Sunteți pe pagina 1din 29

1

GRADINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.33


SIBIU,str.Aleea Artileriştilor nr.4,tel. 0269 221908
INSTITUTOR I: GRABCEV ELENA FILOMENA
2

„Dacă te gândeşti la ziua care va urma – ia-ţi de mâncare.

Dacă te gândeşti la anul care va urma – plantează un copac.

Dacă te gândeşti la secolul care va urma – educă-ţi copiii.”

(proverb chinezesc)

”Esti copil şi bine-ar fi

Să alegi cât mai atent

Ce mănânci tu zi de zi

Ca să creşti inteligent !”

TEMA: ,,CINE SUNT/SUNTEM?”


3

SUBTEME: Focalizare pe ALIMENTE SĂNĂTOASE ,FRUCTE, LEGUME,LAPTE,PÂINE

(PIRAMIDA ALIMENTELOR).

EVENIMENT DE DESCHIDERE

Debutul proiectului a constat în interpretarea de către educatoare cu ajutorul teatrului de


păpuşi a unei poveşti create,care a început ca orice poveste cu:”Afost odată ca
niciodată...”Protagonista povestii , fetiţa MARIA ,o fetiţă mofturoasă, nu era prietenă nici cu
legumele,nici cu fructele ,nici cu sucurile naturale ci doar cu dulciurile ,bomboanele şi
prăjiturile din cofetărie.Dar la sfatul bunicii şi exemplul mamei MARIA işi schimbă
comportamentul,urmând sfaturile celor ce o iubesc şi când e mare devine doctoriţă,învăţând
la rândul ei pe cei mici cum să işi păzească sănătatea ,cum să-şi îngrijească dinţii...

COLŢUL TEMATIC

Cu ajutorul educatoarei şi a două mămici inimoase copiii au amenajat coltul tematic reuşind
cu multă muncă să redea tot ce au învăţat în primul an de grădiniţă. Astfel au realizat POMUL
ANOTIMPURILOR , în care sugestiv au redat anotimpul de toamnă(frunze ruginii şi
mere,primăvara( pomul înflorit) şi vara( cireşe).La loc de cinste ,lângă pomul cel darnic,a
fost aşezată MARIA –o păpuşă imbrăcată cu halat de doctoriţă, cu stetoscop,având lângă ea
prima salată de fructe ,adusă de una din mămici ,din care copii au savurat cu plăcere după
prima activitate ,ca recompensă că au arătat MARIEI cât de îndemânatici pot fi ,aducându-şi
fiecare aportul la locul care timp de o lună va fi centrul atenţiei tuturor.

„Un proverb aşa ne spune:

Sunt mai multe boli în lume

Dar numai o Sănătate

Ce-i mai bună decat toate…

Alt proverb ne-nvaţa-aşa:

Dacă bine te păzesti,

Treci primejdia cea rea,


4

Nu te mai îmbolnăveşti…”

SCOPUL PROIECTULUI

Dezvoltarea capacităţii de cunoaştere şi înţelegere a mediului înconjurător , precum şi


stimularea curiozităţii pentru investigare a acestuia .

Obiectivele proiectului:

-Să denumească alimentele care menţin sănătatea, ajutânu-se de piramida alimentelor.

- Cunoaşterea unor elemente concrete din lumea pomilor fructiferi în cele 3 anotimpuri.

- Consolidarea cunoştinţelor referitoare la aspectul , gustul şi rolul fructelor şi legumelor în


creşterea şi dezvoltarea organismului uman ;

- Formarea deprinderilor practic - gospodăreşti , folosirea cuvintelor şi a expresiilor

specifice acestora ;

- Însuşirea şi respectarea unor reguli elementare şi obligatorii de igienă şi de comportare


civilizată.

- Să înţeleagă importanţa spălării dinţilor,mâinilor ori de câte ori este nevoie.

-Să reţină alimentele dăunătoare sănătăţii.

Obiective

A.privind copiii

-asimilarea unor noţiuni şi cunoştinţe, privind problemele legate de sănătatea individuală şi


colectivă, specifice vârstei;

-însuşirea unor norme de comportament pentru asigurarea echilibrului dintre sănătatea


individuală şi cea colectivă;

-îmbogăţirea vocabularului propriu utilizând cunoştinţe însuşite pe parcursul participării la


activităţile de educaţie pentru sănătate;
5

-valorificarea cunoştinţelor despre corp şi sănătate în vederea respectării regulilor de igienă


personală şi organizării unui regim raţional alimentar;

B. privind educatoarele

-stimularea capacităţii de a construi un mediu educaţional propice formării unor deprinderi


sănătoase:igienice, de alimentaţie sănătoasă, de protejare a vieţii;

-aplicarea unor noi metode de stimulare a copilului în vederea desfăşurării unor activităţi cu
caracter sanitar;

-aplicarea în practică a cunoştinţelor dobândite prin activităţi, cursuri, schimburi de


experienţă;diseminarea experienţelor pozitive dobândite în urma derulării proiectului;

-realizarea unei legături mai strânse şi eficiente între educatoare, familie şi comunitate în
vederea realizării unei educaţii igienico-sanitare corespunzătoare;

C. privind părinţii

-implicarea responsabilă a părinţilor şi a altor factori educaţionali în activitatea grădiniţei


privind crearea unui mediu sănătos pentru viitorul copiilor;

-exprimarea opiniilor şi luarea deciziilor pentru păstrarea sănătăţii propriilor copii;

METODE ŞI TEHNICI DE LUCRU: conversaţia, explicaţia, demonstraţia, exerciţiul,


povestirea, jocul didactic, brainstorming-ul;
6

MATERIALE ,METODE, TEHNICI DE LUCRU, FORME DE ORGANIZARE


Documentare= 100 Ron

ateliere de lucru=300Ron

Chestionare=40Ron

experienţe simple=90 Ron


7

campanii de informare=50 Ron

expoziţii de desene=30 Ron

jocuri tematice= 45 Ron

CD =50 Ron

Fotografii= 200 Ron

slide show

benere=100 Ron

mascote=150 Ron

poezii

compuneri

reclame publicitare=300 Ron

material didactic din dotarea grupei

materiale procurate de educatoare, părinţi, copii, specialişti (planşe, pliante,


mulaje,etc.)=350 Ron

broşuri =80 Ron

aparat foto, computer, CD-uri, DV-uri=3000 Ron

GRUPUL ŢINTĂ:
-preşcolari 3-4 ani
8

- părinţi

- cadre didactice

- medic nutritionist

RESURSE FINANCIARE:
autofinanţare

părinţi, bunici;

RESURSE UMANE

• Cadre didactice: educatoare,medic nutriţionist;

• Responsabili de proiect la nivel de gradinită;

• Părinţii copiilor;

• Copii prescolari, cu vârste între 3-4ani;

• Cadre medicale, medical stomatolog, medical pediatru, farmacişti;

• Reprezentaţi ai autorităţilor locale

• Mass media (presa )

• Societăţi comerciale

RESURSE MATERIALE
• materiale didactice din dotarea gradinitei, a şcolii sau procurate de educatoare,

• materiale diverse aduse de parinti, copii;


9

• spaţii şcolare, cabinete medicale şi spaţii extraşcolare care pot fi amenajate şi folosite
pentru susţinerea proiectului;

• material didactic: planeşe, pliante, mulaje asigurate de specialişti;

• suport logistic asigurat de colaboratori, parteneri;

RESURSE FINANCIARE:
BUGETARE – pentru materiale de specialitate;
- pentru materiale necesare în desfasurarea proiectului :

EXTRABUGETARE - donaţii;sponsorizari,contributii personale,serbări,alte surse ;

RESURSE INFORMAŢIONALE

DOCUMENTELE PROIECTULUI:

• Programul National de ,,Educaţie pentru sănătate’’

• Proiectul scris;

• Parteneriatele încheiate cu partenerii proiectului;

• Chestionare de evaluare de la participanti;

• Produsele finite ale proiectului;

PUBLICAŢII ŞI MATERIALE TIPĂRITE:


• Pliante si afişe pentru mediatizare;

• Articole din presă;

• Pliante, broşuri, cărţi care au legatură cu subiectele abordate în proiect;

• Revista grădiniţei: ,,Să cresc mare şi voinic’’ ;

• Caseta cu aspecte ale derularii proiectului;

• Albume cu poze

BENEFICIARI: 31 de preşcolari din grupa mică


PERIOADA: o lună(03.10-31.10.2010);
10

ECHIPA DE IMPLEMENTARE

INIŢIATOR de PROIECT :Institutor I: GRABCEV ELENA FILOMENA-educatoare gradul I

COORDONATOR PROIECT:Director prof. Vancea Cosmina Adriana;

Nutriţionist: Doctor Veştemean Ioana

ARGUMENT

„Fiecare copil este unic. Noi, cei mari, uităm adesea că am fost copii.Şi lucrul acesta ar trebui
să ni –l aducem aminte mai ales când ne găsim în faţa copiilor. (Alexandru Vlahuţă)

„Să exprimăm ceea ce simţim, să simţim ceea ce exprimăm; vorba să semene cu

fapta.”(Seneca)

Din prima copilărie se formează ideile despre lume şi este general acceptată ideea că obiceiurile
alimentare formate în copilărie rămân fixate pentru întreaga perioadă de existenţă a adultului.

Educaţia pentru sănătate pe parcursul copilărie timpurii formează obiceiurile şi atitudinile pentru
întreaga viaţă.

Construcţia celor „7 ani de acasă“ este un proces îndelungat, proces în care avem nevoie de
parteneri:gradinită, familie,comunitate.Rolul părinţilor şi al dascălului este acela de a fi educatorii
copilului lor. Unde şi când se termină rolul de educator al părinţilor? Când învăţăm, când
relaţionăm, când iubim? Avem de învăţat de la copilul nostru? Când putem spune:“iartă-mă“!, „am
greşit“? Ştim oare totul despre copilul nostru? Dar despre noi, ca părinţi?Dar despre noi ca
educatori? Dar pentru ca toate acestea să se implinească ,să contribuim la evoluţia copilului trebiue
să cunoaştem copilul,să ni-l facem partener.să cunoaştem principiile dezvoltării lui:

 Dezvoltarea este secvenţială


 Un domeniu de dezvoltare le infuenţează pe celelalte.
 Copiii au ritmuri diferite de dezvoltare
 Dezvoltarea se desfăşoară de la simplu la complex
 Modul de dezvoltare individuală depinde de caracteristicile înnăscute, dar şi de mediu.
11

Pentru facilitarea alcătuirii unui meniu,în grădiniţele cu program prelungit, cei responsabili
de acest lucru trebiue să ţină cont că alimentele au fost împărţite în 5 grupe,iar piramida
alimentelor trebuie cunoscută nu numai în grădiniţă, dar şi în familie: cereale; legume şi
fructe; carne, peşte şi ouă; lapte şi produse lactate; dulciuri şi grăsimi.

Piramida alimentelor, stil de viaţă sănătos1992, USDA (Departamentul de Agricultură al


SUA) a creat Piramida alimentelor;

•2005, Walter C. Willet, Şcoala Medicală a Universităţii Harvard a modifcat piramida, baza
exerciţiul fizic;
•În România prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, a introdus apa în piramida alimentară.
12

Piramida alimentaţiei pentru copii ne arată cât de mult ar trebui sa mănânce copiii, din fiecare
categorie de alimente, zilnic. Cele mai multe porţii ce ar trebui consumate sunt de cereale, iar
grăsimile sunt la polul opus.Copiilor mici li se recomandă 30 minute de exerciţiu fizic moderat, iar
copiii mai mari ar trebui să ajungă la 60 minute de activitate fizică, de cel puţin 5 ori pe
săptămână.Următoarea listă arată cantitatea de alimente recomandată în fiecare zi :

pâine, cereale, orez şi paste: copiii de 2-8 ani au nevoie de 3-5 porţii, iar copiii de 9-18 ani
au nevoie de 5-7 porţii (1 porţie poate fi 1 felie de pâine, 1/2 cană de cereale, orez fiert sau
paste).

lapte, iaurt şi brânzeturi: copiii de 2-8 ani au nevoie de 2 căni de lapte, iar cei de 9-18 ani
au nevoie de 3 căni de lapte (o porţie poate fi 1 cană de lapte, 1 iaurt sau 2-3 felii de
brânză).

carne, peşte, fasole uscată, ouă, nuci: copiii de 2-8 ani au nevoie de 2 până la 4 porţii, în
timp ce copiii de 9-18 ani au nevoie de 5-6 porţii (1 porţie poate fi 1 felie de friptură, 1 ou,
1/4 cană de fasole boabe gatită, 1 lingură de unt de arahide).

fructe: copiii de 2-8 ani au nevoie de 1-2 porţii, iar cei de 9-18 ani, de 2 porţii în fiecare zi
(o porţie poate fi: 1 măr mediu, banană, portocală sau piersică, 1 cană de suc proaspăt de
fructe, 1/2 cană de fructe uscate, 1 cană de fructe congelate).

legume: copiii de 2-8 ani au nevoie de 2 porţii, iar copiii de 9-18 ani au nevoie de 3 porţii
(1 porţie poate fi 1 cană de supă –cremă de legume, 1/2 cană de piure de legume, 1/2 cană
de legume sote).

grăsimi şi uleiuri: sunt esenţiale pentru buna funcţionare a organismului, dar trebuie
consumate cu masură (copiii de 2-8 ani au nevoie de 3-4 linguriţe, iar copiii de 9-18 ani de
5-6 linguriţe pe zi.

Exprimă-te prin joc, prin cuvinte… pur şi simplu exprimă-te cum poţi… exprimă-te! Ne exprimăm
ca cel de lângă noi să ştie ceea ce simţim, să ştie ceea ce ne frământă, şi ceea ce vrem să ştie despre
noi. “Un copil, când jocu-i place/Toată lumea joc îi face/Şi el toate le pricepe/Şi cu ele joc începe.”

(George Coşbuc – Jucăriile celui cuminte)


13

Ne exprimăm prin foarte multe variante, fizic şi psihic, verbal. Una din cele mai bune variante de
exprimare este jocul . El este forma cea mai adecvată prin care copilul se împlineşte.Prin el işi
exprimi trăirile .Prin joc sufletele devin apropiate, mintea se curăţeşte, uiţă toate grijile şi se
gândesc numai la lucruri frumoase. Jocul chimbă lumea copiilor în mai bine. Cuvintele sunt cea mai
întâlnită formă de exprimare. Poţi să spui tot ceea ce doreşti, exact cum vrei. Forma pe care o dai
cuvintelor, tonul vocii, fac persoana de lângă să ştie exact ce doreşti să exprimi.

Avem dreptul la libera exprimare… trebuie să ne folosim de el pentru ca lumea să ştie ce simţim…

Nu lăsa pe mâine ce poti zice azi… s-ar putea să devină zadarnic… sentimentele să nu mai
reprezinte nimic… iată ce pot invăţa preşcolarii prin joc.

Importanta dezvoltarii copilului în perioada pescolarităţii a dat nastere la expresia celor "7 ani de
acasa", iar lipsa grijilor şi fericirea caracteristice preşcolarilor a făcut ca aceasta perioadă sa mai fie
numită şi "vârsta de aur a copilariei".

Alimentatia este foarte importanta pentru sănătatea prescolarului - o alimentaţie adecvataăprevine


problemele de sănătate cum ar fi obezitatea, diabetul şi decalcifierile. Peşcolarul trebuie să
consume alimente sănătoase - carne slabă, fructe de mare, ouă, legume, cereale integrale, produse
lactate zilnic si fructe proaspete. Cele mai importante sunt legumele şi fructele, cât mai
colorate, deoarece inmagazineaza cele mai multe elemente nutritive necesare prescolarului. În
mod normal copiii consumă mai multe calorii deoarece sunt foarte activi, însa pentru a creşte au
nevoie de vitamine, proteine şi minerale.

Motivam alegerea acestei teme şi din dorinţa de a aduce un plus de cunoştinte referitoare
la educaţia pentru sănătate printr-o alimentaţie corectă,prin respectarea regulilor de igienă
personală şi de grup pentru a forma o conduită corectă şi responsabilă faţă de sănătatea noastră şi a
celor din jur.
14

DESCRIEREA PROIECTULUI

Proiectul “Mâncăm sănătos ca să cresc frumos” se desfăşoară pe parcursul lunii mai


2010,perioadă în care preşcolarii vor primi cunoştinţe despre fructe ,legume,pâine,
lapte,sănătatea dinţilor ierarhizate de PIRAMIDA ALIMENTELOR ; să respecte regulile de
igienă, să recunoască modul în care alimentaţia poate influienţa starea de sănătate.

CENTRE DE INTERES DESCHISE ŞI MATERIALELE

“Alimente sănătoase,

Am adus în coş aici

Toate bio şi gustoase,

Pentru mari şi mici!”

BIBLIOTECA ARTA JOC DE ROL


- Cărţi , reviste , atlas cu flori - creioane colorate; -Căsuţa utilată corespunzător
de primăvară şi păsări -acuarele, pensule; pentru activităţi specifice ;
călătoare; - lipici ; -truse, costume adecvate
- fişe de lucru adecvate temei; - plastilina ; temei.
-jetoane, planşe. - fişe de lucru ; Joc de rol: “În bucătărie”,
-“Citim imagini cu alimente si - hârtie glace, hârtie “De-a gospodina”
produse lactate” creponata ; Joc de masa: “Puzzle” –
-“Scriem în caietele speciale” - cărţi de colorat . produse lactate ; “Alegeţi si
-“Realizam un album cu -“Coloram în cărtile de grupaţi”
produsele lactate” colorat”
- Ce ştii despre…? joc exerciţiu -Desen pe puncte “Cutia de
- Spune ce face…? joc exerciţiu lapte”
- Lecturăm poezii despre -Pictura “Caşcavalul”
…”alimente sănătoase” - Modelaj: Farfuria.
CONSTRUCTII ŞTIINŢĂ JOCURI DE MASA
- cuburi ; -Planşe, pliante, jetoane; - Domino cu flori, cu păsări
-lego; -Domino; Joc de masă: “Puzzle” –
-perluţe -CD-uri, softuri educaţionale; produse lactate ; “Alegeţi şi
-constructii: “Rafturi pentru -enciclopedie. grupaţi”
alimente”,”Magazinul de Ştiinţa: “Spune ce-ai gustat” ;
pâine””Dispensarul” Experimenţe: fierberea
laptelui, lapte cu cacao.
Educaţie rutiera: Lectură
după imagini “Greşeala
Cuminţicăi”
15

INVENTAR DE PROBLEME

Ce ştim? Ce nu ştim şi vrem să aflăm?


 În ce anotimp suntem;
 Primăvara soarele topeşte zăpada  Ce se întâmplă în natură primăvara (iarbă,
 Este din ce în ce mai cald flori, pomi, insecte)
 Ne îmbrăcăm adecvat  Că soarele şi ploaia facilitează înmugurirea
 Apare ghiocelul şi înflorirea pomilor
 Sunt flori în grădini, parcuri  De ce înfloresc pomii?
 Pe crengile pomilor apar muguri din care  De ce sunt diferiţi pomii ?
ies frunze şi flori  De ce se întorc păsările călătoare?
 Se întorc păsările călătoare  Ce mănâncă berzele
 Suntem oameni.  Cum se înmulţesc berzele, păsările în
 Ştim cum arătăm. general
 Avem nas, gura, ochi, s.a.  De ce gâtul şi picioarele berzei sunt lungi?
 Există fete si baieti.  De ce crestem?
 Mergem la grădiniţă.  De ce suntem diferiti?
 Suntem în creştere.  Ce inseamna o viata sanatoasa?
 Trebuie sa avem grija de noi.  Care sunt regulile de igiena care
 LAPTELE trebuiesc respectate pentru a fi sanatosi?
 - este alb  Ce reguli avem pentru igiena de la
 - delicios gradinita?
 Cum facem periajul dintilor corect?
 - bun pentru copii
 - are caimac  - ce se face din lapte
 - dacă stă în sticlă
 - de unde vine laptele
 - de ce îl bem
 - dacă există instalaţii pentru muls
 - ce se întâmplă cu laptele unui animal
bolnav? e bun de băut?
 - cum este ferit laptele de microbi?

DRAGI PĂRINŢI

Am ajuns la capătul PRIMEI călătorii ÎN LUMEA GRĂDINIŢEI.Ne pare rău că ne despărţim de


primul an de grădiniţă ,dar avem speranţa că că în anii următori vom mai reveni la
PALATUL VITAMINELOR şi, mai ales ne bucurăm că în următoarea lună vom vorbi despre
alimente sănătoase.Am înţeles de ce trebuie să ne hrănim sănătos şi acum vrem să ştim
16

cum ne ajută piramida alimentelor să alegem alimentele şi de ce să fim mai atenţi la ce


mănâncă întreaga familie! Facem mişcare zilnic şi … nu uităm de vitaminele şi mineralele
din fructe şi legume!

Avem nevoie să ne fiţi alături ! Ne puteţi ajuta cu orice,din ce putem învăţa despre alimentele
sănătoase:cărţi,reviste.CD,filmuleţe,cărţi de bucate…

Proiectul “MĂNÂNC SĂNĂTOS CA SĂ CRESC FRUMOS “il desfăşurăm în perioada


03.05.2101-31.05.2010.

Vă mulţumim şi vă aşteptăm în data de 31.05.2010 ora 10 ,în clasă, să vă arătăm cât de multe
am învăţat.

Copiii şi educatoarea

de Romulus Chelbegean

Dacă ar avea părinţii ochi să vadă

Şi sufletul le-ar fi mereu atent,

În ochii pruncilor cu viaţa fadă

Ar descifra mesajul cel urgent :

„Vă rog iubiţi-mă inteligent !”

Nu glume, nici minciuni – bomboane-amare;

Nu vreau bunici şi nici televizor,

Nu-mi trebuie nici lux, nici îmbuibare…

Puţin îmi pasă de trăiesc sau mor

Dar vreau să fiu al vostru, nu al lor !


17

Eu ştiu c-aveţi profesii elevate

Că sunteţi la curent cu date noi,

C-aveţi servici ca eu să am de toate,

Dar fiindcă vă iubesc pe amândoi

Vă spun : „Eu am nevoie doar de voi !”

Aş vrea ca jucărie ochii mamei,

Nu ochii-ndepărtaţi ai vreunui unchi.

Când ne-ntâlnim atraşi de glasul foamei

Şi nu pot sta la tata pe genunchi

Mă simt ca o mlădiţă fără trunchi.


18

Tema : Când /cum şi de ce se întâmplă?

Tema săptămânii: Fructe şi legume de primăvară

Săptămâna 03.05-07.05 2010

Data Jocuri şi activităţi Activităţi pe domenii Activităţi de dezvoltare


ziua alese experenţiale Jocuri şi personală
activităţi recreative

Tema, mijl.de realizare, Tipuri teme


domenii experienţiale
1.Jocuri de 1. Rutine
,, Vestitorii primăverii”- mişcare: La cules Primirea copiilor
lectură după imagini- de ghiocei Întâlnirea de dimineaţă:
Luni vizionare C.D.- D.Ş. -Fluturii şi florile - Salutul,, Bună dimineaţa”
3.05.2010 -Prezenţa, Calendarul
2.Jocuri naturii,
distractive: Joc de grup: Vestitorii
-Ghiocelul hazliu vestitori
Cireşe de mai
Activitate integrată
Marţi D.Ş.-număratul în limitele 1-3
4.05.2010 D.E.C. – Cântec, joc muzical Momentul de mişcare:
pe melodia căntecului - Gimnastica de înviorare
- Jocuri de mişcare în aer
3. Jocuri muzicale: liber
Miercuri -Sunt o floare
5.05.2010 - Căpşunica
Joi 2. Tranziţii:
6.05.2010 Exerciţii ritmice,
Vineri numărători, jocuri cu text şi
7.05.2010 4.Audiţii muzicale: cânt:
Activitate practică: Cântece despre
Facem salată de fructe de primăvară
sezon: cireşe, căpşuni, agrişe
5. Plimbare prin 3. Activităţi opţionale:
şi frişcă. cartier cu observări Micii pictori-DEC
spontane: vestitori
ai primăverii
19

“PÂINEA ŞI PRODUSELE DE PANIFICAŢIE”

Săptămâna 10.05-14.05.2010

Activităţi pe domenii
experenţiale Activităţi de dezvoltare
Data Jocuri şi activităţi Jocuri şi personală
ziua alese activităţi recreative
Tema, mijl.de realizare, Tipuri teme
domenii experienţiale
Luni Bibliotecă : Jocuri de mişcare:
10.05.2010 -Citire de imagini- La cules de Rutine
Produse de floricele Primirea copiilor
Marţi panificaţie- -Fluturii şi florile Întâlnirea de dimineaţă:
11.05.2010 Selectăm imagini DEC.Observare “Făina şi - Salutul,, Bună dimineaţa”
cu cornuri mari şi produsele din făina” 2.Jocuri -Prezenţa, Calendarul
mici distractive: naturii,
Construcţii: De-a -Floricica hazlie
grădinarul
-Facem curăţenie
3. Jocuri muzicale:
-Povestea -Sunt o floare
„Morarului cel Desen: “Turtiţa din poveste” Primăvara Joc de grup: „Brutarii”
isteţ”
- Câte pâini am 4.Audiţii muzicale:
numărat? Cântece despre CE ,CÂT ,CÂND SŞI
primăvară CUM MANCAM –
Artă:Cornuri Întilnire cu medicul
Modelaj:Pâinialbe 5. Plimbare prin nutriţionist.
şi negre cartier cu observări
spontane: vestitori
ai primăverii Momentul de mişcare:
- Gimnastica de înviorare
Nisip şi apă: - Jocuri de mişcare în aer
Aluatul pentru DŞ.Joc didactic “Gândeşte şi liber:”Familia”,”Mânuţe
Miercuri pâine socoteşte” harnice a copiilor cei mici”
12.05.2010 „Priviţi picioruşe!”
DEC.
Joi Poezie “Într-o fabrica de 2. Tranziţii:
13.05.2010 pâine” de E. Căldararu Exerciţii ritmice,
Activitate casnică numărători, jocuri cu text şi
Vineri Frământăm cornuri . cânt:”În pădure”
14.05.2010
3. Activităţi opţionale:
Micii brutari-DEC-
dactilopictură
20

“DINŢI SĂNĂTOŞI”

Săptămâna 24.05-28.05.2010

ZIUA ACTIVITĂŢI PE DOMENII Activităţi de dezvoltare personală


EXPEREN”IALE
Bibliotecă – Citim imagini din caietul
special de educaţie pentru sănătate:
Alfabetul sănătăţii. Memorarea
DEC.Cunoaşterea mediului – Observare strofelor la alegerea copiilor.
Luni
Gura şi dinţii (după planşe şi mulaje) Artă –Lipim periuţe de dinţi colorate
24.05.2010
Act. complementare–Jocuri în curtea
grădiniţei alegem locul unde să ne
antrenăm pentru concursul de
alergări, biciclete, triciclete de 1 Iunie.
Ştiinţă – Să unească punctele pentru a
reda forma dintelui
Educaţie muzicală
Bibliotecă – Memorizare: poezia
Marţi Cântec – predare: Dis-de-dimineaţă
Sfaturi pentru copii şi alte strofe din
25.05.2010 Joc cu cânt – „Azi în parcul plin de soare „
Alfabetul sănătăţii.
repetare.
Act. complementare– Ne antrenăm
pentru concurs – Desene pe asfalt.
Bibliotecă – Muncă independentă în
caietul special – colorare „Salvarea”
DEC.Educaţia limbajului Joc de rol – De-a trenul
Miercuri
Memorizare „Periuţa cea glumeaţă” Act. complementare– Ne antrenăm
26.05.2010
Educaţie plastică – Modelaj – Dintele pentru concurs în curte.
Educaţie pentru societate –Întâlnire
cu medicul stomatolog.
21

Joc de rol – La piaţă – cu banii strânşi


în puşculiţa grupei – cumpărăm fructe
Joi pentru salată.
Dramatizare „La doctor”
27.05.2010 De-a gospodinele – spălăm fructele
cumpărate etc.

DEC:Educaţia limbajului Ştiinţă – Fişe de muncă independentă:


Vineri Memorizare „Eu sunt astăzi doctoriţă” Arată toate obiectele di cabinetul
28.05.2010 medical de stomatologie.
Joc de rol – „De-a stomatologul.”

„LAPTELE ŞI PÂINEA”

Săptămâna 24.05-28.05.2010

ZIUA ACTIVITĂŢI PE DOMENII Activităţi de dezvoltare personală


EXPERENŢIALE

Luni DEC.CUNOAŞTEREA MEDIULUI ŞTIINŢĂ

24.05.2010 - Laptele şi produsele lui - observare - Numărul meselor pe zi – denumirea


lor.
Marţi EDUCAREA LIMBAJULUI
- Spune ce ai gustat?
25.05.2010 - Ce ştii despre mine? – joc didactic
- Ce ştii despre mine (pâinea)?
Miercuri EDUCAŢIE MUZICALĂ
- Ce fac mai întâi? – reguli de igienă
26.05.2010 - Graiul animalelor - cântec
- Ce se întâmplă dacă…

- Ce alimente cunoaşteţi?
Joi JOC DE ROL
DŞ:ACTIVITĂŢI MATEMATICE
27.05.2010
- De-a gospodinele
- Formează o grupă cu 1-3 obiecte – ex. cu
material individual”Numărăm pâinile” - De - a bucătarii,De-a brutarii

ACTIVITĂŢI ARTISTICO – PLASTICE - De-a doctorul


Vineri
Colorăm covrigi şi cornuri - De-a fermierii
28.05.2010
JOC DE MASĂ
22

- Recunoaşte produsele!

- Selectează jetoanele cu animale care


dau lapte. Numără -le!

- Din jumătăţi întreg

- Sortează ambalajele de lapte, iaurt,


smântână-imagini

ARTĂ

-Modelaj: Farfuria.

- Uneşte punctele şi spune ce ai


obţinut?O pâine !

- Colorează animalele de la care


obţinem lapte

- Paharul , şerveţelul – îndoitură din


hârtie

- Pâinea- modelaj

CONSTRUCŢII

-Brutăria– construcţii din figuri


geometrice

- Adăposturi pentru animalele care


dau lapte

- Rafturi pentru produse lactate

BIBLIOTECĂ

- Animalele din curtea bunicii – citire


de imagini

- Copiii harnici – citire de imagini

- Te rog să-mi dai, te rog să-mi spui –


joc exerciţiu

- Ce ştii despre…? joc exerciţiu

- Spune ce face…? joc exerciţiu

- Lecturăm poezii despre …”alimente


sănătoase”
23

REZULTATE: - copii sănătoşi şi frumoşi;


- atitudini pozitive faţă de sănătatea lor şi a celor din jur;
- dezvoltare psiho-fizică corectă;
- grijă pentru sănătatea proprie;
- postere, fotografii, pliante,expoziţii de lucrări;

IMPACTUL ESTIMAT AL IMPLEMENTĂRII PROIECTULUI

În urma desfăşurării activităţilor cuprinse în planificarea activităţilor din cadrul


proiectului tematic,,MĂNÂNC SĂNĂTOS CA SĂ CRESC FRUMOS” copiii vor fi
mai preocupaţi de îngrijirea corpului lor, de ceea ce mănâncă, de activităţi sportive
desfăşurate în aer liber, în general de sănătatea lor.
Vor apela cu mai multă încredere la cadrele medicale deoarece teama de doctor în mare
parte va fi înlăturată.
Părinţii vor fi captaţi să participe ca parteneri în procesul educativ, fapt ce va duce la
înţelegerea importanţei colaborării cu grădiniţa, cu educatoarele. Se vor implica mai activ în
derularea activităţilor pe care le desfăşoară copilul în grădiniţă şi vor colabora în scopul
dezvoltării armonioase a copiilor.
Educatoarele vor reuşi să-i stimuleze pe copii în a acorda mai multă importanţă
propriei lor persoane. De asemenea, informându-se şi documentându-se vor contribui la
îmbunătăţirea procesului instructiv-educativ din grădiniţă.

MONITORIZARE, RAPORTARE, EVALUARE

MONITORIZAREA programului se va efectua de către coordonatoarea proiectului care va


răspunde permanent de modul de organizare şi desfăşurare a activităţilor din program.
24

RAPORTAREA se va face săptămânal sau la finalul proiectului de către educatoarea care a


iniţiat proiectul. Raportul de analiză asupra activităţii desfăşurate va cuprinde modalitatea
desfăşurării activităţii, locul, persoanele implicate, impactul asupra celor implicaţi în proiect.

EVALUAREA se va realiza în urma analizei realiste accentuându-se efectele pozitive


aleprogramului precum şi direcţiile de dezvoltare în perspectivă ale acestuia. În cadrul
acţiunilor se vor realiza fotografii ce vor fi prezentate părinţilor, publicate şi mediatizate.

PIRAMIDA ALIMENTELOR FRUCTE ŞI LEGUME


25

LAPTE DINŢI SĂNĂTOŞI

“MÂNÂNC SĂNĂTOS CA SĂ CRESC FRUMOS”

1. Organizarea echipelor de lucru; Septembrie 25 Ron


La început de drum Prezentarea scopului, a
obiectivelor şi a programului de
activitate.
2. INFO – „Stil de viaţă Prezentarea, explicarea şi Octombrie 50 Ron
sănătos” conştientizarea conceptului
Întâlnire cu medicul nutriţionist.
3. Prezentarea „Piramidei noiembrie 25 Ron
Putem creşte frumos alimentelor”
dacă mâncăm sănătos Elaborarea de meniuri pe zi
pentru o săptămână.
4. Lucru pe grupe, joc de rol în decembrie
Etichetă şi produs scopul adoptării unei atitudini
sănătoase în cazul cumpărării
unui produs alimentar.
5. Discuţie în scopul formării unei ianuarie 50 Ron
„Prizonierii” reclamelor atitudini critice faţă de reclamele
din comerţul alimentar
6. Eşti ceea ce mănânci - februarie 25 Ron
Top 10 al celor mai Întâlnire cu medicul nutriţionist
26

importante pentru a informa copiii cu privire


comportamente privind la rolul alimentaţiei în
alimentaţia. dezvoltarea fizică şi mentală.

7. Construirea unui complex de martie


Mă mişc, deci sunt exerciţii fizice în vederea
sănătos practicării lui zilnice la grădiniţă
şi acasă.
8. „Kilometri verzi” Activitate în aer liber – deplasare aprilie 25 Ron
cu biciclete, trotinete, role.
9. Ghid „Stil de viaţă Lucru pe grupe mai 200 Ron
sănătos”

ANEXE
IATĂ CE POT FACE DOUĂ MÂINI DIBACE
27

“Copilăria e o lume aparte; pentru noi o lume fantastică, ireală,pentru cei ce fac parte din
ea dimpotrivă,una reală şi plină de armonie.”Eugen Heroveanu
28
29

SFATUL NOSTRU:

Mâncaţi sănătos pentru că ” SUNTEŢI CEEA CE MÂNCAŢI !”

INSTITUTOR I: GRABCEV ELENA FILOMENA

S-ar putea să vă placă și