Caracterizare de personaj.

Citeste textul.
Intr-o zi m-am dus după obicei la profesoara mea de piano, care mă anunță:
- Știi că am o elevă nouă, o mititică rusoaică de vreo zece ani, fata unui ofițer rus. O cheamă
Antonia. E foarte drăguță și talentată. Trebuie să vie îndată și o s-o cunoști.
Și, într-adevăr, după puțin timp, fetița își făcu apariția. Subțire, înaltă, părând mai mare decât era,
blondă, cu obrazul alb de porțelan, cu ochii albaștri și cu un surâs foarte grațios.
- Iată și pe Antonia!
- Încântat de cunoștință, domnișoară! făcui eu cu o mică ironie de băiat mai mare.
Profesoara, încântată, voi să-mi arate toate talentele Antoniei. Mi-am întrerupt lecția și fata mi-a
arătat ce progrese făcuse abia în câteva ședințe, ce îndemânatice îi erau acum degetele, ce ureche
perfectă avea, ce exact ținea măsura și cu ce freamăt întovărășea fiecare notă. Apoi Antonia ne-a
mai arătat și alte talente. În cântecul profesoarei a dansat grațios, variat, agitând un voal
împrejurul ei. Am aplaudat, am felicitat, apoi mi-am reînceput lecția. Antonia se rezimase
cuminte de piano și asculta cu răbdare......  Apoi ne-am împrietenit. Ne întâlneam totdeauna la
lecția de piano, unde ea venea mai repede decât trebuia, ca să mă asculte cuminte sau ca să mă
reție și să-mi arate progresele. Câteodată vorbeam mai mult, și cuvintele ei românești
aproximative erau o încântare. Păstram tonul glumeț, și ea pe cel grav. Păream eu cel mic și ea
cea mare. Succesul meu era știut de toți. Eram ironizat. Dar totuși eram încântat, căci mi se părea
că prețul meu în ochii lui Désirée trebuia să crească. Antonia avea, în miniatură, instinctele de
viitoare femeie. Observa, ținea supărări, prelungea căldura împăcărilor, o enerva tonul meu
superior, își aranja, cu noi variații, panglicile.
Odată am găsit-o pe stradă. O trimisese tatăl ei după cumpărături. Neavând ce face, am voit s-o
întovărășesc, dar ea se opuse. M-am mirat. După multe ezitări, mi-a mărturisit:
- Trebuie să cumpăr niște mere murate!
Am întovărășit-o totuși, dar înconjurând, complici fără multe explicații, strada principală. Apoi,
după ce Antonia și-a făcut târguiala, am pornit-o înapoi, fără să mă gândesc să fac pe cavalerul și
să port eu pachetul vulgar. La un moment dat, Antonia m-a rugat:
- Ține puțin vasul, până ce mă închei la ghete.
Am primit. După o clipă, apărând deodată, a trecut pe lângă noi Désirée, cu mutra ei de șoricel,
mândră într-o rochie nouă și legănând pe umeri o umbreluță colorată. Și după ce a trecut,
Antonia mi-a spus:
- Anume ți-am dat murăturele, ca să te vadă Désirée cu ele în mână.
Eram indignat.”                                (Anton Holban, Antonia)

---să ne reamintim :
              1. Mijloace de caracterizare directe:
–     de către autor;
–     de către alte personaje;
–     de către personajul însuşi (autocaracterizare);
             2. Mijloace de caracterizare indirecte:
–     din limbaj;
–     din fapte;
–     din comportament;
–     gesturi;
–     din relaţia cu alte personaje.
         

Transcrie in caiete caracterizarea

Fragmentul din povestirea,,Antonia”de Anton Holban este o amintire trăită de autorul

însuși,autorul-narator îmbină plăcerea de a povesti cu aceea de a-și aminti un capitol din viața de
adolescent,când, în timpul unei lecții de pian, profesoara îi prezintă,,o mititică rusoaică de vreo
zece ani...Antonia”.
  În prezentarea personajului sunt folosite mijloace de caracterizare directă şi indirectă.
      Caracterizarea directă este făcută direct de autorul-narator cu ochii băiatului de
odinioară,zâmbind o revede întâi prin ochii profesoarei care o descrie cu delicatețe,,drăguță și
delicată”,apoi ,când apare, autorul- narator,care se autocaracterizează cu ironie,,băiat mai mare”,
detaliază aspectul fizic al fetei,descriind-o ca pe un bibelou –păpușă de porțelan în culori delicate
:galben-fericire,voioșie,alb-puritate,inocență,albastru-prospețime.
Profesoara este încântată de talentele fetei care cântă la pian,dansează,,grațios”,apoi îl
invită pe băiat s-o  admire.Cei doi se împrietenesc,se întâlnesc la orele de pian,discută,iar tonul îi
deosebește:el,,glumeț”,ironic,privind relația lor ca o joacă,dar încântat că se aflase de,, relația”cu
Antonia care avea un ton,,grav”,serios,important,parcă dorindu-se,,mai mare”. Este o aparentă
antiteză,pe care el,băiatul, o observă cu uimire pe fata cu,,instincte de viitoare femeie...în
miniatură”,îl uimește cum se comportă și mai ales cum cum cochetează prin
gesturi.Rememorează o întâmplare aparent banală,dar  regizată de Antonia cu atenție: îl roagă pe
băiat s-o însoțească la cumpărături,să-i țină vasul,se preface că-și leagă un șiret,pentru că  zărise
o,,rivală”-Desiree, care trece elegantă,mândră.Deși este mai mare,deși este,,indignat”,înțelege că
Antonia îl domină.
      Caracterizarea indirectă a personajului Antonia,rusoaica mică, reiese din
comportamentul față de băiatul pe care-l cunoaște la ora de pian şi față de care-și arată, fără
sfială, talentele:cântă,dansează,vorbește cu seriozitate.Naratorul,băiatul ironic,observă cum se
comportă,ca o,, femeie”în miniatură: se alinta,se prefăcea,era geloasă,își urmărea cu interes
mișcările stăpânindu-le și controlându-le. Perspectiva naratorului este subiectivă,acesta ilustrează
portretul Antoniei printr-o amintire ce i se derulează ca un film ușor colorat, astfel  autorul-
narator oprește timpul și retrăiește zâmbind o mică aventură nevinovată, recreând câteva clipe
din copilărie,ca o confesiune directă.
      În acest fragment,Anton Holban se dovedește adeptul persoanei întâi în relatare, această
realitate are darul de a-l situa în centrul propriului său interes, literatura devenind un proces de
autocunoaștere.
Numele fetei nu este ales la întâmplare, Antonia este ambițioasă, curajoasă, nerăbdătoare și
autoritară,cu tact,directă.