Sunteți pe pagina 1din 4

Şcoala cantitativă şi şcoala neoclasică

Managementul- fiind o activitate complexa, cu profunde implicatii in viata


economica, sociala, politica a cunoscut de-a lungul evolutiei sale diferite acceptiuni si
abordari. Astfel managementul poate fi privit ca „Un proces de coordonare al resurselor
umane , informationale,- fizice si financiale in privinta realizari scopurilor orgnizatiei”.

Managementul ca practica este foarte vechi, viziunea managementului ca


profesie, disciplina si domeniul de instruire este relativ noua, astfel managemntul nu a
devenit domeniul recunoscut decat la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX.

Cu trecerea anilor, managementul in unele organizati devine tot mai distinct si


sofisticat, in acelas timp si organizatiile devin mult mai puternice si mai de durata.

De la inceput trebuie sa aratam ca dezvoltarea managementului ca disciplina nu


a cunoscut o serie de trepte distincte. Mai mult, modelul dezvoltarii a fost unul cu o
diversitate de abordari care adesea s-au suprapus cronologic, nu s-au sucedat in
dezvoltare.

In lume s-au propus si au aparut o multime diversificata de schimbari. Inoviitile


tehnologice devin mult mai frecvente si revolutionale, chiar si guvernul incepe sa se
simta mai puternici si sa castige in importanta.

La un moment sau conturat patru principale abordari care au contribuit


semnificativ la fizolofia si practica de management.

A.Abordarea scolilor sau scolastica care vede managementul din patru perspective
distincte , si respectiv: Managementul stiintific, Managementul administrativ, Relatiile si
comportamentul uman si stiinta managementului sau scoala cantitativa.

B.Abordarea procesuala vede managementul ca o multime de functii care actioneaza,


care se interconditioneaza.

C.Abordare sistemica accentueaza imaginea de sistem a organizatiei, astfel manageri


o vad ca un numar de parti, respectiv: oameni, structuri, sarcini si tehnologie care
interactioneza in scopul atingerii diverselor obiective intr-un mediu schimbator.

Teoriile neoclasice sunt obiectul de studiu al mai multor scoli economice, astfel
ca exista mai multe pareri prvind semnificatiile acestui curent. Totusi este recunoscut ca
bazele teoriei economice neoclasice au fost puse de Robert Lucas (Chicago), Thomas
Sargent (Stanford) si Robert Barro (Harvard).
• Scoala cantitativa

Aceasta scoala se caracterizeaza prin rigurozitatea abordarii fenomenelor si


proceselor de management, printr-o fundamentare superioara a deciziilor folosind
instrumentarul matematic si statistic.

Reprezentanti: A.Kaufman, J.Starr etc

Scoala cantitativa asigura o fundamentare superioara a deciziilor si actiunilor de


management, fenomenele economice fiind abordate riguros.

Este o scoala care s-a dezvoltat dupa al doilea razboi mondial, cand tehnicile
utilizate in domeniul militar si-au gasit aplicare in viata civila. Scoala cantitativa are ca
principale caracteristici urmatoarele:
*folosirea cu predilectie a unor concepte si metode apartinatoare matematicii
statisticii;
*abordarea prioritara a functiilor de previziune si organizare a managementului.
Dintre functiunile unitatii economice se acorda o importanta mai mare celor de
cercetare-dezvoltare comerciala.
Principalele caracteristici ale scolii cantitative de management se refera la
rigurozitatea si precizia deosebite in efectuarea analizelor necesare conceperii, adoptarii
si evaluarii deciziilor de management.
Ca o limita a acestei scoli de management, care nu poate fi omisa, este aceea
ca nu trateaza in mod egal toate functiile managementului, aceasta datorita abordarii in
principal a aspectelor cantitative dintr-o unitate economica.

• Scoala neoclasică

Economia neoclasica se refera la o abordare generala in economie care pune


accentul pe determinarea preturilor, a productiei si a distributiei veniturilor in cadrul
pietelor, prin intermediul cererii si ofertei.

Teoria neoclasica se intemeiaza pe date de pornire si un model de


comportament. Datele de pornire sunt considerate a fi exogene : este vorba despre
scarile de preferinta ale agentilor economici si despre cantitatile factorilor de productie la
inceputul unei perioade. Maximizarea obiectivelor agentilor , in conditiile constrangerii,
din cauza datelor de pornire constituie singira regula de comportament al agentilor.
Aceasta se exprima pe piata prin intermediul functiei ofertei si cererii. Functionarea
pietei permite sa se stabileasca nivelul cererii, ofertei, preturilor si folosirii (factorilor de
productie si fortei de munca).

Teoriile neoclasice sunt obiectul de studiu al mai multor scoli economice, astfel
ca exista mai multe pareri prvind semnificatiile acestui curent. Totusi este recunoscut ca
bazele teoriei economice neoclasice au fost puse de Robert Lucas (Chicago), Thomas
Sargent (Stanford) si Robert Barro (Harvard). Ea se aseamana mult cu abordarea
clasica in privinta sublinierii rolului salariilor si preturilor flexibile, dar vine si cu ceva nou,
asa numitele asteptari rationale,prin care se cauta sa se dea o explicatie unor constatari
de genul curbei Phillips.
Potrivit teoriei economice neoclasice:

1. prețurile și salariile sunt flexibile


2. oamenii se folosesc de toate informațiile disponibile

Aceste două postulate reprezintă esența concepției neoclasice despre activitatea


macroeconomică.

Prima parte a acestei concepții se apropie de ipoteza clasică a flexibilității


prețurilor și salariilor, ceea ce înseamnă pur și simplu că ele se ajustează rapid pentru a
echilibra cerere și ofertă.

Cea de-a doua ipoteză constituie o noutate absolută, ea fiind inspirată de


progresele înregistrate în ultimii ani în domenii precum statistică și teoria
comportamentului în condiții de incertitudine. Potrivit acestei ipoteze oamenii își
formează așteptările pe baza celor mai bune informații aflate la baza lor. Astfel statul nu-
i poate păcăli pe cetățeni deoarece ei sunt bine informați și au acces la aceleași
informații ca funcționarii publici.

Scoala neoclasica de la sfarsitul secolului XIX(1870) sintetizeaza conceptiile si


realizarile scolii de la Viena, Lausanne si Cambridge avand ca reprezentanti pe
K.Menger,Leon Walras,Vilfredo Pareto, Alfred Marshall.
Ea a dominat gandirea economica pana in anii `30 .Aceasta scoala mentine
elementele de baza ale scolii clasice,recunoscand rolul pietei de macanism care
regleaza activitatea subiectilor economici,dar in centrul atentiei se afla individul cu
inclinatiile sale psihice.
Scoala neoclasica a pus bazele marginalismului ,considerat de multi succesori
ca reprezentand „adevarata stiinta economica moderna”.Scoala marginalista se distinge
printr-o serie de elemente particulare .Astfel,subiectii economici nu mai sunt condusi,in
gandirea marginalista de intarese economice ,ci au si reactii psihice care le influenteaza
optiunile;demersul stiintific este ,adesea ,reprezentind intr-un invelis
matematic(instrumentul matematic fiind utilizat pentru analiza conditiilor de echilibru si
optim in economie);economia politica este o stiinta a schimbului care se fundamenteaza
pe utilitatea bunurilor validata doar de subiectii economici carora li se adreseaza.
Potrivit conceptiei neoclasice la baza schimbului se afla utilitatea marginala a
bunurilor care determina valoarea de schimb a acestora.

Scoala neoclasica a incercat o reconsiderare a importantei individului in cadrul


unei organizatii .
Scoala cantitativa: putem spune ca abordand in mod preponderent aspectele de
natura cantitativa, impiedica luarea in consideratie a elementelor calitative umane si deci
nu ofera posibilitatea tratarii adecvate a tuturor functiilor manageriale.
Spre deosebire de scoala cantitativa, in scoala neoclasica subiectii economici nu
mai sunt condusi in gindirea marginalista de interese economice,ci au si reactii psihice
care le influenteaza optiunile.
In scoala neoclasica centrul atentiei se afla individul cu inclinatiile sale psihice
spre deosebire de cea cantitativa.
Scoala cantitativa pune foarte mult pret pe folosirea conceptelor si metodelor
matematice si statistice.