IGIENA

SUPORT DE CURS
PARTEA I
 CUPRINS

I. NOTIUNI DE IGIENA SI SANATATE PUBLICA.

II. MASURAREA STARII DE SANATATE.
III. IGIENA AERULUI.

III.1. COMPOZITIA CHIMICA A AERULUI SI INFLUENTA SA

ASUPRA ORGANISMULUI.
III.2. POLUAREA AERULUI SI ACTIUNEA SA ASUPRA SANATATII.
III.3. CONTAMINAREA AERULUI SI ACTIUNEA ASUPRA SANATATII.
III.4. CLIMA SI RELATIA SA CU SANATATEA.
IV. IGIENA APEI.

IV.1. NECESARUL DE APA SI MODUL DE ACOPERIRE.

IV.2. PATOLOGIA INFECTIOASA TRANSMISA PRIN APA.
IV.3. PATOLOGIA NEINFECTIOASA PRODUSA PRIN APA.
IV.4. CONDITIILE DE POTABILITATE ALE APEI.
V. IGIENA SOLULUI.

V.1. SOLUL SI IMPORTANTA SA SANITARA.

V.2. INDEPARTAREA REZIDUURILOR SOLIDE.
V.3. INDEPARTAREA REZIDUURILOR LICHIDE.
VI. IGIENA RADIATIILOR.
VI. IGIENA ALIMENTATIEI.

VII.1. ALIMENTATIA RATIONALA A OMULUI SANATOS.

VII.2. VALOAREA NUTRITIVA SI IGIENA ALIMENTARA.
VII.3. INTOXICATII, TOXIINFECTII ALIMENTARE.
VII.4. IGIENA UNITATILOR CU PROFIL ALIMENTAR.
 IGIENA
Igiena studiaza interventia factorilor de mediu exterior asupra starii de sanatate a
individului precum si metodele de prevenire a bolilor determinate de acestia.
Igiena se imparte in 2 categorii:
1. Igiena mediului:
a. Igiena apei.
b. Igiena aerului.
c. Igiena solului.
2. Igiena scolara:
a. Igiena apei se refera la metode de cercetare a poluarii si determinarea
contaminarii microbiene a aerului.
b. Igiena mediului se refera la igiena habitatului prin radiatii luminoase
care reprezinta igiena aerului.
c. Igiena solului se refera la poluarea solului precum si rolul sau in
raspândirea bolilor.
Igiena alimentatiei se refera la ancheta alimentara, starea de nutritie, metodele de determinare a
valorilor de nutritie, alimentatia dietetica si igiena unitatilor cu profil alimentar.
Igiena mediului se refera la factorii fizici, microbiologici si bacteriologici.
Sanatatea publica:
1. Totalitatea cunostintelor, deprinderilor si atitudinea populatiei orientata catre
mentinerea starii de sanatate.
2. Sanatatea publica este stiinta si arta prevenirii bolilor si promovarii sanatatii
prin eforturile organizatoare ale societatii.
3. Un domeniu specializat al practicii medicale alcatuit din discipline distincte
care isi concentreaza disponibilitatile asupra unei anumite populatii in scopul
promovarii si mentinerii sanatatii si bunastarii precum si prevenirii bolilor,
incapacitatii si decesului prematur.
Domeniile principale ale sanatatii publice:
1. Cunoasterea si evaluarea problemelor populatiei utilizând notiuni de
demografie, morbiditate, scrining si studii epidemiologice.
2. Influenta factorilor de risc.
3. Notiuni de biostatistica.
4. Notiuni de probabilitate.
5. Notiuni de legislatie sanitara.
6. Ingrijiri primare de sanatate.
7. Calitatea serviciilor de sanatate.
8. Notiuni de prevenire a principalelor cauze de imbolnavire prin programe
nationale de sanatate.
Obiectele de studiu ale sanatatii publice cuprind:
1. Cunoasterea starii de sanatate a populatiei.
2. Identificarea nevoilor de sanatate ale comunitatii.
3. Cunoasterea morbilitatii si a factorilor care ii determina.
 4. Cunoasterea masurilor care determina aprobarea, promovarea si refacerea
starii de sanatate si asigurarea controlului sanatatii prin efortul conjugal al
intregii colectivitati.
Metode si tehnici utilizate in sanatatea publica:
1. Metode si tehnici biostatice.
2. Statistici sanitare si epidemiologice.
3. Metode si tehnici utilizate morbilitatii si a relatiilor de cauzalitate dintre
factorii de risc si boala.
4. Elementele de educatie pentru educatie si legislatie sanitara.
5. Cercetarea consumului medical al populatiei.
6. Influenta factorilor de risc.
7. Coeficienta medicala si a asistentei medicale.
8. Eficienta medicala si economica a asistentei medicale.
Starea de sanatate reprezinta o bunastare completa fizica, mintala si sociala care
consta numai in absenta bolii sau a infirmitatii.
Sanatatea este rezultatul interactiunii dintre zestrea biologica, genetica a omului si
conditiile mediului sau de viata si de activitate naturala si sociala.
Boala reprezinta o neadaptare sau o deficienta de aparare a organismului ca si
absenta reactiei la stimulii la care organismul este expus.
Starea de sanatate si disconfort – boala, incapacitate, invaliditate si terminând cu decesul.
Factori endogeni – sunt reprezentati de sex, rasa, vârsta, caracteristicile biologice,
receptivitatea la infectii ereditare si caracteristicile demografice ale populatiei.
Factori de mediu:
a. Fizici – temperatura, umiditatea, radiatii, zgomote.
b. Geodinamici – zona geografica.
c. Chimici.
d. Biologici – bacterii, fungi, paraziti.
e. Mediul socio – economic – pragul de saracie, stilul de viata alimentar,
conditii de viata si munca precum si nivelul de instruire.
Factori comportamentali – anturaj, mijloace financiare, factori de mediu,
experienta individuala.
Stilul de viata cuprinde obiceiurile alimentare, consumul de alcool, consumul de droguri,
fumatul, stresul, sedentarismul, comportamentul sexual si comportamentul rutier.
Serviciul de preventie curativ si de recuperare:
1. Afectiunile determinate de alcool – intoxicatii, afectiuni neuro – psihice,
ciroze, pancreatite, cancerul cavitatii bucale, cancerul esofago – faringian.
2. Afectiunile determinate de fumat – afectiuni bronho – pulmonare, afectiuni
digestive, afectiuni pulmonare.
3. Afectiunile determinate de droguri – probleme de sanatate fizica, psihica,
comportamentale, consumul a crescut dupa 1960.
 4. Stresul – reprezinta ansamblul raspândirii specifice, date la orice fel de
solicitare, date de organism si determina o stare de boala cu consecinte fizice,
psihice si sociale:
a. Tipul A – persoane nerabdatoare, grabite, afectiuni vasculare.
b. Tipul B – persoane calme, eficiente, organizate.
c. Tipul C – persoane interiorizate, melancolice, predispuse
cancerelor.

II .Măsurarea stării de sănătate:

Evaluarea stării de sănătate se realizează din punct de vedere al populaţiei care trebuie
informată în legătură cu:
- propriile probleme de sănătate;
- modul de prevenire al bolilor;
- principalii factori de risc ce influenţează
sănătatea. Servicii de sănătate:
În acest caz evaluările se referă la stabilirea nevoii de servicii medicale, determinarea
priorităţilor şi evaluarea calitativă a serviciilor medicale.
Cunoştinţele medicale – cercetarea medicală.
Evaluarea tehnicilor de dialog şi perceperea problemelor de sănătate la nivel comunitar.
Consumul medical reprezintă totalitatea îngrijirilor medicale şi farmaceutice acordate
unei persoane sau a unui grup de către serviciile medico – farmaceutice.
Clasificarea indicatorilor de măsurare a stării de sănătate a populaţiei:
1. Indicatorii stării de sănătate sunt speranţa de viaţă, mortalitatea (generală,
infantilă, specifică pe cauzele de deces), morbiditatea (pe cauze de îmbolnăvire,
cauze profesionale, calitatea vieţii).
2. Indicatorii stilului de viaţă sunt consumul de tutun, alcool, droguri, alimentaţie.
3. Indicatorii de caracterizare a condiţiilor de viaţă şi de muncă sunt rata de
angajare, rata şomajului, condiţiile mediului de muncă, condiţiile mediului de locuit,
condiţiile mediului înconjurător (apei, aerului).
4. Indicatorii protecţiei sănătăţii sunt sursele de finanţare, resursele umane, resursele,
costul pentru fiecare bolnav internat, costul medicamentelor pentru fiecare bolnav
internat.
Caracteristicile demografice se referă la vârstă, sex, stare civilă, locul de rezidenţă, venit.
Factorii de risc asociaţi bolilor:
1. Bolile inimii sunt determinate de fumat, hipertensiune arterială, hipercolesterolemie,
diabet zaharat, sedentarism.
2. Accidentele vaselor cerebrale sunt determinate de hipertensiune.
3. Cancerele sunt determinate de comportamentul sexual, fumat, alcool, dietă
necorespunzătoare, contaminanţii mediului, medicamente.
4. Accidentele de circulaţie sunt determinate de ingestia de alcool, ingestia de
medicamente (ingestia de extraveral).
5. Alte accidente sunt domestice, disponibilitatea armelor de foc.
6. Sinucideri, omucideri sunt determinate de ingestia de alcool, droguri greşit folosite.
7. Ciroza este produsă fie de alcool sau hepatite care nu au fost tratate.
8. Gripa sau pneumonia sunt determinate de vaccinările ineficiente sau de fumat.
 În România factorii de risc asociaţi bolilor sunt bolile cardio – vasculare, tumorile
maligne, tulburările mentale si de comportament, accidente, otrăviri, bolile aparatului
digestiv, bolile aparatului respirator, bolile infecţioase, malformaţii congenitale.
După O. M. S. cei mai importanţi factori de risc asociaţi bolilor sunt comportamentul
sexual cu risc, hipertensiunea arterială, consumul crescut de alcool, lipsa apei potabile, lipsa
igienii, deficienţa de fier a organismului, poluarea mediului, colesterolul crescut şi obezitatea.

III. IGIENA AERULUI

Atmosfera – este un amestec de gaze şi vapori de apă, formând un înveliş deasupra

scoarţei terestre. Atmosfera se întinde de la sol până la o înălţime de 50 kilometri.
Compoziţia aerului:
O2 =20 – 21%
CO2 = 0.03 – 0.04% → Aer inspirat
N2= 78 – 79%
O2 =10–17%
CO2 = 78 – 79% → Aer expirat
N2 =78–79%

Clima – reprezintă totalitatea factorilor ce caracterizează meteorul climatic, un teritoriu şi

anume: temperatura, nivel de precipitaţii, grad de însorire, umiditate.
Categorii de zone climatice – sunt de 3 categorii: polare, temperate, calde.
Cele polare au temperaturi scăzute, iar în cele temperate care sunt cele mai populate sunt
determinate de boli virotice, boli microbiene şi boli degenerative (cancere).
Proprietăţi fizice ale aerului şi influenţa factorilor fizici asupra organismului.
Aerul atmosferic se caracterizează printr-o serie de fenomene şi procese fizice care
acţionează permanent asupra organismului.
Factorii fizici sunt: temperatura, umiditatea, curenţii de aer, presiunea atmosferică,
electricitatea atmosferică. Aceşti factori au influenţe directe sau indirecte asupra organismului
uman.
Temperatura – este determinată şi de radiaţia solară.
Semnificaţia igienico – sanitară a temperaturii:
1. Determină procesul de termo – reglare al organismului.
2. Determină caracteristicile climatice ale unei zone climatice.
3. Formarea curenţilor de aer cu implicaţie în procesul de impurificare atmosferică.
4. Morbiditate.
5. Temperatura optimă a organismului uman este de 18 – 220 C.

1. Acţionează direct asupra organismului influenţând termo – reglarea.

2. Determină caracteristicile climatului.
3. Intervine în poluare.
4. Valorile normale sunt între 35 – 65%.
Curenţii de aer – reprezintă deplasări ale maselor de aer în direcţii diferite datorită
încălzirii inegale a suprafeţei solului de către radiaţiile solare.
 Clasificarea curenţilor de aer:
a. Orizontali:
- periodici;
- neperiodici.
b. Verticali:
- ascendenţi;
- descendenţi.

1. Intervin în termo – reglarea organismului.

2. Au rol în autoepurarea atmosferei.
3. Determină caracteristici climatice ale unui teritoriu.
4. Valorile normale sunt de 0.1 – 0.2 metri / secundă.
Presiunea atmosferică – este presiunea exercitată de aerul atmosferic prin greutatea sa
asupra tuturor corpurilor de la suprafaţa pămintului. Se exprimă în milimetri coloană de mercur /
1 centimetru pătrat. Presiunea atmosferică normală este de 760 milimetri coloană de mercur / 1
centimetru pătrat şi ea scade la 10.33 metri altitudine cu 1 milimetru coloană de mercur / 1
centimetru pătrat. Exercită efecte directe şi indirecte asupra organismului. La altitudine de 2000
– 2500 metri intervin procese compensatorii ale organismului. Între 2500 – 6000 metri se
instalează răul de altitudine. Manifestările sunt: cianoza, vertij, cefalee, epistachis, hemofizii. La
6000 – 7000 metri predomină stările nervoase şi apare euforia. Persoanele care trăiesc la munte
se aclimatizează.
Electricitatea atmosferică – este formată din aero – ionizarea, cimpul aero – electric,
cimpul electric terestru şi fenomene electrice.
Aero – ionizarea – reprezintă prezenţa unor ioni încărcaţi cu sarcini electrice în aerul
atmosferic. Aceste particule sunt de dimensiuni mari care se găsesc în zone poluante şi particule
de dimensiuni mici se găsesc în zone nepoluante.
Poluarea atmosferică – înseamnă prezenţa substanţelor străine în compoziţia normală a
aerului sau variaţii importante ale concentraţiilor componenţilor săi care pot produce direct sau
indirect afectarea stării de sănătate. Poluanţii atmosferici se clasifică în: fizici, chimici şi
biologici.
Poluanţii chimici se împart în: iritanţi, asfixianţi, toxici, cancerigeni, fibrozanţi. Poluanţi
chimici iritanţi – oxizi de sulf, oxizi de azot (monoxidul de azot asi dioxidul de
azot), substanţele oxidante (aldehide, cetone, hidrocarburi), clorul (acid clorhidric), amoniacul şi
pulberile (diametru mare care se depun pe sol şi diametru mic se depun în plămini).
Poluanţi chimici asfixianţi: monoxidul de carbon, hidrogenul sulfurat, acidul cianhidric,
nitriţi determină blocarea sistemului respirator. Monoxidul de carbon se leagă cu hemoglobina
formind carboxihemoglobina. Afinitate mai mare decit oxigenul (202).
Efecte acute: mai puţin de 2% de carboxihemoglobina nu produce modificări în
organism; între 2 – 10% apar tulburări vizuale; între 20 – 40% apar cefalea, greţuri, vărsaturi;
cind este mai mare de 40% se produce pierderea cunoştinţei; iar cind este mai mare de 60% se
produce decesul.
Efecte cronice: oboseala, tulburări de somn.
Poluanti chimici toxici – sunt reprezentati deunele metale cum ar fi: plumb, cadniu,
mercur, arsen, flor si de unele substante pesticide, provenienta lor fiind industriala sau telurica.
Plumbul – poate fi sub forma de vapori supulberi fine si principalasursa este circulatia
auto, arderea carbunelui sau din diferite activitati industriale.
 Cadniu – este un metal alb –argintiu, provine din industrie si mai este inhalat in
organism prin fumul de tigara.
Mercurul – esteun metal alb – argintiu stralucitor, contaminarea se face prin apa si
alimente, provine din industrie sau din depozite naturale.
Arsenul – este un metal neferos.
Florul – este un gaz alb – verzui, provine din industria aluminiului, industria sticlei.
Substante pesticide:
Efecte asupra organismului si actioneaza la nivel subcelular. Efectele cronice se refera la
depunerea acestora in organism in anumite organe.
Plumbul – in oasele lungi, par, dinti,vase.
Cadniu – la nivelul aparatului respirator: plamani, sange, hematii, ficat, rinichi, glanda
tiroida.
Mercurul – se fixeaza in rinichi, ficat, creier.
Poluanti chimici cancerigeni – sunt reprezentati de hidrocarburi policiclice aromatice,
nitro – amine si nitro – amide, amine aromatice, pesticidele organice (pentru omorarea
daunatorilor), substante anorganice, tutunul.
Poluanti chimici fibrozati – fibroza reprezinta o prolifilare a fibrei conjunctive,
formarea unor boli care se numesc pneumo – conioze (boli profesionale).
Masuri de prevenire si de combatere a poluantilor chimici:
1. Masuri medicale:
a. Profilaxia primara – se adreseaza in special oamenilor sanatosi. Cunoasterea
prezentei in aer a substantelor chimice si cunoasterea concentratiei maxime
admise.
b. Concentratia maxima admisa (C. M. A.) – esteacea concentratie decelabila
prin metode moderne de explorare care nu exercita efecte directe sau indirecte
asupra starii de sanatate, nu produce senzatii subiective si nu modifica
capacitatea de munca a omului.
c. Indicatorii igienico – sanitari – sunt oxidul de sulf, oxizii de azot, ozonul,
monoxidul de carbon, pulberile si plumbul.
2. Masuri tehnico – administrative – prrivesc fie sursele de poluare sau teritoriile fata de
sursele de poluare.
Poluantii de natura biologica – se gasesc in aerul atmosferic alaturi de poluantii fizici,
chimici si sunt reprezentati de produsele de natura vegetala sau animala. In aer se gasesc bacterii
aerobe si anaerobe, fungi care provin de la suprafata solului, apelor. Au o mare rezistenta in
mediul extern si sunt implicate in procese defermentatie, putrefactie si degradare. Toate aceste
microorganisme formeaza flora saprofita. Pe langa flora saprofita exista si microorganisme de
natura umana sau animala rezultate din caile respiratorii (tuse, stranut), din dejecte, produse
patologice (secretii, sputa). Toate aceste microorganisme formeaza flora mezofila. Au o
rezistenta mai scazuta in mediul extern. In orase este prezenta flora mezofila.

1. Picatuiri de secretie nazo – faringiana – se numesc picaturi Pfluge si sunt particule

cu dimensiuni mari si sunt eliminate prin tuse, stranut, cantat si vorbit. Sunt alcatuite
din apa, mucus si agenti patogeni (bacterii, virusi, fungi).
2. Nuclee de picaturi – provin din secretii nazo – faringiene, salivare, bronsice si au
dimensiuni mici,raman in aer unde pierd apa astfel incat ramane o pelicula de
 substanta organica care inconjoara agentul patogen, gradul de contaminare este de
50%.
3. Praful bacterian – este format din particule de praf si agenti microbieni. Vehiculeaza
germeni cu rezistenta crescuta in mediul estern.
Exemplu: Bacilul Koch.
Principalul mecanism de patrundere in organism este inhalarea suspensiilor contaminate.
Boli transmise pe calea aerului se numesc boli aerogene.
Indicatori igienico – sanitari – sunt numarul total de germeni (totalitatea
microorganismelor dezvoltate in mediul nutritiv la 370 C.
Exemple: Streptococul β – hemolitic, stafilococii.
Masurile de combatere – sunt ventilatia, curatenia si dezinfectia.

IV. IGIENA APEI

Rol biologic – intervenind in procesul fiziologic al organismului.

Rol in dezvoltarea socio – economica.
Rol biologic:
In organismul uman:
- in 60 – 70% din greutatea corpului uamn;
- corp 97% din greutatea corpului;
- copil de 3 luni – 93%;
- copil de 1 an 81% din greutatea corpului.
Repartitia apei in tesuturi:
- tesutul adipos – 20%;
- tesutul osos – 33%;
- tesutul muscular – 77%;
- tesutul nervos – 85%;
- plasma – 90%;
- saliva – 99.5%.
Bilantul dintre aport si pierderi rezultand echilibru.
Exista dezechilibre la gravide si covalescenti.
Cantitatea de apa care se pierde zilnic de organismul uman este de 2500 mililitri si se
imparte astfel:
- urina – 1500 mililitri;
- materii fecale – 150 mililitri;
- la nivelul tegumentului prin transpiratie – 600 – 800 mililitri;
- umidifierea aerului respirat -300 – 400 mililitri.
Aportul de apa zilnic al organismului uman este de 2500 mililitri si se imparte astfel:
- din bauturi – 15600 mililitri;
- restul provin din alimentele consumate precul si din apa endogena (apa
rezultata din arderile de la nivelul tesuturilor).
Substantele energetice participa la procesele oxidative care se impart in dioxid de carbon
si apa.
Setea apare atunci cand cantitatea de apa din organism scade pana la o valoare cuprinsa
intre 0.1 – 1% din greutatea corpului. Toleranta la sete este de 4 – 5 zile. Reglarea volumului de
pa se face ce catre hipotalamus, gland hipofiza si de glandele suprarenale.
 Dezvoltarea socio – economica: industrie, agricultura rezultand apa folosita.
Sursele de apa:
Cea mai mare parte de apa este apa sarata aproximativ 97.2%, apa dulce 2.8% care se
imparte in ape subterane, ape de suprafata si apele meteorice.
Apele subterane:
a. Apele freatice.
b. Apele de adancime.
a. Apele freatice – se acumuleaza din precipitatii, infiltrarea apelor raurilor si lacurilor.
Ele pot fi superficiale sau mai profunde. Sunt bogate in substante minerale. Sunt usor
contaminabile si contin numerosi agenti biologici, (bacterii, virusi si fungi) si agenti
poluanti. Apele freatice servesc la aprovizionarea, alimentarea fantanilor rurale.
b. Apele de adancime – sunt situate de obicei sub cele freatice. Contin o cantitate mare
de saruri, sunt mai putin contaminate.
Apele de suprafata provenite din precipitatii, topirea zapezilor si sunt de 2 categorii: ape
curgatoare si ape statatoare. Au uncontinut scazut de saruri si trebuie prelucrate pentru a fi
consumate.
Ape statatoare – sunt formate din lacuri, oceane si contin cloruri, brom, magneziu, iod si
clor.
Apele oceanelor solicita material de desalinizare.
Apele meteorice – contin precipitatii, topirea zapezilor, contin 64.5% oxigen, 33.5%
azot, 1.7% dioxid de carbon, urme de amoniac, argon, ozon. Au un continut scazut de ape
minerale.
Patologia infectioasa:
Bolile infectioase – transmise prin apa pot avea mai multe forme de manifestare in
functie de egentul etiologic (care produce boala), in functie de modul de aparitie, numarul de
imbolnaviri. Exista 3 tipuri principale de forme:
Epidemia – are un caracter exploziv, un numar mare de imbolnaviri intr – un interval
scurt de timp. Cazurile sunt grupate intr-un singur teritoriu. Exista aceeasi sursa de contaminare
si inceteaza cand sunt tratate bolnavii.
Endemia – are un numar mic de imbolnaviri, apar la grupari populationalecu un nivel
igienico – sanitar scazut, apare intr-o zona geografica prin consumarea apei de suprafata
netratata.
Forma sporadica – cazuri izolate.
Boli bacteriene transmise prin apa:
Dezinteria – produsa de shegella disenteriae, prin ape cu dejecte menajere, forme usoare
de boala, prin diaree persistenta, febra. Echilibrate hidro – electrolitica si tratament antibiotice.
Holera – constituie un nivel ridicat in zone cu igiena scazuta.
Febra tifoida – compusa din paratifoidele A si B, agentul netiologic este determinat de
salmonela.
Enterite si enterocolite – escherichia coli.
Leptospiroza – rezervorul de infectie il constituie soarele, omul bolnav, omul se
contamineaza prin dejectele de la aceste animale. Traverseaza mucoasa oculara si tubul digestiv.
Produce deces.
Ptulangeria – se transmite prin urina si dejecte.
Tuberculoza – se transmite prin calea aeriana si mai putin prin apa (irigatii), tuberculoze
intestinale.
 Bruceloza – se transmite prin imbaiere, ingestia apei din fantani.
Infectii cutanate – determinate de streptococi si stafilococi.
Boli virale transmise prin apa:
Hepatita A – afectati sunt mai ales copii.
Conjunctivitele.
Boli parazitare:
Amibiaza.
Lambriaza – in zone temperate si tropicale (vegetativa, chistica) infecteaza omul.
Tricomoniaza genitala – se transmite sexual, apa din piscini si stranduri), femeile 20 –
80% si barbatii 5 – 25%.
POLUAREA CHIMICA A
APELOR Auto – purificarea apei:
Poluarea apelor – reprezinta alterarea calitatilor fizice, chimice si biologice produsa
direct sau indirect de activitatile umane in asa masura incat apa nu mai poate poate fi utilizata.
Exista 2 tipuri de poluare:
1. Poluare naturala.
2. Poluare artificiala.
1. Poluarea naturala – calitatea apei poate fi modificata de unele procese fizice,
chimice si biologice. La baza acestor modificari stau rezidurile organice de natura
vegetala sau animala care sunt descompuse prin actiunea bacteriilor care traiesc in
mod obisnuit in apa. Aceste procese de degradare se produc cu consumul oxigenului
din apa si pot produce astfel modificari ale florei cat si a faunei.
Exemplu: Inflorirea apei – dezvoltarea in exces ale algelor albastre, verzi sau ale
unor flagelate determinand modificari de culoare si de miros ale apei.
Apa respectiva obtine o culoare albastra sau verzuie si cu miros urat
prin distrugerea acestor alge se elibereaza niste substante toxice care pot
determina modificari ale hranei. Daca aceasta apa este consumata de om
determina tulburari deoarece sunt tranzitorii.
2. Poluarea artificiala este de 2 tipuri de surse:
a. Poluarea artificiala organizata.
b. Poluarea artificiala neorganizata.
a. Poluarea artificiala organizata se clasifica astfel:
 Ape reziduale comunale – provenite din locuinte, instalatii.
 Ape reziduale industriale – provenite din industrii care au un continut crescut
de substante chimice.
 Ape reziduale zootehnice – care au un continut mare de agenti patogeni.
b. Poluarea artificiala neorganizata – apare in cazul unor accidente care se clasifica
astfel:
 Deversare accidentala de petrol.
 Deversare de substante solide.
 Deversare de ape de irigatii contaminate chimic.
 Deversare de reziduri solide sau de pozitate pe malul raului.
Poluarea chimica
Substante chimice:
 Nitrati – care patrunsi odata cu apa ajung in circulatie unde se combina cu hemoglobina
formand un compus stabil care se numeste methemoglobina. Methemoglobina este un compus
stabil si determina urmatoarele masuri chimice: dispnee, agitatii, convulsii si chiar deces
(existenta unei concentratii mari in sange).
Substante pesticide – la om determina efecte acute sau cronice. Expunerea la aceste
substante determina cefalee, greturi, varsaturi, crampe abdominale, transpiratie, salivatie,
dificultati in respiratie. Efectele cronice sunt determinate prin supunerea organismului in mod
repetat la ingestia apei cu aceste substante pesticide. Efectele cronice determinate de substantele
pesticide sunt efectele hepato – toxice, neuro – toxice si cancerigene.
Metale:
Plumbul – determina intoxicatia cu plumb. Plumbul ajunge in apa datorita faptului ca
plumbul este folosit la fabricarea conductelor de apa si captusirea rezervoarelor de apa. Efctele
climice care le determina sunt anemia, insomnia, greturi, varsaturi si prezenta unui gust metalic.
Mercurul – determina urmatoarele manifestari clinice cum ar fi vertij, cefalee, greturi,
varsaturi, anemie, insomnie.
Poluarea chimica a apelor se poate face cu detergenti. Contaminarea se produce prin
deversarea apelor menajere in bazinele naturale de ape. Prezenta detergentilor in apa determina
modificari ale proprietatilor fizico – chimice ale apelor, precum si cu modificari organoleptice
(gust si miros). O concentratie a detergentilor cuprinsa intre 0.2 – 0.3 miligrame / litru nu
determina modificari ale caliattii apei. Cand acestia ating o concentratie de 2 – 3 miligrame / litru
apar modificari organoleptice, iar cand concentratia lor atinge valori de 6 – 7 miligrame / litru se
produc alterari ale faunei. De obicei apa cu un continut crescut de detergenti nu ajunge in
organism datorita modificarilor organoleptice.
Auto – purificarea apei – reprezinta sursele de apa care sunt poluate cu capacitatea de a
se debarasa de impuritati pe care le primesc partial sau pana la puritatea lor anterioara poluarii.
Procesul de auto – piurificare sunt determinati de factori fizico – chimici cat si biologici.
Factori fizico – chimici:
Dilutia – reprezinta combinarea a 2 medii lichide avand drept rezultat scaderea
concentratiei agentului poluant .
Sedimentarea – reprezinta depunerea suspensiilor din apa pe fundul albiei raurilor.
Radiatii solare:
Radiatiile ultraviolete – aceste raze au efect bactericid, adica de omorare a bacteriilor si
bacteriostatic, adica de inhibare a inmultirii bacteriilor.
Temperatura – scazuta determina un efect bactericid.
Poluanti biologici – unele microorganisme cum ar fi bacteriile, fungii, protozoarele
actioneaza atat asupra substantelor organice cat si a substantelor anorganice din apa in scopul
producerii substratului nutritiv.
Substantele organice sunt degradate pana la nivelul de molecula care au o greutate foarte
mica dupa care sunt mineralizate, iar substantele anorganice sunt descompuse pana la disparitia
lor totala.
CONDITII DE POTABILITATE A APEI

Pentru a fi potabila trebuie sa indeplineasca mai multe conditii:

1. Conditii organoleptice – se refera la gust si la miros.
Gustul – este rezultatul procesului in apa a elementelor minerale si a gazelor
dizolvate (O2) care afera prospetimea apei. Excesul de dioxid de carbon in apa ii
 confera un gust intepator, fierul – gust metalic, calciu – gust salciu, magneziu – gust
amar, clorurile – gut sarat.
Mirosul – apei potabile este inodor, iar materialele organice, care se descompun
produc mirosuri neplacute ca si prezenta in apa a unor substante chimice (calciu,
produse petroliere).
2. Conditii fizice – aceste conditii fizice sunt determinate cu ajutorul aparatelor si
cuprinde pH-ul, conductivitatea electrica, temperatura, culoare si turbiditate.
pH-ul – este determinat de de concentratia ionilor de hidrogen din apa. Valoarea
normala a pH-ului este de 6.5 – 7.4. Scaderea sau cresterea concentratiei ionilor de
hidrogen din apa exercita efecte nocive asupra mucoasei gastrice.
Conductibilitatea electrica – exprima cantitatea de saruri dizolvate in apa.
Temperatura apei – trebuie sa fie cuprinsa intre 6 – 150 C. In ceea ce priveste
temperatura apei, apele subterane au o temperatura a apei cu atat mai constantacu cat
se afla la o adancime mai mare. O temperatura mai mare de 170 C determina un gust
neplacut din cauza gazelor pierdute, iar otemperatura mai mica de 70 C are efecte
nocive asupra organismului (laringite, faringite).
Culoarea – este data de substantele organice dizolvate in apa.
Turbiditatea – ete produsa de materia insolubila care este prezenta in apa sub forma
de particule in suspensie.
3. Conditii chimice – se refera la substantele chimice care se gasesc sub forma de
compusi naturali ai apei sau care provin din poluare. Au efecte negative asupra
organismului.
4. Conditiile bacteriene – apa potabila nu trebuie sa contina bacterii patogene insa
indentificarea lor nu este intotdeauna posibila fie din cauza concentratiei reduse, fie
din cauza unor echipamente sau metode de determinareadecvate.
5. Conditii biologice – organismele din apa atat cele animale cat si cele vegetale se
grupeaza in asociatii care se numesc bio – cianoze. Compunerea acestor asociatii
depinde de conditiile fizice, chimice si biologice ale apei in care traiesc. Astfel exista
microorganisme care traiesc in apa bine oxigenata, altele traiesc in apa lipsite de
hidrogen, iar alte microorganisme sunt adaptate la diferiti poluanti din apa (fero –
bacteriile sau bacterii sulfo – oxidante). Prezenta lor in mediu releva mediul in care se
dezvolta. Analiza lor este rapida si nu necesita tehnici deosebite.
6. Conditiile de radio – activitate a apei – apa potabila are un grad scazut de radio –
activitate datorita substantelor radio – active care se gasesc in solul ce delimiteaza
sursele de apa. Aceasta este radio – activitatea naturala a apei. Pe langa aceasta se
poate adauga si radio – activitatea artificiala provenita din reversarea apelor uzate cu
conditiile radio – activitatilor.
Aprovizionarea cu apa a populatiei – se face cu ajutorul diferitelor tipuri de instalatii:
1. Instalatii centrale – reprezinta ansamblul constructiilor si instalatiilor folosite pentru
colectarea, transportul, corectarea calitativa a apelor, inmagazinarea si distribuirea
apei potabile.
Avantajele acestor instalatii:
- Este aleasa cea mai buna sursa de apa, apoi se face corectarea calitativa a
apelor.
- Permite realizarea unei protectii sanitare organizate.
- In ultimul rand se poate face un control permanent asupra calitatii apelor.
 Exista 2 tipuri de instalatii centrale:
a. Instalatii centrale cu apa de suprafata – care au mai multe sectoare:
 Sectorul de captare – reprezinta totalitatea dispozitivelor plasate in
axul central al apei.
 Sectoare de transport ala apei.
 Sectoare de tratare:
- Sedimentarea.
- Filtrarea.
- Dezinfectia.
 Sectoare de inmagazinare – apa este inmagazinata in bazine de
beton, aerate permanent.
 Sectoare de distributie – reprezinta toatalitatea conductelor situate
substeran in care apa circula cu presiune.
Conditiile retelei de distributie sunt urmatoarele:
 Conductele trebuie sa aiba o panta de inclinare prin care sa se
asigure o buna circulatie a apei.
 Sub zona d inghet se evita incrucisarea cu conductele de apa uzata
si sa se asigure dezinfectia acestor conducte.
b. Instalatii centrale cu apa de profunzime – contin un sector de tratare, unul
de transport si un sector de inmagazinare a apei.
Important: Dedurizarea apei – reprezinta indepartarea sarurilor de calciu si
magneziu aflate in exces prin adaugarea unor substante chimice
(carbonat de sodiu) care reactiveaza cu aceste saruri formand
compusi insolubili. Acestia sunt indepartati prin procesul de
filtrare sau sedimentare. Se face deasemenea deferizarea apei,
demanganizarea apei (indepartarea ferului si mangneziului in
exces).
2. Instalatii de microcentrale – sunt constructii in colectivitatea scolilor, spitalelor,
acestea asigura apei curente la consumatori in cantitati mai mari decat sistemele
locale. Aceste instalatii permit si un anumit grad de prelucrare a apei, iar calitatea
apei poate fi supravegheata.
3. Instalatii locale – se gasesc in mediul rural si sunt reprezentate de fantani. Sursa este
apa freatica (cu cat panza freatica este mai profunda cu atat apa este mai buna).
Controlul fantanilor:
Depistarea si eliminarea surselor de poluare cum ar fi depozitele de gunoi, depozite de
substante chimice, reconditionarea fantinilor trebuie cercetate deficientele de constructie.
Dezinfectia fantanilor trebuie realizata prin metode chimice, adica adaugarea de substante
clorigene cum ar fi cloramina, clorura de var, hipocloritul de sodiu in lipsa substantelor clorigene
se adauga iod sau brom determinand gust neplacut.
Metode fizice – fierberea se face timp de 20 minute, metoda care se foloseste foarte rar,
doar in cazul epidemiilor sau a contaminarii apelor de adancime.
 V. IGIENA SOLULUI

Proprietati fizice ale solului:

1. Permeabilitatea pentru apa si aer.
2. Capilaritatea.
3. Filtrarea.
4. Temperatura.
1. Permeabilitatea – solurile solubile cu porozitate crescuta au o capilaritate crescuta.
Permeabilitatea pentru apa a solului este importanta in formarea si acumularea
rezervelor de apa subterana si asigurarea apei necesare vegetatiei. Cucat un sol este
mai permeabil pentru apa cu atat gradul de salubritate al solului respectiv e mai
scazut.
2. Capilaritatea – reprezinta capacitatea solului de a permite ridicarea apei subterane
prin pori catre straturile superficiale telurice. Capilaritatea variaza invers
proportional cu starea de granulatie a solului si anume: solurile cu granulatie mare au
capilaritate scazuta (apa se ridica cu 0.3 – 0.5 metri).
3. Filtrarea – este capacitatea solului de a retine in porii saidiferite impuritati care il
strabate. In general solul esterau conducator de caldura. Solurile alcatuite din granule
finesiumede se incalzesc mai gru si pierd caldura mai gru, iar cele alcatuite din
granule mari se incalzesc usor, dar pierd usor caldura inmagaznata.
Proprietati chimice ale solului:
Solul este alcatuit din substante minerale care pot fi de 2 feluri:
- Macroelemente – calciu siliciu, aluminiu, ferul, magneziul.
- Microelemente – flor, iod, brom, cupru, mangan.
Unele substante au proprietati radiocative – uraniu.
Substante organice care provin din degradarea organismelor vegetale si animale –
cernoziomul.
Proprietati fiziologice ale solului:
Solul este bogat in microorganisme. Acestea se gasesc mai ales in straturile superficiale,
iar la o adancime mai mare de 4 metri solulsolull este aproape steril.

POLUAREA SOLULUI

Se poate face prin depozitarea neigienica a rezidurilor solide, lichide, a dejectelor

animalelor, depozitarea neigienica a dejectelor industriale, utilizarea necorespunzatoare in
agricultura a substantelor fertilizante sau cele impotriva daunatorilor sau poluarea cu ape
irigante.
Substante chimece poluante sunt:
1. Rezidurile menajere organice (lichide sau solide) care afecteaza primii 10 – 20
centimetri din sol.
2. Substantele fertilizante utilizate in exces contin mari cantitati de fosfor, nitrati, azot.
3. Pesticidele se gasesc in sursele de ape subterane, organismul uman, organo –
cloruratele care persista foarte mult timp la suprafata si in interiorul solului timp de
ani. Substantele organo – fosforice care rezista saptamani sau luni in sol.
4. Substante provenite din industrii.
 5. Substante radioactive.
Poluarea cu agenti biologici a-i solului:
Flora microbiana coontin agenti patogeni, sporulate.
Microorganismele au drept surse:
- Intestinul uman – bacilul tific, bacilul paratific, virusurile de hepatita A si E
(care se transmit pe cale orala).
- Intestinul animalic – vibrionul holerei, bacilul dezinteriei, stafilococul
Escherichia Coly.
- In dejectele si cadravele animalelor – bacilul tetanic, bacilul botulinic,
clostridiile care pot polua solul cu leptospire si brucele.
- Fungii, geo – helmintii (Ascaris Limbricoides), bio – helmintii
(teniile). Criterii sanitare de apreciere a poluarii solului:
Aprecierea poluarii solului se face cu ajutorul indicatorilor igienico – sanitari. Sunt
indicatori chimici si indicatori biologici.
Indicatorii biologici – reprezinta numarul total de germeni la temperatura de 370 C. Sol
nepoluat 10000 germeni / gram de sol; sol poluat 100000 germeni / gram de sol; sol foarte poluat
peste 1000000 germeni / gram de sol.
Bacterii coliforme – reprezinta bacteriile provenite din intestinul uman si a animalelor.
Bacteriile sulfito – reducatoare – cand in sol exista un numar mare de bacterii sulfito –
reducatoare.
Bacteriile termofile – se dezvolta in solurile bogate in ulei.
Ouale de geo – helminti – in solurtile curate nu exista oua, solurile putin poluate au cel
mult 10 oua / gram de sol, solurile poluate au intre 10 – 100 oua / gram de sol si solurile foarte
poluate au peste 100 oua / gram se sol.
Indicatori chimici – sunt reprezentati de produsii intermediari a-i proceselor de bio –
degradare. Gradul de impurificare a solului se apreciaza dupa cantitatea de substanta in curs de
degradare sau in curs de mineralizare prezenta in sol in comparatie cu solul asemanator ca
structura, dar nepoluat.
Masuri de protectie sanitara si asanare a solului:
Protectia sanitara cuprinde totalitatea m,asurilor care au drept scop limitarea patrunderii
in sol a diferitelor impuritati pana la intensitati care nu deregleaza procesul de autoepurare, nu
contribuie la acumularea substantelor nocive in plante, nu polueaza aerul astmosferic si nici apa.
1. Unitati sanitaro – tehnice de colectare si neutralizare a deseurilor.
2. Utilizarea rationala a substantelor chimice in agricultura.
3. Pentru solurile umede masuri de aerare si de drenare.
4. Solurile contaminate se pot supune dezinfectiei atunci cand exista poluare
microbiana, dar aceasta se face pentru portiuni reduse deoarece necesita mari cantitati
de dezinfectanti (10 – 15 kilograme – metru patrat).

VI. IGIENA RADIATIILOR

Radiatiile – sunt unde care se propaga sub forma de raze exercitand asupra organismului
uman efecte sanogene sau patogene in functie de expunere.
Clasificarea radiatiilor:
1. Radiatii neionizante.
2. Radiatii ionizante.
 1. Radiatiile neionizante:
Radiatiile ultra – violete – au lungimi de unda cuprinse intre 100 – 400 nanometri se
exercita 3 tipuri de efecte:
- Lungimi de unda mai mici de 280 nanometri – efect bactericid.
- Lungimi de unda intre 280 – 320 nanometri – efect eritematos.
- Lungimi de unda intre 320 – 400 nanometri – efect pigmento –
geneza. Sursele de radiatii sunt:
1. Naturale – bronzarea si este produsa de Soare.
2. Artificiale – sunt produse de industrie (sudura, topirea materialelor).
Radiatile ultra – violete reprezinta 5% din energia solara. Pe pamant ajung 1% din
radiatiile ultra – violete, iar restul sunt absorbite de stratul de ozon.
Efecte asupra organismului – in functie de doza determina actiune stimulatoare
reprezentata prin efect sanogen.
Efecte patologice manifestandu-se imediat sau tardiv.
Reactiile imediate cuprind pigmentarea = bronzarea – reprezinta un fenomen de aparare a
organismului.
Pigmentarea se produce prin formarea pigmentului melanic din promelanina de catre
celulele situate in derm numite melanocite.
O scadere a cresterii celulelor la nivel tegumentar intr-un interval de 24 ore. Sinteza
vitaminei D

1. IGIENA AERULUI

Invelisul gazos al pamintului care poarta denumirea de atmosfera se divide in 3 zone

distincte, atit subaspectul compozitiei chimice, cit si al proprietatilor fizice si anume:
homosfera, heterosfera si exosfera.
Homosfera are ca principala caracteristica omogenitatea compozitiei chimice, ea divizindu-
se la rindul ei in troposfera, stratosfera si mezosfera.
Troposfera are o inaltime medie de 10000-12000 m (10-12 km), atingind la poli 6000-8000
m iar la ecuator 16000-18000 m si se caracterizeaza prin turbulenta sau prin continua miscare si
agitare a aerului, de unde si denumirea sa (tropos - agitat),
Stratosfera atinge 35000-40000 (35-45 km) si este separate de tropostera prin tropopauza.
Stratosfera se caracterizeaza prin reducere a turbulentei si este urmata de stratopauza care o
separa de mezosfera.
Mezosfera se intinde pina la aproximativ 100 km.
Heterosfera este separata de homosfera prin mezopauza si atinge aproximativ 2000 km.
Heterosfera se caracterizeaza printr-o ionizare foarte puternica, fapt pentru care se mai
denumeste si ionosfera. In heterosfera exista o temperatura ridicata mai ales pina la 1000 -1200
km, fapt pentru care heterosfera mai este cunoscuta si sub denumirea de termosfera.

Exosfera, separata de heterosfera prin terrnopauza, reprezinta invelisul cel mai excentric al
atmosferei si practic nu are limite.
Asupra organismului uman desigur ca influenta cea mai puternica si imediata o are
troposfera, atit prin compozitia sa chimica cit si prin proprietatile sale fizice.
 Prin compozitia sa chimica, aerul influenteaza sehimbul de gaze dintre organism si mediu.
In acest sens, dupa cum se stie, omul inhaleaza zilnic in medie 14-15 m3 de aer, ceea ce
reprezinta o cantitate mult mai mare fata de apa (2,5 dm3) si alimente (1,5 kg). In plus, contactul
intre aer si organism, numai la nivelul aparatului respirator, se realizeaza pe o suprafata de peste
90 m2, fapt ce scoate in evidenta importanta deosebita a compozitiei chimice a aerului asupra
sanatatii populatiei.

COMPOZITIA CHIMICA A AERULUI SI INFLUENTA SA

ASUPRA ORGANISMULUI

Din punct de vedere chimic, aerul este un amestec de gaze, format din azot (aprox. 78%),
oxigen (aprox. 20-21%), bioxid de carbon (aprox. 0,03-0,04%) si alte gaze, denumite gaze rare
sau nobile, ca argon, xenon, neon, krypton si ozon (aprox. 0,01 0/0)' La acestea se adauga vapori
de apa (0,2-0,6%), pulberi, polen, bacterii, fungi etc. In cantitati variabile. In cursul actului
respirator se produc unele modificari in compozitia chimica a aerului in sensul scaderii cantitatii
de oxigen si cresterii cantitatii de bioxid de carbon. Azotul neluind parte la procesul respiratiei
ramine neschimbat.

Tot prin actul respirator se modifica si cantitatea de va pori de apa, aerul expirat fiind
practic saturat.
Aerul influenteaza sanatatea prin modificarea compozitiei sale chimice, modificare ce se
poate realiza atit prin scaderea sau cresterea concentratiei gazelor componente, cit si prin
modificarea presiunii atmosferice la care are loc schimbul de gaze intre organism si mediu.

De fapt influenta asupra organismului uman este consecinta modificarii presiunii partiale a
gazelor care intra in amestecul de gaze care formeaza aerul atmosferic. Presiunea partiala a unui
gaz se poate calcula luind in considerare atit concentratia gazului din amestec cit si presiunea
atmosferica :

presiunea partiala = concentratia x presiunea/100

Luind ca exemplu oxigenul, presiunea sa partial a in conditii normale de concentratie si

presiune este de 159 mmHg, cifra ce rezulta din:

concentratie (21) x presiunea atmosferica (760) = 159,60 presiune partiala

 INFLUENTA VARIATIEI PRESIUNII PARTIALE A AZOTULUI

Azotul, desi nu intra in procesul respiratiei, produce totusi influente evidente asupra sanatatii,
in caz de modificare a presiunii sale partiale; in mod expres aceste influente sint produse de cresterea
presiunii partiale ca urmare a cresterii presiunii atmosferice.
Dupa cum se stie, presiunea aerului creste pe masura ce se coboara sub nivelul marii, ca in
cazul submarinelor, a muncii in chesoane, la scafandri si scafandrii autonomi, la pescuitorii de perle,
in minele adinci etc.
La coborire sub nivelul marii presiunea atrnosferica creste pentru fiecare 10 m cu o atmosfera.

In general, organismul uman suporta relativ bine cresterea presiunii atmosferice chiar pina la 7-8
atmosfere, dar numai pe o durata mica de timp. Cresterea presiunii aerului are ca principala
consecinta resterea presiunii partiale a gazelor din amestecul care formeaza aerul atmosferic si ca
urmare solvirea lor in plasma. Cresterea presiunii partiale a oxigenului si bioxidului de carbon nu
influenteaza in mod deosebit organismul uman deoarece fiind gaze reactive intra in diferite
combinatii. Oxigenul se fixeaza pe
hemoglobin a iar bioxidul de carbon intra in sistemele tampon.

Singurul gaz care nu intra in combinatii chi mice este azotul, iar ca urmare a solvarii sale mai
crescute in singe, azotul se depoziteaza in diferite tesuturi mai ales in cele bogate in lipide, ca tesutul
adipos si In special cel nervos. Ca urmare a acestui fapt apar 0 serie de tulburari caracteristice
depozitarii azotului si cunoscute sub denumirea de narcoza hiperbarii sau betia adincurilor, cu
evolutie in 2 faze distincte : prima de excitatie si a doua de inhibitie.

In faza de excitatie, in general de scurta durata, apar o serie de simptome ca hiperreflectivitatea,

neliniste, agitatie etc., care ulterior se transforma in simptome caracteristice fazei de inhibitie si
anume : adinamie, somnolenta, bradicardie, bradipnee, hiporeflectivitate pina la lipotimie.

Elementul cel mai important al narcozei hiperbare il reprezinta pierderea contactului cu mediul
inconjurator care poate duce la consecinte grave, in special la accidente, uneori chiar mortale.
Literatura de specialitate descrie numeroase cazuri de deces prin narcoza hiperbara atit la muncitori
cit mai ales la sportivii amatori.
Cunoasterea simptomelor determinate de cresterea presiunii partiale a azotului, mai ales a celor
premonitorii pierderii constientei este obligatorie pentru toate persoanele care coboara sub apa pentru
a putea preintimpina consecintele grave si nedorite ale narcozei hiperbare.

In acelasi timp insa este tot atit de importanta si cunoasterea consecintelor situatiei inverse,
respectiv ale revenirii la suprafata. In aceste conditii de reducere a presiunii atmosferice se produce o
scadere a presiunii partiale a gazelor si ca atare trecerea lor din stare a solvita din nou in stare
gazoasa cu eliminare la nivelul plaminului. Daca insa trecerea din stare lichida in stare gazoasa se
produce intr-un ritm mai rapid decit

19
eliminarea lor la nivel pulmonar prin procesul respiratiei, o parte a gazelor se acumuleaza in singe si
pot da nastere la embolii gazoase care se pot localiza in diferite organe si tesuturi dintre care cu
consecinte foarte grave sint cele produse in ereier, cord sau plamin. Din cele 3 gaze principale care
intra in compozitia aerului, cel mai frecvent emboliile gazoase sint determinate de azot datorrta
proportiei sale crescute fata de oxigen si bioxid de carbon si mai ales a reactivitatii sale aratata
anterior.
Aparitia emboliilor gazoase este precedata de o serie de semne ca dureri articulare si musculare,
furnicaturi in membre, hiperestezie cutanata, emfizem subcutan sau chiar aparitia unor pareze.
Cunoasterea acestor semne premonitorii aparitiei emboliei propriu-zise are o mare importanta
deoarece atrage atentia asupra iminentei unui accident grav. In asemenea cazuri, pentru evitarea
producerii emboliei se recomanda
coborirea din nou la adincime, ceea ce are drept consecinta imediata cresterea presiunii atmosferice si
deci a presiunii partiale a azotului si reso1virea sa in singe.
Pentru prevenirea acestor fenomene se recomanda aplicarea decomprimarii lente sau
progresive prin ridicarea la suprafata in trepte, Aceasta se traduce prin rea1izarea unor pauze in
ridicarea la suprafata ; in mod obisnuit se reduce presiunea la jumatate din presiunea initiala si se
face o pauza pentru eliminarea completa a gazelor (azotului), apoi se reduce din nou presiunea la
jumatate si alta pauza pina la ajungerea la suprafata.
De asemenea, pentru preintimplnarea accidentelor se recomanda o buna selectie a persoanelor
care vor activa la presiuni crescute si evitarea mai ales a celor obezi precum si a celor suferinzi de
afectiuni cardiace sau pulmonare. Antrenamentul, care reprezinta un excelent mijloc de adapt are a
organismului fata de actiunea nociva a presiunilor crescute, trebuie efectuat metodic si fara
intreruperi de lunga durata, acestea putind duce 1a pierderea acomodarii organismului. In fine, in
ultimul timp, se recomanda inlocuirea azotu1ui cu he1iu in aerul inspirat de cei care practica
activitati profesionale sau recreativ-sportive la presiuni crescute.

1.1.2. INFLUENTA VARIATIEI PRESIUNII PARTIALE A OXIGENULUI

Dupa cum se stie, oxigenu1 este indispensabil vietii omului, fapt pentru care variatia presiunii
sale partiale se rasfringe puternic si rapid asupra sanatatii.
Daca in cazu1 azotu1ui actiunea nociva am vazut ca este determinata de cresterea presiunii
partiale ca urmare a cresterii presiunii atmosferice, in cazul oxigenu1ui actiunea nociva este produsa
de scaderea presiunii partiale si de cele mai multe ori datorita scaderii presiunii atmosferice.

Desigur nu pot fi omise nici situatiile in care scad ere a presiunii partiale a oxigenului este
datorita scaderii concentratiei sale, cum este cazul in explozii puternice eu un consum mare de
oxigen, la adincimi foarte mari sau in incaperi ermetic inchise si in prezenta altor gaze in concentratie
mare. In mod obisnuit insa in atmosfera libera concentratia oxigenului se mentine in limite foarte
putin variabile, desi dupa cum se stie consumul de oxigen este foarte mare. Astfel, se consuma mari
cantitati de oxigen prin respiratia oamenilor si animalelor, prin

20
procesele naturale de fermentatie si descompunere a substantelor organice, dar mai ales prin arderile
de tot felul, in care un loc important il ocupa cele industriale si cele reprezentate de vehicule (1 kg de
benzina consuma 3 kg de oxigen). Totodata insa, in natura oxigenul este eliberat in cantitate mare de
catre plante prin procesul de asimilatie clorofiliana, fapt care dupa unele ealeule estimative depaseste
inca eu mult consumul de oxigen existent in momentul de fata; pentru viitorul mai indepartat pot
aparea insa situatii in care scaderea concentratiei oxigenului atmosferic ia intervina in reducerea
periculoasa a presiunii partiale a acestui gaz.

La baza scaderii presiunii partiale a oxigenului sta insa mai ales scaderea presiunii
atmosferice. In acest sens, presiunea atmosferica scade cu altitudinea si anume cu 1 mm de mercur
pentru fiecare 10 m.
Scaderea presiunii atmosferice duce implicit la scaderea presiunii partiale a oxigenului si ca
atare la insuficienta oxigenare a singelui, la hipoxemie si hipoxie consecutiva. Tulburarile care apar
sint deci consecinta lipsei de oxigen a organismului eu toate consecintele sale la nivelul diferitelor
organe, aparate si sisteme. Din acest punct de vedere se diferentiaza doua sindroame si anume :

Raul de munte care apare la persoanele care fac ascensiuni pe munti, in general de la o
altitudine de 2500 - 3000 metri, iar la cei neantrenati chiar la inaltimi mai mici.
Raul de munte se manifesta prin oboseala, tahipnee si chiar dispnee, tahicardie, cefalee,
vertije, somnolenta, cianoza, mai ales la extremitati, epistaxis, hemoptizii, lipotimie si in cazuri
extreme chiar deces.
Este semnificativ insa faptul ca la aceasta altitudine calculind presiunea partiala a oxigenului
constatam o scadere, dar o scadere care inca este compatibila cu functiile normale ale organismului
sau in orice caz nu cu tulburari atit de grave ca cele aratate mai sus. Dealtfel, acest fapt este confirmat
si de aceea ca la aceleasi altitudini dare a persoanele nu ascensioneaza pe munte ci zboara cu avionul
IlIU prezinta in cele mai multe cazuri nici o tulburare.

Aceasta arata ca de fapt acest sindrom nu este propriu-zis consecinta singulara a scaderii
presiunii partiale a oxigenului, cit mai ales a consumului crescut de oxigen a organismului determinat
de efortul depus pentru ascensiunea pe munte. Numai imbinarea ambelor elemente aratate duce la
aparitia raului de munte.
De aici se poate trage concluzia ca una din conditiile principale ale ascensiunilor pe munte
consta in evitarea unor eforturi deosebite si mai ales in antrenarea persoanelor care ascensioneaza. De
asemenea, unele persoane suferinde de anumite afectiuni cronice ca scleroza pulmonara, cardiopatii
(chiar compensate), hipertensiune arteriala, anemii etc., prezinta contraindicatii a face ascensiuni
montane.
Raul de altitudine reprezinta cel de-al doilea sindrom si apare la inaltimi mult mai mari, de
peste 6000-7000 metri. Acest sindrom prezinta unele semne comune eu raul de munte, dar mai
accentuate. Se constata astfel tulburari respiratorii care pot merge pina la respiratia Chaine-Stokes,
tulburari cardiovasculare cu tahicardie, hipertensiune arteriala si

21
dureri precordiale, tulburari digestive cu balonari abdominale, greata si varna, tulburari senzoriale,
mai ales otice, datorite bombarii timpanului si dureri in urechi, vertije puternice cu pierderea
echilibrului, dureri musculare si articulare etc.
Toate aceste tulburari se datoresc in principal scaderii presiunii partiale a oxigenului sub
pragul satisfacerii nevoilor limita ale organismului. Din acest motiv raul de altitudine apare si la
persoane care nu depun nici un efort si care se gasesc in stare de repaus in diferite aparate de zbor la
mari inaltimi. In aceste conditii insa, in plus fata de scaderea presiunii partiale a oxigenului sl aparitia
hipoxiei, se intilneste si influenta scaderii propriu- zise a presiunii atmosferice ca 0 componenta
fizica a aerului, ceea ce duce la distensia gazelor din tubul digestiv, cresterea presiunii interne din
urechea medie etc. De asemenea nu se poate neglija nici interventia altor factori ca zgomotul produs
de aparatele de zbor, trepidatiile acestora ca si golurile de aer care determina caderi bruste, uneori cu
diterente mari de inaltime.

Prevenirea acestor tulburari se poate realiza prin administrarea de oxigen sub "presiune, care
inlatura cea mai mare parte a tulburarilor aratate mai sus. Dar la altitudini foarte mari, de 10 000 - 12
000 m la care zboara astazi aeronavele, aceasta metoda nu mai da rezultatele scontate tocmai datorita
componentei fizice a presiunii atmosferice. De aceea astazi prevenirea acestor efecte se realizeaza
prin presurizarea aparatelor de zbor, astfel incit in interiorul aeronavelor presiunea atmosferica si
implicit si presiunea partiala a oxigenului se men tin la valori constante.

Organismul uman an are capacitate a de a se adapta la scadere a presiunii partiale a

oxigenului. Astfel, se stie ca in conditiile altitudinilor moderate se produce 0 crestere atit a numarului
de eritrocite cit si a cantitatii de hemoglobina, precum si 0 reglare a dinamieii respiratiei si circulatiei
sanguine, elemente care au dus chiar la recomandarea curei de altitudine pentru persoanele anemice,
convalescente dupa unele afectiuni grave, copiilor in general.

Aceste modificari functionale, in general tranzitorii, pot capata un caracter permanent la

persoane care locuiesc in zone de mari altitudini, ea Himalaia, Anzii Cordilieri etc. La aceste
persoane se constata o serie de modificari adaptative definitive, ca cele aratate anterior (numar de
eritrocite, cantitatea de hemoglobina) cit si altele in plus, cum sint conformatia toracelui care capata
un aspect globulos cu cresterea volumului respirator si altele.

In ceea ce priveste cresterea presiunii partiale a oxigenului, aceasta este in general bine
suportata de organism. Se stie astfel ca uneori se administreaza in scopuri terapeutice chiar oxigen
pur sau in amestec eu cantitati foarte reduse de bioxid de carbon (carbogen) cu efecte favorabile
asupra organismului. Totusi in cazul cind actiunea oxigenului este prelungita in timp sau presiunea sa
partiala este foarte ridicata, pot aparea unele tulburari mai ales ale sistemului nervos (agitatie,
convulsii) determinate de depasirea tensiunei prag.

1.1.3. INFLUENTA VARIATIEI PRESIUNII PARTIALE A BIOXIDULUI DE CARBON

22
 Bioxidul de carbon actioneaza asupra organismului prin cresterea presiunii sale partiale, La
concentratia foarte midi la care se gaseste in mod natural, CO 2 nu este influentat de variatiile
presiunii atmosferice. De aceea cresterea presiunii sale partiale se realizeaza pe seama cresterii
concentratiei sale.
In mod obisnuit, in natura CO2 este produs ca urmare a respiratiei omului si animalelor, a
diverselor procese naturale de f'ermentatie, a trecerii bicarbonatilor in carbonati, la nivelul marilor si
oceanelor, dar mai ales ca urmare a combustiilor de tot felul.
Concomitent insa in natura se constata si un consum permanent de CO 2 datorat proceselor de
fotosinteza a plantelor, solvirii partiale a CO 2 din aer in apa de precipitatii, a trecerii carbonatilor in
bicarbonati in apa marilor si oceanelor etc. Datorita acestor fapte concentratia CO 2 din aer s-a
mentinut multa vreme neschimbata.
In ultimul timp insa se constata o usoara crestere a cantitatii de CO 2 din aer, determinata mai
ales de nivelul crescut al arderilor care depasesc capacitatea plantelor de a-I utiliza, dar si datorita
reducerii de pe suprafata pamintului a zonelor verzi. Daca pentru prezent se pare ca aceasta crestere
nu este periculoasa, in schimb in viitor ar putea duce la aparitia unor fenomene nefavorabile. S-au
emis astfel 2 ipoteze, ambele legate de acumularea de CO 2 in atmosfera unde formeaza un strat
izolator pentru radiatiile solare si in special cele infrarosii.

O prima ipoteza sustine ca in aceste conditii radiatiile emise de suprafata solului s-ar cumula
ducind astfel la cresterea temperaturii pamintului. Pina in prezent insa aceasta ipoteza nu s-a
confirmat, ci din contra se pare ca temperatura pamintului s-ar reduce. Aceasta constatare vine in
sprijinul celeilalte ipoteze care arata ca ecranul de CO2 impiedica trecerea radiatiilor solare calorice
catre sol. In orice caz, problema ca atare exista si poate exercita efecte deosebit de importante asupra
sanatatii oamenilor.
Bioxidul de carbon insa exercita efecte nocive asupra organismului uman, nu atit prin
acumularea lui in atmosfera cit mai ales prin cresterea concentratiei sale la nivelul solului.
Concentratii erescute de CO2 se intilnesc in incaperile inchise ermetic, in fabricile de bere sau de
alcool, in zone in care se petrec fenomene fermentative in general, in minele adinci, in locuri declive
ca urmare a faptului ca este mai greu decit aerul. In aceste conditii, CO 2 poate actiona ca toxic,
primele semne privind actiunea sa asupra organismului putind aparea abia la concentratii de 2-3% sau
de aprox. 100 de ori concentratia normala din aerul atmosferic. Aceste semne constau din unele
modificari respiratorii cu cresterea frecventei si amplitudinii respiratiei, data fiind actiunea cunoscuta
a CO2 ca excitant al centrului respirator. La concentratii de 4-5% apare dispneea, senzatie de
constrictie toracica, unele tulburari senzoriale si chiar o usoara crestere a tensiunii arteriale. La 6-8%,
se constata cefalee, vertije, greata si voma, adinamie, somnolenta, la 9-10% apare lipotimia iar la 0
concentratie de peste 16% se produce paralizia centrilor respiratorii eu deces prin stop respirator.

Ca masuri profilactice fata de actiunea nociva a cresterii presiunii partiale a CO 2 din aer se
recomanda instituirea unei bune ventilatii a incaperilor in care au loc procese chimice sau biologice
cu producerea de CO2, utilizarea de masti de protectie in cazul patrunderii in

23
locuri periculoase (ex. in puturile adinci) si educatia sanitara a populatiei pentru evitarea zonelor
periculoase. Dealtfel, in ultimul timp, CO2 este considerat de Organizatia Mondiala a Sanatatii ca
unul din principalii poluanti atmosferici, actiunea sa trecind din sf era compozitiei chimice normale a
aerului in cea a poluarii acestuia.

1.2. POLUAREA AERULUI SI ACTIUNEA SA ASUPRA SANATATII

Prin poluarea aerului se intelege prezenta in atmosfera a unor substante care, in functie de
concentratie si/sau timp de actiune, produc modificari ale sanatatii, genereaza disconfort sau
altereaza mediul.
Aceste substante pot fi diferite de cele care se gasesc in compozitia normala (ideala) a aerului
sau pot sa fie compusi care fac parte din acestea, cum ar fi ozonul, bioxidul de carbon, radonul etc.

Din definitie rezulta si faptul ca nu consideram atmosfera poluata, decit in masura in care
substantele prezente in aer exercita un efect nociv asupra omului sau mediului.

1.2.1. NATURA AGENTILOR POLUANTI

Poluantii atmosferici reprezinta o paleta foarte larga de substante, deosebit atit ca natura
chimica, cit si ca efecte realizate asupra omului sau mediului.
Clasificarea cea mai folosita tine cont de stare a de agregare a poluantilor (si nu de natura
chimica), avind un pregnant caracter operational atit pentru estimarea concentratiilor, clt sl a
efectelor produse.
Aceasta clasificare stabileste 2 categorii de poluanti :
- suspensiile din aer care cup rind poluantii dispersati in aer sub forma de substante in stare
de agregare lichida sau solida ;
- gazele si vaporii poluanti, aflati in amestec in aer sub forma de dispersie moleculara
(gazoasa).

1.2.1.1. SUSPENSIILE DIN AER SAU AEROSOLII

Reprezinta poluanti aflati dispersati in aer sub forma de particule solide sau lichide. Un astfel
de sistem aerodispersat este format din particule cu dimensiuni cuprinse intre 100 µm - 0,001 µm ; la
dimensiuni mai mari sistemul este extrem de instabil (suspensiile se depun foarte repede) iar la
dimensiuni mai mici ajungem la nivelul dimensiunilor moleculare
- respectiv al dispersiei gazoase. Cele mai raspindite suspensii sint cele solide (pulberile) dar si
suspensiile lichide pot reprezenta uneori poluanti atmosferici. Tinand seama de varietatea mare a
aerosolilor, de proprietatile lor fizico-chimice, de efectele biologice, exista numeroase clasificari ale
acestora. Printre cele mai raspindite clasif'icari ale sistemelor aerodispersate este cea prop usa de W.
Gibbs, dupa care aerosolii se impart in trei categorii si anume :
- Aerosolii cu dimensiuni mai mari de 10 µm, care sedimenteaza in aer imobil cu

24
viteza uniform accelerata, conform legii gravitatiei si care nu difuzeaza.
- Aerosolii cu dimensiuni lntre 10-0,1 µm, care sedimenteaza in aer imobil, cu viteza
uniforma, conform legii lui Stokes si difuzeaza putin in aer imobil.
- Aerosolii cu dimensiuni intre 0,1-0,001 µm care in aer imobil nu sedimenteaza deoarece
impulsul pe care il primesc de la ciocnirea cu moleculele de aer intrece forta de gravitatie. Aceste
particule difuzeaza foarte puternic in atmosfera si se deplaseaza permanent fiind animate de miscari
browniene.
Aceasta clasificare caracterizeaza destul de bine aerosolii in primul rind prin proprietatile
fizico-chimice si in al doilea rind prin stabilitatea in aer a celor trei categorii. Dar si nivelul pana la
care patrund in aparatul respirator este diferit la cele trei categorii : astfel aerosolii din prima
categorie sint retinuti in caile respiratorii superioare, cei din categoria a doua patrund adinc putind
ajunge la alveola pulmonara si se retin in proportie mare in tot aparatul respirator, iar cei din
categoria a treia, desi pot patrunde pina ia alveola unde se retin in primul rind, sint eliminati in
proportie insemnata odata cu aerul expirat.
Actiunea pulberilor asupra organismului. Aparatul respirator este cel mai frecvent afectat de
pulberile din atmosfera, care patrund in arborele respirator si pot ajunge pina la alveola.

Fata de aceasta nocivitate foarte raspindita in natura, organismul si-a creat filogenetic o serie
de mijloace de aparare a aparatului respirator. Nocivitatea maxima a pulberilor exercitindu-se la
nivelul alveolei pulmonare - deci a cimpului de hematoza - mijloacele cele mai eficiente se gasesc la
nivelul cailor respiratorii, care realizeaza retinerea unei importante proportii din particulele in
suspensie. Prin suprasolicitarea acestor mijloace pot aparea imbolnaviri ale cailor respiratorii.

Retinerea in caile respiratorii protejeaza deci zona cea mai sensibila a aparatului respirator
(alveola pulmonara) la actiunea nociva a pulberilor. Pulberile retinute in momentul respiratiei
exercita actiunea lor nociva in functie de proprietatile lor, dar si in functie de cantitatea retinuta.

Retinerea pulberilor incepe de la nivelul foselor narinare unde pe firisoare de par se retine o
anumita cantitate. In dreptul meaturilor nazale prin sicanele realizate in calea curentului de aer, cum
si prin schimbarea directiei de miscare a aerului de la vertical la orizontal, se realizeaza o retinere a
particulelor in suspensie pe suprafata mucoasei nazale datorita impactului curentului de aer pe
mucoasa acoperita de o lama de secretie, De asemenea, in dreptul meaturilor ia nastere o miscare
turbulenta a aerului care faciliteaza depunerea. Eficienta retinerii in fosele nazale este foarte mare, la
acest nivel retinindu-se in special particule mari, peste 10µm.

In caile respiratorii un mecanism de retinere foarte eficient datorita vitezei mari a aerului este
impactul realizat in regiunile unde, datorita ramificarii arbore1ui respirator, co1oana de aer isi
schimba directia si particulele, in special cele mai mari fiind proiectate prin inertie pe suprafata
adeziva a mucoasei.
Schimbarea de directie a aeru1ui este foarte frecventa, incepind de la cavitatile naza1e,
faringe, laringe, bifurcatia traheei, bifurcatiile bronsice.

25
 Alt fenomen fizic care aduce in contact pulberile din aerul inspirat cu mucoasa bronsica il
reprezinta miscarea turbulenta a aerului inspirat, turbulenta care rezulta din schimbarile de directie si,
in special, din cauza reducerii permanente a calibrului caller respiratorii. Aceasta miscare a aerului
aduce noi mase de aer in contact cu mucoasa si deci noi cantitati de pu1beri ajung sa se alipeasca pe
secretia mucoasa existenta aici.
Pe masura ce aeru1 patrunde mai in profunzime, el isi reduce treptat viteza, iar particu1e1e
mai mari se depun datorita gravitatiei. Mecanismul acesta pare a fi foarte eficient in bronsiile mici.

In sfirsit, exista in aer si particu1e de dimensiuni foarte mici (sub 0,1 µm) care se gasesc in
permanents miscare (miscare browniana). Datorita acestei deplasari in zig-zag unele din aceste
partieule pot atinge suprafata mucoasei la nivelul careia pot ramine depuse. Acest mecanism de
retinere poate fi efieient numai in caile respiratorii mai profunde (unde viteza aeru1ui este midi) sau
in alveo1a pulmonara,
In alveola, in afara acestui mecanism de retinere mentionat mai sus, partieulele care patrund
pot fi retinute de surfactant. Suspensiile retinute in aparatul respirator sint eliminate prin
mecanismele de clearance pulmonar reprezentate in caile respiratorii de aparatu1 muco-ciliar iar in
alveola predominant de activitatea macrofagelor. Astfel caile respiratorii (incepind eu fosele nazale si
pina la bronsiola terminala) sint acoperite de o mucoasa fermata dintr-un epiteliu eilindric eiliat
presarat cu glande mucoase (respectiv celule ealiciforme). Aceste glande asigura existenta pe
suprafata epiteliului a unei lame de mucus in care se retin, in momentul eontactului eu el, e1ementele
existente in aerul inspirat. Miscarea cililor vibratili se face in permanenta inspre faringe, asigurand in
acest mod deplasarea lamei de mucus in aceasta directie. Particulele care se retin de la nazofaringe si
pina la bronsiolele terminale vor fi transportate deci cu ajutorul cililor vibratili, de lama de mucus
pina la nivelul orofaringelui, unde mucusul este inghitit sau expectorat. Radiografic s-a determinat ca
un corp strain asezat pe lama de mucus 1a bifurcatia traheei ajunge in laringe dupa 8 minute. Aceasta
deplasare a lamei de mucus poate fi accelerata prin reflexul de tuse sau stranut, care poate aparea la
concentratii mari de pu1beri sau 1a pulberi cu efect tritant pronuntat.

La eliminarea particulelor retinute in bronsii contribuie si fagocitoza, particulele putind fi

inglobate de celule fagocitare mobilizate si sa fie eliminate odata cu acestea. Particulele care patrund
in alveola sint si ele treptat eliminate, in acest caz eliminarea fiind mult mai lenta. Pulberile pot
parasi alveola pe diferite cai. Cea mai mare parte dintre ele vor fi fagocitate de macrofage alveolare.

Aceste celule incarcate cu pu1beri (coniofage, Staubzellen) pot fi eliminate si pe cale

bronsica, ajungind aici in momentul unor acte fiziologice ca tuse sau stranut. Coniofagele pot
patrunde prin stomatele alveolare in interstitiul pulmonar si de aici in caile limfatice de unde
eliminarea este foarte lenta. Particulele nefagocitate pot, in timpul tusei sau stranutului, sa fie
eliminate din alveola in bronsii.
Actiunea nociva a suspensiilor. In mod schematic putem vorbi de urmatoarele mecanisme de
actiune :

26
 Actiunea toxica. Aceasta este realizata de pulberi toxice, care patrunse in organism provoaca
o intoxicatie cu mecanism fizio-patologic, tablou clinic si aspect anatomo-patologic caracteristic,
indiferent de calea de patrundere. Astfel, aerosolii de Pb sau compusii plumbului vor da nastere
intoxicatiei saturniene. In mod similar se vor comporta aerosolii de F, As sau alte substante toxice.
Toxicele care se gasesc in atmosfera sub forma de aerosoli patrund in organism in primul rind pe cale
respiratorie (prin inhalare) fapt care mareste toxicitatea datorita suprafetei enorme de contact cu
mediul intern pe care-l confera aparatul respirator si a trecerii directe in circulatia generala.

Actiunea alergica. Fenomenul de sensibilitate fata de agentii alergizanti din atmosfera este
extrem de raspindit; persoanele care prezinta o patologie alergica mai mult sau mai putin bine
exprimata fiind in numar foarte mare. Agentii sensibilizatori sub forma de aerosoli pot fi gasiti in
orice mediu de viata sau de munca; in locuinta, in atmosfera libera sau in mediul de munca, Astfel, in
atmosfera se pot gasi in mod natural particule in suspensie de natura vegetala (polen, ciuperci) care
sa declanseze fenomene alergice, dar care nu pot fi considerate propriu-zis poluanti.

In locuinta, mici fragmente provenite din rufarie, covoare, mobila, puful din perne, Una sau
paiele din saltele, mucegaiuri sau resturi de insecte (in special acarieni) pot duce de asemenea la
aparitia alergiei. In mediul industrial apar mai frecvent fenomene alergice la muncitorii care lucreaza
cu lemn, cinepa, in, lina, blanuri, cauciuc, faina, coloranti, produse cosmetice, antipirina, chinina etc.

Actiunea fotodinamica. Unii produsi ai carbunelui (antracenul, acridina) sau ai petrolului

(smoala, parafina) au proprietatea de a intensifica actiunea biologica a radiatiilor solare, cu
manifestari in special la nivelul tegumentelor si mucoaselor. Tulburari legate de depunerea acestor
substante pe piele sau conjunctiva au fost descrise in special la muncitorii care lucreaza cu gudron de
huila (probabil datorita continutului acestuia in antracen si acridina).

Actiunea cancerigena. Inhalarea anumitor aerosoli poate favoriza dezvoltarea neoformatiilor

maligne, in special la nivelul plaminului (indeosebi bronhii) sau al laringelui, primele observatii de
acest gen fiind facute pe muncitorii expusi anumitor pulberi. Astfel, s- a descris cancerul profesional
la minerii din mine de cobalt de la Schneeberg si la cele de uraniu de la Joachimstal. Pulberile din
aceste mine sint radioactive, efectul cancerigen putind fi deci atribuit in special radonului. Cele de la
Schneeberg contin si arsen, substanta de asemenea incriminata a favoriza dezvoltarea cancerului. In
mediul extern pot aparea substante cancerigene anorganice (pulberi de azbest) dar mai ales
hidrocarburi policiclice aromatice (indeosebi benzpiren) rezultate din arderi si condensate pe
particule de fum.

Actiunea infectanta. Pulberile pot vehicula si o serie de germeni patogeni, rezultati fie din
germenii eliminati de oameni si care ajung sa adere pe particule de praf (praf bacterian - vezi
capitolul aeromicro - flora), fie in conditii de productie unde rezulta din prelucrarea unor produse
animale contaminate.

27
 Actiunea iritanta. Anumite categorii de pulberi pot avea o actiune iritanta asupra pielii si in
special asupra mucoaselor cu care vin in contact. Actiunea lor iritanta poate fi consecinta duritatii si a
formei lor (aciculare, cu margini colturoase, dure) care sa provoace leziuni mecanice, sau poate
depinde de compozitia chimica caustica (crom, praf de tutun, var etc.). Reactii iritative pot fi produse
- in masura mai mare sau mai mica - de orice suspensie din aer care af'ecteaza si suprasolicita
mecanismele de clearance mecanic sau biocid. Intensitatea fenomenelor iritative depinde de natura si
concentratia pulberilor, precum si de proprietatile adsorbante ale unor pulberi (de ex. carbune), care
pot fixa astfel gazele iritante, potentind efectul acestora.

Actiunea fibrozanta sau pneumoconiogena. Acest mod de actiune cuprinde fenomenele

patologice care apar in urma expunerii la anumite categorii de pulberi. Imbolnavirea produsa este
caracteristica inhalarii pulberii respective ca agent etiologic si are un aspect clinic si
anatomopatologic bine conturat si specific, in aceasta categorie intrind pneumoconiozele.

1.2.1.2. GAZELE SI VAPORII POLUANTI

Gazele si vaporii poluanti patrund in organism predominant pe cale respiratorie sau calea
cutanata, cea digestiva fiind secundara. Patrunderea in aparatul respirator of era gazelor din aer
posibilitatile cele mai mari de absorbtie, contactul cel mai intim dintre mediul intern si mediul extern
fiind realizat de alveola pulmonara. La nivelul alveolar se realizeaza o suprafata enorma de contact cu
toxicele din aer (cca. 7 milioane alveole au o suprafata de 90 m 2). Prin membrana alveolara, care are
o grosime de numai citiva microni, difuziunea in circulatia generala se face extrem de usor. In acest
mod patrunderea pe cale respiratorie in circulatia general a si raspindirea toxicului se face foarte usor:
barierele opuse de organism sint foarte putin eficiente (lipseste in primul rind bariera hepatica cu
potentialul antitoxic foarte mare). Filtratul realizat de caile respiratorii atit de eficace in protejarea
tesutului pulmonar fata de aerosoli joaca in cazul substantelor gazoase un rol mult mai mic. Absorbtia
toxicu1ui pe cale respiratorie se face in functie de concentratia lui in aer, vo1umu1 ventilatiei
pulmonare, debitul cardiac si un coeficient de distributie (K), care este direct proportional cu
concentratia toxicului in singele arterial si invers proportional cu concentratia lui in aerul alveolar.

K= concentratia toxicului in singele arterial / concentratia toxicului in aerul alveolar

Coeficientul indica faptul ca raspindirea in organism a unui toxic este dependenta de

solubilitatea lui in apa ; cu cit solubilitatea creste cu atit valoarea K este mai mare si raspindirea se
face mai usor. Coeficientu1 K este o valoare caracteristica pentru fiecare substanta : de 2,1 pentru
benzina, 338,4 pentru acetona, 200 pentru alcool etilic etc. In raport cu 1ocu1 predominant de actiune
se disting gazele iritante care actioneaza in special asupra aparatului respirator si cele care actioneaza
asupra organismului dupa trecerea in circulatia

28
generala. Gazele iritante reprezinta agentii poluanti ai aerului si sint foarte raspinditi. In aceasta
categorie intra SO2, NO2, NH3, substantele oxidante etc. In functie de solubilitatea lor in apa vor
actiona predominant asupra unor segmente ale aparatului respirator. Cele cu hidrosolubilitate mare
(C1, SO2) vor actiona initial asupra cailor respiratorii superioare si numai mai tirztu asupra celor
profunde si a a1veo1elor pulmonare. Cele cu hidrosolubilitate mai mica (oxizi de azot, ozon) pot
actiona de la inceput si asupra portiunii terminale a arborelui respirator si asupra alveolei. Gaze1e
iritante pot actiona asupra tuturor mucoaselor cu care vin in contact, actiunea lor fiind cu atit mai
intensa cu cit au solubilitatea mai mare in apa. In afara de mucoasa aparatului respirator poate fi
afectata si mucoasa oculara in cazul
unor concentratii mari dind 1eziuni conjunctivale si modificari pulmonare acute (sindrom traheo-
bronsic bronho-bronsiolitic, bronho-pulmonar sau edemul pulmonar acut toxic). In concentratii mid
si timp indelungat de expunere afecteaza predominant mecanismele de clearance pulmonar. Astfel, in
caile respiratorii produc hipersecretia de mucus, urmata de hipertrofie de glande mucoase si celule
caliciforme precum si modificari ale activitatii aparatului ciliar mergind pina la paralizie de cili
vibratili. La nivelul alveolei, poluantii afecteaza activitatea tnacrofage1or pulmonare si - indeosebi
cei oxidanti - calitatea surfactantului.

In ceea ce priveste cea de a doua categorie a gazelor si vaporilor toxici care au actiune
predominant general a dupa trecerea in circulatie generala, modul lor de actiune poate fi foarte
diferit, repartitia lor in singe sau in diferite organe depinzind de natura toxicului.
In linii genera1e vorbind, toxicele pot afecta toate tesuturile (toxice protop1asmatice sau
universale) sau pot leza cu precadere anumite organe sau tesuturi (toxice cu actiune electiva). Se
disting in mod clasic gaze cu actiune asfixianta, care au drept efect toxic hipoxia sau anoxia (de ex.,
oxidul de carbon), gaze cu actiune narcotica si gaze cu actiune sistemica, toxicitatea acestora
manifestindu-se selectiv asupra anumitor organe sau sisteme.
Factori de care depinde toxicitatea gaze lor si vaporilor toxici. Desigur ca toxicitatea unei
substante care polueaza aerul sub forma gazoasa tine in primul rind de natura chimica si deci de
potentialul toxic al substantei. Insa in realizarea unei concentratii mai mari sau mai mici, cum si in
realizarea unei receptivitati deosebite, concur o suma de factori. Acesti factori pot fi grupati in 3
categorii: factori care tin de toxic, factori care tin de mediul exterior si factori care tin de
receptivitatea organismului expus.
Factori care tin de particularitatile toxicului. Acesti factori caracterizeaza substanta din
punct de vedere toxicologic. Evident ca pe primul plan sta structura chimica a toxicului si puterea lui
de reactie cu celulele din organism. In afara de aceste proprietati, tinind seama de compozitia
chimica, in determinarea toxicitatii unei substante intervin si o serie de proprietati fizice cum ar fi
solubilitatea, volatilitatea, tensiunea vaporilor, punctul de fierbere, starea de agregare etc. Astfel in
cazul gazelor si vaporilor toxici solubilitatea joaca un rol de prima importanta. Compusii solubili in
umorile sau secretiile organismului vor fi mai toxici decit cei insolubili. Este cunoscut exemplul
sulfatului de bariu care (desi sarurile de bariu sint foarte toxice) poate fi administrat fara grija pentru
examene radiologice gastro-intestinale fiind practic insolubil. De asemenea sublimatul fiind solubil
in apa este foarte toxic in timp ce

29
sulfura de mercur, insolubila, este aproape inof'ensiva. In functie de solubilitatea in apa si grasimi am
vazut ca se face patrunderea in organism, distributia in diferitele organe si viteza de eliminare pe cale
respiratorie.
O alta proprietate fizicii de mare importanta este volatilitatea, trecerea in stare de vapori fiind
in functie de aceasta proprietate. In toxicologia industriala exista notiunea de toxicitate efectiva (sau
bifazica), care reprezinta produsul dintre volatilitatea si toxicitatea reala (monofazica sau absoluta) a
substantei. Este importanta si starea de agregare, starea gazoasa permitind cel mai usor patrunderea
respiratorie. Toxicele sub forma de aerosoli patrund eu at it mai usor eu cit au o dispersie mai mare.
Intre factorii care tin de toxic trebuie mentionata si concentratia de gaze si vapori si timpul de actiune
la care este expus organismul.

Factori care tin de mediul extern. Dintre proprietatlle mediului extern, cele care influenteaza
cel mai mult toxicitatea unei substante gazoase sint proprietatile fizice ale aerului si anume
temperatura, umiditatea si curentii de aer.
Temperatura aerului influenteaza volatilitatea si viteza de evaporare a unei substante,
facilitind in acest fel, in cazul cind este crescuta, trecerea ei in stare gazoasa. De asemenea,
temperatura influenteaza difuziunea gazelor in atmosfera.
Temperatura crescuta modifica si reactivitatea organismului crescind minut-volumul cardiac
si respirator, hiperernia tegumentelor si cantitatea de secretie sudorala. In acest fel se faciliteaza
patrunderea toxicelor prin piele, absorbtia lor pe cale respiratorie cum si raspindirea lor in organism.
In conditii de temperatura ridicata, de alte modificari (ale secretiei gastrice, excretiei de urina etc.),
precum si de crestere a metabolismului, receptivitatea organismului fata de substantele toxice este
crescuta.
Umiditatea aerului modifica puterea de difuziune a gazelor in atmosfera, o umiditate crescuta
scazind in general difuziunea. De asemenea, umiditatea mare poate duce la modificari chimice (de e
xemplu SO 2 poate, solvindu-se in aerosoli de ceata, sa dea acid sulfuros sau, prin oxidare catalizata
de anumiti factori sa formeze SO 3 si acid sulfuric, oxizii de azot sa dea acid azotos sau azotic,
respectiv azotiti sau azotati cu mecanisme de actiune toxica complet diferit). In atmosfera exterioara
precipitatrile, prin dizolvare si precipitare pe sol, reduc cantitatea de gaze din atmosfera.

Curentii de aer cresc difuziunea gazelor in atmosfera, realizind o diluare a lor in masa de aer.
Totusi curentii de aer pot avea si un efect negativ, prin faptul ca transporta toxicele putind realiza
intoxicatii si la distanta de locul de producere.
Factorii care tin de organismul expus. Receptivitatea fata de gazele si vaporii toxici este
diferita in functie de o suma de conditii, citind in acest sens copiii si adolescentii care au o
receptivitate mai mare. De asemenea, femeile se pare ca sint mai sensibile la actiunea toxicelor,
aceasta sensibilitate crescind in perioada in care in general rezistenta organismului femeii este
scazuta (graviditate, in perioada alaptarii, in timpul menstruatiei). Efortul fizic prin cresterea
debitului respirator si cardiac mareste posibilitatea de absorbtie si raspindire in organism a gazelor si
vaporilor toxici.
Bolnavii si convalescentii de asemenea au o receptivitate crescuta fata de toxice.

30
Exista anumite boli care scad in mod deosebit puterea de rezistenta a organismului, cum ar fi bolile
pulmonare cronice, anemiile, afectiunile hepatice sau renale, afectiunile endocrine etc.

In general bolile cronice au drept consecinta o scadere de rezistenta si fata de acest factor
nociv al mediului exterior.
De asemenea, rezistenta fata de toxice depinde si de stare a de nutritie a colectivitatii expuse.
O alimentatie rationala, cuprinzind toti factorii alimentari in cantitate si proportii corespunzatoare,
creste rezistenta generala a organismului. O alimentatie bogata in proteine animale, saruri minerale si
vitamine asigura o rezistenta buna a organismelor expuse. Intoxicatiile cronice, in special
alcoolismul, scad de asemenea rezistenta fata de gazele si vaporii toxici.

1.2.2. SURSELE DE POLUARE AAERULUI

Sursele de poluare a atmosferei se pot clasifica in surse naturale si surse artificiale. Sursele
naturale (reprezentate de eruptiile vulcanice, descompuneri naturale ale materialului organic,
erodarea solului, pulberile de meteoriti etc.) au un potential poluant redus si nu pun decit cu totul
exceptional probleme de sanatate. Au fost citate ca provocind modificari patologice numai invazii
masive de praf de sol in zonele populate. Astfel, in Middle West (S.U.A.), in urma unei furtuni de
praf s-a citat cresterea importanta a morbiditatii si mortalitatii populatiei prin infectii respiratorii
acute. In conditii similare au fost citate cazuri de cresterea incidentei acestor boli si in Africa,
America Centrala, America de Sud si Asia, iar in Mexic s-a observat la taranii care fac carausie in
zone foarte nisipoase, leziuni de fibroza nodulara a plaminilor. Sursele principale de poluare a
aerului, care de fapt au ridicat aceasta problema la importanta care i se atribuie in prezent, sint
reprezentate de sursele artificiale, dintre acestea cele mai importante fiind procesele de combustie,
transporturile si procesele industriale diverse.

1.2.2.1. PROCESELE DE COMBUSTIE

Principala sursa de poluare a aerului, indiferent de originea poluarii, o reprezinta procesele de

combustie in vederea obtinerii energiei electrice, termice sau mecanice pentru procese industriale,
incMzirea locuintelor sau functionarea motoarelor.
Principalele resurse de energie sint reprezentate de carbune, petrolul si derivatii sai si gaze le
naturale. Atat carbunele cit si petrolul elimina la ardere cantitati apreciabile de produsi poluanti,
cantitatea acestora depinzind de calitatea procesului de ardere si de puritatea combustibilului.
Teoretic la un combustibil de puritate perfecta si la o ardere completa ar rezulta numai bioxid de
carbon si apa si eventual urme de oxizi de azot prin reactie cu azotul atmosferic. Insa nici una din
cele doua conditii nu se realizeaza practic astfel ca impreuna cu cele trei componente mentionate
rezulta si un amestec de suspensii si gaze in concentratie foarte diferita, care intra in compozitia
fumului sau a gazelor de

31
esapament. Elementele gazoase sint formate - in afara CO 2 si oxizi de azot - in special din bioxid de
sulf, oxid de carbon, hidro-carburi, aldehide etc. Elementele in suspensie sint reprezentate de
particule de cenusa - de natura minerala, particule de carbune nears sau - in cazul in care
combustibilul contine elemente volatile in cantitate mare - particule de funingine.

Elementele in suspensie si indeosebi particulele de carbune au mare capacitate adsorbanta,

retinind o parte din gazele care intra in compozitia fumului si constituind nuclei de condensare pentru
substantele cu temperatura de evaporare ridicata. Acest amestec difuzeaza in atmosfera realizind
concentratii diferite ale tuturor acestor componente. Natura combustibilului joaca un rol de prima
importanta privind compozitia si concentratia produsilor de poluare rezultati din arderi, carbunele
constituind inca principal a sursa de energie pentru industrie si - in unele tari - pentru incalzitul
locuintelor. Produsii mentionati anterior sint caracteristici, iar cantitatea lor este cu atit mai mare cu
cit carbunele este mai inferior. De mentionat ca la arderea carbunelui rezulta, prin procesele de
distilare si piroliza unor hidrocarburi, o serie de hidrocarburi aromate policiclice, dintre care unele
reprezinta substante cu efect cancerigen (3-4 benzpiren s.a.),

Arderea produsilor de petrol formeaza mai putine elemente minerale in suspensie, iar
continutul in oxizi de sulf depinde de continutul natural in sulf al acestor produsi. Continutul in
hidrocarburi este in general mai ridicat. Arderea gazelor naturale este mai putin nociva din punct de
vedere al poluarii atmosferei, produsii rezultati din ardere fiind in cantitati mai mici si realizind
concentratii mai reduse in special in ceea ce priveste suspensiile. Oxidul de carbon rezultat la arderea
incompleta conteaza ca factor nociv in primul rind la poluarea incaperilor si mai putin in cea
exterioara. Oxizii de azot constituie principalul poluant gazos al acestui combustibil. Este de
sernnalat faptul ca s-a citat prezenta hidrocarburilor policiclice cancerigene si in fumul rezultat din
arderea gazelor naturale, desi in concentratii mult mai reduse decit la arderea carbunelui sau
petrolului.

1.2.2.2. TRANSPORTURILE (COMBUSTIE IN FOCARE MOBILE)

Dintre mijloacele de transport, autovehiculele constituie principala sursa de poluare, atit prin
numarul lor mare cit si prin cantitatea in substante poluante eliminata. Dintre acestea cele mai
importante sint hidrocarburile - inclusiv hidrocarburi policic1ice aromatice -, oxidul de carbon, oxizii
de azot si plumbul. Plumbul prezent ca tetraetil de plumb in benzina utilizata de motoarele auto, care
folosesc benzina cu cifra octanica ridicata, eliminat la rindul lui in gazele de esapament sub forma de
suspensii de plumb mineral, constituie un factor de poluare, tot mai mult luat in considerare in
prezent. Motoarele Diesel - bine reglate
- polueaza mai putin atmosfera, in schimb motoarele in doi timpi sint cele mai poluante.
Hidrocarburile rezultate de la arderea benzinei in motoarele eu ardere interna au ca efect si formarea
substantelor oxidante care iau nastere fotochimic sub actiunea radiatiilor solare din reactiile dintre
aceste hidrocarburi, oxizii de azot si oxigenul atmosferica. Acest tip de poluare este caracteristic
localitatilor cu trafic auto intens si insorire puternica (Los Angeles,

32
Tokio) realizindu-se asa-numita poluare oxidanta fotochimica, in timp ce in majoritatea oraselor mari
- indeosebi in Europa - domina poluarea prin fumul rezultat din combustii produs de industrii si
incalzitul locuintelor in care domina suspensiile, oxizii de azot si bioxidul de sulf.

Transporturile feroviare sau maritime pot contribui la poluarea aerului din anumite localitati
tot datorita arderii combustibilului necesar producerii de energie. In raport cu transporturile auto,
transporturile feroviare au o importanta mult mai redusa, De asemenea, poluarea aerului produsa de
transporturi aeriene nu ridica in prezent probleme notabile de sanatate.

1.2.2.3. PROCESE INDUSTRIALE DIVERSE

In afara proceselor de ardere a combustibilului, prezente la majoritatea industriilor - dar

indeosebi la cea termo-energetica - industriile contribuie in functie de profil si proces tehnologie la
poluarea aerului cu o diversitate de produsi poluanti eliminati sub forma de suspensii sau gaze.

Astfel industria siderurgica elimina in atmosfera cantitati mari de pulberi, in concentratie si

compozitie diferite in functie de sectorul unde iau nastere (aglomerare, cocsificare, furnale, otelarii
etc.). Din punct de vedere al compozitiei domina oxizii de fier, mangan, arsen, carbune, funingine,
cenusa etc. De asemenea, dintre gazele toxice mai importante sint bioxidul de sulf, oxizii de azot,
oxidul de carbon, hidrogenul sulfurat etc.
Metalurgia neferoasa aduce in atmosfera localitatilor suspensii sub forma de oxizi metalici
(Pb, Zn, Cd), precum si gaze toxice, frecvent fiind tot bioxidul de sulf. In industria de aluminiu
produsul de poluare cel mai nociv este reprezentat de fluor. Industria materialelor de constructii poate
polua atmosfera in primul rind cu pulberi, pe primul loc situindu-se fabricile de ciment, care polueaza
constant si pe mari distante atmosfera din jur. Chiar daca pulberile de ciment nu au nocivitate foarte
mare, constituie un risc pentru populatie si in orice caz un factor important de disconfort.
Dintre pulberile care au nocivitate ridicata si reprezinta in prezent un factor de poluare tot mai
raspindit sint de mentionat pulberile de azbest, provenite de la extractia acestui produs, din utilizarea
lui in industrie, constructii si frinele autovehiculelor.
Industria chimica polueaza atmosfera cu substante foarte diferite in functie de profilul
acesteia. In principal produsii eliminati sint sub forma gazoasa, mai putin suspensii. Dintre
suspensiile cele mai nocive eliminate in atmosfera de aceste industrii semnalam compusii fluorului
proveniti de la industria de ingrasaminte, plumbul de la industria de coloranti, detergenti etc. Dintre
gaze rnentionam bioxidul de sulf si acidul sulfuric (fabricile de ingrasaminte superfosfatice, fabricile
de acid sulfuric, fabricile de hirtie, industria textila, industria farmaceutica etc.), hidrogenul sulfurat
(fabricile de matase artificiala din viscoza, fabricile de insecto-fungicide, fabricile de cauciuc sintetic
etc.), sulfura de carbon (fabricile de hirtie, fabricile de viscoza etc.), mercaptani (fabricile de
celuloza, fabricile de viscoza, industria petroliera ete.), oxizi de azot (fabrici de acid azotic, fabrici de
acid sulfuric, fabrici

33
de ingrasaminte azotoase etc.), clorul (fabrici de clor si acid clorhidric de ierbicide si insecticide, de
produsi ai clorului, uzine textile, fabrici de hirtie si celuloza, industria farmace utica etc.),
hidrocarburi (industria petrochimica, industria cauciucului sintetic si alti polimeri etc.), eteri, cetone,
fenoli etc.
Enuntarea sumara a principalelor surse de poluare si a celor mai raspinditi agenti poluanti
indica diversitatea mare a proceselor actuale de poluare. Majoritatea materialelor aparute in ultlma
perioada, arata ca factorii prinoipali care produc poluarea in marile erase sint reprezentate de
procesele de ardere industriala si casnica si circulatia autovehiculelor. Celelalte procese industriale isi
aduc contributia la realizarea poluarii in functie de profilul lor, devenind dominante numai in erase
industriale mai mici sau pe teritorii limitate in marile orase.

1.2.3. FACTORI CARE CONDITIONEAZA POLUAREA SI AUTOPURIFICAREA AERULUI

Produsii eliminati in atmosfera de diversele surse de poluare sufera o serie de procese care au
drept rezultat, in general, o reducere treptata a concentratiei lor, pina la disparitia lor completa din
aer. Acesta este procesul de autopurificare a aerului. In mod obisnuit acest proces este suficient de
eficace pentru a mentine o compozitie normala a aerului; cind insa cantitatea de substante poluante
este prea mare sau cind scade puterea de autopurificare a aerului, concentratia impuritatilor poate
deveni periculoasa pentru colectivitatea expusa.

Factorii care conditioneaza o putere mai mica sau mai mare de autopurificare a aerului sint:
factorii meteorologici, factorii topografici, vegetatia, suprafetele de apa si elementele urbanistice.

In general autopurificarea aerului se realizeaza prin doua mecanisme de baza, Primul factor
este dat de diluarea poluantilor eliminati de sursa; cu cit diluarea se face mai usor si in timp mai scurt,
cu atit concentratia impuritatilor din aer devine mai mica. Un al doilea mecanism este reprezentat de
depunerea elementelor de poluare pe sol (sedimentare). Mecanismul dilutiei este deosebit de eficient
pentru poluantii gazosi, iar cel al sedimentarii pentru suspensii. Totusi, cele doua mecanisme nu
trebuie intelese in mod separat deoarece si diluarea suspensiilor reprezinta un mijloc eficace de
autopurificare iar gazele sau vaporii pot sa se de puna pe sol cu ajutorul precipitatiilor atmosferice,
prin solvire in picaturi de ceata, prin adsorbtie pe suspensii solide sau prin fixarea lor de catre
vegetatie sau apele de suprafata.

In afara acestor fenomene de baza care reduc concentratia impuritatilor din aer, in atmosfera
mai au loc fenomene de interactiune reciproca intre elementele de poluare (condensare, adsorbtie,
reactii chimice) care pot duce la scaderea concentratiei lor sau la modificarea toxicitatii.

34
1.2.3.1. ROLUL FACTORILOR METEOROLOGICI IN PROCESUL DE
AUTOPURIFICARE

Factorii meteorologici constituie principalul element natural care contribuie la realizarea unei
autopurificari eficiente. Dintre factorii meteorologici, fenomenul atmosferic cel mai important este
turbulenta atmosferei, turbulenta care este conditionata de curentii de aer si gradientul de
temperatura.
Curentii de aer pot fi orizontali si verticali. Curentii orizontali vor usura diluarea elementelor
poluante numai daca au o anumita intensitate, curentii foarte slabi diluind putin si realizind mai mult
un transport al impuritatilor catre teritoriile vecine. Usurind mecanismul de diluare, curentii orizontali
contribuie la autopurificarea aerului si au totodata si un efect negativ, ei fiind aceia care usureaza
raspindirea poluantilor pe teritorii mai mult sau mai putin intinse. In functie de directia si viteza
acestor curenti orizontali, se formeaza la o anumita distanta punctul in care agentii poluanti eliminati
de o sursa realizeaza concentratia lor maxima (punctul de concentratie maxima). Astfel, daca ne
referim, spre exemplu, la fumul eliminat de cosul unei industrii , acesta va fi deplasat de curentii
orizontali spre sol, coloana de impuritati atingind solul la o anumita distanta, distanta care este in
functie de compozitia si proprietatile fizice ale fumului in momentul eliminarii, inaltimea cosului si
directia si intensitatea vintului. Dar nu numai reaIizarea punctului de con centra tie maxima este
important de cunoscut pentru efectul pecare il pot avea poluantii asupra populatiei, dar si nivelul
general de poluare care depinde de curentii de aer orizontali. Pe directia acestor curenti se va realiza
de fapt poluarea teritoriilor din jur, poluarea fiind mai mare pe directia de deplasare a curentilor
dominanti din aer din regiunea respective. Absenta curentilor de aer (calmul atmosferic) reprezinta un
factor climatic de agravare a poluarii aerului prin faptul ca impiedica difuzia si diluarea poluantilor in
atmosfera.

Temperatura aerului influenteaza nivelul de poluare indeosebi prin modul cum determina
curentii verticali de aer. Acestia rezulta din diferenta de temperatura care exista intre straturile
inferioare si cele superioare ale atmosferei. Stratul de la suprafata solului, incalait de acesta, are o
temperatura mai ridicata decit straturile de aer de la inaltime. Acesta este gradientul normal de
temperatura (temperatura scade cu inaltimea). Datorita acestei diferente de temperatura, aerul mai
cald de la suprafata solului are tendinta de a se ridica formind curentii verticali ascensionali. Acesti
curenti antreneaza cu ei substantele poluante, le ridica pana in straturile superioare ale atmosferei
unde curentii orizontali puternici le imprastie, diluindu-le foarte mult. Desi impiedica sedimentarea,
acesti curenti verticali, prin diluarea foarte mare a agentilor de poluare, reprezinta unul din mijloacele
cele mai active de autopurificare a aerului. Exista insa imprejurari cand gradientul de temperatura se
inverseaza realizindu -se asa-numita "inversie termica". De obicei aceasta situatie apare in perioada
cand solul, racindu-se mult, in special noaptea, raceste si stratul de aer cu care este in conact. In
anumite conditii meteorologice stratul de aer in contact cu solul se raceste mai mult decit straturile
superioare ale atmosferei. Aceasta se intimpla

35
mai ales toamna si la inceputul si sfirsitul iernii. De asemenea se poate produce si in vai, un de
noaptea aerul rece coboara de pe inaltimi. Aceste mase de aer mai reci decit straturile superioare ale
atmosferei realizeaza conditia de "inversie termica" in care
temperatura, in loc sa scada
cu inaltimea, creste in straturile de aer aflate la inaltime mai mare. In aceste conditii curentii verticali
nu se mai produc si poluantii eliminati au tendinta de a se acumula la suprafata solului. Inversia
termica este situatia cea mai nefavorabila autopurificarii aerului, cea care in majoritate a cazurilor po
ate duce la concentrari ale impuritatilor din aer pina la valori care sa produca efecte grave.

Umiditatea aerului joaca si ea un rol important in procesul de autopurificare, atit prin vaporii
de apa din atmosfera, cit si prin precipitatiile atmosferice. Umiditatea aerului impiedica in general
difuzarea impuritatilor, fenomenele de condensare fiind mai active, iar frecventa zilelor cu ceata fiind
mai mare in zonele poluate. Ceata reprezinta si ea un factor care impiedica aut opurifi care a aerului
prin impiedicarea difuziunii si deci a diluarii in aer a elementelor de impurificare. In plus se pot
produce anumite reactii chimice, care, in prezenta cetei, sa duca la formarea de compusi noi. Astfel,
SO2 sau SO3 se solva in picaturile de ceata dind picaturi de acid sulfuros sau sulfuric, respectiv sulfati
cu efect iritant foarte puternic. Se considera in general drept conditii meteorologice cele mai putin
favorabile ceata, calmul atmosferic si inversia termica. Cind acesti trei factori se asociaza se poate
realize o poluare a aerului de gravitate extrema. Precipitatiile atmosferice au rol favorabil, usurand
autopurificarea aerului, in primul rind, prin precipitarea pe sol a suspensiilor, si in al doilea rind prin
precipitarea substantelor gazoase care se pot solvi in picaturile de ploaie.

1.2.3.2. ROLUL FACTORILOR TOPOGRAFICI IN PROCESUL DE AUTOPURIFICARE

Asezarea topografica a localitatilor si industriilor care elimina produsi de poluare a aerului

influenteaza mult concentrarea acestor produsi in aer in primul rind prin faptul ca topografia
determina o anumita deplasare a maselor de aer. Majoritatea accidentelor grave datorita poluarii
aerului, s-au produs in regiuni industriale asezate pe vai adinci. In aceste conditii regimul eolian este
mult influentat, valea aflindu-se intr-o oarecare masura protejata de influenta circulatiei atmosferice
generale iar solul nefiind maturat de vinturi, ca intr-o zona libera cu un regim analog. Circulatia
zilnica a aerului in vai se face aproximativ in felul urmator: ziua aerul incalzit de radiatiile solare urea
pe versantul vaii, iar noaptea aerul rece coboara de pe inaltimi. Se pot realiza in acest fel conditii de
inversie termica sau in orice caz, a ventilare mai putin intensa. Impuritatile eliminate vor avea
tendinta de stagnare si acumulare. In cazul cind intre surse de poluare si localitate se gaseste un deal
sau a creasta de munte, prin schimbarea directiei vintului, localitatea poate fi aparata de aerul incarcat
cu impuritati.

Suprafetele de apa contribuie la autopurificarea aerului prin faptul ca retin pe suprafata lor
impuritatile depuse si impiedica ridicarea lor ulterioara in atmosfera. De

36
asemenea, oglinzile intinse de apa influenteaza si regimul vinturilor prin diferenta de temperatura
intre zi si noapte (briza marina) cum si prin faptul ca frecarea vintului la suprafata lor fiind mult mai
mica decit la suprafata solului, f'avorizeaza curentii orizontali.
Vegetatia reprezinta un element adjuvant al autopurificarii prin faptul ca fixeaza praful de sol
si reduce poluantii din atmosfera in special cei aflati sub forma de suspensii. In acest fel praful este
fixat de portiunile lipicioase ale plantelor (frunze in special). De asemenea, vegetatia favorizeaza
sedimentarea aerosolilor care lovindu-se de frunze si ramuri, isi pierd inertia si se depun. Vegetatia
din zonele poluate este acoperita de aceste pulberi, retinute care impiedica procesele biochimice
naturale din plante (in special fotosinteza). Ploile spala periodic particulele depuse, permitind
vegetatiei sa-si reia activitatea biologica normala. Vegetatia contribuie si la reducerea concentratiei
gazelor si vaporilor din atmosfera.

1.2.3.3. ROLUL FACTORULUI URBANISTIC IN AUTOPURIFICARE

Sistematizarea localitatilor contribuie in buna masura la realizarea unei anumite concentratii a

poluantilor in interiorul acestora. In primul rind conteaza amplasarea industriilor in raport cu
cartierele de locuit, amplasarea prea apropiata sau pe directia vinturilor dominante contribuind la
realizarea unei poluari mai mari. Crearea zonelor industriale cored amplasate cu respectarea zonelor
de protectie sanitara realizeaza o reducere importanta a concentratiilor la care este supusa populatia.
Acelasi lucru se poate spune despre gari, porturi, depouri etc. In interiorul localitatii strazile inguste,
prost orientate si ventilate si fara plantatii realizeaza conditii defectuoase de autopurificare. In
sistematizarea unei localitati trebuie tinut seama de toti acesti factori pentru a evita realizarea unor
concentratii nocive de poluanti.

1.2.4.1. ACTIUNEA POLUARII AERULUI ASUPRA SANATATII

In actiunea poluarii aerului asupra sanatatii distingem actiunea directa, caracterizata prin
efectul patogen al poluantilor in functie de natura, concentratia si timpul de actiune a acestora, si
actiunea indirecta rezultata din efectul daunator asupra mediului.

1.2.4.1. ACTUNEA DIRECTA A POLUARII AERULUI ASUPRA SANATATII

In cadrul acestei actiuni se disting efectele imediate (acute) si efectele tardive (cronice) sau de
lunga durata.
Efectele imediate (acute) sint caracterizate prin modificari ale sanatatii care urmeaza la scurt
timp dupa expunerea la poluanti atmosferici. In acest tip de efecte avem fenomenele toxice acute sau
modificari ale sanatatii In cazul In care expunerea la concentratii crescute de poluanti provoaca
agravarea sau decompensarea unei boli preexistente. In general efectele imediate sint caracteristice
nivelurilor ridicate de poluare a aerului.
Efectele tardive (cronice sau de lunga durata) se datoreaza expunerii populatiei timp
indelungat la concentratii moderate de poluanti atmosferici. Impactul acestora cu organismul

37
uman genereaza in timp aparitia fenomenelor patologice, timp care poate fi reprezentat de ani sau
zeci de ani. In producerea cumularii actiunii poluantilor distingem fie o cumulare a substantei
poluante, fie o cumulare functionala, produsa de suprasolicitarea mecanismelor de aparare. In prima
categorie sint cuprinsi toxici cumulativi (Pb, F, Hg etc.) care se depun in diferite tesuturi sau organe
si care - depasind pragul de toleranta al organismului uman - provoaca aparitia fenomenelor toxice. In
a doua categorie se gasesc poluanti care due In timp la mcdificari initial Iunctionale reversibile
ulterior morfologice si partial ireversibile cu aparitia de imbolnaviri (poluanti iritanti).

In cadrul efectelor tardive se distinge ca o subgrupa efectul intirziat (sau de foarte lunga
durata) in care latenta cu care apar fenomenele patologice cuprinde uneori decenii. In acest caz este
vorba de actiunea cancerigena si/sau mutagena a poluantilor atmosferici. Poluarea aerului este de
obicei produsa de un complex de substante cu actiuni diferite asupra organismului uman. Din punctul
de vedere al efectului direct, agentii poluanti pot fi clasificati in urmatoarele grupe:

- po1uanti iritanti;
- poluanti asfixianti;
- poluanti sistemici;
- poluanti cancerigeni, teratogeni si mutageni;
- poluanti fibrozanti;
- poluanti alergizanti.

1.2.4.1.1. POLUANTI IRITANTI

Acesti poluanti sint reprezentati de gaze iritante (SO2, NO2, Cl2, NH3, substante oxidante etc.)
si suspensii. Sint agentii poluanti cei mai raspinditi, rezultind atit din procese de combustie, cit si din
circulatia autovehiculelor sau diferite tehnologii industriale.

Efectul lor dominant se realizeaza la nivelul aparatului respirator, putind produce la

concentratii ridicate intoxicatii acute accidentale cu leziuni grave ale mucoasei cailor respiratorii si
edem pulmonar toxic. La concentratii sub nivelul toxic acut se produce o suprasolicitare a mecanisme
lor de clearance pulmonar caracterizat prin afectarea aparatului muco-ciliar la nivelul cailor
respiratorii (initial hipersecretie de mucus, urrnata de hipertrofia glandelor mucoase si celulelor
caliciforme insotite de reducerea motilitatii cililor vibratili) si afectarea macrofagelor alveolare.
In conditii de poluare a aerului numai exceptional in mod accidental - se pot atinge
concentratii capabile a produce intoxicatii acute. Totusi se disting in functie de nivelele de poluare -
efecte acute (imediate) si efecte cronice sau tardive.
Efectele imediate (acute) ale poluarii irltante au fost constatate in zone in care concentratia
iritantilor atmosferici atingea niveluri deosebit de ridicate si in care s-a insotit de o crestere alarmanta
a mortalitatii populatiei expuse, insotita de un numar mare de cazuri grave de boala,

38
 Primul accident de poluare severa a avut loc in 1930 pe Valea Meusei, linga Liege (Belgia)
intr-o zona industrializata. La inceput de iarna, dupa o perioada de inversie termica, ceata si calm
atmosferic, au aparut brusc intr-un interval scurt de timp un numar mare de imbolnaviri -
predominant cardiovasculare si respiratorii - si un nu-mar de 60 de decese atribuite poluarii aerului.

In situatii meteorologice similare, episoade asemanatoare au aparut in 1948 la Donora

(S.U.A.) cu 20 decese pre cum si cel mai mare accident de acest fel, semnalat in decembrie 1952 la
Londra cu 4000 de decese. Patologia dominanta a fost cea pulmonara si cardiovasculara cuprinzind
indeosebi persoanele peste 45 de ani si copiii mici (sub 1 an). In general Imbolnavirile si decesele au
avut drept cauza insuficienta respiratorie si cardiac. Aceleasi boli au fost si cele care au constituit
solicitarile maxime pentru internarile de urgenta, Un studiu mai amanuntit asupra mortalitatii produsa
de ceata toxica de la Londra din 1952 a constatat ca in saptamina in care s-a produs poluarea masiva
numarul de decese prin bronsita a fost de 704 fata de 76 in saptamina precedenta, prin gripa a fost de
24, fata de 2 in saptamina anterioara, cel prin pneumonie de 168, fata de 45, prin tuberculoza de 77,
fata de 14, iar prin boli coronariene si miocardice de 525, fata de 206. Rezulta ca bolile acute si
cronice respiratorii, precum si cardiopatiile au dat cele mai importante diferente de mortalitate.

Studii de morbiditate si mortalitate au fost efectuate si in conditii de poluare mai putin severa.
Astfel la Londra, Martin si Bradley au gasit un paralelism intre curba mortalitatii generale si a
mortalitatii prin boli respiratorii cronice si poluarea aerului cu fum si bioxid de sulf. Morbiditatea
generala si prin boli respiratorii a prezentat de asemenea o corelatie semnificativa cu nivelul de
poluare cu SO2 si funingine. Studii alternative au confirmat aceste observatii, stabilindu-se si relatii
cantitative intre poluarea eu iritanti atmosferici si cresterea mortalitatii si morbiditatii generale si prin
boli respiratorii si cardiovasculare.
Astfel in cazul in care nivelul SO2 in aer depaseste 1,5 mg/m3 si al suspensiilor negre
(funingine) 2,0 mg/m3 in 21 ore, se observa o crestere a mortalitatii generale si prin boli
cardiovasculare si respiratorii cu mai mult de 20%, insotita si de o crestere importanta a
imbolnavirilor si internarilor in spital.
Cind concentratia particulelor negre in suspensie si SO2 din aer depaseste 0,5mg/m3 timp de
24 ore, se observa de asemenea in zilele urmatoare o crestere a mortalitatii in populatie generala,
fiind afectati in special bolnavii cardiovasculari si respiratori (Comitetul de experti O.M.S. privind
criteriile calitatii aerului, 1972). Aceste concentratii produc si o crestere insemnata a spitalizarilor.

Un alt efect imediat al poluarii iritante il reprezinta agravarea bronsitei cronice. Lawther a fost
primul care a demonstrat ca la cresterea nivelului de poluare cu SO 2 si suspensii se produce o
agravare in evolutia bronsitei cronice, manifestata prin cresterea expectoratiei, eventual aparitia de
infectie bronsica, accentuarea dispneei etc. Pe baza observatiilor facute in diferite tari. Comitetul de
experti O.M.S. mentionat anterior a ajuns la conc1uzia ca fenomenele de agravare a bronsitei cronice
apar cind concentratia medie de 24 ore a 80 2 depaseste 0,25-0,5 mg/m3 si cea de suspensii negre
(funingine) 0,25 mg/m3,

39
acest nivel de poluare persistind mai mult decit 24 ore .
Efectele tardive (cronice sau de lunga durata) sint consecinta expunerii timp indelungat la
niveluri moderate de poluare iritativa, caracterizindu-se prin rolul pe care il joaca in etiologia
bronhopneumopatiilor cronice nespecifice si a influentei asupra frecventei si gravitatii infectiilor
respiratorii acute.
Notiunea de bronhopneumopatie cronica nespecifica are un caracter operational si nu
desemneaza o entitate nosologica distinct. In cadrul acestei notiuni se grupeaza bronsita cronica,
emfizemul pulmonar si astmul bronsic, boli in care poluarea iritanta a aerului joaca un rol important.

Bronsita cronica. Aceasta boala considerata caracteristica pentru populatia din insulele
britanice, cunoaste de asemenea o foarte mare raspindire in ultimele decenii, incidenta ei fiind tot rnai
mare, indeosebi in tarile cu un grad mare de urbanizare si industrializare. Fiind o boala de lunga
durata, invalidanta, cu prognostic gray, care influenteaza in masura importanta mortalitatea generala
din aceste tari dar care provoaca si reducerea capacitatii de munca, cu tratament prelungit si
spitalizari repetate, avind repereusiuni mari familiale si sociale, este firesc sa fi constituit in ultimii
ani obiect de studiu privitor la etiologie, patogenie, profilaxie si tratament. Evolutia acestor boli este
caracterizata prin alternarea de perioade de acalmie si puseuri evolutive, fiecare puseu acut insotindu-
se de accentuarea ireversibila a insuf'icientei respiratorii si deci a invaliditatii bolnavului. Factorii de
mediu intervin am ca agenti etiologici ai bolii, cit si ca factori determinanti sau favorizanti ai aparitiei
puseurilor evolutive. Cum aceasta boala se intrica frecvent cu astmul si emfizernul pulmonar,
constituind impreuna brohopneumopatia cronica obstructiva, a fost necesara a delimitare mai precisa
a cadrului nosologic si a simptomatologiei - in special de debut - pentru a perrnite desfasurarea unor
studii epidemiologice corespunzatoare. In urma unor cercetari ample efectuate in ultimii 20 de ani s-a
ajuns la concluzia ca bronsita cronica rezulta din actiunea factorilor exogeni (sau provocatori) asupra
unui teren sensibilizat de anumiti factori endogeni (sau bazali). Factorii etiologici exogeni principali
sint reprezentati de tabagismul cronic si poluarea aerului la care se adauga factorii climatici si unii
factori sociali de mediu urban, conditiile de locuit (aglomerare) nivelul de viata mediocru, factorii
endogeni principali fiind reprezentati de unii factori constitutionali genetici cum ar fi carentele
imunitare conge nitale, mucoviscidozele, deficitul de alfa 1 antitripsina si mai ales hiperreactivitatea
bronsica.

Dintre factorii exogeni asupra tabagismului cronic ca factor etiologic al bronsitei cronice
exista in prezent un consens unanim. Mult mai complicata si subtila a fost stabilirea relatiei cu
poluarea aerului, cu atit mai mult cu cit cresterea poluarii este de multe ori determinata de modificari
ale conditiilor meteorologice cunoscute a favoriza puseurile evolutive ale bronsitei cronice. Un
element important care constituie o concluzie ferma a unor studii epidemiologice ca un factor
etiologic important al acestei boli il reprezinta factorul urban. Majoritatea studiilor efectuate in
ultimii ani arata o incidenta crescuta a bronsitei cronice in mediul urban fata de mediul rural, mai
mult decit atita prevalenta domina in orase, in zonele de mari aglomeratii si in zonele cu poluare a

40
aerului mai ridicata. Aceste studii au fost facute atit pe fumatori, cit si pe nef'umatori, barbati sau
femei de diferite profesiuni. Aceasta prevalenta urbana a bronsitei cronice a fost sernnalata si la noi
in tara.
Studii de prevalenta efectuate pe populatie urbana in raport cu populatie rural a au consemnat
in majoritatea lor posibilitatea efectului poluarii. Astfel Ogilive in studiul efectuat la Newcastle upon
Tyne si Gateshead gaseste frecventa cea mai mare in localitatea urbana. Mai mult decit atit, Higgins
si Cochrane si grupul de studiu format de "College of General Practitioners" au aratat in Anglia ca
diferenta de prevalenta a bronsitei din mediul rural si urban nu poate fi explicata numai prin
deosebirile sociale, tabagism sau diterente de diagnostic, poluarea constituind un factor important.
Daly gaseste ca cca. 33% din diferentele gasite in mediul urban fata de mediul rural se datoresc
poluarii aerului si 66% celorlalti factori. Fournier gaseste in nordul Frantei o influenta semnificativa a
poluarii aerului asupra bronhopneumopatiilor cronice nespecifice. Studiile efectuate de Reid pe
postasii din Londra, Cornvall si Raffle pe personalul de pe autobuzele din acelasi oras au aratat ca,
chiar in cazul cind conditiile sociale sint identice, ramine un exces al morbiditatii prin bronsita
cronica in zonele cele mai intens poluate situate in nord-estul regiunii londoneze.

Majoritatea studiilor efectuate asupra incidentei cu toate riscurile si neajunsurile metodei -

sau asupra prevalentei bronsitei cronice au aratat ca dintre factorii caracteristici mediului urban,
poluarea aerului reprezinta factorul etiologic major. Dintre agentii poluanti corelarea s-a fiicut in
special cu concentratia bioxidului de sulf si a suspensiilor din aer.

In ceea ce priveste influenta asupra morbiditatii date le actuale arata ca la o medie anuala a
bioxidului de sulf de peste 0,2 mg/m3 si o concentratie medie anuala a suspensiilor peste 0,150 mg/m 3
ne putem astepta la o crestere a frecventei bronsitei cronice la populatia adulta (intre 40 si 60 de ani)
din mediul urban. Este de remarcat faptul ca aceste concentratii se gasesc sub pragul la care se
constata experimental efecte nocive, pentru acesti poluanti izolati, efectul fiind probabil rezultatul
unei actiuni sinergice a celor doua categorii de poluanti la care se adauga desigur si altii care intra in
compozitia am de heterogena a poluarii iritante a aerului. Cunostintele actuale s-au imbogatit cu o
observatie importanta si anume ca in conditii de poluare iritanta a aerului creste frecventa si
gravitatea infectiilor respiratorii la copii si - mai mult - apar cu frecventa ridicata cazuri eu discrete
simptome bronsice cronice (tuse persistenta, dispnee) insotite partial si de usoare fenomene
obstructive. S-a constatat astfel ca, pe linga efectul direct, poluarea aerului poate contribui la
formarea de la virsta tinara a terenului bronsic, favorizind infectiile repetate ale cailor respiratorii si
influentind terenul alergic sau cel putin hiperreactivitatea bronsica. In felul acesta, pe ling a faptul ca
constituie un agent etiologic, exogen, agentii iritanti pot produce modificari in reactivitatea
pulmonara fata de agentii iritanti exteriori, putind favoriza astfel prin alter area terenului, declansarea
bronsitei cronice.

Frecventa crescuta a simptomelor respiratorii eronice la copii, lnsotite de discrete

41
modificari functionale respiratorii este de asteptat cind concentratia medie anuala a SO3 si a
funinginei depaseste 0,1 mg/m3.
Emfizemul pulmonar. In ceea ce priveste emfizemul pulmonar acesta apare frecvent intricat
cu bronsita cronica, prezentind insa o incidenta crescuta in mediul urban poluat. Emfizemul se
coreleaza de asemenea si eu fumatul sau eu expunerile profesionale la pulberi si toxice iritante.
Observatii asupra prevalentei emfizemului pe material necroptie in dona erase foarte diferite din
America de Nord, St. Louis (S.U.A.) ca oras foarte industrializat si Winnipeg (Canada) ca oras
agricol au aratat ca frecventa emfizemului pulmonar a fost semnificativ mai mare in St. Louis,
caracteristic fiind si faptul ca aparea la virste mai tinere si avea tendinta de evolutie mai rapida. Cum
cazurile grave de emfizem apareau numai la fumatori, s-a cercetat frecventa emfizemului sever la
grupe similare de fumatori din cele doua orase, gasindu-l de 4 ori mai frecvent la St. Louis decit la
Winnipeg. In mecanismul de producere a emfizemului pulmonar, un ro1 important il joaca enzimele
proteolitice puse in libertate de celule, in special macrofage pulmonare, fapt care explica emfizemul
produs de deficitu1 constitutional de alfa -1-antitripsina, Cresterea frecventei emfizemului in cazul
expunerii la atmosfera poluata cu poluanti iritanti poate fi datorata cresterii cantitatii de enzime
proteolitice puse in libertate de macrofagele distruse, care sa depaseasca posibilitatea de neutralizare
a alfa-1-antitripsinei disponibile, chiar daca nu exista un deficit constitutional.

Astmul bronsic. S-a semnalat in diferite tari frecventa mai crescuta a astmului bronsic in
zonele intens poluate, tara a fi pusa in evidenta existenta vreunui alergen. Astmul si crizele de astm
apar astfel in conditiile de poluare a aerului si in afara poluarii cu substante identificate ca alergeni.
Dar si in conditiile de poluare iritanta, fara alergeni identificabili s-a semna1at prezenta astmului cu
frecventa crescuta. Primele observatii au fost fa cute la Yokohama in 1946 cind la personalul militar
american s -a observat aparitia unui numar mare de imbolnaviri ale aparatului respirator cu
manifestari predominant astmatice. Nu s-a putut pune in evidenta nici un alergen, singura corelatie
stabilindu-se cu nive1u1 de po1uare a aerului. Afectiunea se instala dupa 6-18 luni de la venirea in
localitate si disparea dupa parasirea ei. Si in Okinava au fost descrise imbolnaviri similare. Ulterior s-
au observat si 1a populatia japoneza existenta unor imbolnaviri identice. Ulterior s-a observat ca prin
largirea zonei industriale din Yokohama, aria de poluare si zona in care apar cu. frecventa mare
cazurile de astm s-a extins. In 1946, Yoshida a gasit in zona industriala Yokaichi o corelatie strinsa
intre astmul bronsic, frecventa crizelor si nivelul de poluare a aerului, concentratia de bioxid de sulf
din aer si conditiile meteorologice. Fenomenul se observa numai iarna. Bolnavii care paraseau
localitatea in timpul iernii nu faceau accesele de astm.

R. A. Prindle arata ca 1a Nashville in S.U.A., frecventa crizelor de astm printre persoane1e

susceptibile, observata timp de un an, era strins corelata cu nive1ul de po1uare a aerului, exprimat in
bioxid de sulf, fiind totodata in numar mai mare in zonele in care poluarea aerului era mai pronuntata.

Observatii similare s-au facut in diferite localitati poluate. Si la noi in tara, intr-o loca1itate cu
industrie siderurgica s-a observat cresterea numarului de crize de astm la copiii

42
bolnavi de astm infantil, in raport cu nivelul crescut de poluare a aerului, determinat de conditii
meteoro1ogice nefavorabile.
Desigur ca in conditiile in care nu se pune in evidenta un alergen din aer, interpretarea acestor
imbolnaviri este dificila. S-a considerat ca ar fi posibil ca sa existe agenti poluanti care ar actiona ca
alergeni incompleti de tipu1 haptenelor care ar constitui in organism impreuna cu proteine1e umane
alergeni completi, fara ca acest fenomen sa fi putut fi dovedit. Mult mai probabila este actiunea
agentilor iritanti poluanti (bioxid de sulf, acid sulfuric, pu1beri etc.) ca factori declansatori ai crizelor
de astm la bolnavi sensibilizati anterior prin reactia spastica reflexa si prin actiunea asupra
muscu1aturii bronsiilor. De asemenea favorizarea infectiei bronsice la bolnavii de bronsita cronic a
poate facilita aparitia fenomene1or de alergie microbiana la acesti bolnavi. Faptul ca favorizeaza
aparitia crizelor astmatiforme la bo1navii de bronsita cronica este sustinuta si de observatia ca in
majoritatea cazurilor accese1e de astm bronsic core1ate cu po1uarea aeru1ui se observau la persoane
cu manifestari bronsitice in antecedente, fenomene descrise de Yokohama si in cazul astmului.

Relatia dintre fenomenele de alergie bronsica si poluare iritanta a aeru1ui este din punct de
vedere f'iziopatologic mai mult presupusa decit dernonstrata. Cercetari recente urmaresc sa
demonstreze masura in care agentii iritanti din mediul poluat pot fi farmacologic activi in sensul de a
fi potentatori ai produsilor de tip histaminic. Se citeaza un extract din fumul de oras care s-a dovedit
a fi activ fata de intestinul de cobai; experientele facute cu bioxid de sulf si pulberi in amestec, nu au
dat pina in prezent rezultate pozitive. Abordarea farmacologica si nu numai toxicologica a efectului
iritantilor din atmosfera deschide noi perspective in cercetarea actiunii poluarii aerului asupra
aparatului respirator.
In felul acesta agentii poluanti din atmosfera intervin atit ca factori etiologici cit si ca factori
agravanti ai celor 3 entitati nosologice, frecvent intricate intre ele, care constituie bronhopneumopatia
cronica obstructiva, respectiv bronsita cronica, astmul si emfizemul pulmonar. Aceasta agresiune se
realizeaza atit prin efect direct cit si indirect prin modificarea terenului in sensul cresterii
susceptibilitatii aparatului respirator fata de actiunea nociva a factorilor etiologici. Din acest punct de
vedere trebuie adaugat in legatura cu etiologia bronsitei cronice, si observatiile recente care considera
ca infectiile acute respiratorii repetate in copilarie pregatesc pentru virsta adulta terenul aparitiei
bronsitei cronice (D. D. Reid).
Infectiile respiratorii acute. Influenta asupra infectiilor respiratorii acute, incluzind atit
infectiile cailor respiratorii superioare cit si a celor profunde si alveolare, a fost presupusa de la
primele observatii asupra efectelor poluarii aerului asupra sanatatii oamenilor. Inca la sfirsitul
secolului trecut in zona industriala Ruhr s-a semna1at ca frecventa pneumoniei era cu 135% mai
mare decit in zonele neindustrializate.
Shnurer in 1938 a aratat, pe material necroptic, ca pneumonia, bronsita si emfizemul cresc
proportional cu gradul de incarcare a plaminului cu pulberi. Babaiant a gasit in zonele poluate
industrial din Leningrad o incidenta crescuta a pneumopatiilor, indeosebi a celor acute. Logan a
semnalat ca in cursul accidentului de poluare severa de la Londra numarul de decese prin gripa a fost
de 24 fata de 2 in saptamina precedenta, iar prin pneumonie de 168 fata de 45. In schimb Martin si
Bradley in studiul efectelor imediate ale

43
poluarii nu au putut corela mortalitatea si morbiditatea prin pneumonie cu oscilatiile observate in
nivelul de poluare a aerului. Stocks a gasit o corelatie semnificativa intre concentratia fumului din aer
si mortalitatea prin pneumonie iar Gorhman gaseste de asemenea corelatie puternic semnificativa
intre continutul in sulfati a depunerilor din atmosfera si frecventa pneumoniei.

Studiile efectuate de F. Curtis Dohan in Statele Unite ale Americii au scos in evidenta aspecte
noi ale patologiei respiratorii sub influenta poluarii aerului; cercetarile prezinta valoare deosebita prin
faptul ca s-a urmarit morbiditatea in cinci localitati cu niveluri de poluare a aerului diferite si pe
grupe de populatie foarte omogena (respectiv loturile au fost formate din femei de aceeasi profesiune
salariate ale societatilor de radiodifuziune). Dispunind de date de poluare foarte detaliate a cercetat
corelarea acestora cu incidenta anumitor boli pe o perioada de 3 ani folosind ca evidenta primara
certificate de boala cu incapacitate temporara de munca cu o durata mai mare de 7 zile. Nivelul
poluarii aerului, indeosebi cu bioxid de sulf, se coreleaza cu incidenta bolilor respiratorii acute si
cronice, in timp ce bolile altor aparate nu prezinta corelatii semnificative. Deosebit de semnificativa
este inIluenta asupra virozelor respiratorii, care apar mai frecvent si cu durata medie mai mare in
cazul localitatilor cu nivel de poluare crescut. Intimplator in cursul studiului, populatia din localitatile
studiate a fost afectata de valul pandemic cu virus gripal A 2 perioada in care relatia cu poluarea s-a
mentinut. Desigur ca este greu de presupus ca receptivitatea populatiei la virus gripal s-a modificat
sub actiunea poluarii, este probabil ca diferentele observate, dupa cum presupune si autorul, sa
corespunda de fapt existentei unui numar crescut de cazuri cu gravitate mai mare la persoanele
expuse atmosferei poluate, in lucrare urmarindu-se doar cazurile cu durata mai mare de 7 zile. In
orice caz cercetarile mentionate constituie prima observatie epidemiologies care stabileste o relatie
strinsa intre frecventa si gravitatea virozelor respiratorii si nivelul de poluare a aerului. In legatura cu
agravarea virozelor respiratorii sub actiunea produselor de poluare a aerului este de mentionat
observatia facuta de Kehoe si colaboratorii in 1932 privind efectul expunerii profesionale prelungite
la bioxid de sulf in concentratii mult mai ridicate decit cele gasite in atmosfera urbana (6-70 ppm).
Autorii nu gasesc incidenta crescuta a virozelor respiratorii comune la muncitorii expusi dar gasesc
durata medie de imbolnavire mult mai mare, semnalind in felul acesta posibilitatea existentei unui
efect agravant al bioxidului de sulf. Cercetarile lui Curtis Dohan au fost confirmate in parte de Ipsen
si colaboratorii care gasesc de asemenea corelatie intre nivelul de poluare a aerului si patologia
respiratorie acuta (cu durata mai mare de 7 zile) relatie pe care o gasesc inca legata si cu o serie de
conditii meteorologice (scaderi de temperatura, umiditate ere scuta a aerului).

Un alt aspect al efectului posibil al poluarli aerului asupra patologiei umane il reprezinta
influenta asupra patologiei respiratorii infantile. Desi statisticile mondiale indica o scadere accentuata
a mortalitatii prin boli respiratorii incepind cu deceniul al V-lea, morbiditatea respiratorie a copiilor
ridica in present o serie de aspecte epidemiologice particulare cu consecinte importante asupra
capacitatii lor biologice.

44
Bronhopneumopatiile acute ale primei sau celei de a doua copilarii se port datora infectiei cu agentii
microbieni sau virali sau pot sa cunoasca ca element etiopatogenic principal un factor alergic.

Colley arata ca o infectie acuta respiratorie in copilarie se poate rezolva fara modificari restante
respiratorii sau dimpotriva pot rezulta discrete alterari functionale sau morfologice, in functie de
starea organismului si de intensitatea cu care actioneaza factorii de mediu; aceste doua conditii sint
cele care dicteaza existent a si intensitatea alterarii reziduale, alterare respiratorie care se poate
traduce si clinic dar indeosebi determina fara manifestari clinice deosebite o susceptibilitate crescuta
la actiunea factorilor de mediu, care se va manifesta mai ales Ia virsta adulta. Dintre factorii mediului
extern cei mai importanti par a fi reprezentati de poluarea aerului si conditiile sociale.

Relatia cu po1uarea aerului este privita in prezent atit din punct de vedere al influentei pe care
o exercita asupra mortalitatii si morbiditatii prin infectii respiratorii cit si prin repercusiunile pe care
le pot prezenta infectiile respiratorii repetate si prelungite pentru virsta adulta. Douglas si Waller au
intreprins un studiu care a cuprins un numar de 3866 copii nascuti in anul 1946, urmariti pina la
virsta de 15 ani, cu scopul de a stabili masura in care infectiile respiratorii se coreleaza cu rezidenta
indelungata in zone cu nivel ridicat, mediu si slab de poluare a aerului, nivelul poluarii fiind apreciat
pe baza consumului de carbune. Autorii au putut demonstra ea frecventa si gravitatea infectiilor
aparatului respirator se coreleaza in mod semnificativ cu nivelul de poluare a aeru1ui.

Wahdan a supus examinarii clinice si a cercetat functia respiratorie la 11 000 copii de 11 ani
dintr-o zona urbana poluata (Sheffield) si o zona rurala lipsita de po1uare a aeru1ui (Valea
G1amorgan din Walles) si a gasit o corelatie strinsa intre frecventa infectiilor respiratorii din
antecedente si nivelu1 de po1uare a aerului si o diferenta serrinificativa in ceea ce priveste probe1e
functionale respiratorii intre zona urbana si cea rurala.

Poluarea aerului constituie astfel un factor agravant al patologiei infectioase respiratorii la

virsta copilariei care se traduce prin modificarea capacitatii biologice a acestora.

Alte efecte. Exista cercetari care au stabilit o influenta a poluarii iritante a aerului asupra
dezvoltarii fizice si neuropsihice a copiilor, asupra procesului de osificare precum si modificari
hematologice.

1.2.4.1.2. Poluanti asfixianti

Poluantii asfixianti cuprind acele substante a caror efect patogen predominant il reprezinta
hipoxia sau anoxia prin blocarea aportului, transportu1ui sau utilizarii oxigenului in procesele
metabolice, numarul substantelor din acest grup fiind destul de mare (CO, H 2S, acid cianhidric si
cianuri etc.). Dintre acestea cel mai raspindit poluant atmosferic este CO (monoxidul de carbon), in
timp ce hidrogenul sulfurat sau cianurile sint legate de procese industriale, constituind riscuri
importante pentru sanatate numai in

45
conditii accidentale.
Monoxidul de carbon cunoaste ca principala sursa de po1uare a aerului procesele de
combustie incomplete. In cursul arderii, disponibilul prea redus de oxigen face ca transformarea C in
CO2 sa ramina incompleta, rezultind cantitati mari de CO. La temperaturi foarte ridicate se poate
produce si alt fenomen: CO2 disociaza in CO si oxigen atomic; in cazul racirii bruste a gazelor, CO
format nu se mai reoxideaza si se elimina ca atare.

Cea mai mare parte din monoxidul de carbon din atmosfera rezulta din activitatile oamenilor,
principa1ele surse artificiale fiind fumul rezultat din arderea carbunelui, gazele de esapament ale
autovehiculelor, precum si unele produse industriale (industria fierului si otelului, industria
petrochimica, industria hirtiei etc.). Cantitati mici de CO provin din surse naturale, pe primu1 loc
situindu-se oxidarea metanului, format din descompunerea materialului organic, din apa oceanelor si
din descompunerea c1orofilei. Formarea monoxidului de carbon din CO 2 in atmosfera prin actiunea
radiatiilor ultraviolete, desi posibila, este foarte redusa datorita energiilor mari necesare Iotodisocierii
bioxidului de carbon. Stabilitatea in atmosfera a CO este foarte mare, mecanismele naturale de
indepartare fiind putin eficiente.
In zonele dens populate rezulta, din sursele artificiale, foarte mari cantitati de CO, care,
datorita densitatii mici au tendinta de a se ridica spre straturile superioare ale atmosferei. Eliminarea
prin cosuri inalte nu duce decit rareori (in conditii meteorologice nefavorabile) la cresterea
apreciabila a concentratiei la nivelul solului. Riscuri mai mari pentru om rezulta din eliminarea CO
din gazele de esapament ale autovehiculelor sau in cazul poluarii aerului din incaperi (functionarea
defectuoasa a sistemelor de incalzit, utilizarea flacarilor cu ardere deschisa etc.).

Din punct de vedere al expunerii omului la CO trebuie mentionat si fumatul, fumul de tigareta
putind contine pina 1a 4% CO, realizind in aerul din plamini concentratii pina la 400-500 ppm (467-
584 mg/m3 in momentul inhalarii fumului.
Efectele asupra organismului uman sunt determinate in primul rind de capacitatea de a forma
cu hemoglobina (Hb) un complex (carbo xihemoglobina - COHb), prin deplasarea O 2 fix at pe
hemoglobina, realizind o blocare a capacitatii de fixare a oxigenului de catre singe.
Cum constanta de echilibru a reactiei dintre HbO 2 si CO este de aproximativ 240, rezulta ca
mici cantitati de monoxid de carbon pot intra in competitie cu concentratiile obisnuite de oxigen din
aer. Cantitatea de COHb formata depinde de concentratia monoxidului de carbon din aer. In raport cu
concentratiile de CO si O2 din aer se realizeaza o concentratie de COHb de echilibru in singe,
valoarea acestuia fiind estimata dupa formula:

% COHb = 0,16 X ppm CO + 0,5

in care:
% COHb - procentul de COHb din singele circudant
ppm CO = concentratia de CO in aer, exprimata in ppm.

46
 Carboxihemoglobina este un produs reversibil, scaderea concentratiei de CO din aer avind
drept urmare transform area acestuia din nou in oxihemoglobina.
Fenomenul se produce cind concentratia COHb este superioara valorii de echilibru pe care ar
determina-o concentratia de CO din aer la un moment dat.
Timpul in care se realizeaza concentratia de echilibru a COHb din singe depinde atit de
concentratia CO din aer, cit si de volumul ventilatiei pulmonare, 1a rindul lui provocat in primul rind
de activitatea fizica depusa. De asemenea depinde de valoarea initiala a COHb din singe.

In medie, la o persoana in repaus sint necesare 3 ore pentru a atinge 50% din valoarea de
echilibru a COHb din singe cu conditia de a avea valori minime (sub 0,5%) de COHb in singe inainte
de expunere.
Efectul asfixiant al CO este determinat de formele de hipoxie produse de reducerea cantitatii
de oxihemoglobina circulanta, determinind efecte imediate (acute) si efecte de lunga durata (cronice).

Efectele imediate (acute) sint legate de tulburari produse de hipoxie sau anoxie si depind de
procentul de COHb format.
In mod normal exista o proportie de COHb in singe ca rezultat al expunerii 1a concentratii
mid de CO din aer si mai ales de formarea CO endogen rezultat din metabolismul hemoglobinei.
Concentratii de 0,5% - 0,8% COHb in singe reprezinta conditia norrnala pentru persoane fara
expunere la CO exogen.
Pana la 2% COHb in singe nu s-au semnalat modificari fiziologice sau patologice. Intre 2-
10% COHb in singe pot aparea prime le semne legate de hipoxie, tolerate fara
manifestari subiective de majoritatea persoanelor. S-au descris la unele persoane modificari senzor
iale si psihomotorii (acuitate vizuala, sensibilitate cromatica, dexteritate manuala, scaderea
performantelor intelectua1e). Chiar daca 1a majoritatea lor nu apar alterari functionale decelabile,
aceste niveluri de concentratii ale COHb s-au dovedit a provoca efecte evidente la persoane care
prezinta tulburari de circulatie cerebrala, au consumat alcool, au luat sedative, antihistaminice de
sinteza sau substante hipotensoare.
La niveluri joase de carboxihemoglobina din singe (4-6%) s-au descris modificari ale
saturatiei in oxigen la nivelul miocardului care - 1a persoane cu functie miocardica alterata - pot
determina manifestari patologice evidente.
Intre 10-20% pe linga fenomenele descrise anterior se adauga cefalee, scaderea evidenta a
performantelor fizice si intelectuale, dispnee discreta.
Intre 20-40% apar fenomenele de intoxicatie acuta cu cefa1ee intensa, ameteli, greturi,
adinamie, tulburari senzoriale, 1a peste 40% se instaleaza pierderea de cunostinta iar 1a 60% COHb
in singe moartea survine in scurt timp.
Efectele cronice (de lunga durata). Se descrie o intoxicatie cronica 1a persoane expuse timp
indelungat 1a concentratii relativ ridicate de monoxid de carbon caracterizata in primul rind printr-un
sindrom astenic.
In concentratii relativ mai reduse, dar repetate, monoxidul de carbon poate avea o serie de
efecte secundare.

47
 Cele mai importante efecte asupra aparatu1ui cardiovascular le are monoxidul de carbon.
Expunerile de lunga durata la concentratii mai ridicate cu valori de COHb peste 15% pot provoca
alterari miocardice grave (sindromul Shinsu). Scaderea semnificativa a saturatiei in oxigen 1a nivelul
miocardului observata de la niveluri de COHb de 4% poate provoca decompensari ale unei
cardiopatii sau poate constitui factor declansator al unui accident acut in cursul cardiopatiei
ischemice.
Valori ale COHb de 5-10% existente timp indelungat in singe, prin modificarile de
permeabilitate vasculara, alterari din vasa vasorum si modificari enzimatice, favorizeaza depunerea
de aterom in peretele vascular. Astfel se explica partial frecventa mai mare a aterosclerozei la
fumatori sau persoane expuse la concentratii relativ ridicate de CO. Astrup si colab. (1967) au
reprodus experimental fenomenul depunerilor de aterom in peretele vascular al iepurilor hraniti cu
colestero1, realizindu-se o incidenta mai mare in cazul expunerii concomitente la CO.

In sfirsit, printre efectele secundare este de mentionat si efectul asupra embrionului si fatului,
COHb strabatind bariera fetoplacentara. Expunerea femeilor insarcinate la concentratii ridicate de
CO (inclusiv fumatul) creste frecventa malformatiilor congenitale si - indeosebi - produce hipotrofia
fatului la nastere.

1.2.4.1.3. Poluanlii sistemici

Poluantii sistemici reprezinta agentii poluanti a caror actiune se exercita asupra diferitelor
organe si sisteme ale organismului uman, efectul fiind specific substantei in cauza. Poluantii
sistemici sint foarte numerosi provenind in special din procese industriale si de 1a mijloacele de
transport. Dintre acestia o atentie speciala este acordata in prezent plumbului, fluorului, mercurului si
cadmiului, datorita raspindirii lor tot mai mari in mediu pre cum si faptului ca se cumuleaza atit in
mediu, cit si in organismul uman cu posibilitatea de a produce in mod insidios alterari patologice
grave.
Plumbul este un poluant ubicuitar provenind, in aer, din industria de extragere si prelucrare a
plumbului si a compusilor de plumb precum si din gazele de esapament ale autovehiculelor care
folosesc benzina cu adaos de tetraetil sau tetrametil de plumb ca antidetonant. In atmosfera se gaseste
sub forma de vapori si in special de suspensii.
Daca poluarile industriale afecteaza teritorii relativ limitate, cresterea circulatiei
autovehiculelor a adus dupa sine si o crestere a nivelului de poluare a aerului in toate localitatile.

Plumbul este un poluant al mediului, putind ajunge in organismul uman odata cu alimentele
(cu continut natural de Pb sau continut crescut, datorita cuitivarii in zone poluate sau datorita
contaminarii in timpul prepararii sau conservarii lor) sau apa (prin poluari industriale a surselor de
apa sau a eliberarii plumbului din conducte de plumb sau material plastic).

Expunerea populatiei la plumb poate fi profesionala sau neprofesionala, expunerea

profesionala constituind obiect de studiu al medicinii muncii. In expunerea neprofesionala

48
aportul de plumb este inevitabil, cea mai mare parte din plumbul patruns in organism fiind ingerat
odata cu alimentele si in cantitate mai mica pe cale hidrica sau prin inhalare (dupa datele lui Keboe -
considerate in prezent de majoritatea specialistilor ca fiind prea joase - dintr-un total de 0,35 mg de
plumb patrunse in mod obisnuit zilnic in organism, 0,31 mg provin din alimente si cite 0,02 mg din
apa si aer). Odata patruns in organism, plumbul ingerat se absoarbe doar in proportie de 5-10%, in
timp ce plumbul inhalat se absoarbe in proportie de 30-50%. Se observa deci ca cele mai mici
cresteri ale nivelului de poluare a aerului cu plumb, reprezinta riscuri insemnate privind absorbtia de
plumb. Astfel la un continut al aerului de 1µg/Pb/m3 absorbtia de plumb ar fi de 6-10 µg.

Patruns in circulatie, plumbul se gaseste in cantitati mici in plasma, cea mai mare parte fiind
fixata in hematii. Plumbul se depoziteaza in cea mai mare parte in oase - indeosebi in oasele lungi. In
sistemul osos se gaseste cca. 50% din plumbul existent in corpul uman si cca. 90% din cel depozitat.
De asemenea se depoziteaza si in fanere. Odata cu virsta, o parte din plumbul metabolizat tinde sa
acumuleze si in tesuturile moi.
Eliminarea se face predominant prin fecale si urina, in proportii mai mici prin secretie
sudorala, saliva si lapte.
Expunerea neprofesionala la plumb duce doar in situatii exceptionale la intoxicatie saturnina,
cel mai frecvent, intoxicatiile grave fiind datorite contaminarii alimentelor sau bauturilor acide cu
plumb. De asemenea s-au semnalat intoxicatii si la copii - in special in S.U.A. datorate fenomenului
pica (in special ingerare de tencuieli colorate cu vopsele continind plumb).

Fenomenul cel mai important insa il reprezinta riscul de absorbtie crescuta la plumb. Cum s-a
aratat anterior, plumbul este un poluant ubicuitar si - desi nu este un bioelement - absorbtia de plumb
este inevitabila. Pina la anumite niveluri de incarcare, plumbul este perfect tolerat de organismul
uman. Depasite aceste niveluri de incarcare, fara a provoca semne de intoxicatie, pot determina -
indeosebi la populatii eu sensibilitate mai mare (copiii fiind cei mai sensibili) - modifiearl
fiziopatologice cu repercusiuni in stare a de sanatate, caracterizate prin tulburari nespecifice.
Pragurile de incarcare cu plumb care sa defineasca absorbtia crescuta sint mai greu de stabilit;
fenomenele subiective fiind lipsite de specificitate si inconstante, criteriile cele mai bune sint
reprezentate de testele biochimice, care sint de doua categorii: teste de incarcare propriu-zisa si teste
legate de alterarea sintezei hemoglobinei.

In ceea ce priveste testele de incarcare, mai utilizate sint plumbemia (25-30 µg/100 cm 3 singe
total) si plumburia (30-40 µg/l), continutul plumbului din par si din dinti.
Testele legate de actiunea plumbului asupra sintezei hemoglobinei cuprind indeosebi
determinarea acidului deltaaminolevulinic (ALA) urinar (2,5-5 mg/l urina), ALA dehidraza (20-25
u/l eritrocite - valorile fiind cu atit mai mici, cu cit incarcarea este mai mare), coproporfirinele urinare
si protoporfirinele libere eritrocitare. Aceste teste traduc impactul plumbului asupra enzimelor
antrenate in sinteza hemoglobinei, care se realizeaza in mod cert asupra a cel putin 2 enzime (ALA
dehidraza si ferochelataza) si - posibil - si pe alte enzime. Scaderea activitatii ALA dehidrazei duce la
cresterea eliminarilor de ALA

49
urinar, iar inhibarea ferochelatazei la cresterea protoporfirinelor libere eritrocitare si ulterior a
coproporfirinelor urinare. Modificarea acestor parametri biochimici dincolo de valorile
"normale" traduce absorbtia crescuta de
plumb care se poate manifesta prin tulburari nervoase (iritabilitate, insomnie, cefalee), digestive
(inapetenta, greturi, tulburari de tranzit intestinal, dureri abdominale), articulare, cardiovasculare.
Este de mentionat ca absorbtia crescuta de plumb poate afecta si fatul, avorturile spontane si nasterile
premature aparand cu frecventa mai mare.
Copiii reprezinta o grupa cu risc maxim, in cazul absorbtiei crescute dominind semnele
nervoase traduse prin iritabilitate, adaptare scolara dificila, tulburari de somn. S-a mentionat de
asemenea si posibilitatea unei dezvoltari neuropsihice deficitare a copiilor.
Fluorul reprezinta de asemenea un poluant cu mare stabilitate in mediu si capacitate de
cumulare in organismul uman. In poluarea aerului originea este predominant industriala, principalele
surse fiind fabricile de aluminiu si cele de ingrasaminte fosfatice; fluorul rezulta de asemenea in
cantitati mici si din industria siderurgica si cea a materialelor de constructii. In aer se gaseste atit sub
forma gazoasa, cit mai ales sub forma de suspensii. Agresivitatea este dependenta de gradul de
solubilitate a vaporilor de acid fluorhidric si a fluorurilor, in functie de care se realizeaza procentul
patruns in circulatie dupa inhalare.
Efectul este pe de o parte iritant prin vaporii sau particulele inhalate si sistemic prin natura
toxica a fluorului. Cum fluoroza produsa pe eale hidrica este mai frecventa (hidrofluoroza) efectul
patogen sistemic este descris la capitolul de igiena apei.
Este de mentionat numai ca riscurile de fluoroza grava - inclusiv de fluoroza a tesuturilor moi
- sint mai mari in zonele poluate industrial cu fluor, poluarile de lunga durata ducind in aceste zone la
incarcarea mediului si cresterea concentratiei acestui element atit in apa, cit si in organismele
vegetale sau animale. Mercurul si cadmiul sint de asemenea poluanti atmosferici de origine in special
industriala. Intoxicatiile aparute fiind predominant de origine hidrica, vor fi de asemenea tratate la
capitolul de igiena apei.

1.2.4.1.4. Poluantii fibrozanti

Poluantii fibrozanti cuprind un grup de substante care patrunse in plamin determina reactie
fibroasa prin mecanisme complexe, specifice fiecarei substante.
Poluantii fibrozanti sint forrnati in general din suspensii care se depoziteaza in plamin
declansind reactiile fibroase caracteristice. In patologia profesionala deterrnina pneumoconiozele,
dintre care cea mai grava si cea mai frecventa este silicoza, produsa de bioxidul de siliciu cristalizat.
Tot pneumoconioze sint si sideroza produsa de oxizii de fier, azbestoza produsa de pulberea de
azbest, pneumoconioza minerilor din minele de carbune etc.

In ce masura exista reactii de tipul fibrozei pulmonare la populatia expusa la atmosfera

poluata a constituit multa vreme obiect de disputa. In afara unor modificari discrete observate
incidental in zone de desert cu praf cu continut ridicat de SiO 2, reactiile fibroase pulmonare nu au fost
acceptate a exista ca urmare a actiunii pulberilor din aer.

50
 Primele observatii au fost fa cute in perioada 1952-1956 de prof. N. Gh. Lupu si dr. Velican
care - in zone cu poluare industrial intensa cu pulberi - au descris la copii discrete modificari
radiologice pulmonare, aspect al plaminului denumit de autori "plamin imbatranit". Modificarile
morfologice prod use le -au incadrat in sindromul pneumoconiozelor neprofesionale. Contestata
multa vreme, in prezent actiunea fibrezanta a suspensiilor poluante este acceptata fiind folosita si
denumirea de "actiune pe populatie a pulberilor pneumoconiogene" (Selikeff).

Cele mai frecvente modificari fibroase s-au observat in zone in care suspensiile poluante au
un continut ridicat de SiO2 sau oxizi de fier; multe din aceste constatari s-au facut pe copiii din aceste
zone.

1.2.4.1.5. Poluantii cancerigeni

Numarul substantelor chimice cu efect cancerigen cert sau potential este in permanenta
crestere, un numar important din aceste substante putind fi gasite si in rindul poluantilor atmosferici.
Mecanismul de actiune insuficient descifrat, pre cum si faptul ca pentru multe substante
cancerigenitatea este demonstrata numai pe animale fac sa nu existe suficiente elemente de
certitudine in judecarea riscului real pentru populatie.
Dintre cancerigenii gasiti ca poluanti atmosferici unii sint in prezent mai bine cunoscuti,
putind face parte atit din grupul cancerigenilor organici, cit si a celor anorganici.
Printre cancerigenii organici pe primul loc se gasesc hidrocarburile policiclice aromatice,
indeosebi 3-4 benzpirenul, considerat a contribui la aparitia cancerului pulmonar. Influenta poluarii
aerului asupra dezvoltarii cancerului bronhopulmonar a fost luata in considerare pornind de la faptul
ca aceasta boala marcheaza o crestere importanta in ultimul secol, crestere care s-a accentuat mult in
ultimii 25 de ani, continuind a fi evidenta si in prezent. Este de mentionat si faptul ca cresterea se
face pe seama epiteliomului bronsic si nu a adenocarcinornului. Epoca de crestere a incidentei
cancerului coincide cu procesul de industrializare si urbanizare caracteristic tarilor dezvoltate. Un al
doilea aspect este legat de faptul ca exista o deosebire intre incidenta bolii in mediul urban si in
mediul rural. In sfirsit, factorul decisiv l-a reprezentat faptul ca in atmosfera urbana s-a pus in
evidenta prezenta hidrocarburilor policiclice cancerigene, indeosebi 3-4 benzpirenul. Existents
acestui factor a fost considerata ca suficient pentru a permite ipoteza unei corelatii posibile intre
cancerul pulmonar si poluare. Cum 3-4 benzpirenul rezulta din arderea carbunelui sau a produsilor
petrolieri, acesta este prezent in zonele poluate atit de industrii, cit si de incalzitul locuintelor sau
circulatia autovehiculelor. Corelatia insa s-a facut cu mare dificultate, daca se ia in considerare si
faptul ca fumatul de tigarete este astazi recunoscut a fi factorul cancerigen principal la care este supus
epiteliul bronsic, pe linga dificultatile identificarii unui agent etiologic intr-o boala cu etiologie putin
cunoscuta si oricum complexa. Nici Sabad nu a putut stabili corelatii foarte strinse intre poluare si
incidenta bolii, desi in conditii de mediu urban si indeosebi mediu urban poluat, boala apare mai
frecvent. In prezent datele existente arata ca, desi nu se poate nega efectul posibil al

51
poluarii aerului, acesta apare ca neglijabil in raport cu fumatul de tigarete. Doll (1972), studiind
incidenta cancerului in lume, observind incidentele mari pe care le prezinta cancerul pulmonar in
zonele industrializate si urbanizate ale lumii, isi pune din nou intrebarea daca - pe linga factorii
cunoscuti ca fumatul - nu intervine si poluarea aerului ca un element de baza, chiar daca date le
existente in prezent sint neconcludente.
In prezent datele experimentale incep a elucida efectul cancerigen al hidrocarburilor
policiclice aromatice, prin caile diferite de metabolizare - existind posibilitatea aparitiei metabolitilor
cu efect cancerigen puternic.
Printre cancerigenii organici mai mentionam aminele aromatice, indeosebi β-naftilamina,
responsabila de aparitia cancerului vezical, produsii fiind eliminati in special de industria de coloranti
de anilina.
Un cancerigen organic este si clorura de vinil care poate produce - dupa un numar mare de ani
de la expunere - angiosarcom hepatic. Observata in special la muncitorii din fabricile de policlorura
de vinil, exista si riscul imbolnavirilor neprofesionale in cazul utilizarii substantei ca atare (a fost
utilizata in unele tari si ca agent propulsor in spray-uri - in special cele care contineau fixativ pentru
par - in prezent interzis).
De asemenea, efect cancerigen - cel putin pe animale - s-a constatat a avea si insecticidele
organo-clorurate. Intre cancerigeni anorganici mentionam As, Cr, Be, Se, Co - substante provenite in
special din poluari industriale.
Un aspect particular il prezinta efectul cancerigen al azbestului. Expunerea la azbest poate
provoca - pe linga pneumoconioza caracteristica - si aparitia de placi pleurale si peritoneale care
degenereaza aparind o forma caracteristica de cancer a seroaselor - mezoteliomul

pleural sau peritoneal pre cum si cancer bronhopulmonar.

Boala se instaleaza la multi ani de la expunere - depasind de muIte ori 15 ani, observata
indeosebi ca boala profesionala. In prezent exista date care atesta prezenta cu frecventa ridicata a
corpilor azbestozici (formatiuni morfologice caracteristice prezentei azbestului in plamin) la persoane
fara expunere profesionala. Frecventa este mai mare in tarile cu economie dezvoltata. Existenta
aecstor corpi azbestozici atesta cel putin expunerea populatiei la acest poluant si faptul ca apare ca un
agent raspindit in mediu, cu provenienta in special de la exploatarile de azbest, industria de prelucrare
a acestuia, industria de azbociment, fabricile de frine pentru autovehicule. Utilizarea azbestului in
constructii si circulatia autovehiculelor (la frinare se elibereaza mici cantitati de azbest) confirm a
raspindirea in mediul urban a acestui poluant. Cele doua elemente - marea raspindire si prezenta
corpilor azbestozici in plaminul persoanelor neexpuse profesional - subliniaza riscul cancerigen legat
de poluarea aerului cu azbest.

1.2.4.1.6. Poluantii alergizanti

Poluantii alergizanti sint responsabili de cresterea frecventei bolilor alergice, si in mod

deosebit a alergenilor respiratori. Principalii factori alergizanti din atmosfera sint reprezentati

52
de produsi naturali ca polenul, fungii sau produsi volatili rezultati din anumite vegetale. Desi acestia
se gasesc pe primul loc in producerea alergiilor respiratorii, nu pot fi considerati propriu-zis poluanti.

De asemenea praful de casa - cu continut ridicat organic provenit din rufarii, covoare, mobila,
cadavre de insecte (in special mici acarieni etc.) - constituie de asemenea alergeni frecvent
responsabili de boli alergice.
Produsii alergizanti (alergeni completi sau haptene) organici si anorganici pot proveni si din
poluari industriale - in special din industria chimica. Cea mai grava "epidemie" de astm bronsic a fost
cea descrisa la New Orleans - unde alergenii au fost produsii de ardere proveniti de la halele de
depunere a reziduurilor industriale din apropierea orasului, provocind 100 cazuri in 1958 ai 500
cazuri in 1962.
Relatia intre astmul bronsic si poluantii iritanti nu poate fi - in lumina cunostintelor actuale -
considerata ca fiind rezultatul constituirii acestor poluanti ca alergeni.

1.2.4.2. ACTIUNEA INDIRECTA A AERULUI POLUANT ASUPRA SANATATII

Produsii de poluare din atmosfera pot provoca modificari ale mediului care sa se rasfranga
asupra sanatatii si a conditiilor generale de viata ale populatiei. Dintre acestea mentionam actiunea
asupra microclimatului, a radiatiilor solare, a faunei si florei, a conditiilor de viata si a conditiilor
economice.
Actiunea asupra microclimatului. Microclimatul dintr-un oras poluat poate fi modificat de
impuritatile din atmosfera. In primul rind particulele din aer si unele substante higroscopice (SO 3)
faciliteaza condensarea vaporilor de apa ducind la cresterea frecventei zilelor de ceata, Radiatiile
solare sint retinute de impuritatile din aer, cele calorice, care influenteaza microclimatul orasenesc,
putind ajunge si ele in cantitate mai redusa la nivelul solului. In cazul unor eliminari masive de fum,
pulberi si gaze, radiatiile calorice solare pot fi impiedicate in asa masura incit incalzirea solului sa se
faca insuficient si sa se creeze conditii favorabile formarii inversiunii termice (in special cind exista
si ceata).
Actiunea asupra radiatiior luminoase. Retinerea radiatiilor luminoase sol are de dare
impuritati in special de aerosoli, scade apreciabil luminozitatea. La aceasta scadere contribuie si
frecventa mai mare a cetei din orase impurificate. Aceasta reducere a luminozitatii se cifreaza in jur
de 10-30%. Dupa datele publicate de serviciul de sanatate publica din S.U.A. (U.S. Public Health
Service), in orase foarte poluate aceasta reducere poate atinge proportia de 50%, media fiind intre 15-
20%.
Actiunea asupra radiatiilor ultraviolete. Radiatiile ultraviolete solare sint si mal sensibile,
fiind retinute de poluantii din aer in proportie mai mare decit cele luminoase si calorice. In schimb
anumiti poluanti ca oxizii de azot, fluorul etc., ajunsi la mari altitudini, pot modifica concentratia de
ozon din ionosfera, crescind permeabilitatea atmosferei pentru radiatiile ultraviolete, indeosebi
pentru cele cu lungime de unda mica. In zonele poluate se creeaza conditii de carenta in radiatii
ultraviolete cu toate consecintele ei biologice.
Actiunea asupra plantelor. Vegetatia este foarte sensibila la actiunea gazelor toxice si

53
a pulberilor, sensibilitatea fiind in functie de specie. Astfel, coniferele sau pomii fructiferi sint foarte
sensibili, mai rezistenti fiind spre exemplu stejarul sau salcimul. In jurul unor surse puternice de
poluare, pe distante care merg de la sute de metri pina la 10-25 km vegetatia poate fi distrusa
aducindu-se astfel pagube economice importante.
Actiunea asupra animalelor. Actiunea aerului poluat se exercita si asupra animalelor. In cazul
accidentelor cu intoxicatii acute citate anterior a murit si un numar insemnat de animale domestice. In
jurul fabricilor de aluminiu sau superfosfat, care elimina cantitati mari de fluor, s-a observat fluoroza
vitelor. Animalele, in acest caz au facut boala atit din cauza inhalarii fluorului, cit mai ales prin
consumarea furajelor poluate. Foarte sensibile la aerul poluat sint albinele, care mor in scurt timp de
la expunere. Aprecieri asupra influentei pe care o exercita poluarea atmosferei asupra animalelor
permit de asemenea sa tragem concluzii privind efectele posibile asupra omului.

Unele animale sensibile, in special albinele, pot constitui indicatori utili asupra gradului de
poluare a aerului in jurul unei surse, cum si asupra intinderii teritoriului supus impurificarii.

Actiunea asupra conditiilor de viata. Pulberile, fumul si gazele, in cantitate foarte mare,
afecteaza conditiile de viata ale oamenilor din teritoriul poluat prin disconfortul pe care-l creeaza,
mirosuri neplacute, provoaca murdarirea locuintei, a mobilei si a obiectelor din casa. De asemenea,
ingreuiaza aerisirea locuintei, populatia evitind deschiderea prelungita a geamurilor. SO 2, SO3, HCI,
oxizii de azot etc., pot provoca coroziunea materialelor de constructii si a metalelor. Compusii cu
fluor pateaza geamurile de sticla. Substantele oxidante sau acide degradeaza obiectele din cauciuc sau
metal. Funinginea adera de suprafetele pe care se depune.

Din poluarea aerului rezulta si o suma de pierderi economice. Lasind la o parte pierderile pe
care le reprezinta insisi produsii eliminati, se mentioneaza ca pagube importante pentru populatie si
ingruierea transporturillor datorata scaderii vizibilitatii, cresterea costului iluminatului artificial,
reparatia frecventa a constructiilor, distrugerea plantelor si animalelor, pericolul de degradare a unor
opere de arta etc.

1.2.5. PREVENIREA SI COMBATEREA POLUARII AERULUI

Masurile de prevenire si combatere a poluarii aerului constituie o necesitate sociala de mare

importanta in epoca actuala. Distingem masuri legislative, masuri medicale si masuri tehnice si
administrative.
Cadrul legislativ de baza la noi in tara este asigurat de Legea nr. 9/1973 privind protectia
mediului inconjurator, care contine o serie de prevederi in domeniul protectiei aerului, cu obligatii
care revin ministerelor, organelor locale ale puterii de stat, organizatiilor obstesti si cetatenilor.
Ministerul Sanatatii urmareste prin reteaua sanitara influenta poluarii aerului asupra sanatatii,
propune norme privind calitatea aerului, controleaza respectarea acestora si asigura prevenirea
imbolnavirilor la populatia expusa la un risc crescut. Legea nr. 3/1978 privind asigurarea sanatatii
populatiei cuprinde de asemenea sarcinile si obligatiile

54
retelei sanitare in acest domeniu.

1.2.5.1. MASURI MEDICALE

Masurile medicale au la baza stabilirea criteriilor privind calitatea aerului si elaborarea

normelor de calitate. In stabilirea criteriilor se pleaca de la conceptia ca prezenta in atmosfera a unor
substante straine este inevitabila, cunoasterea cit mai exacta a pragurilor de nocivitate reprezeritind
obiectivul principal si in functie de acesta stabilirea normelor sanitare. Din punct de vedere al
pragurilor se descrie pragul efectului nul, pragul de incomodare (disconfort, rnodificari ale mediului),
pragul de toxicitate sau nocivitate (modificari fiziopatologice) si pragul de urgenta (cresterea
mortalitatii si/sau morbiditatii). Revenind la definitia poluarii, criteriile de calitate a aerului urmaresc
evitarea poluarii, deci limitarea concentratiilor din atmosfera sub pragul la care produc alterarea
sanatatii (imediata, de lunga durata, tardiva), genereaza disconfort sau altereaza mediul.

Normele sanitare, denumite si concentratii maxime admisibile, reprezinta concentratiile la

care substantele patrunse in atmosfera respecta - in lumina cunostintelor actuale - acest criteriu de
baza.
Stabilirea acestor concentratii reprezinta o munca de cercetare deosebit de grea si cere
folosirea celor mai exacte metode.
In ceea ce priveste modul de exprimare a acestor concentratii maxims admise, in mod
obisnuit se face in mg/m3 de aer in zona de respiratie a omului.
Poluantii din atmosfera sufera periodic variatii foarte mari, in functie de toti factorii care ii
influenteaza, cantitatea de poluanti din aer caracterizindu-se printr-o mare instabilitate. Din acest
motiv normele maxime admise se pot exprima prin mai multe valori: concentratiile medii anuale,
lunare, zilnice, care reprezinta valoarea integrata a concentratiilor de poluanti pe perioada respectiva
si concentratiile maxime momentane sau de scurta durata, care caracterizeaza valorile maxime
realizate pe o perioada scurta de timp intr-un anumit loc (1 min., 5 min., 30 min., 1 ora etc.). La noi
in tara se utilizeaza concentratiile de 24 ore si de 30 min.

Concentratiile integrate pe perioade mai lungi de timp, permit estimarea efectelor cronice si
tardive, concentratiile zilnice atit cronice, cit si imediate, iar cele de scurta durata a efectelor
imediate.
Pentru pulberi, in afara exprimarii in concentratii (mg/m3), exista si norme stabilite pe baza
unor indici relativi, cum ar fi cantitatea de pulberi depusa pe unitate de suprafata in unitate de timp
(folosind metoda sedimentarii). De obicei se exprima in g/m 2/24 ore, g/m2/1una sau t/km2/an. Si acest
indice poate da o orientare in aprecierea gradului de poluare a aerului.

Un aspect particular il reprezinta efectul concomitent al mai multor poluanti care au actiune
sinergica.
Sinergismul poate fi de potentare (efectul produs este mai mare decit simpla insumare de
efecte) sau de insumare. Pentru efectul de potentare dispunem in prezent de foarte putine

55
cunostinte. In stabilirea CMA pentru gaze iritante si suspensii (in special pentru SO 2 si funingine) s-a
tinut cont de efectul de potentare a acestor poluanti.
Pentru efectul de insumare se utilizeaza un sistem de calcul dupa formula:

in care:
C1, C2, C3 ...C1 = concentratiile gasite in atmosfera N1,
N2, N3 …N I = CMA pentru poluantii respectivi.

De asemenea, pe langa CMA, utilizarea unor concentratii de avertizare, respectiv alarma -

practicate in unele tari industrializate - concentratii care atrag atentia - in conditii de poluari excesive
- asupra unor riscuri imediate grave, este utila, indicind luarea unor masuri de urgenta (incetarea
activitatii mdustriale, oprirea circulatiei autovehiculelor etc.).
Masurile medicale cuprind cunoasterea exacta a impactului cu sanatatea a poluarii aerului -
prin studii epidemiologice, precum si realizarea ocrotirii sanatatii in mod diferentiat a populatiei
expuse la un risc crescut.

1.2.5.2. MASURI TEHNICE SI ADMINISTRATIVE

Avind drept criteriu de calitate a aerului, CMA a substantelor poluante din atmosfera
localitatilor, masurile de profilaxie urmaresc reducerea cantitatii de poluanti eliminate de diferite
surse pina la nivelul CMA precum si crearea unor conditii care sa impiedice acumularea produsilor
de poluare in interiorul orasului. In acest scop masurile privesc atit sursele de poluare, cit si teritoriul
expus.
Masuri privind sursele de poluare. In ceea ce priveste incalzitul locuintelor, masurile de
profilaxie a poluarii aerului sint relativ dificile. Masuri eficace sint folosirea unui combustibil
corespunzator si in special procesul de ardere sa fie cit mai complet. De asemenea este foarte igienic
incalzitul central pe cartier, care inlocuieste multitudinea de surse de poluare printr-una singura, sursa
la care pot fi luate cu mai multa usurinta masuri corespunzatoare de protectie sanitara a aerului.

In orase, transporturile feroviare, maritime si indeosebi auto pot contribui in oarecare masura
la poluarea aerului. Pentru a reduce nocivitatea acestor surse se cere ca garile, depourile de
locomotive sau porturile sa fie amplasate corect in orase, la distanta suficienta de cartierul de locuit.
Pentru transporturile auto este necesar sa se toloseasca un combustibil corespunzator, iar conceperea,
intretinerea si folosirea acestor motoare sa fie cit mai bune, in asa fel inoit sa se reduci la maximum
cantitatea de gaze de esapament eliminate. Se preconizeaza si reducerea continutului de tetraetil de
plumb din benzina in vederea reducerii poluarii mediului cu plumb.

In cazul poluarii intinse in anumite zone din localitate, datorita circulatiei

56
autovehiculelor, se vor lua masuri de restringere a circulatiei, temporare sau definitive. In ceea ce
priveste sursele industriale de poluare masurile prevad reducerea eliminarilor si amplasarea lor
corecta.
Exista in present o suma de procedee care fara a putea impiedica cu totul eliminarea de
produsi de poluare in atmosfera, contribuie foarte mult la reducerea lor.
Astfel, elemente1e in suspensie (pulberi, cenuse, funingine) pot fi captate in proportie mare
prin diferite mijloace de retinere a lor inainte de eliminarea pe cos Eficienta cea mai mare o au filtrele
electrostatice. Produsii, inainte de eliminare, sint trecuti printr-un dispozitiv in care se realizeaza un
cimp electrostatic la tensiuni foarte mari, in care particulele in suspensie se conglomereaza si se
depun.
Folosirea acestor procedee face ca in eliminarile industriale concentratia aerosolilor sa fie
mult mai mica.
Pentru gaze si vaporii toxici exista o suma de procedee care au drept scop captarea,
neutralizarea, reducerea concentratiei sau chiar recuperarea unor produsi cu valoare economica.
Astfel, gazele de furnal captate pot fi folosite drept combustibil. Pentru reducerea concentratiei de
oxizi de sulf (802, 803) se folosesc diferite tehnologii, cu eficacitate relativ redusa.

Este recomandabil de asemenea sa se reduca cit mai mult posibil pierderile neorganizate;
majoritatea produsilor de poluare sa se elimine prin dispozitive controlate (cosuri), masurile de
reducere a impurificarii fiind in acest mod mult mai usor de luat. Este de dorit ca eliminarile sa se
faca in asa fel incit sa usureze procesele naturale de autopurificare a aerului. O masura foarte simpla
este cresterea inaltimii cosurilor, inaltimea mai mare facilitind dispersia si diluarea rapida a
produsilor eliminati. De asemenea, cu cit temperatura produsilor eliminati pe cos va fi mai mare, cu
atit acestia se vor ridica mai repede in straturile superioare ale atmosferei, iar diluarea lor se va
realiza in conditii mai bune.

Masuri privind teritoriul unde sint amplasate industriile. In primul rind trebuie evitata
amplasarea industriilor in vai sau depresiuni adinci, autopurificarea, in aceste conditii, facindu-se
defectuos si putindu-se realiza o acumulare a produsilor nocivi.
In raport cu localitatea, industriile trebuie asezate astfel incit vinturile dominante sa nu aduca
produsii de poluare deasupra localitatii, industriilor li se rezerva o anumita zona din oras (zona
industriala) amplasata la distanta suficient de mare de cartierele de locuit si in mod corespunzator in
raport cu vinturile dominante.
Intre intreprinderile industriale si zonele locuite ale orasului trebuie sa existe o distanta
suficient de mare pentru a evita influenta nociva asupra populatiei. Acest teritoriu, variabil ca
intindere dupa potentialul de poluare a fiecarui tip de industrie, poarta numele de zona de protectie
sanitara. Dimensiunea acestor zone depinde de cantitatea de produsi de poluare eliminati de industria
respectiva, dincolo de limitele acestei zone, CMA neputind fi depasite.

Pe teritoriul zonelor de protectie sanitara nu se admite constructia de locuinte, scoli, institutii

pentru copii sau institutii curativo-profilactice. Se admite doar construirea unor

57
cladiri anexe ale intreprinderii. Pentru a creste puterea de autopurificare a aerului, zona de protectie
sanitara trebuie amenajata corespunzator si anume trebuie plantata cu pomi si arbusti rezistenti la
actiunea agentilor poluanti pentru a realiza o perdea de plantatii intre industrie si cartierele locuite.
De asemenea este utila amenajarea de oglinzi de apa.
La reducerea concentratiei de produsi de impurificare contribuie si sistematizarea corecta a
centrului populat in special prin realizarea distantei corespunzatoare iritre cladiri, latimea si
orientarea corecta a strazilor (creind astfel conditii bune de ventilare) si amenajarea unor suprafete
suficient de mari de spatii verzi si oglinzi de apa (riuri, lacuri).

1.3. CONTAMINAREA AERULUI SI ACTIUNEA ASUPRA SANATATII

1.3.1. MICROFLORA AERULUI

Atmosfera - desi nu dispune de o microflora proprie, care sa creasca si sa se dezvolte in aer -

contine permanent microorganisme. Din punctul de vedere al naturii lor, sint virusuri, bacterii si
ciuperci microseopice (fungi). Marea majoritate a acestor microorganisme provin de pe sol, suprafete
de apa si vegetatie.
Structura si densitatea florei microbiene din aer se schimba in zonele in care exista
colectivitati omenesti organizate. Pe langa germenii din natura apar si germeni adaptati
parazitismului uman si animal (microflora poluanta), densitatea lor in aer crescind in functie de
densitatea populatiei din zona respectiva. De asemenea, raportul dintre flora din natura si flora de
origine umaria se schimba, aceasta din urma putind deveni precumpanitoare in conditii de incapere,
cind exista insalubritate, aglomeratie si/sau ventilatie deficitara.
Exista deci in atmosfera doua grupe de microorganisme: flora din natura si flora de origine
umaria sau animala, flora din natura jucind un rol important in procese biologice (fermentatii,
biodegradare a unor substante etc.). Flora din natura prezinta importanta pentru patologia umana in
masura in care microorganismele pot constitui alergene; exista de asemenea in natura fungi sau
actinomicete conditionat patogene - frecventa bolilor produse de acestea fiind insa rara.

Microorganismele de origine umana sau animala pot fi grupate in saprofite, conditionat

patogene si strict patogene. Cele saprofite nu joaca nici un rol in patogenia infectioasa, in timp ce
germenii conditionat patogeni si indeosebi cei patogeni pot provoca imbolnaviri specifice, aerul in
acest caz constituind o cale de transmitere a acestor boli.

1.3.2. ROLUL AERULUI IN RASPINDIREA BOLILOR INFECTIOASE

Aerul joaca un rol epidemiologic important, constituind calea de transmisie pentru un numar
mare de agenti patogeni. Bolile infectioase care se transmit pe calea aerului se gasesc pe primul loc,
ca frecventa, cel putin in zona temperata a globului terestru. Astfel avem bolile infectioase ale
copilariei (rujeola, rubeola, scarlatina, varicela, infectia urliana etc.), gripa si celelalte viroze
respiratorii, micoplasmoza, difteria, variola, tuberculoza, pneumonia,

58
paittacoza, diferite micoze respiratorii etc. Exista boli care, pe linga alte cai de transmitere, se pot
raspindi si pe cale aerogena, cum ar fi poliomielita, tularemia sau mai rar ciuma, carbuncle etc. De
asemenea, flora patogena sau conditionat patogena din aer poate provoca infectarea plagilor sau a
arsurilor.
Supravietuirea in aer a germenilor patogeni sau conditionat patogeni, depinde de o serie de
factori. In general aerul nu ofera conditii de dezvoltare a microflorei de origine umana, supravietuirea
lor fiind limitatii de existenta unor conditii defavorabile. Astfel, temperatura aerului sufera mari
variatii si numai intlmplator corespunde conditiilor optime pentru metabolismul florei mezofile (35-
40°); nici umiditatea aerului nu indeplineste cerintele bacteriilor din acest grup, atit prin valoarea in
general scazuta a umiditatii relative, cit si prin oscilatiile permanente pe care le prezinta. In aer
lipseste orice suport nutritiv pentru microorganismele care paraziteaza organisme umane sau
animale. La acesti factori nefavorabili se adauga existenta unor agenti cu actiune bactericidii sau
bacteriostatica, dintre care cel mai important il reprezinta radiatiile ultraviolete. In aceste imprejurari
nu poate fi vorba de dezvoltarea acestor microorganisme, ci numai de un potential mai mare sau mai
mic de rezistenta. Din acest punct de vedere microorganismele se deosebesc foarte mult intre ele,
caracteristicile lor biologice determinind capacitatea de supravietuire in mediul extern. In linii
generale putem considera ca sporii de ciuperci microscopice si bacteriile sporulate au rezistenta cea
mai mare, urmind formele vegetative ale bacteriilor si virusurile. La ultimele doua grupe exista mari
difererite de la specie la specie. Astfel unii au rezistenta relativ mare cum ar fi bacilul tuberculozei,
bacilul difteric, unii piococi etc., altii au rezistenta mai mica (virusul gripal, pneumococul etc.), iar
altii o rezistenta foarte mica, de la citeva minute la cel mult citeva ore (de exemplu virusul rujeolei).

Microorganismele poluante nu se gasesc in aer sub forma de corpi microbieni izolati ci, in
general, aderente de un anumit substrat. Din acest motiv se considera ca sint distribuite in aer sub 3
forme:
- Picaturile de secretie nazala, buco-faringiana sau bronsica. Acestea sint picaturi care ajung
in aer in momentul actelor obisnuite de stranut, tusit, cintat sau vorbit. Cantitatea cea mai mare de
picaturi se elimina la stranut ; tot prin stranut, picaturile sint proiectate la distanta cea mai mare.
Numarul picaturilor si distanta la care sint proiectate este mai mica in timpul tusitului, fiind cea mai
mica in timpul vorbitului.
Flugge (1899) a fost primul care a sustinut ca picaturile de secretii nazofaringiene, bronsice
sau salivare, eliminate de bolnav sau purtator, due la raspindirea bolilor infectioase (din acest motiv
aceste picaturi poarta si numele de picaturi Flugge). Acestea sint particule de dimensiuni mari (mai
mari de 100 µm). Datorita dimensiunilor lor, sedimenteazii foarte rapid dupa eliminare si se depun in
general la 1,5-2 m (cel mult 2,5
m) de cel care le elimina.
- Nucleii de picaturi Wells. Particulele de secretie nazofaringiana, salivarii si bronsica de
dimensiuni mici au o stabilitate mai mare in aer si exista posibilitatea ca, inainte de a sedimenta, sa
piarda complet apa si sa ramana un rest de substanta organica si

59
eventual microorganismul respectiv. In acest mod, dimensiunea scade si mai mult, iar stabilitatea in
atmosfera creste. Aceste formatiuni isi pierd structura de picatura si devin, dupa denumirea propusa
de Wells (1934), "nuclei de picaturi". Teoretic acesti nuclei de picaturi ar sedimenta in atmosfera
complet linistita cu o viteza de 30-60 cm/ora, insa, cum in incaperi exista permanent curenti de aer,
stabilitatea lor devine si mai mare, putind ramine in atmosfera ore intregi si sa fie transportati de
curentii de aer dintr-o incapere in alta sau chiar de la un etaj la altul. Datorita nucleilor de picaturi,
distanta de raspindire pe calea aerului a infectiilor respiratorii creste foarte mult.

Puterea infectanta a picaturilor Flugge este mult mai mare decit a nucleilor de picaturi,
deoarece practic toate picaturile sint contaminate cu microbii din gura si caile respiratorii, in timp ce
dintre nucleii de picaturi numai un numar de circa 50% contin germeni.
- Praful bacterian (pulberea bacterifora). Praful bacterian este constituit din particule de praf
pe care adera microorganisme de origine umaria sau animala. Acesti germeni pot sa provina din
picaturile sau nucleii de picaturi depusi pe sol sau pe podeaua incaperti, din puroiul plagilor supurate,
din expectoratii sau secretiile nazo-faringiene uscate si din dejecte. Particulele de praf de dimensiuni
mai mari se depun rapid, in timp ce cele de dimensiuni mai mici ramin un timp mai indelung at in
suspensie in aer. Praful depus pe podeaua unei incaperi poate fi din nou adus in suspensie in timpul
maturatului sau datorita curentiler de aer. Un mare numar de particule de praf contaminate poate
ajunge in aer in momentul scuturarii covoarelor, a rufariei de pat sau a celei de corp. In special, in
conditii de spital, momentul in care se face curatenia incaperii sau scuturarea rufariei de pat
(schimbarea lenjeriei de pat etc.), este una din imprejurarile in care in aer se gaseste cel mai mare
numar de germeni. Prin intermediul prafului bacterian se transmit in special acele afectiuni ai carer
agenti patogeni au o rezistenta mai mare in mediul extern.

Praful bacterian poate contribui in masura importanta la raspindirea unor infectii cu piococi, a
scarlatinei, difteriei, tuberculozei etc. Exista si posibilitatea ca unele viroze ai carer agenti patogeni
sint mai rezistenti in mediul extern sa fie transmise si prin intermediul prafului bacterian.

Tinind seama de faptul ca transmiterea unei boli infectioase prin intermediul picaturilor de
secretie presupune un timp foarte scurt de trecere a germenilor prin aer, datorita sedimentaril rapide a
particulelor, multi autori mcadreaza acest mod de transmitere in categoria contaminarilor prin
contact, recunoscind drept boli aerogene (care au aerul drept cale de transmitere) numai pe cele
transmise prin nuclei de picaturi sau praf bacterian. Isi sustin acest punct de vedere si prin faptul ca
masurile de profilaxie sint diferite. In cazul transmiterii prin picaturi, masurile principale sint de
izolare a bolnavului, igiena individual a stricta si educatie sanitara ; in cazul transmiterii prin praf
bacterian sau nuclei de picaturi, esentiale sint masurile de dezinfectie, curatenie si ventilatie. Desi
exista aceste deosebiri intre modul de transmitere prin picaturi si cele prin nuclei de picaturi, cele
doua categorii nu pot fi totusi considerate separat, avind in vedere modul lor identic de formare, cum
si faptul ca cunosc tot aerul drept cale de transmitere, chiar daca exista diterente in ceea ce priveste
timpul cit dureaza trecerea prin mediul aerian.

60
 Indiferent de formele sub care se gasesc in aer, germenii patogeni si conditionat patogeni pot
provoca imbolnavirea organismelor expuse in primul rind prin inhalarea suspensiilor contaminate
(picaturi, nuclei de picaturi, praf), provocind boli ale aparatului respirator sau unele boli infectioase,
care cunosc drept poarta de intrare aparatul respirator; de asemenea, prin depunerea lor pe plagi pot
provoca aparitia supuratiilor. In special, in salile de operatii existenta unei incarcari mari bacteriene a
aerului poate reprezenta un factor important in aparitia supuratiei plagilor operatorii.

1.3.3. CRITERII DE APRECIERE A CONTAMINARII AERULUI

Analiza bacteriologlca a aerului nu se practica decit in mod excepfional in scop de diagnostic

epidemiologic (respectiv punerea in evident a a agentului patogen in aer in caz de epidemii),
deoarece nu prezinta semnificatie deosebita. Aplicatia practica a acestei analize este de ordin sanitar,
permitind caracterizarea din punet de vedere igienic a potentialului pe care il are ambianta de a
permite transmiterea aerogena a infectiilor. Cum densitatea germenilor de provenienta umana sau
animala este foarte redusa in atmosfera exterioara, metoda isi are domeniul de aplicatie in special
pentru aprecierea conditiilor sanitare din incaperi.

Deoarece se urmareste stabilirea potentialului de transmitere aerogena a germenilor patogeni

si conditionat patogeni, analiza bacteriologica a aerului nu urmareste punerea in evidenta a unui
anumit microorganism patogen, ci masura in care aerul este incarcat cu microflora de origine umaria
sau animala. Se recurge in felul acesta la anumiti indicatori bacteriologici de contaminare a aerului.

1.3.3.1. NUMARUL TOTAL DE GERMENI DIN AER CARE SE DEZVOLTA LA 37°

(FLORA MEZOFILA DIN AER)

Semnificatia acestui indicator consta in faptul ca ne permite a aprecia masura in care aerul
este incarcat cu flora de origine umaria sau animala, deoarece la temperatura de incubare de 37° se
dezvolta cu precadere aceasta flora. Indicatia, desi foarte globala, permite a face aprecieri asupra
conditiilor sanitare dintr-o incapere (aglomerare, ventilatie, stare de curatenie), care influenteaza
transmiterea infectiilor pe calea aerului. Prezinta dezavantajul ca temperatura de 37° nu selectioneaza
numai flora mezofila, existind un numar suficient de mare de germeni psihrofili care se pot dezvolta
la aceasta temperatura. Prin simplitatea determinarii, ramine indicatorul cel mai curent utilizat.

1.3.3.2. STREPTOCOCII HEMOLlTICI (β-HEMOLITICI) SI VIRIDANS (α-HEMOLITICI)

Acest grup de germeni este indicator de contaminare a aerului cu flora nazofaringiana si

bucala. Semnificatia prezentei acestor germeni in aer este data de faptul ca majoritatea infectiilor
aerogene sint provocate de agenti patogeni care se elimina prin picaturi de secretie

61
nazolaringiana, salivara si bronsica. Cum streptococii viridans se gasesc la majoritatea persoanelor in
faringe si cavitatea bucala si exceptional altundeva in organism (cu exceptia tulpinilor hemolitice de
enterococi, care ajung rareori in aer) constituie indicatori fideli de contaminare a aerului pe aceasta
cale. Streptococii hemolitici (β-hemolitici) se gasesc mai putin frecvent in faringele oamenilor, fiind
agenti patogeni. In cazul cind se gasesc in aer au, pe langa semnificatia sanitara, si semnificatie
epidemiologica, semnalind prezenta unui bolnav sau purtator de germeni.

1.3.3.3. STAFILOCOCII

Acesti germeni sint prezenti atit in caile respiratorii superioare, cit si pe suprafata cutanata a
omului. Majoritatea tulpinilor sint nepatogene, o parte sint conditionat patogene si foarte putine sint
patogene. Rezistenta lor in aer fiind relativ mare, contamineaza constant mediul de viata al omului.
Semnificatia este apropiata de cea care o au microorganismele mezofile, indicind insa mai precis
originea umana sau animala a contaminarii aerului.
Se pot determina toti stafilococii sau numai tulpini care au unul sau doua caractere de
patogenitate, in special formarea de pigment auriu sau/si hemolizina.

1.3.3.4. GERMENII DIN GRUPUL COLIFORM

Prezenta in aer a germenilor din grupul coliform traduce un grad ridicat de insalubrizare a
mediului. Acest indicator se preteaza atit pentru aprecierea salubritatii locuintei cit si pentru
caracterizarea conditiilor sanitare din spitale, in special din spitalul de pediatrie.

Analiza bacteriologica a aerului se practica in mod deosebit in incaperile in care transmiterea

aerogene a intectiilor trebuie sa fie evitata in mod deosebit, constituind in aceste cazuri un mijloc de
control al conditiilor sanitare (test de salubritate).
Institutiile unde controlul bacteriologic este indicat sint urmatoarele :
- Spitalele, in scopul aplicarii masurilor de profilaxie a infectiilor intraspitalicesti.
- Institutii de copii (crese, camine, scoli).
- Industria alimentara cu scopul evitarii contaminarii si degradarii produselor si unitatile de
alimentatie publica.
- Laboratoarele de microbiologie.
- Industria de medicamente si produse biologice in vederea evitarii contaminarii acestor produse.

De asemenea, controlul bacteriologic al aerului se poate efectua si in sali publice sau chiar in
locuinte cu scopul caracterizarii sanitare a acestora. In sfirsit, o ultima indicatie de aplicare a analizei
bacteriologice a aerului este reprezentata de controlul eficacitatii dezinfectiei aerului dintr-o incapere.

Pentru continutul bacterian al aerului nu exista pana inprezent standarde. Pe baza unor
cercetari s-au facut insa propuneri de norme, cu ajutorul carora sa se poata aprecia

62
gradul de contaminare a aerului.
In incaperi numarul total de germeni mezofili se recomanda sa fie sub 2 500/m 3, iar
streptococii hemolitici sa nu depaseasca 1%, maximum 2% din numarul total de germeni, iar
coliformii sa fie absenti.
In industria alimentara numarul de mezofili sa nu depaseasca 600/m3, iar fungii 300/m3.

In institutiile de copii se recomanda ca flora saprofita sa fie sub 1 500/m 3 (exceptional 2

000/m3).
Pentru spitale se recomanda ca, dupa curatenie cu dezinfectie, flora din aer sa nu depaseasca
urmatoarele valori, in functie de destinatia incaperii :
- sali de operatie : 300 germeni mezofili/m3;
- sali speciale (sali de pansamente, sali de terapie intensiva, sali de pregatire a solutiilor perfuzabile,
saloane de copii prematuri, sali de nasteri, saloane de terapie intensiva, bucatarii dietetice,
biberonerii): 500 germeni mezofili/m3 ;
- saloane de bolnavi si alte incaperi : 600 germeni mezofili/m3.
Flora hemolitica sl coliformii trebuie sa fie absenti in toate incaperile de spital.
In ceea ce priveste prezenta stafilococilor in aer se considera ca, cu cit proportia lor este mai
mare, cu atit este mai certa contaminarea de origine umana. Semnificatia stafilococilor creste daca se
iau in consideratie indeosebi stafilococii aurii si/sau hemolitici.

Coliformii, traducind o insalubrizare mare, trebuie sa fie absenti in aerul incaperilor locuite.

1.3.4. MASURI DE COMBATERE SI PROFILAXIE ACONTAMINARII AERULUI

Masurile principale pentru prevenirea si combaterea contaminarii aerului sint :

- ventilatie;
- curatenie;
- dezinfectia aerului.

1.3.4.1. VENTILATIA

Ventilatia este una din metodele cele mai bune pentru reducerea numarului de germeni din
aer, atit sub forma de picaturi cit si sub forma de nuclei de picaturi sau praf bacterian. Asigurarea
cubajului necesar in incaperi si aplicarea masurilor de ventilatie natural a si artificiala in vederea
realizarii unui schimb suficient de aer realizeaza si protectia fata de infectiile aerogene. Chiar daca in
sali publice (de exemplu, cinematografe, sali de curs), puterea de contaminare a aerului este foarte
mare, ventilatia buna poate contribui la scaderea incarcari microbiene a aerului. In anumite incaperi
de spital, la calculul volumului de schimb si la alegerea sistemului de ventilatie trebuie tinut seama si
de aeromicroflora. Astfel, in saloanele din spitalele de boli contagioase, cantitatea de aer

63
introdus prin ventilatie trebuie sa fie mai mica decit cea extrasa, pentru a impiedica raspindirea
aerului contaminat pe culoarele spitalului. In salile de operatie se procedeaza invers (aerul introdus sa
fie in cantitate mai mare decit cel extras), pentru a impiedica patrunderea aerului de pe culoarele care
eventual ar contine piococi in sala de operatie. In incaperile de spital unde se cere o puritate
deosebita a aerului se practice sistemul de ventilatie cu curent laminar de aer dezinfectat.

Sistemul de ventilatie prin recirculare este din punctul de vedere al aeromicroflorei, neigienic,
contribuind de fapt la raspindirea florei patogene pe calea aerului. Un astfel de procedeu poate fi
utilizat numai cu conditia filtrarii si/sau dezinfectiei aerului recirculant.

1.3.4.2. CURATENIA

Datorita faptului ca exista flora patogena aderenta de praful depus in incaperi, curatenia
reprezinta si un mijloc de a reduce posibilitatile de transmitere a bolilor pe calea aerului. Germenii
din praful bacterian sint in general mai rezistenti la conditiile mediului extern. Faptul ca adera de
particule relativ mari face ca stabilitatea lor sa fie mica, sedimenteaza repede, insa pot fi readusi
oricind in suspensie.
O masura foarte buna este intretinerea unei curatenii perfecte cu indepartarea corecta a
prafului din incaperi. In institutii de copii, cazarmi, spitale se recomanda impregnarea podelelor cu
ulei. In cazul cind exis a ciment sau linoleum este recomandata spalarea eu agenti dezinfectanti.

In spitale, camine, cazarmi, internate etc., un numar important de germeni adera si de praful
din paturi, rufarie de pat sau cea de corp. Asigurarea unui circuit local al rufariei poate evita
contaminarea aerului.
Masurile impotriva prafului din camera sint cu atit mai necesare, cu cit mijloacele propriu-
zise de dezinfectie a aerului au o eficacitate mai redusa asupra prafului bacterian, dat fiind ca
particulele de praf protejeaza intr-o anumita masura celula bacteriana de actiunea agentilor
dezinfectanti.

1.3.4.3. DEZINFECTIA AERULUI

Masurile de dezinfectie a aerului se adreseaza unor procedee fizice si unor procedee chimice.
Ca procedeu fizic este folosita actiunea bactericida a razelor ultraviolete, iar ca procedeu chimic
diferite substante care, sub forma de vapori sau aerosoli, au actiune distrugatoare asupra florei din
aer.
Radiatiile ultraviolete. Folosirea radiatiilor ultraviolete in dezinfectarea aerului se bazeaza pe
proprietatea bactericida a acestui spectru radiant, in special in jurul lungimilor de unda de 250 nm.
Folosirea lampilor de ultraviolete, care emit un spectru apropiat, poate duce la reducerea cu 100% a
germenilor in conditii experimentale. In conditii naturale insa, avind in vedere variatiile mari de
dimensiuni ale particulelor contaminate din aer (de la picaturi sau praf bacterian mare pina la nuclei
de picaturi cu dimensiuni foarte mici) si

64
faptul ca unii germeni pot fi acoperiti cu pelicule protectoare, reducerea nu depaseste 50-75% dintre
bacterii. Un inconvenient al acestui mijloc foarte eficace de dezinfectie il prezinta si efectul nociv
asupra pielii sau ochilor persoanelor expuse la radiatie directa - persoane care trebuie protejate pentru
a nu aparea accidente.
Din aceste motive, o iradiere completa a unei incaperi nu se poate face decit in absenta
persoanelor din camera, iar personalul care manipuleaza aparatul trebuie sa aiba ochelari si haine de
protectie. Astfel de iradieri se pot face ca dezinfectie terminala in camere care au fost intens
contaminate (cabinete de consultatie, cabinete radiologice, camere de izolare pentru bolnavi
contagiosi, sali de operatie etc.).
De asemenea, in spitale s -au folosit si asa-numitele perdele de radiatii ultraviolete, in special
la intrarea in boxe de izolare din spitalele de contagiosi sau in jurul mesei de operatic. Acest procedeu
nu poate fi utilizat decit cu o instruire completa a personalului asupra pericolului unei iradieri directe
prelungite.
Wells a experimentat un procedeu de recirculatie a aerului, aerul din incapere fiind extras prin
conducte in care se realizeaza iradierea ultravioleta. Cum praful bacterian este relativ rezistent la
actiunea acestor radiatii, pe traiectul acestor conducte se interpun si filtre pentru praf. Apoi aerul este
din nou introdus in camera. Acest procedeu a fost recomandat pentru sali de operatie, sali publice
(cinematografe, restaurante etc.), sau chiar trenuri fara a avea insa o utilizare prea larga. Utilizarea lui
este limitata de faptul ca eficienta de reducere a bolilor respiratorii acute este relativ mici (datorita
transmiterii prin picaturi) si costul foarte ridicat.

In afara acestor procedee artificiale, folosite in special in conditiile unor Incaperi intens
contaminate, pentru incaperile de locuit, orientarea buna a incaperii si existenta unei cantitati
suficiente de radiatie solara directa pot contribui la reducerea numarului de germeni din incapere.

In opozitie cu metodele chimice, efectul bacterioid maxim al radiatiilor ultraviolete se

exercita la umiditati relativ mici.
Metodele chimice de dezinfectie folosesc o serie de substante chimice dispersate in aer sub
forma de aerosoli sau vapori, care au un efect bactericid.
Lister a fost primul care a folosit dezinfectia chimica a aerului in sali de operatie, prin
pulverizare de acid carbolic. Efectul a fost insa neinsemnat, Masurile de asepsie dovedindu-se mult
superioare in prevenirea infectarii suprafetei plagilor, dezinfectia chimica a aerului a fost mai mult
sau mai putin luata in consideratie ulterior.
Substantele care se folosesc in mod obisnuit la dezinfectia terminala in camerele de izolare a
bolnavilor contagiosi (din spitale, institutii sau de la domiciliu), ca formolul sau vaporii sulfurosi, au
un efect mai redus asupra microorganismelor, care se gasesc in suspensie in aer decit asupra celor
aderente pe suprafata.
Substantele care se folosesc in primul rind pentru dezinfectia chimica a aerului sint:
substantele clorigene (cloramina, hipoclorit de sodiu, varul cloros), acidul lactic, rezorcina si
hexilrezorcina, precum si glicoli ca propilenglicol sau trietilenglicol. Aceste sub stante se raspindesc
in aer sub forma de vapori sau aerosoli. La inceput s-a crezut ca efectul

65
bactericid ar fi datorit contactului dintre particulele bacteriene si aerosolii de substanta chimica.
Ulterior s-a vazut ca de fapt efectul se datoreste exclusiv actiunii vaporilor acestor substante, cele
pulverizate neavind efect decit prin particulele foarte fine, care se evapora in atmosfera. Vaporii
acestor substante (care au in general o tensiune mica de vapori) condenseaza pe particulele de
suspensie si deci si pe cele care contin germeni, solutia concentrindu-se la acest nivel pina la doze
bactericide. Din cauza ca este necesara existenta unei concentratii superioare realizata prin
condensare, efectul este maxim la o umiditate de 40-50%.

La umiditati mari, apropiere de saturatie, pe particule contaminate condenseaza, atit vapori de

apa, cit si vapori de substanta dezinfectanta, impiedicind realizarea unei concentratii suficient de
mari. In atmosfera foarte uscata, condensarea se face foarte greu si efectul bactericid, de asemenea,
mult diminuat.
In afara acestor substante s-a incercat si utilizarea unor rasini sau a fumului rezultat din
arderea unor substante vegetale.
Indiferent de substanta chimica folosita s-a constatat ca prin dezinfectia chimica a aerului se
distrug in special germenii din nucleii de picaturi; cei aderenti de praf sau din picaturi mari de
secretie au o rezistenta ceva mai mare. De asemenea s-a observat ca bacilii gram-negativi sint mai
sensibili decit cei gram-pozitivi.

1.4. CLIMA SI RELATIA SA CU SANATATEA

Clima este definita ca totalitatea factorilor fizici (cosmici, atmosferici, terestri si telurici) si
biologici, caracteristici pentru o anumita regiune si care actioneaza asupra
omului. Factorii climatici dominanti sint
factorii meteorologici, respectiv fenomenele atmosferice care au loc in troposfera. La realizarea
acestor fenomene concura factorii cosmici, terestri, telurici si biologici (de ex. inclinatia si durata de
stralucire a soarelui, configuratia terenului, vegetatia, intinderea suprafetelor de apa, altitudinea etc.).

Ceea ce caracterizeaza clima in primul rind sint factorii meteorologici. In grupul mare al
acestor fenomene atmosferice trebuie facute distinctii intre notiunile de clima si vreme. Clima este
reprezentata de suma factorilor care caracterizeaza din punct de vedere meteoroclimatic un teritoriu
(temperatura, precipitatii, insorire, nebulozitate, umiditate, vint etc.). Clima are o stabilitate foarte
mare in timp si nu sufera modificari apreciabile decit la intervale de secole sau milenii. Vremea in
schimb se caracterizeaza in primul rind printr-o foarte mare instabilitate, schimbindu-se uneori chiar
de mai multe ori pe zi. Vremea este determinata de deplasarea unor mase de aer cu caractere
meteorologice diferite (temperatura, presiune atmosferica, umiditate). Aceste mase de aer se
deplaseaza permanent, schimbarea lor intr-un anumit teritoriu depinzind de diferentele de presiune
atmosferica, de zona geografica, anotimp, conditii particulare etc. Clima poate fi definita si ca suma
tuturor starilor de vreme dintr-o regiune. Din punctul de vedere al actiunii asupra organismului clima
si vremea se deosebesc mult astfel incit vor fi tratate separat.

66
1.4.1. ZONELE CLIMATICE

Dupa situarea geografica, suprafata pamintului se imparte in 5 zone climatice de baza si

anume: zona tropicala, doua zone temperate si doua zone polare. Zonele polare sint separate de
zonele temperate prin izoterma anuala de 0° situata aproximativ la nivelul paralelei de 661/2°. Zonele
temperate sint separate de zona polara prin izoterma anuala de 20° (situata in dreptul paralelei de
231/2°).

1.4.1.1. ZONELE POLARE

Zonele polare se caracterizeaza climatologic prin faptul ca temperatura medie anuala este sub
0°, umiditatea relativa este mare desi cea absoluta este mica si indeosebi prin existenta zilelor si
noptilor polare. Regimul de radiatii este satisfacator numai in perioada lungilor zile polare prin faptul
ca atmosfera relativ pura are o buna permeabilitate pentru radiatii. Din punct de vedere al patologiei
din aceste teritorii se observa in general un numar relativ redus de boli infectioase, datorita
caracteristicilor de clima dar in primul rind datorita densitatii reduse a populatiei. Prin absenta
contactului cu boala, bolile contagioase - indeosebi aerogene - dau forme grave. Rahitismul nu este
cunoscut la eschimosi, carenta de radiatii fiind compensata de consumul mare de alimente de origine
animala bogate in lipide si consumate uneori in stare cruda.

1.4.1.2. ZONELE TEMPERATE

Zonele temperate se caracterizeaza prin insorire medie, deosebiri mari climaterice de la un

anotimp la altul si prin schimbari frecvente ale vremii. Influenta maritima sau a platoului continental,
relieful sau alte conditii locale creeaza diferente destul de pronuntate de la o regiune la alta, fapt care
a facut sa se descrie o serie de subzone climatice distincte.
In zonele temperate atit bolile microbiene, cit si cele virotice sint relativ frecvente, multe
avind caracter sezonier. Infectiile respiratorii prezinta incidenta maxima in aceste zone climatice.
Nivelul de civilizatie ridicat, formarea marilor aglomerari urbane, o mare parte din timp petrecut in
incaperi fac ca contactul dintre oameni sa fie foarte strins, fapt ce explica frecventa mai ridicata si
aparitia la virste mai tinere a acestor boli. Foarte caracteristice acestor zone sint si bolile
reumatismale inflamatorii si artropatiile degenerative legate de conditiile de viata; in aceste zone
gasim frecventa cea mai mare a bolilor cronice si degenerative. Unele boli lipsesc fie datorita
absentei unor vectori (febra galbena), fie datorita unor masuri sanitare si gradului mai mare de
civilizatie (pesta).

1.4.1.3. ZONA TROPICALA

Zona tropicala se caracterizeaza prin insorire maxima, temperatura ridicata si

67
schimbari de vreme cu caracter ritmic. Se disting in cadrul zonei tropicale 3 subzone: climatul
tropical marram - cald si umed, climatul tropical uscat (de stepa, savana, preerii si desert) si climatul
tropical de altitudine mai rece si cu radiatii solare foarte puternice.
In patologia acestor regiuni domina bolile transmise prin vectori (febra galbena, oncocercoza,
malaria, pesta etc.) si bolile parazitare (filarioza, dizenteria amibiana etc.), De asemenea se gasesc
boli la care contribuie conditiile sociale si un grad de civilizatie mai redus, majoritatea tarilor din
aceasta regiune fiind tari in curs de dezvoltare. Astfel holera se gaseste sub forma endemica in India
sau Asia de sud-est de unde periodic determina aparitia valurilor pandemice. In zonele cele mai putin
dezvoltate economic se descriu si carente alimentare grave urmate de boli de subnutritie.

1.4.2. TIPURILE DE CLIMA

In cadrul diferitelor zone climatice se realizeaza in functie de caracteristicile loco-regionale, o

serie de tipuri de clima (sau climate) care, din punct de vedere bioclimatologic au o foarte mare
importanta.
Astfel, diferitele tipuri de clima se impart bioc1imatic in doua mari grupe:
- climatul excitant sau specific;
- climatul indiferent sau nespecific.
In climatul excitant intra climatul alpin (sau de inaltime) si climatul de stepa. In cel indiferent
climatul de ses, de coline. Climatul subalpin si cel marin au o pozitie intermediara, cuprinzind atit
elemente excitante, cit si elementele indiferente. Factorii excitanti sint reprezentati in special de
variatii de presiune atmosferica, diferente mari de temperatura - diurne si anuale - curenti de aer
puternici si radiatie solara intensa.

1.4.2.1. CLIMATUL ALPIN

Climatul alpin sau de altitudine peste 1 000 m este un climat excitant care produce in
organism reactii puternice, ducind la aparitia unor modificari stabile. Clima se caracterizeaza prin
presiunea atmosferica scazuta, radiatie ultravioleta si luminoasa crescuta, curenti de aer puternici,
umiditate si temperatura scazuta. Aerul este curat si puternic ionizat.

In aceste conditii climatice creste continutul singelui in Ca si P si se reduce K. Colesterolul

este crescut. Creste numarul de hematii in singele periferic. De asemenea creste volumul respirator,
frecventa pulsului si tensiunea arteriala. Debitul cardiac este marit si metabolismul general si cel
azotat crescut.

1.4.2.2. CLIMATUL DE STEPA

Clima de stepa este excitanta prin caldura mare din timpul verii, uscaciunea si insolatia mare.
De asemenea, la efectul excitant contribuie si deosebirile mari de

68
temperatura dintre zi si noapte, cum si curentii de aer de intensitate mare. Tensiunea arteriala este
influentata mult de eforturile musculare. Reactiile de focar sint intense. In general este o clima care
solicita organismul.

1.4.2.3. CLIMATUL DE SES

Climatul de ses si coline (sub 400-500 m) este un climat indiferent, climat de crutare pentru
bolnavi si convalescenti. Lipsa unor factori climatici cu contraste puternice face ca si solicitarea
organismului sa fie redusa.

1.4.2.4. CIiMATUL SUBALPIN

Elementele indiferente ale climatului de ses trec treptat spre cele excitante ale climatului
alpin. Astfel presiunea atmosferica scade cu inaltimea, intensitatea curentilor de aer creste ca si
radiatia solara. De asemenea temperatura scade cu inaltimea.
Se realizeaza in acest fel un climat de trecere, cu efecte regeneratoare foarte bune, fara a avea
insa efectul excitant puternic al climatului alpin.

1.4.2.5. CLIMATUL MARIN

Climatul marin este un climat care cuprinde atit elemente indiferente, cit si elemente
excitante. Elementele indiferente sint: presiunea atmosferica constanta, umiditatea destul de ridicata,
diferente mici de temperatura intre zi si noapte. De asemenea iernile sint mai blinde, verile mai
racoroase. Elementele excitante sint reprezentate de radiatia solara crescuta, curenti de aer puternici
precum si prezenta aerosolilor salini bogati in iod. In general apetitul este crescut, metabolismul
general se intensifica, creste amplitudinea respiratorie, pre cum si numarul de hematii si incarcarea in
hemoglobina. Prin radiatia ultravioleta intensa este influentat pozitiv metabolismul fosfocalcic.

Climatul marin este diferit dupa conditiile locale. Exista diferente in functie de latitudine,
intre climatul din largul marii, de pe insule sau de pe litoral. In ce priveste climatul de litoral acesta
este influentat de climatul teritoriului respectiv. Astfel la noi in tara elementele excitante ale
climatului marin sint preponderente, suprapunindu-se factorii excitanti ai climatului de stepa din
Dobrogea.

1.4.3. INFLUENTA SCHIMBARILOR DE VREME ASUPRA ORGANISMULUI

Influenta schimbarilor de vreme asupra sanatatii este bine cunoscuta inca din antichitate.
Exacerbarea durerilor reumatice sau a celor cicatriceale la anumite schimbari de vreme, aparitia mai
frecventa a accidentelor vasculare sau a tulburarilor alergice etc., sint fapte de observatie curenta.

In explicarea acestor fenomene s-a atribuit un rol important in decursul timpului

69
Iactor ilor meteorologici izolati cum ar fi umiditatea, temperatura, curentii de aer, presiunea
atmosferica sau radiatiile. Daca pentru fenomenele cutanate de sensibilizare la radiatia solara (lucite)
sau pentru leziunile produse de radiatia ultravioletii (eritem, fotoftalmie), factorul izolat poate fi
incriminat, pentru majoritatea tulburarilor meteorotrope este greu de acceptat faptul ca ar fi generate
de un singur factor. Desi aparitia crizelor astmatice este legata de cresterea umiditatii si de ceata,
crizele vasculare sau durerile reumatice de variatii ale presiunii atmosferice, este greu de presupus
din complexul meteorologic actioneaza un singur factor. Mult mai probabila este conceptia care leaga
aparitia fenomenelor meteorotrope de schimbarea maselor de aer si aparitia fronturilor atmosferice,
care actioneaza prin tot complexul de factori care le compun, tulburarile fiind legate de modificari
fiziologice produse de efortul de adaptare a organismului la noile conditii meteorologice.

Masele de aer reprezinta cantitati mari de aer cu proprietati identice fizico-chimice, care se
deplaseaza in straturile inferioare ale atmosferei, in apropierea solului acoperind, pentru o perioada
mai lunga sau mai scurta de timp, un anumit teritoriu. In deplasarea lor intilnesc alte mase de aer, pe
care le inlocuiesc in teritoriul in care patrund. In zona de contact dintre doua mase de aer se
realizeaza frontul atmosferic.
Masele de aer mai importante sint :
- masele de aer cald, de obicei tropical, care iau nastere pentru regiunile noastre mai frecvent in
regiunea rnediteraneana si atlantica si care de obicei se deplaseaza spre zone mai reci;
- masele de aer rece (polar sau arctic) iau nastere in regiunea polara si se deplaseaza in general spre
zone mai calde.
Dupa cum aceste mase de aer se deplaseaza pe continent sau pe suprafata marii, capata
numele de aer continental sau maritim. Aerul continental este mai uscat si mai incarcat cu impuritati,
cel maritim este mai curat si mai umed. Continentale sau maritime pot fi atit masele calde cit si cele
reci.
Proprietatile fizice (temperatura, umiditate, presiune etc.), sint relativ constante in interiorul
unei mase de aer. Incalzirea unei mase reci se face treptat, pe masura ce patrunde in regiuni mai
calde, 1a fel si racirea unei mase calde. Schimbari bruste ale temperaturilor fizice ale aerului au loc
numai in zona de front, unde de fapt se schimba in masura importanta structura fizica a atmosferei.
Dupa cum masa de aer care patrunde este calda sau rece, frontul poarta si el numele de front cald sau
rece.
La schimbarea maselor de aer se produc modificari de adaptare in organismul uman care pot
duce pina la aparitia unor simptome sau chiar la declansarea unor fenomene patologice grave.

Sensibilitatea la schimbarile de vreme (meteorosensibilitatea) este un fenomen biologic

caracteristic tuturor organismelor vegetale si animale. La om - mai mult sau mai putin constient - se
produc modificari fiziologice de adaptare. La persoanele care au o labilitate fiziologica mai mare
(indeosebi vegetativa sau endocrina) aceste modificari de adaptare au intensitate mai mare
traducindu-se in aparitia unor simp tome (cefalee, iritabilitate sau somnolenta, modificari ale
capacitatii de munca). In acest caz vorbim de meteorolabilitate.
In sfirsit, 1a anumite categorii de boli ca de exemplu bolile cardiovasculare

70
cronice, ulcer gastric sau duodenal, endocrinopatii, nevroze, epilepsii etc., schimbarea de vreme
poate constitui factor de agravare a bolii. In aceasta situatie vorbim de meteoropatologie.

Schimbarile de vreme actioneaza prin intermediul receptorilor periferici (cutanati si din

mucoasa cailor respiratorii), informatia este transmisa sistemului nervos central, integrarea si
analizarea realizindu-se predominant la nivel diencefalic. Prin sistemul diencefalic sint influentate
ulterior aparatul endocrin, sistemul nervos vegetativ si scoarta cerebrala. In sfera psihica, apare la
vreme inchisa cu plafon coborit de nori tendinta la somnolenta, proasta dispozitie iar randamentul
muncii scade, in special al celei intelectuale. Patologia nervoasa este influentata, spre exemplu,
crizele comitiale fiind mult mai frecvente la schimbarile de vreme. Sint de asemenea cunoscute
migrenele care apar la patrunderea unui front de aer rece sau cald.

Mult influentat este sistemul nervos vegetativ. Fronturile reci se insotesc de simpaticotonie,
cele calde de vagotonie. Bolile cu componenta vegetativa important a prezinta predominant crize in
perioadele in stabile cu schimbari frecvente ale maselor de aer (primavara si toamna). Aceasta
periodicitate sezoniera este foarte bine exprimata in ulcerul gastric si duodenal. Bohle vasculare
prezinta exacerbari la schimbarea de vreme si in special la patrunderea unor fronturi reci. Astfel s-a
observat ca incidenta infarctului de miocard sau a accidentului vascular cerebral este crescuta in
perioadele instabile de vreme si in special la apropierea unui front rece. Exacerbarea durerilor
reumatice in special a formelor cronice, degenerative, la schimbari de vreme este bine cunoscuta. De
asemenea in aceste perioade apar mai frecvent durerile cicatriceale.

Si asupra patologiei infectioase, vremea are o influenta foarte mare atit prin modificarea
rezistentei organismului cit si prin conditii care se realizeaza pentru vehicularea agentului patogen de
1a bolnav sau purtator la organismul receptiv. Astfel catarurile acute respiratorii sint mult mai
frecvente in perioadele de vreme instabila (primavara si toamna). De asemenea bronsiticii cronici
prezinta exacerbari in aceleasi perioade.

Caracterul sezonier al unor boli infecto-contagioase tine - pe langa alti factori - si de

conditiile de vreme.
De asemenea au fost descrise fenomene metearotrope si in cazul afectiunilor alergice (in
special astmul bronsic) si al tulburarilor endocrine.

1.4.4. ACLIMATIZAREA

Prin aclimatizare intelegem modificarile functionale si organice care se produc in organismul

oamenilor la trecerea dintr-un climat intr-altul, modificari care apar in procesul de adaptare la
climatul respectiv. Reactiile fiziologice si fiziopatologice care apar pot fi brutale si in consecinta
importante asupra sanatatii, in cazul cind schimbarea de climat se face brusc si la conditii mult
diferite de cele la care organismul este adaptat sau in cazul cind persoanele supuse procesului de
aclimatizare sint cu rezistenta scazuta

71
(copii, bolnavi, batrini, cei sufeinzi de boli cronice etc.). Din punct de vedere profilactic este
esentiala stabilirea contraindicatiilor in procesul de aclimatizare si a masurilor care trebuie luate
pentru a evita aparitia imbolnavirilor.
Procese de aclimatizare au loc nu numai in cazul trecerii unor persoane sau grupe de persoane
dintr-un teritoriu geografic in altul cu conditii climatice diferite, ci si in cazul expunerii in procesul
muncii la factori fizici meteorologici deosebiti de cei la care organismele sint adaptate. Astfel avem
de-a face tot cu un proces de adaptare si in cazul muncii in ateliere calde sau reci. si in aceste cazuri
trebuie sa treaca un timp pina cind organismul isi adapteaza mecanismele fiziologice, in special
functia de termoreglare pentru a face fata, fara aparitia unor tulburari, noilor conditii ale ambiantei
termice.
Tot in sens mai restrins si modificarile fiziologice si fiziopatologice care apar la altitudini
sint, in ultima instanta, rezultatul unui proces de aclimatizare. La baza adaptarii la altitudine sta
marirea rezistentei organismului fata de presiunea partiala scazuta a oxigenului in tesuturi si
adaptarea sistemelor enzimatice oxido-reducatoare tisulare pentru compensarea hipoxiei.

Privita in sensul cel mai larg, al proceselor care au loc in cadrul adaptarii la conditiile non-
create. In cazul schimbarii regiunii geografice si a climatului, problema aclimatizarii devine mult mai
complicata, deoarece aici nu actioneaza numai factorii meteorologici ci un complex de factori cu
actiune asupra organismului.
In ceea ce priveste zonele climatice s-a observat faptul ca persoanele din zonele temperate se
aclimatizeaza mai usor la climatul rece decit la cel tropical. In special climatul tropical umed este
foarte greu suportat. In schimb, persoanele din zona tropicala se adapteaza foarte greu climatului rece
sau sezonului rece din climatul temperat.
De asemenea, in raport cu tipurile de clima, s-a observat ca aclimatizarea este mult mai grea
la climatele excitante (alpin, de stepa si in parte cel marin) decit la climatele indiferente.

Aclimatizarea depinde si de rezistenta organismului. Astfel, copiii si batrinii se adapteaza

mult mai greu unui climat nou. De asemenea s-a observat ca femeile din zona temperata se
aclimatizeaza mult mai greu decit barbatii in zona tropicala. Bolnavii si convalescentii fac mult mai
des tulburari de aclimatizare. In special prezinta tulburari de aclimatizare persoanele cu tulburari
nervoase, instabilitate neurovegetativa sau tulburari vasculare.

In sens mai larg aclimatizarea nu reprezinta numai adaptarea la fenomenele climatice ci si o

adaptare la conditiile de igiena ale regiunii precum si la mediul social.
Astfel prin trecerea dintr-un climat in altul, organismul trebuie sa se adapteze la conditii noi
de viata. Un factor important il reprezinta si tipul nou de alimentatie la care organismul trebuie sa se
adapteze.
De asemenea in regiunea noua in care se gaseste, persoana care urmeaza sa se aclimatizeze,
poate gasi o patologie infectioasa si parazitara noua, fata de care posibilitatea de aparare
imunobiologica sa fie foarte redusa (receptivitatea fiind foarte mare).

72
 In anumite zone geografice, ca rezultat al adaptarii agentilor patogeni la conditiile de mediu,
care dirijeaza ecologia speciilor respective, apar asa-numitele boli cu focalitate naturala (antropo-
zoonoze, encefalite virotice etc.). Boala fiind caracteristica anumitor teritorii geografice, persoanele
recent stabilite in regiunea respectiva, lipsite de orice bagaj imun, vor face cu mai multa usurinta
boala.
Exista deci o anumita patologie, cu caractere particulare in diferite teritorii geografice, legata
de conditiile climatice, de vreme, de factori care permit realizarea unei anumite patologii infectioase
(rezervoare de infectii, cai de transmitere, receptivitate), de alimentatie, conditiile sociale, alti factori
naturali (relief, altitudine, apa de suprafata, sol etc.).

Datorita acestor particularitati existente in ce priveste patologia din diferite regiuni s-a creat
notiunea de patologie geografica, Daca in realitate exista anumite particularitati ale patologiei in
diferite teritorii geografice, legate de conditiile de mediu existente, nu trebuie pierdut din vedere
faptul ca, in buna parte, la realizarea acestei patologii contribuie si factorii sociali.

Pentru prevenirea tulburarilor care pot sa apara in cursul aclimatizarii trebuie luate o serie de
masuri sanitare. In afara de faptul ca este necesara o riguroasa selectie medicala, care sa inlature
persoanele cu posibilitati scazute de adaptare, este necesara si asigurarea unui regim de viata si de
munca corespunzatcare, locuinte, care sa reduca actiunea factorilor excesivi, alimentatie rational a,
imbracaminte adecvata etc. Cu aceste masuri luate, modificarile fiziopatologice, care se produc in
timpul aclimatizarii pot sa se instaleze cu minimum de tulburari.

73