Rezumat ,, Letopiseţul Tări Moldovei ’’

Opera
Lucrarea de căpătâi a lui Neculce - în afară de compilarea cronicilor anterioare - este Letopisețul Țării
Moldovei de la Dabija Vodă până la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat. Lucrarea cuprinde
evenimentele din 1662 până la 1743, la care a fost mai totdeauna părtaș sau le-a cunoscut de aproape.
Cel mai probabil, cronicarul și-a început lucrul la Letopiseț după anul 1732, când avea deja cca 60 de ani
și a lucrat la Letopiseț până în anul 1744.

Descriere şi predeslovie
Letopiseţul este structurat în 25 de capitole, ilustrând cele douăzeci şi cinci de domnii, dar numai
paisprezece domnitori, deoarece unii au ocupat tronul de câte două-trei ori, ceea ce demonstrează o
instabilitate politică în epocă.

În Predoslovie (Prefaţă), Ion Neculce demonstrează că este înzestrat cu simţul unui adevărat istoric,
întrucât face o succintă trecere în revistă a scrierilor anterioare, referindu-se totodată şi la izvoarele avute
în vedere de acestea. De pildă, despre întemeierea Moldovei nu există „letopiseţe scrise de pământeni
vechi”, Grigore Ureche „târziu s-au apucat” să consemneze acest eveniment, de aceea a trebuit să se
inspire din documentele „a doi istorici leşeşti”. După el, au scris „un Simion dascălul, un Misail călugărul şi
un Eustratie logofătul”, dar aceştia „au fost oameni neînvăţaţi, de n-au citit bine la istorii că au defăimat
pre moldoveni, scriind că sânt tâlhari”.
În prefața lucrării, autorul relatează că până la Duca-Vodă el s-a condus de diferite izvoare aflate pe la
alții, "iar de la Duca-Vodă cel bătrân înainte până unde s-o vedea, la domnia lui Ion Vodă Mavrocordat,
nici de pre un izvor a nimănui, ce am scris singur dintru a mea știință, câte s-au tâmplat de au fost în
viața mea. Nu mi-au trebuit istoric străin să cetesc și să scriu că au fost scrise în inima mea".
În încheierea Predosloviei, Neculce îndeamnă cititorii să folosească acest letopiseţ pentru „a vă feri de
primejdii” şi pentru a fi mai învăţaţi în a da „răspunsuri la sfaturi ori de taină, ori de oştire, ori de voroave,
la domni şi la noroade de cinste”. Impresionantă în cronică este relatarea artistică a unor evenimente
istorice, cum ar fi: vizita ţarului Petru cel Mare la Iaşi, banchetul dat de domnitorul Dimitrie Cantemir în
cinstea lui, precum şi bătălia de la Stănileşti cu turcii. Personalităţile istorice devin adevărate personaje
literare, fiind surprinse în mişcare, cu mimică şi gesturi ce au forţă caracterizatoare.

Domnitorii
Dimitrie Cantemir este prezentat cu numele de domnitor, adică „Dumitraşco-vodă”, despre care Neculce
povesteşte că atunci când a urcat pe scaunul Moldovei, toţi boierii erau speriaţi şi îngrijoraţi, deoarece îl
ştiau de pe vremea când „era beizade la domnia frăţâne-său, lui Antiohie-vodă” şi când, tânăr fiind, „era
atunce nerăbdătoriu şi mânios, zlobiv (rău, răutăcios) la beţie, şi-i ieşisă numele de omu rău”. Însă, în
timpul domniei, boierii văd că avea „milă şi nemăririe, începusă toţi a să lipi şi a-I lăuda”, mai ales că era
„omu învăţat” şi „lăcomie nu ave mare”.

Portretul lui Petru cel Mare este conturat cu talent artistic, ţarul având trăsăturile unui personaj literar
autentic: „împăratul era om mare, mai înalt decât toţi oamenii, iar nu gros, rătund la faţă şi cam smad,
oacheş şi cam arunca câteodată din cap, fluturând”. Alte detalii ilustrează firea ţarului Rusiei, care „umbla
pre gios, fără alaiu, ca un om prost” şi care „atâta dragoste arăta [...] cătrâ Dumitraşco-vodă”, că îl
cuprinse cu mâinile „şi-l sărută pe faţă, pe cap şi pe ochi, ca un părinte pre un fiu al său”.

Stilul operei

Stilul Letopiseţului este presărat cu proverbe şi zicători populare, asemănându-se cu stilul lui Creangă, pe

care Neculce îl precedă în privinţa umorului şi a oralităţii.