Cibernetica

Daniela Răducu (Andronache)

Lucrarea de față prezintă o definiție a ciberneticii, a
obiectului ei de studiu, și o privire mai apropiată asupra
contribuției savanților Norbert Wiener și Ștefan Odobleja la
conturarea ciberneticii ca știință de sine-stătătoare într-un
secol XX cu tendințe de maximă specializare în cercetarea
științifică.
Autoarea,
Aprilie 2013

Universitatea
Titu Maiorescu

București

Facultatea de
Psihologie

Anul I Zi Grupa 7

Proiect
Informatică psihogică
CUPRINS

1. Cibernetica? ……………………………….…. p. 2
2. Schimbare, Control, Comunicare, Feedback ……... p. 3
3. Norbert Wiener ……………………………..….…….…. p. 6
4. Ștefan Odobleja …………………………..…………..…….. p. 9
5. În concluzie …………………………………………………….……p. 11

Bibliografie ………………………………………………………..….……….p. 13

1
 Cibernetica? O poveste…

Pe cât de fascinantă pe atât de neclară pentru mine. Ce este Cibernetica?

Selectarea materialului pe care îl prezint în această scurtă, cum se dorește, lucrare este
partea cea mai dificilă. Am scris și rescris introducerea de o sută și mai bine de ori, am
schimbat subiectul de două sute de ori, designul slide-urilor de trei sute de ori, am ajuns vineri
dimineață la ora patru fără zece și peste doar câteva ore trebuie să prezint în fața colegilor o
lucrare despre care încă nu știu mai nimic. Și mai trebuie să și stau dreaptă și stăpână pe mine
în fața lor, să apăs tacticoasă și sigură butonul mouse-ului, să le răspund la întrebări și să fac
față tirului de feedback (a se citi ”critici hăcuitoare”, de genul celor pe care eu însămi le-am
aplicat lor. Nu-mi fac speranțe, vor fi neiertători). Sunt obosită, mi se închid ochii, îmi vine să
îmi înfig scobitori în pleoape ca motanul Tom și-mi mai pun încă o cană de cafea. N-am de
ales: trebuie să mă opresc cu cititul materialelor ca să scriu… și mă opresc la început. Doar
aici am reușit să ajung.

Dar de ce ”Cibernetica”? Mă frământă această întrebare din clipa în care am intrat în

criză de timp. În loc să scriu ceva, orice, e doar un referat, la naiba!, mă tot frământ cu
întrebarea ”dar de ce să scriu despre asta?”. Cum să nu mă frământe?! În lista de subiecte
propuse de profesorul Manea la seminar, sunt treizeci și unu. Sigur, pot să îmi spun, ca să mă
simt bine, că înclinația mea deosebită către teorie și teoretizare mă atrage spre subiectele
acestea vaste și iată, neclare. Alți colegi au ales subiecte legate de ceea ce fac ei în viața lor de
zi cu zi sau subiecte care să le poată folosi în mod practic în viața lor de zi cu zi: de exemplu,
Impactul internetului asupra copiilor și adolescenților, Fenomenul Facebook, Rețele de
calculatoare, etțetera, etțetera... vorba ceea. Eu, nu. Eu aleg teorie, aleg subiecte despre care
după ce citesc șapte zile mi se pare că nu știu nimic, în care mă adâncesc de nu mai reușesc să
ies, care mă absorb până la pierderea totală a noțiunii timpului. Și iată-mă! Sunt în criză de
timp .

Gândul acesta îmi amintește de un comentariu citit mai devreme pe Facebook, pe care
nu pot să nu-l citez aici: ”Someone once asked me, “Why do you insist on taking the hard
road?” I replied, “Why do you assume I see two roads?” (Nu știu cine a spus asta? Autorul

2
nu este menționat, este Anonim. Voi indica sursa totuși, cu diligență, la Bibliografie.) Adică,
în traducere liberă, eu nu văd alt subiect. Am tot citit si recitit lista lungă, singurul care îmi
răsună cumva este acesta. Dar cu ce rezonează cibernetica asta în mintea mea? Aceasta cred
că e necaritatea mea (iată nici neclaritatea nu-mi e clară…), la fel ca și cealalată întrebare,
care mi se tot răsucește printre neuroni încă din noiembrie acum un an: ”De ce am venit să
studiez psihologia?” O fi vreo legătură? Prea îmi fuge mintea de la una la alta de aproape
amețesc…

Dar oare dacă aș răsturna întrebările cum ar suna? De ce nu psihologie? Și de ce nu

”Cibernetica”? Așa reformulate parcă au totuși un sens, și parcă sunt mai clare. Îmi vine
chiar în minte un răspuns, chiar dacă pare retoric: ”Chiar așa: de ce nu? ”

E vremea să scriu totuși, mâine, adică astăzi, trebuie să îmi prezint proiectul, și cu
riscul de a prezenta lucruri despre care nu voi ști niciodată suficient cât să spun ”știu”, voi
scrie despre Cibernetică. Despre începuturile ei, căci eu doar acolo am ajuns. Mai exact voi
povesti despre cine când și cum a vorbit prima dată despre o știință care să umple cumva
golurile dintre alte științe. Cine cum și când i-a definit prima dată conceptele, principiile,
legile? Căci nereușind eu într-un timp atât de scurt să cuprind o știință întreagă, e mai bine
poate să mă opresc aici, la început.

2. Schimbare, control, comunicare, feedback

Cibernetica este o știință a schimbării, cum am înțeles eu de la profesorul Titi

Paraschiv la cursul său pentru anul I de la Psihologie. Trei slide-uri mai în spate în același
curs, al profesorului Praschiv, citesc că R.W. Ashby, scria că schimbarea (transformarea) este
un proces central al ciberneticii. Spuneam că lumea se schimbă permanent. Cibernetica
studiază această schimbare, însă lumea în care trăim este deosebit de greu de înţeles.

Ne mai dă domnul profesor etimologia cuvântului, vi-l spun și eu aici, ca să îl fixăm

cu toții. Cine știe? Poate ne va întreba și la examen: ”Termenul “cibernetică” vine din
grecește și înseamnă “cel care ține cârma”, cu alte cuvinte “cel care ia deciziile pe o navă”
(căpitanul, comandantul vasului, cu sensul de “cel care guvernează”). Pe scurt, arta

3
guvernării.” Cu alte cuvinte, cibernetica este o știință care nu se ocupă doar cu studiul
schimbării, dar și cu arta guvernării.

Adaug eu din Dicționarul Explicativ al Limbii Române, Ediția on-line, definiția care
mi se pare cea mai completă și mai actuală:

CIBERNÉTICĂ (‹ fr. {i}) s. f. Știință care are ca obiect studiul matematic al

legăturilor, comenzilor și controlul în sistemele tehnice și organismele vii, din punct de
vedere al analogiilor formale (nu și din acela al constituției și al funcționării lor). Are
numeroase și variate aplicații în toate domeniile tehnicii, în economie, biologie, medicină etc.

Tot D.Ex. ne spune că în limba română cuvântul cibernetică provine din franceză
(cybernétique) și/sau engleză (cybernetics), limbi în care a fost preluat grecescul kybernan
care înseamnă în limba lui Ulisse a conduce. Deci și Ulisse era un cibernetician… Iată încă o
idée care mă întoarce la întrebarea De ce am ales subiectul acesta?”.

Cibernetica se ocupă cu studiul legăturilor de comandă și control, realizate prin

transformarea și transmiterea informației în mașini și în organismele vii, privite ca
sisteme cu tendință de auto-organizare.

Pornind de la această explicație dată ciberneticii, s-a dezvoltat în ultimii ani chiar și o
cibernetică a ciberneticii, o meta-cibernetică, care nu doar obsevă sistemele în tendințele lor,
dar încearcă o explcație cibernetică pentru evoluția organismelor vii, pornind de la teza că
odată atins un anumit grad de auto-organizare a sistemului, atât internă cât și în interacțiunea
cu mediul există tendința trecerii la un nivel superior de organizare prin înglobarea sistemelor
echilibrate într-un sistem cu o complexitate superioară. Astfel este explicată evoluția
biologică a organismelor vii, de la cele mai simple forme ale acestora, la cele mai complexe.

Urmând clasicul precept ”La început a fost cuvântul”, am făcut ceea ce face oricine
dorește să afle de unde a pornit o știință, și am căutat să aflu cine au fost primii oameni care
au rostit cuvântul cibernetică înțelegând prin el o nouă știință. Așa am aflat, că în cazul
ciberneticii, la început a fost cuvântul, dar a mai fost și Ștefan Odobleja, medic militar roman,
care a definit chiar dacă în cheie psihologică și în termeni diferiți conceptele cheie ale
ciberneticii, cu zece ani înainte ca părintele numit al acestei științe să o fi botezat-o și definit-o

4
ca știință de sine-stătătoare. Odobleja a văzut dezvoltarea teoriei cibernetice în cadrul
psihologiei, dar a intuit și aplicabilitatea acestei noi paradigme de gândire unei multitudini de
alte domenii științifice, de la bilogie la politologie.

Pentru a putea să spunem noi astăzi atât de firesc că Cibernetica studiază

”transformarea permanentă a lumii”, acești oameni, ”începătorii”, au deschis drumul acestei
cercetări mergând tot pe calea cea ”grea”, unii reușind să ajungă la câte un liman înalt și
glorios, alții rămânând în urmă pe drumurile prăfuite ale vreunei țări din margine de Europă.
Așa înțeleg eu faptul că de la cercetările din timpul celui de-al doilea război mondial privind
îmbunătățirea performanței sistemului de țintire al artileriei antiaeriene a aramatei americane,
și de la teoria comunicării, matematicianul Norbert Wiener a ajuns în 1943, la definirea unei
noi științe, a controlului și comunicării în organismele vii sau artificiale, știință pe care, în
acord cu alți savanți, a numit-o în 1947, cibernetică.

La fel înțeleg și faptul că medicul de țară Ștefan Odobleja a rămas în urmă, pe drumul
său de țară prăfuit, așa cum se cade unui fiu de țărani săraci, chiar dacă a reușit să publice în
1938, respective 1939 la Paris, lucrarea în limba franceză în două volume intitulată Pishologie
consonantistă (Psichologie consonantiste). În cercetarea sa, Ștefan Odobleja a anticipat cu nu
mai puțin de 10 ani ideile prezentate de Norbert Wiener în Cibernetica sau Controlul și
comunicarea la animal și la mașină (Cybernetics or Control and Communication At The
Animal and The Machine) publicată de Wiener (nume predestinat poate să câștige laurii
ciberneticii) tot la Paris, dar în 1948. Wiener este, of course, copilul minune, fiul profesorului
de la Harvard, și deci, cel ce câștigă cursa, deși pierde startul, fiind recunoscut drept părinte al
ciberneticii, datorită interesului pe care îl acordă întreaga inteligentia occidentală postbelică,
lucrării sale, dar și pentru că a definit-o ca o știință aparte, cu concepte, legi, instrumente
proprii. În același timp medicul român reușea cu greu și doar postmortem, să își publice unele
dintre lucrări și să devină membru al Academiei Române (1990).

Decid să încep prezentarea celor două teorii cu cea americană, ca să rămână sper,
înainte de încheiere, mai bine întipărit în memoria audienței medicul nostru român Ștefan
Odobleja, cel care a dat ciberneticii o altfel de definiție, una psihologică. Dar și pentru că
români despre români vorbind, dăm întâietate oaspeților străini, căci așa se cade. Un alt motiv
pentru care aleg să încep cu ”învingătorul” este faptul că teoria lui surprinde caracterul

5
interdisciplinar puternic al ciberneticii, îmbinând concepte și instrumente din mai multe științe
într-una singură. Cibernetica lui Wiener ilustrează astfel mai bine anvergura schimbării de
perspectivă pe care o propune cibernetica întregii lumi științifice, în timp ce armonia
psihologiei consonantiste odoblejene se încadrează mai exact în domeniul psihologiei.

3. Norbert Wiener

Norbert Wiener, matematician și cibernetician american, născut în 1894 în Columbia,

Missouri, a murit în 1968 la Stockholm. Copil minune, poliglot (vorbind zece limbi în mod
curent), a studiat matematică, inginerie, zoologie, filozofie, încheindu-și studiile universitare
cu o disertație în logică matematică. Student la Cornell, Harvard și Cambridge (UK), Wiener
predă matemtaica, între cele două războaie mondiale, la MIT, Massachusetts Institute of
Technology.

Wiener a făcut cercetări și studii de succes cu privire la mișcarea moleculară

browniană, integrala Fourier, a studiat problema de calcul diferențial a lui Bush și teoremele
Tauber. (În afară de mișcarea browniană despre care am învățat câte ceva în liceu și pe care
memoria mea o asociază cu protoplasma celulară, despre celelalte chestiuni studiate de
Wiener nu știu nimic și sper să nu mă întrebe colegii despre ele în sesiunea Q&A). Activitatea
lui Norbert Wiener a depășit cadrul matematicii, a publicat lucrări în domeniile fiziologiei,
neurofiziologiei, geneticii. A avut contribuții deosebit de valoroase în domeniul
calculatoarelor, cărora le-a îmbunătățit funcționarea și le-a găsit noi utilități practice.

Wikipedia enumeră următoarele volume publicate de Norbert Wiener:

1948 - Cybernetics or Control and Communication in the Animal and the

Machine, MIT Press

1954 - The Human Use of Human Beings - Cybernetics and Society

1956 - Ex-Prodigy

1953 - I am a Mathematician

1958 - Nonlinear Problems in Random Theory

6
 1964 - God & Golem, Inc.: A Comment on Certain Points Where Cybernetics
Impinges on Religion

În timpul celui de-al doilea război mondial, Norbert Wiener, alături de alți cercetători
și oameni de știință americani, și nu numai, se găsește sub contract cu cine altcineva decât
aramata SUA. Tema de cercetare ce îi revine este îmbunătățirea performanțelor sistemelor de
țintă montate pe piesele artileriei antiaeriene. Împreună cu Bigelow, Norbert Wiener lucrează
la acest proiect și reușește să folosească mașina de calcul diferențial (un calculator, deci)
pentru a previziona traiectoria avionului inamic. Cum spune Wiener însuși, folosește acest
aparat pentru a face previziuni despre un eveniment ce urmează să aiba loc, adică pentru a
prevesti viitorul. Încercarea lui este deci aceea de a da intuiție unei mașini care să regleze tirul
artileriei pe baza unor calcule ce ar îngloba semnale primite de la ținta însăși, cu alte cuvinte
pe baza unor semnale de feed-back colectate de un system radar. Radarul culege informațiile
despre viteza, direcșia de zbor, altitudinea avionului, le combină cu limitările cunoscute și
logice ale aparatului de zbor (rapid și rectiliniu), și calculează traiectoria cea mai probabilă a
acelui avion. Este găsit astfel momentul t în care, avionul se va afla în punctul x. Adăugând
traiectoria și viteza de deplasare a proiectilului artileriei antiaeriene, se poate găsi x la
intersecția acesteia cu traiectoria previzionată a avionului, și… Bum! O mașină care să poată
face aceste calcule cu exactitate și mai repede chiar decât un om este … calculatorul.

Analizând puțin ce a făcut Wiener, observăm că inovația lui a constat de fapt în

utilizarea unor teorii științifice și instrumente create pentru alte scopuri decât cele pentru care
fuseseră gândite inițial. Mai mult, așa cum spune el însuși, folosește mașini pentru a realiza cu
maximă eficiență funcții pe care în mod obișnuit le poate realiza doar un om (doborârea unei
ținte aflate în mișcare, intuirea traietoriei țintei și reglarea tirului). De aici la analogia om-
mașină, pasul este mic.

Wiener observă că pentru a ținti eficient, așa cum fac de exemplu vânătorii, creierul
procesează informații atât primare, de tipul identificării și urmăririi țintei, dar și de tip
conexiune inversă, pentru reglarea înălțimii brațului pe traiectoria previzionată a țintei. Cum
ar ști creierul unde să spună mușchilor să ridice pușca dacă nu ar fi în permanență informat cu
privire la poziția curentă și mișcarea aflată în plină desfășurare a mușchilor efectori? Și cum
ar putea ajunge un asemenea semnal de feedback la creier dacă organismul nu ar fi dotat cu un

7
circuit de comunicare de tip auto-reglare, deci cu o conexiune inversă? Wiener și Bigelow își
verifică ipoteza cu privire la mecanismul de feed-back la om cu ajutorul unui medic, căruia îi
cer informații cu privire la posibile maladii care să producă bolnavilor, printre altele,
simptome cum ar fi incapacitatea de a-și controla și coordona mișcările, membrele acestora
mișcându-se haotic. Confirmarea venită din partea medicului susține ipoteza existenței
mecanismului de conexiune inversă.

Savantul american a verificat astfel ipoteza că și mușchiul omului trebuie să transmită

anumite semnale către sistemul nervos central care pe baza lor reglează mișcarea brațului.
Cum descoperirea făcută de Wiener avea impicații majore în neurofiziologie, dar observația
lui nu aparținea neurofiziologiei, Wiener a concluzionat că poate vorbi despre o știință nouă,
aceea a controlului și comunicării informației în organisme, atât vii cât și tehnologice. Norbert
Wiener face, astfel, paralela între om și mașină, și dezvoltă de aici teoria organismului privit
ca un sistem cu mecanisme de autoreglare și auto-organizare bine puse la punct, mecanisme
pe care își propune să le studieze în cadrul ciberneticii.

Wiener nu se rezumă însă la analogia om-mașină. Odată împins de pe marginea văii,

bulgărele izbește la rând neruofiziologie, genetică, sociologie, psihologie, politică, economie,
ideologie, toate domeniile vieții umane își răstoarnă perspective, paradigme, concepte, teorii,
prin schimbarea de viziune propusă de matematicianul American. În volumul Folosirea de
către om a ființei umane. Cibernetică și societate (The Human Use of The Human Being.
Cybernetics and Society), publicat în 1950, savantul scrie foarte frumos: ”Metafora căreia îi
dedic acest capitol este una în care organismul este văzut asemenea unui mesaj. Organismul
este opus haosului, dezintegrării, morții, așa cum mesajul este opus zgomotului. Pentru a
descrie un organism, nu vom încerca să descriem fiecare moleculă a lui, și să îl catalogăm
fărâmitură cu fărâmitură, ci mai degrabă vom încerca să răspundem la întrebările despre el
care îi definesc tipul: un tip care este mai semnificativ și mai puțin probabil pe măsură ce
organismul devine, să spunem așa, mai mult un organism”. (Wiener, Capitolul ”Organizația
ca mesaj” în Folosirea ființei umane de către om.)

8
 4. Ștefan Odobleja

Să ne întoarcem însă la cel care a fost numit precursor al ciberneticii, medicil militar
român, Ștefan Odobleja. S-a născut în 1902 la Izvorul Aneștilor în Mehedinți, a murit în 1978
la Turnu Severin. A crescut într-o familie de țărani săraci, fără mijloace materiale, a făcut
liceul la Turnu-Severin și a studiat medicina la București, s-a dedicat cu pasiune atât
practicării medicinei, dar și studiului. A publicat, cum am aătat déjà, în douăa volume, în
1938 și 1939, la Paris, o lucrare voluminoasă, de aproape nouă sute de pagini, numita
Psihologie consonantistă.

Ce înseamnă "psihologie consonantistă"? În tratatul pe care autorul însuși, în ciuda

volumului imens, îl numește a fi doar un sumar pe baza căruia ar urma să scrie ulterior tratatul
de psihologie consonantistă, medicul Ștefan Odobleja descrie ipoteza că sistemele au o
tendință specifică spre o stare de organizare internă și o altă tendință specifică de intrare în
armonie cu mediul înconjurător. El pornește deci de la idea că orice corp tinde să își
armonizeze dezechilibrele atât la interior, cât și la interfața cu mediul.

Medicul român anticipeaza cu un deceniu apariția ciberneticii, dezvoltând-o însă în

cadrul psihologiei, chiar dacă îi intuiește utilitatea și în alte domenii, atingând chiar viziunea
unei panpsihologii. Două noțiuni sunt în principal studiate și definite de doctoral Odobleja:
consonanța și reversibilitatea, ajungând până la aproape a le identifica. Cele două volume ale
lucrării sale au aspectul unui dicționar de termeni științifici. Odobleja definește concepte ca
”viață”, ”psihic”, consonanță, reversibilitate, și multe altele.

Doar pentru a ilustra profunzimea gândirii lui Ștefan odobleja, indic aici câteva citate
extrase din studiul lui M. Drăgănescu și P. Golu din introducerea la ediția din 1982 a
Psihologiei consonantiste, publicată la București:

”Psihicul este un cerc vicios de energii, o reversibilitate, un transformator de energie

în dublu sens, o asociație de lentile convexe și concave, concentrând sau dispersând funcții de
recepție și de reacție.”

9
 ”Mecanismul declanșării și funcționării fenomenelor psihice este rezonanța:
fenomenele psihice consună, se evocă reciproc și selectiv, prin acțiune la distanță, asemenea
proceseor radiofonice.”

Rezonanța, explică autorul, are două aspecte: consonanța și disonanța, care sunt
implicate în toate fenomenele psihice. Și pentru că a fi în consonanță înseamnă a fi în
armonie, psihologia consonantistă este o logică a armoniei, o știință a organizării și
autoreglării. Consonanța se produce între ceea ce se aseamănă și se evocă reciproc.

Odobleja definea astfel viața:

”Viața este un echilibru instabil; echilibrare între interior și exterior, efect de

echilibrare al unui inerior împotriva cauzelor de dezechilibru din afară. Un fenomen
complex, unde fiecare fenomen parțial este, succesiv, când cauză când efect.”

Odobleja a descris în cercetarea sa funcțiile psihologice prin intermediul unei scheme

generale a unui sistem cybernetic, pornind de la analogii cu mecanismele radiofonice. A
considerat că organele de simț reprezintă intrările, receptorii, și ele primesc informații de la
mediul înconjurator, pe care apoi, pe căile aferente, le preia și le prelucrează sistemul nervos.
Mușchii sunt considerați a fi ieșirile din sistemul ”organism uman”, în acest sens fiind
interpretată funcția lor de efectori. Mușchii mai participă însă, în opinia lui Odobleja la încă
un circuit, fiind nu doar efectori, dar și receptori față de de conexiunea inversă, pe care
Odobleja l-a numit folosind sintagmele ”legatură reversibilă” sau ”cerc vicios”. Prin această
legătură reversibilă, exact așa cum a explicat mai târziu Norbert Wiener, mușchii transmit
semnale către sistemul nervos, pe parcursul efectuării mișcărilor, participând astfel la funcția
auto-reglatoare.

”Fiecare excitație senzorilă”, spune Odobleja,”produce o acțiune de dezechilibru, la

care urmează o reacție de echilibrare”. Are loc, deci, ”o reciprocitate de acțiuni, o
interacțiune reciprocă…, o cauzalitate ciclică sau în cerc închis de producere și determinare
reciprocă… Același fenomen este, astfel, pe rând, efect și cauză… Mai mult, nu se poate
spune cu precizie care din două l-a precedat pe celălalt la originea și geneza cercului vicios,
pentru că în prezent reciprocitatea lor este perfectă.”

10
 Tuturor discipline lor de studiu științific, în opinia savantului român, li se aplică
aceleași legi generale: echilibrul, compensația, reacția inversă, alternanșa, reversibilitatea.

În același timp, este imposibil să nu remarcăm izbitoarea asemănare între teoria lui
Odobleja, publicată în 1938, și cea a lui Wienner, apărută fix zece ani mai târziu, în 1948.

Cele mai importante opere ale savantului român, care au fost dealtfel și publicate, sunt:

 1929: studiul profesional Metodă de transonanță toracică, București

 1932: La phonoscopie, editura G. Dion, Paris
 1938: Psychologie consonantiste I, volumul I, editura Maloine, Paris
 1939: Psychologie consonantiste II, volumul II, editura Maloine, Paris
 1978: Psihologia consonantistă și cibernetica, București,
 1982: Psihologia consonantistă, București, ediția în limba română a sintezei ciberneticii
generalizate, publicată la Paris în anii 1938–1939
 1993: ODOBLEJA - Apariția ciberneticii pe pământ românesc, o evaluare făcută de Iosif
Constantin Drăgan, București
 2003: Introducere în logica rezonanței: scrieri inedite, Craiova, Scrisul românesc
 2003: Psihologia consonantistă și cibernetica, Craiova, Scrisul românesc

6. În Concluzie

Definirea ciberneticii ca o știință de sine stătatoare și cu aplicație ca o umbrelă asupra

tuturor domeniilor activității și veiții omului și nu numai, reprezintă o cotitură revoluționară în
știința modernă, o răsturnare spectaculoasă de paradigmă de gândire, o denivelare a linearității
newtoniene, o undă de șoc, un stimul care a produs în lumea savanților o agitație evindentă.

Fac o pauză aici, ca să pot compune în liniște paragraful de încheiere. Și ce face un om

astăzi când ia o pauză? Evident, deschide mașina care anticipează viitorul, și reglează tirul
artileriei, și își verifică pagina de Facebook. Fac și eu același lucru, om fiind, și găsesc acolo,
pe wall-ul unei bune și dragi prietene, paragraful de încheiere al acestei lucrări:

11
 Sophrosyne (σωφροσύυη) (n.) a healthy state of mind, characterized by self-control,
moderation, and deep awareness of one`s true self, and resulting in true happiness.

Sofrosina (s.) o stare mentală sănătoasă, caracterizată prin autocontrol, moderație, și o

profundă conștiință de sine, având ca rezultat adevărata fericire.

Așezând Soforsina asta lângă întrebările din introducerea acestei lucrări: De ce acest
subiect? și De ce Psihologia?, cred că răspunsul sunt înseși întrebările care mă frământă.
Subiectul Cibernetica stimul din mediul exterior sistemului ”eu” a consonat cu ceva
asemănător din mine și s-a ales singur. Pentru a reechilbra sistemul meu interior, am intrat în
proces de auto-reglare, și auto-organziare încercând de fapt să decodific mesajul primit din
exterior. Dacă lucrurile stau cum spune Wiener și un organism este asemenea unui mesaj,
atunci eu însămi, organism fiind, sunt un mesaj. Și lumea toată e un mesaj compus meta-
cibernetic din mai din multe mesaje.

Concluzia rezultă acum singură:

Mesaj fiind, eu pot să ma dezvălui lumii, mai clar, mai fără zgomot și să o aud la
rându-mi mai clar, mai nebruiată, atunci când sunt în armonie, în consonanță, când sunt deci,
în stare de sofrosină… 

12
BIBLIOGRAFIE :

- Prof. Dr. Ing. T. Paraschiv, Cap. Cibernetica și schimbarea, în Curs de Informatică

pentru psihologi (prezentarea power point)
- Drăgănescu, Mihai și Golu, Pantelimon, Studiu introductiv, la Odobleja, Ștefan,
Psihologia consonantistă, ed. Științificp și Enciclopedică, București, 1982
- Norbert Wiener, Cybernetics. Or Control and Communication in the Animal and the
Machine , The Technology Press, John Wiley & Sons Inc, New York and Hermann et
Cie, Paris, 3rd printing, 1949
- Norbert Wiener, The Human Use of The Human Being. Cybernetics and Society, Free
Association Books, London, 1989
- Mike Featherstone, Roger Burrows, Cyberspace/Cyberbodies/Cyberpunk, Cultures of
Technological Embodiment, Sage Publications Ltd, 1996

Surse internet:

- https://www.facebook.com/daniela.andronache?ref=tn_tnmn
- http://ro.wikipedia.org/wiki/Norbert_Wiener
- http://en.wikipedia.org/wiki/The_Human_Use_of_Human_Beings
- http://stirileprotv.ro/techschool/stefan-odobleja-povestea-romanului-sarac-care-a-pus-
bazele-unei-noi-stiinte.html
- http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma?ids=5543&idm=1,41&idl=1
- http://dexonline.ro/definitie/CIBERNÉTICĂ
- http://www.ted.com/talks/elif_shafak_the_politics_of_fiction.html
- http://www.crispedia.ro/Stefan_Odobleja

13