ACORDUL SUBIECTULUI CU PREDICATUL

1. Subliniaţi cu o linie predicatele şi cu două linii subiectele.

a. Toată ziua au zburat spre văzduh lebedele. Dar acum zburau mai încet ca de
obicei. Vremea a început să se strice. Se făcea seară. Eliza vedea cu îngrijorare cum soarele
dispare. Se întuneca. Vântul bătea tot mai tare. Norii deşi şi negri acopereau cerul
ameninţător. Fulgerele ţâşneau unul după altul.
(Fraţii Grimm – „Cele douăsprezece lebede”)

b. Era odată o capră. Ea avea trei iezi. Iedul cel mare şi cel mijlociu erau tare
obraznici. Iedul cel mic era harnic şi cuminte.
Într-o zi capra le zice:
- Eu mă duc la pădure. Voi încuiaţi uşa după mine.
(Ion Creangă – „Capra cu trei iezi”)

c. Casele, arborii, dealurile, cerul erau albe, scăldate într-o lumină lăptoasă.
(Alexandru Vlahuţă – „România pitorească”)

d. Se-nalţă abur moale din grădină.

Pe jos, pornesc furnicile la drum.
(George Topârceanu – „Rapsodii de primăvară”)

e. Împăratul se înveseli de frumuseţea florilor şi de mulţimea roadelor sale, dar când

se gândea că nici în anul acesta n-a să aibă parte de merele lui cele aurite, se căia că l-a lăsat
netăiat.
(Petre Ispirescu – „Prâslea cel voinic şi merele de aur”)

f. Zilele erau mai răcoroase, nopţile mai reci, cerul arareori curat. Puternic sufla
vântul tomnatic! Apusurile erau ca sângele şi parcă înroşeau şi pământul. Frunza îşi simţă
puterile slăbite; cu greu putea să ţie piept vântului care o clătina în toate părţile; câteva
tovarăşe smulse fluturau prin aer, apoi fură duse departe.
(Emil Gârleanu – „Frunza”)
g. Dorothea izbucni într-un hohot de plâns, căci se simţea singură printre oamenii
aceştia străini şi ciudaţi. Lacrimile ei mişcară pe inimoşii altinezi care îşi scoaseră batistele şi
începură să plângă şi ei.
(L. Frank Baum – „Vrăjitorul din Oz”)

h. Pretutindeni plutea neclintită mireasma proaspătă a pământului arat. Din când în

când, se arăta o baltă limpede rămasă după topirea zăpezilor. O codoroabă cu pene cenuşii
sălta în zbor neliniştit. În ochiul de apă se desluşea lămurit imaginea mea şi a câinelui. Câte
un stol de nagâţi se ridica la depărtări mari.
(Mihail Sadoveanu – „Într-o zi de primăvară”)

2. Faceţi acordul predicatului din paranteză cu subiectul.

a. Căţelul (a porni) înainte adulmecând prin iarbă. Copiliţă (a observa) că florile (a

apleca) capetele şi (a adormi).
Într-un colţ de umbră îi (a apărea) o luminiţă ... Pletele lungi ale ramurilor (a cădea)
către ea. Atunci, Lizuca (a cere) voie de la răchită.
- Mătuşă răchită, (a şopti) ea cu sfială, ne (a da) voie să (a intra) în casă la mata?
Răchita o (a mângâia) lin şi îi (a da) drumul în scorbură.
 (M. Sadoveanu – „Dumbrava minunată”)

b. Dar toată suflarea şi făptura din primprejur îi (a ţine) hangul: vântul (a geme) ca un
nebun, copacii din pădure (a se văicări), pietrele (a ţipa), vreascurile (a ţiui) şi chiar lemnele
de pe foc (a pocni) de ger.
(I. Creangă – „Povestea lui Harap-Alb”)

c. Împăratul şi împărăteasa (a se topi) după fata lor, văzând-o că de ce (a merge) (a se

face) mai frumoasă şi mai cuminte.
(P. Ispirescu – „Ciobănaşul cel isteţ”)

d. – Patrocle, îi (a zice) ea, eu (a şti) că tu (a fi) un căţel vrednic şi viteaz; dar ce (a se

face) noi dacă (a se rătăci) prin pădure?
(M. Sadoveanu – „Dumbrava minunată”)
e. O grămadă de gângănii
(A încărca) căruţe, sănii
Gărgăriţele mărunte
(A urca) bobul cât un munte.
Boii domnului (a se-nhăma)
(A căra) sâmburi, (a căra) poamă.
(D. Moldoveanu – „Pui de greier”)

f. Deasupra stelele (a tremura) şi un păienjeniş cenuşiu (a se anina) în vârful cetinii.

Lumina (a mocni) încet în coaja nopţii. Zorile (a se deştepta) grăbite. ........ albe şi aurii (a se
ţese) printre ramuri. Vitele (a păşi) răsfirate, în timp ce o acvilă (a se roti) în azurul de
deasupra lor.
(M. Sadoveanu – „Valea Frumoasei”)

g. – Toată puterea îmblânzitoarei (a fi) în ochi! (a vorbi) un domn bătrân, chiar în

faţa gratiilor, către nepoţica de alături. Dacă privirea (a slăbi) o singură dată, dacă tigrii (a
simţi) că dresorul (a se gândi) în altă parte sau că îl (a prinde) frica, atunci toţi (a se năpusti) ...
- Eu (a se teme)! Nu (a vrea) (a vorbi) aşa ... (a şopti) copila strângându-se de
braţul bunicului.
(Cezar Petrescu – „Fram, ursul polar”)

h. Când ele (a ajunge) în adâncul codrului, pe unde fiinţa omenească n-(a călca) de
când (a fi) lumea, Boanţa (a scoate) cuţitul cel mare, (a dezlega) legătoarea cea neagră de pe
ochii Floriţei ...
(Ioan Slavici – „Floriţa din codru”)

3. Puneţi predicatele din paranteză la forma potrivită pentru a face acordul cu

subiectul.

(a fi, a aştepta, a clădi, a crăpa, a se strânge, a ţipa, a sticli)

... odată, de mult, o iarnă grozavă pe la noi. Viforniţele ........ cu omăt văile
şi ............... munţii albi.
Atunci ............ ouăle corbului în cuib de cetină. Păsările ......... sub streaşina bisericii.
............. zgribulite şi-n ochii lor ............ săgeţi mărunte de gheaţă.
(M. Sadoveanu – „Sticletele”)

4. Completaţi spaţiile punctate cu predicatele potrivite.

 La această şcoală toţi elevii .............. . În clasă ei .......... explicaţile cu atenţie.
Problemele le .............. uşor cei buni la matematică. Unii ............. frumos. Câţiva ............
versuri.

5. Faceţi analiza sintactică şi morfologică a subiectelor şi predicatelor din textele

următoare:

a. Bunicul încalecă pe un genunchi. Fata râde. Bunicul îi joacă. Copiii bat din palme.
O femeie uscăţivă intră pe poartă. Ea poartă două doniţe de apă. Copiii tăcură din râs. E mama
lor.
(Barbu Ştefănescu Delavrancea – „Bunicul”)

b. Păsărelele s-au odihnit puţin. Au scos un strigăt vesel.

S-au ridicat deodată cu toatele. Câteva din ele s-au despărţit pentru o clipă de stol.
Au atins uşor streaşina casei. Apoi s-au pierdut iarăşi în mulţimea celorlalte. Puişorii
copilaşului îşi luau rămas bun de la el şi de la cuibul lor de humă.
Stolul mai ocoli de vreo două ori iazul, apoi se înălţă.
Alunecă încet spre asfinţit.
Copilul privi lung stolul. Începu să plângă cu mânuşiţele la ochi.
(E. Gârleanu – „Puişorii”)

c. Într-o zi de lumină, învăţătorul a mers cu noi în dumbrava Siretului. Cerul azuriu

avea în adâncimile lui nouraşi de scamă şi ciocârlia se înălţa la Dumnezeu pe trepte invizibile
de aur. În poienile ocolite de sălcii, stătea tăcerea ca un abur. În domnia aceasta a singurătăţii
am tăiat mlajă cu domnu Busuioc.
(M. Sadoveanu – „Tot despre învăţătorul meu”)
d. Macedonenii şi-au făcut ochii mai mari, când bucătarii şi paharnicii au prins a căra
mâncăruri rare şi vinuri scumpe. Se uitau mai miraţi, cum alături de masa lor se întindea o
masă simplă de lemn, cu străchini de lemn.
(Eusebiu Camilar – „Povestiri eroice”)

e. Capul cerbului are să te strige până atunci mereu pe nume, dar tu să nu cumva să te
îndupleci de rugămintea lui ... că are un ochi otrăvit.
(I. Creangă – „Povestea lui Harap-Alb”)

f. Luminile întârziate ale satelor clipesc, ca nişte licurici printre crengile copacilor.
Trecem pe lângă Ostrovul Mare. În bătaia lunii, turla bisericii, satul, viile, pădurea, toate au
înfăţişarea fanfastică a lucrurilor văzute-n vis.
(Al. Vlahuţă – „România pitorească”)

6. Căutaţi subiectele potrivite pentru predicatele date.

Au fost viteji, înţelepţi, drepţi şi harnici .............. .

.................... era deşteaptă, harnică şi frumoasă.
..................... voi fi elev.
.................. va fi sprijinul şi bucuria bunicilor.