Sunteți pe pagina 1din 10

FARMACOLOGIE

CURS 1-6

SEMESTRUL I

Definiții

 1). Farmacologia

 Termenul provine din două cuvinte din limba greacă: pharmakon = medicament sau remediu și
logos = știință sau discurs.

 Deci, farmacologia poate fi definită ca știința care studiază medicamentele.

 Definiția este una prea generală, întrucît există și alte științe care se ocupă cu studiul
medicamentelor cum ar fi farmacia, farmacoterapia, farmacognozia etc.

 2). Farmacologia este știința care studiază interacțiunile dintre organism și medicamente.

 Medicamentele produc anumite efecte asupra organismului, iar acesta poate să modifice structura
medicamentelor.

 3). Medicamentul: medicamentul este orice compus utilizat în diagnosticul, tratamentul,


atenuarea sau prevenirea unei boli, a unei stări fizice sau psihice anormale sau a simptomelor
acestora la om sau animal.(O.M.S.)

 3a). Medicamentul = o substanță a cărei structură chimică este cunoscută, alta decât un
aliment (sau un principiu esențial dintr-un aliment), care administrată organismelor vii detemină
un efect biologic.

 Medicamentele fac parte din marea clasă a xenobioticelor = compuși străini de organism, dar
care acționează asupra acestuia (xenos = străin).

 Există xenobiotice care nu sunt medicamente; astfel sunt substanțele toxice și aditivii alimentari.

 Există unii compuși endogeni care nu sunt xenobiotice (insulina, tiroxina, heparina), care pot fi
însă folosite ca medicamente.

4). Drogul

 Prin noțiunea de drug (engleză) se înțelege medicament.

 În limba română drog poate să însemne:

1). Materia primă din care se obține un medicament; rădăcina de ipeca este drogul din care se obține
emetina;
2). Substanțe care produc toleranță și dependență: heroina, morfina și cocaina.

 Există și unele medicamente care nu se folosesc în practica medicală, ele fiind utile ca mijloace
experimentale; astfel sunt stricnina, arecolina;

 Medicamentele pot fi substanțe chimice de sinteză, substanțe obținute din plante, animale sau
prin inginerie genetică;

 5). Medicine. Se traduce prin doctorie = un preparat care conține de obicei unul sau mai multe
medicamente și care are un efect terapeutic.

 Aceste preparate conțin pe lângă medicamentul activ și alte substanțe precum excipienți,
stabilizanți și solvenți, care fac medicamentul mai comod și mai ușor de administrat.

Farmacologia se împarte în două mari ramuri:

 1.Farmacologia fundamentală - studiază medicamentele folosind experimentele pe animale. Se


mai numește farmacologie bazică sau experimentală. Ea explică mecanismele de bază,
fundamentale ale acțiunii medicamentelor.

 2.Farmacologia clinică - studiază medicamentele pe om. Farmacologia clinică studiază acele


medicamente care s-au dovedit eficace, în urma cercetărilor de farmacologie fundamentală.
 Ea nu se confundă cu farmacoterapia – se ocupă cu aplicarea concretă a medicamentelor la
bolnavi.

 Farmacologia mai poate fi clasificată și astfel:

 1).Farmacologia generală – studiază proprietățile generale ale medicamentelor.

 2).Farmacologia specială – studiază fiecare medicament sau clasă de medicamente.

 Farmacologia are 4 componente principale:

 1. Farmacocinetica – studiază mișcarea medicamentelor în organism (absorbția, transportul,


distribuția, metabolizarea și excreția medicamentelor).

 2.Farmacodinamia – studiază efectele și mecanismele de acțiune ale medicamentelor.

 3.Farmacotoxicologia – studiază efectele adverse, nedorite sau efectele secundare ale


medicamentelor.

 4.Farmacografia – se ocupă cu regulile și principiile de prescriere ale medicamentelor.

 Denumirea medicamentelor

 Există 3 denumiri principale:

 1). Denumirea chimică – este cea mai corectă și mai precisă, însă ea este complicată și nu este
uzuală și nici utilă pentru medici.

 2). Denumirea comună internațională (D.C.I.) – este o prescurtare a celei chimice; ea este
aceeași în toate țările.

 3). Denumirea comercială sau de proprietar – diferă de la o firmă la alta.

 1). Propofol (DCI), anestezic general intravenos;

 (2,6-diizopropilfenol), denumirea
chimică;

 DIPRIVAN, denumirea comercială;

 2). Ketamina (DCI), anestezic general


intravenos;

 2-O-clorfenil-2metilaminociclohexanona
HCl), denumirea chimică;

 CALYPSOL, KETALAR, denumiri


comerciale
 1. Metamizolul sodic (D.C.I.) se gesește sub denumirile comerciale: Algocalmin+, Novalgin,
Analgin;

 2. Cotrimoxazolul (D.C.I.) se găsește sub denumirile comerciale: Biseptol, Sumetrolim,


Bactrim, Tagremin+;

 Istoricul farmacologiei

 Primele informații legate de farmacologie și tratamentul unor boli datează încă din antichitate,
din China (2700 î.e.n.) și Mesopotamia (1500 î.e.n.).

 Toți cei care au folosit unele ierburi în terapie au fost anonimi;

 Hypocrate a fost primul care a folosit unele droguri în tratamentul unor boli – prin anul 400
î.e.n.;

 Paracelsus a folosit mercurul în tratamentul sifilisului – prin anii 1500 d.H. În general, în Evul
Mediu succesele au fost modeste;

 Dezvoltarea științifică a farmacologiei a luat un avânt pe la începutul secolului XIX;

 Doi mari fiziologi francezi au adus contribuții extrem de importante: 1. Magendie a studiat
stricnina, iar 2. Claude Bernard curara , în experimente pe animale;

 Primii farmacologi (sec. XIX) s-au concentrat asupra medicamentelor provenite din plante:
chinina, digitala, atropina, efedrina, stricnina;

 La începutul acestui secol s-au descoperit anestezicele generale, care au revoluționat chirurgia și
au impulsionat cercetările de farmacologie;

 Dezvoltarea farmacologiei a depins foarte mult de progresele din alte științe precum fiziologia,
patologia, chimia, bacteriologia;

 Pasteur a descoperit faptul că unele boli sunt provocate de bacterii (pe la 1878);

 Primul laborator de farmacologie a fost înființat de către Rudolf Bucheim, un savant din
Saxonia – prin anul 1847 – în Estonia de astăzi (Tartu).

 Acesta a creat primul Institut de Farmacologie.

 Friedrich Sertürner – un farmacist german – a izolat pentru prima oară morfina din opiu – în
anul 1805;

 Începând cu sec. XX, chimia de sinteză a revoluționat industria farmaceutică, iar farmacologia a
cunoscut o dezvoltare fără precedent;

 Au fost introduse noi medicamente sintetice precum barbituricele și anestezicele locale;

 A început era chimioterapiei antimicrobiene – în 1909 Paul Erlich a folosit compuși


arsenicali pentru tratamentul sifilisului;
 Cercetările lui Fleming au dus la descoperirea penicilinei, care a fost folosită de Chain și Florey
în timpul celui de al II-lea război mondial;

 Gerhard Domagk a descoperit primele medicamente antibacteriene – sulfamidele ;

 Farmacologia din România a fost marcată de câteva personalități precum Dumitru Ionescu –
farmacologia sistemului nervos simpatic; Alfred Teitel – a studiat efectele trofice ale procainei;

 Farmacologia clinică a luat ființă mult mai târziu (anii 1950) în SUA și Marea Britanie în urma
dezastrului produs de talidomidă – un medicament cu efecte antivomitive și anxiolitice. Folosirea
la gravide a condus la apariția unor nou-născuți cu grave malformații congenitale – focomelie,
amelie etc.

 Științe înrudite cu farmacologia

 1. Farmacognozia – studiază originea medicamentelor – naturală (vegetală, animală, minerală),


sintetică, de semisinteză;

 2. Toxicologia și toxicologia clinică – studiază efectele unor toxice asupra organismului, inclusiv
intoxicațiile medicamentoase;

 3. Chimia farmaceutică – studiază medicamentele din punct de vedere chimic;

 4. Farmacoterapia – este o disciplină clinică care se ocupă cu tratamentul concret al bolilor.

 Biotehnologia și relația cu farmacologia

 Biotehnologia a apărut ca o sursă importantă de noi mijloace terapeutice – enzime, hormoni,


factori de creștere și citokine, antibiotice din microorganisme, anticorpi monoclonali;

 Deși acești agenți terapeutici sunt obținuți prin inginerie genetică și mai puțin prin chimia de
sinteză, principiile după care acționează sunt similare medicamentelor obișnuite.

 Sunt cunoscuți și sub denumirea de compuși biofarmaceutici.

 În prezent, biotehnologia se referă îndeosebi la tehnologia A.D.N. recombinat.

 Prin A.D.N. recombinat se obțin proteine, animale transegenice, se realizează genotiparea.

 Are şi aplicații nemedicale: agricultura, științele despre mediu, cercetări criminalistice.

 Farmacogenetica – studiază influențele factorilor genetici asupra răspunsului la medicamente;

 Farmacogenomica – termen care se suprapune pe precedentul.

 Utilizarea informației genetice pentru a alege terapia cea mai adecvată pentru un individ.

 În fapt, este vorba de o individualizare extrem de precisă a terapiei.

 Farmacoepidemiologia: studiază efectele medicamentelor la nivelul unei populații.


 Este unanim acceptat că există diferențe între indivizii unei populații relativ la efectele
medicamentelor.

 Diferențe se notează și în cazul unor mari populații.

FARMACOCINETICA GENERALA

1.ABSORBȚIA MEDICAMENTELOR

 Definiție: Trecerea medicamentelor din mediul extern în mediul intern, în urma administrării lor
pe căi naturale sau artificiale.

 Pentru ca un medicament să-și exercite efectul, el trebuie mai întâi să se absoarbă.

 Excepție fac unele medicamente precum anestezicele locale;

Mecanismele absorbției

 1. Difuzia simplă

 2. Difuzia facilitată

 3. Filtrarea/ultrafiltrarea

 4. Transportul prin ioni pereche

 5. Transportul activ

 6. Pinocitoza

 1. Difuzia pasivă (simplă)

 Cele mai multe medicamente sunt absorbite prin acest


mecanism.

 Principalele caracteristici ale


acestui proces sunt:

 Existenţa a două compartimente cu


concentraţii diferite de medicament, separate de o
membrană.

 Din compartimentul care conţine o soluţie mai


concentrată, particulele medicamentului traversează
membrana înspre compartimentul cu concentrație mai
scăzută, până când se stabileşte un echilibru.

 Acest tip de absorbţie a medicamentelor se realizează


datorită gradientului (diferenței) de concentrație ale
celor două medii.
 Membrana celulei are o organizare foarte complexă.

 Ea este compusă în principal dintr-un un bistrat fosfolipidic.

 În consecinţă, compuşii lipidici vor fi mai bine absorbiţi decât substanţele solubile în apă
(hidrosolubile).
 Cu toate acestea, o anumită hidrosolubilitate este necesară, din moment ce medicamentele trebuie
să fie solubilizate înainte de absorbţia lor.

 Raportul dintre liposolubilitatea și hidrosolubilitatea medicamentului este denumit "coeficient de


partiţie".

 Există o relaţie directă


între magnitudinea
"coeficientului de partiţie" şi viteza de absorbţie.

 În afară de bistratul fosfolipidic, membrana celulară conține proteine (fibrilare sau globulare,
sferice), care formează canale (sau pori) și care permit trecerea apei şi a ionilor.

 Canalele de apă sunt denumite aquaporine.

 Absorbţia este condiţionată de asemenea de gradul de ionizare a compusului.


 Când medicamentul este neionizat, viteza şi cantitatea de substanţă absorbită sunt mult mai
mari
decât
în
cazul
formei

ionizate.

Gradul de ionizare al medicamentului depinde, la rândul său, de pH-ul din mediu şi de constanta de
disociere (pKa) a medicamentului.

 Relaţia dintre pH-ul şi pKa este descrisă de ecuaţia lui Henderson şi Hasselbach:

 Log [AH]/[A-] = pKa – pH, unde A semnifica un medicament acid;

 Log [BH]/[B+] = pKa – pH, unde B semnifica un medicament bazic;


 Prin transformare în log zecimali rezultă:

 [A-]/[AH]= 10 pKa – pH

 [B]/[BH+] = 10 pKa – pH