Teme:

http://destepti.ro/literatura-medievala

Tema iubirii, n literatura medieval, este o tem frust, expus aproape ntr-un stil jurnalistic, fr
implicaii, uneori n paragrafe nclcite, ce nu-i permit cititorului s parcurg u or subiectul. Totodat,
sacrul medieval ocup mare parte din operele teologilor, ace tia alegnd s- i nchine toat via a unor
astfel de lucrri. Se mai poate spune c scriitorii din Evul Mediu au pus accent pe adevrurile
supreme, desprinse dintr-o alt lume, scrise ntr-un ton senten ios, damnnd pcto ii i pe cei care
nu le mprteau credina. De fapt, aceasta este o alt trstura, aceea a judecrii oamenilor care nu
erau de acord cu prerile lor. Martin Luther este un exemplu relevant n acest caz, el dorindu- i
reformarea Bisericii Catolice, prin intermediul lucrrilor scrise. Se ncerca, de asemenea, transmiterea
unor mesaje din lumea de dincolo, majoritatea lor fiind nchipuit.
Trasaturi:
Limba de scriere : Fiind limba latin a fost limba Bisericii Catolice, care n Evul Mediu a

dominat Europa de Vest i Central, i fiindc n acele timpuri biserica a avut aproape un
monopol al nvmntului, latina a fost o limb foarte important pentru literatura medieval,
chiar i n pri ale Europei care nu au fost niciodat romanizate. n Europa de Est,
influenaImperiului Bizantin i a Bisericii Ortodoxe a fcut limba greac i slavon s fie limbile
dominante n literatur.
n afar de aceste limbi se foloseau i dialecte locale, mai ales n scrieri comune/seculare. Lucrri
care sunt binecunoscute astzi, ca de exemplu Beowulf, Nibelungenlied iChanson de Roland,
au folosit respectiv limba anglo-saxon, germana de sus i franceza veche

O mare parte din operele literare ale Evului Mediu nu au autori cunscui. Acest
lucru se datoreaza faptului ca rolul autorului era considerat a fi acela de a
insemna povesti, legende care circulau deja pe cale orala, iar nu acela de a scrie
opere originale.
Trsturi
http://idealulcavaleresc.wikispaces.com/file/view/Material+facilitare+2.pdf

Evul Mediu este o perioad religioas. Influena Bisericii Catolice n Europa

occidental i central (de altfel singurul factor de coeziune social real al
perioadei) se face simit la toate nivelele, de la politic, la viaa social i la
manifestri artistice. Dup cum arat istoricul francez Jacques Le Goff, omul
teologiei medievale este conceput ca o miz n lpta dintre Binei Ru,dintre
Dumnezeu i Satana. De aici, se dezvolt dou viziuni asura omului : omul
cltor, pe pmnt i pe drumul mntuirii, pelerinul i cruciatul,i omul ca
penitent, deci omul care ptimete pentru pcatele sale.Omul medieval este o
unitate conflictual ntre trup i suflet. Dar la acestea se adaug spiritul i inima,
ataat ideii de dragoste i opus capului. n concepia medieval, corpul

omenesceste i imaginea metaforic a societii, capul reprezentndu-l pe

conductor (rege sau pap), iar picioarele, pe meteugari i rani.
Omul Evului Mediu triete n fapt ntr-o lume cu nivele multiple i
interconectate n care dimensiunea spiritual este n permanen prezent n
lumea material. Citirea acestui nivel metafizic, adesea disimulat, este una
dintre preocuprile centrale ale culturii medievale, mai cu seam a teologiei i
filozofiei. Nu este astfel de mirare c figura de stil favorit a perioadei este
alegoria : o naraiune cu dubl cheie, n care sensul literal al aciunii este dublat
de un nivel secundar simbolic i mult mai imprtant. Din acest punct de vedere, se
poate spune c ntreaga lume medieval este perceput ca alegorie : aciunile
planului sensibil,ale realitii sunt n permanen citite i decodificate ca o
reflexie a ordinii divine. Teologia i filozofia rafineaz la maximum, n timpul
Evului Mediu dezvoltat, acest sistem alegoric, introducnd patru nivele de
interpretare pentru textele biblice:
literal sau istoric(elementele naraiunii, aa cum sunt prezentate n text, fr
nicio interpretare),
tipologic sau alegoric ( n care evenimentele din Vechiul Testament sunt citite
ca o reflexie i anticipare ale celor din Noul Testament),
moral sau tropologic ( n care naraiunea est citit pentru a identifica percepte
morale pentru conduita de zi cu zi)
anagogic (n care evenimentele narate reflect viitorul, mai cu seam Judecata
de Apoi).
Sistemul acesta se va doedi deosebit de popular i va fi extins rapid dincoo de
teologie: Dante nsui l va pune la baza Divinei Comedii i-l va comenta pe larg
n Scrisoarea ctre Can Grande della Scala.
Cele trei centre ale vieii medievale sunt mnstirea, castelul i, mai trziu,
oraul. n mnstiri se creeaz o bogat literatur religioas, se decoreaz
manuscrise cu miniaturi rafinate, se scriu tratate de teologie i de filozofie, dar se
pstreaz ise copiaz de asemenea i texte antice. Tot aici se dezvolt i cel mai
important curent filozofic al perioadei :scolastica. Bazat n principal pe filozofia
lui Aristotel (redescperit, dup o perioad de obscuritate, i prin interediul
filozofilor i savanilor arabi), scolastica ncearc s uneasc raiunea i credina.
Dei accept existena unor adevruri relevate (accesibile doar prin intermediul
credinei), scolastica recunoate i importana deosebit a raiunii umane, pe
care o vede ca aptitudinea natural, nnscut prin care omul interpretaz lumea
sensibil. Exponentul cel mai de seam al scolasticii i creatorul uneia din cele
mai importante opere filozofice ale epocii este clugrul dominican Toma
dAquino (1225 1274), devenit ulterior sfnt al bisericii catolice, autor al lucrrii
Summa theologica.

Arta medievala :

http://www.rasfoiesc.com/familie/poezii/IDEALUL-CAVALERESC-IN-ROMANSI86.php
Arta medievala este dominata de arhitectura gotica si de miniatura. Primei i se datoreaza, incepand
cu Evul Mediu dezvoltat, spectaculoasele catederale care dominau multe dintre orasele europene. De
dimensiuni imense (constructia lor intinzandu-se uneori de-a lungul a cateva generatii), acestea sunt
dominate de arcade si sunt frecvent decorate cu sculpturi de un mare rafinament. Rolul miniaturii era sa
ilustreze manuscrisele. Miniaturile medievale ating incetul cu incetul un extraordinar rafinament artistic,
care combina un anume hieratism (mai ales in reprezentarea corpului uman) cu un deosebit simt al culorii
si compozitiei. Abia catre sfarsitul Evului Mediu, pictori ca Giotto descopera perspectiva, marcand
astfel inceputurile Renasterii.

Inlocuind marile poeme epice (Cantecul Nibelungilor, Cantecul lui Roland), romanul
cavaleresc aduce, in secolul al XII-lea, o noua scara de valori si o noua viziune asupra iubirii.
Suprema valoare nu mai consta in vitejia razboinica si in fidelitatea vasalului fata de nobilul sau
suzeran, ci in idealul cavalerului ratacitor, pedepsind nedreptatea si ajutandu-i pe cei nenorociti,
credincios lui Dumnezeu si unei doamne careia si-a daruit iubirea si careia ii inchina toate victoriile
sale. Cavalerul urmareste, in ciuda oricaror obstacole, perfectionarea spirituala, simbolizata de
Sfantul Graal. Graalul, in legendele mistice aleEvului Mediu, era un vas in care Iosif din
Arimateea ar fi strans sangele lui Iisus. Se credea ca acest vas ar fi fost facut dintr-o singura piatra
pretioasa si ca ar fi fost inzestrat cu puteri miraculoase. In literatura cavalereasca a Evului Mediu,
povestirea aventurilor imaginare ale cavalerilor plecati in cautarea 'Sfantului Graal' reprezinta un
ciclu foarte intins. Legenda a fost reluata de Richard Wagner in opera sa Parsifal. Diversele
romane cavaleresti ale Graalului il prezinta pe acesta sub forma a diferite obiecte: o cupa sau un
potir, o relicva a Pretiosului Sange al lui Hristos, un ceaun al belsugului, o tipsie de argint, o piatra
cazuta din Ceruri, un vas, o sabie, o sulita, un peste, o porumbita purtand in cioc o ostie pentru
sfanta cuminecatura, o lance alba insangerata, o carte sau o evanghelie secreta, mana cereasca, o
lumina orbitoare, un cap taiat, o masa si multe altele. Nu exista o singura poveste a Graalului, si
nici macar un singur Graal. Graalul i se poate arata altfel fiecaruia care il cauta. Poate fi un obiect
pamantesc, dotat sau nu cu sacralitate; poate fi, pur si simplu, si obiectivul unei cautari spirituale.
In romanele cavaleresti, iubirea este adesea asociata cu moartea, fiind prezentata ca un destin
inexorabil. Si in poezia trubadurilor, dragostea este inchinata unei doamne idealizate (de obicei
nenumita, din discretie, sau chiar necunoscuta), fata de care indragostitul se comporta ca un vasal
fata de suzeranul sau, manifestand umilinta, lealitate si obedienta. Importanta, in lirica
trubadurilor, nu este implinirea dragostei, ci dorinta, asociata cu suferinta provocata de asteptare,
departare ori de indiferenta sau refuzul doamnei. Sentimentul este contradictoriu, o dulce
otrava, ca dulcea jale din poezia eminesciana. Pentru trubaduri, ca si pentru eroii romanelor
cavaleresti, dragostea devine o forta morala, un izvor, o sursa a virtutilor cavaleresti; a vitejiei, a
onoarei, a generozitatii si a comportamentului curtenitor (Ovidiu Drimba, Istoria culturii si
civilizatiei).
Eseistul elvetian Denis de Rougemont (1906-1985) considera ca fascinatia exercitata de
romanul Tristan se naste din asocierea dragostei cu moartea, specifica romanului cavaleresc si
poeziei trubadurilor. Orfanul Tristan fusese trimis de unchiul sau, regele Marc, sa i-o aduca de sotie
din Irlanda pe frumoasa Isolda. Mama acesteia ii pregatise fetei o bautura fermecata, pe care s-o
bea in noaptea nuntii impreuna cu Marc, deoarece elixirul urma sa-i lege pana la moarte, cu o
dragoste mai presus de fire. Pe drum, din greseala, Tristan si Isolda beau impreuna din acest elixir
si se indragostesc unul de altul. Iubirea lor infrunta grele si numeroase obstacole, pana cand
moartea ii va uni sub semnul vesniciei.

Iubirea dintre Tristan i Isolda ocup un loc binemeritat n galeria marilor

poveti de iubire ale lumii. Acest mit celtic al iubirii invincibile a circulat n
diferite variante i a suscitat imaginaia multor arti ti plastici i compozitori. n
cea mai cunoscut variant, cei doi ndrgostii apar nc de la nceput n postura
de adversari. Tristan, nepotul regelui Marc al Cornwall-ului, l ucide pe regele
Irlandei, fratele Isoldei. Aceasta jur s-i rzbune moartea. Soarta face ca
Tristan s primeasc misiunea de a o pei pe Isolda pentru unchiul su, Marc. Pe
drumul de ntoarcere, Isolda vrea s-l otrveasc pe Tristan, asasinul fratelui
su, dar ntmplarea face ca otrava s fie nlocuit cu o po iune a iubirii. Cei doi
beau din acelai pocal i ntre ei se nfirip o dragoste puternic. Isolda se
cstorete cu regele Marc, dei triete sentimente puternice pentru amantul
su, Tristan. Legtura lor secret este descoperit i Tristan este condamnat la
moarte. Cei doi ndrgostii reuesc s fug mpreun i un timp triesc n pdure
fericii, dei duc un trai greu. Dar Isolda se ntoarce n cele din urm la regele
Marc, chiar dac n inima ei va sim i mereu iubirea pentru Tristan. Cu sufletul
frnt, acesta prsete ara, fr s- i afle linitea n absen a iubitei sale.
Separai mai nti de originea lor i aparinnd unor ri aflate n rzboi, mai apoi
de un so i un prieten bun, Tristan i Isolda trebuie s- i nving sentimentele
puternice ce le simt unul pentru cellalt, din loialitate fa de rege i ar. Dar, n
ciuda eforturilor lor de a sta departe unul de cellalt, pasiunea dintre ei devine
din ce n ce mai puternic. n final, ei risc totul pentru o ultim mbr i are.
Povestea lor este o dram a iubirii nepieritoare, n acela i timp a rzbunrii,
trdrii i despririi.
Aciunea legendei se desfoar n trei regiuni: Bretania, insula Cornwall si Irlanda.

Povestea lui Tristan si a Isoldei

Originea, tineretea si adolescenta eroului

Rivalin, fiul regelui din Loonis (Bretania armoricana), atunci cand s-a dus in Cornouailles sa ceara ajutorul
regelui Marc, s-a indragostit deBlanchefleur, sora acestuia. La moartea tatalui ei, Blanchefleur, insarcinata, il
urmeaza pe Rivalin in Loonis, dar Rivalin moare inainte de nasterea copilului. In ziua nasterii, Blanchefleur moare
de durerea pierderii sotului. Tristan, orfan de la nastere, si-ar datora numele acestei zile triste. Dupa altii, Tristan
vine de la an trist sau de la tant triste . Crescut de Rohalt si de femeia acestuia, initiat de
catreGouvernal in arta cavaleriei, tanarul tristan este rapit de niste negustori norvegieni, apoi eliberat
de Tintagel. La curtea regelui Marc, Tristan se evidentiaza prin abilitate si bunatate, iar cand regele afla ca
baiatul este nepotul sau, il adora.
Tristan se intoarce in Loonois ca sa razbune moartea tatalui sau. Recucereste regatul, dar prefera sa se
intoarca in Cornouailles, langa unchiul sau, care are nevoie de el. Intr-adevar, uriasul Morholt cere anual de la
Cornouailles un tribut constand in tineri adolescenti. Tristan isi propune sa lupte cu uriasul, ca sa puna capat
acestei injustitii. Asemenea lui Tezeu, invingator al minotaurului, Tristan iese din lupta triumfator, dar este otravit
de o bucata a spadei dusmanului, ramasa in cap. Doar Isolda, regina Irlandei, nepoata lui Morholt, are leac de
vindecare. Tristan debarca incognito in Irlanda, unde este ingrijit si unde face cunostinta cu Isolda cea Blonda,
fiica reginei.

Intors in Cornouailles, Tristan este invidiat de baronii unchiului sau. Temandu-se ca regele il va lasa ca
mostenitor pe Tristan, ei fac presiune asupra lui Marc sa se insoare. Tristan este insarcinat sa gaseasca fata
careia ii apartine firul de par blond adus de o randunica la fereastra regelui. Deghizat in negustor, Tristan trece
din loc in loc, pana ajunge in Irlanda. Tara era devastata de un balaur, asa ca regina promisese mana fetei sale
celui care va dobori balaurul. Tristan reuseste, dar este otravit de limba fiarei. Din nou, Tristan este ingrijit de
regina. Vindecat, obtine mana Isoldei-celei-Balaie, dar fata recunoaste in viitorul ei sot pe ucigasul lui Morholt.
Ca sa scape de alt pretendent, ea accepta totusi casatoria. Tristan accepta, la randul lui, mana fetei, dar nu
pentru el, ci pentru Marc.
Povestea iubirii lui Tristan si a Isoldei

Pe vaporul care ii duce la Cornouailles, Brangen, ca sa le astampere setea, le da sa bea, din greseala, elixirul
dragostei pe care regina l-a pregatit pentru fiica ei si sotul acesteia. Irezistibil, cei doi tineri se iubesc si devin
amanti. Ajunsi in Cornouailles, Isolda se marita cu Marc, dar cel care ii ia locul regelui in pat este Brangen.
Cateva luni, cu toata supravegherea stricta a piticului Frocin si abaronilor gelosi, amantii reusesc totusi sa se
intalneasca. Marc nu banuieste nimic pana in ziua cand i se spune ce se intampla. Ca sa se convinga, Marc se
ascunde intr-un copac, la ora intalnirii celor doi.

Zarindu-l, Tristan si Isolda il pacalesc pe rege, vorbindu-i ambiguu. Linistit si convins de inocenta lor, Marc ii lasa
liberi sa se vada, dar piticul Frocin le intinde o cursa si avem aici scena flagrant-delictului. Adulterinii sunt dati pe
mana calaului. Tristan reuseste sa fuga, iar Isolda este data leprosilor. Tristan lupta hotarat cu acestia si fuge,
impreuna cu iubita sa. Pentru cei doi, incepe o viata ascunsa de ochii lumii, in adancul padurii. Regele,
prevenit de un padurar, le descopera ascunzatoarea, dar, cand ajunge acolo, ii gaseste adormiti, cu spada lui
Tristan intre ei, dovada suficienta pentru nevinovatia lor. Au trecut trei ani de cand cei doi indragostiti au baut
elixirul dragostei si efectul acestuia se sfarseste. Ei regreta trecutul si, intr-o scrisoare, cer regelui permisiunea de
a se intoarce la castel. Marc accepta intoarcerea Isoldei, dar pe Tristan il asteapta exilul. Regele sufera din
cauza despartirii de nepotul sau ; pe de alta parte, Isolda ii propune sa jure in fata autoritatilor bisericesti ca n-a
avut niciodata relatii vinovate cu Tristan : baronii vor fi obligati sa o creada si toata lumea va trai in armonie.
Isolda organizeaza ceremonia. Ca sa ajunga la locul stabilit, numit 'Pasul Rau', catarata pe umerii lui Tristan
deghizat in lepros, Isolda trece o mlastina, jurand ca 'niciun barbat nu o va avea, in afara de leprosul care o ajuta
acum si de barbatul ei'. Tristan se poate intoarce astfel la curte, iar cei doi se pot iubi din nou. Urmarit mereu de
baroni, Tristan se razbuna, ucigandu-i.
Sfarsitul celor doi indragostiti

Intr-o zi, regele descopera amantii dormind in gradina, dar fara ca sabia lui Tristan sa-i separe. Convins de
vinovatia celor doi, regele il alunga pe Tristan. Acesta pleaca in exil. Dupa ce rataceste un timp, se opreste in
Mica Bretanie, unde o intalneste pe Isolda-cea-cu-mainile-albe. Se insoara cu ea, dar nu din dragoste, ci fiindca
o cheama Isolda si seamana cu Isolda-cea-Balaie, pe care nu se hotaraste totusi sa o insele cu alta femeie.
Intr-o lupta pe care o poarta cu un urias, Tristan este ranit grav si are nevoie de leacurile Isoldei-celei-Blonde. Il
trimite sa o caute, in Cornouailles, pe Kaherdin, cumnatul sau. Semnul reusitei urma sa fie un steag alb, iar al
esecului, unul negru. Cand Isolda-cea-cu-mainile-albe vede vaporul intorcandu-se cu semnul alb, manata de
gelozie, ii spune lui Tristan ca steagul arborat este negru. Tristan moare de durere. Odata ajunsa, vazandu-l mort
pe Tristan, Isolda-cea-Blonda moare, la randul ei, imbratisand trupul iubit.