Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Ada IANUȘ
Clasa a XII-a Filologie1
Anul centenarului Marii Uniri… 1918… 2018… Aceste cuvinte se aud ca un ecou surd în
fiecare instituție din țară, de la sat până la oraș. 100 de ani de la poate cel mai important și marcant
eveniment trăit de poporul român. Eveniment dorit cu ardoare de fiecare suflet, eveniment înfăptuit cu
greu de oameni remarcabili de-a lungul istoriei.
Unirea tuturor provinciilor românești s-a realizat pe întreg parcursul anului 1918. Procesul a fost
etapizat, programat și dus la îndeplinire cu multă pricepere, având în vedere starea delicată la nivel
internațional cauzată de încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.
Acum 100 de ani, generația Marii Uniri și-a avut idealul național și a reușit să îl ducă la
îndeplinire prin jertfă, sacrificiu, sânge vărsat și numeroase vieți pierdute pe câmpul de luptă. Prin
rememorarea faptelor eroice ale înaintașilor noștri, vom reuși oare să proiectăm un viitor glorios, să
menținem Unirea vie, să evităm dezbinarea? În discursul său care anunța unirea teritorială a tuturor
românilor, regele Ferdinand I spunea: „Putem privi cu încredere în viitor, căci temeliile sunt puternice,
bazate pe principii democratice ce sunt o chezăşie pentru dezvoltarea firească a unei vieţi sănătoase, ele
sunt cimentate prin credinţa nestrămutată a unui şir întreg de generaţii, de apostoli ai idealului
naţional”. Cât se păstrează din realitatea acestor cuvinte?
Până astăzi, România a trecut prin multe provocări. Cel de-al Doilea Război Mondial, din care a
ieșit învinsă, regimul comunist, Revoluția, urmată de o democrație fără principii clare. Totuși, ne aflăm
aici, pregătiți de a celebra ceea ce ne-am dorit dintotdeauna. Însă dincolo de aspectul formal pe care îl
ia un astfel de eveniment, anul 2018 ar trebui să ne readucă idealul Unirii.
Sărbătorim centenarul și cu speranță, cu încercări palide de recunoaștere demnă a trecutului și
de reconsiderare a acestuia. Asta deoarece reprezintă o responsabilitate față de trecut deopotrivă cu o
promisiune față de viitor că există ceva care ne leagă. Poate că ne este greu să privim cu speranță și cu
încredere spre ceea ce va veni, atunci când deciziile politice zdruncină țara, iar recunoașterea unor
modele este tot mai dificilă, dar cu toții ne dorim „să trăiască România mare, puternică şi unită“.
Dincolo de proiecte, de construirea unor noi monumente sau de participarea la serbări, este de
datoria fiecăruia să conștientizeze starea curentă, să se implice și să facă o diferență.
Putem oare să fim patrioți numai în anul în care se așteaptă de la noi să fim, iar nu pentru că așa
simțim? Putem oare să punem mereu în plan secundar binele țării, al nostru, ca neam, neglijând
moștenirea genetică și spirituală a sutelor de ani pe care îi avem în spate? Trăind într-o lume decisă
pentru noi de oameni care nu ne cunosc, este esențial să construim înțelegere, acceptare, cooperare și
iubire.
Acest an este un punct de cotitură, o privire aruncată spre trecut care ar putea schimba viitorul.
Nu uitați, istoria rămâne cea mai frumoasă poveste, iar unirea se clădește zi de zi.
- A fost de curând, așa cum aminteam și în întrebarea anterioară, o revedere cu foștii profesori
ai Colegiului „Cuza Vodă”. Spuneți-ne ce v-a rămas în suflet după acest moment de o sensibilitate
aparte.
- Pe 15 septembrie am organizat o activitate unde emoția a atins cote impresionante. Am dorit să
avem un moment de suflet, o întâlnire între foști și actuali profesori, un fel de arc peste timp. Nu
întâmplător genericul zilei a fost „Recunoștință pentru un secol de educație de excelență”.
Au participat, cu foarte puține excepții, toți foștii profesori, astăzi pensionari, și toate cadrele
didactice actuale. Le-am prezentat câteva imagini și informații despre ceea ce înseamnă azi Colegiul
Național Cuza Vodă, după care au fost luări de cuvânt ale invitaților și ale profesorilor actuali. Cel mai
- Spuneți-ne care sunt realizările de care sunteți cea mai mândră în calitate de director actual
al Colegiului Național „Cuza Vodă”?
- Sunt momente în viața fiecăruia când trage o linie și încearcă să adune ceea ce a făcut bine în
viață. Dacă acesta ar fi un astfel de moment și ar trebui să adun ceea ce cred eu că am făcut bine pentru
liceu, atunci primul lucru pe care l-aș menționa este că liceul se menține în elita școlilor din județ. Nu
este deloc ușor, presupune o muncă asiduă, susținută, a tuturor celor care înseamnă astăzi școala, a
elevilor, a părinților, implicarea autorităților locale și a multor altor oameni. Ceea ce facem zi de zi,
departe de luminile rampei, anonimi și stăruitori, duce mai departe numele Colegiului și asigură
obținerea rezultatelor dorite. A fi în elita liceelor din județ înseamnă, deopotrivă, activitate suținută
pentru Examenele Naționale (noi am avut întotdeauna 100% la Evaluare Națională la clasa a VIII a și
peste 95% procent de promovare la bacalaureat, iar în acest an al Centenarului, după contestații, am fost
primii pe județ), activități metodico-științifice, elaborarea de referate, auxiliare, cărți, examene de
obținere a gradelor didactice.
O componentă deosebit de importantă este activitatea de performanță, iar Colegiul Național
Cuza Vodă se poate mândri în fiecare an cu peste 25 de participanți la fazele naționale ale olimpiadelor
școlare și ale concursurilor naționale și cu peste 250 de premii la fazele județene. Elevii noștri se întorc
cu premii și medalii în fiecare an, răsplată a eforturilor depuse. Realizările deosebite din perspectiva
bazei materiale înseamnă modernizarea tuturor spațiilor, bănci noi, spații igienizate, laboratoare
moderne, facilități deosebite și un campus nou, inaugurat în 2017. Realizarea campusului a presupus un
efort de durată al școlii și al primăriei municipiului Huși, fără care nu ar fi fost posibilă finalizarea
acestuia. Astăzi avem un internat și o cantină cu 100 de locuri, o sală de club, o sală de sport modernă,
cu dimensiuni generoase, locuințe de serviciu și ambele localuri cu acoperiș nou și reabilitate termic.
Un alt motiv de justificată mândrie este prezența elevilor noștri în comunitate prin acțiuni
caritabile, voluntariat, ajutând familiile nevoiașe și aducând zâmbete pe fețele lor trudite.
Și mai sunt multe, multe alte motive pentru care să fiu mândră că la Colegiul Național Cuza
Vodă se promovează excelența în educație, în cel mai larg sens al acestui concept.
- Ce planuri de viitor are Colegiul Național „Cuza Vodă” Huși? Cum vedeți destinul acestei
școli de prestigiu a județului Vaslui?
- Eu văd școala printre primele din județ și din țară. Sper să dăinuiască alte sute de ani, la fel de
eficientă și generoasă, educând generații după generații de copii ai acestor meleaguri. Poate că o mare
parte dintre ei vor pleca spre alte zări dar vor rămâne, cu certitudine, destui care să ducă mai departe
moștenirea lăsată de profesorii lor.
- Vă rugăm să transmiteți un mesaj copiilor, părinților, profesorilor și tuturor celor care sunt
legați de destinului acestei școli.
- Singurul și cel mai important mesaj pe care mi-aș dori să îl transmit tuturor este să aibă
încredere. Această școală a rezistat un veac și va rezista în continuare. Oamenii vin și pleacă dar spiritul
acestui lăcaș de cultură și educație va rezista veșnic. Dacă elevii vor veni aici, vor găsi înțelegere,
suport și resurse pentru a deveni, prin munca lor și a cadrelor didactice, dincolo de ierarhii și premii,
oameni adevărați pentru care FAPTA HOTĂRĂȘTE VALOAREA MORALĂ!
‒ Ce vă amintiţi din anii şcolii generale şi-ai liceului, respectiv de profesorii remarcabili, ori de
personalităţile marcante ale urbei?
‒ De-ar fi să fiţi, acum, elev în ultima clasă a Colegiului Naţional „Cuza Vodă” din Huşi, aţi
alege aceeaşi specializare, în logică?
‒ Nu, chiar! M-aş opri la istorie, sau la filologie, spre-a putea fi recrutat în legiunea de onoare a
celor implicaţi în resemnificarea brandului spiritual datorat strămoşilor traco-geto/daci.
‒ Cum vedeţi rolul filosofiei şi-al logicii în formarea şi dezvoltarea personalităţii, dar locul acestor
discipline în „curricula“ universitară, când după 1990, la facultatea ieşeană de Filosofie, au luat fiinţă o
mulţime de specializări, cele mai căutate fiind Sociologia şi asistenţa socială, Comunicarea şi relaţiile
publice, Relaţiile internaţionale şi Studiile europene. În atare condiţii, o parte din profesorii de filosofie şi
logică s-au convertit profesional, iar acum susţin cursuri în domenii conexe precum ştiinţele comunicării şi
relaţiile publice.
‒ Am vrea să ştim câte ceva din perioada profesoratului, despre cărţile şi articolele publicate, de
participările dumneavoastră la conferinţe naţionale şi internaţionale, despre colaborări şi proiecte duse la
capăt cu succes, de colaborări cu profesori şi cercetători de la celelalte universităţi din ţară şi din
străinătate...
‒ La o asemenea întrebare, demnă de sumarul unei monografii, răspund cât se poate de simplu:
orice invitaţie la schimbul de idei a fost pentru mine o provocare, soldată de regulă cu „întabularea“
unui nou teritoriu „tematic“ şi cu descâlcirea unei noi probleme. Mă refer, desigur, la invitaţii cu miză
„participativă“, iar nu la zăngănitul provocărilor legate de congresele planetare, utile -poate- în sfera
cercetărilor de laborator, dar de regulă fără urmări în orizontul discursului sermocinal.
‒ O dată cu retragerea formală din activitate, v-aţi ales cu două titluri noi: de „profesor
emerit“, respectiv de „doctor sub specie honoris“...
‒ În lumea noastră bântuită de fantasme ale formelor fără fond, a fi „profesor emerit“ nu prea mai
înseamnă ceva. În schimb, distincţia „doctor pentru merite“ răsplăteşte efortul unei personalităţi „din afară“
la formarea şi afirmarea cadrelor didactice ale instituţiei propunătoare, este modul academic de a spune
„mulţumim“, o rostire traductibilă, „pe bune“, prin urarea „la mulţi ani“!
‒ Dintre cărţile pe care le-aţi semnat ca unic autor, nu mai puţin de 36!, la care ţineţi cel
mai mult?
‒ Evident că în topul preferinţelor e cartea pe care n-am terminat-o încă, adică Falsul tratat de
lexicografie, un fel de „carte a cărţilor personale“, în care urmează a se ordona şi-a se integra substanţa
celor patru volume din Cartea junglei de cuvinte.
‒ Muzica preferată?
‒ Pentru înaintaşii din lumea ce-a dat nume continentului şi temei spiritual întregii planete, de
muzică (ἡ μουσῐκή [mousiké], τῆς -ῆς) ţineau cam toate cele ce ne definesc în plan spiritual, încât
preferinţele muzicale s-ar cuveni să onoreze pe Euterpe (patroana muzicii stricto sensu şi-a poeziei
lirice), dar în egală măsură pe Urania (reazem al astronomiei), pe Clio (inspiratoare a istoriei), pe
Calliope (ocrotitoare a poeziei epice şi-a elocinţei), pe Erato (protectoare a elegiei şi-a poeziei erotice),
pe Polimnia (apărătoarea retoricii şi a imnurilor religioase), pe Melpomene (susţinătoare a tragediei), pe
Thalia (proteguitoare a comediei) şi pe Terpsihora (sprijinitoare a dansului). Desigur, e cam greu să ţii
pasul cu toate asemenea tentaţii, iar înşiruirea atotştiutoarelor fiice de-ale Mnemozinei, zeiţa memoriei,
trădează chiar ordinea descrescândă în care am reuşit să ţin pasul cu provocările...
Sunt deosebit de onorat de faptul că pot scrie câteva rânduri la acest moment aniversar al
Colegiului Naţional „Cuza Vodă” din Huşi.
Iată, în anul în care celebrăm Centenarul Marii Uniri, liceul în care mi-am desăvârşit educaţia
împlineşte 100 de ani. Liceul „Cuza Vodă” a crescut odată cu România, devenind simbolul unui oraş
magic, Huşi.
Mă voi feri să spun vorbe mari, dar, cu certitudine, pot spune că generaţiile de profesori şi elevi
care au slujit cunoaşterea de-a lungul unui veac au creat din Liceul „Cuza Vodă” o instituţie de elită a
învăţământului românesc.
Datorez enorm colectivului de profesori care m-a format ca om, deschizându-mi calea spre noi
orizonturi. Pe băncile acestui liceu am trăit unii dintre cei mai frumoşi ani, timp în care am deprins
cunoştinţe extrem de utile pentru construcţia mea intelectuală.
Aduc cele mai calde mulţumiri tuturor profesorilor care mi-au acordat încredere, care au avut
răbdare să mă înveţe lucruri minunate, fără de care viaţa mea ar fi fost, cu siguranţă, mult mai săracă.
De asemenea, adresez un gând bun foştilor mei colegi, parteneri de nădejde în toate provocările
adolescenţei.
Desigur, felicit conducerea Colegiului Naţional „Cuza Vodă” pentru organizarea evenimentelor
aniversare din acest an, mulţumindu-i din suflet pentru invitaţia de a fi din nou acasă, pe băncile şcolii
care împlineşte un veac de viaţă dedicată învăţăturii.
Rămân profund îndatorat acestei citadele a cunoaşterii, Colegiul Naţional „Cuza Vodă”.
Cu aleasă preţuire,
Gabriel ANDRONACHE1
1
Născut pe 12 octombrie 1972, la Huşi. A debutat publicistic în ziarul „Vocea Huşului”, în 1991. Între anii 2003 – 2009 a
fost redactor a săptămânalului „Ieşeanul”. În 2006, devine finalist al Concursului Naţional de Scenarii organizat de către
HBO România, cu scenariul de scurtmetraj Amatorul, ecranizat în acelaşi an în regia lui Marian Crişan şi câştigător al
Premiului pentru scenariu la Festivalul DaKINO (2007). De asemenea, filmul a fost selecţionat la festivaluri prestigioase,
precum Milano, Uppsala, Varşovia, Dresda, TIFF, Montpellier, Barcelona. În noiembrie 2006, începe colaborarea ca
scenarist al grupului VOUĂ, pentru care va scrie peste 70 de scheciuri tv, difuzate pe postul Naţional TV în perioada 2006 –
2008. Scrie episoade pentru sitcomul Baronii (Naţional TV, 2007), Fete de măritat (Prima TV, 2009 – 2010). În 2008, este
coscenarist al show-ului Analiză fatală, difuzat pe postul Tele M Iaşi. În 2007, scrie împreună cu actorul şi regizorul Ion
Sapdaru piesa de teatru Chiriţa europarlamentară, montată la Teatrul de Stat din Oradea. De asemenea, colaborează cu Ion
Sapdaru la piesa Aventurile baronului Munchausen, montată în 2009 la Teatrul Luceafărul din Iaşi. Este coscenarist al
lungmetrajului Ho, ho, ho, produs de către Mediapro Pictures, cu premiera în noiembrie 2009. În 2010, reia colaborarea cu
grupul VOUĂ, fiind coscenarist al emisiunii de divertisment Cel mai Show, difuzată pe Naţional TV. În 2010, face parte din
juriul Festivalului Internaţional de Film de la Iaşi. În 2016, câştigă cu scenariul de lungmetraj Berliner un grant de finanţare
din partea Centrului Naţional al Cinematografiei. În octombrie 2011, scoate de sub tipar volumul de proză scurtă Capul de
locuitor la Editura T, pentru ca în noiembrie 2011 să îi fie publicat romanul Ich bin ein Berliner la Editura Herg Benet. În
iunie 2017 a publicat la Editura Junimea antologia de interviuri Convorbiri cu final deschis.
În calitate de elev al Colegiului Național „Cuza Vodă“ din Huși mă simt foarte mândru că am
ajuns să studiez la un Colegiu renumit pentru performanțele atinse de către elevii săi. Anii de liceu sunt
cele mai frumoase momente din viață și nu se compară cu nimic în lumea asta. Ca elev în anul
Centenarului sunt impresionat de reușita Colegiului nostru de-a lungul timpului în a forma elevii în cel
mai bun mod posibil.
Se poate spune că liceul este locul tuturor posibilităților. Ai parte de experiențe diverse, bucuria
momentului când ești evaluat cu nota maximă, sau dezamăgirea momentului când primești nota doi;
atunci când profesorul te prinde pe telefon în timpul orei sau chiulești pentru că nu ai reușit să înveți la
o materie. Toate acestea fac parte din viața de licean, aceste trăiri sunt unice și nu te mai intâlnești
nicicând cu ele.
Anul Centenarului are o semnificație deosebită. Se împlinesc 100 de ani de la întemeierea
Colegiului dar și de la Marea Unire, este un moment foarte special pentru noi, prin organizarea a
numeroase activități. Profesorii din cadrul Colegiului reprezintă un exemplu pentru elevi, aceștia sunt
foarte bine pregătițti, iar pregătirea lor se reflectă în rezultatele elevilor.
Mă simt foarte onorat deoarece am avut ocazia să vorbesc despre locul care m-a format ca
persoană, despre locul care-mi va rămâne pentru totdeauna în suflet.
Bogdan MIHAI
Clasa a XII-a Filologie1
Cu toții știm că acest an este important deoarece se împlinesc 100 de ani de la înființarea
Colegiului „Cuza-Vodă”. Zeci de generații au trecut și încă mai trec prin aceste clase în care avem
onoarea de a învăța și noi astăzi. Zeci de generații ce au trăit clipe de neuitat, bucurii, dezamăgiri, s-au
maturizat și, nu în ultimul rând, au evoluat. Și acum este rândul nostru să evoluăm.
Mi-am dorit să fac parte din acest Colegiu și am reușit. Deși au trecut doar doi ani de când sunt
aici m-am maturizat și împreună cu colegii mei am reușit să ne definim personalitatea.
În ceea ce mă privește, timpul a trecut incredibil de repede, iar liceul cu tot ceea ce presupune
el, profesori, colegi, doamna dirigintă, au transormat eleva neîncrezătoare ce a pășit aici în urmă cu doi
ani într-o tânără plină de vise.
O sută de ani de educație, o sută de ani de colaborare, o sută de ani de formare. De o sută de ani,
Colegiul nostru este alături de noi, de fiecare generație, pregătind pentru viață sute de elevi.
Cu ocazia acestei aniversări, sărbătorim o sută de ani de succes, tot atâtea generații de liceeni ce
au pășit voios pe porțile Colegiului și au plecat cu nostalgie și sute de amintiri în buzunar spre
îndeplinirea viselor și spre parcurgerea drumului vieții. Unii s-au întors la liceul nostru pentru a pregăti
pentru viață pe alte sute de copii, alții au plecat definitiv purtând în inima lor amintirea celei mai
frumoase perioade din viața lor, viața de licean.
În opinia mea, Colegiul nu este doar o instituție, ci este un loc sub al cărui acoperiș trăiești
amintiri de neuitat, te formezi pentru viață și îți legi prietenii ce poate că vor dura o viață întreagă. Aici
îți alegi lungul drum al vieții pe care îl vei clădi încetul cu încetul cu ajutorul cadrelor didactice, al
părinților, dar cel mai important, cu ajutorul tău. Profesorii te vor îndruma și vor fi alături de tine zi de
zi, oră de oră, și te vor ajuta să îți cultivi propriile cunoștințe, să îți dezvolți și să îți faci cunoscută
capcitatea, deoarece Colegiul Național „Cuza-Vodă” este o instituție de elită, cu profesori implicați și
elevi silitori, iar noi, cei ce am studiat, studiem și vom studia în această instituție ne vom aminti cu drag
de acest Colegiu.
Prin Centenar ne sărbătorim profesorii, elevii, performanțele, pentru că noi reprezentăm
Colegiul Național „Cuza-Vodă”.
Maria FOCȘA-STOICA
Clasa a XI-a Filologie1
A fi elev al Colegiului Național „Cuza Vodă” Huși este, ca simplu fapt, o onoare și un prilej de
mândrie pentru fiecare dintre noi, datorită prestigiului și nivelului calitativ de pregătire, care a oferit
timp de un secol importante și marcante valori ale tuturor treptelor sociale.
De la „Liceul de băieți Cuza-Vodă”, în anul 1918, până astăzi, la Colegiul Național „Cuza
Vodă”, în anul 2018, s-a scris un secol de istorie plin de schimbări rapide și radicale care, totuși, nu au
afectat continuitatea Liceului. A fost un secol în care zeci de generații de tineri învățăcei au pășit sfioși
pe treptele Liceului, spre luminare. Îndrumați de dascăli de excepție, adevărați directori de conștiință,
au fost ghidați mereu pe calea cea dreaptă, spre cele mai înalte domenii profesionale și o fac și în
prezent cu măiestrie.
Astăzi, ca elevi în anul Centenarului Colegiului Național „Cuza Vodă”, avem privilegiul de a
sărbători o sută de ani de la nașterea căminului în care ne-am format cultura, intelectul, personalitatea,
am primit modele de comportament, statornicie, inteligență și tărie de caracter. Ne-am consolidat
manierele și disciplina, ne am descoperit pe noi înșine ca oameni, ca elevi, ca viitori stâlpi ai societății
în care vom trăi.
Despre Colegiul nostru se pot spune foarte multe, nu doar prin ochii mei, atât lucruri bune, cât și
lucruri rele. Mulți afirmă despre instituțiile lor de învățământ că sunt cele mai bune și cele mai
respectabile. Dar, cu toții știm că orice lucru bun are și o parte mai puțin bună.
Deși sunt de aproape 2 ani în acest Colegiu, a devenit o parte din viața mea. Aici am găsit
oameni intelectuali care ne-au împărtășit noi cunoștințe, ne-au deschis noi orizonturi și în continuare ne
vor ghida pe drumul cel bun. De apreciat este felul în care profesorii noștri încearcă să facă din orele de
curs unele foarte plăcute pentru toată lumea. Este adevărat că odată cu liceul, elevii își aleg profilul care
îi caracterizează cel mai bine, însă chiar și materiile necaracteristice profilului sunt agreate și chiar
plăcute de elevi, totul, evident, datorită tăriei domnilor profesori și pasiunea cu care își fac datoria.
Liceul nostru dispune de o revistă numită „Zorile”, care apare în fiecare semestru și la care
suntem bucuroși să contribuim. Sunt foarte mândră să afirm că se descoperă în fiecare an noi talente pe
care redactorii acestei reviste încearcă să le pună în valoare.
Acum 100 de ani, porțile acestei instituții de învățământ s-au deschis, deținând mai multe nume
de la înființare sa până în zilele noastre.
Laura-Lavinia CONDREA
Clasa a XI-a Filologie1
Peste tot se simte o atmosferă diferită în țară. Ca și cum toată lumea ar fi conștientă de
importanța anului în care ne aflăm: 2018, centenarul Marii Uniri. Și mai important, cel puțin pentru
elevii Colegiului Național „Cuza Vodă” din Huși, este Centenarul instituției. Bineînțeles, cu toții
celebrăm pe măsura evenimentului.
Chiar de la începutul anului școlar, fiecare clasa și-a făcut datoria de a realiza un panou unde să
își exprime patriotismul, urmând ca toate panourile să fie expuse. Pe lângă acest lucru, fiecare
dimineață ne induce fiorii mândriei de a fi elevi la Colegiu în vremea în care împlinește un veac, prin
intonarea imnului național.
Cred că acest an este un punct de cotitură în viața noastră ca români și ca elevi, o privire spre
trecut care ar putea schimba viitorul.
Ada IANUȘ
Clasa a XII-a Filologie1
Sunt elevă a Colegiului Național „Cuza Vodă” încă din gimnaziu şi pot afirma că orice s-a
petrecut în această şcoală este o experiență interesantă, având în vedere multitudinea de activități la
care participăm. Însă consider că anul Centenarului este unul mult mai special şi mai inedit.
Încă de la începutul anului, am avut ocazia de a mă implica în organizarea concursului
„Real&Uman” care a avut ca temă Centenarul. Toți cei implicați ne-am străduit la realizarea acestui
proiect drag sufletului nostru şi am încercat să aducem ceva nou în spectacolul acesta. Unirea a fost şi
la nivelul profilelor având în vedere că echipele au fost mixte.
Alte activități precum careul specific de 24 ianuarie, hora Unirii, orele de dirigenție ce au avut
legatură cu acest eveniment special Centenarul, m-au făcut să simt cu adevărat spiritul acestei sărbători,
cât şi greutatea ei. Însăşi ora de istorie, imnul cântat în fiecare zi m-au ajutat să înteleg puterea celor
100 de ani, schimbarea importantă pe care a adus-o acest eveniment istoric şi pe zi ce trece mă simt tot
mai mândră de a fi româncă şi de a putea studia la acest colegiu.
Aştept cu nerăbdare următoarele activități la care cu siguranță mă voi implica!
Nadia SĂCĂLEANU
Clasa a XII-a Filologie1
Cătălina-Alexandra COTOI
Clasa a XI-A Filologie1
Colegiul m-a ajutat pe parcursul anilor petrecuți aici să acumulez informații necesare pentru
cultura mea generală, dar și diferite informații pe care le-am memorat cu greu. În concluzie le-am uitat,
nefiindu-mi necesare.
Colegiul îmi oferă multe exemple demne de urmat, de la profesori până la elevi, dar desigur,
există și o categorie de „AȘA NU!”. Am intrat în contact cu diferiți oameni, diferite caractere și
personalități, de la unii având ce învăța, însă alții m-au făcut să-mi spun in gând „Nu vreau sa fiu
niciodată așa!”.
De multe ori memorez din obligație strictul necesar pentru că nu sunt atrasă de stilul de predare
al profesorului. Nu sunt strălucită la învățătură și mai mult ca sigur nu voi fi. În ciuda reproșurilor
făcute de domnii profesori, aici mi-am format un caracter, am învățat ce e bine și ce nu și poate chiar
mi-am găsit modele in viața. Îi mulțumesc Colegiului „Cuza-Vodă” pentru zilele in care veneam
fericită, cu zâmbetul pe buze știind că îmi voi vedea profesorii favoriți, dar și pentru momentele în care
am spus „Iar avem ora asta?”.
Toate experiențele acumulate mă vor ajuta în viitor.
Maria Gabriela BĂLȚĂTEANU
Clasa a XII-a Filologie1
Mergi pe strada care poartă mândră numele prea bine-cunoscutului om politic Mihail
Kogălniceanu și te oprești în fața unui liceu la fel de semeț, care se impune prin propria sa înfățișare
fără prea mare efort. Te gâdești, probabil, cum a putut să reziste atât de mulți ani fără a se apleca în fața
problemelor de orice fel. Pur și simplu te uimești de cum s-a adaptat vremurilor, rămânând în tot acest
timp cel mai bun din „orașul dintre vii”și ajungând să sculpteze caractere remarcabile, de la Ion
Bulgariu, doctor în chimie și cercetător al Institutului Central de Chimie din București, Vasile Calestru,
istoric, până la Cezar Ivănescu, scriitor și Bogdan Donos, cercetător științific în Australia.
Prin prestigiul pe care l-a câștigat prin muncă asiduă, el degajă seriozitate și îți impune parcă să
îi oferi respectul cuvenit. Dacă vei întreba pe orice locuitor al Hușului, vei auzi numai cuvinte de laudă
la adresa lui, fapt ce se datorează valorilor morale care au fost conservate de-a lungul timpului și care
redau autenticitatea acestui colegiu.
Dacă te întrebi cum e să faci parte din cadrul Colegiului Național „Cuza Vodă” din Huși, îți pot
spune eu, o elevă, care, de-a lungul a trei ani de liceu, am învățat că dacă muncești, roadele nu întârzie
să apară. Am înțeles de asemenea că trebuie să fii recunoscut față de cei care te îndrumă spre mai bine.
Dacă ai ocazia să înveți la acest liceu cu renume, nu ți-ai mai dori să fii altundeva. În primul rând, ești
satisfăcut că ai reușit să ajungi să înveți la olaltă cu elita societății, devenind astfel conștient că
progresul tău nu mai este o opțiune, ci o obligație. În al doilea rând, ești îndrumat de cei mai buni
profesori, care se asigură de calitatea informațiilor pe care ți le desvăluie, dar și de buna colaborare
între profesori și elevi.
Să fac parte din elevii Colegiului Național „Cuza Vodă” este una dintre primele dorințe
îndeplinite. Așa cum niciun drum nu a început ca drum; cineva trebuie să meargă pe el ca să devină un
drum; trebuie să bătătorești și să sapi pământul întărit, și-l străpungi ca apa să iasă la suprafață, și elevii
sunt îndrumați și pregătiți de profesori pentru a-și făuri un viitor plin de succese.
Cuvântul „centenar” datează din latinescul „centenarius” și reprezintă împlinirea a 100 de ani de
la un eveniment însemnat. Numărul 100 este numărul care exprimă perfecțiunea totală (10x10). Întregul
se împarte de obicei în 100 de părți (100%). O eră se împarte de obicei în secole (100 de ani). Totul pe
lume este subordonat numărului 100.
Am ajuns, iată, în ziua în care Colegiul nostru împlinește 100 de ani. O sută de ani în care
nenumărați elevi și-au construit o bază de cunoștințe, în care numeroși profesori au reușit să-și atingă
scopul-de a le crea aripi elevilor pentru a putea ajunge cât mai sus. Mă simt mândră să fac parte dintr-
un asemenea liceu, un liceu de mare prestigiu. Îmi amintesc cu mare drag prima defilare, prima
întâlnire cu profesorii, primele notițe, primele proiecte, primele note, iar bagajul crește pe zi ce trece, cu
fiecare informație nouă acumulată.
Pentru mine, acest liceu reprezintă treapta pe care trebuie să o urc pentru a putea să mă realizez!
Mălina NICA
Clasa a XI-a Filologie1
Anul dublului centenar, 2018, marchează două evenimente deosebite ale istoriei noastre: Marea
Unire, celebrată la nivel național pe 1 Decembrie și înființarea Liceului de băieți „Cuza Vodă”-
moment important în plan local.
Înfăptuirea Marii Uniri a avut drept consecință numeroase schimbări,în plan economic, politic și
social. Astfel, orașul Huși, din oraș de graniță a devenit inima vechii Moldove care cuprindea întreaga
regiune a centrului Basarabiei.
Pentru asigurarea nevoilor școlare pe 22 septembrie 1918 a fost promulgat de către regele
Ferdinand I decretul de înființare a Liceului de băieți „Cuza Vodă”, deschizându-se astfel o nouă filă în
istoria Colegiului și de ce nu a orașului nostru. Important sălaș de cultură, Colegiul a devenit o rampă
de formare și lansare pentru personalitațile locale. Astăzi, la 100 de ani de la înființare, gândindu-mă la
importanța școlii în care învăț mă încearcă un puternic sentiment de mândrie. De trei ori mândrie:
O data, pentru că ziua Colegiului nostru este celebrată în același an cu a Marii Uniri;
A doua oară, pentru că poartă numele marelui domnitor Alexandru Ioan Cuza;
A treia oară, pentru că sunt elevă a acestei instituții.
Pe parcursul a mai multor secole din istoria poporului român, s-au remarcat momente magistrale
cu care românii se mândresc pretutindeni.
Măreția acestora reprezintă un prilej de evidențiere ca națiune, însă adevărata frumusețe ajunge
să fie atunci când vocile lor se armonizează sub tutela unui singur glas mai puternic și mai convingător,
ce răsună cu ecou până dincolo de granițe.
Astfel, anul 1918 în care Basarabia, Bucovina și în cele din urmă, Transilvania, s-au alăturat
Vechiului Regat, a devenit cel mai remarcabil moment din istoria României. Timpul a trecut și în cele
din urmă am ajuns și în anul Centenarului.
Ca elev al Colegiului de prestigiu din Huși, „Cuza Vodă”, nume dat în cinstea marelui om
politic, primul domnitor al Principatelor Unite, dar și cel care a realizat unirea, Alexandru Ioan Cuza.
Consider că putem marca aniversarea celor 100 de ani de la Marea Unire, nu prin festivități ci mai
degrabă prin toleranță, bună-dispoziție și decență.
Acest eveniment trebuie să ne reamintească faptul că suntem un popor unit și să rămânem așa,
nu doar pentru sărbătoare, ci pentru toată viața.
Așa cum spune Irina Petraş, „Centenarul Marii Uniri e un prilej de a identifica fâşia de lumină
din fragmentele de istorie hărțuite ale acestui secol de existență, de a recompune chiar și cu o doză de
patetism, rotundul unui trecut ale cărui produse suntem, inevitabil”.
E timpul să învățăm din nou că suntem continuatori ale unor inițiative stăvechi și că faptele
noastre de astăzi se vor răsfrânge asupra românilor de mâine.
Iulia Andreea CIORBĂ
Clasa a XII-a Filologie1
Acum trei ani pășeam stingheră pe poarta Colegiului Național „Cuza Vodă” fără să știu exact ce
mă va aștepta sau cum mi se va schimba viziunea asupra tot ceea ce ne înconjoară.
Tot ceea ce știam despre acest loc era din auzite, însă pot să spun că nu regret nicio clipă
alegerea pe care am făcut-o acum trei ani. Aici am avut ocazia să cunosc oameni deosebiți, cu o cultură
generală bogată și care mi-au devenit adevărate modele în viață. Ajunși în anul Centenarului, Colegiul
nostru a marcat acest fapt prin diferite evenimente la care am participat cu drag și m-am bucurat enorm
să văd că putem face lucruri frumoase împreună.
Liceul este cea mai frumoasă perioadă din viața omului, acum sunt conturate cele mai dragi
amintiri. Recunosc că în acești trei ani am evoluat și am învățat de la cei mai buni, timpul a trecut pe
nesimțite și a lăsat în sufletul meu numai bucurii și împliniri.
Eliza MUNTEANU
Clasa a XII-a Filologie1
Elena ROȘCA
Clasa a XII-a Filologie1
RAȚIONAMENT
Iuliana GHEORGHIU
Raportează-mă la tine
Ca să nu fiu un termen absolut
Și gândește-te la mine
Ca să exist cu adevărat în sfârșit;
Vreau să fim o contradicție,
Nu vreau un terț,
Vreau să fiu concluzia ta,
Dedusă direct din tine,
Raționamentul nostru să fie unul corect
Și ca formă, și conținut,
Iubirea să nu ne fie un sofism,
Să ne demonstrăm
Ce era de demonstrat.
ÎN PRAG ILUZIE
Daria DĂNILĂ Daria DĂNILĂ
Clasa a X-a Științe Naturale2 Clasa a X-a Științe Naturale2
M-ai îndepărtat subit, Cu mâinile împleticite, priveam stelele
Cu ochii de sticlă și corpul neclintit. senine de pe cerul neclintit,
Nu avea rost să mai încerc, Cel cu multe vise bune și dorințe de
Văzându-te distrus. împlinit.
Tu ai vrut să fie așa, Centrul meu erai doar tu,
Nu ți-a păsat de iubirea mea. Tu și dragostea din jur.
Mi-am întors privirea lung, Ochii tăi frumoși se scăldau
Și am început un cu totul alt drum. În lumina soarelui de vară.
Credeam că poate mă vei opri, dorindu-ți să Nu-ți clinteai privirea de pe cer,
mai fiu. Căutai acolo pe acel
Dar doar ai stat în pragul ușii Acel pe care îl vei iubi,
Cu ochii la mine și cu mintea dusă. Acel care te va mâhni,
Un nod în gât mi s-a format, Acel ce te va prosti.
Când nu te-am mai văzut în prag. Dar tu erai deja în lumea ta,
Nu-ți mai păsa de părerea mea.
Ioana BĂRBIERU
Clasa a XII-a Matematică-Informatică
Nu vreau să spun ceva clișeic Însă fiecare pas
Dar mă pierd în cuvinte; Îmi secătuiește avântul;
E greu să fii originală Printr-o mie de intenții
Când mintea ta se minte. Nu mi se mai cerne gândul...
Idealuri ce m-apasă,
Roase, mă privesc speriate;
Înecată-n sentimente,
O să mai ajung la fapte?
Degradate în oglindă,
Îmi apar acum drept vise,
Iar speranța zdrențuită
Flutură din aripi stinse.
Ioana BĂRBIERU
Clasa a XII-a Matematică-Informatică
Cogito ergo sum, O nouă zi, acelaşi joc;
Gândesc, deci exist. eu te caut, tu te ascunzi;
Dar, dacă iubesc, Un serafim aleargă-n cercuri,
Ştiu oare ce risc? Tu stai pe margine şi râzi.
O arsură îngheţată
Un ţipăt captiv în gât, Dar gata, de azi înainte,
O vizită numai dus Refuz să mai fiu un pion;
Către cel mai frumos gând? Dezvălui regina pe tablă
Şi las la poker un jeton.
Se prea poate să mă-nşel,
De greşit, am mai greşit; Nu mai pariez pe sentimente,
O să-mi revin mai uşor Ascultă bine ce spun;
După-o gură de absint. Ruleta rusească e pe sfârşite,
Apasă pe trăgaci sau fugi
O, dar vai! Am spart paharul... cât mai ai cum.
Cât de nepotrivit!
Reflexii de cioburi în sunet de jale, Căci din izvorul iertării
Te întorci la mine împietrit. Renaşte în amurg un nou om;
Îţi mai ofer o altă şansă,
Şi-n ochii verzi de catifea O ultimă picătură de rom.
Văd un văl cenuşiu de vină; Ia-mă de mână şi hai
Mă-nvinuieşti pentru că vreau Să-mpărtăşim un nou păcat;
Să te atrag iar în lumină. Două suflete sub stele,
Un tu şi eu reînălţat.
Să ard, să cojesc, să curăţ,
Pielea de demon ce-o menţii Nu-ţi vine a crede? Ba să crezi,
Atunci când mi te arăţi în vise De acum o să faci ce spun,
Şi te comporţi de parcă ai şti Nu mai sunt timida fată
Că fără tine cad adânc Ce opreai la colţ de drum;
În braţele unei himere; Sunt zeiţa de pe tron
E viaţa mea de zi cu zi, Şi am în mână lumea toată
Ce nu cunoaşte vreo plăcere. Şi ştiu că mă iubeşti acum,
Ş-apoi sardonic îmi zâmbeşti căci te iubesc ca niciodată.
În timp ce mă ţii strâns la piept
Mă răneşti, mă amăgeşti, Ne mistuim unul pe altul
Dar tot mă faci să te aştept. În purpură, pentru vecie;
Suntem regali, şi totuşi simpli,
Legaţi aşa, pe veşnicie.
VÂNTUL SCHIMBĂRII
Ioana BĂRBIERU
Clasa a XII-a Matematică-Informatică
Căci din sloiul de gheaţă, din pumnul de
Plecând dintr-un punct infinit, ceaţă
Mic şi mare în spaţiu şi timp, Ce era sufletul meu adormit
Am găsit într-o coajă de nucă Tu, ca vântul ce erodează neostenit,
Nu miez, ci dorul de ducă. Ai creat o statuie cu privire vie,
Iar sărutând-o, ai rupt lanţul de fior ruginit.
Dorul de aventură într-o ceaşcă de cafea,
Dorul de a pune inima ta pe a mea Sunt tot eu, dar nu în exactă măsură
Şi încălzind-o, cu flăcări de uitare, În venele mele curge acum ambră pură,
Să păşesc într-o dimensiune guvernată Mânată de un vânt pe apele iubirii,
De noi şi de soare. Vântul schimbării, e timpul reînnoirii!
ŞI MI S-A SPUS...
Ioana BĂRBIERU
Clasa a XII-a Matematică-Informatică
1
Apud Larry L. Watts, Fereşte-mă, Doamne, de prieteni... Războiul clandestin al blocului sovietic cu România, trad.
din engleză, de Camelia Diaconescu, Editura Rao, Bucureşti, p. 31.
2
Într-o autobiografie din 1944, Boris Grünberg (1915, Tiraspol-1992, Bucureşti), declara: „În luna mai 1941 am
plecat cu o misiune în România. Când am fost prins, ca să-mi pot ascunde trecutul și misiunea, mi-am schimbat
numele în Nicolschi Alexandru Sergheevici, originar din Tiraspol. Sub acest nume am fost cercetat de organele
Biroului II Contrainformații de la București și sub acest nume mă recomand până astăzi, 14 octombrie 1944”.
3
Cine nu cunoaşte această istorie sinistră să citească uriaşa literatură penitenciară publicată după 1989, dar şi
lucrările de rară profunzime semnate de Paul Goma, Virgil Ierunca, Mihai Ungheanu, Petru Ursache, Sorin Lavric
ş.a.
4
Cf. Corectitudinea politică. „Religia” marxistă a noii ordini mondiale, coord. William S. Lind, Andrei Dîrlău,
Irina Bazon, Editura ROST, Bucureşti, 2015.
5
Alain Finkielkraut, Le défaite de la pensée, Gallimard, Paris, 1987, pp. 162-163.
1
Tudor Vianu, Arta prozatorilor români, Bucureşti, Editura Albatros, 1977, p. 101.
3
Mihai Eminescu, Note despre creaţia populară, reprodus în Ion Creangă interpretat de..., op. cit., p. 205.
4
Iorgu Iordan, op. cit., p. 73.
1
Nanu, Adina, Vezi? Comunicarea prin imagine, Bucureşti, Editura Didactică și Pedagogică, 2011.
O PRIVIRE RETROSPECTIVĂ
Nadia SĂCĂLEANU
Amalia HANGANU
Clasa a XII-a Filologie1
Profesor coordonator Elena POPA
O coincidență fericită a evenimentelor social-istorice din țara noastră face ca anul 2018 să
fie pentru întreaga suflare românească unul de sărbătoare, iar pentru noi, elevii Colegiului
Național „Cuza Vodă”, unul cu totul special, datorită împlinirii a o sută de ani de la înființare,
având bucuria de a sărbători Centenarul liceului prin diverse activități extrașcolare și culturale.
Marea Unire de la 1 decembrie 1918, ce a însemnat realizarea cadrului teritorial și
instituțional necesar afirmării națiunii române și modernizării societății românești, a avut
consecințe deosebite și asupra învățământului hușean. Inițial, Colegiul Național „Cuza Vodă” a
fost un gimnaziu privat înființat la cerința Consiliului Comunal Huși prin raportul de la 28 iunie
1889, raport din care reiese necesitatea înființării unei școli în orașul Huși în scop educativ și în
cadrul căreia profesorii Seminarului Teologic se ofereau să predea gratuit. În septembrie 1918, în
urma eforturilor lui Constantin A. Holban, Gimnaziul „Anastasie Panu” devine Liceul „Cuza
Vodă”, cea mai prestigioasă instituție de învățământ a orașului.
Primul director al Gimnaziului ,,Anastasie Panu” a fost G. N. Roiu (1889-1891). Se pare
că gimnaziul va număra până în anul 1918 12 directori: Al.N.Vernescu (1891-1 martie 1893)
profesor de limba franceză și limba română, Theodor Ghiga (1 marie 1893-1900) licențiat în
teologie al Academiei din Kiev, N.Popovici (1900-1903) profesor de fizico-naturale, G.Săvescu
(1903-1905) profesor de latină, geografie, absolvent al Facultății de istorie-filosofie din Iași,
Panait Suflețel (1905-1906) profesor de română, ajunge în baroul avocaților, Ioan Băiulescu
Selon moi, l’amitié est une magie purement divine qui définit l’univers personnel de
chacun, qui représente un appui et donne des ailes aux adolescents. D’abord, c’est assurément
parce qu’on partage des activités, des émotions et des idées qu’on arrive à s’approprier de
nouveaux loisirs. Entre les conflicts constructifs (plutôt passagers) et les fous de rire (aux
anniversaires, dans les excursions, au cours des rencontres) ce qu’il y a de plus beau fleurit dans
l’esprit de chacun, de façon qu’on redéfinit son monde personnel.
Ensuite, l’amitié constitue un appui, de toute évidence, par l’amour qu’elle sème. Si un
amour passionnant pourrait faire perdre la raison, l’amitié passionnante fait en sorte qu’on la
redécouvre. Selon moi, compte tenu la compatibilité d’âge et la compréhension mutuelle entre
mes amis et moi, nous trouvons toujours un appui dans l’autre, quelqu’un d’impliqué de tout son
coeur dans la vie de l’autre et prêt à aider et à soutenir à tout moment.
Enfin, je sens que l’amitié pure me donne des ailes. J’ose à défier mes limites et, à coup
sûr, j’ai plus de confiance en moi. C’est mon meilleur ami qui me fait vivre plainement et avec
un élan extraordinaire toute expérience; bien que nous ayons une amitié à distance, celle-ci sème
dans nos âmes le désir de perfectionnement, la confiance, la créativité, en nous offrant une vision
plus ample sur le monde.
Somme toute, par ses caractéristiques, une amitié véritable pourrait rendre chacun maître
de soi-même et mettre à ses pieds tout un monde gouverné par un amour absolûment
enrichissant.
David Hilbert vorbind despre un elev al său spunea: „El a devenit poet. Pentru
matematică avea puţină imaginaţie”.
Într-o noapte Blaise Pascal avea o groaznică durere de dinţi. A întrebuinţat totul pentru
potolirea durerilor, dar în zadar. Atunci s-a ocupat de studiul cicloidei, descoperindu-i o
serie de proprietăţi, ca să constate în final, că durerea de dinţi a dispărut.
Vorbind despre feciorul său, David Hilbert spunea: „Aptitudinile matematice el le-a
moştenit de la mamă-sa, iar restul de la mine”.
Odată Hilbert, împreună cu soţia sa, a organizat un dineu. După sosirea unui oaspete,
doamna Hilbert şi-a chemat soţul într-o parte şi i-a spus:
– David, du-te, te rog, şi-ţi schimbă cravata.
Hilbert dispăruse. Se scurseră o oră, dar el tot nu-şi făcea apariţia. Stăpâna casei,
îngrijorată, se porni în căutarea soţului. Privind şi în dormitor, descoperi, spre mirarea ei
că Hilbert dormea în pat. Trezindu-se, el şi-a amintit că după ce şi-a scos cravata,
continua, după inerţie, să se dezbrace mai departe şi, după ce s-a îmbrăcat în pijama, s-a
culcat în pat.
Odată Isaac Newton a vrut să-şi fiarbă un ou de găină, fără a întrerupe lucrul. Îşi lua un
cronometru pentru a fierbe oul numai în timp de trei minute. Era, însă, preocupat de
problema sa matematică, pe care încerca s-o rezolve în acel moment. Când îşi aduse
aminte, mare-i fu mirarea: a pus ceasul la fiert, iar în mână ţinea oul ca să numere
minutele.
Lui Albert Einstein îi plăceau foarte mult filmele lui Charles Chaplin, nutrind o simpatie
deosebită faţă de personajele create de acest cineast.
Într-o scrisoare adresată lui Charles Chaplin citim: „Filmul dumneavoastră „Goana după
aur” e pe înţelesul tuturor. Veţi ajunge numaidecât om mare. Einstein”.
Carl Gauss se distingea încă din şcoală prin agerimea minţii sale. Odată învăţătorul său îi
zise:
– Carl, aşi vrea să-ţi dau două întrebări. Dacă la prima o să răspunzi corect, apoi la a doua
poţi să nu mai răspunzi. Aşadar, câte ace are bradul şcolii noastre, împodobit de Anul
Nou?
– 65786 de ace, domnule învăţător, – a răspuns imediat Gauss.
– Bine, dar cum ai aflat acest lucru? – îl întrebă învăţătorul.
– Această întrebare de acum este cea de a doua, – remarcă cu promptitudine elevul.
Niels Bohr avea de asupra uşii sale de la vilă bătută o potcoavă care, chipurile, aduce
conform unei credinţe populare, noroc.
– Poate oare un savant atât de remarcabil ca dumneavoastră să creadă, că potcoava
suspendată de asupra uşii într-adevăr aduce noroc? – întreabă unul din vizitatorii săi.
– Nu, răspunse Bohr, – desigur că nu cred. Aceasta-i o veritabilă superstiţie. Dar ştiţi se
spune, că ea aduce noroc chiar şi celor care nu cred în aceasta.
Despre matematicianul francez Pierre de Maupertuis (de altfel, favoritul lui Napoleon
Bonaparte), se spune, că, după o masă copioasă şi bine stropită cu băuturi, se aşează într-
un fotoliu şi declară, căscând: „Acum aş vrea să rezolv o problemă frumoasă, dar să nu
fie prea dificilă!”
Pseudomatematica
Fizicianul crede, că 60 se împarte fără rest la orice număr (mai mic decât 60, desigur). El
observă că 60 se împarte la 1, 2, 3, 4, 5, 6. Mai verifică câteva numere, luate, după cum
afirmă el la întâmplare, spre exemplu la 10, 15, 20, 30. Deoarece 60 se împarte şi la ele,
fizicianul consideră că aceste date experimentale sunt suficiente, pentru a demonstra, că
60 se împarte fără rest la orice număr.
Inginerul bănuieşte, că toate numerele impare sunt şi prime (adică numerele care se
împart fără rest doar la 1 şi sine însuşi). În orice caz, demonstrează el, 1 este număr prim,
mai apoi urmează 3, 5 şi 7, toate fiind, fără îndoială, numere prime. Dacă e să luăm pe 9,
apoi ne lovim de un caz neplăcut: 9 nu e un număr prim, dar 11 şi 13 sunt desigur prime.
– Revenind la numărul 9, – spune inginerul, – se poate conchide, că s-a produs o eroare
experimentală.
Marele compozitor german Ludwig van Beethoven aşa şi nu a mai reuşit nici odată să se
familiarizeze cu toate operaţiile aritmetice. Înmulţirea şi împărţirea au fost pentru el o
taină nedescoperită. De exemplu, pentru a înmulţi 12 la 60, genialul compozitor îl aduna
pe 12 de 60 de ori la rând.
Este drept că, matematicienii nu s-au lăsat „îndatoraţi” faţă de arta muzicii. Astfel, pentru
marele matematician austriac Georg Vega, muzica era într-atât de străină, încât el spunea:
– Nu există nici muzică bună, nici muzică rea. Există doar numai zgomot mult şi zgomot
puţin.
Atunci când în anul 1884 studenţii Universităţii din Petersburg i-au dăruit
academicianului P. L. Cebâşev culegerea de lucrări, proaspăt ieşită de sub tipar a cercului
de matematică condus de el, Pafnutii Lvovici le-a spus:
– Scrieţi, scrieţi domnilor, dar nu uitaţi, că în timpurile noastre este mai uşor şă găseşti
trei cărţi decât un cititor.
Matematicianul neamţ Moritz Pasch explica existenţa unui număr impunător de oameni
care nu înţeleg matematica, prin faptul că ... gândirea matematică, prin însăşi esenţa ei,
este opusă naturii omului.
Matematicienii profesionişti sunt familiarizaţi cu numele celebrului matematician al sec.
XX Nicolas Bourbaki. De fapt, aceasta nu este numele unei singure persoane, ci este
pseudonimul unui grup de matematicieni, majoritatea stabiliţi în Franţa şi care-şi respectă
cu stricteţe anonimatul. Atingând vârsta de 50 de ani, fiecare membru al acestui colectiv,
indiferent de meritele sale, este exclus automat din rândul celor activi. În pofida
atmosferei de taină, ce persistă în jurul biografiei lui N. Bourbaki, totuşi se cunoaşte
faptul că fondatorul acestui grup este matematicianul francez Jean Dieudonne.
Cu prilejul primei sale vizite la Moskova, în anul 1966, J. Dieudonne mărturisea: „Îl
stimez foarte mult pe domnul Bourbaki, dar spre regret, nu-l cunosc personal”.
Însă cu ocazia editării în Uniunea Sovietică a „Elementelor matematicii” (semnată N.
Bourbaki) Jean Dieudonne a prezentat o procură autentificată, în care N. Bourbaki
încredinţa primirea onorarului pentru publicaţie „prietenului meu J. Dieudonne”.
2.
3.
4.
5.
6
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.
1
5
16.
17.
18.
21.
22.
23.
2
4
1. O paralelă dusă la una din laturile unui triunghi formează cu celelalte două laturi
segmente proporționale. Este Teorema lui ……………..
2. Instrument pentru construit drepte sau segmente.
3. Prima funcție trigonometrică studiată.
4. Intersecția medianelor în triunghi se numește centru de ……………………….
5. Funcție trigonometrică pară.
6. Funcție trigonometrică având formula sinx/cosx.
7. Funcție trigonometrică având formula cosx/sinx.
8. Matematician cu teorema care îi poartă numele.
9. Matematician, altul, cu teorema care îi poartă numele.
10. Segment orientat.
11. În cerc, segment care unește centrul cercului cu un punct de pe cerc.
12. În cerc, segment egal cu lungimea a două raze.
13. Mulțime infinită de puncte coliniare.
14. Segment perpendicular pe o latură a triunghiului.
15. Puncte situate pe aceeași dreaptă.
16. Punct de plecare a unei semidrepte sau segment.
17. Porțiune de dreaptă mărginită la ambele capete.
18. Unghi cu măsura peste 90 grade.
19. Punct egal depărtat de capetele segmentului.
20. Drepte care nu au niciun punct comun.
21. Figură geometrică obținută prin unirea a trei puncte necoliniare.
22. Reprezentarea geometrică a funcției de gradul al doilea.
23. Punctul comun a două drepte concurente se numeșpte punct de ……………..
24. Segmentul care unește un vârf al triunghiului cu mijlocul laturii opuse.
PIRAMIDA ROȘIE
Remus-Florin BĂDĂNĂU
Clasa a X-a Filologie1
Profesor coordonator: Elena POPA
Într-o seară la Londra, savantul egiptolog Julius Kane vizitează British Museum
împreună cu cei doi copii ai săi, Sadie și Carter, pentru a desfășura un misterios experiment
științific. Din nefericire, acesta din urmă eșuează, iar Julius Kane este capturat de către Set, zeul
egiptean al deșertului, haosului și violenței, în timp ce Sadie și Carter sunt obligați să fugă pentru
a scăpa.
Am pornit la drum spre Muntele Nesfârşit pentru a-l întreba pe Bătrânul din Lună cum ne
putem schimba norocul. Se prea poate să lipsesc de acasă timp îndelungat, dar vă rog să nu vă
îngrijoraţi, nu voi păţi nimic. La întoarcere, voi umple casa cu aur şi jad.
Cu drag, fiica voastră ascultătoare, Minli
Fetiţa este de apreciat pentru curajul şi pentru dorinţa de a afla cum poate să iasă din
sărăcie şi doreşte să-şi ajute cu orice preţ părinţii pentru a le fi bine. Ea le lasă această scrisoare
pentru a-şi anunţa părinţii de călătoria sa şi pentru a nu-şi face griji pentru ea, acest lucru arătând
cât de mult ţine la ei şi cât de mult îi iubeşte.
Această carte are o semnificaţie profundă şi am învăţat că trebuie să fim optimişti şi să
trecem cu bine peste provocările vieţii. Totodată am învăţat că, dacă suntem ambiţioşi şi avem
speranţă putem să realizăm ceea ce ne-am propus prin muncă şi răbdare.
1
E. Boldan, Studiu introductiv la C. Negri. Scrieri, I, Text ales, stabilit, note şi studiu introductiv de E. Boldan,
Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1966, p.VII.
2
Dicţionarul literaturii române de la origini pînă la 1900 , Ediţia a II-a, Editura Academiei, Bucureşti, 2002, p.
633.
3
Ibidem.
4
Al. Papadopol-Calimah despre C. Negri, apud D.Teleor, Oameni mari ai României. Costachi Negri, Tipografia
Voinţa Naţională, Bucureşti, 1909, p. 25.
5
Paul Păltănea,Viaţa lui Costache Negri, Ediţia a II-a, înnoită, Editura Centrului Cultural ,,Dunărea de Jos’’, 2006,
Galaţi, p. 84.
6
E. Boldan, op.cit., I, p.XLIX.
7
V. Alecsandri către Alecu Hurmuzaki, apud Gh. N. Munteanu-Bârlad, Costache Negri. Viaţa şi vrednicia lui,
Editura librăriei ,,Universala” Alcalay et Co., Bucureşti, 1911, p.72.
8
E. Boldan, op. cit., I, p. XLIX.
9
Paul Păltănea, op. cit. p.85.
10
Ibidem.
11
Paul Păltănea, loc.cit.
12
E. Boldan, op.cit., I, p.LI.
13
Ibidem.
14
Ibidem.
15
Ibidem, I, p.LII-LIII
16
Gh. N. Munteanu-Bârlad, op. cit., p. 82.
17
Ibidem, p. 83.
Poeziile Strigoiul şi O noapte la Blînzi sau O noapte la ţară, care stau sub semnul
influenţei folclorice, sunt scrise în colaborare cu V. Alecsandri. Motivul folcloric al strigoiului
dublat de convingerea poporului că necredinţa se pedepseşte întotdeauna, şi-a găsit realizarea în
colaborarea celor doi prieteni. În primăvara anului 1845, aflându-se la Mânjina, Negri i-a propus
lui Alecsandri să scrie în colaborare o poezie. Motivul Strigoiului a fost propus de Negri şi
amândoi au conceput planul poeziei. Alecsandri a scris prima parte a poeziei, iar Negri pe cea
de-a doua. Cele două părţi au fost scrise chiar în acea noapte, după care şi le-au citit unul altuia,
ambii fiind mulţumiţi de rezultat21.
Negri cunoştea bine istoria neamului său şi ,,răsfoise adesea, cartea de istorie uşoară şi
plăcută a lui Dionisie Fotino,care era pe atunci la modă şi în mâna multor boieri cu ştiinţă de
carte”22. Negri citise la Mânjina Puterea armată şi arta militară, a lui Nicolae Bălcescu,
publicată în foaia ştiinţifică şi literară din Iaşi, tipărită apoi în broşuri pe cheltuiala sa şi a lui
Kogălniceanu23. Din admiraţie pentru prietenul său, în 1846, Negri scrie poezia Pentru Bălcescu,
în care apreciază ,,stăruinţa şi răbdarea cu care cercetează comorile ascunse ale vitejiilor
strămoşeşti”24.
18
E.Boldan,op.cit., I, p.LIII
19
Ibidem, p.LIII
20
C. Negri, op.cit., p. 21.
21
E.Boldan, op.cit., p. XXV.
22
Gh. N. Munteanu-Bârlad, op. cit., p. 85.
23
Ibidem.
24
Ibidem.
25
C. Negri , op. cit., p. 40.
Negri a scris şi poezii de dragoste (Tânără copilă, Stelele, Călugăriţa, Copiliţă la bal,
Ciuda de amor,Barcarola, Tânguirea unei copile), şi poezii de inspiraţie istorică: Războienii şi
Neamţu, Codrii Vasluiului. În aceste ultime poezii eroul glorificat este Ştefan cel Mare. După
înfrângerea suferită la Războieni, Ştefan se retrage în Cetatea Neamţului, dar ,,muma sa,
doamna, nu da intrare”27.
Prima jumătate a anului 1840, Negri o petrecu mai mult la ţară. Însoţit de negrul Ali,
,,pajul” copilăriei sale, el făcu câteva excursii prin Moldova, împreună cu Alecsandri, cu Alecu
Russo şi alţii, privind îndeaproape viaţa şi necazurile poporului, spre care îşi apleca urechea cu
înţelegere şi compasiune. Din această vreme datează primele sale poezii scrise ,,în ritmul
cântecelor şi doinelor haiduceşti exprimând ura împotriva slujitorilor regimului care împilau şi
jecmăneau poporul”28. În Cântic haiducesc, Negri descrie viaţa țăranilor, împovăraţi de datoriile
faţă de boieri şi arendaşi:
26
C. Negri, Versuri, proză, scrisori, Studiu asupra vieţii şi scrierilor sale de E. Gârleanu, Editura Minerva,
Bucureşti, 1909, p. 75.
27
P. Păltănea, op. cit., p. 96.
28
P. Martinescu, op. cit., p. 66.
V. Alecsandri notează despre statornicul său prieten, într-o schiţă a literaturii române,
compusă prin 1850, că este ,,un poet încântător şi un distins prozator”30.
În anul 1853, Alecsandri include în volumul Doine şi Lăcrimioare, Strofe lui C.Negri, de
fapt nouă strofe în care descrie nu doar prietenia puternică ce-i lega, dar şi aprinsa dorinţă de
Unire:
Prin martie 1868, Alecsandri îi scrie lui Alexandru Hurmuzachi că Negri ,,este un
adevărat poet, însă niciodată nu a voit să se încreadă în geniul său poetic. Cu toate acestea
bagajul său literariu este izvorât dintr-o inimă mult simţitoare şi poartă sigiliul unui talent de
întâiul ordin”32.
Costache Negri nu făcea operă de culegător de folclor; el observa şi strângea în sufletul
lui durerea ţărănimii, care, în disperare de cauză, apuca drumul codrului, spre a scăpa de torturile
pentru neplata birului; apoi dădea glas acestei dureri în versuri, care, bineînţeles, nu puteau fi
publicate sub regimul lui Sturdza. Aceste poezii erau citite în cercuri restrânse33.
Negri a fost unul dintre oratorii de valoare ai epocii sale; „dacă n-avea poate talentul,
verva, ştiinţa şi îndrăzneala unui Kogălniceanu, avea însă dulceaţa şi blândeţea omului stăpân pe
cugetul şi simţirea lui şi de aceea era ascultat cu toată atenţia în toate cuvântările ţinute în
Divanul ad-hoc şi oriunde avea de desfăşurat convingerile sale”34. A rămas memorabilă
cuvântarea ţinută la Paris, în ziua de Sf. Ştefan, la 27 decembrie 1848, în mijlocul românilor
emigraţi35.
29
P. Martinescu, op.cit.
30
Paul Cornea, Petre Costinescu, Vasile Alecsandri. Schiţă despre începuturile literaturii române, în
,,Manuscriptum”, V, 1974, 4, p. 46-50.
31
V. Alecsandri, Doine. Lăcrimioare. Suvenire. Mărgăritărele, Editura Minerva, Bucureşti, 1984, p. 136.
32
Idem, Opere, VIII, Corespondenţă, Ediţie Marta Anineanu, Bucureşti, 1981, p. 188.
33
P. Martinescu, op. cit., p. 66.
34
Ibidem, p.103.
35
E. Boldan, op. cit., p.LVII.
36
Ibidem, p. LXIX.
37
Ibidem.
38
Ibidem.
39
Gh. N. Munteanu - Bârlad, op.cit., p.104.
40
E. Boldan, op. cit., p. LIX.
41
Gh.N. Munteanu- Bârlad, op.cit., p.105.
42
E.Boldan, op.cit., p. LXXIV.
43
Ibidem.
44
Ibidem, p. LXXV.
Bibliografie:
45
E.Boldan, op.cit., II, p.46.
46
Ibidem, p.LXX.
47
Ibidem.
48
P. Păltănea, op. cit., p. 98.
Fiu al preotului Ioan Vasilache și-al soției sale, învățătoarea Ioana Vasilache, viitorul
nostru profesor de fizică a văzut lumina zilei la Valea Grecului, din comuna Duda/Epureni,
județul Fălciu (acoperit, în parte, de actualul județ Vaslui), la 5 august 1935. Urmând școala
primară în satul natal, și-a continuat studiile gimnaziale la liceul „Cuza Vodă“ din Huși. Acolo n-
a putut rămâne și-n ciclul superior, întrucât schimbarea de regim politic adusese în actualitate
„dosarul politic“ al părinților și „originea nesănătoasă“ a copiilor.
Predestinat și prin numele de botez și prin numele moștenit1 să nu se dea bătut,
adolescentul din părțile Pâhneștilor blagosloviți în Descrierea cantemiriană a Moldovei a reușit
să se strecoare la Școala Comercială, iar după desființarea acesteia, la Școala Medie de
Viticultură din orașul tocmai deposedat de aura episcopală, iar după absolvire funcționează un an
ca tehnician într-o altă fostă capitală de județ, Hârlău, după care se-nscrie la Facultatea de
Matematică și Fizică a Universității Mihăilene; urmând secția cu profil pedagogic, de
Matematică - Fizică, unde-și susține licența în 1958 și este repartizat ca profesor la liceul pe care
nu l-a putut încheia în calitate de elev, acolo unde l-am întâlnit, în toamna anului 1961, la-
nceputul studiilor mele secundare de nivel superior. Pentru-n trimestru doar, după care clasa
noastră se transferă în norma și mai tinerei sale soții, doamna Gabriela Vasilache, de doar 25 de
ani. Cu domnia sa am continuat aprofundarea fizicii până la sfârșitul clasei a X - a, când cele
două licee hușene s-au unit pentru o vreme, iar clasele s-au reconfigurat, eu nimerind printre
elevi ce proveneau preponderent din fostul Liceu „Mihail Kogălniceanu“.
La doi ani după venirea mea la Iași, ca student, vor părăsi „orașul dintre vii“ și profesorii
Vasilache, soțul spre-a pune umărul la afirmarea noului liceu ieșean sub brandul marelui
naturalist „Emil Racoviță“. Era toamna anului 1967, iar trei ani mai târziu dascălul clasei
speciale de fizică Valeriu Vasilache aduce instituției înființate cu 10 ani înainte o primă distincție
internațională la olimpiadele școlare de fizică. Peste încă un an, profesorul Valeriu Vasilache
este numit director adjunct al liceului, iar în 1974, colegii îi acordă, prin sufragiu liber exprimat,
mandatul de director „plenipotențiar“, pe care i-l reînnoiesc patru ani mai târziu. Este perioada în
care liceul ieșean profilat pe studiul științelor naturale își consolidează poziția în lupta pentru
performanță și recunoaștere națională, marcând pași semnificativi inclusiv pe linia „temeliei
durabile“, extinzându-se spațiul de școlarizare, prin înființarea de noi laboratoare și prin dotarea
suplimentară a celor existente, prin amenajarea sălii de sport și-a primei sere școlare din
cuprinsul județului, respectiv prin completarea semnificativă a fondului de carte din cadrul
bibliotecii.
Tot acum, Liceul „Racoviță“ devine „stație - pilot“ pentru filiala ieșeană a Institutului
Național de Științe ale Educației. Rezultate ale colaborării cu cercetătorii din domeniu se vor
regăsi în articole din „Revista de Pedagogie“ și din alte publicații de profil, dar și din contribuții
la volume colective precum Înnoirea tehnologiei didactice în treapta a doua de liceu (Editura
Didactică și Pedagogică, București, 1974) și Încercări de înnoire a tehnologiei didactice (Liceul
„Emil Racoviță“, Iași, 1976).
1
Valeriu (în lat.) este „cel viguros, sau puternic“, iar Vasilache, prin Vasile, ne-ntoarce lagr.: bασιλεύσ [basileýs] /
„conducător, sau rege“
CURRICULUM VITAE
Academician Profesor Universitar Doctor Emerit Constantin TOMA
- Născut la 19 noiembrie 1935, în satul Gugești, judetul Vaslui.
- Primul (și singurul în viață) din cei 7 copii (3 fete și 4 băieți) ai părinților Irimia
șiVirginia Toma; după recăsătorirea mamei (1954) mai am 2 surori; deci în total 9 copii.
- Părinții au fost țărani agricultori și meseriași (cojocari).
- Am rămas orfan de tată la vârsta de 12 ani (după decedarea lui în 1947).
- Școala primară și gimnazială (1943-1950) în satul Gugești și în orașul Huși (școala
nr.2).
- Liceul teoretic ,,Cuza-Vodă” (1950-1953) în orașul Huși.
- Facultatea de Științe naturale (1953-1958) la Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din
Iași.
- Evoluția pe linie didactică la Universitatea pe care o slujesc de 60 ani. Preparator (1958-
1959), asistent (1959-1966), șef de lucrări (1966-1972), conferențiar (1972-1978), profesor activ
(1978-2005) profesor consultant (din 2005).
- Doctor în Biologie din 1969 (conducător științific Prof.dr. Ion T. Tarnavschi –
Universitatea București).
Distincții
Pe linie managerială:
- Secretar științific al Filialei din Iași a Academiei Române (2001-2011), vice-președinte
(1990-2007) și președinte de onoare (din 2007) al Societății Naționale de Științe Biologice,
președinte al Subcomisiei Monumentelor Naturii din Moldova.
Poziții academice:
- Membru corespondent al Academiei Române (din 1991).
- Membru titular al Academiei de Ecologie a Republicii Moldova (din 1999).
- Membru de onoare al Academiei de Științe a Republicii Moldova (din 2011).
- Membru titular al Academiei Române (din 2012).
Alte funcții
- Director al revistei COLUMNA (CRIFST- Academia Română), redactor șef al
revistelor ,,Analele șiințifice ale Universității ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași – secția Biologie
vegetală“ și ,,Romanian Journale of Biology. Plant Biology” (Academia Română), membru în
comitetele de redacție ale celor mai multe reviste românești de specialitate (București, Iași,
Bacău, Craiova, Pitești, Arad, Oradea, Huși, Vaslui).
Publicații:
- 10 cursuri, manuale de lucrări practice.
- 22 monografii, atlase, tratate,enciclopedii, istoria biologiei.
- 16 capitole în volume colective.
- 16 articole de istoria botanicii.
- 84 medalioane de comemorare și aniversare.
- 38 recenzii.
- 48 articole originale în reviste de specialitate străine.
- 408 articole științifice originale în reviste de specialitate românești.
- 92 articole de popularizare a biologiei.
- În total: 724 lucrări publicate în cei peste 60 de ani de activitate didactică și științifică
(peste 60% din lucrări sunt publicate în colaborare cu magiștrii, colegii și discipolii mei);
articole: 3500 pagini; cărți: 12.000 pagini.
- Din cele 22 cărți (monografii, atlase, tratate, enciclopedii): 2 sunt publicate în editura
SPRINGER (Germania), 3 în editura Academiei Române, 1 în editura Științifică din Chișinău;
celelalte sunt publicate în edituri centrale (editura Didactică și Pedagogică, editura Științiică și
Enciclopedică, editura Junimea – Iași, editura ,,Andrei Șaguna” – Constanța, editura Alma Mater
– Cluj Napoca, editurile Graphys, Corson și Pim din Iași).
Bibliografie selectivă:
Chelcea, Septiumiu, (2010), Un secol de psihosociologie românească, Editura Polirom,
Iaşi.
Clit, Costin, (2005), Europeanul huşean Mihai Ralea văzut de Paul Popescu-Neveanu, în
„Meridianul cultural românesc”, anul I, nr. 2/2005, p. 132-133.
Mânzat, Ion, (2007), Istoria psihologiei universale, Editura Univers Enciclopedic,
Bucureşti.
Neculau, Adrian, (2012), Psihologul care-l înjura pe Ceauşescu, în „Ziarul de Iaşi”,
ultima accesare mai 2018.
Popescu-Neveanu, Paul, (2013), Tratat de psihologie generală, Editura Trei, Bucureşti.
Bibliografie selectivă:
http://evz.ro/soprana-nelly-miricioiu-canta-romanilor-dupa-35-de-ani-de-exil.html
http://adevarul.ro/cultura/arte/soprana-nelly-miricioiu-realizatoarea-radio-luminita-
arvunescu-invitate-ora-1300-adevarul-live-1_56f8e34d5ab6550cb84edbb0/index.html
Erbiceanu, Constantin, Nelly Miricioiu - superstar mondial al Belcanto-ului, în Curierul
Național, Anul 8, nr. 3725, 17 mai 2003
Parau Oltea Șerban, Temperamentala Nelly Miricioiu, în Ziarul Financiar, 25 ianuarie
2008.
INAUGURAREA STATUII
LUI ŞTEFAN CEL MARE LA IAŞI ÎN 1883
Profesor Mihaela LEHONEAC
Punte de legătură între Occident şi Orient, zona sud-est europeană a constituit de-a lungul
istoriei atât leagănul a doua dintre cele mai semnificative civilizaţii ale lumii- ce greacă şi cea
bizantină, cât şi o arie de sporit interes pentru diplomația europeană, un spaţiu de manifestare a
rivalităţilor dintre marile puteri.
Anul 1883 a marcat evoluţia României atât în plan extern prin semnarea tratatului de
alianţă cu Puterile Centrale, cât şi în plan intern, deoarece acum se formează coaliţia ce va
conduce la căderea guvernului I. C. Brătianu în 1888 şi tot acum are loc incidentul de la Iaşi în
urma dezvelirii statui lui Ştefan cel Mare. În condiţiile reverberaţiilor pe care le-a avut
manifestarea de la 5 martie 1883 pe plan internaţional, trebuie să înţelegem relaţiile dintre
România şi Austro-Ungaria, stat vecin care avea să se considere afectat de unele discursuri
rostite de către oamenii politici ai vremii.1
Scopul politicienilor liberali a fost de a scoate sacrul din sărbătorile organizate, de a pune
accent pe rolul naţiunii ca personaj colectiv în desfășurarea unor evenimente istorice importante,
dar şi de a stabili legături între înaintaşi celebri precum V. Ţepeş, Ştefan cel Mare sau Mihai
Viteazul, şi acţiuni de tipul celor de la 1821, 1848, 1859 şi 1866.
După abdicarea lui Al. I. Cuza din 10/11 februarie 1866, autorităţile au încercat să
menţină conştiinţa românilor prin organizarea unor spectacole de teatru ce au ca subiect teme
patriotice şi istorice. Adesea, ele culminau cu victorii ale românilor asupra turcilor, iar eroii
acestor victorii erau, nu întâmplător, Ştefan cel Mare sau Mihai Viteazul. Deopotrivă, clasa
politică şi noul conducător al statului erau preocupaţi de plasarea simbolică a lui Carol în
descendenţa unor mari voievozi. 2
Odată inaugurată statuia lui Mihai Viteazul de la 8 noiembrie 1874, Carol avea să reia,
într-un discurs public, trimitele istorice nu numai la domnia lui Mihai Viteazul, dar şi la cea a lui
Mircea cel Bătrân şi Ştefan cel Mare, considerate exemplare pentru apărarea integrităţii
teritoriale. Din acel moment, statuia avea să devină un adevărat reper pentru defilările şi
manifestările organizate în Bucureşti.3 Pentru a da o încărcătură simbolică, Carol a ordonat la 5
septembrie 1877 ca tunurile de la Plevna să fie aşezate de ambele părţi ale statuii lui Mihai
Viteazul: „umbra măreaţă a gloriosului domn va vedea astfel că oştenii români au rămas fii ai
eroilor de la Călugăreni”.4
1
Gheorghe Cliveti, România şi crizele internaţionale(1853-1913), Iaşi, Editura Fundaţiei Axis, 1997, pag. 249
2
Liviu Brătescu, Inaugurarea statuii lui Ştefan cel Mare. Ritualuri, nostalgii, polemici(1883), în Xenopoliana, XIV,
NR. 1-4, pag. 120
3
Ion Scurtu, Carol, , Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2001, pag. 89
4
Ibidem, pag. 105
5
Liviu Brătescu, op. cit., pag.121
6
Ibidem, pag. 122
7
Ibidem, pag. 126
8
Ibidem, pag127
9 Ibidem, pag. 129
Bibliografie:
Liviu Brătescu, Inaugurarea statuii lui Ştefan cel Mare. Ritualuri, nostalgii, polemici
(1883), în „Xenopoliana”, XIV, nr. 1-4;
Gheorghe Cliveti, România şi crizele internaţionale (1853-1913), Iaşi, Editura Fundaţiei
Axis, 1997;
„Curierul”, din 5 iunie, 1883, anul XI, nr. 62, p. 1; ANI, fond „Rectorat”, dosar 483,
1882-1883, 5 iunie, fila 4;
Nicolae Iorga, Istoria lui Ştefan cel Mare, Bucureşti, Editura Pentru Literatură, 1966;
Ion Scurtu, Carol, Bucureşti, Editura Enciclopedeică, 2001;
www.historia.ro, Istoria statuii lui Ştefan cel Mare de la Palatul Culturii.
17
www.historia.ro, Istoria statuii lui Ştefan cel Mare de la Palatul Culturii.
1
Arhivele Naționale Istorice Centrale, Fond Direcția generală a Poliției, dosar 67 / 1936, f. 28.
2
Ibidem, f. 3.
3
Ibidem, f. 2-2v.
4
Ibidem, f. 3.
5
Ibidem, f. 27.
6
Ibidem, f. 32.
7
Ibidem, f. 31.
8
Ibidem, f. 33.
9
Ibidem, f. 34-35.
10
Ibidem, f. 35.
POEZII
POVESTIRI DE RĂZBOI
Războiul luase o cu totul altă întorsătură... Sătenii erau complet dezorientați: îi
găzduiseră luni de zile pe nemți, îi hrăniseră, le oferiseră și un pat călduț că, deh ! erau
aliații noștri, iar acum, na-ți-o bună, vestea căzuse ca un trăsnet. Românii întorseseră
armele, se aliaseră cu rușii, iar dușmanii lor de moarte deveniseră peste noapte aliații de a
doua zi.
-Ce te faci, Ioane, cu neamțul ascuns la tine în șopron ? ....Vine mâine rusul, dai
de darcu', te belește cu tot cu neamț!
În mintea țăranului, gândurile o luaseră razna. Cum asta, adică ? Ce fel de război
mai e și ăsta?
Dumnezeu să mă ierte, dar eu mă tem de răzbunarea lui și n-am să-l trădez pe
neamț, că uite, e și Hans tot om ca și noi, cică are doi copii acasă acolo, în Nemția lui, și
n-a venit el de nebun aici la noi, în România, de bună voie, ci de nebuneala unora care nu
mai știu la ce le stă mintea cea puțină..
-Dar, dacă-l găsește rusul? Dacă vine Ivan și scotocește el bine după haleală și
după răchie?...
Ar fi vrut să se rupă în două..., să-și taie și din bucata lui de pâine pe care o lua la
cartelă, s-o ia de la gura copilașilor lui și să le dea și ălora să mănânce, sărmanii, că-s
ostași și trebuie să lupte vrând-nevrând....
Cu burta lipită de spinare, n-ai cum să cari arma și nici nu poți urca dealurile și
munții, că la noi, relieful este foarte variat. Mai stă el ce mai stă, se mai gândește așa la
rece și deodată aude zgomote ciudate:
-Gospodin, damoi?...
-Damoi, damoi...poftiți la noi!...
Rușii intrară grăbiți pe ușa cea scundă, îndoindu-se greoi din spate. Pe o laviță,
stătea cuminte mezinul, Gheorghiță, care se fudulea nevoie mare cu un ceas pe care i-l
adusese taică-su de la mâna unui neamț căzut pe front.
-Davai ceas! porunci rusnacul cel gradat și-i smulse băiatului ceasul din mânuțele
firave. Gheorghiță începu a plânge în hohote, răcnind cât putea de tare după „jucărica”
1. Călinescu, George, Estetica basmului, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1962
2. Op. cit. p.29
3. Ispirescu, Petre, Legende sau basmele românilor adunate din gura poporului, București, Editura
Librăriei Steimberg, 1892,, p. 45
4. Evseev, Ivan, Simboluri folclorice, Editura Facla, Timișoara, 1987
5. Op. cit., p. 91
1
Poezii preluate din revista „Gânduri bune”,
Huși, 1914-1916.
Cît am umblat prin alte părţi Şi sufletul mi-era plin, cucule dragă,
Eu am uitat de tine De un duios sentiment de adorare;
Şi acum pricep de ce te uiţi Şi-am cules pădurei cea mai dulce fragă
Aşa de trist la mine. În ne-uitata clipă de’nchinare.
Mă vezi bătrîn, abia îmi port O să-mi mai cînţi tu cucule vr’odată!
Pe slabii umeri anii, Atunci comoara mea va fi perdută.
Dar, vai şi bieții tăi stejari Voi fi cu sufletul pustiu şi inima nsetată
Uscatu-s’au sărmanii. De o dragoste curată -fără noroc- născută
Băltenoiu
Revista „Gânduri Bune”, Anul I,
No.4, 1914, pag. 2
EPIGRAMA
Lui V. G. M. Aurel Varlam
Revista „Gânduri Bune”, Anul I,
În glumă ori într’adins No.5, 1914, pag. 5
Excelenţă, ne-o făcuşi!
Pe-un director de’nchisoare
Ne-ai trimis prefect la Huşi.
Lumea cealaltă, nu mai vreau să știu ce este. Împletitul gard se ascunde sub perdea de liliac,
Deși-am fost in tinereță bun creștin convins si Ce miresme înbatatoare îmi trimite în cerdac,
eu. Unde stau privind la soare, cum pe deal s-
Dar văd oameni cum se cade care zic că-i o aprinde roș,
poveste Salutat prelung şi vesel de-al Hârtopului
Și de asta sunt ateu. cocoș…
DE JALE
SONET
O doină de jale răsuna pe plaiu
Plecând din Bosfor. Şi alta rasuna'n dumbrava:
Pe Bosfor apele fermecătoare lar vântul ce n'are astâmpăr de loc
Schimbând vederi din basme'n orice clipă, Le poartă pe toate în slavă!
În sus şi'n jos, frumosul, în rasipă.
E doina pornită din suflete mari
L-arunca noaptea'n stele, ziua'n soare. În care de veacuri se zbate,
Oraşe, lanţ, pe maluri se'nfiripa Şi n'are hodină pe plaiuri pustii
Stând fată'n fata roşii, zâmbitoare, Durerea din inimi uitate...
lar prin mijloc palate plutitoare
Căci dragostea țării şi grijă de mâni
Pădure de catarge duc-şi tipa! Stârneşte în suflet avântul;
Tăcere-apoi. În vraj'ametitoare lar doina de jale din suflete mari
O barcă doi îndrăgostiţi cuprinde. Va sta să cuprindă pământul.
Un stol de albe păseri trece'n zare... Şi dacă vreodată s'or naşte giganţi
Dar am plecat-şi'n juru'mi iar se'ntinde În care să tremure ura,
Subt cerul larg, senin albastră mare Şi codrii şi munţii şi toate vor sta
A tot stăpână, fară de hotare! Să tremure toată făptura.
I. Neculau Gh. G. S.
Revista „Gânduri bune”, Anul I, No 19- Revista „Gânduri bune”, Anul I, No 19-
20, anul 1914-1915 20, anul 1914-1915
lar când va geme vântul şi nouri trişti vor cerne, Privește cele ape, ori aștri din senin
cu fulgi greoi zăpada ce ‘n alb covor s’aşterne, Și vezi că toți și toate iubirii se închin:
atunci privind cum focul, din jar clădeste visuri, De ce în picuri grele se lasă spre pământ
ce trec pribege ‘n minte, cu fel de fel de chipuri. Și-n valuri înspumate pe coaste-și iau avânt?
lăsa-voi amintirea pe-aripa-i să mă poarte: De ce de-atâtea veacuri mereu la vale curg?
şi...lunci, livezi, poiene ce-am fost crezut De ce al zilei rege alunecă spre-amurg?
departe, -Merg apele la vale că doar s’or întâlni,
în roş rubin ş’in aur vor fi cioplite-o clipă!... Iar soarele pe lună nu-nceat’a urmări!
…ca ‘n basme apoi peri-vor, surpându-se în Gem apele, pân’ toate s’adună la un loc…
pripă!... Cel soare-n mers aruncă mereu săgeți de foc:
De fulgeră-n mânie, de e atât de-aprins,
...Dar lăs cenuşa rece, ruini de visuri frânte, E doar că pe iubita-i el încă n’a atins…
sub vălul său s’ascundă!... icoane-adânc și
‘nplinite Ca regele luminei de vrai să nu pățesc,
gîndu-mi ce iar de codru-i dornic şi iar de soare, Fă-mi semn să vin, iubito, la sânu-ți fecioresc
...de tot ce ‘mbracă firea în strai de sărbătoare; Și vei vedea că lumea mai veselă va fi
Și văd pădurea ‘n toamnă, când frunza
‘ngălbinită Și-n cerul vieții noastre alt soare va luci!
mereu cărări astupă, căzând, întroenită; I. Neculau
O văd gătită ‘n haine ce ‘npurpură’s țăsute;
Revista „Gânduri Bune”, Anul II, No. 2
Odoarele din urmă, poienelor tăcute,
le pune ‘n sălbi de aur pătate de rugină, și 3, 1915, pagina 14
ca ultima podoabă ce-o palidă regină,
..
Profesori îndrumători:
Profesor Costin CLIT
Profesor Elena POPA
Profesor Angela ZUGRAVU
Profesor Manuela IACOB