Funcțiile de nutriție

Nutriția - în sens restrâns : nutriție = hrănire

- în sens larg : nutriție = procese prin care organismul face schimb de substanțe cu
mediul

Schimbul de substanțe dintre organism și mediu, presupune :

 prelucrarea substanțelor (se realizează prin metabolism )

 transportul

Metabolismul – 2 procese :
1. anabolism/ asimilație – prin care se formează substanțele proprii;

2. catabolism/ dezasimilație – prin care substanțele proprii sunt descompuse => energia
necesară funcțiilor vitale.

Funcțiile de nutriție :
- digestia (hrănirea)

- respirația

- circulația

- excreția

Nutriția (hrănirea) = procesul prin care organismul ia substanțe din mediu, le prelucrează
și le transformă în substanțe proprii => reprezintă asimilația/ anabolismul.

- pentru a se hrăni, orice organism are nevoie de o sursă de C ( C este folosit în sinteza
substanțelor organice )

După sursa de C , nutriția este :

 autotrofă – folosește CO2 ca sursă de C ( C anorganic )

 heterotrofă – folosește substanțele organice ca sursă de C ( C organic )

I. Nutriția autotrofă = proces chimic endoderm ( consumă energie ) => e necesară

o sursă de energie.

- substanțele organice formate conțin mai multă energie decât CO2-ul

- după sursa de energie :

1. Nutriție fotoautotrofă ( fotosinteza ) – se folosește energia solară, ex: alge, plante verzi.
2. Nutriție chemoautotrofă ( chemosinteza ) – se folosește energia chimică obținută prin
oxidarea unor substanțe anorganice din mediu, ex: bacterii

Organismele autotrofe = producătorii unui ecosistem.

1. Fotosinteza = reprezintă procesul prin care organismele fotoautotrofe ( alge, plante

verzi) produc substanțe organice ( ex: glucoza) și O2, din substanțele anorganice ( H2O,
săruri minerale, CO2 ) în prezența luminii și cu ajutorul clorofilei.
lumina
Ecuația fotosintezei: CO2 + H2O + săruri min subst. org. (ex: C6H12O6) + O2
clorofila
Pigmenții necesari desfășurării fotosintezei sunt:

- la plantele verzi și algele verzi : clorofila a,b ; pigmenți carotenoizi:caroten(portocaliu),

xantofila ( galben)

- la algele roșii (rodofite) : clorofila a; pigmenți ficobilinici : ficoeritina, ficocianina

- la algele brune : clorofila a; fucoxantina ( pigment brun)

Sediul fotosintezei = cloroplastul.

Cloroplastul
Structura :

a. membrană dublă – externă

– internă – se invaginează și formează pliuri lamelare = tilacoide , care se

grupează și formează grana ( tilacoide sub forma unui fișic )

– pe membrana granelor = pigmenți asimilatori

(fotosintetizatori)
 – este permeabilă pentru CO2, H2O, O2, Fe2+, Mg2+ etc.

b. stroma – conține : ADN, ARN, enzime, lipide, ioni, ribozomi, proteine.

– materialul genetic = de tip procariot și e responsabil de ereditatea extranucleară

pe linie maternă

Se înmulțește prin diviziune ( autodivizibil datorită ADN-ului )

Mecanismul fotosintezei :

1. Faza de lumină ( fotochimică )

- necesită prezența luminii

- se desfășoară la nivelul granelor

- au loc următoarele procese :

 clorofila absoarbe/ captează lumina și sub acțiunea ei eliberează 1 e -, care devine purtător
de energie. Astfel, energia luminoasă -> energie chimică, ce va fi folosită pentru : fotoliza
apei; formarea ATP-ului.

 fotoliza apei – cu eliberare de O2

lumina
2 H2O 2H+ + 2HO- + 2e-
clorofila
2HO H2O2 H2O + ½ O2 ↑
-

sau H2O 2H+ + ½ O2 ↑ + 2e-

 formare a ATP-ului și a NADPH ( nicotinamid adenin dinucleotid fosfat )

2H+ + 2e- + NAPD+ NAPDH + H+

 clorofila recuperează 1 e- și revine la starea inițială.

2. Faza de întuneric ( enzimatică )

- nu depinde de lumină

- se desfășoară în stromă

- H2 ( sub formă de protoni ) și CO2 sunt încorporate independent în substanțe organice în

timpul ciclului Calvin, folosindu-se ATP și NAPDH

- glucoza formată – folosită în respirație

– depozitată sub formă de amidon

– folosită pentru sinteza altor substanțe, ex : celuloza fructoza, lipide,

proteine

Importanța fotosintezei :
-conectează lumea vie la energia luminoasă

-sursă de O2

-reprezintă principala sursă de substanțe organice ( ex: hrana organismelor heterotrofe )

-stă la baza producției agricole și silvice

-menține constantă compoziția atmosferei

Evidențierea procesului de fotosinteză :

- procedee bazate pe: - producerea de O2

- consumul de CO2

- substanțele organice sintetizate

Influența factorilor externi asupra fotosintezei

1. Influența luminii

Lux = unitatea de măsură ce arată gradul de iluminare a unei suprafețe

1lx=1lm/m2 , unde lm = lumen = unitatea de măsură a fluxului luminos

1 lux = iluminarea unei suprafețe de 1m2 cu ajutorul unei lumânări de la distanța de 1 m

Ex: - privire directă la Soare = 30-1000.000 lx

- Lumina zilei = 10-25.000 lx

- Apus/răsărit = 400 lx

- Iluminat casnic = 50-150 lx

- Iluminat zona birouri = 500 lx

- grafic – fig.30/pag 20 din manual

Interpretare: - fotosinteza crește o dată cu intensitatea luminii până la 50.000 lx, apoi devine
constantă până la 100.000 lx

- peste 100.000 lx fotosinteza scade datorită leziunilor celulare

- O2 produs la lumină slabă (până la 100-500 lx) nu este observat datorită

consumului prin respirație

Culoarea luminii este dată de lungimea de undă și influențează intensitatea fotosintezei, ex:

- plantele sunt verzi deoarece reflectă lumina verde, deci în lumina verde fotosinteza este
scăzută

- plantele absorb lumina roșie, deci în lumina roșie fotosinteza este mai intensă

- algele brune și roșii s-au adaptat pt a folosi lumina albastră și verde

Plantele adaptate la umbră:

- intensitatea fotosintezei atinge platoul înainte de 50.000 lx

- adaptări: - frunze subțiri

- cloroplaste mari

- cantitate mare de pigmenți clorofilieni

2. Temperatura

- influențează mai mult faza de întuneric

- grafic pag21 (fig 32)

Interpretare:

- intensitatea fotosintezei crește o dată cu temperatură până la 25-30 0C, apoi

scade datorită alterării enzimelor și cloroplastelor

- fiecare plantă are un optim, respectiv maxim de temperatură, în funcție de

zona de origine a plantei, ex: tomate, castraveți: 35-40 0C, iar cartof: 25-300C

- sub 00C fotosinteza încetează, excepție rășinoasele, grâul care pot sintetiza și la -6 0C

3. Apa

- gradul optim de hidratare = 70-80%

- lipsa apei → creșterea vâscozității citoplasmei → încetinirea circulației substanțelor →

închiderea stomatelor

- excesul de apă → micșorarea spațiilor intercelulare → limitarea difuziunii și circulației

gazelor → scade fotosinteza

4. Sărurile minerale:

= necesare pentru sinteza substanțelor organice:

- în cantități mari, ex: N. P, K

- în cantități moderate, ex: Ca, Na, Mg, Fe, S

- în cantităși mici, ex: Cu, Zn, Mn, B

- lipsa (carența) → boli fiziologice → scăderea fotosintezei

5. CO2 atmosferic:

- limita inferioară la care are loc fotosinteza este 0,01%

- limita superioară este de 2-5%

- concentrații mari de CO2 s-au obținut în laborator

2. Chemosinteza = specifică unor bacterii ( chemosintetizatoare )

Clasificarea bacteriilor chemosintetizatoare:

1. Bacterii sulfuroase

- trăiesc pe fundul apelor stătătoare

- oxidează H2S ( acid sulfhifric) → S → sulfați

- rol : - elimină H2S din mediu ( H2S = toxic )

- redă S circuitului biologic

- în formarea depozitelor de sulfați, ex : gips

2. Bacterii nitrificatoare

- oxidează NH3 ( amoniac ) → nitriți ( săruri ale HNO2 ) → nitrați ( săruri ale HNO3 )

- se găsesc în : – sol

– ecosisteme acvatice dulci, sărate

- rol : – detoxifică mediul ( NH3 = toxic )

– redă N circuitului biologic

- ex : – nitritbacterii

– nitratbacterii

3. Bacterii metanogene

- formează CH4 ( metan ) prin reducerea CO2

CO2 + 4H2 → CH4 + 2H2O

= bacterii anaerobe – pe fundul apelo stătătoar

– în stomacul erbivorelor rumegătoare

II. Nutriția heterotrofă

- după sursa de substanțe organice și modul de folosire, nutriția heterotrofă poate fi :

1. saprofită

2. parazită

3. mixotrofă

4. simbiontă
5. prin ingestie

1. Nutriția saprofită
- se întâlnește la: - unele bacterii, ex : fermentative, de putrfacție ;

- ciuperci

- organismele saprofite își iau substanțele organice dizolvate în H2O

- majoritatea pot folosi mai multe substanțe organice, ex : mucegaiul

- unele folosesc doar anumite substanțe organice, ex : bacteria Mycoderma , care din
alcoolul etilic → acid acetic

- rol : - mineralizează solul

- igienic - descompun cadavrele

- unele alterează alimentele, nutrețurile. Combatarea lor : prin temperaturi scăzute,

deshidratare, conservanți etc.

- unele elimină în mediu substanțe toxice pentru alte specii, ex : antibioticele.

- unele ar putea fi folosite pentru descompunerea petrolului, plasticului

2. Nutriția parazită
- se întâlnește la bacterii, ciuperci, unele plante superioare, unele animale.

- organismele parazite : - preiau substanțele organice din organisme vii

- produc toxine

- lezează structurile gazdei

- gazdele : - prezintă simptome de boală, ex : lipsa poftei de mâncare, dureri de cap.

- se apără prin reacții specifice : febră, înmulțirea globulelor albe ( leucocitelor )

- bacteriile => bacterioze

- ciupercile => micoze

- zoonozele = boli ce se transmit de la animale la om, ex : antraxul, leptospiroza,

salmoneloza, TBC, tricofiția

- unele specii parazitează o singură gazdă, ex : ciuperca Laboulbenia Bayeri – pe musca de

casă

- altele au mai multe gaze, ex : ciuperca rugina - grâului : grâul și dracila ( arbust )

- bacteria Bacillus thuringiensis = insecticid biologic

- plantele superioare parazite :

 nu au clorofilă

 prezintă haustori = prelungiri care ajung la vasele liberiene ale plantei gazdă

 ex : cuscuta ( torțel ), lupoaia, muma-pădurii

3. Nutriția mixotrofă
- se întâlnește la plante

a) Plante semiparazite, ex : vâsc

- haustorii ajung la vasele lemnoase ale plantei gazdă ( ex : plop, mesteacăn )

b) Plante carnivore

- trăiesc în medii sărace în săruri minerale => au nevoie de o sursă suplimentară de hrană

- adaptări :- frunze modificate în capcane, ex : urme, peri lipicioși

- frunzele produc enzime digestive

- ex : Roua cerului ( Drosera ), Herpenthes

4. Nutriția simbiontă
- simbioza = relație reciproc avantajoasă pentru speciile implicate

a) Lichenii = ciupercă + algă verde unicelulară sau cianobacterii

- ciuperca: - creează mediu de viață favorabil algei

- absoarbe seva brută

- alga - prepară seva elaborată

b) Micorizele = simbioze : ciuperci + rădăcinile unor plante, ex : stejar, mesteacăn, pin, brad,
larice, orhidee

- ciuperca - mărește suprafața de absorbție

- planta - realizează fotosinteza

c) Nodozitățile de pe rădăcinile leguminoaselor = mici umflături ( tumori ) în care se găsesc

bacterii fixatoare de azot atmosferic , ex : la trifoi
Digestia la animale
= prelucrarea hranei până la nutrimente

- nutrimentele = substanțe simple absorbabile

- prelucrarea presupune transformări:

 fizice: dizolvare, îmbibare/umectare

 mecanice: mărunțire

 chimice: descompunere sub acțiunea enzimelor și în prezența apei (= hidroliza)

Tipuri de digestie:

1. Digestie intracelulară :

- ca proces de hrănire se întâlnește la protozoare, spongieri, celenterate

- particulele hrănitoare intră în celulă prin endocitoză (fagocitoză – cele solide, pinocitoză –
cele lichide) vacuola digestivă

- vacuola digestvă + lizozom substanțe nutritive + subst. nefolositoare

- la organismele superioare = mecanism prin care are loc remanierea structurală

= mecanism al imunității

2. Digestia extracelulară :

- se realizează în tubul digestiv

- enzimele necesare se găsesc în compoziția sucurilor digestive produse de glande digestive

- sucurile digestive conțin enzime, apă, mucus, ioni minerali.

Digestia prin ingestie

- au apărut organe specializate în prelucrarea hranei

Sistemul digestiv la mamifere

- este format din:

I. Tub digestiv

- aici are loc prelucrarea alimentelor și descompunerea lor în nutrimente

- nutrimentele = substanțe simple, absorbabile (pot trece din intestin în sânge)

- este format din: cavitate bucală, faringe, esofag, stomac, intestin subțire, intestin gros
II. Glande anexe

- produc sucuri digestive care ajung în tubul digestiv și participă la digestie

- sunt: glande salivare, pancreas, ficat

I. Tubul digestiv
1. Cavitatea bucală:
- conține dinții și limba

Dinții - se găsesc în alveolele dentare

- tipuri: - incisivi (I) = dinții din față, rol de tăiere

- au creștere continuă la mamiferele rozătoare

- caninii (C, ”colții”) - rol de sfâșiere

- sunt bine dezvoltați la carnivore

- lipsesc la mamiferele rozătoare, erbivore

- premolarii (PM)
rol de mărunțire
- molarii (M)

- dentiția este adaptată modului de hrănire

- 2 dentiții: - de lapte – apare la aprox. la 6 luni, 20 dinți

- definitivă – apare la 6-7 ani, 32 dinți

- formula dentară: - de lapte:

- definitvă:

Limba = organ musculos

- roluri: organ de simț, masticație, deglutiție, la om -vorbire

2. Faringe: - formă de pâlnie

3. Esofag = tub musculos ce se deschide în stomac
4. Stomacul = sub diafragm
- musculatura netedă, la om dispusă pe 3 straturi: longitudinal, circular, oblic
- comunică cu esofagul prin orificiul cardia și cu intestinul subțire prin orificiul pilor
- fibrele circulare de la nivelul orificiilor formează sfinctere
- dimensiune: - la fitofage (erbivore) = voluminos – hrănă cu puține substanțe nutritive
- la carnivore = mare – se hrănesc ocazional
- la omnivore= mic
- la erbivorele rumegătoare este tetracameral: burduf (ierbar), ciur, foios, cheag (- conține
glande gastrice)
- la celelalte mamifere este unicameral (= echivalentul cheagului de la rumegătoare) - glande
gastrice, ce produc sucul gastric
5. Intestinul subțire
- Lungimea = variabiă: - la erbivore = lung
- la carnivore = scurt
- la omnivore = mediu, ex: om = aprox. 4-6 m
- format din: - duoden = partea fixă, formă de potcoavă
- aici se deschid canalul canalul coledoc (aduce bila de la ficat) și
canalul principal al pancreasului, orificiul fiind prevăzut cu sfincterul
Oddi
- jejun
părți semimobile, sinuoase, cu anse
- ileon
- părțile = semimobile sunt suspendate prin mezenter (=pliu al peritoneului)
- peritoneul = membrană seroasă ce căptușește cavitatea abdomino-pelviană
- mucoasa s-a pliat  mărirea suprafeței de absorbție
- pliuri mari = valvule conivente
- vilozități intestinale = denivelări/ridicături în formă de
deget, 0,5-1mm, conțin vase de sânge și un vas limfatic
central numit chilifer central
- microvilozități la polul apical al celulelor
- în mucoasă = glandele intestinale ce produc suc intestinal
- fibre musculare longitudinale și circulare
6. Intestinul gros
- separat de intestinul subțire de valvula ileocecală prevăzută cu sfincter
- format din: - cecum: = sub valvula ileocecală
- formă de fund de sac
- la cal, iepure = foarte voluminos
- la om = redus, prezintă apendicele
- colon = deasupra valvulei ileocecale
- la om = formă de U, segmente: ascendent, transvers, descendent,
sigmoid
- rect – se termină cu canalul anal care se deschide la exterior prin orificiul anal,
prevăzut cu sfincter anal intern și sfincter anal extern (=striat)
- fibre musculare longitudinale și circulare
II. Glandele anexe
1. Glandele salivare - tipuri: - mari - 3 perechi: parotide, sublinguale, submandibulare
- mici
- produc saliva ce conține: apă, mucus, ioni minerali, lizozim
(=substanță antibacteriană), amilaza salivară (=ptialina) - enzimă ce
descompune amidonul preparat termic
2. Ficatul = cea mai mare glandă anexă
 - în dreapta, sub diafragmă
- 2 fețe: - superioară (difragmatică)
- inferioră (viscerală) - hilul = locul de intrare al vaselor de sânge și
nervilor
- vezica biliară
- 2 lobi: drept și stâng
- unitatea structurală și funcțională = lobulul
- vascularizația: = dublă: - nutritivă: - artera hepatică aduce sânge cu O2 de la
inimă
- funcțională: - vena portă aduce sânge de la intestine
(cu substanțe nutritive), pancreas, splină
- cele 2 tipuri de sânge se amestecă la nivelul lobulilor
- produce bila, care: - în perioadele digestive  duoden
- în perioadele interdigestive  vezica biliară
- canale: -canal hepatic drept, canal hepatic stâng  canal hepatic comun  canalul coledoc
- canalul cistic (al vezicii biliare) se deschide în canalul coledoc
3. Pancreasul = sub stomac și înapoia lui
= format din cap, corp, coadă
= glandă mixtă: - partea exocrină: - produce sucul pancreatic ce se varsă în
duoden
= formată din acini - 2 canale: principal și
accesor
- partea endocrină - secretă hormoni
= sub formă de insule