Scanner 3d

Introducere :
Noua tehnologie de scanare 3D ne oferă posibilitatea de a avea acces la date precise
despre o construcție care a fost scanată, fără a fi necesară revizitarea în teren. Metoda este cea
mai facilă și sigură modalitate de a obține date precise despre construcție, indiferent că este
vorba despre o clădire nouă, veche, industrială sau civilă. Datele generate permit analiza
detaliată, de la fațade, pereți și până la pardoseli, indiferent de obstacole.1
Scanarea 3D este de folos inginerilor, arhitecților și specialiștilor din domeniul
construcțiilor, cu utilizare pentru: Building Information Modeling, proiecte civile și industriale,
arhitectură și urbanism, monumente istorice și site-uri arheologice. Informațiile sunt precise și
utile oricărui specialist în domeniu, întrucât permit efectuarea de mici intervenții în mod rapid și
fără costuri ridicate. Un mare plus pe care îl aduce această metodă este faptul că diferitele
probleme ale structurii sau fațadei se detectează din timp și pot fi remediate înainte să se
agraveze. Metoda de scanare laser permite crearea unei copii digitale cu precizie milimetrica
pentru orice tip de constructie. Rezultatul scanarii este redat printr-o retea densa de puncte care
poate fi vazuta ca o fotografie in care pixelii sunt definiti ca puncte de coordonate 3D.Face
posibila analiza oricarui detaliu fara a afecta suprafata obiectivului scanat si reduce riscurile
masuratorilor traditionale in zonele mai greu de ajuns sau afectate de trecerea timpului. Daca este
luata in calcul si complexitatea detaliilor obtinute, avantajele sunt imbatabile.2
In lucrarea de fata se prezinta analiza si pasii premergatori in vederea realizarii unui Scanner 3D,
se vor analiza tipurile de sensori, mecanisnele, angrenajele si aplicatiile care se pot folosi in
vederea indepliniri scopului proiectului. Luand in calcul modul in care se poate realiza scanarea
se vor analiza principiul de functionare, senzorii, avantajele si dezavantajele, aplicabilitatea
acesteia si costurile aferente, ulterior, in vederea realizarii proiectului se va stabili configuratia
aleasa pentru si stabilirea tipului de motoare si ansamblelor mecanice cat si partea de comanda,
programul pentru interfata cat si alte dispositive aferente.

1
https://graphein.ro/scanare-3d/
2
https://www.spatiulconstruit.ro/proiect/scanare-3d-hale-industriale/147
In prezent sunt diverse principii de functionare pe care se bazeaza scanerele 3D, in lucrarea de
fata le vom analiza pe cele mai utilizate in prezent si anume cele care folosesc unde laser si
fotommetria. Scannerele care folosesc laser pentru a determina forma geometrica a unui obiect
sunt alcatuite din cel putin doua componente, una care emite o unda laser si una care o
receptioneaza, principiul de functionare este urmatorul: se emite o unda laser incepandu-se sa se
monitorizeze timpul in care aceasta este receptionata, in functie de acest timp se va stabili
distanta pana la acel punct, ulterior se reia procedeul iar astfel se creaza o plasa densa de puncte
rezolutia acesteia putandu-se stabili ajustand distanta dintre punctele care creaza plasa. Alta
metoda pentru realizarea unei imagini 3D rezultata din scanarea unui obiect este utilizarea
fotogrammetriei, procedura ce se realizeaza prin fotografierea obiectului din toate ungiurile iar
ulterior acestea vor fi prelucrate de un program special care va realiza modelul pe baza acestor
fotografii, precizia data de acest procedeu este data de numarul fotografiilor si de varietatea
unghiurilor, astfel incat cu cat numarul de fotografii este mai mare iar unghiul acestora este
variat, fotografiile sunt de o buna rezolutie si calitate preferandu-se sa fie facute intr-un mediu
controlat unde lumina este relativ constanta precizia poate tinde spre infinit. Astfel o buna
precizie si acuratete prezinta fotogrammetria utilizata in conditii controlate de lumina, fiind usor
de implementata pentru obiecte de dimensiuni mici si medii care pot fi rotite in jurul propriei axe
cu ajutorul unui dispozitiv pentru a putea fi fotografiate din toate unghiurile astfel frecventa
mutarii aparatului de fotografiat scade iar odata setat procedul devine independent, aceasta
procedura este mai greoaie in cazul scannerelor laser intrucat acestea trebuie sa faca emisia si
receptia undelor pentru fiecare punct in parte pentru a realiza acea ploaie de puncte iar pentru un
model circular ar trebui sa se utilizeze un program special care sa cunoasca cu precizie defazajul
de la punctul initial al piesei scanate. In ceea ce priveste modernizarea pe viitor a acestor
scannere sunt de parere ca cele bazate pe fotogrametrie vor avea un avantaj fata de cele laser
avand in vederea dezvoltarea rezolutiei si a altor caracteristici ce tin de calitatea imaginilor
realizate de camere cum ar fi durata necesara pentru realizarea unei fotografii, necesarul cantitatii
de lumina din mediul ambiant. Pentru scanarea unor obiecte de dimensiuni mari se pot gasi de
asemenea alternative folosind metoda fotogrammetriei, s-ar putea conecta aparatul foto impreuna
cu dispozitivil ce realizeaza declansarea pe o drona care sa survoleze in jurul obiectului care se
doreste a fi scanat, metoda care ar fi mai greu de implementat in cazul scanerului laser intrucat
pentru acesta e necesar sa se cunoasca cu exactitate pozitia in care sa afla dispozitivul.
Analiza stadiului actual al temei

În documentarea unor construcţii şi instalaţii existente, precum şi restaurarea unor monumente

istorice, cunoaşterea geometriei obiectului este de cea mai mare importanţă. Documentarea
complexă a construcţiilor are astăzi loc de regulă într-un GIS, reprezentarea spaţială a obiectului
bazându-se pe un număr limitat de forme elementare de modelare, cum ar fi linii, poligoane şi
corpuri. Prin ele sunt reprezentate muchii, colţuri, plane şi elemente de volum ale obiectului real.
În funcţie de scopul urmărit, modelul rezultat trebuie să corespundă în limita unei anumite
precizii cu obiectul real. Dealungul timpului s-au elaborat o serie de metode pentru ridicarea
punctelor spaţiale, pornind de la metodele tahimetrice, unde ridicarea era realizată punct cu punct
şi cu atribute pentru fiecare punct, până la ridicarea în masă a punctelor obiect prin metode
fotogrametrice şi scanare laser. La măsurătorile tahimetrice, timpul pentru discretizarea
punctuală a obiectelor şi inserarea de atribute fiecărui punct este foarte mare comparativ cu
metodele fotogrametrice şi de scanare laser, care asigură o preluare rapidă, însă fără atribute.
Scanarea Laser este o nouă tehnică geodezică, prin intermediul căreia poate fi măsurată complet
automat (mai mult sau mai puţin) geometria unei structuri, fără ajutorul unui mediu
reflectorizant, cu înaltă precizie şi cu viteză ridicată. Rezultatul măsurătorilor este reprezentat de
o mulţime (considerabilă) de puncte, numită în literatura de specialitate nor de puncte. Până în
momentul de faţă nu a fost dată o definiţie general acceptată în ceea ce priveşte instrumentele
(mijloacele de măsurare) care pot fi considerate scanere 3D. Datorită faptului că sunt utilizate
diferite principii tehnice la măsurarea elementelor necesare calculului coordonatelor 3D, o serie
de specialişti au încercat să delimiteze scanerele 3D de alte instrumente bazate pe propriul lor
mod tehnic de operare. Acest punct de vedere, pe lânga alte dezavantaje, a condus la discuţii de
prisos şi inutile dacă scanarea 3D aparţine măsurătorilor geodezice sau fotogrametriei. Pentru
utilizator, de altfel, rezltatul este singurul care contează, indiferent de metoda utilizată pentru
obţinerea lui. Din punctul lui de vedere, un scaner 3D este orice dispozitiv care colectează
coordonatele 3D ale suprafeţei terenului sau ale uni obiect: - automat şi într-un model sistematic;
- cu o rată / frecvenţă ridicată (sute sau mii de puncte pe secundă); - cu livrarea rezultatelor
(coordonatele 3D) mai mult sau mai puţin în timp real. Scanerul poate sau nu să livreze valori ale
reflectivităţii suprafeţei scanate, ca informaţie suplimentară la coordonatele 3D. Tehnologia
curentă de scanare laser poate fi clasificată în două categorii: statică şi dinamică.

Scanarea laser statică este definită în cazul în care scanerul este instalat într-o poziţie fixă pe
durata achiziţionării datelor. Avantajele utilizării acestei metode se regăsesc în precizia ridicată a
rezultatelor şi în densitatea relativ mare a punctelor. Scanerele laser statice mai sunt întâlnite şi
sub denumirea de scanere laser terestre, însă
nu există o delimitare o delimitare clară între
aceste două noţiuni. În cazul scanării laser
dinamice, scanerul laser este montat pe o
platformă mobilă. Această platformă poate fi
un avion (scanare laser aeriană) sau un
vehicul în mişcare. Aceste sisteme sunt însă
mult mai complexe şi mai costisitoare,
pentru că lucrează de cele mai multe ori în
combinaţie cu sisteme adiţionale de
poziţionare (INS – Sisteme de Navigaţie
Inerţiale, GPS – Sisteme de Poziţionare
Globală). Scanerul laser terestru
înregistrează punctele tridimensional, prin
măsurarea unghiului orizontal şi vertical,
precum şi a distanţei spaţiale spre fiecare punct. Măsurarea distanţei se face electro-optic, în cele
mai frecvente cazuri prin procedeul impulsului sau comparaţiei de fază, în funcţie de tipul
instrumentului. Prin folosirea unor funcţii trigonometrice simple se obţin coordonatele punctelor,
într-un sistem cartezian de coordonate propriu scanerului. Unghiul orizontal şi vertical sunt
modificate în mod automat cu intervale prestabilite.

Principiul Scanării Laser terestre Scanarea laser constă în devierea unei raze laser prin
intermediul unei oglinzi (prin baleere sau rotaţie), reflectarea razei laser de pe suprafaţa
obiectului măsurat şi receptarea razei laser reflectate. Faţă de măsurarea distanţelor utilizând un
mediu reflectorizant, precizia de măsurare în această situaţie depinde de intensitatea razei laser
reflectate (Figura 1). PROCESOR MEMORARE MASURATORI XYZ, I UNITATEA
CENTRALA CALCULATOR A/D A/D UNITATEA DE FAZA INTENSITATE COMANDA
SCANER DIRIJAREA MODEM SCANERULUI 314 MHz / 10 MHz LASER DOMENIUL DE
MASURARE Y x x OGLINGA DEVIATOARE RAZA EMISA SI RECEPTIONATA
FOTODIODA CU AMPLIFICATOR Legături funcţionale între precizie şi intensitate sunt
descrise de legile fizicii. Parametrii principali în această funcţie sunt distanţa de la scaner până la
obiect, unghiul de incidenţă şi proprietăţile reflectorizante ale suprafeţelor. Un scanner laser
terestru, staţionar, presupune existenţa unui mecanism complex care să permită măsurarea pe
două direcţii a unui spaţiu obiect oarecare. Aceste direcţii pot fi considerate ca fiind cea verticală
şi cea orizontală. Acest principiu este sugerat în Figura 2. Raza modulată de lumină este emisă de
o unitate electronică (A) şi întâlneşte elementul optic (D), care se roteşte cu o viteză foarte mare.
De pe suprafaţa acestui mediu optic (care are proprietăţile unie oglinzi) raza laser este reflectată
şi se propagă sub un unghi specific (B). În momentul în care scanerul a parcurs întreg profilul din
spaţiul obiect, partea superioară a scanerului (C) se roteşte cu un mic unghi (a) în jurul axei
verticale, în scopul de a începe parcurgerea unui alt profil, adiacent primului. Operaţiunile se
repetă până la parcurgerea tuturor profilelor, prestabilite, ale spaţiului obiect supus investigării.
 Principiul de măsurare

Combinaţia între elementele optice rotative şi

mecanismele în mişcare ale instrumentului oferă razei
laser reflectate posibilitatea de a crea o reţea (grid /
grilă) uniformă. Descrierea suprafeţei unui obiect se
face printr-un număr cît mai mare de puncte preluate
(măsurate), distanţa dintre aceste puncte
(dimensiunea grilei) poate fi de ordinul milimetrilor
până la centimetri. Rezoluţia sau dimensiunea
laturilor grilei de puncte care să descrie suprafaţa
unui obiect poate fi de ordinul milimetrilor până la
centimetri, în funcţie de poziţia instrumentului
(distanţa între punctul de staţie şi obiectul de scanat),
precum şi de înclinarea suprafeţelor de pe obiect faţă de direcţia de scanare. Comparativ cu
înregistrările fotogrametrice rezoluţia este mult mai scăzută, fapt pentru care, există tendinţa de
combinare a celor două tehnici de preluare în masă a punctelor. Precizia determinării poziţiei
spaţiale a punctelor poate fi de ordinul milimetrilor. Coordonatele carteziene 3D ale fiecărui
punct măsurat sunt furnizate prin intermediul măsurării distanţelor, a direcţiilor orizontale şi a
unghiurilor verticale. Acesta este principiul cunoscut în tehnica măsurătorilor terestre sub
denumirea de metoda coordonatelor polare. Este important de remarcat că aceste coordonate au
ca sistem de referinţă un sistem intern, definit (x, y, z) al instrumentului, care apoi, prin
georeferenţiere poate fi încadrat într-un sistem de coordonate extern (X, Y, Z), dacă acest lucru
este necesar.
 Fig. 3 Nor de puncte cu informaţii
referitoare la intensitate

De cele mai multe ori, alături de

informaţiile cu caracter geometric (determinarea
coordonatelor 3D) sunt oferite înregistrări ale
intensităţii norului de puncte (informaţii
radiometrice) iar cu ajutorul unei camerei
fotografice încorporate se poate obţine o fotografie a spaţiului obiect (Figura 3). Se poate vorbi
în acest caz chiar de LiDAR1 (Light Detecting And Ranging), definită ca o tehnologie de
teldetecţie optică, prin intermediul căreia se măsoară proprietăţile luminii difuze pentru a găsi
distanţa şi/sau alte informaţii referitoare la o ţintă îndepărtată. Determinarea coordonatelor se
realizează prin metoda polară, raza laser emisă de aparat fiind reflectată de obiect şi se măsoară
distanţa, direcţia în spaţiu şi intensitatea luminii reflectate. În concluzie, se poate spune că
Scanarea Laser Terestră este o metodă de conversie a datelor spaţiale de înaltă rezoluţie în
modele geometrice (2D sau 3D) de date de măsurători precise.

Am luat in considerare doua tipuri de scanare, una care foloseste laser pentru a determina
distanta la care se

ReCap Pro

Autodesk

3DF ZEPHYR