Curs APCh I Tot

Automatizarea proceselor chimice I
Pătrășcioiu Cristian
Modulul 1
Exemple de sisteme automate
Obiective
▪ Clasificarea sistemelor automate
▪ Exemplu de sistem automat de măsurare
▪ Exemplu de sistem automat de reglare
▪ Sistem automat de semnalizare
▪ Sistem automat de protecţie
1.1. Clasificarea sistemelor automate

În funcţie de scopul urmărit, sistemele automate se împart în:
a) Sisteme de măsurare;
b) Sisteme de reglare automată;
c) Sisteme de semnalizare;
d) Sisteme de protecţie.
1.2. Sistem automat de măsurare
A. Măsurarea reprezintă operaţia de comparare a mărimii măsurate (mărimea

din proces) cu un etalon specific acestei mărimi. Rezultatul operaţiei de măsurare este
un număr întreg ce exprimă raportul dintre valoarea mărimii măsurate şi etalonul
utilizat.
B. Exemplu de sistem automat de măsurare. Se consideră procesul de

acumulare a unui lichid definit în figura 1.1. Procesul este compus dintr-un vas de
acumulare, un flux de alimentare Qi şi un flux de ieşire Qe. Rezultatul procesului de
acumulare este nivelul în vas.
Un sistem automat de măsurare are următoarea structură:
− Proces
− Dispozitiv de automatizare.
1. Exemple de sisteme automate

1
Fig. 1.1. Procesul de acumulare a lichidului
Dispozitivul de automatizare este compus din următoarele elemente:

− Traductor
− Aparat de măsură (înregistrator).
Traductorul are rolul de a urmări în permanenţă mărimea din proces şi de a

genera un semnal (de regulă un semnal electric) proporţional cu mărimea din proces.
Simbolul traductorului este T. Din punct de vedere fizic, traductorul este o componentă
distincă a sistemului automat, fiind produs de către firme specializate.
Aparatul de măsură are rolul de a converti semnalul electric generat de către

traductor într-o informaţie numerică sau analogică. Dacă informaţia este înregistrată pe
hârtie, aparatul poartă numele de înregistrator. Dacă informaţia este analogică, aparatul
se numeşte indicator. Simbolul aparatului de măsurat este R dacă funcţia este de
înregistrare, respectiv I dacă funcţia este de indicare.
Schema sitemului automat de măsurare a nivelului este prezentată în figura 1.2.
C. Funcţionarea sistemului automat. Dacă debitul de intrare Qi creşte, în

procesul de acumulare nivelul h din vas va creşte corespunzător. Odată cu creşterea
nivelului, traductorul de nivel, LT, va genera un semnal de reacţie (r) mai mare.
Creşterea valorii semnalului de reacţie va genera creşterea semnalului optic asociat
sistemului de măsurat h*, respectiv a valorii afişate.

2
Fig. 1.2. Sistemul automat de măsurare a nivelului: h – nivelul din vas;

r – semnal de reacţie; h* - valoarea afişată a nivelului.
D. Schema bloc a sistemului automat. Sistemul automat are o structură de tip

intrare – ieşire prezentată în figura 1.3. Se poate observa că structura acestui sistem este
secvenţială, mărimea de ieşire neafectând nicio mărime de intrare.
Fig. 1.3. Schema bloc a sistemului automat de măsurare.
1.3. Sistem automat de reglare
A. Reglarea. Această funcţie este legată de menţinerea la o valoare prestabilită

a unei mărimi din proces. Reglarea reprezintă cea mai importantă funcţie îndeplinită de
un sistem automat. Aceasta presupune că, indiferent de cauze, mărimea reglată va avea
teoretic valoarea impusă.
B. Exemplu de sistem automat de reglare. Pornind de la procesul de acumulare

descris în figura 1.1. se poate crea un sistem de reglare automată a nivelului.
Un sistem de reglare automată are următoarea structură:
− Proces

3
Pentru sistemul de reglare, elementele constitutive ale dispozitivului de

automatizare sunt:
− Traductorul
− Regulatorul
− Elementul de execuţie.
Regulatorul este un element al dispozitivului de automatizare care, pe baza

semnalului de reacţie primit de la traductor şi a valorii mărimii de referinţă, elaborează
pe baza unui algoritm de calcul un semnal de comandă u. Acest semnal este transmis
către elementul de execuţie. Mărimea de referinţă a regulatorului poartă denumirea de
prescriere, referinţă sau setpoint. Din punct de vedre fizic, regulatorul poate fi o
componentă distinctă a sistemului automat, fiind realizată de către firme specializate.
Utilizarea pe scară largă a sistemelor de conducere distribuită a generat transformarea
regulatorului din componentă fizică într-o componentă software, funcţia regulatorului
fiind astfel inclusă în sistemul distribuit. Simbolul regulatorului este C (controller),
Elementul de execuţie este o componentă a sistemului automat care are rolul de

a transpune în proces comanda elaborată de regulator. Elementul de execuţie trebuie să
modifice în proces, în mod continuu, un flux material sau energetic. Pentru aceasta,
elementul de execuţie are nevoie de semnalul de comandă elaborat de regulator (de
natură electrică) şi de energie din exterior. Simbolul general al elementului de execuţie
este EE dar în schemele de automatizare este întâlnit simbolul V, în special pentru
categoria robinetelor de reglare.
C. Funcţionarea sistemului automat. Se presupune că debitul de alimentare a

vasului, Qi, creşte. În vas nivelul h va creşte datorită procesului de acumulare.
Traductorul de nivel, LT, va genera un semnal de reacţie mai mare, direct proporţional
cu nivelul din vas. Regulatorul de nivel, LC, va compara valoarea semnalului de reacţie
r cu semnalul corespunzător valoarii prescrise hi, Rezultatul comparaţiei se numeşte
abatere. Pe baza valorii abaterii şi utilizând un algoritm de calcul, regulatorul va genera
un semnal de comandă u. Acest semnal este trimis către elementul de execuţie, în acest
caz un robinet de reglare, RR. Robinetul e reglare se va deschide într-o măsură mai

4
mare şi debitul de evacuare Qe va creşte. În procesul de acumulare se va produce o

modificare şi nivelul din vas va scădea. Datorită faptului că valoarea comenzii
regulatorului este dependentă de abatere, nivelul din vas va ajunge la valoarea prescrisă.
Fig. 1.4. Sistemul de reglare automată a nivelului: LT – traductor de nivel;

LC – regulator de nivel; h – nivelul în vasul de acumulare; r – semnal de reacţie;
u – semnal decomandă; hi – prescrierea regulatorului.

de tip special, mărimea de ieşire influenţând mărimea de intrare a regulatorului.
Analiza regulatorului din cadrul schemei bloc evidenţiază cele două semnale de
intrare ale regulatorului. Mărimea prescrisă este considerată o mărime pozitivă iar
semnalul de reacţie o mărime negativă. În acest caz sistemul de reglare automată este
considerat a fi un sistem cu reacţie negativă.
Fig. 1.5. Schema bloc a sistemului automat de reglare.

5
1.4. Sistem automat de semnalizare

A. Semnalizarea reprezintă operaţia de comparare logică a mărimii măsurate
(mărimea din proces) cu o valoare considerată ca sigură din punct de vedere al
procesului. Rezultatul operaţiei de comparare logică este un semnal binar, ce poate avea
doar două stări: (DA/NU), (0/1). În funcţie de valoarea logică obţinută în operaţia de
comparare, se transmite operatorului o informaţie prestabilită.
B. Exemplu de sistem automat de semnalizare. Se consideră procesul de

acumulare a unui lichid definit în figura 1.1. Un sistem automat de semnalizare are
următoarea structură:
− Proces
La rândul său, dispozitivul de automatizare este alcătuit din:
− Traductor
− Regulator logic
− Element de execuţie.
Regulatorul logic acţionează conform unui algoritm bazat pe următorul tabel de
valori, tabel denumit tabel de adevăr, tabelul 1.1. Acesta conţine valori ale variabilei
logice obţinute prin compararea nivelului h din vasul de acumulare şi valoarea limită a
nivelului hmax.
Tabelul 1.1
Tabelul de adevăr pentru regulatorul logic
h>hmax u
0 0
1 1
Comanda regulatorului logic are două valori, respectiv 0 şi 1. Valoarea 0 este

asociată stării elementelor de execuţie care transmit operatorului o stare de normalitate a
procesului iar valoarea 1 este asociată unei stări anormale a procesului, respectiv starea
în care nivelul depăşeşte valoarea maximă.

6
Elementul de execuţie este reprezentat prin următoarele elemente posibile:

a) Lampă de semnalizare, cu două stări de funcţionare (stins/aprins).
b) Hupă de semnalizare, având două stări de funcţionare (stins/aprins).
c) Monitor cu program în timp real ce poate afişa pe o schemă sinoptică
starea procesului.
În figura 1.6 este prezentat sistemul de semnalizare a stării nivelului.
Fig. 1.6. Sistemul automat de semnalizare: LT – traductorde nivel;

LC – regulator logic de nivel; EE – elemente de execuţie;
r – semnal de reacţie; u – semnal de comandă.
C. Funcţionare. Se presupune creşterea debitului de alimentare Qi a vasului de

acumulare în condiţiile în care nivelul h din vas este sub valoarea maximă hmax.
Traductorul de nivel transmite regulatorului logic un semnal de reacţie proporţional cu
nivelul iar regulatorul, conform tabelului de adevăr, va genera comanda 0, meţinând
astfel lampa stinsă, hupa stinsă. Creşterea debitului va provoca creşterea
corespunzătoare a nivelului. În timp, nivelul va depăşi valoarea hmax, ceeace va duce la o
nouă comandă a regulatorului logic, respectiv valoarea 1. În acest caz lampa se va
aprinde iar hupa va fi activă generând semnale acustice stridente.

7

de tip secvenţial.
Fig. 1.7. Schema bloc a sistemului automat de semnalizare.
1.5. Sistem automat de protecţie
A. Protecţia reprezintă operaţia de evaluare a riscului şi luarea unei măsuri de

evitare a producerii unei stări periculoase în proces. Protecţia implică o comparare
logică a mărimii măsurate (mărimea din proces) cu o valoare considerată ca periculoasă
din punct de vedere al procesului. Rezultatul operaţiei de comparare logică este un
semnal binar, ce poate avea doar două stări: (DA/NU), (0/1). În funcţie de valoarea
logică obţinută în operaţia de comparare, se transmite elementului de execuţie o
comandă de tip închide/deschide.
B. Exemplu de sistem automat de protecţie. Se consideră procesul de acumulare

a unui lichid definit în figura 1.1. Un sistem automat de semnalizare are următoarea
structură:
− Proces
La rândul său, dispozitivul de automatizare este alcătuit din:
− Traductor
− Regulator logic
− Element de execuţie (robinet de siguranţă).

8
Regulatorul logic acţionează conform unui algoritm bazat pe un tabel de adevăr,

tabel simlar cu cel prezentat anterior. Acesta conţine valori ale variabilei logice obţinute
prin compararea nivelului h din vasul de acumulare şi valoarea limită a nivelului hmax.
Comanda regulatorului logic are două valori, respectiv 0 şi 1. Valoarea 0 este asociată
stării deschis a robinetului de siguranţă iar valoarea 1 este asociată stării închis a
robinetului de siguranţă.
Elementul e execuţie este de tip special, având doar două poziţii de funcţionare:
total deschis şi total închis. Servomotorul acestui tip de element de execuţie este de
natură electrică.
În figura 1.8 este prezentat sistemul de protecţie a vasului de acumulare.
Fig. 1.8. Sistemul de protecţie la nivel maxim al vasului de acumulare: LT – traductor

de nivel; LC – regulator logic de nivel; r – semnal de reacţie;
u – semnal logic de comandă.
C. Funcţionare. Starea normală de funcţionare a sistemului automat este cea în

care nivelul în vasul de acumulare este sub valoarea hmax iar robinetul de siguranţă este
total deschis. În ipoteza în care Qi > Qe, acumularea este pozitivă iar nivelul în vas
creşte. În timp se ajunge la situaţia în care h hmax şi în aceste condiţii regulatorul logic va
comanda închiderea robinetului de siguranţă. Prin această măsură se va evita creşterea
periculoasă a nivelului în vas şi va fi evitată posibilitaea ca fluidul din vas să deverseze.

9
D. Schema bloc a sistemului automat. Sistemul automat are o structură cu

reacţie negativă, figura 1.9.
Fig. 1.9. Schema bloc a sistemului de protecţie.
1.6. Probleme şi întrebări

1.6.1. Ce este un sistem ?
1.6.2. Clasificaţi sisteme automate.
1.6.3. Definiţi operaţiile de măsurare şi reglare.
1.6.4. Definiţi operaţiile de semnalizare şi protecţie.
1.6.5. Prezentaţi un sistem automat de măsurare.
1.6.6. Prezentaţi un sistem automat de reglare.
1.6.7. Prezentaţi un sistem automat de semnalizare.
1.6.8. Prezentaţi un sistem automat de protecţie.

10
Modulul 2
Legile reglării automate
Obiective
▪ Noţiunea de sistem
▪ Legea reglării cu acţiune după abatere
▪ Sisteme automate bazate pe legea reglării după abatere
▪ Legea regării cu acţiune după perturbaţi
▪ Sisteme automate bazate pe legea reglării după perturbaţie
▪ Sisteme automate combinate
2.1. Noţiunea de sistem

În toate ştiinţele noţiunea de sistem constituie o categorie fundamentală.
Câteva exemple în acest sens sunt:
− organismul viu, sistemul solar (pentru natură);
− un proces chimic, o masină, un sistem automat (pentru tehnică);
− formaţiunea social-economică pentru societate;
− sistemul axiomelor geometriei euclidiene, sistemul axiomelor probabilitaţii,
sistemele filosofice (pentru cunoaştere).
Toate aceste concepte permit sublinierea rolului de primă însemnătate al noţiunii

de sistem. Începuturile cercetării sistemelor datează din antichitate, în secolele XVII şi
XVIII s-a lărgit sfera sistemelor concrete cercetate. Crearea teoriei generale a sistemelor
este totuşi de dată recentă şi anume aparţine secolului XX. În cadrul acestei teorii
generale, sistemul este definit drept o colectivitate de elemente aflate în
interdependenţă, căruia îi sunt specifice o anumită organizare şi un anumit scop.
Sistemul este definit prin simbolurile prezentate în figura 2.1. Principial sistemul
este caracterizat prin mărimi de intrare notate cu i şi mărimi de ieşire notate cu y. Dacă
există o singură mărime de intrare şi o singură mărime de ieşire atunci sistemul se
2. Legile reglării automate

1
numeşte sistem monovariabil. Pentru acest sistem, mărimea de ieşire depinde de

mărimea de intrare.
Dacă sistemul este caracterizat prin mai multe mărimi d intrare şi mai multe
mărimi de ieşire, fiecare mărime de ieşire fiind influenţată de fiecare mărime de intrare,
atunci sistemul se numeşte sistem multivariabil.
Fig. 2.1. Structura unui sistem: i – mărime de intrare; y – mărime de ieşire.
Pentru a înţelege noţiunea de sistem, aceasta va fi aplicată la un proces asociat

unui cuptor tubular, figura 2.2.
Fig. 2.2. Procesul cuptor tubular.

2
Cuptorul tubular este caracterizat prin procsul de combustie şi procesul de

transfer termic. Mărimile care caracterizează procesul sunt următoarele:
Qc – debitul e combustibil;
Qaer – debitul de aer;
Qmp – debitul de materie primă încălzită;
Tin – temperatura de intrare a materiei prime;
Ties – temperatura de ieşire a materiei prime la ieşirea din cuptor;
CO2 – concentraţia oxigenului din gazele arse.
Analizând cele două procese amintite anterior, mărimile asociate cuptorului

tubular sunt împărţite în mărimi de intrare şi mărimi de ieşire, figura 2.3.
Fig. 2.3. Schema bloc a sistemului cuptor tubular.
1.2. Sistem automat bazat pe legea reglării după abatere
A. Noţiuni. Studiul sistemelor automate necesită însuşirea următoarelor noţiuni:

▪ Mărime de intrare – mărime independentă, ce poate lua orice valoare
dorită de utilizator sau valori arbitrare.
▪ Mărime de ieşire – mărime dependentă a cărei valoare depinde de
valoarea mărimii de intrare şi de legile sistemului.
▪ Perturbaţie – mărime de intrare a unui proces reglat, a cărei variaţie
modifică în sens nedorit mărimea de ieşire.
▪ Mărime de execuţie – mărime de intrare a unui proces reglat, a cărei
variaţie modifică în sens dorit mărimea de ieşire.

3
▪ Mărime prescrisă (prescriere) – mărimea de intrare a sistemului automat

a cărei valoare este dorită de operator.
▪ Mărime de reacţie (reacţie) – mărimea de ieşire generată de către
traductor.
▪ Mărime de comandă (comandă)- mărimea de ieşire generată de
regulator.
▪ Abatere – diferenţa dintre prescriere şi reacţie.
B. Sistemul automat de reglare a temperaturii. În figura 2.4 este prezentat

sistemul automat de reglare a temperaturii pentru cuptorul tubular din figura 2.2.
Sistemul este compus din proces (cuptorul tubular), traductor de temperatură TT,
regulator de temperatură TC şi robinet de reglare.
Fig. 2.4. Sistemul automat de reglare a temperaturii.

4
C. Analiza mărimilor sistemului. Sistemul automat din figura 2.4 este

caracterizat prin următoarele mărimi:
Tiesi – prescrierea sistemului automat;
Ties – mărimea de ieşire a sistemului automat (mărimea reglată);
r – mărime de reacţie a traductorului de temperatură;
u – mărime de comandă a regulatorului de temperatură;
Qc – mărime de execuţie a sistemului automat, mărime identificată după poziţia
robinetului de reglare;
Qmp – perturbaţie a sistemului automat;
Tin – perturbaţie a sistemului automat.
D. Legea reglării după abatere exprimă faptul că un sistem automat îşi compară
în permanenţă starea lui curentă cu o anumită stare de referinţă şi acţionează pentru
eliminarea diferenţei dintre cele două stări, respectiv a abaterii ivite.
Abaterile care intervin în starea sistemului se datorează efectului continuu al
perturbaţiilor dar şi modificării valorii prescrierii. În procesul complex de eliminare a
abaterii ivite, sistemul va atinge în final o nouă stare staţionară, caracterizată printr-o
înlăturare completă sau numai parţială a abaterii. Acesta depinde de structura internă a
sistemului automat.
Avantajele sistemelor bazate pe legea reglării după abatere sunt următoarele:
a) Abaterea este eliminată indiferent de cauza care a generat-o, respectiv
modificarea unei perturbaţii sau modificarea prescrierii.
b) Algoritmul de calcul asociat regulatorului este simplu, se bazează doar
pe abatere, este uşor de implementat şi în consecinţă cheltuielile vor fi
relativ scăzute.
c) Personalul de operare şi mentenaţă nu necesită calificare superioară.
Dezavantajele sistemelor bazate pe legea reglării după abatere:

a) Deşi sistemul de reglare urmăreşte eliminarea abaterii, acest proces este
de durată şi sistemul automat poate funcţiona cu abatere. Mărimea
aabaterii depinde atât de procesul reglat cât şi de performanţele
regulatorului utilizat.

5
E. Funcţionarea sistemului automat. Sistemul de reglare automată a

temperaturii poate fi testat în două variante. Prima variantă ia în considerare
modificarea unei perturbaţii iar cea de a doua variantă implică modificarea prescrierii.
E1. Se consideră creşterea debitului de materie primă Qmp, una din perturbaţiile
sistemului. În proces, această perturbaţia va genera scăderea temperaturii materiei prime
la ieşirea din cuptor, Ties. Traductorul de temperatură TT va genera un semnal de reacţie
r cuo valoare mai mică. Acest semnal este preluat de către regulatorul de temperatură
TC. Deoarece prescrierea a rămas constantă iar reacţia a scăzut, abaterea dintre cele
două mărimi creşte iar regulatorul va genera un semnal de comandă u mai mare.
Robinetul de reglare se va deschide într-o măsură mai mare iar debitul de combustibil
Qc va creşte. În proces, creşterea debitului de combustibil va genera creşterea
temperaturii materiei prime la ieşirea din cuptor, abaterea se va micşora şi odată cu
i
acesta temperatura Ties va ajunge din nou la valoarea prescrisă Ties .
i
E2. Se consideră creşterea temperaturii prescrise Ties . Deoarece temperatura
materiei prime la ieşirea din cuptor Ties nu s-a modificat, reacţia r a rămas constantă.
Regulatorul TC compară prescrierea (cu valoare mare) cu reacţia (cu valoare mică),
valoarea abaterii calculate fiind diferită de zero. Pe baza acestei valori a abaterii şi a
algoritmului de calcu, regulatorul generează un semnal de comandă u cu valoare mai
mare. Acest semnal este transmis la robinetul de reglare, acesta se deschide intr-o
proporţie mai mare şi debitul de combustibil Qc va creşte. În proces, creştrea debitului
de combustibil va duce la creşterea temperaturii produsului incălzit şi implicit la
scăderea abaterii. În final, temperatura produsului incălzit Ties va ajunge la noua valoare
i
a prescrierii Ties .
În concluzie se constată că indiferent de cauza care a generat abaterea

(modificarea unei perturbaţii sau modificarea prescrierii), sistemul generează omenzi
astefel încât abaterea să se anuleze.
F. Schema bloc a sistemului. În figura 2.5 este prezentată schema bloc a

sistemului de reglare automată a temperaturii, sistem bazat pe legea regării duă abatere.
Se observă că sistemul are o structură cu reacţie negativă. Termenul reacţie este dat de
prelucrarea la intrarea în sistem a mărimii de ieşire iar temenul negativ provine de la

6
preluarea semnalului de reacţie cu semn negativ (în acest caz) sau în general cu semn
opus prescrierii.
Fig. 2.5. Scheme bloc a sistemulii de reglare a temperaturii cu acţiune după abatere.
1.3. Sistem automat bazat pe legea reglării după perturbaţie
A. Sistemul automat de reglare a temperaturii. În figura 2.6 este prezentat

sistemul automat de reglare a temperaturii pentru cuptorul tubular din figura 2.2.
Sistemul este compus din proces (cuptorul tubular), traductor de debit FT, regulator de
temperatură TC şi robinet de reglare. Pentru început se remarcă o primă neconcordanţă
între traductorul utilzat, traductor de debit, şi regulatorul pentru temperatură. A doua
deosebire, ascunsă utilizatorului, se regăseşte în algoritmul de calcul a semnalului de
comandă al regulatorului. Acest algoritm este complex, necesitând calcule laborioase şi
fiind mai dificil de implementat.

7
Fig. 2.6. Sistemul automat de reglare a temperaturii bazat pe

legea reglării cu acţiune după perturbaţie.
B. Legea reglării după perturbaţie exprimă faptul că un sistem automat

uurmăreşte în permanenţă una sau mai multe perturbaţii şi în funcţie de valorile acestora
generează în timp comenzi astefel încât starea curenă să nu se modifice, respectiv
mărimea de reacţie să fie egală cu prescrierea.
Avantajele sistemelor bazate pe legea reglării după perturbaţie sunt următoarele:
a) Sistemul nu are abatere în raport cu perturbaţiile măsurate.
Dezavantajele sistemelor bazate pe legea reglării după abatere:

a) În raport cu perturbaţiile nemăsurate sistemul are abateri ce nu pot fi
eliminate.
b) Algoritmul de calcul asociat regulatorului este complex, nu este uşor de
implementat şi în consecinţă cheltuielile vor fi mari.
c) Personalul de operare şi mentenaţă necesită calificare superioară.

8
C. Funcţionarea sistemului automat. Sistemul de reglare automată a

temperaturii bazat pe legea reglării după abatere trebuie testat în trei variante. Prima
variantă ia în considerare modificarea perturbaţiei măsurate, a doua variantă ia în
considerare modificarea unei perturbaţii nemăsurate iar cea de a treia variantă implică
modificarea prescrierii.
C1. Se consideră creşterea debitului de materie primă Qmp, perturbaţia
măsurată a sistemului. Acţiunea acestei perturbaţii trebuie urmărită pe două canale,
canalul procesului şi canalul dispozitivului de automatizare.
Pe canalul procesului, această perturbaţie va genera scăderea temperaturii
materiei prime la ieşirea din cuptor, Ties.
Pe canalul dispozitivului de automatizare traductorul de debit FT va genera un
semnal de reacţie r cu o valoare mai mare, fiind preluat de către regulatorul de
temperatură TC. Acesta va calcula debitul de combustibil şi va genera un semnal de
comandă u către robinetul de reglare. Robinetul de reglare se va deschide într-o măsură
mai mare iar debitul de combustibil Qc va creşte. În proces, creşterea debitului de
combustibil va genera creşterea temperaturii materiei prime la ieşirea din cuptor.
Pentru ca mărimea reglată Ties să fie în permanenţă egală cu prescrierea trebuie
ca efectul perturbaţiei pe canalul procesului să fie egal cu efectul aceleaşi perturbaţii pe
canalul dispozitivului de automatizare.
C2. Se consideră creşterea temperaturii materiei prime la intrarea în cuptor,
Tin. Ca şi în cazul anterior, acţiunea acestei perturbaţii trebuie urmărită pe cele două
canale, canalul procesului şi canalul dispozitivului de automatizare.
Pe canalul procesului, această perturbaţie va genera creşterea temperaturii
materiei prime la ieşirea din cuptor, Ties.
Pe canalul dispozitivului de automatizare nu există nicio posibiltate de a
genera o comandă. În consecinţă modificarea temperaturii de intrare a materiei prime
produce o abatere care nu poate fi eliminatăde sistemul automat.
i
C3. Se consideră creşterea temperaturii prescrise Ties . Pe canalul
dispozitivului de automatizare regulatorul TC calculează debitul de combustibil

corespunzător valorii prescrise a temperaturii. După parcurgerea regimului tranzitoriu,
temperatura de ieşire a materiei prime va ajunge la valoarea impusă.

9
În concluzie sistemele de reglare bazate pe legea reglării după perturbaţie au

performanţe deosebite în ceea ce priveşte eliminarea efectului perturbaţiei
(perturbaţiilor) măsurate dar, în raport cu perturbaţiile nemăsurate au abateri ce nu pot fi
eliminate. În cazul existenţei uneia sau mai multor perturbaţii nemăsurate, sistemele nu
au performanţe acceptabile şi în consecinţă nu pot fi utilizate.
D. Schema bloc a sistemului automat este prezentată în figura 2.7. Pentru

sistemele de reglare cu acţiune după perturbaţie sunt remarcate următoarele aspecte
specifice:
− Sistemul nu măsoară mărimea de ieşire (mărimea reglată).
− Regulatorul nu calculează abaterea dintre mărimea reglată şi mărimea
prescrisă.
− Sistemul nu se bazează pe reacţie negativă.
Fig. 2.7. Scheme bloc a sistemului cu acţiune după perturbaţie.

10
1.4. Sistem automat combinat
Sisteme de reglare combinate se bazează atât pe legea regării după abatere cât şi
pe legea regării după perturbaţie. Principial sistemul combinat se obţine prin alipirea
celor două sisteme şi însumarea semnalelor de comandă asociate celor două regulatoare.
În cele ce urmează este prezentat sistemul automat de reglare a temperaturii la cuptorul
tubular din figura 2.1, utilizând ambele legi de reglare, figura 2.8.
Fig. 2.8. Sistemul de reglare a temperaturii cu acţiune combinată.

11

2.5.1. Ce este un sistem ?
2.5.2. Ce este o lege de reglare ?
2.5.3. Câte legi de reglare sunt cunoscute ?
2.5.4. Definiţi legea reglării după abatere.
2.5.5. Ce este abaterea ?
2.5.6. Dati exemplu de sistem automat de reglare bazat pe legea reglarii dupa
abatere.
2.5.7. Care sunt avantajele sistemelor automate bazate pe legea reglării după
abatere ?
2.5.8. Care sunt dezavantajele sistemelor automate bazate pe legea reglării
după abatere ?
2.5.9. Definiţi legea reglării după perturbatie.
2.5.10. Ce este perturbatia ?
2.5.11. Dati exemplu de sistem automat de reglare bazat pe legea reglarii dupa
perturbatie.
2.5.12. Care sunt avantajele sistemelor automate bazate pe legea reglării după
perturbatie ?
2.5.13. Care sunt dezavantajele sistemelor automate bazate pe legea reglării
după perturbatie ?

12
Modulul 3
Statica şi dinamica sistemelor
Obiective
▪ Principii privind statica sistemelor
▪ Modele şi caracteristici dinamice
▪ Rezolvarea ecuaţiilor exprimate în variabile fără condiţii iniţiale nule
▪ Rezolvarea ecuaţiilor exprimate în abaterile variabilelor şi condiţii
iniţiale nule
3.1. Modele şi caracteritici statice
Se consideră sistemul monovariabil prezentat în figura 3.1. Prin definiţie se

numeşte model matematic în regim staţionar dependenţa
y = f (u ) , (3.1)
unde u reprezintă mărimea de intrare iar y mărimea de ieşire.
Fig. 3.1. Sistem monovariabil.

Starea staţionară reprezintă starea sistemului monovariabil în care atât mărimea
de intre u cât şi mărimea de ieşire y sunt constante în timp.
Reprezentarea grafică a modelului matematic (3.1) pentru sistemul din figura 3.1
poartă numele de caracteristică statică. În funcţie de forma matematică a relaţiei (3.1),
caracteristica statică poate fi liniară sau neliniară.
Un exemplu de caracteristică statică liniară este caracteristica statică a unui
termocuplu. Modelul matematic în regim staţionar este
U =  (T − T0 ) , (3.2)
3. Statica şi dinamica sistemelor

1
în care α este coeficientul Seebeck relativ la conductorii din care este construit
termocuplul, T – temperatura de măsurat (temperatura capătului joncţiunii calde), T0 –
temperatura de referinţă (temperatura capetelor libere). Pentru T0 = 0 C , caracteristica
statică este ilustrată în figura 3.2.

În cazul în care forma matematică a relaţiei (2.1) este neliniară, reprezentarea
grafică a acestei dependenţe se numeşte caracteristică statică neliniară. Exemplul clasic
al unei caracteristici neliniare este dat de elementul sensibil diafragma din cadrul unui
sistem de măsurare a debitului. Modelul matematic al diafragmei este dat de relaţia
P = k Qv2 , (3.3)
unde P reprezintă diferenţa de presiune generată de diafragmă la curgerea fluidului,

k – constantă de curgere specifică diafragmei, Qv - debitul volumic care trece prin
diafragmă. În figura 3.3 este prezentată caracteristica statică neliniară a diafragmei.
Fig. 3.2. Caracteristica statică a unui termocuplu.

2
Fig. 3.3. Caracteristica statică a diafragmei.
3.2. Modele şi caracteristici dinamice
Se consideră acelaşi sistem monovariabil prezentat în figura 3.1. Prin model

matematic în regim dinamic se înţelege dependenţa
y = f (u , t ) , (3.4)
unde u reprezintă mărimea de intrare, y mărimea de ieşire iar t este timpul.
Starea dinamică reprezintă starea sistemului monovariabil în care mărimea de
intre u şi mărimea de ieşire y se modifică în raport cu timpul.
Expresia concretă a modului matematic în regim dinamic este ecuaţia
diferenţială în raport cu timpul. Sunt cunoscute mai multe tipuri de ecuaţii diferenţiale
asociate sistemelor monovariabile, cele mai reprezentative fiind ecuaţia diferenţială de
ordinul 1 şi ecuaţia diferenţială de ordinul 2:
dy
a + y = bu ; (3.5)
dt
d2y dy
a2 2
+ a1 + y = bu . (3.6)
dt dt

3
În figura 3.4 este prezentată dinamica elementului aperiodic de ordinul 1, descris

prin ecuaţia diferenţială (3.5).
Fig. 3.4. Dinamica unui element aperiodic de ordinul 1.

Modelul dinamic (2.6) are ca reprezentare grafică imaginea din figura 3.5. Dacă
se exprimă ecuaţia diferenţială (1.6) sub forma
d2y dy
a 2
+ 2 a + y = bu , (3.7)
dt dt
în care  reprezintă factorul de amplificare, tipul de răspuns poate fi: periodic sau
neperiodic, amortizat sau neamortizat. Pentru   1 răspunsul este aperiodic iar pentru
  1 răspunsul este periodic. Dacă  = 0 , răspunsul este oscilatoriu, fiind caracteristic
sistemelor fără pierderi prin frecare.

4
Fig. 3.5. Dinamica elementului aperiodic de ordinul 2.
3.3. Rezolvarea analitică a ecuaţiilor diferenţiale ordinare
Rezolvarea analitică este posibilă pentru ecuaţiile diferenţiale de ordinul 1

(ecuaţii ordinare). Pentru acest tip de ecuaţii diferenţiale sunt cunoscute două forme:
a) forma caracterizată prin condiţii iniţiale nenule;
b) forma caracterizată prin condiţii iniţiale nule.
3.3.1. Rezolvarea ecuaţiilor exprimate în variabile

şi fără condiţii iniţiale nule
Se consideră ecuaţia diferenţială ordinară

dy
a + y = bu , (3.8)
dt
în care u reprezintă mărimea de intrare, y – mărimea de ieşire iar t – timpul.
Ecuaţia diferenţială (3.8) este însoţită de condiţia iniţială nenulă
y(0) = y0 . (3.9)
Soluţia analitică a unei ecuaţii diferenţiale ordinare este o funcţie de forma

y(t ) = yom (t ) + y p (t ), (3.10)
unde y om (t ) este soluţia ecuaţiei omogene iar y p (t ) - soluţia particulară dependentă de
condiţia iniţială.

5
Ecuaţia omogenă asociată ecuaţiei diferenţiale (3.8) are forma

dy
a + y = 0. (3.11)
dt
Soluţia ecuaţiei omogene este determinată prin metoda separării variabilelor,
etapele de calcul fiind următoarele:
• Se separă succesiv variabila dependentă (mărimea de ieşire) de variabila
independentă (timpul):
dy
a = −y ;
dt
dy 1
= − y;
dt a
dy 1
= − dt . (3.12)
y a
• Se integrează ecuaţia diferenţială (2.10):
dy 1
 y
= −  dt ;
a
1
ln y = − t + C ;
a
1
− t
y = Ce a , (3.13)
unde C este o constantă de integrare.
Soluţia ecuaţiei omogene este
1
− t
y om (t ) = C e a . (3.14)
Ecuaţia particulară este de forma membrului drept al ecuaţiei diferenţiale (3.8),

respectiv
y p (t ) = b u . (3.15)
Introducând (2.13) şi (2.14) în soluţia (3.9) se obţine

1
− t
y (t ) = C e a + bu. (3.16)
Constanta de integrare C poate fi calculată din condiţia iniţială (3.9), rezolvând
sistemul

6
 y(0) = y 0
 . (3.17)
 y(0) = C e + b u
0
Soluţia sistemului şi implicit valoarea constantei de integrare C va fi

C = y0 − b u . (3.18)
Introducând expresia (3.17) a constantei de integrare în soluţia (3.17) se obţine

forma finală a soluţiei ecuaţiei diferenţiale (3.8)
 − t
1 1
− t

y (t ) = b u 1 − e a  + y0 e a . (3.19)
 
 
Exemplul 3.1. Se consideră ecuaţia diferenţială
dT
4 + T = 10 Qc (3.20)
dt
şi variaţia mărimii de intrare Qc în raport cu timpul, figura 3.5.
Fig. 3.5. Dinamica mărimii de intrare.
Condiţia iniţială a ecuaţiei diferenţiale (3.20) este calculată cu relaţia

T (0) = 10Qc (0) = 100C .
Ecuaţia omogenă asociată ecuaţiei diferenţiale (3.20) este
dT
4 +T = 0,
dt
a cărei soluţie (3.13) se particularizează la forma
t
−
Tom (t ) = C e 4.
Soluţia particulară este calculată cu relaţia (3.15) şi utilizând datele din figura
3.5
T p (t ) = 10 Qc t → =10  15 = 150 C .

7
În aceste condiţii, soluţia ecuaţiei diferenţiale (3.20) devine

t
−
T (t ) = C e 4 + 150 .
Din condiţia iniţială este determinată valoarea constatei de integrare, relaţia
(3.18), respectiv
C = T (0) − T p (t ) = 100 − 150 = −50C .
Forma finală a soluţiei ecuaţiei diferenţiale (3.20) este

t
−
T (t ) = −50 e 4 + 150 . [C] (3.21)
Reprezentarea grafică a funcţiei (3.20) este prezentată în figura 3.6.
Fig. 3.6. Graficul asociat funcţiei (3.21).
În tabelul 3.1. sunt prezentate valori ale soluţiei ecuaţiei diferenţiale (3.21)
pentru un set de valori ale variabilei timp. După cum se observă, timpul variază între 0
şi valoarea 16, valoare reprezentând de patru ori multiplul coeficientului derivatei din
ecuaţia diferenţială (3.20).

8
Tabelul 3.1
Valori ale soluţiei ecuaţiei diferenţiale (3.19)
T (t )
Nr. Timp Temperatură
Tmax
Crt. [min] [C]
[%]
1 t=0 100,0 0,0
2 t=a=4 131,6 63,2
3 t = 2a = 8 143,2 86,4
4 t = 3a = 12 147,5 95,0
5 t = 4a = 16 149,1 98,1
Valorile intermediare reprezintă la rândul lor multiplii ai valorii aceluiaşi

coeficient. Pentru aceste valori ale variabilei timp a fost calculată valoarea absolută şi
valoarea relativă a temperaturii. Se observă că pentru o valoare a timpului egală cu
triplul valorii coeficientului derivatei din ecuaţia diferenţială, valoarea relativă este 95%
din valoarea totală iar pentru o valoare a timpului egală cu cvadruplul valorii
coeficientului derivatei se obţine o valoare relativă de 98,1%. Aceste calcule
demonstrează faptul că regimul tranzitoriu poate fi considerat o valoare egală cu triplul
sau cel mult cvadruplul valorii coeficientului derivatei din ecuaţia diferenţială.
Din acest motiv, în dinamica sistemelor, coeficientul derivatei de ordinul I al
ecuaţiei diferenţiale poartă numele de constantă de timp.
3.3.2. Rezolvarea ecuaţiilor exprimate în abaterile variabilelor

şi condiţii iniţiale nule
Se consideră ecuaţia diferenţială ordinară

dy
a + y = b u , (3.22)
dt
în care u reprezintă mărimea de intrare, y – mărimea de ieşire iar t – timpul.
Ecuaţia diferenţială (3.22) este însoţită de condiţia iniţială nulă
y (0 ) = 0 . (3.23)

9
Soluţia analitică a acestei ecuaţii diferenţiale ordinare este o funcţie de forma

y(t ) = yom (t ) + y p (t ) , (3.24)
unde y om (t ) este soluţia ecuaţiei omogene iar y p (t ) - soluţia particulară dependentă
de condiţia iniţială.
Ecuaţia omogenă asociată ecuaţiei diferenţiale (3.22) are forma
dy
a + y = 0 . (3.25)
dt
Soluţia ecuaţiei omogene este determinată tot prin metoda separării variabilelor,
etapele de calcul fiind următoarele:
• Se separă succesiv variabila dependentă (mărimea de ieşire) de variabila
independentă (timpul):
dy
a = −y ;
dt
dy 1
= − y ;
dt a
d y 1
= − dt . (3.26)
y a
• Se integrează ecuaţia diferenţială (3.24):
dy 1
 y
= −  dt ;
a
1
ln y = − t + C ;
a
1
− t
y = C e a , (3.27)
unde C este o constantă de integrare.
Soluţia ecuaţiei omogene este
1
− t
y om (t ) = C e a . (3.28)
Ecuaţia particulară este de forma membrului drept al ecuaţiei diferenţiale (3.22),

respectiv
y p (t ) = b u . (3.29)

10
Introducând (3.27) şi (3.28) în soluţia (3.24) se obţine

1
− t
y(t ) = C e a + b u . (3.30)
Constanta de integrare C poate fi calculată din condiţia iniţială (3.22), rezolvând
sistemul
 y (0) = 0
 . (3.31)
y (0) = C e + b u
0
Soluţia sistemului şi implicit valoarea constantei de integrare C va fi

C = 0 − b u = −bu . (3.32)
Introducând expresia (2.31) a constantei de integrare în soluţia (3.30) se obţine
forma finală a soluţiei ecuaţiei diferenţiale (3.22)
 − t
1
y (t ) = b u 1 − e a  .
 (3.33)
 
 
Exemplul 3.2. Se consideră ecuaţia diferenţială
dT
4 + T = 10 Qc (3.34)
dt
şi variaţia mărimii de intrare Qc în raport cu timpul, figura 3.7.
Fig. 3.7. Dinamica mărimii de intrare.

Pentru a transforma mărimea de intrare Qc în variaţia acesteia, Q c , este
utilizată relaţia
Qc (t ) = Qc (t ) − Qc (0) (3.35)
graficul astfel obţinut în urma transformării fiind prezentat în figura 3.8.

11
Fig. 3.8. Dinamica mărimii de intrare exprimată în abaterea variabilei.
Condiţia iniţială a ecuaţiei diferenţiale (3.34) este calculată cu relaţia

T (0) = 10 Qc (0) = 0C .
Ecuaţia omogenă asociată ecuaţiei diferenţiale (3.34) este
dT
4 + T = 0 ,
dt
a cărei soluţie (3.28) se particularizează la forma
t
−
Tom (t ) = C e 4.
Soluţia particulară este calculată cu relaţia (3.28) şi utilizând datele din figura
3.8
T p (t ) = 10 Qc t → =10  5 = 50C .
În aceste condiţii, soluţia ecuaţiei diferenţiale (3.34) devine

t
−
T (t ) = C e 4 + 50 .
Din condiţia iniţială este determinată valoarea constatei de integrare, relaţia
(3.32), respectiv
C = −10  5 = −50 C .
Forma finală a soluţiei ecuaţiei diferenţiale (3.34) este
t
−
T (t ) = −50 e 4 + 50 . [C] (3.36)
Reprezentarea grafică a funcţiei (3.36) este prezentată în figura 3.9.

12
Fig. 3.9. Graficul asociat funcţiei (3.35).

3.4.1. Ce este o caracteristică statică ?
3.4.2. Ce este un model în regim staţionar ?
3.4.3. Ce este o caracteristică dinamică ?
3.4.4. Ce este un model în regim dinamic ?
3.4.5. Să se rezolve ecuaţia diferenţială
dT
10 + T = 20 Qc .
dt
Se cunosc: Qc = 15 m3/h; conditia initiala T (0 ) = 250 C.
3.4.6. Să se rezolve ecuaţia diferenţială

d ( I )
40 + I = 0,5H .
dt
Se cunosc: H = 20 mm; conditia initiala I (0) = 0 .
3.4.7. Fie ecuaţia diferenţială

dh
4 + h = 2 Qi
dt
Sa se afle h(t) stiind ca Qi variaza ca in figura:

13
Qi
4.5
1.5
3.4.8. Fie ecuatia diferentiala

di
30 + i = 0,25T .
dt
Sa se afle i(t) stiind ca T variaza ca in figura:
T [oC]
40
25

d (I )
20 + I = 0,032 H .
dt
Se cunosc: H = 40 mm; conditia initiala I (0) = 0 .
Sa se determine ΔI(t) si graficul sau.

dh
4 + h = 2 Qi .
dt
Sa se afle h(t) stiind ca Qi variaza ca in figura:
Qi
4.5
1.5

14
Automatizarea proceselor chimice – partea I
Modulul 4
Structura traductoarelor şi convertoarelor
Obiective
▪ Structura traductoarelor
▪ Semnale utilzate în sistemele automate
▪ Convertoare de semnal
4.1. Structura traductoarelor
Traductorul este un element al dispozitivului de automatizare care, aflat în

contact nemijlocit cu procesul, generează un semnal purtător de informaţie. Structura
principială a unui traductor este prezentată în figura 4.1.
Fig 4.1. Schema bloc a traductorului.
De la apariţia automatizării, semnalul purtător de informaţie a evoluat, urmărind

dezvoltarea generală a tehnicii. Astăzi semnalele purtătoare de informaţie pot fi
clasificate dupa mai multe criterii.
După criteriul continuităţii în timp, semnalele pot fi:
a) Analogice
b) Numerice.
După natura suportului, semnalele continue în timp pot fi:
− Pneumatice
− Hidraulice
− Mecanice
− Electrice.
4. Traductoare
1
Semnalele numerice, semnale sub forma unor secvenţe de octeţi, pot fi transmise
conform unor protocoale de comunicaţie. Dintre acestea, automatizarea utilizează
protocoalele şi dispozitivele de tip RS485, HART, MODBUS, etc. Pentru semnalele
numerice sunt utilizate standardele protocoalelor de comunicaţie.
Datorită dezvoltării masive a automatizării şi globalizării pieţelor comerciale a

fost impusă standardizarea semnalelor purtătoare de informaţie. Pentru semnalele
analogice, standardele uzuale sunt;
a) Semnale pneumatice: 0,2 – 1,0 bar
b) Semnale electrice: 4 – 20 mA.
În cazul traductoarelor care generează semnale electrice analogice standardizate,

structura acestora are două componente: un detector specific mărimii măsurate şi un
convertor de semnal, figura 4.2.
Fig. 4.2. Schema bloc a traductorului care generează semnale standardizate.
Exemple de traductoare din această categorie sunt: traductorul de nivel cu

imersor, traductorul de presiune, traductorul de presiune diferențială.
Există mărimi din proces pentru care nu sunt construite traductoare cu structura
prezentată în figura 4.2. Pentru aceste mărimi fizice este necesară utilizarea unor
elemente sensibile dedicate acestor mărimi, urmate de prelucrarea mărimii intermediare
cu alte tipuri de traductoare, figura 4.3.
4. Traductoare
2
Fig. 4.3. Schema bloc a sistemului element sensibil – traductor pentru mărimea
intermediară.
Din această categorie fac parte:

a) traductorul de debit cu elementul sensibil diafragma;
b) traductorul de temperatură cu element sensibil termocuplul.
4.2. Convertorul deplasare unghiulară – curent

Convertorul deplasare unghiulară – curent este o componentă indispensabilă a
traductoarelor care generează semnale standardizate în curent 4...20 mA, figura 4.4.
Fig. 4.4. Schema bloc a adaptorului deplasare unghiulară – curent.

Detectorul traductorului generează o mişcare mecanică unghiulară. Această
informaţie este preluată de un modulator magnetic ce transformă deplasarea unghiulară
într-un semnal electric de tensiune alternativă, proporţional cu unghiul de deplasare.
Blocul amplificator sincron primeşte un semnal de 1000 Hz, pe care, după amplificare,
îl redresează sincron cu ajutorul unui semnal de excitaţie primit de la oscilator şi
4. Traductoare
3
transmite la ieşire o tensiune continuă de comandă a etajului final. La ieşirea din adaptor
se obţine un semnal standardizat 4...20 mA, semnal care are o putere utilă suficientă
pentru a transmite informaţia pe o lungime de cel puţin 1000 m. În figura 4.4 este
prezentată structura acestui detector.
În figura 4.5 este prezentată schema detaliată a modulatorului magnetic. Acesta
este format dintr-un stator toroidal, realizat din tole de permalloy, pe care sunt
înfășurate spirele a două bobine W1 și W2. Cele două bobine sunt alimentate în curent
alternativ cu frecvența de 500 Hz de la secundarul cu priză mediană al transformatorului
Tr.
Fig. 4.5. Schema modulatorului magnetic: 1, 2 – tor de permalloy coaxial,

3 – magnet permanent.
Fără a lua în considerare influența magnetului permanent, în miezul bobinelor

W1 și W2 există fluxul magnetic sinusoidal  1 . Magnetul permanent induce în bobină
fluxul magnetic  2 dar în mod diferit în cele două jumătăți ale torului. În prima
jumătate a torului 1 fluxul magnetic este  1 +  2 iar în a doua jumătate  1 −  2 . Dacă

magnetul permanent este rotit sub acțiunea unei forțe externe cu unghiul  față de
verticală, bobina W1 se găsește majoritar în fluxul  1 +  2 și minoritar în fluxul  1 −  2 .
Pentru bobina W2 situația este inversă. În această situație tensiunile induse de cele două
4. Traductoare
4
bobine vor fi diferite și în consecință amplitudinea curentul generat va fi dependentă de

fuxul magnetic, respectiv de rotația magnetului permanent.
4.3. Puntea electrică Wheatston
Puntea Wheatstone este un circuit electric utilzat pentru măsurarea unei

rezistenţe electrice. Puntea, figura 4.6, conţine două diagonale (diagonala ac şi
diagonala bd) şi patru laturi (ab, bc, cd şi da) pe care sunt montate rezistenţele R1 , R2,
rezistenţa variabilă R3 şi rezistenţa necunoscută Rx.
Fig. 4.6. Puntea Wheatston pentru măsurarea rezistenţelor.
Pentru condiţia U e = 0 şi aplicând legile lui Kirckoff se obţine relaţia

R2 R3
Rx = . (4.1)
R1
Dacă puntea nu este echilibrată, pe diagonala bd de obţine o tensiune direct
proporţională cu valoarea rezistenţei Rx. Dacă această rezistenţă variabilă aparţine unui
detector, cu ajutorul punţii Wheatston se poate obţine un semnal electric purtător de
informaţie.
4.5. Adaptorul tensiune - curent
Acest adaptor este utilizat pentru conversia tensiunilor în semnale în curent

unificat. Semnalul în tensiune poate proveni de la traductorul de temperatură tip
termocuplu sau de la o termorezistență. În structura adaptorului sunt următoarele
elemente:
− Un bloc de gamă de semnal
− Amplificator de curent continuu.
4. Traductoare
5
Blocul de gamă este o punte Wheastone care are rolul de a genera un semnal
electric de curent continuu în domeniul semnalului unificat. Utilizarea acestui bloc este
motivată de faptul că semnalul de intrare (tensiune) nu este standardizat. În același timp,
blocul de gamă este utilizat pentru a obține sensibilități diferite ale traductoarelor.
Semnalul de curent continuu trebuie să fie un semnal de putere. Pentru realizarea
acestei specificații este utilizat un amplificator de curent continuu.
În figura 4.7 este prezentată schema electrică a adaptorului tensiune curent.
Fig. 4.7. Schema electrică a adaptorului tensiune curent.
4.6. Amplificatoare electronice
Majoritatea elementelor de automatizare utilizate în rafinării funcţionează cu

semnale analogice, respectiv curent continuu în domeniul standardizat 4 – 20 mA. Din
cauza puterii mici a semnalului utilizat este necesară amplificarea semnalului. Un
amplificator clasic este prezentat în figura 4.8.
Funcţionarea amplificatorului. Semnalul de curent continuu este transformat
într-un semnal de curent alternativ prin intermediul unui modulator. Semnalul alternativ
obţinut are amplitudinea proporţională cu valoarea semnalului de curent continuu iar
frcvenţa este egală cu frecvenţa semnalului de excitaţie al oscilatorului. Semnalul de
curent alternativ este amplificat utilizând un amplificator de curent alternativ. Semnalul
amplificat este redrasat utilizând un demodulator care utilizează acelaşi semnal
deexcitaţie folosit în cadrul modulatorului.
4. Traductoare
6
Fig. 4.8. Schema bloc a amplificatorului de curent continuu.
4.6. Întrebări
4.6.1. Schema bloc a traductorului.
4.6.2. Semnale standardizate purtătoare de informaţie.
4.6.3. Schema bloc a traductorului care generează semnale standardizate.
4.6.4. Enumerați traductoare din categoria celor care generează semnale
standardizate.
4.6.5. Schema bloc a adaptorului deplasare unghiulară – curent.
4.6.6. Puntea Wheatston pentru măsurarea rezistenţelor.
4.6.7. Schema bloc a amplificatorului de curent continuu.
4. Traductoare
7
Modulul 5
Sisteme numerice în automatizare
Obiective
▪ Semnale analogice și numerice
▪ Structura sistemelor automate numerice
▪ Conversia analog-numerică
▪ Conversia numeric-analog
5.1. Semnale analogice și numerice

Noţiunea de semnal este o noţiune centrală în electronică şi telecomunicaţii și
automatică. Un semnal este o mărime fizică purtătoare de informaţie. Cel mai adesea,
semnalul este o funcţie scalară și variabilă în timp. Un exemplu sugestiv îl constituie
tensiunea sau curentul furnizat de un traductor de temperatură.
După continuitate, semnalele pot fi:
− analogice (funcții continui în timp);
− discrete (șiruri de numere ce reprezintă valori ale semnalului continuu,
valori măsurate la intervale egale de timp).
În figura 1 este reprezentată o secvenţă dintr-un semnal analogic, precum şi

eşantioanele obţinute de la acest semnal. Semnalul a fost eşantionat la intervale egale
(perioada de eşantionare). În figură sunt reprezentate aproximările eşantioanelor
obținute ca urmare a cuantizării. Se observă că fiecare eşantion ia doar valori discrete,
dintr-o mulţime finită. În partea inferioară a figurii sunt scrise codurile numerice ale
nivelurilor rezultate prin cuantizare (numere binare). Aceasta este forma în care sunt
prelucrare în calculator sau sunt transmise prin sisteme de comunicaţii numerice.
5. Sisteme numerice în automatizare

1
Fig. 1. Semnal analogic, eșantionat și cuantificat.

2
5.2. Structura sistemelor numerice automate

Sistemele automate numerice se bazează pe conversia numerică a semnalelor
analogice generate, calcularea numerică a comenzii conform unui algoritm și conversia
numeric-analogic a semnalului de comandă. Indiferent de realizarea tehnică, traductorul
și elementul de execuție funcționează cu semnale analogice. În figura 2 este prezentată
structura sistemelor automate numerice.
Fig. 2. Structura sistemelor automate numerice.
Blocul procesului conține următoarele elemente de automatizare:

a) Traductoare analogice care generează semnale standardizate 4-20 mA. Din
această categorie fac parte traductoarele de presiune, debit, nivel. Alte tipuri
de traductoare care nu generează semnal standardizat sunt prevăzute cu
convertoare de semnal și pot fi încadrate în această categorie.
b) Robinete de reglare primesc semnale analogice 4-20 mA și prin modificarea
secțiunii de curgere modifică debitul prin sistemul hidraulic. Aceste
elemente de execuție sunt analogice, deoarece modificarea secțiunii de
curgere și implicit a debitului este continuă în timp.

3
c) Traductoare de tip contact generează semnale discrete, de tip contact. Din

această categorie fac parte traductoarele bipoziționale de nivel, temperatură,
presiune. În același timp, în această categorie sunt incluse și alte tipuri de
traductoare, cum ar fi traductoarele de poziție. Aceste traductoare fiind de
tip contact, semnalul generat este fie 0 V (dacă contactul este deschis), fie
tensiunea sursei de alimentare, de exemplu 5 V (dacă contactul este închis).
d) Robinetele ON/OFF sunt elemente de execuție cu funcționare discretă
(discontinuă). Cele două poziții de funcționare ale acestora sunt ON –
semnificând deschidere totală, și respectiv OFF – închidere totală. Semnalul
de comandă are două valori: 5 V pentru ON și 0 V pentru OFF.
Interfețele de proces asigură atât conversia semnalelor generate de traductoare

în semnale numerice cât și conversia semnalelor numerice generate în calculator în
comenzi electrice către elementele de execuție. Interfețele de proces sunt următoarele:
a) Interfața de intrări analogice AI. Aceasta realizează conversia semnalelor
analogie tip tensiune electrică în valori numerice binare ce pot fi exprimate
la nivel de octet.
b) Interfața de intrări digitale DI. Aceasta realizează conversia semnalelor de
tensiune 0/5 V, provenite de la traductoarele de tip contact, în semnale
numerice pe un bit.
c) Interfața de ieșiri analogice AO. Această interfață este utilizată pentru
conversia comenzilor numerice calculate de echipamentul numeric în
semnale analogice 4-20 mA, semnale ce vor fi transmise robinetelor de
reglare.
d) Interfața de ieșiri digitale DO. Interfața, pe baza semnalului de comandă pe
un bit, semnal primit de la echipamentul numeric, emite un semnal electric
cu două niveluri de tensiune (0 V / 5 V) către robinetele tip ON/OFF.
Interfețele de proces sunt utilizate pentru a realiza sisteme de reglare numerice.

Un asemenea sistem este prezentat în figura 3. Acesta conține traductor analogic,
interfață AI, echipament de calcul, interfață AO și robinet de reglare.

4
Fig. 3. Sisteme de reglare numerice.
5.3. Modulul de intrări analogice

Conversia analog-numerică este realizată de către circuitul electronic numit
convertor analog-numeric. Acesta transformă mărimea analogică tensiune, mărime
continuu variabilă, într-un cod numeric, de regulă un număr binar. Tehnica de conversie
constă din compararea tensiunii măsurate, necunoscută, cu o tensiune generată intern.
Pentru comparație celor două tensiuni este utilizat un comparator.
Dintre tipurile de convertoare analog-numerice, convertorul tip dublă rampă se
remarcă printr-o precizie ridicată, filtrarea tensiunilor parazitare de frecvențe ridicate
dar și un timp de conversie relativ lung. În figura 4 este prezentată structura unui
convertor analog-numeric cu dublă rampă.
Tensiunea de măsurat se aplică pe un integrator, simultan cu pornirea unui
generator de impulsuri. După un număr stabilit de impulsuri, se aplică la intrare o
tensiune de polaritate inversă, tensiune considerată etalon. Condensatorul de integrare se
va descărca în timp. Simultan cu cuplarea tensiunii etalon, se pornește in zero un
numărător care se va opri atunci când comparatorul va sesiza valoarea zero. Conținutul
numărătorului reprezintă valoarea convertită a tensiunii de măsurat.
Timpul de conversie al acestui tip de convertor analog-numeric este determinat
de frecvența fundamentală care trebuie rejectată. În cazul frecvenței parazitare de 50 Hz,
timpul total de conversie este de 50 ms.

5
Fig. 4. Structura unui convertor analog-numeric cu dublă rampă.
Modulul de intrări analogice este proiectat astfel încât să realizeze operația de

conversie într-o manieră economică. Uzual, modulul de intrări analogice poate realiza
conversia mai multor tensiuni de intrare utilizând același convertor. Uzual, un modul de
intrări analogice poate avea 32 sau 64 de intrări. În figura 5 este prezentată schema unui
modul industrial de intrări analogice.
Fig. 5. Schema unui modul industrial de intrări analogice

6
Principial, modulul se compune din următoarele elemente: bloc filtrare,

multiplexor, amplificator, convertor analog-numeric, bloc izolare galvanică, blocul de
comandă.
Blocul de filtrare este destinat reducerii frecvențelor parazitare (50 Hz) prin
utilizarea unor filtre RC pentru fiecare intrare.
Multiplexorul realizează comutarea periodică sau la cerere a unui semnal de
intrare la ieșire.
Amplificatorul realizează modificarea tensiunii semnalelor de intrare pentru a
putea fi compatibile cu tensiunea de intrare a convertorului analog-numeric.
Amplificatorul este configurat software de către utilizator.
Blocul de izolare galvanică este destinat protecției circuitelor electronice în
raport cu tensiunile de măsurat. Izolarea galvanică este aplicată fiecărei tensiuni asociate
unui bit obținut în conversie. Izolarea constă în transformarea semnalului electric (bitul
generat de către convertor) în semnal luminos (utilizând fotodiode) și conversia acestuia
într-un semnal electric (utilizând fototranzistori).
Blocul de comandă conține toate circuitele electronice destinate funcționării
modulului de intrări analogice și interfațării acestuia cu calculatorul.
În figura 6 sunt prezentate două imagini ale interfețelor de intrări analogice,

industriale și de laborator.
Fig. 6. Imagini ale interfețelor de intrări analogice, industriale și de laborator.

7
5.4. Modulul de ieșiri analogice

Modulul de ieșiri analogice este dispozitivul prin care comenzile numerice,
elaborate de către calculator conform unui algoritm, sunt transformate în semnale
analogice destinate acționării elementelor de execuție ale sistemului automat.
Elementul central al modulul de ieșiri analogice este convertorul numeric-
analog. Acesta transformă semnalul numeric în tensiune conform relației
(
U e = U ref an 2n + an −1 2n −1 +  + a0 20 ) (5.1)
unde Uref este tensiunea de referință, respectiv tensiunea elementară generată intern;
an , an −1 , , a0 sunt coeficienții corespunzători reprezentării numerice, având
valorile 0 sau 1.
În figura 7 este prezentată structura convertorului numeric-analog.
Fig. 7. Structura convertorului numeric-analog.
Deoarece acțiunea de generare a unui semnal analogic este mare consumatoare

de energie, numărul de ieșiri analogice este limitat. Modulul de ieșiri analogice
industrial este realizat pentru a genera 4 sau 8 semnale de ieșire analogice. În figura 8
este prezentată structura modulului de ieșiri analogice.
Modulul de ieșiri analogice este alcătuit din: bloc de comandă, bloc de
transmisie, bloc izolare galvanică, registru memorare, convertor numeric-analog,
amplificator semnal de ieșire.

8
Fig. 4. Structura modulului de ieșiri analogice.
Blocul de comandă asigura interfațarea modulului cu calculatorul și comanda

fiecărei componente electronice din structura modulului.
Blocul de transmisie realizează descompunerea valorii numerice transmisă de
către calculator în biți individuali, corespunzători coeficienților an , an −1 , , a0 .
Blocul de izolare galvanică realizează separarea circuitului electronic de

circuitul semnalului analogic, de putere, generat de către convertorul numeric-analog.
Registrul este utilizat pentru a memora, pe perioada conversiei, coeficienții
an , an −1 , , a0 .
Amplificatorul este destinat obținerii unui semnal electric (4-20 mA) utilizabil
în cadrul sistemului automat. Deoarece semnalul electric are o intensitate dependentă de
valoarea numerică a comenzii calculate de procesorul calculatorului și pentru ca
semnalul să nu fie afectat de rezistența electrică a cablului de legătură dintre modulul de
ieșiri și elementul de execuție (distanță de 1000 m), amplificatorul trebuie să genereze o
tensiune electrică care să compenseze pierderile de energie pe conductoarele de legătură
și să asigure intensitatea electrică comandată a semnalului.
5.5. Întrebări
5.5.1. Ce este un semnal analogic?
5.5.2. Ce este un semnal numeric?
5.5.3. Ce este un semnal eșantionat?
5.5.4. Structura sistemelor automate numerice.
5.5.5. Ce este AI?
5.5.6. Ce este AO?

9
5.5.7. Structura unui convertor analog-numeric.

5.5.8. Relația de transformare a semnalul numeric în tensiune.
5.5.9. Structura convertorului numeric-analog.

10
Modulul 6
Traductoare de debit (1)
Obiective
▪ Prezentare generală a problemei măsurării debitelor
▪ Prezentarea traductorului de debit cu diafragmă
▪ Prezentarea traductorului de debit Coriolis
6.1. Prezentare generală a problemei măsurării debitelor

Debitul reprezintă volumul sau cantitatea de fluid ce trece printr-o secţiune în unitatea
de timp. Această definiţie nu permite însă măsurarea industrială a debitului. Astăzi sunt
întâlnite condiţii extrem de variate pentru măsurarea debitului, condiţii prezentate în tabelul
6.1. Condiţiile variate industriale au impus măsurarea debitului pe baza unor principii fizice,
tabelul 6.2.
Tabelul 6.1
Condiţii de măsurare a debitelor
Conducte închise
Domeniul de măsură 0,1 g/h … 5000 t/h
Diametrul nominal 0,1 mm … 15 m
Presiune Vacuum … 3000 bar
Temperatură -250 … 800 C
Fluid Lichide, gaze, abur, amestecuri de fluide
Canale deschise
Lăţimea canalului 50 mm … lăţime fluviu
Temperatură ambientală
Tabelul 6.2
Clasificarea principiilor metodelor de măsurare
Principiul Categoria energetică
Măsurarea presiunii diferenţiale Extractivă
Turbină Extractivă
Vortex Extractivă
Electromagnetic Aditivă
Ultrasonic Aditivă
Coriollis Aditivă / Extractivă
6. Traductoare de debit (1)

1
6.2. Traductorul de debit cu diafragmă

A. Principiul de măsurare. Traductorul de presiune diferenţială se bazează pe
măsurarea presiunii diferenţiale într-o secţiune de curgere, principiul fiind enunţat de
Bernoulli (1700 – 1782). În figura 6.1 este prezentat principiul de măsurare a debitului
utilizând reducerea secţiunii de curgere.
Fig. 6.1. Principiul de măsurare al traductorului de debit cu diafragmă.
Restricţia de curgere, în acest caz diafragma, conduce la modificarea vitezei de

curgere a fluidului, de la valoarea v1 în secţiunea amonte a conductei, la valoarea v2 în
secţiunea diafragmei. Conform ecuaţiei Bernoulli şi a ecuaţiei continuităţii
 v2 v2
 p1 +  1 = p2 +  2
 2 2 (6.1)
v1S1 = v2 S 2

2
presiunea dinamică a fluidului creşte în secţiunea diafragmei, în detrimentul presiunii statice.

Căderea de presiune măsurată între secţiunea amonte a conductei şi secţiunea diafragmei este
informaţia primară utilizată pentru determinarea vitezei fluidului
2p 1
v1 =  (6.2)
1 S 
2
1 −  1 
 S2 
şi a debitului masic

Qm = CE d 2 2p1 . (6.3)
4
Semnificaţia mărimilor care intervin este următoarea:

− C coeficient de descărcare, C = ; (6.4)
E
− d diametrul orificiului primar [m];
1
− E coeficientul vitezei de apropiere E= ; (6.5)
1−  4
− Qm debitul masic [kg/s];
−  coeficient de debit;
d
−  raportul diametrelor = ; (6.6)
D
− p presiune diferenţială [Pa];
−  coeficient de detentă;
− 1 densitatea fluidului în amonte de diafragmă . [kg/m3]
B. Structura traductorului. Traductorul de debit este alcătuit din două componente:

elementul sensibil (diafragma) şi traductorul de presiune diferenţială. Structura traductorului
este prezentată în figura 6.2. Mărimea de intrare a subsistemului diafragmei este debitul,
respectiv mărimea de ieşire fiind presiunea diferenţială între cele două secţiuni ale diafragmei.
Mărimea de ieşire a traductorului de presiune diferenţială este un semnal electric (curent
continuu în domeniul 4 … 20 mA).

3
Fig. 6.2. Schema bloc a traductorului de debit.

În figura 6.3 este prezentată structura fizică a traductorului de debit. Conform
structurii din figura 6.2, în conductă este amplasată diafragma (elementul sensibil). Două
conducte realizează transportul informației cădere de presiune până la traductorul de presiune
diferențială. Acesta va converti informația fizică primită într-un semnal electric, purtător de
informație.
Fig. 6.3. Structura fizică a traductorului de debit cu diafragmă: 1 – diafragmă; 2 – ax de

legătură; 3 – burdufuri; 4 – ax cu tub de torsiune; 5 – traductor de presiune diferențială; 6 –
adaptor deplasre unghiulară – curent.

4
C. Elementul sensibil diafragma. Placa de diafragmă normală este prezentată în

figura 6.4.
Fig. 6.4. Construcţia diafragmei normale: A- faţa amonte; B – faţa aval;

E – grosimea plăcii; F – unghiul de teşire; G – muchia amonte;
H, I – muchii aval; e - grosimea orificiului.
Caracteristica statică a diafragmei, dependența dintre mărimea de ieșire (pierderea de

presiune) și mărimea de intrare (debitul volumic) este prezentată în figura 6.5. Având în
vedere modelul diafragmei, relația 6.3, caracteristica este pătratică.
D. Realizare industrială. Diafragma este realizată în următoarele versiuni: cu prize de

presiune marginale; cu prize de presiune vena contracta; cu prize de presiune la flanşe, figura
6.6. Alte variante constructive sunt prezentate în figura 6.7.

5
Fig. 6.5. Caracteristica statică a traductorului de debit cu diafragmă.
E. Caracteristica statică a traductorului de debit. Traductorul de debit cu diafragmă,

figura 6.2, este caracterizat prin mărimea de intrare debit Q şi mărimea de ieşire curent, i.
Modelul matematic în regim staţionar al traductorului de debit este compus din modelul
diafragmei, relaţia 6.3, şi modelul traductorului de presiune diferenţială (model liniar).
Combinarea celor două modele generează modelul simplificat
i = a + bQ2 . (6.7)
Calculele riguroase sau determinările experimentale conduc la particularizarea relaţiei
(6.7). În următorul exemplu se consideră că domeniul traductorului de debit este 0 … 10 m3/h,
semnalul generat fiind în domeniul 4 … 20 mA. În aceste condiţii se poate scrie sistemul
0 10 m 3 / h
 .
4 20 mA

6
Fig. 6.6. Variante ale traductorului de debit cu diafragmă normală:

a – cu prize de presiune marginale; b – cu prize de presiune vena contracta;
c – cu prize de presiune la flanşe.

7
Fig. 6.7. Realizări industriale ale traductorului de debit cu diafragmă:

a) construcţie monobloc; b) construcţie din două piese; c) construcţie în flanşe;
d) construcţie în flanşă; construcţie în flanşă şi prize la D şi D/2.
Aplicând relaţia (5.7) se obţine

 4 = a + b  02
 ,
20 = a + b 10
2
a cărui soluţie este

a = 4
 .
b = 0,16
În aceste condiţii, modelul traductorului de debit analizat devine i = 4 + 0,16 Q2 .

8
6.3. Traductoare Coriolis
A. Principiul de măsurare. Gustave Gaspard Coriolis (1792-1843), de profesie

inginer si matematician, a descris pentru prima data forţa care îi poarta numele, în lucrarea
“Sur les equation du mouvment relatif des systemes du corps”,1835.
Forţa Coriolis reprezintă forţa de inerţie care acţionează asupra unui mobil ce se
mişcă într-un sistem aflat în mişcare de rotaţie. În figura 6.8 este prezentată ilustrarea forţei
Coriolis. Dacă punctul material (omul aflat pe masa rotativă) nu se deplasează, atunci asupra
lui acţionează doar forţa centrifugă. Dacă însă punctul material se deplasează uniform, pe
direcţia razei, atunci asupra lui acţionează forţa de inerţie Coriolis.
Fig. 6.8. Exemplificarea forţei Coriolis.
Dacă v este viteza relativă a corpului faţă de sistemul aflat în mişcare de rotaţie, având
viteza unghiulara , iar m este masa corpului, atunci forţa Coriolis este
FC =2 m   v (6.8)
iar acceleraţia Coriolis

a C =2   v . (6.9)
Principial, măsurarea forţei Coriolis conduce la valoarea debitului masic care a generat
această forţă.

9
Senzorul traductorului de debit este alcătuit din două tuburi în formă de U sau uşor
curbate. Forma este impusă de necesitatea apariţiei mişcării circulare a fluidului din interiorul
tuburilor. Deoarece tuburile sunt metalice şi nu se pot deforma, se utilizează un generator de
vibraţii (600 … 1000 Hz) care modifică starea tuburilor. Pentru cazul în care debitul ce trece
prin tub este nul, viteza fluidului este 0 şi conform relaţiei (6.8) forţa Coriolis este 0. În
această situaţie frecvenţa tuburilor rămâne constantă, cele două tuburi oscilând sincron. Dacă
debitul este diferit de zero, viteza fluidului combinată cu mişcarea circulară a acestuia va
genera o forţă Coriolis asupra fluidului şi implicit asupra tubului prin care trece fluidul, figura
6.9.
Fig. 6.9. Exemplificarea forţei Coriolis pentru senzorul traductorului de debit.
În această situaţie, tubul îşi va modifica comportarea în regim de vibraţie astfel încât,
între cele două tuburi va exista un defazaj. Acest defazaj este direct proporţional cu debitul
masic de fluid, figura 6.10. Se observă că acest traductor, datorită principiului de funcţionare,
are o caracteristică liniară.

10
Fig. 6.10. Corelaţia defazaj – debit.
B. Structura traductorului. Traductoarele Coriolis sunt traductoare complexe, care

pot măsura simultan debitul masic, densitatea si debitul volumic. Aceste traductoare sunt
compuse din:
− subsistemul senzor;
− subsistemul de prelucrare a datelor.
Subsistemul senzor este reprezentat de un dispozitiv care deviază fluxul măsurat, în

plan orizontal sau vertical, către două tuburi în formă de U. Intrarea în traductor este realizată
printr-un dispozitiv de deflecţie şi multiplicare (manifold), un dispozitiv similar asigurând
unirea celor două fluxuri şi ieşirea fluidului din traductor, figura 6.11. Un dispozitiv similar
asigura unirea celor doua fluxuri şi ieşirea fluidului din traductor.
Tuburile au posibilitatea de a vibra la capătul în formă de U datorită forţei Coriolis.
Cele două tuburi sunt montate pe o balanţă, prevăzută cu două traductoare inductive asociate
fiecărei ramuri. O imagine a dispozitivului de măsurare este prezentată în figura 6.12.

11
Fig. 6.11. Dispozitivul care asigură intrarea si ieşirea fluidului din traductor.
Fig. 6.12. Detectorul de debit Fisher-Rosemout.

12
Ambele ramuri ale unui tub in forma de U sunt prevăzute cu brăţări-suport de prindere
(rigidizare). Pe unul din suporturi este montat un magnet iar pe celalalt o bobina. Cele doua
detectoare măsoară poziţia relativă dintre tuburile în formă de U. În figura 6.13 sunt
prezentate detalii privind montarea senzorului de poziţie pe unul din tuburile traductorului.
Fig. 6.13. Detaliu asociat senzorului.
Senzorul conţine şi un traductor de temperatură PT100.
Subsistemul de prelucrare a datelor are în compunere amplificatoare cu reacţie pentru

semnalele primare, procesor numeric integrat cu convertor analog-numeric, circuite de
memorie, modul de transmisie seriala a datelor (RS485), modul de generare a semnalelor
analogice (4 ...20 mA).
Mărimile primare măsurate sunt:
1. timpul de întârziere între semnalele generate de oscilaţiile braţelor balanţei;
2. perioada de oscilaţie a braţelor balanţei;
3. temperatura fluidului.
Debitul masic este obţinut prin prelucrarea timpului de întârziere (defazaj) T

conform relaţiei
Qm =k T (6.10)
şi este corectat în funcţie de temperatura T a mediului.

13
Densitatea fluidului este dependenta de perioada de rezonanţă a braţelor balanţei,

respectiv frecventa f, conform relaţiei
1
 2
(6.11)
f
şi este corectată în funcţie de temperatura T a fluidului. O imagine sugestivă este prezentată în
figura 6.14.
Fig. 6.14. Modul de variaţie a frecvenţei oscilaţiilor la modificarea densităţii fluidului.
Mărimile finale măsurate de traductor sunt:

- debitul masic;
- densitatea;
- masa totala;
- debitul volumic;
- volumul total.
O imagine sugestivă a fluxului informaţional este prezentată în figura 6.15 iar în
figura 6.16 este prezentată schema electrică de prelucrare a informaţiilor

14
Variabile Variabile Variabile

primare masurate calculate
Debit Masa
Defazajul
masic totala
T
Temperatura Debitul
T volumic
Frecventa Densitatea
f
Volumul
total
Fig. 6.15. Schema de prelucrare a datelor în traductorul de debit Coriolis.
Fig. 6.16. Schema electrică de prelucrare a semnalelor.
C. Realizare industrială. În cele ce urmează sunt prezentate traductoarele produse de

firmele Fisher-Rosemout şi Endress+Hauser.
Traductorul Fisher-Rosemout este fabricat de firma Micro Motion. Senzorul
debitmetrelor Coriolis se monteaza in circuitul fluidului, respectiv intre flansele conductei.
Forma senzorului si pozitiile de montaj sunt prezentate in tabelele 6.3 si 6.4.

15
Tabelul 6.3
Solutii de montaj ale traductoarelor de debit CMF025, CMF050 si CMF100

16
Tabelul 6.4
Solutii de montaj ale traductoarelor de debit CMF200 si CMF300

17
Traductorul Endress-Hauser este produs în două variante: cu două tuburi de măsurare,

respectiv cu un singur tub de măsurare. În figura 6.17 sunt prezentate exemple de traductoare
industriale produse de firma Endress-Hauser.
Fig. 6.17. Traductoare Coriolis produse de firma Endress-Hauser.

18

6.4.1. Ce este un traductor ?
6.4.2. Ce este un traductor de debit ?
6.4.3. Care este elementul primar al unui traductor de debit cu diafragmă?
6.4.4. Desenaţi schiţa unei diafragme.
6.4.5. Care este principiul de măsurare al diafragmei ?
6.4.6. Care este modelul matematic al diafragmei ?
6.4.7. Care este caracteristica statică a traductorului de debit cu diafragmă ?
6.4.8. Ce este forţa Coriolis ?
6.4.9. Care este principiul măsurării debitului cu traductorul Coriolis ?
6.4.10. Care este structura traductorului Coriolis ?
6.4.11. Care sunt mărimile primare măsurate cu traductorul Coriolis ?
6.4.12. Care sunt mărimile secundare calculate cu traductorul Coriolis ?

19
Modulul 7
Traductoare de debit (2)
Obiective
▪ Prezentarea traductorului de debit Vortex
▪ Prezentare generală a canalelor de măsurare
▪ Debitmetre cu prag deversor
▪ Debitmetre cu canal de măsurare
7.1. Traductoare Vortex
A. Principiul de măsurare. Principiul de măsurare al traductorului se bazează pe

faptul că un obstacol în fluxul de fluid generează vârtejuri în fluid, în aval față de obstacol,
figura 7.1.
Fig. 7.1. Vârtejuri generate în fluid de un obstacol.
Fluidul atinge viteza maximă acolo unde secțiune de curgere este minimă, respectiv în
dreptul corpului introdus în fluid. Fluidul încearcă să se desprindă de conturul corpului, în loc
să continue mișcarea de învăluire a acestuia. Acest lucru va genera o presiune scăzută, fapt de
va conduce la mișcări oscilatorii ale fluidului. Aceste vortexuri se formează alternativ pe

1
fiecare parte a corpului și sunt purtate de fluid. Numărul Strouhal descrie relația dintre
frecvența de deviere a fluxului, viteza de curgere a fluidului și diametrul corpului, figura 7.2
f d
St = (7.1)
v
unde St este numărul lui Strouhal;
f – frecvența vortexului;
v – viteza de curgere a fluidului;
d – diametrul corpului introdus în fluid.
Fig. 7.2. Efectul unui corp în fluxul de lichid.
Fizicianul Theodore von Karman, prin analiza rândului dublu de vârtejuri în spatele
unui corp aflat în flux, a relevat un raport fix între distanța transversală și distanța
longitudinală a vârtejului. Dacă corpul este cilindric, acest raport este 0,281. Cu un diametru
egal cu cel al țevii prin care curge, volumul fiecărui vârtej individual este, prin urmare,
constant. Presupunând că vârtejurile au aceeași dimensiune, în ciuda diferențelor în condițiile
de funcționare, fluxul poate fi calculat direct din numărul de vârtejuri per unitate de timp.
B. Structura traductorului. Traductorul de debit Vortex are structura prezentată în

figura 7.3. Traductorul este alcătuit dintr-un corp introdus în conductă (senzorul de măsurare)
și un traductor de presiune.
Fig. 7.3. Structura traductorului de debit Vortex.

2
C. Senzorul de măsurare. Corpurile introduse în fluid variază ca formă, fiind specifice

producătorilor de traductoare. Ele pot fi rectangulare, triunghiulare, rotunde, forma de delta
sau alte forme patentate de producători. Forma corpului trebuie să fie astfel aleasă astfel încât
numărul lui Strouhal să rămână constant pe tot domeniul de măsurare. Aceasta presupune că
frecvența vortexului este independentă de presiune, temperatură și densitate.
Corpurile în formă de aripă Delta prezintă o liniaritate aproape perfectă și s-au dovedit
a fi deosebit de fiabile, fapt demonstrat de studiile efectuate la NASA. Precizia de măsurare
asociată acestui tip de corp este de 1%, iar reproductibilitatea este de aproximativ 0,2%.
Debitmetrelor vortex sunt caracterizate prin factorul K, factor definit numărul de vârtejuri în
timpul unei unității (impulsuri) pe unitate de volum. Producătorul obține acest factor K prin
calibrare și include aceste informații pe plăcuța de identificare a instrumentului. Aceasta
depinde de forma corpului și de dimensiunea conductei.
D. Traductorul de presiune. Vârtejurile produse de corpuri în conductă creează
fluctuații locale de presiune în fluid. Aceste variații de presiune pot fi măsurate de o varietate
de traductoare și convertite în semnale electrice. Traductoarele se bazează pe senzori
capacitivi, piezo-electrici, ultrasonici, termistori, mecanici. În cele mai multe cazuri, senzorul
este integrat în corpul amplasat în fluid sau situat în imediat în spatele lui. Majoritatea
senzorilor măsoară astăzi volumul utilizând senzori capacitivi sau piezoelectrici.
Spre exemplificare este prezentat traductorul firmei Endress + Hauser. Traductorul
este un traductor de poziție sub formă de palete, traductor amplasat în spatele corpului
introdus în lichid. Această paletă transmite fluctuațiile de presiune a turbioanelor generate de
corp în conductă, la un electrod central de tip manșon care, împreună cu electrodul exterior
formează un condensator. Schimbarea lățimii vortexului produce o schimbare periodică a
capacității în funcție de diferența de presiune a vortexului, care este procesată de electronica
traductorului. Echilibrarea mecanică a senzorului face ca astfel de sisteme de măsurare să nu
fie afectate de vibrațiile conductelor. În figura 7.4 este prezentat un astfel de traductor
denumit DSC.

3
Fig. 7.4. Secțiune prin traductorul de presiune tip DSC.
Principalele avantaje ale senzorului DSC sunt:
− Rezistența la șocurile termice, specifice aplicațiilor criogenice sau în conductele
cu abur. Senzorii DSC sunt fabricați din otel inoxidabil, nu au părți în mișcare sau
componente foarte sensibile fiind extrem de robuști.
− Rezistența la șocurile generate de apă, de exemplu în conductele cu abur.
− Insensibilitate la vibrațiile conductelor. Distanța dintre electrodul central și
electrozii laterali nu este afectată de efectul de accelerare cauzat de vibrații.

− Cilindrul senzorului și electrodul central sunt echilibrate, astfel încât forțele de
accelerație produse de vibrații acționează întotdeauna în centrul de greutate al

sistemului de senzori și, prin urmare, nu generează semnale suplimentare legate de
vibrații.
− Insensibilitate față de materiile străine din fluid. Senzorul DSC este montat liber
în tubul de măsurare iar depozitele de materii străine de pe paleta de senzori pot

produce o reducere marginală a domeniului de măsurare, dar nu influențează
acuratețea măsurătorilor.
În figura 7.5 este prezentată dependența numărului Str în funcție de valoare Re a

fluidului, pentru două tipuri de obstacole: circular și triunghiular. Se poate observa că numărul
St este constant pentru obstacolul triunghi și pentru un domeniu larg al vitezei fluidului.

4
Fig. 7.5. Dependența numărului St în raport cu viteza fluidului.
E. Realizare industrială. În figura 7.6. este prezentat traductorul de debit Vortex,

produs de firma Endress + Hauser. Corpul introdus în fluid are o secțiune triunghiulară iar
presiunea este măsurată printr-un traductor de poziție capacitiv.
Fig. 7.6. Traductorul de debit Vortex al firmei Endress + Hauser.
Traductoarele de debit vortex sunt utilizate în numeroase ramuri ale industriei pentru a
măsura debitul de abur, debitul de hidrocarburi, debitul de apă demineralizată, debitul de
condens, debitul de aer comprimat, debitul de gaze naturale.

5
7.2. Traductoare pentru canale deschise
7.2.1. Principiul de funcționare

Traductoarele de debit pentru canale deschise au ca element primar o rezistenţă
hidraulică. Debitul care trece prin rezistenţa hidraulică este dat de relaţia
Qv = f (h) (7.2)
unde h reprezintă nivelul lichidului în amonte de rezistenţa hidraulică.

Funcţia f (h ) poate fi determinată experimental sau poate fi estimată utilizând tot date
experimentale. O formă generală a acestei funcţii este
Qv = C R a hb (7.3)
în care C reprezintă coeficientul de debit, R – factor care depinde de geometria canalului de

măsurare, h – nivelul fluidului în amonte de rezistenţa hidraulică.
7.2.2. Tipuri de rezistenţe hidraulice

Rezistenţa hidraulică este o construcţie cu o formă geometrică impusă, ce realizează
un anumit profil de curgere. Clasificarea acestora este realizată în:
− Rezistenţe hidraulice cu prag-deversor;
− Rezistenţe hidraulice tip canalul de măsurare.
Elementele utilizate pentru traductoarele primare bazate pe rezistenţe hidraulice cu
prag deversor sunt clasificate în:
o Debitmetre cu deversor cu perete subţire;
o Debitmetre cu prag de măsurare;
o Debitmetre cu prag şi mască.
În figurile 7.7 – 7.9 sunt prezentate imagini ale traductoarelor de debit de tip deversor.

6
Fig. 7.7. Canal cu deversor dreptunghiular.
Fig. 7.8. Canal cu deversor triunghiular Thompson.
Fig. 7.9. Canal cu deversor trapezoidal.

7
Traductoarele de debit bazate pe rezistenţe hidraulice tip canalul de măsurare sunt

prezentate în figurile 7.10 – 7.11.
Fig. 6.10. Canal de măsurare Venturi.
Fig. 6.11. Profilul unui canal de măsurare Parshall.

8
6.2.3. Debitmetre cu prag deversor

Ecuaţia caracteristica a tuturor acestor traductoare primare este
Qv = KA 2 gH o am , [m3/h] (7.4)
in care:
Q v - debit volumic;
K - coeficient de debit;
A - aria lamei deversate de lichid, arie proporţionala cu H 0 am ;
H 0 am - sarcina totala a deversorului,
c  v02
H 0 am = H am + ; (7.5)
2g
H am - nivelul lichidului in amonte de deversor;
c - coeficientul Coriollis;
v 0 - viteza medie cu care lichidul se apropie de deversor;
g - acceleraţia gravitaţională.
Expresia generală a coeficientului de debit K este

K =  0  1     , (7.6)
în care  0 - coeficient de formă, care ţine seama de forma geometrică a deschiderii
deversorului;
1 - coeficient care ţine seama de viteza de acces v 0 din bieful amonte al deversorului;
 - coeficient de contracţie laterală a lamei deversoare;
 - coeficientul de înecare al deversorului.
Valorile uzuale pentru coeficientul de debit sunt K = 0,3…0,6. Experimental s-a ajuns
la concluzia că este optim ca măsurarea nivelului H am să se efectueze într-un plan faţă de
deversor situat la distanţa

 l = 4  H am,max
l=
(
2 p + H am,max
.
) (7.7)

9
Dintre deversoarele cu prag deversor (perete subţire), cele mai răspândite sunt:
− debitmetrele cu deversor dreptunghiular;
− debitmetrele cu deversor triunghiular;
− debitmetrele cu deversor trapezoidal.
Debitmetrele cu deversor dreptunghiular sunt cele mai simple deversoare, secţiunea

deversorului fiind un dreptunghi, figura 7.12. Ecuaţia caracteristică a deversorului este
3
Q = Kb 2 gH o am 2 , (7.8)
în care b reprezintă deschiderea de deversare a lichidului;

H 0 am - sarcina totala a deversorului,
Deversorul dreptunghiular poate fi, în principal, cu perete subţire sau cu prag lat,
pentru fiecare dintre variante coeficientul de debit K având expresii particulare.
Avantajul deversorului dreptunghiular constă în simplitatea geometriei sale, în
precizia ridicată de execuţie şi in repetabilitatea construcţiei. Traductoarele primare cu
deversoare dreptunghiulare se utilizează pentru măsurarea debitelor mari de lichide curate,
fără impurităţi care să sedimenteze şi pentru supraînălţimi mari ale nivelului lichidului.
B
Legenda
b
B - latimea canalului
b - latimea deversorului
H am Ham - sarcina deversorului (nivelul din amontele
deversorului)
h0
Fig. 7.12. Profil frontal al deversorului dreptunghiular.
Debitmetrele cu deversor triunghiular sunt caracterizate printr-un profil triunghiular

de curgere al fluidului, figura 7.13. Ecuaţia caracteristică a acestui debitmetrul este
5
Qv = K  tg 2 g H 0 2am , (7.9)

10
în care  reprezintă semiunghiul deversorului dreptunghiular.

K - coeficientul de debit;
H 0 am - sarcina totală a deversorului.
În practică se utilizează deversorul triunghiular Thompson pentru care 2 = 90 0 ,

ecuaţia caracteristică a acestuia fiind
5
Qv = K 2 g H 0 2am . (7.10)
Fig. 7.13. Profilul frontal al deversorului triunghiular.
Debitmetrele cu deversor trapezoidal sunt caracterizate printr-un sistem de curgere

având o structură complexă, figura 7.11.
Fig. 7.11. Profilul frontal al deversorului trapezoidal: B – lăţimea canalului;

b – lăţimea deversorului; Ham – nivelul din amonte.
Secţiunea de trecere este A = A1 + A2 , A1 fiind secţiunea de trecere aferentă unui
deversor dreptunghiular
A1 = b  H am (7.11)
şi A2 secţiunea de curgerea a unui deversor triunghiular:

11
( − b)H am
A2 = . (7.12)
2
Ecuaţia caracteristică a debitmetrului cu deversor trapezoidal este
3
Qv = Kb 2 g H am2 , (7.13)
în care K - coeficient de debit;

b – lăţimea deversorului;
H am - nivelul lichidului în amonte de deversor.
Un deversor trapezoidal specific este cel de tip Cippoletti, care are k = 0,42 , ecuaţia
caracteristică a debitmetrului fiind
3
Qv = 1,86bH 2. (7.14)
Observaţii. Precizia de măsurare a debitmetrelor cu perete subţire ca element de

referinţă al traductorului primar este de 1…4 %. Pentru asigurarea unei funcţionări corecte a
acestor debitmetre, este necesară respectarea unor reguli generate de montare:
o Curentul de lichid trebuie să fie lipsit de perturbaţii în amonte de deversor,
nefiind admise unde de suprafaţă.
o Distribuţia vitezelor în secţiunea transversală a canalului trebuie sa fie cât mai
uniformă şi de aceea canalul de aducţie trebuie să fie rectiliniu şi cu secţiune
transversală dreptunghiulară uniformă şi cu o talpă orizontală pe o lungime
lam  2H am .
o Spaţiul liber format de jetul de cădere între pereţii canalului şi cel al
deversorului trebuie aerisit printr-un tub, altfel jetul ar deveni instabil.
o Muchia deversorului cu perete subţire trebuie să fie corect executată şi riguros
întreţinută.
7.2.4. Debitmetre cu canal de măsurare
Canalul de măsurare este o construcţie care asigura strangularea progresivă în plan

orizontal sau vertical a curentului de lichid. Mişcarea lentă a fluidului din tronsonul amonte
este transformată într-una rapidă în zona de strangulare, revenind la una lentă in tronsonul din
aval, printr-un salt hidraulic. Asigurarea raportului H av H am  0,7 , unde H av si H am sunt

12
nivelele lichidului in aval si amonte de strangulare, asigura o curgere neînnecată, debitul

trecut prin aceasta nefiind influenţat de variaţiile nivelului din aval.
Principalele traductoare primare având asemenea elemente de referinţă sunt:
o Canalele de măsurare Venturi;
o Canalele de măsurare Parshall;
Debitmetrele cu canal de măsurare Venturi au la baza principiul tubului Venturi. În

figura 7.12 este prezentată schema constructivă a tubului Venturi. Acesta este compus dintr-
un cilindru de intrare de diametru D , egal cu al conductei, un ajutaj convergent (trunchi de
con cu unghi la vârf de 21°), un tub cilindric de strangulare de diametru d , precum si un
ajutaj divergent (trunchi de con cu unghiul la vârf intre 7° si 15°), toate coaxiale. Cu D 2
înainte de ajutajul convergent și la mijlocului tubului de strangulare de diametru d sunt plasate
prizele de presiune prin care tubul Venturi se racordează la un manometru diferenţial. În
figura 7.13 este prezentată schema unui canal de măsurare Venturi. Debitmetrele cu canal de
măsurare Venturi se utilizează pentru lichidele murdare, cu căderi de presiune mai mici decât
cele impuse de deversoare şi pentru debite mari, de la 100 m3 h până la 20000 m3 h . Ecuaţia
caracteristica a traductoarelor bazate pe tubul Venturi este
3
Qv = Kc1 B 2 g H am2 , (7.15)
în care
K – coeficient de debit;
c1 = 0,95…1,01 (constantă specifică canalului);
H am - nivelul lichidului în amonte de deversor.
Pentru canalul Venturi cu secţiunea de curgere dreptunghiulara şi talpa plană, ecuaţia

caracteristică poate fi exprimată sub forma
3
Qv = Kcb 2 g H am2 , (7.16)
în care c reprezintă constanta care depinde pentru acest tip de canal numai de raportul b B ,
figura 7.14
c = (b B ) 2 .
3
(7.17)

13
Fig. 7.12. Schema constructivă a tubului Venturi.
Fig. 7.13. Profil al unui canal de măsurare Venturi cu cameră de măsurare laterală.
În afara debitmetrelor cu măsurarea nivelului într-o cameră separată, alăturată

canalului Venturi, există şi debitmetre care asigură măsurarea nivelului direct în amontele
canalului, cu secţiunea de măsurare dreptunghiulară sau trapezoidală.
Observaţii. Pentru asigurarea măsurării precise a debitului este necesara respectarea şi

altor condiţii, în afară de cele dimensionale:
o Sectorul de canal în care se execută canalul de măsurare este necesar să aibă o
secţiune dreptunghiulară de curgere şi o rugozitate minimă;
o Strangularea b B trebuie astfel calculată încât variaţia corespunzătoare
nivelului să asigure precizia de măsurare impusă debitmetrului;
o Pentru lichide cu aluviuni se va crea pe fundul canalului, în avalul său, o
denivelare suficient de mare pentru a nu se produce sedimentarea aluviunilor în
secţiunea de măsurare.

14
1.0
0.9
c
0.8
0.7
0.6
0.544
0.5
0 0.1 0.2 0.3 0.4 0.5 0.6 0.7 0.8 0.9 1.0
b/B
Fig. 7.14. Variaţia coeficientului c în raport cu b B .
Debitmetrele cu canal de măsurare Parshall sunt canale de măsurare cu îngustarea

jetului de apa şi profil variabil pe înălţime, figura 7.15. Traductorul primar al acestor
debitmetre are toate suprafeţele plane şi în consecinţă este realizat mult mai uşor decât
traductorul primar al canalului Venturi. Din vedere transversală se poate observa că în partea
convergentă are loc o îngustare a secţiunii de la B la 1,96b+0,479, ajungându-se în zona de
strangulare la valoarea b, după care în zona divergentă are loc o creştere a secţiunii de la b, la
b+0,305, la ieşire secţiunea ajungând din nou la B. În secţiune longitudinală, măsurarea
nivelului din amonte Ham se face într-o cameră separată în canal, care comunică cu aceasta
prin intermediul unei prize piezometrice. Se măsoară nivelurile Ham si Hav, faţă de cota
pragului orizontal din porţiunea convergentă. Pentru o curgere înecată se măsoară nivelurile
H am si H av , faţă de cota pragului orizontal din secţiunea convergentă. Aceste aparate se
utilizează la măsurarea debitelor cu variaţii mari, având o bună precizie în regim neînecat şi
mai mare în regim înecat, debitele maxime ajungând până la 15000 m3 h apa.
Traductoarele primare al debitmetrelor cu canal de măsurare Parshall au ecuaţia
caracteristică în regim neînecat
1, 57b
Qv = c 2  b  H am
0 , 026
, [m3/s] (7.18)
unde coeficientul c2 are expresia
c2 = 0,372  0,305 −1,57  b 0 ,026 . (7.19)

15
Fig. 7.15. Date constructive ale canalului de măsurare Parshall.
7.2.5. Calculul unui canal Parshall. Studiu de caz

Modelul matematic utilizat este
Q = K H an , (7.20)
unde Q – debitul de fluid; K – constanta de debit; Ha – înălțimea lichidului în de măsurare; n

– exponent.
În tabelul 7.1 sunt prezentate valorile determinate experimental pentru factorului K și
a exponentului n în funcție de înălțimea lichidului în de măsurare.
Tabelul 7.1. Valorile constantei K
Înălțimea lichidului în
K K
punctul de măsurare N
[cfs] [m3/s]
[m]
0.025 0.338 0.047 1.550
0.050 0.676 0.095 1.550
0.076 0.992 0.141 1.550
0.152 2.060 0.264 1.580
0.228 3.070 0.393 1.530
0.304 4.000 0.624 1.522
0.457 6.000 0.887 1.538
0.609 8.000 1.135 1.550
0.914 12.000 1.612 1.566
1.219 16.000 2.062 1.578
1.524 20.000 2.500 1.587
1.828 24.000 2.919 1.595

16
În figura 7.16 este prezentată dispunerea cotelor canalului Parshall utilizate în calculul
debitului.
Fig. 7.16. Dimensiunile canalului Parshall.
Aplicarea relației (7.20) coroborată cu variația factorului K și al exponentului n în

funcție de înălțimea lichidului în de măsurare implică o structură de calcul complexă. În
figura 7.17 este prezentată schema logică a programului de calcul. Datele de intrare ale
programului sunt: lățimea minimă a canalului și înălțimea apei în punctul de măsurare. In
figura 7.18 este prezentată dependența dintre debitul care trece prin canalul Parshall și
înălțimea apei în punctul de măsurare. Tabelul 2 prezintă variația debitului maxim de apă în
funcție de lățimea canalului, pentru o înălțime de apă de 2 m.
Tabelul 7.2. Debitul maxim de apă pentru Ha=2 m

Lățimea Debitul
canalului maxim
[m] [m3/h]
0.2 0.97
0.5 2.79
0.7 3.76
1.0 5.16

17
Fig. 7.17. Schema logică a programului de calcul.
Fig. 7.18. Variația debitului de apă în funcție de înălțimea măsurată pentru un canal Parshall
cu lățimea de 1 m.

18

7.3.1. Ce este un canal deschis ?
7.3.2. Ce este un traductor de debit pentru canale deschise?
7.3.3. Precizaţi categoriile de traductoare de debit pentru canale deschise.
7.3.4. Desenaţi schiţa unui traductor cu prag deversor.
7.3.5. Desenaţi schiţa unui traductor cu canal de măsurare.
7.3.6. Care este modelul matematic al traductoarelor de debit pentru canale deschise ?
7.3.7. Care este mărimea de intrare şi de ieşire a traductoarelor de debit pentru canale
deschise ?
7.3.8. Prezentaţi deosebirile dintre debitmetrele cu prag deversor.
7.3.9. Care sunt deosebirile dintre debitmetrele cu prag deversor şi cele cu canal de
măsurare ?

19
Modulul 8
Traductoare de nivel
Obiective
▪ Principiul traductoarelor de nivel
▪ Prezentarea traductorului cu imersor
▪ Traductoare bazate pe dependenţa presiunii hidrostatice cu nivelul
▪ Traductoare bazate pe principiul radarului
8.1 Principiul traductoarelor de nivel

Traductoarele de nivel sunt construite utilizând diverse principii fizice în care variaţia
nivelului generează variaţia unei proprietăţi fizice uşor măsurabile. În figura 8.1 sunt ilustrate
cele patru traductoare de măsurare a nivelului asociate principiilor fizice prezentate anterior.
Cel mai vechi principiu este considerat urmărirea nivelului de lichid cu ajutorul unui
corp care plutește în acel lichid, corp ce poartă denumirea de plutitor. Pentru vase închise și
mai ales vasele sub presiune este utilizat principiul măsurării unei forțe datorate unui corp ce
nu urmărește suprafața lichidului. Acest corp poartă denumirea de imersor. O altă modalitate
de a măsura nivelul este reprezentată de măsurarea capacității electrice a mediului (lichid –
vapori), parametru electric ce depinde de raportul dintre înălțimea stratului de lichid și a
stratului de vapori. Cel de al patrulea traductor de nivel se bazează pe măsurarea întârzierii
dintre o undă electromagnetică sau sonică emisă de traductor și unda reflectată de interfața
lichid-vapori.
8. Traductoare de temperatură şi de nivel

1
Fig. 8.1 Metode de măsurare a nivelului: a) plutitor; b) imersor; c) capacitiv;

d) ultrasonic.

2
8.2. Traductorul cu imersor

A. Principiul de funcţionare. În figura 8.2 este prezentat principiul de funcţionare a
traductorului de nivel cu imersor. Detectorul acestui traductor este alcătuit dintr-un corp
parţial scufundat în lichid şi suspendat de un punct fix printr-un arc.
Fig. 8.2. Principiul de funcţionare a imersorului.
Din condiţia de echilibru a proiecţiilor pe verticală ale forţelor (arhimedică, din resort
şi greutatea) ce acţionează asupra imersorului rezultă
FA + FE − G = 0 , (8.1)
respectiv
A L g h + k y − G = 0 (8.2)
de unde rezultă elongaţia y a resortului
G − A L g h
y= = f (h ) . (8.3)
k
B. Structura traductorului. Traductorul de nivel, indiferent de principiul de
funcționare, are ca mărime de intrare nivelul iar ca mărime de ieșire un semnal electric
purtător de informație, figura 8.3.
Fig. 8.3. Conexiunea traductorului ne nivel.

3
Traductorul de nivel este alcătuit din două subsisteme: subsistemul detector (senzor) și
subsistemul convertor, figura 8.4.
Fig. 8.4. Structura traductorului de nivel cu imersor.
C. Realizare industrială. Un traductor industrial conţine un imersor amplasat într-un

tub de protecţie, un resort tubular deformat elastic prin torsionare şi un adaptor, figura 8.5. În
figura 8.6 este prezentată o schiţă de montaj a traductorului de nivel pentru un vas sub
presiune. în afara vasului, cerinţă realizată prin utilizarea a două tuburi de legătură între vas şi
teaca în care se găseşte plutitorul.
Fig. 8.5. Traductor industrial de nivel cu imersor: 1 – imersor; 2 – consolă; 3 punct de sprijin;
4 – tub de torsiune; 5 – ax de transmitere a deformaţiei unghiulare.

4
Fig. 8.6. Amplasarea traductorului de nivel cu imersor: a) montaj la un vas sub presiune; b)
forma industrială a traductorului.
C. Caracteristică statică. Datorită modelului matematic (8.6) caracteristica statică a

traductorului de nivel cu imersor este liniară. Figura 8.7

5
8.3. Traductoare bazate pe dependenţa presiunii hidrostatice cu nivelul

Traductoarele din aceasta categorie se bazează pe variaţia presiunii hidrostatice, într-
un punct din lichidul în repaus. Astfel, presiunea de la baza vasului din figura 8.8 poate fi
exprimată în funcție de nivelul h, prin relația
P1 = P2 +  g h = f (h ) . (8.4)
Prin determinarea diferenţei de presiune P1 − P2 se poate stabilii înălţimea coloanei de
lichid. În acest caz, traductorul de nivel este înlocuit cu un traductor de presiune diferențială.
Fig. 8.8. Variaţia presiunii hidrostatice în funcţie de nivel.
Pentru determinarea nivelului în vasele cu soluţii chimice (acizi, baze, produse

corozive, etc) se utilizează traductorul cu insuflare de gaz, figura 8.9. Presiunea de alimentare
P0 fiind menţinută constantă, presiunea P după duză este funcţie de nivelul h din vas. Pentru
debite de aer foarte mici, de ordinul a câteva bule pe secundă, pierderile se presiune prin
frecarea aerului de pereţii tubului de insuflare sunt neglijabile, fapt pentru care se poate scrie
relaţia
P   gh, (8.5)
care indică dependenţa dintre nivelul lichidului şi presiunea P după duză.

6
Fig. 8.9. Traductor de nivel cu insuflare de gaz: 1 – duză; 2 – tub de insuflare.
Dintre diferitele surse de erori asociate traductoarelor bazate pe dependenţă a

presiunii hidrostatice cu nivelul, variaţia densităţii mediului căruia i se măsoară nivelul este
cea mai importantă.
8.4. Traductoare bazate pe principiul radarului

8.4.1. Istoricul radarului
Tehnologia radar este o componenta a vieţii noastre de zi cu zi. Undele radarelor sunt
folosite în detecţia uşilor automate şi în măsurarea vitezei vehiculelor. Cele mai cunoscute
aplicaţii civile ale radarului includ controlul traficului aerian, a vaselor şi prognoza vremii.
Altimetrele radar au fost dezvoltate în 1930 folosind o forma a radarului numită
Frecvency Modulated Continuus Wave FM-CW. În 1970, tehnica de măsurare FM-CW a fost
utilizată în producerea primului instrument de măsurare a nivelului dintr-un rezervor. Iniţial,
transmiţătoarele radar pentru nivel erau utilizate pentru măsurarea produselor petroliere din
supertancuri. Dezvoltări ulterioare ale tehnicii FM-CW au condus, la mijlocul anilor 80, la
folosirea traductoarelor de nivel bazate pe principiul radarului în tancurile de stocare. La
început, costul acestor sisteme de măsurare a produselor petroliere era foarte ridicat. Mai
târziu, traductoare de nivel FM-CW cu precizie scăzuta au devenit disponibile pentru
procesele industriale.
Progresul tehnologic înregistrat între anii 1980 şi 1997 a făcut ca traductoarele de
nivel bazate pe principiul radarului să atingă un nivel ridicat al preciziei la un cost redus şi să
devină disponibile pentru întreaga industrie. Este cel mai probabil ca aceste avantaje vor

7
continua în viitor, iar traductorul de nivel bazat pe principiul radarului va deveni un

instrument comod de măsurare a nivelului.
8.4.2. Fizica radarului
Fizica radarului este bazată pe următoarele elemente: unde electromagnetice,

permitivitatea, permeabilitatea, frecvenţa, viteza şi lungimea de undă.
Undele electromagnetice. Viteza luminii în spaţiul liber este 299 792,458 m/s.
Maxwell a arătat că viteza luminii în vacuum este data de expresia:
1
c0 = [m/s] (8.6)
( 0 *  0 )
în care c0 reprezintă viteza undei electromagnetice în vacuum, m/s; 0 - permeabilitatea
vidului, 4 10 −7 H/m; 0 - permitivitatea vidului 8,854 10 −12 F/m.

Viteza unei unde electromagnetice este produsul dintre frecvenţa şi lungimea de undă
c = f  (8.7)
unde c reprezintă viteza undei electromagnetice, m/s; f - frecvenţa undei, s-1;  - lungimea de
undă, m.
 
Undele electromagnetice au un vector electric E şi un vector magnetic B care sunt
perpendiculare unul pe celalalt si perpendiculare pe direcţia undei. Vectorul electric are
influenţă majoră în aplicaţiile radarului, figura 8.10.
Fig. 8.10. Unda electromagnetică.
Utilizările undelor electromagnetice sunt ilustrate în figura 8.11. Astfel

radioreceptoarele utilizează frecvenţe ale undelor electromagnetice de circa 300 MHz,
televizoarele începând de la 100 la 500 MHz, telefonia mobila şi cuptoarele cu microunde
funcţionează în domeniul 1 – 5 GHz, iar aparatura radar foloseşte domeniul 6 – 30 GHz.

8
Fig. 8.11. Spectrul radiaţiei electromagnetice utilizate in tehnică.
Permitivitatea. În electrostatică, forţa dintre două sarcini electrice depinde de

amplitudinea şi separarea sarcinilor electrice şi de compoziţia mediului dintre sarcinile
electrice. Permitivitatea  este proprietatea mediului ca efect al intensităţii forţei. Valoarea
permitivităţii în spaţiul liber (în vacuum ) 0 , este calculată indirect şi empiric, ca fiind de
8,854 * 10-12 F/m. Raportul dintre permitivitatea mediului şi permitivitatea vidului este o
proprietate adimensională numită permitivitate relativă sau constantă dielectrică. Valoarea
constantei dielectrice a produsului este importantă în aplicaţiile traductoarelor de nivel bazate
pe principiul radarului. În cazul produselor nonconductive, o parte din energia microundelor
va traversa produsul iar restul undelor vor fi reflectate. Aceasta caracteristică a microundelor
poate fi folosită în avantaj sau în anumite circumstanţe, poate crea o problemă de măsurare.

Permeabilitatea. Vectorul magnetic B al undei electromagnetice are o influenţă
asupra vitezei undelor electromagnetice. Aceasta influenţă este neglijabilă când luăm în
considerare viteza în gaze sau vapori care sunt nonmagnetice.
Frecventa, viteza si lungimea de undă. Frecvenţa, viteza şi lungimea de undă a
undelor electromagnetice sunt legate prin ecuaţia
c = f  . (8.8)
Frecvenţa rămâne neinfluenţată de schimbările din mediul de propagare. Oricum,
viteza şi lungimea de unda pot fi schimbate în funcţie de proprietăţile electrice ale mediului
prin care trec.
9
Viteza de propagare poate fi calculată utilizând ecuaţia

c0
c0 = . (8.9)
( r   r )
Modificări ale lungimii de undă şi ale vitezei microundelor sunt evidente în anumite
aplicaţii ale traductorului de nivel bazat pe radar. Modificări în temperatura, presiunea şi
compoziţia gazelor au un efect mic asupra timpului de parcurgere al microundelor.
Traductoarele de nivel bazate pe principiul radarului pot fi folosite pentru a măsura
conductivitatea lichidelor prin ‘ferestre’ cu nivel dielectric scăzut, ca sticla sau polipropilena.
Grosimea optimă a ferestrei cu nivel dielectric scăzut este jumătate de lungime de unda sau
multiplu a jumătăţii lungimii de undă. Ca şi ferestrele cu nivel dielectric scăzut, non-
conductiv, lichidele cu constanta dielectrica scăzută absorb mai multă putere decât reflectă la
suprafaţă. Viteza microundelor în lichide este mai mică decât în spaţiul de vapori de deasupra.
La realizarea softului ce echipează traductoarele radar vor fi luate în calcul consideraţii
speciale care să asigure că radarul urmăreşte nivelul solventului şi nu urmăreşte podeaua
vasului, care aparent se mişcă înainte. Acelaşi efect poate fi observat la detectarea interfeţei
folosind transmiţătoare radar de nivel cu microunde ghidate la detectarea petrolului şi apei sau
solvent şi a lichidelor bazate pe soluţii apoase.
Viteza de propagare a microundelor. Temperatura, presiunea şi compoziţia gazului au
efect asupra constantei dielectrice a mediului de propagare pe care microundele trebuie să-l
străbată. Acestea influenţează viteza de propagare şi timpul de lucru al instrumentelor.
Constanta dielectrica sau permitivitatea relativa pot fi calculate cu formula
N * P
 r = 1 + ( rN − 1) * , (8.10)
  PN
în care r este constanta dielectrica relativă ; rN - constanta dielectrică a gazelor sau
vaporilor în condiţii normale ; N si PN - temperatura şi presiunea în condiţii normale; T -
temperatura, K ; P - presiunea.
Relația (8.10) poate fi utilizată pentru calcularea erorii cauzate de variaţiile constantei
dielectrice a mediului şi de variaţiile de temperatură şi presiune.
Factori care influenţează propagarea undelor electromagnetice. Undele
eletromagnetice pot fi influenţate de doi factori: temperatura şi presiunea.
Temperatura înaltă sau gradienţii de temperatura largi au un foarte mic efect asupra
timpului de propagare a microundelor în aer sau în spaţiul de vapori. La o temperatura de
10
20000 C, variaţia este de doar 0.026  faţă de măsurarea valorii la 00 C. Traductoarele de

nivel radar cu aer sau azot gazos răcit sunt folosite în aplicaţii legate de fierul topit şi oţel.
Presiunea are o influenţă mică dar semnificativă asupra vitezei undelor
electromagnetice. La presiunea de 30 bar, eroarea este de doar 0,84 . Aceasta devine mai
semnificativă la o presiune de 100 bar, când apare o eroare a vitezei de 2,8 . Dacă presiunea
variază constant între presiunea atmosferică şi 100 bar, variaţiile vitezei pot fi compensate
folosind un traductor de presiune.
Reflecţia undelor electromagnetice. Undele electromagnetice manifestă proprietăţi
asemănătoare cu ale luminii: reflecţie, polarizare, difracţie, refracţie şi interferenţă. Radarul
poate măsura cu uşurinţă nivelul soluţiilor apoase sau electrolitice, ca de exemplu acizii şi
soda caustică sau alte produse conductoare (de la metal topit la orz saturat din procesul de
fabricare al berii). Când microundele de la un radar lovesc o suprafaţă conductoare, câmpul

electric E este scurtcircuitat. Curentul rezultat în produsul conductor determină ca
microundele să fie retransmise sau reflectate de la suprafaţă.
8.4.3. Principiul instalaţiilor radar

Cel mai utilizat radar are la baza principiul modulării continue a frecvenţei emise,
purtând numele FM-CW, Frequency Modulated Continuous Wave. Acest principiu de
funcţionare impune modificarea continuă a frecvenţei undelor electromagnetice, deoarece o
frecvenţă constantă (unda continuă) nu poate fi folosită pentru măsurarea distanţei, neexistând
un timp de referinţă care sa măsoare întârzierea ecoului de la ţintă. Dacă considerăm că
frecvenţa semnalului transmis se modifica în mod liniar, diferenţa între frecvenţa transmisă şi
frecvenţa semnalului returnat va fi proporţională cu distanţa până la ţintă. Dacă distanţa până
la ţintă este R şi c este viteza luminii, timpul aferent traseului de întoarcere este:
2 R
t = . (8.11)
c

11
Fig. 8.11. Reflexia undelor radar.
După cum se poate vedea din figura 8.12, dacă se cunoaşte viteza liniară de schimbare
semnalului transmis şi se măsoară diferenţa dintre frecvenţa transmisă şi recepţionată fd , se
poate calcula timpul t si distanţa R.
Fig. 8.12. Principiul radarului de tip FM-CW.

12
În practică, semnalul FM-CW poate fi ciclic între două frecvenţe diferite. Altimetrele
radio modulează frecvenţa între 4,2 GHz şi 4,4 GHz. Transmiţătoarele de nivel radar
modulează frecvenţa între 9 GHz şi 10 GHz sau între 24 GHz şi 26 GHz.. Modularea ciclica a
transmiţătoarelor radar ia diferite forme: sinusoidale, unde de forma triunghiulară sau dinte de
fierăstrău, figura 8.13.
Fig. 8.13. Unda electromagnetică, modulată în frecvenţă, de forma dinte de fierăstrău.
8.4.4. Aplicaţii industriale ale traductoarelor de nivel cu radar

Concluzia principală este că traductoarele de nivel radar non-contact reprezintă cea
mai generală posibilitate de măsurare a nivelului. Radarele de nivel sunt aplicabile solidelor,
lichidelor şi nămolurilor, în industrii diverse, începând de la industria alimentară până la
industria metalurgică. Aceste aplicaţii au o plajă largă de folosinţă, de la determinarea
nivelului de încărcare în furnale, la aplicaţii simple de depozitare: industria alimentară;
industria cimentului; industria chimică; industria metalurgică; industria petrolieră; industria
farmaceutică; industria energetică; industria apelor şi apelor industriale uzate.
Aplicaţii în domeniul apelor curgătoare. Traductoarele de nivel radar de putere

scăzută sunt folosite pentru monitorizarea completa a nivelului reţelei de râuri şi a curenţilor
montani. Informaţia despre nivelul apelor curgătoare este retransmisă către un punct central,
de unde poate fi emisă o avertizare de inundaţie. Radarele de putere scăzută cu antena de tip
pâlnie sunt ideale pentru această sarcină. În primul rând, costurile reduse şi greutatea relativ
mică fac aceste instalaţii simple şi permisibile din punct de vedere al costurilor. În al doilea
rând, radarele sunt non-contact şi pot fi montate în poziţii simple sub poduri, figura 8.14.
Semnalul rezultat este neafectat de vânt, gheaţă, zăpadă, ploaie sau temperatura ambientală.
Pentru aceste motive, radarul este mult mai sigur decât alternativa traductoarelor de nivel
ultrasonice.

13
Fig. 8.14. Traductor radar pentru măsurarea nivelului unui râu.
Aplicaţii în domeniul măsurării debitelor apelor uzate în canale deschise.

Traductoarele de nivel radar pot fi folosite să măsoare nivelul de deasupra rigolei sau
deversorului pentru a determina măsurarea canalului de scurgere, figura 8.14.
Radarul pulse este cel mai potrivit datorită faptului ca este non-contact, necesită foarte
puţină întreţinere şi rezultatul măsurătorilor este independent de condiţiile de vreme. Radarul
este neafectat de razele soarelui, gradientul de temperatura, vânt, ploaie, zăpadă sau gheaţă.
Aplicaţii în domeniul tratării apele uzate. Greutatea scăzută face ca traductoarele radar să fie
folosite cu succes la măsurarea nivelului apelor reziduale în bazinele de decantare, a nivelului apelor
de canalizare, figura 8.15. Traductorul tip radar puls poate fi utilizat în monitorizarea şi controlul
generării spumei în tancurile de fermentare. Radarul urmăreşte grosimea spumei, nivelul lichidului în
rezervor, semnalul rezultat putând fi folosit la corecţii ale nivelului apei sau nămolului activ.
Microundele emise de traductorul radar nu sunt afectate de atmosfera cu metan situată deasupra
spumei sau de către apele reziduale.

14
Fig. 8.14. Traductor radar pentru măsurarea debitului în canale deschise.
Fig. 8.15. Traductor radar pentru măsurarea nivelului

apelor reziduale în bazinele de decantare.

15
Aplicaţii în domeniul rezervoarelor petroliere. Traductorul de nivel bazat pe undele

radar este utilizat pentru măsurarea nivelului în rezervoarele petroliere și nepetroliere, figura
8.16.
Fig. 8.16. Traductor radar pentru rezervoare petroliere.
8.5. Probleme și întrebări

8.5.1. Care sunt principiile de măsurare a nivelului?
8.5.2. Prezentați principiul de măsurare a traductorului de nivel cu imersor.
8.5.3. Care este structura traductorului de nivel cu imersor?
8.5.4. Desenați schița traductorului industrial de nivel cu imersor.
8.5.5. Care este relația de calcul a nivelului pentru traductoarele bazate pe
dependenţa presiunii hidrostatice cu nivelul?
8.5.6. Care este principiul de funcționare a traductorului de nivel de tip radar?

16
Modulul 9
Traductoare de temperatură
Obiective
▪ Prezentarea traductorului tip termocuplul

▪ Prezentarea traductorului tip termorezistenţa
▪ Adaptoare pentru traductoarele de temperatură
9.1. Traductorul de temperatură tip termocuplul

Termocuplul este un traductor de temperatură din categoria traductoarelor bazate pe
fenomenul termoelectric.
A. Principiul de funcţionare. Aceste traductoare se compun din doi electrozi A şi B
din metale diferite, sudaţi la unul din capete. Capetele nesudate ale electrozilor se numesc reci
sau libere şi au aceeaşi temperatura T0. Punctul de sudură al electrozilor se numeşte capăt
cald sau sudat al termocuplului şi se gaseşte la temperatura mediului de măsurat T.
Funcţionarea acestor traductoare se bazează pe fenomenul termoelectric denumit efectul
Seebeck, care constă în apariţia unui câmp electric şi deci a unei tensiuni electromotoare, într-
un circuit constituit din mai mulţi conductori de natură diferită şi cu punctele de contact la
temperaturi diferite. În figura 9.1 este prezentată o imagine sugestivă a efectului Seebeck.
Figura 9.1-a exemplifică distribuția egală a electronilor într-o bară de metal aflată la o
temperatură constantă. Figura 9.1-b prezintă deplasarea electronilor și polarizarea acesteia
atunci când bara este încălzită la un capăt. Figura 9.1-c ilustrează efectul Seebeck. Cei doi
electrozi fiind diferiți, deplasarea electronilor sub influența diferenței de temperatură se va
realiza de la un electrod la celălalt, în funcție de structura acestora.
Dacă capetele libere ale termocuplului se gasesc în gol, între acestea apare o diferenţă
de potenţial egală cu tensiunea electromotoare Seebeck.
eAB = U a − Ub   AB (T )(T − T0 ) (9.1)
în care este coeficient Seebeck relativ la conductorii , figura 9.2.
9. Traductoare de temperatură
1
Fig. 9.1. Ilustrarea efectului Seebeck.
Fig. 9.2. Principiul de funcţionare al termocuplului:

A, B – electrozi; 1 – sudură; a, b – capete libere.
2
Din relaţia (9.2) se observă că dacă temperatura capetelor reci T0 este menţinută
constantă, atunci, prin masurarea diferenţei de potenţial eAB se poate determina temperatura T
a capatului sudat, care, în regim staţionar coincide cu temperatura mediului în care acesta este
scufundat. Valoarea coeficintului Seebeck depinde de perechea de electrozi ce
alcatuiesc termocuplul şi prin acesta determina caracteristica static a fiecarui termoculplu. În
figura 9.3-a este reprezentat un circuit termoelctric compus din conductorii , care are la
cele două suduri temperaturile . Măsurarea tensiunii electromotoare eAB care apare în
circuitul termoelectric a unui instrument de masura se poate face prin întreruperea unui
termoelectrod, figura 9.3-b, fie în locul suduri reci, figura 9.3-c. Varianta a doua de conectare
a instrumentului de măsura (fig. 9.3-c) este mai raţională deoarece există numai trei puncte
caracteristice: sudura caldă la temperatura şi cele doua borne ala termocuplului (sudura
rece) la temperatura .
Fig. 9.3. Generarea şi măsurarea tensiunii electromotoare: A, B –electrozii termocuplului;

C – electrodul introdus cu aparatul de măsură.
3
B. Realizare industrială. Termocuplul industrial este prezentat în figura 9.4. Acesta

conţine o teacă protectoare (5), electrozii (1) şi (2) introduşi într-o teacă protectoare (4).
Punctul de sudură al electrozilor (3) se găseşte la partea inferioară a tecii şi nu este protejat
electric. Între electrozi şi teaca de protecţie nu există contact mecanic sau electric.
Industrial, termocuplul este realizat din electrozi standardizaţi, acoperind un domeniu
de temperaturi de la -250°C până la peste 2000°C, tabelul 9.1. Materialul din care se
confecţionează teacă protectoare este funcţie de temperatura şi mediul în care lucrează
termocuplul. În general aceasta este fie oţel obişnuit sau special, fie material ceramic.
Fig. 9.4. Structura unui termocuplu industrial: 1, 2 – termoelectrozi;

3 – sudură; 4 – izolaţie; 5 – teacă protectoare.
4
Tabelul 9.1
Tipuri de materiale conductoare

Codificare Materialul Domeniul de temperatura
internaţională conductorului [°C]
(+) Pt - 13% Rh
R 0 ...1600
(-) Pt
(+) Pt - 10% Rh
S 0 ...1550
(-) Pt
(+) Pt - 30% Rh
B 100 ...1600
(-) Pt - 6% Rh
(+) Ni - Cr*
K 0 ... 1100
(-) Ni - Al*
(+) Cu*
T -185 ... 300
(-) Cu - Ni*
(+) Fe
J 20 ... 700
(-) Cu - Ni*
(+) Ni - Cr*
E 0 ... 800
(-) Cu - Ni*
Notă. Aliajele prezentate cu * mai sunt cunoscute şi după următoarele denumiri

comerciale: Cromel (Ni - Cr), Alumel (Ni - Al), Constantan (Cu - Ni).
C. Probleme privind utilizarea termocuplurilor. Pentru a putea determina temperatura

prin măsurarea tensiunii termoelctromotoare, temperatura a capetelor libere trebuie
menţinută constantă, la o valoare cunoscută iar aparatul de măsură trebuie amplasat la
capetele libere ale termocuplului. Această cerinţă implică două categorii de acţiuni.
Prima măsură o reprezintă prelungirea termoelectrozilor pană în camerele de
măsurară. Prelungirea se realizează cu ajutorul a două conductoare, numite conductoare de
prelungire, care pot fi din acelaşi material cu termoelectrozi sau din alte metale sau aliaje,
care în intervalul au aceeaşi proprietăţi termoelectrice cu termoelectrozii. În
cazul termoelectrozilor ieftini, cum sunt cei din fier şi constantan, conductoarele de prelungire
sunt din aceleaşi metale.
A doua problemă o reprezintă aparatul de măsură. Orice aparat de măsură folosit într-
un ansamblu termoelectric, este gradat faţă de o temperatură de referintă, la care trebuie sa se
afle capetele libere. Pentru ca măsurarea să fie exactă, indiferent dacă exista sau nu
conductoare de prelungire, temperatura capetelor libere trebuie să fie menţinută constantă la
valoarea considerată la etalonare sau conectarea termocuplului să fie efectuată prin
5
intermediul montajelor de compensare. În acest scop, în serie cu termocuplul şi instrumentul

de măsură se conectează diagonala unei punţi electrice, figura 9.5. Într-unul din braţele acestei
punţi este conectată rezistenţa . Puntea electrică este astfel calculată şi ajustată încât
variaţia tensiunii în diagonala ( , datorita variaţia tensiunii cu temperatura , să
fie egală şi de sens contrar cu variaţia tensiunii termoelectromotoare ( , datorita
modificării temperaturii capetelor libere . Prin aceasta a fost eliminată influenţa variaţiei
temperaturii capetelor libere asupra măsurătorii. În mod frecvent, puntea electrică de
compensare este introdusa în aparatul de măsură, aşa cum este cazul potenţiometrelor
electronice.
Fig. 9.5. Puntea de compensare a variaţiei capetelor libere ale termocuplului.
D. Caracteristici statice şi dinamice.

Modelul matematic în regim staţionar are expresia (7.1) iar caracteristica statică este
prezentată în figura 9.6-a.
Din punctul de vedere al comportării dinamice, termocuplul este un element a cărui în
inerţie nu poate fi neglijată. Admiţând ipoteza că termocuplul este un element cu parametri
concentraţi, comportarea sa dinamică este deschisă de ecuaţia diferenţială
+ U = k (T − T0 ) .
dU
a (9.2)
dt
6
Fig. 9.6. Caracteristicile electrice ale tipurilor de termocupluri: a) caracteristica statică;

b) variaţia coeficientului Seebek cu temperatura.
În ecuaţia (9.2) reprezintă tensiunea termoelectromotoare iar ordinul de mărime al

constantei de timp variază între 2 şi 20 secunde, acesta depinzând foarte mult de tipul
constructiv şi de dimensiunile termocuplului.
9.2. Traductoare termorezistive

A. Principiul de funcţionare. Variaţia rezistenţei electrice a conductoarelor şi
semiconductoarelor cu temperatura constituie baza functionarii traductoarelor termorezistive.
În construcţia termorezistentelor se folosesc în general metale pure, frecvent fiind utilizat
cuprul şi platina. Pentru cupru, în intervalul caracteristica statică este liniară
(9.3)
iar pentru platina, în intervalul dependenţa este neliniară
(9.4)
În tabelul 9.2 este prezentată variaţia rezistenţei cu temperatura pentru traductorul
rezistiv din platină 100. Termorezistenţele sunt utilizate în domeniul
7
În raport cu termocuplele, termorezistenţele prezintă avantajul că nu necesită conductoare de

prelungire.
B. Realizare industrială. Constructiv, traductorul se compune dintr-un tub protector
metalic, asemănător cu cel al termocuplului, în care se introduce termorezistenţa propriu-zisa,
figura 9.7-a. Termorezistenţa este compusă dintr-un suport de sticlă ceramic sau mică, pe care
este bobinat conductorul (sârmă cu diametru 0,08…0,4 mm) figura 9.7-b. O imagine de
ansamblu a traductorului industrial este prezentată în figura 9.7-c. În aceste figuri,
semnificaţia notaţiilor este următoarea: 1 – capetele bobinei din platină; 2 – suport din mică; 3
– plăcuţe din mică pentru împachetarea elementului sensibil; 4 – banda elementului sensibil; 5
– conductor de ieşire; 6 – elementul sensibil; 7 – tub metalic de protecţie; 8 – izolatoare
ceramice; 9 – tub protector; 10 – cutia cu borne.
Tabelul 9.2
Valorile rezistenţei traductorului Pt100 în funcţie de temperatură
8
Fig. 9.7. Traductorul termorezistiv: a) schema principială; b) detalii privind rezistenţa

electrică; c) construcţia industrială.
9.3. Adaptoare pentru traductoarele de temperatură

Sistemele de măsurare, semnalizare, protecție și reglare automată funcționează cu
semnale standardizate, domeniul 4…20 mA. Deoarece ambele tipuri de traductoare generează
semnale electrice diferite de semnalul standardizat (mV pentru termocuplu și Ω pentru
termorezistență) este necesară inserarea în fluxul informațional a unui adaptor de semnal,
astfel încât semnalul de ieșire să fie în domeniul 4…20 mA, figura 9.8.
De exemplu, adaptorul pentru termocuplu este destinat să preia o tensiune
electromotoare generată de un termocuplu industrial şi să o transforme într-un semnal unificat
4...20 mA, proporţional cu temperatura din proces, asigurând şi compensarea automată a
joncţiunii reci.
Produsul este astfel conceput încât să permită montarea sa în locul bornelor din cutia
de conexiuni a termocuplului, eliminând astfel complet cablul de compensaţie.
9
Fig. 9.8. Schema bloc a sistemului traductor/adaptor.
Unica restricţie este asigurarea temperaturii de utilizare de max. 700C în cutia de

borne, condiţie care în situaţia măsurării de temperaturi relativ mari poate fi asigurată printr-o
bună izolaţie termică faţă de mediul măsurat şi, eventual, prin mărirea distanţei între cutia de
conectare şi dispozitivul de fixare (flanşă, niplu). În figura 9.10 este prezentat un astfel de
adaptor industrial destinat conversiei semnalelor generate atât de termocuplu cât și de
termorezistență. Realizat pe principiul traductoarelor în conexiune pe 2 fire, adaptorul permite
reducerea conexiunilor şi utilizarea unei soluţii unitare pentru toţi parametrii măsurați.
Fig. 9.10. Exemplu de adaptor industrial pentru traductoarele de temperatură.
10
În figura 9.11 este prezentată structura adaptorului din figura 9.10. Adaptorul este un
sistem prevăzut cu microprocesor și convertoare analog/numeric și numeric/analog. La
bornele de intrare se pot conecta cel puțin cele două tipuri de traductoare de temperatură
prezentate anterior. Unitatea centrală calculează valoarea convertită în mA a semnalului de
intrare după un anumit algoritm configurabil, fapt ce conferă adaptorului o flexibilitate
sporită.
Fig. 9.11. Structura adaptorului de temperatură.
Pentru configurarea adaptorului de utilizează un program special, furnizat de

producătorul adaptorului, respectiv software PRetop 5331. Programul poate rula într-un
calculator, cuplarea acestuia putând fi realizată conform imaginii din figura 9.12.
11
Fig. 9.12. Conectarea calculatorului la adaptor pentru configurare.
9.4. Întrebări
9.4.1. Prezentați principiul termocuplului.
9.4.2. Care este modelul matematic al termocuplului?
9.4.3. Prezentați structura unui termocuplu industrial.
9.4.4. Care este mărimea de intrare și de ieșire a termocuplului?
9.4.5. Prezentați graficul caracteristicii statice a termocuplului.
9.4.6. Prezentați principiul termorezistenței.
9.4.7. Care este modelul matematic al termorezistenței?
9.4.8. Care este mărimea de intrare și de ieșire a termorezistenței?
9.4.9. Care este utilitatea adaptoarelor pentru traductoarele de temperatură?
12
Modulul 10
Traductoare de presiune
Obiective
▪ Tipuri de presiuni măsurabile
▪ Traductoare de presiune
▪ Traductorul de presiune diferențială
10.1. Tipuri de presiuni măsurabile

Presiunea absolută este măsurată relativ la vacuum. Unitățile de măsură sunt:
a) SI – N/m2 (bar);
b) sistemul anglo-saxon - psia (pounds per square inch absolute).
Presiunea diferențială este diferența de presiune între două puncte. Unitățile de

măsură sunt:
a) SI - N/m2 (bar);
b) sistemul anglo-saxon - psid (pounds per square inch differential).
Presiunea gauge este măsurată relativ la mediul ambiant. Unitățile de măsură sunt:
a) SI – N/m2 (bar);
b) sistemul anglo-saxon - psig (pounds per square inch gauge).
Cele trei tipuri de măsurări ale presiunii sunt prezentate în figura 10.1.
.
Fig. 10.1. Cele trei tipuri de măsurare a presiunii.
10. Traductoare de presiune
1
Unitățile de măsură a presiunii sunt dependente de tipul aplicației tehnice. Conversia

unităților de măsură a presiunii este prezentată în tabelul 10.1.
Tabelul 10.1
Conversia unităților de presiune
51.714 mmHg
2.0359 in. Hg
1 psi
27.680 in. H2O
6.8946 kPa
1 bar 14.504 psi
1 atm 14.696 psi
10.2. Traductoare de presiune

Traductorul de presiune este compus din următoarele elemente (subsisteme): senzor și
element electric de conversie și de condiționare (generare) a semnalului electric (convertor),
figura 10.2.
Fig. 10.2. Structura traductorului de presiune.
Cele mai importanți senzori de presiune industriali sunt următorii: senzori mecanici,
senzori capacitivi și senzori inductivi. Senzorii impun utilizarea anumitor convertoare
specifice mărimii de ieșire a senzorului. Această particularitate conduce la acceași denumire a
traductorului ca și a senzorului utilizat. În cele ce urmează vor fi prezentați senzorii de
presiune și convertoarele specifice.
Senzorii mecanici pentru măsurarea presiunii diferențiale în raport cu presiunea
atmosferică (gauge) generează o mișcare mecanică asupra unui convertor mecano-electric.
Elementul mecanic este destinat obținerii unei deformări mecanice când variază presiunea.
Deplasarea mecanică este convertită într-un semnal electric de cel de al doilea element al
2
traductorului. Cei mai importanți senzori mecanici sunt tubul Bourdon, tubul elicoidal,
diafragma, capsula, figura 10.3. Acești senzori sunt implementați în traductoare cu
performanțe reduse deoarece dispozitivul mecanic de cuplare a senzorului la convertor
introduce erori repetabile.
Fig. 10.3. Tipuri de senzori mecanici pentru traductorul de presiune:

a) tub Bourdon; b) tub elicoidal; c-d) diafragmă; e-f) capsulă.
În figura 10.4 sunt prezentate detalii constructive privind senzorul mecanic tip
diafragmă (membrană). Sub influența forței determinate de presiunea din proces, diafragma se
deformează mecanic, deformația fiind (în anumite limite) proporțională cu forța (presiunea).
Diafragma fiind elastică, la scăderea forței (presiunii) diafragma revine la poziția anterioară.
Mărimea de intrare a senzorului este presiunea iar mărimea de ieșire este deformarea
(deplasarea) mecanică a diafragmei.
Fig. 10.4. Senzori mecanici tip diafragmă (membrană).

3
Senzorul mecanic de tip Burdon este prezentat în figura 10.5. Senzorul este un tub
Bourdon sau o capsulă care transmite o mișcare mecanică într-un element electric rezistiv.
Pentru a asigura repetabilitate și a limita efectul histerezis, ansamblul senzor – convertor
trebuie să fie prevăzut cu un arc care să asigure revenirea elementelor mecanice la poziția
inițială.
Fig. 10.5. Senzorul mecanic tip tub Bourdon.
Masa ansamblului mecanic limitează răspunsul traductorului la modificări rapide ale

presiunii, fapt ce limitează aplicațiile acestui tip de senzor la procese în care presiunea se
modifică lent.
Pentru acest tip de senzor poate fi utilizat un convertor inductiv LVDT (linear
variable differential transformer), figura 10.6. Convertorul este bazat pe funcționarea unei
bobine de inducție. Aceasta necesită un curent alternativ de excitație în bobină, deplasarea
miezului bobinei generată de mișcarea mecanică a senzorului generează la rândul ei un
tensiune alternativă, dependentă de câmpul magnetic al miezului bobinei și de curentul de
excitație. Deoarece numai curentul de excitație este constant, tensiunea generată în bobină va
fi dependentă de poziția miezului bobinei, deci de valoarea presiunii măsurate.

4
Fig. 10.6. Convertoare inductive.
Senzorii capacitivi. Un senzor capacitiv este compus dintr-o diafragmă care

îndeplinește rolul unui condensator. Variațiile presiunii determină modificări ale poziției
diafragmei și implicit ale capacității condensatorului din care face parte. Variațiile capacității
electrice ale condensatorului sunt de ordinul a 50-100 pF. Capacitatea este definită prin relația
A
C= , (10.1)
d
în care µ reprezintă constanta dielectrică a condensatorului (spațiul dintre plăcile

condensatorului); A – aria condensatorului (aria unei plăci); d – distanța dintre plăci (distanță
variabilă în raport cu presiunea măsurată).
O imagine a unui senzor capacitiv, este prezentat în figura 10.6. Mărimea de intrare a
senzorului este presiunea iar mărimea de ieșire este capacitatea electrică.

5
Pentru senzorul cu membrană, sub influența forței generate de presiunea din proces,
distanța dintre cei doi electrozi ai condensatorului scade, modificând capacitatea
condensatorului. Pentru senzorul cu membrană, deformarea membranei
Fig. 10.7. Senzor capacitiv pentru măsurarea presiunii:

a) ceramic; b) cu membrană.
Senzorii piezoelectrici. Elementele piezoelectrice convertesc deformarea mecanică a

unor materiale în potențial electric. Materialele sunt alcătuite din cuarț sau ceramică
metalizată. Inerția extrem de redusă a senzorului îl recomandă pentru măsurarea presiunii în
foarte multe aplicații. Funcționarea senzorului se bazează pe relația
L
R0 = , (10.2)
WT
în care ρ – rezistivitate; L – lungime; W – lățime; T – grosime.

6
Modificările dimensiunilor plăcii metalice conduc la modificări ale rezistenței

electrice a plăcii. La aplicarea unei forțe externe, rezistența electrică a materialului se
modifică proporțional cu deformarea cristalului
 (L + L )
R=  R (1 + 3 ). (10.3)
(W − W )(T − T ) 0
Deoarece deformarea cristalului este redusă și modificarea rezistenței electrice este de
asemenea redusă. În acest caz este utilizat un amplificator pentru a obține semnale
semnificative. În figura 10.8 este prezentă o secțiune prin acest senzor și schema electrică
asociată.
Fig. 10.8. Structura senzorului piezoelectric: a) construcția fizică a senzorului;

b) structura electrică a senzorului.
Pentru acest tip de senzor mărimea de intrare este presiunea (forța de apăsare) iar
mărimea de ieșire este rezistența electrică a senzorului. Având în vedere specificul senzorului,
convertorul utilizat este adaptat pentru mărimea de ieșire a acestuia, respectiv rezistența
electrică. În aceste condiții, convertorul are în structura sa o punte Wheaston de măsurare a
rezistenței, figura 10.9.

7
Fig. 10.9. Convertorul pentru senzorul piezoelectric.
Traductoare industriale. În funcție de industria pe care o deservesc, traductoarele

industriale pot avea diverse forme comerciale. În figura 10.10 sunt prezentate două exemple,
unul pentru aplicații industriale comune iar celălalt pentru industria de petrol și gaze.
Fig. 10.10. Exemple de traductoare de presiune industriale: a) traductor pentru medii

neexplozive; b) traductor anti-ex pentru industria de petrol și gaze.

8
8.4. Traductoare de presiune diferențială

Traductorul de presiune diferențială este utilizat în numeroase aplicații, atât pentru
măsurarea propriu-zisă a diferenței de presiune între două puncte dar mai ales ca element
secundar în sistemul de măsurare a debitului, nivelului, densității.
Traductorul de presiune diferențială este compus din următoarele elemente
(subsisteme): senzor și element electric de conversie și de condiționare (generare) a
semnalului electric (convertor), figura 10.11.
Fig. 10.11. Structura traductorului de presiune diferențială.
Senzorii acestui tip de traductor sunt specifici, fiind construiți pe baza a două celule de
măsurare cu acțiune inversă, astfel încât să se obțină caracterul diferențial. Senzorii au
caracteristici constructive similare cu cele ale senzorilor de presiune gauge prezentați anterior.
În figura 10.12 este prezentată structura unui senzor capacitiv cu membrană.
Caracterul diferențial este generat de aplicarea pe ambele fețe ale membranei a două forțe
proporționale cu presiunile High și Low din proces. Membrana este amplasată într-un
condensator, capacitatea acestuia fiind dependentă de poziția relativă a membranei în raport
cu plăcile condensatorului. Condensatorul are două componente conectate în seri, capacitatea
fiecăreia fiind dependentă de grosimea stratului de aer dintre placa metalică și diafragmă. În
figura 10.13 sunt prezentate aspecte privind funcționarea traductorului de presiune diferențială
cu senzor capacitiv.
În funcție de diferența de presiune se modifică poziția diafragmei și implicit
capacitatea condensatorului. Semnalul de ieșire al traductorului este un curent 4-20 mA, dar
poate fi și un semnal numeric (HART, Profibus, Fieldbus, Modbus).

9
Fig. 10.12. Construcția traductorului de presiune diferențială.
Fig. 10.13. Funcționarea traductorului de presiune diferențială cu senzor capacitiv.
Realizare industrială. Traductorul de presiune diferențială pentru medii explozive este

realizat într-o construcție compactă, figura 8.14. Traductorul se conectează la proces prin
două conducte corespunzătoare celor două puncte între care este măsurată diferența de
presiune. În figura 10.13 este prezentată o secțiune printr-un traductor industrial.

10
Fig. 8.11. Traductor industrial de presiune diferențială.
Fig. 10.12. Secțiune printr-un traductor de presiune diferențială.
10.4. Întrebări
10.4.1. Enunțați tipurile de presiuni măsurabile industrial.
10.4.2. Care dintre aceste tipuri de presiune este cea mai des întâlnită?
10.4.3. Structura unui traductor de presiune. Mărimi de intrare/ieșire.
10.4.4. Enunțați tipuri de senzori de presiune.
10.4.5. Prezentați senzori mecanici tip diafragmă. Mărimi de intrare/ieșire.
10.4.6. Prezentați senzori mecanici tip tub Bourdon. Mărimi de intrare/ieșire.
10.4.7. Prezentați senzori tip capacitiv. Mărimi de intrare/ieșire.
11
10.4.8. Prezentați senzori tip piezoelectric. Mărimi de intrare/ieșire.

10.4.9. Structura unui traductor de presiune diferențială. Mărimi de intrare/ieșire.
10.4.10. Construcția traductorului de presiune diferențială cu senzor capacitiv.

12

Curs APCh I Tot

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs APCh I Tot

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Automatizarea proceselor chimice I

Exemple de sisteme automate

1.1. Clasificarea sistemelor automate

1.2. Sistem automat de măsurare

A. Măsurarea reprezintă operaţia de comparare a mărimii măsurate (mărimea

B. Exemplu de sistem automat de măsurare. Se consideră procesul de

1. Exemple de sisteme automate

Fig. 1.1. Procesul de acumulare a lichidului

Dispozitivul de automatizare este compus din următoarele elemente:

Traductorul are rolul de a urmări în permanenţă mărimea din proces şi de a

Aparatul de măsură are rolul de a converti semnalul electric generat de către

C. Funcţionarea sistemului automat. Dacă debitul de intrare Qi creşte, în

1. Exemple de sisteme automate

Fig. 1.2. Sistemul automat de măsurare a nivelului: h – nivelul din vas;

D. Schema bloc a sistemului automat. Sistemul automat are o structură de tip

Fig. 1.3. Schema bloc a sistemului automat de măsurare.

1.3. Sistem automat de reglare

A. Reglarea. Această funcţie este legată de menţinerea la o valoare prestabilită

B. Exemplu de sistem automat de reglare. Pornind de la procesul de acumulare

1. Exemple de sisteme automate

Pentru sistemul de reglare, elementele constitutive ale dispozitivului de

Regulatorul este un element al dispozitivului de automatizare care, pe baza

Elementul de execuţie este o componentă a sistemului automat care are rolul de

C. Funcţionarea sistemului automat. Se presupune că debitul de alimentare a

1. Exemple de sisteme automate

mare şi debitul de evacuare Qe va creşte. În procesul de acumulare se va produce o

Fig. 1.4. Sistemul de reglare automată a nivelului: LT – traductor de nivel;

D. Schema bloc a sistemului automat. Sistemul automat are o structură de tip

Fig. 1.5. Schema bloc a sistemului automat de reglare.

1. Exemple de sisteme automate

1.4. Sistem automat de semnalizare

B. Exemplu de sistem automat de semnalizare. Se consideră procesul de

Comanda regulatorului logic are două valori, respectiv 0 şi 1. Valoarea 0 este

1. Exemple de sisteme automate

Elementul de execuţie este reprezentat prin următoarele elemente posibile:

În figura 1.6 este prezentat sistemul de semnalizare a stării nivelului.

Fig. 1.6. Sistemul automat de semnalizare: LT – traductorde nivel;

C. Funcţionare. Se presupune creşterea debitului de alimentare Qi a vasului de

1. Exemple de sisteme automate

D. Schema bloc a sistemului automat. Sistemul automat are o structură de tip

Fig. 1.7. Schema bloc a sistemului automat de semnalizare.

1.5. Sistem automat de protecţie

A. Protecţia reprezintă operaţia de evaluare a riscului şi luarea unei măsuri de

B. Exemplu de sistem automat de protecţie. Se consideră procesul de acumulare

1. Exemple de sisteme automate

Regulatorul logic acţionează conform unui algoritm bazat pe un tabel de adevăr,

Fig. 1.8. Sistemul de protecţie la nivel maxim al vasului de acumulare: LT – traductor

C. Funcţionare. Starea normală de funcţionare a sistemului automat este cea în

1. Exemple de sisteme automate

D. Schema bloc a sistemului automat. Sistemul automat are o structură cu

Fig. 1.9. Schema bloc a sistemului de protecţie.

1.6. Probleme şi întrebări

1. Exemple de sisteme automate

Legile reglării automate

2.1. Noţiunea de sistem

Toate aceste concepte permit sublinierea rolului de primă însemnătate al noţiunii

2. Legile reglării automate

numeşte sistem monovariabil. Pentru acest sistem, mărimea de ieşire depinde de

Fig. 2.1. Structura unui sistem: i – mărime de intrare; y – mărime de ieşire.

Pentru a înţelege noţiunea de sistem, aceasta va fi aplicată la un proces asociat

Fig. 2.2. Procesul cuptor tubular.

2. Legile reglării automate

Cuptorul tubular este caracterizat prin procsul de combustie şi procesul de