Manual - Administrator de Condominii

Curs administrator de condominii
Cap. 1 ADMINISTRATORUL DE CONDOMINII

1.1. Profilul administratorului de condominii
Descrierea ocupaţiei
Administratorul de condominiu reprezintă interesele particulare si colective ale unui
condominiu cu asumarea răspunderilor ce derivă din aceasta.
Prin condominiu se întelege, un imobil format din teren cu una sau mai multe
construcții, în care există cel puțin 3 proprietăți individuale reprezentate de locuințe și locuințe
sau spații cu altă destinație, după caz, și cote-părți indivize de proprietate comună;
Exemple de condominii:
 clădiri cu mai multe locuințe sau spații cu altă destinație în care există proprietăți
individuale și proprietăți comune;
 clădiri multietajate; un tronson cu una sau mai multe scări din cadrul clădirii
multietajate în cazul în care se poate delimita proprietatea comună;
 un ansamblu rezidențial format din locuințe și/sau construcții cu altă destinație,
amplasate izolat, înșiruit sau cuplat, în care există proprietăți comune și proprietăți
individuale.
Condominiile se identifică prin adresă poștală și, acolo unde există, prin număr cadastral
și număr de carte funciară.
Un administrator de condominiu trebuie sa aibă capacitatea de a organiza, planifica,

rezolvă si verifică buna gospodărire si întreţinere a condominiilor, a acţiunilor de interes comun
pentru menţinerea unui climat de bună convieţuire si respect reciproc între proprietari / locatari
/ utilizatori, pentru protejarea mediului ambiant.
Un administrator de condominiu are un rol social, de rezolvare a necesităţilor
colectivitătilor / utilizatorilor/ proprietarilor / locatarilor.
Un administrator de condominiu se caracterizează prin capacitate de analiză si evaluare,
pragmatism si interes pentru calitatea si eficienţa muncii. El trebuie să fie cinstit si imparţial, să
aibă abilităţi manageriale, precum şi capacitatea de a lucra în echipă si de a-si ameliora
permanent propriile performanţe.
Un administrator de condominiu trebuie să fie competent în implementarea si utilizarea
tuturor tehnicilor, metodelor şi instrumentelor de management al calităţii.
UNITĂŢILE DE COMPETENŢĂ administrator de condominii
1. Aplicarea prevederilor legale referitoare la administrarea condominiilor;

2. Aplicarea prevederilor legale referitoare la organizarea şi conducerea contabilităţii în partida
simpla;
3. Aplicarea prevederilor legale referitoare la serviciile comunitare de utilităţi publice;
4. Aplicarea prevederilor legale generale referitoare la asigurarea calităţii în construcţii şi
autorizarea lucrărilor în construcţii;
5. Aplicarea prevederilor legale generale referitoare la apărarea împotriva incendiilor;
6. Bazele contabilităţii primare, emiterea facturilor, efectuarea plăţilor şi incasări;
7. Intocmirea documentelor contabile de bază(facturi, chitanţe, ordine de plată, registru de casă,
jurnal de bancă, etc.);
8. Elaborarea documentelor de gestiune;
1
9. Operarea documentelor contabile primare de bază în softuri dedicate şi în Excel sau echivalent;
10. Aplicarea procedurilor de arhivare fizica şi electronică;
11. Aplicarea tehnicilor de comunicare eficientă.
NOŢIUNI ŞI ELEMENTE INTRODUCTIVE
a) clădire - bloc de locuinţe - proprietatea imobiliară formată din proprietăţi individuale,

definite apartamente sau spaţii cu altă destinaţie decât aceea de locuinţe, şi proprietatea comună
indiviză. Poate fi definit şi un tronson cu una sau mai multe scări, din cadrul clădirii de locuit,
în condiţiile în care se poate delimita proprietatea comună;
b) proprietate individuală - locuința sau spațiul cu altă destinație decât aceea de locuință,
parte dintr-un condominiu, destinată locuirii sau altor activități, deținută în proprietate
exclusivă. Cu excepţia unor situaţii pentru care există alte prevederi exprese în prezenţa lege
sau în acordul de asociere, dreptul de proprietate asupra unei proprietăţi individuale dintr-un
condominiu trebuie considerat în acelaşi mod că şi dreptul de proprietate asupra altor bunuri
condominii;
c) unitate de proprietate imobiliară - proprietatea individuală, definită conform lit. b), care
constituie bunul principal, împreună cu cota-parte indiviză din proprietatea comună.
d) părți comune - părțile din clădire și/sau din terenul aferent acesteia care nu sunt proprietăți
individuale și sunt destinate folosinței tuturor proprietarilor sau unora dintre aceștia, precum și
alte bunuri care, potrivit legii sau voinței părților, sunt în folosință comună. Părțile comune
sunt bunuri accesorii în raport cu proprietățile individuale, care constituie bunurile principale.
Toate părțile comune formează obiectul proprietății comune. Părțile comune nu pot fi folosite
decât în comun și sunt obiectul unui drept de coproprietate forțată; Părți comune aferente
tronsoanelor sau scărilor care nu pot fi delimitate reprezinta cel puțin o instalație pe verticală
care alimentează în comun tronsoane ori scări sau părți de construcție comune tronsoanelor ori
scărilor, care nu pot fi definite separat din punct de vedere fizic ca poziție și suprafață;
Constituie părți comune din condominiu, dacă actele de proprietate nu prevăd altfel,
următoarele:
a) terenul pe care se află clădirea, compus atât din suprafața construită, cât și din cea
neconstruită necesară, potrivit naturii sau destinației construcției, pentru a asigura exploatarea
normală a acesteia;
b) fundația, curțile, grădinile, căile de acces;
c) clădirea propriu-zisă, elementele de echipament comun, inclusiv părțile de canalizare
aferente, care traversează proprietățile private;
d) corpurile de clădiri destinate serviciilor comune;
e) locurile de trecere, scările și casa scărilor și coridoarele; pereții perimetrali și despărțitori
dintre proprietăți și/sau spațiile comune; subsolul; coșurile de fum; holurile; instalațiile de apă
și canalizare, electrice, de telecomunicații, de încălzire și de gaze de la branșament/racord până
la punctul de distribuție către părțile aflate în proprietate individuală; canalele pluviale;
paratrăsnetele; antenele colective; podul; pivnițele, boxele, spălătoria, uscătoria; ascensorul;
interfonul - partea de instalație de pe proprietatea comună; rezervoarele de apă; centrala termică
proprie a clădirii; crematoriul; tubulatura de evacuare a deșeurilor menajere; structura, structura
de rezistență; fațadele; acoperișul; terasele;
f) alte bunuri care, potrivit legii, actului de proprietate sau voinței părților, sunt în folosință
2
comună.
e) cotă-parte indiviză - cotă-parte de proprietate care îi revine fiecărei proprietăţi individuale

din proprietatea comună şi este egală cu raportul dintre suprafaţă utilă a proprietăţii individuale
şi totalul suprafeţelor utile ale tuturor proprietăţilor individuale;
f) proprietar din condominiu/proprietar - persoana fizică sau juridică, titular al unui drept de
proprietate asupra a cel puțin o unitate de proprietate imobiliară dintr-un condominiu;
j) asociaţie de proprietari - formă de asociere autonomă şi nonprofit a majorităţii

proprietarilor dintr-un condominiu;
k) asociație de chiriași - formă de asociere autonomă și fără scop lucrativ a chiriașilor dintr-
un condominiu în scopul reprezentării intereselor lor în raporturile cu proprietarii, precum și cu
alte persoane juridice sau persoane fizice;
l) acord de asociere - actul care consfinţeşte decizia proprietarilor de a se asocia;
m) statut - act cuprinzând ansamblul de dispoziții, adoptat de cel puțin jumătate plus unu din
numărul proprietarilor dintr-un condominiu, prin care se reglementează scopul, structura și
modul de organizare și funcționare a asociației de proprietari, conform prevederilor legale;
n) cheltuieli ale asociaţiei de proprietari - totalitatea cheltuielilor sau obligațiilor financiare

ale asociației de proprietari care sunt legate de exploatarea, repararea, întreținerea,
modernizarea, reabilitarea proprietății comune, precum și cheltuielile cu serviciile de care
beneficiază proprietarii și care nu sunt facturate acestora în mod individual;
o) cotă de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari - sumă corespunzătoare din

cheltuielile asociaţiei pe care fiecare proprietar este obligat să o plătească lunar;
,,Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv
şi absolut, însă în limitele determinate de lege” (art.480 Cod civil), dar există o definiţie mult
mai completă care să corespundă normelor juridice şi aceasta este: “Dreptul de proprietate este
acel drept real în virtutea căruia titularul dreptului, persoană fizică sau juridică, este îndreptăţit
să posede, să folosească şi să dispună de un lucru în mod exclusiv şi absolut, prin putere proprie
şi în interes propriu, însă în limitele determinate de lege”.
Puterea proprietarului asupra lucrului avut în proprietate se poate manifestă prin două
modalităţi:
a) prin acte materiale de folosinţa şi de consumaţie, de exemplu, citesc cartea, locuiesc
apartamentul, mă deplasez cu automobilul.
b) prin acte juridice, cum ar fi: înstrăinez imobilul prin vânzare, închiriez apartamentul, las
prin testament bunurile din patrimoniul meu unor persoane etc. Caracterul absolut al dreptului
de proprietate trebuie interpretat astfel: titularul dreptului de proprietate asupra unui lucru are
posibilitatea de a trage toate foloasele, de a profita de utilităţile pe care acesta le conferă şi de a
săvârşi actele juridice care răspund intereselor proprietarului.
Într-un bloc de locuinţe există:

- proprietate individuală
- proprietate comună
3
Prin cumpărărea unui apartament, proprietarul dobândeşte pe lângă dreptul de proprietate
exclusivă asupra locuinţei respective şi o cotă-parte indiviză din proprietatea comună asupra
părţilor de construcţii şi instalaţii care sunt în foloinţă comună a tuturor proprietarilor de
apartamente şi spaţiii cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă din condominiu.
Spaţiile din proprietatea comună pot fi utilizate de către terți, persoane fizice sau juridice de
drept public și/sau privat, numai ca urmare a hotărârii adunării generale a asociației de
proprietari, adoptată cu acordul a două treimi din numărul total al proprietarilor din condominiu
și cu acordul tuturor proprietarilor direct afectați de vecinătate, în baza unui contract de
închiriere, de folosință sau de concesiune, semnat de președinte în numele asociației și avizat de
cenzor/comisia de cenzori.
Schimbarea destinației proprietății comune este permisă cu îndeplinirea cumulativă a
următoarelor condiții:
a) numai dacă prin aceasta nu sunt lezate drepturile celorlalți coproprietari;
b) numai dacă prin aceasta nu se împiedică folosirea în condiții normale a condominiului de
către toți proprietarii;
c) în baza acordului în scris al tuturor proprietarilor din condominiu;
d) după obținerea prealabilă a acordurilor, avizelor și autorizațiilor necesare prevăzute de
legislația în vigoare, emise în condițiile legii de instituțiile/autoritățile abilitate în acest sens.
Pentru modificările constructive și utilizarea în alte scopuri a unor părți sau elemente de
construcție ale condominiului, precum și amplasarea de mijloace publicitare pe fațada și/sau pe
terasa/învelitoarea imobilului, suspendarea de stâlpi, pereți, scări interioare și altele asemenea
se fac numai cu acordul a două treimi din proprietarii membri ai asociației de proprietari, al
tuturor proprietarilor direct afectați și pe baza autorizației de construire, cu respectarea
legislației în vigoare.
Schimbarea destinaţiei locuinţelor precum şi a spatiilor cu altă destinaţie decât aceea de

locuinţă faţă de destinaţia iniţială, conform proiectului iniţial al clădirii de locuinţe, se poate
face numai cu avizul comitetului executiv şi cu acordul scris, prealabil, al proprietarilor direct
afectaţi cu care se învecinează, pe plan orizontal şi vertical, spaţiul supus schimbării.
Proprietarii direct afectați
și proprietarul care solicită acordul pentru schimbarea destinației locuinței sau spațiului cu altă
destinație decât aceea de locuință semnează și o convenție cu privire la declararea activității
care se va desfășura în spațiul respectiv, precum și numărul de persoane în funcție de care vor fi
calculate cheltuielile pe număr de persoane. O copie a convenției se înmânează președintelui
asociației de proprietari în vederea anexării acesteia la acordul de asociere.
Proprietarul poate aduce îmbunătățiri sau modificări proprietății sale individuale, cu

respectarea prevederilor legale în vigoare referitoare la autorizarea executării lucrărilor de
construcții de către autoritatea administrației publice competente, iar modificările suprafețelor
construite sau utile se comunică președintelui asociației de proprietari și organului fiscal local
în termen de 30 de zile de la încheierea lucrărilor și se introduc în cartea tehnică a construcției
și în baza de date a asociației, în vederea stabilirii consumurilor corespunzătoare cu noile
suprafețe utile.
4
CAP.2 ÎNFIINŢAREA ŞI ÎNREGISTRAREA
ASOCIAŢIEI DE PROPRIETARI
Necesitatea şi motivaţia constituirii asociaţiei de proprietari cu personalitate juridică sunt

stabilite de legea 196/2018, consecințele neluării măsurilor de organizare și funcționare cu privire la
administrarea și gestiunea proprietății comune sunt în răspunderea juridică a tuturor proprietarilor sau a
reprezentanților acestora.
Elementele de ipoteză obiectivă ale constituirii asociaţiei de proprietari sunt următoarele :
1. necesitatea reprezentării şi susţinerii intereselor comune ale proprietarilor legate de

proprietatea comună.
2. starea de indiviziune forţată a proprietăţii comune.
3. cerinţa de administrare şi exploatare a clădirii.
4. stabilirea drepturilor şi obligaţiilor comune ce revin proprietarilor asupra proprietăţii
comune.
Definiţie: Asociația de proprietari este forma juridică de organizare și de reprezentare a

intereselor comune ale proprietarilor dintr-un condominiu, cu personalitate juridică, fără scop lucrativ,
înființată în condițiile prezentei legi, care are ca scop administrarea, exploatarea, întreținerea,
repararea, reabilitarea și modernizarea proprietății comune, menținerea în stare bună a imobilului,
respectarea drepturilor și asumarea obligațiilor de către toți proprietarii.
Asociaţia are drept scop administrarea şi gestionarea proprietăţii comune, aspecte ce impun
drepturi şi obligaţii pentru toţi proprietarii.
Asociaţia se înfiinţează prin acordul scris a cel puţin jumătate plus unu din numărul
proprietarilor apartamentelor sau spaţiilor cu altă destinaţie decât locuinţă din cadrul aceluiaşi
condominiu cu cel puţin 3 proprietari.
În condominiile cu mai multe tronsoane sau scări se pot constitui asociații de proprietari pe
fiecare tronson ori scară în parte numai în condițiile în care proprietatea comună aferentă tronsoanelor
sau scărilor poate fi delimitată și în condițiile în care există branșamente separate pe fiecare scară sau
tronson
Acordul de asociere se consemnează într-un tabel nominal anexă la acordul de asociere care va
conţine toate datele de identificare ale proprietarului şi al spaţiului.
În clădirile de locuinţe cu mai multe tronsoane sau scări se pot constitui asociaţii pe fiecare
tronson sau scară în parte, în condiţiile delimitării certe a proprietăţii comune.
Prin acordul de asociere de scară sau tronson se reglementează şi raporturile cu celelalte
asociaţii din clădire, privind defalcarea tehnică a părţilor comune şi repartizarea cheltuielilor comune.
Constituirea are loc în cadrul unei adunări generale a tuturor proprietarilor, care va fi precedată
de întâlniri de lucru ale proprietarilor, care hotărăsc asupra persoanei fizice sau juridică care se va
ocupa cu întocmirea acordului de asociere şi a statutului, precum şi asupra datei de convocare a
adunării generale de constituire. Totul consemnandu-se într-un proces verbal semnat de cei prezenţi.
Convocarea se face cu cel puţin 10 zile înaintea datei fixate pentru adunarea generală, şi se afişează la
loc vizibil și prin tabel convocator semnat de cel putin cincizeci la sută plus unu din numărul
proprietarilor din condominiu.
Acordul de constituire se consideră realizat, prin exprimarea voinţei de asociere a cel puţin
jumătate plus unu din numărul proprietarilor, consemnată în procesul verbal semnat de proprietarii care
și-a dat consimțământul, anexat la acordul de asociere. Totul se consemnează în procesul verbal al
5
lucrărilor adunării generale, în cazul proprietarilor absenţi, consimţământul poate fi exprimat prin
semnarea procesului verbal întocmit în adunarea de constituire în termen de 30 zile de la dată la care a
avut loc evenimentul.
În adunarea de constituire se va prezenta şi statutul asociaţiei, care va cuprinde toate elementele
tehnico-economico-organizatorice de identificare ale asociaţiei.
Statutul asociaţiei de proprietari va cuprinde date referitoare la:

a) denumirea, sediul, durata de funcționare ale asociației de proprietari;
b) scopul asociației de proprietari, conform prevederilor legale;
c) structura veniturilor și a cheltuielilor, cu respectarea prevederilor legale în vigoare;
d) membrii asociației de proprietari, precum și drepturile și obligațiile acestora;
e) structura organizatorică și modul de funcționare, cu respectarea prevederilor prezentei legi;
f) repartizarea cheltuielilor asociației de proprietari, conform legii;
g) condițiile în care se dizolvă asociația de proprietari;
h) modalitatea de soluționare a litigiilor, relațiile contractuale, penalizările, cazurile de urgență în care
se permite, în condițiile legii, accesul în proprietatea individuală al președintelui sau al unui membru al
comitetului executiv;
i) asigurarea, după caz, a unui spațiu de administrare special amenajat, unde se va putea desfășura
serviciul de administrare și în care pot fi păstrate în siguranță documentele asociației.
Acordul de asociere trebuie să conţină:

a) adresa și individualizarea proprietății individuale, potrivit actului de proprietate;
b) numele și prenumele tuturor proprietarilor asociați;
c) descrierea proprietății, cuprinzând: descrierea condominiului, structura condominiului, numărul de
etaje, numărul de proprietăți individuale structurate pe număr de camere, numărul de clădiri, numărul
spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință, suprafața terenului aferent condominiului, numărul
cadastral sau topografic al imobilului și numărul de carte funciară, pentru condominiile înscrise în
evidențele de cadastru și carte funciară;
d) enumerarea și descrierea părților aflate în proprietate comună, precum și regulile de folosință a
părților comune potrivit prezentei legi;
e) cota-parte indiviză ce revine fiecărui proprietar din proprietatea comună;
f) declarațiile pe propria răspundere ale proprietarilor privind informațiile referitoare la suprafețele
utile și construite în situația în care acestea diferă de cele înscrise în actele de proprietate asupra
locuințelor sau a spațiilor cu altă destinație.
Cererea pentru dobândirea personalității juridice a asociației de proprietari împreună cu

statutul, acordul de asociere și procesul-verbal al adunării de constituire se depun și se înregistrează la
judecătoria în a cărei rază teritorială se află condominiul.
Asociaţia de proprietari dobândeşte personalitate juridică în baza încheierii judecătorului

delegat în a cărei circumscripţie teritorială se afla clădirea. Încheierea se da fără citarea părţilor şi este
executorie.
Eventualul recurs se depune în termen de 5 zile de la dată comunicării şi se judecă cu citarea
părţilor.
Hotărârea judecătorească se legalizează şi se prezintă la autoritate financiară teritorială pentru
luare în evidenţă şi spre a se elibera certificatul de înregistrare fiscală.
După înfiinţare, asociaţia de proprietari se identifică prin denumire, adresa condominiului,
încheierea judecătorului delegat, şi codul de înregistrare fiscală. Actele care emană de la asociaţie vor
cuprinde atributele de identificare.
6
Se va comanda şi obţine stampila asociaţiei de proprietari care se păstrează de preşedintele sau
vicepreşedintele asociaţiei. Înscrierea ulterioară în asociaţia de proprietari a proprietarilor care nu au
fost prezenţi la adunarea generală de constituire se va face la cererea scrisă a acestora si semnarea unui
act adițional la acordul de asociere..
Modificarea sau completarea statutului se va face cu acordul a cel puţin 1/2 din numărul
proprietarilor din condominiu, şi va fi înregistrată la judecătoria care a emis încheierea judecătorească
de înfiinţare fără alte formalităţi.
Practica a arătat că este util că dosarul pentru înfiinţarea asociaţiei de proprietari va cuprinde 4
exemplare din fiecare document produs, obtinându-se prin colaţionare 4 seturi, din care două seturi se
depun de regulă la judecatorie din care unul rămâne la judecătorie iar al doile se retutneaza cu vizele de
rigoare, la asociaţie. Dosarele rămase la asociaţie se vor folosi la întocmirea documentaţiei pentru
deschiderea unui cont la depozitar sau în situaţii similare, fiind obligatoriu din necesităţi practice
păstrarea a 2 exemplare originale.
Rolul asociaţiei de proprietari

Drepturile şi obligaţiile proprietarilor
Proprietarii membri ai asociaţiei, pe lângă drepturile şi îndatoririle prevăzute în statutul asociaţiei de

proprietari, au şi următoarele drepturi şi obligaţii:
A. Drepturi:
a) să participe, cu drept de vot, la adunarea generală a asociaţiei de proprietari;
b) să îşi înscrie candidatura, să candideze, să aleagă şi să fie aleşi în structura organizatorică a
asociaţiei de proprietari, dacă au capacitatea deplină de exerciţiu;
c) să cunoască toate aspectele ce ţin de activitatea asociaţiei şi să aibă acces, la cerere, la orice
document al acesteia;
d) să primească explicaţii cu privire la calculul cotei de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de
proprietari şi, eventual, să o conteste la preşedintele asociaţiei de proprietari, în termen de 10 zile de la
afişarea listei de plată. Preşedintele asociaţiei de proprietari este obligat să răspundă la contestaţie în
termen de 10 zile;
e) să folosească părţile comune de construcţii şi instalaţii ale condominiului conform destinaţiei pentru
care au fost construite;
f) să îşi închirieze proprietatea, fără a fi afectate exercitarea drepturilor şi îndeplinirea
responsabilităţilor legate de asociaţia de proprietari.
B. Obligaţii:
a) să anunțe în termen de 10 zile orice schimbare intervenită în structura și numărul membrilor familiei
prin deces, căsătorii sau nașteri, persoanele luate în spațiu, precum și locatarii/comodatarii ca urmare a
închirierii sau a împrumutării locuinței
b) să menţină în bune condiţii proprietatea individuală, apartamentul sau spaţiul cu altă destinaţie decât
aceea de locuinţă, pe propria cheltuială. Niciun proprietar nu poate încălca, afecta sau prejudicia
dreptul de proprietate comună sau individuală al celorlalţi proprietari din condominiu;
c) să păstreze și să întrețină în stare de funcționare și siguranță spațiile interioare, echipamentele și
instalațiile din dotarea tehnică a proprietății individuale, respectiv instalațiile sanitare, de încălzire,
canalizare, alimentare cu energie electrică, gaz, apă, precum și altele de această natură, pe cheltuiala sa,
astfel încât să nu aducă prejudicii celorlalți proprietari din condominiu
d) să accepte accesul în apartamentul său, cu un preaviz de 5 zile, al unui delegat al asociaţiei, atunci
când este necesar şi justificat să se inspecteze, să se repare ori să se înlocuiască elemente din
proprietatea comună, la care se poate avea acces numai din respectivul apartament sau spaţiu. Fac
excepție cazurile de urgență când termenul pentru preaviz este de 24 de ore. Lucrările de intervenție la
7
elementele componente ale proprietății comune, efectuate în baza se execută în condiții stabilite de
comun acord și consemnate printr-un acord semnat de către proprietar și asociația de proprietari
e) să contribuie la constituirea mijloacelor băneşti şi materiale ale asociaţiei de proprietari şi să achite
în termenul stabilit cota de contribuţie care le revine în cadrul cheltuielilor asociaţiei de proprietari;
f) să ia măsuri pentru consolidarea și modernizarea condominiului, modernizarea echipamentelor,
instalațiilor și dotărilor aferente, montarea contoarelor pentru individualizarea consumurilor la nivel de
proprietate individuală, reabilitarea termică în scopul creșterii performanței energetice, precum și
reabilitarea structural-arhitecturală a anvelopei condominiului pentru creșterea calității arhitectural-
ambientale a acestuia, potrivit prevederilor legale, în condițiile menținerii aspectului armonios și unitar
al întregului condominiu, indiferent de natura intervențiilor.
g) la înstrăinarea proprietăţii, să transmită toate obligaţiile către dobânditor, inclusiv cele cu privire la
sumele de plată către asociaţia de proprietari existente la data tranzacţiei, precum şi orice alte
informaţii relevante sau având consecinţe asupra drepturilor şi obligaţiilor privitoare la proprietatea
care este înstrăinată;
h) să prezinte președintelui asociației de proprietari, în termen de 10 zile lucrătoare de la efectuarea
transferului dreptului de proprietate, informațiile necesare, conform actelor de proprietate, în vederea
calculului cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari pentru respectiva locuință sau
pentru spațiile cu altă destinație decât aceea de locuință, și datele de contact ale proprietarului.
8
CAP.3 ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA
ASOCIAŢIEI DE PROPRIETARI
Cu ocazia adunării generale de constituire a asociaţiei de proprietari, aceştia vor alege dintre cei
prezenţi comitetul executiv al asociaţiei, preşedintele, cenzorul sau comisia de cenzori, va hotărâ
numarul membrilor acestor organe şi durata mandatelor şi va valida schema organizatorică a asociaţiei
inclusiv persoana administratorului şi a celorlalţi angajaţi înţelegând inclusiv valorile lunare ale
salariilor sau indemnizaţiilor cât şi fisele posturilor şi paleta atribuţiilor fiecărui angajat.
Nu trebuie să se înţeleagă că se repetă anumite atribuţii ale comitetului executiv ci subliniem
faptul că astfel se obţine transparenţa politicii conducerii asociaţiei în privinţa factorilor executivi şi va
exista o reală informare şi condiţii de îmbunătăţire a activităţii acestora. Comitetul executiv va fi
format din președintele asociației de proprietari și un număr par de membri, 2 sau 4.
Organele asociației de proprietari sunt:
a) adunarea generală;
b) comitetul executiv;
c) președintele;
d) cenzorul sau comisia de cenzori.
Pentru asociațiile de proprietari din condominiile care cuprind maximum 10 unități de

proprietate imobiliară, dacă adunarea generală hotărăște în acest sens, președintele asociației de
proprietari poate îndeplini și funcția de administrator și se constituie următoarele organe:
a) adunarea generală;
b) președintele;
c) cenzorul.
Preşedintele asociaţiei de proprietari este concomitent şi preşedintele comitetului executiv.

Funcția de președinte, respectiv membru în comitetul executiv, este incompatibilă cu funcția de cenzor
sau membru în comisia de cenzori.
Adunarea generală va alege dintre membrii asociaţiei de proprietari un cenzor sau o comisie de
cenzori şi va hotărâ numărul membrilor acesteia inclusiv durata mandatului. În cazul când dintre
membrii asociaţiei nu se poate alege un cenzor, comitetul executiv va fi mandatat să angajeze un
cenzor din afara asociaţiei, persoană fizică cu studii superioare în domeniul economic sau juridic ori
persoană juridică cu domeniul de activitate contabilitate, audit financiar sau consultanță în domeniul
fiscal, pe bază de contract individual de muncă sau, după caz, contract de prestări de servicii.
În mod curent, în asociaţia de proprietari constituită va avea loc cel puţin o dată pe an o
adunare generală a proprietarilor, în primul trimestru al anului.
Neconvocarea adunării generale anuale implică responsabilitetea comitetului executiv şi în
primul rând a preşedintelui.
Adunarea generală ordinară se convoacă :
a) de presedintele asociaţiei
b) de comitetul executiv
c) de cel puţin 20% din numărul proprietarilor membri ai asociaţiei
Data convocării şi ordinea de zi:

a) prin afişarea anunţului la loc vizibil si prin tabel convocator, în cazul adunării generale ordinare, cu cel
puţin 10 zile înainte de dată convocării. În cazul proprietarilor care nu au fost anunțați pe baza
tabelului nominal convocator se va trasnsmite prin poștă cu scrisoare recomandată, cu conținut declarat
și confirmare de primire anunțul adunării generale.
9
b) adunările generale extraordinare sau adunările generale reconvocate se pot convoca cu cel puțin 3 zile
înainte de data stabilită.
c) adunările generale reconvocate vor fi anunțate prin afişarea anunţului la loc vizibil respectiv la
avizierul asociaţiei, şi prin tabel nominal convocator cu semnături, în termen de maximum 15 zile de la
data primei convocări
d) la adunarea generală reconvocată hotărârile pot fi adoptate indiferent de numărul membrilor prezenți
prin votul majorității acestora
Documentele de convocare mai sus prezentate reprezintă dovezi ale convocării sau reconvocării
adunării generale în condiţii de legalitate.
3.1. ATRIBUŢIILE ADUNĂRII GENERALE
a) alege și revocă din funcție președintele, ceilalți membri ai comitetului executiv și cenzorul/comisia
de cenzori;
b) adoptă și modifică statutul și regulamentul condominiului;
c) adoptă, modifică sau revocă hotărâri;
d) adoptă și modifică bugetul de venituri și cheltuieli;
e) adoptă hotărâri privind executarea lucrărilor de întreținere, reparații, modernizare, consolidare și
reabilitare termică și eficiență energetică a condominiului;
f) în baza acordului scris al tuturor proprietarilor adoptă hotărâri privind contractarea de împrumuturi
de la bănci
g) adoptă hotărâri asupra fondului anual de salarii și indemnizații;
h) adoptă hotărâri asupra cuantumului indemnizațiilor, precum și asupra numărului și funcțiilor
personalului încadrat cu contract individual de muncă sau contract de prestări servicii în cadrul
asociației de proprietari pentru buna administrare, gestionare și funcționare a condominiului, dar și
asupra valorii și a modalităților de contractare, în limita bugetului de venituri și cheltuieli;
i) stabilește modalitățile și tranșele de plată a contribuțiilor fiecărui proprietar, pentru fiecare dintre
categoriile de cheltuieli, conform reglementărilor în vigoare;
j) stabilește sistemul de penalizări pentru restanțele afișate pe lista de plată ce privesc cheltuielile
asociației de proprietari, conform prevederilor legale în vigoare;
k) mandatează președintele și comitetul executiv pentru angajarea și eliberarea din funcție a
administratorului, cenzorului/comisiei de cenzori sau a altor angajați ori prestatori, în scopul
administrării și bunei funcționări a condominiului;
l) poate stabili plafoanele minime de la care achiziționarea bunurilor sau contractarea serviciilor se face
pe baza ofertelor operatorilor economici care satisfac cerințele asociației de proprietari, conform
legislației în vigoare;
m) exercită alte atribuții care i-au fost conferite prin statut, prin acordul de asociere sau prin votul
proprietarilor membri ai asociației.
Hotărârile adunării generale ale asociaţiei de proprietari sunt obligatorii pentru toti proprietarii
din condominiu de la data afișării la avizier.
Fiecare proprietar are dreptul la un vot. Un proprietar poate fi reprezentat de un membru al
familiei sau de către un alt reprezentant care are împuternicire scrisă şi semnată din partea
proprietarului absent. Un membru al asociației de proprietari poate reprezenta cel mult un membru
absent. În cazul unui vot paritar votul presedintelui este decisiv.
Pentru hotărârile privind stabilirea fondurilor de investiţii, pentru consolidare, reabilitare,
modernizare,votul fiecărui proprietar are o pondere egală cu cota parte indiviză de proprietate din
proprietatea comună.
În orice caz, hotărârile se vor lua cu majoritatea de jumătate plus unu din cei prezenţi.
10
Hotărârile adunării generale se consemnează în registrul unic de procese verbale, se semnează
de toţi membrii comitetului executiv şi se comunică tuturor membrilor asociaţiei.
3.2. ATRIBUŢIILE COMITETULUI EXECUTIV
Comitetul executiv este format din președinte și dintr-un număr par de membri aleşi de
adunarea generală şi reprezintă asociaţia de proprietari în administrarea şi exploatarea clădirii.
Preşedintele asociaţiei de proprietari este şi preşedinte al comitetului executiv.
Comitetul executiv are următoarele atribuţii :

a) convoacă adunarea generală a asociației de proprietari cel puțin o dată pe an și ori de câte ori este
necesar;
b) duce la îndeplinire hotărârile adunării generale și urmărește respectarea prevederilor legale, a
statutului, a acordului de asociere și a regulamentului condominiului;
c) emite, dacă este cazul, decizii scrise privind reguli pentru ducerea la îndeplinire a hotărârilor
adunării generale și pentru respectarea prevederilor legale, a statutului și a acordului de asociere,
precum și alte decizii ce privesc activitatea asociației de proprietari;
d) propune spre adoptare adunării generale proiectul de regulament al condominiului, cu respectarea
dispozițiilor prezentei legi;
e) întocmește proiectul bugetului de venituri și cheltuieli și pregătește desfășurarea adunărilor generale;
f) stabilește condițiile privind folosirea, întreținerea, repararea, înlocuirea și modificarea părților
proprietății comune, conform prevederilor legale;
g) ia măsuri pentru recalcularea cotelor-părți indivize rezultate în urma modificării suprafețelor utile
ale locuințelor sau spațiilor cu altă destinație din condominiu;
h) întocmește și propune adunării generale planuri de măsuri și activități și urmărește realizarea lor;
i) supraveghează desfășurarea tuturor activităților din cadrul asociației de proprietari, inclusiv situația
încasărilor și plăților lunare;
j) stabilește programul de încasări al asociației de proprietari;
k) își asumă obligații, în baza hotărârii adunării generale, în numele proprietarilor membri ai asociației
de proprietari, în ceea ce privește administrarea condominiului, luând toate măsurile legale necesare;
l) este consultat în legătură cu toate activitățile care implică asociația de proprietari;
m) asigură urmărirea comportării în timp a construcției, pe toată durata de existență a acesteia;
n) gestionează situațiile excepționale și de criză;
o) urmărește recuperarea eventualelor creanțe ale asociației;
p) gestionează, conform hotărârilor adunării generale, derularea creditelor obținute pentru consolidare,
reabilitare termică, creșterea calității ambiental-arhitecturale a condominiului și alte lucrări;
q) propune sistemul propriu de penalizări ale asociației de proprietari pentru restanțele afișate pe lista
de plată ce privesc cheltuielile asociației;
r) notifică instituțiilor publice abilitate cazurile în care există suspiciuni de încălcare a prevederilor
legale în vigoare;
s) ține evidența și răspunde de păstrarea în bune condiții a arhivei documentelor financiarcontabile ale
asociației de proprietari;
ș) propune adunării generale cuantumul indemnizațiilor, precum și numărul și funcțiile personalului
necesar a fi încadrat cu contract individual de muncă sau contract de prestări servicii în cadrul
asociației de proprietari pentru buna administrare, gestionare și funcționare a condominiului, în limita
bugetului de venituri și cheltuieli;
t) exercită alte atribuții legale, care i-au fost conferite prin hotărârile adunării generale.
11
Şedinţele comitetului executiv au loc lunar şi se desfăşoară cu majoritate simplă a membrilor,
aceasta fiind condiţia legală de desfăşurare. Ele pot fi convocate de preşedinte sau de jumătate plus unu
din membrii săi, cu cel puțin 5 zile înainte de data stabilită pentru ședință. Decizile comitetului
executiv se consemnează în registrul unic de procese verbale şi se afişează la avizier în termen de
maximum 7 zile de la data ședinței comitetului executiv.
Administratorul, reprezentantul/reprezentanții administratorului, soțul/soția, ascendenții,

descendenții săi, precum și cenzorul sau membrii comisiei de cenzori, chiar dacă sunt proprietari, nu
pot fi membri ai comitetului executiv al asociației de proprietari.
Comitetul executiv urmăreşte derularea cheltuielilor aprobate în adunarea generală și poate

angaja personal de specialitate şi hotărăşte asupra salariilor, îndemnizaţiilor şi primelor acordate în
limita bugetului aprobat de adunarea generală.
Comitetul executiv angajează sau demite personalul, încheie sau reziliază contracte în legătură
cu activităţile: administrare, contabilitate, casierie, salubritate, întreţinere mecanică, electrică şi de
instalaţii, etc. Angajarea sau demiterea se semnează de preşedinte.
Preia toate obligaţiile şi răspunderile pe perioadă cât nu este angajat administrator.
Pentru neîndeplinirea atribuţiilor ce le revin, membrii comitetului executiv şi preşedintele
răspund personal sau solidar după caz, în faţa legii şi a proprietarilor, pentru daunele şi prejudiciile
cauzate asociaţiei.
3.3. ATRIBUŢIILE PREŞEDINTELUI ASOCIAŢIEI
Președintele asociației de proprietari este candidatul, membru al asociației de proprietari, ales

prin voința sa și a jumătate plus unu din numărul proprietarilor prezenți în cadrul adunării generale.
Președintele poate delega, pentru cel mult 90 de zile pe an, atribuțiile sale unui membru al
comitetului executiv, fără a fi exonerat de răspundere juridică.
În caz de încetare a mandatului președintelui înainte de termen, comitetul executiv convoacă,
în termen de 5 zile de la încetarea mandatului, o adunare generală pentru alegerea unui nou președinte.
În cazul schimbării președintelui asociației de proprietari, vechiul președinte este obligat să
transmită noului președinte în termen de 5 zile de la încetarea mandatului său.
Președintele asociației de proprietari are următoarele atribuții:

a) în baza mandatului acordat de adunarea generală reprezintă asociația de proprietari în relațiile cu
terții, inclusiv în acțiunile în instanță;
b) semnează documentele asociației de proprietari;
c) supraveghează și urmărește corecta punere în aplicare a hotărârilor adunării generale, respectarea
prevederilor statutului și acordului de asociere, precum și aplicarea deciziilor comitetului executiv;
d) aduce la cunoștință proprietarilor prevederile statutului și regulamentului condominiului;
e) răspunde în scris la sesizările și contestațiile scrise ale proprietarilor din condominiu în termen de
maximum 10 zile de la primirea acestora;
f) gestionează modul de îndeplinire a obligațiilor ce revin asociației de proprietari în raport cu
autoritățile publice;
g) prezintă, spre verificare la solicitarea organelor abilitate, toate documentele asociației, oferind toate
informațiile solicitate;
h) poate propune, în scris, comitetului executiv sau adunării generale, după caz, măsuri împotriva celor
care nu respectă regulamentul condominiului, hotărârile și deciziile asociației de proprietari, conform
prevederilor legale și statutare;
i) întocmește și actualizează cartea de imobil, în conformitate cu legislația în vigoare;
12
j) păstrează și asigură completarea la zi a cărții tehnice a construcției, precum și a celorlalte documente
privitoare la activitatea asociației de proprietari;
k) întocmește tabelul convocator și afișul pentru avizier pentru adunările generale și asigură semnarea
acestuia de către proprietari;
l) asigură informarea proprietarilor cu privire la ordinea de zi a adunărilor generale, cu 10 zile înainte
de data stabilită pentru aceasta;
m) afișează programul de încasări și datele de contact ale administratorului, ale membrilor comitetului
executiv și ale membrilor comisiei de cenzori ori, după caz, ale cenzorului;
n) afișează la avizier hotărârile adunării generale și ale ședințelor comitetului executiv în termen de
maximum 7 zile de la data la care au avut loc acestea;
o) în cazul modificării cadrului legislativ privind asociațiile de proprietari, președintele convoacă
adunarea generală a asociației de proprietari pentru modificarea conformă a statutului asociației;
p) informează proprietarii din condominiu cu privire la toate restricțiile referitoare la culoare, aspect,
materiale și altele asemenea, stabilite prin regulamentul local de urbanism, conform informațiilor
furnizate de autoritățile administrației publice locale;
q) conduce ședințele adunărilor generale și ale comitetului executiv;
r) afișează la avizier lista contractelor asociației de proprietari cu furnizorii de utilități publice, cu
administratorul și cu personalul angajat sau contractual al asociației;
s) afișează la avizier lista și datele de contact ale instituțiilor cu atribuții de inspecție și control la care
pot fi sesizate eventualele nereguli legate de activitatea organelor de conducere ale asociației de
proprietari, ale administratorului, respectiv ale membrilor asociației.
Președintele asociației de proprietari și membrii comitetului executiv pot fi remunerați pe baza
unui contract de mandat, conform hotărârii adunării generale a proprietarilor.
3.4. ATRIBUŢIILE CENZORULUI SAU COMISIEI DE CENZORI
Cenzorul sau comisia sunt persoanele mandatate de asociația de proprietari să urmărească

aplicarea prevederilor prezentei legi de către organele de conducere ale asociației de proprietari și să
verifice execuția bugetului de venituri și cheltuieli conform prevederilor legale în vigoare. Comisia de
cenzori este formată dintr-un număr impar de membri, nu mai mare de cinci.
Adunarea generală poate mandata comitetul executiv să angajeze un cenzor din afara asociaţiei,
persoană fizica sau juridică de specialitate, dacă dintre membrii asociaţiei nu s-a putut alege comisia de
cenzori. Relaţia de munca poate fi contractul sau convenţia de prestări servicii.
În cazul în care cenzorul/membrii comisiei de cenzori sunt persoane fizice, acestea trebuie să
aibă cel puțin studii medii în domeniul economic sau studii în domeniul juridic.
În cazul în care cenzorul este persoană juridică, acesta trebuie să aibă domeniul de activitate
contabilitate, audit financiar sau consultanță în domeniul fiscal.
Cenzorul sau membrii comisiei de cenzori depun, dacă adunarea generală a asociației de
proprietari hotărăște astfel, în contul bancar al asociației de proprietari o garanție, pe baza unui contract
de garanție încheiat în acest sens. Cuantumul garanției nu poate fi mai mic decât media anuală a
totalului cheltuielilor lunare ale asociației.
Atribuţiile:
a) urmărește aplicarea prevederilor prezentei legi de către organele de conducere ale asociației de
proprietari;
b) verifică gestiunea financiar-contabilă;
c) verifică lunar execuția bugetului de venituri și cheltuieli conform documentelor, registrelor și
situației soldurilor elementelor de activ și pasiv întocmite de către administrator;
13
d) cel puțin o dată pe an întocmește și prezintă adunării generale rapoarte asupra activității sale și
asupra gestiunii asociației de proprietari, propunând măsuri;
e) execută controale inopinate, împreună cu 2 membri ai comitetului executiv pentru verificarea
contabilității și a activității de casierie, și consemnează rezultatele controalelor în registrul unic de
procese-verbale al asociației de proprietari;
f) participă la adunările generale ale asociației și ale comitetului executiv, asigurând legalitatea
desfășurării acestora.
Cenzorul angajat poate fi remunerat pe baza de contract de muncă sau convenţie de prestări
servicii iar cenzorii din asociaţie pot fi angajaţi pe baza de contract de mandat. Neîndeplinirea
atribuţiilor atrage personal sau solidar, responsabilitatea cenzorilor.
14
CAP.4 Administrarea condominiilor
Activitatea de administrare a condominiului include activități de administrare tehnică și

întreținere a proprietății comune, de contabilitate și de casierie. Asociaţia poate angaja fie persoane
fizice atestate pentru funcţia de administrator de imobil, fie poate încheia contracte de administrare cu
persoane fizice autorizate sau persoane juridice cu obiect de activitate administrarea condominiilor. În
plus persoanele juridice specializate trebuie să aibă angajate persoane atestate ca administratori, şi să
dovedească bonitate financiară.
Persoanele fizice pot fi angajate prin încheierea unui contract individual de munca în condiţiile
legii.
Candidații pentru funcția de administrator trebuie să prezinte comitetului executiv al
asociației de proprietari documentele prevăzute de lege, precum și alte documente solicitate printre
care, obligatoriu:
a) atestatul;
b) cazierul judiciar care să ateste că nu a suferit nicio condamnare, prin hotărâre judecătorească rămasă
definitivă, pentru o infracțiune de natură economico-financiară.
Administratorul are, în principal, următoarele atribuții:

a) administrează imobilul, propune și supraveghează lucrări având ca scop conservarea și întreținerea
acestuia;
b) supraveghează atât lucrările care privesc administrarea, cât și personalul angajat;
c) în caz de urgență, cu acordul comitetului executiv, inițiază executarea tuturor lucrărilor necesare
protejării imobilului;
d) prestează serviciile prevăzute în contractul de administrare cu responsabilitate și în mod profesional;
e) execută dispozițiile prevăzute în hotărârile adunării generale a asociației de proprietari, în
conformitate cu prezenta lege, regulamentul condominiului și conform contractului de administrare;
f) organizează și conduce contabilitatea în partidă simplă și activitatea de casierie;
g) gestionează, separat pentru fiecare asociație, bunurile materiale și fondurile bănești ale asociației,
conform hotărârilor adunării generale și deciziilor comitetului executiv;
h) propune, cel târziu până la sfârșitul perioadei de recalculare a cheltuielilor, bugete anuale și
prognoze pe termen mediu în care trebuie să includă sumele achitate, lucrările de întreținere și lucrările
de reabilitare și îmbunătățire, sumele necesare din fondurile asociației, alte cheltuieli previzibile și o
estimare generală a cheltuielilor asociației de proprietari;
i) efectuează formalitățile necesare în angajarea contractelor cu furnizorii de servicii pentru exploatarea
și întreținerea condominiului, derularea și urmărirea realizării acestor contracte;
j) asigură gestionarea condominiului conform hotărârilor adunării generale și deciziilor comitetului
executiv, cu respectarea prevederilor legale în vigoare;
k) are obligația prezentării tuturor datelor, documentelor și informațiilor privind conținutul și
respectarea contractului de administrare, precum și a acordurilor de plată în rate a cheltuielilor anuale,
a cuantumului prestațiilor convenite, la solicitarea oricărui proprietar;
l) gestionează, conform hotărârilor adunării generale sau comitetului executiv, fondul de rulment și
fondul de reparații constituite la dispoziția asociației de proprietari, precum și alte fonduri constituite
de către aceasta;
m) calculează, întocmește, supune verificării cenzorilor/comisiei de cenzori, supune aprobării
comitetului executiv și afișează la avizier lista lunară a cheltuielilor de întreținere, întocmită conform
reglementărilor în vigoare, în termen de maximum 5 zile de la primirea ultimei facturi de la furnizorii
de servicii;
n) întocmește lunar și depune semestrial la compartimentul specializat în sprijinirea și îndrumarea
asociațiilor de proprietari pe a cărei rază teritorială se află condominiul situația soldurilor elementelor
de activ și pasiv;
15
Administratorul este obligat să notifice, în scris, proprietarul care are plăți restante la
cheltuielile comune ale imobilului asupra datoriilor și să înștiințeze președintele și comitetul executiv
al asociației de proprietari despre restanțe.
Administratorul este obligat să folosească pentru plățile curente și pentru încasări contul curent
al asociației, în acest cont sunt vărsate, în termen de 24 de ore de la primirea acestora, toate sumele sau
valorile primite în numele sau în contul asociației. Prin excepție, cu acordul adunării generale a
asociației de proprietari, exclusiv în vederea efectuării operațiunilor de plăți pentru cheltuieli
neprevăzute, administratorul poate păstra în casierie numerar, în limita unui plafon lunar de 1.000 lei.
Administratorii, la solicitarea asociațiilor de proprietari, sunt obligați să încheie, pe cheltuială

proprie, polițe de asigurare de răspundere civilă profesională.
În cazul schimbării administratorului, vechiul administrator este obligat să transmită noului

administrator, în baza unui proces-verbal de predare-primire vizat de președintele asociației și de către
cenzor/comisia de cenzori, într-un termen de 5 zile de la încetarea contractului său, totalitatea
documentelor, bunurilor și valorilor aflate în administrarea sa, situația financiar contabilă a asociației și
a fiecărui proprietar în raport cu asociația, situația soldurilor elementelor de activ și de pasiv la data
predării. Procesul-verbal cuprinde și chitanța de plată cu care s-a făcut ultima încasare, numele
proprietarilor restanțieri, sumele restante, contractele în derulare, plățile ce urmează a fi făcute după
data predării. În termen de 5 zile de la încetarea contractului de administrare, administratorul este
obligat să prezinte, președintelui asociației de proprietari și cenzorului/comisiei de cenzori
contabilitatea fondului de reparații, a fondului de rulment și să o transfere noului administrator.
În cazul în care nu s-au predat documentele, bunurile și valorile administratorul nu este
descărcat de gestiune și poate fi acționat în instanță de asociația de proprietari.
16
CAP.5 VENITURILE ȘI CHELTUIELILE ASOCIAŢIEI DE PROPRIETARI
Veniturile obținute din exploatarea proprietății comune, inclusiv veniturile din dobânzi bancare,
aparțin asociației de proprietari și alimentează numai fondul de reparații al asociației de proprietari și
nu se plătesc proprietarilor. Lista acestor venituri, precum și cheltuielile aferente lor sunt prezentate
semestrial, într-un raport afișat la avizierul asociației, și se evidențiază în registrul unic de venituri și
cheltuieli al asociației de proprietari.
Totalitatea sumelor necesare pentru acoperirea costurilor serviciilor livrate sau prestate pentru
asociaţia de proprietari inclusiv cele pentru constituirea fondurilor de rulment, de reparaţii sau altele
speciale, reprezintă cheltuielile asociaţiei.
Anul fiscal al asociaţiei este anul calendaristic.
Documentul prin care se relevă cuantumul cheltuielilor comune din fiecare lună şi repartizarea
lor pe proprietarii din asociaţie în vederea recuperării sumelor cheltuite, prin încasarea acestora de la
proprietarii beneficiari ai serviciilor, rezultând prin consecinţă reîntregirea fondurilor asociaţiei, se
numeşte listă de plată a cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari.
Toţi proprietarii au obligaţia să plătească lunar conform listei de plată cota de contribuţie ce le
revine la cheltuielile asociaţiei de proprietari.
Niciun proprietar de apartament sau de spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuinţă nu va fi
exceptat de la obligaţia de plată respectiv a sumei înscrisă în lista de plată.
Repartizarea cheltuielilor sau a obligaţiilor financiare pe fiecare proprietate individuală revine
administratorului. Listă de plată se semnează de administrator şi de cenzor, şi se aprobă de preşedinte
prin semnătură şi stampilă aplicată. Persoanele semnatare certifică şi răspund de corectitudinea listei de
plată.
Termenul de plată a cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei afişate pe listă lunară de
plată este de maxim 30 de zile calendaristice de la dată afişării.
Dată afişării listei şi dată scadentă de plată se înscriu la loc vizibil în listă.
Cheltuielile asociaţiei de proprietari se împart astfel pe următoarele capitole :

a) cheltuieli pe număr de persoane care locuiesc sau desfăşoară activităţi în proprietăţi individuale
b) cheltueli pe consumuri individuale
c) cheltuieli pe cotă parte indiviză
d) cheltuieli pe beneficiari aferentă seviciilor individuale ale proprietarilor, dar gestionate financiar
prin intermediul asociaţiei.
e) cheltuieli pe consumători tehnici
f) cheltuieli de altă natură
a) Cheltuielile pe număr de persoane care locuiesc sau

desfăşoară activităţi în prorietăţi individuale
Cheltuielile repartizate proporțional cu numărul de persoane reprezintă cheltuielile asociației

pentru asigurarea serviciilor de utilități publice de care beneficiază persoanele care locuiesc sau
desfășoară activități în mod curent în condominiu și care nu pot fi individualizate pe fiecare unitate de
proprietate individuală în parte pe baza unor dispozitive de măsurare/înregistrare, fie datorită naturii și
caracteristicilor anumitor servicii, fie din lipsa dispozitivelor de măsurare/înregistrare.
17
Cheltuielile determinate de numărul persoanelor care locuiesc în condominiu şi nu pot fi

individualizate pe fiecare proprietar prin dispozitive de măsură se repartizează proporţional cu numărul
de persoane care locuiesc sau desfăşoară activităţi în bloc în luna de calcul a listei şi sunt următoarele:
- apă rece, apă caldă menajeră și canalizare
- combustibilul pentru prepararea apei calde
- energia electrică utilizată pentru funcţionarea instalaţiilor comune, inclusiv a ascensoarelor
- colectarea deşeurilor menajere
- vidanjare
Modul de repartizare a cheltuielilor determinate de numărul persoanelor care locuiesc în

condominiu se stabilește printr-un regulament aprobat de comitetul executiv al asociației de
proprietari, în care comitetul executiv stabilește cotele de participare pe persoană la cheltuielile
aferente persoanelor cu domiciliul în clădire.
Dacă adunarea generală a asociației de proprietari hotărăște în acest sens, comitetul executiv
stabilește cotele de participare pe persoană la cheltuielile aferente persoanelor care locuiesc temporar,
minimum 15 zile pe lună, și stabilește perioada pentru care proprietarii, respectiv chiriașii, au dreptul
de a solicita, în scris, scutirea de la plata cheltuielilor pe persoană și care trebuie să fie de cel puțin 15
zile pe lună, conform hotărârii adunării generale.
b) Cheltuielile pe consumuri individuale
Acestea reprezintă cheltuieli stabilite cu dispozitive de măsură, respectiv contoare şi

repartitoare individuale, pentru următoarele utilităţi :
- apă rece şi canalizare,
- apă caldă menajeră și canalizare,
- energie termică,
- apă rece pentru prepararea apei calde
- gaze naturale
- încălzirea apartamentului sau a spaţiului cu altă destinaţie.
c) Cheltiulile pe cotă parte indiviză de proprietate
Acestea reprezintă cheltuielile efectuate pentru administrarea, întreţinerea, repararea ,

exploatarea şi consolidarea părţilor de construcţii şi instalaţii din condominiu aflate în proprietatea
comună şi se referă la:
- fondurile pentru lucrări de reparaţii, şi service,
- fondurile pentru reabilitare şi modernizare,
- conductele de distribuție și coloanele instalațiilor de apă, canalizare, încălzire, energie electrică
- structura de rezistență; fațadele; acoperișul
- subsol,
- casa scării
- pod, spălători, uscătorie
- terasă, ascensor, interfon
- faţade, acoperiş, tubulatură de evacuare
- centrală termică proprie
- cheltuielile cu personalul angajat al asociaţiei
- salarii pentru administrator, contabil, casier, portar, instalator, electrician,
- servicii curăţenie
18
- îndemnizaţii preşedinte, cenzor, prime
- cheltuieli cu utilitatile la proprietatea comuna
- credite bancare, contracte sau polițe de asigurări
- alte servicii administrative,
d) Cheltuielile pe beneficiari
Reprezintă cheltuielile aferente serviciilor de care beneficiază în mod individual proprietarii,

gestionate financiar prin intermediul asociaţiei, cum ar fi :
- citirea calculul şi gestiunea consumurilor individuale contorizate.
- servicii cu privire la repartitoarele de costuri.
- chiriile spatiilor comune,
- gestiunea ajutoarelor băneşti,
- întreţinerea interfonului,
- taxa pentru animale de casă
- verificările metrologice ale contoarelor,
- reviziile instalaţiilor de gaze, apă, interioare.
- alte servicii individuale către proprietari
Cheltuielile pe beneficiar se repartizează conform valorii care revine fiecărui beneficiar.
e) Cheltuielile pe consumatori tehnici
Reprezintă cheltuielile asociaţiei pentru :

- încălzirea proprietăţii individuale
- salariul fochist
- echipament de lucru
- costurile pentru funcţionarea instalaţiilor de încălzire.
f) Repartizarea cheltuielilor de altă natură
Reprezintă cheltuieli care nu pot fi repartizate după criteriile anterioare, cum ar fi:
- întreţinere antena colectivă,
- cutiile poştale,
- cheile uşi intrare.
- curăţatul coşurilor de fum
- alte cheltuieli.
Toate aceste cheltuieli sunt regăsite în facturile furnizorilor, şi se achită iniţial din fondul de
rulment, urmând că ulterior acesta se se refacă, şi plăţile să se efectueze din încasările curente.
Arhiva gestionată de administrator trebuie să cuprindă :

1. dosarul de corespondenţa cu membrii asociaţiei.
2. dosarul de corespondenţa cu terţii
3. dosarele pe luni cu listele de întreţinere şi documentele anexate
4. dosarele cu citirile consumurilor contorizate.
5. dosarul cu ajutoarele de încălzire.
6. dosarul cu contractele cu furnizorii.
19
7. dosarul cu extrasele de la bancă
8. dosarul cu actele de constituire al asociaţiei
9. dosarele de reparaţii pe obiective.
10. dosarul unic cu procese verbale
20
CAP. 6 ORGANIZAREA ŞI CONDUCEREA CONTABILITĂŢII
ÎN ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI
Asociaţiile de proprietari au obligaţia de a funcţiona în baza Legii 196/2018 privind înfiinţarea,

organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari și administrarea condominiilor.
Administratorul organizează și conduce contabilitatea în partidă simplă a veniturilor și

cheltuielilor asociației de proprietari cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind legislația
financiar-contabilă.
Activitatea financiar-contabilă desfăşurată în cadrul unei asociaţii de proprietari implică

cunoaşterea şi punerea în aplicare nu numai a acelor reglementări ce fac referire expresă la
contabilitate şi casierie cât şi referitoare la legislaţia muncii şi fiscalitate.
Referitor la activitatea contabilă pe lângă legea de căpătâi, respectiv ”Legea Contabilităţii”
nr.82/1991, în Monitorul Oficial – partea I nr.846 bis din 10.12.2007 au fost publicate reglementările
contabile privind organizarea şi conducerea contabilităţii în partidă simplă şi dublă de către persoanele
juridice fără scop patrimonial – reglementare aprobată de Ministerul Economiei şi Finanţelor.
La asociaţiile de proprietari, pentru conducerea contabilităţii în partidă simplă, administratorii

de condominiu au obligaţia să întocmească şi să completeze :
 registrul jurnal,
 registrul inventar,
 registrul pentru evidenţă fondului de reparaţii,
 registrul pentru evidenţă fondului de rulment,
 registru pentru evidenţă sumelor speciale
 registrul pentru evidenţă fondului de penalizări, formulare specifice activităţii de contabilitate
prevăzute în ordinul ministrului economiei şi finanţelor
Conform legislaţiei în vigoare se efectuează operaţiuni de încasări şi plăti în numerar cu

respectarea prevederilor regulamentului operaţiilor de casa. În situatia în care asociaţia de proprietari
angajează un casier, acesta răspunde de efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi în numerar.
Pentru încasările în numerar, asociaţia de proprietari are obligaţia să emită chitanţe care vor
cuprinde obligatoriu următoarele date: seria şi numarul de ordine, care identifică chitanţa în mod unic;
data emiterii facturii; denumirea/numele, adresa şi codul de înregistrare fiscală ale asociaţiei de
proprietari care emite chitanţa.
Contabitatea fondurilor
Contabilitatea fondurilor, cuprinde totalitatea surselor de finantare stabile, aflate la dispozitia
persoanelor juridice fara scop lucrativ, respectiv la asociatiile de proprietari.
Evidenta lor se tine in pasivul situatiei soldurilor elementelor de pasiv si activ.
Fondul de rulment
În scopul asigurării fondurilor necesare pentru plăţi curente, asociaţia de proprietari stabileşte
cuantumul şi cota de participare a proprietarilor la constituirea fondului de rulment.
21
Fondul de rulment se dimensionează astfel încât să poată acoperi cheltuielile curente ale
condominiului la nivelul unei luni calendaristice, de regulă la nivelul lunii cu cheltuielile cele mai
mari, majorate cu rata inflaţiei.
În cazul asociaţiior de proprietari nou infiintate, fondul de rulment se dimensionează la un nivel
asemanător cu acela al unor asociaţii comparabile ca dimensiuni: număr de apartamente, numar de
etaje, persoane prezente,etc. Informaţiile se obţin ca urmare a contactării conducerilor asociaţiilor cu
experienţă mai îndelungată.
Fondul de rulment se constituie prin plată anticipată a cotei ce revine fiecărui proprietar,
potrivit hotărârii adunării gelerale, iar reîntregirea fondului de rulment se face lunar prin plată sumelor
afişate pe listă de plată.
Fondul de rulment se depune în contul curent al asociaţiei.
La încasarea fondului de rulment, casierul va elibera chitanţă separată. Pentru suma depusă cu
specificaţia: ”fond de rulment “ actualizarea fondului de rulment se face cu ocazia adunării generale
anuale de preferinţă în trimestrul 1 al anului în curs, prilej cu care se va prezenta informarea cu tema
unică respectiv: ”actualizarea fondului de rulment”.
În material se vor arăta motivele reale şi numerice ale propunerii de creştere a fondului de
rulment, motivaţia fiind creşterea cuantumului cotelor de întreţinere. Acestă actualizare este cu atât mai
necesară în special în cazurile când fondul nu s-a mai mărit de cel puţin doi ani.
Constituirea şi actualizarea sunt obligatorii şi impuse în mod imperativ de legea 196/2018
adunarea generală poate hotărî aplicarea de penalizări proprietarilor care nu plătesc fondul la termenele
stabilite, în special în cazul în care suma de plată este eşalonată pe câteva etape lunare pentru a nu
îngreună situaţia financiară a membrilor asociaţiei. Plata şi eşalonarea este de preferat să se facă în
lunile de vară, când nu este livrat serviciul de încălzire.
Fondul de rulment este al proprietarului şi i se va restitui cu ocazia vânzării apartamentului.
Nu încurajăm actualizarea fondului de rulment în funcţie de valorile facturilor furnizorilor şi numărul
de persoane, deoarece elementele de mai sus nu oferă un grad ridicat de certitudine, in prognoza pe
termen scurt şi mediu.
Furnizorii având politică proprie de preţuri iar persoanele prezente pot varia ca număr în mod
imprevizibil. Această nu înseamnă că administratorul nu poate aplică şi această metodă în
dimensionarea fondului de rulment, evident mai greoaie.
Fondul de rulment este înscris şi evidenţiat în registrul tipizat special instituit pentru acest fond
fiecare apartament respectiv proprietar are postul sau pe o pagină distinctă în care se înscrie fiecare
depunere sau retragere a unei sume din fond.
Este clar că rată inflaţiei, furnizată de autoritatea naţională de statistică, aplicată la multiplicarea
valorilor luate că reper în calcul, respectiv cele mai mari cote de întreţinere din lunile cele mai
costisitoare ale anului, cum ar fi ianuarie, februarie sau decembrie, aproprie cel mai mult rezultatele de
realitate.
În cazul chiriaşilor, dacă prin contractul de închiriere perfectat cu proprietarul chiriaşul este
obligat să participe la plată cheltuielilor curente ale condominiului în care locuieşte, acesta va participa
şi la formarea fondului de rulment.
Restituirea fondului de rulment se va face numai la schimbarea dreptului de proprietate, dacă
prin actele de transmitere a dreptului de proprietate sau a folosinţei locuinţei nu se stipulează altfel,
precum şi în situaţiile când cheltuielile lunare scad, şi în baza hotărîrii adunării generale , la cererea
proprietarului.
Practica ne arăta că cererea proprietarului către asociaţie pentru eliberarea adeverinţei din
partea asociaţiei în care să se ateste achitarea la zi a obligaţiilor materiale, (cote de intreţinere, fonduri,
penalizări, alte debite) cerere în care se stipulează şi solicitarea de restituire a fondului de rulment,
trebuie depusă la administraţie cu câteva zile înaintea semnării contractului de vânzare-cumpărare, din
care un exemplar se va depune la asociaţie, conţinând şi autentificarea notarială.
Legea oferă vânzătorului care are debite constituite la asociaţie şi pe care nu le poate achită la
momentul vânzării, posibilitatea de a cere conducerii asociaţiei înscrierea valorii acestor debite în
22
adeverinţă ce i se eliberează pentru a fi depusă la notar, urmând că asociaţia să constate dacă acele
sume au fost cuprinse în actul de vânzare cumpărare autentificat notarial. În acest caz, obligaţia de
plată revine noului proprietar care se obliga a suportă şi valoarea fondului de rulment.
Nu se recomandă a se da adverinta sau bani pe încredere sau simpatie ci numai pe baza

prezentării de acte legale şi originale.
O menţiune specială se poate face: orice alte fonduri depuse în timp de proprietarul vânzător,
nu sunt supuse obligaţiei de a fi restituite, ele fiind ale asociaţiei.
Fondul de reparaţii al asociaţiei de proprietari
Pentru repararea elementelor fizice aflate în proprietate comună, asociaţia de proprietari va

constitui, un fond de reparaţii. De regulă acesta este destinat pentru realizarea unor obiective clar
definite, prezentate, analizate şi aprobate în adunarea generală a membrilor asociaţiei sau se poate
constitui prin depunerea unor sume simbolice, lunare.
Este obligatoriu să se aprobe un fond de reparații anual, necesar pentru repararea și
îmbunătățirea proprietății comune. Comitetul executiv fundamentează și prezintă adunării generale
suma anuală necesară pentru constituirea sau completarea fondului de reparații, care se alimentează în
avans, în tranșe lunare egale, prevăzute în lista de plată a cheltuielilor asociației de proprietari. Fondul
de reparații este utilizat numai pentru consolidarea condominiului, reabilitarea termică, creșterea
calității ambiental-arhitecturale a construcțiilor, precum și pentru repararea și îmbunătățirea proprietății
comune.
Sumele încasate pentru constituirea fondului de reparații se depun, în contul asociației de
proprietari și administratorul eliberează chitanță nominală separată.
Dimensionarea fondului de reparaţii se face după evaluarea costurilor impuse de realizarea

obiectivului propus ex: hidroizolarea terasei blocului, schimbarea cablului de tracţiune şi a panoului de
comandă la ascensor, zugrăvirea scării blocului, s.a.
Obiectivul va fi realizat ca urmare a selecţiei de oferte depuse la sediul asociaţiei de către
executanţii potenţiali, persoane juridice sau fizice autorizate, analizate şi decise de comitetul executiv
al asociaţiei.
Fondul constituit prin achitarea ratelor lunare de către membrii asociaţiei, se va depune la
bancă, fiind indicat nu la acelaşi depozitar cu al fondului de rulment. Se pot constitui şi depozite la
termen aducătoare de dobânzi.
Asociaţia prin administrator va institui registrul tipizat al fondului de reparaţii în care se vor
inscri toate sumele depuse de membrii asociaţiei pe apartamente şi file separate.
Fondul de reparaţii nu este returnabil.
Calea legală de realizare a lucrărilor de reparaţii respectiv a obiectivelor, este aceia de execuţie
a lor în baza unui contract perfectat cu executantul desemnat şi a unei documentaţii tehnico-economice
profesionist elaborată, respectiv un proiect complet întocmit.
Din contract va rezulta clar atributele de identificare a părţilor, denumirea obiectivului şi
obligaţiile părţilor, valoarea lucrărilor, graficul de eşalonare a execuţiei cu termene calendaristice certe,
condiţiile de decontare, penalizări pentru întârzieri în execuţie sau plăti, garanţia acordată, stipularea
obligativităţii respectării normelor de protecţia muncii şi psi cu precizarea persoanelor responsabile,
diverse aspecte proprii acelei lucrări.
Devizul lucrărilor, calculat pe baza antemăsurătorilor făcute de constructor însoţit de
administratorul asociaţiei sau de alt reprezentant desemnat de comitetul executiv, necesarul de
materiale, toate precedate de memoriul proiectului, sunt o garanţie a seriozităţii executantului şi a
calităţii lucrării ce se va face.
23
Proiectul de execuţie este formă legală de prezentare, realizare şi justificare a execuţiei
lucrărilor, la orice nivel şi în orice scop.
Administratorul şi celelalte organe ale asociaţiei vor fi scutite în acest fel de eventuale critici şi
păreri neautorizate de care în asociaţii nu se duce lipsa.
Se recomandă că documentele fiecărui obiectiv sau lucrare să fie stocate în dosare separate,
într-un biblioraft, identificabile prin înscrieri clare şi concrete.
În cazul reparaţiilor curente este obligatorie întocmirea unui referat de constatare şi necesitate
ca bază a contactării lucrării cu un executant. Sursa de finanţare în acast caz poate fi fondul constituit
prin depuneri lunare sau dacă nu există un sold asigurător de resurse ,valoarea se va recuperă prin listă
de plată.
Deosebit de important este că asociaţia să deţină cartea tehnică a blocului, elaborată la
derularea învestiţiei în anii de construcţie, deoarece acest document complex cuprinde elementele de
informare asupra tuturor părţilor constructive al clădirii.
Ca sursă de fond de reparaţii şi modernizări, pot fi şi sumele rezultate în urmă închirierii
spatiilor comune cu diverse persoane juridice interesate, unele obiective ale acestor firme ar fi :
amplasarea pe terasă blocului de antene gsm, afişarea de panouri publicitare, activitatea în cadrul
blocului în spaţii cu altă destintie decât cea de locuinţă, veniturile obţinute de asociaţia de proprietari
din activităţi economice sau din alte activităţi desfăşurate se constituie că fond special şi se vor utiliza
în exclusivitate pentru îmbunătăţirea confortului şi eficienţei condominiului.
Pentru întreţinerea şi repararea proprietăţii comune toate aceste venituri sunt surse proprii ale
asociaţiei de proprietari, nu se plătesc proprietarilor, nu se pot folosi pentru completarea fondului de
rulment, nu pot fi folosite la plată facturilor furnizorilor de utilităţi. Fondul acesta va putea fi folosit
numai cu acordul adunării generale a membrilor asociaţiei de proprietari, în conformitate cu bugetul de
venituri şi cheltuieli.
Fondul de penalizări
Asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalități pentru orice sumă cu titlu
de restanță, afișată pe lista de plată. Penalitățile nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de
întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile de la termenul scadent pentru plată, fără
ca suma penalităților să poată depăși suma la care s-au aplicat.
Sumele rezultate din aplicarea penalităților de întârziere, se includ în fondul de penalități al
asociației de proprietari și se vor utiliza cu prioritate pentru plata penalităților impuse asociației de
proprietari de către terți, precum și pentru cheltuieli cu reparațiile asupra proprietății comune,
reabilitarea termică sau consolidarea condominiului.
Sumele rezultate din aplicarea penalităților de întârziere nu pot fi utilizate și în alte scopuri
În cadrul adunării generale, proprietarii membri ai asociației de proprietari pot aproba și alte
fonduri cu caracter special, precum și modul de constituire al acestora. Toate fondurile speciale ale
asociației de proprietari se depun în contul asociației de proprietari, au evidență separată și pentru
fiecare se emite chitanță separată.
Contabilitatea trezoreriei
Modul de achitare a facturilor către prestatorii de servicii
Relaţia dintre Asociaţiile de proprietari şi prestatorii de servicii, este stipulată în contractele de prestări
servicii. În contract se menţionează şi modul de achitare al serviciului respective (numerar sau ordin de
plată).
Achitarea prin ordin de plata se face prin banca în limita sumei din contul asociaţiei de proprietari.
Ordinul de plată este o dispoziţie necondiţionată, dată de către un titular de cont, băncii sale, de a
pune la dispoziţia unui beneficiar o anumită sumă de bani. Emiterea ordinului de plată (plătitorul)
presupune existenţa unor disponibilităţi în cont cel puţin egale cu valoarea sumelor transferate.
24
Participanţii la circuitul ordinului de plată sunt:
 Emitentul - agentul economic nonbancar care emite ordinul de plată pe cont propriu, în baza
unui cont deschis la o bancă
 Beneficiarul - instituţia/persoana desemnată prin ordinul de plată de către plătitor (emitent), să
primească o sumă de bani
 Banca iniţiatoare - banca căreia i se adresează ordinul de plată al emitentului şi la care
emitentul are deschis contul bancar.
 Banca destinatară - banca care recepţionează şi acceptă ordinul de plată, în nume propriu sau
pentru un client al său, în calitate de beneficiar.
Banca iniţiatoare poate fi aceaşi cu banca destinantară când emitentul şi beneficiarul au conturi
deschise la aceaşi bancă.
Circuitul ordinului de plată:
 emiterea de către plătitor a ordinului de plată

 recepţia – operaţiunea prin care o bancă recunoaşte primirea ordinului de plată şi validitatea
acestuia
 autentificarea - procedura de recunoaştere a persoanei pe care emitentul ordinului de plată o
autoriza să semneze autentic, prin confruntarea semnaturii înscrise pe document cu cele din fişa
specimenului de semnătură, precum şi prin diverse procedee convenite cu banca pentru prevenirea
plăţilor neautorizate
 acceptarea (autorizarea) - procedura prin care o bancă recunoaşte ca valabil un ordin de plată
recepţionat, obligandu-se să execute serviciul de a transfera fondurile la termenele şi în condiţiile
dispuse de emitent
 refuzul - procedura utilizată în cazul în care banca receptoare consideră că nu este posibil să
execute ordinul de plată dat de către emitent (în situaţia în care nu se acceptă ordinul de plată are loc
refuzul)
 executarea – procedura de emitere de către banca receptoare a unui alt ordin de plată pentru a
pune în aplicare un ordin de plată acceptat anterior. Executarea presupune debitarea contului
emitentului şi dupa caz creditarea contului beneficiarului dacă ambii parteneri au conturi la aceiaşi
unitate bancară. Fie transmiterea ordinului de plată într-un sistem de plăţi sau transmiterea ordinului
de plată către banca corespondentă.
Evidenţa gestiunii casierului şi controlul ei
Operaţiunile de încasări şi plăti în numerar prin casierie se organizează şi funcţionează în

conformitate cu prevederile regulamentului operaţiilor de casa. Operaţiile de încasări şi plăti în
numerar se efectuează de casieri, sau de o altă persoană împuternicită de conducerea asociaţiei de
proprietari (dacă nu este funcţie de casier).
Împuternicirea de casier poate fi dată oricărei persoane, care face parte din asociaţia de
proprietari, sau angajat al acesteia, care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a fi gestionar.
Personalul cu atribuţii de control financiar şi contabil poate îndeplini atribuţia de casier numai
cu aprobarea expresă dată de conducerea asociaţiei de proprietari.
25
Casierii sunt gestionari de mijloace băneşti şi alte valori, potrivit legii. Casierul nu are dreptul
să încredinţeze exercitarea atribuţiilor sale altei persoane.
Conducerea asociaţiei de proprietari stabileşte programul de funcţionare al casieriei. Numerarul
şi documentele de casa se păstrează în dulapuri metalice.
Efectuarea încasărilor şi plăţilor în numerar
Încasările în numerar, altele decât ridicările de numerar de la bancă, se fac pe baza de chitanţă.
Ridicarea sumelor în numerar de la bănci se face pe baza de cecuri de numerar. Plăţile în numerar se
fac pe baza de documente aprobate de persoanele competente (preşedintele asociaţiei de proprietari sau
alte persoane aprobate de comitetul asociaţiei).
Casierul trebuie să solicite persoanelor cărora le face plată, acte de identitate, înscriind pe
documentul de plată, seria şi numărul actului de identitate, unitatea emitentă şi codul numeric personal.
Persoanele care primesc numerarul semnează pe documentul de plată numai cu cerneală sau cu
pastă, indicând dată primirii sumei. Dacă plată se face către mai multe persoane pe baza de state de
retribuţie sau alte documente primitorii semnează în rubrica corespunzătoare din aceste documente.
Dacă efectuează plăti, casierul aplică pe document stampilă cu textul “ achitat”, indicând dată operaţiei
după care semnează pentru confirmarea plătii. Plată retribuţiilor şi a altor drepturi se face de casier pe
baza de state de retribuţii, liste de plată.
 Ordinul necondiţionat de a plăti o anumită sumă de bani;
 Numele şi denumirea beneficiarului, numărul contului acestuia, deschis la societatea
bancară receptoare;
 Numele şi denumirea plătitorului, numărul contului acestuia deschis la societatea bancară iniţiatoare;
 Denumirea societăţii bancare iniţiatoare;
 Denumirea societăţii bancare receptoare;
 Elementul sau elementele care să permită autentificarea emitentului de către societatea
bancară iniţiatoare.
Evidenţă şi păstrarea numerarului
Evidenţa încasărilor şi plăţilor în numerar se ţine cu ajutorul registrului de casă, care se

întocmeşte de casier pe baza documentelor justificative, în două exemplare.
Un exemplar al registrului de casa, completat corect şi semnat de casier, se predă la
contabilitate. Paginile anulate din registrul de casa, nu se detaşează, ci rămân în registrul de casă pentru
controlul existenţei paginilor numerotate consecutiv. Numerotarea registrului se certifică de către
preşedintele asociaţiei de proprietari. Compartimentul financiar-contabil verifică, în mod obligatoriu,
documentele de încasări şi plăti predate de casier, precum şi dacă soldul înscris în registrul de casă este
stabilit corect.
În cazul operaţiunilor de încasări se verifică dacă sumele înscrise în registrul de casă corespund
cu cele din duplicatele chitanţelor emise, din carnetele de cecuri sau din alte documente specifice
aprobate de persoanele competente.
În cazul operaţiunilor de plăţi se verifică dacă sumele înscrise în registrul de casă corespund cu
cele din documentele prezentate ca state de retribuţii, facturi, etc. Plăţile în numerar care nu au la baza,
documente justificative legale, nu se iau în consideraţie pentru justificarea soldului în numerar existent
în casă, iar sumele corespunzătoare se consideră lipsă în casă.
Numerarul existent în casierie, nejustificat cu cecuri, chitanţe sau alte documente legale, se
consideră plus de casa şi se constituie ca venituri ale asociaţiei de proprietari.
26
Plafonul de casa
După verificarea fiecărei operaţiuni de încasare şi plată cu documentele justificative, se trece la

stabilirea soldului scriptic de casa. Se ia soldul raportat din ziua precedentă şi se aduma cu sumă totală
a încasărilor din ziua contului iar din acest total se scade sumă totală a plăţilor în numerar din ziua
controlului.
Soldul scriptic al casei din ziua controlului serveşte pentru compararea cu soldul faptic, fizic
sau existent în casierie, care se stabileşte astfel:
 Toate bancnotele şi monedele existente în casierie se numără, grupate pe valori nominale
care apoi se înscriu într-un monetar în ordine descrescândă a valorilor nominale.
 Sumă soldului constatat fizic sau faptic se compară cu sumă soldului scriptic stabilit pe
bază de documente justificative şi a soldului raportat în registrul de casa în ziua precedentă.
 Dacă din această comparaţie, soldul faptic depăşeşte soldul scriptic, diferenţa este plus de
casă, iar dacă soldul scriptic depăşeşte soldul faptic, diferenţa este minus sau lipsă în casă.
Cu acordul adunării generale a asociației de proprietari, exclusiv în vederea efectuării

operațiunilor de plăți pentru cheltuieli neprevăzute, administratorul poate păstra în casierie numerar, în
limita unui plafon lunar de 1.000 lei.
Controlul respectării disciplinei de casa
În fiecare unitate patrimonială (ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI) se efectuează controlul

inopinat al casieriei, cel puţin o dată pe lună de către conducătorul compartimentului cu atribuţii
financiar-contabile sau de înlocuitorul acestuia ori de o altă persoană împuternicită de conducătorul
unităţii, care va semna în registrul de casă pe fila cu înregistrări din ziua controlului.
În cazul în care, cu prilejul controlului, se constată neconcordanţă între soldul scriptic şi cel
faptic, verificarea se extinde asupra documentelor de casă, pentru a se identifica eventualele erori de
înregistrare sau alte cauze care au influenţat soldul de numerar în casă, întocmindu-se un proces-verbal
(art.46 din regulamentul operaţiilor de casa şi legea contabilităţii 82/1991).
Cenzorii sunt obligaţi să facă, în fiecare lună şi pe neaşteptate, inspecţii casei şi să verifice
existenţa numerarului şi a altor acte de valoare ( art. 158 (alin. 4 ) din legea 31/1990 privind societăţile
comerciale, republicată în M.O cu modificările şi completările ulterioare.
Angajarea gestionarilor
În legea 22/1969 se prevăd condiţiile de angajare a gestionarilor. Legea privind angajarea

gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor a fost
publicată în M.O nr. 132 din 18 noiembrie 1969. Din ea redăm condiţiile de care trebuie să ţină seamă
Asociaţia de Proprietari la numirea gestionărilor (administrator, casier, etc.) Gestionarul, în înţelesul
legii, este angajatul care are că atribuţii principale de serviciu, primirea păstrarea şi eliberarea de
bunuri aflate în administrarea, folosinţă sau deţinerea asociaţiei de proprietari. Sunt considerate bunuri,
în sensul legii, bunurile materiale, mijloace băneşti sau orice alte valori.
Condiţii privind angajarea gestionarilor
27
Poate fi gestionar cel care a împlinit vârsta de 21 de ani, a absolvit o şcoală generală sau o
şcoală echivalentă şi are cunostiintele necesare pentru a îndeplini această funcţie.
Nu poate fi gestionar cel condamnat pentru săvârşirea vreuneia din infracţiunile prevăzute în
anexă la lege, din care menţionăm:
 Delapidare
 Neglijentă în serviciu
 Dare şi luare de mită
 Infracţiuni economice.
Cel ce urmează a fi angajat că gestionar va prezenta o dovadă eliberată de unitatea unde a fost
ulterior încadrat, din care să rezulte dacă a produs pagube şi dacă ele au fost acoperite.
Asociaţiile de proprietari sunt obligate să ceară organelor de politie relaţii cu privire la

antecedentele penale ale celor care urmează să fie angajaţi că gestionări (respective certificatul de pe
cazierul judiciar).
În cazul în care gestiunea este încredinţată mai multor persoane, angajarea în funcţia de
gestionar se face cu avizul scris al celorlalţi gestionări.
Garanţii
Gestionarul are obligaţia de a constitui o garanţie în numerar, în funcţie de natură şi valoarea

bunurilor gestionate. Constituitrea garanţiei se face prin contract încheiat în scris.
Garanţia în numerar va fi depusă la CEC sau la o unitate bancară, într-un cont special. Garanţia
depusă la CEC se înscriu într-un carnet de consemnare pe numele gestionarului. Carnetul va fi păstrat
de Asociaţia de Proprietri în favoarea căreia s-a constituit garanţia.
Garanţia în numerar şi dobândă aferentă pot fi ridicate de către gestionarul titular al carnetului,
la încetarea contractului sau de muncă, în situaţia în care nu a cauzat o pagubă sau când paguba a fost
acoperită în întregime.
Când gestionarul a cauzat o pagubă în gestiune la locul sau de munca şi aceasta nu se acoperă
integral în termen de o lună de la titlul executoriu definitiv, unitatea se va despăgubi din garanţia în
numerar constituită în favoarea sa.
Garanţia în numerar va fi de minim un salariu şi de maxim trei salarii tarifare lunare ale
gestionarului, fără a depăşi valoarea bunurilor încredinţate. În vederea constituirii garanţiei
suplimentare, condominiile se evaluează în conformitate cu dispoziţiile legii privind modul de stabilire
a despăgubirilor pentru construcţiile şi terenurile care trec în proprietatea statului prin expropriere.
Bunurile mobile se evaluează la 50% din preţul de vânzare cu amănuntul. În cazul în care
bunurile mobile nu au preţ de vânzare cu amănuntul, evaluarea se face de unitatea în favoarea căreia
este constituită garanţie, care va consulta, în caz de necesitate, organe de specialitate. Garanţiile vor fi
recalculate periodic în funcţie de schimbările intervenite în salariul tarifar al gestionarului, precum şi în
specificul şi valoarea bunurilor gestionate, procedandu-se la modificarea corespunzătoare a
contractului de garanţie.
Garanţiile suplimentare se urmăresc silit pe baza contractului de garanţie definitiv obţinut
împotriva gestionarului.
Răspunderi
28
Încălcarea dispoziţiilor legale cu privire la gestionarea bunurilor atrage răspunderea materială,

disciplinară şi administrativă, penală sau civilă, după caz.
Angajaţii răspund material, potrivit legii, pentru pagubele cauzate în gestiuni prin faptele care
nu constituie infracţiuni.
Gestionarul răspunde integral faţa de unitate pentru pagubele pe care le-a cauzat în gestiunea
sa.
Angajatul cu funcţie de conducere, respectiv preşedintele asociaţiei de proprietari, vinovat de
încadrarea în funcţia de gestionar a unei persoane, fără respectarea condiţiilor de vârsta, studii, şi
stagiu, precum şi referitoare la antecedentele penale, răspunde integral pentru pagubele cauzate de
gestionar, în solidar cu acesta. Angajatul care primeşte, păstrează şi eliberează bunuri fără a avea
calitatea de gestionar, în solidar cu acesta.
La constatarea unei pagube în gestiune, persoana răspunzătoare poate să-şi i-a angajamentul
scris pentru acoperirea acesteia, angajamentul scris constituie titlu executoriu.
Crearea de plusuri în gestiune prin mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni
la 3 ani. Nedeclararea în scris, în termenul prevăzut de dispoziţiile legale, de către gestionar a
plusurilor din gestiunea sa despre a căror cantitate sau valoare are cunostiinta, se pedepseşte cu
închisoare (de la 0 lună la un an).
Nu se pedepseşte acela care, mai înainte de începerea oricărui control, declară plusurile despre
a căror cantitate sau valoare are cunostiinţă.
Înstrăinarea bunurilor mobile constituite garanţie, fără înştiinţarea prealabilă a unităţii, se
pedepseşte cu închisoare ( de la 6 luni la un an).
EVIDENŢA CONTABILĂ ÎN PARTIDĂ SIMPLĂ
Sistemul de contabilitate în partidă simplă, în sensul normelor metodologice (privind

organizarea şi conducerea contabilităţii în partidă simplă de către persoanele juridice fără scop lucrativ,
publicate în Monitorul Oficial partea I nr.846 bis din 10.12.2007 reprezintă ansamblul registrelor şi
documentelor contabile, legal reglementate, care servesc la înregistrarea în contabilitate, în mod
obligatoriu cronologic şi sistematic, a operaţiunilor economice consemnate în documentele
justificative.
Registrele contabile reprezintă, alături de situaţia elementelor de activ şi de pasiv, principalele
documente pe care le produce contabilitatea. Registrele contabile sunt documente specifice cu ajutorul
cărora se realizează înregistrarea operaţiilor economice şi financiare, obtinandu-se, pe această baza,
informaţii privind situaţia şi mişcarea patrimoniului.
Teoria şi practică au generat o diversitate de forme ale conţinutului registrelor.
În raport cu forma de prezentare, registrele contabile se diferenţiază în :
 Registre legate (sub formă de caiete);
 Registre sub formă de fise (foi volante);
 Registre sub formă de situaţii (fise).
Din punct de vedere al modului de înregistrare a operaţiunilor economice, distingem:

 Registre pentru evidenţă cronologică;
 Registre pentru evidenţă sistematică;
 Registre pentru inventarierea patrimoniului.
Funcţia principală a registrelor pentru înregistrare cronologică, se concretizează îndeosebi în

cunoaşterea rulajului (mişcării valorice a operaţiunilor pe o anumită perioadă).
29
În forma sa clasică, jurnalul a avut un caracter unic, fiind registrul în care erau consemnate
toate operaţiunile economico-financiare care au avut loc într-o perioadă de timp. Ulterior, simultan cu
jurnalul unic, denumit jurnal general, au fost introduse jurnale multiple, diferenţiate pe genuri de
operaţii (aprovizionare, jurnalul de casa, operaţiuni diverse). Acestea mai sunt denumite jurnale
analitice sau auxiliare.
Ele sunt destinate grupării operaţiunilor economico-financiare, înregistrate deja în jurnal, în
funcţie de natură lor, pe elemente de patrimoniu. În cadrul fiecărei grupări, de fapt al fiecărui cont,
operaţiunile sunt înregistrate în ordinea succesiuni lor în timp.
Registrul pentru evidenţă cronologică poartă de regulă şi denumirea de jurnal. El este utilizat
pentru înregistrarea operaţiilor în ordinea efectuării lor. Ordinea se stabileşte pe baza datelor înscrise
pe documentele justificative.
 Registrele pentru evidenţa sistematică se folosesc pentru evidenţă sistematică.
 Registrul inventar este format din recapitulaţia elementelor inventariate, în care se trec rezultatele
inventarierii, preluate şi grupate pe structuri patrimoniale de activ sau de pasiv (pe baza listelor de
inventariere).
 Registrul-jurnal şi registrul-inventar se numerotează, se şnuruiesc şi se parafează.
 Registrele de contabilitate se utilizează în strictă concordantă cu destinaţia acestora şi se prezintă în
mod ordonat şi astfel completate încât să permită în orice moment identificarea şi controlul
operaţiunilor contabile efecuate.
 Registrul-jurnal serveşte la înregistrarea operativă a tuturor operaţiunilor desfăşurate, pe baza
documentelor justificative. Operaţiunile înregistrate în registrul-jurnal se totalizează atât lunar cât şi
anual.
 Registrul-inventar serveşte la înregistrarea tuturor elementelor de activ şi de pasiv, grupate în funcţie
de natură lor, inventariate potrivit normelor legale. Persoanele juridice fără scop lucrativ au obligaţia să
efectueze inventarierea generală a patrimoniului în conformitate cu prevederile normelor privind
organizarea şi efectuarea inventarierii patrimoniului, aprobate prin ordinul Ministerului Finanţelor.
 Registrelor contabile privind organizarea şi conducerea în partidă simplă de către personae juridice fără
scop patrimonial
Registrele de contabilitate, precum şi documentele justificative care stau la baza înregistrărilor

în contabilitate, se păstrează în arhiva asociaţiei de proprietari, timp de 5 ani, cu începere de la data
încheierii exerciţiului în cursul căruia au fost întocmite: respective situaţia soldurilor elementelor de
activ şi pasiv, iar statele de salarii se păstrează 50 de ani.
Registrele de contabilitate precum, şi documentele justificative, se păstrează în arhiva de regulă
în formă originală, grupate în funcţie de natură operaţiilor şi în ordine cronologică, în cadrul
exerciţiului financiar la care se referă. Potrivit art. 26 din legea contabilităţii, în caz de pierdere,
sustragere sau distrugere a unor documente contabile se vor luă măsuri de reconstituire a acestora în
termen de maximum 30 de zile de la constatare.
Registrul-jurnal şi registrul-inventar au regim de înregistrare la organele fiscale teritoriale.

Înainte de a fi utilizate, ele se numerotează, se şnuruiesc si se parafează înainte de depunerea la
organele fiscale. Ele pot fi admise ca probă in litigiile unitaţilor patrimoniale, precum şi în alte situaţii.
Menţinerea corecta şi sistematica a registrelor contabile nu numai ca asigură asociaţiile de proprietari
de un mijloc important de probă în relaţie cu organele fiscale, dar şi dă acestora dreptul de a determina
obligaţiile faţă de bugetul de stat, fără a ţine seama de datele din contabilitate.
NOMENCLATORUL
privind principalele registre şi formulare, comune pe economie,
privind activitatea financiară şi contabilă, utilizate de persoanele
30
juridice fără scop patrimonial care organizează şi conduc
contabilitatea în partidă simplă
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Denumirea formularului Codul
crt.
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
0 1 2
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. Registrul-jurnal 14-1-1/A
2. Registrul-inventar 14-1-2
3. Registrul numerelor de inventar 14-2-1
4. Fişa mijlocului fix 14-2-2
5. Bon de mişcare a mijloacelor fixe 14-2-3A
- Proces-verbal de scoatere din funcţiune a
mijloacelor fixe/de declasare a unor bunuri materiale 14-2-3/aA
6. Notă de recepţie şi constatare de diferenţe 14-3-1A
7. Bon de predare, transfer, restituire 14-3-3A
8. Bon de consum 14-3-4A
9. Fişa de magazie 14-3-8
10. Fişa de evidenţă a materialelor de natura
obiectelor de inventar în folosinţă 14-3-9
11. Fişa pentru valori materiale 14-3-10/a
12. Lista de inventariere 14-3-12
13. Chitanţă 14-4-1
14. Chitanţă pentru operaţiuni în valută 14-4-1/a
15. Dispoziţie de plată/încasare către casierie 14-4-4
16. Registru de casă 14-4-7A
- Registru de casă (în valută) 14-4-7/aA
17. Borderou de achiziţie 14-4-13
18. Stat de salarii 14-5-1/a
- Lista de avans chenzinal 14-5-1/d
19. Ordin de deplasare (delegaţie) 14-5-4
20. Decont de cheltuieli (pentru deplasări externe) 14-5-5
21. Jurnal privind operaţiuni diverse 14-6-17/c
22. Fişa pentru operaţiuni diverse 14-6-22/b
23. Fişa pentru operaţiuni diverse 14-6-22/c
24. Registrul pentru evidenţa fondului de rulment
(pentru asociaţiile de proprietari) 14-6-25/a
25. Registrul pentru evidenţa fondului de reparaţii
(pentru asociaţiile de proprietari) 14-6-25/b
26. Registrul pentru evidenţa sumelor speciale
(pentru asociaţiile de proprietari) 14-6-25/c
27. Registrul pentru evidenţa fondului de penalizări
(pentru asociaţiile de proprietari) 14-6-25/d
28. Lista de plată a cotelor de contribuţie la
cheltuielile asociaţiei de proprietari
(pentru asociaţiile de proprietari) 14-6-28
29. Situaţia soldurilor elementelor de activ şi de pasiv 14-6-30/d
30. Decizie de imputare 14-8-2
- Angajament de plată 14-8-2/a
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Modelele registrelor contabile, modelele formularelor contabile specifice, precum şi normele de întocmire şi utilizare a
acestora sunt prezentate în continuare.
REGISTRUL - JURNAL
(cod 14-1-1/A)
1. Serveşte ca document contabil obligatoriu de înregistrare cronologică şi sistematică a modificării elementelor de activ şi
de pasiv ale unităţii.
2. Se întocmeşte de către persoanele juridice fără scop patrimonial care organizează şi conduc contabilitatea în partidă
simplă, într-un exemplar, după ce a fost numerotat, şnuruit, parafat şi înregistrat în evidenţa unităţii.
Numerotarea filelor registrelor se va face în ordine crescătoare, iar volumele se vor numerota în ordinea completării lor.
Se întocmeşte zilnic sau lunar, după caz, prin înregistrarea cronologică, fără ştersături şi spaţii libere, a documentelor în
care se reflectă mişcarea elementelor de activ şi de pasiv ale unităţii.
În cazul în care unitatea foloseşte jurnale auxiliare, totalul lunar al fiecăruia se poate trece în registrul-jurnal.
31
În condiţiile conducerii contabilităţii cu ajutorul sistemelor informatice de prelucrare automată a datelor, fiecare operaţiune
economico-financiară se va înregistra în mod cronologic, după data de întocmire sau de intrare a documentelor în unitate. În
această situaţie, Registrul-jurnal se editează lunar, iar paginile vor fi numerotate pe măsura editării lor. Registrul-jurnal va fi
şnuruit, parafat şi înregistrat în evidenţa unităţii în luna următoare celei în care numărul de file editate este 100, sau anual,
dacă numărul filelor editate este sub 100, pentru un exerciţiu financiar, cu respectarea prevederilor cap. 2, lit. C, pct. 3 din
prezentele reglementări.
În coloana 1 se înscrie numărul curent al operaţiunilor înregistrate începând de la 1 ianuarie, sau de la începutul activităţii,
până la 31 decembrie, sau încetarea activităţii.
În coloana 2 se trece data (anul, luna, ziua) când se face înregistrarea.
În coloana 3 se trece felul documentului (factura, chitanţa, registrul de casă, extrasul de cont la bancă etc.), precum şi
numărul şi data acestuia.
În coloana 4 se trece felul operaţiunii, dându-se explicaţiile în legătură cu operaţiunea respectivă şi elemente de
identificare a acesteia.
În coloana 5 se trec sumele totale din documentul respectiv.
În Registrul-jurnal se trec toate operaţiunile economice privind modificarea elementelor de activ şi de pasiv ale unităţii,
indiferent dacă acestea au loc în numerar sau prin conturile deschise la bănci, neţinându-se seama dacă a avut loc plata
sau încasarea acestora.
3. Nu circulă, fiind document de înregistrare contabilă.
4. Se arhivează la compartimentul financiar-contabil, împreună cu documentele justificative care au stat la baza întocmirii
lui.
.......................... Nr. pagină ......
(Unitatea)
REGISTRUL-JURNAL
┌────┬──────┬──────────────────┬──────────────────────────────────────────────┬───────────────┐
│Nr. │ Data │ Documentul │ Explicaţii │ Suma │
│crt.│înreg.│(felul, nr., data)│ │ │
├────┼──────┼──────────────────┼──────────────────────────────────────────────┼───────────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │
├────┼──────┼──────────────────┼──────────────────────────────────────────────┼───────────────┤
│ │ │ │ Report: │ │
├────┼──────┼──────────────────┼──────────────────────────────────────────────┼───────────────┤
├────┼──────┼──────────────────┼──────────────────────────────────────────────┼───────────────┤
├────┼──────┼──────────────────┼──────────────────────────────────────────────┼───────────────┤
├────┼──────┼──────────────────┼──────────────────────────────────────────────┼───────────────┤
├────┼──────┼──────────────────┼──────────────────────────────────────────────┼───────────────┤
├────┴──────┴──────────────────┴──────────────────────────────────────────────┼───────────────┤
│ De reportat:│ │
└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴───────────────┘
Întocmit, Verificat, 14-1-1/A
REGISTRUL-INVENTAR
(cod 14-1-2)
1. Serveşte ca document contabil obligatoriu de înregistrare a rezultatelor inventarierii elementelor de activ şi de pasiv.
simplă, într-un exemplar, după ce a fost numerotat, şnuruit, parafat şi înregistrat în evidenţa unităţii.
Se întocmeşte la începutul activităţii, sfârşitul exerciţiului financiar sau cu ocazia încetării activităţii, fără ştersături şi spaţii
libere, pe baza datelor cuprinse în listele de inventariere şi procesele-verbale de inventariere, prin gruparea elementelor de
activ şi de pasiv.
Registrul inventar se completează pe baza inventarierii faptice a elementelor de activ şi de pasiv, grupate după natura lor.
În coloana 1 se înscrie numărul curent al fiecărei operaţiuni înregistrate în registru, cronologic, de la deschiderea acestuia
până la epuizarea filelor sau încetarea activităţii.
În coloana 2 vor fi recapitulate elementele de activ şi de pasiv inventariate, detaliat după natura lor, valorile materiale
putând fi defalcate pe gestiuni.
În coloana 3 se înscrie valoarea contabilă a elementelor de activ şi de pasiv inventariate.
În coloana 4 se înscrie valoarea de inventar a elementelor de activ şi de pasiv inventariate, stabilită de membrii comisiei
de inventariere (pe baza listelor de inventariere şi a proceselor-verbale de inventariere).
În coloana 5 se trec diferenţele din evaluare, de înregistrat, calculate ca diferenţă între valoarea contabilă şi valoarea de
inventar.
În coloana 6 se menţionează cauzele diferenţelor (deprecieri, dezasortări etc.).
4. Se arhivează la compartimentul financiar-contabil, împreună cu documentele justificative care stau la baza întocmirii lui.
32
.......................... Nr. pagină ......

(Unitatea)
REGISTRUL - INVENTAR
la data de ..........
┌────┬─────────────────┬───────────────┬──────────────┬───────────────────────────────────────┐
│Nr. │ Recapitulaţia │ Valoarea │ Valoarea de │Diferenţe din evaluare (de înregistrat)│
│crt.│ elementelor │ contabilă │ inventar ├───────────────────┬───────────────────┤
│ │ inventariate │ │ │ Valoarea │ Cauze diferenţe │
├────┼─────────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────────┼───────────────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │
├────┼─────────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────────┼───────────────────┤
├────┼─────────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────────┼───────────────────┤
├────┼─────────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────────┼───────────────────┤
├────┼─────────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────────┼───────────────────┤
├────┼─────────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────────┼───────────────────┤
└────┴─────────────────┴───────────────┴──────────────┴───────────────────┴───────────────────┘
Întocmit, Verificat, 14-1-2
FIŞĂ PENTRU VALORI MATERIALE

(cod 14-3-10/a)
1. Serveşte la ţinerea contabilităţii stocurilor (cantitativ şi valoric), distinct pentru activităţile fără scop patrimonial şi
activităţile economice şi, după caz, pe feluri sau grupe (categorii) de stocuri, grupate pe magazii (gestiuni).
simplă, într-un exemplar, separat pe fiecare fel de material, semifabricat, produs, marfă etc.
Se completează la începutul anului pe baza stocurilor şi a valorii acestora de la sfârşitul exerciţiului financiar precedent,
iar în cursul anului, pe baza documentelor de intrare şi ieşire.
La sfârşitul fiecărei luni, fişele pentru valori materiale se totalizează pe luna respectivă şi cumulat de la începutul anului.
4. Se arhivează la compartimentul financiar- contabil.
┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│..................................... Nr. pag ..........│
│ (Unitatea) │
│ │
│ FIŞĂ PENTRU VALORI MATERIALE │
│ pentru ...................................................... │
│ ............................................................. │
│ │
├──────────────────────┬───────────────────────┬──────────────────────┬───────────────────────┤
│ Cod │ U/M │ Preţ unitar │ Gestiunea │
│......................│.......................│......................│.......................│
├──────┬───────────────┼───────────────────────┼──────────────────────┼───────────────────────┤
│ │ Document │ Intrări │ Ieşiri │ Stoc │
│ Data ├─────┬─────────┼─────────┬─────────────┼─────────┬────────────┼─────────┬─────────────┤
│ │ Fel │ Număr │Cantitate│ Valoare │Cantitate│ Valoare │Cantitate│ Valoare │
├──────┼─────┼─────────┼─────────┼─────────────┼─────────┼────────────┼─────────┼─────────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │
├──────┴─────┴─────────┼─────────┼─────────────┼─────────┼────────────┼─────────┼─────────────┤
│ Report: │ │ │ │ │ │ │
├──────┬─────┬─────────┼─────────┼─────────────┼─────────┼────────────┼─────────┼─────────────┤
├──────┼─────┼─────────┼─────────┼─────────────┼─────────┼────────────┼─────────┼─────────────┤
├──────┼─────┼─────────┼─────────┼─────────────┼─────────┼────────────┼─────────┼─────────────┤
├──────┼─────┼─────────┼─────────┼─────────────┼─────────┼────────────┼─────────┼─────────────┤
├──────┼─────┼─────────┼─────────┼─────────────┼─────────┼────────────┼─────────┼─────────────┤
├──────┴─────┴─────────┼─────────┼─────────────┼─────────┼────────────┼─────────┼─────────────┤
│De reportat: │ │ │ │ │ │ │
└──────────────────────┴─────────┴─────────────┴─────────┴────────────┴─────────┴─────────────┘
Întocmit, 14-3-10/a
33
JURNAL PRIVIND OPERAŢIUNI DIVERSE
pentru ................................
(cod 14-6-17/c)
1. Serveşte ca jurnal auxiliar pentru înregistrarea veniturilor, respectiv a cheltuielilor privind activităţile economice ale
persoanelor juridice fără scop patrimonial care organizează şi conduc contabilitatea în partidă simplă.
2. Se întocmeşte lunar, într-un exemplar, pe baza Fişelor pentru operaţiuni diverse (cod 14-6-22/b).
Se întocmesc mai multe jurnale pentru cheltuieli şi un jurnal pentru venituri, distinct pentru activităţile fără scop patrimonial
şi activităţile economice.
În coloana 4 se trec, după caz, totalurile lunare din fişele de venituri şi de cheltuieli privind activităţile economice.
Pentru cheltuielile deductibile plafonat, înainte de înregistrarea totalului din fişa pentru operaţiuni diverse, se va calcula
cota care este deductibilă şi numai aceasta se va înregistra în jurnalul privind operaţiuni diverse pentru cheltuieli.
Datele din jurnale stau la baza determinării veniturilor din activităţi economice, a totalului cheltuielilor deductibile fiscal şi a
rezultatului exerciţiului financiar privind activităţile economice (profit/pierdere).
4. Se arhivează la compartimentul financiar- contabil.
┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│..................................... Nr. pagină .........│
│ (Unitatea) │
│ │
│ JURNAL PRIVIND OPERAŢIUNI DIVERSE │
│ pentru ............................................... │
│ ...................................................... │
│ │
├────┬─────────────┬──────────────────────┬────────────────────────────────┬──────────────────┤
│Nr. │ Data │ Documentul │ Explicaţii │ Suma │
│crt.│înregistrării│ (felul, numărul) │ │ │
├────┼─────────────┼──────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │
├────┼─────────────┼──────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │ │ Report: │ │
├────┼─────────────┼──────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────┤
├────┼─────────────┼──────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────┤
├────┼─────────────┼──────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────┤
├────┼─────────────┼──────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────┤
├────┼─────────────┼──────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────┤
├────┴─────────────┴──────────────────────┴────────────────────────────────┼──────────────────┤
└──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────────────┘
Întocmit, 14-6-17/c
FIŞĂ PENTRU OPERAŢIUNI DIVERSE

pentru ..............................................
(cod 14-6-22/b)
1. Serveşte la ţinerea contabilităţii veniturilor şi cheltuielilor potrivit reglementărilor în vigoare, distinct pentru activităţile fără
scop patrimonial şi activităţile economice.
2. Se întocmeşte într-un exemplar de către persoanele juridice fără scop patrimonial care organizează şi conduc
contabilitatea în partidă simplă.
Se completează cu veniturile şi cheltuielile aferente exerciţiului financiar în curs.
La sfârşitul fiecărei luni, fişele pentru operaţiuni diverse se totalizează pe luna respectivă şi cumulat de la începutul anului.
4. Se arhivează la compartimentul financiar-contabil.
┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│..................................... Nr. pagină .........│
│ (Unitatea) │
34
│ │
│ FIŞĂ PENTRU OPERAŢIUNI DIVERSE │
│ pentru .............................................. │
│ ..................................................... │
│ │
├────┬────────────┬───────────────────────┬────────────────────────────────┬──────────────────┤
│Nr. │ Data │ Documentul │ Explicaţii │ Valoare │
│crt.│documentului│ (felul, numărul) │ │ │
├────┼────────────┼───────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │
├────┼────────────┼───────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │ │ Report: │ │
├────┼────────────┼───────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────┤
├────┼────────────┼───────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────┤
├────┼────────────┼───────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────┤
├────┼────────────┼───────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────┤
├────┼────────────┼───────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────┤
├────┴────────────┴───────────────────────┴────────────────────────────────┼──────────────────┤
└──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────────────┘
Întocmit, 14-6-22/b
FIŞĂ PENTRU OPERAŢIUNI DIVERSE

pentru ..............................................
(cod 14-6-22/c)
1. Serveşte la ţinerea contabilităţii operaţiunilor de capital, a imobilizărilor, cu excepţia imobilizărilor corporale de natura
mijloacelor fixe, a terţilor şi a trezoreriei potrivit reglementărilor în vigoare şi, după caz, distinct pentru activităţile fără scop
patrimonial şi activităţile economice.
2. Se întocmeşte într-un exemplar de către persoanele juridice fără scop patrimonial care organizează şi conduc
contabilitatea în partidă simplă.
Se completează la începutul anului, pe baza soldurilor de la sfârşitul exerciţiului financiar precedent, iar în cursul anului,
pe baza documentelor justificative referitoare la operaţiunile intervenite.
La sfârşitul fiecărei luni fişele pentru operaţiuni diverse se totalizează pe luna respectivă şi cumulat de la începutul anului.
4. Se arhivează la compartimentul financiar-contabil.
┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│..................................... Nr. pagină .........│
│ (Unitatea) │
│ │
│ FIŞĂ PENTRU OPERAŢIUNI DIVERSE │
│ pentru .............................................. │
│ ..................................................... │
│ │
├────┬────────────┬────────────────┬────────────────────────┬──────────────────────┬──────────┤
│Nr. │ Data │ Documentul │ │ Valoare │ │
│crt.│documentului│(felul, numărul)│ Explicaţii ├───────────┬──────────┤ Sold │
│ │ │ │ │ Intrări │ Ieşiri │ │
├────┼────────────┼────────────────┼────────────────────────┼───────────┼──────────┼──────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │
├────┼────────────┼────────────────┼────────────────────────┼───────────┼──────────┼──────────┤
│ │ │ │ Report: │ │ │ │
├────┼────────────┼────────────────┼────────────────────────┼───────────┼──────────┼──────────┤
├────┼────────────┼────────────────┼────────────────────────┼───────────┼──────────┼──────────┤
├────┼────────────┼────────────────┼────────────────────────┼───────────┼──────────┼──────────┤
├────┼────────────┼────────────────┼────────────────────────┼───────────┼──────────┼──────────┤
├────┴────────────┴────────────────┴────────────────────────┼───────────┼──────────┼──────────┤
│ De reportat:│ │ │ │
└───────────────────────────────────────────────────────────┴───────────┴──────────┴──────────┘
REGISTRUL PENTRU EVIDENŢA FONDULUI DE RULMENT

(pentru asociaţiile de proprietari - cod 14-6-25/a)
1. Serveşte ca document pentru evidenţa fondului de rulment al asociaţiei de proprietari constituit din contribuţiile
proprietarilor conform criteriilor şi condiţiilor stabilite de adunarea generală a proprietarilor membri ai asociaţiei de proprietari.
2. Se întocmeşte într-un exemplar de către administratorul asociaţiei de proprietari, prin alocarea, pentru fiecare proprietar,
a uneia sau mai multor pagini necesare completării pentru un an de zile.
4. Se arhivează la administraţia asociaţiei de proprietari.
35
ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI .................. Nr. pagină ..... An ..........
REGISTRUL
PENTRU EVIDENŢA FONDULUI DE RULMENT
(pentru asociaţiile de proprietari - cod 14-6-25/a)
APARTAMENT/Spaţiu NR. ............

Suprafaţa utilă ........... m.p.
Cota-parte indiviză ............. %
┌────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────┐
│ │ Operaţiuni │ │
│ ├───────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────┤ │
│ │ │ Suma │ │
│Nr. ├───────────────────┬───────────────────┼─────────────┬─────────────┬────────────┤ Sold │
│crt.│ Numărul şi data │ │ │ │ │ │
│ │ documentului de │ Explicaţii │ Stabilită │ Încasată │ Restituită │ │
│ │ stabilire/ │ │ │ │ │ │
│ │încasare/restituire│ │ │ │ │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │
├────┼───────────────────┼───────────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┤
│ │ │ │ │ │ Report:│ │
├────┼───────────────────┼───────────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┤
├────┼───────────────────┼───────────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┤
├────┼───────────────────┼───────────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┤
├────┼───────────────────┼───────────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┤
├────┼───────────────────┼───────────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┤
├────┼───────────────────┼───────────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┤
│ │ │ │ │ │De reportat:│ │
└────┴───────────────────┴───────────────────┴─────────────┴─────────────┴────────────┴────────────┘
Întocmit, 14-6-25/a
REGISTRUL PENTRU EVIDENŢA FONDULUI DE REPARAŢII

(pentru asociaţiile de proprietari - cod 14-6-25/b)
1. Serveşte ca document pentru evidenţa fondului de reparaţii al asociaţiei de proprietari constituit din contribuţiile
proprietarilor conform cotelor-părţi indivize.
REGISTRUL
PENTRU EVIDENŢA FONDULUI DE REPARAŢII
(pentru asociaţiile de proprietari - cod 14-6-25/b)
36
┌────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────┐
│ ├───────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────┤ │
│ │ │ Suma │ │
│Nr. ├───────────────────┬───────────────────┼─────────────┬─────────────┬────────────┤ Sold │
│crt.│ Numărul şi data │ │ │ │ Plătită │ │
│ │ documentului de │ Explicaţii │ Stabilită │ Încasată │ pentru │ │
│ │ stabilire/ │ │ │ │ lucrări │ │
│ │ încasare/plată │ │ │ │ │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │
├────┼───────────────────┼───────────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┤
│ │ │ │ │ │ Report:│ │
├────┼───────────────────┼───────────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┤
├────┼───────────────────┼───────────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┤
├────┼───────────────────┼───────────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┤
├────┼───────────────────┼───────────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┤
├────┼───────────────────┼───────────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┤
├────┼───────────────────┼───────────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┤
│ │ │ │ │ │De reportat:│ │
└────┴───────────────────┴───────────────────┴─────────────┴─────────────┴────────────┴────────────┘
Întocmit, 14-6-25/b
REGISTRUL PENTRU EVIDENŢA SUMELOR SPECIALE

(pentru asociaţiile de proprietari - cod 14-6-25/c)
1. Serveşte ca document pentru evidenţa sumelor speciale ale asociaţiei de proprietari constituite din sumele rezultate din
activităţi economice (închirieri spaţii comune, amplasare de reclame publicitare pe faţadă, montaj antene pe terasă, utilizarea
spaţiilor comune de către furnizorii de servicii TV, internet etc.).
REGISTRUL
PENTRU EVIDENŢA SUMELOR SPECIALE
(pentru asociaţiile de proprietari - cod 14-6-25/c)

┌────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────┐
│ ├───────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────┤ │
│ │ │ Suma │ │
│Nr. ├───────────────────┬───────────────────┼───────────────────┬────────────────────┤ Sold │
│crt.│ Numărul şi data │ │ Încasată de │ Plătită pentru │ │
│ │ documentului de │ Explicaţii │ asociaţie de la │ lucrări │ │
│ │ încasare/plată │ │ terţi │ │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────┼───────────────────┼────────────────────┼────────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │
├────┼───────────────────┼───────────────────┼───────────────────┼────────────────────┼────────────┤
│ │ │ │ │ Report:│ │
├────┼───────────────────┼───────────────────┼───────────────────┼────────────────────┼────────────┤
├────┼───────────────────┼───────────────────┼───────────────────┼────────────────────┼────────────┤
├────┼───────────────────┼───────────────────┼───────────────────┼────────────────────┼────────────┤
├────┼───────────────────┼───────────────────┼───────────────────┼────────────────────┼────────────┤
├────┼───────────────────┼───────────────────┼───────────────────┼────────────────────┼────────────┤
├────┼───────────────────┼───────────────────┼───────────────────┼────────────────────┼────────────┤
│ │ │ │ │ De reportat:│ │
└────┴───────────────────┴───────────────────┴───────────────────┴────────────────────┴────────────┘
REGISTRUL PENTRU EVIDENŢA FONDULUI DE PENALIZĂRI

(pentru asociaţiile de proprietari - cod 14-6-25/d)
37
1. Serveşte ca document pentru evidenţa fondului de penalizări al asociaţiei de proprietari constituit din penalizările
aplicate proprietarilor restanţieri conform sistemului propriu al asociaţiei de proprietari.
REGISTRU
PENTRU EVIDENŢA FONDULUI DE PENALIZĂRI
(pentru asociaţiile de proprietari - cod 14-6-25/d)

Procent penalizări ....... %/zi de întârziere
┌────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────┐
│ ├───────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────┤ │
│ │ │ Suma │ │
│Nr. ├───────────────────┬───────────────────┼─────────────┬─────────────┬────────────┤ Sold │
│crt.│ Numărul şi data │ │ Penalizare │ │ │ │
│ │ documentului de │ Explicaţii │ aplicată │ Încasată │ Restantă │ │
│ │ aplicare/încasare │ │ │ │ │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │
├────┼───────────────────┼───────────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┤
│ │ │ │ │ │ Report:│ │
├────┼───────────────────┼───────────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┤
├────┼───────────────────┼───────────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┤
├────┼───────────────────┼───────────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┤
├────┼───────────────────┼───────────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┤
├────┼───────────────────┼───────────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┤
├────┼───────────────────┼───────────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┤
│ │ │ │ │ │De reportat:│ │
└────┴───────────────────┴───────────────────┴─────────────┴─────────────┴────────────┴────────────┘
Întocmit, 14-6-25/d
LISTĂ DE PLATĂ
A COTELOR DE CONTRIBUŢIE LA CHELTUIELILE ASOCIAŢIEI DE PROPRIETARI
(pentru asociaţiile de proprietari - cod 14-6-28)
1. Serveşte pentru determinarea cheltuielilor comune din fiecare lună şi repartizarea lor pe proprietarii din asociaţie în
vederea încasării şi reîntregirii fondurilor asociaţiei de proprietari.
2. Se întocmeşte în două exemplare de către administratorul asociaţiei de proprietari.
3. Circulă:
- prin afişare la avizier (exemplarul 1);
- la administraţia asociaţiei de proprietari (exemplarul 2).
4. Se arhivează la administraţia asociaţiei de proprietari (exemplarul 2).
ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI BLOC .........

DATA AFIŞĂRII: ................
DATA SCADENŢĂ: ..............
38
DATA SCADENŢĂ (fãrã FOND DE RULMENT): ..............
PERIOADA DE AFIŞARE: ..............
LISTA DE PLATĂ A COTELOR DE CONTRIBUŢIE

LA CHELTUIELILE ASOCIAŢIEI DE PROPRIETARI
BLOC ............. SCARĂ ....

Lunã ................. Anul .........
┌─────┬────┬─────┬──────┬─────┬─────┬──────────┬──────┬─────┬─────┬─────┬──────┬─────┬────┬─────────────────────┐
│ │Nr. │Nr. │Supra-│Chel-│Chel-│Cheltuieli│Chel- │Chel-│ │Aju- │ │ │ │ RESTANŢE │
│Nr. │per-│cu- │faţã │tu- │tu- │ pentru │tuieli│tu- │Sume │toare│Pena- │TOTAL│ ├────┬────┬─────┬─────┤
│apar-│soa-│rent │utilã │ieli │ieli │încãlzirea│pe │ieli │achi-│bã- │lizãri│ DE │Fond│Cota│ │ │Total│
│ta- │ne │per- │[m.p.]│pe │pe │apartamen-│cota- │pe │tate │ne- │__%/zi│PLATĂ│de │de │Fond│Pena-│res- │
│ment/│car-│soane│ │numãr│con- │ tului/ │parte │bene-│în │şti │ │[lei]│rul-│con-│de │li- │tanţe│
│spa- │te │ │ │de │su- │spaţiului │indi- │fici-│a- │ │ │ │ment│tri-│rul-│zãri │ │
│ţiu │im- │ │ │per- │muri │ │vizã │ari │vans │ │ │ │ │bu- │ment│ │ │
│ │bil │ │ │soane│indi-│ │ │ │ │ │ │ │ │ţie │ │ │ │
│ │ │ │ │ │vidu-│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ale │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────┼────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────────┼──────┼─────┼─────┼─────┼──────┼─────┼────┼────┼────┼─────┼─────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │ 11 │ 12 │ 13 │ 14 │ 15 │ 16 │ 17 │
├─────┼────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────────┼──────┼─────┼─────┼─────┼──────┼─────┼────┼────┼────┼─────┼─────┤
├─────┼────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────────┼──────┼─────┼─────┼─────┼──────┼─────┼────┼────┼────┼─────┼─────┤
├─────┼────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────────┼──────┼─────┼─────┼─────┼──────┼─────┼────┼────┼────┼─────┼─────┤
├─────┼────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────────┼──────┼─────┼─────┼─────┼──────┼─────┼────┼────┼────┼─────┼─────┤
├─────┼────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────────┼──────┼─────┼─────┼─────┼──────┼─────┼────┼────┼────┼─────┼─────┤
├─────┼────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────────┼──────┼─────┼─────┼─────┼──────┼─────┼────┼────┼────┼─────┼─────┤
├─────┼────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────────┼──────┼─────┼─────┼─────┼──────┼─────┼────┼────┼────┼─────┼─────┤
├─────┼────┼─────┼──────┼─────┼─────┼──────────┼──────┼─────┼─────┼─────┼──────┼─────┼────┼────┼────┼─────┼─────┤
│TOTAL│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└─────┴────┴─────┴──────┴─────┴─────┴──────────┴──────┴─────┴─────┴─────┴──────┴─────┴────┴────┴────┴─────┴─────┘
┌───────────────────────────┬─────┬─────────────────┬──────────┐ ┌─────────────────────────────┬─────┬────────┐
│ CHELTUIELI PE NUMĂR DE │ │ │ │ │ CHELTUIELI PE COTA-PARTE │ │ │
│ PERSOANE, CONSUMURI │ │ LEI/PERSOANĂ │ │ │ INDIVIZĂ, DE ALTĂ NATURĂ, │ │ │
│ INDIVIDUALE ŞI PE │ │ │ │ │ACHITATE ÎN AVANS, PENALIZĂRI│ │ │
│ BENEFICIARI │ LEI ├────────┬────────┤ LEI/M.C. │ │ ŞI AJUTOARE BĂNEŞTI │ LEI │LEI/M.P.│
│ │ │ FĂRĂ │ CU │ │ │ │ │ │
│ BAZA DE CALCUL │ │CONTOARE│CONTOARE│ │ │ BAZA DE CALCUL │ │ │
│ CHELTUIALĂ/FACTURĂ/LUNĂ │ │ │ │ │ │ CHELTUIALĂ/FACTURĂ/LUNĂ │ │ │
├───────────────────────────┼─────┼────────┼────────┼──────────┤ ├─────────────────────────────┼─────┼────────┤
INTOCMIT ├───────────────────────────┼─────┼────────┼────────┼──────────┤ ├─────────────────────────────┼─────┼────────┤
ADMINISTRATOR, │APĂ RECE/........./....... │ │ │ │ │ │INCĂLZIRE │ │ │
│ │ │ │ │ │ │APARTAMENTE/SPAŢII/..../.....│ │ │
├───────────────────────────┼─────┼────────┼────────┼──────────┤ ├─────────────────────────────┼─────┼────────┤
│APĂ CALDĂ/......../........│ │ │ │ │ │INTREŢINERE │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ASCENSOR/INTERFON/....../....│ │ │
├───────────────────────────┼─────┼────────┼────────┼──────────┤ ├─────────────────────────────┼─────┼────────┤
│GAZE NATURALE/..../..... │ │ │ │ │ │FOND REPARAŢII/REPARAŢII │ │ │
├───────────────────────────┼─────┼────────┼────────┼──────────┤ ├─────────────────────────────┼─────┼────────┤
CENZOR, │EVACUARE GUNOI │ │ │ │ │ │CHELTUIELI ADMINISTRATIVE, │ │ │
│MENAJER/...../............ │ │ │ │ │ │INCLUSIV SALARII, │ │ │
│ │ │ │ │ │ │REMUNERAŢII, INDEMNIZAŢII, │ │ │
│ │ │ │ │ │ │CONTRACTE/...../......... │ │ │
├───────────────────────────┼─────┼────────┼────────┼──────────┤ ├─────────────────────────────┼─────┼────────┤
│ENERGIA ELECTRICĂ SPAŢII ŞI│ │ │ │ │ │PIERDERI/CONSUMURI SPAŢII │ │ │
│INSTALAŢII COMUNE/.../.... │ │ │ │ │ │COMUNE (APĂ, INCĂLZIRE ETC.) │ │ │
├───────────────────────────┼─────┼────────┼────────┼──────────┤ ├─────────────────────────────┼─────┼────────┤
│SALARII/REMUNERAŢII │ │ │ │ │ │SUME ACHITATE ÎN AVANS │ │ │
│INGRIJITOR/...../..........│ │ │ │ │ │ │ │ │
├───────────────────────────┼─────┼────────┼────────┼──────────┤ ├─────────────────────────────┼─────┤ │
PREŞEDINTE, │ │ │ │ │ │ │PENALIZĂRI │ │ │
├───────────────────────────┼─────┼────────┼────────┼──────────┤ ├─────────────────────────────┼─────┤ │
│CHELTUIELI PE BENEFICIARI │ │ │ │ │ │AJUTOARE BĂNEŞTI │ │ │
├───────────────────────────┼─────┼────────┼────────┼──────────┤ ├─────────────────────────────┼─────┼────────┤
│ TOTAL 1:│ │ │ │ │ │ TOTAL 2:│ │ │
└───────────────────────────┴─────┴────────┴────────┴──────────┘ └─────────────────────────────┴─────┴────────┘
L.S.
TOTAL ASOCIAŢIE (1+2): ____________ LEI
39
SITUAŢIA SOLDURILOR ELEMENTELOR DE ACTIV ŞI DE PASIV*)

(cod 14-6-30/d)
Partea I Partea a II-a
┌────┬─────────────────────────────────────┬──────────┬────┬─────────────────────────────────┬──────────┐
│Nr. │ Elemente de activ │ Valori │Nr. │ Elemente de pasiv │ Valori │
│crt.│ │ (lei) │crt.│ │ (lei) │
├────┼─────────────────────────────────────┼──────────┼────┼─────────────────────────────────┼──────────┤
│ 1. │Sold în casă │ │ 1. │Sold fond de rulment │ │
├────┼─────────────────────────────────────┼──────────┼────┼─────────────────────────────────┼──────────┤
│ 2. │Sold conturi la bănci │ │ 2. │Sold fond de reparaţii │ │
├────┼─────────────────────────────────────┼──────────┼────┼─────────────────────────────────┼──────────┤
│ 3. │Sume neachitate de proprietarii din │ │ 3. │Sold fond sume speciale │ │
│ │asociaţie pentru lista de plată │ │ │ │ │
│ │curentă │ │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────────────┼──────────┼────┼─────────────────────────────────┼──────────┤
│ 4. │Restanţe existente la data │ │ 4. │Soldul altor fonduri legal │ │
│ │întocmirii acestei situaţii │ │ │stabilite (de penalizări, de │ │
│ │ │ │ │cheltuieli administrative, de │ │
│ │ │ │ │recuperări debite etc.) │ │
├────┼─────────────────────────────────────┼──────────┼────┼─────────────────────────────────┼──────────┤
│ 5. │Debitori, alţii decât membrii │ │ 5. │Furnizori pentru facturi │ │
│ │asociaţiei │ │ │neachitate (utilităţi, servicii, │ │
│ │ │ │ │livrări, prestaţii, lucrări etc.)│ │
├────┼─────────────────────────────────────┼──────────┼────┼─────────────────────────────────┼──────────┤
│ 6. │Actele de plată pe luna în curs, │ │ 6. │Creditori diverşi │ │
│ │nerepartizate proprietarilor (facturi│ │ │ │ │
│ │de apă, gaze, energie electrică sau │ │ │ │ │
│ │termică, de reparaţii neprevăzute, │ │ │ │ │
│ │state de salarii, indemnizaţii, │ │ │ │ │
│ │premii, etc.) │ │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────────────┼──────────┼────┼─────────────────────────────────┼──────────┤
│ 7. │Acte de plăţi pentru cheltuielile │ │ │ │ │
│ │aferente fondurilor de reparaţii, │ │ │ │ │
│ │speciale, de penalizări care nu au │ │ │ │ │
│ │fost încă scăzute din fondurile │ │ │ │ │
│ │respective │ │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────────────┼──────────┼────┼─────────────────────────────────┼──────────┤
│ │ TOTAL PARTEA I │ │ │ TOTAL PARTEA a II-a │ │
└────┴─────────────────────────────────────┴──────────┴────┴─────────────────────────────────┴──────────┘
14-6-30/d
Notă: *) Modelul se referă la asociaţiile de proprietari.

Celelalte persoane juridice fără scop patrimonial vor efectua adaptările corespunzătoare în funcţie de specificul activităţii.
Corelaţie: total partea I = total partea a II-a.
Obligaţia ţinerii contabilitatii
În legea contabilităţii se prevede că asociaţiile de proprietari şi celelalte persoane juridice au

obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitatea proprie.
Contabilitatea că instrument principal de cunoaştere şi control al patrimoniului trebuie să
asigure:
• Înregistrarea cronologică şi sistematică păstrare a informaţiilor cu privire la situaţia patrimoniului,
pentru nevoile asociaţiei cât şi în relaţiile acestora cu persoanele juridice sau fizice sau organele fiscale.
• Controlul operaţiunilor patrimoniale efectuate, precum şi exactitatea datelor contabile furnizate.
Documentele contabile oficiale se ţin în limba romană şi în monedă naţională.
Operaţiunile în devize se ţin în contabilitate atât în devize cât şi în lei, la cursul de schimb în
vigoare la dată efectuării lor. Răspunderea pentru ţinerea şi organizarea contabilităţii revine
administratorului sau altei persoane care are obligaţia gestionării patrimoniului. În conformitate cu
prevederile legii 82/1991, constituie contravenţie următoarele fapte, dacă nu sunt săvârşite în astfel de
condiţii încât să fie considerate infracţiuni:
 Deţinerea de valori materiale şi băneşti sub orice formă şi cu orice titlu, precum şi existenţă
oricăror drepturi şi obligaţii patrimoniale, fără a fi înregistrate în contabilitate.
 Primirea şi eliberarea de bunuri de orice fel fără a fi înregistrate în registrul de intrare/ieşire.
 Neintocmirea situaţiei soldurilor elementelor de activ şi de pasiv la asociaţiile de proprietari.
 Nerespectarea normelor emise de Ministerul Finanţelor cu privire la: utilizarea şi tinerea
registrelor de contabilitate arhivarea şi păstrarea documentelor justificative şi a documentelor contabile,
precum şi reconstituirea documentelor pierdute şi sustrase, distruse.
Inventarierea patrimoniului
Întocmirea şi verificarea patrimoniului

Efectuarea cu ştiinţă de înregistrări inexacte, precum şi omisiunea cu ştiinţă a înregistrărilor
în contabilitate având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor şi elementelor patrimoniale ce
se reflecta în situaţia soldurilor elementelor de activ şi pasiv, constituie infracţiune şi se pedepseşte
conform legii. Atribuţiile conducătorului contabilităţii în fiecare asociaţie decurg din legea contabilităţii şi
sunt concretizate în normele de organizare şi conducere a activităţii unităţilor patrimoniale.
Controlul financiar-contabil la asociaţiile de proprietari

40
Controlul financiar contabil la asociaţiile de proprietari urmăreşte modul de înfiinţare şi organizare,

respectiv acordul de asociere a proprietarilor şi statutul de organizare pentru transformarea asociaţiei de
locatari în asociaţie de proprietari cu personalitate juridică, fiind înscrisă la organele fiscale teritoriale.
Acestea se studiază pentru a se vedea dacă cuprind prevederi care trebuiesc actualizate prin
acte adiţionale oficiale, că urmare a noi reglementări apărute în special cu privire la criteriile de
repartizare a cheltuielilor de întreţinere.
Se va solicita preşedintelui asociaţiei ca personalul angajat al asociaţiei (administrator - contabil sau
administrator, contabil şi casier) să prezinte toate registrele şi formularele pe care le întocmesc în baza
ordinului M.F. nr. 425/ 1998 şi a Reglementărilor contabile privind organizarea şi conducerea
contabilităţii în partidă simplă şi dublă de către persoane juridice fără scop patrimonial – aprobate de
Ministerul Economiei şi Finanţelor la 9.11.2007(MO 846 bis – 10.12.2007):
- registrul-jurnal;
- registrul inventar;
- registrul pentru evidenţă fondului de rulment şi a altor fonduri;
- registrul de casa şi extrase de cont de la bancă;
- fisele de operaţiuni diverse;
- listele de plată a cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari pe luni, împreună cu
documentele justificative care stau la baza calculării lor (facturi, state de plată, ordine de plată, chitanţe
etc.);
- situaţia soldurilor elementelor de activ şi de pasiv (cod 14-6-30/ d);
- fişă de evidenţă a formularelor cu regim special;
- chitanţiere şi cecuri de încasări în numerar;
- listele de inventariere anuală a mijloacelor fixe şi obiectelor de inventar;
- alte registre şi jurnale utilizate şi prevăzute în actele normative menţionate mai sus.
Controlul începe cu verificarea modului de gestionare a fondurilor băneşti aflate în caserie şi
contul de la bancă, precum şi cu cele materiale, aflate în patrimoniul asociaţiei de proprietari.
Acestea se vor verifica prin numărarea şi identificarea lor pe teren, după listele de inventariere anuale, în
care sunt menţionate locurile unde sunt răspândite şi persoanele la care se află date în folosinţă, iar la
caserie se va stabili numerarul existent şi se va confruntă cu soldul scriptic (registrul de casa sau registrul
operaţiunilor băneşti - la asociaţiile de locatari), după caz.
Pentru mijloacele băneşti aflate în cont la bancă se va confrunta soldul Fişei pentru operaţiuni
diverse (cod 14-6-22/ c) sau din registrul de bancă, cu extrasul de cont de la bancă precum şi cu
contractele de depozite (dacă asociaţia a depus bani în conturi de depozite pentru a primi dobândă mai
mare decât pentru sumele aflate în cont la vedere), urmarindu-se şi primirea dobânzilor de la bancă.
O altă etapă a controlului o constituie verificarea modului de organizare şi conducere a evidentei
contabile în partidă simplă, conform reglementărilor din MO 846 bis 10.12.2007, studiindu-se situaţia
soldurilor elementelor de activ şi de pasiv, care la asociaţiile de proprietari are rol de balantă de verificare
şi bilanţ.
În baza situaţiei soldurilor se va verifica modul de respectare a corelaţiilor obligatorii dintre
această şi registrul inventar, registrul-jurnal, registrul de casa, registrul pentru evidenţă fondului de
rulment şi a altor fonduri (fondul de reparaţii şi fondul special), fisele de operaţiuni diverse, listă de plată
a cotelor de contribuţie, listele de inventariere anuală a mijloacelor fixe şi obiectelor de inventar etc.
Obiectivele principale în verificarea financiar-contabilă sunt:

1. Existenţă egalităţii totalului soldurilor de activ cu cele de pasiv, cu cel din situaţia soldurilor
elementelor de activ şi de pasiv, precum şi a egalităţii acestora cu sumă soldurilor de activ şi de pasiv din
registrul inventar.
2. Concordantă cifrelor incluse în registrul-jurnal cu cele înscrise în registrul de casa, extrasele de cont,
fisele de operaţiuni diverse, listele de plată a contribuţiilor, registrul pentru evidenţă fondului de rulment
şi a altor şi alte formulare pentru tinerea contabilităţii în partidă simplă la persoanele juridice fără scop
lucrativ (MO 846 bis – 10.12.2007).
3. Verificarea existenţei şi conţinutului rapoartelor lunare, trimestriale şi anuale ale cenzorilor.
4. Sesizările membrilor asociaţiei şi modul de soluţionare a acestora.
5. Registrul şedinţelor de lucru ale comitetului executiv şi ale adunării generale a asociaţiei, cu măsurile
dispuse şi legalitatea acestora.
6. Respectarea criteriilor legale de repartizare a cheltuielilor de întreţinere comune pe persoane şi
apartamente, şi realitatea bazelor de calcul avute în vedere, prin verificarea existenţei documentelor
justificative (facturi de plată, registrul de evidenţă a persoanelor prezente efectiv în fiecare lună în imobil,
actualizat la zi pe apartamente de locuit sau spaţii cu altă destinaţie), precum şi a modului de calcul a
cotei indiviză (prin masurătorile extrase din Cartea ethnică a construcţiei sau din actele de proprietate).
7. Modul de includere a cheltuielilor pe lista de plată.
8. Încasarile cotelor lunare de cheltuieli şi a fondului de rulment.
9. Situaţia debitorilor privind restanţierii la cotele de întreţinere sau garanţii acordate agenţilor economici
(furnizori).
41
10. Legalitatea angajării personalului asociaţiei, angajării lucrărilor de reparaţii şi justificarea cu

documente legale a tuturor plăţilor efectuate, avizate pentru necessitate de persoanele desemnate de
asociaţie (preşedinte, administrator, cenzor).
Tinerea registrului de angajare cu contract de munca sau cu convenţie civilă a personalului şi
raportarea angajării sau destituirii la organul teritorial al forţei de munca pe raza căruia funcţionează
asociaţia, precum şi urmărirea modului de achitare a obligaţiilor către bugetul de stat, bugetele
asigurărilor sociale de sănătate şi bugetul asigurărilor sociale de stat şi al fondului de şomaj, în cazul
personalului cu contract de minca.
11. Existenţă bugetului de venituri şi cheltuieli (B.V.C.) anual, modul de fundamentare şi defalcare a
acestuia pe trimestre, precum şi realizarea lui.
12. Existenţă unor surse proprii de venituri şi modul de constituire şi utilizare, precum şi impunerea sau
nu a acestor venituri ca provenind din activităţi economice, plătitoare de impozit pe profit.
Controlul financiar-contabil al asociaţiei de proprietari se încheie cu un proces-verbal de control, în care
se sintetizează constatările făcute şi măsurile ce urmează a fi luate de către preşedintele asociaţiei de
proprietari împreună cu comitetul asociaţiei şi personalul angajat (administrator, cotabil, casier).
Documentele care se prezintă lunar de către administrator pentru verificare (cenzor) sau centralizare
(contabil independent sau S.C.)
I. Documentele care se prezintă lunar de către Administrator
1. Listă cu numărul persoanelor domiciliate şi a celor prezente efectiv, pe apartamente.

2. Listă cu cotă-indiviză a fiecărui apartament, în totalul suprafeţei comune, precum şi suprafaţă utilă a
fiecărui apartament (garsonieră).
3. Registrul de casa, exemplarul 1 original, la care se anexează toate documentele de plată şi încasări:
cotoarele chitanţierelor, ordinelor de plată, facturile, statele de salarii, bonurile de materiale ale caselor de
marcat plus factură fiscală etc. şi soldul numerarului existent în casa pentru verificarea şi confirmarea
existenţei sale.
4. Extrasul de cont din ultima zi a lunei în care s-a bonificat dobândă şi comisionul, cu toate documentele
anexate (pentru contul la vedere). Dacă sunt sume la bancă în depozite, se vor prezenta extrasele de cont
pentru fiecare depozit şi documentele de constituire sau retragere.
5. Listă debitorilor restanţieri, alături de numărul apartamentului, sumele şi lunile pe care aceştia nu au
plătit.
6. Listă debitorilor pentru garanţii (furnizori).
7. Listă creditorilor pentru facturi de plată (furnizori) sau alţi creditori pentru sume primite, menţionând
provenienţă, sumă şi cauza, precum şi modul de stingere a datoriilor.
8. Listă cu încasările la fondul de rulment, pe apartamente, la zi.
9. Listă cu încasările la fondul de reparaţii, pe apartamente, la zi.
10. Listă de inventariere a materialelor, obiectelor de inventar şi mijloacelor fixe aflate în stoc la data
predării contabilităţii către contabilul care preia, menţionând locurile unde se află şi persoanele care
răspund de gestionarea lor, iar lunar - documentele de intrare, bonurile de dare în consum sau decizia de
imputare şi procesul-verbal de constatare a lipsurilor, împreună cu chitanţă de încasare a prejudiciului.
11. Exemplarul 2 la listă co cotele de întreţinere pe ultima lună, pe care s-a operat în dreptul fiecărui
apartament, numărul chitanţei şi dată; în dreptul numelor celor care nu au plătit se menţionează
“restanţier” şi acest fapt se evidenţiază în josul listei (sau pe un document cumulativ) nominal, pe
apartamente, împreună cu sumele de plată neachitate, iar totalul lor se adună cu sumă încasată, pentru că
să rezulte totalul de încasat al listei pe lună respectivă.
Administratorul va preda contabilului, sub semnătură, pe baza de borderou (două exemplare)
documentele întocmite în ultima lună, anexate la extrasele de cont sau la Registrul de casa, pentru a fi
operate în registre şi a se întocmi listă cu cotele de întreţinere.
Această listă se întocmeşte în două exemplare, pe care le va da administratorului, împreună cu cotoarele
chitanţierelor, semnate şi datate pe ultima filă ce a fost tăiată de administrator şi înregistrată
de contabil, pentru că administratorul să poată continua să încaseze cu ele cotele de întetinere aferente
lunilor următoare, sau cumulat, în care caz se va detalia în cuprins ce reprezintă sumă încasată (cote
întreţinere pe luni restante şi sumă sau fondul de rulment etc.)
42
CAP. 7 OBLIGAŢII FISCALE – ASOCIAŢII DE PROPRIETARI
Obligaţiile fiscale ale asociaţiilor de proprietari sunt aceleaşi ca în cazul altor angajatori, şi anume: să
calculeze, să reţină şi să vireze impozitul pe veniturile din salarii, precum şi contribuţiile obligatorii până
la dată de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reţinut, aşa cum prevede art.58 din Legea
nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; să calculeze, să reţină şi să
vireze obligaţiile de plată la bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor speciale, până la dată de 25 inclusiv
a lunii următoare celei în care a fost reţinut, aşa cum prevede art. 296^18 şi art.296^19 din Codul fiscal.
Începând cu trim. IV 2011, plătitorii de venituri din salarii şi venituri asimilate salariilor prevăzuţi la art.
58 alin. (2) din Codul fiscal care au înregistrat în anul anterior un număr mediu mai mic de 3 salariaţi,
precum şi venituri totale de până la 100.000 euro în cazul celor de la lit. b), pot să depună trimestrial
declaraţia 112.
Aceste categorii de plătitori vor face plata impozitului pe veniturile din salarii şi asimilate acestora şi a
contribuţiilor sociale obligatorii aferente până la dată de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului. Primul
termen trimestrial de depunere a Declaraţiei şi de plată a obligaţiilor declarate este 25 ianuarie 2012.
Pentru celelalte categorii de contribuabili care au calitatea de angajator sau asimilată acesteia depunerea
Declaraţiei 112 se face lunar până la dată de 25 inclusiv din lună următoare celei în care au fost realizate
veniturile.
Depunerea trimestrială a declaraţiei constă în completarea şi depunerea a câte unei declaraţii pentru
fiecare lună din trimestru.
Excepţii la depunerea trimestrială: in cazul în care a intervenit încetarea calităţii de asigurat a unui
beneficiar de venit, plătitorii de venituri din salarii şi venituri asimilate salariilor care, potrivit legii, au
obligaţia depunerii trimestriale a declaraţiei, trebuie să depună declaraţia 112 până la data de 25 inclusiv,
a lunii următoare. Astfel, dacă a încetat calitatea de asigurat în prima lună din trimestru, se depune
declaraţia aferentă acestei luni, până la dată de 25 inclusiv a lunii următoare, iar declaraţiile aferente
lunilor 2 şi 3 din trimestru se depun până la dată de 25 inclusiv, a lunii următoare trimestrului.
În cazul în care încetarea calităţii de asigurat are loc în luna a două a trimestrului, se vor depune
atât declaraţia pentru prima lună a trimestrului, cât şi cea pentru luna a doua, până la dată de 25 inclusiv a
lunii 3 din trimestru, urmând că după încheierea trimestrului, să se depună numai declaraţia pentru lună a
treia.
În cazul în care încetarea calităţii de asigurat are loc în luna a treia a trimestrului, declaraţiile aferente
întregului trimestru se depun până la dată de 25 inclusiv, a lunii următoare trimestrului.
Persoanele şi entităţile care au obligaţia depunerii trimestriale a declaraţiei pot opta pentru depunerea
lunară a acesteia. Opţiunea se manifestă prin depunerea la organul fiscal competent a unei declaraţii
privind opţiunea, până la dată de 31 ianuarie inclusiv. Contribuabilii care au, potrivit legii, obligaţia
depunerii trimestriale a declaraţiei D112, dar au optat pentru depunerea lunară a acesteia, pot reveni la
regimul de declarare trimestrial prin depunerea unei declaraţii privind opţiunea până la dată de 30
ianuarie.
La stabilirea numărului mediu de salariaţi prevăzut la art.296^19 alin.(1^3) din Codul fiscal, se iau în
calcul numai persoanele cu contracte individuale de munca, atât cu normă întreaga, cât şi cu timp parţial.
În cazurile prevăzute la art.296^19 alin.1^8 din Codul fiscal, în situaţia depunerii D112 pentru prima lună
a trimestrului sau pentru prima şi a două lună a trimestrului, după caz, virarea impozitului pe veniturile
din salarii şi a contribuţiilor sociale se va efectua trimestrial, potrivit prevederilor art.58 alin.(2) şi
art.296^18 din Codul fiscal au obligaţia să completeze şi să depună declaraţia privind calcularea şi
reţinerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit până în ultima zi a lunii februarie inclusiv a anului
curent pentru anul expirat.
Sumele primite de angajaţi pentru munca prestată ca urmare a contractului individual de muncă încheiat
cu asociaţia pot cuprinde:
• salariile de bază;
• sporurile şi adaosurile de orice fel;
• indemnizăţiile de orice fel;
• recompensele şi premiile de orice fel;
• sumele primite pentru concediul de odihnă;
• sumele primite din fondul de asigurări sociale în caz de incapacitate temporară de muncă şi de
maternitate;
• sumele primite pentru concediul privind îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani;
• sumele primite pentru concediul privind îngrijirea copilului cu handicap, până la împlinirea de către
acesta a vârstei de 3 ani;
• sumele primite pentru concedii medicale privind îngrijirea copiilor cu handicap accentuat sau grav, până
la împlinirea de către copii a vârstei de 18 ani;
• orice alte câştiguri în bani şi în natură, primite de la angajatori de către angajaţi, ca plată a muncii lor.
În categoriile de venituri din salarii se cuprind şi orice avantaje în bani şi/sau în natură primite de o
persoană fizică, cu titlu gratuit sau cu plata părţială, precum şi folosirea în scop personal a bunurilor şi
drepturilor aferente desfăşurării activităţii.
43
Salariul – contraprestatia muncii
Prin legea nr. 53/2003 – Codul Muncii se prevede:
o „Art. 154 – (1) Salariul reprezinta contraprestatia muncii depuse de salariat in baza contractului
individual de munca.
o (2) Pentru munca prestata in baza contractului individual de munca fiecare salariat are dreptul la
un salariu exprimat in bani.
o Art. 155 – Salariul cuprinde salariul de baza, indemnizatiile, sporurile, precum şi alte adaosuri.
o Art. 156 – Salariile se platesc inaintea oricaror alte obligatii baneşti ale angajatorului.”
Salariul reprezinta pentru angajatori, o cheltuiala impusă de necesitatea desfaşurarii activităţii.

Angajatorii trebuie sa calculeze şi sa retina, prin stopaj la sursa, obligatiile bugetare (contributia pentru
pensie, sanatate şi impozitul).
Salariatul este o persoana încadrată cu contract individual de munca, cu timp integral sau parţial de
munca, pe o perioada nedeterminată sau determinată
.
Prin Codul Muncii (Lege nr. 53/2003) se prevede:
o „Art. 10 – Contractul individual de munca este contractul in temeiul caruia o persoana fizica,
denumita salariat, se obliga sa presteze munca pentru el şi sub autoritatea unui angajator, persoana fizica
sau juridica, in schimbul unei remuneratii denumite salariu.
o Art. 11 – Clauzele contractului individual de munca nu pot contine prevederi contrare sau drepturi
sub nivelul minim stabilit prin acte normative ori prin contracte colective de munca.
o Art. 12 – (1) Contractul individual de munca se incheie pe durata nedeterminata.
o (2) – Prin exceptie, contractul individual de munca se poate incheia şi pe durata determinata, in
conditiile expres prevazute de lege.
o Art. 14 – (1) in sensul prezentului cod, prin angajator se intelege persoana fizica sau juridica ce
poate, potrivit legii, sa angajeze forta de munca pe baza de contract individual de munca.
o Art. 16 – (3) Munca prestata in temeiul unui contract individual de munca ii confera salariatului
vechime in munca.
o Art. 35 – (1) Orice salariat are dreptul de a cumula mai multe functii, in baza unor contracte
individuale de munca, beneficiind de salariul corespunzator pentru fiecare dintre acestea.
o (2) Fac exceptie de la prevederile alin. (1) situaţiile in care prin lege sunt prevazute
incompatibilitati pentru cumulul unor functii.
o (3) Salariatii care cumuleaza mai multe funcţii sunt obligati sa declare fiecarui angajator locul
unde exercita functia pe care o considera de baza.
o Art. 82 – (1) Contractul individual de munca pe durata determinata nu poate fi incheiat pe o
durata mai mare de 36 luni.
o Art. 101 – (1) Angajatorul poate incadra salariatii cu program de lucru corespunzator unei
fractiuni de norma, prin contracte individuale de munca pe durata nedeterminata sau pe durata
determinata, denumite contracte individuale de munca cu timp partial.
o (2) Contractul individual de munca cu timp partial se incheie numai in forma scrisa.
o Art. 108 – Timpul de munca reprezinta timpul pe care salariatul il foloseşte pentru indeplinirea
sarcinilor de munca.
o Art. 109 – (1) Pentru salariatii angajati cu norma intreaga, durata normala a timpului de munca
este de 8 ore pe zi şi 40 de ore pe saptamana.”
Determinarea salariului brut
 Potrivit Codului fiscal, sunt considerate venituri din salarii toate veniturile in bani si/sau natura
obtinute de o persoana fizica ce desfasoara o activitate in baza unui contract de individual de munca sau a
unui statut special prevazut de lege, indiferent de perioada la care se refera, de denumirea veniturilor ori
de forma sub care ele se acorda, inclusiv indemnizatiile pentru incapacitate de munca.
 Veniturile salariale obtinute de angajati se compun din:

Salariu de baza + Alte drepturi salariale = Venit brut
44
 Salariul realizat – calculat in functie de salariul de baza si de forma de salarizare aplicata

(salarizare in regie – pentru timpul lucrat; salarizare in acord – in functie de normele de munca; salarizare
in cote procentuale – calculat la volumul vanzarilor).
 Salariul realizat poate fi egal, mai mare sau mai mic decat salariul de baza negociat. El reprezinta
o suma bruta.
 Adaosurile si sporurile din salariu (indemnizatie de conducere, indemnizatie de zbor, spor de

vechime, spor de noapte, spor de stres, spor de lucru in subteran, spor de periculozitate, spor de
toxicilitate etc.) – se calculeaza fie in suma fixa, fie ca procent din salariul de baza, proportional cu timpul
lucrat in alte conditii.
 Prin insumarea veniturilor brute lunare realizate de toti salariatii societatii comerciale, se obtine
Fondul de salarii brut realizat in luna respectiva.
Retineri din salarii
Prin insumarea salariului realizat cu adaosurile si sporul la salariu, rezulta Venitul brut realizat. Din
venitul brut al angajatului se efectueaza urmatoarele retineri individuale:
o Contributia angajatului la asigurarile sociale

o Contributia angajatului la asigurarile sociale de sanatate
o Impozitul pe venitul din salarii, calculat prin aplicarea cotei unice de impozitare de 10% asupra
venitului impozabil
Dupa scaderea din venitul brut realizat a tuturor retinerilor individuale, ramane venitul net.
Impozitul pe salarii
Beneficiarii de venituri din salarii datoreaza un impozit lunar reprezentand plati anticipate, care se
calculeaza si se retine la sursa de catre platitorii de venituri.
Impozitul lunar se determina astfel:

La locul unde se afla functia de baza, prin aplicarea baremului lunar asupra bazei de calcul determinate ca
diferenta intre venitul net din salarii, aferent unei luni, calculat prin deducerea din venitul brut a
contributiilor obligatorii si a cheltuielilor profesionale, si deducerile personale acordate pentru luna
respectiva.
Pentru veniturile obtinute in celelalte cazuri, prin aplicarea baremului lunar asupra bazei de calcul
determinate ca diferenta intre venitul brut si contributiile obligatorii pe fiecare loc de realizare a acestora.
Impozitul pe venit este in cota unica de 10%
Calculul deducerii conform OMF nr. 1016/2005, privind aprobarea deducerilor personale lunare pentru
contribuabilii care realizează venituri din salarii la funcţia de bază, începând cu luna iulie 2005, potrivit
prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi ale Legii nr. 348/2004 privind
denominarea monedei naţionale
Conform OU Nr. 79/2017 din 8 noiembrie 2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015
privind Codul fiscal deducerea personală se acordă pentru persoanele fizice care au un venit lunar brut de
până la 1.950 lei inclusiv, astfel:
(i) pentru contribuabilii care nu au persoane în întreținere - 510 lei;
(ii) pentru contribuabilii care au o persoană în întreținere - 670 lei;
(iii) pentru contribuabilii care au două persoane în întreținere - 830 lei;
(iv) pentru contribuabilii care au trei persoane în întreținere - 990 lei;
(v) pentru contribuabilii care au patru sau mai multe persoane în întreținere - 1.310 lei.
Pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii cuprinse între 1.951 lei și
3.600 lei, inclusiv, deducerile personale sunt degresive față de cele de mai sus.
Obligatiile la bugetul asigurarilor sociale de stat
45
In baza prevederilor art. 18 alin. (2) si (3) din Legea nr. 19/2000, cu modificarile si completarile
ulterioare, Legea nr.12/2010 a bugetului asigurarilor sociale de stat pentru anul 2010 a stabilit
urmatoarele:
Cotele de contributie de asigurari sociale:

ART. 138 ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ Nr. 79/2017 din 8 noiembrie 2017
pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal
Cotele de contribuții de asigurări sociale

Cotele de contribuții de asigurări sociale sunt următoarele:
a) 25% datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angajați sau pentru care există
obligația plății contribuției de asigurări sociale, potrivit prezentei legi;
b) 4% datorată în cazul condițiilor deosebite de muncă, astfel cum sunt prevăzute în Legea nr.
263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, de
către persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora;
c) 8% datorată în cazul condițiilor speciale de muncă, astfel cum sunt prevăzute în Legea nr.
263/2010, de către persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate
acestora.
Contributiile pentru asigurarile de sanatate.
Stabilirea și plata contribuției de asigurări sociale de sănătate

(1) Persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora au
obligația de a calcula și de a reține la sursă contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de
către persoanele fizice care obțin venituri din salarii sau asimilate salariilor.
(2) Cota de contribuție de asigurări sociale de sănătate este de 10% și se datorează de către
persoanele fizice care au calitatea de angajați sau pentru care există obligația plății contribuției de
asigurări sociale de sănătate, potrivit prezentei legi
(3) Contribuția de asigurări sociale de sănătate calculată și reținută potrivit alin. (1) se plătește
până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile sau până la data
de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se datorează, după caz, potrivit legii.
Contribuția asiguratorie pentru muncă
Persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, pentru
cetățenii români, cetățeni ai altor state sau apatrizii, pe perioada în care au, conform legii,
domiciliul sau reședința în România, cu respectarea prevederilor legislației europene aplicabile în
domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care
România este parte;
Categorii de venituri pentru care se datorează contribuția asiguratorie pentru muncă

(1) Contribuția asiguratorie pentru muncă se datorează pentru veniturile din salarii și asimilate
salariilor, definite la art. 76 alin. (1) - (3), după caz, acordate de către contribuabilii prevăzuți la art.
220^1 lit. a), respectiv realizate de către persoanele fizice prevăzute la art. 220^1 lit. b).
(2) Pentru veniturile prevăzute la alin. (1) se datorează contribuția asiguratorie pentru muncă și
în cazul în care acestea sunt realizate de persoanele fizice aflate în situațiile prevăzute la art. 60.
Cota contribuției asiguratorie pentru muncă este de 2,25%.
STATUL DE SALARII
Conform prevederilor legislative în vigoare, statul de salarii reprezintă un act ce trebuie să se găsească în
orice firmă cu salariaţi, caracteristicile documentului fiind reglementate în Normele specifice de
întocmire şi utilizare a documentelor financiar-contabile din anexa 2 la Ordinul nr. 3512/2008 privind
documentele financiar-contabile, cu modificările şi completările ulterioare.
Statul de salarii, prezentat în Grupa V – Salarii şi alte drepturi de personal (Cod 14-5-1/a, Cod 14-5-1/b,
Cod 14-5-1/c şi Cod 14-5-1/k) din Nomenclatorul documentelor financiar-contabile, serveşte ca:
- document pentru calculul drepturilor băneşti cuvenite salariaţilor, precum şi al contribuţiilor şi al altor
sume datorate;
- document justificativ de înregistrare în contabilitate.
46
Acesta se întocmeşte într-un exemplar sau în două exemplare, după caz, lunar, pe secţii, ateliere, servicii
etc., pe baza documentelor de evidenţă a timpului lucrat efectiv, a documentelor de centralizare a
salariilor individuale pentru muncitorii salarizaţi în acord etc., a evidenţei şi a documentelor privind
reţinerile legale, a listelor de avans chenzinal, concediilor de odihnă, certificatelor medicale.
Completarea statului de plată

Statul de salarii se semnează, pentru confirmarea exactităţii calculelor, de către persoana care determină
salariul cuvenit şi întocmeşte statul de salarii.
Coloanele libere din partea de reţineri a statelor de salarii urmează a fi completate cu alte feluri de reţineri
legale decât cele nominalizate în formular.
Pentru centralizarea la nivelul unităţii a salariilor şi a elementelor componente ale acestora, inclusiv a
reţinerilor, se pot utiliza aceleaşi formulare de state de salarii.
Plăţile făcute în cursul lunii, cum sunt: avansul chenzinal, lichidările, indemnizaţiile de concediu etc. se
includ în statele de salarii, pentru a cuprinde astfel întreaga sumă a salariilor calculate şi toate reţinerile
legale din perioada de decontare respectivă.
Circulaţia statului de plată

Referitor la circulaţia statului de salarii, se remarcă aspectele potrivit cărora documentul circulă:
- la persoanele autorizate să exercite controlul financiar preventiv şi să aprobe plata (exemplarul 1);
- la casieria unităţii pentru efectuarea plăţii sumelor cuvenite (exemplarul 1), după caz;
- la compartimentul financiar-contabil, pentru înregistrarea în contabilitate (exemplarul 1);
- la compartimentul care a întocmit statele de salarii (exemplarul 2), care va servi la acordarea vizei
atunci când se solicită plata salariilor neridicate, după caz.
Arhivarea statului de plată

Statul de salarii se arhivează:
- la compartimentul financiar-contabil, separat de celelalte acte justificative de plăţi (exemplarul 1);
- la compartimentul care a întocmit statele de salarii (exemplarul 2), după caz.
Conţinutul statului de plată

Conţinutul minimal obligatoriu de informaţii al formularului este următorul:
- denumirea unităţii, secţiei, serviciului etc.;
- denumirea formularului; întocmit pentru luna, anul;
- numele şi prenumele; venitul brut; contribuţia individuală de asigurări sociale; contribuţia individuală la
bugetul asigurărilor pentru şomaj; contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate; cheltuieli profesionale;
venitul net; deducere personală de bază; deduceri suplimentare; venitul bază de calcul; impozitul calculat
şi reţinut; salariul net;
- semnături: conducătorul unităţii, conducătorul compartimentului financiar-contabil, persoana care îl
întocmeşte.
47
48
DECLARAŢIA PRIVIND OBLIGAŢIILE DE PLATĂ A CONTRIBUŢIILOR SOCIALE,

IMPOZITULUI PE VENIT ŞI EVIDENŢA NOMINALĂ A PERSOANELOR ASIGURATE -
FORMULAR 112
BAZA LEGALĂ:
Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal publicată în Monitorul Oficial nr.927/2003, cu modificările şi
completările ulterioare.
Hotărârea Guvernului nr. 1397 / 2010 privind modelul, conţinutul, modalitatea de depunere şi de
gestionare a "Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi
evidenţa nominală a persoanelor asigurate" publicată în Monitorul Oficial nr. 897/2010A.
CINE DEPUNE FORMULARUL 112?

Formularul 112 "Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi
evidenţa nominală a persoanelor asigurate" se depune de către:
 Persoanele fizice si juridice care au calitatea de angajatori,
 Entităţile asimilate angajatorului care au calitatea de plătitori de venituri din activităţi dependente,
atât pe perioada în care se desfaşoară activitate, cât şi pe perioada în care se beneficiază de concedii şi
indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate pentru:
1. persoanele fizice rezidente care realizează venituri din desfăşurarea unor activităţi în baza unui contract
individual de muncă, a unui raport de serviciu sau a unui statut special prevăzut de lege;
2. persoanele fizice nerezidente care realizează venituri de natura celor menţionate la punctul 1 , cu
respectarea prevederilor instrumentelor juridice internaţionale la care România este parte;
 Plătitorii de venituri pentru persoanele care realizează venituri de natură profesională, altele decât
cele de natură salarială, şi pentru care, potrivit art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2010
pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale,
cu modificările ulterioare, există obligaţia plăţii contribuţiei individuale de asigurări sociale si asigurări
pentru şomaj;
 Persoanele asimilate angajatorului
 Orice plătitor de venituri de natură salarială sau asimilate salariilor.
CONCLUZIE:
Vor depune declaraţia 112 toţi cei care au obligaţiile de plată prevăzute în Nomenclatorul “ Creanţe
fiscale” din Hotărârea Guvernului nr. 1397 / 2010 privind modelul, conţinutul, modalitatea de depunere şi
de gestionare a "Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi
evidenţa nominală a persoanelor asigurate" publicată în Monitorul Oficial nr. 897/2010.
Nu se cuprind în declaraţia 112 diferenţele de impozit pe venit şi contribuţii sociale stabilite în urma
inspecţiei fiscale.
PENTRU CE CATEGORII DE IMPOZITE ŞI CONTRIBUŢII SE DEPUNE DECLARAŢIA 112 ?

FORMULARUL 112 "Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit
şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate" se depune de angajatori sau entităţi asimilate acestora,
pentru urmatoarele categorii de impozite şi contribuţii:
 impozit pe venitul din salarii;
 contribuţia individuală de asigurări sociale reţinută de la asiguraţi;
 contribuţia de asigurări sociale datorată pentru persoanele pentru care plata drepturilor se suportă
din bugetul asigurărilor pentru şomaj;
 contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale pentru şomeri;
 contribuţia de asigurări sociale datorată de angajator;
 contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale datorată de angajator;
 contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate reţinută de la asiguraţi;
 contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate datorată pentru persoanele pentru care plata
drepturilor se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj;
 contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate pentru persoanele care se află în concediu medical
pentru incapacitate de muncă din cauză de accident de muncă sau boală profesională suportată de
angajator şi alte deduceri legale;
 contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate datorată de pensionari pentru veniturile care
depăşesc plafonul legal;
 contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele care execută o pedeapsă
privativă de libertate/arest preventiv;
 contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate pentru persoanele aflate în concediu şi
indemnizaţie pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, in cazul copilului cu handicap, de
pana la 3 ani, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind sustinerea familiei in
vederea cresterii copilului, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 7/2007, cu modificările si
completările ulterioare, precum şi pentru persoanele care beneficiază de indemnizaţie pentru copilul cu
49
handicap cu vârsta cuprinsă între 3 si 7 ani, potrivit Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea
drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările si completările ulterioare;
 contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate datorate de angajator;
 contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii datorată de persoanele aflate în şomaj;
 contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de la persoanele juridice sau fizice care au calitatea de
angajator;
 contribuţia individuală de asigurări pentru şomaj reţinută de la asiguraţi;
 contribuţia individuală de asigurări pentru şomaj datorată de angajator;
 contribuţia angajatorilor la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale;
 contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate datorată pentru persoanele care fac parte dintr-o
familie care are dreptul la ajutor social, potrivit Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu
modificările si completările ulterioare;
 contribuţia individuală de sănătate datorată pentru persoanele, cetăţeni străini, aflate în centrele de
cazare în vederea returnării ori expulzării, precum şi pentru persoanele, cetăţeni străini, victime ale
traficului de persoane, care se află în timpul procedurilor necesare stabilirii identităţii şi sunt cazate în
centrele special amenajate, potrivit legii;
 contribuţia individuală de sănătate datorată pentru persoanele care se află în executarea măsurilor
prevăzute la art. 105, 113 si 114 din Codul penal, precum şi pentru persoanele care se află în perioada de
amânare sau întrerupere a executarii pedepsei privative de libertate;
 contribuţia individuală de sănătate datorată pentru personalul monahal al cultelor recunoscute;
 contribuţia individuală de sănătate datorată pentru persoanele, cetăţeni români, care sunt victime
ale traficului de persoane, pentru o perioadă de cel mult 12 luni;
 contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată de angajator pentru persoanele care se află în
concediu medical pentru incapacitate de muncă, din cauza unui accident de muncă sau boală profesională
suportată din Fondul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale (FAAMBP), conform
Legii nr. 95/2006, cu modificările si completările ulterioare;
 contribuţia individuală de asigurări sociale datorată de persoanele care realizează venituri de
natură profesională, altele decât cele de natură salarială;
 contribuţia individuală de asigurări pentru şomaj datorată de persoanele care realizează venituri de
natură profesională, altele decât cele de natură salarială;
 impozit pe veniturile din pensii;
 impozit pe veniturile din drepturi de autor şi drepturi conexe, definite potrivit art. 7 alin. (1) pct.
13^1 din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare;
 impozit pe veniturile rezultate din activităţi profesionale desfăşurate în baza
contractelor/convenţiilor încheiate potrivit Codului civil;
CARE ESTE MODUL DE DEPUNERE AL DECLARAŢIEI 112 ?

şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate" se depune prin mijloace electronice de transmitere la
distanţă, pe portalul e-guvernare.ro.
Pentru depunerea declaraţiei prin Internet, plătitorul trebuie să deţină un certificat calificat, eliberat în
condiţiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică.
Pentru a transmite o declaraţie fiscală prin Internet trebuie să deţineţi o semnătură electronică, obţinută
printr-un certificat digital. Conform Legii nr.455/2001, certificatele calificate se obţin de la furnizorii de
servicii de certificare acreditaţi .
Conform Legii 455/2001, Registrul furnizorilor de servicii de certificare acreditaţi, este stabilită şi
publicată de Ministerul Comunicaţiilor si Societaţii Informaţionale pe site-ul www.mcsi.ro
Dupa obţinerea certificatului calificat de la un furnizor de servicii de certificare acreditat, persoana
împuternicită se va înregistra ca utilizator al serviciului de depunere on-line pe site MFP
(www.mfinante.ro)-portal ANAF(declaratii electronice) , astfel:
1. Instalează programul Adobe Reader 8.2.,
2. Descarcă documentul de confirmare de pe portalul ANAF, îl complează şi îl transmite pe e-mail la
furnizorul certificatului,,
3. După primirea Documentului de confirmare, semnat de furnizorul acreditat, se, transmite, prin portal,
la ANAF (modulul Declaraţii electronice, opţiunea Înregistrare certificate calificate).
4. Listează, semnează şi ştampilează cererea de utilizare a serviciului de depunere electronică (formularul
150).,
5. În situaţia în care titularul certificatului calificat nu are calitatea de reprezentant legal al
contribuabilului, se prezintă documentul de împuternicire, autentificat de notarul public, din care rezultă
dreptul titularului certificatului calificat de a semna declaraţiile fiscale pentru contribuabil. Dacă titularul
certificatului calificat are calitatea de reprezentant legal al contribuabilului, se prezintă documentul, în
original şi copie, care atestă această calitate (acest document poate fi Hotărârea Adunării Generale a
Acţionarilor sau Statutul societăţii comerciale);
50
6. Prezintă documentele la orice unitate fiscală (actul de identitate, formularul 150 şi

împuternicirea/documentul care atestă calitatea de reprezentant legal),
7. Confirmarea dreptului de utilizare a serviciului se face de regulă prin e-mail, pe adresa comunicată în
formularul 150, în termen de 4-7 zile lucrătoare de la depunerea documentaţiei la organul fiscal. După
acest termen, persoana poate încerca să utilizeze serviciul de depunere declaraţii, chiar dacă nu a primit
confirmarea pe mail. Dacă sunt întampinate probleme,se trimite mesajul de eroare pe adresa de mail
Admin.Portal@mfinante.ro.
Pentru mai multe detalii, se poate accesa site-ul www.mfinante.ro portal ANAF – declaraţii
electronice subcapitolul „ instrucţiuni de utilizare”.
În vederea încadrării în termenul prevăzut, se recomandă începerea din timp a procedurilor de obţinere a
certificatului calificat de semnătură electronică.
Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a
persoanelor asigurate se completează/validează cu ajutorul programelor de asistenţă.
Programele de asistenţă sunt puse la dispoziţia contribuabililor, gratuit, de unităţile fiscale subordonate
sau pot fi descărcate de pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, la adresa
http://www.anaf.ro/, secţiunea Declaraţii electronice/ Descărcare declaraţii.
CARE ESTE TERMENUL DE DEPUNERE A DECLARAŢIEI 112 ?

şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate" se depune lunar, până la data de 25 ,inclusiv, a lunii
următoare celei pentru care se datorează impozitul pe venit şi contribuţiile sociale.
Prin excepţie, declaraţia 112 se depune trimestrial, până la data de 25 inclusiv, a lunii următoare
trimestrului.de către angajatori sau de persoane asimilate angajatorului, care fac parte din următoarele
categorii:
a) asociaţii, fundaţii sau alte entităţi fără scop patrimonial, persoane juridice, cu excepţia instituţiilor
publice, care în anul anterior au avut un număr mediu de până la 3 salariaţi exclusiv;
b) persoanele juridice plătitoare de impozit pe profit care, în anul anterior, au înregistrat venituri totale de
până la 100.000 euro şi au avut un număr mediu de până la 3 salariaţi exclusiv;
c) persoanele juridice plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor care, în anul anterior, au
avut un număr mediu de până la 3 salariaţi exclusiv;
d) persoanele fizice autorizate şi întreprinderile individuale, precum şi persoanele fizice care exercită
profesii libere şi asocierile fără personalitate juridică constituite între persoane fizice, care au, potrivit
legii, personal angajat pe bază de contract individual de muncă.
Depunerea trimestrială a declaraţiei constă în completarea şi depunerea a câte unei declaraţii pentru
fiecare lună din trimestru.
Însă, plătitorii de venituri din salarii şi asimilate salariilor care, potrivit legii, au obligaţia depunerii
trimestriale a declaraţiei, trebuie să depună declaraţia 112 până la data de 25 inclusiv, a lunii următoare
celei în care a intervenit încetarea calităţii de asigurat a unui beneficiar de venit.
Astfel, dacă a încetat calitatea de asigurat în prima lună din trimestru, se depune declaraţia aferentă
acestei luni , pănâ la data de 25 inclusiv a lunii următoare, iar declaraţiiile aferente lunilor 2 şi 3 din
trimestru se depun până la data de 25 inclusiv, a lunii următoare trimestrului.
În cazul în care încetarea calităţii de asigurat are loc în luna a doua a trimestrului, se vor depune atât
declaraţia pentru prima lună a trimestrului, cât şi cea pentru luna a doua, până la data de 25 inclusiv a
lunii 3 din trimestru, urmând ca după încheierea trimestrului, să se depună numai declaraţia pentru luna a
treia.
În cazul în care încetarea calităţii de asigurat are loc în luna a doua a trimestrului, declaraţiile aferente
întregului trimestru se depun până la data de 25 inclusiv, a lunii următoare trimestrului.
Pentru a stabili dacă se încadrează în condiţiile prevăzute de lege, în vederea depunerii trimestriale a
declaraţiei 112, contribuabilii vor avea în vedere următoarele:
- numărul mediu de salariaţi se calculează ca medie aritmetică a numărului de salariaţi din declaraţiile
depuse pentru fiecare lună din anul anterior.
- venitul total se stabileşte pe baza informaţiilor din situaţiile financiare ale anului anterior.
Asociaţiile, fundaţiile sau alte entităţi fără scop patrimonial, persoanele juridice, cu excepţia instituţiilor
publice, plătitoare de impozit pe profit sau plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, care
se înfiinţează în cursul anului, aplică regimul trimestrial de declarare începând cu anul înfiinţării dacă,
odată cu declaraţia de înregistare fiscală, declară că, în cursul anului, estimează un număr mediu de până
la 3 salariaţi exclusiv şi, după caz, urmează să realizeze un venit total de până la 100.000 euro.
Contribuabilii care au obligaţia, potrivit legii, de a depune trimestrial declaraţia 112, începând cu
veniturile lunii octombrie 2011, au obligaţia să depună la organul fiscal competent o declaraţie de
menţiuni, până la data de 30 octombrie a.c., pentru modificarea vectorului fiscal la impozit pe salarii şi
contribuţii sociale prin declararea perioadei fiscale trimestriale .
Însă, legea prevede că persoanele şi entităţile care au obligaţia depunerii trimestriale a declaraţiei pot opta
pentru depunerea lunară a acesteia. Opţiunea se manifestă prin depunerea, la organul fiscal competent, a
unei declaraţii privind opţiunea, până la data de 31 ianuarie inclusiv.
51
Pentru declaraţia aferentă trimestrului IV 2011, opţiunea de depunere lunară trebuie comunicată organului
fiscal competent până la data de 25 septembrie 2011 inclusiv.
Contribuabilii care au, potrivit legii, obligaţia depunerii trimestriale a declaraţiei 112, dar au optat pentru
depunerea lunară a acesteia, pot reveni la regimul de declarare trimestrial prin depunerea unei declaraţii
privind opţiunea până la data de 30 ianuarie .
Data depunerii declaraţiei 112

Întrucât declaraţia 112 se depune prin mijloace electronice de transmitere la distanţă pe portalul e-
guvernare.ro, data depunerii acesteia este data înregistrării declaraţiei pe portal, astfel cum rezultă din
mesajul electronic transmis de sistemul de tranzacţionare a informaţiilor, cu condiţia validării conţinutului
declaraţiilor.
Rectificarea declaraţiei 112

Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a
persoanelor asigurate poate fi corectată de contribuabili din proprie iniţiativă, prin depunerea unei
declaraţii rectificative.
Declaraţia rectificativă se utilizează pentru:
- corectarea impozitului pe venit, precum şi a contribuţiilor sociale datorate de angajatori şi entităţi
asimilate angajatorilor şi reţinute de către aceştia de la asiguraţi;
- modificarea unor elemente de identificare a asiguratului;
- modificarea unor date pe baza cărora se determină stagiile de cotizare şi punctajul asiguratului în
sistemul public de pensii, pentru situaţia când a fost omisă înscrierea unui/unor asigurat/asiguraţi sau în
cazul în care asiguratul/asiguraţii a/au fost înregistrat/înregistraţi fără temei şi este necesară anularea
respectivei înregistrări;
- corectarea altor informaţii prevăzute de formular.
Declaraţia rectificativă se întocmeşte pe acelaşi model de formular ca şi declaraţia care se corectează,
bifându-se cu X căsuţa aflată pe prima pagină a formularului.
Declaraţia rectificativă se completează integral, înscriindu-se toate datele şi informaţiile prevăzute de
formular, inclusiv cele care nu diferă faţă de declaraţia iniţială.
Declaraţia rectificativă întocmită precizărilor anterioare se depune numai pentru rectificările care vizează
perioadele de raportare ulterioare datei de 1 ianuarie 2011.
În cazul veniturilor din salarii şi/sau al diferenţelor de venituri din salarii stabilite pentru perioade
anterioare, conform legii, impozitul pe venit se calculează şi se reţine în conformitate cu dispoziţiile Legii
nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale normelor de aplicare a acestuia, şi anume la
data plăţii venitului.
Pentru contribuţiile sociale, în situaţiile în care au fost acordate drepturi băneşti în baza unor hotărâri
judecătoreşti definitive şi irevocabile, precum şi în situaţiile în care prin astfel de hotărâri se dispune
reîncadrarea în muncă a unor persoane, se întocmesc declaraţii rectificative corespunzătoare fiecărei luni.
În cazul rectificărilor care vizează perioade de raportare anterioare datei de 1 ianuarie 2011 contribuabilii
vor depune declaraţii rectificative potrivit legislaţiei specifice în vigoare în perioada la care se referă
acestea.
Sancţiuni pentru nedepunerea declaraţiei 112
Neîndeplinirea la termen a obligaţiilor de declarare prevăzute de lege constituie contravenţie şi se
sancţionează potrivit prevederilor art. 219 alin.(2) lit.d) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind
Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu amendă de la 500
lei la 1000 lei pentru persoanele fizice şi cu amendă de la 1000 lei la 5000 lei pentru persoanele juridice..
Raportul dintre administratia publica locala si centrala

si asociatiile de proprietari
Consiliile locale ale municipiilor, oraşelor, comunelor şi ale sectoarelor municipiului Bucureşţi sprijină
activitatea asociaţiilor de proprietari pentru realizarea scopurilor şi sarcinilor ce le revin, în conformitate
cu prevederile legale în vigoare şi organizează în cadrul aparatului propriu un compartiment specializat în
sprijinirea şi îndrumarea asociaţiilor de proprietari.
Compartimentele specializate înfiinţaţe în cadrul autorităţii publice locale îndrumă şi sprijină
proprietarii pentru a se constitui în asociaţii de proprietari.
Consiliile locale ale municipiilor, orăşelor, comunelor şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti îndrumă
şi sprijină asociaţiile de proprietari pentru îndeplinirea obligaţiilor locale ce le revin asupra proprietăţii
comune.
Exercitarea controlului asupra activităţii financiar-contabile din cadrul asociaţiilor de proprietari se
realizează în conformitate cu prevederile art. 55 din Legea nr. 196/2018 de către organele competente
potrivit legislaţiei financiar-contabile.
52
Asociaţia de proprietari sau orice proprietar din condominiu poate contracta, în nume propriu,
lucrări de expertiză tehnică şi/sau contabilă cu o persoană fizică sau juridică care are calitatea de a efectua
expertize, conform legislăţiei privind organizarea activităţii de expertiză tehnică şi contabilă, judiciară şi
extrajudiciară.
În condiţiile stabilite de consiliile locale, judeţene sau de Consiliul General al Municipiului Bucureşţi şi
în funcţie de resursele bugetare proprii, primăriile pot încheia parteneriate cu Corpul Experţilor Contabili
şi Contabililor Autorizăţi din România, în vederea efectuării expertizei financiar-contabile a gestiunii
fondurilor asociaţiilor de proprietari, la solicitarea unuia sau a mai multor membri ai asociaţiei, ulterior
efectuării de către comisia de cenzori a controlului financiar-contabil pe respectivă perioadă.
53
Cap. 8. ALCĂTUIREA GENERALĂ ŞI CLASIFICAREA

CONSTRUCŢIILOR
8.1. Introducere
Construcţiile sunt produse imobile care se folosesc în general acolo unde au fost create, fiind
legate direct de terenul pe care sunt amplasate.
Rolul construcţiilor este de a crea un mediu artificial cu condiţii optime pentru adăpostirea
oamenilor şi desfăşurarea activităţilor umane, adaptat necesităţilor impuse de utilizatori. Mediul natural
prezintă condiţii climatice foarte diferite de la o zonă geografică la alta, în timp ce mediul artificial,
realizat în spaţiul construit, se caracterizează prin parametri specifici, detenninaţi de metabolismul uman,
respectiv de specificul diferiţilor utilizatori definiţi în sens larg (oameni, animale, păsări, plante, obiecte,
materiale etc), implicaţi în activitatea umană.
8.2. Clasificarea construcţiilor
Cea mai largă clasificare a construcţiilor are la bază criteriul destinaţiei, deosebindu-se două grupe
mari:
 clădiri
 construcţii inginereşti
8.2.1. Clădirile
Clădirile sunt construcţii cu spaţii construite închise complet sau parţial în raport cu mediul
înconjurător, cu compartimentări şi dotări în funcţie de specificul activităţii umane pentru care este
destinată clădirea respectivă.
Pe baza activităţii desfăşurate în clădiri, acestea se clasifică în trei grupe de clădiri:
 civile,
 industriale
 agrozootehnice.
Clădirile civile sunt destinate unei game foarte largi de procese funcţionale, cele mai importante
fiind: locuire, învăţământ, sănătate, administraţie, comerţ, sport, cultura, alimentaţie publică etc. Unele
din aceste procese funcţionale necesită spaţii relativ reduse, cum sunt clădirile de locuit (locuinţe,
hoteluri, cămine, corpurile de cazare la spitale, clădirile administrative pentru birouri etc), spaţii de
mărime medie (şcoli, grădiniţe) sau spaţii mari ce urmează să adăpostească procese funcţionale cu un
mare număr de oameni, cum sunt sălile de spectacol, expoziţii sau sport, amfiteatrele, magazinele
universale etc, astfel de clădiri fiind dotate şi cu spaţii anexe de dimensiuni relativ reduse.
Clădirile industriale au ca destinaţie adăpostirea diverselor procese tehnologice din toate
ramurile industriei. Dimensiunile spaţiilor şi încăperilor sunt determinate de particularităţile proceselor
tehnologice şi industriale şi de modul de organizare a fluxului tehnologic (care reprezintă succesiunea
strictă a proceselor tehnologice), având în vedere tipul şi mărimea utilajelor, a spaţiilor de lucru,
instalaţiile, circulaţiile etc.
Din categoria clădirilor industriale fac parte clădirile de producţie (uzine, fabrici, hale, ateliere
etc.) dar şi o serie de clădiri anexe (în special pentru depozitare).
Clădirile agrozootehnice sunt destinate proceselor de producţie din sectorul zootehnic
(adăposturi pentru animale şi păsări) şi agrovegetal (sere, răsadniţe, fabrici de nutreţuri, clădiri pentru
vinificaţie etc), precum şi clădirile auxiliare producţiei (magazii de cereale, silozuri de nutreţuri, garaje,
remize, ateliere etc).
8.2.2. Construcţiile inginereşti
Construcţiile inginereşti cuprind o serie de construcţii specifice din diverse domenii, cum sunt:
 pentru comunicaţii: drumuri, căi ferate, poduri, tunele, piste, platforme, turnuri pentru antene etc;
 construcţii hidrotehnice: baraje, canale etc;
 construcţii inginereşti industriale: coşuri de fum, rezervoare, decantoare, silozuri, castele de
apă, turnuri de răcire etc;
 pentru producerea energiei electrice: hidrocentrale, termocentrale, centrale nucleare etc;
 pentru sport: trambuline pentru schi, turnuri pentru paraşutism etc.
54
Cap. 9. Materiale de construcții

9.1.1. Generalităţi privind materialele de construcţii
Orice construcţie trebuie să fie rezistentă, stabilă şi durabilă la diversele solicitări la care este
supusă în timpul exploatării. Aceste condiţii pot fi asigurate prin alegerea şi folosirea corespunzătoare a
materialelor de construcţii.
Materialele de construcţii se clasifică în următoarele categorii:
 piatră naturală pentru construcţii;
 lianţi anorganici minerali şi organici (bituminoşi);
 mortare şi betoane de ciment;
 produse din lemn pentru construcţii;
 produse din metal pentru construcţii;
 produse ceramice pentru construcţii;
 materiale pentru izolaţii (hidrofuge, termice, fonice, anticorosive);
 materiale pentru zugrăveli şi vopsitori.
Materialele de construcţii din piatră naturală se împart în două mari categorii:
 materiale din piatră masivă (elemente de zidărie, materiale pentru placaje şi pavaje)
 materiale granulare sau agregate naturale (nisipurile, pietrişurile, piatra spartă).
Agregatele naturale neprelucrate se extrag, de regulă, din balastiere, sub formă de nisip natural
(de balastieră), pietriş natural şi balast.
Agregatele naturale prelucrate sunt fie materiale obţinute prin concasarea sau prin măcinarea
diverselor roci, fie agregate naturale de balastieră cu proprietăţii îmbunătăţite.
Lianţii anorganici (minerali), reprezintă materialele naturale sau artificiale pulverulente care
prin amestecare cu apă sau soluţiile apoase ale unor săruri, dau o pastă plastică, care cu timpul se întăreşte
sub acţiunea unor procese fizico-chimice transformându-se într-un corp rigid cu aspect de piatră. Lianţii
se folosesc la legarea între ele a materialelor granulare (nisip, pietriş) sau a materialelor unitare (cărămizi,
plăci, blocuri etc) în vederea obţinerii diferitelor element e de construcţii.
Lianţii anorganicii pot fi clasificaţi în nehidraulici şi hidraulici.
Lianţi nehidraulici sau aerieni sunt lianţii care se întăresc numai în mediu uscat, iar după întărire
nu rezistă la acţiunea apei (ex. var, ipsos).
Lianţii hidraulici se întăresc în mediu umed sau chiar în apă, iar după întărire rezistă la efectul
dizolvant al apei, care nu modifică forma exterioară a pietrei rezultate (ex. cimentul).
Lianţii organici (bituminoşi) au o compoziţie complexă, cu consistenţă de la fluidă la solidă, în
funcţie de temperatură, de culoare brun-închis până la negru, cu aderenţă la alte materiale şi cu proprietăţi
liante. Prin încălzire, bitumul semisolid sau solid se fluidifică, permiţând punerea lui în operă, după care
prin răcire manifestă un proces de întărire, solidificându-se. Lianţii bituminoşi sunt utilizaţi atât la
executarea lucrărilor de hidroizolaţii, cât şi ca material protector, dispus în straturi subţiri pe betoane, oţel
etc.
Mortarele sunt amestecuri bine omogenizate de liant, apă şi nisip, care se întăresc aerian sau
hidraulic în funcţie de natura liantului utilizat.
Clasificarea mortarelor:
După domeniul de folosire:
 mortare de zidărie;
 mortare de tencuială.
După natura lianţilor:
 mortare pe bază de var (var-ciment, var-ipsos);
 mortare pe bază de ciment (ciment-var);
 mortare pe bază de ipsos (ipsos-var).
După rezistenţa la compresiune: M4, M10, M25, M50, 100 (cifrele indicând rezistenţa minimă la
compresiune la 28 zile, în N/cm )
Betoanele sunt produse artificiale cu aspect de conglomerat care se obţin în urma întăririi unor
amestecuri bine omogenizate de liant, apă şi agregate (nisip şi pietriş sau piatră spartă).
Clasificarea betoanelor:
După destinaţie:
o betoane pentru construcţii civile şi industriale;
o betoane pentru construcţii hidrotehnice;
o betoane pentru drumuri;
o betoane cu destinaţii speciale (antiacide, refractare, decorative, izolatoare etc)
55
După consistenţă:
 betoane cu consistenţă vârtoasă (conţinut redus de apă de amestec)
 betoane cu consistenţă plastică (conţinut mai mare de apă de amestec)
 betoane cu consistenţă fluidă (conţinut mare de apă de amestec)
9.1.2 Produse din beton
Blocuri mici din B.C.A. (beton celular autoclavizat). Produsele din beton celular sunt produse ale
prizei şi întăriri ( de regulă accelerate prin autoclavizare) a formelor realizate dintr-un amestec de liant
(ciment, var, ghips), agregate minerale grele (nisip) sau uşoare (cenuşă de termocentrală), căruia i se
imprimă o structură celulară prin înglobarea unui volum de gaz, structură cu o mare cantitate de pori
(până la 85% din volum).
Structura celulară a betoanelor se obţine printr-un adaos în amestecul de beton de substanţe
spumogene (spumobetoane) sau de substanţe generatoare de gaz (gazbetone).
Plăcile de pavaj, au formă pătrată, cu latura de 250...400 mm şi grosimi de 28...55mm. Se
alcătuiesc din două straturi: un strat de rezistenţă şi un strat superior, de uzură.
Produse pentru placaje, se folosesc pentru placarea suprafeţelor orizontale şi verticale la interior,
acestea sunt: plăcile, plintele şi scafele din beton mozaicate.
Borduri din beton
Tubulatură pentru canalizări
9.1.3 Produse din lemn pentru construcţii
Produsele din lemn utilizate ca materiale de construcţie, după modul în care prin prelucrare îşi
păstrează sau nu structura iniţială se clasifică în: produse care păstrează structura materialului lemnos din
care provin (produse brute, produse semifinite, produse finite); produse care nu păstrează structura
materialului lemnos din care provin (produse obţinute prin valorificarea superioară a lemnului).
Produse lemnoase brute

Lemnul rotund pentru construcţii - este utilizat pentru schele, şarpante, împrejmuiri etc.
Buştenii pentru piloţi - se folosesc în fundaţii la unele construcţii şi lucrări hidrotehnice.
Produse semifinite din lemn - se obţin prin cioplire şi prin debitarea lemnului rotund.
Cheresteaua rezultă prin debitarea lemnului rotund în direcţie longitudinală, cu feţe plane şi
paralele două câte două. După dimensiunile secţiunii transversale şi raportul dintre grosime şi lăţime,
produsele de cherestea sunt: scânduri, dulapi, grinzi, şipci şi rigle.
Furnirul - se obţine prin decuparea lemnului rotund de foioase, cu ajutorul unor maşini speciale,
în foi subţiri (0.4...6mm).
Placajul se obţine prin încleierea cu adeziv de calitate a unui număr impar de foi de furnir, astfel
dispuse încât fibrele a două foi consecutive să formeze un unghi de 90°.
Produse finite din lemn - sunt produse care se folosesc direct în construcţie, fără a suferi vreo
modificare de formă.
Scândurile fălţuite (fig. 2.1) - se obţin din lemn de răşinoase rindeluite pe faţa văzută. Falţurile
de la canaturi servesc la îmbinarea scândurilor pentru realizarea pardoselilor.
Fig. 2.1
56
Duşumele cu lambă şi uluc (fig. 2.2) se produc din scânduri şi dulapi de răşinoase şi sunt
folosite la pardoselile încăperilor de locuit. Pentru o bună îmbinare a lor sunt prevăzute cu o lambă care
pătrunde într-un uluc.
Fig. 2.2
Parchetul este o lamelă din lemn masiv, tare din specii foioase (stejar, fag, etc), cu feţe plane
paralele şi netede, profilată pe părţile laterale şi la capete, care prin asamblare constituie o pardoseală
parchetată.
Şiţa şi şindrila - se confecţionează prin despicare, din lemn rotund sau din deşeurile rezultate la
debitarea cherestelei.
Şiţa se prezintă sub forma unor plăcuţe dreptunghiulare simple, iar şindrila sub formă de pană,
având pe muchia groasă un uluc pentru îmbinare. Se folosesc la executarea acoperişurilor, înlocuind
ţiglele.
Produse obţinute prin valorificare superioară a lemnului - se obţin prin modificarea structurii
şi compoziţiei materialului lemnos, indiferent de specie, obţinându-se produse cu caracteristici
superioare.
Plăcile din aşchii de lemn (PAL) - se obţin prin presarea la temperatură şi presiune a unei mase
lemnoase din aşchii de lemn aglomerate cu un adeziv sintetic. Se folosesc la diferite lucrări de tâmplărie,
la pereţii de compartimentare, pardoseli, diferite straturi izolatoare.
Plăcile fibrolemnoase (PFL) se obţin din fibre de lemn obţinute pe cale mecanică, care se
împâslesc cu un adeziv. Aceste plăci pot fi utilizate ca material termoizolant şi fonoizolant sau ca
substrat de pardoseli.
9.1.4 Produse din metal pentru construcţii
Produsele din metal se obţin din metale şi aliaje feroase (fontă şi oţelul) şi neferoase (aluminiul,
cuprul, zincul, plumbul etc şi aliajele lor).
Produsele din oţel utilizate în construcţii sunt produse laminate la cald sau la rece şi se pot
clasifica în:
 Produsele din oţel pentru construcţii metalice şi din beton Din oţelurile de uz general pentru
construcţii se obţin prin laminare o serie de produse folosite în construcţiile metalice şi în construcţiile din beton
cu armătură rigidă.
 Produse din oţel pentru beton armat. Pentru realizarea armăturilor utilizate la betonul armat se
folosesc:
 bare din oţel carbon obişnuit, tip OB 37 cu diametrul de 6.. .40 mm;
 sârmă trasă netedă (STNB) cu diametrul de 3...10mm;
 sârmă trasă profilată pentru beton armat (STPB), cu diametrul de 3... 10 mm;
 oţel beton cu profil PC 52 şi PC60 cu două nervuri longitudinale diametral opuse şi nervuri
elicoidale la distanţe egale, înclinate faţă de nervurile longitudinale şi cu diametre de 6...40 mm
utilizat ca armătură de rezistenţă.
 Produse metalice cu tije cilindrice pentru asamblări

 Şuruburile - sunt folosite la asamblări demontabile. Ele pot fi:
 şuruburi pentru metale - numite şuruburi metalice şi şuruburi pentru lemn.
 Niturile - folosite la realizarea asamblărilor edemontabile
 Cuiele - folosite pentru construcţii pot fi: cuie pentru lemn (folosite pentru lucrări de dulgherie);
cuie pentru tablă, cuie pentru rabit (cu cioc); cuie-scoabe etc.
 Scoabele servesc la asamblări ale pieselor de lemn la care mijlocul principal de îmbinare (cep,
prag, dorn) nu împiedică deplasările pe orice direcţie.
9.1.5 Produse ceramice pentru construcţii
Produsele ceramice pentru construcţii sunt materiale neglazurate, care se fabrică din argile
obişnuite sau refractare cu adaosurile necesare (nisip, apă). În categoria produselor ceramice intră:
cărămizile pentru construcţii, materiale ceramice pentru învelitori etc.
57
Cărămizi pentru construcţii - sunt produse ceramice colorate, cu structură poroasă. Pentru
realizarea zidăriilor se utilizează diferite tipuri de cărămizi.
Cărămizile pline presate - sunt produse masive, poroase, prevăzute cu găuri de uscare (al căror
volum total nu depăşeşte 15% din volumul cărămizi). Cărămizile pline se fabrică în două tipuri ale căror
dimensiuni (în mm) sunt: 240X115X63; 240X115X88.
Cărămizile şi blocurile cu goluri verticale (GV) - golurile cu formă cilindrică sau prismatică şi
sunt perpendiculare pe faţa de aşezare (faţa mare) a cărămizilor.
Cărămizile şi blocurile ceramice cu goluri orizontale (GO)
Materiale ceramice pentru învelitori
Din categoria materialelor ceramice utilizate pentru învelitori fac parte: ţiglele, olanele şi
coamele. Aceste produse se obţin din argile fuzibile, prelucrate prin presare în tipare sau prin tragere
prin filiera presei cu melc. După uscare se ard la 900... 1 000 C. Ţiglele şi coamele pot fi impregnate,
colorate în masă sau glazurate cu glazuri transparente sau opace, incolore sau divers colorate.
Ţiglele, după formă şi modul de obţinere sunt de trei categorii: ţigle-solzi trase prin filieră, ţigle
cu jgheab trase şi ţigle cu jgheab presate. Ţiglele trase şi ţiglele presate sunt ţigle profilate.
Olanele - se prezintă sub formă de jgheaburi tronconice. Fixarea lor se execută cu ajutorul unor
clame metalice.
Coamele - sunt folosite pentru fixarea ţiglelor de-a lungul muchiilor acoperişului, precum şi
pentru etanşarea învelitorii la muchii.
9.1.6 Materiale pentru izolaţii
Materiale pentru hidroizolaţii - împiedică pătrunderea apei şi a umezelii în elementele de

construcţii, scăderea rezistenţelor mecanice şi a rezistenţei la îngheţ-dezgheţ a elementelor de
construcţii, împiedică aşadar scăderea durabilităţii construcţiei. Materialele de hidroizolaţii trebuie să fie
compacte, impermeabile la apă, rezistente la acţiunea apei, a agenţilor atmosferici şi a variaţiilor de
temperatură.
Principalele materiale utilizate pentru hidroizolaţii în construcţii sunt: materiale pe bază de bitum
(bitumuri, pânzele bitumate, cartoanele bitumate) materiale pe bază de sticlă (împâsliturile din fibră de
sticlă bitumate, ţesăturile din fire de sticlă bitumate).
Materiale termoizolante - împiedică schimbul de căldură dintre încăperile unei construcţii sau
dintre interiorul şi exteriorul construcţiei.
Materialele folosite pentru termoizolaţii se grupează în următoarele tipuri: mortare şi betoane;
materiale ceramice; materiale pe bază de diatomit; materiale pe bază de azbest; materiale pe bază de
sticlă, zgură şi roci sfiicioase; materiale din lemn, materiale pe bază de polimeri; materiale din plută etc.
Materiale pentru fonoizolaţii - au rolul de a asigura un anumit grad de confort acustic în încăperi,
prin împiedicarea transmiterii zgomotelor din exterior spre interior sau între încăperi. Aceste materiale
sunt de natură anorganică sau organică, cu densitate aparentă mică, poroase, cu pori deschişi, cu bune
proprietăţi de absorbţie fonică, folosite sub formă de pâsle, plăci, panouri realizate din vată minerală,
lemn, precum şi tencuieli acustice din ciment şi agregate uşoare poroase (fonoabsorbante).
Materialele pentru izolaţii anticorosive - sunt materiale de protecţie a elementelor de construcţii
supuse la acţiunea agresivă a agenţilor chimici. Materialele obişnuite pentru protecţia anticorosivă sunt:
uleiurile minerale şi vaselinele tehnice; materiale pe bază de bitum. Pentru protecţii speciale anticorosive
se utilizează vopsele, emailuri, lacuri şi grunduri anticorosive.
9.1.7 Materiale pentru zugrăveli, vopsitorii
Materialele de vopsitorie sunt materialele folosite pentru protecţia construcţiilor şi a elementelor

de construcţie, contra acţiunilor agresive chimice sau biologice ale mediului înconjurător, în scopuri
decorative, ignifuge de întreţinere si de îmbunătăţire a condiţiilor tehnico-sanitare în încăperi etc.
Materialele de vopsitorie sunt constituite din substanţe solide şi lichide, între care obligatorie una
dintre substanţe este peliculogenă (liant).
în compoziţia materialelor pentru vopsitorii intră următoarele materii prime: lianţi, pigmenţi şi
materiale ajutătoare.
Lianţii pentru vopsele sunt: uleiuri vegetale sicative, răşinile sintetice.
Pigmenţii - sunt substanţe minerale colorate pulverulente, insolubile în liant, în apă şi în
solvenţi, folosiţi pentru a conferi o anumită culoare materialului de zugrăvit sau vopsit.
58
Materiale ajutătoare - la prepararea materialelor de vopsitorie se folosesc solvenţii, diluanţi,

sicativii etc. Materiale de vopsitorie - după felul cum substanţele solide se dizolvă sau nu în substanţele
lichide, materialele de vopsitorie pot fi: grunduri, lacuri, emailuri şi vopsele.
9.2. Alcătuirea generala a construcţiilor
9.2.1. Factori determinanţi concepţia şi alcătuirea construcţiilor
Factorii principali care determină concepţia, alcătuirea şi modul de execuţie a

construcţiilor sunt, în general, omul, activitatea umană şi natura.
Omul, indiferent de zona geografica, are nevoie de aceleaşi condiţii fiziologice şi igienice
(volume, gabarite, temperatură, umiditate, lumină, nivel sonor etc), determinate de anatomia şi fiziologia
sa, în vederea asigurării celor mai bune condiţii de sănătate, activitate, odihnă şi recreere.
Activitatea umană, pentru care este destinată construcţia are aspecte foarte diferite. Diversitatea
proceselor funcţionale şi tehnologice, care sporeşte neîncetat odată cu dezvoltarea economică şi cu
progresul tehnic şi social, determina marimea si forma spatiilor construite, modul de compartimentare si
distributie, legaturile pe orizontala si verticala, gradul de iluminare, actiunile (fizice, mecanice, chimice
si uneori biologice) ce decurg din procesele functionale sau tehnologice, etc. In acelasi timp, realizarea
constructiilor se face si din considerente de ordin arhitectural si urbanistic.
Natura, exercita asupra constructiilor actiuni mecanice, fizice, chimice si biologice deosebit
de variate, datorita atat conditiilor de clima, cat si datelor specifice amplasamentului.
9.3. Partile principale si elementare componente ale cladirilor
Tinand seama de alcatuirea constructiva si rolul structurii, se evidentiaza doua parti principale
ale cladirilor: infrastructura si suprastructura.
Infrastructura cladirii situata sub cota ±0.00, cuprinde fundatiile, elementele constructive ale
subsolului si planseul peste subsol, respectiv numai fundatiile in cazul cladirilor fara subsol. Executata
in buna parte sub nivelul terenului natural, infrastructura vine in contact direct cu terenul asigurand
incastrarea in teren si stabilitatea intregii constructii. Prin intermediul fundatiilor infrastructura
transmite terenului de fundare toate incarcarile care se actioneaza asupra constructiei.
In cazul constructiilor situate pe terenuri in panta, infrastructura se poate realiza sub forma de trepte.
Suprastructura cladirii cuprinde toate elementele constructive (verticale si orizontale) situate deasupra
cotei ±0.00, inclusiv acoperisul. Suprastructura se realizeaza din elemente care au rolul de a crea
spatiile necesare desfasurarii proceselor functionale sau tehnologice, spatiul construit fiind delimitat in
plan orizontal in incaperi de catre pereti si pe verticala in niveluri catre plansee.
Fig. 9.1 Părţile principale ale unei clădiri: a - teren orizontal

(secţiune transversală); b - teren în pantă (secţiune longitudinală). A -
infrastructura; B -suprastructură; 1 - fundaţii; 2 - pereţi de subsol; 3 - pereţi;
4 - planşeu peste subsol; 5 -planşee curente; 6 - planşeu de pod; 7 -
59
Pereţii de pe conturul clădirii, prevăzuţi cu ferestre, sunt pereţi exteriori (sau de închidere). în
cazul existenţei subsolurilor, primul planşeu se numeşte planşeul peste subsol, iar ultimul - planşeu! de
pod (Fig. 2.1, a) sau planşeul terasă (Fig. 2.1, b), în funcţie de modul de rezolvare constructivă a
acoperişului. Planşeele intermediare se numesc planşee curente.
Numerotarea nivelurilor se face de jos în sus astfel: P + n în cazul clădirilor fără subsol, sau în
cazul clădirilor cu mansardă, (vezi anexe) respectiv S + P + n în cazul clădirilor cu subsol. Notaţiile S, P
şi n desemnând subsolul, parterul (primul nivel) şi numărul de etaje. Mansarda este un etaj alcătuit dintr-
o încăpere sau un ansamblu de încăperi locuite aşezate imediat sub acoperiş.
In cazul clădirilor pe terenuri în pantă cota ±0,00 se poate fixa la nivelul unde se realizează
accesul principal în clădire sau la cel mai jos nivel cu procese funcţionale specifice clădirii respective
(de exemplu camere de locuit), care se consideră parterul clădirii.
Circulaţia pe verticală (între niveluri) se realizează prin intermediul scărilor. La clădiri civile (de
locuit, administrative etc.) cu peste patru etaje se prevăd şi lifturi, iar la clădiri industriale prevederea
lifturilor este determinată de procesele tehnologice, indiferent de numărul de niveluri.
La unele clădiri etajate se prevăd la parter spaţii mari care necesită înălţimi mai mari decât ale
nivelului curent (de exemplu holul), în multe situaţii aceste spaţii se dezvoltă numai pe o anumită
porţiune a parterului şi atunci pe porţiunea rămasă se prevede un etaj parţial care se numeşte mezanin
(notat cu M), primul etaj fiind nivelul situat peste parter şi mezanin (Fig. 9.2).
Acoperişul este elementul realizat la partea superioară a clădirilor, fiind cu pod (Fig. 9.1,a) sau
de tip terasă (Fig. 9.1, şi 9.2).
În cazul construcţiilor care nu adăpostesc procese funcţionale sau tehnologice (poduri,
rezervoare, estacade etc), părţile principale sunt aceleaşi: infrastructura (formată din fundaţii) şi
suprastructura (care este chiar construcţia propriu-zisă).
1.2.2.2. Elementele componente ale clădirilor
Întreaga clădire, atât infrastructura cât şi suprastructura, este formată din elemente de construcţie.
O parte din elemente alcătuiesc structura de rezistenţă a clădirii (numite elemente de rezistenţi
sau structurale); o altă parte nu contribuie la realizarea structurii de rezistenţă (numite elemente
nestructurale), rolul lor fiind hotărâtor în realizarea spaţiilor corespunzătoare (estetic şi igienic) pentru
desfăşurarea proceselor funcţionale sau tehnologice. De asemenea, pentru buna funcţionare a clădirilor
sunt necesare instalaţiile de apă, încălzire, electrice, ventilare, climatizare etc, acestea fiind, de
asemenea, elemente nestructurale.
a) Elementele structurale formează, în ansamblu, structura de rezistenţă a clădirii. Fiecare
element structural preia încărcările ce-i revin, în funcţie de poziţia sa concretă în structură. Prin îmbinări
se asigură legăturile dintre elementele structurale şi conlucrarea acestora în cadrul structurii, care sub
acţiunea încărcărilor ce revin întregii construcţii se comportă ca o structură spaţială complexă.
încărcările verticale (sau gravitaţionale) sunt preluate de elementele structurale orizontale şi
transmise elementelor verticale care, la rândul lor, le transmit fundaţilor şi acestea mai departe terenului
de fundare.
încărcările orizontale (produse de vânt, seism sau datorate instalaţiilor tehnologice) sunt preluate
iniţial în mod preponderent de planşee şt apoi transmise elementelor structurale verticale, urmând ca prin
intermediul fundaţiilor să fie descărcate pe terenul de fundare.
Din categoria elementelor structurale fac parte fundaţiile, grinzile, plăcile, stâlpii, diafragmele,
arcele, scările, cablurile pentru acoperişuri sau poduri suspendate etc.
Fundaţiile sunt elemente care preiau încărcările de la elementele structurale verticale şi le
transmit terenului de fundare.
Grinzile sunt elemente orizontale (uneori uşor înclinate) de formă liniară (lungimea este mare în
comparaţie cu dimensiunile secţiunii transversale), acţionate de încărcări verticale, obişnuit
perpendiculare pe axa mediană a grinzii (fig. 9.3, a)
Plăcile sunt elemente orizontale (uneori uşor înclinate) de formă plană (grosimea este mică în
comparaţie cu celelalte două dimensiuni), acţionate de încărcări verticale de obicei perpendiculare pe
planul median al plăcii (Fig. 9.3,b). Stâlpii sunt elemente liniare verticale (uneori înclinaţi) acţionaţi de
încărcări verticale centrice sau excentrice
60
Fig.9.3. Elemente structurale: a) grindă; b) placă; c) stâlp; d) diafragmă; e)

cadru etajat; f) cadru cu un nivel
Stâlpii, plăcile şi grinzile pot fi elemente independente însă, în mod obişnuit, acestea se îmbină
între ele şi formează elemente structurale complexe. Astfel, stâlpii şi grinzile formează cadre (în acest
caz grinzile se numesc rigle), care pot fi etajate (Fig. 9.3, e) sau cu un singur nivel (Fig. 9.3,f). Cadrele
se dispun după ambele direcţii şi împreună cu elementele de rezistenţă ale planşeelor formează structura
de rezistenţă a clădirii (structură în cadre).
Diafragmele reprezintă elemente plane verticale (uneori înclinate) acţionate de încărcări situate
în planul lor median (Fig.9.3,d). Ansamblul diafragmelor unei clădiri, solidarizate cu elementele de
rezistenţă ale planşeelor, formează structura de rezistenţă a clădirii (structură cu diafragme).
Grinzile cu zăbrele, (numite şi ferme) sunt elemente structurale alcătuite din elemente liniare
(bare) prinse articulat în noduri (Fig. 9.4), caracterizate în general prin deschideri mai mari decât grinzile
obişnuite, fiind utilizate la structuri de acoperişuri.
Fig.9.4. Grinzi cu zăbrele: a) dreptunghiulară; b, d) trapezoidală; c) triangulará
Arcele sunt elemente curbe utilizate pentru anumite construcţii cu deschideri mari. (fig. 9.5)
. ..
61
Fig.9.5. Arce: a) cu trei articulaţii; b) cu două articulaţii; c)

dublu încastrat; d) cu tirant
Cablurile sunt elemente liniare flexibile (nu preiau decât eforturi de întindere) utilizate pentru
realizarea acoperişurilor cu deschideri foarte mari (de ordinul zecilor de metri) sau a podurilor
suspendate (Fig. 9.6)
Fig.9.6. Structuri suspendate: a) schema unui cablu; b) pod suspendat; c) acoperiş suspendat
Scările sunt elemente structurale cu forme diferite în funcţie de forma în plan şi rezolvarea
constructivă, cu o contribuţie mai puţin importantă în ansamblul structurii de rezistentă, însă deosebit de
importante pentru asigurarea
circulaţiei şi mai ales a evacuării rapide şi sigure a persoanelor în caz de pericol (de exemplu
incendiu).
Reţelele reticulare sunt structuri formate din bare articulate în noduri care în ansamblu formează
o structură spaţială (cupolă geodezică) sau o structură spaţială planară (Fig. 9.7).
Fig. 9.7. Reţea reticulară planară
în unele cazuri se prevăd elemente suplimentare care măresc rigiditatea elementelor structurale
(elemente de rigidizare) sau asigură conlucrarea şi stabilitatea elementelor structurale (contravânturi,
62
elemente de legătură), care au un rol secundar la preluarea încărcărilor, însă deosebit de important la
realizarea conlucrării şi stabilităţii generale a structurii.
b) Elementele nestructurale au rolul de a realiza confortul adecvat în spaţiile construite, în
conformitate cu specificul proceselor funcţionale sau tehnologice. In funcţie de rolul funcţional,
elementele nestructurale pot fi: de compartimentare, închidere, izolare, etanşare şi finisaj, precum şi
elementele de instalaţii.
Elementele de compartimentare (sau pereţi de compartimentare) au rolul de a delimita pe
orizontală spaţiul construit în mod suplimentar faţă de compartimentarea realizată prin pereţii structurali,
respectiv compartimentarea în ansamblu în cazul când elementele structurale verticale sunt stâlpi. Aceste
elemente trebuie să fie cât mai uşoare deoarece greutatea lor proprie este preluată de elementele de
rezistenţă ale planşeelor şi apoi transmisă elementelor structurale verticale.
Elementele nestructurale de închidere (sau pereţi cu rol exclusiv de închidere) sunt destinaţi
delimitării spaţiului construit faţă de mediul exterior. Aceste elemente trebuie să fie cât mai uşoare
deoarece greutatea lor proprie est e preluată de rigle sau console scurte realizate pe conturul clădirilor.
Elementele de izolare şi etanşare asigură protecţia clădirii împotriva transferului de căldură, a
transmiterii zgomotului, împotriva umidităţii (precipitaţii atmosferice sau apă subterană din teren), a
pătrunderii aerului rece etc.
Elementele de izolare şi etanşare se prevăd în alcătuirea constructivă a anvelopei clădirii şi în
rosturi (spaţiile libere care rămân la îmbinări), fiind însă necesare şi pentru elemente interioare (pereţi de
compartimentare sau planşee) în special pentru izolarea împotriva zgomotelor (izolare fonică) sau
izolare termică faţă de încăperi mai reci.
Elementele de finisaj creează aspectul final al elementelor de construcţii (structurale şi
nestructurale) şi a întregii clădiri, având un rol foarte important la realizarea estetici interiorului şi
exteriorului clădirii. Totodată, elementele de finisaj asigură întreţinerea uşoară şi igienică a clădirilor.
Elementele de finisaj cele mai importante sunt: tencuielile, placajele, pardoselile, zugrăvelile,
vopsitoriile, tapetele, lambriurile, tâmplăria etc.
Elementele de instalaţii sunt necesare pentru exploatarea normală a clădirilor. Sunt categorii de
instalaţii necesare în toate tipurile de clădiri civile (de exemplu pentru apă şi încălzire) precum şi
instalaţii specifice folosite la clădiri mai importante (de ventilare şi condiţionare a aerului). La clădiri
industriale şi agrozootehnice există o mare diversitate de instalaţii, în funcţie de natura şi complexitatea
proceselor tehnologice.
Instalaţii interioare de alimentare cu apă
Branşamentul - este conducta de racord dintre instalaţia interioară şi reţeaua exterioară (conducta
publică sau de serviciu) sau sursele proprii ale consumatorului respectiv.
Instalaţii interioare de canalizare au rolul de a colecta apele uzate menajere, industriale sau
meteorice (pluviale) şi de a le evacua prin intermediul căminelor de racord.
Reţele exterioare de canalizare constituie partea din sistemul de canalizare care cuprinde
canalele şi construcţiile anexe având rolul de a colecta şi transporta apele uzate şi meteorice de la
căminele de racord ale canalizării interioare a clădirilor până la emisar.
63
Cap. 10 INFRASTRUCTURA CLĂDIRILOR

SUBSOLURI, FUNDAŢII, HIDROIZOLATII
10.1. Subsoluri
Subsolurile reprezintă, spaţiul construit sub cota zero, situat parţial sau total sub cota terenului
amenajat. Se poate realiza ca subsol tehnic sau subsol general (Fig. 2.1). Subsolul tehnic este de obicei
parţial, fiind utilizat numai pentru amplasarea şi vizitarea conductelor pentru instalaţii. In general se
realizează sub forma unui coridor central circulabil în lungul clădirii cu înălţimea utilă de 1,80 - 2 m
pentru conductele principale din care se prevăd canale transversale pentru conducte ramificate vizitabile
(cu înălţimea de 1 -1,20 m) sau nevizitabile.
Având în vedere că sunt necesare multe canale pentru o clădire, fiecare fiind realizat din fundaţii,
pereţi şi planşee, rezultă o investitie relativ ridicată pentru realizarea lor. In aceste condiţii se poate un
subsol general (sub toată clădirea), cu o oarecare creştere a investiţiei, însă cu avantaje certe în ceea ce
priveşte verificarea şi întreţinerea instalaţiilor şi folosirea subsolului pentru scopuri funcţionale (spaţiu
pentru depozitare).
Fig. 10.1. Subsol tehnic parţial

(a) şi general (b): 1 - pereţi de subsol; 2
- pereţi la parter; 3 - fundaţii; 4 - planşeu
peste subsol; 5 - umplutură
Iluminarea naturală a subsolurilor se poate realiza prin ferestre cu înălţimi reduse, cota ±0,00
fiind fixată la o anumită înălţime faţă de trotuar (Fig. 10.2). Dacă subsolul este îngropat total în teren,
atunci iluminarea naturala şi aerisirea se pot realiza prin curţi de lumină (Fig.10.2,b) sau prin alte
sisteme.
Fig. 10.2. Iluminarea naturală a subsolurilor: a) directă; b) prin curte de lumină; 1 -fundaţii; 2 - pereţi de
subsol; 3 - zid de sprijin; 4 - trotuar; 5 - pereţi la parter; 6 - planşeu peste subsol; 7 - parapet; 8 - pardoseală; 9 - curte de lumină; 10 -
umplutură
64
Indiferent de tipul structurii, subsolul se prevede pe contur cu pereţi din beton monolit sau chiar
din panouri mari prefabricate. In cazul structurilor cu diafragme, acestea se continuă în pereţii de subsol
a căror rigiditate si capacitate portantă trebuie să fie cel puţin egale cu cele de la parter. In cazul
structurilor în cadre stâlpii se continuă până la fundaţii. Pereţii exteriori ai subsolului, din beton monolit,
se realizează între stâlpi în aşa fel ca faţa exterioară a peretelui să fie în acelaşi plan cu latura exterioară a
stâlpilor, iar pereţii interiori ai subsolului pot fi din materiale uşoare (zidărie pe muchie sau pe lat,
panouri prefabricate) sau din beton monolit, poziţia acestora fiind determinată din considerente
funcţionale.
Se recomandă ca grosimea minimă a pereţilor de subsol portanţi sau autoportanţi din beton
monolit să fie de 30 cm, pentru pereţii exteriori, respectiv de 20 cm pentru pereţii interiori
10.2. Fundatii
Fundatiile sunt elemente structurale care preiau toate actiunile de la structura de rezistenta si le
transmit terenului de fundare, fiind necesare la toate tipurile de constructii.
Alegerea tipului de fundatie este determinata de o serie de factori, cum sunt: tipul structurilor de
rezistenta, marimea incarcarilor, caracteristicile terenului de fundare, panta terenului, etc.
Adancimea de fundare reprezinta adancimea de la nivelul terenului amenajat la partea inferioara
a fundatiei, care asigura transmiterea incarcarilor la teren; trebuie sa fie cel putin cu adancimea de inghet
si situatia in teren bun pentru fundare, capabil sa preia incarcarile transmise de fundatii.
10.2.1. Alegerea tipului de fundatii
Fundatiile sunt elemente structurale care preiau toate actiunile de la structura de

rezistenta si le transmit terenului de fundare, fiind necesare la toate tipurile de constructii.
Alegerea tipului de fundatie este determinata de o serie de factori, cum sunt: tipul
structurilor de rezistenta, marimea incarcarilor, caracteristicile terenului de fundare, panta
terenului, etc.
Adancimea de fundare reprezinta adancimea de la nivelul terenului amenajat la partea
inferioara a fundatiei, care asigura transmiterea incarcarilor la teren; trebuie sa fie cel putin cu
adancimea de inghet si situatia in teren bun pentru fundare, capabil sa preia incarcarile transmise
de fundatii.
3.2.2. Clasificarea fundatiilor
Clasificarea fundatiilor se poate face dupa mai multe criterii, printre care: adancimea de
fundare, material, modul de lucru (la preluarea eforturilor), forma constructiva, etc.
Dupa adancimea de fundare sunt fundatii directe (de mica adancime sau de suprafata) si
fundatii indirecte (de adancime mare).
Fundatiile directe sunt fundatii obisnuite, realizate in terenuri normale, iar fundatiile
indirecte se folosesc in cazuri deosebite, cand incarcarile sunt mari si terenul bun de fundare este
situat la adancime mare.
Fundatiile de suprafata se clasifica astfel:
 dupa material: din beton (simplu, ciclopian, armat), piatra naturala sau artificiala,
pamant stabilizat, etc.
 dupa modul de lucru: fundatii rigide (cele din beton simplu sau zidarie) si
elastice (cele din beton armat)
 dupa forma constructiva: izolate (sub stalpi), continue (sub pereti sau diafragme),
pe retele de grinzi, circulare, inelare, radier general, etc.
 dupa tehnologia de executie: monolite si prefabricate
 dupa pozitia fata de nivelul apelor subterane: deasupra (executate in uscat) si sub
nivelul apei freatice Fundatiile de adancime pot fi: pe piloti, pe chesoane sau pe
coloane.
65
10.3. Hidroizolatii
10.3.1. Condiţii generale
Acţiunea apei asupra elementelor de construcţie conduce la efecte nedorite: igrasie, mucegai,
degradări ale materialelor etc. şi pentru a le preîntâmpina elementele de construcţie se protejează prin
izolaţii hidrofuge, de etanşare, cu grosime redusă, care se executa pe suprafaţa pereţilor de subsol,
fundaţiilor, planşeelor etc. Izolaţiile hidrofuge sunt lucrări ascunse, care trebuie să fie executate cu
deosebită atenţie astfel încât să nu fie necesare reparaţii ulterioare (deosebit de dificile) pe durata de
exploatare normată a construcţiei.
Hidroizolaţiile se aplică în cazurile în care sunt mai avantajoase decât alte procedee de
protecţie, ca drenarea, impermeabilizarea, ridicarea nivelului pardoselii etc.
Hidroizolatiile sau izolatiile hidrofuge sunt lucrari de etansare care se executa pe suprafata unor
elemente de constructii, precum: fundatii, ziduri, plansee, in vederea asigurarii lor impotriva umezirii
sau infiltrarii apei in constructie. Prin realizarea sistemului de hidroizolatii, cladirea este protejata de
efectele negative ale infiltrarii apei, cum ar fi: umiditate, ziduri si podele umede, aparitia de mucegaiuri
si ciuperci.
Dupa modul de executie, hidroizolatiile se clasifica in: hidroizolatii orizontale si hidroizolatii

verticale.
1. Hidroizolatiile orizontale la pereti – se executa la peretii interiori si exterior, la

constructii cu sau fara subsol.
2. Hidroizolatiile verticale la pereti – se aplica pe toate suprafetele in contact cu pamantul si
se executa de la talpa fundatiei pana la 30 cm peste nivelul terenului sau a trotuarului. Pentru
intreruperea capilaritatii pamantului sub pardoseala se asterne un strat de nisip, balast, sau pietris.
Dupa materialele folosite, hidroizolatiile se clasifica in: hidroizolatii rigide, hidroizolatii

bituminoase, hidroizolatii mixte.
 Hidroizolatiile rigide se realizeaza la izolarea hidrofuga intre zidarie si fundatia cladirilor

amplasate in zone seismice. Aceste hidroizolatii sunt alcatuite dintr-un amestec de mortar
si apas.
 Hidroizolatii bituminoase
- hidroizolatii vopsite – se executa contra umiditatii naturale a solului la fundatii si

subsoluri sau ca bariera de vapori la terase;
- hidroizolatii asfaltice – se executa pentru izolarea pardoselii subsolului impotriva
apelor capilare, realizandu-se o sapa bituminoasa de 1,5 - 2,5cm grosime;
- hidroizolatii elastice – alcatuite din bitum sau mastic de bitum si carton sau panza
bitumata;
 Hidroizolatii mixte – aplicate pe tencuieli hidrofuge, constituie o solutie durabila, dar

scumpa.
La alegerea tipului şi structurii hidroizolaţiei se au în vedere o serie de factori, cum sunt

categoria de umezire admisibilă, rezistenţa la fisurare a elementului suport, condiţiile hidrologice şi
geologice ale amplasamentului etc.
a) Categoria de umezire admisibilă a pardoselilor sau pereţilor interiori ai încăperilor:
 uscat, când se admit numai pete izolate de umezeală pe o suprafaţă totală de max. 1% din suprafaţa
elementelor interioare;
 umed, când se admit porţiuni izolate de umezeală fără apariţia picăturilor de apă, pe o suprafaţă de
max. 20% din suprafaţa elementelor interioare;
 ud, când se admit porţiuni izolate de umezeală cu apariţia picăturilor de apă pe o suprafaţă de
max. 20% din suprafaţa totală a pereţilor (nu se admit picături pe tavan).
b) Rezistenţa la fisurare a elementului suport, apreciată

după valoarea limită de calcul a deschiderii fisurilor:
 cu deschiderea fisurilor până la 0,1 mm;
 cu deschiderea fisurilor de la 0,1 la 0,2 mm;
66
 cu deschiderea fisurilor de la 0,2 la 0,5 mm.
c) Condiţiile hidrologice şi geologice ale amplasamentului construcţiei (nivelul maxim al apelor

freatice, posibilităţi de stagnare şi acumulare în zone de umplutură a apelor provenite din infiltraţii
sau precipitaţii, compoziţia apelor etc).
d) Alţi factori: acţiunea temperaturii şi solicitărilor mecanice asupra hidroizolaţiei (presiuni, eforturi
tangenţiale, vibraţii), forma construcţiei, existenţa altor construcţii în apropiere etc.
In cazul terenurilor cu apă subterană, acestea se caracterizează prin nivelul maxim al apei subterane, o
zonă de saturaţie deasupra acestui nivel şi zona cu umiditatea naturală a terenului (de la zona de
saturaţie până la suprafaţă).
În vecinătatea pereţilor de subsol se poate acumula apă din infiltraţii sau precipitaţii cu presiune
hidrostatică. De aceea se recomandă ca umplutura din jurul clădirii să fie realizată din pământuri
argiloase şi compacte, care să îndepărteze apa din jurul clădirii, precum şi prevederea unui trotuar pe
întreg perimetrul clădirii cu lăţimea minimă de 50 cm, care îndepărtează apele din precipitaţii.
Acţiunea apei este cu atât mai puternică cu cât are presiunea mai mare, fiind minimă în cazul terenurilor
uscate (cu pânza freatică la mare adâncime) şi fără posibilităţi de acumulare în umplutură.
10.3.2. Tipuri de hidroizolaţii
Izolaţiile hidrofuge se pot clasifica după mai multe criterii, astfel: în raport cu sursa de umiditate şi
modul de acţiune al apei, după materialele folosite, după poziţia (orizontală sau verticală) a
hidroizolaţiei etc.
a) După sursa de umiditate şi modul de acţiune al apei asupra elementelor de construcţie,
hidroizolaţiile pot fi:
 împotriva umidităţii naturale a pământului, având rolul de a împiedica contactul
elementelor de construcţie subterane cu umiditatea din teren;
 împotriva apelor subterane fără presiune hidrostatica, având rolul de a împiedica

pătrunderea apei în elementele de construcţie prin capilaritate;
 împotriva apelor subterane cu presiune hidrostatică, nivelul apelor fiind deasupra

elementelor protejate cu hidroizolaţii.
b) După materialele folosite şi tehnologia de execuţie se disting următoarele tipuri de
hidroizolaţii:
 din mortare şi tencuieli cu permeabilitatea cât mai redusă. Sunt hidroizolaţii care
fisurează odată cu fisurarea stratului suport sau la solicitări mecanice mari;
 vopsele şi pelicule bituminoase, realizate din soluţii de bitum în benzină, masticuri de
bitum sau suspensii de bitum filerizate. Au elasticitate redusă şi se deteriorează odată
cu fisurarea stratului suport;
 din straturi multiple de mastic bituminos cu grosimea totală de 1 -2 cm, care sunt
plastice, adaptându-se la deformaţiile lente ale stratului suport, dar care fisurează în
cazul unor solicitări bruşte sau alternante; .
 din straturi multiple de carton şi pânză bitumate, împâslitură sau ţesătură din fibre de
sticlă bitumate dispuse între straturi de bitum, care sunt elastice şi rezistente la
deformaţiile şi fisurarea stratului suport;
 din foi metalice (plumb, oţel, aluminiu), care sunt elastice (foi din oţel şi aluminiu) sau
plastice (foi de plumb), cu o comportare foarte bună, dar care sunt foarte scumpe;
 mixte, cum sunt hidroizolaţiile bituminoase aplicate pe tencuieli impermeabile, bituminoase cu foi
metalice etc.
10.3.3. Alcătuirea de principiu a hidroizolaţiilor
Pentru a corespunde exigenţelor impuse, hidroizolaţiile trebuie să fie alcătuite, în general, din trei
straturi: suportul, hidroizolaţia propriu-zisă şi protecţia hidroizolaţiei.
Stratul suport asigură o suprafaţă plană care permite aplicarea fără pericol de întrerupere
(perforare, forfecare etc.) a hidroizolaţiei. Se realizează diferenţiat în funcţie de elementul care se
izolează, de poziţia acestuia (orizontală, verticală, înclinată), precum şi de tipul hidroizolaţiei. în cazul
elementelor de beton se realizează prin umplerea golurilor cu mortar de ciment şi drişcuirea acestuia, iar
în cazul elementelor din zidărie se realizează din tencuială din mortar de ciment cu grosimea de 1,5-3
cm, bine drişcuită.
67
Stratul hidroizolant se realizează din materiale impermeabile, conform tipului de hidroizolaţie,

proiectat.
Stratul de protecţie are rolul de a preveni eventualele deteriorări (perforări, striviri, forfecări)
ale hidroizolaţiei, precum şi de a împiedica desprinderea acesteia de pe stratul suport. Se poate realiza
din mortar de ciment cu grosimea de 4-5 cm (în unele cazuri este pe plasă de rabiţ), din zidărie de
cărămidă plină pe muchie sau pe lat zidită cu mortar de ciment (la hidroizolaţii verticale), precum şi
prin straturi mai groase din beton în cazul apelor cu presiune hidrostatică.
In principiu, hidroizolaţiile se dispun la partea exterioara a construcţiilor. în cazul pereţilor de
subsol se execută dinspre exterior, în spaţiul rezultat din săpătură. In cazul când nu se poate asigura la
exterior spaţiul de lucru datorită unor construcţii adiacente, se poate adopta sistemul de execuţie, al
hidroizolaţiei la interior.
10.3.4. Alegerea hidroizolaţiei
Hidroizolaţiile din foi metalice, care sunt cele mai bune şi mai scumpe, se utilizează în cazuri
izolate pentru construcţii deosebit de importante.
Pentru construcţiile obişnuite se utilizează hidroizolaţii bituminoase şi tencuieli impermeabile,
care se aleg în funcţie de tipul clădirii şi elementului, categoria de umezire şi stabilitatea la fisurare a
elementului.
Numărul straturilor din foi bitumate se stabileşte în funcţie de presiunea apei şi categoria de
fisurare, cu precizarea că la construcţii pentru instalaţii electrice ( de ex. pentru transformatoare) se
prevede un strat în plus din pânză sau ţesătură bitumată.
10.3.5. Hidroizolaţii contra umidităţii pământului şi apelor fără presiune hidrostatică
Se prevăd sub pereţii clădirilor (la cota zero), la soclurile exterioare, sub pardoselile încăperilor
situate pe sol, la încăperi ude (băi, spălătorii), precum şi la pereţii şi pardoselile încăperilor de la
subsoluri (Fig.3.13 şi 3.14)
Fig. 10.13 Hidroizolaţii de clădiri fără subsol: a - la încăperi uscate; b - la

încăperi ude: 1 - fundaţie; 2 - soclu; 3 - umplutură; 4 - hidroizolaţie orizontală; 5 - strat
filtrant din pietriş; 6 - strat de beton simplu rectificat; 7 - strat suport pentru pardoseală; 8
- pardoseală; 9 - perete; 10 - tencuială impermeabilă; 11 - trotuar; 12 - strat nisip sau
balast; 13 - cordon de bitum
Hidroizolaţia orizontală de sub pereţi (la cota zero) se prevede pe toată grosimea peretelui la o
înălţime de min. 30 cm de la cota trotuarului, alcătuită din două straturi de carton bitumat sau
împâslitură bitumată lipită cu două straturi de bitum sau mastic din bitum. Se racordează cu hidroizolaţia
verticală a soclului (plăci prefabricate, tencuială impermeabilă) la nivelul trotuarului prin intermediul
unui cordon de bitum. Hidroizolaţia verticală a soclului se racordează cu hidroizolaţia orizontală de sub
pardoseală în cazul clădirilor fără subsol. în mod obişnuit se renunţă la hidroizolaţia orizontală de sub
pardoseală, prevăzând un strat filtrant din pietriş, cu rol de rupere a capilarităţii (Fig. 10.13, a şi 10.14, a)
68
Fig. 10.14 Hidroizolaţii la clădiri cu subsol:

a- împotriva înmânaţii terenului şi a apelor fară
presiune hidrostatică;
b - împotriva apelor cu presiune hidrostatica:
1 – perete de subsol;
2 - fundaţie;
3 - hidroizolaţie verticală;
4 - protecţia hidroizolaţiei;
5 - hidroizolaţie orizonată;
6 -strat filtrant din pietriş:
7- beton simplu rectificat;
8 - strat din beton simplu;
9 - plăci prefabricate;
10 -tencuiala impermeabilă;
11 - planşeu peste subsol;
12 - pardoseală;
13 - cordon de bitum;
14 - trotuar;
NMAS - nivel maxim al apei subterane
Hidroizolaţia verticală a pereţilor de subsol se va racorda in exterior, cu hidroizolaţia orizontală

de la nivelul fundaţiei.
In cazul clădirilor cu structura din beton armat monolit, hidroizolaţiile orizontale ale pereţilor (de
la nivelul fundaţiei şi de la cota zero) se vor realiza din mortar impermeabil, având in \edere existenţa
armăturilor verticale care nu permit realizarea unor hidroizolaţii cu foi bitumate. Şi în cazul pereţilor
structurali din zidâne se recomandă ca hidroizolaţia orizontală de sub perete (la cota zero) să fie rigidă,
din mortar de ciment cu adaosuri pentru impermeabilizare, care asigură o legătură între peretele
structural şi soclul cel puţin la fel de rezistentă ca un rost orizontal curent al zidăriei.
10.3.6. Hidroizolaţii contra apelor cu presiune
Se prevăd la elementele de construcţie aflate sub nivelul maxim al apelor subterane (pereţi,
radiere, pardoseli). Hidroizolaţia, a cărui număr de, straturi de carton sau pânză bitumată se stabileşte în
funcţie de presiunea apei se ridică pe pereţi cu cel puţin 30 cm deasupra nivelului maxim al apelor
subterane; peste acest nivel se poate prevedea o hidroizolaţie contra apelor fără presiune hidrostatică.
Modul de dispunere al hidroizolaţiei se prezintă în figurile 2.14 şi 2.15
Fig. 10.15 Hidroizolaţie contra apelor cu presiune hidrostatică la construcţii cu radier

general: 1 - radier general; 2 - perete exterior la subsol; 3, 4 - hidroizolaţii, verticală şi orizontală; 5 - start de beton; 6 - rectificare cu
mortar din ciment; 7 - umplutură; 8 - tencuială sau plăci impermeabile; 9 - cordon de bitum; 10 - protecţia hidroizolaţiei; 1 1 - şapă de
protecţie din mortar de ciment.
69
10.3.7. Hidroizolații terase

Terasele sunt expuse in mod prelungit la intemperii. Solutiile necesare trebuie sa fie complete si
sustenabile. Criteriile de calitate a unei lucrari de hidroizolatii terase la preturi avantajoase presupun
impermeabilitate la apa, rezistenta la temperaturi negative, rezistenta sporita la agentii de mediu si
stabilitate la temperaturi pozitive.
Exista doua tipuri importante de sisteme de hidroizolatii: pentru terase circulabile sau terase
necirculabile si in functie de acestea se determina materialul ce trebuie aplicat, astfel ca vorbim despre
hidroizolatii PVC, cu membrana hidroizolatie bituminoasa sau pe baza de rasini poliuretanice, iar
solutiile tehnice sunt gandite si aplicate in functie de criteriile tehnice ale lucrarii.Pentru orice tip de
lucrare de hidroizolatii terase la preturi competitive este recomandata stabilirea initiala a perioadei de
lucru si a complexitatii proiectului. Orice investitie inteligenta determina siguranta pentru viitor, de la
servicii de hidroizolatii terasa bloc pana la hidroizolatii subsoluri si pentru intreaga integritate structurala
a oricarui tip de constructie.
Metoda clasica de impermeabilizare a cladirilor, mai exact a teraselor si acoperisurilor de cladiri,

ramane cea de efectuare a unor hidroizolatii membrana bituminoasa. Asternerea unui covor negru format
din bitum a fost, si probabil va ramane cel putin in viitorul apropiat, principala solutie pentru prevenirea
infiltratiilor de apa in structura acoperisurilor, si ulterior in interiorul imobilelor respective.
Membranele bituminoase se folosesc pentru prevenirea infiltrarii apei in cadrul elementelor de

constructie, acoperisuri, terase, fundatii, subsoluri, tuneluri etc. Membranele hidroizolatiilor bituminoase
sunt ideale pentru refacerea hidroizolatiilor la terasele cladirilor vechi si realizarea hidroizolarii teraselor
noi necirculabile sau circulabile.
70
Cap. 11. PEREŢI

11.1. Definiţia, clasificarea şi rolul pereţilor
Pereţii sunt elemente plane (uneori curbe) verticale care au rolul funcţional de realizare şi
delimitare pe orizontală a unităţilor şi subunităţilor funcţionale din clădiri, deosebindu -se astfel pereţi
exteriori şi interiori. Pereţii exteriori au rolul de închidere a spaţiului, separând mediul exterior de cel
interior, iar pereţii interiori au rolul de compartimentare p e orizontală a spaţiului construit.
Pe lângă rolul funcţional de închidere şi delimitare a spaţiului construit, pereţii pot să fie şi
elemente structurale ce fac parte din structura de rezistenţă a clădirii.
Pereţii structurali se mai numesc diafragme.
Se constată că noţiunea de perete este generală, ea cuprinde atât pereţii structurali cât st cei
nestructurali (care nu fac parte din structura de rezistenţă), în timp ce noţiunea de diafragmă are un
conţinut mai restrâns, desemnând numai pereţii structurali.
în figura 3.1. se prezintă o-porţiune din planul unei clădiri cu planşeele din fâşii prefabricata ce
reazemă pe pereţii longitudinali, în acest caz pereţii longitudinali sunt pereţi portanţi, iar cei transversali
sunt autoportanţi.
Pereţii portanţi preiau încărcări gravitaţionale (verticale) de la planşee, greutatea lor proprie şi
încărcări orizontale (din vânt sau seism) şi prin intermediul fundaţiilor le transmit terenului.
Pereţii autoportanţi preiau încărcări orizontale (din vânt sau seism) şi verticale numai din
greutatea lor proprie (nu preiau încărcări de la planşee) şi prin intermediul fundaţiilor le transmit
terenului. Ei nu sunt destinaţi rezemării planşeeior, având rolul de realizare a rigidităţii de ansamblu a
clădirii şi de preluare a încărcărilor orizontale.
In cazul clădirii din figura 3.1 pereţii autoportanţi preiau integral încărcările orizontale de pe
direcţia transversală a clădirii.
Poziţia pereţilor autoportanţi se stabileşte în funcţie de modul de realizare şi rezemarea
planşeeior, urmărind realizarea rigidităţii necesare pentru structura de rezistenţă.
Fig. 11.1. Tipuri de pereţi: a- porţiune din plan orizontal; b - perete de umplutură: 1 - pereţi portanţi; 2 - pereţi autoportanţi; 3 -
pereţi purtaţi; 4 - fâşii prefabricate pentru planşeu; 5 - direcţia de rezemare a fâşiilor; 6 - fundaţii; 7 - perete de umplutură; 8 - stâlp; 9 -
riglă; N - efortul axial de la nivelele superioare; p - încărcări de la planşee; G - greutatea proprie a pereţilor pe un nivel; p - presiunea
fundaţiei asupra terenului
71
Având în vedere rolul lor, pereţii autoportanţi se mai numesc pereţi contravântuire. Pereţii
portanţi şi autoportanţi, care sunt pereţi structurali, se mai numesc diafragme
Pereţii purtaţi nu fac parte din structura de rezistenţă a clădirii. Ei reazemă pe planşee sau
grinzi, care preiau greutatea lor proprie şi o transmit elementelor verticale de rezistenţă (pereţi portanţi
sau stâlpi).
Pereţii de umplutură sunt pereţi ce reazemă pe rigle de cadre, fiind amplasaţi în planul cadrului,
între stâlpi şi rigle (Fig. 11.1.b)
După rolul funcţional se deosebesc pereţi purtaţi interiori (cu rol de compartimentare interioară)
şi pereţi purtaţi exteriori (cu rol de închidere).
După materialul folosit şi tehnologia de execuţie, pereţii pot fi din zidărie, beton monolit,
elemente prefabricate, lemn sau alte materiale (sticlă, materiale plastice).
Condiţiile tehnice (sau exigenţele) pentru pereţi decurg din rolul lor funcţional şi structural.
Astfel, din punct de vedere funcţional, pereţii exteriori
trebuie să asigure protecţia împotriva frigului, precipitaţiilor, vântului, zgomotelor etc, să asigure
în acelaşi timp iluminarea naturală a încăperilor. Totodată, trebuie să corespundă exigenţelor (cerinţelor)
capitale (durabilitate şi rezistenţă la foc), mecanice (în cazul pereţilor structurali), estetice şi economice.
Exigenţele pentru pereţii interiori sunt mai reduse, având în vedere rolul lor limitat, de
compartimentare al spaţiului interior.
11.2. Pereţi din zidărie
Zidăria reprezintă un element de construcţie realizat din pietre dispuse după anumite reguli şi
legate cu mortar.
Pietrele utilizate pentru zidărie pot fi naturale sau artificiale. Uneori nu se întrebuinţează mortarul
(zidărie uscată).
11.2.1. Pereţi din pietre naturale
In .general, pietrele naturale utilizate pentru pereţi sunt poroase, în vederea prelucrării şi
transportării lor mai uşoare, a reducerii greutăţii pereţilor şi a unei izolaţii termice mai bune.
După forma şi dimensiunile pietrelor şi după modul lor de aşezare în zidărie, se pot realiza
următoarele tipuri de zidării: din piatră brută, cioplită, lucrată, din zidărie ciclopiană sau mixtă.
Zidăria din piatră brută este alcătuită din pietre de carieră sau bolovani de râu, de forme
neregulate sau cioplite uşor pentru a se putea aşeza mai bine în zidărie, depărtându-se părţile
pământoase, moi sau crăpate.
La pereţii de umplutură sau cu încărcări reduse, unde este nevoie de o buna izolare termică, se
vor întrebuinţa pietre cu rezistenţe mecanice reduse, dar cu o capacitate de izolare termică mai bună (de
ex. calcare cochilifere, tufuri calcaroase etc).
Grosimea pereţilor va fi în general de cel puţin 60 cm pentru piatra brută spartă neregulat şi
bolovani de rău şi 50 cm pentru piatra brută stratificată.
Se poate utiliza zidărie uşoară (fără mortar) pentru unele zidării de sprijin sau la fundaţiile şi
soclul clădirilor de lemn.
La zidăria cu mortar se recomandă ca cel puţin la fiecare 2 m înălţime să se introducă unul sau
două rânduri din pietre regulate (alese) (Fig.3.2,a). Se utilizează la fundaţii, ziduri de sprijin, pereţi de
subsol etc.
72
Fig. 11.2 Pereţi din piatră naturală: a - din piatră brută; b - din piatră brută poligonală; c, d - piatră cioplită cu
rosturi orizontale (c) şi zidărie modernă (d); e - din moloane; f - din piatră mozaic; g - piatră cioplită; h -molon; i - piatră de talie
Zidăria din piatră brută poligonală (opus incertum) se execută numai cu pietre de carieră (Fig.
11.2.,b). Faţa văzută a pietrelor este de formă poligonală. Se recomandă ca pietrele să fie astfel aşezate
ca într-un punct să nu se întâlnească mai mult de 3 rosturi
Zidăria din piatră cioplită este formată din pietre de carieră la care faţa văzută are forma
dreptunghiulară, fiind cioplită grosier, cu muchiile cât mai regulate (Fig.11.2., c, d).
Zidăria din piatră lucrată se execută din pietre de carieră cu feţele prelucrate regulat (Fig.11.2.,
c, şi f).
După modul de prelucrare există moloane (Fig.11.2,h), piatră-mozaic şi piatră de talie
(Fig.11.2.,h). Moloanele şi piatră-mozaic se prelucrează pe faţa văzută şi 3-7 cm în adâncime, iar piatra
de talie se prelucrează complet pe cel puţin patru feţe.
Pietrele cioplite, moloanele şi pietrele-mozaic se dispun cu faţa cioplită sau prelucrată pe faţa
văzută a zidului (pe restul grosimii folosindu-se pietre brute de completare) iar pietrele de talie se dispun
pe toată grosimea zidului.
Toate tipurile de zidării din piatră naturală se realizează cu rosturile verticale ţesute, adică
rosturile verticale nu sunt continue pe înălţimea zidăriei.
11.2.2. Pereţi din pietre artificiale
Pietrele artificiale se realizează din argila arsă (cărămizi şi blocuri ceramice), beton cu agregate
uşoare (blocuri mici cu goluri verticale) sau din BCA (blocuri şi placi).
Pereţii din zidărie din pietre artificiale prezintă unele avantaje, cum sunt: nu necesita cofraje şi
utilaje de capacitate ridicată, au un consum redus de oţel, capacitate de izolare termică bună (mai ales în
cazul blocurilor şi plăcilor din BCA). Prezintă dezavantajul unui consum ridicat de manoperă, o
capacitate portantă mai redusă în comparaţie cu alte tipuri de pereţi şi o comportare mal slabă la acţiuni
seismice.
La realizarea zidăriei trebuie respectate următoarele reguli:
- rosturile orizontale să fie plane şi cu grosimea constantă (considerată de 1 2 mm);
- rosturile verticale (considerate cu grosimea de 10 mm) trebuie să fie ţesute (în mod
obişnuit la un rând), adică unui rost vertical dintr-un rând curent să-i corespundă un plin în rândul
următor. In felul acesta se evită formarea stâlpişorilor independenţi şi se asigură conlucrarea pietrelor,
peretele fiind considerat în calcule, în mod simplificat, ca un element omogen.
După modul de realizare pereţii din zidărie pot fi: din zidărie simplă, zidărie mixtă, zidărie
armată şi zidărie complexă.
Fig. 11.3. Rezemarea fâşiilor de planşeu pe pereţi din zidărie:

1 - perete; 2 - fâşie; 3 - rost monolitizat
a) Pereţii din zidărie simplă se realizează cu un singur tip de pietre, grosimea necesară fiind în funcţie
de rolul pereţilor. Astfel, în cazul pereţilor portanţi grosimea trebuie să asigure rezemarea planşeelor, rezistenţa
şi stabilita tea pereţilor, izolarea fonică, respectiv izolarea termică în cazul
pereţilor exteriori. Pentru un perete portant interior, în figura 3.3 prezintă modul de determinare a
grosimii necesare din condiţia de rezemare a panourilor (sau fâşiilor prefabricate) de planşeu:
d = 2a + r
73
Adâncimea de rezemare (a) depinde de mărimea încăperilor, deschidere, toleranţe, sistemul

constructiv al planşeului, fiind de 5-10 cm. pentru planşee monolite r = 0 (rezultând o grosime necesară
a peretelui de 10-20 cm), iar la planşee prefabricate r = 8 cm (rezultând o grosime de 18-28 cm). La
clădirile obişnuite cu pereţi portanţi din zidărie (care au max. P + 4E), pereţii structurali interiori se
realizează cu grosimea de fabricaţie de 25 cm, egală cu lungimea sau lăţimea pietrelor folosite
(Fig.11.4,a).
In general, grosimea pereţilor exteriori este determinată din condiţia de izolare termică.
Fig. 11.4. Pereţi structurali din zidărie simplă: a - interior; b, c - exteriori din cărămidă plină (b) şi eficientă (c); 1 - perete; 2 -
tencuială
Pereţii exteriori se realizează cu grosimea de fabricaţie de 37,5 cm dacă se folosesc cărămizi

pline (o cărămidă şi jumătate), respectiv de 30 cm (grosimea actuală 30 cm) dacă se folosesc cărămizi
eficiente sau blocuri din beton uşor (Fig.11.4, b, c). Aceşti pereţi asigură, împreună cu tencuiala, o
rezistenţă la transfer termic de 0,66-0,75 m2K/W, mai mică în comparaţie cu cerinţele actuale.
Realizarea unor pereţi exteriori din zidărie simplă care să asigure rezistenţa necesară la transfer termic ar
necesita grosimi foarte mari şi neeconomice.
O soluţie eficientă o reprezintă pereţii exteriori din blocuri din beton celular autoclavizat (BCA),
care permit realizarea rezistenţei termice necesare pentru grosimi de 30-40 cm (Fig.11.5), în funcţie de
calitatea blocurilor şi zona climatică, în general, pereţii din BCA sunt nestructurali. Se admit pereţi
structurali din BCA numai la clădiri cu max. două niveluri (P + 1)
Fig. 11.5. Pereţi exteriori din zidărie din blocuri de BCA
b) Pereţii din zidărie mixtă reprezintă o rezolvare constructivă eficientă, ei fiind formaţi
dintr-un strat portant din zidărie plină sau cu goluri, care asigură preluarea încărcărilor şi unul sau două
straturi de izolare termică, dispuse la exterior (Fig. 11.6). Staturile de izolare termică sunt nestructurale,
fiind realizate din materiale cât mai uşoare.
a b c
Fig. 11.6. Pereţi exteriori din zidărie mixtă:
a - în două straturi; b, c - cu strat de aer şi
strat termoizolant; 1 - strat portant; 2 - blocuri din BCA; 3 - strat de aer neventilat; 4 - strat termoizolant; 5 - tencuială exterioară;
6 - tencuială interioară; 7 - agrafe de legătură.
74
Cea mai simplă soluţie rezultă prin prevederea, la exterior, a unui strat din blocuri sau plăci din
BCA (Fig. 11.6) sau din fâşii din BCA dispuse vertical sau orizontal.
Prin prevederea unui strat de aer neventilat, dar mai ales a unui strat intermediar din materiale
termoizolante (11.6. b,c) se măreşte rezistenţa la transfer termic a pereţilor. Stratul intermediar se poate
realiza din materiale în vrac ( zgură, deşeuri poroase etc) sau plăci termoizolante din vată minerală sau
betoane cu agregate foarte uşoare.
c) Pereţii din zidărie armata sunt formaţi din zidărie cu armături orizontale dispuse in
rosturile orizontale la o anumită distanţă pe verticală, sau din armături verticale dispuse la interior (în
rosturi verticale continue) sau la exterior, cu scopul de a mări capacitatea portanta a zidăriei şi a
îmbunătăţi comportarea la solicitări dinamice.
d) Zidăria complexă rezultă, prin înglobarea unor stâlpişori din beton armat pentru mărirea
capacităţii portante în cazul solicitărilor seismice.
3.2.3. Punţi termice la pereţii din zidărie
In cazul pereţilor din zidărie se realizează o serie de elemente componente ale pereţilor, cu
diverse roluri, cele mai importante fiind centurile şi buiandrugii.
Centurile sunt elemente liniare orizontale din beton armat prevăzute în dreptul planşeelor pe toţi
pereţii structurali (portanţi şi autoportanţi). Ele asigură rezemarea planşeelor,. rigidizarea în plan
orizontal a planşeelor din elemente prefabricate şi conlucrarea pereţilor, având astfel un rol esenţial la
realizarea structurii spaţiale şi rigidităţii de ansamblu a clădirii.
Buiandrugii sunt elemente din beton armat (monolit sau prefabricat), metal, lemn sau zidărie
(sub formă de arce) prevăzute peste golurile de uşi şi ferestre, având rolul de a prelua încărcările ce revin
în dreptul golurilor.
Atât centurile cât şi buiandrugii reprezintă, în cazul pereţilor exteriori, zone cu rezistenţă mică la
transfer termic, formând punţi termice. Dacă distanţa dintre buiandrug şi centură este mică, atunci se
realizează un singur element pe porţiunea golului (centură-buiandrug), care reprezintă o punte termică cu
suprafaţa mărită.
Corectarea punţilor termice cu materiale termoizolante este deosebit de importantă pentru
micşorarea pierderilor de căldură, micşorarea riscului de condens şi creşterea gradului de confort.
In figura 11.7. se prezintă un perete din zidărie simplă şi corectarea punţilor termice cu zidărie.
Soluţia este depăşită, dar s-a folosit mult în trecut astfel peretele exterior din zidărie simplă nu asigură
rezistenţa necesară la transfer termic.
în figura 11.8 se prezintă un perete din zidărie mixtă la care stratul exterior reazemă la fiecare
nivel pe console continue din beton armat, iar buiandrugii şi centurile se prevăd numai pe grosimea
stratului portant. în dreptul centurii-buiandrug se prevede o fâşie din BCA dispusă orizontal, iar în
dreptul consolei se prevede o fâşie orizontală din material eficient din punct de vedere al izolării termice
(polistiren, vată minerală) cu grosime redusă (5 cm), astfel încât reducerea lăţimii consolei să fie minimă
şi să nu afecteze rezemarea şi stabilitatea stratului termoizolant.
Fig. 11.7 Punţi termice la pereţi din zidărie: a, b, c - variante constructive pentru buiandrug; d, e - variante de
centură; 1 - pereţi; 2 - centură; 3 - buiandrug; 4 - centură-buiandrug; 5 - zidărie pentru corectarea punţii termice; 6 - gol pentru
fereastră
75
Fig. 11.8. Corectarea punţilor termice la

pereţi stratificaţi:
a - deasupra ferestrei; b - în dreptul
centurii; 1 - strat din zidărie; 2 - strat din blocuri din
BCA; 3 - fâşie orizontală din BCA; 4 - polistiren; 5 -
centură-buiandrug; 6 - centură; 7 - consolă
continuă;8 - planşeu (monolit sau prefabricat); 9 -
gol de fereastră
11.3. Pereţi din beton monolit
Pereţii din beton monolit sunt pereţi structurali portanţi sau autoportanţi (diafragme).
Au o serie de avantaje cum sunt:
- durabilitate mare;
- capacitate portantă mare, fiind utilizaţi la clădiri cu multe niveluri;
- au o foarte bună conlucrare;
- prin folosirea cofrajelor cu dimensiuni mari se realizează o productivitate bună, în
execuţie;
- la turnare rezultă suprafeţe relativ netede, prin finisaje utilizându-se tencuieli subţiri.
Dintre dezavantaje se pot menţiona:
- betonul are o rezistenţă termică foarte redusă (un perete cu grosimea de 15 cm realizează
sub 10% din Ro nec, ceea ce necesită practic, asigurarea rezistenţei termice prin prevederea unui strat
termoizolant;
- tehnologia de execuţie pune probleme în perioadele reci ale anului;
- necesită un consum mare de ciment, oţel şi cofraje.
Alcătuirea pereţilor
Pereţii interiori se realizează dintr-un singur strat cu grosimea dedusă din calculul de rezistenţă şi
cel puţin 12 cm (din condiţii tehnologice de realizare). Pentru clădiri cu 10-12 niveluri se prevăd pereţi
interiori cu grosimea de 14-16 cm în căzut betonului greu, respectiv de 15-18 cm în cazul betonului uşor
din granulit.
Fig. 11.9 Pereţi din beton monolit: a-d - exteriori; e - interiori; 1 - strat portant din beton armat; 2 - strat
termoizolant; 3 - strat de protecţie din beton armat; 4 - tencuială exterioară permeabilă la vapori; 5 - tencuială interioară
impermeabilă; 6 - barieră de vapori
Pereţii exteriori se realizează în două sau trei straturi, stratul portant având grosimea de cel puţin
12 cm (Fig. 11.9).Structura în două straturi, din care stratul portant la interior şi cel termoizolant la
exterior este cea mai folosită, datorită atât avantajelor de execuţie, cat şi a celor de comportare
higrotermică. Astfel, din punct de vedere al execuţiei, stratul termoizolant se poate realiza după execuţia
stratului portant din fâşii de BCA dispuse vertical pe console exterioare continue, ca şi la pereţi din
zidărie mixtă (Fig.11.10). Din punct de vedere al comportării higrotermice, stratul poros amplasat la
exterior favorizează permeabilitatea vaporilor în zona rece a peretelui şi micşorează riscul de condens.
Este însă necesar ca tencuiala exterioară să aibă compactitatea redusă.Execuţia pereţilor exteriori din
trei straturi este mai dificilă din punct de vedere tehnologic şi necesită bariere de vapori, indiferent dacă
stratul portant este amplasat spre interior sau spre exterior (Fig.11.9,c, d). Se menţionează că dispunerea
spre interior a stratului portant este mai avantajoasă având în vedere inerţia termică mare a betonului,
ceea ce favorizează regimul termic, dacă este amplasat în zona caldă a peretelui.
76
Fig. 11.10 Corectarea punţilor termice la pereţi exteriori din beton monolit:
a - deasupra ferestrei; b - între ferestre: 1 -strat din beton; 2 - strat termoizolant; 3 - consolă continuă; 4 - fâşie din
polistiren; 5 - tencuială exterioară; 6 - gol de fereastră; 7 - planşeu (monolit sau prefabricat);
Datorită dezavantajelor, în special a celor de execuţie, soluţia cu pereţii exteriori în trei straturi
nu s-a extins.
4.4. Pereţi din elemente prefabricate
Realizarea şi extinderea soluţiei de execuţie a pereţilor din elemente prefabricate este justificată
prin creşterea productivităţii şi reducerea considerabilă a duratei de execuţie. In acest sens primele
preocupări pentru aplicarea sistemului au început înjurai anului 1950 prin realizarea de blocuri din
zidărie şi apoi panouri mari din zidărie vibrată şi beton uşor în strat unic, precum şi panouri mari din
două şi trei straturi.
S-au analizat panouri cu dimensiuni reduse (mai mici decât pereţii încăperilor), panouri cu
dimensiuni şi greutăţi medii (mărimea acestora fiind egală cu pereţii camerelor), precum şi panouri cu
dimensiuni şi greutăţi mari şi elemente spaţiale prefabricate egale cu mărimea camerelor de locuit.
Dintre aceste sisteme, cea mai largă, utilizare au cunoscut-o sistemele cu panouri de mărimi şi greutăţi
medii, datorită avantajelor de realizare, transport şi montaj, utilizând mijloace de transport şi ridicare
(macarale) de capacităţi medii, mai uşor de procurat şi de folosit. Totodată, dimensiunile panourilor
permit transportul lor uşor prin oraşe, încadrându-se în gabaritele stradale.
Pe lângă avantajul execuţiei rapide a clădirilor, sistemul cu panouri mari prezintă şi unele
dezavantaje ce decurg din realizarea îmbinărilor şi corectarea punţilor termice.
4.5. Alcătuirea panourilor
Panourile pentru pereţii interiori (în special portanţi) se alcătuiesc dintr-un singur strat, cu
grosimea de 14-16 cm, necesară pentru rezemarea panourilor de planşeu şi preluarea încărcărilor. Se pot
realiza din beton greu sau beton uş or din granulit.
In panouri se vor prevedea la confecţionare găuri, şanţuri, canale doze, dibluri, bucşe etc,
necesare pentru trecerea şi fixarea conductelor de instalaţii, tâmplăriei şi a obiectelor tehnico-sanitare.
Acestea vor fi alcătuite şi dispuse astfel încât să nu conducă la slăbiri importante ale panourilor.
Panourile se armează cu armături sub formă de plase (o plasă, respectiv două plase pentru clădiri
cu mai mult de P
+ 4) sau carcase întrepătrunse, iar pe contur sunt prevăzute cu armături sub formă de
mustăţi sau bucle necesare pentru realizarea monolitizării în îmbinări (Fig.11.11). Tot pe contur sunt
prevăzute praguri şi alveole necesare pentru preluarea eforturilor de lunecare.
4.6. Elemente asociate pereţilor
Exista o serie de elemente şi noţiuni asociate pereţilor, cum sunt:

- centurile si buiandrugii care pentru pereţii din zidărie au fost prezentate pe scurt în acest
capitol, la paragraful.3. 2.3. în cazul unor niveluri înalte la clădiri cu pereţi din zidărie (de ex. săli), se
prevăd şi centuri intermediare, pe înălţimea nivelului, cu rol de consolidare. în cazul pereţilor din beton
monolit centurile rezultă prin armarea pereţilor cu armături orizontale dispuse în dreptul planşeelor, iar
în cazul pereţilor din panouri mari centurile rezultă prin armarea şi monolitizarea rosturilor orizontale.
77
Buiandrugii la pereţii din beton monolit şi panouri mari se numesc, în general, rigle şi rezultă prin
armarea corespunzătoare a zonelor dintre două goluri suprapuse;
- soclul reprezintă porţiunea de perete exterior cuprinsă între, teren şi cota zero, fiind partea
superioară a fundaţiilor la clădiri fără subsol, respectiv porţiunea peretelui de subsol ce
depăşeşte cota terenului la clădiri cu subsol
- parapetul reprezintă porţiunea de perete exterior situată sub ferestre
- spaletul este porţiunea plină dintre două goluri de uşi (la pereţi inferiori), respectiv dintre
două ferestre în cazul pereţilor exteriori. în cazul diafragmelor, spaleţii se numesc
montanţi;
- solbancul reprezintă partea superioară a parapetului din exteriorul ferestrei (Fig. 11.23)
Fig. 11.23 Solbancuri şi glafuri: a, b - pereţi din zidărie; c - perete din panouri mari; 1,2-solbanc din zidărie şi
prefabricate; 3 - solbanc fără element suplimentar; 4, 5 - glaf (din lemn şi din beton prefabricat); 6 - şorţ din tablă cu lăcrimar; 7 -
lăcrimarul solbancului
- glaful reprezintă partea superioară a parapetului din interiorul ferestrei (Fig.11.23);

- ancadramentul reprezintă elementele de evidenţiere a ferestrelor în faţadele clădirilor.
Se realizează pe conturul exterior al golurilor (uneori pătrund şi pe grosimea peretelui) şi sunt formate
din două elemente orizontale situate la partea de sus şi de jos (care este şi solbanc în acelaşi timp) a
ferestrei, sau din patru elemente, două orizontale şi doi montanţi laterali (Fig.11.24);
Fig. 11.24 Ancadramente: a - numai din elemente

orizontale; b - din elemente orizontale
şi verticale
- coşurile de fum şi canalele de ventilaţie sunt elemente dispuse pe verticală în scopul

eliminării gazelor arse din sobe sau pentru ventilarea încăperilor fără ferestre.
In cazul bucătăriilor cu gaze, ventilarea (în afară de cea asigurată de fereastră) prin canele de
ventilare este obligatorie.
Fig. 3.25 Coşuri de fum şi canale de

ventilaţie: a - coş de fum şi perete din cărămizi
pline; b - numai coşul de fum din cărămizi pline; c -
corp prefabricat pentru ventilaţii cu canal colector
78
Aceste elemente se realizează din zidărie de cărămidă sau elemente prefabricate (Fig. 11.25).
Pentru coşurile de fum se foloseşte numai cărămida plină şi dacă peretele este din acelaşi tip de
cărămidă, atunci coşul face parte integrantă din perete, fară însă a-i micşora grosimea (Fig. 11.25, a);
dacă este format din alt tip de cărămidă, coşul de fum se zideşte alături (fig. 11.25, b).
- contraforţii sunt elemente verticale realizate în cazul pereţilor din zidărie cu lungimi
mari, având rolul de consolidare, mărire a capacităţii portante şi rezemare a grinzilor transversale de
acoperiş (Fig.11.26).
Fig.11.26 perete din zidărie cu contraforţi
Contraforţii se pot înlocui cu stâlpi din beton armat înglobaţi în zidărie;

- frontonul este peretele de capăt al unui tronson de clădire;
- calcanul este un perete exterior fără goluri, spre care nu se scurg apele de ploaie (Fig.
11.27).
Fig. 11.27 Calcane şi timpane: 1 - calcane; 2 - timpane
- timpanul reprezintă un perete exterior delimitat de planurile acoperişului şi de ultimul

planşeu (Fig.3.27);
- aticul este porţiunea pereţilor exteriori ce se ridică deasupra planşeului terasă
- cornişa este un element sub formă de consolă ce depăşeşte perimetrul clădirii, fiind
realizată, în mod obişnuit la ultimul nivel
- ghermelele sunt elementele din lemn de esenţă tare, protejate împotriva umidităţii şi
înglobate în zidărie pe conturai vertical al golurilor, servind pentru prinderea, prin cuie,
şuruburi etc. a tocurilor de uşi sau ferestre.
79
Cap. 12. PLANŞEE

12.1. Rolul şi alcătuirea planşeelor. Clasificare
Planşeele sunt elemente de construcţie orizontale, având rolul funcţional de compartimentare a

clădirii pe verticală. în funcţie de poziţia lor, planşeele pot fi curente sau intermediare, planşeul de pod
sau planşeul terasă şi planşeul peste subsol în cazul clădirilor cu subsol. Planşeul peste subsol şi planşeul
terasa (sau de pod) au şi rolul de închidere a clădiri.
Pe lângă rolul funcţional de compartimentare a clădirii pe verticală, planşeele au şi rol de
rezistenţă. Ele sunt elemente structurale şi fac parte din structura de rezistenţă a clădirii.
Din punct de vedere structural, planşeele trebuie analizate sub două aspecte: de preluare şi
transmitere a încărcărilor gravitaţionale (verticale) la elementele portante verticale, respectiv de realizare
a conlucrării elementelor portante verticale sub acţiuni orizontale din vânt sau seism.
Preluarea încărcărilor verticale (inclusiv greutatea lor proprie) se face de către elementele de
rezistenţă ale planşeului, în funcţie de alcătuirea constructivă. In acest scop elementele de rezistenţă ale
planşeului trebuie să aibă o rigiditate corespunzătoare la încovoiere astfel încât săgeţile maxime să fie în
limita celor admisibile, ceea ce asigură exploatarea normala a clădirii.
în ceea ce priveşte al doilea aspect, realizarea conlucrării elementelor portante verticale este
posibilă dacă planşeele au o rigiditate corespunzătoare în planul lor (plan orizontal) astfel încât planşeul
în ansamblu să nu se deformeze în plan orizontal sub acţiunea încărcărilor orizontale din vânt sau seism.
In acest caz, planşeele de la diversele niveluri ale clădirii se deplasează fără a-şi modifica forma
(deplasare plan-paralelă).
Din punct de vedere constructiv, planşeele sunt formate din două părţi distincte: elementele de
rezistenţă (planşeul brut) şi pardoseala.
Planşeul brut are rolul de preluare a încărcărilor verticale şi orizontale pe care te transmite
elementelor portante verticale (pereţi portanţi, stâlpi). Trebuie să aibă rigiditatea corespunzătoare pentru
încărcări verticale, iar în plan orizontal să fie o şaibă cat mai rigidă.
Pardoseala reprezintă elementele nestructurale ale planşeului, prevăzute peste planşeul brut sub
formă de straturi, având în general rolurile de egalizare, fonoizolare, suport, finisaj şi circulaţie.
Partea inferioară a planşeului se numeşte tavan. Acesta se poate realiza prin finisarea planşeului
brut sau sub formă de tavan suspendat, cu scopul de mascare a grinzilor planşeului şi pentru a crea spaţii
necesare pentru instalaţii (în special pentru ventilare şi climatizare).
Ca orice element de construcţie, planşeele trebuie să corespundă exigenţelor (capitale, mecanice,
fizice, estetice şi economice), care se impun în funcţie de importanţa clădirii, condiţii de microclimat etc.
Clasificarea planşeelor se poate face după mai multe criterii, astfel:
- după materialul utilizat: din lemn, zidărie, metal, beton sau materiale combinate;
- după sistemul de susţinere: pe pereţi portanţi (din zidărie sau beton), pe rigle de cadre, pe grinzi, pe
stâlpi;
- după forma tavanului: plană, curbă, cu grinzi, cu nervuri etc.
- după tipul elementelor de rezistenţă: din plăci plane, fâşii cu goluri, panouri mari, grinzi şi corpuri de
umplutură etc;
- după modul de comportare la zgomot de impact: ecran acustic simplu şi dublu - când
pardoseala vibrează independent de planşeul brut, numite şi planşee cu pardoseală flotantă (Fig. 12.1).
Fig. 12.1 Alcătuiri constructive de planşee: a - ecran

acustic simplu; b - ecran acustic dublu: 1 - finisajul
tavanului; 2 - element de rezistenţă; 3 - egalizare; 4 -
strat de uzură; 5 - fonoizolaţie; 6 - strat suport rigid
După rigiditatea în plan orizontal, planşeele se clasifică în patru grupe notate cu litere a. b, c şi d,
grupa a reprezentând planşeele cu cea mai mare rigiditate în plan orizontal şi grupa d - cu cea mai mică:
a - planşee monolite sau prefabricate cu suprabetonare;
b - panouri sau semipanouri prefabricate monolitizate;
c - fâşii prefabricate cu bucle monolitizate;
d - fâşii prefabricate fără bucle, grinzi şi corpuri de umplutură fără suprabetonare.
80
Pentru a considera aportul suprabetonării în rigiditatea în plan orizontal a planşeului,
trebuie ca aceasta să aibă grosimea de cel puţin 5 cm şi să fie armată constructiv.
12.2.PIanşee din lemn

Planşeele din lemn au în prezent un domeniu limitat de utilizare ca urmare a
dezavantajelor pe care le prezintă lemnul ca material de construcţie: rezistenţă redusă la foc şi
la acţiunea microorganismelor, rigiditate redusă la încovoiere, efectul de şaibă orizontală este
foarte slab etc.
Planşeele de lemn se utilizează în prezent la construcţii de locuit sau de mică importanţă
în mediu rural, şi la unele construcţii cu caracter turistic tradiţional amplasate în zone montane.
De obicei se folosesc la clădiri cu pereţi din zidărie sau din lemn.
în scopul măririi durabilităţii, elementele componente se pot proteja împotriva focului si
putrezirii cu substanţe ignifuge şi antiseptice sau cu răşini sintetice adecvate.
Planşeul brut este format din grinzi de lemn (sau produse superioare din lemn) şi podina
de rezistenţă din dulapi (Fig. 4.2.). La clădiri de mică importanţă planşeul brut poate să fie cel
definitiv.
Fig. 12.2. Planşee din lemn: a - porţiune din planul clădirii; b, c, d - alcătuiri constructive;
b. c - cu grinzi aparente; d - cu grinzi mascate; 1 - grinzi; 2 - podină; 3 - duşumele; 4 - parchet; 5 - podină din
scânduri; 6 - strat de protecţie (carton bitumat, vopsire cu bitum,
etc); 7 - umplutură uşoară; 8 - tavan din scânduri; 9 - tencuială; 10 - şipci din lemn; 11 - pereţi portanţi; 12 - pereţi
autoportanţi
În funcţie de importanţa clădirii, confortul necesar şi aspectul încăperilor, planşeul brut

se poate completa cu umplutură (cu rol de izolare fonica sau termică), peste podină se prevede
un strat de finisaj, şi uzură din duşumele sau parchet, iar tavanul poate să fie neted (cu scânduri
aparente sau tencuit), respectiv cu grinzi aparente (Fig.12.2,b, c, d).
Grinzile din lemn, dispuse la distanta de 60-100 cm pe direcţia scurtă a încăperilor,
reazemă pe pereţi portanţi. Pentru a li^seTlisigura durabilitatea, grinzile reazemă prin
intermediul unor tălpi din dulapi de lemn de esenţă tare impregnate sau protejate cu două
straturi de carton lipite cu bitum. De asemenea, capetele grinzilor sunt protejate cu substanţe
81
antiseptice şi izolate hidrofug cu bitum şi carton sau pânză bitumată. Capetele grinzilor se
montează în locaşuri prevăzute cu spaţii de aer de 3-4 cm pentru ventilare.
Realizarea pe scară mai largă a planşeelor din elemente din lemn încleiat sau a celor
mixte lemn-beton ar putea înlătura multe din neajunsurile planşeelor de lemn menţionate mai
sus, schimbând radical atât cutumele actuale privind această soluţie de planşee cât şi mărimea
deschiderilor pe care le pot acoperi şi destinaţia clădirilor unde se pot utiliza.
În mod obligatoriu planşeele din lemn vor fi antiseptizate şi ignifugate.
Pentru asigurarea conlucrării planşeelor cu pereţii, se impune solidarizarea grinzilor de
pereţi cu ajutorul unor ancore metalice din oţel lat, iar în cazul planşeelor cu deschideri şi
încărcări mari este necesar să se prevadă elemente speciale de solidarizare a grinzilor (între ele)
pe toată lăţimea planşeelor (măsură de conlucrare a grinzilor şi mărire a rigidităţii în plan
orizontal).
12.3. Planşee metalice
12.3.1. Planşee cu grinzi metalice si elemente de umplutură
Grinzile metalice se dispun paralele pe direcţia scurtă a încăperilor la un interax de 1-3

m funcţie de încărcare şi tipul elementelor de umplutură. Grinzile reazemă pe pereţi portanţi
sau grinzi. Rezemarea pe pereţi de zidărie se face direct în cazul unor încărcări mici sau prin
intermediul unor plăci metalice, cuzineţi sau centuri din beton armat în cazul unor încărcări mai
mari care pot să producă strivirea locală a zidăriei. Pentru asigurarea conlucrării grinzilor cu
pereţii pe care reazemă şi realizarea conlucrării spaţiale a structurii, este necesară ancorarea
grinzilor în pereţi, iar pentru a împiedica flambajul grinzilor în planul planşeului (flambajul
lateral) se prevăd legături transversale între grinzi realizate din tije filetate sau profile laminate
de dimensiuni mici. În cazul soluţiilor mai vechi, grinzile se realizau din profile I laminate,
profile U şi L completate la partea de jos pentru a permite rezemarea corpurilor de umplutură,
profile din şină de cale ferată sau grinzi compuse din platbande sau corniere asamblate cu nituri
sau, sudură.
Elementele de umplutură preiau încărcarea de pe porţiunile dintre grinzi şi o transmit
grinzilor pe care reazemă. Se pot realiza din bolţişoare de zidărie (Fig. 12.3,a) sau din beton
simplu (Fig. 12.3, d), din plăci de beton armat
(Fig.12.3, b, c), plăci prefabricate cu sau fără material de umplutură cu rol de izolare
fonică sau termică (Fig.12.3,e, f) sau din corpuri ceramice (Fig. 12.3.,h). De asemenea, planşeul
se mai poate realiza prin prevederea unor panouri din tabla ondulată sau cutată si beton de
egalizare (Fig.12.3., g).
82
Fig. 12.3. Planşee cu grinzi metalice: a, d - cu bolţişoare (din zidărie sau beton simplu), b, c - cu plăci din beton
armat monolit; e - cu plăci prefabricate şi umplutură; f - cu două rânduri de plăci prefabricate; g - cu tablă striată şi beton
monolit; h - cu corpuri de umplutură
Bolţişoarele din zidărie reazemă pe talpa inferioară a profilelor, care se dispun la

distanţe de 1,5-2,0 m, grosimea bolţişoarelor fiind de 1/2 cărămidă. Pentru distanţe mai mari
între grinzi (2,5-3,5 m), bolţişoarele se realizează cu grosimea de o cărămidă. împingerile
orizontale, neechilibrate în prima şi ultima deschidere, se preiau cu tiranţi din oţel-beton dispuşi
la distanţe de 2-2,5 m.
Bolţişoarele din beton simplu monolit (Fig. 12.3, d) reazemă pe talpa inferioară a
grinzilor, care se dispun la distanţe de 2-2,5 m. Grosimea bolţişoarelor este de 10-15 cm.
Plăcile din beton simplu sau armat (Fig.12.3,b, c) se pot realiza la partea superioara sau
inferioară a grinzilor, care se dispun la distanţe de 1 -1,5 m în cazul plăcilor din beton simplu
(nearmat, a căror grosime este de 10-15 cm), respectiv de 2,5-3 m sau chiar mai mult în cazul
plăcilor din beton armat, a căror grosime şi armare se determină prin calcul. Prin asigurarea
conlucrării dintre grinzi şi placa de beton (cu mustăţi sudate pe grinzi) se realizează un planşeu
din beton armat cu armătură rigidă. în cazul plăcilor turnate la partea inferioară a grinzilor se
poate prevedea o izolare fonică şi termică cu materiale de umplutură (zgură, moloz, deşeuri de
betoane uşoare etc).
Plăcile prefabricate dintre grinzi (Fig. 12.3,e, f) se pot realiza din beton simplu, beton
armat, ipsos sau materiale ceramice, distanţa dintre grinzi fiind în funcţie de încărcare, tipul şi
rezistenţa plăcilor.
Blocurile prefabricate de umplutură (Fig.12.3,h) se pot realiza din beton uşor, argilă
arsă sau ipsos. Distanţa dintre grinzi este mică (40-60 cm).
Tabla striată sau ondulată (Fig.12.3,g) necesită asocierea cu un strat general de beton,
realizându-se astfel o placă continuă din beton armat, tabla având rol de armătură întinsă.
Conlucrarea tablei cu betonul se poate realiza cu ajutorul unor piese metalice (plăcuţe din tablă)
sudate pe tablă sau prin cute locale (mai mici) ale tablei ondulate.
83
Soluţiile de grinzi din profile laminate sau compuse sunt neeconomice datorită
consumului mare de metal şi manoperă.
12.3.2. Planşee prefabricate din beton armat

Datorita avantajelor pe care le prezintă din punct de vedere tehnico-economic şi mai
ales a tehnologiei de execuţie, planşeele prefabricate sunt foarte folosite la toate tipurile de
clădiri (de locuit, social-administrative, industriale etc). Prin utilizarea lor se reduce manopera
pe şantier, se scurtează mult durata de execuţie, se elimină cofrajele şi sunt necesare lucrări
reduse de finisare pe şantier. Au însă şi unele neajunsuri, cum este reducerea monolitismului
structurii şi a rigidităţii de ansamblu a clădirii şi în funcţie de tipul de planşeu prefabricat se pot
impune măsuri suplimentare de monolitizare (subcenturi, suprabetonări etc).
Din punct de vedere constructiv, planşeele prefabricate pot fi din fâşii prefabricate,
panouri mari, grinzi prefabricate, corpuri de umplutură, grinzi alăturate etc.
Fig. 12.4 Grinzi metalice economice: a, b - profile expandate; c - grindă cu zăbrele din oţel sudat pe tălpi
84
Cap. 13. SCĂRI
13.1. Alcătuirea şi clasificarea scărilor
Scările sunt elemente de construcţie care asigură circulaţia pe verticală între nivelurile
clădirii în procesul de exploatare curentă a clădirii, evacuarea, într-un timp minim, a
persoanelor în caz de pericol (de exemplu incendiu). Din aceste condiţii rezultă necesarul de
scări, amplasarea şi dimensionarea lor.
Pentru circulaţia pe verticală se mai folosesc planuri înclinate (în locuri foarte
aglomerate, cu pante până la 15 ), scări rulante sau escalatoare (în locuri de circulaţie cu trafic
intens magazine, metrouri etc.) şi ascensoare sau lifturi (pentru persoane şi pentru mărfuri).
Scările rulante şi ascensoarele sunt mijloace de circulaţie şi nu elemente de construcţie, având
în vedere alcătuirea lor şi modul de funcţionare, însă necesită spaţii adecvate de amplasare a lor
în clădire (obişnuit lângă scări, în goluri pentru scări rulante si puţuri pentru lifturi).
La noi în ţară lifturile se prevăd obligatoriu la clădiri de locuit având peste P + 4, dar la
alte clădiri pot fi prevăzute şi pentru mai puţine niveluri, însă, în toate cazurile, scările trebuie
să asigure circulaţia normală şi evacuarea în caz de pericol fară a ţine seama de existenţa
lifturilor.
Scările sunt formate din rampe, podeşte şi balustrade, care sunt elemente cu rol
funcţional, cu precizarea că rampele şi podestele sunt, în acelaşi timp, şi elemente de rezistenţă
ale scărilor (Fig.13.1)
Rampa este elementul înclinat al scărilor, fiind alcătuită dintr-un element de rezistenţă
şi trepte.
Forma în plan este dreaptă sau curbă. Se recomandă ca numărul minim de trepte într-o
rampă să fia 3 şi numărul maxim 18.
Treptele se caracterizează prin dimensiunile geometrice: lăţime (b), înălţime (h) şi
lungime (1). Lungimea treptelor este egala cu lăţimea rampei, înălţimea treptei se mai numeşte
contratreaptă.
Marginile libere (canturile) rampei se numesc vanguri. Sunt rampe cu două vanguri
(rampele libere), cu un vang (o margine fiind alipită de perete) şi fără vanguri (rampe
amplasate între doi pereţi).
Fig. 13.1. Alcătuirea scărilor: 1 - rampă; 2 - podest de nivel; 3 - podest intermediar; 4 - grinzi
de podest; 5 -balustradă; 6 - linia paşilor
85
Linia pasului reprezintă proiecţia în plan orizontal a liniei de circulaţie normală pe

trepte si este situată la 50-60 cm faţă de vangul interior. Se reprezintă cu o săgeată la capăt care
arată sensul de urcare.
Podestele sunt elemente orizontale care se dispun la capetele rampelor. Sunt şi podeşte
intermediare (între niveluri şi podeşte de nivel), care au o cotă de nivel intermediară între cele
două niveluri.
Podestele intermediare permit şi schimbarea direcţiei rampelor şi prin întreruperea
continuităţii rampelor constituie locuri de odihnă.
Grinzile care servesc la rezemarea podestelor se numesc grinzi-podest. De regulă se
prevăd la marginea interioară a podestului, grinda-podest servind şi pentru rezemarea rampei.
Sunt scări fără grinzi de podest la care rampa şi podestul reprezintă o placă frântă continuă
(Fig. 13.2).
Fig. 13.2. Scări fără grinzi de podest: 1 - podest; 2 - rampe
În anumite cazuri se prevăd grinzi înclinate pentru susţinerea rampei. Ele pot fi numai
pe porţiunea rampei (reazemă pe grinzile-podest) sau se prelungesc şi sub podeşte (când nu
avem grinzi de podest), fiind grinzi frânte. Dacă sunt amplasate pe marginile rampei se numesc
grinzi-vang.
Balustradele sunt elemente cu rol funcţional ce se prevăd pe marginile libere ale
rampelor şi podestelor, având rolul de siguranţă şi sprijin pentru circulaţie, fiind prevăzute cu
mâna-curentă (din lemn, material plastic etc). Deşi nu e element structural, balustrada trebuie
să preia încărcările ce apar în caz de aglomeraţii.
Clasificarea scărilor se poate face după mai multe criterii, astfel:
a) după poziţia în clădire: scări exterioare (care asigură accesul în clădire) şi scări
interioare (care asigură circulaţia pe verticală);
b) după destinaţie: scări monumentale (realizate pe unul sau două niveluri în
holurile unor clădiri importante, care pe lângă rolul funcţional au si un rol arhitectonic
deosebit), scări principale (asigură circulaţia normală în clădiri si evacuarea în caz de pericol),
scări secundare (pentru acces în subsol sau în pod, pentru materiale sau diverse servicii) şi scări
de incendiu (care se prevăd la clădiri publice sau industriale, putând fi, în acelaşi timp, şi scări
secundare, având rolul ca împreună cu scările principale să permită evacuarea rapidă în caz de
incendiu);
86
c) după forma în plan: scări cu rampe drepte, cu rampe curbe şi scări cu trepte
13.4. Casa scării
La clădiri etajate, din considerente funcţionale şi de rezistenţă, scările se amplasează pe

aceleaşi axe verticale ale clădirii, ceea ce face posibilă delimitarea casei scărilor prin pereţi
continui pe verticală.
în funcţie de poziţia sa în plan, casa scării poate fi amplasată în interiorul clădirii, la
margine sau chiar în exteriorul clădiri.
Având în vedere că scările trebuie să asigure evacuarea persoanelor în caz de incendiu
este necesar ca rampele, podestele şi pereţii casei scărilor să prezinte o rezistenţă la foc cel
puţin egală cu a structurii de rezistenţă a clădirii.
Referitor la casa scării se recomandă:
o evitarea formării tirajului de aer în casa scării pentru a limita propagarea incendiului pe
verticală;
o la blocuri de locuit fiecare scară să aibă acces pe terasă (sau pod) pentru a se asigura
ieşirea (în caz de blocare a scării) si accesul la altă scară în caz de incendiu.
Realizarea casei scărilor implică şi unele probleme legate de rezistenta de ansamblu a
clădirii, cum este întreruperea continuităţii planşeelor pe o anumită zonă, rezultând o reducere a
efectului de şaibă rigidă a planşeelor în pla n orizontal, mai ales când casa scării e amplasată la
marginea clădirii, fiind necesare măsuri de continuitate a planşeului prin peretele exterior.
87
Cap. 14. Acoperisuri
14.1. Clasificarea acoperişurilor

Acoperisurile sunt subansambluri constructive amplasate la partea superioara a
cladirilor care impreuna cu peretii exteriori si unele elemente ale infrastructurii reprezinta
elemente de inchidere ale cladirii. Ansamblul elementelor de inchidere alcatuiesc subsistemul
anvelopa al cladirii.
Rolul functional al acoperisului este de inchidere a cladirii la partea superioara
protejand mediul interior de variatiile de temperatura, umiditate, ploaie, zgomot, etc.
Acoperişurile se pot clasifica după o serie de criterii, cum sunt: comportarea
higrotermică, formă, mărimea pantei, structura de rezistenţă, natura învelitorii etc.
a) După comportarea higrotermică acoperişurile pot fi reci (cu spaţiu de aer) şi calde
(sau compacte).
Acoperişurile reci cuprind în alcătuirea lor un spaţiu de aer în legătură directă cu mediul
exterior, adică un spaţiu ventilat ce separă acoperişul în două părţi componente: partea de
jos (în care este inclusă termoizolaţia) şi partea superioară (în care este inclusă învelitoarea).
Acest tip de acoperişuri cuprinde atât soluţiile tradiţionale cu pod (care reprezintă un spaţiu
mare de aer), cât şi alte soluţii cu spaţiu redus de aer. având funcţie strict higrotermică.
Acoperişurile calde, utilizate sub formă de terase cu pante mici, sunt caracterizate prin
faptul că straturile componente se succed unul după altul, fără straturi de aer pentru
ventilare.
Fig. 14.1. Acoperişuri cu suprafeţe plane înclinate: a, b, c - cu unul, doi sau patru versanţi (ape); d - acoperiş
complex: 1 - streaşină; 2 - coamă; 3 - muchie (coamă înclinată); 4 - dolie
b) În funcţie de formă, acoperişurile pot fi cu suprafeţe plane înclinate (numite ape sau
versanti) rezolvate astfel încât să favorizeze scurgerea apelor meteorice (Fig.14.1) şi
acoperişuri cu suprafeţe curbe sau sub formă de cupole, riglate etc. (Fig.14.2). La clădiri cu
deschideri mari (hale parter sau ultimul etaj la clădiri industriale etajate) - unde iluminarea
naturală prin ferestre este insuficientă - se folosesc acoperişuri cu luminatoare.
88
Fig.13.2 Acoperişuri cu suprafeţe curbe: a - cilindrice; b - conoizi; c – cupolă
c) După mărimea pantei acoperişurile pot fi:

- înclinate, cu pantă mare (21-150%) sau cu pantă medie (8-20%);
- plate ( de tip terasă), necirculabile (cu panta de 2-7%) sau circulabile (cu panta de 1,5-
4%).
Scurgerea apelor la acoperişurile înclinate se face pe contur, iar la cele de tip terasă se
poate face la interior prin conducte verticale (în special la cele cu atic)
d) După structura de rezistenţă acoperişurile pot fi:

- cu structură masivă din zidărie, utilizate în special în perioada medievală la
realizarea unor acoperişuri pentru deschideri mari (săli, catedrale etc);
- cu structura de rezistenţă identică cu cea a planşeelor curente în cazul
acoperişurilor terasă;
- cu şarpantă, în cazul acoperişurilor cu pod;
- cu structură proprie, în cazul deschiderilor mari, realizată în diverse moduri:
grinzi (cu inimă plină sau cu zăbrele), elemente de suprafaţă din beton
precomprimat (elemente 7r curbe), reţele spaţiale din bare, învelitori subţiri,
acoperişuri suspendate etc.
e) După tipul învelitorii acoperişurile pot fi cu învelitoarea din elemente mici cu suprapunere
parţială (ţigle, plăci de azbociment, foi de tablă, şindrilă etc.) şi cu învelitoare continuă.
Acoperişurile cu învelitoarea din elemente separate trebuie să fie înclinate pentru a
permite eliminarea rapidă a apelor (mărimea pantei fiind dată de tipul elementelor), iar
acoperişurile cu învelitoare continuă sunt de tip terasă cu învelitoare bituminoasă.
14.4. Acoperişuri cu şarpantă
Acoperişurile cu şarpantă se utilizează la clădiri de locuit (case familiale, hoteluri,

blocuri), social-culturale, administrative etc, precum şi în cazul construcţiilor industriale pentru
birouri, anexe etc. Sunt acoperişuri înclinate.
Şarpanta reprezintă structura de rezistenţă a acoperişurilor cu pod realizată deasupra
ultimului nivel, având rolul de a crea pantele şi forma acoperişului şi de a prelua încărcările ce
revin acoperişului. în mod obişnuit şarpantele se realizează din elemente de lemn datorită
avantajelor pe care le oferă lemnul: greutate redusă şi uşurinţă de prelucrare şi execuţie.
Mai rar, se utilizează şarpante din elemente prefabricate din beton armat sau din profite
metalice.
Alcătuirea şarpantelor depinde de dimensiunile în plan ale clădirii şi de structura de
rezistenţă a acesteia. Astfel, în cazul în care există pereţi portanţi interiori se adopta şarpantele
pe scaune (Fig.14.5, b, c), iar în cazul când pereţii portanţi sunt la exterior (longitudinali) se
adoptă şarpanta cu macaz^. dacă deschiderea permite acest lucru (Fig. 14.5., d). Dacă
deschiderea este mai mare, se adoptă alte tipuri de acoperiş, printre care şi cele cu grinzi
transversale (Fig. 14.6). în cazu l utilizării grinzilor cu zăbrele (ferme) se poate considera că
89
ansamblul fermelor formează şarpanta acoperişului. în cazul unor deschideri mici se adoptă
şarpanta din căpriori, fără scaune (Fig. 14.5, a)
Fig. 14.5. Acoperişuri cu şarpantă: a - şarpantă din căpriori; b, c - şarpante pe scaune; d - şarpantă tip macaz: 1 -
căpriori; 2 - pana de streaşină, 3 - pana curentă; 4 - pana de coamă; 5 - popi verticali; 6 - popi înclinaţi; 7 - arbaletrieri; 8 -
cleşti; 9 - talpă; 10 - coardă
In alcătuirea unei şarpante se disting, de regulă, următoarele principale:

- şipcile dispuse perpendicular pe linia de cea mai mare pantă, servesc ca reazeme pentru
elementele învelitorii (ţigle, plăci de azbociment etc). Distanţa dintre şipci este determinată de
mărimea elementelor învelitorii, ţinând seama că acestea se suprapun cu câţiva centimetri.
Şipcile reazemă pe căpriori şi preiau greutatea învelitorii şi a zăpezii, presiunea vântului şi
încărcările accidentale ce apar pentru întreţinerea învelitorii;
- astereala este formată din scânduri dispuse alăturat (pe aceeaşi direcţie cu şipcile),
constituind suportul învelitorilor flexibile (fără rigiditate), cum sunt cele din tablă plană (mai
rar pentru învelitori bituminoase). Asterelile reazemă pe căpriori şi preiau aceleaşi încărcări ca
şi în cazul şipcilor.
Pentru un acoperiş se adoptă fie astereală, fie şipci, însă uneori se prevăd şipci peste
astereală.
- căpriorii sunt elementele ce se dispun înclinat, dând panta acoperişului. Distanţa dintre
căpriori este de 60-80 cm, fiind impusă de rigiditatea mică a şipcilor sau asterelei, care reazemă
pe căpriori.
Căpriorii reazemă la partea inferioară pe pana de streaşină (dispusă pe pereţii exteriori
portanţi), iar la partea superioară căpriorii ce formează cele două ape reazemă reciproc (unul pe
celălalt), în funcţie de deschiderea clădirii se prevăd două sau patru pane curente care constituie
reazemele intermediare ale căpriorilor. în figura 14.5.,b s-a reprezentat o şarpantă pe scaune cu
două pane intermediare.
- panele sunt formate din grinzi de lemn, fiind reazeme pentru căpriori. Panele de
streaşină se dispun în lungul pereţilor exteriori sau pe înălţări ale acestora (pentru a mări
înălţimea utilă a podului), iar panele curente reazemă pe pop i;
- popii reprezintă reazeme pentru panele curente (intermediare). Sunt elemente verticale
ce reazemă pe pereţii portanţi transversali, fiind dispuşi la distanţe de 3-5 m (egale cu distanţele
dintre pereţii pe care reazemă), în cazul clădirilor cu unul sau doi pereţi longitudinali centrali
90
(pe direcţia transversală fiind pereţi de contravântuire la distanţe mai mari), se prevăd popi
înclinaţi (Fig.14.5,c);
- cleştii sunt formaţi din câte două elemente ce leagă căpriorii corespondenţi din cele
două ape din dreptul popilor, formând un sistem plan nedeformabil. Cleştii nu preiau încărcări
directe, însă sunt solicitaţi la eforturi de întindere.
Cleştii, cei doi căpriori legaţi şi popii corespunzători care sunt elementele principale de
rezistenţă ale acoperişului.
- contrafişele sunt elemente care reduc deschiderea penelor curente şi rigidizează
nodurile în sens longitudinal (în sensul direcţiei panelor);
- contravânturile sunt elemente care solidarizează elementele şarpantei, asigurând
rigiditatea, stabilitatea şi conlucrarea spaţială a şarpantei.
Planşeul de pod este format din următoarele elemente:
- elementul de rezistenţă (planşeul brut) cu structura similară cu cea a planşeelor curente;
- şapa de egalizare din mortar de ciment;
- bariera contra vaporilor, care chiar dacă nu este necesară din calculul higrotermic, se
poate prevedea ca izolaţie împotriva eventualelor ape meteorice ce pot ajunge accidental în
pod. La clădiri mai puţin pretenţioase se poate renunţa la şapa de egalizare şi la bariera de
vapori;
- izolaţia termică, formată din materiale în vrac (zgură, deşeuri poroase, beton uşor etc);
- stratul de circulaţie din beton uşor cu un conţinut redus de ciment pentru a fi poros şi a
permite migraţia în atmosferă a vaporilor din interior.
14.5. Învelitori
Invelitoarea este elementul de construcţie prevăzut la partea superioară a acoperişului,

având rolul de izolare împotriva apelor meteorice.
Invelitoarea trebuie să corespundă, în primul rând, exigenţei de etanşeitate, dar şi
exigenţelor referitoare la durabilitate, rezistenţă la foc, aspect estetic şi cerinţe economice.
Pentru realizarea învelitorilor se utilizează o gamă largă de materiale, cum sunt:
materiale organice (paie, trestie, lemn, bitum), plăci din piatră naturală (ardezie), pietre
artificiale (ceramice, azbociment, beton), materiale metalice (tablă de oţel, zinc, aluminiu),
sticlă simplă sau armată, materiale plastice.
Din punct de vedere al modului de asigurare al etanşeităţii, se disting:
- învelitori discontinue, din elemente separate, impermeabile la apă, dacă aceasta
se scurge repede (ţigle ceramice sau din beton, olane etc);
- învelitori continue, fără rosturi (cele bituminoase).
Din punct de vedere al modului de susţinere a învelitorilor se pot evidenţia:
- învelitori elastice sau flexibile, care necesită un strat suport continuu (cele
bituminoase sau din tablă plană);
- învelitori care necesită elemente-suport aşezate la distanţe reduse, cum sunt cele
din plăci mici şi rigide (ceramice, foi plane de azbociment, din lemn, şindrilă, sită etc);
- învelitori la care elementele de susţinere se pot dispune rar, având în vedere
rigiditatea relativ mar e a elementelor învelitorii, cum sunt cele din foi ondulate sau cutate din
azbociment, tablă sau mase plastice.
Pentru satisfacerea exigenţei de etanşeitate şi a asigura scurgerea apelor în timp cât mai
scurt, acoperişul se realizează cu pante a căror mărime depinde de tipul învelitorii şi condiţiile
climatice, având în vedere şi încadrarea construcţiei în ansamblul construit.
91
14.6. Acoperişuri terasă
14.6.1. Acoperişuri terasă neventilate
Acoperişurile de tip terasă, datorită avantajelor economice şi de execuţie, au un

domeniu larg de utilizare, la toate tipurile de clădiri civile şi industriale.
Fac parte din categoria acoperişurilor compacte, fără straturi de aer. Se mai numesc
acoperişuri calde deoarece învelitoarea este supusă direct fluxului de căldură şi vapori de apă
din interiorul construcţiei.
In general, acoperişurile terasă au următoarea alcătuire (Fig. 14.11):
Fig 14.11 Acoperişuri terasă neventilaţe: a, b - variante constructive; circulabile şi necirculabile: 1 - tencuială;
2 - placă de rezistenţă; 3 - şapă egalizare; 4 - barieră conta vaporilor; 5 - termoizolaţie; 6 - protecţia termoizolaţiei; 7 -
beton de pantă; 8 - suportul învelitorii; 9 - învelitoare bituminoasă; 10 - nisip mărgăritar; 11- strat de nisip; 12 - dale
prefabricate (în cazul teraselor circulabile)
- elementul de rezistenţă, care reprezintă planşeul brut, identic ca alcătuire cu planşeele

curente;
- bariera de vapori, dispusă pe un strat de egalizare, având rolul de a reduce cantitatea de
vapori care migrează iarna spre exterior şi a reduce riscul de condens sub învelitoare. Se
realizează din materiale bituminoase (un strat de carton sau pânză între două straturi de bitum),
folii în mase plastice sau cauciuc;
- termoizolaţia, care asigură rezistenţa necesară la transfer termic. Se poate realiza din
materiale poroase în vrac (zgură, tufuri vulcanice, deşeuri ceramice eţc.) sau din plăci
termoizolante (din BCA, vată minerală, polistiren expandat etc). Grosimea ei se stabileşte prin
calcul, în funcţie de rezistenţa necesară la transfer termic.
Peste stratul termoizolant se prevede un strat permeabil la vapori (carton, hârtie kraft) pentru a
proteja termoizolaţia împotriva umidităţii la turnarea stratului superior;
- betonul de pantă asigură panta necesară pentru scurgerea apelor meteorice. Are o
grosime variabilă, grosimea maximă fiind în funcţie de mărimea pantei, dimensiunile în plan
ale acoperişului şi numărul şi modul de dispunere a gurilor de scurgere pentru apă. Se
realizează din betoane uşoare, având oarecare contribuţie şi la izolarea termică.
92
Sunt clădiri (în special industriale) la care stratul de rezistenţă este înclinat, nefiind necesar
strat de pantă. De asemenea, sunt cazuri când un singur strat îndeplineşte atât rolul de pantă, cât
şi de izolare termică;
- stratul suport al hidroizolaţiei, care asigură o suprafaţă plană şi rigidă pentru învelitoare.
Se realizează din mortar de ciment cu grosimea de 3-4 cm;
- hidroizolaţia bituminoasă, realizată din straturi multiple de carton bitumat, pânză sau
împâslitură din fibre de sticlă bitumată şi straturi de bitum. De obicei se dispun 3 straturi de
carton şi pânză şi 4 de bitum. Primul strat de bitum asigură lipirea hidroizolaţiei pe stratul
suport, iar ultimul asigură aderenţa stratului de protecţie alcătuit din nisip mărgăritar (cu
granulaţia de 3-7 mm) în grosime de 0,5-1 cm.
Există două variante de acoperişuri terasă, în funcţie de modul de dispunere al
straturilor din figura 14.11
In prima variantă, (Fig.14.11, a), stratul de pantă este amplasat deasupra stratului
termoizolant. Soluţia are avantajul că în perioadele calde energia termică, care încălzeşte intens
învelitoarea, se distribuie în stratul suport şi în betonul de pantă, diminuându-se astfel
supraîncălzirea învelitorii. Dezavantajul soluţiei constă în faptul că stratul de pantă este supus
contracţiilor şi dilataţiilor termice, cu efecte de împingere şi fisurare asupra elementelor
perimetrale ale clădirii, în special asupra durabilităţii.
In varianta a doua (Fig.14.11, b), unde stratul termoizolant este deasupra celui de pantă,
în perioadele calde energia termică se distribuie într-un volum mult mai redus de material,
respectiv în stratul suport al hidroizolaţiei, rezultând o încălzire mai puternică a învelitorii în
comparaţie cu prima soluţie, cu efecte defavorabile asupra durabilităţii.
In cazul teraselor circulabile se prevede o pardoseală alcătuită din dale prefabricate cu
grosimea de 2 - 4 cm (în funcţie de dimensiunile acestora) dispuse pe un strat de nisip în
rosturile dintre dale se prevede bitum cu rolul de a împiedica împrăştierea nisipului ca urmare a
acţiunii vântului şi a apelor din precipitaţii.
Comportarea higrotermică a acoperişurilor terasă este dezavantajoasă în comparaţie cu
acoperişurile cu pod, care prezintă avantajul ventilării.
Datorită structurii compacte, învelitoarea acoperişurilor terasă se încălzeşte puternic sub
acţiunea radiaţiei solare, iar iarna cu toate că există barieră de vapori fenomenul de condens
este posibil sub învelitoare. Condensul format îngheaţă şi mărindu-şi volumul desprinde
învelitoarea de pe stratul suport, iar vara se transformă în vapori, cu mărirea volumului, ceea ce
determină formarea unor băşici sub învelitoare, pe care o solicită puternic, putând duce la
ruperea învelitorii. Pentru a reduce influenţa radiaţiei solare, acoperişurile terasă se prevăd cu
straturi de protecţie din pietriş sau se vopsesc cu pelicule de culoare deschisă pentru a reflecta
razele solare.
încă un dezavantaj al acoperişurilor terasă constă în înmagazinarea în timpul execuţiei a
unei anumite cantităţi de apă între bariera de vapori şi hidroizolaţie. De aceea se recomandă ca
hidroizolaţia să se execute după uscarea stratului de pantă şi a stratului suport.
Pentru îmbunătăţirea comportării higrotermice şi reducerea riscului de condens, precum
şi pentru eliminarea umidităţii iniţiale sub învelitoare, s-au conceput soluţii constructive care să
permită eliminarea vaporilor de apă în atmosferă. în acest sens sunt concepute terasele cu
straturi de difuzie, canale de aerare şi cu straturi de aer ventilat.
93
14.6.2. Acoperişuri terase cu straturi de difuzie
Straturile de difuzie se prevăd în zonele de acumulare a vaporilor de apă: sub

învelitoare, respectiv sub bariera de vapori. Se poate prevedea un singur strat de difuzie (sub
învelitoare sau sub bariera de vapori), respectiv două straturi de difuzie. Aceste straturi se
realizează din carton bitumat perforat blindat pe partea inferioara cu nisip grăunţos aderent,
care reprezintă primul strat al barierei de vapori sau al învelitorii, care nu se lipeşte pe stratul
suport. Lipirea se face prin bitumul care se toarnă peste acest strat şi care pătrunde prin
perforaţii, realizând o lipire prin puncte, nisipul grăunţos venind în contact direct cu stratul
suport. Printre granulele de nisip se realizează o oarecare migrare a vaporilor de apă şi aerului
şi prin punerea stratului în legătură cu atmosfera se elimină vaporii de apă, cu ajutorul unor
dispozitive speciale numite deflectoare, care se dispun în câmpul planşeului terasă, sau în
zonele mai înalte (pe contur, lângă atic).
Fig. 14.12 Acoperişuri terasă cu comportarea higrotermică îmbunătăţită:

a - cu straturi de difuzie; b - cu canale de aerare: 1. .. 10 - identice cu cele din fig. 6.11; 11 - straturi de difuzie; 12,
13 - deflectoare; 14 - sârmă pentru strângerea învelitorii racordate; 15 - canale de aerare
In figura 14.12, a se prezintă un deflector dublu care pune în legătură cu atmosfera două
straturi de difuzie prevăzute sub bariera de vapori şi sub învelitoare. In general, eficienţa
straturilor de difuzie este redusă deoarece stratul de aer dintre granulele de nisip este extrem de
subţire, ceea ce face ca circulaţia vaporilor de apă să fie redusă.
De aceea straturile de difuzie nu sunt eficiente la clădiri cu umidităţi relative ale aerului
interior de peste 60%.
14.6.3. Acoperişuri terasă cu canale de aerare
Acoperişurile terasă cu canale de aerare se recomandă la clădiri cu umidităţi ale aerului

interior de peste 60% (până la 65-70%). Canalele de aerare se realizează prin includerea în
structura planşeului a unei reţele de canale înguste şi continue pe toată suprafaţa terasei, care
comunică cu atmosfera prin deflectoare dispuse în câmpul terasei şi prin orificii de aerisire
prevăzute pe marginile acoperişului, prin intermediul cărora se asigură evacuarea vaporilor de
apă în exterior.
Deflectoarele se dispun la intersecţia canalelor mai mari (canale principale), sub formă
de şiruri. Numărul şi modul de dispunere al deflectoarelor se stabileşte în funcţie de forma şi
mărimea suprafeţei, ţinând seama că fiecare deflector poate deservi o suprafaţă de cel mult
94
120m2. Circulaţia aerului în canalele de aerare este determinată de vânt şi de diferenţa de
temperatură.
In figura 14.12, b se prezintă un exemplu de realizare a canalelor de aerare prin
executarea termoizolaţiei din două straturi de plăci prefabricate, plăcile din stratul inferior fiind
mai mici, rosturile dintre plăci având rolul de canale. Un alt mod de realizare a canalelor de
aerare se poate face prin practicarea lor, sub formă de şanţuri, pe ambele direcţii, la partea
inferioară a plăcilor termoizolante.
In figura 14.13 se prezintă un exemplu de amplasare a deflectoarelor pe acoperişul unei
hale industrial
Fig. 14.13 Acoperiş cu canale de aerare: 1 - deflectoare; 2 - orificii de ventilare; 3 - atic; 4 - canale de aerare
principale
14.6.4. Acoperişuri terasă cu strat de aer ventilat
Aceste acoperişuri reprezintă o soluţie modernă care constă în realizarea în

termoizolaţie (care este dispusă pe ultimul planşeu) a unul strat de aer ventilat, cu o grosime
relativ redusă (Fig6.14). Acest strat de aer este pus în legătură cu atmosfera prin orificii de
ventilare pe conturul clădirii şi prin deflectoare amplasate pe acoperiş.
Dezavantajul acestui sistem constă în faptul că sunt necesare elemente de rezistenţă cu
ajutorul cărora se realizează stratul de aer, panta acoperişului şi suportul învelitorii.
Fig. 7.14 Acoperişuri cu strat de aer ventilat: a, b - variante constructive: 1 -

termoizolaţie; 2 - strat de aer ventilat: 3 - orificii de ventilare; 4 - deflectoare; 5 - suport învelitori
95
14.7. Elemente accesorii la acoperişuri
Datorită funcţiunilor pe care trebuie să le îndeplinească, acoperişurile necesită o serie

de elemente accesorii cu diverse roluri, cum sunt:
- de protecţie pe contur şi la rosturi (atice, cornişe, streşini);
- de colectare şi evacuare a apelor meteorice (jgheaburi, burlane, guri de scurgere);
- de iluminare şi aerisire;
- de evacuare în atmosferă a vaporilor de apă care circulă prin straturile de difuzie, canalele de
aerare sau prin stratul de aer ventilat (deflectoare).
Aticul este un element dispus pe conturul acoperişurilor terasă. Se poate realiza din
zidărie, elemente prefabricate sau beton monolit. Trebuie să depăşească nivelul învelitorii cu
cel puţin 30 cm. In cazul teraselor circulabile se prevede o balustradă deasupra aticului sau se
realizează cu atic cu înălţimea de cel puţin 90 cm.
In figura 14.15, a se prezintă un atic din zidărie de cărămidă.
Fig. 14.15 Detalii de atic şi cornişă: a - atic; b - cornişă; 1... 10 - identice cu cele din fig.
14.11; 11 - perete exterior; 12 - polistiren; 13 - atic; 14 - tencuială pe rabiţ; 15 - agrafe metalice; 16 - pazie din tablă;
17 - diblu din lemn; 18 - agrafa metalică; 19 - pazie din tablă; 20 - cârlig; 21 - jgheab; 22 - cornişă; 23 - completare cu beton
Aticul are rolul de fixare a hidroizolaţiei prin ridicarea acesteia pe atic sau pe cel puţin
25-30 cm deasupra nivelului terasei. Pe porţiunea verticală (ridicată) învelitoarea se protejează
cu tencuială pe rabiţ.
Partea superioară a aticului se protejează cu o fâşie orizontală (pazie) din tablă zincată
care se prinde, prin îndoirea marginilor, de agrafe din oţel lat dispuse pe atic la distanţe de cea
50 cm.
în cazul teraselor cu straturi de difuzie sau canale de aerare. acestea comunică cu
atmosfera prin ridicarea lor pe atic odată cu hidroizolaţia. De asemenea, canalele de aerare pot
comunica cu atmosfera şi prin orificii la baza aticului, aşa cum se arată în figura 14.13.
Cornişele şi streşinile sunt elemente de construcţie amplasate pe perimetrul clădirilor şi
reprezintă prelungirea acoperişului sub formă de consolă. Ele au rolul de a îndepărta de la
faţade apele din precipitaţii şi de a susţine dispozitivele de evacuare a apelor, având totodată şi
un rol estetic.
96
De obicei se utilizează noţiunea de streaşină în cazul acoperişurilor înclinate, noţiunea
de cornişă fiind utilizata în cazul acoperişurilor terasă, precum şi a celor înclinate când se
foloseşte soluţia de scoatere în consolă a zidăriei sau se prevăd elemente speciale din beton.
In figura 14.8, b, se prezintă un detaliu de streaşină la un acoperiş cu şarpantă din lemn,
iar în figura 14.15, b o cornişă pentru un planşeu terasă.
Dispozitivele de colectare a apelor din precipitaţii constau din jgheaburi şi burlane
exterioare în cazul când eliminarea apelor se face la exterior, respectiv din guri de scurgere şi
conducte verticale dacă eliminarea apelor se face prin interiorul clădirii.
In cazul acoperişurilor cu pantă se utilizează întotdeauna jgheaburi şi burlane, iar în
cazul acoperişurilor terasă sunt posibile ambele soluţii, eliminarea apelor prin interiorul
clădirilor fiind preferată în cazul acoperişurilor terasă cu atic. La proiectarea secţiunilor
jgheaburilor, burlanelor şi conductelor verticale, precum şi la alcătuirea de detaliu, trebuie să se
ţină seama de debitele maxime ale celor mai intense ploi, să se asigure panta necesară în cazul
jgheaburilor, să se prevină înfundarea gurilor de scurgere cu diverse obiecte aduse de vânt etc.
Jgheaburile şi burlanele, cu secţiunea semicirculară (respectiv circulară pentru burlane)
sau dreptunghiulară sunt formate din tablă (de obicei tablă zincată) şi sunt prinse de elementele
de construcţie cu dispozitive adecvate (cârlige, brăţări etc), aşa cum rezultă din figurile 14.8, b
şi 14.15, b pentru jgheaburi. în cazul gurilor de scurgere, acestea se rezolvă în funcţie de tipul
terasei, care poate fi necirculabilă sau circulabilă (Fig.14.16). în primul caz hidroizolaţia
trebuie prinsă între conducta de scurgere şi un manşon de tablă, iar în cazul al doilea
hidroizolaţia se racordează peste recipient, aşa cum rezultă din detaliile prezentate. Această
măsură este necesară pentru a evita infiltraţia de apă în exteriorul conductei de scurgere.
Stabilirea dimensiunilor jgheaburilor şi burlanelor se face prin calcul.
CARTEA TEHNICĂ A CONSTRUCŢIEI
Siguranţa unei construcţii

Pentru realizarea unor construcţii de calitate corespunzătoare, în scopul protejării vieţii
oamenilor, a bunurilor acestora, a societăţii şi a mediului înconjurător, sunt obligatorii realizarea şi
menţinerea, pe întreaga durată de existenţă a construcţiilor, a următoarelor cerinţe: rezistenţă şi
stabilitate, siguranţă în exploatare, siguranţă la foc, igienă, sănătatea oamenilor, refacerea şi protecţia
mediului, izolaţie termică, hidrofugă şi economie de energie, protecţie împotriva zgomotului.
Obligaţiile privind asigurarea acestor cerinţe revin factorilor implicaţi în conceperea, realizarea
şi exploatarea construcţiilor, precum şi în postutilizarea lor. Factorii implicaţi sunt: investitorii,
cercetătorii, proiectanţii şi verificatorii de proiecte, producătorii şi furnizorii de materiale pentru
construcţii, executanţii şi responsabilii tehnici cu execuţia, experţii tehnici, proprietarii şi utilizatorii,
precum şi autorităţile publice.
Recepţia construcţiilor constituie certificarea realizării acestora pe baza examinării lor
nemijlocite, în conformitate cu documentele de execuţie şi cu documentele cuprinse în Cartea tehnică a
construcţiei.
Dispozitii generale
Cartea tehnică a construcţiei reuneşte ansamblul documentelor tehnice referitoare la

proiectarea, execuţia, recepţia, exploatarea şi urmărirea comportării în timp a construcţiei şi
instalaţiilor aferente acesteia şi trebuie să cuprindă toate datele şi informaţiile necesare pentru
identificarea şi evaluarea stării tehnice a evoluţiei ei în timp.
97
Modul de elaborare a Cărţii tehnice a construcţiei este stipulat în Legea 10/1995, privind
calitatea în construcţii, şi în Normele de întocmire a Cărţii tehnice a construcţiilor anexă nr. 6 din HG
nr. 273/1994, privind recepţia lucrărilor de construcţii şi a instalaţiilor aferente acestora.
Cartea tehnică, după întocmire, se completează şi se păstrează pentru fiecare obiect de

constructie de către investitor sau, după caz, de către proprietar. Cartea tehnică a construcţiei se
întocmeşte de către investitor pentru toate obiectele de construcţii definitive, supuse regimului de
autorizare a construcţiilor, indiferent de natura fondurilor din care sunt finanţate sau de natura
proprietăţii asupra lor.
Modul de întocmire, folosire şi păstrare a cărţii tehnice a construcţiei
Cartea tehnică a construcţiei se întocmeşte într-un singur exemplar. Pentru construcţiile noi,
cartea tehnică a construcţiei se întocmeşte de către investitor, împreună cu proiectantul, astfel:
a) proiectantul obiectului de construcţie întocmeşte şi predă investitorului, pe măsură elaborarii şi cel
mai târziu până la data recepţiei finale a lucrăriior, documentaţia cuprinsă în capitolele A şi D;
b) comisiile de recepţie la terminarea lucrărilor de constructii şi de recepţie finală a obiectului de
construcţie predau investitorului documentaţia prevăzută în Cap B, imediat după întocmirea ei;
c) investitorul obiectului de construcţie primeşte toate actele care cad în sarcina proiectantului şi
comisiilor de recepţie, le completează cu actele ce cad în sarcina sa (cele prevăzute în Cap B), le
îndosariază conform şi întocrneste centralizatorul; după recepţia finală a obiectului de construcţie,
investitorul reţine un exemplar complet;
d) investitorul completează cartea tehnică a construcţiei cu jurnalul evenimentelor.
Proprietarul sau administratorul va asigura activitatea de urmărire a comportării construcţiei în

exploatare şi intervenţiile în timp asupra acesteia. Urmărirea comportării construcţiei în exploatare şi
intervenţiile în timp asupra acesteia se realizează direct, fie de proprietar sau administrator, fie de
persoane imputernicite de aceştia, ce vor avea calitatea de responsabil cu urmărirea comportării în timp
a construcţiei.
Modul de întocmire şi de completare a cărţii tehnice a construcţie se controlează în obligatoriu de

către:
- comisiile de recepţie finală a obiectelor de construcţii, cu ocazia recepţiei:
- organele de control împuternicite din cadrul organelor cu atribuţii în acest domeniu, periodic.
Rezultatele controalelor se vor consemnă în mod obligatoriu în jurnalul enimentelor.
Cartea tehnică a construcţiei se păstrează pe toată durată de existenţă a obiectului construcţiei

până la demolarea sa; după demolare, investitorul predă exemplarul la arhiva unităţilor administrativ-
teritoriale, pentru păstrare.
Înainte de predarea cărţii tehnice a construcţiei, ea va fi completată cu modul de desfăşurare a
acţiunii de postutilizare, pe baza instrucţiunilor elaborate de proiectant. La schimbarea proprietarului,
cartea tehnică a construcţiei va fi predată noului proprietar, care va avea obligaţia păstrării şi
completări acesteia, consemnând faptul în procesul verbal de predare-primire şi în jurnalul
evenimentelor.
CUPRINSUL CĂRŢII TEHNICE A CONSTRUCŢIEI - conform Anexei nr. 6 la HGR 273/1994

care aprobă “Regulamentul de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora”, este
98
următorul: documentaţia de bază şi centralizatorul cărţii tehnice (fişă cu date sintetice privind
construcţia, borderoul general al dosarelor cu documentaţia de baza şi copiile borderourilor fiecărui
dosar în parte ).
Documentaţia de bază cuprinde următoarele documente:
Capitolul “A” -Documentaţia privind proiectarea :

- acte referitoare la tema de proiectare şi amplasarea construcţiei;
- avize care au fundamentat elaborarea proiectului;
- documentaţia tehnică a construcţiei efectiv realizate ( arhitectură, detalii de execuţie pentru structura
de rezistenţă, schemele de instalaţii ) , cu toate modificările aduse pe parcursul excutiei de către
proiectant, constructor sau beneficiar ( investitor ) prin dispoziţii de şantier sau proiecte modificatoare;
- breviarele de calcul pe specialităţi;
- indicarea distinctă a diferenţelor faţă de proiectele tehnice şi detaliile de execuţie iniţiale, cu
precizarea cauzelor care au condus la aceste diferenţe; - caietele de sarcini privind execuţia lucrărilor.
Capitolul “B” Documentaţia privind execuţia:

- autorizaţia de construire ( inclusive planurile-anexă vizate spre neschimbare ); procesul verbal de
predare a amplasamentului şi reperul de nivelment general ;
- procesele verbale de recepţie a terenului de fundare, a fundaţiilor, a structurii de rezistenţă şi a
lucrărilor ascunse, procesele verbale de admitere a fazelor determinante ale execuţiei;
- în situaţia când execuţia lucrărilor de construire nu a fost urmărită de un diriginte de şantier atestat şi
nu s-au încheiat procesele verbale pentru fazele determinante şi lucrările ascunse, comisia pentru
recepţia lucrărilor va solicita elaborare unei expertize tehnice care să ateste calitatea execuţiei; după
caz expertiză tehnică va preciză soluţiile de remediere care se impun şi va cuprinde procesele verbale
care să certifice executare întocmai a acestora;
- certificatele de calitate , condica de betoane, rezultatul încercărilor de rezistenţă, ale betoanelor,
certificatele de calitate pentru materialele puse în opera, registrul proceselor verbale de lucrări ascunse,
notele de constatare,ale autorităţilor de control, registul de dispoziţii şi note de şantier, jurnalul
principalelor evenimente ( inundaţii, seisme, temperature excesive, etc.), caietele de ataşament s.a.
- procesele verbale privind montarea instalaţiilor de măsurare prevazure prin proiectul de urmărire în
timp a comportării construcţiei,inclusive citirile iniţiale de la care încep măsurătorile(dacă este cazul).-
expertiză tehnică,verificări de teren sau cercetări suplimentare,necesare că urmare a unor accidente
tehnice sau a unor greşeli tehnice(dacă este cazul);
Capitolul”C”-Documentaţia privind recepţia lucrărilor executate:

-procese verbale de recepţie la terminarea lucrărilor şi cel final;
-alte acte încheiate că urmare a cererilor comisiilor de recepţie privind verificări sau cercetări
suplimentare,cu indicarea rezultatelor acestora şi a modului de rezolvare.
Capitolul”D”- Documentaţia privind urmărirea comportării construcţiei în exploatare şi

intervenţiile în timp:
-prevederile scrise ale proiectantului privind urmărirea comportării construcţiei,instrucţiunile de
exploatare şi întreţinere,listă prescripţiilor tehnice de baza care trebuie respectate pe timpul exploatării
construcţiei;
-proiectele de modificare a construcţiei după recepţia finală(când este cazul);
-acte de constatare a eventualelor deficienţe apărute după recepţia finală şi măsurile de intervenţie
luate;
-procese verbale de predare-primire a construcţiei la schimbarea proprietarului.
99
AUTORIZAŢIA DE CONSTRUIRE
Autorizaţia de construire constituie actul pe baza căruia se asigură aplicarea măsurilor

prevăzute de lege, referitoare la amplasarea, proiectarea, executarea şi funcţionarea construcţiilor.
Actul normativ în baza căruia se autorizează construirea este Legea 50/1991 privind autorizarea
executării lucrărilor de construcţii, republicată.
Aceasta este eliberată de primărie - Serviciul de Urbanism din localitatea/sectorul în care se
află terenul pe care urmează să construiţi. Odată dosarul depus, documentul se eliberează în cel mult
30 de zile de la data înregistrării cererii. Este bine să nu începeţi lucrările înainte de obţinerea acestui
document, deoarece riscaţi amenzi care pot ajunge şi la 10.000 de lei.
Lucrări ce necesită autorizaţie de construire Conform art. 3 din Legea 50/1991 republicată,
autorizaţia de construire se eliberează pentru:
- lucrări de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, schimbare de destinaţie
sau de reparare a construcţiilor de orice fel, precum şi a instalaţiilor aferente acestora;
- lucrări de construire, reconstruire, extindere, reparare, consolidare, protejare, restaurare,
conservare, precum şi orice alte lucrări, indiferent de valoarea lor, care urmează a fi efectuate la
construcţii reprezentând monumente istorice, inclusiv la cele din zonele de protecţie, stabilite potrivit
legii;
- lucrări de construire, reconstruire, modificare, extindere, reparare, modernizare şi reabilitare
privind căile de comunicaţie, reţele şi dotări tehnico-edilitare, lucrări hidrotehnice, amenajări de albii,
lucrări de îmbunătăţiri funciare, de instalaţii de infrastructură, noi capacităţi de producere, transport,
distribuţie a energiei electrice şi/sau termice, precum şi de reabilitare şi retehnologizare a celor
existente;
- împrejmuiri şi mobilier urban, amenajări de spaţii verzi, parcuri, pieţe şi alte lucrări de
amenajare a spaţiilor publice; - lucrări de forjare şi excavări necesare în vederea efectuării studiilor
geotehnice, a prospecţiunilor geologice şi exploatărilor de cariere, balastiere, sonde de gaze şi petrol,
precum şi alte exploatări de suprafaţă sau subterane;
- lucrări, amenajări şi construcţii cu caracter provizoriu necesare în vederea organizării
execuţiei lucrărilor de bază, dacă nu au fost organizate odată cu acestea; - organizarea de tabere de
corturi, de căsuţe sau de rulote;
- lucrări de construcţii cu caracter provizoriu: chioşcuri, tonete, cabine, spaţii de expunere
situate pe căile şi spaţiile publice, corpuri şi panouri de afişaj, firme şi reclame, precum şi anexele
gospodăreşti ale exploataţiilor agricole situate în extravilan;
- amenajarea de cimitire noi sau extinderea celor vechi. Paşi pentru obţinerea acestui act Înainte
de porni la drum este bine să va înarmaţi cu multă răbdare, pentru că la dosar sunt necesare o serie de
avize şi documente. Pentru obţinerea autorizaţiei trebuie parcurşi trei paşi principali: obţinerea unui
Certificat de Urbanism; obţinerea mai multor avize specifice şi obţinerea unui Proiect de autorizaţie de
construire. Primul pas pentru obţinerea autorizaţiei de construire este solicitarea certificatului de
urbanism, pe care îl eliberează primăria de care aparţine terenul pe care urmează să construiţi. În
certificatul de urbanism vor fi trecute avizele pe care va trebui să le obţineţi în vederea eliberării
autorizaţiei de construire. Acestea pot varia în funcţie de ce anume doriţi să construiţi şi în funcţie de
amplasament.
Dosarul pentru obţinerea avizelor va conţine:

- Certificatul de Urbanism;
- schiţa de amplasament a terenului la scară 1:500;
- schiţa de amplasament a terenului la scară 1:2 000;
- schiţa de amplasament cu poziţia casei pe teren;
100
- cerere tip.
După ce aţi parcurs primii doi paşi, urmează realizarea Proiectului de autorizaţie de construire.
Acesta cuprinde în general trei secţiuni: proiectul de arhitectură; proiectul de rezistenţă şi proiectele de
instalaţii. În momentul în care proiectul este finalizat, acesta trebuie depus la Inspecţia de Stat în
Construcţii (I.S.C.) care se găseşte în fiecare reşedinţă de judeţ. De asemenea, proprietarii care deţin
un teren extravilan şi vor să construiască pe el trebuie mai întâi să îl treacă în intravilan. Pentru asta
este nevoie de aprobarea Consiliului Local al oraşului/comunei/satului pe raza căruia se afla terenul.
Actele necesare pentru eliberarea autorizaţiei de construire.
După ce aţi întocmit toate documentele menţionate mai sus, trebuie să depuneţi un dosar la
primărie, care să conţină:
- planul de amplasare a terenului în zona (planurile cadastrale);
- Certificatul de Urbanism;
- toate avizele solicitate prin Certificatul de Urbanism;
- acte notariale (la nevoie);
- memoriu tehnic (cuprinde memoriul de arhitectură, rezistenţă, instalaţii);
- referatele verificatorilor de specialitate;
- referatele experţilor tehnici (la nevoie);
- actele de proprietate asupra terenului;
- proiectul pentru autorizare compus din: planul de situaţie (cum se amplasează casa în teren);
planul fundaţiei, elaborat de inginerul de rezistenţă; planuri de arhitectură pentru toate nivelurile
construcţiei; planul de învelitoare; secţiune caracteristică; toate faţadele.
- scara de redactare pentru toate desenele este de 1:10;
- cererea de eliberare a autorizaţiei de construire;
- chitanţă de achitare a taxei de autorizare.
Taxa de eliberare reprezintă 0,5% din valoarea construcţiei, stabilită pe baza declaraţiei
solicitatului şi în funcţie de suprafaţa desfăşurată a construcţiei.
Legea locuintei Legea 114/1996

actualizata 2011 publicata in Monitorul Oficial nr. 393 din 31.12.1997
Legea locuinţei defineşte cadrul general al realizării de locuinţe şi gestiunea acestora, prezentând
principiile şi regulile care trebuie urmate în aşa fel încât piaţa locuinţelor să fie transparentă, dinamică
şi funcţională. Legea locuinţei reglementează aspectele sociale, economice, tehnice şi juridice ale
construcţiei şi folosinţei locuinţelor, având ca bază următoarele principii:
a) accesul liber şi neîngrădit la locuinţă este un drept garantat de lege;
b) rezolvarea cerinţelor de locuire constituie un obiectiv major al administraţiei
publice centrale şi locale.
Pentru armonizarea tuturor acţiunilor în acest domeniu, Guvernul coordonează şi va răspunde
de aplicarea unitară a strategiei de dezvoltare a construcţiei de locuinţe pe întreg teritoriul ţării. Prin
asumarea rolului de coordonare, principiile şi acţiunile stabilite prin strategia naţională a locuirii vor fi
corelate cu cele din alte domenii (investiţii, forţă de muncă, protecţie socială, sănătate etc.) în vederea
eficientizării rezultatelor acţiunilor în profil teritorial.
Legea Locuinţei defineşte categoriile principale de locuinţe în funcţie de destinaţia lor, iar
pentru locuinţele destinate închirierii este prezentat cadrul general legal de constituire şi de gestiune a
acestora. În funcţie de regimul de exploatare, locuinţele cu chirie pot avea destinaţie de: locuinţe
exploatate în regim de închiriere pe piaţa liberă a construcţiilor, inclusiv prin operaţiuni de leasing
imobiliar, locuinţe sociale, locuinţe de serviciu, locuinţe de necesitate, locuinţe de protocol.
101
Cap . 15. Contabilitatea și programele informatice
Acest subcapitol descrie competența necesară administratorului unui condominiu, de a utiliza

calculatorul în domeniul său de activitatea. În prezent, contabilitatea se confrunta cu un proces
permanent de transformare, de perfecționare și de căutări ale posibilităților de evoluție în viitor. Ea
tinde din ce în ce mai mult sa devina o practica solida, încercând să satisfacă cat mai bine cerințele
utilizatorilor sai, prin adaptarea ofertei de informații la cerere și fixându-și astfel un statut aparte.În
condițiile actuale, informatizarea și automatizarea au intrat în aproape toate aspectele importante ale
vieții.
Internetul a devenit un portal prin care oamenii au acces practic nelimitat la informații dintre
cele mai variate, dar și prin care proprietarii au posibilitatea de a vizualiza listele de întreținere plățile
și alte documente contabile.
Elemente de competență:
 Selectează programul specific;

 Introduce datele primare;
 Verifica si salvează datele;
 Tipărește documentele specifice finale.
Selecteaza programul specific:
 Programul specific este selectat în funcție de scopul urmărit;

 Programul este selectat cu discernământ, în corelație cu tipul documentelor de elaborate;
 Programul este selectat în funcție de tipul și performantele acestuia.
Introduce date primare:
 Datele sunt introduse în totalitate, cu acuratețe, răspunzând tuturor cerințelor

programului;
 Mesajele primite sunt analizate și interpretate corect în vederea asigurării continuității
introducerii datelor;
 Explicațiile privind conținutul documentelor sunt prescurtate in mod inteligibil pentru
interpretarea corecta a datelor.
Verifica și salvează datele:
 Datele introduse sunt verificate cu profesionalism, pentru asigurarea corectitudinii

documentelor specifice finale;
102
 Informațiile sunt salvate și păstrate cu respectarea condițiilor de securitate și
confidențialitate;
 Datele sunt salvate si arhivate pe diferite suporturi de memorie, asigurandu-se
conservarea lor îndelungată, accesul rapid și îndelungat al informației.
Tipărește documentele specifice primare:
 Documentele specifice finale sunt listate în conformitate cu scopul urmărit;

 Documentele finale sunt tipărite în numărul de exemplare solicitat în funcție de
necesitați;
 Documentele specifice finale sunt listate cu verificarea îndeplinirii criteriilor de calitate.
103
Cap. 16. Servicii comunitare și utilițăți publice
Servicii publice
Un serviciu public (SP) reprezintă entităţi organizate de stat / o colectivitate locală,

înfiinţate de autoritatea competentă cu scopul de a asigura satisfacerea unor cerinţe ale
membrilor societăţii, în regim de drept administrativ / civil în procesul de executare a legii.
Denumiri de servicii publice: secretariate, agenţii, institute, administraţii, secţii, oficii, spitale,
şcoli, regii autonome, societăţi comerciale.
Serviciile publice reprezintă activităţi care, din motive de interes general, sunt considerate de
către stat ca neputând fi reglementate şi satisfăcute doar de legea pieţei sau care nu sunt susceptibile de
a fi atribuite iniţiativei private.
Se disting două dimensiuni ale SP:
–dimensiunea socială, care are legătură cu drepturile fundamentale ale persoanei, SP fiind
purtătorul unor valori şi insemne comune pentru membrii grupului social respectiv;
–dimensiunea economică, mai veche decât cea socială şi justificată de patru aspecte:
1.existenţa monopolurilor naturale (unele servicii, cum sunt căile ferate, canalizarea, electricitatea) au
fost dintotdeauna „monopoluri naturale“ în care e mai convenabil să ai o singură reţea, şi nu
concurenţă, principiu care a determinat conferirea dreptului de activitate unei singure întreprinderi;
2.insuficienţa pieţei în asigurarea investiţiilor necesare,
3.insuficienţa gestiunii private a SP;
4.voinţa statului de a coordona şi dirija dezvoltarea economică; este o referinţă des evocată în domeniu
experienţa Japoniei, care, după războiul al doilea mondial, a procedat la selectarea câtorva domenii
neenergofage şi dependente de puţine materii prime, pe care le-au dezvoltat sistematic, le-a susţinut
financiar şi cu consultanţă occidentală, dar care le-a adus succese economice deosebite.
Serviciul public reprezintă un ansamblu de activităţi, grupate după natura lor, în patru
domenii:
1.nucleul dur al SP care vizează menţinerea ordinii publice, protecţia persoanelor şi a bunurilor,
securitatea frontierelor. Cuprinde 5 activităţi tradiţionale: poliţie, justiţie, armată, afaceri externe,
finanţe (colectare impozite şi gestionare buget).
2.condiţiile pentru buna desăşurare a activităţilor economice şi sociale:
pregătire material normativ (legi etc.), edicatarea normelor în texte de aplicare, aplicarea şi controlul
legislaţiei
3.activităţi care exced posibilităţile de realizare ale pieţei:
- protecţie socială
- pregătirea şi formarea pe trmen lung: şcoala, universitatea, cercetarea
4. producţia de bunuri şi servicii care nu satisfac condiţiile de rentabilitate / nu sunt atractive pentru
sfera privată
-producţia şi distribuirea energiei şi gazului
-poşta şi telecomunicaţiile
-unele activităţi financiare (exemplu, gestionarea monedei naţionale)
În concluzie, noţiunea de serviciu public este utilizată pentru a desemna o activitate de interes
general, prestată de un organism, adică de o persoană juridică, autorizată de o autoritate a
administraţiei publice.
În legătură cu definirea noţiunii de serviciu public sunt două accepţiuni /D, p.46/:
l. prima vizează conţinutul serviciului („elementul material“), ca tip de activitate de interes general pe
care administraţia înţelege să şi-o asume.
104
2. a doua vizează subiectul serviciului („elementul organic“), respectiv organismul prin intermediul
căruia se realizează.
În literatura occidentală s-au conturat în timp mai multe definiţii al căror conţinut a fost preluat
în legislaţia comunitară.
a.o definiţie clasică, formulată la începutul secolului XX, conform căreia serviciul public este
acea activitate de interes general prestată numai de o persoană publică ; deci, noţiunea de serviciu
public este definită pe baza a trei elemente; serviciul public este orice activitate de interes general,
asumată de o persoană publică şi supusă dreptului administrativ.
b.serviciul public este "activitatea pe care guvernanţii sunt obligaţi să o presteze în interesul
celor guvernaţi" (definiţia lui Duguit) ;
c.în perioada interbelică apare, în definiţia serviciului public, şi „persoana privată“ ca posibil
prestator de servicii publice. Definiţia a apărut ca o necesitate impusă de dezvoltarea economică
spectaculoasă a societăţii care solicita servicii publice variate, flexibile şi operative. Până în anul 1939,
aceste servicii erau apanajul statului şi instituţiilor sale care riu mai puteau face faţă cerinţelor sociale,
astfel încât s-a văzut nevoit să încredinţeze unele servicii publice către persoane private, făcând loc
ideii prestării unui serviciu public prin firme private. Definiţia nu preciza în ce condiţii activitatea unei
persoane private poate fi considerată serviciu public.
d. dilema este lămurită în 1964, când Laubodere arată că „serviciul public este activitatea de
interes general, prestată de o persoană privată având prerogativele puterii publice sub controlul
administraţiei“. (AJDA; 1964; p. 91). Această nouă viziune presupune existenţa a trei condiţii :
Prima condiţie este „interesul general“: atunci când analizăm însă activitatea unei persoane
private este foarte greu să delimităm până unde merge interesul general şi de unde începe interesul
particular. Cea mai bună distincţie este aceea dintre activităţile necesare şi activităţile profitabile:
serviciile publice au ca prim obiectiv interesul celor administraţi şi nu obţinerea de profit.
A doua condiţie se referă la mijloacele puterii publice, care sunt privilegii acordate persoanei
private care serveşte interesul general şi ca atare se bucură de autoritate în raport cu terţii (şi nu de
egalitate). Acest raport de autoritate permite fie monopolul asupra unei activităţi, fie emiterea de acte
cu caracter unilateral sau chiar stabilirea de taxe.
A treia condiţie se referă la controlul administraţiei asupra activităţii de prestări servicii
publice. Această condiţie derivă din faptul că o persoană privată poate presta un serviciu public
/D, p.47/ numai printr-o delegare dată de o persoană publică. Delegarea se poate face fie printr-un
contract, fie printr-un act administrativ unilateral explicit sau implicit. Raţiunea delegării este să
circumscrie limitele în interiorul cărora poate acţiona cel împuternicit.
e. definiţia actuală s-a conturat la sfârşitul anilor '80 ca urmare a evoluţiei democraţiei,
recunoscându-se faptul că unele servicii publice desfăşurate de persoane private nu trebuie să se
bucure neapărat de prerogativele puterii publice. Precizarea este necesară întrucât o serie de servicii
publice de interes social, cum ar fi cele de sănătate, cultură, învăţământ etc. se realizează de către
persoane private, dar fără prerogativele puterii publice. Ideea democratismului şi descentralizării a
impus în practică sistemul preluării gestiunii serviciilor publice din mâna statului şi predării lor către
persoane private, în condiţiile mai sus amintite. În aceste condiţii s-a consacrat sintagma "servicii
private de interes general" care nu corespunde însă pe deplin celor trei condiţii stabilite în practica
administraţiei publice, nici chiar în ţările dezvoltate. Cel puţin sub aspectul controlului, serviciile
publice actuale sunt subordonate administraţiei mai mult ca oricând.
În concluzie, astăzi, identificarea unui serviciu public presupune luarea in considerare a trei
elemente.
105
a) Conţinutul serviciului (elementul material): serviciul public este, în primul rând, o activitate de
interes general. De aceea, serviciul public nu mai este privit, în primul rând, ca un organism public, ci,
în special, ca o activitate care răspunde unui obiectiv de interes general. Trebuie menţionat că orice
activitate de interes general reprezintă şi un serviciu public.
b) Elementul voliţional, adică intenţia puterilor publice: nu va exista un serviciu public decât dacă
puterea publică (autoritatea naţională sau locală) şi-a manifestat intenţia de a-şi asuma o activitate de
interes general. Nu există, deci, servicii publice "prin natura lor".
Noţiunea de serviciu public apare, de aceea, ca o noţiune subiectivă şi evolutivă. Evoluţia are loc în
sensul lărgirii sferei de cuprindere. Astfel, odată cu dezvoltarea nevoilor în domeniul petrecerii
timpului liber, activităţi cum ar fi exploatarea unui teatru, a unui teleski într-o staţiune montană sau
organizarea de competiţii de către federaţiile sportive au căpătat eticheta de servicii publice.
Există anumite dificultăţi în identificarea intenţiei exacte a guvernanţilor, mai ales atunci când ei
încredinţează anumite activităţi de interes general unor persoane private, în mod expres ca fiind
servicii publice. Este necesară, atunci, prezenţa a trei indicii /D, p.48/ pentru a putea identifica
serviciul public:
- activitatea trebuie să răspundă unei misiuni de interes general;
- organismul privat respectiv trebuie să dispună de veritabile prerogative de putere publică ;
- organismul privat respectiv trebuie să fie supus unui control din partea puterilor publice.
În majoritatea cazurilor, voinţa puterilor publice este uşor de identificat: persoana publică
respectivă îşi asumă în mod direct activitatea de interes general în cauză. Dacă activitatea de interes
general este asigurată de către o persoană privată, trebuie să se ţină seama în mod special de controlul
administraţiei (de către puterea publică). Orice serviciu public depinde, deci, în mod direct sau
indirect, de voinţa unei persoane publice care decide crearea sa, modul de gestiune, regulile
fundamentale de organizare.
c) Elementul formal : regulile aplicabile în mod normal activităţilor de servicii publice
provin din acel regim juridic căruia îi este supusă activitatea de interes general în cauză, respectiv
regimul de drept administrativ, specific situaţiilor în care serviciul public este asigurat în mod direct
de către o persoană publică. Realizarea acestei misiuni este însoţită întotdeauna de prerogative sau de
constrângeri caracteristice (proprii) dreptului public.
Dacă serviciul este asigurat de către o persoană privată, referirea la regimul de drept
administrativ are doar o valoare de criteriu de identificare a serviciului public.
Aşa cum s-a arătat mai sus, pentru existenţa serviciului public, trebuie să existe un control din
partea puterilor publice şi o concesionare a prerogativelor puterii publice către persoana privată.
Utilitate şi utilităţi publice
Trebuie remarcată aici posibilitatea de confuzie generată de formele identice ale categoriilor
utilitate din teoria economică, din merceologie şi din domeniul serviciilor publice.
Totalitatea funcţiilor unui produs dau valoare de întrebuinţare bunului respectiv (sau
utilitate, conform teoriei macroeconomice contemporane). În merceologie, valoarea de întrebuinţare
exprimă sinteza tuturor funcţiilor (utilă, decorativă, de personalizare, simbolică etc) pe care le are un
bun.
În ştiinţa mărfurilor, se face distincţie între funcţia utilă sau utilitatea propriuzisă (utilitatea în
sens restrâns) şi valoarea de întrebuinţare, respectiv utilitatea în sens larg, care reprezintă sinteza
proprietăţilor (caracteristicilor) dezirabile ale unui bun.
Referitor la servicii, în general, se apreciază tot mai frecvent nevoia de a considera serviciile ca
un sistem de utilităţi, în care beneficiarul cumpără sau foloseşte nu un produs, ci o anumită utilitate,
care-i oferă anumite avantaje (neconcretizate în majoritatea cazurilor într-un bun material) destinate
satisfacerii unor nevoi personale sau sociale.
În domeniul serviciilor publice, termenul utilitate semnifică un serviciu public, deseori cele
două noţiuni fiind folosite alternativ, pentru aceeaşi categorie de bun, îndeosebi în ţările cu limbi
originare din latină.
106
Totuşi, pentru mai multă rigoare, utilităţile definesc acea categorie de servicii care au adesea o
componentă materială evidentă şi care, prin natura lor, presupun o infrastructură specifică. Cele
mai importante utilităţi sunt: energia electrică, energia termică, gazul natural, administrarea deşeurilor
menajere / urbane, alimentarea cu apă, canalizarea, telecomunicaţiile etc.
“UTILITĂŢI PUBLICE”
Apă şi Canalizare
Energie termică
Salubrizare
Transport public
Iluminat public
“client final individual” = contribuabilul

“client final” = primăria
107
Cap. 17. Arhivarea documentelor
Potrivit normelor în vigoare, arhivarea documentelor financiar-contabile se face conform unor
reguli specifice. Spre exemplu, există peste 12 acte ce trebuie păstrate de contribuabili timp de cinci
ani, în timp ce altele trebuie păstrate pentru zece sau chiar 50 de ani. De altfel, arhivarea lor se poate
face atât în format hârtie, cât şi-n format electronic.
Arhivarea și păstrarea registrelor de contabilitate și a celorlalte documente financiar-contabile

se face, și în 2018, în conformitate cu prevederile Ordinului Ministerului Finanţelor Publice (MFP)
nr. 2634/2015, în vigoare de la 1 ianuarie 2016.
Ca regulă generală, registrele de contabilitate şi documentele justificative care stau la baza

înregistrărilor în contabilitatea financiară se păstrează în arhiva entităților timp de zece ani, cu
începere de la data încheierii exerciţiului financiar în cursul căruia au fost întocmite.
Există şi o excepție de la această regulă, şi anume statele de salarii, al căror termen de păstrare
este de 50 de ani.
Registrele de contabilitate, precum si documentele justificative se pastreaza în arhiva, de regula

in forma lor originala, grupate in functie de natura operatiilor si in ordine cronologica in cadrul
exercitiului financiar la care se refera, in dosare numerotate, snuruite si parafate. Aceste dosare se
pastreaza in spatii special amenajate, asigurate impotriva degradarii, distrugerii sau sustragerii, dotate
cu mijloace de prevenire a incendiilor.
În acelaşi timp, documentul citat reglementează peste 12 documente a căror perioadă obligatorie de
păstrare este de cinci ani, cu începere de la data încheierii exercițiului financiar în cursul căruia au fost
întocmite. Mai exact, este vorba despre următoarele:
 notă de recepție și constatare de diferențe;

 bon de predare, transfer, restituire;
 bon de consum;
 fișă de magazie;
 listă de inventariere;
 chitanță;
 dispoziție de plată/încasare către casierie;
 decont de cheltuieli
 fișă de cont pentru operațiuni diverse;
 fișă de cont pentru operațiuni diverse (în valută și lei);
 decizie de imputare;
 angajament de plată.
Obligaţia păstrării documentelor amintite revine, practic, societăților comerciale,

societăților/companiilor naționale, regiilor autonome, institutelor naționale de cercetare-dezvoltare,
societăților cooperatiste etc. În plus, trebuie să arhiveze actele financiar-contabile şi alte entităţi, astfel:
 instituțiile publice, asociațiile și celelalte persoane juridice cu și fără scop patrimonial;

 subunităţile fără personalitate juridică, cu sediul în străinătate, care aparţin persoanelor
menționate anterior, cu sediul în România, precum şi subunităţile fără personalitate juridică din
România care aparţin unor persoane juridice cu sediul în străinătate;
108
 organismele de plasament colectiv care nu sunt constituite prin act constitutiv, astfel cum sunt
prevăzute în legislaţia pieţei de capital, fondurile de pensii facultative, fondurile de pensii
administrate privat şi alte entităţi organizate pe baza Codului civil.
De asemenea, este important să precizăm că documentele financiar-contabile care atestă

proveniența unor bunuri cu durată de viață mai mare de cinci ani trebuie să fie păstrate pe perioada
corespunzătoare duratei de viață utilă a acestora.
Atunci cand este necesar, pe baza aprobarii persoanei competente, documentele se pot elibera din
arhiva, in mod provizoriu, spre consultare, intocmindu-se un proces verbal în care se mentionează
solicitantul, persoana care a dat aprobarea, scopul ş.a.
In locul documentului astfel eliberat se depune o copie certificata de persoana imputernicita in
acest scop si dovada semnata de solicitantul care a ridicat originalul. Pentru evidenta documentelor
arhivate se utilizează Registrul de evidenta, in care se inscriu dosarele si documentele contabile intrate
in arhiva, precum si miscarea acestora in decursul timpului.
Documentele al caror termen legal de pastrare a expirat, se elimina din arhiva, intocmindu-se in
acest scop un proces-verbal de catre o comisie, sub conducerea conducatorului unitatii, si operandu-se
aceasta operatiune in Registrul de evidenta
În plus, în caz de încetare a activității unei societăți, actele financiar-contabile se păstrează în

conformitate cu prevederile Legii societăților nr. 31/1990 sau se pot preda la arhivele statului.
Arhivarea pe suport hârtie sau în format electronic
Pe lângă arhivarea pe suport hârtie, Ordinul MFP nr. 2634/2015 a introdus şi posibilitatea
păstrării documentelor în format electronic. Astfel, companiile au libertatea de a alege una dintre cele
două metode, dar fiecare dintre acestea implică respectarea unor reguli.
Mai precis, în cazul în care o firmă alege să păstreze documentele financiar-contabile în format
hârtie, arhivarea lor trebuie să respecte două reguli esenţiale, astfel:
 documentele să fie grupate în dosare, numerotate și șnuruite;

 gruparea documentelor în dosare să fie făcută cronologic și sistematic, în cadrul fiecărui
exercițiu financiar la care se referă acestea.
Aceste dosare trebuie păstrate în spații special amenajate, unde pot fi asigurate împotriva
degradării, distrugerii sau sustragerii.
În ceea ce privește evidența documentelor în arhivă, aceasta se ține, potrivit Ordinului MFP nr.
2634/2015, cu ajutorul unui Registru de evidență, în care sunt consemnate dosarele și documentele
intrate în arhivă, precum și mișcarea lor în decursul timpului.
În schimb, dacă evidenţa contabilă este ținută cu ajutorul programelor informatice, firmele pot
păstra documentele pe suporturi tehnice, cu o condiţie: actele să poată fi listate în orice moment, fie
atunci când entitatea are nevoie, fie la cererea organelor de control competente.
În fine, documentele financiar-contabile pot fi păstrate, în baza unor contracte de prestări servicii,
și de către operatori economici autorizați în prestarea de servicii arhivistice. Într-un asemenea caz,
109
răspunderea în ceea ce privește păstrarea documentelor revine administratorului, ordonatorului de
credite sau altei persoane care are obligația gestionării entității beneficiare.
Amenzi importante pentru asociațiile de proprietari ce nu respectă termenul de

păstrare a documentelor!
Regulile pentru conducerea evidențelor contabile și fiscale, printre care se numără și obligația
ca evidențele contabile și fiscale să fie păstrate, după caz, la domiciliul fiscal al contribuabilului/
plătitorului, la sediul social ori la sediile secundare ale acestuia, sunt prevăzute la art. 109 din Codul de
procedură fiscală.
Totodată, în actul normativ scrie că aceste evidențe pot fi păstrate inclusiv pe suport electronic
sau că pot fi încredințate spre păstrare unei societăți autorizate să presteze servicii de arhivare.
În schimb, evidenţele contabile şi fiscale ale exerciţiului financiar în curs se păstrează, după
caz, la domiciliul fiscal al contribuabilului/ plătitorului, la sediul social ori la sediile secundare ale
acestuia sau, în perioada 1-25 a lunii următoare perioadei fiscale de raportare, la sediul persoanei fizice
ori juridice autorizate pentru prelucrarea lor în vederea întocmirii declaraţiilor fiscale.
În cazul în care evidenţele contabile şi fiscale sunt ţinute cu ajutorul sistemelor electronice de
gestiune, pe lângă datele arhivate în format electronic contribuabilul/ plătitorul este obligat să păstreze
şi să prezinte aplicaţiile informatice cu ajutorul cărora le-a generat.
Contribuabilul/ plătitorul este obligat să utilizeze pentru activitatea desfăşurată documente

primare şi de evidenţă contabilă stabilite prin lege şi să completeze integral rubricile formularelor,
corespunzător operaţiunilor înregistrate.
TEHNICI DE ARHIVARE
Clasarea şi arhivarea actelor şi documentelor
În activitatea de birou se generează un număr mare de documente variate. În funcţie de tipul lor
aceste documente suferă, după creare, tratări diferenţiate. Unele, după ce s-a luat cunoştinţă de ele, nu
mai necesită prelucrări ulterioare şi în consecinţă trebuie puse la păstrare. Alte documente necesită însă
prelucrări ulterioare (răspunsuri, rapoarte, statistici). Aceste documente trebuie păstrate o perioadă de
timp în cadrul firmei sau instituţiei.
Din punct de vedere al păstrării documentelor există două abordări:
- clasarea documentelor- constă în aranjarea lor într-o ordine prestabilită care să asigure
accesul ulterior şi securitatea
- arhivarea documentelor- constă în depunerea şi păstrarea documentelor clasate, constituite în
“dosare”, în depozite special organizate şi amenajate, numite arhive.
Clasarea se poate face în ordine cronologică, alfabetică, numerică, zecimală, alfanumerică.

Clasarea cronologică implică aranjarea documentelor pe măsură ce intră în firmă. Are
avantajul accesului rapid dacă se cunoaşte data de apariţie a documentului şi este utilizată pentru
documente omogene: rapoarte, extrase de cont etc.
Clasarea alfabetică implică aşezarea documentelor în dosare după numele firmei sau persoanei
110
de la care provin. Se pot folosi mai multe nivele de subclasare în cazul în care primele nume încep cu
aceeaşi literă.
Clasarea numerică constă în aranjarea documentelor în ordinea numerelor de înregistrare. Este
folosită mai ales pentru corespondenţă.
Clasarea zecimală are la bază divizarea domeniului de interes în 10 clase. Fiecare clasă poate
fi apoi divizată în 10 subclase şi aşa mai departe, realizându-se o clasificare pe mai multe subnivele, în
funcţie de gradul de detaliere.
Clasarea alfanumerică este o combinaţie între clasarea alfabetică şi cea numerică. Dosarele
conţin mape pe probleme, clasate alfabetic iar în interiorul fiecărei mape documentele se clasează
numeric.
Arhivarea şi accesul la informaţii constituie una din activităţile importante dintr-un birou. Se
înregistrează modernizări rapide şi în acest domeniu care au ca obiect: frecvenţa şi tipul consultărilor
arhivei, rapiditatea accesului, costul selecţiei şi stocării, durata stocării etc. Diferitele faze ale arhivării
documentelor sunt ilustrate în tabelul 5.1.
Documentele se păstrează în dosare, care constituie grupări de documente cu conţinut similar.
Dosarele se constituie ţinându-se seama de reglementările în vigoare şi de obligaţiile legale privind
păstrarea lor ulterioară în arhivă.
Tabelul 5.1. Arhivarea documentelor

Intrarea documentelor Căutarea documentelor Alte activităţi
Selectarea documentelor de Căutarea documentelor în Duplicarea în număr mare de
conservat. catalog. exemplare a documentelor căutate
pentru difuzare
Indexarea documentelor Acces la documente în Inventarierea regulată a
selecţionate. Punerea la zi a sectoarele de stocare documentelor arhivate.
cataloagelor permiţând regăsirea
documentelor.
Depozitarea documentelor şi Consultarea documentelor pe Suprimarea eventuală a
alegerea modului de regăsire loc, sau realizarea unei copii documentelor inutile.
ulterioară. etc.
Arhivarea clasică foloseşte ca suport material hârtia. Aceasta este o materie primă care prezintă
o serie de inconveniente:
- piaţă puţin stabilă
- surse externe de aprovizionare
- industrie foarte poluantă şi mare consumatoare de energie
Întrucât arhivarea clasică, pe suport hârtie, a devenit nesatisfăcătoare (volum şi greutate mare,
acces dificil, condiţii pretenţioase de stocare etc.), în prezent se utilizează tehnologii de arhivare
moderne: arhivare fotografică, electronică etc. Noile tehnici şi tehnologii de arhivare se utilizează
pentru că documentaţia pe hârtie devine repede voluminoasă, greu de mânuit şi puţin accesibilă, dificil
de stocat şi pentru că arhivarea tradiţională se traduce printr-o serie de operaţii ce necesită mult timp,
spaţiu şi volum.
111
Arhivare fotografică şi audiovizuală
Arhivarea fotografică (micrografia)
Arhivarea fotografică, numită şi micrografie, constă în realizarea şi exploatarea

microformelor - microfilme şi microfişe. Plecând de la documente înregistrate pe hârtie, pe bandă
magnetică sau chiar de la datele din memoria unui calculator, se realizează microfilme sau microfişe
prin intermediul unor aparate electrooptice.
Avantaje:
 câştig de spaţiu (98% câştig în volum şi greutate faţă de echivalentul hârtie)
 câştig de timp - în căutarea unui document înregistrat pe microfilm sau microfişă (există
sisteme automate şi semiautomate de căutare)
 securitatea arhivării - datorită volumului mic, arhivele pot fi ţinute în imobile ignifuge şi
închise
 duplicare uşoară, pornind de la original
 difuzare uşoară şi economică.
Dezavantaje:
 necesitatea unor aparate de lectură specializate
 dificultatea de actualizare (ţinere la zi) a acestor suporţi
 condiţii de microclimat (temperatură, umiditate, praf) speciale
 schimbarea obiceiurilor de lucru.
Tendinţe:
- Apariţia sistemelor C.I.M. (Computer Input Microfilm) şi C.O.M. (Computer Out Microfilm)
permite telecopierea directă a microfilmelor prin sistemele de comunicaţii de date prezentate în
secţiunile precedente.
- Arhivarea şi consultarea documentelor la distanţă prin mijloace audiovizuale (videomatica).
Se pot consulta la distanţă prin intermediul unor posturi dotate cu monitoare T.V. documente arhivate
(cu ajutorul unor camere T.V. şi a unor sisteme de poziţionare). Se pot de asemenea obţine copii pe
hârtie ale imaginii de pe ecran.
Realizarea copiei unui document pe microfilm sau microfişe porneşte de regulă de la un

document de hârtie, şi se realizează cu ajutorul unei camere de luat vederi.
Se poate utiliza şi suport magnetic sau datele din memoria unui calculator, afişate pe un ecran.
Camerele utilizate pot fi mobile sau statice. Camerele mobile înregistrează rapid documentele opace,
lizibile, de format redus. Camerele statice oferă o imagine mai bună dar într-un timp de expunere mai
îndelungat. Filmele utilizate uzual sunt de 16 mm sau 35 mm. În continuare filmul este developat şi
multiplicat prin diverse metode.
Arhivarea electronică
Arhivarea electronică foloseşte ca suport al informaţiei discurile şi benzile magnetice, iar mai
recent discurile optice numerice.
În cazul în care documentele arhivate provin din memoria unui calculator, ele sunt codificate
sub forma unor fişiere de caractere ASCII. Pot fi arhivate şi documente provenind de pe suport hârtie,
prin "numerizarea" (sau digitizarea) lor cu ajutorul unui scanner.
Atât benzile magnetice cât şi discurile magnetice şi optice permit actualizarea datelor arhivate
112
cu observaţia că discurile permit un acces direct, incomparabil mai rapid, la informaţii.
Din punct de vedere al vitezei de acces şi a capacităţii de stocare, discurile optice numerice par
a fi cele mai promiţătoare soluţii pentru arhivarea electronică.
Arhivarea magnetică
Primele sisteme birotice de arhivare electronică foloseau pentru informaţii suporturi magnetice.
Acestea erau manipulate de terminale "inteligente" controlate de microprocesoare. Suporturile
magnetice pot fi accesate direct. Ele pot fi sub forma unor discuri elastice sau rigide, având capacităţi
de milioane sau miliarde de caractere.
Arhivarea magnetică constă în salvarea, păstrarea documentelor pe suporturi magnetice: discuri
flexibile (floppy-disk), discuri fixe (hard-disk), casete magnetice.
Apariţia unităţilor de discuri magnetice a fost precedată de apariţia echipamentelor cu tambur
magnetic, odată cu primele calculatoare cu program memorat (1948, Manchester – tambur magnetic
acoperit cu nichel, 47 piste, 256 biţi/pistă, timp de acces mediu – 15,6 ms).
Tehnologiile de realizare a unităţilor de discuri magnetice şi tehnicile şi modelele de realizare a
„software-ului” s-au condiţionat şi stimulat reciproc. În configuraţiile actuale suportul disc-magnetic
este utilizat ca extensie a memoriei principale (memorie externă). Discul magnetic a oferit
utilizatorilor facilităţi în organizarea datelor în fişiere cu structuri mai eficiente din punct de vedere al
prelucrării. Conceptele actuale de memorie virtuală şi bază de date sunt dezvoltate cu implicaţia
utilizării ca suport a discurilor magnetice, datorită posibilităţilor de adresare directă şi a timpului de
acces convenabil.
Structura unei unităţi de discuri magnetice cuprinde suportul constituit dintr-unul sau mai
multe discuri;
- ansamblul capetelor şi circuitelor de scriere/citire;
- ansamblul de fixare şi antrenare al suportului;
- sisteme de poziţionare a capetelor
- blocul logic de comandă şi circuitele de interfaţă cu unitatea centrală;
Elementul de bază al suportului este constituit dintr-un disc cu rol de substrat, acoperit de un
strat cu proprietăţi magnetice, care reprezintă partea activă.
Materialul substratului poate fi rigid (aluminiu sau aliaje ale acestuia) sau flexibil (material
plastic). În majoritatea cazurilor stratul magnetic este compus dintr-un amestec de material magnetic
(Fe2O2) şi răşini, adezivi etc.
Suportul poate fi constituit dintr-un singur disc sau din mai multe discuri paralele, montate pe
un ax comun (pachet de discuri).
Caracteristicile suportului sunt diferite în funcţie de tipul unităţii de discuri. Delimitarea cea
mai evidentă este între discuri fixe şi discuri amovibile. Dacă în primul caz suportul este permanent
montat, făcând parte integrantă din unitate, în cazul discurilor amovibile, suportul poate fi montat şi
scos de pe unitate. În general, ansamblul suportului cuprinde, pe lângă numărul specific de discuri şi
alte elemente pentru protejarea discului, filtrarea aerului, montarea pe unitate etc. sau elemente ale
traductoarelor de index, poziţie etc.
Caracteristica de memorie cu acces direct a unităţilor de discuri magnetice implică asocierea
unei adrese fiecărei înregistrări de pe disc. Din punct de vedere al adresării, ar fi suficient ca unitatea
să asigure prezenţa unui cap de scriere/citire în poziţia fizică a înregistrării adresate, după care ar urma
operaţia de transfer. Pentru micşorarea posibilităţii de eroare de adresare se face însă şi o verificare de
adresă înregistrate anterior. Astfel, majoritatea unităţilor de discuri magnetice folosesc un procedeu de
adresare combinat care constă în selectarea şi eventuala poziţionare la discurile cu capete mobile, a
capului de scriere/citire pe pista fizică a înregistrării adresate şi apoi selectarea şi verificarea adresei
înregistrării prin citirea unei informaţii de adresă, conţinută chiar în înregistrarea respectivă. Fiecare
113
înregistrare, în afara datelor efective, cuprinde şi informaţii de control atât la început (preambul) cât şi
la sfârşit (postambul).
Pentru arhivarea unor cantităţi de informaţii de ordinul giga-octeţilor se folosesc şi unităţi de
bandă magnetică, aici apărând probleme legate de accesul secvenţial la informaţiile stocate.
Arhivarea magnetică ridică probleme de stocare, de costuri adiţionale, de indexare automată a

informaţiilor memorate. Acestea sunt în curs de rezolvare prin apariţia şi perfecţionarea aşa-numitelor
"arhive automatizate", a căror funcţionare completează utilităţile sistemului de arhivare magnetică cu
selecţia de către utilizator.
Arhivarea electronică a imaginii documentelor
Indiferent de gradul de automatizare şi birotizare, multe din intrările şi ieşirile din sistem
(birou) se fac sub forma unor documente pe hârtie. Acestea se acumulează în timp şi generează costuri
adiţionale. Tehnica V.I.P.S. 2000 (Virtual Image Processing System) înlătură acest inconvenient.
Principiul tratării imaginii este simplu: documentele se scanează şi se înregistrează pe discuri
magnetice prin intermediul unui calculator care asigură totodată indexarea acestora. În acelaşi timp
imaginile documentului se pot înregistra pe benzi video pentru consultările directe. Consultarea se face
prin afişarea documentului solicitat pe un terminal grafic. Sistemul permite actualizarea şi completarea
informaţiei. Facilităţi suplimentare (transmiterea la distanţă) sunt posibile prin echipament
suplimentar. Arhivarea electronică a imaginii pune bazele "sistemelor de arhivare inteligente".
Arhivarea electronică pe discuri optice numerice

(compact discuri)
Suporturile fotografice şi magnetice folosite în arhivare prezintă o serie de inconveniente:

 suporturile magnetice (discuri, benzi) necesită introducerea informaţiilor ceea ce la capacităţi
mari devine costisitor;
 suporturile fotografice (microfilme sau microfişe) necesită fotografierea şi developarea care
încetinesc procesul
Discurile optice numerice (cele mai moderne suporturi de arhivare) înlătură aceste
inconveniente. Sunt discuri duble de plastic (sandwich) între care e depus un strat special
termosensibil. Cele două feţe sunt utilizate pentru a înregistra direct informaţia cu un fascicol laser
folosit ca un "stilet" optic care marchează informaţia sub forma unor deformări minuscule succesive.
Această informaţie este accesibilă printr-un alt sistem laser.
Fig. 17.1. Compact disc
114
Înregistrarea optică a informaţiei este un proces care foloseşte un fascicul de lumină (în general
este vorba de o rază laser), fie pentru citirea şi/sau înregistrarea datelor, fie pentru a ajuta la citirea
şi/sau înscrierea datelor pe un suport sensibil optic.
Citirea optică a informaţiei este un proces care se bazează pe modificarea reflexivităţii
(densităţii optice) suprafeţei discului.
Pentru citirea optică a informaţiei de pe disc sunt folosite două principii:
- Reflexivitatea – utilizează reflexia luminii;
- Transmisivitatea – utilizează trecerea luminii prin grosimea discului.
Scrierea optică a informaţiei este procesul care foloseşte un fascicul laser pentru modificarea
(sau pentru a ajuta la modificarea) unui material sensibil la lumină amplasat pe suport.
Tipuri de suport
Metodele şi tehnologiile optice de înregistrare şi citire a informaţiilor sunt destul de diverse.
Din acest motiv, este necesară clasificarea lor după mai multe criterii. În funcţie de tipul de suport
folosit se disting trei categorii importante:
 Suporturi preînregistrate (prerecorded media) – pe care informaţia este înscrisă de către
producătorul suportului şi nu mai poate fi modificată (cel puţin prin metode soft) de către
beneficiar. În această categorie intră discurile compacte (CD), CD-ROM, CD-Video.
 Suporturi înregistrabile o singură dată (Write-Once Media) – pe care informaţia poate fi
scrisă de către utilizator. Dar, odată ce s-a realizat înscrierea, acest tip de suport intră în
categoria celor preînregistrate – adică nu se pot face modificări ale conţinutului. În această
categorie intră: CD-WO şi Foto-CD.
 Suporturi reînregistrabile (Rewritable Media sau ROD = Rewritable Optical Disk) – care pot
fi înscrise de câte ori este necesar, atâta vreme cât suportul nu este deteriorat. Din această
categorie fac parte şi discurile magneto-optice (MO).
Sistemul CD (Compact Disc)

Sistemul de redare a informaţiei de pe CD are acces aleator la orice porţiune a programului
audio. Formatul este foarte bine adaptat cerinţelor stocării audio, având o capacitate foarte mare,
durabilitate şi flexibilitate.
Discurile optice sunt în cea mai mare parte realizate din plastic şi au dimensiuni reduse. Forma
şi principalele dimensiuni sunt prezentate în fig. 17.2.
Fig. 17. 2. Structura discului compact audio CD.
115
Cea mai mare parte din suprafaţa discului nu conţine date, constituindu-se ca suprafaţă de
prindere pentru dispozitivul de citire şi orificiu pentru axul motorului de antrenare. Datele sunt
înregistrate pe o suprafaţă a cărei lăţime este de 35,5 mm, şi care, pe lângă informaţia utilă, mai
conţine zonele cu pistele de intrare şi de ieşire ce nu cuprind decât date utilizate pentru control. O
secţiune în structura discului compact este prezentată în figura 17.3.
Fig. 17.3.. Secţiune în structura discului compact audio
Formate particulare de discuri optice
Calitatea înregistrării şi facilităţile discului compact s-au evidenţiat rapid atât pentru
producători cât şi pentru utilizatori. Pentru a folosi aceste caracteristici şi în alte domenii, au fost
proiectate noi formate de discuri optice pentru:
 Date: CD-ROM, CD-ROM/XA, CD-I;
 Imagini: CD-I, CD-V, CD+G, Discuri Foto;
 Reducerea dimensiunilor: CD-3;
 Creşterea densităţii de stocare: HD-CD;
 Inscripţionare la utilizator: CD-WO, CD-MO.
Formatul CD – I
Discul Compact Interactiv (CD-I) este o aplicaţie specială a formatului CD-ROM. Acest disc
permite stocarea unei combinaţii simultane de audio, video, grafică, text şi date, toate funcţionând într-
un format interactiv bine definit. Deoarece CD-I este un mediu interactiv, informaţia conţinută pe disc
poate fi accesată printr-o procedură de dialog, sistemul prezentând utilizatorului alternative care pot fi
folosite în ghidarea acestuia către informaţia căutată.
Sistemele CD-I sunt medii singulare de sistem, conţinând atât programul operaţional cât şi
informaţia propriu-zisă. Deci, nu este necesar nici un program auxiliar, cum ar fi un sistem de operare
pe floppy-disk la pornirea aparatului. CD-I este un mediu interactiv, ceea ce înseamnă că, în loc să
urmărească pasiv desfăşurarea cronologică a conţinutului discului, utilizatorul poate juca un rol activ,
alegându-şi o cale proprie de parcurgere a aplicaţiei.
Pot fi incluse anumite aplicaţii, cum ar fi:
116
 Educaţională şi de instruire – include formate ce pot fi predefinite de către utilizator, instruire
interactivă, cărţi de referinţă, albume, etc;
 Divertisment – include muzică şi text, notaţii şi imagini, jocuri de acţiune, de strategie şi
simulări de activităţi diverse;
 Creativă – include programe pentru pictură şi desen, compoziţie muzicală, film, etc;
Formate pentru discuri video
CD – V
Formatul CD-V (Compact Disc–Video) este o combinaţie de tehnologii audio şi video, adică o
combinare a sistemelor discurilor compacte audio şi Laser Vision (LV).
Video CD
Discul compact video este o tehnologie ce permite rularea liniară a materialelor video de pe un
disc.
Ca mijloc pentru distribuirea filmelor la domiciliu, discul Video-CD este mai avantajos, decât
caseta video, discurile sunt compacte, durabile şi ieftine, pe când benzile video se uzează, se pot
întinde sau rupe şi trebuie derulate după fiecare folosire. În momentul de faţă foarte utilizat a devenit
sistemul DVD.
CD – WO
Dezvoltările în tehnologia optică au condus la un format de CD inscriptibil, cunoscut sub
numele de CD-WO (Compact Disc-Write Once). Datele pot fi înscrise permanent, pot fi citite oricând,
dar nu pot fi şterse. Astfel de sisteme se mai numesc şi WORM (Write Once - Read Many).
Unităţile CD-WO pot executa operaţii de adăugare a datelor în conformitate cu diferite
standarde sau formate logice proprii.
Aceste discuri optice sunt utilizate pentru salvarea periodică, cumulativă a datelor dintr-o firmă
pentru informaţii care nu se modifică des: aplicaţii sau date de arhivă, componente ale software-ului de
bază, etc.
CD + G
Formatul CD+G (Compact Disc+Graphics) foloseşte canalele de subcod disponibile pentru
stocarea imaginilor color statice, a textului sau a altor materiale ce pot fi afişate pe un monitor în
timpul redării programului sonor.
Formatul CD – 3
Pentru a se conferi sistemului o portabilitate mărită, s-a introdus formatul CD-3, identic cu
discul CD audio, cu diferenţa că dimensiunea discului este de numai 8 cm. Discurile CD-3 sunt
compatibile cu toate aparatele audio obişnuite. CD-3 conţine mai puţină muzică datorită mărimii sale
reduse, timpul maxim de redare al acestuia fiind de aproximativ 20 minute. A apărut şi o varietate de
sisteme de redare portabile pentru formatul CD-3, acestea atingând dimensiuni de „buzunar”.
Discurile foto (Photo-CD)

Foto CD-ul (discul compact fotografic) este un sistem ce utilizează tehnologia imaginilor
numerice în vederea stocării, manipulării şi redării imaginilor fotografice. Cu ajutorul acestui sistem
pot fi redate pe ecranul unui televizor sau pe monitorul unui calculator imaginile fotografice şi
reproduse ca imagini de înaltă calitate prin tipărirea cu ajutorul unei imprimante color.
Stocarea fotografiilor pe discul compact prezintă aceleaşi avantaje ca şi stocarea textului:
siguranţă, longevitate şi accesibilitate.
Discul de mare densitate (HD – CD)
117
Atunci când a fost lansat, CD-ul a apărut ca fiind un mediu de stocare a datelor de capacitate
ridicată. O dată cu dezvoltarea aplicaţiilor video, capacitatea de 650 Mo a discurilor s-a dovedit a fi
insuficientă.
Din acest motiv s-a trecut la cercetări în domeniul creşterii capacităţii discurilor. Aşa a apărut
HD-CD-ul (Discul de mare densitate).
Un astfel de disc obţine o capacitate de stocare de 3,7 Gocteţi pentru un singur nivel de
citire. Sistemul permite înregistrarea a 135 minute de date audio-video, iar imaginile video pot fi
redate atât în format 4:3 cât şi în format 16:9 x2. Pe lângă acest sistem cu un singur nivel de date a
fost elaborat un standard ce dublează capacitatea discului prin utilizarea a două niveluri de înregistrare.
Cele două niveluri de informaţii sunt realizate într-un substrat, prin utilizarea unei pelicule
semireflective, ce permite accesul laserului prin refocalizarea acestuia.
WMRM (Write Many Read Many)

WMRM sunt discuri optice care permit mai multe scrieri şi mai multe citiri.
Unele din aceste discuri de stocare a informaţiei folosesc tehnologia magneto-optică, adică
înregistrare magnetică şi citire optică. Această tehnologie MO presupune un câmp de premagnetizare
şi un fascicul laser pentru ştergere şi înregistrarea datelor.
Discurile optice numerice permit:
- arhivarea de texte (înregistrare caracter cu caracter)
- arhivarea informaţiilor (caracterelor) provenite de la un calculator
- arhivarea documentelor (semne, caractere, grafice)
- arhivarea video (prin codarea numerică a imaginii)
- arhivarea audio (prin codarea numerică a semnalelor sonore)
Capacitatea de înregistrare a discurilor optice numerice este considerabil mai mare decât a altor
suporturi. În birotică ele permit realizarea: arhivării, căutării prelucrării şi transmiterii datelor,
imaginilor şi sunetelor (mesageria alfanumerică şi grafică). Utilizarea lor prezintă numeroase avantaje:
reducerea importantă a volumului, durabilitate practic infinită, acces rapid la documente, conexiunea
cu diferite documente.
Consideraţii privind compresia datelor
Teoretic, orice succesiune de simboluri, indiferent de natura lor, se poate comprima. Scopul
operaţiei ar fi economisirea suportului fizic utilizat pentru transportul sau stocarea informaţiei.
Pentru date computerizate se urmăreşte, de obicei reducerea dimensiunii fiecărui simbol sau
reducerea selectivă a lungimii simbolurilor cel mai frecvent utilizate. Este important ca algoritmul
aplicat să nu comporte pierdere de informaţie, deci ca textul iniţial să fie integral procesat şi apoi
stocat în noua formă, iar după decompresie informaţia să revină la forma iniţială, necompresată.
Multe firme oferă utilitare ce realizează compresia fără pierderi la diferite nivele de securitate,
viteză sau eficienţă. Sunt programe de tipul ARJ, PKZIP, LHA. Acestea sunt aşa numitele arhivatoare
care pe lângă reducerea dimensiunii datelor creează structuri (fişiere) complexe, cu un format bine
stabilit în care se poate stoca orice cantitate de date chiar provenind din mai multe fişiere, directoare
sau de pe mai multe discuri. Pe de altă parte, pot să refacă exact informaţia originală şi structura ei.
Majoritatea utilitarelor permit fracţionarea arhivelor astfel create pe mai multe volume, de
dimensiuni stabilite de utilizator, pentru a înlesni transportul de dischete. Fiecare fragment este un
fişier de sine stătător din punctul de vedere al sistemului de operare dar arhiva este coerentă doar în
întregul ei şi poate fi procesată doar de utilitarul care a creat-o.
O altă funcţiune obişnuită este crearea arhivelor autoextractive (.SFX), care sunt fişiere în
formă executabilă ce conţin datele arhivate şi oferă o parte din posibilităţile de extracţie şi testare de
program. Deci, când este rulat reface exact structura fişierelor originale pe disc astfel încât prezenţa
118
programului de arhivare nu mai este necesară pentru desfacerea arhivei, deşi aceasta poate procesa
SFX-urile ca şi cum ar fi arhive normale.
Pe de altă parte, există utilitare care compactează fişierele executabile lăsându-le în formă
executabilă astfel încât vor rula cu aproape aceeaşi viteză. Este cazul utilitarului PKLITE.
Alte utilitare vizează suporturile magnetice de stocare, mai precis structura logică a acestora,
impusă de sistemele de operare. Programe ca STACKER, DOUBLESPACE sau DRIVESPACE
tratează un fişier de pe discul fizic ca pe un nou disc. Pe acest fişier se aplică un mecanism de
compresie dinamică care face procesul de mărire a capacităţii discului transparent pentru utilizator. În
funcţie de natura informaţiilor cuprinse, discul fictiv poate oferi mai mult spaţiu de memorare decât un
disc necompactat.
Fiecare din aceste programe dispune de facilităţi de testare şi eventual, corecţie a datelor pe
lângă multe opţiuni ce le uşurează sau le măresc eficienţa. Astfel, arhivatorul WinRAR are
următoarele caracteristici distincte:
 Rulează sub Windows 9x/NT/2000 şi este disponibil în mai multe limbi;
 Versiunile de RAR sub forma de linie de comandă (mod consolă) rulează sub Linux, DOS şi
sub UNIX;
 WinRAR foloseşte un algoritm original de compresie. Acest utilitar are cea mai înaltă rată de
compresie faţă de alte instrumente de arhivare, în mod special la fişierele executabile,
bibliotecile Object, fişiere-text mari etc;
 Opţional, WinRAR oferă un algoritm de compresie optimizat pentru date multimedia;
 suportă fişiere şi arhive de până la 8,589 miliarde Gigabytes;
 Numărul fişierelor arhivate este practic nelimitat;
 WinRAR oferă suport complet pentru arhivele ZIP;
 Oferă noi facilităţi cum ar fi interfaţa grafică interactivă pentru folosirea mouse-ului şi a
meniurilor precum şi interfaţa liniei de comandă;
 WinRAR poate crea şi modifica arhive SFX folosind module SFX implicite şi externe; poate
crea arhive multivolum;
Convergenţa suporturilor de stocare şi arhivare electronică
Tendinţa firească manifestată în arhivare, este de înlocuire a suportului de hârtie cu alte forme
care au fiecare un domeniu în care sunt optime. Discul optic numeric va permite convergenţa acestora.
119
Cap. 18. Comunicarea interpersonală și lucrul în echipă
(1) Comunicarea interpersonala

Comunicarea interpersonala este caracteristica cea mai importanta a omenirii si, în acelasi timp,
cea mai mare realizare a sa. Este abilitatea oamenilor de a transforma spusele fara noima în cuvinte
vorbite si scrise, prin care ei sunt capabili sa îsi faca cunoscute nevoile, dorintele, ideile si
sentimentele.
Comunicarea interpersonala este un proces complex care poate sa fie descris, în termeni
simplificati, prin aceea ca un Emitator si un Receptor schimba mesaje între ei, mesaje care contin
deopotriva si idei si sentimente.
Emitatorul codifica mesajele folosind elemente verbale, vocale si vizuale. Cuvintele formeaza
elementul verbal.
Elementul vocal include tonul, intensitatea vocii si "muzica limbajului". Elementul vizual
încorporeaza tot ceea ce Receptorul vede. Poate sa vi se para surprinzator, dar elementul vizual, non-
verbal, este cel mai puternic element, cel care atrage si retine in primul rand atentia Receptorului.
Elementele vocale si verbale urmeaza doar dupa cel vizual.
Receptorul primeste mesajele si le decodeaza, punand în ordine si interpretand cele trei elementele, în
functie de propriile experiente, credinte si nevoi.
(2) Lucrul in echipa

Munca in echipa este un element-cheie in mediul business indifferent daca vorbim de o firma sau
de o companie multinational. Productivitatea unei echipe nu depinde doar de nivelul de pregatire al
persoanelor ci si de modalitatea in care aceasta este condusa si de eficienta in comunicare. Astfel
sarcinile vor fi realizate in timp util, iar rezultatele vor fi pe masura.
Putem fi de acord ca nu suntem cu totii adepti ai muncii in ecchipa, unii considera ca sunt
neindreptatiti, deoarece munca nu este intodeauna impartita in mod egal intre membrii echipei, dar
rezultatele si aprecierile positive din final fiind la nivelul intregii echipe. Altii considera munca in
echipa un beneficiu, deoarece pot invata din experienta altor persoane.
6
Unitatea descrie competent contabilului referitoare la identificarea rolului individual in cadrul echipei,
sarcinile si responsabilitatile ce-I revin si implicarea personala in realizarea obiectivelor colectivului
de munca.
Elemente de competent:
 Identifica rolul in cadrul echipei;
 Identifica sarcinile in cadrul echipei;
 Participa la indeplinirea sarcinilor echipei.
Identifica rolul in cadrul echipei:

 Identificarea rolului in cadrul echipei se efectueaza pe baza informatiilor specific, disponibile despre
activitate;
 Atributiile specific sunt prelucrate conform indicatiilor sefului ierarhic superior;

 Identificarea rolului in cadrul echpei se realizeaza in corelatie cu obiectivele de realizat;
Identifica sarcinile in cadrul echipei:

 Sarcinile sunt identificate cu obiectivele in conformitate cu cerintele locului de munca;
 Sarcinile in cadrul echipei sunt in concordanta cu cele ce-I revin in fisa postului;
 Identificarea sarcinilor individuale se realizeaza in concordanta cu sarcinile celorlalti membri ai echipei;
120
Participa la indeplinirea sarcinilor echipei:

 Sarcinile sunt indeplinite prin colaborare permanenta cu ceilalti membrii ai echipei pentru corelarea
actiunilor intreprinse si a termenelor de realizare;
 Sarcinile sunt rezolvate cu operativitate pentru realizarea lucrarilor la termenul planificat asigurandu-
se calitatea executiei;
 Situatiile neprevazute sunt rezolvate cu promptitudine pentru asigurarea continuitatii activitatii;
 Cauzele neralizarii sarcinilor sunt analizate cu responsabilitate in vederea inlaturarii
disfunctionalitatilor in activitate.
Un beneficiu major de lucru in echipa, este ca existent mai multor puncte de vedere duce la
stimularea creativitatii indivizilor si la o dezbatere eficienta pentru gasirea solutiei celei mai bune. De
multe ori se intampla ca la solutionarea unei probleme sau a unei sarcini de la locul de munca sa
intampinam anumite blocaje. In aceste situatii putem sa expunem problema in fata colegilor sis a o
rezolvam printr-o sesiune de brainstorming, obtinand astfel Solutia potrivita.
Indeplinirea unei sarcini intr-o perioada scurta de timp este, de asemenea un alt punct forte al
lucrului in echipa. Persoanele se ajuta intre ele pentru a indeplini orice sarcina, persoanele cu mai
multa experienta ii ajuta pe cei mai tineri, toata lumea participa cu idei creative, ajungand la un rezultat
cat mai complex intr-un timp cat mai scurt.
Munca in echipa este capacitatea de a munci impreuna pentru a realiza o idee comuna.
Disponibilitatea privind munca in echipa este o cerinta curenta a anunturilor de recrutare, iar prezenta
calitatilor necesare sau din contra lipsa lor, pot fi factori decisivi in angajarea unei persoane ori in
mentinerea ei intr-o organizatie. Necesitatea muncii in echipa a devenit tot mai evidenta pe masura ce
politicile de resurse umane au evoluat si companiile au inceput sa tina cont de nevoia de comunicare si
contact uman a propriilor angajati, constientizand valoarea motivationala superioara a dialogului si
sustinerii reciproce, intr-o echipa.
A fi eficient intr-o echipa inseamna a fi capabil de a:

 Lucra si contribui la atingerea unui set de scopuri si obiective ale echipei;
 Recunoaste cum competentele si punctele forte ale celorlalti contribuie la cladirea unei echipe
eficiente;
 Demonstra initiativa si contribui la obtinerea rezultatelor;
 Manifesta promptitudine in ajutarea celorlalti membri ai echipei sa gaseasca solutii si sa obtina
rezultate;
 Accepta si oferi feedback intr-un mod constructiv si sensibil;
 Intelege rolul greselilor si al conflictelor in promovarea dezvoltarii echipei.
 Cateva informatii de baza
Lucrul in echipa reprezinta structura fundamentala de interactiune pentru indivizii din orice
organizatie, mare sau mica. Lucrul intr-o echipa poate insemna sa lucrezi cu un grup de oameni care
stau in aceeasi incapere cu tine, sa lucrezi cu un grup de oameni dintr-un birou diferit sau chiar dintr-o
tara diferita. Daca un grup de oameni lucreaza impreuna pentru un obiectiv comun si daca lucreaza
impreuna la aceeasi sarcina, atunci acestia sunt o echipa indiferent de pozitia lor geografica. In multe
cazuri, echipa va fi recrutata si preselectata de un manager sau sef de echipa. Este posibil ca acestia sa
fie si cei care stabilesc obiectivele generale ale unei activitati. Cu toate acestea, pentru a fi siguri ca
toata lumea lucreaza pentru acelasi scop, este important ca toti membri echipei sa aiba ocazia sa isi
impartaseasca ideile si sa planifice cum va fi atins scopul respectiv. In acest fel se vor simti proprietarii
activitatii si vor fi mai dornici ca aceasta sa fie dusa la capat cu succes. Desi recunoasterea
121
capacitatilor si punctelor forte ale celorlalti este importanta, o echipa eficienta va oferi posibilitatea si
ca indivizii sa isi dezvolte competente noi. Intr-adevar, un indicator important al unei echipe puternice
este reprezentat de situatia in care membrii echipei se instruiesc reciproc pentru a dezvolta competente
in domenii noi, permitandu-le prin urmare sa fie mai flexibili in modul in care isi impart sarcinile intre
ei.
Este dificil sa imbunatatesti eficienta unei echipe daca nu este toata lumea implicata in trecerea in
revista periodica a progresului lor, identificarea aspectelor pozitive si a celor care ar putea fi realizate
diferit sau mai bine. Atat procesele, cat si relatiile dintr-o echipa pot avea un impact semnificativ
asupra succesului acesteia. Tratarea relatiilor in special poate fi o problema delicata si trebuie efectuata
intr-un mod corespunzator, astfel incat feedbackul sa fie obiectiv, constructiv si sa se adreseze
comportamentului fiecarui individ, care de fapt este schimbator.
In concluzie, lucrul intr-o echipa nu inseamna ca relatiile vor fi intotdeauna armonioase. Dupa cum
am spus, rareori se va intampla sa detineti controlul absolut asupra celor care sunt in echipa voastra si
pe parcurs pot interveni conflicte intre personalitati. Conflictul in cadrul unei echipe este privit de
experti ca o etapa naturala in progresul catre construirea unei echipe cu adevarat performante.
Conflictele apar atunci cand indivizii dintr-o echipa se simt in stare sa isi exprime adevaratele
ganduri si sentimente si prin urmare sunt date la iveala diferente de opinie si principii. Recunoasterea
si tratarea acestei situatii este esentiala pentru progresul echipei si de multe ori in aceasta etapa se
manifesta adevaratele zone de dezvoltare a indivizilor, iar membri echipei pot vorbi deschis si liber
intre ei.
Atribuirea rolurilor in echipa

Rolurile în echipa trebuie atribuite si/sau clarificate de la inceput in cadrul unei sedinte. O
echipa eficace le permite membrilor de a fi flexibili in exercitarea rolurilor atribuite. Flexibilitatea
poate fi incurajata prin rotatia sarcinilor, responsabilitatilor si a grupurilor de lucru.
Responsabilitatile administratorului, coordonatorului, (chiar liderul echipei):

 Transmite in timp adecvat informatii, cunostinte si atitudini indicate membrilor echipei;
 Interpreteaza si aplica politici, specificatii de lucru si ordine de lucru pentru echipa;
 Indruma membrii echipei pentru rezolvarea eficace a anumitor sarcini de munca si evalueaza
rezultatele;
 Incurajeaza echipa pentru a descoperi solutii alternative, operative de rezolvare a sarcinilor trasate;
 Construieste canale de comunicare intre departamente si elimina duplicarea eforturilor inutile;
 Promoveaza comportamentul corect in echipa; ajuta la optimizarea climatului psihoafectiv al echipei,
modeland atitudinile;
 Promoveaza autodisciplina printre membrii echipei;
 Incurajeaza asumarea de riscuri de catre membrii echipei prin confruntarea ideilor in grup;
 Sprijina obiectivele echipei in fata partenerilor interni si externi;
 Pune in aplicare si rasplateste comportamentul adecvat in echipa;
 Detecteaza si înlatura problemele echipei in domeniile de expertiza;
 Comunica conducerii unitatii progresul realizat de echipa;
 Este mediator in timpul conflictelor din cadrul echipei si contribuie decisiv pentru a se adopta solutii
din care sa castige toti cei implicati;
 Ghideaza si formeaza directia spre o cultura de echipa.
Administratorii cunosc cea mai mare schimbare de rol in timpul tranzitiei spre echipe si sunt cei
care au cel mai mult nevoie de instruire pentru a castiga increderea in noul rol. Aici managementul
122
joaca un rol important ajutandu-l pe administrator sa faca fata pierderii de putere si control. Un
proverb chinezesc spune: “In spatele unui om capabil se afla intodeauna alti oameni capabili”.
Adevarul este ca munca in echipa este cheia marilor realizari. Intrebarea nu este daca echipele sunt
valoraoase, ci daca noi recunoastem acest lucru si daca putem deveni jucatori mai buni intr-o echipa.
Din acest motiv sustin ca unu (1), este un numar mult prea mic pentru a realiza ceva maret.
123
Cap. 19. Prevenirea incendiilor în clădiri
Incendiile sunt sursa unor accidente grave sau mortale, a unor daune materiale costisitoare și
chiar a prabușirii unor clădiri.Incendiul este un proces complex de ardere, cu evoluție necontrolată,
datorat prezenței materialelor combustibile și surselor de aprindere, incluzând fenomene de natură
fizică și chimică (transfer de căldură, formarea flăcărilor și fumului, schimbul de gaze cu mediul
înconjurător, transformări structurale produse în elementele de rezistență ale clădirilor, în
materialele de construcții și în instalațiile componente ale acestora). În ultimii ani, protecția și lupta
contra incendiilor au căpătat o mare importanță în întreaga lume.
Au fost întreprinse cercetări ample în vederea fundamentării unei noi concepții privind
proiectarea construcțiilor din punct de vedere a siguranței la foc, elaborarea unor noi metode de
testare a materialelor și elementelor de construcție, în condiții cât mai apropiate de situațiile reale
(la scară naturală) a unor noi standarde de clasificare și a unor noi coduri și ghiduri tehnice de
aplicare, pentru a asigura siguranța sporită a ocupanților.
Practica mondială a demonstrat că evenimentele generatoare de situaţii de urgenţă nu pot fi
evitate, însă, acestea pot fi gestionate, iar efectele lor pot fi reduse printr-un proces sistematic ce
implică stabilirea de măsuri şi acţiuni menite să contribuie la diminuarea riscului asociat acestor
fenomene.Riscul de incendiu este cel mai frecvent risc care se manifestă pe teritoriul naţional,
producerea lui reprezentând o situaţie de urgenţă de tip special, fenomen care afectează domenii
importante ale activităţii vieţii economice şi sociale.
Managementul riscurilor de incendiu se realizează prin aplicarea unor politici, proceduri şi
practici având ca obiective identificarea, analiza, evaluarea, tratarea şi monitorizarea riscurilor în
vederea reducerii acestora astfel încât comunităţile umane şi cetăţenii să poată trăi, munci şi să-şi
satisfacă aspiraţiile într-un mediu fizic şi social durabil.
Apărarea în domeniul situaţiilor de urgenţă se realizează prin măsuri generale, de natură
economică, socială şi politică, precum şi prin măsuri speciale, cu caracter preponderent preventiv.
Prevenirea situaţiilor de urgenţă este componentă a sistemului de securitate naţională şi
reprezintă un ansamblu integrat de activităţi specifice cu caracter tehnic şi operativ, planificate şi
executate pentru eliminarea/reducerea riscurilor de producere a dezastrelor. Societățile comerciale
textile, prin natura activităților desfășurate și a tehnologiilor proprii, a specificului construcțiilor și
caracteristicilor arderii materialelor și substanțelor utilizate, prelucrate, manipulate sau depozitate,
au obligația legală de a asigura securitatea și sănătatea salariaților, protejarea proprietății, a
bunurilor materiale și a mediului înconjurător de consecințele negative ale unui incendiu
potențial.Activitatea de prevenire a incendiilor în unitățile textile are ca obiectiv fundamental
cunoaşterea caracteristicilor şi formelor de manifestare a riscurilor, realizarea, în timp scurt, în
mod organizat şi printr-o concepţie unică, a măsurilor necesare, credibile, realiste şi adecvate de
protecţie a angajaților în cazul apariţiei situaţiilor de urgenţă, în scopul eliminării sau limitării
pierderilor de vieţi omeneşti, valorilor materiale şi protecţia mediului.
Aplicarea cu maximă eficienţă a principiului apărării şi realizarea obiectivelor strategice în
activitatea de prevenire şi stingere a incendiilor implică asigurarea îndeplinirii următoarelor cerinţe
principale:a) conştientizarea angajaţilor asupra necesităţii asigurării apărării împotriva incendiilor,
cunoaşterea de către salariați a pericolelor şi cauzelor ce pot genera incendii şi explozii, a
măsurilor de prevenire şi a modului practic de acţiune în cazul producerii acestora, a avariilor şi a
altor asemenea evenimente;b) proiectarea, realizarea şi exploatarea construcţiilor şi instalaţiilor în
conformitate cu prevederile legale şi cu respectarea prescripţiilor tehnice, astfel încât să se prevină
apariţia şi propagarea incendiilor, ori producerea de explozii şi avarii;c) dotarea obiectivelor,
conform normelor, cu maşini, utilaje, instalaţii şi aparatură de prevenire şi stingere a incendiilor,
echipament de protecţie şi substanţe chimice de stingere, menţinerea permanentă a acestora în stare
perfectă de utilizare;d) pregătirea temeinică a acţiunilor de intervenţie pentru stingerea operativă a
124
incendiilor şi înlăturarea urmărilor în cazul situațiilor de urgență;e) îmbinarea şi soluţionarea
conjugată a cerinţelor de producţie cu cele de apărare împotriva incendiilor, astfel încât, în măsura
posibilităţilor, unele construcţii şi amenajări să poată fi utilizate în scopuri de apărare împotriva
incendiilor (sisteme de înmagazinare a apei, instalaţii de apă tehnologică, de gaze inerte);f)
conducerea continuă şi într-o concepţie unitară a activităţii de prevenire şi stingere a incendiilor,
cunoaşterea permanentă a capacităţii de apărare şi stabilirea de acţiuni concrete în raport de nevoi.
Realizarea obiectivelor şi îndeplinirea principalelor cerinţe ale apărării împotriva incendiilor în
cadrul societăților comerciale textile și de confecții presupune luarea de către conducerea
organizației a unui întreg ansamblu de măsuri tehnico-organizatorice între care, pe primul plan se
situează activitatea de instruire a personalului şi desfăşurarea unei intense acţiuni de popularizare a
normelor în rândul angajaţilor, dezvoltarea conţinutului programului anual de îmbunătăţire a
capacităţii de apărare împotriva incendiilor, diversificarea formelor şi mijloacelor de desfăşurare a
muncii de prevenire.Identificarea la nivelul companiilor textile și de confecții a lipsei de informații
sintetizate, ușor de parcurs, în domeniul managementului situațiilor de urgență și în lupta de
apărare împotriva incendiilor a condus la elaborarea ghidului de prevenire și protecție la incendii,
extrem de important pentru desfășurarea activității curente și care se adreseaza tuturor agenților
economici din sector. În cadrul lucrării sunt abordate aspecte specifice care trebuie să fie
identificate, evaluate, monitorizate și măsurile care se impun a fi implementate într-o companie
textilă.3
Securitatea la incendiu
Securitatea la incendiu este definită ca managementul riscurilor specifice de incendiu la toate

nivelurile, prin prevenirea incendiilor, protejarea populaţiei faţă de efectele lor şi optimizarea
intervenţiei. În prezent, reprezintă o cerinţă esenţială, de importanţă excepţională şi deosebită
privind proiectarea construcţiilor, incendiul fiind factorul determinant în dimensionarea
construcţiilor.
Din perspectiva protecției la foc, securitatea la incendiu are ca prim obiectiv reducerea la nivele
acceptabile a probabilității producerii de victime și distrugeri ale proprietății și mediului
înconjurător, prin măsuri de prevenire și protecție. Abordarea tehnică a securităţii la incendiu
constă în aplicarea unor principii tehnice şi metode specifice de calcul pentru a evalua nivelul
minim de protecţie şi pentru a proiecta şi calcula măsurile de siguranţă necesare, acestea fiind
cuprinse în reglementări specifice, stabilite pe plan european prin Directiva referitoare la Produse
pentru Construcţii şi prin documentele subsecvente, în principal deciziile CE referitoare la
euroclasele de reacţie la foc şi de rezistenţă la foc, reglementări deja preluate în legislaţia naţională.
Persoanele juridice şi cele fizice răspund, potrivit legii, de toate efectele nocive ale incendiilor care
decurg din existenţa sau utilizarea construcţiilor, echipamentelor, mijloacelor, utilajelor şi
instalaţiilor economice pe care le deţin sau administrează, de activitatea desfăşurată sau în legătură
cu aceasta, de produsele pe care le folosesc, le prelucrează, le furnizează, le transportă, le
stochează sau le comercializează. Persoanele juridice și cele fizice sunt obligate să respecte în orice
împrejurare normele de prevenire şi stingere a incendiilor şi să nu primejduiască prin deciziile lor
viaţa, bunurile şi mediul.Normele generale de apărare împotriva incendiilor prevăzute în Ordinul
M.A.I. nr. 163/2007 se referă la activitățile de proiectare şi executare a construcţiilor şi
instalaţiilor, indiferent de forma de proprietate şi urmăresc, într-un ansamblu integrat de măsuri,
satisfacerea exigenţelor utilizatorilor privind cerinţa esențială ”securitate la incendiu”.
Obiectivele fundamentale ale securităţii la incendiu sunt: prevenirea incendiului şi protecţia la
foc în condiţii de incendiu. În cazul unui incendiu, noua optică abordată de codurile naţionale este
de a da prioritate absolută salvării vieţii și apoi a proprietăţii. Din această perspectivă, se consideră
că distrugerile clădirii provocate de incendiu sunt probleme ale proprietarului sau asiguratorului.
Pentru îndeplinirea exigenţelor de ”securitate la incendiu”este necesar ca, la proiectarea şi
125
executarea construcţiilor şi instalaţiilor, factorii implicaţi în acest domeniu să adopte astfel de
soluţii încât, în cazul producerii unui incendiu, să se asigure următoarele:
 protecţia şi evacuarea utilizatorilor;
 limitarea pierderilor de bunuri existente în construcţie ori instalaţie;
 preîntâmpinarea propagării incendiilor;
 protecţia pompierilor şi a altor forţe care intervin pentru evacuarea şi salvarea persoanelor;
 protejarea bunurilor periclitate;
 stingerea incendiilor şi înlăturarea efectelor negative ale acestora.
Proiectanţii de construcţii şi amenajări, de echipamente, utilaje şi instalaţii tehnologice sunt
obligaţi să cuprindă în documentaţiile pe care le întocmesc măsurile de apărare împotriva
incendiilor, specifice naturii riscurilor pe care le conţin obiectele proiectate. Executanţii lucrărilor
de construcţii şi de montaj de echipamente şi instalaţii sunt obligaţi să realizeze integral şi la timp
măsurile de apărare împotriva incendiilor cuprinse în proiecte şi să pună în stare de funcţionare
instalaţiile de prevenire şi stingere a incendiilor.Pentru asigurarea unor construcţii de calitate sunt
obligatorii realizarea şi menţinerea pe întreaga durată de existenţă a unei construcţii a următoarelor
cerinţe:a) rezistenţă şi stabilitate;b) siguranţă în exploatare;c) securitate la incendiu;d) igiena,
sănătatea oamenilor, refacerea şi protecţia mediului;e) izolaţie termică, hidrofugă şi economie de
energie;f) protecţie împotriva zgomotului. Proprietarii de construcţii au obligaţia de a efectua
lucrările de reconstruire, consolidare, transformare, extindere, desfiinţare parţială, precum şi de
lucrări de reparaţii ale construcţiei numai pe bază de proiecte întocmite de către persoanele fizice
sau juridice autorizate şi verificate potrivit legii. Se interzice aplicarea proiectelor pentru
construcţiile industriale în care se desfăşoară procese tehnologice sau se depozitează substanţe ce
pot pune în pericol securitatea şi sănătatea personalului propriu sau a colectivităţilor învecinate,
neverificate privind cerinţa esențială “securitate la incendiu”.Performanțele de securitate la
incendiu (siguranța la foc), comune clădirilor civile, sunt cele prevazute în Capitolul 3 din
Normativul P 118-99 “Siguranța la foc a construcțiilor”, și anume:a) riscul de incendiu determinat
în principal de densitatea sarcinii termice de incendiu și destinație (pct. 3.1.);b) gradul de rezistență
la foc (pct. 3.1.) sau nivelul de stabilitate la foc;c) amplasarea față de vecinătăți (pct. 3.2.);d)
conformarea la foc (pct. 3.2.);e) alcătuirea constructivă (pct. 3.3.);f) limitarea propagării focului și
fumului în interiorul clădirii (pct. 3.4.);g) evacuarea fumului (desfumare) și a gazelor fierbinți (pct.
3.5.);h) căi de evacuare în caz de incendiu (pct. 3.6.);i) instalații de semnalizare și stingere a
incendiilor (pct. 3.7.);j) instalații aferente clădirilor civile cum sunt cele electrice, de incălzire, de
ventilare, sanitare, de protecție contra trăsnetului etc. (pct. 3.8);k) căi de acces, intervenție și
salvare (pct. 3.9.);5
Prevenirea incendiilor in garaje

(locuri de parcare subterane in spatii residentiale)
In garajele pentru autovehicule, pericolul de incendiu este generat de existenta benzinei in

rezervoarele acestora. Acest pericol este destul de mare atunci cand sunt create conditii de evaporare a
benzinei si ventilatia se face in mod corespunzator. In cazul concentratiilor periculoase la explozie,
formate in garaj, se pot declansa explozii sau incendii din cauza scanteilor iesite la esapare, a tigarilor
si chibriturilor aprinse, a flacarii si a corpurilor incandescente, a scurtcircuitelor, a scanteilor si
flamelor electrice (inclusiv de la bujii), precum si datorita caldurii degajate de motor sau de teava de
esapament supraincalzita. In garajele mici, datorita incalzirii cu sobe alimentate cu combustibil, se
creeaza un permanent pericol de incendiu si explozie si aceasta din cauza supraincalzirii usite sobei si
a jarului cazut din focar. In garaje, incendiile mai pot fi provocate si de autoaprinderea carpelor
126
imbibate cu ulei si unsori, depozitate prin diferite colturi si locuri ascunse ale garajului, pe un timp mai
indelungat.
In scopul prevenirii incendiilor, a limitarii propagarii lor, se iau o serie de masuri inca de la
constructia garajului. In cladirile destinate gararii autovehiculelor se va respecta capacitatea de garare
stabilita in functie la gradul lor de foc si de tipul autovehiculelor. Amplasarea garajelor in subsoluri nu
este recomandabila deoarece, in afara de dificultatea evacuarii lor, vaporii de benzina si gazele de
esapare, fiind mai grele decat aerul, se acumuleaza prezentand pericol de incendiu, explozie si
intoxicare. Garajele amplasate la etaj trebuie sa dispuna de cai suficiente de evacuare. Usile garajelor
trebuie sa asigure o evacuare rapida a autovehiculelor. Combustibilul (benzina, motorina) se pastreaza
in depozite amplasate in exteriorul cladirii garajului, la distanta prevazuta in norme.
Platformele de garare a autovehiculelor, se amplaseaza fata de cladirile din jur, la distantele
prevazute de norme. In interiorul garajelor, nu trebuie pastrate bidoane cu combustibil, unsori, uleiuri,
cauciucuri sau alte materiale combustibile. Pe timpul examinarii motorului (carburatorului etc.) sau a
rezervorului de combustibil, nu trebuie sa se fumeze si nici sa se lucreze cu foc deschis. Umplerea sau
golirea rezervorului se face numai ziua, si in cazuri exceptionale noaptea, in exterior, iluminarea
asiguranduse eletric, cu lampi protejate. Pe timpul umplerii rezervorului cu benzina, motorul se opreste
si se scoate cheia de contact. In cazul revarsarii pe jos a benzinei sau a motorinei, petele se acopera cu
nisip, care dupa ce se imbiba, se evacueaza, locul respectiv presaranduse din nou cu nisip proaspat.
Rumegusul nu trebuie folosit, deoarece ramas depozitat un anumit timp se poate autoaprinde.
Rezervorul de combustibil si conductele trebuie sa fie bine inchise si etanse, pentru a se evita
emanarile de vapori.
Instalatia electrica a autovehiculelor trebuie sa fie permanent in stare de buna functionare,
excluzanduse astfel posibilitatea formarii scanteilor electrice. Conductoarele electrice trebuie sa fie
izolate, contactele bine facute, iar in cazul unei reparatii la instalatie, se desfac legaturile de la
acumulator. Examinarea unui acumulator nu trebuie sa se faca la lumina chibritului, deoarece se poate
aprinde hidrogenul emanat. Pe timp de iarna, motorul si rezervorul nu se incalzesc cu lampi de benzina
sau cu alte surse de foc deschis, ci numai cu apa calda sau aerul incalzit. De asemenea, in apropierea
vaselor de benzina in care se spala diferite piese sau se executa operatii la care sar putea produce
scantei este interzis a se umbla cu foc deschis. Iluminarea garajelor se va face cu lampi electrice
adecvate. Lampile portative vor fi armate. Incalzirea garajelor se va face cu instalatii de incalzire
centrala. La garajele mai mici (10 autoturisme sau 5 autocamioane) incalzirea se poate face si cu soba
cu acumulare de caldura, cu conditia ca usile de alimentare a sobelor sa fie situate la exteriorul
garajului. In garaje este interzis sa se introduca autovehiculelor cu rezervoare de benzina fisurate, cu
tevile de esapament supraincalzite sau fara tobe de esapament, cu instalatia electrica defecta sau
incarcate cu materiale explozive, combustibile si usor inflamabile. In garaje trebuie sa existe un sistem
de ventilatie mecanica sau naturala. Inainte de punerea motoarelor in functiune, se deschid usile
garajului pentru a se asigura o buna aerisire. Pentru a se evita eventualele autoaprinderi, carpele
imbibate cu ulei si unsori se depoziteaza in afara garajului, in cutii metalice, acoperite. Incarcarea
acumulatoarelor in garaje este interzisa, de asemenea si depozitarea altor materiale care nu fac parte
din inventarul autovehiculelor. In garaje, asezarea autovehiculelor se va face astfel incat sa pastreze
spatii intre ele si pereti, care sa asigure o evacuare rapida in caz de incendiu. Pentru aceasta, este
recomandabil sa se marcheze pe pardoseala spatiile de garare si cele libere, in functie de pozitia usilor
prevazute pentru evacuare.
Un pericol deosebit de explozie si incendiu exista si pe timpul incarcarii acumulatoarelor. La
incarcarea acestora, atat la cele cu acizi cat si la cele alcaline, se degaja hidrogen, care in cazul unei
ventilatii necorespunzatoare (mecanica si naturala) formeaza cu aerul amestecuri explozive. Camerele
pentru incarcarea acumulatoarelor, dat fiind posibilitatea formarii amestecurilor explozive, vor fi
considerate incaperi cu pericol de explozie. Pentru prevenirea exploziilor si incendiilor, in camerele de
incarcare a acumulatoarelor trebuie sa asigure in permanenta un schimb de aer care sa nu permita
formarea unei concentratii periculoase de hidrogenaer. Intrarea in camere de acumulatoare trebuie sa
127
se faca printro incapere tampon, in scopul evitarii patrunderii hidrogenului si vaporilor in incaperile
vecine. Pentru deservirea, in bune conditii, a statiilor de baterii de acumulatoare, se preavad
urmatoarele incaperi separate: camera acumulatoarelor, incaperea tampon, depozitul de acid si apa
distilata, camera pentru echipament de incarcare (redresor, aparate de masura si protectie etc.).
Trecerea conductelor si barelor prin peretele camerei de acumulatoare spre incaperea cu echipamentul
electric., trebnuie sa fie etansa. Este recomandabil ca conductoarele de legatura sa fie vopsite cu
vopsea rezistenta la actiunea vaporilor de acid sulfuric. Montarea in interiorul camerelor de incarcare a
acumulatoarelor, a intrerupatoarelor, prizelor si a altor aparate care pot produce scantei, este interzisa.
Prevenirea incendiilor in cladirile inalte
Apararea cladirilor inalte impotriva incendiilor constituie o problema de mare importanta

avand in vedere ca dificultatile privind organizarea si desfasurarea operatiunilor de salvare si de
stingere a incendiilor determinate de viteza mare de propagare a incediului si a fumului pe verticala si
de prezenta in cladire, in majoritatea cazurilor, a unui numar mare de persoane. In tara noastra drept
cladire inalta se considera constructiile civile care in pardoseala ultimului cat folosibil este situata la o
inaltime de 28,00 m sau mai mult, deasupra nivelului terenului accesibil vehiculelor de interventie ale
pompierilor (cu exceptia blocurilor de locuinte cu P + 11 etaje si a unor turnuri care nu sunt destinate
pentru adapostirea oamenilor). In majoritatea tarilor, in categoria cladirilor inalte apare o noua
subgrupa, cea a constructiilor care depasesc inaltimea de 45 m. Din punct de vedere al protectiei contra
incendiilor, cladirile inalte comporta pericole specifice deosebite, generate in principal, de instalatiile
de ventilatie, electrice, frigorifice, de incalzire la bucatarii, de sursele de caldura folosite in diferite
ateliere cu coafura, croitorie, spalatorie, calcatorie etc. In unele cladiri inalte o parte din etaje sunt
destinate pentru birouri, pentru diferitele institutii si intreprinderi comerciale, iar subsolurile pentru
instalatiile tehnice si garaje. La toate acestea se mai adauga prezenta unor mari cantitati de materiale si
substante combustibile si posibilitatiile de proapagare rapida a incendiilor pe cai ascunse (canale,
plafoane false etc.). In aceasta situatie in astfel de cladiri cauzele de incendiu pot fi multiple, de la
scanteia sau flama electrica, pana la focul deschis (flacara, chibrit, tigara etc.).
Pentru prevenirea incendiilor sunt necesare masuri care trebuie sa asigure in principal
securitatea persoanelor in aceste cladiri, mai ales evacuarea lor, atunci cand este necesar. Inamicul
numarul unu in astfel de situatii, este fumul degajat pe timpul arderii, in special a materialelor plastice.
La cladirile inalte trebuie respectate urmatoarele cerinte:
 limitarea folosirii materialelor combustibile in componenta lor, in special a materialelor
plastice care produc mult fum si gaze toxice;
 izolarea corespunzatoare a etajelor; masurile de compartimentare fac ca incendiul si fumul sa
nu se propage de la un nivel la altul;
 limitarea maxima posibila a dezvoltarii incendiilor prin compartimentari si alte masuri
constructive; evacuarea mecanica a tuturor produselor arderii pe canale special construite.
Ca sisteme de evacuare a fumului provenit din incendiile declansate in cladirile cu multe etaje
se recomanda:
 evacuarea prin deschideri in peretii exteriori ai cladirilor;
 practicarea de deschideri pentru evacuarea fumului, executate in interiorul cladirii, deschideri
de fum in peretii exteriori si interiori cu ventilatia aerului cald sub presiune;
 practicarea de deschideri pentru fum in interiorul cladirii cu evacuarea mecanica a aerului din
canalul fum.
Masurile pentru evacuarea fumului si a produselor de ardere trebuie bine gandite si rezolvate,
pentru ca patrunderea acestora in casa scarilor, ingreuiaza evacuarea persoanelor din interiorul
cladirilor si desfasurarea operatiilor de stingere a incendiilor. Experimentarile si concluziile de la
incendiilereale au demostrat ca fumul umple casa scarii si putul ascensoarelor in timp de 1,5 – 2 min,
propaganduse rapid in alte incaperi. asigurarea a doua cai de evacuare din fiecare incapere; in privinta
128
evacuarii oamenilor, majoritatea specialistilor considera ca evacuarea completa a persoanelor din
cladirile inalte, intrun timp scurt, este imposibila. Aceasta parere se refera, in special, la cladirile
pentru hoteluri, birouri, spitale etc. In schimb, toti sunt de acord ca trebuie in mod amanuntit elaborate
si pregatite conditiile de evacuare a persoanelor din zonele periclitate, catre zone mai singure. Timpul
de evacuare in masa a oamenilor dintro cladire de evacuare si este proportional cu inaltimea cladiri;
intocmirea unui judicios plan de evacuarea, stabilinduse cai sigure de evacuare pe verticala si
orizontala, cu responsabilitati precise, plan care trebuie cunoscut de oameni si verificat periodic in
practica; destinarea unor ascensoare speciale pentru intervetia pompierilor la stingerea incendiilor.
Aceste ascensoare trebuie sa aiba un dispozitiv de blocare a miscarii si un comutator pentru alimentare
cu curent electric de la o a doua sursa, in caz de nevoie; asigurarea unei bune functionari a trapelor de
fum; prevederea unei instalatii de semnalizare automata a incendiilor (dupa prevederile normelor in
vigoare) si a instalatiilor de stingere (sprinklere, hidranti interiori etc.); alimentarea cu energie
electrica de la doua surse, pe trasee indepentedente ferite de incendiu (pentru instalatiile de stingere a
incendiilor, actionarea trapelor de fum, instalatiilor de semnalizare, agregatele de pompare etc.);
etansarea perfecta a trecerilor cablurilor si conductorilor electrici prin plansee; executarea de controale
periodice la nivelurile tehnice, urmarinduse respectarea in permanenta a tuturor regulilor si masurilor
de prevenire a incendiilor specifice instalatiilor montate in incaperile respective (instalatii electrice,
ventilatie incalzire, aer conditionat, motoare electrice etc.).
O atentie deosebita se va acorda calculatoarelor electronice, precum si altor instalatii tehnice la
care se va urmari respectarea riguroasa a masurilor de prevenire specifice; dotarea cladirii cu mijloace
de stingere, in conformitate cu normele in vigoare, asiguranduse buna lor functionare in permanenta;
instruirea intregului personal de deservire a cladirii, privind cunoasterea si respectarea intocmai a
regulilor si masurile de prevenire si stingere a incendiilor, de catre ei insusi, precum si de catre
locatari, functionari si pacienti. Personalul de deservire si cel insarcinat cu prevenirea si stingerea
incendiilor, va controla dupa terminarea lucrului toate incaperile in care sau desfasurat activitati,
pentru inlaturarea eventualelor surse de aprindere sau orice alte pericole de incendiu.
129
CAP. 20 PREGĂTIRE JURIDICĂ
DESPRE CONTRACTE
Definitie: Contractul este acordul intre doua sau mai multe persoane, pentru a constitui sau a
stinge intre dansii raporturi juridice.
Părţile contractante pot încheia în mod liber, în limitele normelor imperative de drept, contracte
şi pot stabili conţinutul lor. Dacă, în scopul protecţiei intereselor prioritare ale societăţii sau ale unui
individ, efectele unui contract depind de încuviinţarea autorităţilor statului, limitările şi condiţionările
trebuie reglementate prin lege.
Contractele se pot incheia sub conditie- acest lucru ce inseamna ?
Conditia este un eveniment viitor si nesigur ca realizare, de care depinde existenta contractului.
Aceasta poate fi suspensiva – adica ea va afecta nasterea drepturilor şi obligatiilor sau poate fi
rezolutorie – adică , odata implinita, afecteaza stingerea drepturilor si obligatiilor.
De asemenea, putem vorbi de termenul care poate fi cuprins intr-un contract.
Ce este termenul ? Termenul este un eveniment si sigur ca se va produce, care amana inceperea sau ,
dupa caz, stingeea executarii drepturilor si obligatiilor din contract.
Cand putem vorbi de NULITATEA CONTRACTULUI ?
Vorbim de nulitate in momentul in care nu s-au respectat dispozitiile legale cu privire la conditiile de
validitate ale contractului respectiv si care conduc la lipsa efectelor urmarite de partile contractante la
incheierea contractului.
In functie de norma incalcata, nulitatea care intervine poate fi absoluta su relativa.
Distinctia este foarte importanta deoarece, odata calificata in mod corect categoria tipului de nulitate,
se poate sti:
- in ce interval de timp se poate invoca nulitatea
-cine o poate invoca
- daca poate fi acoperita sau nu prin confirmare
REZILIEREA si REZOLUTIUNEA sunt varietati ale raspunderii contractuale ,fiind sanctiuni pe

care legiuitorul permite a fi luate impotriva celui care nu is executa obligatia contractuala in mod
culpabil.
REZOLUTIUNEA contractului inseamna desfintarea cu efect retroactiv a acestuia , contractul fiind

sinalagmatic si cu executare imediata.
130
REZILIEREA contractului consta in desfacerea contractului sinalagmatic si cu executare succesiva,
pentru viitor, ca urmare a neexecutarii culpabile a obligatiilor ce ii revin, decatre una dintre parti.
Contractele sinalagmatice sunt acele contracte care da nastere la obligatii in sarcina ambelor parti
contractante.
Contractele cu executare imediata sunt cele care prespun o singura pretate din partea debitorului.
Contractele cu executare succesiva – sunt cele care se executa prin mai multe prestatii esalonate, in
timp.
Foarte important:
NULITATEA contractului se poate invoca daca s-au incalcat conditii necesare, de forma si/sau fond ,
de catre parti, la momentul incheierii acestuia.
REZILIEREA si REZOLUTIUNEA sunt sanctiuni care se aplica in situatii in care motivul ce

genereaza sanctiunea se naste ulterior incheierii contractului.
131

Manual - Administrator de Condominii

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Manual - Administrator de Condominii

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs administrator de condominii

Cap. 1 ADMINISTRATORUL DE CONDOMINII

Un administrator de condominiu trebuie sa aibă capacitatea de a organiza, planifica,

UNITĂŢILE DE COMPETENŢĂ administrator de condominii

1. Aplicarea prevederilor legale referitoare la administrarea condominiilor;

NOŢIUNI ŞI ELEMENTE INTRODUCTIVE

a) clădire - bloc de locuinţe - proprietatea imobiliară formată din proprietăţi individuale,

e) cotă-parte indiviză - cotă-parte de proprietate care îi revine fiecărei proprietăţi individuale

j) asociaţie de proprietari - formă de asociere autonomă şi nonprofit a majorităţii

l) acord de asociere - actul care consfinţeşte decizia proprietarilor de a se asocia;

n) cheltuieli ale asociaţiei de proprietari - totalitatea cheltuielilor sau obligațiilor financiare

o) cotă de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari - sumă corespunzătoare din

Într-un bloc de locuinţe există:

Schimbarea destinaţiei locuinţelor precum şi a spatiilor cu altă destinaţie decât aceea de

Proprietarul poate aduce îmbunătățiri sau modificări proprietății sale individuale, cu

Necesitatea şi motivaţia constituirii asociaţiei de proprietari cu personalitate juridică sunt

Elementele de ipoteză obiectivă ale constituirii asociaţiei de proprietari sunt următoarele :

1. necesitatea reprezentării şi susţinerii intereselor comune ale proprietarilor legate de

Definiţie: Asociația de proprietari este forma juridică de organizare și de reprezentare a

Statutul asociaţiei de proprietari va cuprinde date referitoare la:

Acordul de asociere trebuie să conţină:

Cererea pentru dobândirea personalității juridice a asociației de proprietari împreună cu

Asociaţia de proprietari dobândeşte personalitate juridică în baza încheierii judecătorului

Rolul asociaţiei de proprietari

Proprietarii membri ai asociaţiei, pe lângă drepturile şi îndatoririle prevăzute în statutul asociaţiei de

Pentru asociațiile de proprietari din condominiile care cuprind maximum 10 unități de

Preşedintele asociaţiei de proprietari este concomitent şi preşedintele comitetului executiv.

Data convocării şi ordinea de zi:

3.1. ATRIBUŢIILE ADUNĂRII GENERALE

3.2. ATRIBUŢIILE COMITETULUI EXECUTIV

Comitetul executiv are următoarele atribuţii :

Administratorul, reprezentantul/reprezentanții administratorului, soțul/soția, ascendenții,

Comitetul executiv urmăreşte derularea cheltuielilor aprobate în adunarea generală și poate

3.3. ATRIBUŢIILE PREŞEDINTELUI ASOCIAŢIEI

Președintele asociației de proprietari este candidatul, membru al asociației de proprietari, ales

Președintele asociației de proprietari are următoarele atribuții:

3.4. ATRIBUŢIILE CENZORULUI SAU COMISIEI DE CENZORI

Cenzorul sau comisia sunt persoanele mandatate de asociația de proprietari să urmărească

Activitatea de administrare a condominiului include activități de administrare tehnică și

Administratorul are, în principal, următoarele atribuții:

Administratorii, la solicitarea asociațiilor de proprietari, sunt obligați să încheie, pe cheltuială

În cazul schimbării administratorului, vechiul administrator este obligat să transmită noului

Cheltuielile asociaţiei de proprietari se împart astfel pe următoarele capitole :

a) Cheltuielile pe număr de persoane care locuiesc sau

Cheltuielile repartizate proporțional cu numărul de persoane reprezintă cheltuielile asociației

Cheltuielile determinate de numărul persoanelor care locuiesc în condominiu şi nu pot fi

Modul de repartizare a cheltuielilor determinate de numărul persoanelor care locuiesc în

b) Cheltuielile pe consumuri individuale

Acestea reprezintă cheltuieli stabilite cu dispozitive de măsură, respectiv contoare şi

c) Cheltiulile pe cotă parte indiviză de proprietate

Acestea reprezintă cheltuielile efectuate pentru administrarea, întreţinerea, repararea ,

Reprezintă cheltuielile aferente serviciilor de care beneficiază în mod individual proprietarii,

Cheltuielile pe beneficiar se repartizează conform valorii care revine fiecărui beneficiar.

e) Cheltuielile pe consumatori tehnici

Reprezintă cheltuielile asociaţiei pentru :

f) Repartizarea cheltuielilor de altă natură

Arhiva gestionată de administrator trebuie să cuprindă :

Asociaţiile de proprietari au obligaţia de a funcţiona în baza Legii 196/2018 privind înfiinţarea,

Administratorul organizează și conduce contabilitatea în partidă simplă a veniturilor și

Activitatea financiar-contabilă desfăşurată în cadrul unei asociaţii de proprietari implică

La asociaţiile de proprietari, pentru conducerea contabilităţii în partidă simplă, administratorii

Conform legislaţiei în vigoare se efectuează operaţiuni de încasări şi plăti în numerar cu

Evidenta lor se tine in pasivul situatiei soldurilor elementelor de pasiv si activ.