Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Geografia Europei PDF
Geografia Europei PDF
2. Cronologie: Europa constituie unul dintre cele mai vechi teritorii locuite,
fiind cunoscute în istorie aşezări eneolitice şi neolitice care au lăsat urme încă
din mileniile XV-XX î.Ch. (desenele rupestre de la Altamira şi Lescaux
vetrele locuite de pe valea Neanderthal şi din Dep Cro-Magnon, de pe valea
Lupului şi Dârjovului şi în regiunea Starcevo – Doni Milanovac).
În M. Urali (Uralul Nordic, dincolo de paralele 66° 36’ Lat.N) sunt 153 de
gheţari de vale dar şi de platou de tip pirenaic. În Arh. Novaia Zemlea şi I.
Vaigaci se găsesc gheţari de calotă ce formează un câmp glaciar de 21.500 km2,
la care se adaugă peste 8.000 km2 gheţari montani. În munţii din sitemul alpin,
linia de echilibru a gheţarilor este diferită pe versantul vestic faţă de cel estic ca
şi pe versantul sudic faţă de cel nordic.
Europa cunoaşte state cu mărimi diferite, în sensul că aici există cel mai
mic stat de pe glob (Vatican – 44 ha), dar şi cel mai întins stat de pe glob
(Federaţia Rusă – 17.075.400 km²). Unele state sunt foarte mici (Monaco – 1,95
km², San Marino – 61 km², Liechtenstein – 160 km², Malta – 316 km², Andora –
468 km², Luxemburg – 2.586 km², Cipru – 9.251 km²). Cele mai mari state sunt:
Ucraina (603.700 km², Franţa (543.965 km²), Spania (505.990 km²), Suedia
(449.964 km²), Germania (357.002 km²), Finlanda (338.145 km²), Norvegia
(323.758 km²), Polonia (312.685 km²), Italia (301.323 km²), Regatul Unit al
Marii Britanii şi Irlandei de Nord (244.110 km²), România (238.391 km²) şi
Belarus (207.595 km²). Patru state (Grecia – 131.957 km², Bulgaria – 110.994
km², Islanda – 102.819 km², Iugoslavia – 102.173 km²) au o suprafaţă cuprinsă
între 100.000 – 150.000 km² iar 9 state (Ungaria, Portugalia, Austria, Cehia,
Irlanda, Lituania, Letonia, Croaţia, Bosnia-Herţegovina) au între 50.000 şi
100.000 km². Restul de 10 state (Slovacia, Estonia, Danemarca, Olanda,
Elveţia, Rep. Moldova, Belgia, Albania, Macedonia, Slovenia) au o suprafaţă
modestă (între 20.000 şi 50.000 km²).
Două state asiatice prezintă în Europa un teritoriu restrâns (Turcia cu
aproximativ 26.000 km² şi Kazahstan cu aproximativ 110.000 km² în teritoriul
transuralian). Federaţia Rusă cu cei 3,8 mil. km² deţine aproape 40% din
suprafaţa Europei.
În prezent Europa cunoaşte un proces de unificare politică, economică şi
administrativă având ca nucleu Uniunea (Vest)-Europeană, care în prezent
cuprinde 15 state (Austria, Belgia, Danemarca-fără Groenlanda, care s-a retras
unilateral, prin referendum, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda,
Italia, Luxembourg, Marea Britanie, Olanda, Portugalia, Spania, Suedia).
NOTĂ: * Statele memebre UE sunt cuprinse în acest teritoriu. Datele sunt calculate din
Factbook Statistical CIA-2001
CARACTERE DEMOGRAFICE GENERALE
Pe ţări apar mari deosebiri, în sensul că, cele care au suprafeţe foarte mici
prezintă valorile cele mai mari: Monaco(16923 loc/km2), Vatican(2273
loc/km2), Malta(1193 loc/km2), Chanell Islands(574 loc/km2) şi San
Marino(427 loc/km2). Unele state prezintă densităţi considerabile, cum ar fi
Olanda-378 loc/km2, Belgia-334 loc/km2, Marea Britanie-272 loc/km2,
Germania-230 loc/km2, Italia-191 loc/km2 şi Elveţia-172 loc/km2. Majoritatea
statelor europene se situează cu densităţi medii ale populaţiei în jurul valorii
medii a continentului, valoare ce se constituie în cea mai ridicata densitate
medie a populaţiei între toate continentele lumii (aprox. 75 loc/km2). La polul
opus, sunt regiuni în care condiţiile naturale au impus densităţi mici de
populaţie, cum ar fi ţinuturile scandinave(Norvegia-14 loc/km2, Finlanda-15
loc/km2, Suedia-19,7 loc/km2), precum şi în insulele nord-atlantice şi arctice
(Islanda-2,7 loc/km2, Svalbard – 0,04 loc/km2, Faeroe – 44 loc/km2). În Europa
Estica Belarus(48 loc/km2) şi Rusia(32,1 loc/km2) au valori medii ale densităţii
populaţiei cu mult sub media europeană.
Valori mari ale densităţii populaţiei sunt înregistrate şi în regiuni, în care
se concentrează activităţi industriale, converg importante căi de comunicaţie şi
transport, cum sunt regiunile deltaice (cum este cazul complexului estuaro-
deltaic Rhein-Maas şi delta Po/Pad), complexele portuare (Rotterdam,
Amsterdam, Liverpool, Marseille), bazinele carbonifero-metalurgice (Silezia,
Ruhr, Lorena, Lancashire, Donbass, Ural).
Există puternice nuclee de polarizare, cum ar fi:
- axele urban-industriale (axa Donau-Viena, axa London-Liverpool, axa
Rhein-Meuse, axa Rhône-Saône);
- zonele de atracţie demografică prin migraţii definitive, temporare sau
sezoniere (în special pentru munci agricole);
- vechile oraşe devenite ulterior metropole (Paris, Moscova, Sankt
Petersburg, Budapesta, Milano, Madrid, Roma, Thessaloniki, Kiev,
Bucureşti).
Unele arii umanizate au configuraţia de atracţie multipolare, cum ar fi
Silezia Superioară, Randstadt Holland, Ruhrstadt.
Limbile vorbite în Europa sunt foarte numeroase, dar aparţin, în cea mai
mare parte marii familii de limbi indo-europene (peste 95% din populaţia
continentului european vorbeşte una din aceste limbi) la care se adaugă şi alte
limbi din familii neindoeuropene (uralice, altaice, caucaziene, afro-asiatice).
1.Familia indoeuropeană cuprinde:
1.1.Limbile baltice (letona şi lituaniana);
1.2.Limbile celtice (bretona, galeza, irlandeza şi scoţiana);
1.3.Limbile germanice (daneza, engleza, faeroeza, germana, islandeza,
olandeza – cu ramura flamandă, norvegiana, suedeza şi luxemburgheza); limba
idiş este un dialect german ce cuprine câte 10% influienţe slave şi ebraice, care a
apărut în sec. al XIV-lea răspândindu-se în ţările din centrul şi estul Europei;
1.4.Limbile romanice cu cinci mari grupe:
- grupa orientală (româna, cu varianta „oficializată” în Rep. Moldova a
limbii moldovenească);
- grupa italo-romanică (italiana şi sarda);
- grupa retoromanică (romanşa);
- grupa galoromanică (franceza, occitana, gascona şi graiurile franco-
provensale);
- grupa iberoromanică (portugheza, spaniola, galiciana); limba catalană
vorbită în Spania şi Andorra (denumită şi andorriană) este o limbă
formată la întretăierea grupei galoromanice cu cea iberoromanică.
1.5.Limbile slave (soraba/venda lusaciană, sârbo-croata – cu variantele
oficiale: sârba, croata, bosniaca, apoi bulgara, rusa, ucraineana, ceha,
poloneza, slovaca, slovena, muntenegreană);
1.6.Limba albaneză, o limbă indo-europeană străveche;
1.4.Limba greacă modernă evoluată din greaca veche;
1.4.Limbile enclavizate kurdă şi ossetă şi limba ţiganilor.
2.Familia uralică este răspândită mai ales în nordul şi estul continentului
şi cuprinde:
2.1.Limbile fino-ugrice (estona, finlandeza, lapona, maghiara, komi-
ziriana, komi-permiaka, mansi, mari şi mordvina);
2.2.Limbile samoede (limba neneţă).
3.Familia altaică-asiatică, cu trei ramuri principale:
3.1.Ramura occidentală/turcică (cu limbile: altaică, başkiră, ciuvaşă,
găgăuză, hakasă, iakută/sakha, karaciai, tatară, turcă, tuvină şi uzbecă);
3.2.Ramura orientală/mongolă (limbile: buriată şi kalmâtă);
3.3.Ramura tungusă (limba evenki).
4.Familia caucaziană, izolată, în comunităţi de pe versanţii nordici şi de
pe văile caucaziene (limbile: adâghei, balkară, cecenă, cerkesă, daghestaneză,
karabadină şi inguşă).
5.Familia afro-asiatică (limba malteză şi limba arabă).
6.Limba bască – o relicvă a unui grup de limbi mediteraneene
preindoeuropene.
În majoritatea statelor europene se practică bilingvismul şi
plurilingvismul, Europa fiind leagănul răspândirii limbilor locuitorilor în alte
continente (America, Africa, Oceania, Australia) ca limbi oficiale în foarte
multe state.
În Europa există 40 de limbi oficiale/cooficiale din care:
A.Un număr de 12 limbi se vorbesc în mai multe state:
-limba germană în 6 state: Austria, Belgia, Elveţia, Germania,
Liechtenstein şi Luxembourg;
-limba franceză în 5 state: Belgia, Elveţia, Franţa, Luxembourg şi
Monaco;
-limba italiană în 4 state: Elveţia, Italia, San Marino şi Vatican;
-limba engleză în 3 state: Irlanda. Malta şi Marea Britanie;
-limba croată în Croaţia şi Bosnia-Herţegovina;
-limba greacă în Grecia şi Cipru;
-limba nederlandeză/olandeză cu varianta flamandă în Olanda şi
Belgia;
-limba română în România, cu varianta sa moldovenească în
Republica Moldova;
-limba rusă în Rusia şi Belarus, folosită ca „oficială” în Teritoriile
de peste Nistru din Republica Moldova (Transnistria);
-limba sârbă în Uniunea Serbia-Muntenegru(Iugoslavia) şi Bosnia-
Herţegovina;
-limba suedeză în Suedia şi Finlanda;
-limba turcă în Cipru şi Turcia;
B. Un număr de 25 de limbi sunt limbi oficiale unice în celelalte state,
inclusiv limba catalană care se mai vorbeşte şi în Andorra, ca limbă oficială
(limba andorriană) iar limba romanşă este limbă „naţională”, vorbită numai în
Elveţia; limba latină nu este folosită decât la Sfântul Scaun/Vatican.
C. În 8 state sunt mai multe limbi oficiale:
- În Elveţia sunt trei limbi oficiale (franceza, italiana, germana) şi cea
naţională (limba romanche);
- Câte trei limbi oficiale, în Belgia (franceza, germana şi flamanda), în
Bosnia-Herţegovina (bosniaca, croata şi sârba);
- Câte două limbi oficiale, în Cipru (greaca şi turca), Finlanda
(finlandeza şi suedeza), în Irlanda (irlandeza şi engleza) şi în Malta
(malteza şi engleza).
În unele regiuni se vorbesc aşa-numitele limbi minoritare, care au statut
de limbi oficiale, cum sunt: limba franceză (in Italia şi Insulele Normande),
limba galeză (în Welles-Marea Britanie), limba sardă (în Sardinia-Italia), limba
frizonă (în Insulele Frizice-Olanda), limba germană (Italia), limba maghiară (în
Slovacia şi România) şi limbile croată şi slovenă (în Austria) precum limbile
bască, galiciană şi catalană în Spania.
Prin Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare, adoptată prin
Convenţia Consiliului de Miniştri ai Uniunii Europene din 21.06.1992, precum
şi prin Convenţia administrativă pentru protecţia minorităţilor naţionale a
Consiliului Europei din 01.02.1998 s-a reuşit ca pe teritoriul bătrânului
continent să se protejeze limbile regionale. De asemenea prin crearea în 1982 a
Centrului de Studii a Limbilor Minorităţilor, cu sediul la Dublin, se urmăreşte
protecţia şi salvarea patrimoniului literar şi cultural a unui număr de 33
idiomuri, din care limbile basca, bretona, corsicana, galiciana, frizona dar şi
cele 12 dialecte italiene.
Aşezările umane prezintă două mari categorii: sate şi oraşe. Între ele există o serie de
asemănări, dar mai cu seamă deosebiri. Satul se deosebeşte de oraş în principal printr-o
populaţie mai puţin numeroasă, prin gradul mai scăzut de dotare cu unităţi edilitar- sociale,
culturale şi de învăţământ a satului comparativ cu oraşul şi prin fizionomia specifică satului
dată de o structura mai puţin compactă a locuinţelor în vatră, prin predominarea imobilelor cu
un singur nivel şi reţeaua de drumuri din categorie mai slabă, mediocră. Populaţia satului este
ocupată preponderent în activităţi primare, pe când oraşului îi sunt specifice activităţile
secundare şi cele terţiare.
Cel mai mare megalopolis european este cel britanic, format în bazinul
Londonez şi Midland, prin îngemănarea ariilor urbanizate London-Birmingham-
Liverpool-Manchester-Leeds-Bradford-Sheffield-Nottingham-Leicester, unde se
află peste jumătate din populaţia Marii Britanii. Primul conturat megalopolis din
Europa este Ruhstadt (Rhein-Ruhr) din Germania, care cuprinde trei poli de
concentrare şi dezvoltare urban-industrială şi în care locuiesc peste 13 milioane
locuitori (18 % din populaţia Germaniei), pe un teritoriu de aproximativ 7300
km2:
Concentrarea Rhein-Ruhr de Nord (cu 6.554.000 locuitori)
din care fac parte oraşele Duisburg, Essen, Kreffeld,
Mühlheim-an-der-Ruhr, Oberhausen, Bottrop,
Gelsenkirchen, Bochum, Dortmund, Hagen Hamm şi Herne;
Concentrarea Rhein-Ruhr de Mijloc (cu 3.335.000 locuitori)
din care fac parte oraşele Düsseldorf, Mönchengladbach,
Remscheid, Solingen, Wuppertal
Concentrarea Rhein-Ruhr de Nord (cu 3.082.000 locuitori)
din care fac parte oraşele Bonn, Köln şi Leverkusen.
Nu întâmplător, aici, se produce aproape 19 % din producţia industrială a
Germaniei şi jumătate din cea a landului.
Al treilea megalopolis european este cel din Olanda denumit Randstadt
Holand (prin unificarea unor aglomerări urbane Amsterdam-Rotterdam-Utrecht-
Eindhoven-Haga-Haarlem).