Descrierea CIP

Nonse prem voluptae plit, corio inctiatem. Ad quam re parciisit, occus, nonet audam, ipsamu-
sant fuga. Et hit, sit harum sa am quam sinvellorit am que as natur mil earia sent millessume
nimagni conecero moluptae ped molupic totam, sit et voluptatur, as audit aliti re iur, sitia quid
quo quiscim porerio. Ut ad mo eturepeles que net quost, quo blautem quasi conessim fugiam
que laborrum quat quatem. Ehendit lab ipsusam aut facepedit quam, utem reratur?
Unt el modit fuga. Nequia que offici a suntureped qui que sit lique pro ilique pratus ditis estius,
testium commo tem aliae. Sandenderum qui aditis veles eles ipsapic tatempos maioribus dolo-
riatque necersp errume comnime lamus.
Ant, optisciist, sus aut que nis et ulpa vent minulla conem quisqui od maximolum conse nus
magnat eaque ilibus simosaperum eos evel iduciminus eum volorum et, omniet lab idebis ellup-
ta sperum aditibus, occulles re, sinis dellore pudam, net res volupta venita sunt et, comnimetur
sam cora cullab ius eatenih illantis modit volut faccullandis rerovitint.
Monografie
Corul de cameră Lyra
 1

Postfață

Buzăul a avut, fără doar și poate, vocația artei, îndeosebi a muzicii.

Fără a coborî prea mult în istorie, nume de prestigiu în acest domeniu
au îmbogățit, de-a lungul timpului, patrimoniul național. Este sufici-
ent să-i amintim aici pe Ioan D. Vicol, Mihail Ioan, Marin Constantin,
Dinu Stelian, Gheorghe Oprea, Tomescu Constantin, Toni Stoica, pro-
fesori sau absolvenți ai Școlii Normale de Băieți „Spiru C. Haret” din
Buzău. Fără teama de a greși, lângă aceste nume ilustre trebuie să fie
așezat și profesorul Ștefan Stănescu, animatorul și dirijorul formației
corale camerale „Lyra”, care, în luna iunie a anului 2014, își va sărbă-
tori cei patruzeci de ani de activitate.
Înzestrat cu calități excepționale, de manager cultural, dar și de dirijor,
Ștefan Stănescu a reușit, de-a lungul a peste patru decenii de activitate,
ca profesor la Școala Normală Spiru Haret, să înființeze și să conducă
nenumărate formații corale, grupuri vocal–folclorice care au obținut,
în ani, o recunoaștere națională. Printre acestea, la loc de frunte este
Corul de cameră „Lyra”, adevărat ambasador al Buzăului pe scenele
din țară ori din străinătate, cor înființat în anul 1974. Marea majoritate
a coriștilor au fost și sunt din pepinierele Liceului Pedagogic „Spiru
C. Haret” și ale Seminarului Teologic „Chesarie Episcopul” din Buzău.
Trebuie amintit că, doar la un an de la înființarea Corului Lyra, în cadrul
Concursului Național „Cetatea de Foc” de la Reșița în 1975, formația
este distinsă cu Premiul I pe țară, debutul prefigurând perspective
de excepție. Atât în țară, cât și în străinătate, Corul „Lyra” a concertat
pe marile scene ale Europei, începând cu Republica Moldova, Cehia,
Slovacia, Ungaria, Austria, Franța, Germania, Spania, Macedonia,
Grecia, Bulgaria, Italia, ajungând până în Portugalia.
2

În 2012, Corul „Lyra” a avut deosebita cinste de a participa la un

Concurs Internațional la Vatican, unde a obținut Premiul III, iar la
Concursul Internațional Istanbul 2013, a obținut locul II. Repertoriul
Corului „Lyra” cuprinde peste 160 de piese, abordând toate genurile
muzicii corale, începând de la madrigal, preclasici, clasici, romantici,
ajungând până la creația contemporană. Un loc foarte important îl
ocupă repertoriul religios, dar și prelucrările folclorice românești.
O satisfacție deosebită pentru subsemnatul, mare iubitor de muzi-
că, a fost includerea în repertoriul acestei minunate formații a piesei
„Măgura” compusă de maestrul Mircea Neagu, pe versurile de semna-
tarul acestor fugare rânduri.
Dintre nenumăratele formații corale care activau în Buzău, vestite de
decenii, Corul „Lyra” a rămas singurul supraviețuitor pasiunii și dărui-
rii conducătorului ei, profesorul Ștefan Stănescu, întemeietorul și con-
ducătorul acestei formații de la început până în prezent.

Nicolae Peneș,
membru al Uniunii Scriitorilor,
laureat al Academiei Române
 3

Lyra

Era în 1973, într-o zi însorită de mai, când, împreună cu regretatul meu

prieten, Dumitrescu Alexandru, pe atunci directorul Casei de Cultură a
Sindicatelor din Buzău, am gândit înființarea Corului de Cameră „Lyra”.
Revăd și astăzi „buna vestire” adusă de un fluture imaculat, care tre-
cea leneș printre corolele multicolore ale primolelor din parcul Casei
de Cultură în care ne aflam. Arhitectul acestui așezământ cultural a
gândit excelent interiorul tronat de sala mare pentru spectacole, mul-
tiplele săli de repetiții pentru diverse genuri artistice, intima sală cu vi-
tralii, balcoanele din foaier și cele ce dau în exterior, din care priveam
oaza de verdeață și fântânile arteziene, din parcul dimprejurul clădirii.
În această atmosferă s-a născut ideea apariției unei noi formații cora-
le, în această urbe cu tradiție a cântului colectiv și nu numai…
Entuziasmul nostru i-a molipsit repede și pe alți iubitori de muzică
și-n foarte scurt timp am fixat o întâlnire, unde s-a format firavul nu-
cleu al Corului „Lyra”. Era pe data de 9 mai 1973, după mitingul orga-
nizat de autorități, în cinstea zilei „oamenilor muncii”…
În „fruntea” celor prezenți la întâlnire era Dumitrescu Alexandru, di-
rectorul Casei de Cultură, un bun cunoscător al cântului coral, ab-
solvent al Seminarului Teologic, al Facultății de Teologie, de Istorie
și Drept, om de cultură și de mare sensibilitate artistică și Ștefan
Stănescu, absolvent al Seminarului Teologic din Buzău, al Liceului
Teoretic, al Facultății de Teologie și al Conservatorului „Ciprian
Porumbescu” din București.
4

Au venit la întâlnire:

Sopranele:
◾◾ Adriana Nedriță, bibliotecara Casei de Cultură, o soprană
excelentă, care cânta la fel de frumos și la vioară.
◾◾ Stela Agachie, profesoară de geografie – solista corului;
◾◾ Florica Agapie, elevă la Liceul Pedagogic;
◾◾ Emilia Bărzoi, educatoare;
◾◾ Doina Toma, educatoare.

Altistele:
◾◾ Florica Ștefan, profesoară de muzică;
◾◾ Lidia Boiangiu, învățătoare;
◾◾ Viorica Râmniceanu, educatoare.

Tenorii:
◾◾ Petre Ștefan, profesor de muzică;
◾◾ Alexandru Drugea, profesor de muzică;
◾◾ Dumitru Blidaru, elev la Liceul Pedagogic.

Bașii:
◾◾ Nicolae Fășie, profesor de muzică;
◾◾ Alexandru Dumitrescu, directorul Casei de Cultură;
◾◾ Adrian Oncescu, profesor de muzică.

Dirijorul corului:
◾◾ Ștefan Stănescu.
Am discutat mult, frumos, cu entuziasm și, mai ales, cu foarte mult 5
simț de răspundere.
S-au făcut propuneri privind patronul pe care trebuie să-l adoptăm,
locul unde vom putea face repetițiile, care vor fi zilele de repetiții, ne-
am gândit și la o minimă dotare materială care să ne stimuleze debu-
tul și am mai discutat, atunci, și alte lucruri foarte importante.
Am hotărât să popularizăm inițiativa noastră, luând legătura cu direc-
torii de școli, pentru a ne trimite cadre didactice pentru selecție și mai
mult, am rugat presa locală să facă anunțuri și chiar să scrie despre
nucleul Corului „Lyra”.
În săptămânile care au urmat, am fost întrebați de foarte mulți do-
ritori de muzică ce vrem, de fapt, să facem, ce perspective va avea
această formație, pentru că, în oraș, formația corală, sprijinită de toa-
te forurile, era Corul Mare al Casei de Cultură Municipală, dirijat de
Stoica Anton. Trebuie să menționez că acest cor avea peste optzeci de
persoane, avea un statut bine definit, era cunoscut pe plan național
ca formație de referință, grație repertoriului și a bunei prezentări în
public a pieselor lucrate, dar, mai ales, a domnului Răican Nicolae, di-
rectorul acestei instituții. Era un foarte bun manager care știa să des-
chidă toate ușile, pentru a-și rezolva interesele.
Dar nu era numai această formație corală în Buzău. La Fabrica de
Sârmă era un cor foarte bun, la Trustul de Alimentație Publică, la
Uzina Mecanică, Sindicatul Învățământ avea și el un cor de femei,
Casa Armatei avea corul veteranilor, Întreprinderea de Mase Plastice
și multe alte coruri bune mai erau la căminele culturale din comunele
județului; majoritatea erau coruri mixte. În Municipiul Buzău aveam
și-o orchestră semisimfonică dirijată de talentatul profesor Tiberiu
Tănase. Singurul gen coral care lipsea era cel cameral și, din acest mo-
tiv, ne-am hotărât să înființăm Corul „Lyra”.
Până la sfârșitul lunii mai, am reușit să ne strângem douăzeci și opt de
coriști și-n luna iunie, pe data de șapte, am planificat prima repetiție.
Emoțiile erau foarte mari, în primul rând pentru că dirijorul era foarte
tânăr, o parte dintre coriștii cooptați erau profesori de muzică și aveau
mai multă experiență decât mine, dar Dumnezeu a vrut ca debutul
să fie foarte bun. Dirijorul s-a impus de la început, dovedind o bună
pregătire de specialitate, fiind, în același timp, un bun psiholog. Un lu-
cru deosebit de important, a fost alegerea repertoriului, plăcut ca linie
melodică, fără complicații metro-ritmice și cu-n ambitus acceptabil,
pentru început.
Prima piesă pusă-n lucru a fost „Zefirul” de Ioan Nicorescu, un nume
mai puțin cunoscut și băgat în seamă, dar cântecul respectiv a plăcut
și, de aici, dorința de a cânta și alte piese.
Am cinstit acest eveniment cu-n pahar de vin în rotonda Casei de
Cultură, îmbătați de mirosul gingașelor petunii și de regina nopții și,
de ce nu, de reușita primei repetiții. Acum am stabilit ca repetițiile
să aibă loc în sala verde (era atât de cochetă și de primitoare!), unde
6

era o mică scenă, o pianină și tot mobilierul necesar pentru a lucra în

condiții optime.
Apropiindu-se sfârșitul de an școlar și pentru că toți lucram în
învățământ și trebuia să încheiem situația școlară la clase, am amâ-
nat repetițiile pentru data de douăzeci septembrie, când ne reluam
activitatea didactică.
După o vară lungă și toridă, revigorată, din când în când, de stropii
mari, dătători de viață, ai ploilor torențiale, simțeam nevoia revederii
cu acești oameni minunați ai Corului „Lyra”. Teama că, după o peri-
oadă atât de lungă în care nu ne-am întâlnit, o să-i facă pe mulți să
renunțe, mă îngrijora.
Mare mi-a fost bucuria, când, la data fixată pentru prima repetiție din
septembrie, am văzut sala aproape plină! Cei care au fost la prima
repetiție au reușit să aducă un număr considerabil de colegi, încât
acum puteam spune, cu toată convingerea, că există Corul „Lyra”.
În iureșul acesta de bună dispoziție, în urma începutului promițător,
o parte dintre membrii corului m-au întrebat de unde vine numele
corului „Lyra”.
Le-am explicat că Buzăul are o tradiție culturală remarcabilă. Totul s-a
brodat pe trecutul istoric, când cronicarul Laguzan Lucari îl trece prin-
tre cele cinci localități întemeiate de Negru Vodă, iar marele dicționar
geografic îl menționează printre târgurile țării.
Cu toate că era un centru economic, fiscal și administativ, Buzăul este
atestat documentar abia în anul 1431, într-un act dat de Dan al doilea,
care-l indică punct vamal în relațiile comerciale cu Brașovul, încă de
pe vremea lui Mircea cel Bătrân (1386–1418).
Din 1502, când Buzăul devine „Reședință Episcopală”, se dezvoltă
foarte mult și activitatea culturală, înființându-se o tipografie, școli
bisericești și laice.
Aici au văzut lumina tiparului, lucrări de mare valoare: „Pravoslavnica
Mărturisire” a Mitropolitului Petru Movilă, 1691, douăsprezece minee
și „Molitfelnicul” în 1699, „Apostol” și „Catavasier”, în 1704, Biblia de 7
la Buzău 1854, „Apostolul” și „Evanghelia” cu literă latină, scoasă-n
perioada marelui cărturar Episcopul Dionisie Romano, om al Bisericii
și al școlii. Acum s-au înființat primele școli monahale de la Dălhăuți,
Rătești, Nifon, Cotești, Cislău, Berca și altele.
Muzicologul Octavian Lazăr Cosma precizează că-n prima jumătate a
secolului al nouăsprezecelea, „…Puternice școli de cântăreți au luat
ființă la Buzău, renumite prin Matache cântărețul”.
Școala de psaltichie buzoiană se dezvoltă odată cu venirea de la
Scheii Brașovului a vestitului călugăr Varlaam Barancescu. Creațiile
sale au fost publicate, la vremea respectivă, în diferite antologii, dar
foarte multe au rămas în manuscris la Mânăstirea Ciolanu și, drept
urmare, necunoscute.
Despre o viață muzicală la care să participe masele, nu poate fi vor-
ba decât de la 1860. La 3 noiembrie 1860, Neagu Ionescu, una dintre
figurile proeminente ale învățământului elementar buzoian, se adre-
sa Eforiei Școlilor în scopul de a-i permite să predea lecții gratuite de
muzică vocală, în școala publică din oraș, motivând cererea sa prin…”
dorința unora din părinții copiilor acestui oraș și a elevilor, în gene-
re”. Având referințe elogioase de la cunoscutul profesor și compozitor
Wachmann, Eforia îi aprobă cererea și, astfel, în toamna anului 1860,
se pun bazele învățământului muzical buzoian.
În anul 1860, pasionatul muzician Neagu Ionescu, înființează la
Episcopie un cor mixt pe patru voci, Buzăul fiind primul din orașele
țării, (excepție făcând capitala) cu o asemenea formație.
În acești 150 de ani de existență, corul acesta a îndeplinit și rolul de
școală, facilitând educația muzicală a celor mai străluciți buzoieni,
nume cunoscute în istoria muzicii românești: artistul poporului, V.
Maximilian, prințul operetei românești, N. Leonard, baritonul de re-
nume mondial, Aurel Costescu Duca, Iulian Andreescu, solist la Opera
Română bucureșteană, Jan Bănescu, profesor de canto și solist la
Opera Română, cântăreții de muzică populară, Ștefan Lăzărescu și
Ioan Lucian, ș.a.
Un alt mare animator al activității muzicale buzoiene a fost Nicolae
Severeanu, care a condus corul Episcopiei între anii 1894–1926, pe-
rioadă în care era și profesorul Liceului „Bogdan Petriceicu Hasdeu”,
unde avea cor și orchestră, recunoscute la nivel național.
În această perioadă, au contribuit la ridicarea climatului cultural
artistic și profesorii Traian Vulpescu, Contantin Țepuș și Gheorghe
Marinescu, foști profesori la Seminarul Teologic „Chesarie Episcopul”
din Buzău. Cei trei profesori adună în Societatea Corală „Doina
Buzăului” institutori, profesori, medici, avocați, preoți, organizând
spectacole la Teatrul „Moldavia”, iar fondurile bănești strânse le dă-
deau celor nevoiași.
Pepinierele unde se formau cei mai valoroși coriști erau Seminarul
Teologic – înființat în anul 1836, Școala de Cântăreți Bisericești,
înființată în anul 1893 și Școala Normală, înființată în anul 1901.
8

La Școala Normală s-au format mulți muzicieni, în special în perioada

când aici a fost profesor maestru Ioan D. Vicol. Dintre aceștia îi amintim
pe Marin Constantin, dirijorul corului „Madrigal”, Dinu Stelian, dirijorul
corului reprezentativ al armatei, Constantin Tomescu, fostul director
al Liceului de Muzică și dirijorul orchestrei simfonice din Buzău, Vasile
Tomescu, muzicolog, Gheorghe Oprea, profesor la Conservatorul
„Ciprian Porumbescu” din București și dirijorul corului „Gaudeamus”
al Conservatorului.
Și-acum informația directă, privind numele corului „Lyra”.
În martie 1896, un grup de tineri talentați, în frunte cu inginerul Țânțu
Ioan, se întâlnesc și pun bazele Societății Filarmonice „Lyra”, …care,
până la această dată, nu exista. Scopul Societății era de a dezvolta în
orașul nostru gustul pentru muzica vocală și instrumentală.
Sufletul Societății Filarmonice „Lyra” a fost farmacistul D. Herman,
care înființează o școală de muzică vocală și instrumentală și orga-
nizează săptămânal trei, patru spectacole. „Lyra” se remarcă în urma
concertelor date la școlile din Buzău și la teatrul „Moldavia”, o capo-
doperă arhitecturală, care s-a dărâmat la cutremurul din 1977.
Societatea Filarmonică „Lyra” organizează spectacole și-n colabora-
re cu alte formații artstice din Buzău și din țară. De exemplu, pe data
de 17 noiembrie 1899, concertează alături de corul dirijat de Nicolae
Severeanu, iar la spectacolul din 14 mai 1900, în sala „Moldavia”, diri-
jorul Conrad al „Lyrei” are plăcerea să-l prezinte, în cadrul spectacolu-
lui din ziua respectivă, pe I.L. Caragiale.
Posibilitățile financiare și totalul dezinteres din partea autorităților lo-
cale și-au spus cuvântul. Activitatea societății devine din ce în ce mai
sporadică, pentru ca, în 1901, să înceteze.
Deși activitatea Societății Filarmonice „Lyra” a fost foarte scurtă, doar
de cinci ani, m-a impresionat densitatea și calitatea artistică a spec-
tacolelor, alegerea repertoriului și, mai ales, dăruirea de care au dat
dovadă membrii ei. Lucrul acesta l-am aflat din arhiva locală buzoiană 9
și m-a șocat dezinteresul autorităților.
Sonoritatea numelui „Lyra” și rezultatele obținute m-au făcut să pre-
iau ștafeta căzută-n cenușiul tăcerii și să revigorez cântarea corală,
prin înființarea celei mai iubite formații din activitatea mea, Corul
de Cameră „Lyra”.
Trebuie să mai amintim că, după dispariția Societății Filarmonice
„Lyra”, Nicolae Severeanu înființează Societatea Corală „Doina”, care-
și desfășoară activitatea între anii 1905–1911.
În 1926, profesorul de muzică Mihail Ioan, constituie primul cor al
învățătorilor buzoieni, în cadrul Societății Culturale „Spiru Haret”.
Paralel cu Societatea Corală „Spiru Haret”, la Buzău a luat ființă, în anul
1935, din inițiativa profesorului Ioan D. Vicol de la Școala Normală din
localitate, Societatea Corală „Cântarea României”.
Din cauza frământărilor sociale internaționale, cele două formații se
dizolvă. Anii grei din timpul celui de al Doilea Război Mondial au lăsat
răni adânci în climatul cultural buzoian.
Am făcut această incursiune în trecutul cultural al Buzăului pentru a
arăta că, pe aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu, cântarea
corală a fost mereu la loc de cinste.
Începând din anul 1974, activitatea actualului Cor „Lyra”, a-nceput să
fie cunoscută din ce în ce mai mult. Repetițiile se țineau și se țin și-
acum, de două ori pe săptămână, marțea și vinerea, de la ora 18:30.
Roadele s-au văzut foarte repede. Am reușit, în câteva luni, să avem un
repertoriu care putea fi prezentat în public.
Astfel, pe data de 24 Ianuarie 1974, împreună cu membrii Cenaclului
Literar buzoian și câțiva profesori de istorie, care au marcat
importanța acestui mare eveniment din istoria poporului român,
Unirea Principatelor Române, Corul „Lyra” și-a făcut pentru prima
dată apariția în public, cu-n repertoriu adecvat evenimentului și câ-
teva piese lirice.
Îmi amintesc și acum, cu emoție, cât de bine au fost primite de pu-
blic piesele patriotice „Românul” de Ciprian Porumbescu, „Eroii” de
Constantin Romașcanu, „Pe-acest Pământ” de Doru Popovici, „Vis de
țară” de Viorel Munteanu, dar și „Lilioară” de Vinicius Grefiens; „Măruț
roșu” de Mircea Neagu, „Zefirul” de Ioan Nicorescu și „Cântă puiul cu-
cului” de Ion Bohociu.
Apariția „Lyrei” în minunata „Sală cu vitralii”, într-un aranjament sce-
nic foarte inspirat, o parte din bași cântau de la balcon, pe scări erau
intercalați tenori cu soprane, iar pe piedestalul de sub scări, fetele
costumate-n rochii negre și albe, umpleau mica scenă, formând două
rânduri. Deși costumația fetelor nu era uniformă, împrumutasem o
parte dintre rochii de la corul Sindicatului Învățământ, de culoare nea-
gră, iar de la Liceul Pedagogic, rochiile împrumutate erau de culoare
albă, au lăsat impresia că intenționat am făcut acest aranjament.
10 Primele acorduri din minunatul cântec patriotic „Românul” au făcut
să vibreze inimile celor peste două sute de persoane, care partici-
pau la spectacol.
Îmbinarea cântecelor cu poeziile și prezentările istoricilor au creat o
atmosferă de profundă trăire patriotică, dar și o mare plăcere de a
asculta o parte dintre capodoperele genului coral. În final, publicul
a cerut să mai cântăm „Românul” de C. Porumbescu. A fost de vis…
Presa locală a elogiat debutul Corului „Lyra” care „…a prezentat un
repertoriu destul de dificil, dar interpreții s-au întrecut pe ei, reușind un
echilibru armonic perfect, iar acuratețea intonației s-a menținut de la
prima până la ultima piesă”.
Dăruirea minunaților mei coriști, la acest spectacol, mi-a întărit con-
vingerea că această formație poate fi de mare succes în viitor.
Am primit felicitări din partea multor spectatori, chiar și din partea
domnului Răican Nicolae, diectorul Casei de Cultură Municipală. A
fost, de fapt, sărutul lui Iuda, pentru că a doua zi a mers la domnul
Ghigulescu, Directorul Inspectoratului Județean pentru Cultură, pen-
tru a pune la cale desființarea Corului „Lyra”.
Încercarea lor n-a putut fi finalizată. În momentul când am fost chemat
la Inspectorat și mi-au cerut să încetez activitatea cu această formație,
am fost ferm și le-am spus că voi continua pregătirea acestui cor, cu
orice risc. Ideea dânșilor de a merge cu toți membrii Corului „Lyra” la
corul Casei Municipale, le-am respins-o categoric.
Au mers apoi pe filiera politică, ajungând până la Primul Secretar al
Județului Buzău, căruia i-au spus că au nevoie de coriști, pentru a în-
tări corul Casei de Cultură Municipală și oamenii respectivi fac par-
te dintr-un așa zis… cor de cameră Lyra…, care este fără valoare și
fără perspectivă.
Pe data de 8 februarie 1975, mă cheamă directorul școlii, unde
eram profesor, la cancelarie și-mi spune să mă prezint la ora 11 la
Cabinetului Primului Secretar. Emoțiile erau foarte mari, pentru că mă
așteptam la o reacție negativă.
N-a fost să fie așa, din contră. Aici am întâlnit un om foarte ama-
bil, manierat, liniștit și, ce m-a impresionat în mod deosebit, avea
înțelepciunea omului care vrea binele urbei pe care o conducea.
Acesta era domnul Sârbu, Primul Secretar al Județului Buzău. Mi-a
spus că a aflat despre apariția Corului „Lyra”, mă felicita pentru succe-
sul de debut, cerându-mi să-l anunț dacă voi avea nevoie de sprijinul
dumnealui. Mi s-a luminat toată ființa și-un val de căldură mi-a fulgert
tot corpul. Era ușurarea de care aveam atâta nevoie.
Le-am povestit colegilor din cor toate cele întâmplate și de aici a por-
nit și mai puternic elanul în afirmarea corului.
Îmi aduc aminte cum stăteam nopți întregi și studiam zeci de partituri,
până mă hotăram pe care s-o pun în lucru. Era foarte greu, dar foarte
frumos, în același timp.
 11

Corul creștea calitativ și, de ce nu, și numeric. De asemenea, interesul

de a cânta în public, ținuta scenică era mult îmbunătățită, fetele ave-
ua costume noi, făcute pe măsura fiecăreia.
Concertul următor l-am dat în amfiteatrul Școlii Normale.
În prima parte am cântat cu corul „Gaudeamus” al Școlii Normale, cor
de fete pe care-l pregăteam și de la care am avut, de-a lungul tim-
pului, mari satisfacții. În partea a doua, în aplauzele furtunoase ale
elevelor, au intrat în scenă coriștii de la „Lyra”. Spectacolul a fost de
zile mari și-n final, domnul Acsinte Nicolae, directorul școlii, a pregătit
o masă festivă, unde coriștii de la „Lyra”, împreună cu profesorii școlii,
au cântat, au dansat, au spus glume, creând o atmosferă de vis…
Pentru că mulți dintre colegii din cor cântau la diferite instrumente, am
încropit o mică orchestră, antrenând la voie bună și pe cei mai posaci.
Succes deosebit am avut pe data de 30 iunie 1974, la spectaco-
lul organizat de ziua învățătorului, în sala mare a Casei de Cultură a
Sindicatelor. Atunci am cântat: „Salba luminilor” de Delcaso, „Mica
nimfă” de Giovani Gastoldi, „De ce ești depărtată” de H. Marhner,
„Citinele, citioară” de Ioan D. Chirescu, „Cântec de leagăn” de Nicolae
Lungu, „La fântână” de Augustin Bena.
Acesta a fost ultimul spectacol din vara anului 1974, pentru că intram
în vacanța de vară. Urma să ne-ntâlnim în jurul datei de 15 septem-
brie, când urma să începem un nou an școlar.
Prima săptămână din vacanța de vară am petrecut-o cu membrii co-
rului „Lyra” la Tabăra pentru elevi și profesori de la Arbănași. Așezarea
taberei într-o pădure de foioase, la granița dintre deal și munte, ne
da posibilitatea să facem drumeții pe dealurile din împrejurimi. Aici
am vizitat prima exploatare petrolieră din țară, unde și acum se extra-
ge petrol alb, Vulcanii Noroioși de la Pâcle – Berca și-n fiecare seară
mergeam la dugheana lui nea Nicu, administratorul taberei, care ne
pregătea bucatele cele mai bune, pentru a merge apoi o bere rece…
12 Într-una din zile, am primit vizita directorului de cămin cultural din
Scorțoasa, care ne-a rugat să dăm un spectacol în comuna lor. Toți am
primit cu plăcere și finalul a ieșit cu scântei – cu mare chef.
Pe lângă aceste preocupări, ne găseam timp pentru o oră de
repetiție în fiecare zi.
Aici, la Arbănași, am aflat și vestea că la începutul anului viitor, la
Reșița se oranizează un concurs coral național și directorul Centrului
de Creație, Peneș Nicolae, dorea să participăm și noi. Ideea ne-a su-
râs, dar gândul că trebuie să intrăm în competiție, îmi crea oarecare
teamă, pentru faptul că formația era doar la un an de la înființare, fără
experiența confruntărilor artistice. M-am consultat cu membrii corului
și toți au zis să mergem. I-am explicat și lui Sandu Dumitrescu despre
ce este vorba și-a fost de aceeași părere, că este bine să mergem.
După terminarea vacanței, ne-am întâlnit la prima repetiție, la
sfârșitul lunii septembrie, și ne-am pus de-acord în privința reperto-
riului de concurs.
Am hotărât să lucrăm:
◾◾ „Puișorul mamii mic” de Nicolae Lungu.
◾◾ „Dor – dorule” de Gavriil Musicescu.
◾◾ „Cântecul Jiului” ***
◾◾ „Lino – Leano” de Nicolae Oancea
◾◾ „Cetățile de foc” de Dumitru Botez
◾◾ „Pe-acest Pământ” de Doru Popovici.
Până la ziua concursului, am lucrat foarte serios și-am reușit să pu-
nem la punct, în mare parte, repertoriul.
Pe la sfârșitul lunii ianuarie, a venit de la Casa Centrală a Creației
compozitorul Mircea Neagu – directorul centrului, Ludovic Paceag –
compozitor și metodistul centrului, Constantin Ionescu – muzicolog și
dirijorul corului Paul Constantinescu al Casei de Cultură din Ploiești,
iar, din partea Consiliului Județean local, Constantin Mihai, care se
pretindea mare dirijor și Paul Niculescu, dirijorul corului Casei de
Cultură Municipală.
Prezența dânșilor în repetiție, fără să fie anunțată, m-a deranjat.
Repetiția s-a făcut sub tensiune și mi-au spus c-ar fi mai bine să renunț
de a participa la concursul de la Reșița. N-am renunțat. Din contră,
m-am ambiționat și-am vrut să le demonstrez că voi reuși să las o im-
presie bună la această confruntare.
Mi-amintesc momentul când am ajuns la Reșița… Era vineri seara și
locul unde am parcat era plin cu autocare venite cu formații corale
din diferite zone ale țării. O coristă „m-a încurajat” spunându-mi: …
Ce căutăm noi aici, domnule profesor? Nu vedeți ce-i aici?… În sinea
mea, îmi puneam aceeași întrebare, dar nu puteam da înapoi.
Ne-au cazat la un hotel din apropiere și, înainte de culcare, le-am
spus coriștilor să fie devreme-n camere, să se odihnească foarte bine,
pentru că mâine, la ora 11:15 minute, intrăm în scenă pentru concus.
M-am dus apoi să văd scena, să testez cât de cât acustica și să-mi fac
puțin curaj, ascultând unele formații care repetau. Am trecut apoi pe
 13

la camere, m-am bucurat pentru faptul că nu era nimeni plecat în oraș

și le-am spus că s-ar putea să avem noroc.
În cameră cu mine era domnul Despoiu Ioan, președintele sindicatu-
lui pe județ. Dânsul căuta să mă încurajeze, dar inima mea era cât un
purice. I-am spus să nu se supere, că voi ține lumina aprinsă mai mult.
Mi-am reluat repertoriul de nu știu câte ori, precizându-mi toate intră-
rile, nuanțele, frazările și tot ce ținea de estetica muzicală. Am gândit
apoi o nouă formulă de aranjament scenic, lucru care a dus la o notă
în plus în balanța juriului. Era primul meu concurs cu „Lyra” și doream
foarte mult să iasă bine.
Dimineața, când ne-am întâlnit, tensiunea era mare, dar nimeni n-
avea curajul să spargă această tăcere amenințătoare. Norocul a venit
din partea domnului Despoiu, care a intrat în sala unde ne-ncălzeam
vocile, cu o sticlă de coniac în mână și toată atmosfera s-a schimbat
la nouăzeci de grade. Fiecare corist a servit câte-un DOP de coniac și,
de aici, minunea de pe lume, s-au dezlegat limbile și, mai ales, glasu-
rile coriștilor, voia bună a revenit, dar și convingerea că putem face o
figură frumoasă. La ora 11 eram pregătiți fizic, dar, mai ales psihic, de
a intra în scenă. La balcon, unde era juriul, l-am văzut undeva retras,
mai în spate, pe domnul Despoiu, care ne făcea gesturi de încurajare.
Ținuta scenică, tinerețea coriștilor și siguranța ce se citea pe fețele lor,
ne-a adus ropote de aplauze, în momentul tragerii cortinei.
După prima piesă, membrii juriului au aplaudat evoluția corului și cei
care ne văzuseră la Buzău, maeștrii Mircea Neagu, Ludovic Paceag și
Ionescu Constantin, discutau frenetic, nedumeriți cum de s-a putut
realiza așa ceva, într-un timp atât de scurt? Coriștii fiind cu fața spre
juriu, mi-au spus c-am călcat cu dreptul și s-o ținem tot așa… La pie-
sele următoare, s-a cântat cu foarte mare atenție și, în același timp, cu
multă dăruire. Au respectat toate indicațiile primite la repetiții legate
de acuratețea intonației, de emisie, de dicție, de frazare și, ce a impre-
sionat în mod deosebit, sinceritatea mesajului muzical.
14 În final, toată sala era în picioare, în frunte cu membrii juriului, care
mi-au făcut semn să urc la balcon, unde erau dânșii. Maestru D.D.
Botez, președintele juriului, mi-a strâns mâna și mi-a transmis felici-
tări din partea tuturor membrilor, spunându-mi să nu plecăm, până
nu se termină tot concursul.
După terminarea concursului, am avut liber o oră, timp în care juriul
a făcut clasamentul formațiilor participante, iar, la anunțare, mare
ne-a fost bucuria când am aflat c-am obținut Marele Tofeu „Cetatea
de Foc” – Reșița 1975.
După succesul de la Reșița, a urmat o scurtă perioadă de destinde-
re, trecând foarte ușor prin repertoriul lucrat. A venit vacanța mare,
coriștii au plecat în concedii. Pe la mijlocul lunii octombrie, am reușit
să ne strângem toți și să ne reluăm activitatea.
După ce ne-am povestit câte și mai câte din întâmplările vacanței
mari, Dl. Dumitrescu Alexandru, directorul Casei de Cultură, ne anunță
că suntem invitați să participăm la concursul coral „Gheorghe Dima”
la Brașov, era în anul 1976. Toți am primit cu entuziasm invitația și
ne-am consultat în privința alegerii repertoriului. De la început, le-am
explicat că-n zona Ardealului activitatea corală este foarte bogată și
realizările în acest domeniu sunt deosebite.
 15

Concursul coral
„Gheorghe Dima”
Brașov, 1976

Ne-am hotărât să alegem un repertoriu care să pună-n valoare

formația, dar acesta trebuie să fie foarte bine lucrat. Piesele pe care
le-am ales puneau probleme deosebite de intonație, ritmică și, mai
ales, de interpretare. Unele dintre ele erau cunoscute, dar am intro-
dus și piese noi, exemplu „Ziua ninge” de Gh. Dima, „Stelele-n cer” de
Paul Constatinescu.
În final, ne-am decis să cântăm:
◾◾ „Letopiseț de aur” de Doru Popovici.
◾◾ „Ziua ninge” de Gheorghe Dima.
◾◾ „Stelele-n cer” de Paul Constantinescu.
◾◾ „Puișorul mamii mic” de Nicolae Lungu.
◾◾ „Lilioara” de Vinicius Grefiens.
Cu o zi înaintea concursului, am ajuns la Brașov, în jurul orei 15. Am
fost cazați la un internat, apoi am avut program de voie până la ora 19.
Pe la ora 21, am trecut pe la camere să văd ce fac oamenii. Era frumos
și bine. Coriștii aveau chef de vorbă, se-mbiau cu licoarea lui Bacus,
lăudându-și fiecare marfa. Am participat și eu la micul lor chef și, în
final, am ajuns s-o facem lată. Dimineața, cu ochii cârpiți de oboseală
și cu vocile hodorogite, a trebuit să intrăm în scenă. Rezultatul a fost
cel pe care l-am anticipat…
Această nereușită a fost o învățare de minte ca înaintea concertelor să
fim bine dispuși, cu mintea limpede, cu dorința de a da tot ce-avem
mai bun, pentru a demonstra că munca din repetiții n-a fost în zadar.
Toți ne-am dat seama că, înaintea unui concurs sau a unui concert,
trebuie să fim odihniți, pentru a da randamentul optim. N-am făcut
nicio observație, dar fiecare și-a dat seama de gafa făcută.
La întoarcerea de la Brașov, ne-am așezat serios pe treabă pentru a
ne pregăti în vederea concursului Coral Național „Cântarea României”.
Am reluat repertoriul pregătit pentru Brașov, plus piesele impuse și,
de data aceasta, satisfacția a fost deplină.
16

În anii următori, repertoriu se îmbogățește, calitatea sonorității crește,

concertele sunt mai dese, iar numele corului începe să fie cunoscut
de cât mai mulți muzicieni.
În anul 1978, Ministerul Culturii organizează, la Sinaia, o întâlnire de
lucru cu dirijorii de cor din țară și din străinătate.
La această întâlnire au fost invitate câteva coruri, printre care și „Lyra”,
care au prezentat scurte programe. După audiție, a venit la mine maes-
trul Vaclav Stivar – dirijorul corului „Martinu” din Trinec-Cehoslovacia,
care mi-a propus o înfrățire a formațiile noastre. Așa se face că-n 1978,
între 6–12 aprilie, Corul „Lyra” are prima ieșire în străinătate.
Curiozitatea coriștilor de a vedea cum este în altă țară era foarte mare.
Niciun corist nu trecuse granița țării până acum. Ghid în această de-
plasare ne-a fost dl. învățător Bubela, un buzoian de etnie cehă.
Ajunși la Trinec, un orășel industial de vreo 60000 de locuitori, cu
o puternică bază financiară, am fost primiți de toți membrii corului
„Martinu”, în frunte cu oficialitățile orașului.
Primarul urbei ne-a urat bun venit în orașul lor, un membru al corului
ne-a dat câteva programe în care erau prinse activitățile din această
perioadă pe zile, ore și minute, apoi am mers la hotelul din apropiere,
pentru a ne caza. Condițiile erau excelente, iar masa o serveam la re-
staurantul din incinta Casei de Cultură. În prima seară, au organizat o
masă festivă, la care au participat și coriștii formației „Martinu”.
Au fost momente emoționante!… Ospitalitatea, eleganța și rafinamen-
tul gazdelor ne-au copleșit. Primarul orașului, în cuvântul de primire,
ne-a urat succes în acest turneu artistic și dorința de a ne revedea și-n
anii următori. A vorbit apoi maestrul Vaclav Stivar, care a prezentat în
cuvinte elogioase Corul „Lyra” pe care-l văzuse-n România.
Din partea noastră a vorbit Sandu Dumitrescu, un as al logosului și, în
cele din urmă, am vorbit eu, mulțumindu-le gazdelor pentru primirea
călduroasă pe care ne-au făcut-o.
 17

La toastul de-nceput, obiceiul gazdelor era de a bea un păhărel mări-

cel de votcă până la fund, obicei foarte bun, pentru că imediat limbi-
le și-au dat drumul… și, de aici, voia bună. Gazdele au spart gheața,
dând tonul la o melodie din repertoriul corului lor. De la primele acor-
duri, ne-am dat seama de valoarea excepțională a acestei formații.
M-a impresionat paleta timbrală pe care o aveau, grație pedaliștilor
de la partida de bas și omogenității întregului ansamblu.
În mod firesc, am răspuns și noi invitației și, în contrast cu dinamica
piesei lor, am cântat o prelucrare folclorică românească plină de nerv
și de viață, e vorba de „Mărăcinul” de I. Dumitrescu, care a ridicat sala
în picioare, aplaudând frenetic Corul „Lyra”. Am cântat apoi din reper-
toriul nostru de petrecere, cântece populare românești, cântece haz-
lii, romanțe, la care dl. Bubela căuta să le traducă din conținut.
A doua zi, am vizitat Casa de Cultură, o clădire imensă cu 65 de săli de
lucru, dotate cu toate cele necesare pentru desfășurarea activităților
și, ce m-a impresionat, în cel puțin 12 săli am văzut piane, iar sala
mare de concert, cu parter, loje și balcoane, avea peste 800 de locuri.
În primele zile, am dat concerte în orașele din apropiere, am mers apoi
la Praga, unde am dat un concert și-am vizitat obiective importante
din această splendidă capitală. Nu pot uita niciodată acel cenușiu in-
confundabil al clădirilor impunătoare, statuile întâlnite la tot pasul,
catedralele care-și dădeau mâna cu norii, vestitul orologiu din turnul
bisericii din centru, să nu mai vorbim de clădirea Parlamentului sau
de Muzeul Aurului…
Mergeam și ne miram de minunățiile făcute de mâna omului și de
grija pe care o au pentu conservarea acestor monumente. Citeai pe
fețele oamenilor de pe stradă respectul față de muncă, față de ordi-
ne, față de disciplină și, de ce nu, față de condiția lor socială, față de
felul în care trebuie să-și petreacă timpul liber. Știau foarte bine cum
să se distreze și să-și crească frumos copiii. În Cehoslovacia am întâl-
18

nit un popor harnic, civilizat, educat, foarte talentat, receptiv la tot

ce este frumos.
Am avut posibilitatea să cunosc destul de bine acest popor, deoarece
am fost de trei ori cu „Lyra” în zona de Nord-Est a Cehiei și de trei ori cu
formația corală camerală de fete „Gaudeamus” a Liceului Pedagogic
din Buzău. Cu fetele am concertat la Banska Bistryce la Modra, unde
se fabrică vestita bere la Bratislava și-n zona munților Tatra.
Pe lângă spectacolele date în fața unui public extrem de receptiv, am
cunoscut cele mai importante zone turistice: Munții Tatra, Karlo Vivari,
Bansca Bistrce, Topolceani, Brno, Praga, Bratislava… Totul a fost de-
osebit în acestă țară.
Îmi amintesc de o seară minunată, petrecută undeva în Munții Tatra,
la o cabană cu o arhitectură rustică. Afară ningea atât de liniștit, încât
ai fi stat ore întegi să privești cum crengile brazilor încep să se lase
sub greutatea zăpezii, iar luna reușea, cu greu, să trimită, din când în
când, câte-o rază de lumină prin pătura groasă a fulgilor de nea. Citeai
fericirea pe fețele coriștilor și, intrați în sala unde trebuia să petrecem,
iureșul bucuriei a molipsit toată suflarea din acel local.
Voia bună a crescut din momentul în care am început să cântăm din
repertoriul nostru de petrecere cântecele „Mă dusei să trec la Olt”,
„Pe Mureș și pe Târnave”, „Aseară vântul bătea”, „Fata mamei fată”,
„Aseară pe lună, lună”, „D-aolic, lic” și altele… au făcut deliciul co-
mesenilor noștri.
În partea opusă nouă, un grup de militari ruși, însoțiți de doamne
elegante și foarte frumoase, încurajau buna noastră dispoziție. După
epoleții bine galonați ai bărbaților, ne-am dat seama că sunt atașați
militari de rang superior trimiși de conducerea U.R.S.S. să vegheze la
liniștea țărilor din lagărul socialist și-n această seară veniseră să-și pe-
treacă timpul liber.
Din partea noastră, voia bună sporea și-am căutat să intrăm în atmo-
sfera lor. Cum noi aveam și-un repertoriu de petrecere, am început
 19

să cântăm piese apropiate sufletului nostru; „A ruginit frunza din vii”,

„Pe Mureș și pe Târnave”, „Aseară vântul bătea” și altele. Aplauzele din
partea dânșilor erau din ce în ce mai insistente și, pentru a răspunde
invitației, am cântat „Oci ciornia”, „Cazacioc”, „Mălinul alb”, „Liliacul
sub fereastră freamătă”, „Clopoțelul sună monoton” de Sveșnicov, in-
terpretat de soliștii Petre Ștefan și regretatul Nicu Fășie, în armoniile
divine susținute de cor.
În timp ce cântam, ospătarii, niște tineri foarte amabili și drăguți, ne-
au umplut mesele cu sticle de șampanie, spunându-ne că este darul
domnilor colonei de la masa vecină. Am mulțumit, cântându-le în lim-
ba rusă „Mnogaia leta!” – Mulți ani trăiască!
În timp ce cheful era în toi, Stivar, dirijorul corului „Martinu” care ne
însoțea, aduce un acordeon și, deodată, uralele și bătăile din palme
nu se mai opreau.
Am luat acordeonul și-am început să cânt tangoul celebru „La
Paloma”. Cavalerii și-au invitat cu reverență partenerele de dans și,
în timp ce dansau, vecinii au început să cânte vocal atât de frumos,
încât coriștii noștri s-au oprit din dans, pentru a-i asculta. Dansau și
cântau cu-atâta eleganță, încât era o mare plăcere să-i asculți și să-i
privești. De-acum, masa vecină nu-și mai avea rostul, toți comesenii
au venit printre noi și ne cereau să cântăm „Ionel-Ionelule”, „Sanie cu
zurgălăi”, „Trec țiganii” și alte cântece, la care, spre surprinderea noas-
tră, le cunoșteau textele în limba română, mai bine decât noi. Înainte
de a ne lua rămas-bun de la personalul localului, în semn de respect
pentru gazde, am cântat în limba cehă „Aka simi krasna”, „Cerecniski”
și-am încheiat cu piesa noastră de succes, „Chindia”, de Al. Pascanu.
„Mulți ani trăiască” era cântat în limba română de toată suflarea.
În drum spre țară, toți ne gândeam dacă noi vom fi în stare să-i primim
la fel de frumos. Ne făceam fel de fel de planuri referitoare la cazare, la
obiectivele turistice pe care să le vadă, la concertele pe care să le dea
și la alte multe lucruri pe care trebuia să le rezolvăm.
20 În iulie 1978, corul „Martinu” vine la Buzău. Toți ne-am mobilizat
pentru a le face o primire frumoasă. Ne-am întâlnit în fața Casei de
Cultură, îmbrățișări, pupări, lacrimi de bucurie, flori oferite doamne-
lor, apoi am mers în sala cu vitralii, pregătită special pentru musafiri.
Sandu Dumitrescu ține un scurt cuvânt de bun venit, apoi închinăm
un pahar de șampanie, continuăm cu o țuică bătrână, adusă de la
mama ei – Menedic – Lopătari – care le-a plăcut grozav. Se servesc
gustări, vinuri alese, se deapănă amintiri, iar, în final, le comunicăm
programul pentru toată perioada cât vor sta la noi.
Vaclav Stivar ne roagă să-i arătăm sala de concerte și, cu ocazia aceas-
ta, vizităm toată Casa de Cultură. Au rămas impresionați de arhitec-
tura acestui lăcaș de cultură, de foaierurile, de sălile de lucru și, mai
ales, de curtea interioară. După petrecere, i-am condus la hotelul
„Pietroasa”, unde au avut cazarea.
Dimineața, au servit micul dejun la restaurantul hotelului, apoi am
plecat la Tabăra de Vară Arbănași. Fiind o stațiune balneo-climaterică,
s-au bucurat de apa sărată din bazine, de plaja însorită și de dealurile
împădurite dimprejur. La Nehoiu, ne-am urcat pe munte, am admirat
flora și fauna din zonă, s-au întrecut la coasă cu niște tineri care-și
strângeau fânul și s-au mirat de felul cum este poziționată coporâia.
Locul unde au rămas, pur și simplu, fascinați, a fost la „Vulcanii
Noroioși”. De la tabăra Arbănași, unde erau cazați, până la vulcani
am mers pe jos, circa șapte km., numai dus, drum de munte cu po-
teci, pe scurtături, prin pădure, prin fânețe, uneori chiar prin locuri
mlăștinoase. Acest drum le-a făcut pe doamnele ce-și puseseră pan-
tofi cu toc, să se descalțe și să meargă desculțe. Ajunși la vulcani, au
mărturisit că merită efortul, pentru că o asemenea priveliște n-aveau
unde s-o vadă. Au fotografiat, au mirosit mâlul scos din rărunchii
Pământului și-au uns încheieturile afectate de reumatism și se tot mi-
rau de aceste frumuseți lăsate de Dumnezeu.
Ajunși într-o poieniță din prejma vulcanilor, ne-am așezat pe iarba
proaspătă pentru a ne odihni și pentru a le spori apetitul admirativ
pentru plantele unice în Europa, am scos din rucsac o țuică bătrână
pe care au savurat-o ca pe cea mai gustoasă licoare.
La întoarcere, drumul părea din ce în ce mai lung. Soarele torid dogo-
rea cu toată puterea, doamnele desculțe se fereau de locurile nisipoa-
se pentru că le ardeau tălpile și, cu chiu cu vai, am ajuns acasă frânți
de oboseală, dar cu amintiri plăcute, care vor dăinui peste ani.
Dl. Bocioacă, administratorul taberei, ne-aștepta cu o masă bogată,
pregătită de țața Marița cu bucate tradiționale românești și, după o
ciorbă acrită cu zeamă de aguridă, pe mese sunt aduse mămăligile
pripite. Cum s-a-ntârziat puțin până la servirea sarmalelor, o doamnă
mai emancipată, își întinde tacticos pe o felie de pâine mămăliga din
care încă mai ieșau aburi, apoi și ceilalți comeseni încep să facă același
lucru… Noi, gazdele, ne-am distrat de minune și, fără a-i face să se
simtă prost, dl. Bubela le explică ce este mămăliga. Explozia de râsete
din partea lor face ca atmosfera să fie mai plăcută, iar „Tămâioasa ro-
 21

mânească”, adusă de la Pitroasele, sporește voia bună și dorința de a

fredona cântece de petrecere.
Seara târziu, pe scena-n aer liber, străjuită de teii ce te-mbătau cu par-
fumul florilor de-abia îmbobocite, corul „Martinu” dă un spectacol de
zile mari pentru sutele de tineri din tabără și pentru oamenii veniți din
satele vecine. Era trecut de miezul nopții, când, în ochiul de „Pădure
adormită”, se-auzeau minunatele acorduri ale corului „Martinu”, am-
plificate de acest amfiteatru în aer liber – Natura.
Deși ziua a fost destul de încărcată, a doua zi toți eram odihniți, bine
dispuși, urmând ca, după micul dejun, să mergem la Berca, la invitația
directorului schelei. În sala de protocol, suntem primiți cu flori și
șampanie. Dl. director ne urează bun venit, iar Stivar răspunde cu-n
scurt program artistic.
Plecăm de aici și-ajungem pe drumul șerpuit dintre pini, ce duce la
spitalul de neuropsihiatrie de la Nifon. La intrare, suntem primiți de
directorul spitalului, dl. doctor Ionescu, și ne roagă să dăm un scurt
spectacol pentru pacienții din spital. Era minunat să privești câtă bu-
curie se citea pe fețele acestor oameni.
În cuvântul de bun-rămas, dirijorul corului urează bolnavilor
însănătoșire grabnică, iar dl. doctor Ionescu completează, mulțumind
și spunând că astăzi, acești bolnavi au primit cel mai bun medicament.
Ne continuăm drumul prin pădurea de foioase, ajungem la Tabăra
de Sculptură din aer liber, pe atunci unică în Europa, vizităm acest
colos artistic, apoi mergem la Mânăstirea Ciolanu. Părintele stareț
Smărăndoiu ne invită să vizităm cele două biserici, muzeul, stăreția,
iar la trapeză (sala de mese), musafirii sunt tratați cu dulceață de nuci
verzi și cu vestita țuică de prună, făcută de călugări. Corul interpretea-
ză câteva piese din repertoriul ortdox rus, care ne-a impresionat prin
bogăția liniei melodice și datorită armoniilor extraordinare.
Puțin mai jos, la tabăra de la Poiana Pinului, o gloată de copii gălăgioși
ne urează bun venit și ne conduc la camerele unde vom fi cazați. După
22

masa de prânz, unii au plecat în drumeție, alții au rămas în cameră să

se odihnească. Rămânem în tabără până a doua zi.
În dimineața următoare, servim micul dejun pe o terasă îmbibată de
balsamul florilor de tei, apoi plecăm spre Stațiunea Viticolă Pietroasa.
Ajunși aici, admirăm curățenia și vigoarea butucilor de vie orientați
spre creștere înaltă, plantele ornamentale din curtea stațiunii, labo-
ratoarele și încăperile de procesare a strugurilor înainte de a deve-
ni vin. Spre finalul vizitei, am coborât în vestita cramă, unde buda-
nele de mii de litri, perfect aliniate, ne priveau de sus, la propriu și
la figurat. În sala de protocol, am savurat din licoarea lui Bacus,
„Fetească albă și neagră”, „Otonel”, „Risling”, „Merlot” și inegalabila
„Tămâioasă românească”.
La degustarea soiurilor respective, trebuia să mâncăm puțină brânză,
sau mere proaspete. Ne-am servit apoi, din bufetul suedez, cu buca-
tele preferate și parcă vinul era din ce în ce mai bun.
Seara, la masa de adio, coriștii celor două formații și câțiva invitați de
la cultură, ne-am distrat de minune, promițându-ne cât mai multe re-
vederi. Dimineața, în jurul orei șapte, din fața hotelului „Pietroasa”, ne-
am luat rămas-bun de la prietenii noștri, spunându-le că-n portbagaj
au pachete cu mâncare pentru drum, apă minerală și, cadou din par-
tea stațiunii viticole, câte-o sticlă de „Tămâioasă” pentru fiecare.
Dorința de a ne revedea s-a realizat în 1979, în 1985, când noi am fost
în Cehoslovacia, iar prietenii noștri au revenit în România în 1976.
În aceste deplasări, am dat concerte în Trinec, Teșin, Topolceani,
Modra, Brâno, Bratislava, Praga, Carlo-Vivari … și în alte localități de
care nu-mi aduc aminte acum…
Întorși din aceste turnee, „Lyra” începe să repete din ce în ce mai seri-
os, strecurând în repertoriu unele dintre minunatele noastre colinde.
Pentru a putea fi cântate, unii din bravii noștri compozitori au știut să
mascheze colindele originale, schimbându-le titlurile, uneori și tex-
tele, de exemplu: I.D. Chirescu – „Citinele citioară”, Vinicius Grefiens
 23

– „Lilioară”, Alexandru Pascanu – „Colo sus la Răsărit” și „După datini’’,

Mircea Neagu – „Măruț roșu”, Constantin Arvinte – „Bună seara, c-a-
nserat”, Ludovic Paceag – „Flori de măr”, Viorel Munteanu – „Vis de țară”.
În afara repertoriului prezentat mai sus, la repetiții lucram și colin-
de autentice culese și armonizate de înaintașii muzicii românești,
D.G. Kiriac, Gavriil Musicescu, Gh. Cucu, Gh. Dima, Vasile și Timotei
Popovici, Emil Monția, I.D. Chirescu, Nicolae Lungu și alții.
Încă din anul 1987, organizăm în luna decembrie „Concert de Anul
Nou” care, de fapt, se dorea a fi „Concertul de Crăciun”.
Am reușit acest lucru și datorită colaborării excelente pe care am avut-
o cu directorii Casei de Cultură a Sindicatelor din Buzău din această
perioadă, Dumitrescu Alexandru, Stănuță Ionel și Costache Mircea,
care au pus mult suflet în formarea, în păstrarea și în promovarea
Corului „Lyra” .
24

18 Decembrie 1989

Îmi amintesc fatidica zi de 18 decembrie 1989, când, împreună cu

Mircea Costache, minunat om de cultură și de trăire românească, am
organizat spectacolul „La mulți ani cu sănătate!”.
Înaintea apariției noastre în public, îngerul păzitor ne-ndemna să in-
troducem în repertoriul spectacolului respectiv colinde. Nu știam ce
se va întâmpla în țară peste două zile. Apare afișul în tot orașul prin
care se anunța „Concert coral extraordinar” dirijat de prof. Ștefan
Stănescu, sâmbătă 18 decembrie 1989, ora 19, la Casa de Cultură a
Sindicatelor Buzău. Corul „Lyra” era principalul actor, pe fundalul
căruia mari actori ai scenei românești brodau perle ale genului, prin
intervențiile lor.
Cleopatra Melidoneanu, Leopoldina Bălănuță, Olga Tudorache,
Ovidiu Iuliu Moldovan, Mihail Stan, balerinii Irina Roșca, Ștefan Bănică
și cântăreții Veta Biriș și Dumitru Fărcaș aveau să vestească marea mi-
nune! Regizorul spectacolului, Corneliu Dalu, era foarte agitat… Nu ne
mai dădea indicații, nu mai făcea obișnuitele-i glume de încurajare.
În dimineața zilei respective, 18 decembrie 1989, în jurul orei nouă,
când repetam cu „Lyra”, mă scoate din sală un reprezentant de seamă
al Consiliului Județean al Sindicatelor Buzău și-mi spune să renunțăm
la concert, pentru că la Timișoara sunt unele mișcări de stradă și orice
adunare publică este interzisă.
Dumnezeu mi-a dat puterea să-l conving că închiderea spectacolului
ar crea tensiuni și la Buzău și-ar putea denatura în acțiuni nedorite. La
rându-i, convingându-i pe superiori, spectacolul are loc la ora stabilită.
La 11, intrăm în scenă pentru a face o ultimă precizare privind intrările
actorilor, ținuta coriștilor, proiectarea și intensitatea luminilor, contro-
lul stației de amplificare și alte lucruri cerute de regizor. Din neferici-
re, la ieșirea din scenă, aflăm că Dumitru Fărcaș nu poate participa la
spectacol din motive de securitate…
La ora 18:45 corul este în scenă și-așteaptă gongul de deschidere. Mi-
arunc o privire în sală și constat, cu mare plăcere, că toate scaune-
le sunt ocupate. În loja principală își fac apariția oficialitățile, printre 25
care tovarășele Lazăr, Chioveanu, Clonț, Apostoiu, iar, dintre bărbați,
tovarășul Andreica, Nae, Despoiu și alții. În fața corului vine Corneliu
Dalu, regizorul spectacolului, se-nchină și spune „Doamne-ajută!”
Se trage cortina și-n aplauzele publicului, corul intonează „Românul”
de Ciprian Porumbescu. În cuvântul de deschidere, Sandu Dumitrescu
marchează importanța evenimentului, prezentând Corul „Lyra” și
invitații de onoare care se vor produce în această seară.
Deschiderea proriu-zisă a spectacolului o face corul, interpretând
„Vis de țară” de Viorel Munteanu, „Din vremuri legendare” de Anton
Zeman, „Măgura” de Mircea Neagu, pe versuri de Nicolae Peneș.
După două-trei cântece, urma un poet și legătura între muzică, poezie
și dans era atât de bine făcută, încât se crea un tot unitar foarte bine
gustat de public. Intervențiile acestor monștri sacri ai teatrului româ-
nesc au făcut să crească încrederea coriștilor și dorința de a transmite
tot ce au ei mai bun.
Au urmat piese lirice din repertoriul național și universal, prelucrări
folclorice românești și două-trei colinde din cele mascate de un text
adaptat, care făceau uvertura la ce urma să prezentăm în partea a
doua a programului. Îmi amintesc de piesele:
◾◾ „Dorul-dor” de Gavriil Musicescu.
◾◾ „Ziua ninge” de Gheorghe Dima.
◾◾ „Stelele-n cer” de Paul Constntinescu.
◾◾ „Mica nimfă” de Giovani Gastoldi.
◾◾ „De ce ești depărtată” de Marchner.
◾◾ „La strânsul fânului” de Bela Bartok.
La un moment dat, pe un spot foarte mic de lumină, intră-n scenă
Olga Tudorache, aproape necunoscută de publicul din sală, dar,
când a început să recite, recunoscându-i vocea, toată sala a izbucnit
în aplauze. Inspirația omului de geniu s-a văzut și de data aceasta,
schimbând rolul anunțat cu „Rugăciune” de Eminescu. Toți eram în
extaz… Regina teatrului românesc a făcut această schimbare, pentru
a marca imediata intervenție a corului, colindele.
◾◾ „Colo sus la Răsărit” de Alexandru Pașcanu.
◾◾ „Flori de măr” de Ludovic Paceag.
◾◾ „Citinele, citioară” de Ioan D. Chirescu.
Actorii se întrec pe ei, iar balerinii încheie prima parte, fiind bisați la
scenă deschisă. Atmosfera este extraordinară.
În pauză, animație mare atât în rândul spectatorilor, dar mai ales
discuții febrile între noi, cei care realizam spectacolul. Ca din senin,
în timp ce noi discutam aprins, înnegrită de mânie se repede spre
mine tovarășa secretară de la propagandă, Chioveanu, și-mi spu-
ne că de mâine nu mai am ce căuta la catedră, iar Corul „Lyra” va fi
desființat. Mărturisesc că pentru moment m-am temut de situația
creată, dar cuvintele de încurajare pe care mi le adresau acești mari
artiști, m-au făcut să uit eventualele repercusiuni și să-mi mobilizez
toate forțele, pentru a finaliza acest spectacol unic din istoria Corului
26

„Lyra”. Simțeam cum toate privirile și glasurile coriștilor erau cu mine.

Tovarășii de la loja oficială părăsesc sala, amenințând cu sancțiuni se-
vere pe cei care au îndrăznit să facă acest spectacol.
Partea a doua a spectacolului este deschisă de Veta Biriș care a cucerit
publicul cu piesa „Așa-i românul”, iar corul readuce-n scenă, după o
perioadă de 50 de ani, colindul autentic românesc. „O, ce veste minu-
nată!” de D.G. Kiriac, a ridicat sala în picioare.
Dragii mei prieteni, coriștii de la „Lyra”, aveau glasuri de îngeri!…
Asemenea armonii parcă veneau de undeva din ceruri și se cobo-
rau în sufletele celor din sală. Gestica dirijorală de-odată a-ncetat să
mai tacteze și ascultam transfigurat vestea Nașterii Pruncului Iisus!…
Sala a amuțit, iar când m-am întors cu fața spre public ca să-l salut,
ochii spectatorilor erau învolburați. Erau lacrimile de bucurie și de
mulțumire pentru redeschiderea acestui drum împotmolit și mocir-
lit de regimul comunist. A fost ceva ce nu se poate descrie. Era pen-
tru prima dată când, după atâția ani de groază trăiți în lagărul so-
cialist, publicul a ascultat adevăratul cântec patriotic românesc și
colindul religios.
Nu vă pot descrie patosul minunaților noștri parteneri de scenă, ve-
nind parcă la comandă cu alte texte decât cele pregătite și-adresând
elogii chiar în timpul spectacolului, …”eroilor” Corului „Lyra”, cum
i-a numit actorul Ovidiu Iuliu Moldovan. Finalul spectacolului a
fost de neuitat!…
Plângând, doamna Leopoldina Bălănuță m-a luat în brațe și nu știa
cum să-mi mulțumească pentru aceste clipe pe care i le-am dăruit.
Actorii, soliștii, balerinii și mulți spectatori mă-ntrebau cum de-am
avut curajul să prezint în public colindul religios și cântecul tradițional
patriotic. Coriștii m-au luat pe sus, încurajându-mă că toți vor fi cu
mine dacă voi fi amenințat. La ieșirea din scenă, domnul director,
Costache Mircea, în fața tuturor coriștilor spune: „…acum pot să mă
dea afară… am văzut ceea ce nu puteam gândi vreodată”, iar maestrul
 27

Dalu scria cu litere mari într-un ziar național articolul „PROVIDENȚIALA

PREVIZIUNE”, amintind de spectacolul Corului „Lyra” din Buzău, din
18 decembrie 1989.
Amenințările celor din loja oficială nu-și mai aveau rostul. Vâltoarea
revoluției creștea de la o oră la alta, iar victoria am simțit-o și noi.
Zeci de telefoane veneau din partea celor care au fost la spectacol și
mă-ntrebau cum de-am avut această revelație, anticipând Revoluția
Română din 18–22 decembrie 1989. Cred că numai Dumnezeu a
făcut să fie așa!
Adoua zi după concertul Corului „Lyra”, milioane de oameni din toa-
tă țara erau în stradă, cerând dărâmarea regimului comunist și a
lui Nicolae Ceaușescu. Oamenii erau înflăcărați de ideea libertății,
demnității și de croirea unui nou drum, care să-i scoată din umilința
trăită până acum.
Mă impresionau chipurile oamenilor simpli și dârzenia lor. Din ne-
fericire, pe scările palatului comunal, lichelele, infractorii, bișnițarii,
escrocii, turnătorii se dădeau lideri ai celor mulți, vorbindu-le de
democrație. Ei erau marii luptători pentru libertatea și drepturile po-
porului… N-am putut îndura această mârșăvie și, pe unul dintre ei, pe
care-l cunoștem foarte bine, l-am tras jos de pe metereze, spunând
oamenilor cine este.
„Deșteaptă-te, române!”, acum Imn național, răsuna în tot orașul, co-
rul „Madrigal” transmitea prin radio și TV minunatele colinde. Bucurie
mare în sufletele românilor, dar și durerea pentru cei care și-au jertfit
viața pentru această cauză sfântă.
Personal, gândeam că poporul român va prospera foarte repede.
Credeam că românii vor da tot ce au mai bun pentru a arăta lumii în-
tregi că suntem în stare să ne făurim un viitor mai bun și puteam face
acest lucru, pentru că românul este inteligent, priceput, talentat, dar
n-a fost să fie așa…
28 Acei oameni întâlniți pe treptele Palatului, acei falși revoluționari, au
pus mâna pe putere și, din nefericire, de la revoluție și-n prezent, ne
conduc tot ei. Politicienii aflați la conducere nu urmăresc decât dis-
trugerea instituțiilor-cheie dintr-un stat: educația, sănătatea, cultura
și arta. Odată îngenuncheate aceste pârghii ale societății, pot mani-
pula cu ușurință marea masă de oameni. Acesta este ecoul învățat din
vechiul regim comunist, propulsat cu atâta ardoare de Stalin.
Poate că nu-și aveau loc aceste cuvinte în monografia de față, dar oro-
rile făcute de ciuma comunistă mă-nfioară și acum. Nu pot uita când,
după absolvirea ciclului primar, tata m-a luat de mână și-am mers la
Buzău pentru a mă înscrie la unul dintre liceele din oraș și la toate
mi-a fost respins dosarul, pe motiv că tata era preot. Nici la școlile
profesionale n-am fost primit. Dumnezeu a vrut să înființeze în acel
an Seminarul Teologic Ortodox și, în urma examenului de admitere,
am devenit elevul acestei prestigioase școli unde acum sunt profesor.
Au trecut zilele fierbinți ale revoluției și dorința de a ne revedea era
mare. La prima întâlnire, ne-am sfătuit ce avem de făcut în viitor.
Le-am explicat că acest cor, în societatea actuală, are un rol important
și relația noastră cu instituțiile statului, și-n special cu Biserica, trebuie
să ne preocupe în mod deosebit. În acest scop, am pus în lucru un
repertoriu religios, cu precădere ortodox.
Pe această linie, Corul „Lyra” reușește în anii 1990 și 1991 să dea con-
certe și fraților noștri români din Republica Moldova.
Am fost primiți cu multă căldură la spectacolele organizate în Chișinău,
Orhei, Bălți și în alte localități în care am readus cântecul patriotic și
popular din „Patria Mamă.” Era înălțător când glasurile coriștilor noștri
s-au unit cu cele ale localnicilor la piesele „Deșteaptă-te, române!” de
Anton Pann, „Trei culori” și „Românul” de Ciprian Porumbescu, „Sus
inima, români!” de Nicolae Oancea.
De abia ajunși în țară, gândul ne era la o nouă deplasare și, spre noro-
cul nostru, aceleași bune intenții le avea și Viorel Pietrăreanu, directo-
rul Casei de Cultură Municipală, unde „Lyra” își desfășoară activitatea.
Uniunea Națională Corală din România, din care face parte și Corul
„Lyra”, la o întâlnire de lucru cu dirijorii de coruri din țară, prezintă
formația noastră în cuvinte foarte frumoase, fiind un ecou al rezultate-
lor obținute în Franța.
În țară, suntem invitați la diferite spectacole pe plan local, dar și în
alte localități, pentru a participa la festivaluri, concursuri sau la alte
manifestări artistice.
Amintim doar câteva dintre aceste participări.
În anul 1975, 14 aprilie, Corul „Lyra” este invitat de oficialitățile loca-
le să dea un concert la Palatul Comunal, cu ocazia venirii în orașul
nostru a unei delegații din Iugoslavia, apoi la deschiderea Taberei de
Sculptură de la Măgura.
Pe plan local, în preajma Sărbătorilor Nașterii Domnului nostru Iisus
Hristos, dăm concerte în fiecare an la Bisericile din oraș, din județ și în
sala Teatrului „George Ciprian”, la Casa de Cultură, la Palatul Episcopal 29
sau în alte locații unde suntem solicitați.
O preocupare deosebită avem în privința trezirii interesului tinerilor
pentru artă, în general, și-n special pentru arta corală. În acest scop,
am concertat aproape în toate liceele din oraș și în unele școli gim-
naziale, repertoriul cuprinzând lucrări din perioada preclasică, clasi-
că, romantică și contemporană. Un loc important, în repertoriile se-
lectate, îl ocupă creația religioasă ortodoxă și prelucrările folclorice
românești. De succes deosebit în rândul tinerilor, se bucură cântecele
din muzica popoarelor.
Pe data de 22 octombrie 1979, Corurile „Lyra”, Corul „I. Gr. Danielescu”
al Casei de Cultură din Ploiești și Orchestra Simfonică din Ploiești, au
dat un concert la Palatul Culturii din Ploiești. Tot aici, am mai cântat
în aprilie 1983, în 1985 și în 1994 la Festivalul Coral „Florin Comișel”.
În anul 1982, când mi-am susținut gradul didactic I, la Liceul
Pedagogic din Buzău, pe lângă formațiile școlii, Corul „I.D. Vicol” și
„Gaudeamus”, am prezentat și Corul „Lyra”, în final, cântând cu toate
cele trei formații reunite „Ev aprins” de Dan Buciu, „Sârba din câm-
pie” de Constantin Romașcanu și „Zorițele” de Ștefan Stănescu. Din
comisie făcea parte Dan Buciu – președintele comisiei, Constantin
Romașcanu – coordonatorul lucrării și Doamna Irina Odăgescu. Toți
au rămas încântați de ce au văzut la ore și de scurtul program artistic.
După terminarea examenului, maestrul Dan Buciu, pe atunci rectorul
Conservatorului, mi-a cerut să accept numirea pe o catedră de dirijat,
la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București, dar, din diverse
motive, am refuzat.
O experiență deosebită în privința perfecționării sonorității, a schim-
bului de partituri, pentru îmbogățirea repertoriului, a prezentării
formației la radio și T.V., am dobândit-o la întâlnirile cu alte formații
corale din țară și din străinătate.
În acest sens, participarea la festivalurile organizate în orașele Focșani,
Ploiești, Pitești, Brașov, Lugoș, Brăila, Călărași, Suceava, Reșița, Iași,
Galați, București, Baia Mare, Alba Iulia și alte centre culturale la care
„Lyra” a participat, a dus la dorința de a ne depăși nivelul artistic,
vestimentația și chiar aranjamentul scenic.
Un lucru deosebit de important pe care noi l-am neglijat, în mare mă-
sură, constă în neînregistrarea unor casete audio-video.
Aproape tot ce apare la T.V., aparține posturilor respective. Ar fi trebu-
it, ca în toate deplasările Corului „Lyra”, în țară și în străinătate, să fim
însoțiți de un cameraman, cu misiunea de a imortaliza toată această
comoară, pe care noi, membrii corului, dar și cei ce vor să afle din
activitatea acestei formații, nu o avem. Recunosc, vina principală îmi
aparține, dar și a celor ce ne patronează.
Ar fi fost o mândrie și pentru Casa de Cultură Municipală să aibă ase-
menea material documentar. Interesul a venit din partea unor coriști, a
lui Cristi Barbu, care ne făcea unele înregistrări și ale talentatul Cătălin
Andrei, care a fixat camera la Biserica Americană din Paris, când am
30

participat la Festivalul Internațional din această mare capitală a lumii

și a înregistrat tot programul Corului „Lyra”.
Încercări reușite, din acest punct de vedere, a mai realizat și mana-
gerul corului nostru, Alina Rânciog, cea care pune mult suflet în
existența corului.
În privința fotografiilor, am fost inspirat de a-l lua în deplasările de la
Paris și Istanbul pe Tăbăcaru Ion, un fotograf profesionist de mare clasă.
O atenție deosebită am avut-o din partea presei.
În mare parte, activitatea corului „Lyra”, a fost, este și sperăm să fie
cunoscută în continuare, din articolele apărute în presă. Lucrul acesta
l-am constatat din mass-media locală, dar și din publicațiile apărute
în urma deplasărilor din țară sau din străinătate.
Voi da, în continuare, câteva exemple din presă, care ilustrează
prezența Corului „Lyra” în climatul cultural – artistic al urbei și-n afară.
Încă de la înființarea corului, din 1974, presa locală evidenția apariția
unei noi formații corale în orașul nostru, prezență ilustrată de
jurnaliștii Burlacu Aurel, Puiu Cristea, Nicolae Peneș, Corneliu Ștefan,
Gh. Mincă și alții.
Răscolind prin arhiva corului, am dat de un articol publicat în ziarul
„Muntenia” din 1974, semnat de Puiu Cristea, intitulat „Pasiunea-
elixirul longevității artistice,”… dialog cu prof. Ștefan Stănescu, în
care erau arătate succesele corului și ce își propune pentru viitor. În
1975, Revista „Muzica”, presa din Reșița și cea din Buzău arătau reușita
unui… „nou cor de cameră pe scenele țării”.
1979 a însemnat un pas hotărâtor în evoluția Corului „Lyra”, partici-
parea la Concursul Național „Cântarea României” unde am obținut
Locul II pe țară, prezentat în presă,… „Lyra, pe podiumul laureaților”…
sau, în 1980,… „Laureați pe marea scenă a țării”, articol în care Puiu
Cristea spunea… „Corul Lyra își păstrează locul pe podium grație
maturității sale artistice, pasiunii și sensibilității artistice și a baghetei
prof. Ștefan Stănescu.”
În 1983, octombrie 22, presa din Municipiul Ploiești prezintă concer- 31
tul dat de „Lyra” la Palatul Culturii și participarea la Festivalul Coral
„Florin Comișel” din 31 octombrie 1986 și 6 mai 1994.
Începând din anul 1990, activitatea Corului „Lyra” a fost din ce în ce
mai bogată, fiind apreciată atât în țară, cât și-n străinătate.
Vizele pentru vizitarea altor țări încep să se obțină mult mai ușor,
pașapoartele de asemenea, ceea ce ne favorizează participarea la fes-
tivaluri sau la concursuri corale internaționale.
Prima țară vizitată după Revoluția din Decembrie 1989, a fost
Republica Moldova.
Întâlnirea cu frații noștri de peste Prut a fost emoționantă.
Nimeni nu putea gândi înainte de 1989 că, la Chișinău, în fața statu-
ii lui Ștefan cel Mare, vom cânta „Tricolorul” de Ciprian Porumbescu,
„Românul” de același compozitor, „Sus inima, români!” de N. Oancea,
„Tatăl nostru” de Podoleanu sau „Mulți ani trăiască!,” tinerilor
căsătoriți, care veneau să facă poze la statuia Marelui Voievod Ștefan
cel Mare, din parcul central.
Concertele date în Sala cu Orgă sau în Parcul Central de lângă sta-
tuia lui Ștefan cel Mare, în compania soților Teodorovici, a poeților
Leonida Lari și Grigore Vieru, au rămas, pentru membrii Corului „Lyra”,
adevărate lecții de patriotism.
Pe tot parcursul acestui turneu în Basarabia, am simțit aceeași trăire
românească și aceeași dorință de a se uni cu Țara Mamă. Cântecul,
jocul, graiul, au același izvor cu al nostru. Ospitalitatea românului am
simți-o și la Orhei, și la Bălți și-n tot locul de pe acest pământ românesc.
Am rămas impresionați de livezile cu pomi fructiferi încărcate de rod,
rumenit de arșița soarelui, de dealurile cu vii care se întindeau pe sute
de hectare, legănându-și agale strugurii cât purceii. Locuitorii acestor
meleaguri vorbesc aceeași limbă ca a noastră, au același port ca și noi,
au aceleași idealuri și aceeași dorință de a se uni cu frații de peste Prut.
Aceasta este țara minunată pe care am vizitat-o, cu oamenii ei harnici,
talentați și demni.
După un timp, Corul „Lyra” a fost invitat de Consiliul Județean Buzău,
să-și aducă aportul la un simpozion extraordinar, „190 de ani de la
ocuparea teritoriului românesc dintre Prut și Nistru” la care au partici-
pat personalități marcante din țară și din străinătate.
Tematica Simpozionului a fost dezbătută de prof. univ. dr. Gh. Buzatu,
prof. univ. dr. Aurel Carețchi, colonel în rezervă, dr. Costică Prodan, cer-
cetători de la Institutul de Istorie al Academiei de Științe din Chișinău.
La acest simpozion, Leonida Lari a lansat cartea „Infinitul de aur”, iar
Corul „Lyra”, a avut un dialog permanent cu vorbitorii, interpretând
cântece patriotice și prelucrări folclorice de aceeași factură.
La reușita acestei acțiuni și-au mai adus aportul Fanfara Muzicii
Militare a Corpului II Operațional Buzău, actorul Mihai Iorga și
Preotul Mihail Milea.
Coordonarea întregii acțiuni a fost realizată de avocatul Mihai Sălcuțan.
32

Franța
1991

În anul 1990, am reușit să contactez dirijoarea unui cor din Franța

pentru a vorbi mai pe larg despre un eventual schimb cultural al
formațiilor noastre. Familia Elisabeth și Gilbert Rossignol, mă invită,
împreună cu familia, la ei acasă.
În luna august 1990, ajungem la frumoasa casă a familiei Rossignol,
așezată într-un ochi de pădure, la marginea unui lac. În această feerie,
am cunoscut minunata familie Rossignol, formată din cei doi soți și
patru copii superbi, Anne Marie (19 ani), Sophie (16 ani), Frederic (8
ani) și Isabelle (7 ani).
Am stat la ei cinci zile, timp în care ne-au plimbat unde au crezut ei că
este mai frumos. În una dintre zile, am făcut cunoștință cu membrii
corului „L-Echo”. Erau în repetiție la biserica din Gevrey Chambertin.
Elisabeth a vorbit coriștilor despre scopul venirii mele în localitatea
lor, iar eu am arătat că sunt fericit că pot vedea în Bisercă un cor. Le-am
spus că la noi, în odiosul regim comunist, nu aveam voie nici să intrăm
în Biserică. La această veste, s-a auzit un murmur în toată Biserica și
pe fețele multora se vedeau lacrimi de durere. Toți s-au bucurat când
au aflat că un cor de cameră din România va veni în localitatea lor
pentru a concerta.
Pe data de 7 aprilie 1991, Corul „Lyra” vizitează pentru prima dată
Franța, la invitația Corului L’Echo din localitatea GEVREY CHAMBERTIN.
Domnul Costache Mircea își dă seama de importanța acestei depla-
sări și se implică total, pentru a duce la bun sfârșit această activitate.
Primirea a fost extraordinară! Deși era târziu în noapte, membrii corului
„L’Echo” ne-au așteptat, ne-au îmbrățișat de parcă ne-am fi cunoscut
de nu știu cât timp, apoi ne-au condus într-o sală încărcată cu fel de
fel de preparate, încât aveai impresia că asiști la o expoziție culinară.
A urmat un foarte scurt cuvânt de bun venit, am răspuns și noi, apoi
am intonat „Troparul Învierii” și „Hristos a Înviat”.
Ne-am întins puțin cu masa, pentru că …băieților prea le era sete…,
apoi am mers fiecare la gazda care ne-a fost repartizată. Eu, Costache
 33

Mircea și surorile Vâlcu, am mers la familia Rossignol. O casă superbă,

la marginea unei păduri care se oglindește într-un lac, ne aștepta, ra-
diind de frumusețe.
A doua zi, la ora nouă, am avut prima repetiție. A venit și un reporter
francez și m-a întrebat dacă îi dau voie să asiste. Am primit cu plăcere,
iar la ora prânzului, mass-media locală prezenta pe posturile de radio
și T.V., Corul de Cameră „Lyra”.
Dimineața, înainte de a începe repetiția, Gilbert ne cântă fără greșeală,
„Hristos a Înviat”. Toți ne-am minunat și l-am aplaudat, pentru memo-
ria muzicală de care a dat dovadă. Piesa respectivă a fost cântată o
singură dată de noi, înaintea mesei de seară.
După-amiaza zilei respective, vizităm micuțul, dar foarte cochetul
orășel, Gevrey, la terasa unui local servim o bere, un pahar de vin, o
cafea, fiecare după preferințe, apoi ne îndreptăm către centrul vechi al
orașului, o adevărată bijuterie istorică a Provinciei Bourgogne.
Spre finalul zilei respective, le spun coriștilor despre importanța con-
certului de mâine, vineri cinci mai 1991, la sala Vosgilor a Teatrului din
Dijon. Programul pentru această manifestare deosebit de importantă
era bine cunoscut de coriști și eram convins că și reușita va fi pe măsu-
ră. Concertul Corului „Lyra” era anunțat prin afișele întâlnite în foarte
multe locuri din oraș.
Sala Vosgilor, unde am dat concertul, era plină. Printre spectatori se
aflau mulți prieteni ai Corului „Lyra”, veniți din Gevrey Chambertin.
În prima parte, repertoriul religios impune o oarecare sobrietate, apoi,
cel universal, aduce jovialitatea și destinderea, pregătind exuberanța
prelucrărilor din folclorul românesc. Impresia lăsată de Corul de
Cameră „Lyra” a fost superbă.
Sâmbătă, șase mai 1991, după micul dejun, vizităm două sate, care
încă mai păstrează mijloacele tradiționale de cultivare a viței-de-vie
și două castele din apropiere. Totul este extrem de bine conservat și
pus în valoare.
34 La întoarcere spre Gevrey, după un picnic făcut la marginea unei pă-
duri, plecăm spre casele noastre, bine dispuși de licoarea lui Bacus
și, pe la jumătatea drumului, observăm că Mircea Costache, nu este
în autocar. Râsete și glume pe seama directorului!… Unul dintre
însoțitorii noștri se întoarce cu o mașină particulară, îl întâlnește și îl
aduce la destinație.
Sâmbătă, șase mai 1991, afișele, presa, radio și T.V., anunțau
„Concert coral” la o biserică dintr-un sat apropiat. Și aici ni s-a făcut
o primire deosebită. Preoții și oficialitățile din localitate au apreciat
evoluția corului.
Duminică, șapte mai 1991, dimineața, participăm la oficierea Sfintei
Liturghii, unde „Lyra” a dat câteva răspunsuri cu piese ortodo-
xe românești, iar după masă, „Concert Omagial”, dat de corurile
„Lyra” și „L’Echo”, în catedrala din localitate. În prima parte a cântat
„L’Echo”, apoi „Lyra” și-a prezentat tot programul pregătit pentru acest
schimb cultural.
Cele douăzeci și două de piese, cuprinzând repertoriu religios, pre-
clasic, clasic, romantic și contemporan, au cucerit sutele de persoane
prezente. Prelucrările folclorice românești au fost aplaudate la scenă
deschisă, constituind punctul forte al formației noastre.
În final, cele două formații se reunesc pe aceeași scenă și cântă îm-
preună două piese în limba franceză și o piesă în limba română. A
fost un final fulminant!… Lacrimi de bucurie se vedeau atât pe obra-
jii coriștilor, cât și pe obrajii spectatorilor. Toată sala era în picioare,
aplaudând împreună cu membrii celor două formații.
Primarul orașului Gevrey Chambertyn mărturisește că o asemenea
manifestare artistică este rară și mulțumește artiștilor pentru clipele
minunate dăruite. Seara, la masa festivă, fetele noastre tinere și fru-
moase, elegante și îmbrăcate foarte frumos, reușesc să dea o notă
cu totul aparte petrecerii. Bărbații francezi nu contenesc să-și mai ia
ochii de la ele și, de ce nu, și noi…
A doua zi, dimineața la ora 7, ne luăm rămas-bun de la gazdele noas-
tre. Toți insistă să ne revedem, lucru care s-a întâmplat în 1995, când
ne-am întors de la Festivalul Internațional de la Nancy.
Am în fața ochilor și-acum autocarul nostru, o piesă de muzeu, „Iran
Național” din prima generație, căruia Cristi, șoferul nostru, i-a adă-
ugat, pe plafonieră, un portbagaj solid, construit din țeavă groasă.
Mașina, încărcată până la refuz, se urnește agale din loc, lăsând în
urmă uralele prietenilor noștri.
Pe drum, toți ne depănam impresiile despre locurile și despre oame-
nii din această țară modernă, civilizată și democrată.
 35

Returnarea din
Austria – Nancy
23 – 28 mai 1993

Și acum, când scriu despre acest eveniment trecut cu greu de toți

membrii corului, mă gândesc cu groază la momentul când vameșii
austrieci ne-au returnat, pe motiv că autocarul nu corespunde tehnic.
În acest faimos mai 1993, eram în drum spre Nancy, invitați să parti-
cipăm la Festivalul Internațional de Cânt Coral. Ajunși la un punct de
trecere în Austria, ni se interzice intrarea pe șoselele țării respective,
cu un asemenea autovehicul.
Pe bătrâna noastră mașină, despre care am mai vorbit în paginile din
urmă, au ridicat-o ca pe o cutie de chibrituri și a fost cercetată prin
toate mădularele ei. Toți mecanicii se amuză, fac glume și se întreabă
cum de mai poate merge pe roți. Concluzia categorică, „…întoarceți-
vă repede în România!”
Toate intervențiile noastre de a ne lăsa să trecem au fost în zadar. Ne-
am întors și-am încercat să intrăm în Austria pe la un alt punct de tre-
cere, dar, ajunși acolo, imediat a ajuns și un echipaj de poliție care
ne-a bruftuluit în limba lor și ne-a amenințat cu o amendă usturătoare.
Foarte necăjiți, ne întoarcem spre țară, visul nostru, de a participa la o
asemenea manifestare culturală de amploare, a fost spulberat.
Organizatorii festivalului aflaseră deja de întâmplarea noastră și, foar-
te generoși, ne-au planificat pentru ediția următoare.
Din acest an, 1993, relațiile noastre cu conducerea Casei de Cultură a
Sindicatelor încep să se răcească. Domnul director, Costache Mircea,
nu mai are posibilitatea financiară de a menține formațiile artistice
și, cu mare greutate, reușește să plătească salariile celor care lucrau
la această instituție. Pentru a reuși acest lucru, este obligat să închi-
rieze aproape toate spațiile din clădire, devenind, astfel, cârciumă
de lux, magazin de mobilă, de sticlărie, agenție de voiaj sau filiala
Universității „Spiru Haret”, care ocupă toate sălile și chiar unele cori-
doare mai spațioase.
36

Nancy
1995

Suntem din nou în drum spre Nancy, de data asta cu un autocar cores-
punzător, dar ghinion, la controlul de rutină, înainte de a intra în Franța,
poliția de frontieră constată că șoferii n-aveau toate actele în regulă.
Telefoane peste telefoane în țară și la Nancy pentru a ne da liberă tre-
cere și, în sfârșit, după o noapte de așteptare, ni se deschid barierele
și intrăm în Franța.
Bucurie mare pe noi toți. Încurajările lui Leon ne-au făcut să trecem
și peste acest moment dificil și să fim cu încredere că totul se va sfârși
cu bine. Toată oboseala, provocată de clipele de coșmar și de truda
nopții trecute, a fost uitată.
Am oprit la marginea unui râu, unde ne-am înviorat serios cu apa rece
de munte, fetele și-au schimbat vestimentația și-au aranjat coafurile,
s-au machiat, s-au parfumat, băieții s-au bărbierit, s-au îmbăiat până
la brâu, unii chiar au avut curajul de a face o baie în apa rece a râului.
Am pornit la drum cu voie bună, cu moralul excelent, dar drumul spre
Nancy parcă nu se mai termina.
În sfârșit, spre seară, ajungem la celebra piață Stanislav, tronată de
statuia marelui personaj.
Câțiva tineri așezați pe soclul statuii intonau cântece, acompaniați de
o chitară. La un moment dat, apare o mașină mică din care coboară
un tânăr, se îndreaptă spre noi și ne spune bun venit. Ne conduce apoi
la un loc unde ne așteptau gazdele noastre și, parcă, ceva s-a rupt în
acel moment. Nu mai era la un loc tot corul pentru a ne putea bucu-
ra împreună de acest eveniment. Gazdele au fost tare drăguțe, ne-au
creat condiții excelente pentru a ne simți bine.
A doua zi, ne-am întâlnit toți dirijorii formațiilor participante la festival
și organizatorii ne-au informat în legătură cu spectacolele pe care le
aveam de dat în localitățile din împrejurimi și la cele unde trebuiau să
participe toate corurile, în cadrul festivalului.
Emoțiile creșteau, văzând participarea a 32 de coruri din toată lu- 37
mea. Mass-media a prezentat cu mult aplomb evoluția Corului „Lyra”,
transmițând prin Radio și T.V. fragmente din concertele date cu această
ocazie. Noi am concertat la sala „Poirel”, la catedrala „Saint Epure”, la
sala „Chepfer”, la Catedrala „Sf. Sebastien” și la celebra arenă „Zenith”.
De fiecare dată, aprecierile din partea celor care ne ascultau, din par-
tea oficialităților locale și a presei, erau dintre cele mai frumoase.
Impresionantă a fost întâlnirea finală a tuturor formațiilor corale pe
imensa scenă „Zenith”.
La început, fiecare formație a prezentat un scurt program de 15 minute
și, în final, au urcat pe scenă toate formațiile, interpretând „Gloire au Roi
des Cieux”, de J. S. Bach, „Ije Heruvimi” de Dimitri Bortnianski și „Les
Champs Elysees”, de Mike Wilsh, în armonizarea lui Claude Poletti.
Duminică, 28 mai 1995, toate formațiile s-au întâlnit în celebra cate-
drală din centrul orașului, unde am asistat la Marea Missă. În final, toți
am cântat „Milost Mira”, de Arhanghelski.
Luni, 29 mai 1995, în jurul orei 12, toate formațiile au fost adunate
într‑o sală imensă, unde a avut loc o conferință de presă.
Personalități marcante ale orașului au prezentat importanța acestui
eveniment cultural de excepție, rolul lui fiind cunoașterea culturii
țărilor participante, crearea unor relații de prietenie, care să ducă la
dispariția orgoliilor, a tensiunilor și a învrăjbirii dintre oameni.
În acest sens, a vorbit senatorul Jacques Baudot, primarul orașului
Nancy, Andre Rossinot, citez… „Chant choral deviennent les acteurs
d-un exceptionnel rassemblement au fraternite”… Michel Marchand,
directorul festivalului, spune… „ le festival s’enorgueillit d’etre un ex-
trordinaire creuset decivilisation, un lieu communion humaine”…
În cuvântul de închidere, președintele festivalului, Michel Marchand, a
vorbit foarte frumos despre evoluția Corului „Lyra”, iar primarul, Andre
Rossinot, a încheiat spunând că „Lyra” a fost ambasadorul cel mai
convigător al României, prezentând la acest turneu, la o înaltă ținută
artistică, tradiția artei corale românești.
Ajunși în țară, am aflat, cu mare bucurie, că acești minunați organizatori
ai Festivalului de Cânt Coral de la Nancy au transmis oficialităților din
Buzău cuvinte de laudă pentru prezentarea excepțională a corului nostru.
A urmat masa festivă, unde a dominat voia bună, stimulată de
șampania adevărată și de vinurile de Burgogne și Lorraine.
Formațiile participante au cântat, pe rând, câte o piesă specifică zo-
nei de unde veneau. Noi ne-am bucurat de un mare succes, cântând
„Chindia” de Al. Pașcanu.
Mulți dirijori au venit la mine și mi-au cerut să facem schimb de par-
tituri și chiar schimb cultural. Așa se face că în anul 2003, la 15 mai,
Corul „Lyra” este invitatul de onoare al Corului „Phidellius”, la Festivalul
Coral Internațional din Torres Novas – Portugalia.
38

Portugalia

La Festivalul Coral de la Nancy, am cunoscut multe formații corale și,

implicit, pe dirijorii și pe membrii coralelor respective.
Dintre toate, cea mai apropiată sufletului nostru a fost „Phydellius”
din Portugalia.
La întâlnirea finală a tuturor fomațiilor de la Nancy, managerul și di-
rijorul corului „Phydellius” au venit la grupul nostru și ne-au făcut ca-
dou un ceas electronic de perete, care avea sigla corului și adresa.
Ne-am întreținut puțin, le-am dat partitura „Chindia”, despărțindu-ne
în relații foarte bune.
În fiecare an, de sărbători, ne felicitam, ajungând, în cele din urmă, să
fixăm un schimb cultural între formațiile noastre.
Așa se face că, în luna mai 2003, toate demersurile fiind finalizate, ne
îmbarcăm spre prietenii noștri din Portugalia.
Sâmbătă, 10 mai 2003
Era în jurul orei 8, o dimineață puțin mohorâtă, ajung la Casa de
Cultură Municipală. Toți coriștii erau în autocar și mă așteptau ca să
pornim la drum. Salut pe toată lumea, îl aud pe Viorel Pietrăreanu
boscorodind ceva și zic: „Cu Dumnezeu înainte!”. Deodată, aud cuvânt
de binecuvântare și îndemn la „Tatăl nostru”.
Toți ne-am ridicat în picioare și, într-o trăire creștină, cerem veghe-
rea Tatălui Ceresc. Un scurt moment de reculegere, apoi Părintele
Milea, care ne aștepta din zori, ne spune: „Dumnezeu să vă binecu-
vânteze și să vă intoarceți sănătoși!”. Ne oferă o sumă de bani pentru
a ne fi de folos pe drum, apoi coboară. Gina, care primește banii, îi
mulțumește și pornim.
Părăsim Buzăul, ajungem la Mizil, unde șoferul ne spune să oprim să ne
tundem, pentru că primim bonus o pâine. O glumă aplaudată de toți.
O luăm pe centura Ploieștilor, oprim la Mall, fiecare își mai cumpără
de-ale ramazanului, la o masă îi văd, la o cafea, pe Cristi Barbu, Marius
Lopățică, Leon Rusu și pe alți colegi și le spun să facă o comandă
și pentru mine.
 39

Trecem zona de câmpie, ne apropiem de Comarnic, admirăm cimen-

tul de pe case și de pe rufe, intrăm în minunata zonă de munte și,
acolo, sus, unde căciula de zăpadă încă mai acoperă crestele, ve-
dem o acvilă ce se rotește imperial deasupra Crucii de pe Caraiman.
Parcă și ea, acvila, se roagă pentru reușita noastră. Murmurul valurilor
Prahovei ține isonul muzicii lui Allessandro Safina care ne însoțește
de o bună bucată de mers.
Galbenul ghioceilor de câmpie și movul brândușelor ne fac intrarea tri-
umfală în Predeal pe care îl salutăm din mers, intrăm în Brașov, pe ca-
re-l traversăm cu oarecare dificultate, din cauza aglomerației. Trecem
și de Făgăraș, în continuare, drum deschis spre elegantul Sibiu.
Șoferii ne consultă dacă vrem să oprim pentru o jumătate de oră, pen-
tru că timpul ne permite acest popas. Toți aplaudăm și ne dăm sea-
ma că avem niște conducători auto manierați, educați, cu interes de a
face un turism civilizat.
Dealul Feleacului ne pregătește intrarea în Cluj, timpul nu ne permite
să oprim, admirăm însă inițiativa primarului Funar, un român adevă-
rat, care cere arborarea tricolorului cu toată măreția lui pe instituțiile
publice, dar și pe casele oamenilor. Ce ne impresionează este colori-
tul băncilor din parcuri, tot cu tricolorul românesc.
Albia Crișului ne ține companie în dreptul localității Ciucea, semn că
ne apropiem de Oradea, unde avem cazarea.
Ajunși la hotel, Telu și Marius Răgălie mă invită la o țuică de Gura
Teghii, apoi ies singur în oraș să-mi mai astâmpăr gândurile. La una
dintre terase, îl văd pe Viorel și pe Vali Nicola, dar nu rămân cu ei.

Duminică, 11 mai 2003

La ora 5, ne sculăm, iar la ora 7 plecăm spre vama Borș.
Vameșii, bine dispuși, vor să se convingă de profesia noastră anunțată
la bordul autocarului și ne pun să cântăm. Bucurie mare pe noi,
dar și pe lucrătorii din vamă, care au ieșit să ne asculte și să ne
40 aplaude. Controlul a fost formal, așa că putem ajunge foarte repe-
de în Budapesta.
Ajunși în capitala Ungariei, șoferii ne fac o surpriză, întâlnirea cu pa-
tronul firmei de transport la care lucreză ei, dl. Horvarth, un tip stilat,
care ne impresionează prin profesionalismul de ghid adevărat.
Din turul orașului, oferit de domnia sa, am aflat lucruri interesan-
te pe care nici un alt ghid nu ni le-a spus. Prezența domniei sale
îmi întărește convingerea că evreii, plecați din România, rămân oa-
meni de mare valoare, care știu să-și rezolve foarte bine lucrurile. La
despărțire, îmi oferă cartea de vizită, ne ureză drum bun, succes și să
ne revedem cât mai des.
În jurul orei 16, plecăm din Budapesta și cei 240 de km sperăm să-i
parcurgem lejer. Florentin Neamțu este la post cu camera de luat ve-
deri, pentru a imortaliza intrarea corului „Lyra” în Viena.
La ora 18, intrăm în fosta mare capitală a Imperiului austro-ungar.
Pe noi, românii, încă ne frământă nedreptățile istorice petrecute în
această perioadă.
Cu toată acestă strângere de inimă, trebuie să recunoaștem măreția
Vienei, trecutul ei glorios, tezaurul cultural, arhitectural și, mai ales,
mentalitatea benefică progresului acestui popor.
În cele două ore avute la dispoziție, am avut timp să vizităm celebra
Catedrală „Sfântul Ștefan”, în care am cântat câteva piese religioase,
spre admirația celor care ne-au ascultat, să facem poze în fata primă-
riei, a Operei sau a Universității.
În „Prater”, cel mai frumos parc din Viena, am mers la statuia lui
Mozart, unde am făcut o poză de grup. La ora fixată, 20:30, suntem toți
în autocar. Viorel, cu umoru-i specific, ne spune cât l-a costat un pahar
de bere, la o nenorocită de grădină de vară din Viena.
Noaptea s-a lăsat de-a binelea și ne pregătim, frumușel, culcușul,
pentru că vom dormi în mașină.
Pe la două dimineața, Leon ne dă deșteptarea și ne spune că am intrat
în Italia. Suntem într-o parcare superbă cu apă caldă și rece, cu sur-
prize că nu vedem nici un robinet, totuși apa funcționează de minune.
Mare grabă la parcări pentru Telu, dar și pentru mine și o pentru o
mare parte dintre bărbați!!! Nu te joci cu udul!
Am intrat în ziua de luni, 12 mai 2003, și admirăm zona muntoasă prin
care trecem și tunelurile luminate ca ziua.
La 5:30, iar îi curge sânge din nas unuia și trebuie să oprim urgent. Ca
să-i trezesc pe toți, pentru că sunt sigur că mai mulți au nevoie, rup
o frunză de nuc din parcarea unde am oprit și cânt o doină de răsu-
nă până-n piscurile Alpilor! Ușor-ușor se trezesc din somn, să grăbesc
spre W.C. și mă bucur că nu mă înjură nimeni.
Prin creierul munților, încă se mai văd luminile care semnalizează
vreun monument istoric. Deși de dimineață este destul de frig, avem
speranța ca până vom ajunge la Milano o să se încălzească.
Benzile de circulație de pe autostradă se dublează, circulația este din 41
ce în ce mai mare, semn că ne apropiem de Milano. Aștept cu sufletul
la gură să văd Opera și Domul.
Aici s-a format, a activat și s-a afirmat geniul operei universale,
Giuseppe Verdi.
E ora 9:45. Șoferii ne lasă în Piazza del Duomo. Printre sutele de porum-
bei care vor tot timpul boabe, vedem celebrul Dom din Milano.
Privesc această minune a arhitecturii universale în fața căreia mă văd
atât de mic, privesc în jurul meu oamenii și totul mi se pare un furnicar
ce pălește la poalele Casei Domnului!!!
Pășim cu sfială spre Altarul Sfânt, ne închinăm, ne rugăm, apoi aducem
slavă Celui de Sus, prin imnurile create pentru El, Dumnezeul Nostru.
Vocile coriștilor sunt serafimice. Citesc pe fețele lor, printre lacrimi,
bucuria de a fi aici și de a cânta pentru Domnul și pentru sufletele
noastre. De aici, parcă lipsiți de vlaga de a mai face vreun comentariu,
ne apropim de vestita operă „Scala”. Trecem pritr-un imens coridor de
sticlă și se arată semeață, Opera „Scala”.
Timpul acordat, pentru a vedea o mică parte din Milano, este mult
prea scurt, pentru a ne astâmpăra setea de frumos și de cunoaștere.
Promitem că vom reveni și că vom medita în liniște în fața acestei mi-
nuni, Domul, a treia din lume, ca mărime și ca frumusețe, construită în
cel mai convingător stil gotic.
Pornim din nou la drum, în admirația tuturor pentru tot ce vedem,
ca peisaj, ca ordine și ca bun gust, ca așezări urbane risipite printre
munți, ca interes suprem pentru păstrarea bunurilor naturale, dăruite
de Dumnezeu și a celor făcute cu trudă de înaintași.
Buna dispoziție a șoferilor se transmite tuturor.
Se cântă, se fac glume plăcute, se fac unele comparații între Orient și
Occident, se simt unele păreri de rău pentru realitatea de la noi și, cu
speranța de mai bine, mergem înainte.
În partea dreaptă, avem Alpii cu pletele veșnic albe, iar în stânga, ma-
rea privește cu generozitate Portul Antic, mândria și inima orașului
Genova. Orientarea străzilor în semicerc, începând de la mare până
sus pe colinele însorite, fac din acest oraș cu o populație de 636.000
de locuitori, un imens amfiteatru ce-și deschide evantaiul spre golf…
De aici a plecat Cristofor Columb pe corabia sa cu pânze, pentru a
descoperi America și a reușit!
Stănculeanu nu mai încetează cu admirația la tot ce vede-n jur, spu-
nând că ăștia sunt niște proști, au peste tot numai flori, arbuști or-
namentali, fel de fel de instalații arteziene, în loc să planteze cartofi
în fața caselor, cum fac cojanii noștri! Văzând buna dispoziție din
mașină, șoferul ne face o surpriză, turul orașului.
Ne uimește curățenia, simplitatea și frumusețea caselor, bogăția pomi-
lor cu flori multicolore, soiuri ne-ntâlnite de noi până aici și, mai ales,
liniștea oamenilor întâlniți pe stradă sau la terasele de pe malul mării.
42 În cele două ore, am putut vizita portul, acvariul și o mică parte din
centru. Cu 4 euro am făcut și o scurtă plimbare pe mare. Soarele, care
e spre asfințit, dă o culoare splendidă întregului oraș.
Urcăm spre hotelul „Osstelo” unde avem cazarea, dar ghinion… nu-l
găsim și pace! În sfârșit, după două ore, ajungem la destinație. De aici,
de sus, se vede toată splendoarea orașului.
În timp ce admiram de unul singur răsăritul lunii din mare, un grup de
fete mă invită la un pahar de vin.
Undeva, pe niște bănci și scaune pliante, aproape tot corul, întins
pentru petrecere, aștepta prezența mea. Mariana Davidescu strigă ce-
lor din jur…” Uite-l, …tânăr și neliniștit… Fănel…”. Toți fac haz, iar eu
roșesc la spusele ei.
În timp ce noi chefuiam, șoferii erau cu noi, Mia și Rodica trec pe lângă
noi ca acceleratul, în obișnuitul lor cros de seara.
Moș Ene a-nceput să vină pe la gene și, ușor-ușor, grupul se subțiază,
admirăm, probabil, pentru ultima oară Genova, îmbrățișată cu drag
de răsăritul razelor de lună.
Și ele, marea și luna, ce se ridică semeț deasupra luciului apei, ne
spun în șoaptă… „Somn ușor!”.

Marți, 13 mai 2003

În compania unei muzici antrenante, lăsăm Genova în urmă, privind
cu lăcomie frumusețile prin care trecem. Tunele care străbat munții,
poduri amețitor de înalte, marea care ne este tovarăș de drum de o
bună bucată de timp, munții stâncoși la poalele cărora casele coche-
te așteaptă musafiri, tot ce vedem merge cu noi, șoptindu-ne… „o să
vedeți locuri și mai frumoase!”…
Șoapta se adeverește.
Intrăm în zona cea mai frumoasă a traseului nostru: „Coasta de Azur”,
care se întinde din Spezia – Italia, până la Hieres – Franța.
Departe, în stânga, se zărește San Remo, de unde Romina și Al Bano
ne salută, le răspundem reverențios, și apoi, la drum întins spre Saint
Tropez, Antibes, Nisa și Monte Carlo.
Tunelurile și podurile suspendate la sute de metri distanță de pământ,
ne invită să vedem „cât de mici sunt oamenii pe pământ”…
La ora 10:56 intrăm în Franța! Intrăm în grădina Raiului, MONACO.
Cred că sunt pus la cea mai grea încercare de a reda prin cuvinte ce
am văzut în Grădina Exotică.
Sute, poate mii de specii de plante mediteraneene, altele împămân-
tenite aici, din America și din Africa de Sud sau cine știe din ce alt colț
al lumii fac din această grădină „Raiul pe pământ”.
Știința, arta, priceperea, bunul gust, dar, mai ales, inima specialistului
a lucrat aici, înconjurat de Îngerii trimiși de Dumnezeu. Peste tot vezi
numai verdeață, flori, fântâni arteziene care se întrec între ele, clădiri
impunătoare care găzduiesc Palatul Rezidențial, Muzeul Național,
Cazinoul, să nu mai vorbim de maiestuasa Catedrală, în care am cân-
tat „Tatăl Nostru” și „O, ce veste minunată!”
Părăsim aceastsă țară poziționată între mare și munte, cu o populație 43
de doar 31.000 de locuitori, din care 4.500 sunt de-ai locului, restul,
rezidenți. Deși foarte mică, a reușit să fie cunoscută și să atragă bogății
și oameni de pe tot mapamondul.
În autocar, nimeni nu mai spune nimic. E liniște de mormânt. Toți gân-
dim același lucru: „Frumusețea de pe lume am văzut-o aici”, dar, cine
știe, mai avem de mers…
Ajungem la Nisa într-o după amiază liniștită, cu soare mult, cu bri-
za ce mângâia frunzele minunaților palmieri și fețele bronzate
ale trecătorilor.
Zona este superbă și ne mândrim că în fața noastră se află unul dintre
cele mai mari și mai luxoase hoteluri din lume, arhitect și proprietar
fiind românul Negrescu.
Admirăm citadela filmului european, Cannes, din mers, urmând ca, la
întoarcere, să ne urcăm pe covorul roșu…
După o zonă mai puțin îngrjită, intrăm în Spania.
Nu ne întreabă nimeni de sănătate în vamă, așa că ne grăbim s-ajun-
gem în localitatea Loret de Mar, pentru a ne caza la hotel „Astoria.”
Deși este destul de târziu, ora 24, ajunși la hotel, repede la duș, mă-
nânc ceva și… culcarea.
A doua zi, la ora 10:26, intrăm în Barcelona. Turlele de la vestita catedra-
lă „Sagrada Familia,” care se văd din orice zonă a orașului, ne cheamă.
Filmăm, facem poze, admirăm opera marelui artist – arhitect spaniol,
Antonio Gaudy Cornet, și, în cele din urmă, cu oarecare frică, urc pe
scările ce se apropie de înaltul cerului. Priveliștea e magnifică. Ne plim-
băm prin superbul oraș, pornind de la port, până la Plaza de Catalana.
Lume de pe toate colțurile pământului, forfotă de colo până colo, ad-
mirând vitrine, chipuri frumoase, altele hidoase, cerșetori de viță no-
bilă sau trubaduri cu pălăriile întinse pentru bani.
Cum gloata mă obosește, m-am așezat la una dintre sutele de terase
pentru a bea o bere și a mă distra de mascaradele unor tineri îmbrăcați
în costume de epocă și cu fețele vopsite în alb.
Traversăm o zonă aridă, cu munți stâncoși pe care cresc niște cactuși
uriași, de data aceasta plini de flori, iar în partea opusă stâncilor, dinco-
lo de autostradă, pe un pământ roșu, creșteau niște caricaturi de pini.
Seara târziu, ajungem la Madrid.
Orașul, scăldat într-o lumină ireală, are un farmec în plus noaptea, mai
ales privit printre stropii zecilor de fântâni arteziene, care-și schimbă
culorile și forma tot timpul. Ca o încununare a imaginii, undeva, de-
parte, strălucesc, pe întunericul nopții, jocuri de artificii.

Joi, 15 mai 2003

După o zi plină de imagini splendide, văzute în citadelele spaniole, ne
așezăm pe locurile noastre din autocar, discutând la nesfârșit despre
minunile create de mâna omului, în urma harului dăruit cu generozi-
tate de Cel de Sus.
44

Ușor–ușor, noaptea se așterne cu blândețe peste dealurile și munții

stâncoși, lăsând să ne vegheze doar luna plină și îngerii ocrotitori,
care au fost cu noi tot timpul. Din când în când, se mai aude câte o
voce răzleață, anunțând apariția vreunei cetăți sau mănăstiri, semna-
lizate de reflectoarele ce le dădeau o măreție aparte. Toți dorm liniștit,
depănându-și în vise, frumoasele clipe trăite până acum.
La un moment dat, gândurile și visele frumoase mă învăluie și pe mine
și nu mai aud nici glumele frumoase, nu mai trăiesc nici feeria nopții,
nu mai sunt deranjat nici de fetele care vin pe scaunul din față, pentru
că ajutorul de șofer s-a descălțat și nu mai pot suporta mirosul din jur.
Eu m-am obișnuit cu el!!!
În zori de zi, în efortul Floricăi de a-și dezmorți picioarele, ne trezim
toți, bucuroși că suntem pe pământ portughez.
Este ora 5 dimineața și ne bucurăm de o parcare modernă cu multe
grupuri sanitare, cu dușuri, cu lavoare și cu oglinzi, unde ne putem
ferchezui în voie. Vedem și magazine „Non stop”, sechestrate rapid de
fetele noastre, care nu cumpără mai nimic, doar Rodica apare cu o
pâine pentru care îi spun „Bogda prosti”, pentru că îmi era o foame
de lup. Foarte atentă și milostivă, în același timp, Gina scoate nelip-
sita conservă de fasole cu ciolan afumat și ne potolim foamea. Colac
peste pupăză, doamna Negoiță sporește pomana cu o sticlă de vin
bisericesc și-i spun că precis este bine primit.
Avem la dispoziție două ore pentru a ne pregăti sufletește și trupește
de întâlnirea cu prietenii noștri din Torres Novas.
Am ajuns în cochetul orășel cu 7 ore mai devreme.
Îi anunțăm că suntem în centrul orașului, admirând frumusețile locu-
lui. În câteva minute, delegația corului „Phydellius” este la noi și ne
conduce la destinație.
Ne bucurăm de o primire călduroasă și de o cazare excelentă la
Căminul Facultății de Poliție din localitate, un campus excelent, unde
vom servi și masa.
Servim cina, despre care Rodica Vlad spune în cartea „Corul de Cameră 45
Lyra… ecouri”, „…mâncarea e foarte bună și incitantă: …fructe de
mare și exotice, înghețate, creme, prăjituri, pepeni galbeni garnisiți cu
coniac, vin, bere…”
După cină, mergem la sediul corului „Phydellius” unde suntem așteptați
cu șampanie și vin de Porto. Se fac prezentări, urări, îmbrățișări, pu-
pări, apoi mergem la sala unde vom da concertul. Acustica sălii este
perfectă și, pentru a ne convinge de acest lucru, îl rugăm pe Marius
Răgălie să prezinte o piesă la chitară. O face cu mare plăcere, fiind,
în final, ovaționat de coriștii portughezi. Marius îl cheamă pe scenă
și pe nașu, Telu Stănculeanu, și ne încântă cu două piese din reper-
toriul universal.
În ziua următoare, vineri 16 mai 2003, după micul dejun, vizităm orașul
Colega din Provincia Riachos. George, ghidul nostru din partea portu-
ghezilor, ne prezintă zona ca fiind una dintre cele mai productive pen-
tru culturile de citrice, dar și-n obținerea de vinuri de calitate.
Suntem conduși, apoi, la o expoziție de pictură, în care am putut ad-
mira optimismul lucrărilor, prezentat printr-un colorit odihnitor, cald,
deosebit de plăcut ochiului și, mai ales, sufletului. Din respect pen-
tru creatori și pentru organizatori, am dat un scurt program artistic, în
care am introdus mai mult piese românești.
Într-o altă deplasare, avem ghid râul Tejo, care ne conduce la un castel
al templierilor din secolul XII, apoi intrăm în orașul Constancia, unde
s-a născut poetul Luis Camoes.
De fiecare dată, suntem primiți de oficialitățile urbei respective și
tratați cu specialitățile culinare ale zonei. În această regiune, am
fost impresionați de livezile de măslini, de portocali, de lămâi, dar
și de parcurile și serele cu mii de flori multicolore și arbuști orna-
mentali. După masă, mergem în unul dintre cele mai vechi orașe din
Portugalia, Nazare.
De la terasa orașului, de la o înălțime de circa 120 de metri, privim
grandoarea Oceanului Atlantic! E superb, e fantastic, e imposibil de
descris ce senzație îți dă această priveliște!
Coborâm pentru a săruta valurile Atlanticului și pentru a ne rumeni
trupurile pe plajele înfierbântate din jur. Ne bucurăm ca niște copii
în apa înspumată, lăsând amintire valurilor o sârbă de pe plaiurile
Bisocii!!! Ca să imortalizăm această minunată priveliște, adunăm din
valuri pietricele șlefuite de-a lungul miilor de ani…
Ne întoarcem în oraș, unde zecile de artizani își expun marfa, oferind
turiștilor fel de fel de amintiri din zona respectivă.
Impresionantă este costumația tradițională a femeilor, care poartă 7
jupe, un fel de turban întâlnit numai aici și încălțări care să le ferească
de temperaturile foarte ridicate.
Facem poze, filmăm, cântăm de la această înălțime a digului natural
pentu micii comercianți și pentru vizitatorii prezenți, apoi mergem la
catedrala din apropiere, unde mulțumim lui Dumnezeu pentru cele
46 văzute, cântând „Tatăl nostru” de Șt. Stănescu, „Cămara Ta” de N.
Lungu, „Oratoriul” de Mndicevschi și „Heruvic” de G. Musicescu.
La întoarcere spre Tores Novas, George ne arată Mânăstirea Fatima, pe
care o vom vizita mâine. Toți suntem entuziasmați de această veste,
dar cel mai fericit pare a fi Leon Rusu, care ne dă câteva informații
despre această Sfântă Mănăstire.
Ajunși acasă, ne pregătim pentru primul nostru concert din această
superbă deplasare. Ne așezăm partiturile în ordinea prezentării lor
în concert, ne pregătim costumația, în prima parte cea clasică, iar în
partea a doua, cea populară. Între cele două părți, Marius Răgălie a
ridicat sala în picioare prin interpretarea la chitară a unor piese din
repertoriul universal.
Piesele interpretate de Corul „Lyra” au fost de mare succes. La în-
ceput, creația religioasă universală, dar, mai ales, cea românească,
a impresionat prin structura ritmico-melodică și, mai ales, prin sin-
ceritatea mesajului transmis, cu multă căldură și profesionalism, de
distinșii interpreți.
Varietatea repertoriului, care a pornit de la madrigale la creația corală
clasică, romantică, ajungând la cea contemporană, a cucerit, în pri-
mul rând, pe specialiștii avizați, printe ei aflându-se dirijori, studenți
de conservator, compozitori.
Timpul parcă zboară!
Nici nu mai știm ce zi și ce dată este, nici noțiunea timpului nu o
mai avem atât de clară, datorită multitudinii evenimentelor pe care
le sorbim cu atâta plăcere. Totuși, Mia, cea care reține cu exactitate
totul, îmi spune că este sâmbătă, 17 mai 2003. Tresar puțin la aceas-
tă veste, pentru că seara târziu, la ora 21:30, avem concert comun cu
„Phydellius”, în catedrala din centrul orașului.
Toți suntem bine dispuși, vocile sunt încălzite, mai ales că „Fanta de
Bisoca”, menține buna dispoziție. Costumația este pe măsura vocilor,
nu ne rămâne decât intrarea în scenă. Intrând în enorma catedrală,
suntem primiți cu aplauze de sutele de spectatori.
Această atmosferă te înalță în al nouălea cer!
Un semnal de trompeți anunță începutul spectacolului. Corul
„Phydellius”, acompaniat de orchestră, deschide spectacolul cu o pie-
să mobilizatoare, bine cunoscută de public, primită cu ovații, apoi ne
alăturăm corului „Phydellius”, cântăm împreună, acompaniați de or-
chestă. „Phydellius” se retrage din scenă și rămâne numai „Lyra”.
Pentru a dezmorți puțin sala, începem cu „Mărăcinul” de I. Dumitrescu,
o piesă de certă virtuozitate, care cere o tehnică vocală perfectă, o
susținere permanentă și, mai ales, o respectare metro–ritmică perfectă.
Spectatorii sunt în delir! Probabil că nu se așteptau la o asemenea
reușită din partea unui cor din România. Încercăm, în continuare,
să temperăm această atmosferă vulcanică, interpretând piese de o
rară sensibilitate, întâlnite cu precădere în repertoriul religios orto-
dox. „Tatăl nostru” de Șt. Stănescu, „Stihira a II-a” de Nicolae Lungu și
„Oratoriu” de Mandicevski, aduc în această Sfântă Biserică acea bene-
fică lumină diafană, liniștea sufletească și starea de meditație de care 47
avem atâta nevoie.
Revenim la prelucrările folclorice românești, apoi la repertoriul uni-
versal, ca, în final, „Chindia” de Al. Pașcanu, să fie bisată la scenă
deschisă… A fost un mare succes, de care presa portugheză a vor-
bit la superlativ.
La masa festivă care a urmat, ne rugau să cântăm piesele populare din
concert. Am răspuns cu mare plăcere, dar cu alte prelucrări, la fel de
valoroase ca cele prezentate în concert.
După acest succes, preparatele culinare și, mai ales, vinul de Porto,
mergeau de minune.
Ajuns în cameră, stors de oboseală, mă întind pe pat, meditând la
marea bucurie pe care am trăit-o în această seară!!! Fără ei, dragii
mei prieteni din Corul „Lyra”, nu puteam trăi aceste clipe minuna-
te… Vă mulțumesc!
Dis-de-dimineață, mă trezesc în ciripitul agresiv al unor vrăbioi,
ce se băteau cu patimă pentru obținerea supremației în cuibul fru-
moasei vrăbiuțe, care-i privea galeș de pe o ramură de măslin în-
florită de curând.
E ora 7:12, timp suficient pentru a ne pregăti pentru micul dejun și
pentru deplasarea mult așteptată la Mânăstirea Fatima.
Suntem în zi sfântă de Duminică, 18 mai 2003, în drum spre Fatima. Ni
se face cunoscut istoricul uimitoarei teofanii, prin apariția miraculoa-
să, la umbra unui stejar, a unei femei înveșmântate în alb și învăluită
într-un haló de lumină, căreia nu i-a putut vorbi decât Jacinta. Apariția
s-a repetat timp de 5 luni. Când a apărut, pe data de 13 octombrie
1917, Doamna își revela identitatea. Era Maica Domnului, care era
privită de peste 70.000 de oameni, veniți din toate părțile Portugaliei.
În acest moment, soarele s-a rotit în jurul Ei timp de 10 minute. De
atunci, Fatima a devenit unul dintre cele mai importante centre de
pelerinaj din lume.
În acest loc însemnat de Dumnezeu, s-au construit lăcașuri sfin-
te, căutate de milioane de oameni pentru tămăduirea suferințelor
trupești și sufletești.
Este impresionant lanțul de oameni ce se întinde pe sute de me-
tri, mergând în genunchi până la Sfânta Biserică, cerându-I ajutor
Preacuratei. La un altar al jertfei, tone de lumânări înălțau spre ceruri,
odată cu dogoarea și fumul lor, gândurile celor care se rugau.
Din vocile corului de copii, al zecilor de preoți și al miilor de oameni,
răsună glorios imnul „Ave Maria, gratia plena”.
Intrăm în impunătoarea biserică, impresionați de mozaicurile de pe
pardoseală, dar și de vitraliile multicolore care reprezintă chipurile
blajine ale celor sfinți. Undeva, în pronaos, la o înălțime amețitoare,
se află clopotnița, pe care este fixată o cruce de 7 tone, care domină
esplanada în care pot încăpea peste un milion de oameni.
48 Ne oprim la unul dintre altarele catedralei, poziționat cu trei trepte
mai sus, și cântăm cu pioșenie „O, ce veste minunată!”. Grupuri, gru-
puri vin să ne asculte și răspundem plăcerii lor, cu încă două trei piese.
Este 11:30. Plecăm cu sentimentul că am văzut ceva unic, benefic su-
fletului. Statuia cu cei trei ciobănei, cărora li s-a arătat pentru prima
dată Maica Domnului, ne petrece până ce autocarul se pierde în zare.
Urmează prânzul și programul de voie, iar la 15:30 plecăm la Matha
pentru un concert. Un fermier ne face invitația de a vizita o plantație
de portocali, auzind aceasta, Mia sare ca o minge de bucurie. Ajunși în
livadă, ne minunăm de curățenia întâlnită și, mai ales, de frumusețea
fructelor care te ispiteau mai ceva decât mărul lui Adam!…
De aici, mergem să vedem sala unde dăm concertul, facem un aranja-
ment scenic, o probă de sunet, apoi mergem într-o sală excelent pre-
gătită, pentru a servi masa. Tacâmurile, vesela, bucatele și totul în jur
erau atât de frumos aranjate, încât nu-ndrăzneai să le strici forma.
Primul care sparge gheața este Marius Lopățică, de la care por-
nesc uralele de bun venit, îndemnând cu-n pahar de coniac. Adrian
Oncescu era deja la aperitive, spunându-ne că foarte bună este răchia
făcută din struguri.
După această masă copioasă, stinsă bine cu vin și cu alte băuturi,
mergem în sală să ascultăm corul din localitatea respectivă.
Apreciem formația gazdă, apoi prezentăm programul nostru. Și de
data aceasta suntem la înălțime. După concert, suntem invitați la un
bufet suedez, unde se cântă, se dansează, se fac declarații, schimburi
de adrese, de partituri și câte și mai câte…
Ajunși la cămin, Mihaela Bivolaru mă invită la camera lor. Surpriză
mare. E ziua Medrănicăi și ne tratează cu dulciuri și cu șampanie. Îi
cântăm „La mulți ani”…

Luni, 19 mai 2003

E ora 8:40, plecăm spre Lisabona, inima Portugaliei. Străbatem niște
zone colinare, presărate cu sate ale căror case albe strălucesc în soare.
La ora 10, intrăm în Lisabona, anticul Olissipo, oraș cu 563.250 de locu-
itori, unde este și cel mai mare port al țării cu deschidere spre Atlantic.
Partea veche a orașului are un farmec deosebit, cu străzi înguste și
case vechi, dar foarte bine întreținute, cu biserici monumentale,
unde ești întâmpinat de bine-cunoscuții cerșetori veniți din România,
alături de care sunt intercalate construcții moderne, fără a știrbi din
frumusețea trdițională.
Am vizitat o parte dintre monumentele istorice ale orașului -Arcul
Triumfal de pe bulevardul „Augusta”, Universitatea, Mânăstirea de
maici construită în secolul al 16-lea, impunătorul monument al des-
coperitorilor drumului spre India…
Seara, târziu, pe la ora 22, am avut concert la Academia Națională de
Muzică din Lisabona. Eram puțin îngrijorat la gândul că cele patru ore
avute la dispoziție să nu-i fi obosit pe coriști, dar n-a fost să fie așa.
Au deschis programul studenții, care au avut un repertoriu elevat, 49
puțin aglomerat cu piese preclasice, îngrijit, ca sonoritate și ca echili-
bru armonic, în concluzie, o reușită care ne-a trezit la realitate și ne-a
ambiționat să răspundem cu aceeași monedă, mai ales că cei care ne
ascultau erau toți muzicieni.
După concert, rectorul facultății a apreciat evoluția Corului „Lyra”, va-
rietatea repertoriului și, mai ales, dinamismul și vigoarea prelucrări-
lor folclorice. Întorși spre cămin, în autocar nu mai era entuziasmul
de altădată, era liniște, ba unii au tras pe dreapta, semn că oboseala
ne-a ajuns pe toți.
Pentru că ziua aceasta a fost foarte încărcată, am hotărât ca marți,
20 mai 2003, să dormim mai mult și să fim la masă la ora 9.
Cum mergeam spre masă, le văd pe Mia și pe Rodica alergând de zor,
în programul obligatoriu de dimineață. De data aceasta, se întreceau
cu studenții care aveau, pe același teren, oră de educație fizică.
După micul dejun, program de voie până la ora 16:30, când plecăm
spre Tomar, unde am avut un spectacol. Tomarul, veche reședință a
Templierilor, ne-a impresionat prin vechile ziduri ale fortăreței, prin
poziția și arhitectura castelului, prin Mănăstirea lui Hristos, datând,
ca și castelul, din secolul al XII-lea, care, datorită formei circulare și a
picturilor sale originale, a fost trecută în patrimoniul UNESCO în 1983.
Ne întâlnim cu Ludovic, dirijorul corului din Tomar. Ne conduce să vi-
zităm cele mai importante locuri din oraș. Ne impresionează o sinago-
gă, în care am cântat: „La nuit des roses” și „Simi Jadech”.
La întoarcerea din centrul vechi al orașului, unde am admirat statuia
lui Gualdim Pais, întemeietorul orașului, mergem la sediul Primăriei,
unde suntem primiți de edilii orașului și tratați cât se poate de frumos
de niște tinere fete, spre care tânărul Răzvan Neagu arunca ocheade
insistente. Viorel căuta să-l liniștească, dar nu cred că a reușit!!!
La 21:30 începe spectacolul.
Sala este arhiplină, și, după prezență, ținută și atitudine, se pare că
avem în față cel mai select public de până acum. Le mărturisesc prie-
tenilor din cor impresia mea și-mi spun că au făcut aceeași observație.
Fiind ultimul spectacol din acest extraordinar turneu, trebuie să lă-
săm o impresie pe măsura eforturilor depuse de gazde, cântând
cu multă dăruire.
Corul din Tomar iese din scenă în aplauzele frenetice ale gazdelor, dar
mai ales ale coriștilor „Lyrei”, de data aceasta încurajați de un grup de
români rătăciți pe aceste meleaguri.
După prima parte, aplaudăm intrarea în scenă a lui Marius, care este
apreciat de un public cunoscător în arta interpretativă la chitară.
Apar fetele în minunatele costume populare românești, moment în
care toată sala se ridică în picioare, bucurându-se de ingeniozitatea
creației populare românești. Tabloul prinde viață când coloratele cos-
tume românești, care acoperă trupurile zvelte și pline de viață, sunt
însoțite de cântecele create de țăranul român și șlefuite de minunații
interpreți ai corului.
50

Totul a fost magnific și noi eram convinși că reprezentăm cu cinste

România, prin arta corală autentică. Mulțumim bunului Dumnezeu că
ne-a fost scut și pavăză tot timpul și ne-a ferit de cele rele.
A sosit și ziua cea mare, ziua întoarcerii spre casă.

Miercuri, 21 mai 2003

În cartea „Corul de cameră Lyra…ecouri”, la pagina 41, Rodica spu-
ne: „Am trăit atâtea zile fericite aici, cum numai sfinților le hărăzește
Dumnezeu. N-am știut atunci, când am plecat de acasă, că locurile
acestea sunt atât de aproape de cer.”
După cină, prietenii noștri din corul „Phydellius”, au venit la noi să-și ia
rămas-bun. Despărțirea a fost emoționantă. În această perioadă s-au
creat prietenii adevărate și, sper eu, durabile.
Merindele primite-n dar ne-au cam ocupat locurile din autocar, dar
sunt bine venite pentru acest drum de o noapte. Eșarfele albe ce flu-
tură la despărțire se văd din ce în ce mai mici, până dispar din privirile
umezite de plăcere.
Intrăm în Spania aproximativ repede, în autocar încă se mai visează fru-
mos, până-n zori, joi, 22 mai 2003, când Telu și Ion strigă la Mister Jack
– șoferul nostru, …”Oprește că se tăvălește”… A fost bine venită aceas-
tă oprire, pentru că suntem într-o parcare utilată cu tot ce ne trebuie.
Ne înfruptăm cu de-ale gurii, apoi: „Ale pase tantare”… spre Montpellier,
unde avem cazare la un hotel „Formula 1”. Suntem bucuroși că priete-
nii noștri din Portugalia ne-au pus în pachete și ceva stimulent lichid
și pentru că tot mai bine este la o terasă, o facem și p-asta. Un ușor
schimb de replici între mine și Vali Nicola, prietenul lui Viorel, este su-
perficial, peste care trecem repede și căutăm ca buna dispoziție să
troneze din nou în familia „Lyra”.
Vineri, 23 mai 2003 51
Micul dejun la ora 9, plecarea de la hotel la 10:30, în autocar e mare bu-
curie, ne îndreptăm spre Cannes, oraș din S–E Franței, țară dragă su-
fletului nostru. În această perioadă, la Cannes se desfășoară Festivalul
Internațional de Film, motiv să ne bucurăm de prezența unor mari
actori, să dăm noroc cu ei și, de ce nu, să le dăm o „Fanta de Bisoca”.
Fiindcă suntem fericiți când putem visa, Cati și Nina își imaginează că
suntem protagoniștii faimoaselor premii mult râvnite de starurile cine-
matografiei mondiale. Cati ia microfonul și își intră în rol… fiecare își
primește trofeul meritat. La categoria „Tânăr și neliniștit” sunt propuși
Stănescu Ștefan, Fășie Nicolae, Pietrăreanu Viorel. Câștigător…
Stănescu Șefan.
Ne-am amuzat copios de ingeniozitatea celor două prezentatoare, de
formularea și de acordarea premiilor și, mai ales, de ambianța explo-
zivă din autocar.
La 14:30, după decernarea premiilor, intrăm în cetatea filmului, scăldat
în soare și de marea cea mare. La intrare, ne primesc solemn și căldu-
ros palmierii cu frunzele legănându-se-n vânt, în semn de bun-venit.
Ne îndreptăm spre centrul orașului, atrași ca de un magnet de covorul
roșu. Se profilează în zare „Palais des Festivales”. Admirăm totul din
jur, apoi mergem la plajă.
La 20:30 plecăm spre Italia. În autocar e mare veselie, sufletele noas-
tre s-au împărtășit cu atâtea frumuseți, încât uităm de oboseală, de
faptul că vom dormi și la noapte în autocar. În zare se profilează Nisa,
scăldată într-o mare de lumini. Franța își etalează aerul de superiori-
tate față de tot ce am văzut! Numai Alina Rânciog consideră că Italia
este patria tuturor frumuseților, pe care trebuie să o vizităm. Din acest
moment, îi promit că o vom face.
Toți admiră munții, marea, așezările omenești cu ghirlandele de flori,
animalele ce se lăfăi prin pășunile proaspete, autostrăzile nesfârșite și
toate minunile care ne ies în cale.
Apropiindu-ne de țară, simt nevoia de a le mulțumi oamenilor pentru
dăruirea din acest turneu: „Vă iubesc din tot sufletul. Am trăit perioada
cea mai frumoasă din viața corului și sunt fericit pentru c-am reușit să
mă conving, încă o dată, că putem reprezenta cu cinste România ori-
unde în lume. Pe viitor sunt convins că putem face încă multe lucruri
minunate împreună. Vă mulțumesc și să știți că vă iubesc mult!”
Imediat, Viorel Pietrăreanu, directorul Casei de Cultură Municipale
spune: „Vreau să mulțumesc și eu, mai întâi, domnului profesor că
există și domnilor șoferi care au fost extraordinari, sperăm să fie ală-
turi de noi și în Danemarca.”
Constantin Stănculeanu, inspector școlar, completează: „Gradațiile
de merit le-am primit aici. Nimic n-ar putea egala o activitate mai
prodigioasă decât cea prestată de noi în aceste 17 zile. Îi mulțumesc
și eu domnului Stănescu și domnului Pietrăreanu că ne-au ajutat
să ajungem aici.”
52 Domnul Jack – șoferul: „Vă mulțumesc pentru aprecieri, dar să știți
că fără un grup deosebit ca al dumneavoastră, nici noi n-am fi putut,
poate, să facem totul ca să fie foarte bine. Sperăm să mai călătorim
împreună și altădată.”
Domnul Nicu Fășie la microfon: „Ca „veterinar” al corului, pot să vă
spun că atunci când o formație e la-nălțime, meritul este al dirijoru-
lui. Dați-mi voie, așadar, să-i mulțumesc bunului meu prieten, Fănel.
Mulțumesc și juriului de la Cannes care m-a nominalizat și premiat. Au
nominalizat o privighetoare și a câștigat o privighecioară!”
Ion, foarte grăbit, spune că-i „curge sânge din nas”! Toți ne bucu-
răm, cunoscând parola, pentru că facem o mică pauză și ne mai
dezamorțim puțin.
Ne continuăm drumul, trecem prin Viena fără să mai oprim, intrăm în
Ungaria și, într-o parcare cu stație PECO, mâncăm. La 23:57 am intrat
în țară pe la Nădlag. Ne bucurăm că plouă, pentru că la noi este secetă.
Și-n noaptea aceasta am dormit în autocar.

Luni, 26 mai 2003

La ora 7, ajungem la Miercura Sibiului, oprim pentru micul dejun și,
ca din senin, aflăm vestea tristă că tatăl Lucicăi a decedat. În auto-
car tăcere de mormânt. În apropiere de Mizil, Florica cere microfonul:
„Să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru existența domnului profesor
Stănescu care, prin toate calitățile deosebite pe care le are, ne-a făcut
să trăim clipe înălțătoare, văzând locuri pe care nici măcar nu le-am
visat vreodată, îi doresc din toată inima să rămână tânăr și neliniștit, îi
mulțumesc pentru ceea ce face pentru cei din jur”.
Ne despărțim, dorind să ne revedem cât mai repede, după ce vom
toarce frumoasele amintiri care ne vor înfrăți, sper, pentru totdeauna.
La ora 14 suntem la Casa de Cultură.
Întorși în țară, la invitația Părintelui Milea, ajungem pe plaiurile Bisocii,
cutreierate cu mulți ani în urmă de vestitul Alexandru Odobescu.
În fața bisericuții din lemn, asemănătoare cu cele din Țara Moților, o
droaie de copii ne întâmpină gălăgioși, oferind fetelor minunate bu-
chete de flori de câmp.
Erau copii veniți din Basarabia, în vacanță pentru două săptămâni,
la Campusul făcut din strădania distinsului Părinte Milea Mihail. Micii
școlari moldoveni ne-au condus apoi să vizităm tot campusul, se bu-
curau de condițiile din acest complex turistic, de masa oferită gratis
pe toată perioada, de excursiile pe care le făceau, însoțiți de învățătorii
care erau cu ei.
După această vizitare a Campusului și a Bisericii, acești copii minunați
ne invită în sala de mese și mare ne-a fost bucuria, când i-am văzut
echipați ospătari, oferindu-ne bucatele preparate special pentru noi!…
Seara, după Slujba Vecerniei, suntem invitați la Stăreție, o altă clădire
ridicată de Părintele Milea la mică distanță de Campus, unde copiii au
organizat un foc de tabără.
În toiul nopții, păziți de Crucea imensă, înaltă de 12 m, aprindem fo- 53
cul, bucuria copiilor, îngemânându-se cu cea a coriștilor.
În timp ce cântam în jurul focului, de data aceasta cântare antifonică,
odată copiii, odată „Lyra”, apare Părintele Milea, însoțit de doi bărbați,
care se luptau cu niște vase pline cu fleici, pe care trebuia să le băgăm
în niște țepuși și-apoi să le frigem la jarul focului întețit serios.
Pastrama rumenită serios ni s-a părut cea mai grozavă, mai ales când
am început să o stingem cu „Fanta de Bisoca” și cu „Roșu de Blăjani”.
După terminarea chefului, le-am comunicat programul zilei următoa-
re: dimineața, după micul dejun, trecem pe la Biserică, apoi plecăm
spre Schitul Găvanu, distanța fiind cam de 7 km.
Ziua este foarte frumoasă, drumul șerpuiește printre stânci enorme și
arbori seculari, ce nu permit circulația autovehicolelor.
Ușor, ușor, trecem de jumătatea drumului, ne odihnim puțin la o
fântâniță și, după circa 1 km de mers, zărim într-o vale, ca într-un gă-
van, așezarea monahală. Ca să ajungem mai repede, scurtăm drumul,
luând-o în jos pe o potecă prin pădure, dar ne-am cam păcălit, pentru
că se coboară cam abrupt, pietrele alunecă, la baza muntelui dăm de
o mlaștină, așa că, ne-am convins, încă o dată, că drumul cel mai scurt
este drumul cunoscut.
În apropierea schitului, suntem întâmpinați de doi dulăi cam de mări-
mea vițeilor, care ne-au convins… „Pe aici nu se trece!” Apare în deal
un bărbat care strigă la câini și ne face semn să înaintăm.
Ajunși în curtea schitului, ne întindem pe iarba otăvită, ne tragem
puțin sufletul, apoi vizităm împrejurimile, cele două lacuri artificiale
în care zburdau păstrăvii ca la ei acasă, mergem pe firul apei care ali-
menta lacurile și dăm de ciuciurul cu apă rece ca gheața.
Lângă ciuciur, la umbra unui stejar imens, ne așezăm la cele două
mese lungi pentru a ne înfrupta din pachetele cu mâncare oferite de
Părintele Milea.
Mergem apoi la Biserică, unde o măicuță foarte tânără și frumoasă,
ne prezintă istoricul Mânăstirii, ne deplasăm la stăreție, la paraclisul și
chiliile noi, construite în ultimii doi ani.
Părăsim Mănăstirea, lăsând acolo pomelnicile cu micul nostru obol,
necesar întreținerii celor două măicuțe trăitoare aici, în creierul
munților. La întoarcere, drumul parcă nu se mai termina. Oboseala își
spunea cuvântul. Ajunși, în sfârșit, la Campus, servim masa de seară, ne
mai povestim din cele întâmplate, din cele văzute, apoi, …somn ușor.
A doua zi ne luăm rămas-bun de la gazdele noastre și acceptăm
invitația de a revedea aceste minunate meleaguri.
54

Maliuc

Concertele din țară sunt apreciate de publicul spectator, presa

evidențiază activitatea Corului „Lyra”, urmărind spectacolele noas-
tre chiar din Maliuc. În acest mic sat, pierdut printre sălciile și stuful
Deltei, am fost invitați de același minunat Preot Milea, care a reușit să
facă și aici un Campus pentru copiii cu posibilități materiale reduse.
Aici, vin în fiecare vară zeci de serii de copii din țară și din străinătate,
bucurându-se de minunățiile oferite de flora și de fauna Deltei. Pe tot
parcursul șederii în acest campus, oaspeții beneficiază de condiții gra-
tuite de cazare și de masă, la nivel de „trei stele”.
Din Tulcea, cei 42 de membri ai Corului „Lyra”, s-au îmbarcat într-un
vaporaș și-am plutit ușor până la Maliuc, unde ne aștepta Părintele
Dumitrașcu, administratorul Campusului, numit în această funcție de
Părintele Milea. Ne-am cazat după preferințe, seara am servit o masă
bogată cu preparate din pește, apoi toți ne-am dus pe malul Dunării
să intonăm, în surdină, cântece din repertoriul corului. Această feerie
dăinuie în memoria mea și-n momentul de față… Îi văd pe dragii mei
coriști întinși pe faleza Dunării, privind cu nesaț în valurile line, în care
luna își oglindea măreția. La un moment dat, un grup de tineri pășeau
timid spre noi. Ca să nu ne deranjeze, se opresc la o distanță oarecare
și, după terminarea cântecului, ne aplaudă cu o eleganță deosebită.
I-am invitat la noi, le-am servit un pahar de vin, apoi, parcă, făceau
parte din grupul nostru dintotdeauna.
Deși era târziu în noapte, tabloul acesta minunat, oferit de natură, ne
ținea pe loc, chiar și lada cu bere adusă de unul dintre tinerii veniți în
grupul nostru. Și, totuși, la un moment dat, ne-am ridicat pentru a mer-
ge la culcare, pentru că dimineața ne-am planificat să fim la Bisericuța
din mijlocul satului, pentru a da răspunsurile la Sfânta Liturghie.
Dimineața, după micul dejun, îmbrăcați elegant, am intrat în Biserică
și-am rămas uimiți când am văzut că biserica era plină și toți oamenii
cântau foarte frumos.
Intervenția Corului „Lyra” la slujbă le-a luminat fețele și inimile de bu- 55
curie minunaților credincioși din Maliuc. Atunci când se preta cânta-
rea omofonă, îi antrenam pe toți și, parcă, cerurile se deschideau și
Îngerii mângâiau acordurile cântărilor!
După Ungerea cu Sfântul Mir, toți ne întrebau de unde suntem, cât
timp stăm la Maliuc, câțiva flăcăi, frumoși la chip și zdraveni la trup,
s-au oferit ca, după masa de prânz, să ne plimbe cu bărcile pe ca-
nalele Deltei. S-au ținut de cuvânt și plimbarea a fost răsplătită cu
mii de mulțumiri.
Seara, pe terasa unui local, am dat un concert, la care cred că a venit
tot satul. În final, au venit la mine doi domni, care mi-au spus că ar
fi tare bucuroși dacă am accepta invitația de a participa la un botez.
Le‑am spus „cu mare plăcere”, dar suntem 40 de persoane!…
Au insistat și iată-ne ajunși la o vilă impunătoare, cu piscină, cu
multă verdeață în jur, cu locuri de joacă pentru copii și multe alte
minuni pe care le-am văzut la această casă. Părinții copilului au ră-
mas impresionați de această surpriză, mai ales atunci când am înce-
put să cântăm, să dansăm și să-i cântăm pruncului, din toată inima,
„Mulți ani trăiască!”
Cheful s-a întețit atunci când am luat un acordeon care zăcea pe un
scaun și-au început să cânte și coriștii și mesenii, până și fetele care
serveau la mese. Ni s-au oferit mâncăruri rare, băuturi alese, de care
nimeni n-a abuzat, toți lăsând o impresie deosebită.
După vreo trei-patru ore de chef, ne-am dus la culcare, pentru că
Părintele Angelino Marcelino (așa l-am botezat eu) ne-a promis, pen-
tru a doua zi, o deplasare în larg, pentru a vedea minunățiile Deltei:
rațe, gâște, egrete, cormorani, pelicani… și cum scot pescarii nă-
voadele cu pește.
Dimineața, când încă se mai dormea profund, auzim pe coridoare stri-
gând cât îl ținea gura pe Angelino Marcelino, „Scularea, scularea, cât
mai repede, la masă, că trebuie să mergem în Deltă”. Toți am ascul-
tat ordinal și încolonați, barcă după barcă, ajungem într-un luciu de
apă de unde putem vedea minunile Deltei. Colonii întregi de pelicani,
ce își legănau agale gușile pline de pește, gâște și rațe ce-și grăbeau
puișorii să se ascundă în trestii și mii de alte păsări pe care nu le-am
mai văzut vreodată, iar prin apa limpede se vedeau bancuri de pești
rotofei ce treceau sfidători pe lângă noi…
La întoarcere, băieții care conduceau bărcile ne fac niște demonstrații
de viteză și de acrobații, de ți se mișca lingurica, gata să iasă din tine
de spaimă. După trei zile minunate petrecute la Campusul Părintelui
Milea de la Maliuc, ne întoarcem acasă cu un sac de povestiri și de
amintiri frumoase.
Ajunși în Buzău, Părintele Milea ne aștepta să ne binecuvinteze.
Toți i-am cântat „Mulți ani trăiască!”, „Pre Stăpânul” și ne rugăm
pentru sănătatea lui. Lucrurile făcute de dânsul, pentru oameni,
sunt de neegalat.
56

Elveția

O strategie folosită de mine, în reușita schimburilor culturale cu

formații din străinătate, este contactarea unor personalități la sim-
pozioanele din țara noastră, informații din revista „Europa Cantat”,
informații primite de la Uniunea Națională Corală din România,
relații de prietenie cu dirijorii întâlniți la festivaluri sau la concursurile
internaționale și consultarea internetului.
În 1995, participând cu „Gaudeamus”, la un festival coral în Elveția,
mi-am făcut niște prieteni care m-au invitat în anul următor în acestă
frumoasă țară, cu „Lyra”.
Pe data de 28 martie 1995, plecăm din Buzău. Seara avem cazare la un
hotel din Băile Felix și dimineața plecăm spre Budapesta. Aici suntem
așteptați de Dl. Horvart, patronul firmei de turism solicitată și de noi în
această deplasare, care ne propune turul Orașului Budapesta.
Se vede că acest evreu plecat din România, pentru a face turism ade-
vărat în altă țară, este uns cu toate alifiile. Este un om de cultură, un om
care știe să joace și teatru cu turiștii, să răspundă cu multă delicatețe
și competență la toate întrebările. Este o mare plăcere să călătorești
cu un asemenea ghid. Ne continuăm drumul și, spre seară, ajungem
în cochetul „L. Helvetienne de Vully-Bellerive”
Nici n-am oprit bine mașina, că și vine un echipaj de poliție, care ne
spune că nu avem voie să staționăm și ne cere să-i urmăm. Credeam
că asta ne-a fost soarta! Am început să facem haz de necaz…
La un moment dat, mașina poliției oprește și ne invită să coborâm.
Pe partea opusă parcării, era un local din care vin spre noi trei persoa-
ne, ne urează bun venit și ne invită în restaurant. Micuțul bar se umple
de suflarea românească, dar și de jovialitatea specifică nouă.
Fiecare este invitat să comande ce dorește de băut. La o masă veci-
nă, îi văd și pe cei trei polițiști care se distrau de gluma făcută cu noi
la prima oprire.
În local intră un bărbat și o femeie, foarte bine dispuși, vin direct și
dau mâna cu mine, ne-mbrățișăm, ne sărutăm, parcă ne-am cunoaște
 57

de când lumea. Eu eram tare contrariat, pentru că nu îmi aminteam

de aceste figuri.
Mult mai târziu, mi-am dat seama că în corespondența purtată,
am greșit adresele, confundând fizionomiile persoanelor cunos-
cute anul trecut.
Familia care a venit în întâmpinarea noastră este Olivier Duruz-Mora,
cu ei am purtat corespondența și nu cu cel care aș fi dorit de fapt,
Renaud Burnier! Mergem în centrul orașului, unde suntem așteptați
de gazde. Ca și la Nancy, cazarea se face în familii.
Înainte de a merge la cazare, suntem invitați la un bufet suedez, unde,
spre surprinderea noastră, putem servi și-un pahar de vin. Eu și Fănică
Niculescu am fost repartizați la Olivier.
Mergem în gospodăria Familiei Duruz, unde facem cunoștință cu toți
membrii din casa respectivă, ne ospătăm cu cele servite pe masă și,
ușor- ușor, reușim, prin scurte propoziții în limba franceză, dar mai
ales printr-o gestică foarte convingătoare, să ne înțelegem de minune.
Mora, soția lui Olivier, în timp ce soțul ei s-a dus la pivniță să aducă o
sticlă cu vin, ne prezintă comoara casei lor – cei patru copii, două fetițe
și doi băieți, frumoși, manierați și cu un comportament de excepție.
Olivier vine cu o sticlă de vin alb, prăfuită bine, ne spune că este din
anul 1982, din producția tatălui său, care este viticultor.
Desface sticla cu multă ceremonie, ne toarnă puțin vin în pahare pen-
tru a-l degusta, apoi ne cere părerea. La aprecieri, noi, românii, sun-
tem ași, mai ales atunci când trebuie să lauzi pe cineva. Adevărul este
că vinul era bine conservat, dar cu putere alcoolică scăzută.
Prima sticlă se termină rapid, trecem la a doua, din alt an și altă varie-
tate de struguri. La un moment dat, Mora răstoarnă dintr-o cutie niște
lame metalice, îmi demonstrează că fiecare are un sunet și trebuie să
le ordonez de la cel mai grav, la cel mai acut.
58

Sunând câteva din aceste lame, mi-am dat seama că jocul nu este așa
de ușor cum mi-am închipuit. Fiecare lamă conținea două sau două
come și jumătate. Ordonarea trebuia să se facă din sfert în sfert de ton.
Când am început jocul, au cronometrat să vadă în cât timp îl pot rea-
liza sau dacă îl pot realiza!!! Fănică s-a uitat speriat la mine și, văzând
cum dădeam plăcuțele în două grămezi, dreapta-stânga, și-a dat sea-
ma că mă voi descurca.
Am început ordonarea tastelor din partea stângă, cele grave, le-am
ordonat în funcție de înălțimea fiecăreia, apoi am trecut la cele din
dreapta și, în final, am făcut un control să văd dacă reușita acestei
scări muzicale imense este corectă. Le spun că jocul s-a terminat.
Au scos din cutia ingeniosului joc o listă care preciza ordinea înălțimii
fiecărei taste și, după indicatorii respectivi, au constatat că reușita
este perfectă și-ntr-un timp record. Le-am cerut să facă verificarea fără
consultarea tabelului respectiv și au spus că nu pot. În cinstea reușitei,
am închinat un pahar de vin până la fund, Fănică fiind în culmea feri-
cirii de rezultatul meu!
Pentru că vinul lui Olivier nu prea se simțea, i-am spus lui Fănică să
scoată din geamantanul meu o sticlă și s-o aducă la masă. Vinul era
pus într-un bidon de cola. Gazdele au sărit imediat și au spus că nu
este cazul, pentru că au ei sucuri. În timp ce noi vorbeam, Fănică adu-
ce din barul care era lângă noi patru pahare cu picior și ne toarnă câte
puțin vin roșu de Blăjani, vin grozav de „coastă”, pentru degustare.
Simțind gustul, buchetul și calitatea „Roșului” nostru de Blăjani, soții
Duruz nu se mai dezlipeau de vinul nostru…
A doua zi, Fănică se scoală de dimineață, aranjează în cameră, mă
trezește apoi pe mine, ca la ora nouă să fim la micul dejun, apoi să
vizităm împrejurimile.
Am rămas impresionați de ordinea din gospodăriile acestor oameni,
de curățenia din oraș, de păstrarea purității naturii, de climatul de
 59

bună înțelegere dintre toți membrii urbei și, mai ales, de importanța
acordată educării copiilor.
Luni, 1 aprilie 1996, avem primul concert la Biserica „Sfântul
Constantin” din localitate. În prima parte, cântă corul lor, apoi „Lyra”
prezintă tot programul pregătit pentru această deplasare.
A doua zi, Olivier ne aduce ziarele și ne bucurăm de aprecierile făcute
de presă. Ce ne-a impresionat cel mai mult era că, la intrarea în toate
localitățile unde aveam concert, era arborat Tricolorul Românesc lân-
gă Drapelul Elvețian. Același lucru l-am întâlnit și în sălile de protocol
și în cele de concert.
Acest respect pentru formația noastră și, în esență, pentru poporul ro-
mân, ne-a impresionat profund…, acesta fiind un motiv în plus, ca la
concerte, să ne prezentăm cât mai bine. Noi, împreună cu trei formații
elvețiene, am prezentat spectacolul final în sala teatrului din localita-
tea Montet-Cudrefin. Totul a fost sublim!.
În afara concertelor, a recepțiilor din primăriile localităților pe care
le aveam înaintea concertelor, a petrecerilor după concerte, prietenii
noștri ne-au dus să vizităm unele dintre cele mai frumoase zone turis-
tice din împrejurimi.
Ne amintim cu nostalgie de Regiunea Avanches et du Vuilly cu renumi-
tele podgorii, de Geneve, Lausanne, de Lacul Leman, pe care am avut
și o croazieră, de localitatea Neuchatel și lacul cu același nume, de
Bern, Luzern, Zurich, Fribourg și alte mari orașe prin care am trecut.
Impresionantă a fost și vizita la Muzeul Ceasurilor și a atelierelor unde
meșterii le făceau.
De neuitat rămâne, însă, excursia făcută în Alpii Elvețieni din zona
Jaun și Saint-Bernard.
La plecare, toți eram mulțumiți de acest schimb cultural–artistic de
excepție, iar, dintre noi, cel mai fericit era Adrian Oncescu, pentru că
primise cadou două biciclete de curse!!!
60 Între mine și familia Duruz, s-a creat o prietenie sinceră și durabilă,
motiv pentru care i-am invitat la mine, în România.
În vara anului 1997, cei șase membri ai familiei Duruz ajung în Buzău,
pe strada Prosperității, nr. 10. Ne-am bucurat nespus de prezența lor.
Copiii noștri, având vârste apropiate, s-au împrietenit foarte repede,
și-au găsit preocupări comune și toate lucrurile au mers foarte bine.
În timpul cât au stat la noi, am reușit să vizităm Vulcanii Noroioși,
Tabăra de Sculptură de la Măgura, Mănăstirile Ciolanu, Rătești și
Dălhăuți din Vrancea, Mina de Petrol de la Monteoru și alte obiective
turistice din zona noastră.
Am vizitat apoi Constanța și o parte din litoralul românesc, Mangalia,
Saturn și Neptun, în aceste zile a mers cu noi și familia Niculescu Ștefan.
Întorși la Buzău, am hotărât să-i duc puțin și prin Carpații noștri și-am
reușit să vedem „Babele”, Crucea de pe Caraiman, Peștera Ialomiței și
Mănăstirea cu același nume, unde Biserica este săpată direct în stân-
că. Cazarea și masa le-am avut la hotelul din apropiere, unde ni s-au
creat condiții foarte bune. Cât au stat la noi, am avut și o întâmplare
mai puțin plăcută.
În una din zile, am hotărât să mergem în oraș, dar fetița cea mică a lui
Olivier, în vârstă de 5–6 ani, a spus că rămâne acasă cu soția mea. Se
juca pe terasă cu niște păpuși, dar, la un moment dat, nu o mai vede
prin curte. O caută prin casă, prin vie, prin grădină, dar fetița nică-
ieri. O strigă, iese pe stradă și întreabă vecinii dacă n-au văzut o fetiță
ieșind pe stradă, dar nimeni n-a văzut nimic.
Îngrijorată, soția intră în curte și, când se apropie de o tufă de liliac,
vede fetița ascunsă în tufiș, cuibărită pe un pled, pieptănându-și de
zor păpușile. Soția, din instinct, se duce repede la poartă, o încuie, și-
apoi răsuflă ușurată, că totul s-a rezolvat cu bine. Când ne-am întors
din oraș, nu ne-a spus nimic și bine a făcut. Mai târziu am aflat toată
tărășenia și ne-am distrat de minune.
La plecare, i-am condus până aproape de Sita Buzăului.
 61

Grecia
1996 și 1998

Precizez, că în cele ce urmează, va fi o îmbinare a evenimentelor din

cele două excursii anunțate la începutul acestei prezentări, adică cele
din anii 1996 și 1998.
Drumul ce leaga capitala Sofia de punctul de trecere vamală spre
Grecia, Kulata, este unul foarte bun, pe partea stângă a acestuia por-
nind un altul, la fel de bun, care duce spre Mănăstirea Rila.

Mănăstirea Rila – scurt istoric

Mănăstirea Rila se dezvoltă imediat după moartea și răspândirea cul-
tului Sfântului Ioan de Rila († 946), un mare sfânt eremit bulgar. Potrivit
unei legende locale, primul așezământ monastic din acest loc a fost
întemeiat de însuși Sfântul Ioan de Rila, însă acest lucru nu poate fi
devodit istoric sau documentar.
Cele mai vechi izvoare istorice despre viața Sfântului Ioan de Rila nu
dau detalii despre data exactă a întemeierii ei. În cea mai veche scriere
bulgară, referitoare la „Viața Sfântului Ioan de Rila”, scrisă, probabil, în-
tre secolele al XI-lea și al XII-lea, nu există nici cel mai mic indiciu cum
că, în vremea sfantului, aici ar fi existat vreun așezământ sau biserică.
Cea mai veche menționare a Mănăstirii Rila o găsim în „Viața Sfântului
Ioan de Rila”, scrisă între anii 1173 și 1180, în Grecia, de către Ioan
Scylitzes, scriitor bizantin și guvernator de Sredets (orașul Sofia de as-
tăzi). Acesta scrie că sfântul a binecuvântat ridicarea unei mănăstiri.
În cartea  „Viața pe larg a Sfântului Ioan de Rila”, scrisă de către pa-
triarhul Eftimie de Tarnovo (1375–1393), sfântul este numit cu nu-
mele de „egumen al mănăstirii”. Autorii mai târzii au preluat această
informație, mizând pe autoritatea patriarhului Eftimie, ca mare figură
a clerului din acea vreme.
În pofida faptului că Mănăstirea Rila a fost ridicată fără protecția
vreunui mare demnitar sau rege bulgar, aceasta a primit, de-a lun-
gul vremii, donații de la mai mulți regi bulgari. Documentele în care
62

s-au menționat donațiile primite se pastrează și astăzi. Dintre acestea,

menționăm doar câteva: hrisovul regelui Ivan Shishman (1371–1393),
dat în anul 1378, prin care se arată că regii Ivan Asan (1218–1241) și
Kaliman Asan (1241–1246) au făcut și ei donații, fiind trecuți în rândul
ctitorilor locașului.
Vizitarea Greciei în anul 1996, în perioada vacanței de Paști, ne-a
lăsat, probabil, cele mai frumoase amintiri din tot ce văzusem
noi până atunci.
Desigur, există multe locuri pe Pământ pe care fiecare călător ar vrea
să le viziteze, dar în ce loc din lume se găsește muntele înconjurat de
mare, nesfârșite plaje cu ape ca smaraldul, unde culorile se schimbă
conform peisajului?!
Numai în Grecia, cu orizontul limpede, puteți să descoperiți toate
nuanțele de albastru pe o distanță de numai câțiva metri.
Țara cu cea mai blândă climă mediteraneană, unde temperatura nu
este prea mare, încât să te obosească, ci, dimpotrivă, în combinație cu
briza marină, te îndeamnă la viață, bună dispoziție și iubire profundă.
În țara soarelui și a mării, a culturii și a artei, de cum treci din Bulgaria,
simți dulceața și mirosul florilor de câmp, arbuștii ornamentali de pe
tot traseul pe care îl parcurgem îți încântă ochii cu galbenul lor in-
confundabil și albul, rozul, portocaliul, grenaul leandrilor, stăpâni pe
frumusețea locului.
În acest Rai binecuvântat de Dumnezeu, nimic nu poate fi mai frumos,
decât prezența în grupul nostru a unui om care-L slujește cu con-
vingere pe Cel de Sus, a unui om de o modestie rară și de o cultură
greu de măsurat.
Acest om, care ne-a însoțit în prima noastră vizită în Grecia, este dis-
tinsul Preot Holbea. Dumnealui ne-a comunicat, încă din țară, pro-
gramul celor șapte zile pe care le vom petrece în Grecia și a reușit
obținerea unor cazări gratuite. Cel mai important este că a reușit să ne
ofere niște zile minunate!
Traseul Buzău-București-Giurgiu îl facem lejer. La Giurgiu, șoferii ob- 63
servă că le lipsește un document de transport și, după convorbirea
cu patroana firmei, doamna Partal, aflăm că trebuie să așteptăm să
ni-l aducă de la Buzău. Nimeni nu se supără, ba din contră, se face
haz pe această întâmplare și ne risipim ca potârnichile prin centrul
micuțului oraș Giurgiu.
Într-un timp record, vedem că apare mașina de Buzău, din care co-
boară dl. senator Partal cu soția. Își cer scuze de întâmplare, ne dau
documentul și pornim la drum.
Am străbătut Bulgaria, apoi o bună parte din Grecia. Primele două
zile minunate le-am petrecut la Platamonas, apoi am mers spre
Atena. Toți eram curioși să vedem grandioasa cetate a culturii uni-
versale, sau, cum este considerată de foarte mulți istorici, leagănul
civilizației occidentale.
Atena este unul dintre cele mai vechi orașe din Europa, cu o vechi-
me de cel putin 3400 de ani. Aici s-au născut marii gânditori și filosofi
Socrate, Platon, Sofocle și Euripide. Atena este un oras foarte aglo-
merat, clădirile având maximum 3–4 etaje. Este locul de naștere al
Jocurilor Olimpice.
Cultura Greciei a evoluat de-a lungul a mii de ani, având rădăcini pu-
ternice în civilizațiile sale precursoare miceene și minoene, continu-
ând cu așa-zisa civilizație a „Greciei clasice”, influențată și puternic
influențând, cultural, Imperiul Roman, respectiv penetrând până în
vremurile Renașterii prin Imperiul Bizantin, pentru ca să renască după
perioada dominației Imperiului Otoman, prin războiul purtat pentru
cucerirea independenței și crearea statului modern grec. Populatia
ocupă, îndeosebi, zonele litorale, unde clima este cea mai blandă
din toata Europa.
Suprafața întregii țări este de 131.990 kilometri pătrați, populația este
de 10.2 milioane de locuitori, din care trei milioane locuiesc în Atena.
Majoritatea grecilor sunt ortodocși, prelații greci urmărind cu riguro-
zitate și, aș zice, chiar cu oarecare autoritate, toate bisericile ortodoxe
din zona Balcanilor. Foarte puțini la număr sunt musulmani, catolici,
evanghelici și de alte confesiuni. Moneda națională a fost drahma, iar,
după intrarea în Uniunea Europeană, au adoptat și ei euro. Este o țară
muntoasă, străjuită la nord de Rodopi, iar la nord, vest și chiar sud, de
Munții Pindului.
În partea sudică, întâlnim unele podișuri, care sunt folosite din plin
pentru agricultură. Zona deluroasă este folosită pentru cultivarea
plantațiilor de măslini, portocali și alți pomi înrudiți, vița-de-vie și, nu
în ultimul rând, bumbacul.
Având deschidere la mare, aproape 14.000 de km, Grecia are o puter-
nică bază portuară, transportul pe apă constituind unul dintre cele
mai importante venituri ale țării. Din cele mai vechi timpuri, armatorii
greci au rămas cei mai iscusiți negustori.
64 Pornind de la poziția geografică, la imensul tezaur arheologic și la
inegalabilul potențial muzeografic, Grecia se poate lăuda cu cea mai
bogată activitate turistică din lume.
Litoralul întins pe 13.676 km, pe malurile mărilor Egee, Ionică și
Mediterană, le-a dat posibilitatea grecilor să aibă cele mai interesante
locuri de agrement și stațiuni balneo-climaterice din lume.
Grecia se poate mândri și cu cele 2000 de insule, mult râvnite de
dușmanii lor de-a lungul miilor de ani, insule dorite și de milioanele
de turiști veniți de pe toată suprafața pământului, pentru a se bucura
de minunile lăsate de Dumnezeu pe aceste meleaguri.
Cine nu și-ar dori să petreacă măcar câteva zile în Corfu, Creta, Khios,
Mikonos, Rodos, Santorini, Schiatos, Thatos sau Hidra?!
Apropiindu-ne de Atena, locurile ne apar mai frumoase. De o parte și
de alta a autostrăzii, vedem plantații de măslini, de portocali, de la-
nuri întinse de cereale sau de bumbac și bazine nesfârșite de orezării.
Reclamele multicolore încep să abunde, semn că intrăm în Atena.
Ajungem cu autocarul într-o parcare imensă, în apropierea ce-
lui mai important centru turistic, Acropole. Grecii o numesc „Piatra
sfântă a Atenei”.
Pentru o prezentare mai documentată a principalelor obiective turis-
tice din Atena, am găsit de cuviință că este bine să vă prezint câteva
date scoase de pe internet, care sper să vă facă plăcere.

Insulele Greciei
Peisajele exotice, marea cu apa limpede și plajele minunate, clima ex-
celentă, mâncarea bună și lumea prietenoasă, fac ca milioane de turiști
să aleagă ca destinație insulele grecești. Grecia are aproape 6000 de
insule, dar numai 227 sunt locuite. Unele sunt stâncoase și aride, în
timp ce altele au o vegetație abundentă. Unele sunt zgomotoase, cu o
viață de noapte intensă, altele renumite pentru liniște și relaxare.

Santorini, Grecia
Santorini este considerată destinația turistică numărul unu a Greciei,
atracția principală fiind peisajul unic datorat craterului vulcanic aco-
perit de apa mării, înconjurat de stânci înalte și abrupte pe care se află
orașe cu case albe cu o arhitectură aparte. O altă atracție, foarte mult
promovată, sunt apusurile excepționale ale soarelui, unele dintre cele
mai spectaculoase din lume.

Creta, Grecia
Creta este una dintre cele mai populare destinații de vacanță din
Grecia. Peste două milioane de turiști vizitează în fiecare an Creta.
Insula are plaje și stațiuni excelente, dar și munți ai căror vârfuri ră-
mân acoperiți cu zăpadă aproape tot anul, chei muntoase impresio-
nante, peisaje deșertice, orașe metropolitane și sate tradiționale.
 65

Acropola din Atena  (din  greacă:  Ἀκρόπολις, „oraș ridicat”), coli-

na sacră fortificată din centrul orașului, este cea mai cunoscu-
tă acropolă din lume.
A adăpostit, încă din cele mai vechi timpuri, principalele edificii de
cult ale Atenei. Distrusă în întregime de către perși în timpul războa-
ielor medice, ea a fost reconstruită în perioada „secolului de aur” al
lui  Pericle  (secolul al V-lea î.Hr.). La realizarea acesteia au participat
arhitecți renumiți ca: Ictinios, Callicrates, Mnesicles, precum și sculp-
tori aflați sub conducerea lui  Fidias. Monumentele mai importante
de pe Acropolă sunt templele Partenon și Erehteion, ambele dedica-
te zeiței Atena.

Agora era piață publică a orașelor grecești antice. Aici, în fața poporu-
lui adunat, regele (la spartani) se prezenta, purtând sceptrul și făcea
cunoscute hotărârile pe care le luase împreună cu nobilii. Poporul
aclama cu ovații sau, dacă nu era de acord, se exprima prin tăcere.
Piața era împodobită cu portice, cu clădiri civile ori religioase.
La atenieni, adunarea poporului în agora se ținea de trei ori pe lună,
dimineața. Toți cetățenii erau datori să fie prezenți la întrunire. Cine
venea târziu pierdea dreptul la indemnizație. Orice cetățean avea
dreptul să vorbească. Cel mai în vârstă avea întâietate. Oratorul punea
pe cap o coroniță de mirt sau de măslin. Votarea se făcea prin ridicare
de mâini, afară de ostracism, când numele celui ostracizat urma să fie
scris pe un ciob.
A fost centrul activităților politice, comerciale, administrtive, sociale,
religioase și juridice. Era zona rezidențială înainte cu 300 de ani î.Hr.

Templul lui Poseidon, Sounion

Templul lui Poseidon a fost construit în anul 444 î.e.n pe ruinele unei
construcții mai vechi, din anul 490 î.e.n., fiind dedicat cultului zeului
mării, Poseidon. Se află situat în vârful Capului Sounion (Akra Sounion)
66

și se înalță la peste 60 m de Marea Egee care îl înconjoară, fiind realizat

din marmura gri, extrasă din cariera Agrileza, aflată la câțiva kilome-
tri depărtare. Inițial, Templul lui Poseidon avea 34 de coloane, dintre
care doar 15 mai sunt întregi și în poziție veriticală.

Teatrul lui Dionysos

Este cel mai vechi teatru. A fost construit între anii 342–326 î.e.n. În
acest amfiteatru, corul „Lyra” a înălțat imn de slavă Celui de Sus, pen-
tru măreția de a crea Pământul și de a-i da omului înțelepciunea de a
ridica pe el toate aceste minuni văzute de noi în acest turneu…
Importanța acestui teatru vine din faptul că este locul de naștere al
teatrului european. Prima piesa a fost pusa in scena in anul 534 i.e.n. A
fost construit pentru a sărbători festivalul zeului Dionysos. Cu această
ocazie, avea loc un concurs dramatic în care se interpretau piese scri-
se de poeții tragici greci (Euripide, Eschil, Aristofan, Meander, Sofocle
și alții). Avea 17 000 de locuri dispuse pe 64 de rânduri. În prezent, mai
există doar 20 de rânduri. Locurile pe care stăteau spectatorii erau din
calcar, iar persoanele importante aveau rezervate tronuri din marmu-
ră. Aici era venerat Dionysos, zeul vinului și al fertilității.
Ajunși în fața clădirii Parlamentului, impresionați de costumația gărzii
de onoare și, în mod special, de cipicii pe care îi purtau în picioare,
vine la mine Ene Ion și îmi spune că i-a furat portofelul în care avea și
pașaportul. Un fulger de groză mi-a trecut prin tot corpul.
Marele noroc a fost că Părintele Holbea cunoștea pe cineva la
Ambasada Română din Atena și-am putut urgenta obținerea unui do-
cument de transport.
Plecăm din Atena, bucuroși că am rezovat această problemă extrem
de dificilă, facem glume pe seama lui Ion, până ajungem la Fundația
„Lidya”. Prânzul și masa de seară le-am servit la Fundație. Aici, seara,
am avut un spectacol foarte reușit, în fața unui ales auditoriu.
Vorbitor de limbă grecă modernă, (Pr. Holbea a studiat trei ani teolo- 67
gia în Grecia, unde și-a dat și doctoratul), reușea să-i convingă pe cei
ce ne ascultau la concerte de valoarea artistică a creației muzicale re-
ligioase românești, dar și de cea a folclorului autentic din țara noastră.
Un alt loc care ne-a impresionat profund a fost Meteora, cu celebre-
le mănăstiri Aghios Nikolaos, Russanu, Aghia Trias, Varlaam, Kastraki
Kalabaka și Aghios Stephanos.
Ne continuăm drumul spre Asprovalta, Cavala, din nou Asprovalta
unde avem asigurată cina și cazarea.
În această zonă a Greciei, am făcut turul clasic, foarte bine cunos-
cut de șoferi, am oprit la magazine, la plaje și am văzut atâtea lo-
curi interesante…
De aici ne îndreptăm spre marele centru cultural al Greciei, Salonic, al
doilea oraș ca mărime și ca importanță politico-economică.
Din autocar, privim minunățiile oferite de aceste locuri, culturile bine
întreținute și irigate, plantațiile de măslini, de lămâi, de portocali și de
alți pomi fructiferi pe care noi nu-i avem.
La marginea mării, spre Răsărit, Muntele Athos spintecă văzduhul cu
pintenii săi, veghind cu smerenie la salba de mânăstiri, care mai de
care mai impunătoare.
Cum poți uita croaziera din jurul Muntelui Athos, unde poți vedea și
admira vestitele mănăstiri care păstrează, de peste 600 de ani, flacăra
vie a spiritualității ortodoxe?
68

Tesalonic…
scurt istoric

În 315 î.Hr, Casandru, regele Macedoniei, fost general în armata lui

Alexandru cel Mare, a inființat un nou oraș în regatul său. L-a nu-
mit după numele soției sale, Thesalonike, fiica lui Filip al II-lea al
Macedoniei și sora vitregă a lui Alexandru. În secolele care au urmat,
Tesalonicul a devenit principalul oraș din nordul Greciei, având de su-
ferit, dar a și înflorit sub stăpânirea elenistică, romană și greacă.
Multe personalități istorice au jucat un rol important în lunga sa
existență, dintre care amintim pe Alexandru Macedon, Cleopatra,
Cicero, Pompei si Suleiman I Magnificul, alături de mulți alții. Dar ni-
ciun alt locuitor sau vizitator al Tesalonicului nu a avut o atât de mare
influență ca cea a unui misionar creștin necunoscut care l-a vizitat în
sec. I, Pavel din Tars. Prima scriere a Noului Testament se crede a fi
Prima Epistola a Sfantului Apostol Pavel către Tesaloniceni.
Ajunși în Salonic, cel de-al al doilea oraș, ca mărime, din Grecia,
Pr. Holbea ne duce să vizităm Palatul lui Galerius, Agora Romana,
Rotonda, Panaghia Halkeon, Turnul Alb și, nu în ultimul rând, Biserica
„Sf. Dimitrie”.
În cele două ore de program de voie, am mers cu Pr. Holbea la Institutul
de Studii Patristice unde și-a dat doctoratul, în piața Aristotelos, unde
am putut admira pescăria, fructele de toate soiurile, preparate din
carne și alte bunătăți culinare grecești.
Când ne apropiam de chei, patiseriile și buticurile apăreau ca ciuper-
cile după ploaie, îmbiindu-ne la budinca de orez, la baclavaua tur-
cească și la băuturile răcoritoare colorate în fel și chip.
Locul cel mai plăcut era pe faleză. Aici am întâlnit persoane de vârsta a
treia care își savurau tacticos cafeaua sau ceaiul, concentrându-se la o
partidă de șah sau de table, radiind în jurul lor multă liniște, bunăstare
și dragoste de viață.
Dimineața, pornim spre Bulgaria la ora 8:15. Afară sunt 26 de grade.
De-a lungul drumului, ne însoțește marea al cărei luciu de smarald
și peruzea se profilează până la orizont. Trecem pe lângă Tesalonic.
 69

Ne îndreptăm spre Caterini, lăsând spre vest, cam la 60 km., frumosul

oraș. Ajungem într-un orășel unde șoferii trag mașina pentru o ușoară
revizie. Avem program de voie o oră. Cei care mai aveau ceva bani au
intrat prin dughene pentru a-și cumpăra cine știe ce suveniruri, alții
s-au dus la o cafea, admirând marea care era la câțiva metri distanță,
iar cele mai multe fete adunau pitricele multicolore, șlefuite de mare
în mii și mii de ani.
Mă plimbam cu Pr. Holbea pe digul ce ducea spre larg și ne bucuram
de liniștea sufletească ce se citea pe fețele coriștilor noștri.
Părintele mi-a mărturisit că a fost o mare plăcere pentru dânsul să
facă parte din această familie „Lyra”, unde a întâlnit oameni minunați,
dornici de a cunoaște cât mai multe lucruri și de a da, prin glasurile lor
minunate, hrană sufletească celor care îi ascultă. Tot dânsul spunea:
„Orgoliul, mândria și aroganța grecilor, au pălit în fața sincerității me-
sajului aristic, transmis de Corul de Cameră Lyra din România”.
Concertul dat în fața înalților prelați bisericești a fost apreciat de toți
episcopii prezenți și popularizat în presa bisericească din Grecia.
La reușita acestui concert a contribuit foarte mult Pr. Holbea, care pre-
zenta pe scurt conținutul fiecărei pise, înainte de a fi cântată.
Pauza făcută a prins bine, pentru că ne-am mai încărcat bateriile cu
briza din Mediterană, iar fetele au reușit să adune suficiente pietricele
pentru a le face cadou celor dragi din țară.
Am ajuns la granița dintre Grecia și Bulgaria. Avem timp liber o oră
pentru a intra în marele complex comercial din vamă, unde găsim
mărfuri pe toate gusturile și la prețuri convenabile.
S-a cumpărat ulei de măsline, orez, dulciuri, detergenți și câte și mai
câte mărfuri, de parcă la noi în țară nu s-ar fi găsit nimic!
70

Bulgaria…
Macedonia…
Grecia…

Trecem prin primele orașe din Bulgaria, Ruse și Plevna, unde sun-
tem așteptați de Pr. Oprea, trimisul Patriarhiei Române pentru
creștinii ortodocși români din Sofia, care ne conduce spre Mânăstirea
„Sfântul Mina”.
Undeva, la poalele unui deal înconjurat de locuri mlăștinoase și-un
pâlc firav de pădure, dăm de această așezare monahală, dar, spre
surprinderea noastră, fără să fie populată de cineva! Impresionanta
așezare monahală, cu o biserică foarte frumoasă, cu dependințe mul-
tiple și peste 80 de locuri de cazare, este aproape pustie.
Aici, vine la unele sărbători mai mari din timpul anului, un preot trimis
de Patriarhia din Sofia pentru a sluji, de obicei Pr. Gheorghiev, în rest,
cred că este doar un punct turistic, care mai poate scoate ceva bani,
pentru întreținrea așezământului, oferind locuri de cazare.
Suntem întâmpinați de Pr. Stefanov, pe care-l prezintă Pr. Oprea ca
fiind un fel de administrator al mănăstirii, și Pr. Gheorghiev, un tânăr
care era în practică liturgică la acest locaș de închinăciune.
Servim masa de seară împreună, gazdele ne servesc cu o răchie și-un
pahar de vin din producția locului, după care scoatem și noi produ-
sele noastre. Amestecul de vinuri sporește buna dispoziție și o parte
dintre bărbați rămâne pe minunatul cerdac de la etaj, pentru a mai
sorbi din licoarea lui Bacus.
În jurul orei 1, Viorel Pietrăreanu ne spune că ar fi bine să ne culcăm,
lucru rar spus de el în asemenea situații, dar gazda, preotul practicant,
insistă să continuăm măcar până dimineața!…
A doua zi, facem o mică slujbă în capela din incinta mănăstirii, apoi ne
luăm rămas-bun de la prietenii noștri, pornind spre capitala Bulgariei.
Oprim în Sofia, pentru a vizita catedrala „Alexandru Nevski”.
Grandoarea interiorului ne copleșește!
Grupuri de vizitatori de toate națiile admirau arhitectura și pictura
acestei celebre catedrale. La un moment dat, ne grupăm și cântăm
„Tatăl nostru”.
 71

În biserică s-a făcut liniște de mormânt, iar după terminarea cântării,

toată suflarea aplaudă și se stânge în jurul nostru. Credeau că este
ceva organizat special pentru turiști. Părintele Holbea, cu lacrimi în
ochi, ne spune că așa ceva este foarte rar de auzit și, mai ales, de trăit.
Un grup de asiatici ne roagă să mai cântăm ceva, lucru pe care îl facem și
continuăm scurtul nostru program, cu încă trei-patru piese religioase.
De aici, mergem la biserica unde este paroh Pr. Oprea. Ne prezintă
istoricul acestei biserici, importanța ei pentru românii de aici și, în
special, rolul diplomatic pe care îl are în crearea bunelor relații între
Biserica Ortodoxă Română și Biserica Ortodoxă Bulgară.
La despărțire, facem fotografii în interiorul bisericii, dar și pe scările
de la intrare și îi dăruiesc o sticlă de vin de care mi-a vorbit la telefon,
când eram în țară.
Îi spun pățania, că trebuia să primească două, dar din păcate, una
s-a spart în bagajul meu, când am ajuns la mănăstirea „Sf. Mucenic
Mina”. Norocul a fost că-n rucsacul respectiv aveam doar trusa de ras,
pijamalele, un prosop și cele două sticle de vin. Lucrul cel mai amu-
zant a fost degradeul de la grena aprins la violetul pal, obținut pe lu-
xoasa mea pijama!…
Traversăm rapid Bulgaria, intrăm în Macedonia, prin Vama Novo Selo,
în apropiere de Promahonas. Am oprit într-o poiană pentru masa
de prânz. În final, ne prinde bine vinul bisercesc adus de doamna
Negoiță. După masa copioasă, ne continuăm drumul într-o zonă din
ce în ce mai muntoasă și mai frumoasă.
Pe tot parcursul, întâlnim o agricultură bine administrată, în speci-
al legumicultura, pomicultura și viticultura, sunt sectoarele care se
evidențiază. Temperatura de afară este foarte bună, în jur de 28 de
grade. La ora 17:52, ajungem la Strumica, unde prietenii Părintelui
Milea ne așteptau cu masa de seară. Cazarea o avem tot aici și sun-
tem mulțumiți că suntem toți la un loc și putem zăbovi la taifas, până
târziu în noapte.
72 Traversarea Bulgariei și primele localități din Macedonia, ne-au lăsat
un gust amar. În foarte multe sate, nu vedeai decât case părăsite, iar
cele care erau locuite, erau sărăcăcioase, neîngrijite, cu multe gunoa-
ie în jurul lor, oamenii parcă n-aveau niciun țel în viață. Ne miram că,
în majoritatea satelor, n-am văzut biserici!
Din vestitele livezi de odinioară, n-am mai văzut decât niște cioa-
te, viile sunt părăsite, serele de legume, pentru care bulgarii erau
renumiți, apar ici-colo prin grădinile oamenilor. Din zootehnie n-au
mai rămas decât niște măgari necăjiți, care răgeau spre cer să le dea
Dumnezeu ploaie.
Aceeași atmosferă dezolantă întâlnim și-n primele sate din
Macedonia, dar, înaintând, situația se schimbă. Încep să apară gos-
podării bine întreținute, cu vile elegante în curțile cărora se află limu-
zine, mașini agricole de toate felurile și multe alte bunuri, necesare
muncilor agricole.
Ajungem în Strumica, o localitate relativ mică, dar foarte bine ad-
ministrată, cu parcuri îngrijite, magazine alimentare în care puteai
găsi tot ce-ți doreai, un parc de distracții, restaurante, terase și multe
alte minunății.
Fiind un oraș vechi, în afara celor două artere principale, străduțele
sunt strâmte și întortocheate, încât ne-am strecurat foarte greu cu au-
tocarul până la Biserica „Celor 15 martiri”, o așezare monahală enor-
mă, cu foarte multe locuri de cazare în care am găsit condiții decente.
Cum am oprit autocarul, o droaie de țigănuși, care mai mici, care
mai mari, ne-au venit în ajutor la bagaje, la curățitul geamurilor
mașinii, spre disperarea șoferului, un zgârâie-brânză de la o firmă de
turism din Iași.
Prietenii noștri rromi erau foarte manierați, ne-au explicat cum ajun-
gem mai ușor în centrul orașului, unde sunt obiectivele mai impor-
tante și alte lucruri pe care considerau ei că trebuie să le cunoaștem.
Părintele Dumitru, gazda noastră, ne-a spus că putem vizita orașul
fără teamă, pentru că toți locutorii lui sunt oameni pașnici, prietenoși,
ospitalieri și să nu ne speriem de cei care sunt mai închiși la culoare!
Spre seară, am participat și noi la vecernie, apoi am plecat în grup
spre centrul orașului. Am admirat buna dispoziție a oamenilor pe stra-
dă, comportamentul civilizat și manierele deosebite ale consumatori-
lor din restaurante și, mai ales, atenția ospătarilor față de clienți.
Dimineața suntem întâmpinați de ghidul nostru, Valentin, un tânăr sim-
patic și foarte amabil, absolvent al Facultății de Arte Plastice din Cluj.
Surpriza dimineții respective: difuzoarele transmiteau concertul coru-
lui „Credo in Deo” al Seminarului Teologic din Buzău, dirijat de Ștefan
Stănescu, înregistrări din concertul dat aici anul trecut.
După micul dejun, pornim spre Veliusa, o mănăstire de măicuțe,
așezată pe un deal unde creșteau măslinii alături de smochini, porto-
calii la un loc cu vița de vie sălbatică și kiwi, leandrii cu magnolii și alți
arbuști ornamentali care dădeau o culoare splendidă locului.
La deschiderea porților enorme, ce făceau trecerea printr-un zid gros 73
ca de cetate, s-a auzit un murmur minunat de admirație, pentru colțul
de rai ce ne-a apărut în fața ochilor.
O boltă cu niște struguri negri enormi, ce ne mângâiau frunțile, atâr-
nau mândri, lăfăindu-se în dogoarea razelor de soare. De jur – împre-
jur numai flori multicolore ce-ți luau ochii, ici-acolo câte un piersic
plin de rod, iar prin toată acestă grădină a Raiului, bănci solide, cio-
plite din piatră, își așteptau oaspeții să se odihnească și să-și aline
goana sufletului.
Mare ne-a fost bucuria, când o tânără și foarte frumoasă măicuță, ne
salută și ne vorbește atât de frumos în limba română. Ne prezintă liber
și foarte cursiv istoricul mânăstirii, ne conduce prin anexele mănăsti-
rii, apoi, într-un foișor minunat, ne așezăm și o întrebăm în ce împre-
jurări a ajuns aici.
La scurt timp, apare o altă măicuță, la fel de tânără și de frumoasă, cu
niște băuturi răcoritoare, pregătite de dânsele și ne invită să ne poto-
lim setea. Fetele noastre, foarte curioase din fire, le tot iscodesc. Le-
am întrebat dacă sunt și ele interesate de puțină penitență, pentru
curățirea păcatelor, prin aceste locuri sfinte.
Am aflat că Înalt Prea Sfințitul Calinic al Argeșului, cunoscând situația
monahală extrem de grea din Macedonia, a promis mitropolitului
zonei, că-l va sprijini în popularea unor mânăstiri, cu monahi din
România. Așa se face că, pe parcursul vizitei și la alte mănăstiri, să
mai întâlnim confrați de-ai noștri.
În drumul nostru spre Ohrid, ne mai oprim la Complexul Arhiepiscopal
Vodocea, mănăstire care are hramul „Sfântul Leonti”, unde ne întâlnim
cu Arhiepiscopul Ștefan. În onoarea dânsului, dăm un scurt program
artistic, prezentând piese religioase.
Mirat, Înalt Prea Sfinția Sa, ne întreabă dacă nu avem în repertoriu și
prelucrări folclorice. Bărbații au aplaudat propunerea și-am intrat în
atmosfera noastră preferată.
Încântat de entuziasmul noastru, aplaudă frenetic evoluția coru-
lui, mângâindu-și barba stufoasă, spunându-ne, în final, că în seara
aceasta ne oferă cazare gratuită la mânăstirea Biborski.
Seara se lăsa pe nesimțite, autocarul înainta din ce în ce mai greu pe
drumul în pantă, paralel cu râul Vardar, totul este înconjurat numai de
munți de piatră, printre care cu greu puteai zări câte un petic de cer.
Peisajul este magnific, toți ne simțim foarte bine, Viorel Pietrăreanu
mai găsește ceva stimulent în sticluța lui plată de metal, motiv să fie din
ce în ce mai simpatic. Numai scârțarul de șofer caută să ne strice buna
dispoziție, spunând că acestea nu sunt drumuri pentru mașina lui.
Ajunși în apropierea mânăstirii Biborski, drumul face la stânga și pan-
ta este din ce în ce mai abruptă. Șoferul refuză să mai urce cu mașina
și, ca să evităm unele disensiuni, le cer colegilor să-și ia bagajele și să
mergem per pedes apostolorum. Vă imaginați ce simfonie s-a creat
pe drumul pavat cu piatră cubică, atunci când 40 de geamantane cu
rotile au pornit la deal!
74 Șoferul ne spune că nu are siguranța mașinii în această pustietate și
rămâne să-și păzească autocarul. În sinea mea, am spus, bine faci.
Plăcere enormă atunci când am ajuns la poarta mânăstirii poziționată
la aproape două mii de metri, în vârful muntelui numai din piatră!
Văd ș-acum intrarea triumfală în incinta mânăstirii, prin clopotnița
enormă! Pe o parte și pe alta a coridorului, cișmelele cu apă rece, iz-
vorâtă din ceierul munților, arcada bolții principale luminată intens,
pentru a pune în valoare pictura de pe boltă și scenele biblice excelent
realizate de zugrafii greci.
Mirarea și mai mare a fost când am intrat în incinta primului pavilion
și-am văzut luxul și condițiile extaordinare de cazare. Am ieșit pe bal-
coanele largi, cu parchetul lustruit de-ți era milă să-l calci, admirând
această zonă binecuvântată de Dumnezeu.
Era ceva feeric, de nedescris! Nu se auzea decât murmurul râului din
vale și, din când în când, semnalul unei păsări de noapte, ce-și chema
perechea. Totul ne îndemna mai mult la meditație, nu la palavrele ce
au loc, de obicei, în asemenea deplasări. Era o lume mirifică pe care
mi-aș dori-o cât mai des. Făceam, în sinea mea, o comparație cu acel
calvar prin care am trecut la Nancy.
Dimineața mergem la biserică, dăm răspunsurile la scurta slujbă, apoi,
starețul mânăstirii, un călugăr foarte tânăr, ne invită să vizităm toată
mănăstirea. Ultima încăpere a fost sala de mese, unde micul dejun era
pregătit în cele mai atrăgătoare forme.
Părintele stareț ne transmite urările de bine din partea mitropolitului
Ștefan și a celor șase călugări, locuitori ai acestui complex monahal și
ne invită, ca-n viitor, să poposim mai multe zile la ei.
Le mulțumim și-i invităm pe toți frații din mănăstire la un scurt pro-
gram artistic, pe care-l vom da în onoarea lor.
Plecăm de aici spre Ohrid cu cele mai frumoase impresii de până acum.
Drumul începe să coboare și, la poalele muntelui, se întinde vestitul
lac albastru, Ohrid, iar în luciul lui, se oglindește minunatul oraș cu
același nume, mândria tuturor macedonenilor.
Suntem impresionați de frumusețea acestui oraș secular, de arhitec-
tura rămasă, în cea mai mare parte, așa cum a fost gândită la început,
de îmbinarea noului într-o ambianță perfectă cu ce a fost construit în
urmă cu sute de ani, de păstrarea și valorificarea monumentelor isto-
rice, a culturii și a tradițiilor locului.
Acest oraș istoric, prin unicitatea lui, face parte din patrimoniul Unesco.
Ne impresionează faptul că această țară mică, frământată de-a lun-
gul istoriei de atâtea războaie, a reușit să fie respectată și apreciată
de întrega lume.
În timpul avut la dispoziție, am reușit să cutreier mai tot orașul și să
urc până la cel mai înalt punct, Cetate, de unde se vedea toată măreția
orașului și lacul împânzit de bărcile cu pânze, care pluteau elegante
pe lângă vaporașele de agrement.
Coborât din sfera soarelui răsare, mă plimb pe faleza lacului, purtat
de gânduri aiurea, fără nicio țintă, beau o bere la una dintre multe-
le terase și dau frâu liber imaginației să soarbă din frumusețile lăsa- 75
te de Dumnezeu… Ce bine este atunci când intimitatea îți spune să
te plimbi singur…
Traversând cochetul parc, fără să vreau, ajung în fața unui magazin
cu bijuterii. Îmi arunc privirea în vitrină și văd un inel care mi se pare
interesant. Fac inventarul banilor și consider că m-aș încadra în preț.
Aveam cam 300 și ceva de euro.
Intru în magazin și-i spun domnișoarei că vreau să cumpăr inelul.
Vorba vine că-i spun, eram expert în mimică și gestică! Ne uităm în
vitrina din interiorul magazinului, dar inelul parcă intrase în pământ,
nu-l mai vedeam. Rușinat, ies din magazin, mă plimb puțin, apoi revin
în fața vitrinei. Mă uit atent și văd din nou inelul. Bucuros, îi fac semn
vânzătoarei să vină afară să vadă care este.
Cum l-a văzut, a schițat un zâmbet care mi-a dat de gândit… Îl scoate
din vitrină, mi-l dă să-l văd și adevărul este că mi-a plăcut foarte mult.
Era o îmbinare de aur galben cu alb și-avea un diamant foarte discret.
L-am privit din toate unghiurile, l-am probat și, în cele din urmă, o rog
pe vânzătoare să-mi scrie prețul pe o hârtie.
Mă privește cu oarecare clemență și, zâmbind, scrie 3240 euro. În loc
să mă întristez, cum ar fi fost normal, m-a pufnit râsul și-a fost atât de
convingător, că am molipsit-o și pe domnișoară. Și-a dat seama că nu
am atâția bani și ne-am privit îngăduitori amândoi. Mergeam singur
pe stradă și râdeam gândindu-mă la episodul din magazin!!!
La Ohrid, vizităm mânăstirea Veliusa și școala teologică din incinta
acesteia și, din nou, surpriza de a întâlni două măicuțe din România.
Le-am întrebat dacă se simt bine aici și cum se descurcă. Ne-au spus
că totul este în regulă, că sunt respectate și apreciate pentru activita-
tea lor, ambele predau discipline religioase la această școală și sunt și
ghizi la grupurile de turiști vorbitori de engleză.
Mergem o porțiune bună pe malul lacului Ohrid, șoferul parcă nu
mai este așa de cătrănit, de aceea, atmosfera este mult mai plă-
cută în autocar.
Ajungem la Scopie, vizităm moderna catedrală din mijlocul orașului,
unde ne întâlnim cu părintele Oliver, pe care l-am cunoscut când am
venit aici cu Seminarul Teologic din Buzău și pe care Părintele Milea
îl cunoștea din facultate. Părintele Oliver a absolvit Facultatea de
Teolologie și doctoratul la București și este un bun prieten al românilor.
Ne invită la biserica unde este paroh, admirăm interiorul imens care
are două rânduri de balcoane și o catapeteasmă splendidă, cioplită
în lemn de abanos, cu icoane grecești de mare valoare. În spatele bi-
sericii este casa parohială, unde mergem pentru o mică gustare și-un
pahar de vin. La plecare, ne dă adresa motelului unde trebuie să dor-
mim, spunându-ne că suma pe care trebuie s-o achităm este modică.
Văzând că timpul ne permite să trecem în Grecia, îl lăsăm pe bietul
patron al motelului cu ochii în soare. 42 de locuri rezervate pentru noi,
sunt bani pierduți… noi ne îndreptăm furtunos spre Grecia.
76

Încă nu apăruseră zorile, cred că era ora 3 dimineața, când ajungem

la Platamonas, stațiune cunoscută de noi din turneul trecut, unde
aveam asigurată cazarea la hotel „Paradiso”, unde am făcut cunoștință
cu simpaticul Nicos, patronul hotelului.
Din Platamonas avem amintiri plăcute de la prietenul nostru Nicos,
de la feciorul acestuia și de la toți lucrătorii din acest complex turistic.
Pentru că trăncănitul autocarului nu s-a mai auzit, am ațipit cât ai zice
pește. La un moment dat, Cati Androne vine la mine și-mi spune să
cobor c-au găsit o piscină. Mahmur cum eram de oboseală, strig la
Cati să mă lase-n fericirea mea, că n-am chef să fac baie noaptea și pe
frigul acesta!!!
Mă zgâlțîie puțin să mă trezesc și-mi spune că la piscină sunt șezlonguri,
pe care putem dormi foarte bine.
Așa, buimac de somn, ajung la vrăjitele șezlonguri, unde frații mei
dormeau buștean. Numai Mariana Dragomir făcea niște tumbe în ba-
zin, de ziceai că este o sirenă și striga la mine să-i țin companie. I-am
răspuns categoric să mă lase-n papucii mei, că n-am chef de scaldă,
în toiul nopții.
Dau să mă întind pe o panaramă de-aia, când mă trântește odată de
pământ, de-am văzut stele verzi și, din cauza zgomotului, am trezit
toți buștenii care dormeau pe lângă mine.
Mă ridic de la pământ, controlez cu atenție șezlongul, m-aștern pen-
tru somn, dar, de data asta, a venit peste mine chinul chinurilor!
În dreapta, a-nceput un potpuriu de trombon cu acompaniament de
tubă, realizat în nuanțe de fortissimo, de neîntrecutul sforăitor Viorel
Pietrăreanu, și, în timp ce mă concentram să nu mai aud, intervine,
din partea mea dreaptă, Adrian Oncescu, mult diferit ca nuanță și tim-
bru, cu un ison prelung, presărat din când în când cu vorbe, ce aveau
o nuanță stranie de marș funebru.
Mi-am zis, totuși, că trebuie să mă concentrez și să ignor acest masa-
cru ce-și sporea interpreții, ajungând la un minigrup coral. Cred c-am
reușit, pentru că m-am trezit, sub dogoarea soarelui, lângă șezlong, 77
întins pe un nisip fin înfierbântat de soare, îmbrăcat frumos pentru
excursie cu adidași, blugi, tricou și peste el o geacă.
Eram transpirat leoarcă sub dogoarea soarelui și vesel că înceta-
se concertul. De la două balcoane vecine, un grup de coriste, dirija-
te frenetic de Lucica și de Nina, râdeau de mama focului de pățania
dirijorului lor…
Recepționera ne cheamă să ne dea camerele și ne spune că îi pare rău
că n-am anunțat-o de când am sosit, pentru că ne-ar fi dat camere-
le chiar la ora sosirii. Ajuns la cameră, prima grijă a fost să-mi scutur
hainele de nisip, apoi am făcut un duș fierbinte și, după ce am tras
o dușcă zdravănă, m-am culcat. M-am trezit când am auzit telefonul
sunând. Mă chemau să mergem la plajă. Când am deschis fereastra
și-am văzut cât este de frumos afară, mi-a părut rău c-am pirdut câte-
va ore cu somnul…
În drum spre mare, erau căzute din pomi smochine, curmale, portocale,
kiwi, cum sunt la noi prunele, merele, zarzărele, când se coc mai bine.
Mâncăm pe săturate, dar adunăm să avem și la plajă. Pe Fănică îl văd
cu sânul plin de nuci, pe care le scobește de mama focului și oferă
grațios miejii fetelor. I-am zis eu că a fost un cavaler toată viața lui și
așa trebuie să rămână. Fetele, șmechere, ca de obicei, aprobă spusele
mele și tot întind mâinile spre mieji.
Tot mergând spre plajă, ne apare în față „Paradiso”, hotelul în care am
fost cazați cu ani în urmă și unde ne-am simțit foarte bine în prezența
patronului Nicos și a fiului său, Costas, îndrăgostit de fetele noastre!
După 7–800 de metri de mers, ajungem la plajă.
Bucuroși că pe plajă nu erau decât două familii, am intrat în atmosfera
nostră obișnuită: glume, joacă, voie bună.
Undeva, departe de mal, înota o persoană, care ușor–ușor, se apropie
de noi. Era Mariana care-și vărsa tot năduful pe somnul din autocar
din noaptea trecută.
Plaja era înconjurată de stânci enorme, printre ele măslinii, smochinii,
portocalii, ne ofereau rodul lor.
Nisipul era fin și bine înfierbântat, iar apa mării era atât de limpede, de
curată și de caldă, că nu-ți venea să mai ieși din ea.
Mâncăm fructele adunate de pe drum, dar foamea continuă să bată
la ușă! Fănică, întreprinzător, ca de obicei, se urcă la pomii rătăciți
printre stânci și ne invită la pomană. Gustăm din fiecare, dar niciunul
nu îndrăznea să spună ce gust au. Eu îndrăznesc să-l întreb pe Fănică
dacă nu le-a adunat de pe jos, pentru că sunt cam sărate și printre
stâncile alea e loc bun și pentru altceva!!!
Toți au pufnit în râs, pentru că ne-am gândit la același lucru. Dar, ușor-
ușor, asta-i bună, asta nu-i bună, ca la noi, cu prunele, până le-am
mâncat pe toate…
Ne întoarcem la cochetul nostru hotel, „Maxim”, Fănică ne invi-
tă la camera lui, servește fetele cu-n lichior, iar Ion Ene, colegul lui
78

de cameră, scoate o sticlă de țuică de Cernătești, care ne răscolește

mai grozav foamea.
După masă, ne odihnim două ore, apoi la invitația Ginei, mergem într-
o stațiune apropiată, unde, ne spune ea, găsim de cumpărat lucruri
foarte bune și ieftine. La ora fixată, pornim spre frumoasa stațiune
Asprovalta, eu, Fănică Daniel, Gina și Rodica.
Aici, minune mare, se vorbea mai mult românește. Oamenii noștri și
lângă ei, cine știe câte alte autocare cu români, au venit la cumpără-
turi. Negustorii îi cunoșteau foarte bine pe unii dintre ei, vorbeau și ei
o limbă română mai stâlcită, dar se înțelegeau cu cei care cumpărau.
Gina și Rodica mergeau cu o viteză prin magazine și răscoleau la
boarfe, de ziceai că sunt de când lumea pe aici. La un moment dat,
se opresc la un raft și încep să se mire de chilipirul pe care l-au găsit.
Mă cheamă repede și pe mine, să nu scap o asemenea ofertă! Rodica
a cumpărat vreo 2–3 bluze pentru surori, la fel și Gina și le spun să-mi
aleagă și mie una. Ajuns acasă, dă soția peste bluza de bumbac de un
albastru nedefinit și-ncepe să râdă când vede cât de decolorată era la
umeri, după cât stătuse expusă ani de zile la soare.
Am ieșit din magazin, dar, val-vârtej, vin fetele la mine și mă chea-
mă să negociez cu patronul, pentru o haină de blană. Oamenii ăștia
erau așa de hioroși, că îți era frică să stai în fața lor, dar să mai stai
și la tocmeală!
Vorbim cu el toți, ne-mpăcăm la preț, acesta dă un telefon și ne spune
să așteptăm că vine un tânăr cu mașina, să ne conducă la precupețul
care avea marfa.
A sosit tânărul, cred că era handicapat, pentru că vorbea foarte greu,
ne duce la destinație, ne face cunoștință cu vânzătorul, totul este OK,
luăm haina, ne aduce la hotel și Rodica trebuia să facă cinste. N-a fă-
cut nici în ziua de astăzi. Poate-și va aduce aminte… Așteptăm!!!
 79

La întoarcere, traversăm Bulgaria, mai întâi, străbatem o zona mun-

toasă și ne îndreptăm spre sud, prin localitatea Kulata, nerăbdători de
a ajunge mai repede la Nisipurile de Aur.
Trecem de zona muntoasă, intrăm într-o regiune mult mai frumoasă,
casele sunt elegante, apar livezile cu pomi fructiferi, cu plantații mo-
derne de vii și, foarte interesant, câmpuri întregi de trandafiri.
Traversăm orașul Carnopat, la ora 22 ajungem la Burgas, spre
Stațiunea Sveti. Noaptea începe să-și tragă obloanele și vizibilitatea
semnelor de circulație este din ce în ce mai mică, îngreunând astfel
ajungerea la destinație.
Alergăm ca disperații pe niște coclauri pe care rar a trecut picior de
om, facem acest „Ocol al Pământului” de trei patru ori, trec două ore
în căutarea stațiunii Sveti, pe care, de altfel, o vedem luminată intens
în dreapta noastră, până când am reușit să mă enervez și să-l apostro-
fez pe Viorel și, mai ales, pe șofer.
A dat Dumnezeu să vedem semnul de circulație, (am trecut pe lângă
el de 2–3 ori), mai mergem cam 20 de km. și ajungem într-un Paradis.
Hoteluri foarte luxoase, piscine la fiecare hotel, parcuri cu arbuști or-
namentali, cu multe flori și lumina intensă a neoanelor de ziceai că
este ziuă afară, reușim, cu chiu cu vai, să dăm și peste hotelul „Lazuro”,
unde aveam rezervare pentru cazare. Ocolul acesta a durat două ore!!!
Camerele sunt acceptabile, nu așa cum le prezintă cele patru stele de
la intrare. Ne scoatem merindele, ne dregem cu-n pahar de vin pe bal-
conul de pe care se vede aproape toată stațiunea și mare ne-a fost mi-
rarea ca la ora trei dimineața să o vedem pe Mariana Dragomir, pe Teo
și pe Ducu, în mijlocul piscinei. De la ora 3 și până la micul dejun, au
stat numai în piscină. Mia, Cati, Lucica, Nina și alte fete, au avut curiozi-
tatea să vadă cum este un răsărit de soare la Marea Neagră în Bulgaria.
Servim micul dejun, bufet suedez, foarte consistent și bine venit, apoi
mergem la plajă. Timpul este foarte frumos, afară sunt 25 de grade,
traversăm stațiunea care este foarte frumoasă și ajungem la plajă.
80

Este îngustă, dar destul de primitoare, nisipul este acceptabil, apa

este foarte curată și caldă. Ce albastră e Marea Neagră! E albastră, ca
o privire dragă și senină… În apă trebuie să intri cu mare atenție, pen-
tru că sunt multe pietre. Plaja este aproape goală, dar prin venirea
Corului „Lyra”, începe să prindă viață.
Costumele multicolore și foarte sumare ale fetelor ne fac sâc, iar
virtuțile sportive, arătate de Gina, Mia, Victorița, Ion și Fănică, ne fac
să-i invidiem!!!
Cele două zile petrecute în stațiunea Sveti vor rămâne pentru mult
timp în amintirea noastră.
În drum spre Vama Veche, trecem pe lângă Albena, Balcic și alte locuri
istorice, care ne amintesc de vechile hotare ale țării noastre
La Balcic vizităm castelul reginei Maria și vestita grădină botanică,
unde am putut vedea cele mai variate specii de cactuși.
La 16:31 ajungem în vama bulgară, la Duran Kulak. Aici magazinele
sunt închise, deci nu putem cumpăra whiski sau țigări; speranța e să
găsim la Vama Veche.
La ora 18:43, intrăm pe pământ românesc și-ncepem să admirăm câi-
nii vagabonzi, cerșetorii, gunoaiele de pe străzi și teribilismul zecilor
de șoferi descreierați.
Ajungem la Aeroportul Militar „M. Kogălniceanu”, unde, ne spune Teo,
vom servi cea mai bună ciorbă de burtă! Așa a fost, pentru că, de foa-
me, am fi mâncat și lingurile.
La masă, colegii îmi cântă „La mulți ani!”… „Cu mulțumiri și prețuire,
celui care ne deschide porțile Europei, prin vraja muzicii”.
Târziu în noapte, mă gândesc la tot și la toate…
 81

Cântare în
Toscana, Italia
25 – 28 Iunie 2009

22 iunie, 2009, ora 6, o zi splendidă de vară. Corul „Lyra” este prezent

în fața hotelului „Pietroasa”, pentru deplasarea la Festivalul Coral
Internațional – Montecatini Terme din Italia.
Și de data aceasta… o surpriză deosebit de plăcută, Părintele Milea
este prezent pentru a ne binecuvânta și acum pentru deplasarea în
străinătate. Facem rugăciunea, primim binecuvântare din partea pă-
rintelui și urarea de a călători, fără să avem necazuri.
La volan, în prima parte, este prietenul nostru Alin, urmând, ca pe par-
curs, să fie schimbat de Marian. Amândoi șoferi de excepție, buni cu-
noscători ai traseelor turistice europene, manierați, educați, cu simțul
umorului și foarte apropiați de grupul nostru.
O zi însorită, în zare munții și dealurile sunt învăluite într-o aură de
opal, dar soarele îi vor dezvălui siluetele de smarald. Muzica lui Al
Bano ne încântă auzul, iar priveliștea minunată, sufletul.
De la punctul cel mai înalt al șoselei, pintenul de stâncă ieșit din mun-
te, care formează o parcare acceptabilă, ne permite să pășim până pe
buza prăpastiei și să admirăm smaraldul inconfundabil al lacului de
acumulare de la barajul Siriu. Siluetele brazilor care se întrec, cres-
când spre cer, se oglindesc cu vârful în jos în cleștarul lacului, căutând
parcă infinitul în adâncul apei.
E minunat! Această priveliște îți dă hrană sufletească pentru mult
timp. Drumul șerpuiește printre stâncile amenințătoare, lăsând în
urmă amintiri, amintiri, amintiri…
Trecem de „locul nostru”, unde cosașii își arată măiestria, strângând
mărgăritarele dimineții în iarba fragedă și mustoasă.
La Zăbrătău, o barză privește îngăduitoare la cei trei puișori, care se
pregătesc de zbor. Toți stau pe marginea cuibului, bătând din aripi,
fără a avea curajul să zboare. Doar Mihaela Bivolaru, îngândurată, se-
ntreabă: „De ce n-o fi venind și la mine, măcar un puișor de barză”?…
La care îmi venise replica imediat: „Schimbă-ți apartamentul”…
82 Ajungem la Râșnov și ne continuăm drumul spre Brașov. Mi-ar fi plă-
cut să facem la dreapta, spre Tușnad.
În apropiere de Turda, oprim la restaurantul „Talora” pentru masa de
prânz. Trecem prin Țara Moților, intrăm în județul Bihor și-n Oradea,
căutăm mânăstirea „Sfânta Cruce”, unde avem cazarea, grație
intervenției părintelui consilier, Negoiță Iulian.
Ne impresionează acest complex monahal prin numărul mare de clă-
diri, prin Biserica centrală… paraclisul alăturat, multiplele camere de
cazare și, mai ales, ghivecele cu mușcate de toate culorile. De ase-
menea, parcul din incinta mânăstirii, în care sutele de trandafiri dau
binețe tuturor credincioșilor.
Intrăm în Biserica centrală, unde câteva măicuțe dădeau răspunsu-
rile la slujba vecerniei. Ne alăturăm și noi la strană și, în final, cân-
tăm „Tatăl nostru” de Șt. Stănescu, „Cămara Ta” de N. Lungu, „Milosti
Mira” de Arhanghelov, „Oratoriul” de Mandicevski, „Rugăciune” de C.
Drăgușin și „Stihira a II-a” de N. Lungu.
După vecernie, măicuța stareță ne invită la masa de seară și ne roa-
gă să repetăm repertoriul din Biserică pentru măicuțele și persona-
lul din mănăstire.
Primim cu multă plăcere invitația și le prezentăm chiar un mic spec-
tacol coral. Una dintre măicuțe ne mulțumește și ne asigură că vom
avea mare succes acolo unde vom concerta.
La ora 8:10, plecăm spre Vama Borș.
Afară plouă liniștit, semn de belșug și de călătorie frumoasă.
La vamă, ghinion. Buletinul meu nu mai era valabil pentru legitima-
rea în UE. Ne întoarcem rapid în Oradea și, la serviciul Pașapoarte,
reușesc, prin amabilitatea personalului de aici, să-mi fac pașaport
pentru încă 20 de ani de aici încolo. Sper ca intenția lor să fie de bun
augur și să-l folosesc până la expirare. Dacă va fi așa, tot la Oradea mă
duc să-l prelungesc.
Ne întoarcem la vamă, de data asta, domnișoara vameșă, râzând, ne
spune drum bun și să avem succes.
Intrăm în Ungaria, trecem pe lângă Budapesta, traversăm Tisa, apoi
Dunărea, admirăm ordinea și curățenia din localități, dar și pe cea
din agricultură.
Câmpuri de levănțică și pădurile de eoliene se armonizează cu galbe-
nul grâului dat în copt.
Traversăm Austria, însoțiți de ploaia măruntă și deasă. Salutăm
Viena din mers, deși vremea este urâtă, Marian face turul acestei
capitale celebre.
Admirăm palatul Schönbrunn, spectaculos atât prin conținutul interi-
or, cât și prin grădina și statuile lui.
Încă din țară, la insistețele bunului nostru prieten, Cristi Barbu, am ho-
tărât să trecem prin Salzburg, pentru a vizita Muzeul Mozart, care, cu o
inepuizabilă invenție melodică, îmbinând elemente de stil rococo cu
arhitectonica echilibrată a clasicismmului și cu grandoarea formelor
polifonice de tip baroc, pe care le reactualizează într-o manieră pro-
 83

prie, a compus în toaate genurile. Operă: „Răpirea din Serai”, „Nunta

lui Figaro”, „Don Juan”, „Directorul de teatru”, „Cosi fan tutte”, „Flautul
fermecat” etc. A compus 52 de simfonii, concerte, lucrări vocal-simfo-
nice, instrumentale și simfonii concertante, un recviem, terminat de
discipolul său, Sussmayer, muzică de cameră.
Acest geniu al muzicii universale, care a trăit între anii 1756–1791, a
reuși să lase lumii un tezaur inegalabil în viața lui scurtă de doar 35 de
ani! Oare ce-ar fi fost dacă ar fi trăit 88 de ani, cât a trăit Giuseppe Verdi
sau alți mari compozitori ai lumii!?
Până să ajungem la Salzburg, facem o cazare la un hotel din apropie-
rea localității St. Valentin.
În urma negocierilor cu o zgripțuroaică de patroană, am scos camera
cu 72 de euro. Unii dintre coriști au spus că nu au bani și preferă să
doarmă în mașină. Pentru a evita unele comentarii, m-am asociat ce-
lor din autocar, cu toate că aveam nevoie de niște condiții omenești
de dormit. Noaptea respectivă a fost un chin.
Dimineața, tot disconfortul este trecut cu vederea, glumele încep să
curgă, imaginile locurilor pe unde trecem sunt din ce în ce mai intere-
sante și mai atrăgătoare, totul ducând spre veselie și bună dispoziție.
La ora 11:50, suntem în Muzeul Mozart. Interesant interiorul clădirii,
dar, mai ales, exponatele care „vorbeau” despre viața și opera genia-
lului compozitor.
La ora fixată, 12, suntem la autocar, cu excepția Rodicăi și a Laviniei.
Întrebăm cine știe de cele două fete, însă nimeni nu spune ceva clar.
Încercăm să ne uităm prin jur, dar ne era teamă că s-au rătăcit. În cele
din urmă, apar și tot ele cu gura mare, pentru că nu le-am așteptat la
ieșire. Băieții le-au venit în ajutor cântînd în cor „rușinică, rușinică’’.
Ne „bucurăm” că afară plouă încontinuu. De când am plect din Oradea,
a plouat fără întrerupere. În jurul orei 13:50, în apropiere de localitatea
Sf. Michael, bucurie mare, a apărut soarele. Intrăm în Italia pe soa-
84 re, semn că ne vom simți bine la hotelul „Forum Julii’’ din Stațiunea
Udino, unde vom dormi în noaptea aceasta.
Până la culare, mergem să vizităm cocheta stațiune, servim o bere pe
malul mării. Ajunși la camere, mai degustăm ceva, până ajungem să
ne contrazicem mai serios în unele probleme. În cele din urmă, totul
se rezolvă cu bine.
Traversăm Câmpia Padului, ne impresionează plantațiile de pomi
fructiferi de toate soiurile, viile ridicate la înălțimea omului, multiplele
pepiniere de pomi, de vii, de arbuști și de flori pentru parcuri, toate
protejate de grindină cu plase speciale.
Mariana Țicleanu ne informează permanent despre tot ce ține
de relief și de economia acestei țări în timp ce ne îndreptăm spre
Montecatini Terme.
Părăsim zona de câmpie și trecem în zona deluroasă, care este ceva
mai atractivă ca relief. Dealurile se înalță din ce în ce mai mult, ne
așteaptă o zonă muntoasă, trecem prin multe tuneluri și ne bucurăm
că, în drumul nostru, apar și indicatoare pentru Florența, pe care do-
rim cu ardoare să o vizităm.
Puțin înainte de a ajunge la Montecatini, facem oprire, ne întindem
merindele pe iarba verde și Gina, o gospodină desăvârșită, ne invită la
masă. Mai avem doar 7 km. până la destinație. La primul sens girato-
riu, un semn de circulație ne indică Montecatini Terme. Tot autocarul
strigă „Evrika”!
Intrăm în oraș. Cu puțină bâjbâială ajungem la hotelul „Savoia”, unde
avem asigurată cazarea și masa.
La ora 18:30, suntem invitați la cină, apoi am plecat la festivitatea de
deschidere a festivalului.
Asistăm la un spectacol interesant de ritmuri de tobe și de steaguri,
mânuite cu măiestrie de o trupă de tineri talentați.
Cu torțele primite, mărșăluim spre un edificiu superb, unde corul
gazdelor ne prezintă un concert, iar primarul, cu mult aplomb, ne
spune „Bun venit”!
La ora 23, când ajungem la cazare, cei doi frați care ne-au servit la
masă, patronii localului, ne întâmpină cu aplauze la intrarea în hotel.
Răspundem și noi cu „Mulți ani trăiască”! Gazdele ne invită la tera-
sa hotelului pentru a continua tradiția cu degustările. Noi venim cu
„Roșu de Blăjani” și cu „Fanta de Bisoca”. Ne invităm și gazdele care
răspund bucuroase chemării noastre. Alina se întreține cu cei doi și ne
traduce că sunt încântați de grupul nostru. Apreciază „Roșul de coas-
tă”. O rugăm pe Alina să le traducă semnificația, dar refuză, spunând
că-i este rușine! Cu puțină engleză, gestică, mimică, reușim să-i facem
să înțeleagă bancul, la care se pornesc pe un râs sănătos.
După un timp, unul dintre ei dispare și-l vedem cu o ladă de bere
cu brumă pe sticle. Aplaudăm gestul și începem să cântăm „Bea,
bea, nu te lăsa”!
E târziu și dau comanda „Ale pase tantare’’, la culcare!
Ziua a V-a, 26 iunie 2009 85
După servirea micului dejun, mergem la autocar, pentru că la ora 8:30
vom pleca la Florența
În parcarea rezervată participanților la festival, suntem întâmpinați de
Sara, ghidul nostru, o doamnă drăguță, foarte amabilă, care ne urează
bun venit și ne prezintă programul zilei. Deși programul este destul
de încărcat, ne bucurăm că ajungem în acest mare centru european.
În această parcare, întâlnim mai multe coruri, dintre care cei mai
gălăgioși (mai apropiați nouă), par a fi israelienii. Ei cântă, dansează,
râd zgomotos, nu-i interesează ce gândesc cei din jurul lor. Printre ma-
nifestările lor, am ascultat un cântec drăguț și l-am rugat pe Leon să
meargă să-l ceară pentru noi. Amabili, i-au dat adresa, pe care Leon
n-o mai găsește.
După cum norii se războiesc între ei, avem marea „speranță” să ne plouă!
În Florența vom avea primul nostru concert, la ora 11, pe care-l vom da
în Piața San Lorenzzo. După spectacol, program de voie până la ora 16.
Norii mai au puțin și sigur își vor vărsa potopul de apă, după cât sunt
de amenințători. Avem norocul de a cânta înainte de ploaie, ba mai
mult, de a fi aplaudați încă de la intrarea în scenă. Prelucrările folclo-
rice românești sunt cel mai bine primite, de aceea am cântat: „Lino-
Leano, de doi” de N. Ursu, „Cântec de leagăn” de N. Lungu, solistă
Florica Boboc, „Canzonetta Napolitana” de P. I. Ceaicovski, „Santa
Lucia”, aranjament coral de M. Neagu, „La nuit des roses” de Max
Weber, „Simi Jadech” de Pat Shaw, „Chindia” de Al. Pașcanu și alte
piese din repertoriul românesc.
Nici n-am ieșit bine din scenă, c-anceput să picure. Vizitarea obiecti-
velor turistice este aproape compromisă. Ne încurajează, totuși, Telu
care spune: „Lasă că le vedem la anu”. Ne adăpostim, pentru moment,
în catedrala „Sf. Lorenzzo”.
Sara ne conduce la Domul din Florența – Duomo di Firenze
Domul din Florența – Duomo di Firenze sau Catedrala din Florența –
este una dintre cele mai mari catedrale din lume și a fost construită
între anii 1296 și 1436. Domul său impozant a cărui proiectare este
atribuită arhitectului florentin Filippo Brunelleschi, înca domină cen-
trul istoric al orașului.
Cu numele oficial de Santa Maria del Fiore, dar fiind recunoscut sub
numele mult mai simplu de Duomo, a fost, inițial, proiectat în anul
1296 de Arnolfo di Cambio, în stil gotic, luând locul bisericii Santa
Reparata, o catedrală a cărei origine se situează undeva la începu-
tul Evului Mediu. Noua catedrală a fost concepută pentru a marca
importanța tot mai mare Florenței și urma să fie cu mult mai mare de-
cât predecesoarea sa. Francesco Talenti, cel care a condus construcția
catedralei după 1351 a extins-o și mai mult, mărind substanțial na-
osul și absidele. Filippo Brunelleschi, cel mai de seamă arhitect
al Renasterii timpurii, a proiectat cea mai impresionantă parte a
Catedralei din Florența: Domul.
86

Lucrările de construcție la Catedrala din Florența aveau să dureze

pană în 1436, când a fost sfințită de Papa Eugen al IV-lea. Fațada în stil
gotic, ce făcea parte din planurile inițiale, nu a mai fost făcuta. Plăcile,
care acoperă fațada în prezent, au fost adăugate mult mai târziu, între
anii 1871–1887 și au un stil neogotic cu modele colorate în marmură,
asemănătoare cu clopotnița catedralei ce datează din secolul al 14-
lea. Unele dintre statuile ce au fost inițial făcute pentru fațadă se află
acum expuse la Museo dell’Opera dell Duomo, un muzeu din apropie-
re ce este dedicat operelor de artă de la Catedrala din Florența.

Basilica Santa Croce

Basilica Santa Croce din Florența este unul dintre cele mai importante
obiective turistice și istorice din oraș. Este una dintre cele mai mari
biserici franciscane și locul în care se odihnesc o serie de personalități
marcante din istoria Italiei, cum ar fi Michelangelo sau Machiaveli. Tot
aici este înmormântat și Galileo Galilei. Biserica este foarte frumoa-
să, dar atracția principală o reprezintă cele peste 270 de personalități
de excepție înmormântate aici. În apropiere se găsește și o mănăstire
care găzduiește o serie de comori artisitice de o mare valoare….
Piazza della Repubblica
Piazza della Repubblica a fost creată la sfârșitul secolului al 19-lea ca
parte dintr-un foarte ambițios proiect de modernizare și reamenajare
a centrului istoric al orașului Florența. Astazi, Piazza della Repubblica,
construită în secolul al 19-lea, creează un contrast interesant cu cen-
trul istoric al orașului ce o înconjoară, plin de alei înguste și de clădiri
vechi de multe secole. În piață și în jurul său, se găsesc o mulțime
de cafenele foarte populare printre localnici, printre care și Giubbe
Rosse, cunoscută ca fiind locul preferat al mai multor artiști.
Din păcate, foarte puține obiective am putut vedea, pentru că a-nce-
put o ploaie cu bulbuci, de toată frumusețea.
 87

Pe un gang acoperit, văd îmbulzeală. Erau coriștii care se reped să

cumpere, de la chinezi, umbrele (au și italienii chinezii lor). Dau 5
euro, un suprapreț pentru o umbrelă, și pleacă pușcă spre grup. Până
mi-a venit rândul să obțin și eu obiectul salvator, toți din grup s-au dus
ca potârnichele, eu rămânând stingher în mijlocul frumosului oraș.
Dau telefoane, primesc repere de întâlnire, dar toate eșuează. Cu
mare greutate, reușușim să ne întâlnim și dăi, frate, fuga prin ploaia
torențială și băltoacele care treceau peste pantofi, realizând micuțe
fântâni artezine când schimbam pașii! Nenorocita de umbrelă cum-
părată de la o chinezoaică, s-a stricat de cum am deschis-o prima
dată, așa că m-a ferit de ploaie acoperișul cerului.
Am ajuns la autocar și, în loc să mă compătimească, toți râdeau, de
mama focului, de mine. Când mă uit la pantofi și-i pipăi mai bine, am
constatat că, la dreptul, călcam pe talpa mea, iar stângul nu mai avea
toc. Noroc pe mine, că la hotel mai aveam pantofii de spectacol.
Ajung acasă, fac o baie fierbinte, apoi, Viorel mă servește cu un whisky
care-mi merge la lingurică.
După masa de seară, ne pregătim pentru concert, unde fiecare
formație trebuie să cânte timp de 10 minute. Noi intrăm în scenă la
ora 22 și vom cânta: „Heruvic” de G. Musicescu, „La bamba” de Ramon
Noble și „Suita corală din Oaș” de Dariu Pop. S-a cântat foarte bine.
Sara ne-a spus că noi am fost vedeta serii.

Ziua a VI-a, Sâmbătă, 27 iunie 2009

La ora 8, servim micul dejun, apoi mergem la scena unde i-am as-
cultat pe cei din Montecatini la deschidere, pentru că, de la ora
11, cântăm noi.
Am plecat din hotel la ora 10, pentru a vedea și a asculta și celelalte
formații. Înaintea noastră, au cântat cei din Israel, o formație bună, cu
mult aplomb, cu dezinvoltură, dar cu un repertoriu ușor și interpre-
tat puțin cam libertin. După israelieni, ascultăm un cor bărbătesc din
88

Finlanda, apoi cântăm noi. Am prezentat tot repertoriul pregătit din

țară și anunțat în concurs.
Începem cu repertoriul religios: „Tatăl nostru” de Șt. Stănescu,
„Heruvic” de Gvriil Musicescu, „Rugăciune” de Constantin Drăgușin;
prelucrări folclorice românești: „Lino-Leano, de doi” de Nicolae Ursu,
„Cântec de leagăn” de Nicolae Lungu, solistă, Boboc Florica, „Cuc-
cuculeț” de Nelu Ionescu, la care am avut o ușoară ezitare, din cauza
dirijorului, dar neobservată de spectatori, „Suita corală din Oaș” de
Dariu Pop, solist, regretatul coleg Cristi Barbu și Alina Rafira, „Cetină
de brad” de Alexandru Pașcanu și „Chindia” de Alexandru Pașcanu. Din
repertoriu universal: „Canzonetta Napolitana” de P. I. Ceaicovski, „La
nuit des roses” de Waeber, „Simi Jadech” de Pat Shaw, „Santa Lucia”
aranjament coral de Mircea Neagu, și „La bamba” de Ramon Noble.
Intrarea Corului „Lyra” în spectacol a lăsat o impresie deosebită, da-
torită costumației, ținutei și disciplinei scenice, varietății repertoriului
și, mai ales, acurateței intonației, emisiei, dicției, frazării, receptării și
transmiterii mesajului artistic.
Încă de la primele piese, sala ne aplaudă frenetic.
Când am ajuns la repertoriul românesc, mă refer la prelucrările folclo-
rice, spectatorii erau în delir. Noi, interpreții, simțeam cum ni se face
pielea găinii, în urma emoțiilor trăite.
La repertoriul universal, sala deja era în picioare, cântând cu noi unele
piese cunoscute. La cele două piese populare evreiești, „La nuit des
roses” și „Simi Jadech”, corul din Israel a cerut bis, iar eu, la repetare,
i-am antrenat să cânte odată cu noi.
La ultima piesă, „La bamba”, coriștii, gustând din fiorii succesului, s-au
întrecut pe ei, cântând cu-atâta dezinvoltură, pasiune și plăcere, cum
rar mi-a fost dat s-o văd.
A fost un mare succes. A fost minunat!…
Servim apoi masa de prânz. La intrarea în sală, patronii localului ne 89
aplaudă pentru reușită. Ne odihnim până la ora 14, când plecăm spre
Pisa, pentru a vizita Campanila și Domul.
Bucuria reușitei din spectacol se simte și-n autocar, când Viorel și
cei doi prieteni conducători auto ne mărturisesc din tot sufletul că
sunt mândri de noi.
Ajunși la Pisa, simțeam nevoia să fiu din nou singur, să mă plimb pe
străzile prăfuite, murdare, neprimitoare, pline de cerșetori și să nu văd
nimic, să nu aud nimic, să fiu doar eu, cu gândurile mele. Mă-ntind pe
iarba zdrobită de miile de pași, privesc intens spre ceru-n volburat,
apoi spre minunile arhitectonice din jur, mulțumindu-i Celui de Sus
pentru harul dat… Fără Scânteia Divină, omul n-ar fi putut face nimic.

Ziua a VII-a, Duminică, 28 iunie 2009

Seara sunt invitate toate formațiile la cina festivă.
Ajungem undeva la marginea orașului, într-un conac celebru cu gră-
dini enorme, cu felinare discret așezate, cu terase pe care participanții
la concurs, savurau șampania oferită cu generozitate de gazde.
E o seară minunată și toți ne bucurăm de ea.
Intrăm în sala de protocol, o încăpere imensă, unde suntem
întâmpinați de o orchestră de muzică ușoară clasică, formată din
pian, vioară, flaut, saxofon, contrabas și tobe. Toți instrumentiștii cân-
tă și vocal. Atmosfera este minunată, mai ales pentru noi care suntem
salutați și apreciați, considerați vedetele festivalului.
Ne așezăm pe locurile rezervate, servim ceva, apoi, directorul festi-
valului mulțumește tuturor formațiilor pentru participare și pentru
reușitele din spectacole. În final, ne anunță că fiecare formație trebuie
să cânte o piesă.
Până să ne vină rândul, m-am gândit la ce-ar prinde foarte bine,
în condițiile de față. Am hotărât să cântăm „Corul Robilor” de
Giuseppe Verdi.
De la primele acorduri, toată sala s-a ridicat în picioare, aplaudând și
cântând împreună cu noi, până și cei din orchestră, care erau în pauză,
și-au luat instrumentele și ne-au acompaniat. În final, toată suflarea
ovaționa „Lyra”. Cristina, care era lângă mine, îmi spune: „Ați fost foar-
te inspirat, i-ați dat gata pe toți, suntem mândri de dumneavoastră!”
În pauză, un corist din formația nemților, mă invită în grupul lor și o tâ-
nără care nu părea solidă, mă ia în brațe și mă învârte ca pe o morișcă.
Normal că mi-a făcut plăcere și, pentru că nu ne înțelegem, îi fac semn
Alinei să vină să-mi traducă. Erau cuvinte frumoase la adresa dirijo-
rului și corului.
Imediat, într-o limbă română perfectă, un bărbat din corul nemților ne
transmite felicitări pentru costumație, pentru disciplină și, mai ales,
pentru reușita muzicală. Aș fi fericit, dacă aș putea cânta cu „Lyra”.
Sunt profesor de muzică și știu câtă muncă este să poți ajunge la o
asemenea performanță.
90 Instrumentiștii noștri, Telu, Marius și nu mai știu care, s-au dus la pian
și-au făcut un scurt program de divertisment, foarte reușit.
Trecut de miezul nopții, cu sufletul împăcat de această reușită, ne re-
laxăm la gândul că „Lyra” este o familie unită, capabilă să semene bu-
curii prin locurile pe unde colindă.
Ne întoarcem spre casă, urmând ca-n drumul nostru, să vizităm obiec-
tivele mai importante. Ceva foarte frumos plutea în aer, gândim toți la
ce a fost și sperăm să se repete curând tot ce-am trăit aici.
Pe ambele părți ale autostrăzii, zeci de pepiniere, plantații cu pomii
încărcați de fructe și, mai ales, gingașele magnolii cu florile albe și
mari, ca nuferii din Delta Dunării, ne mângâie pleoapele obosite de
atâta plăcere…Din acestă amorțeală, Viorel scoate tabacherea și mă
întrrebă: „Mai vreți unul mic?’’. Nu-l pot refuza!…
Ne apropiem de Veneția.
Totul este neîngrijit, multe gunoaie, parcă suntem în Voluntari, înainte
de a intra în București.
Din Punto Sabioni luăm un vaporaș, ajungem în Veneția, Piața San
Marco aglomerată, ca de obicei, ne primește cu brațele deschise.
Sutele de porumbei înnegresc asfaltul fierbinte cerând boabe, unii
zboară pe umeri, pe cap, pe palme, nerăbdători de a primi hrană.
Aparatele de fotografiat caută imaginile cele mai convingătoare, zarva
și toate limbile pământului sunt prezente aici.
Din nou, melancolia dă târcoale, aglomerația mă deranjează, canalele
cu gondole nu mai sunt interesante, doar măreția catedralei și forfota
din piața privită de sus, din turla bisericii, devin mai atractive.
Fără să știu unde, am luat-o pe străzile Veneției, un labirint de ulicioa-
re, din care nu știam cum pot ieși. Casele erau atât de apropiate, încât
cu greu distingeai vreun petic de cer, nici vorbă să zărești turla cate-
dralei, ca reper de orientare.
Văzând că ora de întâlnire se apropie, am început să întreb cetățenii,
unde este Piața San Marco. Doi tineri, care mergeau într-acolo, m-au
condus până la debarcader, unde grupul nostru admira un vas de
croazieră, în care încăpeau locuitorii din 10 blocuri cu 11 etaje.
În autocar, am adormit buștean, încât nici n-am știut când am in-
trat în Slovenia.

Ziua a VIII-a, Luni, 29 iunie 2009

E ora 6:30. Suntem în Ungaria, într-o parcare, unde șoferii trebu-
ie să stea cel puțin o oră, conform regulilor impuse de codul rutier.
Servim masa, ne odihnim până la plecare, ca, la ora 12, să ajungem
la Budapesta, unde ne vom caza la hotelul de Formula 1 „Driver Inn”.
Ajungem în parcare, pe marginea unui izvoraș de unde am oprit,
dăm de câțiva pomi fructiferi, dintre care un măr de vară făcea tot
deliciul. Toți ne-am servit din el pe alese, urmând ca la ora 11:30 să
primim camerele.
Seara, la ora 19:30, vizităm Budapesta, urcăm la Gelert, facem poze ne 91
distrăm pe faleză, admirând podurile, Palatul Parlamentului și celelal-
te clădiri impunătoare de pe malul Dunării.
Mâine trebuie să plecăm dis-de-dimineață.
La ora 6, servim micul dejun, iar la ora 7, trebuie să plecăm spre țară.

Ziua a IX-a, Marți, 30 iunie 2009

La ora 12:33, intrăm în țară. De data aceasta ni se pare mai curat, mai
intim, mai primitor.
Adina dă tonul la distracție, spre disperarea doamnei Râmniceanu.
Sârba se întețește atunci când Mariana Țicleanu trece la microfon.
Fete și băieți bat talpa de mi-e frică să nu se răstoarne autocarul.
Oprim la popasul „Alex”, dar, văzând mizeria din jur, mergem mai de-
parte. Mâncăm la popasul „Miercurea Sibiului”, unde suntem foarte
bine tratați. Comand trdiționala ciorbă de burtă, creier pane și o sticlă
de „Risling” de Jidvei.
La plecarea din local, începe să picure, până am intrat în mașină a-nce-
put să plouă serios. Toți ne bucurăm, semn că anul agricol va fi bogat.
La radio, se anunță că, pe ruta Valea Buzăului, drumul este închis, din
cauza unor alunecări de teren, din care cauză ne continuăm drumul
pe Valea Prahovei.
Târziu în noapte, ajungem în Buzău. Bădița, soțul lui Cati, amabil ca
întotdeauna, se oferă să mă ducă acasă.
După atâta drum și-atâtea evenimente, deși e foarte târziu, nu pot să
adorm. Mă gândesc mereu la, oare ce va fi mâine?… Și Cel de Sus îmi
spune: „Va fi bine, totul depinde de tine”…
92

Concursul Coral
Internațional
Spittal An Der Drau, 8 – 11 iulie 2010

Ziua I, marți, 6 iulie 2010

Ora 6… tot corul este prezent în fața hotelului „Pietroasa”, cu geaman-
tanele blindate cu îmbrăcăminte, cu de-ale gurii, dar și cu ce veselește
inima omului: whisky, „Fanta de Bisoca” și vinuri după preferințe.
Să ne aranjăm bagajele ne ajută prietenii noștri, Alin și Marian, șoferi
de înaltă clasă și finețe. La ora 6:12, plecăm din fața hotelului, cu
Dumnezeu înainte.
Cerul este înnorat și amenința cu ploaia. Ne gândeam c-ar fi foarte
bine, pentru a scăpa de căldurile acelea năpraznice și, mai ales, de
teama aerului condiționat.
Ne bucurăm că traseul ales de șoferi este Valea Buzăului, mult cir-
culat de noi și cu multe amintiri. Înainte de a intra în Sita Buzăului,
oprim la motelul unde este patroană Fifi, servim câte o cafea, Ion
servește câteva fumuri de țigară, fetele culeg brebenei din pădure,
apoi „Ale pase tantare”.
Trecem de Întorsura Buzăului, în vârful pantei ajungem la cabina de
camion părăsită pe care un tip inspirat a scris „25 de lei intrarea”, co-
borâm în grabă serpentinele pentru a o feri pe Alina-privighetoarea,
de răul de mașină, la ora 10:09 suntem în Brașov. Oprim la Metro pen-
tru a mai face cumpărături, ne continuăm drumul până la popasul
Miercurea Sibiului, unde servim masa. Comand o sticlă de vin alb sec,
invit fetele de la masa mea să servească, dar nu este cazul să insist,
pentru că văd că le place mai mult decât mie.
La 16:30, am intrat în Deva. Cetatea străjuiește semeață înălțimile,
apoi mai oprim la Săvârșin pentru a-i cânta Regelui Mihai „La mulți
ani!” și „Măruț roșu”. Majestatea Sa nu este prezentă, totuși, noi cân-
tăm și suntem apreciați de directorul administrativ, care ne invită să
venim de Crăciun. La plecare ne face cadou cartea „Principele Radu”.
Cristi Barbu imortalizează momentul cu aparatul Ginei.
La Arad, suntem cazați la hotelul „George’s”, în condiții destul de bune,
pe noptiere avem și câte-o biblie pentru a medita la nemurire, apoi
 93

facem o scurtă repetiție, pentru că piesele obligatorii sunt înfiorător

de grele și partidele de tenor și bas sunt descoperite prin absența ti-
tularilor. Pentru a fi cât de cât pe linia de plutire, am apelat la patru
elevi de la Seminarul Teologic care nu aveau siguranța necesară pe
toate partiturile.
În timp ce trecem peste apa Mureșului, Gina ne citește un mesaj
emoționant de la Mihaela Barlaboi, corista noastră, care, în urmă cu
două zile, a făcut o semipareză facială.

Ziua a II-a, miercuri, 7 iulie 2010

Ajungem, în curând, în orașul Szeged, localitate frumoasă și cu-
rată. Afară este cam frig, dar meteorologii anunță vreme frumoa-
să pentru mâine.
În partea dreaptă ne apare Dunărea învolburată și, la o distanță consi-
derabilă, se zăresc siluetele turlelor de la bisericile din Budapesta, iar
în față, pădurea de eoliene.
La 15:40, trecem în Austria, se face un control sumar pentru licența de
transport, aici este foarte cald și ne continuăm drumul spre Graz. În
apropierea orașului, oprim la un supermarchet pentru a mai cumpăra
câte ceva. Eu am cumpărat un tricou pentru Adina.
Intrăm în Graz, GPS-ul îl îndrumă pe șofer, cu lux de amănunte, și la ora
21 fix suntem în fața hotelului „Academia”, unde avem cazarea. Sunt
singur într-o cameră cochetă și, după ce fac un duș, merg la fete să le
servesc un vin roșu și ele să pună să mâncăm nelipsita fasole afumată!

Ziua a III-a, joi, 8 iulie 2010

La ora 9:30, servim micul dejun care este foarte bogat și pe placul tu-
turor, apoi facem repetiție. Sunt convins că nu le plac aceste repetiții,
dar mi-e frică de-un eșec.
La ora 12, suntem în fața autocarului, facem o poză de grup, apoi
așteptăm cam 15 minute până apare Cristina și Victorița.
94

Cei 215 km. până la Spittal an der Drau ni s-au părut foarte scurți, da-
torită frumuseții mediului înconjurător. Nu vezi în jur decât Alpii cu
păduri virgine, lacuri întinse, pe care se plimbă nestingerite lebede și
rațe sălbatice, bicicliști care-și respectă regulie de circulație, rulând
doar pe pista rezervată lor și multe alte lucruri minunate pe care nu-
mai în Austria le-am întâlnit.
La ora 16:45, am intrat în Spittal an der Drau.
Tricolorul românesc flutură falnic alături de încă 10 steaguri, repre-
zentând simbolul celorlalte țări participante la acest concurs de Cânt
Coral Internațional. Recunoaștem steagurile țărilor: Austria, Bulgaria,
Belarus, Finlanda, Germania, Indonezia, Namibia, Serbia, Ucraina,
Ungaria și, bineînțeles, România.
Împreună cu Alina și Viorel, mergem la biroul de informații, unde ni
se comunică programul zilei respective. Doi ghizi ne iau în primire,
sunt doi tineri foarte dăguți și amabili, fată și băiat, care ne dau ecu-
soanele de participare la concurs și un pliant cu programul din tim-
pul concursului.
Fetele, curioase din fire, răsfoiesc pliantul și-mi spun, cu oarecare ti-
miditate, că, dintre toate formațiile participante, doar noi și bulgarii
suntem formații de amatori, restul sunt coruri din academii de muzi-
că, colegii de muzică și chiar filarmonici. Caut să-i încurajez, dar inima
era în mine cât un purice și le amintesc îndemnul părintelui Milea „Cu
Dumnezeu înainte!”
Seara s-a făcut prezentarea formațiilor, având drapelul și o piesă repre-
zentivă țării respective, apoi, corul Filarmonicii din localitate a dat un
concert în imensa sală în care se desfășura concursul. Formația respec-
tivă nu m-a impresionat în mod deosebit. Mă așteptam la mai mult!

Ziua a IV-a, vineri, 9 iulie 2010

Avem o cazare undeva în afara orașului, cam la 15 km., condițiile sunt
excelente, ca la un hotel de trei stele, nu zici că este cămin studențesc.
Micul dejun îl servim tot aici, la Academia de Științe Agricole, masa 95
este foarte bună, personalul de serviciu drăguț și amabil.
Împrejurul complexului studențesc, o minunată oază de verdeață,
ronduri de flori, pomi fructiferi, unii orientați pe zidul exterior al unei
clădiri, lipiți de perete, care lăsau o impresie deosebită, mici lacuri
în care se jucau pești multicolori, băncuțe și mese cioplite din pia-
tră, la care, în fiecare dimineață, Cati, Nina, Lucica, Mariana, Alina,
Aurora și, printre ele, Ion, își sorbeau cafeaua și adulmecau nicotina
din țigările spurcate.
Era o plăcere să privești această așezare minunată la poalele muntelui
împădurit până la vârf, acompaniat discret de clinchetul izvorului care
șerpuia prin mijlocul domeniului.
La ora 9:40 facem cunoștință cu sala de concert, mergem apoi la a
doua sală în care vom cânta, facem o scurtă pauză în parcul din jurul
castelului care ne găzduiește la concurs, apoi megem să servim masa
la un restaurant din apropiere. Alin și Marian, șoferii noștri minunați,
sunt mereu cu noi.
După-masă, somn obligatoriu până la ora 16, apoi pregătirea pentru
concursul de la ora 17:30 – secția populară.
Corul „Lyra” este plnificat să intre în scenă în jurul orei 21. Am ascul-
tat cele șapte formații care au cântat înaintea noastră, impresiile lă-
sate sunt bune, apoi vine rândul nostru să intrăm în scenă. Citesc pe
fețele coriștilor o oarecare crispare, caut să-i scot din această stare,
dar intervenția mea teatrală nu dă roade.
Speram ca la această secție să obținem cel mai bun punctaj, dar n-a
fost să fie așa. La prima piesă, „Lino, Leano – De doi” de Nicolae Ursu,
s-a intrat cu teamă, fără acea dezinvoltură și transmitere pe care o
are de obicei „Lyra”. La cea de-a doua piesă, „Suita corală din Oaș”
de Dariu Pop, unul dintre tinerii seminariști de la bas, a atacat cu o
fracțiune de secundă mai înainte și sub ton. Un fior de căldură mi-a
fulgerat tot corpul și mi-am dat seama că aici am pierdut.
Ajunși acasă, seara, la un pahar de vin, pe terasa din fața căminului, le-
am explicat coriștilor cele petrecute și la următoarele două confrun-
tări, „cu Dumnezeu înainte!
Suntem în ziua a cincea de la plecarea din Buzău, 10 iulie 2010. Este
ziua de care ne temem cel mai mult.
Astăzi trebuie să cântăm repertoriul obligatoriu, printre care este și
piesa atonală „Four Lovers and a Streetcar” cu formule ritmico-me-
lodice înfiorător de dificile, pe tot parcursul celor unsprezece pagini.
Teama venea încă de când am plecat din Buzău, pentru că îmi lipsesc
oamenii de bază, în special de la bas. Din fericire, am reușit să ducem
piesa până la capăt, la sfârșit, toți răsuflând ușurați!!! A fost o deco-
nectare și, în același timp, o speranță ca, în ultima zi de concurs, să
lăsăm o impresie bună.
Vine și acestă zi, când vom interpreta „Ziua ninge” de Gheorghe Dima,
îndrăznesc să spun, un madrigal românesc de mare sensibilitate și tră-
ire, „Heruvic” de Gavriil Musicescu și „Chindia” de Alexandru Pașcanu.
96

Aceste trei piese sunt variate ca stil, cer interpretare diferită, o susținere
pe tot parcursul cântecului și, mai ales, o nuanțare specifică fiecăreia.
Ieșiți din stresul nenorocit din prima zi de concurs, de data aceas-
ta Corul „Lyra” a fost corul cunoscut de mine, cu forța lăuntrică de
a mobiliza auditoriul prin jovialitatea-i caracteristică, prin acuratețea
intonației, frazării și dicției perfecte și, mai ales, prin trăirea și redarea
mesajului artistic. De la prima piesă, coriștii citesc pe fața mea bucu-
ria reușitei, iar din partea lor dorința de a demonstra că ceea ce s-a
întâmplat în prima zi a fost o întâmplare.
Urma ca seara, târziu, după terminarea concursului, să primim clasifi-
carea formațiilor, dar majoritatea coriștilor doresc să meargă în oraș la
plimbare. Spun că nu avem curiozitatea să aflăm rezultatul deliberării
pretențiosului juriu. Rodica spune „Să fie sănătoși!”. Important este că
cineva din sală a strigat „Bravo!”. În rest, Dumnezeu cu voia lui!…
Eu am rămas cu Leon până la final și ne-am bucurat când juriul a afir-
mat că-n ultima prezentare, Corul „Lyra” din România, a demonstrat
că este o formație valoroasă. Locul 6 ocupat în această competiție,
alături de formații profesioniste, este lăudabil.

Ziua a VI-a, duminică, 11 iulie 2010

După masa de dimineață, facem o scurtă plimbare prin grădina
facultății. Admirăm nuferii albi, florile exotice, fântânile arteziene, so-
lariile cu roșii, castraveți și alte legume, toate ecologice.
De aici, mergem într-o localitate apropiată, unde vom cânta două pie-
se, „Măruț roșu” de Mircea Neagu și „Mărăcinul” de Ion Dumitrescu.
Fiecare cor participant în concurs va cânta două piese.
Servim hrana rece primită la pachet, apoi facem o plimbare cu
vaporașul pe lacul Millstater.
În cele două ore de croazieră, am văzut pe malul lacului niște case
de odihnă minunate, fără garduri între ele, înconjurate de flori și
 97

animăluțe de companie, printre care și o barză care ciugulea împreu-

nă cu niște rățuște, găinuși pitice, iepuri și alte lighioane!
Soarele, care dogorea puternic de data aceasta, ne invită la pla-
jă și la un pahar cu vin alb ținut la rece. Fata care servea mi-l adu-
ce rapid și, pentru imortalizarea momentului, Cristi Barbu îmi face o
poză de milioane.
Seara are loc festivitatea de premiere, ne îmbrăcăm toți cât mai ele-
gant și așteptăm toți verdictul. Indonezia primește Locul I, dar, după
părerea mea, cei mai buni au fost ungurii.
În finalul ceremoniei, un membru din staful organizatoric, a făcut o
glumă proastă, care ne-a afectat: „Ceaușescu, ha, ha, ha,…”. Am cerut
explicații și ghizii ne-au spus că a fost o glumă adresată cu mulți ani în
urmă, unui cor din România care n-a putut ajunge la concurs, din ca-
uza respingerii de pe drumurile lor a unui autobuz depășit tehnic. Cel
mai afectat era Leon și pe bună dreptate. Nu se fac asemenea glume,
în prezența a mii de oameni și-ntr-o asemenea conjunctură.
O a doua gafă a fost când am ajuns la restaurantul unde trebuia să
servim masa și, după aproape o oră de așteptat, ni se spune că trebuie
să mergem la un restaurant mexican din apropiere. Ne-am deplasat la
acest local, unde am petrecut foarte bine.
La 11:30, părăsim restaurantul și mergem spre primitorul nostru că-
min. Deși este foarte târziu, mai stăm puțin la taifas, în adierea zefiru-
lui din minuata grădină îngrijită cu atâta dragoste de studenți.

Ziua a VII-a, luni, 12 iulie 2010

Dimineața, doamnele de la bucătărie ne-au pregătit o masă bogată,
cu multe feluri de preparate și hrană rece la pachet.
La plecare, am invitat tot personalul cantinei și le-am cântat câteva
piese, încheind cu „Mulți ani trăiască!”. Ca amintire, le-am lăsat al-
bume cu imagini din Buzău. Au rămas impresionați de gestul nostru.
98

Numai Viorel bombănea… de ce am dat albumele unor bucătărese.

Firește că glumea…
Ca de obicei, Mia, Rodica, Gina, Doinița, Cati, Nina și încă cele neenu-
merate, întârzie să vină la timp la autocar pentru a pleca.
Cu chiu cu vai, reușim să fim toți în mașină, în uralele băieților care nu
conteneau strigând: „Rușinică, rușinică’’… Mia a sărit ca arsă… „De ce
mă certați numai pe mine?”
Ajungem la Graz și ne cazăm la același hotel.
O rog pe domnișoara de la recepție să-mi dea aceeași cameră, pentru
că, rândul trecut, mi-am uitat o pereche de blugi. Râzând, domnișoara
îmi dă blugii și, în plus, o cămașă. Îi spun că nu sunt sigur dacă este
a mea, dar insistă să o iau, ca să scape de obligația de a-i justi-
fica proveniența.
Mi-a respectat dorința de a primi aceeași cameră și, după ce îmi aran-
jez bagajele, am mers în parcul de lângă hotel, unde am admirat
curățenia, arborii, locurile de joacă pentru copii, lacul pe care jubilau
rațe, gâște, lebede și pești care săreau din când în când desupra apei,
spre dispererea pescarilor amatori, care nu reușau să prindă nimic.
În timp ce stăteam întins pe iarbă, simțind dogoarea pământului și
privind imensitatea cerului la apariția primului luceafăr, un băiețel
de vreo doi anișori, vine la mine râzând și-a-nceput să-mi vorbească,
să-mi explice ceva, m-a luat de mână să mă ducă, probabil, la locul
de care se amuza, dar, când i-am vorbit în altă limbă, a rămas puțin
contrariat. Se uita când la mine, când la mama lui, cerând parcă o
explicație. Râzând, doamna vorbește cu el foarte apropiat, explicân-
du-i, probabil, că nu vorbim aceeași limbă. Ne-am despărțit, totuși, ca
doi prieteni, salutându-ne zâmbind!!!
Întors la hotel, care era, practic, peste stradă, Corul „Lyra” se distra de
toată frumusețea pe terasa din fața piscinei. M-am bucurat când i-am
văzut și-am intrat și eu în această atmosferă plăcută. Vinul păstrat de
Anișoara până acum, a picat de minune în această seară.
Suntem pe data de 13 iulie 2010, ziua a VIII-a, din turneul corului 99
„Lyra” în Austria.
Dimineața am dormit mai mult, până la ora 9, am făcut un duș, apoi
mi-am strâns toate bagajele, să nu-mi mai uit ceva în cameră.
Am servit micul dejun și de data aceasta foarte bogat, apoi am mers
la un magazin din apropiere, pentru a cumpăra dulciuri nepoților.
Magazinul „Billa” era plin de cumpărători români-liriști. Eu, care sunt
cam nepriceput în a face cumpărături, am avut-o lângă mine pe
Doinița, care mi-a recomandat cele mai bune produse.
Părăsim hotelul „Academia” din Graz la ora 12:30, scurtăm drumul
spre Ungaria cu aproape 200 km., luând-o pe malul lacului Balaton.
Vremea este foarte frumoasă, traseul la fel, în țară ajungem la ora 1, ne
cazăm la același hotel „George’s”, din Arad.
Dimineața, când ne pregăteam de plecare spre Buzău, la radio se
transmitea decesul cântăreței Mădălina Manole. Afost o sinucide-
re chiar de ziua ei. Toți am primit vestea cu tristețe și cu multe sem-
ne de întrebare.
Suntem în ultima zi din această deplasare în Austria, mier-
curi, 14 iulie 2010.
Oprim la popasul „Fântânița Haiducului” unde servim masa, apoi ple-
carea spre Brașov, de aici varianta Valea Buzăului.
După ploaia de ieri, totul este proaspăt, din pământ încă mai ies aburi,
care împrăștie în văzduh un miros de pâine caldă.
Ajungem la Sita, unde Buzăul curge atât de liniștit, încât ai impresia că
stă pe loc. Puțin mai jos, o cireadă imensă ne invită să oprim, pentru a
face loc frumoaselor tărcate.
La ora 23:30, ajungem în Buzău și parcă ceva este schimbat față de
alte deplasări. Ceva ne apasă. Acest ceva plutește în neant și își cere
o explicație!?…
100

Musica Sacra a
Roma
2 – 8 iulie 2011

Impresia deosebită pe care ne-au lăsat-o italienii la Festivalul

Internațional de Cânt Coral de la Montecatini, ne-au făcut să revenim
în frumoasa Italie, de data aceasta la Roma.
Toți suntem dornici de a vedea această istorică cetate, glorioasă de-a
lungul timpului.
Ne informăm de condițiile participării la concurs, de repertoriul pe
care trebuie să-l pregătim, discutăm cu domnul Pietrăreanu Viorel,
directorul Casei de Cultură care ne patronează, dânsul este de acord,
mergem, în cele din urmă, la forurile superioare, Primăria Municipiului
Buzău, unde găsim susținerea totală din partea domnului primar
Boșcodeală, în privința finanțării.
Așa se face că joi, 3 iulie 2011, suntem din nou în fața hotelului
„Pietroasa”, unde Alin și Marian (cei doi șoferi) sunt prezenți, pentru a
ne duce la Roma.
Plecăm din Buzău la ora 7, ajunge în Arad pe înserate, ne cazăm la hote-
lul „nostru”, la ieșirea din oraș, ne plimbăm puțin prin centrul orașului,
apoi mergem la culcare. Și de data aceasta Biblia era pe noptieră.
Dimineața, vineri, 1 iulie 2011, ora 7, plecăm spre Slovenia. Mariana
Țicleanu este rugată să ne prezinte această țară.
Suntem impresionați de tot ce auzim și de tot ce vedem, de relief, de
șoselele care sunt întreținute foarte bine, de gospodăriile care seamă-
nă leit cu cele din Austria sau Elveția, să nu mai vorbim de condițiile
de cazare și de masă întâlnite la hotelul din Lipița. Un complex hoteli-
er extraordinar, aflat pe un deal înconjurat de copaci, cu multe poieni
unde erau terenuri de golf, tenis de câmp, volei și alte sporturi, iar la
circa 200 de metri era herghelia cu vestita rasă lipițană.
Dimineața, plecăm din acest hotel „Stațiune” cu amintiri foarte plăcu-
te. Parcă văd și acum superbii cai, majoritatea de culoare deschisă, cu
coama stufoasă și coada până-n pământ, care alergau cu nările larg
deschise în vânt.
Pe tot parcursul drumului, Mariana ne dă informații prețioase des- 101
pre acestă țară.
Sâmbătă, 02 iulie 2011, trebuie să ajungem la Roma, pentru că, la ora
18:30, este întâlnirea cu toate formațiile corale, cu juriul și organizato-
rii concursului, la Biserica „San Crisogono”.
Duminică, 3 iulie 2011, între orele 13–18, asistăm la concursul celor
din categoriile C3-C1-G-GS. Sunt formații profesioniste, dar nu s-au
ridicat la nivelul așteptărilor.
De la ora 18, corurile participante sunt împărțite în două pentru a da
concerte pentru public în bisericile „Madona dell-Orto” și la ora 20, la
bisericile „San Francesco a Ripa și „ San Crisogono”. Fiecare formație
are la dispoziție 10–11 minute.
Noi am cântat „Lăudați pre Domnul” de Gheorghe Danga, „Requiem
aeternam” de Niccolo Iomelli și „Stihira a II-a” de Nicolae Lungu.
Luni, 4 iulie 2011, ne întâlnim cu ghidul grupului nostru, care ne con-
duce la biserica în care vom cânta pentru concurs. Avem la dispoziție
10 minute pentru a face aranjamentul scenic, pentru intrarea și pen-
tru ieșirea din scenă și pentru o probă de sunet.
La ora 11, biserica „San Crisogono” își deschide porțile pentru con-
cursul corurilor din categoria SO. Corul „Lyra” intră în scenă al trei-
lea. Formațiile sunt anunțate că trebuie să respecte ora intrării în
scenă, timpul acordat desfășurării repertoriului și costumația adec-
vată concursului.
La ora 16, ne întâlnim la hotel cu ghidul nostru, care ne spune că avem
la dispoziție biserica „San Francesco a Ripa”, pentru a face o repetiție
de 15 minute, începând cu ora 19.
La ora 20, începe concursul. Noi suntem al doilea cor care intră în con-
curs. La această secțiune cântăm „Rugăciune” de Constantin Drăgușin,
„Oratoriu” de Gheorghe Mandicevschi, „Cămara Ta, Mântuitorul meu”
de Nicolae Lungu, „Ige Heruvimi” de Dimitri Bortnianski și „Alleluia”
de Georg Friedrich Handel.
Marți, 5 iulie 2011, este ziua în care toți dirijorii ne întâlnim la ora 10 în
biserica „San Crisogono”, pentru a discuta despre mișcarea corală pe
plan european, despre creația corală religioasă actuală și despre or-
ganizarea și sprijinul, din partea autorităților locale, a mișcării corale,
în general, și a mișcării corale religioase, în special.
Personal, am arătat că în România, după Revoluția din Decembrie
1989, activitatea corală religioasă a luat o amploare deosebită,
formațiile corale având la dispoziție un bogat repertoriu autohton cla-
sic, romantic sau contemporan de certă valoare artistică.
Perioadele când concertele corale religioase sunt cele mai dese
sunt de Sărbătorea Nașterii Domnului, când specific românilor este
Colindul și de Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Cristos,
Sărbătoarea Sfintelor Paști.
Un lucru deosebit de important este faptul că-n foarte multe biserici
s-au înființat coruri, care dau răspunsurile la slujba Sfintei Liturghii, iar
102 acolo unde nu sunt coruri, întâlnim cântarea omofonă, la care partici-
pă toți credincioșii prezenți la slujbă.
Cei prezenți au apreciat intervenția mea, spunând că ar fi foarte bine
dacă peste tot ar fi acest interes.
La ora 11, se alătură discuției noastre și membrii juriului, care aprecia-
ză evoluția tuturor formațiilor, dând unele indicații în privința alegerii
repertoriilor pentru viitoarele confruntări și în privința urmăririi cu mai
multă atenție a echilibrului armonic.
La ora 16 este ceremonia de acordare a premiilor și închiderea fes-
tivalului. Corul „Lyra” a primit Locul III, la acest prestigios Concurs
Internațional, „Musica Sacra a Roma 2011”.
Programul concursului n-a fost aglomerat, timpul rămas la dispoziția
noastră l-am folosit pentru vizitarea obiectivelor turistice din
„Cetatea Eternă”.
Roma va rămâne în istoria omenirii, poate, cea mai bogată capitală
în evenimente, influențând cel mai mult viața modernă nu numai în
Imperiul Roman, ci în toate teritoriile ocupate.

Roma – Scurt istoric

Fondarea Romei datează din primele zile ale civilizației. Roma este
atât de veche, încât, în zilele noastre, este cunoscută sub numele
de „Cetatea Eternă”. Romanii cred ca orașul lor a fost fondat în anul
735 î.Ch. Istoricii moderni, totuși, cred că anul în care a luat ființă
Roma este 625 î.Ch.
Dintre toate civilizațiile antice ale Europei, Imperiul Roman a influențat
cel mai mult viața modernă în feluri pe care abia în prezent începem
să le percepem în adevărata lor profunzime. Roma a crescut dintr-o
adunătura de colibe pe malul raului Tibru, într-o citadelă cu peste un
milion de locuitori, de unde Imperatorul conducea un imperiu format
din aproape 60 de milioane de oameni, cam un sfert din populația în-
trgului glob în acele vremuri. Romanii dețin și un adevărat record mili-
tar – ei au avut cea mai puternică forță militară timp de 500 de ani din
cei 800 ai existenței imperiului. În vreme ce adevarătul Imperiu Roman
a existat din secolul III î.Ch. până în anul 476 d.Ch., jumatătea sa esti-
că a supraviețuit sub numele de Imperiul Bizantin până în 1435 d.Ch.
când a fost răpus de turci. Astfel se poate spune ca odiseea Romană
s-a întins pe durata a 2000 de ani.

Forumul Roman este un alt punct istoric important și simbolic pe ca-

re-l puteți vizita în timpul unei călătorii în centrul Romei.
Există o zona mare, acoperită cu ruine din viața socială și economică
a Romei imperiale. Din fericire, cele mai multe dintre aceste vestigii
au fost bine conservate în cursul secolelor și puteți simți încă spiritul
vieții publice din Roma antică. Cele mai multe dintre ruine includ co-
loane, arcade și pereți ale templelor maiestuoase din epoca apusă.
Unele dintre clădirile cele mai distinctive în cadrul Forumului Roman
sunt Arcul lui Septimius Severus (203 d.Hr.), Arcul lui Titus (81 d.Hr.),
Rostra (400 d. Hr.), Templul lui Antoniu și Faustina (141 d.Hr.), precum 103
și alte bazilici, temple și clădiri.

Vaticanul – Un obiectiv turistic important, cea mai mica țară din lume,
Orașul Vatican ocupă o suprafață de 0.44 km pătrați și serveste drept
centru spiritual pentru milioane de credincioși romano-catolici din în-
treaga lume. Orașul Stat, așa cum este deseori numit, Vaticanul este
reședința pentru aproximativ 800 de locuitori, însă niciunul dintre ei
nu sunt permanenți. Populația acestei zone micuțe din jurul Basilicii
San Pietro, este compusă din preoți, călugări, gardieni, demnitari
de rang înalt și, bineînțeles, tot aici se gasește și cel mai de seamă
locuitor, Papa.
Cu un trecut ce datează cu mult înaintea orașului în sine, dealul Palatin
ocupa un rol important în istoria Romei. Acesta este cel mai important
dintre cele șapte coline ale Cetății Eterne. Situat între obiective turistice
ca Circus Maximus, Coloseum și Forumul Roman, dovezile săpăturilor
arheologice demonstrează că dealul era locuit încă din secolul 10 î.Ch.
Dealul are o legătură stânsă cu mitologia romană. Se crede că pe dealul
Palatin, gemenii Romulus și Remus au fost găsiți de lupoaica salvatoare.

Circus Maximus era cel mai mare stadion din Roma antică și putea
găzdui 250.000 de oameni în acelasi timp, cifra ce reprezenta un sfert
din populația Romei din acele timpuri. Întrecerile între carele de lup-
tă erau una dintre cele mai populare modalități de divertisment ale
cetățenilor romani. Se spune că până și Romulus, primul dintre cei
șapte regi ai Romei, obișnuia să organizeze întreceri între care de lup-
ta. Circus Maximus are o istorie ce se întinde până în secolul al VI-lea

Piazza Navona este una dintre cele mai celebre și poate cea mai frumoa-
să dintre numeroasele piețe din Roma. Piazza Navona are nu mai puțin
de trei fântâni absolut superbe, o alta atracție de aici fiind biserica în
stil baroc, Sant’Agnese in Agone. Piața a fost construită pe fostul stadi-
on al lui Domitian, construit de acest împărat în anul 86 d.C. Stadionul,
care avea o arenă mai mare decât cea de la Coloseum, era folosit pen-
tru festivități și întreceri sportive. Faptul că piața Navona a fost con-
struită pe locul fostului stadion explică și forma ovală a acestei piețe…

Parcul Villa Borghese este cel mai mare parc public din Roma și locul
care găzduiește o serie întreagă de muzee foarte importante și inte-
resante, ce atrag un număr mare de turiști și localnici. Parcul în sine
este o modalitate de relaxare și de petrecere a câtorva ore în aer liber,
înconjurați de verdeața sau de vizitare a unor muzee importante cum
ar fi Galleria Borghese sau Galeria de Artă Contemporană. Parcul Villa
Borghese este un loc foarte plăcut decorat cu statui și fântâni. Aici
există chiar și un lac artificial și temple…
104

Festival Coral
Internațional, Paris
30 august – 3 septembrie 2012

Visul oricărui dirijor de cor și a membrilor unui cor este de a parti-

cipa la cât mai multe festivaluri corale organizate la nivel național
și internațional.
Corul „Lyra” a avut acest noroc de a participa la multe aseme-
nea activități din țară și din afara țării, mai ales după Revoluția din
Decembrie 1989, când relațiile culturale dintre țări au devenit mult
mai accesibile.
Așa se face, că după multele deplasări de care am amintit în lu-
crarea de față, în anul 2012 am putut participa la „Festivalul Coral
Internațional din Paris”.
După ce CD-ul cu repertoriul corului cerut de organizatorii festivalu-
lui a fost acceptat, a rămas să ne rezolvăm problema pecuniară și, ca
de fiecare dată, primarul Municipiului Buzău, Constantin Boșcodeală,
ne creează posibilitatea de a participa la acest important eve-
niment cultural.
Pregătirile fiind finalizate, Luni, 28 august 2012, ora 6, suntem prezenți
în autocarul condus de prietenii noștri, Alin și Marian.
Surpriză deosebit de plăcută și de data aceasta, Părintele Milea ne
aștepta de la ora 5, pentru a ne Binecuvânta plecarea. Sfinția sa ne în-
tâmpină cu-n cuvânt de alinare: „E o mare bucurie pentru mine, să pot
binecuvânta acest pelerinaj”. Zicem cu toții „Tatăl nostru”, apoi ne dă
„Pâinea vieții-cuvânt de învățătură”, fiindcă e cea care nu se strică ni-
ciodată și veți avea nevoie la acest drum lung. Îi mulțumim părintelui
și-i mărturisim că aceste binecuvântări ne-au ferit tot timpul de rele.
La ora 6:15, oprim la benzinărie pentru alimentare, iar Viorel
Pietrăreanu ne dă un cadou din partea lui Marius, director la C.E.C., un
tricou cu însemnele României. Alina Rânciog ne atenționează să nu le
punem pe noi decât în țară!
Valea Buzăului, prin farmecul ei, ne creează bună dispoziție, în zona
Covasna oamenii strâng de prin grădini roadele unei veri foarte sece-
 105

toase, ne apropim de Brașov sub amenințarea unui nor negru gata

să-și verse răutatea peste noi, spre Orăștie cerul se mai limpezește.
Facem o pauză de o oră pentru masă și pentru eventuale cumpărături
și, după ce intrăm în autocar, norii și-au dat drumul puhoaielor de apă.
După o vară atât de secetoasă, această ploaie este mană cerească.
Ne continuăm drumul tot pe ploaie și mergem vertiginos, pentru că,
până la Budapesta, mai avem 350 km.
Oprim la Arad, unde Viorel își poate rezolva o problemă stomatologi-
că. Întârziem cam 2 ore și jumătate.
Afară nu mai plouă, așa că avem destul timp pentru a cunoaște zona și
a ne bucura de căldura soarelui care cu greu a reușit să biruiască norii.
La Nădlac, vedem cum crestele copacilor și-au înmuiat coamele în
poleiala sângerie a mărețului astru.
În apropiere de vamă, un șir lung de TIR-uri, fac imposibilă parcurgerea
drumului mai repede, așa că, până la hotelul nostru din Budapesta,
cunoscutul nostru hotel „Formula 1”, mai avem de așteptat. În jurul
orei 2, reușim să ne cazăm, urmând ca mâine în jurul orei 9:30, după
micul dejun, să ne continuăm drumul.
Cazarea următoare va fi în Germania, dar, până acolo, mai
avem 800 de km.
La 12:50, intrăm în Austria, în autocar domnește voia bună, admirăm
panorama Vienei, parcul „Prater”, catedrala „Sf. Ștefan”, Biserica rusă,
statuia lui Strauss, hotel „Imperial” unde sunt cazați președinții de sta-
te, Opera, Parlamentul, Teatrul Național, Primăria și, pentru a vizita
Palatul Schonbrunn și împrejurimile, avem la dispoziție o oră. Deși am
mai vizitat acest palat, de fiecare dată descoperi alte și alte minuni.
Pe tot parcursul drumului prin Austria, totul este verde și proas-
păt. Câmpurile, pădurile, pajiștile, animalele, toate sunt vesele,
până și oamenii!
Între orele 18–19, într-o parcare foarte verde și reconfortantă, servim
masa, apoi ne îndreptăm spre Salzburg.
106

La ora 21, am ajuns la Augsburg și-am dormit la hotelul „Ibis”, în

condiții foarte bune.

Ziua a III-a, miercuri, 29 august 2012

Servim micul dejun, apoi, la ora 9:40, pornim spre Metz.
Autostrada este foarte bine întreținută, la care, în foarte scurt timp, se
vor adăuga încă patru benzi pe ambele direcții.
După kilometri buni de mers, facem o pauză de o jumătate de oră,
ne întindem pe iarba proaspătă, admirăm curățenia și ordinea,
întreținerea florilor din parcare și toată natura înconjurătoare. E minu-
nat ce pot realiza acești oameni.
Traversăm Rinul, apoi, în jurul orei 14:20, intrăm în Franța, Regiunea
Alsacia. Șoferii ne fac o supriză, ducându-ne la Strasbourg, pentru a
vedea Consiliul Europei.
Din mers, vedem Casa Europeană a Tineretului, Consiliul Europei,
Palatul Drepturilor Omului.
În parcarea Carrefour-ului, am servit masa, apoi, în autocar, i-am cân-
tat „Mulți ani trăiască!” lui Ion Ene, pentru că astăzi, 29 august, este
Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Ne-a servit cu bomboane.
Intrăm în Metz la ora 18:30. Ne cazăm la hotel „Ibis”, un lanț hotelier
enorm, mâncăm ceva, apoi, în grupuri mai mici, vizităm orașul. Am
rămas impresionat de arhitectura acestui oraș.

Ziua a IV-a, Joi, 30 august 2012

Servim micul dejun, apoi, direcția Paris.
Facem turul orașului Metz, revedem celebra catedrală, râul care stră-
bate metropola în care lebedele își caută hrană printre nuferii albi,
parcurile cu numeroase fântâni arteziene și statuile întâlnite la tot pa-
sul. Ne apropiem de Paris.
Este ora 13:40, suntem impresionați de intrarea în Paris.
 107

Sunt foarte multe benzi de circulație, o forfotă de autovehicole supra-

vegheate ingenios de camere de luat vederi, de poliția rutieră prezen-
tă peste tot, în special pe motociclete, dar și de sus, din elicoptere.
Soferii ne explică aceste sisteme de supraveghere și seriozitatea con-
ducătorilor auto, în respectarea cu sfințenie a normelor rutiere.
Facem turul orașului, începând cu suburbiile Iury-Seine, traversăm
Sena, trecem pe lângă vestita catedrală „Notre Dame”, Primăria
orașului, Universitatea Sorbona, Panteonul, Cartierul Latin, Grădinile
Luxemburg, Palatul Luxemburg unde activează Senatul Franței, Turnul
Monparnase, Champs Elissee, muzeele de artă Luvru și Verssailles, pe
care le-am vizitat, Turnul Eiffel, Trocadero, Arcul de Triumf, Place de la
Concord, Grădinile Tuileries, Opera, Place de la Republique.
Căutăm hotelul „Porte de Vincenne” – 75020 Paris, care face parte tot
din familia „IBIS”.
După repartizarea camerelor, le-am comunicat coriștilor programul
pentru ziua respectivă, recomandându-le să se odihnească astăzi mai
mult, pentru că mâine avem concertul important. Am fixat repetiție la
ora 20, apoi odihnă, fără ieșire în oraș.
Unii au cerut să vadă măcar zona unde suntem cazați, am acceptat,
dar unii nu s-au mulțumit numai cu atât, depășind cu mult limita
orei de culcare…

Ziua a V-a, vineri, 31 august 2012

La ora 8, servim micul dejun, iar între orele 11:30–12:00, repetiție la
Biserica Americană, pentru concertul de la ora 17:00, când va trebui
să cântăm 30 de minute, aproximativ 10 piese.
În timpul liber, până la ora 15, am vizitat Grădinile Tuilleries, care sunt
în fața Luvrului. Întorși la hotel, ne odihnim, apoi ne pregătim costu-
mele pentru concertul de la ora 17:00. Noi suntem a cincea formație
care intră în scenă, dar asistăm și la cele care intră înaintea noastră.
Corul nostru a cântat foarte bine.
108 Varietatea repertoriului, costumația, dezinvoltura coriștilor, realizarea
nuanțelor și tot ce înseamnă reușită, au fost atinse în seara acesta.
Publicul a aplaudat prelung evoluția corului „Lyra”.
Am deschis programul cu „Tatăl nostru” de Ștefan Stănescu, apoi am
introdus din prelucrările folclorice românești:
◾◾ „Lino, Leano – de doi” de Nicolae Ursu.
◾◾ „Măruț roșu” de Mircea Neagu.
◾◾ „Mărăcinul” de Ion Dumitrescu.
Am continuat programul cu piese din repertoriul universal.
◾◾ „La nuit des roses” de Max Waeber.
◾◾ „Simi Jadech” de Pat Shaw.
◾◾ „Les Champs Elysees”, aranjament coral de Mike
Wish-Mike Delghan.
◾◾ „Canzoneta napolitana” de P.I.Ceaikovski.
◾◾ „La bamba” de Ramon Noble.
◾◾ „Chindia” de Alexandru Pașcanu.
Printre corurile prezente în sală, în timp ce am cântat noi, a fost și o
formație de voci egale fete, care ne-a spus că noi am cântat foarte
bine. A doua zi, când s-a continuat festivalul, am ascultat și eu „Carmia
Dacica” din România, care a lăsat o impresie frumoasă.
După reușita din această seară, meritam o plimbare pe bulevardele
Parisului și, de ce nu, o bere la Moulin Rouge.
Mulți au rămas în oraș până târziu, alții nu mai știau cum să ajungă
acasă, cerându-i ajutor lui Cristi Barbu, cel mai documentat în privința
obiectivelor turistice și a mijloacelor de transport în comun, până la
hotelul unde eram cazați.
Întorși la hotel, am mai răscolit prin merinde și, slavă Domnului, ne-
au salvat conservele rămase de când am fost în Portugalia. Vin avem
berechet, așa că, trai pe noi, neneacă!

Ziua a VI-a, sâmbătă, 1 septembrie 2012 – Zi de coșmar

Zi înfiorător de grea, prin vestea telefonică primită dis-de-dimineață
de la Marius Lopățică. Fără niciun ocoliș, îmi spune sec, „…a murit
Cristi Barbu”. Am rămas perplex…
Ajuns la camera lui Cristi, trupul acestuia era în mijlocul holului, în-
conjurat de medici, care mai sperau într-o șansă de viață.
Toate încercările de resuscitare n-au putut rezolva nimic. Cristi murise
în baie de câteva ore. Fetița lui, Irina, privea înmărmurită la această
scenă macabră. Fără să pot scoate măcar o vorbă, am luat-o de mână
și-am dus-o în cameră la profesoara ei, Rodica Vlad.
Toți eram disperați.
Medicul principal care a constatat decesul, împreună cu cei de la
poliție, pompieri și toți cei veniți la fața locului pentru elucidarea
acestei nenorociri, după întocmirea tuturor formalităților, au decis să
fie dus la morgă.
Irina, fiica lui, o elevă eminentă, cu premii naționale și internaționale la
vioară, cu rezultate foarte bune la învățătură, a povestit doamnelor din
camera unde a fost dusă de mine, că s-au întors din oraș la ora 23.30, 109
au adormit în jurul orei 1:30 și la ora 2:00 l-a sunat cineva pe Cristi.
Irina a adormit și, la ora 11, când s-a trezit, l-a găsit căzut în baie, deja
mort, cu fața vânătă. Când a căzut, Cristi a blocat ușa de la ieșirea din
cameră și Irina, disperată, striga după ajutor, neputând deschide ușa.
Anunțată, recepționera a chemat de urgență ambulanța, pompierii și
poliția. Pompierii au coborât pe frânghii de la etajul superior, au intrat
în cameră pe geam, au deblocat ușa, l-au scos pe hol, dar era mort.
Irina a cerut să stea cu Rodica tot timpul, să doarmă cu ea, să meargă
împreună la comisariat să dea declarații, în prezența unei interprete,
traducătoare din franceză în română și invers. Comisarul a cerut să
vorbim cu mama Irinei pentru a confirma verbal ca Rodica Vlad să-i fie
tutore până ajungem în țară.
A doua zi, la spectacolul planificat în aer liber, n-am mai cântat re-
pertoriul anunțat pe programe. Cu mare greutate am dat tonul la
„Rugăciune” de C. Drăgușin, dar am stat în fața corului ca o stană de
piatră, fără gestică, fără privire spre cor, doar lacrimile mi le simțeam
cum se preling pe obraji. Aceleași chinuri groaznice le trăia tot grupul.
Mi se rupea sufletul când o vedeam pe Irina și nu mă puteam stăpâni
din plâns. Am întrebat-o pe Rodica de comportarea ei în cameră și
mi-a spus că este neașteptat de bună. Atunci m-am liniștit, m-am dus
la ele în cameră și, culmea, cea care m-a încurajat a fost chiar Irina,
venind cu o convingere absolută despre nemurirea sufletului.
Atunci mi-am dat seama că numai El, Atotțiitorul Dumnezeu, i-a dat
tăria acestei fetițe să poată suporta acest calvar. N-am putut suporta
momentul și-am plecat în camera mea, să-mi vărs totată durerea.
După-masă, am plecat în grup în oraș, am vizitat multe obiective turis-
tice. Mai amuzant a fost fotografierea fetelor la Moulin Rouge, dar lo-
curile care ne-au impresiont foarte mult au fost Notre Dame, Primăria,
Grădinile Luxembourg și toate celelalte minunății pe care numai în
Paris le poți vedea. Păcat că starea sufletească nu ne-a permis să ne
bucurăm cu adevărat de tot ce vedeam.
Întorși din oraș, rupți de oboseală, ne-am strâns toți pe coridor, pen-
tru a mai uita de necazuri. A adus fiecare câte ceva de ronțăit, am mai
găsit și ceva de băut, discutam frumos, fără gălăgie, când vine un gar-
dian și ne roagă să mergem la camere, pentru că era aproape ora 1.
Ziua de 1 septembrie a fost, este și va rămâne o zi neagră în amintirea
Corului „Lyra”.
Toți ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să-l ierte de cele rele, să-i dea
liniște și să-l odihnească pe prietenul nostru Cristi.
Nu-l vom uita niciodată!

Ziua a VII-a, duminică, 2 septembrie 2012

După micul dejun, mergem să vizităm Versailles.
La intrarea în curtea imensă, suntem întâmpinați de emblema: „A to-
utes les glories de France”.
110 Avem la dispoziție patru ore pentru a vizita muzeul și grădinile. La ora
14 trebuie să fim la autocar.
Aici suntem așteptați de negustorii chilipirgii, care căutau să te înșele
cu produsele lor de duzină. Șoferii ne-au avertizat să nu prea intrăm în
vorbă cu ei sau, dacă o facem, să le dăm la jumătate din cât cer.
La ora 14, plecăm spre Luvru. Ajunși la muzeu, suntem bucuroși că se
intră fără plată și ține deschis pînă la ora 22. Exponatele ne uimesc!
Aproape că nu poți gândi cum a putut realiza mâna omului așa ceva!
Ceea ce-am văzut e unic și greu de exprimat prin cuvinte. Imensa clă-
dire a muzeului este plină cu lucrări de artă de mare valoare, începând
din Antichitate până în epoca modernă.
Vom încerca să redăm doar câteva tablouri celebre, din inegalabila
comoară văzută în aceste galerii.

Ziua a VIII-a, luni, 3 septembrie 2012

La ora 10, plecăm din Paris, cu lacrimi în ochi, că nu mai este cu noi
unul dintre cei mai dragi, prietenul, profesionistul și omul de o înaltă
ținută morală și profesională, Cristi Barbu.
În autocar este o atmosferă sinistră.
Nimeni nu vorbește, nimeni nu comentează, toți anticipăm același
moment groaznic, întâlnirea de la Buzău dintre Irina și mama ei…
Starea noastră sufletescă este alimentată de norii negri învolburați ce
se țin scai după noi, spunându-ne, parcă: „Unde-l lăsați?”…
Fetele îmi observă starea sufletească și caută să mă scoată din ea,
rupând tăcerea prin discuții aiurea, prin glume inteligente care
dezamorțesc cât de cât atmosfera aceasta de gheață. Se simte că
joc teatru, dar mă asociez discuțiilor, căutând cu orice preț ieșirea
din această stare.
Ne apropiem de Reims și trebuie să ieșim din această atmosferă apă-
sătoare, mai ales că natura este de partea noastră; a ieșit soarele!…
Parcăm în apropierea celebrei catedrale, în care erau încoronați regii
Franței. Pentru vizitare, avem la dispoziție o oră. Simțeam nevoia să
cântâm în Biserică pentru Cristi, „Rugăciune” și „Tatăl nostru”, dar oa-
menii, furați de peisaj, s-au împrăștiat și n-a mai fost posibil.
Gânditor și cu părere de rău, așteptam în spatele bisericii venirea
coriștilor. Ion Tăbăcaru, un artist desăvârșit, a surprins starea mea su-
fletească, realizând o fotografie de mare sinceritate.
Plecarea a fost depășită cu încă o oră, pentru că unii coriști n-au înțeles
comunicarea făcută la început.
Cazarea următoare o avem la Metz, în același hotel unde am stat când
mergeam spre Paris. După masa de seara, am mers în grup și-am vi-
zitat, până noaptea târziu, orașul. A fost foarte frumos și-am mai ui-
tat din necazuri.
Întorși la hotel, Irina mă invită la camera lor, ca să mâncăm împre-
ună. Ajuns în cameră, Mariana Țicleanu robotea cu aranjarea mesei,
pe când Rodica stătea în vârful patului, visătoare. Văzând că am în
mână două sticle, exclamația de bucurie a izbucnit imediat, știind
 111

că-n sticla mai mică trebuie să fie vișinata grozavă, făcută cu mare
meșteșug de Bibica.
Irina era veselă și avea chef de vorbă, ceea ce m-a bucurat.

Ziua a IX-a, marți, 4 septembrie 2012

Servim micul dejun și pornim spre Munchen, pe o zi însorită.
La ora 10:45, trecem Rinul și suntem bucuroși că am intrat în Germania.
Din când în când, oprim în parcări, pentru cele necesare. Au ăștia niște
grupuri sanitare, că-ți vine să le închiriezi pe viață.
Intrăm în Munchen, oraș în care Mia Agapie și Rodica s-au pierdut de
grup cu ani în urmă. Ne cazăm la „Ibis”, apoi Marian ne face o supriză
plăcută, turul orașului. Am oprit la un Mall pentru cumpărături. Am
admirat multe produse și-am cumpărat puține și acestea cu ghinion.
Seara, din nou, pe terasă, pentru o bere sau un pahar de vin.

Ziua a X-a, miercuri, 5 septembrie 2012

Un mic dejun foarte bogat. Mă bucur că fetele fac pachețele, din care
voi mânca și eu pe drum!
Ne grăbim să ajungem la Budapesta, pentru că în seara aceasta vom
face o croazieră pe Dunăre, cu vasul domnului Ștefan Horvarth.
Suntem întâmpinați chiar de dl. Horvarth, un adevărat amfitrion.
Intrăm pe puntea vasului în acodurile nemuritorului vals „Valurile
Dunării” de Johann Strauss.
Suntem invitatați la mese și ni se oferă bufet rece foarte bogat cu icre
negre, fructe de mare, pește, pui, salate, sosuri, mezeluri fine, apoi,
fetele drăguțe, îmbrăcate în costume populare ungurești, ne invită la
preparate calde gulaș, sărmăluțe și fripturi cu garnituri și creme speci-
fic gastronomiei maghiare.
Dl. Ștefan trece pe la toate mesele pentru a ciocni cu noi un pahar de
palincă, după aceea, pe mese apar sticlele cu vin. Eu am preferat un
vin sec și mi-au adus un „Tokai” pe măsura reclamei.
112 În timp ce vasul clipocea ușor în susul apei, dl. Horvarth ne prezen-
ta edificiile strălucitoare de pe malul Dunării, care, noaptea, impre-
sionau mai mult ochiul și inima. Vorbele măiestrite ale ghidului su-
perprofesionist ne făceau să înțelegem ce însemnă lucrul bine făcut.
Omul sfințește locul!
Toți am rămas impresionați de primirea extrordinară făcută de acest
evreu de naționalitate maghiară și română. Timbrul vocii, mimica,
gestica, vocabularul, prezentarea științifică a locurilor văzute ne-au
încântat pe toți. Nu greșesc dacă spun că această seară a fost cea mai
frumoasă din acest turneu.
La despărțire, i-am mărturisit impresiile pe care ni le-a lăsat și le-am
făcut cadou un scurt program artistic, încheiat cu urarea de mulți ani.
Personalul vasului, în frunte cu dl. Horvart, ne-a aplaudat prelung,
spunându-ne că seara aceasta va fi de neuitat pentru ei.
La ora 23:30 am fost la hotel și, ca să nu stricăm tipicul, am mai zăbovit
puțin la un pahar cu vin.

Ziua a XI-a, joi, 6 septembrie 2012

Impresiile lăsate de Festivalul Internațional de Cânt Coral, Paris 2012,
ne urmăresc la tot pasul. Suntem aproape de țară și evenimentele
trăite în capitala Franței, dau năvală în memoria noastră, de cele mai
multe ori, lumina fiind estompată de umbre.
Plecăm din Budapesta la ora 9:10 și muzica lui Gheorghe Zamfir nu
mai reușește, ca altă dată, să aducă veselie în autocar. Totul este sear-
băd și apăsător. Pusta maghiară, de data aceasta pârjolită puternic de
arșița acestei veri secetoase, este galben – maronie, lipsită de vigoarea
anilor ploioși și de holdele care se legănau greoaie sub rodul bogat.
Fără să ne dăm seama cât de repede s-a scurs timpul, ajungem la
Vama Nădlag. Aceeași atmosferă de plumb este și-n România. La
Orăștie, am oprit la Hanul „Șurianu”, am servit o mâncare caldă foarte
bine gătită, pe Irina am rugat-o să-și comande ce dorește, iar pe fete
le-am întrebat ce le poftește inima să bea.
Plecăm din local la ora 19:30, ceea ce înseamnă că vom ajunge în
Buzău dimineața, în jurul orei 3.
Ajunși în Buzău, în fața hotelului „Pietroasa”, așteptau rudele coriștilor,
printre care și mama Irinei. N-am putut rezista să vorbesc mai mult cu
dânsa, decât să-i transmit condoleanțe.
A doua zi, ne-am întâlnit la Casa de Cultură și-am contribuit cu o mică
sumă, pentru înmormântarea lui Cristi. A mai contribuit Episcopia
și Primăria Municipiului Buzău. La 12 septembrie 2012, trupul
neînsuflețit al lui Cristi Barbu a ajuns în Buzău, urmând ca în următoa-
rea zi, la ora 9, să mergem toți în Comuna Poșta Câlnău, Satul Aliceni,
la înmormântare.
Acesta a fost turneul corului „Lyra” la Paris și ultimul drum în această
lume al regretatului nostru coleg, Cristi Barbu.
Dumnezeu să-l odihnească!
 113

Istanbul, Turcia
29 iulie – 03 august 2013

Același loc de întâlnire, Hotel „Pietroasa”, pentru deplasarea la

Concursul Coral Internațional, Istanbul 2013.
Facem prezența și constatăm că lipsește Mariana Țicleanu.
Cineva spune că nu poate participa la acest concurs, pentru că este bol-
navă. Cu părere de rău, trebuie să plecăm fără această altistă de bază.
Trecem granița. La ora 10 părăsim Vama Russe.
La controlul vamal, de data aceasta am întâlnit un lucrător cumseca-
de, acceptând trecerea minorului Edi, luat sub tutela mea, pentru care
trebuia să am cazierul judiciar de la poliție.
Intrăm în zona deluroasă, Stara Zagora.
Până aici, totul searbăd, fără viață, satele par a fi pustii, multe case pă-
răsite, cu geamurile sparte, străzile murdare, parcă sunt după război.
În zare, munții își înalță crestele spre soare, pădurile încep să apară,
întâlnim case mai arătoase, schimbându-ne, cât de cât, impresia des-
pre această țară.
Intrăm în zona muntoasă, urcăm niște serpentine destul de strânse și
undeva, spre vârful muntelui, oprim o jumătate de oră pentru masă.
Fiind prima zi, masa este bogată, cu fripturi, brânzeturi, ouă moi, plă-
cinte, prăjituri și alte mâncăruri alese. Fănică, Ion Ene, Ion Tăbăcaru,
Edi și o parte dintre fete. Ne-am cinstit cu o țuică, cu un pahar de vin
și o cu vișinată marca „Bica”, apoi, pe cai…
Ajungem într-un oraș mai mare, Kanszanlâk, dar și acesta pare lipsit
de viață. Foarte puțini oameni pe străzi, magazinele fără clienți, par-
curile neîngrijite.
La ora 16:10, ieșim din Bulgaria, intrăm la turci, unde ni se cer
pașapoartele. Se face controlul rapid, fără să ne întrebe de alcool,
cum ne-a speriat Alin, care ne spusese că ne confiscă orice produs
de-al lui Bacus. Ca fraierul, la plecare din Buzău, i-am lăsat d-lui Cucu
mai toate sticlele cu vin.
La ora 16:33, ieșim din vamă, bucuroși că ne-au ținut foarte puțin și
pentru că au fost domni.
114

În Turcia, totul ni se pare mai organizat, mai civilizat.

Dacă pe tot traseul traversării satelor bulgărești nu cred c-am văzut
mai mult de două-trei biserici, în Turcia moscheile strălucesc zvelte
pre soare, fiind obiectivul principal al fiecărei comunități locale, în fie-
care sat am văzut parcuri și locuri de joacă pentru copii, terenuri spor-
tive, lacuri de agrement și alte facilități puse la dispoziția cetățenilor
și, atenție, peste tot flutură drapelul cu semilună.
Agricultura diferă mult față de ce am văzut până aici, deși este o țară
cu precipitații atmosferice reduse în perioada verii, totul este verde,
datorită irigațiilor întâlnite peste tot.
Ne-a impresionat o cultură de bostani, așezată, practic, pe o coas-
tă impracticabilă, unde producția era atât de mare, încât nu puteai
pune pasul, fără să calci pe dovlecii turcești, acei bostani enormi
cu coaja vineție.
Până la Istanbul mai avem 230 de km., timp suficient pentru a fi la
timp la destinație. Trecem pe lângă Edirne, începe să plouă, semn
că vom avea succes la acest concurs. Au mai rămas 54 de km. până
la Istanbul. Din stânga, ne salută marea, iar muzica pusă de Marian
ne revigorează.
La ora 19:02, intrăm în această țară, Istanbul.
Intenționat am zis țară, gândindu-mă la populația acestei capitale, de
aproximativ 18.000.000 de locuitori, cu suburbiile.
Ne gândeam ca în Turcia să-ntâlnim balcanismul cunoscut de noi, dar
nu este așa. Istanbulul este un oraș enorm, plin de verdeață și de flori,
cu bulevarde largi, cu străzi curate și case frumoase, la balcoanele că-
rora steagul național flutură falnic și puternic.
Ne apropiem de hotelul unde ne vom caza.
Este cam la două-trei sute de metri, dar „cadânul” care a venit în în-
tâmpinarea noastră, ne-a băgat pe un labirint de străzi înguste și în-
tortocheate, încât a fost un examen extrem de greu pentru Alin, să
poată ieși din ele!…
Ajunși în fața hotelului, patronul, în loc să ne spună bun venit, îl ia la 115
înjurături pe „cadân”, pentru gafa făcută. La recepție totul este ok.
Alina, ca de obicei, îmi repartizează prima dată mie camera, mă instalez
confortabil în ea, desfac bagajele și simțeam nevoia să mai stau puțin
de vorbă cu cineva. Cum aud vorbind românește pe coridor, îi văd pe
Telu și pe soția sa și-i invit în cameră la mine. Telu vorbește cu atâta
admirație despre noutățile întâlnite în acest oraș, încât comparațiile,
făcute cu realitatea de la noi, mă conving…

Ziua a II-a, marți, 30 iulie 2013

Am servit masa dimineață la ora 8, bufet suedez. Sunt de toate și bune.
La 9:45, ghidul ne invită să facem turul orașului și să vizităm unele din-
tre foarte multele obiective turistice. În mașină, Telu face unele apro-
pouri la adresa mea, care mă flatează…
Mergem la Topkapi.
Palatul Topkapi  (în l.  turcă:  Topkapı Sarayı) a fost comandat de că-
tre  sultanul  Mehmed al II-lea Fatih  în  1459  și terminat în numai 6
ani. Este simbolul și centrul  Imperiului Otoman, localizat între gol-
ful  Cornul de Aur  și  Marea Marmara, cu o vedere superbă asupra
strâmtorii Bosfor.
Palatul este format dintr-un ansamblu de mai multe clădiri mici, cu
curți interioare impresionante și cu 4 zone importante înconjurate
de ziduri înalte. În interior, pot fi văzute: biserica Hagia Eirene, Muze
ulde Arheologie, Haremul Imperial, Turnul Justiției, pavilionul Sfintei
Mantii (care conține rămășițele profetului Muhammad), pavilioane și
grădini, grajduri și trezoreria.
Peste tot, aglomerație mare. Parcă mai mulți vizitatori decât la Roma.
N-am putut intra, pentru că marțea este închis.
Vizităm „Sfânta Sofia”, fosta biserică ortodoxă, ridicată de Împăratul
Constantin cel Mare și mama sa, Elena, care, după ocupația otomană,
este transformată în moschee.
Sfânta Sofia  (din  greacă  de la Αγια Σοφια,  Aghia Sofia, „Sfânta
Înțelepciune”) a fost  catedrala Patriarhiei de Constantinopol,
apoi moschee, astăzi muzeu în Istanbul.
Prima biserică (basilica) de pe acest loc a fost construită de Constantin
cel Mare în anul 325, dar a ars într-un incendiu în anul 404. Reconstruită
de  Teodosiu al II-lea,  în  415, biserica a fost din nou arsă, în tim-
pul Răscoalei Nika din 532. Clădirea și-a primit forma finală în 537, sub
împăratul Iustinian I. Era foarte importantă pentru ortodoxismul tim-
puriu și pentru Imperiul Bizantin, fiind primul exemplu de arhitectu-
ră bizantină. Interiorul său decorat cu mozaice, coloanele de marmu-
ră și acoperișul sunt de o mare importanță artistică. Templul însuși
era atât de bine decorat artistic, încât se crede că Iustinian ar fi zis:
„Νενίκηκά σε Σολομών” (Solomon, te-am depășit!).
116

Moscheia Albastră
A fost construită ca o replică la Biserica „Sfânta Sofia”, în perioada
domniei sultanului Ahmet I. Perioada de lucru, pentru ridicarea im-
presionantului edificiu, a fost de 7 ani, 1609–1616.
Este cea mai mare moschee din Turcia, caracteristic acesteia fiind
cele șase minarete, concurând astfel cu moscheia din Mecca, aceasta
având tot șase minarete. Pentru a-i păstra gloria, moscheii din Mecca
i-au mai construit un minaret.

Ziua a III-a, miercuri, 31 iulie 2013

Program de voie până la ora 13:45, când trebuie să mergem la repetiție
pe scena unde vom cânta.
Pentru a ajunge la scenă, trecem printr-un mall, ajungem într-un
hol foarte mare unde întâlnim mai multe formații, printre care și
un cor din Arad.
La ora fixată, intrăm în scenă, aranjamentul scenic este cunoscut, la
fel intrarea și ieșirea din scenă, rămâne să facem doar o probă acusti-
că. Cele 10 minute acordate ne-au fost suficiente.
Tragerea la sorți, pentru intrarea în scenă la concurs, a făcut să fim
formația care încheie programul. Un avantaj pentru noi, pentru că am
putut urmări celelalte formații.
Pentru acest concurs, avem la dispoziție 20 de minute.
Am pregătit un repertoriu variat, care să atragă juriul, dar mai
ales spectatorii.
◾◾ „Suita corală din Oaș”, soliști Alina Rafira și Cătălin Andrei.
Prelucrare folclorică de Dariu Pop.
◾◾ „Dor-dorule” de Gavriil Musicescu.
◾◾ „Mărăcinul” de Ioan Dumitrescu.
◾◾ „Triptic maramureșan” de Constantin Arvinte.
◾◾ „Tragănă frunză, tragănă”
◾◾ „Trecui dealu’ la Băiuț”
◾◾ „Sârba de la Măgura” 117
◾◾ „Cântec de leagăn”de Nicolae Lungu, solistă Florica Boboc.
◾◾ „Canzonetta napolitana” de Piotr Ilici Ceaikovski
◾◾ „La strânsul fânului” de Bela Bartok
◾◾ „La bamba” de Ramon Noble
◾◾ „Chindia” de Alexandru Pașcanu
Am urmărit, cu atenție, evoluția fiecărei formații și ne-am dat seama
că putem obține un premiu.
Repertoriul nostru era valoros și speram să fie bine realizat în concurs.
Citesc pe fața coriștilor multă încredere și dorința de afirmare. Toți
sunt foarte atenți, cu o ținută scenică exemplară.
De la prima piesă, mi-am dat seama că va fi bine. Sala aplaudă pre-
lung evoluția noastră, iar coriștii îmi spun că juriul este mulțumit. Se
merge într-un crescendo de la piesă la piesă, iar la „Cântec de leagăn”,
solista noastră, Florica Boboc, a fost aplaudată la scenă deschisă.
La ultima piesă, „Chindia”, sala cere bis, dar fiind concurs, nu este
permisă repetarea.
Așteptăm verdictul juriului. Sperăm să fie bine.
Se începe cu mențiunile și, cu emoții, se ajunge la Premiul II, când este
anunțat corul nostru. Bucurie mare pe noi, dar și pe prietenii noștri
din Arad, pentru că Locul I urma să-l primească formația lor.
În scenă erau toate corurile participante, peste care flutura fal-
nic tricolorul românesc. Am trăit momente înălțătoare. Toată sala
ovaționa România.
La cină, suntem întâmpinați de șeful localului cu aplauze, felicitându-
ne pentru premiul obținut. Televiziunea turcă a transmis partea finală
a concursului și, de aici, au aflat gazdele noastre rezultatul.
Cinstim evenimentul cu țuică, vișinată, vin, iar Telu merge pe băutu-
ra lui preferată, berea. Din restaurant, mergem pe terasă, unde con-
tinuăm petrecerea, însoțiți și de patronul localului. Acesta a venit cu
o băutură specific turcească, dar a preferat palinca adusă de mine.
Tipul era simpatic.
Se sparge gașca, mergem la culcare, dar gândul meu cutreieră, hoinar,
prin tot ce-a fost frumos în viață.

Ziua a IV-a, joi, 1 august 2013

După masa de dimineața, am făcut o repetiție în sala de conferințe a
hotelului, pentru că seara avem un spectacol într-un parc, unde parti-
cipau mai multe formații corale.
La ora 12, plecăm pentru a face o plimbare cu vaporul pe Marea
Marmara. Această croazieră a fost organizată pentru corurile partici-
pante la acest concurs. Păcat că vremea n-a ținut cu noi. S-a înnorat, a
și plouat puțin, dar, cu toate acestea, o parte dintre fete au făcut plajă,
în admirația bărbaților prezenți pe ponton.
După masa de seară, am mers la o arenă în aer liber, unde era organi-
zat spectacolul coral. Totul în jur era splendid.
118

Arena este în mijlocul unui parc imens cu arbori uriași, scena este
enormă, cu trepte special făcute pentru coriști, spectatorii au băncuțe
confortabile pe care stau, totul construit sub formă de amfiteatru.
Au cântat multe formații în afara celor din concurs, unele au fost va-
loroase, ne-am și distrat copios de gestica unui dirijor turc, care era
extrem de zelos.
Ne întoarcem la hotel la ora 0:45, mult prea târziu, pentru a mai merge
pe terasă. Cine a vrut era liber. Ziua următoare era planificată pentru
vizitarea obiectivelor turistice.

Ziua a V-a, vineri, 2 august 2013

E ziua în care vizităm Topcapi.
Am plecat cu feribotul la ora 9, am schimbat apoi cu un tramvai și-
ntr-o oră am fost la Topcapi.
Palatul e magnific, nu-mi găsesc alte superlative, calificative, o istorie
dramatică a popoarelor lumii e oglindită în fastul și măreția expona-
telor. Câte dintre ele n-or fi fost luate și de la noi? Fetele se bucurau
de minune când intrau în unele interioare pe care le recunoșteau din
serialul „Suleyman Magnificul.” Ce păcat că n-au văzut camera sulta-
nului, pentru că era în renovare, în schimb, grupuri-grupuri se opreau
în fața balconului de unde sultanul privea spre Marea Marmara, în
momentele sale de tandrețe sau tensionate, n-am văzut toți sabia lui
Ștefan cel Mare.
În cele aproximativ patru ore pe care le-am avut la dispoziție, am vă-
zut extrem de multe lucruri, dar, ca să vizitezi tot palatul, îți trebuie
mult mai mult timp. La ieșire, pentru că mai aveam timp până la ve-
nirea feribotului, m-am întins la umbra copacilor seculari, până când
fetele au mai zăbovit pe la dughenele negustorilor.
Seara am avut ultimul concert. Veniți la hotel, gazdele ne-au invitat
la masa de seară, apoi am urcat toți la terasa de la etajul V, relaxați
și bine dispuși.
Ziua a VI-a, sâmbătă, 03 august 2013 119
Este ultima zi de ședere în Istanbul.
Toți suntem mulțumiți de cazare, de masă, de timpul liber avut la
dispoziție pentru a vizita o mică parte din comorile acestui oraș gigant
și, mai ales, de rezultatul obținut la concurs, în condițiile în care unii
coriști de bază n-au putut fi prezenți.
Servim micul dejun și… „Ale pase tantare”…
Mergeam, tot mergeam de o oră și ceva și tot nu ieșeam din Istanbul.
Peste tot se construia, se făceau pregătiri intense pentru olimpiada
care, se pare, va avea loc în 2016 în Turcia.
La ora 14:30 oprim într-o parcare foarte mare unde avem la dispoziție
restaurante, magazine de toate profilele și tot ce-ți dorea inima. Bani
să ai. De aici am cumpărat și eu halva, halviță, rahat trei patru feluri. O
cutie când am desfăcut-o acasă, era tare cum e cremenea, dar le-am
spus că așa este sortimentul acesta.
Ne-am continuat drumul fără peripeții, am intrat lejer în Bulgaria pe
care am traversat-o în câteva ore și la 1:30 am ajuns în fața hotelului
„Pietroasa”, așteptați de cei dragi…
Marți, 6 august 2013, am stabilit să ne întâlnim la Casa de Cultură,
pentru a ne depăna din amintiri, pentru a da trofeul obținut și pentru
a-i mulțumi lui Viorel pentru sprijinul material acordat.
120

Corul de Cameră
„Lyra” la 40 de ani
1974 – 2014

Era în 1973, într-o zi însorită de mai, când, împreună cu regreta-

tul meu prieten, Dumitrescu Alexandru, pe atunci directorul Casei
de Cultură a Sindicatelor din Buzău, am gândit înființarea CORULUI
DE CAMERĂ „Lyra”.
Revăd și astăzi „buna vestire” adusă de un fluture imaculat, care tre-
cea leneș printre corolele multicolore ale primolelor din parcul Casei
de Cultură în care ne aflam.
Anii au trecut, Corul „Lyra” a reușit, în cei 40 de ani de activitate,
fără întrerupere, să intre în climatul cultural al urbei și al țării, mai
mult chiar, să fie cunoscut în marile centre culturale europene,
participând la festivaluri, concursuri, în domeniul muzicii corale.
Zestrea de diplome, de distincții, de articole din presa centrelor cul-
turale unde a concertat, aprecierile unanime ale specialiștilor din do-
meniu, care ne-au văzut și ne-au ascultat, sunt dovada valorii corului.
Corul „Lyra” s-a făcut cunoscut în țară, obținând numeroase premii
la concursurile corale naționale de la Reșița, Pitești, Lugoj, Ploiești,
Călărași, Brașov, Sfântul Gheorghe, Constanța, Brăila, Galați, Suceava,
Iași și în alte centre importante din țară, dar și din străinătate.
Acordurile Corului de Cameră „Lyra” au fost auzite în marile catedrale
și în sălile de concerte din Ungaria, Austria, Elveția, Cehia, Slovacia,
Ucraina, Moldova, Bulgaria, Macedonia, Grecia, Italia, Franța și până
la Ocean, în Portugalia.
Astăzi, când serbăm 40 de ani de activitate, încununată de mari succe-
se, mulțumim Bunului Dumnezeu c-am reușit să formăm un colectiv
unit, lipsit de intrigi și de discordii.
Când unda neîncrederii lăsată în ultima perioadă, (era pe 10 decem-
brie 2013), încerca să acopere strălucirea de altădată a corului „Lyra”,
cei care m-au convins că această „Familie” trebuie să continue, au fost
coriștii. Le mulțumesc! Regret însă că decembrie 2013 n-a mai coborât
în sufletul meu acel har sfânt din perioada binecuvântată a Sărbătorilor
Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, când colindul era așteptat să
fie adus de Corul „Lyra”, în multe Biserici din satele noastre. Sutele de 121
credincioși care așteptau sfintele sărbători și urările de Anul Nou din par-
tea Corului „Lyra”, au rămas cu-n gust amar, în urma acestei absențe!!!
E bine, însă, că cel rău n-a reușit.
Corul „Lyra” privește cu încredere spre viitor și se gândește la această
apropiată manifestare, deosebit de importantă, serbarea a 40 de ani
de activitate fără întrerupere, sub conducerea permanentă a aceluia
care l-a înființat, profesorul Ștefan Stănescu.
La aceast Festival Coral Internațional, participă coruri din Bulgaria,
„Pastorala” din Focșani dirijată de profesor doctor Dumitru Săndulache,
„Armonia” din Plopeni, dirijor profesor Cornel Mutu, „Neagu Ionescu”,
dirijor Geanin Oprea, corul de voci egale bărbați „Credo in Deo” al
Seminarului Teologic Buzău, dirijor Preot Profesor Adrian Clinciu.
Toți așteptăm cu emoție acest eveniment și dorim ca această manifes-
tare să rămână de referință în istoria culturală a Municipiului Buzău.
Dorim ca la acest regal coral, amfitrionul acestui eveniment de
excepție, Corul de Cameră „Lyra”, să se poată bucura de elogiile spec-
tatorilor și de cele ale mass-media.
122

Festival coral
internațional
Șumen, Bulgaria
25 – 30 iunie 2015

În septembrie 2012, la Festivalul Internațional Coral de la Paris, ne-

am întâlnit la Biserica Americană cu formația corală „Rodni Zvutsi”
din Bulgaria. Aprecierile privind evoluția din concert fiind elogioase
din partea ambelor părți, am hotărât un schimb cultural între cele
două coruri. În 2014, prietenii noștri din Șumen – Bulgaria, au venit la
Buzău, iar noi le-am întors vizita în iunie 2015.
Concertele date la Buzău de corul din Șumen s-au bucurat de apre-
cierile spectatorilor și, mai ales, de ale specialiștilor din domeniu,
iar, ca o încununare a acestei colaborări, petrecerea finală, dată la
Restaurantul Pietroasa, a fost de nota 10.
Pe data de 6 iunie, 2015, am ajuns și noi la Șumen, unde suntem primiți
de o delegație din partea Casei de Cultură din localitate, condusă de
Nicolay Alexandrov, dirijorul corului „Rodni Zvutsi”.
La Șumen, am dat concerte comune, care s-au bucurat de succes, iar
ultimele zile, le-am petrecut la Balcic.
În drum spre Balcic, oprim pentru două ore în Varna și, în jurul orei 14,
ajungem la destinație. Suntem cazați la hotel de patru stele, Bisser, tot
aici avem asigurată și masa. În apropiere este marea, iar plaja plină de
pietre și gunoaie lasă de dorit. De la hotel până la plajă trebuie să co-
borâm 372 de trepte, efort care prinde foarte bine pentru sănătate…
Vizităm castelul Reginei Maria, mândria românilor și Grădina Botanică,
unică în Europa prin varietatea de cactuși și nu numai.
Pe data de 30 iunie 2015, după plajă și masa de prânz, am plecat spre
casă. Facem o mică oprire la Capul Kaliakra, cel mai sudic punct de us-
cat al Bulgariei. Peisajul este impresionant, la fel și legenda celor pa-
truzeci de fecioare care s-au aruncat în mare ca să scape de năvălitori.
Drumul fiind destul de liber, ajungem destul de repede la granița cu
țara noastră, oprim la un restaurant din Slobozia pentru a mânca
ceva și-a bea un pahar cu vin, iar în jurul orei 21, ajungem sănătoși și
voioși la Buzău.
 123

Metamorfoze…
Pe parcursul vieții unui om se produc multiple transformări de opinii,
atitudini, convingeri pe care le observăm, le analizăm, căutând, pe cât
este posibil, să le direcționăm pe calea cea bună a adevărului.
Corul Lyra n-a fost ferit de aceste „Metamorfoze”…și, cu strângere de
inimă, trebuie să recunosc că ele au apărut din încrederea prea mare
pe care am avut-o în oameni.
Schimbarea Corului Lyra ține de o cădere valorică a actului artistic,
a boicotului venit din partea unor așa-ziși lideri… Trebuie să fiu mai
direct și să explic de unde a venit această cădere de entuziasm și de
atitudine a unor membri din formație.
Era în vara anului 2012, într-o zi de august splendidă, când Soarele
spre asfințit, încă își trimetea dogoarea pe Pământ, făcând ca tot
universul să se bucure de razele sale. În această zi plină de mister,
două persoane îmi fac o vizită: Adrian Clinciu, un fost elev apreciat de
mine pentru talentul și perseverența în pregătirrea muzicală și Gianin
Oprea, pe care nu l-am cunoscut până acum, viitorul dirijor al corului
de la Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei.
Din discuții, am aflat că scopul vizitei era recrutarea celor mai valoroși
coriști de la Lyra, pentru viitorul cor episcopal.
Am gândit că este bine s-ajuți un tânăr la început de drum și-am ac-
ceptat propunerea lor, cu o condiție, să nu afecteze activitatea Corului
Lyra. Repetițiile corului nostru au fost fixate, încă de la înființare,
marțea și vinerea și vrem să rămână așa, când avem concerte, să fa-
cem în așa fel, să fie toți oamenii prezenți. În privința repertoriului, pu-
tem lucra unele piese împreună, ca, la o eventuală evoluție în concert,
cele două formații reunite să prezinte repertoriu comun. De aseme-
nea, am pus și alte condiții care să avantajeze ambele formații.
Înțelegerea dintre mine și dirijorul Gianin Oprea fiind pecetluită prin
cuvânt de onoare, începem activitatea și asistăm la un record în dome-
niu, la numai două săptămâni corala episcopală dă primul concert!.
124 La spectacolul respectiv, am participat și-am fost surprins că-n cuvân-
tul de laudă adus de Înaltpresfințitul Ciprian Corului Neagu Ionescu
și dirijorului Gianin Oprea, nu s-a spus niciun cuvânt despre aportul
Corului Lyra în realizarea atât de rapidă a formației respective. Am trăit
un gust amar, o deziluzie a cuvântului de onoare dat la înțelegerea din-
tre noi și, mai ales, la atitudinea avută înaintea deplasării în Croația.
Continuându-ne activitatea, ușor-ușor încep să apară semne de în-
trebare. Absențe din ce în ce mai dese, chiar și la spectacole, cerința
unora de a scurta repetițiile, pretenții privind locațiile și perioada de-
plasărilor la festivaluri și concursuri internaționale, …punctual culmi-
nant fiind atins cu două săptămâni înaintea paricipării corului Lyra la
Festivalul Coral Internațional din Croația, 12–16 august 2016.
Gianin îmi spune că, cei care sunt și la corala Episcopiei, au nevoie de
aprobare din partea Ierarhului, lucru pe care l-am obținut din partea
Înaltpreasfințitului Ciprian, dar surpriză, la foarte scurt timp, în frunte
cu Gianin, mi-au spus că nu pot merge în Croația…
Emoțiile creșteau odată cu apropierea zilelor de paricipare la fes-
tival, dar atașamentul minunaților mei coriști, față de dirijor și de
reușită, a învins.
Odată urcați în autocarul condus de prietenul nostru Alin, atmosfera
a devenit din ce în ce mai plăcută, glumele au început să curgă și voia
bună a cuprins din nou „Familia Lyra”.
La plecare, vremea era puțin noroasă, dar, la scurt timp, răsare soare-
le, fetele își etalează ținutele elegante, la Ploiești oprim la Mall pentru
unele cumpărături, o cafea, o bere, după care ne continuăm drumul
spre Serbia, unde vom avea prima cazare. Ajungem la hotelul care
este construit într-o zonă superbă, cu multă verdeață, înconjurat de
copaci seculari, iar camerele sunt mobilate cu gust și dotate cu toa-
te cele necesare.
A doua zi, la ora 7, servim micul dejun și ne îndreptăm spre Belgrad.
Ajunși în această zbucimată capitală, parcăm în apropierea celebrei
Catedrale Ortodoxe din central orașului care se apropie de finaliza-
rea lucrărilor de construcție, unde cântăm câteva piese religioase,
în memoria eroilor căzuți pe câmpul de luptă, în urma atacurilor ar-
mate din Bosnia – Herțegovina. Ecoul glasurilor noaste bucură spec-
tatorii prezenți.
Mergând pe bulevardul principal, ne-au impresionat ruinele blocuri-
lor distruse în luptele de stradă care au avut loc aici.
Ajungem cu bine în Croația, stațiunea KRK Baska Kralievica, unde ne
întâmpină cele două fete frumoase care ne sunt ghizi, mergem la hotel
Uvala Scott, primim repartiția pe camere, apoi vizităm înprejurimile.
Primul concert de la Festivalul Internațional „Sumer in Adria” îl dăm pe
data de 13 august 2016, sâmbăta, în localitatea Trg Strejepana Radica-
Crikvenica. Au fost mulți spectatori care au apreciat corul nostru.
Un lucru extraordinar de benefic pentru noi era plaja, care se afla cam
la 200 m distanță de hotel și aveam posibilitatea să ne bronzăm în
 125

fiecare zi… La ora 13, serveam masa de prânz, după care odihnă și
pregătire pentru concertul de seară.
Duminică, 14 august 2016, este o zi plină. După micul dejun, facem o
croazieră cu-n vaporaș cochet, ne bucurăm de vreme foarte frumoasă,
veselie multă, cântece și voie bună.
Admirăm cetățile monumentale întâlnite pe parcurs în localitățile
Crikvenice, Dramalj, Kacjak-Silo și debarcăm la Vrbnik. Aici vizităm
cetatea care este situată pe un vârf de munte și, ca să ajungi la ea, îți
trebuia condiție fizică sănătoasă… Plecând de aici, avem amintirea
cea mai frumoasă, deplasarea cu o barcă până la Grota Albastră, lă-
sată de Dumnezeu oamenilor pentru a se bucura de minunățiile ei.
Marea a săpat la poalele muntelui și a făcut o splendidă cupolă aco-
perită de stânci, iar apa este atât de pură și cu o reflecție de albastru,
cum n-am mai văzut. În acest colț de Rai, mai erau șapte-opt bărci
împreună cu noi și tinerii concurau în săriturile din barcă. Se pare că
temerarii noștri Eugen, Marius, Cătălin, Mariana Dragomir și Marina,
au fost cei mai buni!
Vizităm Novi Vinodlski din Prankopanski Trg. Zona respectivă este mult
mai bogată decât cele văzute până acum, casele sunt somptuase, gră-
dinile pline de flori și arbuști ornamentali, oamenii eleganți și amabili,
iar la concertul dat în această seară, atmosfera creată de acest public
a fost extraordinară. De la început, coriștii au simțit această schimbare
și-au fost la înălțimea publicului.
După prima piesă, „Chindia”, de Al. Pașcanu, spectatorii erau în picioa-
re, aplaudând frenetic Corul Lyra. Am continuat programul cu dipti-
cul „Trecui dealu la Băiuț” și „Dragu-mi-i veselia” de C.Arvinte, „Dor-
dorule,” de Gvriil Musicescu, „Mărăcinul,” de Ion Dumirescu, „Mociriță
cu tri foi” și „Înflorit-a ruguțul” de C. Arvinte, „Tatăl nostru” de Ștefan
Stănescu, după care a urmat un potpuriu de cântece din repertoriul
internațional. A fost cea mai frumoasă zi petrecută în Croația.
126 Luni, 15 august 2016, avem zi liberă. Unii au mai mers prin oraș pentru
cumpărături, alții la plajă și-un grup mărișor ne-am abonat la șunca
lui Telu, la care am venit și noi cu niște usturoi, ceapă și vestita țuică
de Buzău. Seara, petrecere frumoasă sub palmierii din fața hotelului,
în adierea brizei și splendoarea lunii oglindite în mare.
Marți, 16 august 2016, plecarea spre casă. Cu impresii și amintiri minu-
nate, ne continuăm drumul, ajungând mult mai purificați sufletește,
în minunata noastră țară.
 127

Festivalul Coral
Internațional
Butva, Herceg Novi
24 – 29 august 2017

La întoarcerea din Croația, am hotărât ca viitoarea deplasare a Corului

Lyra să fie tot în fosta Iugoslavie, în Muntenegru.
Zis și făcut, pe data de 23 august 2017, ora șapte, suntem în fața
Hotelului Pietroasa, pentru a pleca spre Muntenegru.
Informațiile privind organizarea și desfășurarea activităților cultu-
rale furnizate de gazde nu sunt conforme cu realitatea. Ajunși la ca-
zare, găsim camere cu geamuri sparte, băile nu au apă caldă, aerul
condiționat nu funcționează, lenjeria este de proastă calitate și multe
alte neajunsuri. În urma unei mici revolte din partea noastră și altor
formații venite la festival, s-au făcut unele îmbunătățiri, dar începutul
ne-a dezamăgit.
Marea satisfacție a fost peisajul întâlnit și traseul cu șoselele șerpuind
prin vârful munților golași, din înălțimea cărora priveam cu groază
în văgăunele de sute de metri adâncime. Ici, colo, pe câte-o colină,
se vedeau luminile unor mici așezări. Munții, mai mult golași decât
împăduriți cu niște târtănișuri de pini, fumegau pe un pisc pietros, da-
torită aprinderii unui grohotiș încins prea tare de dogoarea soarelui.
Privind festivalul în sine, s-a văzut cât de colo că era mai mult o aface-
re financiară și nu culturală.
Uităm cât se poate de repede condițiile de la cazare și căutăm intra-
rea-n atmosfera obișnuită de glume, voie bună, bancuri inteligente,
filmări făcute cu aparatură super avansată, …telefonul… și alte mi-
nuni ce fac deliciul celor din jur.
Ne bucurăm că marea este foarte aproape de hotel, apa mării este
atât de limpede, că se distinge coloritul pietricelelor până la o adânci-
me mai bine de un metru.
După servirea cinei, mergem la una dintre terasele complexului hote-
lier și-n foșnetul molcom al palmierilor giganți, ne savurăm băutura
comandată. Ca de obicei, cele mai gălăgioase sunt tot fetele, care po-
vestesc de drumul parcurs pe teritoriul acestei țări, de cele văzute și
trăite pe unde am oprit, de cuceririle făcute de fanul nostru Cătălin!…
128

Doar razele lunii, care se scaldă în luciul atât de liniștit al mării, le fac
să fie mai visătoare și să aprecieze calitatea repertoriului interpretat
de formația localului. Ne alăturăm și noi grupului vocal instrumen-
tal și fuziunea sporește elanul interpreților. Mare le-a fost mirarea,
când pe scenă s-au urcat profesioniștii noștri, Telu Stănculeanu,
Marius Răgălie, Cătălin Andrei și câteva fete, care au dat un minireci-
tal de nota zece.
În jurul orelor douăzeci și două, ne-ntoarcem la camere, cu dorința
fermă de a respecta programul fiecărei zile.
In ziua următoare, 24 august, am avut program de voie.
După micul dejun, o mare parte dintre coriști au preferat plaja, alții au
mers în oraș pentru a cumpăra mici atenții celor de acasă și o bună
parte a mers de au slujit Sfânta Liturghie, la o Biserică Ortodoxă din
apropiere. Pentru cadouri, cei mai atenți au fost cei de pe plajă, care
au strâns, cu migală și cu multă admirație, zeci de pietricele multico-
lore, considerate de ei adevărate comori…
La ora 19, ne-ntâlnim la hotel, servim cina, apoi ne povestim din im-
presiile zilei respective. Totul a fost bine, făcându-ne să uităm de pri-
mele momente de la cazare.
25 august 2017, ora 10, întâlnire cu dirijorii celorlalte formații partici-
pante, coriștii fiind liberi până la ora 12, când trebuia să ne întâlnim la
repetiție. Toți sunt punctuali, facem pregătire pentru concert până la
ora 14, servim masa, după care, obligatoriu, odihnă și pregătire pen-
tru concertul de la ora 20. Concertul se dă în aer liber, sonoritatea fi-
ind captată de o aparatură profesională, conduce la redarea corectă a
echilibrului armonico-polifonic al vocilor.
Programul fixat pentru ziua de 26 august este destul de încărcat, pen-
tru că avem de vizitat orașul cu obiectivele turistice, mergem apoi
la parada formațiilor participante, care are loc pe faleză și centrul
stațiunii. Seara, din nou, concert, cu reușită deosebită. De remarcat
faptul că cei de la cantină, ne-au așteptat cu cina până la ora 22:30.
27 august 2017, zi importantă pentru Corul Lyra din acest turneu, de- 129
oarece deplasarea în localitatea Budva ne oferă un peisaj mult diferit
față de ceea ce am văzut până acum. Se asemănă cu partea a doua a
vizitei din Croația. Ca și-n Croația, casele sunt îngrijite, întâlnim ho-
teluri de cinci stele, parcuri bine întreținute, iar spectatorii de la cele
două spectacole, au dovedit un nivel de civilizație ridicat.
Vizitarea cetății ne-a încununat ziua respectivă, oferindu-ne bucuria
reușitei în cele două spectacole și savoarea unei halbe de bere, la um-
bra interiorului impunătoarei construcții.
Din deplasarea Corului Lyra în Muntenegru, amintirea de neuitat ră-
mâne croaziera cu vaporașul Vensa, cu opririle în localitățile Tivat,
Risan, Kotor, culminând cu Butva.
Pe data de 18 august 2017, plecăm din Muntenegru spre casă.
Deplasarea este plăcută, soarele ne mângâie blând, curbele pericu-
loase și prăpăstiile înfiorătoare își fac apariția. La un moment dat,
spaima sporește. Alin reușește să evite o catastrofă… acroșarea cu un
autotir… într-o curbă extrem de periculoasă. Toată lumea a amuțit,
iar eu am rămas, pentru mult timp, cu imaginea prăpastiei din dreap-
ta mea, văzută în momentul evenimentului. La scurt timp, șoferii se
schimbă, ieșim din zona muntoasă și, din nou, avem chef de glume.
În jurul orei 21, ajungem la Timișoara, unde avem cazarea. Dimineața,
la ora 7, plecăm spe casă, iar spre seară ajungem la Buzău, mulțumind
celor doi șoferi că ne-au adus sănătoși acasă.
130

Festival coral
internațional
Preveza, Grecia
04 – 10 iulie 2018

Deplasările în Gecia au fost deosebit de plăcute și speram că va fi la

fel și de data aceasta.
Plecăm din fața Arhiepiscopiei la ora 7, drum lin, vreme frumoasă,
ajungem destul de repede în București și iată-ne în Bulgaria, care ne
întâmpină cu un peisaj lugubru.
Pe la 13:30 trecem pe lângă Plevna, o admirăm de la distanță, la în-
toarcere ne-am propus să vizităm impunătorul Mausoleu închinat
ostașilor eroi, printre care au fost și foarte mulți români.
După ce am servit masa, într-o parcare la marginea unei păduri, in-
trăm într-o zonă somptuoasă, mult mai atrăgătoare decât la intrarea
pe teritoriul acestei țări. În jurul orei 16:50, ne apropiem de Sofia, pe
care am văzut-o de mai multe ori și-am avut plăcerea să cântăm în
celebra catedrală Alexandru Nevski. De data aceasta, o ocolim pentru
a ajunge mai repede la hotelul Orphey din orașul Bansko, unde avem
rerzervată cazarea. Condițiile bune de aici și camerele primitoare ne
creează bună dispoziție.
A doua zi, 5 octombrie 2018, servim micul dejun la ora 6:30, iar la ora
8, plecăm spre Grecia și sperăm să ajungem la timp în Preveza, pentru
că la ora 20 avem de dat primul concert.
Traversăm o zonă muntoasă, cu păduri de foioase și văi molcome
scăldate de ape curgătoare, iar din crestele munților șerpuiesc zeci de
pârtii de ski. Alin ne spune că aici se organizează cele mai importante
competiții sportive internaționale de iarnă.
Ușor-ușor, ieșim din zona muntoasă și intrăm într-o parte a Bulgariei
mult mai dezvoltată, cu locuințe impunătoare, șosele bine întreținute
și autostrada care merge până-n Grecia. De aici mai avem de
mers 580 de km.
De dimineață, atmosfera era încărcată, o ploaie mocănească ne tot
ținea isonul, negura încerca să înlăture burnița, dar, din ce în ce, ne în-
depărtăm de munte, vremea se luminează, șoferii sunt voioși și foarte
galanți, oferindu-ne câte o cafea, răsplata noastră fiind o cântare de 131
voie bună și… promisiuni după cină…
Intrăm foarte repede în frumoasa Elada, traversăm o parte a acestei
minunate țări și, la ora 17, suntem deja cazați la unul dintre multe-
le hoteluri din Preveza. Poziționarea acestuia este pe o pantă ușoară
cu vedere spre Marea Mediterană, până la care nu sunt nici 200 m.
Palmierii giganți, leandrii multicolori, portocalii și lămâii plini de rod,
tronează printre arbuștii ornamentali și fântânile arteziene. Hotelul se
găsește cam la 2 km. distanță de oraș.
După cazare, mergem să servim masa, apoi ne pregătim ținuta ves-
timentară, pentru a participa la deschiderea festivalului. Pe treptele
unei terase, într-un decor splendid de palmieri și leandri, facem pri-
mele poze, înainte de a pleca la întâlnirea cu organizatorii și celelalte
formații participante.
Deschiderea este fastuasă, la care participă oficialitățile locale, com-
pozitori din Grecia și alte țări, plus unele formații etalon, care vor pre-
zenta un progrm demonstrativ.
Pe data de 7 iunie 2018, plecăm spre Lefkada, un orș port foarte frumos.
Am trecut printr-un tunel submarin și ajungând la destinație, Lefkada,
vizităm castelul „Santa Maura”, iar dorința de a face o croazieră pe
Marea Ionică a eșuat, pentru că toate ambarcațiunile au plecat mult
mai de dimineață pe mare. Satisfacția cea mai mare a fost că la conce-
tul fixat pentru ora 22, formația noastră corală a cântat foarte frumos,
fiind mult aplaudată de spectatori. După concert, membrii corului îmi
spuneau că sunt fericiți și încântați de prestația din această seară.
A venit și sâmbătă, 7 iulie 2018, ziua a patra, când am avut program de
voie, mulți bucurându-se că pot merge la plajă, concertele fiind fixate
după masa de seară.
Până la plaja de lângă oraș, mulți au mers pe jos, alții cu taxiul, iar eu
am avut norocul să fiu invitat de un grup de coriști la o plajă super
dotată, într-o stațiune aflată la circa 20 de km. Taximetristul care ne-a
dus s-a bucurat de prezența noastră, pentru că vorbea foarte bine lim-
ba română, studiase patru ani de medicină la Timișoara.
După cină, la ora 19:30, dăm primul concert, iar la ora 22 trebuia să-l
dăm pe cel de al doilea, care s-a amânat până aproape de ora 23.
Petrecerea mult anunțată la un club din apropierea plajei, a lăsat
de dorit, atmosfera fiind prea zgomotoasă, aglomerația peste mă-
sură, dorința multora dintre noi fiind întoarcerea cât mai repede la
hotel. Făceam comparație cu petrecerea din Italia, la Monte Catini,
care a fost de vis…
Duminică, 8 iulie 2018, fiind ultima zi de petrecut în Grecia, fiecare
corist a fost liber să-și facă programul cum a dorit, urmând ca seara, la
ora 20, să participăm la festivitatea de încheiere, care a avut loc într-o
impresionantă arenă antică, ridicată în anul 34 î.e.n, după ce grecii
i-au învins pe Antoniu și Cleopatra. Prezentarea formațiilor premiate,
mi-a lăsat un gust amar, pentru faptul că noi nu ne-am încadrat în
timp, pentru înscrierea în concurs. Această activitate solemnă, ținută
132 în acest imens amfiteatru în aer liber, va dăinui mult timp în inimile
noastre, imaginile fiind mici față de trăirile momentului…
DE CERUT POZE……????????????
Pe 9 iulie 2018, plecăm din Preveza cu gânduri bune și mai puțin bune,
bucuroși însă, că, în drumul nostru spre casă, ne vom opri și vom ve-
dea o parte din Meteore, leagănul ortodoxiei grecești.
Deși aceste inegalabile mânăstiri au mai fost văzute de noi, constru-
irea lor pe vârfuri de stânci, măreția și rolul lor în ortodoxie te fasci-
nează și te fac să fii atât de mic la vederea acestei minunății unice
create de Dumnezeu.
La coborârea pe treptele înguste, cioplite în piatră de la Mânăstirea
Varlaam, picături mari de ploaie ne grăbesc spre autocarul care ne
aștepta în parcarea de la poalele muntelui.
Parcurgem rapid drumul până la autostradă, ploaia începe din ce în ce
mai tare, iar când intrăm în Bulgaria, potopul de pe lume! Pe străzile
din orașe, șuvoaiele curgeau precum râurile în albia lor.
La ora 22, ajungem la același hotel, Orphey, din Bansk, Bulgaria,
obosiți, dar fericiți că vom ajunge ziua următoare acasă.
Marți, 10 iulie 2018, după micul dejun și ședința foto din fața hotelului,
am plecat spre țară în jurul orei 8:30 și o nouă surpriză din partea lui
Alin, ne spune că vom opri la Monumentul de la Plevna. Toți ne-am
bucurat, dar, ghinion, nu putem vizita interiorul, pentru că nu avem
leva. Ne-am întristat, dar am rămas cu pozele și gândul curat față de
eroii români, care s-au jertfit pe aceste meleaguri.
Pornim la drum cu voie bună și, pe la ora 17, suntem la Vama Veche,
iar seara, în jurul orei 21, suntem la Buzău.
Înainte de a coborî din autocar, mulțumim doamnei directoare,
Isbășoiu Elena, că ne-a creat posibilitea de a participa la acest Festival
Coral Internațional de la Preveza și suntem convinși că anul viitor ne
vom înscrie din timp pentru Festivalul Coral Internațional din Praga.
 133

Festivalul Coral
Internațional
Praga
27 august – 2 septembrie 201????

Despre minunata capitală Praga, știm multe lucruri, pentru că în fos-

ta Cehoslovacie am fost cu Lyra înainte de Revoluție de trei ori și-am
avut posibilitatea să vizităm acest minunat oraș, care se întinde de-a
lungul râului Vltava, la aproape 1500 de km depărtare de București.
Niciodată ruinată de vreun război, istoria de peste 1000 de ani a
orașului este integrată în propria sa ființă. Este renumită prin uimitoa-
rele sale opere de artă, prin inpunătoarele clădiri impecabil întreținute,
prin străzile pavate cu granit și salba de terase ce-mpânzesc tot orașul
și multe alte frumuseți ce-ți îmbie privirea și-ntrebarea, cum au pu-
tut fi făcute toate aceste minuni? Nu întâmplător este numită „Praga
mater urbium” (mama orașelor), „Orașul celor 100 de clopotnițe” sau
„Orașul de aur”.
Din 1992, Centrul Istoric al Pragăi a fost inclus pe lista UNESCO a
locurilor din patrimoniul cultural mondial. Atracțiile ei principale
includ Castelul Praga, Podul Carol, Piața Orașului Vechi cu Ceasul
Astronomic, Muzeul Național, Turnul de Televiziune, la care putem
adăuga interesantele muzee, numeroase teatre, galerii de arte, te-
renuri sportive și alte obiective interesante. Acest oraș găzduiește o
gamă largă de școli publice și private, inclusiv Universitatea, cea mai
veche din EuropaCentrală.
Cu aceste cunoștințe pornim la drum, dar cu inima puțin îngrijorată,
că, la plecarea din Buzău, nu este cu noi Alin, ci alți doi șoferi pe care
nu i-am întâlnit vreodată și care prezentau multă stângăcie atât în ori-
entare turistică, dar, mai ales, în comportament. Mașina este foarte
veche și, după cum se vede, foarte bolnavă. Asta este, ne facem cruce
și cu Dumnezeu înainte!
Cu chiu cu vai, străbatem cu bine Valea Prahovei, Făgăraș, Sibiu,
Nădlac, în jurul orei 19 suntem în Ungaria și, cu ajutorul lui Cătălin
Andrei, ajungem în fața hotelului pentru cazare. Dacă n-ar fi fost
Cătălin, am fi horbocăit toată noaptea, căutând hotelul, pentru că
șoferii noștri, nici n-au auzit de GPS. Nu vă spun ce chin a fost până au
134 reușit să parcheze mașina, câte manevre și câte indicații pentru acești
doi șoferi profesioniști!
Cazarea la „Verdi Grand Hotel” este excelentă. Camerele sunt mari,
luminoase, foarte curate, dotate cu absolut toate cele necesare, ce
mai, boerie curată!
A doua zi, 28 august, după servirea micului dejun, Cătălin trebuie să
meargă din nou cu șoferii, pentru că nu știau cum să iasă din parcare.
Ajunși pe autostrada care duce spre Cehia, coriștii care ocupau scau-
nele din spate îi atenționează pe șoferi că vine de la motor un miros
suspect de ulei. Opresc la prima parcare, se uită la motor și ne asigură
că totul este în regulă. Bice și șaua pe Suru! Nu mergem nici 10 km.,
că un fum înecăcios inundă toată mașina. Panica declanșării unei ca-
tastrofe ne-a cuprins într-o secundă pe toți, dar rugămintea de a ne
calma a venit imediat.
Am coborât fără grabă din autocar pe ambele uși, am chemat toți
coriștii să ne așezăm pe iarbă, mai departe de mașină. Șoferii se uitau
neputincioși în motor și, în cele din urmă, ne spun că ne putem conti-
nua drumul, dar fără aer condiționat.
Am dat telefon la firma care ne-a închiriat autocarul și, la rându-i, ne
comunică trimiterea unui alt autocar la Praga. Ne continuăm drumul
cu epava noastră, în niște condiții greu de descris.
În jurul orei 14:30 trecem Dunărea la Bratislava, ajunși într-o benzinărie
ne oprim pentru a-și lua soferii vigneta necesară traversării Slovaciei.
Cauza n-o știm, dar am așteptat aici două ore, până când am pornit
din nou la drum. Tot necazul cădea pe bietul Cătălin, care trebuia să-i
însoțească peste tot, șoferii neputând rezolva nimic singuri.
Din nou la drum și la ora 21:15 ajungem în fața hotelului „Imola” situat
la marginea orașului. Și aici ghinion, conducătorul auto(fost comisar
șef), face zeci de manevre, pentru a putea băga mașina în curtea hote-
lului, unde era parcarea. Deși era ghidat de Telu și de șoferul șef, (care
n-a condus nici măcar un minut tot drumul), cu greu a reușit parcarea!
A treia zi de la sosirea noastră în Praga, avem la dispoziție multiple ofer-
te, pentru a ne planifica timpul liber. Cea mai tentantă, a fost croaziera
pe râul Vltava. Atmosfera creată pe această cochetă ambarcațiune pe
care am navigat, dăinue și acum printre minunatele trăiri culese din
această capitală. Zecile de vaporașe ce–mpânzeau luciul apei, care
mai de care mai împodobite, își arătau bucuria prin fluturarea drape-
lelor multicolore din țările de unde veneau și prin cântece de bună
dispoziție. Stoluri de lebede se aproiau grațios în prejma noasră, pen-
tru a ne saluta reverențios, după aceea, în aceeași eleganță, mergeau
să dea binețe și altor musafiri veniți să le admire.
Cuprinși de feeria scurtei noastre plimbări pe Vltava, mergem la
Catedrala cu hramul Sfântul Vitus, aici fiind punctul de întâlnire cu
alte grupuri corale participante la festival.
Măreția exterioară a acestui monument istoric ne impresionează, iar
vizitarea interiorului este de neuitat… Stilul gotic întâlnit în biserici-
le romano-catolice, cu mutiplele balcoane, anvoane, statuete, micile
altare ce-l înconjoară pe cel principal și, mai ales, cafasul cu impună- 135
toarea orgă, sunt fenomenale.
Fără să primim indicațiile precise unde trebuia să fie întâlnirea pentru
susținerea primului concert și fără să avem un ghid din partea organi-
zatorilor, ajungem cu greu la locul destinat. Deși ajunși cu întârziere,
am putut asculta câteva coruri, printre care și un cor din România „Pro
Muzica” din Sfântul Gheorghe, care, spre nemulțumirea noastră, n-a
avut în reprtoriu nici-o piesă din creația corală românească. În final,
unul din coriștii noștri, preotul Constantin Boriceanu, s-a dus la dirijo-
rul corului și i-a reproșat acest lucru.
Pentru că mai aveam ore bune până la cină, am mers să vizităm alte im-
presionante obiective turistice, Biserica Sfântul Nicolae, Parlamentul,
Palatul Regilor – cu Zidul lui John Lennon, Zidul Îndrăgostiților și alte
obiecive importante din zonă.
Am intrat în a patra zi din turneul nostru la Praga, 30 august 2019.
Servim micul dejun, apoi plecăm să repetăm în Catedrala Sfântul
Salvador. Avem la dispoziție trizeci de minute pentru a face aranja-
mentul scenic, intrarea și ieșirea din scenă și, ceea ce este mai impor-
tant, testarea acusticii, care ne-a impresionat prin redarea extrem de
curată a sonorităților. Aici vom cânta astăzi, la ora 17, trei piese:
◾◾ Tatăl Nostru, de Ștefan Stănescu.
◾◾ Lino-Leano, De doi, de Nicolae Ursu.
◾◾ Chindia, de Alexandru Pașcanu.
La ora 18:30, în aceeași zi, avem un concert de 30 de minute la Sala
Mare a Bibliotecii Universitare, unde trebuie să participe toate corurile
prezente la festival. Prestația corului nostru a fost apreciată de dirijorii
prezenți care au venit și m-au felicitat pentru alegera repertoriului și,
mai ales, pentru acuratețea intonației și echilibrul armonic. M-a sur-
prins atitudinea dirijorului Sipos Zoltan din Sfântul Gheorghe, care s-a
arătat foarte apropiat și interesat de istoricul și evoluția corului Lyra.
În timpul dialogului nostru, a intervenit și-un profesor de muzică,
membru al corului „Pro Musica”, apreciind performanța corului Lyra
și, mai ales, ținuta și gestica dirijorală a șefului de cor.
A fost o zi plină de succes, de amintiri frumoase, de sincere legături de
prietenie între coriști și, mai ales, între dirijori, de schimburi de adrese
și de partituri. Imaginile și trăirile din acest turneu nu se vor uita ușor.
Nu poate fi redată în cuvinte bucuria priveliștii măreței capitale PRAGA
văzută noaptea din celebrul „Tower Park”, unul dintre cele mai înalte
construcții din Europa!
Deși am mers pe jos kilometri buni, urcând sute de trepte și povârnișuri
pavate cu plăci de granit impecabil întreținute, ajunși la hotel, după
servirea mesei de seară, ne facem timp de a savura din licoarea pod-
goriilor buzoiene, care ne îmbie la povestirea cu multă fantezie a
minunilor văzute în aceste zile petrecute de la plecarea din Buzău și
până în prezent.
Este trecut de miezul nopții și trebuie să mergem la culcare, pentru
că mâine, 31 august 2019, intrăm în a cincea zi de petrecere în Praga.
136 Dimineața asistăm la surpriza surprizelor. Autocarul care ne-a adus nu
mai era în parcare și-n locul lui trona, superior, cel condus de marele
maestru în arta șofajului, domnul Țuclea. Toată lumea este bucuroasă
și-l primim cu ropote de aplauze, fiecare căutând să prezinte calvarul
trăit la venire…
În această zi minunată de sfârșit de august, toți suntem hotărâți să
descoperim noi și noi minuni ale celebrei capitale Praga. Vizităm, în
primul rând, interiorul impunătorului Castel Praga un monument ar-
hitectural din secolul IX, Catedrala Vitus, Palatul Regal ce tronează pe
colinele înalte ale orașului și aici, din nou. ne paște norocul, asistăm
la ceremonialul schimbării gărzii, unde mii de turiști aplaudă parada
gărzii militare, acompaniată de o fanfară profesionistă.
Pentru a ne ușura puțin mergătorii, urcăm cu funicularul la Turnul
Petrini, unde, la umbra faimoșilor platani, un trubadur sleit de vlagă,
însoțit de un câine lup la fel de pricăjit ca și stăpânul, îmbie trecăto-
rii să-i asculte frumoasele tangouri interpretate la o muzicuță. Când
m-am aplecat să-i pun un bănuț în pușculiță, bătrânul lup m-a averti-
zat cu-n mârâit amenințător, să nu-ntind gluma!…probabil că-mi citi-
se gândurile puțin ironice…?
După ce-am coborât, intrăm din nou în gloata orașului, traversăm
Vltava pe legendarul pod „Carol” și după destule minute de mers, ne
duce distinsul nostru coleg Cătălin Andrei la statuia celebrului Kafka.
De fapt, nu este o statuie, ci o ingenioasă combinație electronică ce-și
schimbă poziția corpului, mimica și chiar gestica, impresionând su-
tele de vizitatori, care stau la rând să facă poze cu statuia mișcătoare.
Statuia imortalizează una dintre cele mai importante figuri ale seco-
lului al XX-lea din literatura universală. Kafka s-a născut la Praga în
anul 1883 într-o familie de evrei, vorbitori de limbă germană. A deve-
nit celebru în urma scrierilor sale nuvelistice în care împletește per-
fect elementele realiste cu unele fantastice, cu personaje inspirate din
viața politică de la acea vreme. Statuia este postată lângă Primăria
Capitalei, în imensa Piață a Libertății.

01 septembrie 2019, ziua întoarcerii spre țara noastră iubită.

În drum spre Bratislava, oprim la castelul cu același nume. Pe somp-
tuasele alei din jurul castelului, pe lângă furnicarul de vizitatori, ve-
dem expuse mașini de luptă blindate, tancuri și elicoptere care făceau
demonstrații foarte aproape de spectatori. Am aflat că toate aceste
manifestații erau dedicate Zilei Constituției, de unde și Ziua Porților
Deschise, așa că am putut vizita interiorul castelului, fără să plătim
taxa de 10 euro. De aici am fotografii foarte frumoase, în compania
soților Boriceanu Costel și Nety. Din curtea castelului, am putut admi-
ra panorama capitalei Slovaciei, Bratislava și cursul domol al Dunării.
În jurul orei optsprezece ajungem în Budapesta, ne cazăm la același
minunat „Verdi Grand Hotel” și ne pregătim pentru o plimbare pe fa-
leza Dunării. Este minunat! Un vânt călduț adus de valurile Dunării ne
spune să ne oprim și să admirăm frumusețile din jurul nostru..
Razele lunii se reflectau în luciul Dunării, îngemănate de luminile 137
somptuaselor clădiri și poduri, iar statuile de pe înaltul Gellert, ve-
gheau la liniștea orașului. Într-o deconectare totală, ne-ndreptăm
molcom spre hotel, fermecați de toate cele văzute și trăite…E minu-
nat și, deși este destul de târziu, ne-a ieșit în cale o cârciumioară, care
ne invită la o bere și ar fi păcat s-o refuzăm. În timp ce sorbeam cu
poftă din halbele înspumate, auzim pe stradă glasuri tinere, gălăgioa-
se și-am fost convinși că sunt voci din corul Lyra și-așa a fost. Cu mare
sete s-au alăturat și ei festinului nostru, sporind bucuria momentului.
Luxoasele camere din hotel ne așteptau cu prospețimea rar întâlnită
în alte locații, un duș fierbinte e bine venit și-apoi, somn ușor.
Dimineața, refăcuți total, servim micul dejun, apoi cu bagajele pre-
gătite urcăm în autocar, mulțumindu-I Bunului Dumnezeu pentru
toată starea de bine oferită. Drumul spre țară ne este larg deschis și
avem convingerea că de data aceasta suntem pe mâini bune. Drumul
până la intrarea în țară ni s-a părut foarte scurt, domnul Țuclea știind
ce muzică să aleagă pentru un asemenea grup și, în acelaș timp,
glumele să nu depășească firescul. Noaptea, târziu, ajungemîn fața
Arhiepiscopiei, unde eram așteptați de cei dragi. Ca de fiecare dată,
soțul Măndiței mă invită în mașina lor și-n foarte scurt timp, iată-mă
în fața casei mele, fericit că lucrurile au decurs normal și-am ajuns cu
toții sănătoși acasă.
Mulțumim doamnei Isbășoiu Elena, directoarea Centrului Cultural
Alexandru Marghiloman Buzău pentru atenția acordată Corului Lyra.
Sperăm ca viitoarea deplasare să ne bucure ca și de această dată,
mai ales că zona Tirolului, este cunoscută ca una dintre cele mai fru-
moase din Italia. Spun acest lucru, deoarece înscrierea corului Lyra
la Festivalul Internațional „Alta Pusteria” din 24-28 iunie 2020 s-a fă-
cut deja, obligația noastră fiind pregătirea unui reprtoriu pe măsura
cerințelor organizatorilor.
Îi mulțumim din nou doamnei directoare, Isbășoiu Elena, că ne-a
creat posibilitea de a participa la Festival Coral Internațional de la
Paga și suntem convinși că anul viitor ne vom înscrie din timp pentru
Festivalul Coral Internațional din Italia. Mulțumim anticipat doamnei
Isbășoiu! Mulțumiri transmitem și colegei noastre din cor, profesoarei
Rodica Vlad, care ne-a pus la dispoziție toate jurnalele de călătorie și
Alinei Rânciog, managerul și sufletul formației.
În încheierea acestei monografii, țin să precizez că formația corală
Lyra are o activitate intensă și în țară. Am prezentat activitatea din afa-
ra țării, fiind mai atractivă pentru noi, coriștii, și pentru fanii corului
Lyra. Concertele de pe raza Municipiului, Județului și în afara județului
au fost, sunt și vor fi popularizate prin mass-media.
Vă prezint doar câteva dintre activitățile Corului Lyra, prezentate în
fața publicului în anul 2019:
◾◾ deschiderea manifestărilor artistice, cu ocazia zilei de 24 Ianuarie;
◾◾ spectacol omagial dedicat Zilei Școlii, Nr. 1;
◾◾ participarea la Festivalul Coral Internațional Pastorala din Focșani;
138 ◾◾ participarea la Festivalul Coral Internațional Armonifest din Brăila;
◾◾ spectacol omaginal, închinat Zilei Femeii, la Teatrul
George Ciprian;
◾◾ spectacol dedicat Colegiului Național Pedagogic Spiru
Haret din Buzău;
◾◾ spectacol dedicat Facultății de Psihologie și Științele Educației din
Buzău, cu ocazia aniversării a douăzeci de ani de la înființare;
◾◾ concert de colinde la biserici din Municipiul, la Biserica din Vintilă-
Vodă și la Teatrul George Ciprian din Buzău.
 139

Post Scriptum

Amintiri despre Corul „Lyra” este una dintre filele vieții mele!
Îmi amintesc atunci când am adus pe lume acest copil, „Lyra”, pe care
am căutat să-l feresc de tot ce este vulgar, de ce este rău și perfid,
să-l țin departe de invidia și cameleonismul multora din jurul nostru.
„Lyra” trebuie să rămână copilul cu inima curată, sincer în tot ceea ce
face, corect în relația cu cei din jur, iubitor de artă adevărată.
Sper ca acest copil, după atâția ani de viață, să fi înțeles care este rolul
lui în societate și să se bucure de tot ce a văzut, ce a trăit și a reali-
zat. Să se gândească la cei care au fost alături de noi și acum ne pri-
vesc și ne ascultă din lumea drepților. Veșnic îi vom pomeni și le vom
fi recunoscători.
Oricare va fi metamorfoza acestui copil, ca mentor, voi fi alături de el
cu toată ființa mea, pentru că nimic nu poate fi mai sfânt decât dra-
gostea părintească.

Prof. Ștefan Stănescu

Luni, 28 aprilie 2014
140

Fir gingaș, tors din

caierul copilăriei!

Undeva, pe dealurile însorite ale Cornencii, în parfumul florilor multi-

colore, tronează în acest colț de rai o casă impunătoare, ce te îmbie să
te oprești pentru o clipă, pentru a o privi.
Aceasta e casa părintească, așezată în cătunul Corneanca, ce face par-
te din comuna Blăjani, Județul Buzău.
Totul în jur este minunat, dealurile plantate cu vii, mai jos, pomi fruc-
tiferi, spre nord, plaiul cu fânețe, la poalele căruia, pe o depresiune, se
întind lanurile de cereale, la est, la o mică distanță de casă, este pă-
durea de foioase, iar spre sud, se vede impunătoare, comuna Blăjani,
așezată într-un imens amfiteatru. Aici și-a desfășurat activitatea, ca
preot, tatăl meu, Macovei Stănescu, venit pe aceste meleaguri, prin
căsătoria cu mama mea, Emilia Vodănici.
Deși casa pare a fi ultima din comuna Blăjani, Administrația Teritorială
a trecut-o de comuna Vadu Sorești, actualmente comuna Zărnești,
motiv pentru care toate actele noastre de stare civilă, poartă sigla
acestei localități.
Ambii părinți s-au născut în comuna Lopătari, iar oaza de care vă
vorbeam a fost cumpărată de bunicul meu din partea mamei, Ion
Vodănici, om harnic, întreprinzător și de-o inteligență rară.
Bunicul din partea tatălui, Neculai Stănescu, era tot din Lopătari, ocu-
pând funcțiile de preot, învățător, în acelaș timp fiind și vraciul satului,
recomandând plantele medicinale necesare pentru însănătoșire.
Aici, în Corneanca, m-am născut eu, pe data de 14 octombrie 1938, cu
certificatul de naștere înregistrat în Comuna Vadu-Sorești.
Deși situația economico-politică din acea perioadă era foarte grea,
datorită ocupației țării noastre de către armata sovietică, copilăria
mea a fost foarte frumoasă.
Alergam, de dimineața până seara, prin locurile din împrejurimi, în-
fruptându-mă din rodul viilor și al pomilor din livada noastră și… une-
ori, mă cățăram și prin cireșii lui nea Ionică Valter.
Îmi făcea mare plăcere să merg cu mama la școala din satul Clociți, 141
aflată cam la doi kilometri distanță de casa noastră, unde dânsa era
învățătoare, să mă sui pe căpițele de fân, să culeg struguri alături de
fetele și flăcăii care cântau cu atâta plăcere și făceau atâtea ghidușii,
că n-aș fi plecat de lângă ei, cât era ziua de mare.
Anii treceau și odată cu ei, chemarea de a fi elev.
Clasa întâi am început-o la Blăjani, dar bunicul din partea mamei, vă-
zându-mă prea mic pentru a face drumul acesta anevoios și destul de
lung până la școală, într-o bună zi m-a înfășurat într-un cojoc imens,
m-a suit în căruța căptușită bine cu fân, hrana boilor la dejugătoare și,
cu toate că drumul este destul de lung de la Blăjani la Lopătari, spre
miezul nopții ajungem acasă la bunica Luța.
Bunica era o femeie înaltă, cu o față blajină, care radia numai bu-
nătate și respect. Deși avea doar cinci clase primare, îi plăcea să ci-
tească foare mult. La Căminul Cultural din Lopătari era o bibliotecă
bogată și majoritatea cărților de aici erau, deja, în memoria dânsei și
era tare bucuroasă atunci când avea prilejul să comenteze cu cineva
conținutul lor.
Era într-o zi de decembrie, în apropierea Sfintelor Sărbători ale Nașterii
Domnului și mare mi-a fost mirarea ca a doua zi să văd colindători cu
capra, baba și unchiașul, țigani cu ursul și câte și mai câte obiceiuri,
care mai de care mai frumoase, pe care la Blăjani nu le aveam.
Stăteam uneori și priveam casele cu etaj, morile de apă, ferăstraie-
le activate de forța apei care spintecau buștenii groși și sănătoși sau
cum reușeau flăcăii să prindă pești la copcă…
Impresionat de toate aceste noutăți, îi povesteam bunicii tot ce ve-
deam, că-mi pare rău că nu avem și noi la Blăjani așa ceva și dânsa se
bucura că-i vorbeam cu-atâta însuflețire și cu lux de amănunte.
O altă mare bucurie a fost când am văzut ziua târgului.
Sâmbăta seara, am văzut multă zarvă pe drum, căruțe încărcate cu
saci, butoaie, scânduri, căpriori, oamenii își căutau locuri cât mai
bune pentru dejugat și, după ce dădeau boilor pale verzi de fân sau de
lucernă, se adăpau și ei la cârciuma din spatele casei nostre, unde țața
Lina lui Teșcan, le-aducea la tejghea cinzecile cu țuică și bardacele cu
vin roșu de Corneanca.
Nu știam ce se va întâmpla a doua zi!
Casa noastră, casă mare cu etaj, așezată chiar în mijlocul satului, era
locul unde se postau cei mai mulți oameni cu marfa spre vânzare.
Auzind voci pe drum, m-am sculat din zori și nu știam de ce este atâta
forfotă. Îmbrăcat de sărbătoare, bunicul a venit la mine și mi-a spus că
mergem în târg. Am luat-o de la un capăt la altul și cu greu mă dezli-
peam de ceea ce vedeam. Erau oameni care strigau în gura mare, che-
mând clienți să-și vândă porumbul, grâul, vinul sau alte produse, alții
strigau la găini, rațe, gâște, curcani sau alte lighioane, iar la marginea
târgului, zeci de animale care mai de care mai țesălate, mai curate și
mai împodobite cu canafi mari, roșii, să nu se deoache, așteptau să-și
142 cunoască viitorii stăpâni. Erau cai, boi, oi, capre, până și câini mari și
lățoși ciobănești, ce stăteau cuminți la picioarele stăpânilor.
La un moment dat, bunicul mă strânge ușor de mână, se oprește în
fața unui om care ținea de dârlogi o frumusețe de noatenă, adusă
pentru a o vinde.
Îl salută reverențios, acesta îi răspunde „să trăiești, nea Ionică”, își dau
mâna și bunicul îmi spune: „De-acum, domnul din fața noastră o să
te-nvețe carte”. Am făcut ochii mari, privindu-l cu multă atenție și cu
oarecare teamă pe viitorul meu învățător, pe domnul Lefter.
Am început școala cu noul meu învățător și m-am bucurat când
m-a prezentat colegilor, aceștia cerând, care mai de care, să le fiu
coleg de bancă.
M-am încadrat foarte repede în colectivul clasei, dovada că după
vreo două săptămâni, la jocul „Hoții și vardiștii”, am reușit să-mi
rup mâna stângă.
Zilnic primeam lecțiile de la colegul meu, Costică Buzea, îmi făceam
temele de fiecare dată, motiv pentru care Costică prezenta caietele
mele ca fiind ale lui, până-ntr-o zi, când domnul învățător s-a prins și
i-a tras o chelfăneală bună.
După ce mâna s-a reparat, m-am dus la școală și lucrurile au mers
foarte bine, până la terminarea ciclului primar, când, datorită unui
eveniment nefericit din familia noastră, fratele meu mai mare, Viorel,
care era elev în anul trei la Școala Normală din Buzău, s-a înecat în
lacul Menedic din apropiere.
După acest eveniment tragic, părinții m-au adus la Blăjani, unde mi-
am continuat studiile, terminând ciclul gimnazial în anul 1952.
Din acest moment, greutățile care erau simțite din plin de părinții mei,
încep să mă frământe și pe mine.
Erau îngrijorați pentru faptul că nu voi fi primit să-mi continui studiile
liceale, fiindcă tatăl meu era preot și chiabur.
Ca să mă convingă și pe mine de acest lucru, într-o zi m-a luat la Buzău
să-mi facă înscrierea la liceu, dar, peste tot, mi-a fost respins dosa-
rul. Dumnezeu a făcut, ca-n vara anului respectiv să se reînființeze
Seminarul Teologic și, în urma examenului de admitere, am devenit
elevul acestei renumite școli istorice.
Când am început cursurile, am avut bucuria să constat că aveam colegi
excepționali, foarte buni la carte, manierați, ordonați, buni prieteni. În
cei cinci ani de studii, am reușit să fim ca frații, să ne cunoaștem foarte
bine, să ne respectăm, să ne ajutăm, să ne iubim. Aici ne-am format o
frumoasă cultură generală, o temeinică pregătire teologică, iar pentru
mine, muzica, a fost mană cerescă.
Am absolvit Seminarul Teologic „Chesarie Episcopul” din Buzău,
în anul 1957. După absolvire, am mers la Conservatorul „Ciprian
Porumbescu” din București, pentru a mă înscrie la concursul de ad-
mitere, dar mi-a fost respins dosarul, pe motiv că studiile teologice nu
sunt echivalate.
Văzând acest lucru, m-am înscris la Facultatea de Teologie din 143
București și, în urma reușitei la examenul de admitere, am devenit
studentul acestui important centru de pregătire teologică și nu numai.
Aici am avut profesori celebri la toate disciplinele de învătământ,
recunoscuți în țară și-n întreaga lume. Îmi amintesc cu deosebit
respect de Ioan Coman, Tudor Popescu, Nicolaescu, Prelipceanu,
Chialda, Rămureanu, Balca, Liviu Stan și, nu în ultimul rând, de pro-
fesorul de muzică, maestrul Nicolae Lungu, mentorul și îngerul meu
păzitor în toți cei patru ani de studii la această facultate.
Maestrul Nicolae Lungu era un psiholog desăvârșit, un compozitor
apreciat pentru creațiile religioase, dar și pentru prelucrările folclorice.
Era un dirijor cu o putere de transmitere fenomenală, cu o gestică
extrem de mică, dar foarte precisă și mobilizatoare. De la maestrul
Lungu, am învățat dirijatul adevărat.
Facultatea de Teologie am absolvit-o în anul 1961.
Din anul III de facultate, am urmat și cursurile Școlii Populare de Arte
din București, pe care am terminat-o în anul 1962.
Și aici am avut profesori foarte buni, majoritatea predau și la
Conservator. La teorie și solfegii am făcut cu Feodor Oancea, armonie
cu Emil Lerescu, istoria muzicii cu Doamna Iliuț, iar acordeon cu ma-
estrul Giugaru, care preda și la Școala de Muzică militară.
După absolvirea celor cinci ani de studii la Seminarului Teologic,
a Facultății de Teologie cu durata de studiu de patru ani și a Școlii
de Arte de trei ani, m-am dus din nou la Conservator, dar și de data
aceasta mi-a fost respins dosarul pentru înscrierea la concursul de
admitere, motivele fiind aceleași, studiile teologice nu pot fi luate
în considerație.
Aceste eșecuri m-au dus la convingerea că singurul refugiu este
preoția. Venind în audiență la Preasfințitul Antim Angelescu, epi-
scopul Eparhiei Buzăului și Vrancei și aici aceeași atmosferă de
umilință și de dispreț.
Indignat de toate acestea, m-am hotărât să intru în învățământ și, înce-
pând cu data de 1 septembrie 1962, sunt numit profesor de muzică vo-
cală și instrumentală la Casa de Copii Școlari „Olga Bancic”‚ din Buzău.
Cu elevele din această școală, am avut rezultate deosebite, obținând
premii și distincții pe plan național.
Dorința de a face Conservatorul era din ce în ce mai mare și pentru că
cei 16 ani de studii și trei ani la Arte Populare, n-au valorat nimic în ve-
chiul regim comunist, m-am hotărât să fac liceul de cultură generală,
pe care l-am absolvit în anul 1967.
Cu diploma de bacalaureat obținută la Liceul din Pătârlagele,
m-am înscris la concursul de admitere de la Conservatorul „Ciprian
Porumbescu” din București în toamna aceluiași an și bucuria a fost
deplină, văzându-mă printre primii pe lista celor reușiți.
La Conservator am făcut teorie și solfegii cu Victor Iușceanu, Dragoș
Alexandrescu și Feodor Oancea, armonie cu Alexandru Pașcanu, con-
trapunct cu Miriam Marbe, orchestrație cu Velehorschi, citire de parti-
144 turi cu Vinicius Grefiens, folclor cu Emilia Comișel și dirijat cu Dumitru
Botez, cu Constantin Romașcanu și, uneori, venea și profesorul care
era consultant, Ioan D. Vicol. I-am enumerat doar pe câțiva dintre pro-
fesorii pe care i-am avut la Conservator.
În anul 1973, am absolvit Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din
București, la secția Compoziție, Muzicologie, Dirijat, Pedagogie.
Din anul școlar 1969–1970 am fost transferat profesor de muzi-
că la Liceul Pedagogic „Spiru Haret” din Buzău și-am funcționat
până în anul 2005.
Din anul școlar 1999, am predat muzica liniară și ansamblul coral și la
Seminarul Teologic „Chesarie Episcopul” din Buzău, unde am avut
satisfacții profesionale deosebite.
Aici am întâlnit un colectiv profesoral distins, cu mulți profesori tineri
care se întreceau în a transmite elevilor cât mai multe cunoștințe, un
director care veghea cu discreție la bunul mers al școlii și niște tineri
dornici de a-și forma o cultură generală temeinică.
La Seminarul Teologic am predat muzică liniară și ansamblul coral
și am observat, cu mare plăcere, că elevii îndrăgeau aceste obiecte,
motiv pentru care am căutat să le dau lucruri cât mai interesante și de
care să se poată folosi în viitoarea lor profesie.
Cel mai mult iubeau ansamblul coral și, spre satisfacția tuturor, în
2003 Corul „Credo in Deo” a obținut Premiul I pe țară.
La Liceul Pedagogic, am înființat un ansamblu folcloric „Mugurel”, for-
mat din orchestră, soliști vocali și instrumentiști, grup vocal folcloric și
un grup de dansuri populare pregătite de profesorul de educație fizică.
La concursul școlar național, ansamblul respectiv a primit Locul
I și, ca recompensă, ni s-au oferit două săptămâni pe litoral, la
stațiunea Costinești.
La spectacolele pe care le dădeam în fiecare seară, am fost văzuți
de doi folcloriști francezi, specializați în folclor muzical românesc
și ne-au cerut să acceptăm invitația de a participa la un Concurs
Internațional din Franța.
Prezenți la acest mare concurs internațional, organizat în frumoasa
stațiune balneo-climaterică „Amelly les Benne”, ansamblul folclo-
ric „Mugurel” a obținut marele trofeu și un bonus special din partea
lui Jacques Chirac, primarul orașului Paris, care participase la unul
dintre spectacolele noastre, de a prelungi turneul cu încă două săp-
tămâni în Franța.
Succesul de aici și turneul de aproape treizeci de zile au rămas adânc
întipărite în memoria tuturor membrilor formației și, mai ales, a mea,
foarte tânăr dirijor în acea vreme.
Conducerea Liceului Pedagogic m-a trecut pe catedra de muzică vo-
cală. Pe lângă orele de teorie și solfegiu, metodica predării muzicii,
practica pedagogică la obiectul muzică, făceam și obiectul meu cel
mai îndrăgit, ansamblul coral.
La Liceul Pedagogic, am avut pe tot parcursul funcționării mele la 145
această școală, trei formații corale: Corul reprezentativ „Ioan D. Vicol”,
corul de cameră „Gaudeamus” și grupul vocal „Mugurel”.
Cu formațiile sus amintite, am participat la numeroase festivaluri și
concursuri naționale, urcând, de fiecare dată, pe podiumul laureaților.
Corul de cameră „Gaudeamus” a fost de trei ori în fosta Cehoslovacie,
iar după revoluția din 1989, în Republica Moldova, în Elveția, în
Franța și în Austria.
Pe linie didactică, am publicat numeroase articole legate de metodo-
logia predării muzicii la preșcolari și la ciclul primar, sunt coautor al
manualului de metodica predării muzicii în Școlile Normale (Editura
Didactică și Pedagogică, București 1998).
În anul 1998, am participat la elaborarea programelor școlare pentru
clasele gimnaziale, iar în 1999, prin ordinul 4311 dat de M.E.Î., am fost
numit în Comisia Națională pentru Evaluarea manualelor alternative
la obiectul muzică.
La Institutul Național de Folclor am „Cântece și jocuri populare din
zona Buzăului”, „Douăzeci de colinde din Oltina”, Județul Constanța,
am în manuscris „Metodica predării dirijatului coral în Seminariile
Teologice și în Liceele Pedagogice” și o nouă ediție la „O sută de cân-
tece din folclorul copiilor”.
În cadrul Centrului de Perfecționare a Educatoarelor și a Învățătorilor
din Buzău, am fost coordonatorul științific al lucrărilor pentru
obținerea gradului didactic I, specialitatea muzică.
Din anul școlar 1981, am fost profesor metodist, specialitatea muzică,
în cadru Inspectoratului Școlar Buzău, iar în cadrul Inspectoratului de
Cultură Buzău, am fost președintele Cenaclului Muzical și profesor de
dirijat coral la Școala Populară de Arte Buzău.
La solicitarea Universității „Petre Andrei” din Iași, am început cola-
borarea cu Colegiul de Institutori Buzău, unde am predat discipline-
le: „Teorie și solfegii”, „Metodica predării muzicii” și „Dirijat coral”. De
menționat e și faptul că, din inițiativa mea, s-a creat acestă secție cu
specializare muzică, ceea ce este foarte important pentru cei care pre-
dau muzica în învățamântul preșcolar, primar și gimnazial.
Din 2001, predau la Facultatea de Psihopedagogie și Științele Educației
din Buzău, modulul „Didactica domeniului arte-educație muzicală”.
Facultatea respectivă, aparține de Universitatea din București.
În ceea ce privește creația muzicală, menționez că am fost preocupat
în special de a scrie cântece pentru copii și aceasta pentru a satisface
dorința copiilor mei, dar și a celor de la clasele de aplicație sau al ele-
vilor practicanți, pentru a avea cântece care să concorde cu tematica
subiectului lecției.
O bună parte dintre aceste cântece se găsesc acum în culegerea
„Voinicii Pământului”, publicată cu aprobarea Uniunii Compozitorilor
din România. Textele reflectă atmosfera de joacă a celor mici, o bună
parte îmi aparțin, iar restul sunt ale talentatei poete Passionaria
146 Stoicescu. Cartea cuprinde 32 de cântece și a apărut la editura „V&I
INTEGRAL” București 1995.
O piesă care mi-a adus satisfacții deosebite, a fost „Zorițele”. Prezentă
la Concursul Național de Creație din anul 1983, a ocupat Locul III.
Colaborând cu multe coruri de voci egale sau grupuri vocale din mu-
nicipiu și judet, am fost nevoit să prelucrez multe cântece populare
din zona Buzăului, care, mai apoi, au fost publicate pe plan local și
chiar național. Exemplu: „Triptic buzoian”, cu piesele: „Da, măicuță,
da”, „Fluier, fluieraș”, „Eu sunt fată de la Pleși”, apoi „Fluir, fluieraș de
soc”, „U-iu-iu, brădui, brădui”, „Verde și-o mălură”, „Dor, bade, dor” și
altele, care sunt publicate în diferite culegeri.
După Revoluția din decembrie 1989, am publicat „Rugă”, „Tatăl nostru”,
cântat pentru prima dată și publicat în Elveția, în interpretarea corului
„Gaudeamus”, „Lumina lui Hristos,” „Evocare”, „Floare de colț”, „Visul
omenirii” și altele, care sunt cuprinse într-o culegere cu creații proprii.
Cartea se cheamă „Cântece pentru toate vârstele”, Editura
„Omega”, Buzău, 2008.
În prima parte sunt 25 de cântece pentru copii, toate înregistrate so-
nor pe un CD (voce și acompaniament orchestral), în partea a doua,
coruri pentru voci egale de fete, în partea a treia, coruri pentru voci
egale bărbătești și, în partea a patra, piese pentru formații corale mix-
te. Menționez că multe piese religioase din această culegere au fost
scrise înainte de Revoluție, dar nepublicate până acum.
La finalul cărții respective, am compus cincizeci de solfegii pentru în-
cepători, necesare părții teoretice pe care o făceam cu elevii la clase.
Consider că-n materialul de față, trebuie să prezint și activitatea mea
în afara laturii didactice.
Am fost prezent în activitatea cultural- artistică din Municipiul și
Județul Buzău, încă din perioada când eram elev la Seminarul
Teologic, înființând un cor mixt în Comuna Blăjani.
Ca student la teologie, am format un grup coral bărbătesc, pregătit
pentru slujbele liturgice și alte evenimente religioase, iar la Clubul
Monetoria Statului, un ansamblu de acordeoane.
În afara școlii, am pregătit și dirijat corurile mixte din Pătârlagele,
Zărnești, Măgura, Uzina de sârmă (preluat de la fostul dirijor, Arion
Nicolae), grupurile vocale din comunele Săhăteni, Cochirleanca,
Calvini și la alte formații artistice care aveau nevoie de sprijinul meu,
(exemplu, la brigăzile artistice compunem melodii pe anumite texte).
La Sindicatul Învățământ, am înființat o orchestră de muzică ușoară,
grup vocal și soliști vocali, iar la Casa Armatei, orchestră de estradă,
care a luat Locul II pe țară în anul 1969, la formațiile de profil.
Formația care mi-a adus cele mai mari satisfacții profesionale este
Corul de cameră „Lyra”.
În perioada anilor 1970–1975, în municipiul și județul Buzău era o
puternică activitate cultural-artistică. Numai în municipiu erau șapte
coruri mixte, unul de voci egale de fete și unul bărbătesc, coruri care
reprezentau Buzăul cu cinste la diferite festivaluri, concursuri sau la 147
alte manifestări culturale.
Singurul gen coral care lipsea era cel cameral.
În vara anului 1973, m-am consultat cu bunul meu prieten Dumitrescu
Alexandru, pe atunci director al Casei de Cultură a Sindicatelor Buzău,
să înființăm, pe lângă instituția pe care o conducea, un cor de cameră.
Ideea i-a surâs și-am pornit la căutarea coriștilor. Am cooptat profesori
de muzică, doctori, ingineri, învățători și educatoare care mi-au fost
elevi și o bună parte dintre elevii din ultimul an de la Liceul Pedagogic.
Cu oamenii aleși pentru a face parte din Corul „Lyra”, am făcut prima
repetiție pe data de 11 septembrie 1974. Am fixat două repetiții pe
săptămână, marțea și vinerea, de la ora 18:30.
Până în luna noimbrie, am reușit să punem la punct un repertoriu de
zece – douăsprezece piese și primul spectacol s-a bucurat de mare
succes. Spectacolul a fost dat împreună cu membrii cenaclului Viața
Buzăului, în minunata sală cu vitralii a Casei de Cultură din Buzău.
La numai un an de la înființare, participând la un mare Concurs
Național, „Cetatea de Foc” de la Reșița, în noimbrie 1975, am
obținut Premiul I.
În urma acestei reușite, Corul „Lyra” prinde aripi, reușește să se impu-
nă pe plan național și să fie cunoscut în marele centre europene.
Primele schimburi culturale le-am avut cu fosta Republică
Cehoslovacia, unde am fost de trei ori, apoi cu Moldova, Bulgaria,
Ungaria, iar, după Revoluție, cu Franța de cinci ori, cu Germania, cu
Serbia, cu Austria, cu Grecia de trei ori, cu Macedonia, cu Portugalia
și, în anul 2010, am fost la Montecatini Terme din Italia. În 2012, tot în
Italia, la Vatican, ocupăm Locul III la Concursul Internațional de Muzică
Sacră. Prin participarea la Concursul Internațional din Istanbul, iulie –
august 2013, am abținut Premiul II.
Am prezentat doar o mică parte din activitatea Corului „Lyra”. Despre
aceasta ați citit, pe larg, în monografia de față.
Pentru activitatea depusă până-n present, oficialitățile din Municipiul
și Județul Buzău, mi-au dat titlul de Cetățean de Onoare al urbei, iar
conducerea muzicienilor din România, de membru în Uniunea de
Creație Interpretativă a Muzicienilor din România.

Și-acum…
…un fir gingaș, tors din caierul copilăriei, străbate demn prin viața unui
om care s-a vrut a fi corect cu el și cu cei din jur, iubit și iubitor de oa-
meni, mereu cu bună dispoziție și cu zâmbetul pe față.
Tu, fir gingaș, ai tors cu multă grijă din caierul vieții mele onestitatea,
demnitatea, mândria de a fi cu verticalitate și cu izbândă în clipe grele…

Am relatat doar o parte din voluptatea unui caier trecător…

148

Repertoriul corului
de cameră „Lyra”

La începutul activității Corului de Cameră Lyra, piesele puse-n lucru

au fost cât se poate de simple, privind structura ritmico- melodică,
ambitusul să nu depășască sol din octava mică și sol din octava a
doua, înlănțuirea acordurilor să meargă mai mult pe structura clasică
și să primeze claritatea și strălucirea liniei melodice.
În cele ce urmează, voi prezenta compozitorii și, fiecăruia, piesele co-
rale compuse și lucrate cu Lyra, fără pretenția unei analize valorice,
privind perioada apariției, formei, genului sau conținutului. Trebuie
să precizez că eșalonarea lor va urmări o oarecare logică privind peri-
oadele evoluției în istoria muzicii, tratarea lor amănunțită făcând su-
biectul altei lucrări.
Repertoriul de față este scos din mapele cu piesele lucrate și s-ar pu-
tea ca partiturile unor cântece să lipsească, motiv pentru care credem
că numărul lor să fie mai mare. Considerăm, totuși, că cele prezente
justifică preocuparea și nivelul de pregătire al formației și, de ce nu,
performața abordării unui repertoriu atât de variat.
◾◾ Daniel Friderici – Trei lucruri minunate.
◾◾ N. Iomelli – Requiem aeternam (fragment din Cantate Domino)
◾◾ H. Marchner – De ce ești depărtată.
◾◾ Orazio Vecchi – Io soffriro cor mio.
◾◾ Michel Wackenheim – Voice la paix sur nous.
◾◾ Francisc Perrot – O, ma belle aurore.
◾◾ Roland de Lassus – Eco.
◾◾ Claudio Monteverdi – O Primavera.
◾◾ Gaetano Donizetti – Cântec de veselie.
◾◾ Cesar Geoffrei – Sur la rute de Dijon.
◾◾ G. P. da Palestrina – Alma redemptoris mater.
◾◾ Robert Mermoud – Le pays que j-aime.
◾◾ J. S. Bach – Gloire au Roi des Cieux.
◾◾ Etienne Daniel – Soon i will be done.
◾◾ Franz Schubert – Laudă lui Dumnezeu | Teiul.
◾◾ W. Greiger – Ave Maria. 149
◾◾ Andre Ducret – Soir d-octobre.
◾◾ John Bennet – Wep, o mine eyes.
◾◾ Ludwig van Beethoven – Oda bucuriei (Fragment din simfonia a
IX-a) | Măriți pre Domnul.
◾◾ P. I. Ceaicovski – A înnoptat nourașul | Canzoneta napolitana.
◾◾ Brahms Johannis – Serenada.
◾◾ Wolk Brothers – Soon-a will be done.
◾◾ W. A. Mozart – Ave verum corpus.
◾◾ G. F. Haendel – Alleluia.
◾◾ A. V. Sveșnicov – Clopoțelul sună monoton | Mălinul alb.
◾◾ Malke Wilsh și Malke Delghan – Les champs – Elysees.
◾◾ M. Waeber – La nuit des roses.
◾◾ Pat Shaaw – Simi jadech.
◾◾ Alexander Archangelsky – Milost mira.
◾◾ Dimitri Bortnianski – Tebe poem | Ige heruvimi.
◾◾ William L. Dawson – Ev-ritme i feel the spirit.
◾◾ Ramon Noble – La bamba.
◾◾ T. Guizar – Cielito lindo.
◾◾ J.P. Bourtayre et J. Revaux – Chanter.
◾◾ Dragan Suplevski – Rum, dum, dum.
◾◾ Vaclav Styvar – Ceresnicky.
◾◾ Petko Staynov – Shto mi e milo.
◾◾ Anne Raugh and Deke Sharon – The Lion sleeps tonight.
◾◾ X. X. X. – Trisagghion.
◾◾ Stephen C. Foster – Oh! Susanna.
◾◾ Maykola Leontovych – Shchedryk.
◾◾ Anton Pan, Gh. Ucenescu – Deșteaptă-te române.
◾◾ D. G. Kiriac – Am umblat pădurile | Auzi Doamne glasul meu | Mulți
ani trăiască | Hristos din morți a înviat.
◾◾ Gh. Cucu – Miluiește-mă Dumnezeule | Stihiri din Catavasiile
Întâmpinării | Mulți ani trăiască.
◾◾ Gavriil Musicescu – Imnul Heruvic | Ca pre Împăratul | Hristos
anesti | La râul Babilonului | Dor-dorule.
◾◾ Ciprian Porumbescu – Crai nou (cor final) | Altarul mânăstirii
Putna | Românul.
◾◾ Gh. Dima – Ziua ninge.
◾◾ Vasile Popovici – Sara pe deal.
◾◾ Gh. Mandicevski – Oratoriu.
◾◾ Bela Bartok – La strânsul fânului.
◾◾ Nicolae Oancea – Sus inima, români.
◾◾ Nicolae Ursu – Lino, Leano | De doi.
◾◾ Gh. Danga – Lăudați pre Domnul.
◾◾ C. Dimitrescu – Dans țărănesc (aranjament pentru cor mixt
de C. Arvinte).
◾◾ Paul Constantinescu – Fecioara astăzi | Stelele-n cer | Cămara Ta |
Mântuitorul meu.
150 ◾◾ I. Dumitrescu – Mărăcinul.
◾◾ Augustin Bena – La fântână.
◾◾ Gh. Goian – Floare bănățeană.
◾◾ Francisc Hubic – Suită de cântece vechi din Bihor.
◾◾ Grigoraș Dinicu – Hora staccato (aranjament pentru cor mixt de
Sorin Vânătoru).
◾◾ Ionel Brătianu – Imnul Eroilor.
◾◾ I. D. Chirescu – Răspunsuri liturgice (sol major) | Cuvine‑se
cu adevărat | Fata din Carpați | Cântec de leagăn |
Iubim acest pământ.
◾◾ Nicolae Lungu – Cântările Sfintei Liturghii | Stihira a II-a | Cămara
Ta | Mântuitorul meu | Puișorul mamii mic | Hora cu strigături |
Alunelul oltenesc.
◾◾ D.D. Botez – Cetățile de jar.
◾◾ Adrian Pop – Cântec de pace.
◾◾ Alexandru Pașcanu – Chindia.
◾◾ I. Vintilă – Cântarea României.
◾◾ Alexandru Velehorschi – Serenadă.
◾◾ Vasile Spătărelu – Floare albastră | Contemporani cu țara.
◾◾ Irina Odăgescu – Ia românească | Cântecul miresei.
◾◾ Vasile Donose – Țară de cântec, țară de dor.
◾◾ Florin Comișel – Veșnic tineri.
◾◾ Anton Zeman – Din vremuri legendare.
◾◾ Doru Popovici – Iubim acest Pământ.
◾◾ Dan Buciu – Mamă țară.
◾◾ Viorel Munteanu – Vis de țară | Legământ de vise.
◾◾ Vinicius Grefiens – Lilioară.
◾◾ Dragoș Alexandrescu – Cântările Sfintei Liturghii.
◾◾ Vanghelis Papathanasios – Care de foc (fragmente).
◾◾ C. Arvinte – Trecui dealu la Băiuț | Dragu-mi-i veselia | Mociriță
cu tri foi | Înflorit-a ruguțu | Ș-ai Buzău, Buzău | Sârba de la
Măgura | Vine dorul.
◾◾ Mircea Neagu – Măgura (madrigal pentru cor mixt a cappella) |
Măruț roșu, măr cu doru | Bordeiaș, bordei, bordei | Deschide-te
gură, cântă (religios).
◾◾ Constantin Romașcanu – Sârba din câmpie | Flamură și stea |
Laudă omului muncitor.
◾◾ Vasile Timiș – Codrului cerui o creangă | La mijloc de codru des.
◾◾ Ștefan Stănescu – Visul omenirii | Zorițele (prelucrare folclorică) |
Rugă | Tatăl nostrum | Lumina lui Hristos | Floare de colț.
◾◾ Ioan Nicorescu – Zefirul (prima piesă lucrată de
„Lyra”) | Buzoianca.
◾◾ Adriana Mițu Drăgan – Mă rog.
Colinde 151
◾◾ D.G. Kiriac – Bună dimineața la Moș Ajun | Moș Crăciun | O, ce
veste minunată | Plecarea magilor.
◾◾ Gheorghe Cucu – Coroană de trandafiri | Mare minune | Colind de
Florii | Nouă azi ne-a răsărit.
◾◾ Gheorghe Danga – Lerului, mărului.
◾◾ Tiberiu Brediceanu – Ziurel de zi | Gazde mari, nu mai dormiți |
Sus în vârful muntelui | Iată vin colindători.
◾◾ Ioan D. Chirescu – Citinele, citioară | Steaua sus răsare | Bună
dimineața la Moș Ajun.
◾◾ Alexandru Pașcanu – După datini colindăm | Colo sus la Răsărit
(Cetină de brad).
◾◾ Timotei Popovici – Velerim și veler Doamne.
◾◾ Gh. Budiș – Din an, în an.
◾◾ Francisc Hubic – Floricica.
◾◾ Marin Trache – În seara de Moș Ajun.
◾◾ Ilarion Cocișu – Coborât-a, coborâtu.
◾◾ Marțian Negrea – Ia-n te scoală gazdă.
◾◾ Valentin Teodorian – Legănelul lui Iisus | Și cei trei crai.
◾◾ Constantin Arvinte – Lerui-ler | Bună seara ca-n-serat.
◾◾ Mircea Neagu – Sculați gazde primitoare | Colindă-mă Doamne.
◾◾ Nicu Moldoveanu – Sara-i bună-a lui Crăciun.
◾◾ Iulian Cârstoiu – Mândru-i cerul.
◾◾ Ștefan Andronic – Floare dalbă, flori de măr.
◾◾ Ludovic Paceag – De tri luni de când venimu | Întrebă, întreabă.
◾◾ Radu Antofie – Colindul Sfântului Andrei.
◾◾ Vasile Spătărelu – Linu-i lin și rujmarin.
◾◾ Ștefan Stănescu – La doi meri | Zorițele.
152

Corul Lyra
Tabel nominal

Pe parcursul celor 44 de ani de la înființarea corului și până în prezent,

s-au perindat foarte mulți membri. Unii dintre ei au reușt să aibă o
frecvență chiar până-n prezent, alții, din motive bine întemeiate, n-au
mai putut face parte din acest cor. Din arhiva corului, am scos doar câ-
teva tabele cu membrii corului din primii ani de funcționare, trecerea
tuturor cataloagelor ar fi însemnat o listă prea lungă și poate fără sens.
Voi prezenta un tabel nominal din primii ani de activitate, când co-
rul era patronat de Casa de Cultură a Sindicatelor, director fiind
Dumitrescu Alexandru.

◾◾ Agapie Maria
◾◾ Androne Georgeta
◾◾ Boboc Florica
◾◾ Condrache Nina
◾◾ Cordea Cornelia
◾◾ Costea Cistian
◾◾ Costea Nouraș
◾◾ Diaconu Simona
◾◾ Duluman Elena
◾◾ Dumitrescu Iulia
◾◾ Dumitru Ioana
◾◾ Economu Raluca
◾◾ Ene Ion
◾◾ Fășie Nicolae
◾◾ Grigore Cistina
◾◾ Grigore Elena
◾◾ Grigore Sonia
◾◾ Grigoroiu Elena
◾◾ Grigoroiu Sergiu
 153

◾◾ Ionescu Gabriela
◾◾ Iosif Viorel
◾◾ Ismailescu Iuliana
◾◾ Jipa Doina
◾◾ Krompacczki Carol
◾◾ Manea Dumitra
◾◾ Manea Marcela
◾◾ Mavrodin Eugenia
◾◾ Minea Alexandru
◾◾ Minea Mariana
◾◾ Miu Sorina
◾◾ Olteanu Lucica
◾◾ Oncescu Adrian
◾◾ Oprea Marioara
◾◾ Pâslaru Florentina
◾◾ Rădulescu Emil
◾◾ Râmniceanu Viorica
◾◾ Runceanu Mihai
◾◾ Rusu Leon
◾◾ Senchiu Ion
◾◾ Ștefan Petre
◾◾ Stoian Florina
◾◾ Tăbăcaru Alexandru Eugen
◾◾ Tudor Paula
◾◾ Tudorică Georgeta
◾◾ Vâlcu Carmen
◾◾ Vâlcu Daniela
◾◾ Vlad Rodica
◾◾ Voinea Carmen
154 Tabelul actual al membrilor corului Lyra:
◾◾ Andri Cătălin Corneliu
◾◾ Androne georgeta
◾◾ Barlaboi Mihaela
◾◾ Boboc Florica
◾◾ Boriceanu Aneta
◾◾ Boriceanu Constantin
◾◾ Boriceanu Ștefan
◾◾ Burlinghe Nicoleta
◾◾ Burlinghe Valentin
◾◾ Condrache Nina
◾◾ Cucu Gina
◾◾ Dragomir Mariana
◾◾ Dudu Andrei
◾◾ Dumitru Ana Simona
◾◾ Dumitru Eugen
◾◾ Dumitru Gheorghe
◾◾ Eduard Antohi
◾◾ Ene Ion Florentin
◾◾ Fănică Daniel
◾◾ Geangu Felicia
◾◾ Gheorghe Victorița
◾◾ Ionescu Dimitre
◾◾ Ionescu Mariana
◾◾ Iordache Măndița
◾◾ Jalbă Doina Luiza
◾◾ Negoiță Anica
◾◾ Olteanu Lucia
◾◾ Pantelimon Mirela
◾◾ Popa Forinela Marilena
◾◾ Rafira Alina
◾◾ Răgălie Marius
◾◾ Rajca Carmen
◾◾ Rajca Cosmin
◾◾ Rânciog Alina Grațiela
◾◾ Rusu georgeta
◾◾ Rusu Leon
◾◾ Stănculeanu Constantin
◾◾ Stănculeanu Lucica
◾◾ Stroe Felicia
◾◾ Tătaru Ionuț
◾◾ Țicleanu Mariana
◾◾ Vișan Mariana
◾◾ Vlad Rodica
Cuprins

Postfață 1
Lyra 3
Concursul coral „Gheorghe Dima” 15
18 Decembrie 1989 24
Franța 32
Returnarea din Austria – Nancy 35
Nancy 36
Portugalia 38
Maliuc 54
Elveția 56
Grecia 61
Tesalonic… 68
scurt istoric 68
Bulgaria… 70
Macedonia… 70
Grecia… 70
Cântare în Toscana, Italia 81
Concursul Coral Internațional 92
Musica Sacra a Roma 100
Festival Coral Internațional, Paris 104
Istanbul, Turcia 113
Corul de Cameră „Lyra” la 40 de ani 120
Festival coral internațional 122
Șumen, Bulgaria 122
Festivalul Coral Internațional Butva, Herceg Novi 127
Festival coral internațional 130
Preveza, Grecia 130
Festivalul Coral Internațional Praga 133
Post Scriptum 139
Fir gingaș, tors din caierul copilăriei! 140
Repertoriul corului de cameră „Lyra” 148
Corul Lyra 152