi o sarcină
dificilă și implică diferențierea lui de predicatul nominal. Deoarece numele
predicativ, de cele mai multe ori, este așezat imediat după verbul copulativ,
tendința este să considerăm nume predicativ orice substantiv sau adjectiv ce
urmează după verbul a fi. Atunci când a fi este predicat verbal, subiectul se află
imediat după predicatul verbal.
Pentru o identificare corectă vezi exemplul de mai jos și urmează pașii descriși:
În curtea aceea este un câine.
– subliniem doar verbul “este”, pentru că nu suntem siguri dacă este copulativ
sau predicat verbal și se notează cu P
În curtea aceea este (P) un câine.
– punem întrebarea pentru a afla subiectul: Cine este?; răspuns – “un câine” și-l
notăm cu S
În curtea aceea este (P) un câine (S).
– pentru a afla predicatul întrebăm subiectul: Ce se spune despre un câine?;
răspuns – “este” (se află); deci verbul “este” are funcție de predicat verbal
Predicatul verbal neexprimat sau exprimat parțial
Există propoziții în care predicatul verbal nu este exprimat. Acesta este
subînțeles, dacă este cunoscut din propoziția anterioară.

Fetele aveau zâmbetul pe buze; 1/băieții și ei. 2/ (propoziția 2 are același predicat

cu propoziția 1)
De cele mai multe ori, predicatul subînțeles este prezent în dialoguri. Propoziția
în care este oferit un răspuns are același predicat ca și propoziția interogativă.

– Cu cine ai plecat?
– Cu mama.

În unele cazuri predicatul poate fi dedus din ceea ce exprimă verbul exprimat
anterior sau adverbul aflat în aceeași propoziție.

– A început să tune și să fulgere.

– Repede în mașină!
De multe ori în propozițiile interogative, verbele pot fi omise, iar răspunsul este
format din adverbul „nu”. Alteori poate fi omis doar auxiliarul perfectului
compus, răspunsul fiind format din participiu.

– Ai înțeles?
– Nu.

– Înțeles.
Acordul predicatului verbal cu subiectul
Predicatul verbal exprimat prin verbe la diatezele activa și reflexivă se acordă cu
subiectul în număr și persoană. Atunci când este exprimat prin verbe la diateza
pasivă se acordă cu subiectul în gen, număr și persoană. [pentru mai multe
detalii vezi acordul predicatului cu subiectul]
Topica
De regulă, predicatul verbal se află după subiect. Atunci când se dorește
scoaterea în evidență a acțiunii, însușirea subiectului sau atunci când comunicare
primește o notă de afectivitate predicatul verbal poate sta înaintea subiectului.
Crivățul sufla cu putere. (crivățul – subiect; sufla – predicat verbal)
Sufla cu putere crivățul. (sufla – predicat verbal; crivățul – subiect)
Punctuația
De regulă, între predicatul verbal și subiectul exprimat nu se pune virgulă.
Dacă între subiect și predicat  se intercalează o apoziție, o propoziție incidentă
sau un grup de propoziții, unitățile sintactice enumerate se izolează prin virgule.

George, dacă-l rogi, va veni. (va veni – predicat verbal; George – subiect)