Sunteți pe pagina 1din 13

Evenimente de Voluntariat

Ѽ In data de 24.03.2018, Asociatia Medicover a desfasurat impreuna cu Asociatia SePoate un


eveniment de voluntariat din cadrul Proiectului ,,New Trees for New Life’’, avand ca scop
reconstruirea unei paduri ecologice in comuna Lipanesti, judetul Prahova, si contribuind astfel la
reimpadurirea “Barierei Verzi a Bucurestiului”.

In aceeasi zi, 50 de copii de la Scoala Gimnaziala din Lipanesti au beneficiat de un workshop de


prevenție, in care au aflat un ansamblu de reguli si masuri pe care este important sa le respectam
pentru a ne apara sanatatea. Copii au fost foarte receptivi, participand activ in timpul prezentarii
sustinute de noi.

Speram ca, prin aceasta initiativa, copii din localitate sa devina promotori ai unei miscari de
constientizare ecologica, ajutand la protejarea mediului inconjurator si, bineinteles, sa aiba grija de
sanatatea lor si a celor din jur.

Atat voluntarii, cat si copii din localitate, au participat la acest eveniment cu mult entuziasm, dorindu-
si sa repetam experienta.

Apreciem foarte mult ajutorul si sustinerea voluntarilor care au contribuit la realizarea acestui
eveniment.

~~~

Ѽ In 27.03.2018, Asociatia Medicover a desfasurat un workshop de preventie pentru copiii de clasele


a V-a si a VI-a din comuna Sangeru, judetul Prahova. Aceasta actiune vine in completarea Programului
de Preventie a Diabetului de tip 2 si a Bolilor Civilizatiei pe care Asociatia il desfasoara in Municipiul
Ploiesti.

Copiii au aflat despre igiena si nutritie prin jocuri si demonstratii, avand posibilitatea sa participe activ
in cadrul workshopului si, de asemenea, au primit kit-uri de igiena formate din pasta, periuta si sapun.
~~~

Ѽ Pe 06.04.2018, in prag de Paște, Asociatia Medicover a poposit la Școala Dor Mărunt unde a fost
primita cu bratele deschise de catre D-na Director Stan si copiii din scoala. Ne-am extins cunostintele
cu un curs de preventie si am fost mesagerii Iepurasului. Spiridușii au povestit cu ei despre mânuțe,
dințișori si hăinuțe curate, dar si despre un stil de viata sănătos! Iepurașul a adus o droaie de daruri
pentru acești drăguți minunați! Mulțumim complicilor domnului Iepuras - ati adus multa fericire in
sufletul lor!
Va multumim tuturor celor care sunteti alaturi de noi! Impreuna putem face mai mult!
~~~
Ѽ Pe 25.04.2018, Asociatia Medicover s-a intalnit cu elevii din doua clase de a IV-a din Scoala Dante
Aligheri din sectorul 3. Copiii au fost foarte receptivi si au comunicat foarte bine in cadrul workshopului
de preventie pe care l-am sustinut. Si-au aratat cunostintele cu maiestrie si au aflat informatii noi
pentru mentinerea unui corp si a unei minti sanatoase.

In completarea informatiilor de la Asociatia Medicover, cei de la Solaris au avut un workshop de gatit


sanatos in care copii au avut ocazia sa pregateasca bulgarasi din fructe lemnoase, fulgi de cocos si au
primit produse sanatoase pentru a-si continua proiectul acasa.

~~~

Ѽ Pentru că “Împreună putem face mai mult”, Asociația Medicover impreuna cu D-na Dr. Mihaela
Roșu a susținut ATCA – Asociația de Terapie Comportamentală Aplicată, in aprilie, la mutarea în noul
sediu, prin dotarea a două camere de terapie. Ne bucuram ca vom aduce zambete si ajutam la terapia
copiilor atipici.

În weekendul 12-13 mai, voluntarii Asociației Medicover au fost alături de ATCA Super Team în cadrul
Semi-maratonului București care a avut punctul de Start / Finish în Piața Constituției. Am sustinut
alergatorii la punctul de hidratare ATCA de pe Calea Victoriei la km 15 si pe traseul copiilor.
~~~
Ѽ In 28.04.2018, ne-am intors la Hospice pentru un eveniment de voluntariat alaturi de copiii din
Centrul de ingrijiri paliative din Bucuresti. Am participat alaturi de ei la un atelier de creatie in care am
desenat sacose cu motive inspirate din natura. Copiii s-au distrat cu stampile si culori pe hartie dupa
care au avut vopseluri pentru textile si au transpus pe sacose. Intre timp, ceilalti voluntari ai Asociatiei
Medicover au curatat gradina si au varuit pomii. In foisorul mare a fost montat un dulap pentru
depozitarea materialelor pentru petrecerile copiilor si Asociatia Medicover a donat lac pentru
infrumusetarea celor doua foisoare.
~~~
Ѽ Asociatia Medicover si Synevo au inceput luna Mai prin dotarea cu mobilier a Centrului Help
Autism din Suceava unde 30 de copii beneficiaza zilnic de terapie ABA.

"Știați că se poate juca șotron și fără să desenezi cu cretă pe asfalt? Micuții noștri s-au bucurat tare
când au descoperit îndrăgitul joc, pe covorul din camera de terapie. Este doar una dintre surprizele
primite din partea amicilor noștri, Asociația Medicover și Synevo România. Vă mulțumim pentru
prietenie și pentru jocurile, mobilierul și covorașele care ne ajută să facem camerele mai comode, mai
frumoase și mai prietenoase, gata să-i primească în fiecare zi la terapie pe copiii noștri speciali. "

Lăcrămioara Rediu, Manager Fundraising, Help Autism

~~~
Ѽ În weekend-ul 5-6 Mai 2018 a avut loc la Mamaia evenimentul sportiv "Alerg 24h Autism Marea
Neagră", eveniment destinat strângerii de fonduri pentru amenajarea Plajei Terapeutice necesară
copiilor cu autism și persoanelor cu dizabilităti din România, proiect unic în Europa de Est.

Synevo România, Synevo Central Lab, Software Development Competence Center (SDCC),
Medicover Romania și Asociația Medicover și-au unit forțele și au participat la această competiție
în cadrul căreia echipa Medicover-Synevo a alergat 1242km.

Suntem mândri de colegii noștri și ne bucurăm că am putut fi parte din proiect participând la
strângerea de fonduri pentru amenajarea Plajei Terapeutice destinată copiilor cu autism si
persoanelor cu dizabilități din România cu aproape 40.000 lei donați, reprezentând numarul total de
kilometri alergați de cele 40 echipe înscrise la start, inițiativa echipei Medicover-Synevo fiind de a
dona 1 ron pentru 1 km alergat.
Acest frumos proiect inițiat de colegii de la Synevo Central Lab și îmbrățișat de Synevo România, SDCC,
Medicover România și Asociația Medicover a fost încă o data o dovadă a faptului că “Împreună putem
face mai mult”!

Îi felicităm pe alergători și le mulțumim tuturor colegilor care s-au implicat activ în organizarea
acestui eveniment: lui Ionut Serban și echipei Synevo din Constanta, lui Carmen Dutescu, Cristinei
Florescu și Marianei Colcigeanu, și nu în ultimul rând echipei medicale și celei de maseuri Iowemed
care a fost alături de participanți timp de 24 ore.

~~~
Ѽ Sambata, 26 Mai 2018, Asociatia Medicover impreuna cu voluntarii, a fost alaturi de copiii aflati in
grija Asociatiei United Kids la Extreme Park Cernica, intr-un eveniment dedicat lor si familiilor acestora.

Copii s-au bucurat de timpul petrecut in aer liber la locul de joaca special amenajat, ne-am jucat
diverse jocuri cu mingea, am inaltat baloane de sapun si ne-am lasat libera imaginatia cu ajutorul
creioanelor colorate.

Ne-am simtit atat de bine impreuna incat am pierdut notiunea timpului.

Ne dorim foarte mult sa repetam experienta si o vom face cu siguranta!

Impreuna putem face mai mult!


~~~
Ѽ Sambata, 16 Iunie 2018, Asociatia Medicover a sustinut un workshop despre preventie si igiena,
unui numar de 30 de fete adolescente, aflate in grija Asociatiei Create Yourself.

Fetele au participat activ in cadrul prezentarii si au invatat o multime de lucruri despre preventie,
importanta igienei si cum sa aibe un stil de viata cat mai sanatos.

~~~
Ѽ Voluntarii Asociatiei Medicover, au reusit inca o data sa se reintalneasca, reusind sa incheie doua
zile pline de satisfactie. Vineri, 29 iunie 2018 s-a finalizat amenajarea Gradinii Senzoriale din cadrul
Plajei Terapeutice dezvoltate de catre Centrul Psihologic Marea Neagra.

Dupa ce am alergat si am reusit sa acumulam 1242 km, pentru aceasta cauza, voluntarii Asociatiei au
revenit pentru a finaliza frumosul proiect.

Am amenajat o alee senzoriala cu materiale din natura. Cu o lungime de 41 de metri, aleea este o
invitatie la o calatorie altfel, in picioarele goale, pe nisip, scoarta de copac cu diferite consistente si
culori, pietre de rau, lemn, caramida sau marmura.

Gradina a fost infrumusetata cu flori colorate si plante aromatice, un labirint colorat, un sotron si alte
obiecte decorative.

Incepand cu acest an, atat copiii, cat si adultii care ajung pe plaja Cazinoului din Mamaia, se vor putea
bucura de aceasta zona care te incarca cu energie pozitiva.
~~~

BURSELE “Impreuna putem face mai mult!”

Ѽ Primul eveniment de voluntariat din 2018 s-a desfășurat sâmbătă, 27.01.2018, la Bușteni. A fost o
Bursă “Împreună putem face mai mult” pe care dl. dr. Alexandru Moruz a obținut-o de la Asociația
Medicover pentru a ajuta Serviciul de Salvamont Bușteni și copiii de școală gimnazială din Bușteni. Prin
workshopul de prim ajutor și prevenție pe care l-am realizat cu ajutorul voluntarilor Medicover și
Synevo, consideram că am reușit să creștem conștientizarea importanței acordării primului ajutor
printre copiii din Bușteni.
~~~
Ѽ Duminica, 11 martie 2018, am fost alaturi de copiii si familiile de la Asociatia Letca Noua din judetul
Giurgiu. Copiii de toate varstele si mamicile au participat la un curs de igiena foarte antrenant din care
au avut multe de invatat.

In acelasi timp, Asociatia Medicover si voluntarii Asociatiei au donat Asociatiei Letca Noua alimente si
bunuri necesare desfasurarii activitatii de zi cu zi.

Aceasta Bursa “Impreuna putem face mai mult” a fost coordonata de D-na Valerica Ciocioi, Trainer
Sales, Synevo Romania.

~~~
Ѽ In data de 28 Mai 2018, Asociatia Medicover, impreuna cu voluntarii din Galati, sub indrumarea
lui Dragos Ghiuta, au desfasurat evenimentul de voluntariat la Asociatia APCA Galati, proiect dezvoltat
prin intermediul bursei ,, Impreuna putem face mai mult ’’.

Voluntarii Asociatiei Medicover, au reusit sa-i ajute pe copii aflati in grija Asociatiei APCA , prin dotarea
unei mici sali de kinetoterapie. Sala a fost amenajata cu un spalier, saltele, stepper, bicicleta si mingi
medicinale.

Copiii au fost foarte incantati de imbunatatirile facute si plini de curiozitate au inceput sa le testeze.

Atat voluntarii nostri cat si reprezentantii Asociatiei APCA au petrecut cateva ore minunate alaturi de
copii.
Programul de Preventie a Diabetului de Tip 2 si a Bolilor Civilizatiei

Programul ȋnCerc de Preventie a Diabetului de tip 2 si a Bolilor Civilizatiei pe care il desfasuram in


scolile din Ploiesti a inregistrat rezultate foarte bune. In Mai 2018 avem deja peste 1250 de copii care
au trecut prin analiza complexa de sanatate desfasurata in 28 de scoli.

Incepand din luna martie 2018, s-a inceput si implementarea celei de-a doua etape a Programului
ȋnCerc in Ploiesti, Asistenta Individuala Integrata, in care toti copiii pentru care am constatat
incadrarea s- in grupul de risc de dezvoltare a diabetului de tip 2 sunt invitati alaturi de părinți sau
tutori sa intre in procesul de consiliere pentru sanatate numit Asistenta Individuala Integrata. In
cadrul acestui process, ii avem alaturi pe specialistii in medicina generala, nutritie, activitate fizica si
psihologica care au acceptat bucurosi propunerea noastra, iar scopul este acela de a ii ajuta pe copii
si familiile acestora sa dezvolte un stil de viata cat mai ordonat si sanatos.
Sâmbătă, pe 14 aprilie si 5 mai, au avut loc workshopurile din cadrul Programului ”înCerc” de Prevenție
a Diabetului Zaharat de Tip 2 și a Bolilor Civilizației. Alături de familiile participante au fost partenerii
noștri de la Microgreens Romania care le-au oferit celor mici gustări proaspete și sănătoase. Le
mulțumim tuturor participanților și ii așteptăm alături de noi și la workshop-urile următoare!

Sâmbătă, 19 mai, s-a desfășurat primul eveniment sportiv la Liceul ”Nicolae Iorga” din Ploiești sub
atenta supraveghere a specialistului ”înCerc” de activitate fizica, Alin Gustea, si a coordonatorului local
din Ploiești al Programului ”înCerc”, Ana Maria Cireșanu.
Bursele “Impreuna putem face mai mult”:

Aceste burse au ca scop sa sustina:

- Institutii legal infiintate (asociatii, fundatii, institutii de servicii sociale, etc) care se adreseaza
grupurilor de copii si tineri defavorizati;
- Sunt pe bază de voluntariat;
- Sunt aliniate cu statutul Asociatiei Medicover, ce are ca scop activități de prevenire, workshop-
uri și training-uri despre sanatate.

Tot ce trebuie sa faci este:

- sa-ti alegi Centrul sau Asociatia care are copii pe care vrei sa ii sustii,
- sa completezi cererea de inscriere pentru proiect si sa o trimiti pe asociatia@medicover.ro
- sa iti inspiri colegii din Medicover, Synevo, SDCC sau Synevo Central Lab sa vina alaturi de tine
la eveniment
- fiecare proiect propus va fi jurizat de Asociatia Medicover pe baza criteriilor de evaluare
mentionate pe formular.

Proiectele care intrunesc criteriile si sunt aprobate de Asociatia Medicover vor fi sprijinite financiar cu
max 2000 ron si prin consilierea organizarii evenimentului.

ACTIUNI VIITOARE:

17 iulie 2018 – Bursa de voluntariat pentru copii de la Valea Mare, jud Vaslui

21 Iulie 2018 – Eveniment voluntariat impreuna cu ATCA

25 August 2018 – Eveniment voluntariat impreuna cu Fundatia Sf Dimitrie

Va multumim pentru sprijin si va asteptam alaturi de noi!

asociatia@medicover.ro

S-ar putea să vă placă și