Cuprins 

I. Introducere  ……………………………………………………….…………2

II. Date generale ……………………………………………………...……...…4
II.1 Date geomorfologice.............................................................................4
II.2 Date climatice ………………………………………………..……....7
II.3 Date hidrologice şi hidrogeologice …………………….…….………7
II.4 Lacuri ………………………………………………….…….....…….9
II.5 Căile de comunicaţie și transporturile………………..………..….....10

III. Istoricul cercetărilor ……………………………….……………………..12

IV. Cadrul geologic regional ………………………….………...…………....13

IV.1 Stratigrafie şi litofaciesuri ………………………………...…….…13
IV.2 Evoluţie şi tectogeneză ……………………………...……..………23

V. Cadrul geologic de detaliu ……………………………………...………...26

V.1 Stratigrafie ……………………………………………...…………..26
  V.2 Tectonica…………………………………………………..………..34

VI. Conexiuni cu Geologia petrolului…………...……………..………..…...35

VI.1 Structura Merișani-Drăganu………………………………………..39

VII.Aspecte ecologice ale perimetrului………………...…………...………..45

Anexe………………………………………………………………….....47

Bibliografie
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Raport de birou: Municipiul Piteşti, Depresiunea Getică
1
  
I.INTRODUCERE 
În această lucrare îmi propun prezentarea din punct de vedere geologic
a municipiului Pitești din Depresiunea Getică. 
Depresiunea Getică se întinde de la Valea Dâmboviței (la Est) până la Valea
Dunării (la Vest),la Nord ,legătura cu Subcarpații Getici este pe alocuri atât de strânsă
încât nu se poate stabili o limită precisă şi tranşantă, iar către Sud, de-a lungul Faliei
Pericarpatice, e delimitată de Platforma Moesică. Această unitate structurală majoră a
evoluat în timpul Neozoicului ca bazin de avanfosă al Carpaților Meridionali.
Sedimentarea a început în Paleogen și a continuat cu excepția unor perioade de hiatus
până în Pliocen.   
Municipiul Pitești este situat în partea central-sudică a României, între Carpații
Meridionali și Dunăre, în nord-vestul regiunii informale Muntenia. Orașul se află la
confluența râului Argeș cu Râul Doamnei, în punctul de intersecție al paralelei de
44°51'30" latitudine nordică cu meridianul de 24°52' longitudine estică. 

(După Relu Roban, 2007)

2
  

(Localizarea orașului Pitești, Google maps)

3
 II.DATE GENERALE 
II.1 Date geomorfologice 
Municipiul Pitești se află la o altitudine de 250 m, la nivelul albiei minore a
râului Argeș (sud), și de 356 m, în cartierul Trivale (vest). La nord-vest de terasa Trivale-
Papucești se află cota de 373 m, iar la est de Valea Mare-Podgoria, cota de 406 m. În
sectorul de vest-sud-vest al satului Mica, în comuna Bascov, se găsește cota de 439 m
(Pădurea Bogdăneasa). 
Unii cercetători, între care V. Mihăilescu (1966), consideră că Piemontul Getic
începe chiar de la poalele Carpaţilor Meridionali, în cadrul acestuia individualizându-se
prin mişcări tectonice  specifice Subcarpaţii Getici. Subliniind lipsa depunerilor
piemontane pe o fâşie relativ largă care corespunde Subcarpaţilor, unde nu sunt semne că
ele ar fi existat vreodată şi că ar fi fost înlăturate ulterior prin eroziune
(îngustele glaciaţiuni acumulative de la poalele munţilor sunt mai vechi şi au caracter
deltaic –depuse sub apă- nu în regim torenţial ca mai la sud), alţi cercetători au propus
separarea celor două arii, subcarpatică şi de platformă (V. Tufescu, 1966). Limita dintre
ele nu este însă prea evidentă, păstrând pe anumite sectoare caracter
oarecum convenţional. Numai pe alocuri se individualizează sub forma unor cueste ce
domină văi subsecvente. De felul acesta este cuesta Cioianei între Jiu şi Gilort, cuesta
Cernei în sus de Lădeşti, a Luncăvăţului, a Topologului, precum şi cea care ţine de la sud
de Curtea de Argeş până la Cândeştu pe Dâmboviţa. 

Geneza Depresiunii Getice : s-a format în urma mișcărilor laramice de la

sfârșitul Cretacicului, a funcționat ca o arie de sedimentare de la începutul 
Paleogenului până la Cuaternar, când a fost colmatată și ușor înălțată, ca urmare a
ridicării zonei cristalino-mezozoice a masivelor muntoase din Carpații Meridionali, 
când în fața acestora s-a format o depresiune premontană cu rol de avanfosă, care a
funcționat în Paleogen și Neogen. Fundamentul acesteia este constituit din formațiuni
cristaline de tip carpatic, scufundate la mii de metri. În Sud se delimitează față de
fundamentul Platformei Moesice prin falia pericarpatică. Sedimentul care o acoperă,
reprezentat prin depozite de molasă, aparține intervalului Paleogen-Cuaternar inferior, la
zi apărând doar formațiunile piemontane Levantin-Cuaternare alcătuite din argile,
nisipuri și pietrișuri cu structură fluvio-torențială, acoperite și ele de depozite de loess.
Geneza şi evoluţia Depresiunii Getice este strâns legată de cea a Carpaţilor 
Meridionali. Deformările  compresionale Cretacice, fazele "Austrică" şi "Laramică" au
generat structura în pânze a Carpaţilor Meridionali, compuse din fundament prealpin
compus la rândul său din roci metamorfice de grad mediu-slab, acoperit de roci
sedimentare de vârstă Carbonifer Superior/Permian-Cretacic. Sistemul de pânze Severin-
Arjana este format din ofiolite jurasice, roci flişoide şi roci magmatice alcaline bimodale. 
Reprezintă partea remanentă a unui ocean situat între unităţile Supragetic/Getic şi Moesia
(Săndulescu, 1984), care a fost deschis în perioada Jurasic-Cretacic inferior. Acest
ocean s-a închis în Cretacicul mediu odată cu încălecarea unităţii Getice de
către unitatea Supragetică. Sistemul de pânze Danubiene (Autohtonul) este format
din roci metamorfice proterozoice şi formaţiuni sedimentare Carbonifer superioare,
4
Permiene şi Mezozoice.
Unitatea Supragetică a încălecat unitatea Getică în Cretacic (intra-Albian)  cu
reactivări minore în intra-Senonian; sistemul Getic-Supragetic a încălecat unitatea de
Severin în intra-Albian, iar sistemul amalgamat Getic-Supragetic/Severin a
încălecat autohtonul Danubian - care este interpretat ca făcând parte din Moesia (Berza et
al. 1994) - în Cretacicul superior (intra-Senonian). În Cretacicul superior, ca efect
al fazelor de compresiune intra-senoniene „Laramice” s-a format un bazin de foredeep 
 modificat ulterior de mişcările transtensive şi compresionale intra-Burdigaliene şi intra-
Sarmaţiene - situat între Carpaţii Meridionali şi Moesia, cunoscut cu denumirea
de Depresiunea Getică (Săndulescu, 1984; Maţenco, 1997), (fig. 1). Sedimentele
sale acoperă atât orogenul cât şi Moesia. Umplerea bazinului a început cu Cretacicul
superior, când s-au
acumulat secvenţele siliciclastice de vârstă Campanian – Maestrichtian. În intervalul
Paleocen-Pliocen au fost distinse trei cicluri sedimentare predominant siliciclastice: I.
Ciclul Paleocen - Burdigalian inferior;
II. Ciclul Burdigalian superior-Sarmaţian inferior şi III. Ciclul Sarmaţian mediu-
Pliocen. Depozitele primului ciclu Paleocen - Burdigalian inferior au constituit
obiectul cercetării în vederea desluşirii evoluţiei sedimentare.  
 

Podişul Getic este o unitate piemontană, un piemont relict, Pliocen-

Cuaternar.La suprafaţă, piemontul Getic este alcătuit dintr-o succesiune de pietrişuri,
nisipuri, argile depuse începând cu sfârşitul Pliocenului şi continuând în Cuaternarul
inferior. 
Podişul Getic, prin poziţia stratelor sale uşor monocline şi mai ales prin pânza
groasă a Pietrişurilor de Cândeşti, are ca specific morfo-structural o serie de abrupturi de
5
tip cuestă, dezvoltate, cu precădere, în bazinele superioare ale râurilor
alohtone şi pe afluenţii acestora. Este vorba, în general, de şiruri de cueste unghiulare
orientate obişnuit spre nord.  
Studiile de amănunt, făcute în Piemontul Cândeşti de către D. Paraschiv (1965) au
scos la iveală o serie de influenţe tectono-structurale, mascate oarecum  în topografia
actuală, dar reflectate într-o serie de indici morfologici cum ar fi : structura reţelei
 hidrografice, densitatea şi adâncimea fragmentării, asimetria văilor, grosimea cuverturii
de pietrişuri etc. Astfel, anticlinalele de adânc se reflectă în relief printr-o frecvenţă
 ridicată a cotelor mari, prin văi mai rectilinii şi mai adânci, prin versanţi mai abrupţi,
prin sporirea numărului de terase (exemplu : anticlinalele Bogaţi, Ludeşti, Dragomireşti,
Suta Seacă-Leordeni); sinclinalele se evidenţiază prin aspecte inverse cum ar fi : cote mai
căzute, meandrarea mai mare a văilor, lărgirea şi colmatarea puternică a albiilor, scăderea
numărului de terase şi convergenţa văilor; chiar faliile de adânc dau rupturi de pantă în 
profilele longitudinale ale râurilor, interfluviilor şi teraselor, iar uneori văile se dirijează
în lungul lor. 
Există diferenţieri sensibile între partea vestică a Depresiunii Getice (la vest de
Olt) şi partea estică (la est de Olt). Altitudinile variază între 745 m (în nord-est) şi 150 m
(la contactul cu Câmpia Română). În partea de vest (la vest de Olt) altitudinile sunţ mai
reduse (rareori peste 400 m), iar la contactul cu Subcarpaţii Argeşului ajung la 700 m,
datorită ridicării neotectonice mai accentuate a acestora. 
Suprafaţa de acumulare piemontană iniţială (care a funcţionat ca o câmpie
piemontană extinsă succesiv spre sud), a fost ulterior înălţată şi fragmentată de reţeaua
 hidrografică ajungând la aspectul actual de piemont "relict". Există două arii de
convergenţă hidrografică mai importante : la Filiaşi, pe Jiu (unde Jiul primeşte afluenţi pe
Motru şi Gilort) şi în apropiere de Piteşti, pe Argeş (unde se adună Argeşul cu Râul
Doamnei, Râul Târgului şi Argeşel). 
Principalele subdiviziuni ale Podişului Getic, delimitate de râurile mai importante,
sunt denumite platforme: Platforma Strehaiei, a Jiului şi a Olteţului, continuate de
platformele Cotmeana, Argeşului şi Cândeşti. 
Platforma Argeşului, cuprinsă între Argeş şi Argeşel, are o grosime mai mare
a pietrişurilor de Cândeşti şi altitudini mai mari. 
 

6
 II.2 Date climatice 
Depresiunea Getică are un climat de dealuri joase şi chiar de câmpie, spre Sud.
La vest de Jiu are influenţe submediteraneene, iar la est nuanţe de tranziţie spre climatul
de ariditate.
Temperaturile medii anuale sunt 9°- 10 °C, mai ridicate puţin pe Văile Jiului
(Craiova - Târgu Jiu) şi Oltului (Drăgăşani- Râmnicu Vâlcea), unde sunt mai mari (de
peste 10 °C). Precipitaţiile medii sunt de 600 – 700 mm. Bate frecvent Austrul, din sud-
vest. 
Orașul Piteşti, așezat între dealuri înalte, pe terasele râului Argeș, are
un topoclimat de vale, calm și moderat. Temperatura medie anuală variază între 9° și 10
°C, media lunii ianuarie fiind de -2,4 °C, iar cea a lunii iulie de +20,8 °C. Precipitațiile
atmosferice depășesc media pe țară, oscilând între 680 și 700 mm anual. 
Predomină vânturile din Nord-Vest (19,5 %) și Vest (19,2 %). Viteza vântului
crește în general iarna , cand centrele de presiune și temperatură sunt mari.

II.3 Date hidrologice şi hidrogeologice 
Există o reţea bogată de râuri autohtone şi mai multe râuri mari alohtone care, pe
ansamblu, se desfăşoară în concordanţă cu panta generală a reliefului de la N la S, sau de
la NV la SE; sunt unele centre de convergenţă hidrografică (Filiaşi, Piteşti). 
            Râurile aparţin mai multor bazine hidrografice, care au pondere diferită (Jiu 37,7
%; Olt 28,5 %; Argeş 12,9 %; Vedea 9,5 %, alte râuri 11,4 %). Cele mai mari râuri sunt:
Jiu (120 km, panta medie 0,59 %0), Olt (79 km, panta medie 1,2 %0), Argeş (44 km, 3,4
%0), Vedea etc.
Argeșul-este afluent al Dunării la Oltenița. Are 350 km, iar la suprafața bazinului
hidrografic ste de 12550 kmp. Izvorăște din partea central-vestică a culmii principale a
Munților Făgăraș prin doi afluenți: Buda și Capra.

7
 Buda (izvorul principal al sistemului hidrografic Argeș) izvorăște de sub vârful
Arpașu Mic, de la 2.030 m altitudine, din lacul glaciar Buda, iar râul Capra izvorăște din
lacul glaciar Capra, aflat sub vârful Vânătoarea lui Buteanu. În aval de confluența
pârâului Buda cu Capra, a fost construit barajul Vidraru. De la izvor și până în zona
municipiului Pitești, râul Argeș are o direcție de curgere N-S, drenând mai întâi pantele
sudice ale Munților Făgăraș, străbate apoi Muscelele Argeșului și Dealurile Argeșului, iar
după ce separă Piemontul Cotmeana (în V) de Piemontul Cândești (în E), intră în câmpie,
unde udă multe subunități din Câmpia Română.
Dâmbovița-are 268 km, izvorăște de pe versantul N al Munților Iezer, de la 2240
m altitudine, curge mai întâi pe direcția SV-NE, până în dreptul vf. Păpușa, unde brusc își
schimbă direcția către S-SE, traversează extremitatea sudică a Munților Piatra Craiului
prin impresionantele chei ale Dâmboviței, trece prin zonele depresionare Rucăr-
Dragoslavele, desparte apoi Subcarpații Ialomiței de Muscelele Argeșului și Piemontul
Cândești, străbate Câmpia Română și trece prin București, unde are cursul canalizat.
Neajlov- afluent al Argeșului pe teritoriul comunei Gostinari (județul Giurgiu).
Are 150 km lungime și o suprafață a bazinului de3660 kmp. Izvorăște din Câmpia înaltă a
Piteștiului, de la 300 m altitudine, străbate Câmpia Piteștiului pe direcția NV-SE, iar apoi
traversează Câmpia Găvanu-Burdea, unde face numeroase meandre înguste, de
dimensiuni mici.
Vedea- afluent al Dunării pe teritoriul comunei Pietroșani (județul Teleorman).
Are o lungime de 215 km și o suprafață a bazinului de 5450 kmp.

Direcția de scurgere a râurilor este nord-sud spre Dunăre. Limitorul estic-

Dâmbovița este afluent al Argeșului. În partea centrală se scurge Oltul ce preia Oltețul.
Jiul colectează râurile vestice: Gilort și Motru. Vedea și afluentul său Teleormanau traseu
prin Platforma Cotmeana.
 Densitatea reţelei hidrografice variază între 0,2 km/km2 (în sud) şi 0,57
km/km2 (în nord) la contactul cu Subcarpaţii; valoarea medie este de 0,3...0,4 km/km2. 
Regimul scurgerii este dependent de alimentarea nivo-pluvială la vest
de Olteţ şi pluvio-nivală la est de acesta; alimentarea din subteran este extrem de
mică şi are importanţă numai după perioadele bogate în precipitaţii. Ca urmare, în vest
sunt ape mari primăvara (aprilie – iunie) şi toamna (noiembrie – început de
decembrie) şi ape mici în august – octombrie, pe când în est se desfăşoară un regim
normal pentru ţara noastră, cu ape mari primăvara, viituri scurte de vară şi în rest ape
mici (fig. 33). 
            Se diferenţiază un regim al scurgerii lichide şi solide la râurile mari,
alohtone şi altul la cele mici, autohtone. Astfel, din reţeaua alohtonă Jiul are un debit
mediu multianual  de 50,5 m3/s la intrare şi 91,4 m3/s la ieşire, Oltul, 145 m3/s în N şi 160
m3/s în S, Gilortul, 12,3 m3/s, Motru, 14,9 m3/s. 
            Dintre râurile autohtone cea mai mare valoare o are Olteţul, între 2,67 m3/s în
nord şi 12,7 m3/s în sud; Vedea, 5 m3/s. 

8
            Scurgerea maximă s-a înregistrat în anii 1940 şi 1972 (la Jiu 1.320 m3/s, în 1940
la Peşteana; pe Olt la Stoeneşti, 2.570 m3/s, în 1972; pe Argeş, la Malu Spart, 1.520 m3/s,
în 1975). 
            Fenomenul de secare este caracteristic pentru majoritatea râurilor autohtone. 
            Scurgerea solidă variază de la nord la sud, dar şi de la vest la est. Cele mai mari
valori sunt în N (10...15 t/ha/an) pe când în sud-vest (Podişul Bălăciţei) abia ajung la 1
t/ha/an. 

Apele subterane se află la adâncimi diferite, în depozite de pietriş şi nisip aflate

deasupra unor nivele de argilă cu desfăşurare discontinuă. Cele mai importante pânze
freatice, care sunt folosite în alimentarea populației se află în terase, lunci înalte și la baza
pietrișurilor de Cândești (20..40 m). Apele freatice se găsesc la adâncimi datorită
pietrișuriolor de Cândești. Apele aflate la adâncime mai mare sunt mineralizate, unele
având caracter artezian.
Configurația de ansamblu a reliefului, a rețelei hidrografice imprimă variații ale
nivelului freatic. Se remarcă oscilații ale nivelului freatic condiționate de influențele
elementelor climatice: vara în timpul secetelor nivelul freatic se consumă prin
capilaritate, iar toamna acesta se ridică uneori și se suprapune suprafeței topografice.
Apele subterane sunt bine dezvoltate în terasele Argeșului și mai puțin în partea
estică în zona deluroasa. Condițiile fizico-geografice permit acumularea diferențiată a
apelor freatice la diferite adâncimi.
În zona dealurilor, nivelul piezometric al acviferului freatic variază între 15-20 m.
Valorile mai mici se înregistrează în zona de terasa spre Câmpia Piteștilor. Variația
nivelurilor apelor subterane freatice se produce sub influența conjugată a factorilor
constanți (structura geologică și litologică, geomorfologia) și variabili (climatici,
hidrologici și antropici). Oscilațiile nivelului pieometric reflectă procesele de alimentare
și descărcare a stratului acvifer sub influența acestor factori.
Alimentarea stratului acvifer (creșterea nivelului piezometric) se realizează din:
precipitații, apele de suprafață, aflux subteran, drenanță ascendentă și din pierderile din
sistemele hidrotehnice.
Descărcarea stratului acvifer (scăderea nivelului piezometric) se produce prin:
apele de suprafață, sistemele de exploatare a apelor subterane, deflux subteran și prin
drenanță descendentă.

II.4 Lacurile
 În podiş există mai multe lacuri, predominant de origine antropică. Între acestea
sunt benturile (îndeosebi în Podişul Cotmeana), şase lacuri de baraj antropic pe
Olt şi patru pe Argeş (pentru regularizarea scurgerii, irigaţii, alimentarea cu
apă şi hidroenergie). 
Lacul Vidraru. Este un lac de acumulare situat înre zidurile de piatră ale cheilor
(166 m înălțime).

9
 Lacul Iezer. Aria natural reprezintă un lac de origine glaciară, împrejmuit de
mlaștini oligotrofe, acoperite cu vegetație specific zonelor umede, unde sunt întâlnite
specii floristice de Eriophorum vaginatum, Valeriana officinalis.

II.5  Căile de comunicaţie şi transporturile 
Urmăresc culoarele marilor văi, în lungul cărora se află şi cele mai multe asezări.
Reţeaua rutieră este densă, în mare măsură modernizată după 1965.
Se desfăşoară în lungul văilor cu concentrări spre Jiu, Olt, Argeş. Există şi câteva artere
transversale (mai importante sunt: de la Drobeta Turnu Severin spre Motru - Târgu Jiu
sau către Strehaia - Filiaşi, apoi Târgu Cărbuneşti - Drăgăşani - Piteşti). 
În nordul orașului Piteşti se termină și Autostrada A1 ce leagă Bucureștiul de
Pitești și este, de asemenea, și centură ocolitoare a municipiului în partea de est a
acestuia. 
Rețeaua feroviară. Există patru artere feroviare mai vechi, pe Jiu (Craiova-
Drobeta-Turnu Severin cu ramificaţii de la Filiaşi spre Târgu Jiu pe valea Jiului şi valea
Gilortului), pe Olt (Piatra Olt- Râmnicu Vâlcea) şi în bazinul Argeşului (din Piteşti spre
Câmpulung şi respectiv spre Curtea de Argeş), la care se adaugă arterele recent
construite, dirijate spre exploatările de lignit sau termocentrale (Strehaia –
Motru, Brăbeni -Berbeşti). 
 Pitești este nod feroviar cu stație de triaj în satul Golești din imediata vecinătate,
care face legătura cu municipiile București și Câmpulung Muscel. Orașul dispune de
două gări, cea de Sud (principală) și încă o gară de nord. Cea principală este însă referită
simplu ca Gara Pitești.

10
11
 III.ISTORICUL CERCETĂRILOR 
Istoricul cercetărilor geologice
Terenurile cristalofiliene care apar în foaia Pitești fac parte din Grupul I separate
de L. Mrazec (1904). Din punct de vedere tectonic ele se încadrează în unitatea Pânzei
Getice (Gh. Munteanu Murgoci, 1905).
În anul 1906, M. Reinhard a expus rezultatele cercetărilor sale intr-o lucrare amplă
asupra gnaiselor ocular din Carpații Românești, care conține date mineralogice,
petrografice și considerațiiasupra genezei acestor roci.
A.Streckeisen a separate sub denumirea de “Cristalin al Lotrului”, rocile
caracterizate printr-un grad înalt de metamorfism din Munții Lotrului (1929). În același
timp, O. Schimdt (1930) a adus contribuții importante în ceea ce privește petrografia și
tectonica acestui cristalin. A. Streckeisen reia în discuție, în 1934, problema Pânzei
Getice, confirmand-o.
Șt. Ghica-Budești (1940) a întreprins cercetări în Carpații Meridionali centrali, în
vederea întocmirii hărții geologice a României scara 1:500.000. Acestui autor i se
datorează prima hartă de ansamblu a Carpaților Meridionali centrali și date inedited
asupra stratigrafiei, petrografiei și tectonicii acestei regiuni.
Cu ocazia discutării tectonicii regiunii Brezoi- Călinești- Robești, Marcela Dessila-
Codarcea (1962), a pus în evidență două unități: unitatea Sebeș-Lotru și unitatea Oltului.
În munții Lotrului, cercetările au fost reluate de către h. Savu (1963) care a adus o
serie de noi date privind stratigrafia, petrografia și evoluția geologică a Cristalinului
Lotrului.
Munții Căpățânei au făcut obiectul unor lucrări de prospecțiune în anii 1963-1966
(M. Trifulescu, N. Dragomir, V. Arsenescu, V. Nedelcu și A. Andrei).
Seriile de șisturi cristaline, care intră în constituția munților Lotrului, Căpățânei și
Coziei au fost interpretate ca fiind compleze precambriene cutate (Marcela Dessila-
Codarcea, 1967).
Terenurile mezozoice au fost studiate de către G. Munteanu Murgoci (1908), I.
Popescu-Voitești (1911) precum și de Gr. Popescu, (date inedited privind depozitele
neocretacice din regiune Vânturarița-Olănești), V. Dragoș (1952-1954), M. Lupu și
Denisa Lupu (1967), rezultatele fiind utilizate la întocmirea hărții.
Terțiarul Depresiunii Getice a constituit obiect de cercetare pentru câțiva din
întemeietorii școlii geologice române: Gr, Stefănescu (1870-1885), Sabba Stefănescu
(1884-1897), Popovici Hațeg (1898), L. Mrazec (1905), GH. Murgoci (1908), I. Popescu-
Voitești (1909-1936). În jurul anului 1940 și după 1945 cercetările au fost continuate de
G. Murgeanu, V. Dragos, Gr. Popescu, C. Hristescu, T. Iorgulescu, iar după anii 1950 de
L. Turculeț, I. Moldovan, V. Rădulescu și Nița Tătărîm.
Studii speciale asupra formațiunilor neogene și cuaternare au executat E. Liteanu,
C. Stoica și Ecaterina Schoverth, ale căror contribuții cartografice au reprezentat material
de bază pentru redactarea foii Pitești.
Pentru interpretarea structurii fundamentului preterțiar s-au utilizat date din
lucrarile lui N. Grigoraș (1961), I. Pătruț et al. (1961) precum și rezultatele unor foraje
adânci executate de către M.I.P. și IGEX.

12
 IV.CADRUL GEOLOGIC REGIONAL 
IV.1 Stratigrafie şi litofaciesuri 
Depresiunea Getică a funcţionat ca bazin de sedimentare începând din Paleogen 
până la sfârşitul Pliocenului. Depozitele acumulate au caracter preponderent de molasă,
fiind depozite psefito psamitice,la care se adaugă calcare, cărbuni, evapotite, depozite 
piroclastice. În suita acestora se înscriu două discontinuităţi stratigrafice majore: una în 
Miocenul timpuriu  (intraburdigaliană), determinată de mişcările eostirice, şi alta în 
Sarmaţianul timpuriu ca urmare a mişcărilor moldavice. Aceste discontinuităţi 
delimiteză, la scară regională, trei cicluri de sedimentare: ciclul Paleogen care se încheie 
în Burdigalianul inferior, ciclul Burdigalian-Sarmaţian timpuriu şi ciclul Sarmaţian-
Pliocen. 
Depresiunea Getică, fiind o depresiune premontană, depozitele ce o formeaază se
sprijină pe un fundament mixt; o parte din acesta este de origine carpatică și aflorează în
zona muntoasă, altă parte aparține Platformei Valahe și este cunoscut prin foraje la S de
falia pericarpatică.
Procesul de sedimentare care a început în Paleogen nu a fost continuu, deoarece se
remarcă mai multe discontinuități, care nu au însă un caracter general.

Ciclul Paleogen. 
Începutul acestuia marchează transgresiunea majoră, după crearea depresiunii, şi 
se încheie în Miocenul timpuriu incluzând depozite ce revin Eocenului, Oligocenului şi 
Eomiocenului. Pe baze paleontologice este demonstrată prezența Eocenului, iar pe criterii
litostratigrafice se poate susține că este prezent și Oligocenul.

Eocenul are o extindere regională, însă la zi se întâlneşte numai în partea nord-
estică, între valea Vâlsanului şi valea Otăsău. În linii mari, Eocenul este dezvoltat într-un
facies litoral (de margine), preponderent conglomeratic, şi într-un facies de larg 
predominant grezos-argilos, mai rar întâlnindu-se şi faciesuri calcaroase. 
Faciesul litoral se întâlneşte la zi între valea Otăsău şi valea Vâlsanului, unde
 conglomeratele trec lateral la depozite preponderent marnoase care suportă o secvenţă 
grezoasă (Gresia de Corbi). Spre vest, Eocenul se mai întâlneşte în zona axială a
 anticlinalului de la Săcel-Gorj, unde apar conglomerate. Depozitele eocene sunt 
fosilifere, astfel încât vârsta acestora este argumentată paleontologic. Din intercalațiile
marnoase de la parte superioara a orizontului grezos-conglomeratic, Gh. Munteanu
Murgoci menționează numuliți, iar Nița Tătărâm descrie o fauna de foraminifere mari cu
Nummulites irregularis, N. atacicus, N. partschi, N. distans, N. laevigatus, Assilina sp.,
Discocyclina sp. La acestea se mai adaugă forme remaniate. Asociația faunistică conferă
orizontului inferior de gresii și conglomerate vârsta Cuisian-Lutețian inferior.
Pachetul de marne, de grosime foarte variabilă, urmează peste conglomeratele
inferioare și este bine deschis pe valea Olănești.
Conglomeratele superioare se caracterizează printr-o mai accentuată predominare
a gresiilor în care de asemenea s-au găsit numiliți și ortophragmine.

13
 Se constată ca la extremitatea vestică a zonei de aflorare a Eocenului, orizontul
marnos dispare și întregul Eocen este conglomeratic ; spre E însă, situația este inversă :
orizontul superior de conglomerate este înlocuit prin depozite predominant marnoase, în
care se dezvoltă ca facies local un complex grezos-marnos alcătuind după S. Ştefănescu,
gresia de Corbi sau complexul gresiei de Corbi după V. Dragoş. Vârsta acestuia a fost
mult controversată: unii cercetători îl atribuie Eocenului, în timp ce alţii îl includ la
Oligocen. Din diferite puncte de vedere, dinspre baza orizontului marnos, încă de la S.
Ştefănescu şi I. Popescu Voiteşti se menţionase existenţa numuliţilor iar V. Dragoş indică
şi o faună de gasteropode, printre care: Melanopsis prerosa, Natica ronaulti, Cerithium
nudum etc. Tot din depozitele marnoase, de sub nivelul complexului de Corbi, Niţa
Tătărâm descrie o asociaţie de foraminifere mari cu : Nummitlites distans, N. atacieus, N.
rotularius, N. irregularis, N. nitidus, N. partschi, Discocyclina scalaris, D. roberti,
Asterocyclina sp. etc. Această asociaţie indică vârsta Lutetian.
Din complexul gresiei de Corbi din regiunea văilor Doamnei şi Vâlsan, provine o
faună cu Nummulites incrassatus, N. millecaput, N. orbignyi, N. fabiani, Discocyclina
sp., care indică vârsta Priabonian. Tot Eocenului superior sunt atribuite marnele de
deasupra complexului de Corbi.
În largul Depresiunii Getice, Eocenul are un facies mai monoton fiind reprezentat
prin depozite predominant pelitice. Acestea au fost întâlnite în regiunea Govora, la
adâncimea de peste 2000 m, unde s-a constatat prezenţa unor marne roşii şi verzi. Din
ele, C. Stoica menţionează o microfaună cu Rhabdamina abyssorum, Haplophragmoides
cyatulus, Glomospira charoides, Spiroplectamina excolata, Bathysiphon eocenica,
Hyperamina elongata etc. Baza Eocenului nu a fost atinsă decât la Stâlpeni, la S de
Câmpulung Muscel, unde s-au interceptat în foraje depozite cretacice în facies de fliş.
Prin foraje s-a stabilit că Eocenul în facies de margine s-ar întinde
spre sud aproximativ până la paralela localităţilor Râmnicu Vâlcea-Stoeneşti-
Măldărăşti-Slătioasa-Bumeşti-Târgu Jiu. Pe acest aliniament, Eocenul se găseşte la
mare adâncime,de exemplu la Măldărăşti, unde a fost interceptat la 3000 m.
La sud de aliniamentul amintit se dezvoltă faciesul de larg caracterizat prin
 predominarea gresiilor, argilelor şi marnelor. Grosimea acestora este în jur de 2000
m şi sunt fosilifere, bogate mai ales în foraminifere. 

Oligocenul include depozite care urmează în continuitate de sedimentare

peste Eocen. Acestare aproape aceeaşi arie de răspândire şi aflorare ca şi Eocenul.
Acestea aflorează între Valea Otăsău și Valea Oltului, pe care o depășește, iar spre Est
Între Valea Argeșului și Râul Doamnei. Grosimea depozitelor variză între 200-1800 m.
Urmând în continuare peste depozitele eocene, limita riguroasă între Eocen și Oligocen
este greu de precizat.
În zona dintre Otăsău și Olt, ca prime depozite aparținând Oligocenului se
consideră marnele brune asemănătoare cu marnele din Oligocenul Carpaților Orientali,
descrise ca marne albe bituminoase ; în succesiunea Oligocenului se adaugă calcare
negricioase, șisturi disodilice cu eflorescență de sulfați, marne nisipoase, gresii cu început
de silicifiere.În aceste depozite , mai ales spre partea superioară, pe alocuri se dezvoltă

14
strate lenticulare de conglomerate și gresii care ajung să aibă o mare dezvoltare, atingând
sute de metri grosime, cum se întâlnește în regiunea Văii Oltului. În aceste conglomerate
sunt remaniate atât șisturi cristaline cât și calcare mezozoice și calcare eocene cu
numuliți. Din intercalațiile grezoase ale șisturilor disodilice de pe Valea Muereasca, unde
acestea au o mare grosime, E. Hristescu menționează o faună cu : Turritella sandbergeri,
T. turris, T. pythagoraica, Pleurotoma cataphracta etc. De sub intercalații de
conglomerate din regiunea Văii Oltului, V. Dragoș, descrie o faună cu : Cheropus
specious, Cerithium margaritaceum, Pectunculus glycymeris etc. Asociația faunistică
menționată, caracterele litofaciale și raporturile cu depozitele subjacente fosilifere (de
vârstă Eocen superior) indică pentru depozitele cu caracter bituminos vârsta Oligocenă.
În zona dintre Valea Argeșului și Râul Doamnei, depozitele oligocene apar sub
forma unor fâșii înguste urmărind limita depozitelor eocene. În acest sector Oligocenul
este reprezentat prin șisturi disodilice și menilite tipice, dispuse deasupra complexului de
Corbi. La E de oraşul Câmpulung, Oligocenul aflorează pe o zonă orientată N—S în
lungul văii Argeşel şi este reprezentat prin şisturi disodilice şi menilite bine dezvoltate în
împrejurimile satului Suslăneşti- Măţău. Această localitate este bine cunoscută prin
cuibul fosilifer cu o bogată faună de peşti cercetată de M. Paucă. Alături de fauna
ichtiologică se găsesc resturi de păsări, insecte şi numeroase impresiuni de plante.
 Spre zona de margine se dezvoltă faciesul litoral reprezentat prin conglomerate, 
urmate de marne şi argile negricioase,ca un episod conglomeratic (Conglomeratele de 
Muereasca). 
Spre est, în bazinului Argeşului,se dezvoltă mult faciesul argilos bituminos care 
aminteşte de faciesul de Pucioasa. Acesta, în zona Suslăneşti Măţău, conţine o bogată
 faună de peşti fosili.
Spre sud se trece de la un facies intermediar grezos-nisipos în care pelitele sunt
subordonate. În partea sudică a depresiunii, pe o arie limitată între Olt și Olteț se dezvoltă
un facies pelitic (marnos-argilos). În general depozitele Oligocene sunt fosilifere, dar mai
ales litofaciesul nu pune la îndoială vârsta lor ca atare.

15
 Neogenul în Depresiunea Getică începe, ca în toată Depresiunea pericarpatica,
printr-o regresiune cu formarea depozitelor lagunare. În continuare Depresiunea Getică a
evoluat în cadrul Bazinului Dacic și a constituit o zonă cu subsidență activă, în care s-au
acumulat depozite groase în facies de molasă.
S-au recunoscut toate etajele sistemului. Totodată, în Miocen s-au făcut simțite și
mișcările diverselor faze care au dat naștere la regresiuni și transgresiuni de amploare
variabilă. În consecință, nu peste tot procesul de sedimentare a fost continuu. În general,
în Miocen s-au acumulat depozite detritice, cu unele episoade de evaporate. De asemenea
produsele activității vulcanice au dat naștere la acumulări importante. Spre sfârșitul
Miocenului are loc procesul de îndulcire a apelor, marea evoluând spre un mediu
salmastru.

Aquitanian-Burdigalianul timpuriu include depozitele cu care se încheie ciclul de 
sedimentare. Acestea au adesea un evident caracter regresiv şi ating grosimea de 150-
500m. Urmeaza peste depozitele oligocene şi apar în partea nord
estică a depresiunii din valea Oltului spre est.În restul depresiunii au fost întâlnite prin 
mai multe foraje. Succesiunea depozitelor începe cu conglomerate, urmate de o 
alternanţă de gresii calcaroase şi marne cu intercalaţii  subţiri de anhidrite. 
Vârsta Aquitanian-Burdigalian timpurie a acestor depozite nu
este argumentată paleontologic, însă, pe baza superpoziţiei stratigrafice şi prin 
comparaţie cu situaţia din zona de molasă a  Carpaţilor Orientali, aceastea sunt
 corelabile, cel puţin în parte, cu Molasa de Cornu din Valea Prahovei care aparţine 
Burdigalianului inferior. 
Burdigalianul marchează o transgresiune generală, indicând începutul ciclulului de
sedimentare din Miocen. Depozitele atribuite acestui etaj, în ariile de aflorare, sunt
reprezentate prin conglomerate poligene care spre partea superioară trec la gresii şi

16
nisipuri. În elementele constituente este remaniată întreaga gamă de roci a formaţiunilor
mai vechi, începând cu şisturile cristaline până la Eocen inclusiv. Cimentul acestor
conglomerate este foarte slab şi de obicei are o culoare roşietică. Vârsta burdigaliană nu
este dovedită paleontologigic. Conglomeratele având un caracter transgresiv, nu se poate
aprecia dacă transgresiunea marchează chiar începutul Burdigalianului.

Ciclul Burdigalian superior-Sarmaţian timpuriu. 
Primele depozite ale acestui ciclu,ca şi în zona de molasă a Carpaţilor Orientali, 
indică o importantă transgresiune. Şi în cazul acestui ciclu se disting două faciesuri, unul 
de margine mai grosier și altul de larg, preponderent psamito-pelitic.

Burdigalianul superior în facies de margine debutează printr-un episod 
conglomeratic ce aflorează între valea Argeşului şi valea Olăneşti. Acesta ar fi corelabil
cu Conglomeratele de Brebu din molasa est-carpatică şi sunt urmate de nisipuri,marne 
nisipoase, adesea roşiatice, şi tufite,care amintesc de formaţiunea vărgată din molasa
 Carpaţilor Orientali, revenind Burdigalianului superior. Asemenea depozite aflorează de
la valea Vâlsanului spre vest, până la Horezu şi în zona axială  anticlinalului Govora-
Slătioara. 
Faciesul de larg are o mare dezvoltare spre sud şi debutează printro alternanţă de 
gresii şi conglomerate care trec pe verticală la marne şi apoi la argile adesea roşiatice.
Grosimea depozitelor în facies de larg este de 1000-2000 m.
La Ţicleni au fost interceptate la 2700 m adâncime. 
Badenianul inferior include depozite preponderent marno-argiloase aflate în
 continuitate de sedimentare peste depozitele neoburdigaliene şi care sunt corelabile cu 
formaţiunea vărgată superioară din molasa Moldovei Centrale. 
Badenianul mediu-superior  se întâlneşte spre largul depresiunii şi îmbracă
 faciesul normal reprezentat prin cele patru formaţiuni devenite clasice (formaţiunea
 tufurilor şi marnelor 
cu globigerine, formaţiuneacu gipsuri şi sare, formaţiunea şisturilor cu radiolari, formaţiu
nea marnelor  cu Spiratella). Acestea aflorează pe flancurile 
anticlinalului Govora-Slătioara şi pe aliniamentul Horezu-Râmnicu Vâlcea. 
Sarmaţianul timpuriu încheie aldoilea ciclu de sedimentare din Depresiunea 
Getică. În general,este reprezentat printr-o alternanţă de gresii calcaroase şi marnoase,
 dând, în ansamblu,o suită grezo-marnoasă cu grosimea de1000 m cu frecvente variaţii 
laterale de facies. 
Depozitele descrise sunt bogat fosilifere, astfel încât vârsta lor sarmaţian-timpurie 
este argumentată. 

Ciclul Sarmaţian-Pliocen. Formaţiunile acestui ciclu sau acumulat după 
încheierea tectogenezei moldavice care a dus la individualizarea Depresiunii Getice ca 
Unitate geostructurală.

17
 În continuare, evoluţia Depresiunii Getice ca bazin de acumulare a fost comună cu 
aceea a Platformei Valahe, astfel încât nu se poate trasa limita între sedimentarul 
sarmatopliocen al Depresiunii Getice şi acela al Platformei  Valahe.
Sarmaţianul urmează de obicei în continuitate de sedimentare peste marnele cu
Spirialis. În zonele de margine, pe alocuri are caracter ingresiv ajungând să ia contact
direct cu şisturile cristaline unde îmbracă un facies mai grosier. Se poate vorbi deci, şi în
cazul Sarmaţianului de un facies neritic de larg şi de un facies neritic litoral. Sarmaţianul
din Depresiunea Getică în general are aceeaşi dezvoltare ca şi în sectorul moldo-valah al
Depresiunii Pericarpatice, însă de acesta din urmă este separat prin ridicarea dintre valea
Argeşului şi valea Oltului, unde Sarmaţianul nu s-a depus.
Sarmațianul mediu superior este reprezentat prin depozite marnoase şi grezoase şi
grezoase-nisipoase a căror grosime variază în limite foarte largi putând atinge 2500 m.
De la Horezu spre vest, depozitele sarmaţiene iau contact direct cu rama 
cristalină când se dezvoltă faciesuri grosiere şi mai rar faciesuri calcaroase recifale.
În restul ariei de răspândire spaţială,Sarmaţianul include depozite psamito-pelitice cu frec
vente treceri  laterale, acestea constând,de regulă, în modificarea ponderii 
unuia sau altuia dintre litotopi.
În zonele sudice, unde suita sarmaţiană are grosimea cea mai mare, în cuprinsul 
acesteia se pot separa mai multe complexe. Depozitele, în general, sunt foarte fosilifere, 
vârsta basarabiană şi kersoniană a acestora fiind argumentată.
În ansamblu, Sarmațianul este reprezentat prin depozite cu caractere de molasă,
alcătuite din marne și marnoargile, nisipuri, gresii și conglomerate, mai ales în zona de
margine. La acestea se mai adaugă calcare oolitice, uneori calcare recifale biohermale și
material cineritic sub formă de intercalații subțiri de tufite.
Sarmaţianul în facies neritic de larg aflorează din regiunea văii Oltului spre W,
urmărind structurile anticlinale din această zonă (anticlinalul Ocnele Mari- Govora-
Slătioarele, anticlinalul Goranu) sau formează umplutura unor sinclinale (sinclinalul
Rîmnicu Vîlcea).
În regiunea văii Oltului Sarmaţianul include în bază marne şi marnoargile uneori
nisipoase, cu filme calcaroase, care se dezvoltă peste orizontul marnelor cu Spirialis. Din
aceste depozite se cunoaşte o microfaună în care abundă specia Cibicides lobatulus,
asociată cu genurile Quinqueloculina şi Articulina. G. Munteanu-Murgoci menţionează
din regiunea Ocnele Mari exemplare de Ervilia pusilla şi Syndesmia opalina. Dată fiind
continuitatea de sedimentare, depozitele de deasupra marnelor cu Spirialis sunt atribuite
Buglovianului. Treptat nisipurile devin predominante şi apar şi gresii conţinând o faună
cu Ervilia podolica, Mohrensternia inflata, Cryptomactra pseudotellina, Cerithium
mitrale, C. rubiginosum etc., indicând vârsta Volhinian. În continuare, materialul grosier
devine din ce în ce mai abundent, iar pe aliniamente mai sudice se dezvoltă şisturi
marnoase şi şisturi calcaroase cu Cryptomactra pesanseris, Mactra fabiana, M.
subvitaliana, M. tapesoides, Tapes gregarius etc., asociaţie ce conferă depozitelor
respective vârsta Basarabian inferior. Sarmaţianul din regiunea văii Oltului se încheie cu
gresii calcaroase oolitice cu Mactra bulgarica, aparţinnd Kersonianului. Sarmaţianul în
faciesul descris, spre W mai apare în structura anticlinală Săcel-Ciocadia-Piţicu, unde de

18
asemenea are dezvoltare completă. Din nivelele din bază, I. Motaş menţionează Ervilia şi
Modiolus, urmate de depozite argiloase cu Cryptomactra pesanseris, Terebralia
lignitarum, Gibbula marginatus etc. În continuare se dezvoltă depozite uniforme ca
litofacies, în care abundă ostracodele şi genul Radix. Acestea fac trecerea la Meoţian. Mai
departe spre W şi S, Sarmaţianul în facies neritic de larg este acoperit de depozite mai
tinere însă a fost întâlnit prin foraje. Faciesul de margine neritic-litoral aflorează pe
suprafeţe întinse, din valea Olteţului spre W pnă în regiunea Tismana. Mai departe apare
sporadic până în regiunea văii Dunării. În ansamblu, Sarmaţianul de facies neritic litoral
este reprezentat prin prundişuri, conglomerate, gresii şi subordonat marne şi marnoargile.
Acestea prezintă o structură torenţială încât, deşi sunt foarte fosilifere, nu s-a putut realiza
o orizontare cu valabilitate regională. Astfel, în zona dunăreană Sarmaţianul aflorează
între văile Topolniţa şi Coşuştea şi este reprezentat prin prundişuri, nisipuri, nisipuri
oolitice şi argile foarte bogat fosilifere, din care F. Marinescu menţionează: Ervilia
dissita dissita, Mactra vitaliana, Cryptomactra pesanseris, Tapes naviculatus, T.
vitalianus, T. gregarious, Cardium vindobonense, C. politioanei, C. barboti, Pirenella
picta picta, P. picta mitralis, Mohrensternia inflata inflata etc. la care se adaugă o
microfaună cu: Elphidium macellum, E. macellum aculeatum, Porosononion
subgranosus, viermi, briozoare, ostracode, resturi de peşti etc. Deasupra depozitelor
menţionate urmează Meoţianul după o lacună stratigrafică, uneori luând contact direct cu
depozite volhininene. Se constată că începând din Bassarabianul superior, în bazinul de
sedimentare se petrec modificări importante, care în litofacies se traduc printr-o mare
uniformitate, iar fauna devine foarte rară şi nesemnificativă, cu predominarea congeriilor.
Este influenţa domeniului panonic. Această influenţă este mai evidentă în partea vestică a
Depresiunii Getice.

Meoţianul urmează după o lacună stratigrafică, uneori luând contact direct cu

depozitele Volhiniene.Meoțianul include depozite similare celor sarmaţiene pe care
le succede, însă care,la vest de Olt,se pretează lao orizontare mai detaliată datorită, 
în primul rând, conţinutului paleontologic  (formaţiunea inferioară marnoasă cu 
Unio subrecurvus, formaţiunea mediană grezoasă cu Dossina maeotica, formaţiunea
 superioară nisipoasă grezoasă cu Congeria novorossica).
Meoțianul include depozite de apă puternic îndulcită cu un episod mai salmastru în
Meoțianul mediu. În părțile centrale ale depresiunii predomină litofaciesul argilos-
nisipos, similar celui din Sarmațian, fiind o continuitate de sedimentare. Spre marginea
muntoasă, în fața curburii Carpaților Meridionali, unde se remarcă o înaintare progresivă
a Meoțianului, precum și în regiunea dintre Argeș și Olt, se întâlnesc faciesuri mai
grosiere reprezentate prin pietrișuri și nisipuri.
Din depozitele grosiere cu cinerite dintre Olt și Argeș se cunosc resturi de
mamifere aparținând speciilor Gazella gaudry și Dicerorchinus schleirmacheri.
În regiunea de la W de Olt, unde se întâlneşte succesiunea completă a Meoţianului,
se pot separa cele trei orizonturi cunoscute şi în sectorul valah al Depresiunii
Pericarpatice. Astfel, în baza succesiunii meoţiene se separă un orizont alcătuit din
marne, nisipuri şi gresii cu faimă de apă dulce printre care : Unio subrecurvus, U.

19
subatavus, Radix sp., Hydrobia vitrella etc. Urmează orizontul mediu cu Dosinia,
predominant grezos, conţinând o faună salmastră cu Dosinia maeotica, Congeria
panticapaea panticapaea, Ervilia minuta, Teodoxus rumanus, Pirenella caspia etc.
Succesiunea Meoţianului se încheie printr-un orizont de nisipuri şi gresii cu Psilunio
subhoernesi, P. subrecurvus, Anodonta maeotica, Teodoxus stefănescui etc. Acest orizont
se întâlneşte şi la E de Olt, unde devine mai grosier, conţinînd Congeria novorossica, C.
panticapaea panticapaea. în unele zone depresionare, de exemplu în depresiunea de la
Novaci sau la S de anticlinalul Piţicu, Meoţianul îmbracă un facies marnos-argilos
alcătuind stratele cu Radix, care nu pot fi separate de Sarmaţianul superior. În partea
vestică a Depresiunii Getice se dezvoltă faciesul grosier, Meoţianul având o poziţie
transgresivă. Asemenea situaţie se întâlneşte de la Târgu Jiu spre W până în Valea
Motrului unde depozitele sunt fosilifere. În apropiere de Dunăre, Meoţianul în facies
grosier se întâlneşte între văile Topolniţa şi Coşuştea unde se dispune transgresiv peste
Sarmaţian şi suportă în aceleaşi relaţii depozite ponţiene. Se recunoaşte orizontul cu
faună de apă salmastră reprezentat prin şisturi şi argile marnoase cu Congeria
panticapaea panticapaea, Ervilia minuta, Dosinia maeotica, Pirenella caspia etc. În
restul Depresiunii Getice Meoţianul este acoperit, însă a fost interceptat prin foraje
remarcându-se o înaintare spre S în domeniul Platformei Valahe.
Grosimea Meoţianului poate atinge 700 m.

Ponţianul are caracter transgresiv și marchează o ușoară înaintare peste

formațiunile mai vechi. O înintare mai accentuată se recunoaște între Văile Argeș și
Dâmbovița, unde se creează golful de la Câmpulung.
Este preponderent marnos în jumătatea inferioară şi argilos nisipos în jumătatea 
superioară. Local se dezvoltă și și faciesuri mai grosiere, cum se întâmplă de la Valea
Oltului spre E. În spre marginea carpatică, în jumătatea inferioară a Ponțianlui se
întâlnesc strate de cărbuni. Acestea au o dezvoltare mai importantă în golful Câmpulung.
Depozitele ponţiene aflorează de-a lungul depresiunii pe o zonă care se lărgește treptat
începând din Valea Bistriței spre W până la Dunăre.
Suita completă se gaseşte în valea Coşuştea, unde s-a realizat şi o stratigrafie de detaliu :
stratele cu limnocardii și congerii reprezentând Ponțianul inferior sau Odessian, stratele
cu congerii mari reprezentând Ponțianul mediu și stratele cu Phyllocardium reprezentând
Ponțianul superior sau Bosphorian.
Peste stratele cu Phyllocardium din Valea Coșuștea se dispun nisipuri daciene.
Spre E, Ponţianul cu dezvoltare completă se întâlneşte la E de Olt, unde se pot
separa aceleaşi orizonturi. Spre S, Ponţianul este acoperit de depozite mai tinere, însă se
întinde şi peste Platforma Valahă ajungând până la Dunăre.

Dacianul este dezvoltat în facies argilos nisipos cu cărbuni, mai frecvent spre

partea superioară. Aflorează pe o arie întinsă din valea Dâmboviţei până la Dunăre, însă
nu peste tot cu dezvoltare completă. În suita depozitelor daciene se disting stratele cu
Pachidacna (inferioare şi stratele cu Psilodon superioare).

20
 Stratele cu Pachydacna (Dacianul inferior) se întâlnesc de la valea Jiului spre E şi
au dezvoltare clasică în împrejurimile satului Bengeşti, unde au fost descrise de Ionescu
Argetoaia. Sunt reprezentate prin argile nisipoase şi nisipuri conţinând o faună cu
Prosodacna rumana, Pachydacna cobalcescui, P. serena serena, P. serena mirabilis,
Stylodacna heberti, Viviparus bifarcinatus, Limnocardium (Euxinicardium) sp. etc.
Succesiunea Dacianului la Bengeşti se încheie prin nisipuri cu intercalaţii de cărbune
peste care se dispun depozite cu resturi de Mastodon arvemensis. De la Valea Jiului spre
W, stratele cu Pachydacna lipsesc, în schimb se dezvoltă orizontul superior al Dacianului
(echivalent al stratelor cu „Psilodon”) reprezentat prin nisipuri cu cărbuni. Dezvoltarea
completă a Dacianului se întâlneşte numai în partea de E a Depresiunii Getice, în golful
de la Câmpulung, unde se dispune concordant peste Ponţian. În depozitele daciene
reprezentate prin nisipuri argiloase sunt frecvente intercalaţiile de cărbuni. Se recunosc
stratele cu Pachydacna conţinând aceeaşi faună ca şi la Bengeşti, iar Dacianul superior
include o faună cu Unio sturdzae, U. saratae, U. rumanus, Viviparus bifarcinatus etc.
Grosimea depozitelor daciene este de 400 m.

Romanianul  încheie suita pliocenă. Include depozite argilo-nisipoase, adesea
 roşiatice,cu intercalaţii de cărbuni. Depozitele conţin resturi de mamifere şi se găsesc în 
părţile sudice ale Depresiunii Getice. Acestea suportă stratele de Frăteşti aparţinând
 Pleistocenului inferior.
Depozitele descrise conţin resturi de Anancus arvernensis şi sunt echivalente
orizontului inferior cu Unio lenticularis din profilul clasic de la Bucovăţ. Depozitele
romaniene aflorează sub forma unei zone aproape continue în tot lungul Depresiunii
Getice. Înclinările mici au favorizat descoperirea lor în lungul cursurilor de ape, încât
apar de sub depozitele cuaternare pe arii cu conture foarte sinuoase, mai ales între Valea
Oltului şi Valea Motrului. Grosimea depozitelor romaniene este de 100—150 m. Acestea
se continuă mult spre S pe sub depozitele cuaternare şi depăşesc marginea Depresiunii
Getice, întinzându-se în toată Platforma Valahă, unde sunt dezvoltate sub acelaşi
litofacies.

21
 

22
 IV.2 Evoluţie şi tectogeneză 
Desăvârşirea aranjamentului tectonic al zonei montane
a Carpaţilor Meridionali şi ridicarea ei în urma mişcărilor laramice au determinat apariţia 
zone depresionare situată în faţă. 
Apariţia acestei depresiuni sa produs,de fapt,ca urmare a afundării şi înaintării spre 
nord a marginii Platformei Valahe
prin subşariere faţă de Autohtonul Danubian. Acesta funcţiona ca
margine continentală instabilă ridicată. Afundarea şi subducerea marginii platformei a 
antrenat coborârea în trepte a marginii blocului danubian. În felul acesta s-a format
o depresiune asimetrică, cu fundament mixt, tipic premontană,care a preluat funcţia de
 bazin de sedimentare. 
De la formarea ei la începutul Paleogenului, Depresiunea Getică a suferit efectele 
a două faze de miscări importante: eostirică şi moldavică. Dacă efectele eostirice se
recunosc în trangresiunea intraburdigaliană, consecinţele paroxismului moldavic constau 
în cutarea largă a depozitelor presarmaţiene. 

23
 Cutele formate au ajuns să funcționeze ca sectoare exondate, încât în părțile axiale
se înregistrează o discontinuitate în sedimentare. Asemenea situații au fost mai frecvente
în partea de V a zonei de molasă. În partea estică se delimitează un sector mai ridicat
între Valea Argeșului și Valea Dâmboviței, care se desemnează ca un promontoriu ce
separa Depresiunea Getică de sectorul moldo-valah al Depresiunii Pericarpatice.
Structura cutată a Depresiunii Getice nu poate fi observată decât în valea Oltului şi 
Olteţ. Aici se urmăreşte structura anticlinală Govora-Slătioara în a cărei zonă axială
 apar depozitele burdigaliene. În această zonă se mai recunosc şi alte elemente plicative.
De la valea Oltului spre est, unde depozitele paleogene aflorează pe suprafeţe întinse,
 acestea constituie un homoclin cu căderi constante spre sud.
Din punct de vedere structural, fundamentul Depresiunii Getice se prezintă cu o
tectonică moștenită, cunoscută în unitățile respective: o tectonică complicată,
predominant plicativă pentru fundamentul de origine carpatică și o tectonică de tip
ruptural pentru fundamentul de platformă.
Depozitele care s-au acumulat în Paleogen au caracter de formațiuni postorogenă,
indicând o perioadă de calm tectonic pentru Depresiunea Getică.
Spre sfârșitul Paleogenului, mișcările savice au condus la o regresiune regionala
care a atins maximum în Acvitanian, după care a urmat transgresiunea generală din
Burdigalian. Mișcările savice nu au produs însă deformări plicative.
Depresiunea Getică a continuat să funcționeze ca arie de sedimentare fără a-și
schimba sensibil configurația, până la începutul Badenianului.
Efectul major al mişcărilor moldavice a fost încălecarea formaţiunilor Depresiunii 
Getice peste formaţiunile Platformei Valahe. Încălecarea s-a produs în lungul faliei 
pericarpatice care se continuă din faţa Carpaţilor Orientali. 
Falia pericarpatică, în faţa Carpaţilor Meridionali,
este acoperită de depozite sarmato-pliocene, însă a fost identificată prin foraje la Spineni, 
Mitrofani. 
După paroxismul moldavic, miscările care au afectat Depresiunea Getică,nu au
mai determinat deformări semnificative. Depozitele sarmato-pliocene sunt practic 
orizontale însă se recunosc mai multe discontinuităţi stratigrafice de amploare diferită,
mai frecvente în apropierea marginii carpatice. 
Structurile Depresiunii Getice urmăresc direcția lanțului carpatic, având o
orientare E-V între Valea Dâmboviței și Valea Jiului și o orientare NE-SV de la Jiu spre
Dunăre.
În Pliocenul târziu,o dată cu ridicarea mai activă a Carpaţilor,s-a produs şi 
restrângerea lacului, iar în Cuaternar, miscările neotectonice au contribuit la realizarea 
morfostructurii actuale.

24
 Recentele interpretări ale secțiunilor seismice și ale analizei structurale de
paleostress, în interiorul și pe marginea bazinului (Mațenco et al., 1997, Răbăgia și
Mațenco, (1999) sugerează că evoluția acestei zone este mult mai complexă decât cea a
unui model simplu de avanfosă (Tărăpoancă, 2004), iar numele de depresiune devine
confuz. De fapt, în partea sudică a Carpaților Meridionali, o serie de bazine sedimentare
au funcționat ca diferite zone de extensie cu configurații speciale. În cele din urmă, se
poate separa Bazinul Getic peste care este așezat Bazinul Dacic.

25
 V.CADRUL GEOLOGIC DE DETALIU 
 V.1 Stratigrafie 
În flancul sudic al Carpaţilor Meridionali formaţiunile au o structură cutată
de avant-fosă, structură mascată de depozite pliocene, dispuse orizontal. Formaţiunile de
molasă se instalează în această zona începând cu Albianul şi se contiunuă în tot
sistemul terţiar. Atât etajele Mezozoicului cât şi ale Terţiarului marchează  transgresiuni
evidente, cu importante lacune stratigrafice. 
 
Paleogen 
Depozitele paleogene ale Depresiunii Getice au caracter de molasă litorală,
formată prin acumularea piemontană a materialului detritic provenit din erodarea
cristalinului munţilor 
Făgăraş, după emersiunea corespunzătoare fazei orogene laramice. 
Din punct de vedere stratigrafic este caracteristică lacuna din Eocen şi Oligocen şi 
relaţiile de discordanţă dintre aceste serii. 
 
Ypresian - Luteţian (y-lt) 
Eocenul se dispune discordant peste Cretacicul superior şi peste şisturile cristaline.
În general el este repezentat prin două orizonturi: conglomerate bazale şi marne. La vest
de Olt, între văile Otasău şi Muereasca, orizontul de marne este cuprins între două
conglomerate, cel superior dispărând între văile Muereasca şi Olt. Conglomeratele
inferioare, dezvoltate în toată regiunea, sunt poligene, conţinând în afară de şisturi 
cristaline (micaşisturi şi gnaise), calcare jurasice şi gresii grosiere senoniene.
În baza orizontului sunt frecvente brecii medii moi. Resturile organice sunt
rare. Variaţiile de grosime sunt largi de la 140 m pe râul Argeş până la 1500 m pe
Topolog.  
Orizontul marnos este constituit din marne cenuşii-verzui, micafere,
cu intercalaţii rare de gresii curbicorticale cu hieroglife. Grosimea orizontului variază
între 300-450 m,în regiunea Argeş - Vâlsan, dar atinge 3000 m la Dăngeşti, în interfluviul
Olt-Topolog. Acest orizont este fosilifer şi conţine numuliţi, asiline, ortofragmine,corali
 şi briozoare. 
Asociaţiile de macro-foraminifere cu Nummulites parlschi de la
Harpe, Nummulites cf. planulatus Lamarck aparţin Ypresianului. 
Paleogenul Depresiunii Getice nu a furnizat încă elemente paleontologice in situ
care să ateste existenţa,în succesiunea acestuia, a etajelor mediu şi superior ale
Eocenului şi a bazei Oligocenului. Totuşi o faună de foraminifere mari aparţinând 
Eocenului mediu şi superior, colectată din conglomeratele helveţiene de la
Bujoreni şi Olteni (Valea Oltului) (Gr. Popescu), arată că Eocenul superior s-a
depus iniţial, dar a fost erodat în timpul Oligocenului şi Miocenului (G. Bombiţă). 
 

26
 Neogen 
Burdigalian inferior
În continuitate de sedimentare urmează depozitele burdigaliene constituite
litologic din conglomerate poligene,uneori slab cimentate de o matrice argiloasă,
 nisipoasă, ce cuprind elemente din cele mai variate formaţiuni (şisturi critaline, roci
mezozoice, calcare organogene eocene,precum şi galeţi moi din roci oligocene), 
pietrişuri şi nisipuri ce cuprind dese intercalaţii de marne cenuşii. Depozitele 
burdigaliene dezvoltate atât la Est cât şi laVest deValea Oltului (unde au tendinţa 
de îngroşare)variază ca grosime între 500 – 700 m în Valea Topologului şi 170 – 300 m
în Valea Argeşului. 
Burdigalian superior
 Dintre formaţiunile Miocenului cuprinse în teritoriul acestei hărţi cea mai largă
dezvoltare o prezintă depozitele  Burdigalianului superior, care se dispun transgresiv
peste Burdigalian inferior. 
Burdigalianul superior se prezintă ca o serie bine individualizată din punct de
vedere litologic ce îşi începe sedimentarea cu conglomerate  uneori roşii 
cu intercalaţii nisipoase, micacee, pietrişuri mărunte, nisipuri grezoase şi marne
argiloase cenuşii şi roşcate cu tufuri albicioase. Succesiunea litologică se încheie cu
o alternanţă de depozite nisipoase – grezoase, pietrişuri cu o structură torenţială,
precum şi nivele de marne cu concreţiuni grezoase. 
 Depozitele au o largă dezvoltare în stânga văii Oltului şi se continuă în Est, la
Nord de localitatea Godeni. Cu o mai mică extindere ele sunt întâlnite şi la Vest de Olt. 
Grosimea meximă a depozitelor a fost aproximată la 2000 m în Valea
Topologului. 
 
Badenianul
Depozitele badeniene sunt constituite din 4 orizonturi litologice bine
individualizate : orizontul tufului cu globigerine, orizontul depozitelor lagunare
(depozitelor cu sare), orizontul şisturilor cu radiolari şi orizontul marnos cu Spirialis. 
Orizontul tufului cu globigerine. Echivalent micropaleontologic cu orizontul
tufului de Dej din Transilvania, el este bine dezvoltat în regiunea Ocnele Mari unde
prezintă grosimi de 150 – 200 m. Tufurile sunt albe, grosiere, compacte în partea
inferioară, devenind fine şi stratificate în partea superioară a orizontului
unde conţin intercalaţii de marne cenuşii-verzui, nisipuri şi marne gălbui, intercalaţii care
la Vest de Govora ajung să substituie orizontul tufaceu. 
Peste tufurile inferioare cu globigerine, atât la Est cât şi la Vest de Olt, se dispune
un pachet de marne argiloase şi un al doilea orizont de tufuri, detritice, albe, întâlnite în
dealul Cetăţii la NW de Râmnicu-Vâlcea, Valea Rea şi Goleşti. 
Orizontul lagunar. Acest orizont a fost semnalat numai la Vest de Ocnele Mari,
la Ocniţa, în depresiunea tectonică Ocniţa-Teiuş. Datele din foraj au arătat că acest
orizont este suportat de orizontul tufului cu globigerine şi suportă, la rândul său, 
şisturile cu radiolari, orizontul marnelor cu Spirialis sau termenii Sarmaţianului inferior. 

27
 În restul regiunii, un echivalent al depozitelor cu sare ar fi reprezentat prin
pachetul de marne ce se dispune la partea superioară a tufului cu globigerine. Breciile
marnoase sedimentare, ce se dezvoltă uneori în apropierea depozitelor cu sare nu sunt
dezvoltate în această regiune; absenţa acestui facies constituie singura deosebire faţă de
dezvoltarea litologică generală a Badenianului din Subcarpaţi. 
Orizontul şisturilor cu radiolari. Este dispus în general deasupra orizontului
tufurilor cu globigerine, fiind reprezentat prin şisturi argiloase negricioase, disodiliforme,
cu eflorescenţe de sulf, ce conţin o variată faună de radiolari. Uneori acest
orizont conţine şi intercalaţii lentiliforme de nisip şi conglomerate slab cimentate. 
 La Est de Valea Oltului, deasupra tufurilor superioare, se dezvoltă un pachet de
marne ce devin foioase spre partea superioară ce conţin resturi de plante, solzi de
 peşti şi radiolari. 
Orizontul marnos cu Spirialis. Este dispus în continuitate de sedimente peste
orizontul anterior, şi semnalat numai la Vest de Valea Oltului, unde prezintă grosimi
reduse. El este reprezentat prin marne albicioase cu Spirialis. 
Grosimea depozitelor badeniene creşte de la Est (210 m) spre Vest (300 m). 
 
Buglovian – Bessarabian1 (bg-bs1) 
Sarmaţianul, care cuprinde două serii, atribuite respectiv intervalelor Buglovian –
Bessarabian1 şi  Bessarabian2  - Kersonian, se dezvoltă fie în continuitate de sedimentare
peste marnele cu Spirialis, fie în discordanţă peste orizontul şisturilor cu radiolari
sau trangresiv peste Helveţian, la Est de Valea Oltului. 
Depozitele seriei inferioare sunt constituite din marne nisipoase cu resturi de
plante, cu intercalaţii nisipoase şi rare nivele de tufuri şi marne cu aspect dungat.
Ele conţin o asociaţie macropaleontologică reprezentată prin genurile: Cerithium, 
Mohrensternia, Ervilia, Cardium şi Cryptomactra pseudotellina Andrus., faună care
atestă depozitelor vârsta Buglovian - Volhinian. Deoarece forma Cryptomactra 
pseudotellina, care este citată atât în Sarmaţianul inferior cât şi în cel mediu, a fost
întâlnită şi în jumătatea superioară a seriei marnoase, nu este exclus ca în aceste depozite
să fie inclus şi o parte din Sarmeţianul mediu, deci Bessarabianul inferior. 
Bessarabian2   -  Kersonian (bs2-ks) 
Peste seria marnoasă se dispune o alternanţă de nisipuri grosiere, conglomerate
slab cimentate şi marne nisipoase,ce conţin exemplare de Cerithium, Trochus,
Cardium şi Mactra fabreana d' Orb (faună ce atestă vârsta Sarmaţian medie).
Kersonianul nu a putut fi separat cartografic, nefiind datat paleontologic, motiv
pentru care a fost ataşat părţii superioare a Bessarabianului. El este reprezentat de
nisipuri şi pietrişuri, ce se dispun uneori chiar pe termenii inferiori ai Tortonianului,
marcând astfel o transgresiune puternică.

Meoţian
La Vest de Olt este reprezentat prin pietrişuri,nisipuri,argile verzi pătate,
cu Congeria navorossica Sinz, Congeria panticapaea Andrus., Congeria panticapaea 
tornoueri Toura, Theodoxus Stefănescui Font.
28
 Din datele de suprafaţă şi cele de foraj reiese că Meoţianul atinge o grosime de 300
-  350 m la Vest de Olt şi 60 – 200 m la Est de Olt.

Ponţian (p şi p-dc)
La Est de râul Olt depozitele Ponţianului stau transgresiv peste formaţiuni 
Apartinând Sarmaţianului, Helveţianului, sau , în continuitate de sedimentare,
peste Meoţian.
Spre deosebire de Meoţian, seria ponţiană este mai completă la Est de râul Olt,
unde indicaţiile paleontologice sunt concludente pentru a susţine prezenţa celor 3 nivele
ale Ponţianului. Orizontul inferior este reprezentat în general prin marne şi argile cu 
Congeria rumana Ştef., Paradacna abichi R. Hoern., Valenciennius elipticus Hang.
Orizontul mediu este constituit din marne, argile şi nisipuri, cu Congeria rhomboidea
 M. Hoern., Dressenomya aperta Deshayes, Euxinicardium subodessae Sinz, Euxinicard
ium nobile Sabba, Caladacna steindachneri Brusina, Mandacna pseudoticallus Barbot.O
rizontul superior este reprezentat prin nisipuri,argile şi marne,cu Phyllocardium
 planum Desh, Didacna subcarinata Desh., Congeria subcarinata botenica Andrus.
 
Dacian (dc) 
Depozitele acestui etaj se dispun peste cele ponţiene concordant şi în continuitate
de sedimentare. Ele au o mare răspândire în suprafaţă. Conţinutul paleontologic
argumentează pentru prezenţa în teritoriul cuprins pe foaia Piteşti a Dacianului inferior
 şi superior, părţii mediane a Dacianuluic corespunzându-i  o lacună
(stratele cu Prosodacna zamphzri,P. euphrosinae). 
Dacianul inferior este reprezentat prin nisipuri, marne şi argile cu cărbuni şi se
caracterizează prin următoarea asociaţie paleontologică: 
Stylodacna heberti Cob., Prosodacna stenopleura Sabba, Prosodacna orientalis Sabba, 
Prosodacna munieri Sabba, Prosodacna savae Teiss., Prosodacna rumana Font., Unio 
cobălcescui Font., Viviparus argesiensis Tourn etc. 
Dacianul superior este constituit dintr-o alternanţă de argile cărbunoase,
nisipuri cenuşii, marne
nisipoase şi pietrişuri cu Unio sturdzae Cob., Unio saratae Teiss., 
Unio rumanus Tourn., Viviparus bifarcinatus Bielz, Viviparus argesiensis Tourn., 
Unio prominulus Sabba, Hzriopsis krejci Wenz, etc. 
Depozitele daciene au o grosime de 400-450 m. 
 
Levantin (lv) 
Depozitele levantine care stau concordant peste precedentele sunt reprezentate
printr-un complex de marne verzui, argile cenuşii-verzi, din care se
citează Helix, Planorbis etc. 
Depozitele levantine au o grosime de 150-200 m. 
 
Pleistocen inferior (qp1)  

29
 Acest prim etaj al Cuaternarului este constituit din 2 orizonturi : unul
inferior psamo-pelitic, alcătuit din argile în alternanţă cu pachete groase de nisipuri
ce conţin lentile de pietrişuri mărunte, şi altul superior, psamo-psefitic, constituit exclusiv
din nisipuri grosiere, pietrişuri şi bolovănişuri. 
Aceste două orizonturi intră în alcătuirea  "Stratelor de Cândeşti" şi sunt
considerate de vârstă Villafranchiană. Atribuirea acestei vârste se bazează pe resturile
de Archidiskodon meridionalis Nesti, Dicerorhinus etruscus Falc (Rhinoceros), 
Hippotigris stenonis Cocchi, Anancus arvernensis Croiz et Job.

30
 În cuprinsul foii Piteşti prezenţa Villafranchianului a fost stabilită şi prin foraje; el
are în aceste situaţii grosimi ce variază de la 20 m la 150 m, şi este reprezentat prin
marne, argile, nisipuri fine, cenuşii albicioase, necoezive şi pietrişuri. 
Depozitele Villafranchianului ("Strate de Cândeşti") trec spre Sud, la depozite
nisipoase cu lentile mari de pietrişuri cunoscute sub numele de "Strate de Frăteşti" 
şi atribuite Saint-Prestianului (E. Liteanu, 1965). 
 
Pleistocen mediu (qp2) 
Depozitele terasei vechi a Oltului şi Argeşului (qp22). Acumulările aluvionare ale
terasei vechi sunt constituite din nisipuri grosiere, pietrişuri şi bolovănişuri, a căror
grosime variază între 3-6 m. La alcătuirea petrografică a pietrişurilor participă elemente
de roci cristaline, roci eruptive şi sedimentare,dintre care cităm: 
micaşisturi, gnaise, cuarţite, şisturi cloritoase, şisturi clorito-sericitoase, aplite, gresii. 
Depozitele terasei vechi au fost atribuite  părţii superioare a Pleistocenului mediu,
pe baza paralelizării acestor depozite cu cele ale terasei vechi a Dunării, în care s-au găsit
resturi de Dicerorhinus merki Jag. 
 
Pleistocen superior (qp3) 
Depozitele pleistocen-superioare, proluviile de pe terasa superioară, acumulările
aluvionare ale terasei inferioare şi depozitele loessoide de pe câmpul cuprins între râurile
Teleorman şi Dâmboviţa. 
Depozitele loessoide de pe terasa veche (qp31). Peste depozitele grosiere ale
terasei vechi, s-au depus prafuri nisipoase, nisipuri argiloase, gălbui-roşcate, necoezive,
cu concreţiuni calcaroase. Tipul genetic al acestor sedimente este deluvial – proluvial, iar
grosimea lor variază între 3-8 m. 

31
 Pe baza poziţiei geometrice, depozitele loessoide de pe terasa veche au fost
atribuite părţii bazale a Pleistocenului superior. 
Depozitele terasei înalte a Oltului şi Argeşului (qp31). Acumulările aluvionare ale
terasei înalte sunt constituite din pietrişuri, bolovănişuri şi nisipuri, în a căror
 compoziţie petrografică intră: cuarţite, micaşisturi, şisturi cloritoase, gnaise, calcare,
gresii, roci eruptive. Grosimea acestor depozite variază între 3 – 7 m. 
Din depozitele terasei înalte a Oltului s-au citat resturi de Paraelephas
 trogontherii Pohl. (N. Mihăila şi R. Ianc. 1965), Mammuthus primigenius Blumb 
(E. Liteanu şi T. Bandrabur, 1957). Pe baza acestor argumente, depozitele terasei înalte a
Oltului şi Argeşului au fost raportate părţii inferioare a Pleistocenului superior. 
Depozitele loessoide de pe terasa înaltă a Oltului şi Argeşului (qp32). Aceste
depozite sunt alcătuite din prafuri nisipoase, nisipuri argiloase, gălbui-roşcate,
cu concreţiuni calcaroase şi se dispun peste acumulările aluvionare. Tipul genetic al
acestor depozite este considerat deluvial-proluvial, iar grosimea lor variază între 2-7 m. 
Depozitele loessoide ale acestui nivel de terasă au fost atribuite părţii mediane a
Pleistocenului superior. 
Depozitele terasei superioare a Oltului, Argeşului şi Topologului (qp32).
Acumulările aluvionare ale terasei superioare sunt constituite din pietrişuri,
 bolovănişuri şi nisipuri, în a căror compoziţie petrografică intră următoarele
roci: gnaise, cuarţite, micaşisturi, şisturi cloritoase, calcare, gresii, granodiorite, diorite.
Grosimea acestor depozite variază între 3-6 m. 
Depozitele terasei superioare au fost raportate părţii mediane a Pleistocenului
superior. Aceeaşi vârstă au şi depozitele teraselo superioare separate pe râurile
Vedea şi Cotmeana. 
Depozitele loessoide de pe terasa superioara a Oltului, Argeşului şi
 Topologului (qp33). Peste depozitele aluvionare ale terasei superioare se dispune o serie
de depozite, alcătuite din nisipuri argiloase, de tip loessoid, cu concreţiuni calcaroase.
Grosimea acestor depozite variază între 2-5 m, iar tipul genetic este deluvial-proluvial. 
Depozitele loessoide de pe terasa superioară au fost raportate părţii finale a
Pleistocenului superior. Depozitelor loessoide de pe terasa superioară a Vedei
 şi Cotmenei li s-a acordat aceeaşi vârstă. 
Depozitele terasei inferioare a Oltului, Argeşului şi Topologului (qp33).
Depozitele aluvionare ale acestui nivel de terasă sunt reprezentate
prin bolovănişuri, pietrişuri şi
 nisipuri. La compoziţia petrografică a galeţilor participă aceleaşi rocica şi la
depozitele teraselor superioare. Grosimea acestor depozite variază între 5-7 m. 
Acumulările aluvionare ale terasei inferioare au fost raportate părţii finale a
Pleistocenului superior. Depozitele aluvionare ale terasei inferioarea Cotmenei
au aceeaşi vârstă. 
 

32
 Holocen inferior (qh1) 
Depozitele terasei joase. Acumulările aluvionare ale acestui nivel de terasă, care se
dezvoltă pe majoritatea râurilor ce brăzdează teritoriul ocupat de foaia Piteşti, este
constituit din bolovănişuri, pietrişuri şi nisipuri. Grosimea acestor depozite variază între
5-8 m. 
Depozitele terasei joase au fost atribuite părţii inferioare a Holocenului. 
Depozitele loessoide de pe terasa inferioară. Peste acumulările aluvionare ale
terasei inferioare a Oltului, Argeşului, Tpoloului şi Cotmenei se dispun depozite
nisipoase şi argiloase de tip loessoid, cu concreţiuni calcaroase. Aceste depozite au fost
atribuie părţii inferioare a Holocenului. 

Holocen superior (qh2) .Părţii superioare a Holocenului i-au fost atribuite

depozitele loessoide ce acoperă depozitele aluvionare ale terasei joase şi acumulările
luncilor. 

33
 V.2. Tectonica
Din punct de vedere geologic, zona studiata face parte din Piemontul Getic, iar
geomorfologic, apartine Campiei Înalte a Piteștiului.
Spre deosebire de celelalte formațiuni, zona Levantinului este afectată de cutări.
Sistemul plicativ levantin este orientat E-V, iar aflorimentele și mai ales datele de foraj au
identificat la N de Pitești următoarele anticlinale : Fețeni-Schitul Matei cel mai nordic,
Săpunari, Merișani-Dăganu și Slătioarele. Aceste anticlinale strânse și faliate cu vergențe
sudice contrastează cu sinclinalele intermediare, largi.
Modul de comportare în adâncime al acestor cute ne arată o dizarmonie între
structurile adânci și cele de suprafață. Paleogenul identificat în axul anticlinalelor se
comportă ca un material relatic rigid, dic care cauză a provocat formarea cutelor
solzificate. Depozitele plastice ale Miocenului au generat cute largi, care înfățișează
câțiva solzi oligoceni, iar Pliocenul a modelat ondulaţiile fundamentului şi manifestă
tendinţa către structura monoclină. Această dizarmonie normală a cutelor ar putea fi pusă
pe seama unor diferite mișcări orogenice, prezenţa lor fiind justificată într-o oarecare
măsură de discordanţele stratigrafice. Jocurile înregistrate de liniile de ţărm nu sunt
cauzate numai de orogeneză ci și de deplasările de fund ale zonelor de sedimentare.
Variaţia nivelului marin nu se datorează exclusiv deformărilor orogenice ci, este
provocată de mişcările de basculare. Dizarmonia cutărilor nu se datorează unei sucesiuni
de procese orogenice ci, poate rezulta din modul de comportare al materialului
sedimentogen.
Racordarea sistemului plicativ din Carpaţii Orientali cu cel al Depresiunii Getice
de la Est de Olt, nu se poate realiza liniar prin zona colinelor argeşene din cauza
intervenţiei unor compartimente structurale, care se interpun deranjând continuitatea
sistemelor plicative. Corespondenţa aocidentelor tectonice apare evidentă numai în partea
sudică a colinelor argeşene, unde continuarea cutelor subcarpatice este constatată.
Sistemul de cute al fundamentului flişului de sub amplasamentul acestor coline nu poate
fi considerat că şi-a păstrat mersul liniar, deoarece a suferit deranjări de la direcția
cunoscută, la Est de Valea Dîmboviţei, prin intervenţia unei flexuri largi şi prezenţei
cristalinului. Tectonica particulară a Colinelor Getice nu se racordează în zonele profunde
şi de suprafaţă cu deformările geometrice ale unităţilor adiacente, în schimb în tectonica
de profunzime s-au păstrat legături de continuitate între fundamentul depresiunii
precarpatice şi al Câmpiei Române.

34
 VI.1Conexiuni cu geologia petrolului 
În Depresiunea Getică din punct de vedere tectonic, se deosebește o structură
cutată a Presarmațianului ce a afectat Miocenul și Paleogenul și zona monoclinală ce
privește Sarmațianul și Pliocenul.
Prin prospecțiuni seismic și foraje în această depresiune s-au pus în evidență zone
structural formate din una sau mai multe ridicări ale fundamentului Paleogen cutat și
separate de sinclinale largi, în care sunt acumulate depozite Miocene și Pliocene,
prezentate într-o succesiune stratigrafică continuă, dar care dispar discordant pe flancurile
ridicărilor și în regiunea de boltă, ceea ce a făcut ca factorii stratigrafici și litologici să
contribuie la realizrea condițiilor de apariție a capcanelor.
Cutele anticlinale pot fi grupate într-o serie de zone anticlinale, de care sunt legate
structure petrolifere și gazeifere. De la nord la sud, s-au individualizat următoarele zone:
1. Zona Stâlpeni-Ciofrângeni-Măgura Slătinarei-Tg. Jiu sud. Forajele de la Stâlpeni
nu au întâlnit Meoțianul și Sarmațianul și din Ponțian au intrat în Paleogen sub
care au întâlnit Cretacicul.
2. Zona Boțești-Merișani-Galicea Stoiceni-Roești-Măldărești-Grădiștea, care prin
anticlinalul Boțești, în care prin foraje a fost întâlnit Paleogenul în faciesul
stratelor de Pucioasa, este în prelungirea pintenului de Homorâciu și pe același
aliniamentcu zona cutelor anticlinale cu diapirism revărsat.
3. Zona Ludești-Bogați-Pitești-slătioarele-Stănești-Zătreni-Turburea, în prelungirea
cutelor anticlinare cu diapirism exagerat.
4. Zona Șuta Seacă-Cobia-Leordeni-Vața-Chirițești-Drăganul, în prelungirea cutelor
anticlinale cu diapirism atenuat.

35
 Rocile sursă sau generatoare de hidrocarburi sunt roci care s-au format din
sedimentele minerale depuse odată cu materia organică în bazinul de sedimentare și din a
cărei transformare au rezultat bitumenele naturale libere și fixe. Acestea sunt roci fine,
pelitice, care au un conținut în materie organică mult mai mare decât cel al rocilor
adiacente.
Rocile mamă din Depresiunea Getică sunt șisturile disodilice și șisturile argilo-
bituminoase ale Oligocenului, în faciesul stratelor de Pucioasa. În Miocen sunt roci cu
caractere de roci mame în Burdigalian, reprezentate prin șisturile cu radiolari, și în
Sarmațian reprezentate prin șisturi calcaroase bituminoase cu aspect disodiliform.
Faciesul de Pucioasa este prezent la vest de râul Prahova în următoarea
succesiune: Strate de Pucioasa inferiore (50m), șisturi disodilice inferioare (40-50m),
Strate de Pucioasa superioare (1100m) cu intercalații grezoase de Fusaru, strate de
Vinețisu-Izvoarele (70-300m) și disodilele superioare (100-200m).
            Rocile sursă de hidrocarburi din Depresiunea Getică se caracterizează printr-un
conținut de carbon organic cuprins între 0.67-3.12% în medie 1.7% și printr-un conținut
de hidrocarburi de 74.5-572 p.p.m.
Rocile colectoare/magazin sunt roci poroase și permeabile capabile să
înmagazineze cantități însemnate de hidrocarburi și să le cedeze când se trece la
exploatarea lor. Capacitatea lor de înmagazinare depinde de caracterele fizico-geologice
ale lor exprimate prin coeficienți de porozitate, saturație și permeabilitate.
Rocile magazin sunt reprezentate prin gresiile și nisipurile din Meoțian, Sarmațian,
Burdigalian și prin gresia de Corbi în Oligocen. Până în prezent, în rocile magazin din
Meoțian, Sarmațian și Burdigalian, din o serie de structuri, sunt cunoscute importante
acumulări de hidrocarburi.
Marnele sunt prezentate atât în Oligocen cât și în Neogen, fie ca intercalații într-un
etaj, fie caracterizând un etaj întreg, cum este Ponțianul. Raporturile de discordanță dintre
Pliocen și Sarmațian ca și cele dintre Sarmațian și Burdigalian, precum și mișcările de
cutare au creat condiții favorabile pentru formarea de zăcăminte stratiforme monoclinale,
ecranate tectonic sau litologic, zăcăminte stratiforme ecranate litologic sau stratigrafic –
pe flancuri în Sarmațian și Burdigalian, zăcăminte de boltă în Meoțian și Burdigalian.
Capcanele sunt aranjamente tectonice, stratigrafice sau litologice în care
hidrocarburile sunt conservate într-un echilibru stabil. Factorii tectonici (structurali),
stratigrafici și litologici, în general, actionează simultan și influența predominantă, în
timp, a uneia dintre acești factori, determină tipul capcanei.
În Depresiunea Getică diapirismul caracteristic regiunii dintre Dambovița și Buzău
a avut un rol nesemnificativ în tectogeneza sectorului de la vest de valea Damboviței; în
această zonă se întalnesc cute diapire numai în partea de sud-est a Depresiunii Getice, pe
aliniamentele Șuta Seacă-Slătioarele și Dragomirești. Consecința acestui fapt constă în
caracterul mai calm, mai puțin fragmentat, al anticlinalelor de interes.
Zăcămintele întalnite sunt stratiforme, ecranate tectonic, stratigrafic sau litologic,
delimitate litologic.

36
 Migratia si acumularea hidrocarburilor este reprezentată de deplasarea
hidrocarburilor prin rocile colectoare până când este întâlnită capcana și are loc
acumularea hidrocarburilor.
Migrația este de două feluri:
 - migrație secundară
 - migrație primară
Migrația secundară are loc prin supracapilarele rocilor colectoare; migrația
primară se desfăsoară prin capilarele mici sau subcapilarele rocilor non colectoare.
            Procesul de acumulare al hidrocarburilor în rocile colectoare este un proces de
lungă durată ce se întinde pe câteva milioane de ani. Acumularea se face în zonele mai
ridicate ale capcanelor, unde energia cinetică este nulă, iar energia potențială minimă.

Structurile petrolifere din Depresiunea Getică pot fi grupate în două regiuni :

Argeș și Tg. Jiu.
Structurile din regiunea Argeș se caracterizează prin cute anticlinale cu înclinări
mai mici în Pliocen (8-10°) și cu înclinări mai mari în Miocen (20°) și Oligocen (40°) și
compartimentate de o serie de falii transversale de mică amplitudine.

În zona axială a unor cute anticlinale, Meoțianul acoperă discordant Oligocenul,

iar pe flancuri el stă discordant peste Sarmațian. Zăcămintele din Meoțian sunt, în
general, stratiforme boltite, compartimentate, uneori ecranate litologic, iar în Miocen sunt
stratiforme ecranate stratigrafic și pe unele structuri se întâlnesc și zăcăminte ecranate
litologic.
Acumulările cele mai importante de hidrocarburi sunt localizate în depozitele
miocene și pliocene ale Depresiunii Getice. Printre structurile mai importante sunt de

37
menționat : Hudești, Dragomirești, Gura Șutii, Slătioarele,Merișani, Țicleni, Bălteni,
Alunu.

38
 VI.1 Structura Merișani – Drăganu
este situată în zona centrală a Depresiunii Getice, în Județul Argeș, la aproximativ
15 kilometri nord-vest de orașul Pitești, pe teritoriul comunelor Merișani și Drăganu.
În cuprinsul structurii Merișani-Drăganu, forajele executate până în prezent s-a
constatat că rocile sursă de hidrocarburi sunt cantonate în Oligocen, ce a fost separat în
două segmente litologice Oligocenul “b” și Oligocenul “a”, segmente prezente în toată
Depresiunea Getică. 
Oligocenul “b”, echivalent cu Oligocenul inferior, este format dintr-o alternanță de
pachete de nisipuri, gresii, uneori conglomerate, cenușii cu grosimi cuprinse de la 2 la 20
metri, neproductive în sondele încercate.
Oligocenul “a” corespunde Oligocenului mediu-superior, are grosimi variabile, și
este format din intercalații de secvențe ritmice de argile și marne grezoase uneori
negriciose bituminoase (Stratele de Pucioasa) considerate principalele roci sursă de
hidrocarburi. Conținutul lor de bitumene este de aproximativ 14%, un conținut de carbon
organic (TOC) de 1.9%,  iar conținutul de hidrocarburi se estimează a fi cuprins între
150-420 p.p.m.
Oligocenul a fost atins în puține sonde din structura Drăganu, întâlnindu-se la adâ
ncimi destul de mari, 2630 metri în zona centrală a structurii, iar spre estul ei Oligocenul
se întalnește la adâncimi din ce în ce mai mari ajungand la circa 3200 metri.

39
 Presiunea si temperatura de zăcământ
            In cuprinsul structurii Merisani-Draganu s-au efectuat măsuratori de presiune și
temperatură la un număr de 84 de sonde, la nivelul complexelor productive din
Burdigalianul inferior si superior. Valorile inițiale de temperatură și presiune pentru
Burdigalianul inferior au fost apreciate astfel:
-         presiunea inițială de zăcământ a fost estimată la 275 atmosfere (26.9 Mpa)
rezultând astfel un gradient de presiune de 1.33 atmosfere/10 metri. În sonda X642 la
adâncimea de 1664 metri la nivelul orizontului II c măsurându-se presiunea statică s-a
obținut o valoare de 245.65 atmosfere înregistrându-se un gradient de presiune anormal
de 1.476 atmosfere/10 metri.
-         la adâncimea medie de 1950 metri temperatura de zăcământ măsurată a fost de
60OC ( 333O K ) rezultănd un gradient de temperatură de 2.9O C/100 metri. În sonda
X642 treapta geotermică era de 2.77O C/100 metri.
Presiunea medie actuala pentru Burdigalianul inferior variază de la un complex la
altul si este estimata a fi cuprinsa intre 50-150 atmosfere.

Calcularea maturizării termice a rocilor sursă

Pentru calcularea maturizării termice vom folosi modelul Lopatin. În această
metodă se utilizează ca indicator al maturizării termice indicele timp-temperatură (TTI)
care reprezintă suma produselor dintre timpul de reacție și un factor denumit “factor
termic”, produse care se calculează pentru fiecare interval termic de 10o C în care a
subzistat roca.
            Modelul Lopatin are la bază reconstituirea evoluției îngropării formațiunilor
organoclastice în corelație cu temperatura la care au ajuns rocile începand din momentul
depunerii și până în prezent. Evoluția îngropării se reprezintă printr-o linie frântă prin
care se configurează scufundările formațiunilor; linia frânta reprezintă baza formațiunii
geologice care conține roci sursă și se trasează într-un sistem de coordonate care are în
ordonată temperatura (OC), iar în abscisă timpul geologic ( milioane de ani). Cu ajutorul
acestei linii frante se determină succesiv maturizarea termică parțială pe fiecare interval
termic de 10oC de creștere a temperaturii pe masură ce se marește adâncimea de
îngropare. Maturizarea termică totală pe fiecare etaj stratigrafic sau secvență litologică se
obține prin însumarea tuturor valorilor de maturizare parțială calculate pentru acel etaj
sau secvență litologică.

Maturizarea termică se calculează prin urmatoarele relații matematice:

∆TTIi  =  ∆Ti x rin
TTI = ∑∆TTIi
unde:
-         TTI reprezinta maturizarea termică totală pentru un interval stratigrafic;
-         ∆TTIi  reprezintă maturizarea termică parțială într-un interval de temperatură
-         ∆Ti  reprezintă timpul în care roca a subzistat în intervalul termic

40
-         rin este factorul termic al intervalului de temperatură. Acest factor termic are
valoarea 20 pentru intervalul 100-110OC și scade cu o unitate la fiecare interval de 10oC
de reducere a temperaturii sau crește cu o unitate la fiecare interval de 10oC de ridicare a
temperaturii.
Cu ajutorul valorilor calculate al indicelui timp-temperatură se pot delimita
domeniile de maturizare ale formațiunilor geologice cercetate astfel:
-  la valori pana la 15 ale TTI roca este imatură, nu a generat petrol
-  la valori cuprinse intre 16 si 160 ale TTI roca este matură, a generat petrol
- la valori de peste 160 TTI roca este hipermatura și a generat gaz metan termogen.
Pentru zacamantul Merisani-Draganu calculul maturizării termice totale și parțiale
al rocilor sursa a dus la valorile prezentate în tabelul următor. Se observă că formațiunile
ce aparțin Pliocenului, Sarmatianului, Badenianului și Burdigalianului nu au atins valori
ale maturizării termice totale sau parțiale care să le permită generarea petrolului; în toate
aceste formațiuni rocile au fost imature.
În formațiunile ce aparțin Oligocenului se observă o creștere a maturizării termice
parțiale în intervalul de temperatură 80 – 140oC pentru că, în intervalul de temperatură
120 – 140oC maturizarea termică totală să atingă valori care să permită generarea
petrolului;  fereastra de petrol se  află în intervalul termic 120 – 140 o într-un interval de
timp cuprins intre 3,75 – 0 milioane ani. Maturizarea termică totală pentru Oligocen este
de 27,9.
În Eocen se observă că fereastra de petrol se  află tot în intervalul termic 120 –
 o
140  într-un interval de timp cuprins între 3,75 – 0 milioane ani, dar maturizarea
termică totală este de 30,6 ceea ce indică o posibilitate mai mare de generare a petrolului.

Interval de timp
Interval
termic (milioane ani) ∆Ti TTIi TTI
10-20 6,00 4,35 1,65 0,003223
PLIOCEN 20-30 4,35 2,7 1,65 0,006445 0,030762
30-40 2,7 0 2,70 0,021094
10-20 10,00 5,1 4,9 0,00957
20-30 5,10 3,15 1,95 0,007617
SARMATIAN 0,058203
30-40 3,15 2,1 1,05 0,008203
40-50 2,10 0 2,1 0,032813
10-20 15,00 5,55 9,45 0,018457
20-30 5,55 3,75 1,8 0,007031
BADENIAN 0,075879
30-40 3,75 2,7 1,05 0,008203
40-50 2,70 0 2,7 0,042188
BURDIGALIA 10-20 23,00 19,50 3,5 0,006836 0,908008
N 20-30 19,50 16,20 3,3 0,012891
30-40 16,20 10,50 5,7 0,044531
40-50 10,50 5,40 5,1 0,079688
50-60 5,40 4,35 1,05 0,032813

41
 60-70 4,35 3,15 1,2 0,075
70-80 3,15 2,10 1,05 0,13125
80-90 2,10 0,00 2,1 0,525
10-20 34,00 30,60 3,4 0,006641
20-30 30,60 27,15 3,45 0,013477
30-40 27,15 24,75 2,4 0,01875
40-50 24,75 22,50 2,25 0,035156
50-60 22,50 20,25 2,25 0,070313
60-70 20,25 18,00 2,25 0,140625
OLIGOCEN 70-80 18,00 15,75 2,25 0,28125 27,90371
80-90 15,75 9,00 6,75 1,6875
90-100 9,00 5,10 3,9 1,95
100-110 5,10 3,90 1,2 1,2
110-120 3,90 3,75 0,15 0,3
120-130 3,75 1,80 1,95 7,8
130-140 1,80 0,00 1,8 14,4
10-20 52,50 31,50 21 0,041016
20-30 31,50 27,90 3,6 0,014063
30-40 27,90 25,50 2,4 0,01875
40-50 25,50 23,25 2,25 0,035156
50-60 23,25 21,00 2,25 0,070313
60-70 21,00 18,75 2,25 0,140625
EOCEN 70-80 18,75 16,50 2,25 0,28125 30,60117
80-90 16,50 12,60 3,9 0,975
90-100 12,60 5,55 7,05 3,525
100-110 5,55 4,35 1,2 1,2
110-120 4,35 3,30 1,05 2,1
120-130 3,30 2,25 1,05 4,2
130-140 2,25 0,00 2,25 18

Proprietățile rocilor colectoare

            Pentru estimarea valorilor medii de porozitate, permeabilitate și saturație în apă
interstițială s-au avut în vedere analizele de carote de la sondele X600, X644, X690.
Rocile colectoare sunt reprezentate pentru Burdigalian prin gresii marnoase
grosiere, care local devin conglomeratice. Proprietățile acestor roci colectoare sunt
prezentate în tabelul următor. În acest tabel permeabilitatea determinată statistic are doua
valori; 295 mD pentru permeabilitatea paralelă cu stratificația și 175 mD pentru cea
perpendiculară pe stratificație. De obicei, pentru calculul rezervelor și pentru proiectarea
exploatării se utilizează valori determinate statistic, în cazul de față 210 mD. Porozitatea
are valori determinate statistic de 29.2% și de 28.7% măsurate pe carote, iar pentru
calcule se utilizează valoarea de 28%. Saturația în apă ireductibilă are valori determinate
statistic de 28.1%, iar valorile măsurate pe carote sunt de 29.3 %; pentru calculul
rezervelor se utilizează valoarea de 30%.
 
Modul de determinare Permeabilitatea Valoarea Saturația în

42
 apă
porozității,
absoluta, mD interstițială,
%
%
Valori determinate statistic 210 29.2 28.1
Valori Paralelă 295
determinate 28.7 29.03
Perpendiculară 173
analitic
Valoarea admisă pentru
210 28 30
calculul resurselor

Vârsta și caracterul capcanelor

            Acumulările de hidrocarburi de pe structura Merișani-Drăganu cantonate în
depozitele burdigaliene, sunt sub forma unor zăcăminte de țiței cu gaze dizolvate,
zăcăminte de țiței cu cap de gaze și foarte rar zăcăminte de gaze libere. Acumulările din
Burdigalian din blocul I prezintă caracteristicile unor zăcăminte stratiforme ecranate
tectonic, în anticlinale de cutare faliate .
            Capcanele sunt de tip structural și parțial, litostratigrafic foarte rar litologice.
Rocile cu caracteristici poros-permeabile, de vârsta burdigaliană, ce alcătuiesc capcanele
din zona Merișani-Drăganu, favorizează acumulări de fluide. Aceste fluide, alcătuite
dintr-un amestec de țiței, gaze și apă, se separă în cadrul capcanei, dând naștere
zăcămintelor de hidrocarburi. Fluidele existente in spatiul poros al rocii rezervor,
constituie împreună un sistem dependent de caracteristicile, atât ale rocii și fluidelor
conținute, cât și de forțele de atracție ce apar între acestea.
            Vârsta capcanei se stabilește după perioada de formare a celui mai nou element
care afectează structura. Faliile care afectează structura sunt mai noi decat Burdigalianul,
astfel ca, putem presupune ca varsta structurii este postburdigaliană. Ea s-a cutat sub
formă de anticlinal și apoi a fost faliată în urma mișcarilor tectonice intraburdigaliene
(faza Stirica veche), badeniene (faza Stirica noua), intrasarmatiene (faza Moldavică)
și intrapleistocenă (faza Valahă).

43
 VII.Aspecte ecologice ale perimetrului
Conform rapoartelor Agenției Regionale pentru Protecția Mediului Pitești,
calitatea aerului este bună în județul Argeș pe ultimii doi ani, însă în cazul solului și al
apei au fost depășite limitele admise în privința poluării. Cel mai mar poluator rămâne o
companie de petrol, din pricina deversărilor accidentale de țiței sau de alte substanțe
chimice.
O altă problemă cu care se confruntă județul este aceea a poluării din mediul
urban, în special din marile aglomerări. În ceea ce privește poluarea aerului cu pulberi în
suspensie, la nivelul județului Argeș în anul 2012 au fost înregistrate valori care
“depășesc norma medie zilnică, conform legii 104/2011, fără a se depăși de 35 de ori
într-un an calendaristic”. Unele localități din aglomerarea Pitești au fost incluse pe lista
zonelor unde nivelul concentrațiilor unuia sau mai multor poluanți este mai mare decât
valoarea-limită. Cantitatea mare de astfel de pulberi este cauzată de sursele de suprafață
cu înălțime de emisie joasă asociate activităților de încălzire rezidențială.

44
 În perioada 2011-2012, în localitățile Valea Mare, Curtea de Argeș Pitești,
Câmpulung, Mioveni, Topoloveni au fost depășite limitele de poluare admise în cursurile
apelor de suprafață. În anumite localități în care sunt amplasate schele de extracție a
țițeiului și este prezentă o rețea densă de conducte pentru transportul țițeiului și al apei
sărate, a fost afectat solul.
Calitatea solului : Conform art. 1. al Ordinului nr. 1552 din 03/12/2008 pentru
aprobarea listei localităţilor pe judeţe unde există surse de nitraţi din activităţi agricole,
judeţul Arges este cuprins în anexa acestui ordin cu 65 de localităţi declarate ca zone
vulnerabile la poluarea cu nitraţi. Acesta este rezultatul folosirii îngrășămintelor chimice
în agricultură. Cu toate acestea, agricultura nu se practică la o scară intensivă în orașul
Pitești, astfel încât nivelul de poluare cu nitrați este mai scăzut în comparație cu alte zone
ale județului și se încadrează în limitele admise.
De asemenea, problema de poluare a solului prin depozitarea necontrolată sau
necorespunzătoare a deșeurilor nu mai există deorece deșeurile colectate sunt transportate
la Rampa ecologică Albota Piteşti.

Bibliografie

1. Mutihac V., Ionesi L., 1974, Geologia României, Editura Tehnica.

2. Mutihac V., Stratulat M. I., Fechet R. M., 2004, Geologia României - Editura Didactică și
Pedagogică.
3. Beca C., Visoțki I., Geologia zăcămintelor de petrol și gaze.
4. Studii și comunicări, 1969, Redacția și administrația: Muzeul județean Argeș - Pitești.
5. Roban R. D., 2008, Teză Doctorat - Analiza sedimentologică a formațiunilor Paleogene
din Nord- Estul Depresiunii Getice- reconstituiri paleoambientale.
6. Text explicativ al hărții geologice 1:200.000 Pitești.
7. Roban R., Olaru R., 2007, Getic Depression Guide book, Field trip.
8. Barco A., Nedelcu E., Județele Patriei – Județul Argeș, Editura Academiei Republicii
Socialiste România.

45
9.  http://www.scrigroup.com/geografie/Structura-MerisaniDraganu93119.php
10. https://ro.wikipedia.org/wiki/Pite%C8%99ti 
11. http://www.unibuc.ro/prof/sandulache_m_i/Podisul_Getic.php
12. https://www.cjarges.ro
13. http://www.anpm.ro/documents/13565/0/PM+Mosoaia.pdf
14. https://ro.wikipedia.org/wiki/Râul_Argeș

46