Ion Marinescu, zis şi Jim, este personajul principal din romanul Cartea
nunţii de George Călinescu şi un personaj realist, tipic pentru categoria
socială a tineretului bucureştean dintre cele două războaie mondiale. Jim reprezintă tipul tânărului modern şi monden al perioadei interbelice din Bucureşti, care a călătorit în Europa şi s-a deprins să meargă la cinematograf, la gale de box, la bar, să vorbească la telefon şi să conducă autoturismul. El îndeplineşte, în unele secvenţe narative, rolul de personaj-martor, deoarece prin ochii săi cititorul / naratarul ia cunoştinţă de aspectul unei case ori de înfăţişarea unor personaje. Tânărul este prezent în roman şi în ipostaza de personaj-actor, despre care naratorul obiectiv şi omniscient ştie ce gândeşte, ce planuri are, ce sentimente îl frământă: „Câtăva vreme Jim stătu tulburat de satisfacţia îndrăznelii, de ruşine şi de frică. Îi era teamă de vulgaritatea unui scandal, dar privirea blândă, rătăcită a fugarei (Vera)căreia o uşoară îmbujorare îi ştersese aerul îndrăzneţ, îl linişti şi-l înduioşa”. Jim este caracterizat direct de către alte personaje: tanti Fira îl consideră inteligent şi frumos („Deştept eşti, Jim! […] Frumos eşti, Jim!”), trăsături pe care şi Vera le admiră cu entuziasm la soţul său („Ce frumos e – se gândea ea sincer – ce puternic, ce liniştit e şi ce privire ageră are!”). De altfel, tânărul este singurul personaj al romanului care nu beneficiază de un portret fizic amănunţit, trăsăturile sale fiind accentuate prin câteva elemente ce sugerează virilitatea, apt pentru procreare, în contradicţie cu sterilitatea locatarilor din casa cu molii, în special cu Silivestru. Pentru ilustrarea acestor caracteristici, naratorul obiectiv relatează senzaţiile şi percepţiile Verei, îndrăgostită până peste cap de soţul ei, căruia „îi pipăi cu degetele bicepşii braţelor, se miră că degetele lui erau aşa de fibroase şi de păroase, mai ales se entuziasma de marele volum al pieptului lui Jim, pe care acesta intenţionat îl umfla”. Simţul umorului, firea veselă şi deschisă sunt alte trăsături care reies, indirect, din atitudinile şi vorbele acestui tânăr cu mult şarm. De pildă, atunci când o sună pe Dora, pentru prima oară după ce s-a întors de la Paris, vorbeşte ca spicheriţa de la postul de radio, transmiţând „salutări de la Jim prin doză electromagnetică!”. Medy, care avea „cozi mari, negre, strâns împletite”, răsucite în jurul capului ca o „calotă”, se amuză atunci când Jim o persiflează în stilul colocvial al tinereţii: „Până când ai de gând să pastişezi (a imita în mod servil) pe mama lui Ştefan cel Mare? Când ai să renunţi la comerţul de frânghii?”. Jim Marinescu are o personalitate puternică, socoteşte că numai el este în măsură să decidă cum să-şi construiască viaţa, cu cine să se însoare şi cum să-şi întemeieze o familie, datoria lui fiind numai aceea de a înştiinţa rudele: „Ce folos ar fi fost să ştii dinainte ceea ce în niciun caz nu poţi împiedica dacă vreau eu? Te informez numai, ca să fii în curent cu starea mea civilă, să nu cumva să uit! […] Am întrebat-o numai pe ea (pe Vera)şi apoi am comunicat hotărârea părinţilor, cum fac şi aci, aşa ca o curiozitate care poate să vă intereseze! Prin urmare, s-a terminat!”. Delicat şi tandru, proaspătul soţ se poartă ca un bărbat adevărat, grijuliu şi ocrotitorcu femeia iubită, aşa cum observă naratorul omniscient: „Jim, care nu putuse aţipi din cauza emoţiilor şi gândurilor ce-l năvăleau, făcu o mişcare precaută să se aşeze mai confortabil în pat, fără să deştepte pe Vera, care dormea cu obrazul lângă pieptul lui. O privi lung şi ocrotitor, trăgându-i uşor cu mâna plapuma peste umărul dezgolit”. Romanul Cartea nunţii ilustrează, prin contrast, obiceiuri, mentalităţi, scene din lumea învechită şi sufocantă reprezentată de locatarii „casei cu molii” şi activităţile pline de energie şi vitalitate ale tinerei generaţii, simbolizate, în principal, prin Jim, Bobby, Vera şi celelalte personaje aflate la începutul vieţii.