Argeşul şi Ţara Românească

între medieval şi modern

Studii de istorie şi arheologie.
Prinos lui Spiridon Cristocea la 70 de ani

Editori:
Dragoş Măndescu, Marius Păduraru, Ionel Dobre

Editura Istros
Brăila – Piteşti
2013
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României:
OMAGIU. CRISTOCEA, Spiridon
Argeşul şi Ţara Românească între medieval şi modern. Studii de
istorie şi arheologie. Prinos lui Spiridon Cristocea la 70 de ani/
Editori: Dragoş Măndescu, Marius Păduraru, Ionel Dobre
Brăila - Piteşti – Editura Istros a Muzeului Brăilei, 2013

ISBN: 978-606-654-033-9

I. Măndescu, Dragoş (ed.)

II. Păduraru, Marius (ed.)
III. Dobre Ionel (ed.)

94(498) Cristocea, S.
929 Cristocea, S.

Tehnoredactare: Ionel DOBRE

Coperta: Gabriel DUMITRU
Traduceri în limba engleză: Dan ZAVULOVICI
Tiparul: Atelierul tipografic al Editurii Ordessos, Piteşti
Editura: ISTROS, Muzeul Brăilei

I.S.B.N. 978-606-654-033-9
 CUPRINS
CONTENTS
SOMMAIRE

CONSTANTIN REZACHEVICI – Pe aripa vremii. Rememorări de-a lungul

a peste jumătate de veac ......................................................................... 23
Publicaţiile ştiinţifice (1969–2012) ale Conf. univ. dr. Spiridon Cristocea ......... 31
NICOLAE CONSTANTINESCU – O problemă de geografie istorică:
Licostomo – Regele Sigismund şi voievodul Ştibor la Gurile Dunării,
toamna 1396 / A Problem of Historical Geography: Licostomo – The King
Sigismund and the Voivode Ştibor at the Danube mouths, Autumn 1396 ... 45
CONSTANTIN REZACHEVICI – De la voievodul Dracula la „Contele
Dracula“ în concepţia lui Bram Stocker. Neamul Dracula –
coincidenţe stranii între realitatea istorică şi literatură / From The
Voivode Dracula to “Count Dracula“ as Seen by Bram Stoker. The Dracula
Family – Weird Coincidences Between Historical Reality and Fiction ...... 53
CRISTINA ANTON–MANEA – O încercare de reconstituire a genealogiei
familiei boiereşti Cândescu / An Attempt of Reconstituting the
Genealogy of the Boyars Family Cândescu.................................................. 73
DINICĂ CIOBOTEA, AURELIA FLORESCU – Adăugiri la genealogia
boierilor Poienari / Further Data Regarding the Genealogy of the Poienars
Boyars ......................................................................................................... 87
MARIA–VENERA RĂDULESCU – Cahle medievale descoperite în
Muntenia decorate cu scene inspirate de Legenda Sfântului Ladislau /
Stove Tiles of Wallachia Decorated with Saint Ladislaus Legend. ……… 117
TOMA RĂDULESCU – Tezaurul monetar de la Craiova – „Fabrica de
Confecţii”(sec. XVI–XVIII) / The Coin Hoard from Craiova – “The
Textiles Factory” (16th–18th Centuries) …………………………………. 133
CLAUDIU NEAGOE – Mercenari otomani (beşlii) în oştile Moldovei şi Ţării
Româneşti (secolul al XVII-lea) / Mercenaires ottomans (beşlii) dans
l’armées de Moldavie et de Valachie (XVIIIe siècle) .................................. 239
IOANA CRISTACHE–PANAIT – Bisericile de lemn din judeţul Argeş în
contextul arhitecturii româneşti a genului. Studiu tipologic / Wooden
Churches from the Argeş County in the Romanian Architecture Context.
Typological Study ...................................................................................... 249
RADU ŞTEFAN VERGATTI – Îndreptarea Legii – primul cod general din
Țara Românească / The Law Rectification – The First General Code in
Wallachia ................................................................................................... 275
IONEL CÂNDEA – Trei acte pentru mănăstirea Măxineni (judeţul Brăila)
mai puţin cunoscute / Three Less Known Documents for Măxineni
Monastery (Brăila County) ...................................................................... 283
MARIUS PĂDURARU – Proprietăţi funciare ale familiei Băleanu în
judeţele Argeş şi Muscel (a doua jumătate a secolului XVII–primul
deceniu al secolului XVIII) / The Estates of the Băleanu Family in Argeş
and Muscel County (the Second Half of the 17th Century–the First Decade of
the 18th Century) ...................................................................................... 291
TUDOR TEOTEOI – Activitatea desfăşurată în Ţara Românească de viitorul
mitropolit Dionisie al Ungrovlahiei (1672) / The Activity of the Future
Metropolitan Bishop Dionisie of Ungrovlahia (1672) in Wallachia ........ 329
DRAGOŞ MĂNDESCU – Cartografie şi geopolitică în corespondenţa dintre
Constantin Brâncoveanu, Luigi Ferdinando Marsigli şi cancelarul
Ulrich Kinsky / Cartography and Geopolitics in the Correspondence
between Constantin Brâncoveanu, Luigi Ferdinando Marsigli, and the
Chancellor Ulrich Kinsky ......................................................................... 345
CRISTIAN LUCA – Date noi despre complotul din 1692–1693 al boierilor
pribegi împotriva lui Constantin Brâncoveanu / New data on the 1692–
1693 plot organized by the fugitive boyars against the Wallachian ruler
Constantine Brâncoveanu ........................................................................ 359
ECATERINA ŢÂNŢĂREANU – Despre ruinele bisericii din Baldovineşti,
comuna Ciolăneşti, judeţul Teleorman / About the Ruins of the Church
from Baldovineşti, Ciolăneşti Parish, Teleorman County ......................... 369
DRAGOŞ UNGUREANU – Un exemplu privind diplomaţia lui Constantin
Brâncoveanu în situaţii de criză. Cazul Hanatului Crimeii / An
 Example Regarding Constantin Brâncoveanu’s Diplomacy in Crises Times.
The Case of Crimean Khanate ................................................................... 377
GRINA–MIHAELA RAFAILĂ – Documentele domniei lui Nicolae Caragea
aflate în colecţiile Muzeului Municipiului Bucureşti / The Documents
of the Reign of Nicolae Caragea Kept in the Collections of the Bucharest City
Museum .................................................................................................... 401
VASILE NOVAC – Un document inedit privind „Îndreptarea hotarelor
împărăteşti între Înalta Poartă Otomănească cu Imperium
Chesaricesc, însă la partea Ţării Valahiei pe linia hotarului munţilor
din 8 judeţe: Mehedinţi, Gorj, Argeş, Muşcel, Dâmboviţa, Prahova,
Săcueni şi Buzău, cu care judeţe să răzoresc provinciile Chesariceşti,
însă Banatul până la Scărişoară cu judeţul Mehedinţi, iar de acolo
înainte şapte munţi, iar ai Mehedinţilor şi celelalte şapte judeţe se
răzoresc cu Ardeal“ / An Inedited Document Regarding “The
Amendment of The Lordly Borders Between the Porte and the Habsburg
Empire, in Wallachia Along the Mountains Through Eight Counties:
Mehedinţi, Gorj, Argeş, Muscel, Dâmboviţa, Prahova, Săcueni and Buzău,
Counties that Border the Habsburg Provinces, from Banat to Scărişoară
Borders Mehedinţi County, and from There Along Seven Mountains, While
These from Mehedinţi and the Other Seven Counties Border Ardeal“ .... 423
MARCEL–DUMITRU CIUCĂ – Satele şi populaţia Ţării Româneşti,
conform Catagrafiei din anul 1838 / The Villages of Wallachia According
to the Census from 1838 ........................................................................... 451
TEODOR MAVRODIN – Revolta moşnenilor din Cremenari (judeţul
Argeş) din aprilie 1839 împotriva mănăstirii Dintr-un Lemn / The
Revolt from April 1839 of the Freeholders from Cremenari (Argeş County)
Against Dintr-un Lemn Monastery ......................................................... 535
IOAN OPRIŞ – Profil de restaurator: Paul Molda (28 decembrie 1884, com.
Negrileşti, sat Tălpigi, Prahova–29 iunie 1955, Bucureşti) / The
Restorer Paul Molda (28 December 1884, Negrileşti Parish, Tălpigi Village,
Prahova County–29 June 1955, Bucharest): A Profile ............................. 541
CARMEN OPRESCU – Cartofilia și cercetarea patrimoniului arhitectural.
Imagini din Câmpulung Muscel în colecția ing. Gheorghe Chița / La
cartophilie et la recherche du patrimoine architectural. Images de
Câmpulung Muscel dans la collection de l’ing. Gheorge Chiţa ............... 587
NARCIS DORIN ION – Din corespondenţa principesei Ileana a României.
Scrisori din anii 1929–1932 către regele Carol II al României / From the
Correspondence of the Princess Ileana of Romania. Letters from 1929–1932
to King Charles II of Romania ................................................................... 617
GEORGE TROHANI – Scrisori: Ion D. Ţicăloiu către ziaristul Timoleon
Pisani / Letters: Ion D. Ţicăloiu to the Journalist Timoleon Pisani ....... 645
ION VITAN – Aşezământul „Ion I. C. Brătianu”, proprietate a Academiei
Române / The “Ion I. C. Brătianu” Settlement, a Property of the Romanian
Academy .................................................................................................... 653
CARTOGRAFIE ŞI GEOPOLITICĂ ÎN CORESPONDENŢA DINTRE
CONSTANTIN BRÂNCOVEANU, LUIGI FERDINANDO MARSIGLI
ŞI CANCELARUL ULRICH KINSKY

Dragoş Măndescu
Muzeul Judeţean Argeş

Cuvinte-cheie / Keywords: Constantin Brâncoveanu, Luigi Fernando Marsigli,

František Oldřich Kinský z Vchynic, hărţi vechi, corespondenţă secretă, Dunărea
de Jos, Bugeac.

Rezumat / Abstract: Cartography and Geopolitics in the Correspondence between

Constantin Brâncoveanu, Luigi Ferdinando Marsigli and the Chancellor Ulrich Kinsky.
The main point of the article is a cartographic representation of the southern
Moldavia – Bugeac (Biblioteca Universitaria di Bologna, Marsigli Ms. 24, f. 69)
which the voivode of Walachia, Constantin Brâncoveanu gave to Luigi
Ferdinando Marsigli in the last years of the 17th century. Starting from it, the
author discusses the aspects of the diversity of the means of information of the
Habsburg Empire’s agencies regarding the inaccessible geographic areas, ruled
by the Ottoman Empire, during the war for supremacy in south-eastern Europe.
A comparison from a map drawing viewpoint between this map and other maps
drew in that epoch is made. This map also shows the fact that such a
representation of various geographical areas was not unusual at the court of
Wallachia; thus the map of Wallachia (1700) drew by the High Steward
Constantin Cantacuzino is not a rara avis. Because of its net of informers and
because of his involvement in the intrigues of Eastern Europe’s geopolitics,
Marsigli could be considered a real visionary and a strategist for those times. But
all his reports in which he urged the House of Habsburg to be interested in the
south of Moldavia (Bugeac) were ignored by the chancellor of Bohemia, Ulrich
Kinsky. But a hundred years later the situation changed when the Habsburg
Empire annexed Bucovina.

În condiţiile desfăşurării războiului dintre Imperiile Habsburgic

şi Otoman declanşat în 1683, prin asediul Vienei de către trupele Porţii, şi
încheiat cu pacea de la Passarowitz, de la începutul anului 1699, prin care
era consfinţită o nouă graniţă şi un nou raport de forţe între cele două
346 Dragoş Măndescu

state în estul Europei 1, dobândirea de informaţii, nu atât din zonele de

conflict, cât mai ales din spaţiile colaterale, cu un însemnat potenţial
strategic, a devenit vitală pentru ambele tabere. Pentru Habsburgi, datele
culese de pe teren, prin intermediul unei elaborate reţele de emisari, soli,
agenţi secreţi, spioni, aventurieri şi informatori, referitoare la realităţile
părţilor orientale ale continentului, erau colectate şi sistematizate la
Praga, de Cancelaria Boemiei, condusă începând din 1683 de ilustrul
diplomat František Oldřich Kinský z Vchynic (Fig. 1/3).
Între cei mai activi şi mai demni de încredere agenţi de informaţii
utilizaţi de Oldrich Kinsky pentru sensibila zonă a Balcanilor, s-a
numărat şi colonelul Luigi Ferdinando Marsigli (Fig. 1/2), bolognez prin
origine, ofiţer de geniu în armata austriacă, dar şi un redutabil om de
ştiinţă de factură enciclopedistă, „soldat şi virtuoso”, cum îl caracteriza
sugestiv unul dintre cei mai competenţi biografi ai săi 2.

1 2 3

Fig. 1. Cei trei exponenţi ai unei susţinute corespondenţe confidenţiale, în

ultimul deceniu al secolului al XVII-lea: 1. Constantin Brâncoveanu
(Mănăstirea Sf. Elena, Muntele Sinai); 2. Luigi Ferdinando Marsigli
(Biblioteca Universitaria di Bologna); 3. František Oldřich Kinský z Vchynic
(Österreichische Nationalbibliothek, Viena).

1 S. Bene, Acta Pacis – Peace with the Muslims (Luigi Ferdinando Marsigli’s plan for the
publication of documents of the Karlowitz peace treaty), în „Camoena Hungaricae”, III, 2006,
p. 113-117, 135-140.
2 John Stoye, Marsigli’s Europe. 1680–1730. The life and times of Luigi Ferdinando Marsigli,

soldier and virtuoso, New Haven–Londra, 1994; L. Gróf, Marsigli gróf élete (I–VI), în
„Cartographica Hungarica”, II, 1992, p. 19-23; ibidem, în „Cartographica Hungarica”, III,
1993, p. 25-29; ibidem, în „Cartographica Hungarica”, IV, 1994, p. 46-50; ibidem, în
„Cartographica Hungarica”, V, 1996, p. 12-17; ibidem, în „Cartographica Hungarica”, VI,
1998, p. 18-24; ibidem, în „Cartographica Hungarica”, VII, 2000, p. 31-36.
 Cartografie şi geopolitică 347

Rapoartele întocmite de contele Marsigli pentru cancelarul

Boemiei sunt extrem de numeroase şi se succed pe aproape toată durata
ultimului deceniu al secolului al XVII-lea, începând cu 1690, până la
moartea lui Kinsky, survenită în februarie 1699. Aflat permanent în
mişcare (rapoartele sale către cancelar sunt expediate din cele mai variate
locuri: Kosice, Prešov, Bucureşti, Adrianopol, Viena…) şi îndeplinind
roluri şi misiuni diverse, de la om de încredere şi emisar al markgrafului
Ludwig Wilhelm von Baden până la spion al Habsburgilor la Istanbul,
Marsigli îl informează permanent pe Ulrich Kinsky despre schimbările şi
noutăţile politice şi militare de la Dunărea de Jos, despre poziţiile
polonilor, otomanilor şi tătarilor, despre creşterea influenţei Rusiei,
despre atitudinea domnului Ţării Româneşti etc. 3.
În general, atunci când sunt evocate relaţiile lui Marsigli cu Ţările
Române, şi în special cu Muntenia, se aduce în centrul discuţiei
corespondenţa dintre conte şi Constantin Cantacuzino, ignorându-se
faptul că sursele de informare ale lui Marsigli nu se limitau la marele
stolnic, ci erau mult mai variate în mediul intelectual românesc 4.
Corespondenţa cu voievodul Constantin Brâncoveanu (Fig. 1/1), de
exemplu, a cărei existenţă este mărturisită chiar de Marsigli 5, nu a avut
parte de vreo exegeză în istoriografia noastră. Mai mult, relaţia dintre
stolnicul Cantacuzino şi Marsigli nu ar trebuie exagerată, supraevaluată,
aşa cum se întâmplă îndeobşte în literatura dedicată subiectului. Este
invocată întotdeauna corespondenţa susţinută şi plină se substanţă
dintre cei doi, publicată de Nicolae Iorga la începutul secolului al
XX-lea 6. În realitate, lucrurile nu stau chiar aşa şi ar trebui nuanţate.
Vestita corespondenţă consta, în fapt, dintr-un excurs despre originea
românilor şi istoria lor, întocmit de Marsigli în perspectiva publicării
unei mari opere despre popoarele balcanice, lucrare aflată în stadiul de

3 C. C. Giurescu, C. Dobrescu, Documente şi regeste privitoare la Constantin Brâncoveanu,

Bucureşti, 1907, doc. 68, p. 46-47, doc. 82, p. 58-59, doc. 86, p. 61, doc. 165, p. 100-101;
J. Stoye, op. cit., p. 97-98, 161.
4 R. Padalino, Il manoscritto rumeno Marsigli 61: questioni grafiche e paternità del testo, în

„Quaderni della Casa Romena di Venezia”, II, 2002, p. 120-135; L. Nagy, Határok,
vándorok, kémek. A magyarokról és a románokról alkotott kép Luigi Ferdinando Marsili írásaiban,
Budapesta, 2011, p. 133-142.
5 Călători străini despre Ţările Române, vol. VIII, redactor responsabil: M. Holban, Bucureşti,

1983, p. 45.
6 N. Iorga, Operele lui Constantin Cantacuzino, Bucureşti, 1901, p. 41-61.
348 Dragoş Măndescu

proiect şi care va rămâne în manuscris: Descrittione naturale, civile e

militare delle Misie, Dacie ed Illirico 7.
Excursul despre români şi istoria lor a fost redactat de Marsigli pe
baza unor surse diverse, pe care nu le precizează, dar în ansamblul
cărora stolnicul, pe care îl cunoscuse la Bucureşti, în toamna anului 1691,
va fi ocupat un loc important totuşi, de vreme ce îi furnizase contelui cel
puţin un frumos decorat „Arbore Genealogico dei Principi di Wallachia”,
începând cu „Radul Negrul I” şi până la „Constantino Basaraba II” 8.
Atunci când a considerat încheiate documentarea şi redactarea
excursului, Marsigli l-a trimis spre verificare şi eventuală corectare unei
autorităţi în domeniu, nimeni altul decât stolnicul Cantacuzino. În
menţinerea unor bune relaţii între ei, a contat, desigur, şi faptul că
amândoi erau absolvenţii aceleiaşi universităţi padovane 9. Stolnicul l-a
ajutat pe Marsigli cu supervizarea şi verificarea textului acestuia, făcând,
acolo unde era nevoie corecturi, modificări sau adăugiri, sub forma unor
marginalii, în aceeaşi limbă italiană în care excursul era redactat de
conte, dar nu i-a acordat o prioritate deosebită în cadrul preocupărilor
sale. Marsigli şi-a primit înapoi textul corectat destul de târziu, în
primăvara lui 1694, de vreme ce stolnicul a considerat că îi datorează
scuze contelui pentru latenţă, acuzând bolile ce nu-i dădeau pace („a
causa d’una longa indispozitione podagrica, quale mi travagliò
grandemente a fuori d’altre indicibili affezzioni …”) 10.
Dacă îl putem considera pe stolnic principala sursă de informaţie
din spaţiul românesc la care Marsigli are acces în privinţa domeniului
istoric, lingvistic şi cultural în general, pentru informaţiile de natură
geopolitică, militară şi strategică din zona Dunării de Jos contele

7 Biblioteca Universitaria di Bologna (în continuare BUB), Marsigli Ms. 108. Pentru
teritoriile româneşti cuprinse în această operă, a se vedea: A. Gardi, La Valacchia nella
Descrittione delle Misie, Dacie e Illirico di Luigi Ferdinando Marsigli (1698), în Per Teresa.
Studi e ricerche in ricordo di Teresa Ferro, vol. I, vol. editat de G. Borghello, D. Lombardi, D.
Pantaleoni, Udine, 2009, p. 589–623 (pentru Valahia); Idem, La Moldavia nella Descrittione
delle Misie, Dacie e Illirico di Luigi Ferdinando Marsigli (1698), în La storia di un
ri–conoscimento: i rapporti tra l’Europa Centro–Orientale e la Penisola italiana dal Rinascimento
all’Età dei Lumi, vol. editat de Cr. Luca şi G. Masi, Brăila–Udine, 2012, p. 329-351 (pentru
Moldova); L. Nagy, Dalla Dacia alla «Monarchia Hungarica». Il progetto di Luigi Ferdinando
Marsili riguardante la descrizione dell’Europa Sud–Orientale, în La storia di un ri–conoscimento
…, p. 353-391 (pentru Transilvania).
8 BUB, Marsigli Ms. 28, f. 64; L. Nagy, Dalla Dacia alla «Monarchia Hungarica» …, p. 382,

Tav. 9.
9 J. Stoye, op. cit., p. 113.
10 BUB, Marsigli Ms. 57, f. 202-204.
 Cartografie şi geopolitică 349

beneficia de ajutorul unei alte surse fidele, un confident de încredere în

persoana domnului Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu.
În 1692, într-una din scrisorile sale informative către Ulrich
Kinsky, expunând situaţia raporturilor de forţe din zona gurilor Dunării
şi a Moldovei sudice, Marsigli atrăgea atenţia asupra noii puteri ce se
profila la orizont, pe fondul slăbirii puterii otomane – Rusia, care se erija
în protectoarea ortodocşilor din Balcani, aşadar şi a Ţării Româneşti şi
Moldovei, şi care ameninţa să încline decisiv balanţa într-o eventuală
dispută cu Imperiul Habsburgic, în perspectiva controlului şi
supremaţiei asupra acestui teritoriu. În privinţa surselor de informare, el
semnala faptul că, între altele, se află în posesia unui desen pe care i-l
furnizase domnul Ţării Româneşti, cu dispunerea cetăţilor de pe
Boristene (Nipru) şi alte detalii de interes strategic, precum poziţiile
tătarilor din Bugeac, înfăţişate de altă hartă 11. În 1698, aflat la Viena,
Marsigli aminteşte din nou de o hartă „primită de la principele Valahiei”,
conţinând preţioase informaţii despre fortificaţiile din sudul Bugeacului,
de la vărsarea Nistrului în Marea Neagră. Mai mult, în raportul către
cancelarul Boemiei, Marsigli nu se limitează la datele preluate din harta
românească, ci le coroborează cu informaţii recente despre Ucraina şi
dispunerea tătarilor, pe care le primise de la o altă sursă de încredere a
sa, şi anume moscovitul Boris Petrovici Şeremetev, aflat în trecere prin
capitala imperială, în drum spre Roma 12. Documentul cartografic primit
de la Brâncoveanu, înfăţişând zona strategică a Bugeacului, de care
vorbeşte Marsigli în corespondenţa sa cu cancelarul Kinsky, nu a fost
anexat vreunui raport dintre cele înaintate de bolognez periodic către
Viena sau Praga, contele păstrându-l mereu în posesia sa. În arhiva
personală ce constituie astăzi fondul Marsigli al Bibliotecii Universitare
din Bologna, el nu l-a anexat nicidecum ciornelor misivelor către Kinsky,
pe care întotdeauna le păstra, ci l-a plasat într-un dosar în care a adunat
un volum de documente, impresionant ca valoare a informaţiei, despre
potenţialul militar şi strategic al ţinuturilor de la Dunărea de Jos, dosar
pe care l-a denumit „Mappe d’osservazi‹oni› militari ed erudite intorno
ai confini ungarici” 13.

11 BUB, Marsigli Ms. 57, f. 341; A. Gardi, La Moldavia nella Descrittione delle Misie …,
p. 336.
12 J. Stoye, op. cit., p. 161.
13 BUB, Marsigli Ms. 24, f. 69. Harta nu s-a bucurat decât de menţionări succinte în

literatura dedicată subiectului, de exemplu J. Stoye, op. cit., p. 161, sau mai recent
A. Gardi, La Moldavia nella Descrittione delle Misie …, p. 336.
 350
Dragoş Măndescu

Fig. 2. Descriptio Bucsaki. Hartă furnizată lui Luigi Ferdinando Marsigli de Constantin Brâncoveanu
(Biblioteca Universitaria di Bologna, Marsigli Ms. 24, f. 69).
 Cartografie şi geopolitică 351

Harta (căci despre o hartă este vorba, chiar dacă una

rudimentară, fără pretenţii de elaborare ştiinţifică) este realizată pe o
singură coală de hârtie groasă, de formă dreptunghiulară, cu
dimensiunile de circa 70 x 40 cm (Fig. 2). Pentru desen şi marcarea
denumirilor a fost folosit tuşul negru, iar pentru nuanţarea unor
elemente geografice, precum cursurile de apă şi pădurile, s-a recurs la o
acuarelă gri-olive. Deşi orientarea geografică este corectă (cea
convenţională, cu nordul în partea superioară), harta nu prezintă niciun
semn sau simbol grafic care să reprezinte punctele cardinale, roza
vânturilor este ignorată. De asemenea, nu există o scară, desenul nu
respectă proporţiile şi distanţele reale din teren. Denumirile sunt redate
preponderent în limba italiană, dar sunt prezente şi cele latine şi mai ales
unele elemente de limbă română. După cutele pe care hârtia încă le mai
păstrează, se poate observa clar că harta a fost împăturită de mai multe
ori (împachetată), protejând la interior informaţia grafică. Pe verso-ul
hărţii, la extremitatea stângă, pe suprafaţa exterioară a împachetării
iniţiale, Marsigli a notat cu propria-i mână, în italiană: „Notitie havute
dal Principe di Walachia del Bugiak”.
Titlul este clar menţionat în jumătatea superioară a câmpului
hărţii: „Descriptio Bucsaki”. Bugeacul este reprezentat convenţional ca
un teritoriu dreptunghiular, mărginit la vest de Prut („Fiume Prut”), la
est de Nistru („Fiume Nister”), la nord de un şir continuu de codri (de la
vest la est: Codrii Tigheciului – „Syl. seu Codrul Gygyaciului dictum”,
Codrii Lăpuşnei – „Codru seu Syl. Lapusna” şi Codrii Orheiului – „Syl.
seu Codru Orhei”) ce-l desparte de Moldova („Moldavia”), iar la sud de
Dunăre („Fiume Danubio”) şi de ţărmul Mării Negre („Mare Nero o
Euxino Ponte”).
Între Prut şi Nistru, teritoriul Bugeacului este brăzdat de la nord
la sud de şase cursuri de apă ce se varsă fie în Dunăre (Cahul –
„Fiumicello Kahul”, Ialpug – „Fiume Ialpug” şi Carasulac – „Fiumicello
Karasui”), fie în Marea Neagră (Sărata – „Fiume Sarata”, Cogâlnic –
„Fiume Coghilnec” şi Botna – „Fiume Botna”, acesta din urmă confluind
la vărsarea în Mare cu Nistrul). Se remarcă reprezentarea eronată a
râurilor Sărata (la vest) şi Cogâlnic (la est), în realitate dispunerea lor
fiind inversă, un amănunt nu lipsit de importanţă şi asupra căruia vom
mai reveni.
Latura sudică a Bugeacului este brodată cu reprezentări
miniaturale, migălos elaborate în tuş şi acuarelă, ale celor patru
cetăţi/aşezări urbane importante: Reni („Rene o Tomarova”), Ismail
352 Dragoş Măndescu

(„Smil o Ismail”), Chilia („Chiliia”) şi Cetatea Albă („Acchierman o

Bialogrod”). Acestea sunt redate grafic sub forma unor aglomerări de
ziduri, turnuri, minarete şi alte detalii arhitectonice, clădirile înalte având
în vârful lor simbolul Semilunei otomane. La marginea stângă a hărţii,
imediat la vest de Prut, se distinge un fragment din reprezentarea
Galaţiului („Galazi”), iar la cealaltă extremitate, pe malul drept al
Nistrului, este desenată Tighina („Tighina o Bender”). În privinţa
aşezărilor rurale, 59 de aglomerări de mici colibe desenate simplu, în tuş,
reprezintă satele, plasate pe văile afluenţilor râurilor mai importante.
Denumirile satelor nu sunt menţionate, însă aproape fiecare dintre
aglomerările de colibe sunt marcate cu determinative etnice: „Nohai”
(mult mai numeroase şi plasate în sectorul central şi în jumătatea
superioară a hărţii) şi „Bucsa” (în jumătatea inferioară a hărţii, în
vecinătatea oraşelor). Satele „Nohai” erau cele ale tătarilor nogai, triburi
originare din Caucazul de Nord, cu care sultanul Selim II repopulase
Bugeacul cu mai bine de două secole în urmă, la 1569, şi al căror număr
era apreciat de Dimitrie Cantemir, în Descrierea Moldovei, la circa 30 000
de suflete. În cealaltă componentă etnică a Bugeacului, „Bucsa”, trebuie
văzuţi aşa numiţii „bugegeni”, pe care atât cronicarii moldoveni (Miron
Costin, Ion Neculce) cât şi sursele muntene ale timpului (Radu Popescu)
îi menţionează ca un neam cu identitate proprie, diferiţi atât de
moldoveni cât şi de tătari, cu care nu sunt asimilaţi vreodată.
Pornind de la însemnarea autografă a lui Marsigli de pe versoul
documentului, în privinţa originii hărţii se pot avansa două ipoteze: fie
aceasta a fost realizată în Ţara Românească, sub directa supraveghere a
lui Brâncoveanu, probabil în cadrul cancelariei domneşti, şi apoi trimisă
lui Marsigli, fie domnul muntean i-a furnizat lui Marsigli numai
informaţiile narative de bază, necesare întocmirii hărţii, iar realizarea
acesteia, desenarea şi marcarea ei i-ar aparţine lui Marsigli. În ceea ce ne
priveşte, acordăm credit, fără dubii, celei dintâi, sprijinindu-ne opţiunea
pe câteva argumente, fie ele directe ori indirecte, dar la fel de clare, ce
pledează pentru întocmirea hărţii la curtea lui Brâncoveanu: prezenţa
cuvintelor româneşti („cordul”, „seu”), maniera de realizare a
miniaturilor ce reprezintă cetăţile, identice cu cele ce împodobeau filele
codicelor româneşti sau romanele populare precum Alixăndria şi
Erotocritul, apoi confesiunile lui Marsigli către Kinsky, cum că se afla în
posesia unui desen cu fortificaţiile de la gura Nistrului, dat de
„principele Valahiei”, şi chiar evidenţa faptului că harta a fost împăturită
(foarte probabil înaintată lui Marsigli în acest mod, sub forma unei
 Cartografie şi geopolitică 353

scrisori, de către emisarii lui Brâncoveanu). Ne rămâne necunoscută data

exactă când harta a fost întocmită şi expediată lui Marsigli. Putem afirma
că documentul este, probabil, anterior anului 1692, când informaţii
despre poziţiile tătarilor din Bugeac, extrase de Marsigli dintr-o hartă
primită de la Brâncoveanu, poate chiar cea de faţă, îi erau înaintate
cancelarului Kinsky; oricum, este anterior anului 1698, când, aflat la
Viena, contele era în posesia unei hărţi, pe care o primise de la domnul
Ţării Româneşti, în care era înfăţişată dispunerea fortificaţiilor de la gura
Nistrului 14. Era vorba, fără îndoială, chiar de harta discutată aici. Nu este
exclus ca ea să se fi aflat printre scrisorile pe care Brâncoveanu i le trimite
la 30 septembrie şi 8 octombrie 1691 (după vizita contelui la Bucureşti
din septembrie), prin intermediul cărora Marsigli era informat despre
mişcările trupelor otomane la Dunăre şi despre cele ale tătarilor în
Moldova 15.
Este de la sine înţeles cât preţ a pus Marsigli pe această hartă
primită de la Brâncoveanu. A ales să o păstreze pentru sine şi nu a
înaintat-o Cancelariei Boemiei, alături de obişnuitele rapoarte strategice
şi militare asupra zonei în cauză. Experimentat cartograf de teren,
Marsigli ştia cât de greu accesibilă îi era această zonă strategică deosebit
de importantă, aflată sub autoritatea Porţii şi a ceambulurilor tătarilor
nogai. Niciodată administraţia otomană nu i-ar fi permis (şi nu numai
lui, ci oricărui topograf aflat în serviciul Habsburgilor) să pătrundă aici
pentru măsurători pe teren şi ridicări topografice. Contele profitase din
plin de misiunile genistice din zona dunăreană şi din Balcani pentru a-şi
hrăni pasiunea pentru studiul geografic şi cartografie. Măsurătorile sale
minuţioase de teren, dublate de observaţii astronomice complexe, au pus
bazele unor cartări cu adevărat moderne ale unor zone întinse din
Ungaria, Voivodina, Sirmium, Banat etc. 16. Dar gurile Dunării şi

14 J. Stoye, op. cit., p. 161.

15 Călători străini …, vol. VIII, p. 45.
16 Ch. M. S. Johns, Art and science in Eighteenth century Bologna: Donato Creti’s astronomical

landscape paintings, în „Zeitschrift für Kunstgeschichte”, 55, 1992, p. 578-589; J. Francisty,

Exact identification of location in Vojvodina from which count Luigi F. Marsigli and Johann
Müller executed their quadrant measurements in 1696 and the accuracy of those measurements, în
Proceedings of the XIII National Conference of Yugoslav Astronomers, Belgrade, Oktober 17–20,
2002 („Publications of Astronomical Observatory Belgrade”, 75), Belgrad, 2003, p. 279-
283; Z. Török, Luigi Ferdinando Marsigli (1658–1730) and early thematic mapping in the history
of cartography, în Térkép – Tudomány. Tanulmányok Klinghammer István professzor 65.
születésnapya tiszteletére („Térképtudomány Tanulmányok”, 13), vol. editat de L. Zentai,
J. Györthy, Z. Török, Budapesta, 2006, p. 423.
354 Dragoş Măndescu

teritoriile de mai departe, spre est, continuau să rămână, pentru el şi

pentru cancelaria aulică în serviciul căreia se afla, nu numai o frustrantă
pată albă, ci şi o permanentă „fata morgana”.
La sfârşitul secolului al XVII-lea şi la începutul veacului următor,
hărţi detaliate ale Bugeacului nu existau, toţi cei interesaţi de zona
respectivă fiind nevoiţi să se mulţumească cu figurarea succintă şi destul
de aproximativă a acestui spaţiu în cadrul hărţilor mai largi, generale,
precum cele dedicate cursului Dunării. Toate acestea nu se deosebeau
prea mult de cele gravate şi tipărite cu mai bine de un secol în urmă,
precum cele incluse de Abraham Ortelius în al său Theatrum Orbis
Terrarum. Un bun exemplu este harta Romaniae quae olim Thracia dicta
realizată de Ortelius, în anul 1584, după două hărţi mai vechi (1559 şi
1560) ale lui Giacomo Gastaldi 17. Reprezentarea Bugeacului, aşa cum
apare în această hartă, se menţine într-o manieră aproape identică şi în
hărţile realizate o sută de ani mai târziu, de largă circulaţie şi notorietate,
precum Exactissima tabula Danubii fluvii pars inferior, tipărită de Nicolaes
Visscher II la Amsterdam, în ediţii succesive, în răstimpul 1683–1698 18,
ori mult mai elaborata şi pretenţioasa „carte à figures”, Le Cours du
Danube depuis sa source jusqu’a ses embouchures, tipărită la Paris, începând
cu 1692, de fiii celebrului Nicolas Sanson asociaţi cu Alexis Hubert
Jaillot 19. Nici chiar harta considerată a fi una revoluţionară în ceea ce
priveşte exactitatea şi detaliile cursului Dunării, Le Royaume de Hongrie et
de Pays qui en dependoient autrefois, întocmită de Delisle şi tipărită pentru
prima oară la Paris, în 1703, nu aduce nimic nou în privinţa Bugeacului,
zona aceasta fiind sumar şi chiar fantezist reprezentată (Fig. 3/2) 20. Şi
nici nu avea cum să fie altfel, de vreme ce toate aceste teritorii
îndepărtate nu erau făcute cunoscute cartografilor occidentali printr-o
explorare directă, printr-un contact nemijlocit cu realităţile terenului, la sursă,
ci prin intermediul informaţiilor oferite de călători, negustori, pelerini sau

17 M. P. R. van den Broecke, Ortelius Atlas maps – An illustrated guide, Amsterdam, 1996,
Ort 159.
18 C. Koeman, Atlantes Neerlandici. Bibliography of terrestrial, maritime and celestial atlases and

pilot books, published in the Netherlands up to 1880, vol. III, Amsterdam, 1969, p. 180
(Visscher 140).
19 M. Pastoureau, Les Atlas Français, XVIe–XVIIe siècles. Répertoire bibliographique et etude,

Paris, 1984, p. 105 (Jaillot I–F); I. Ciortan, M. Radu, I. O. Penda, Descriptio Romaniae,
Bucureşti, 2004, p. 74-75.
20 L. Szántai, Atlas Hungaricus. Magyarország Nyomatott térképei. 1528–1850, vol. I,

Budapesta, 1996, p. 142 (Delisle 1a); Idem, Delisle 1703- as Magyarország – térképének
rejtélyei, în „Cartographica Hungarica”, VIII, 2004, p. 78.
 Cartografie şi geopolitică 355

3
Fig. 3. Bugeacul în hărţi de la începutul secolului al XVIII-lea: 1. Harta
manuscrisă a Moldovei, de Luigi Ferdinando Marsigli şi Johann Christoph
Müller (Nürnberg, 1702–1703); 2. Harta Ungariei, de Guillaume Delisle (Paris,
1703); 3. Harta Moldovei, de Dimitrie Cantemir (Leipzig, 1716; Amsterdam,
1737).
356 Dragoş Măndescu

misionari (a se vedea, de exemplu, hărţile lui Vincenzo Maria Coronelli,

datând tot din perioada discutată aici, elaborate pe baza rapoartelor
confraţilor săi, misionarii franciscani 21), de cele mai multe ori îndoielnice
şi eronate.
Încercând să suplinească aceste lipsuri, Marsigli a căutat să atragă
în cercul său de informatori persoane avizate, aflate în strâns contact cu
realităţile ce-l interesau şi la care nu avea acces direct. Facilitându-i
contelui astfel de servicii (Marsigli a fost primit în cel puţin trei rânduri
la curtea de la Bucureşti, în perioada 1691–1692, în cadrul unor
întrevederi secrete 22), ba chiar oferindu-i el însuşi informaţii preţioase
legate de zone strategice aflate sub umbra Semilunei, Brâncoveanu nu
făcea altceva decât să se îndrepte încet dar sigur spre tragicul final ce
avea să survină implacabil două decenii mai târziu, pe malul Bosforului.
Cu toate neajunsurile sale, lipsită de rigorile şi acurateţea
execuţiei aplicabile realizărilor cartografice propriu-zise, harta primită de
la domnul muntean îi oferea lui Marsigli un nesperat ajutor în
documentarea unei zone strategice, asupra căreia cancelarul Kinsky era
mereu solicitat de conte, omul său de legătură cu realităţile din teren,
să-şi îndrepte atenţia şi priorităţile politicii externe. Găsea aici elementele
de bază necesare oricui ar fi intenţionat să plănuiască şi să iniţieze o
campanie militară într-un teritoriu ostil şi necunoscut: succesiunea
cursurilor de apă, dispunerea pădurilor, amplasarea cetăţilor şi distanţele
relative dintre ele, dispunerea şi densitatea aşezărilor tătarilor etc.
Tocmai de aceea, deloc întâmplător, Marsigli o plasează, în cadrul arhivei
proprii, într-un dosar dedicat informaţiilor cu caracter militar şi strategic
(„Mappe d’osservazi‹oni› militari …”), alături de documente precum o
schiţă a Ţării Româneşti văzută dinspre Transilvania spre Dunăre sau o
hartă a celor mai rapide trasee de urmat de armata imperială prin Banat.

21 M. Popescu–Spineni, România în izvoare geografice şi cartografice, Bucureşti, 1978,

p. 72-73.
22 A. Marcu, Date ce ne privesc în autobiografia contelui Marsili, în Închinare lui N. Iorga cu

prilejul împlinirii vârstei de 60 de ani, coord.: C. Marinescu, Cluj, 1931, p. 250, 252; Călători
străini …, vol. VIII, p. 55-56; P. Cernovodeanu, Coordonatele politicii externe ale lui
Constantin Brâncoveanu. Vedere de ansamblu, în Constantin Brâncoveanu, coord.:
P. Cernovodeanu şi Fl. Constantiniu, Bucureşti, 1989, p. 126; P. Cernovodeanu, Epoca lui
Constantin Brâncoveanu, în Istoria românilor, vol. V, O epocă de înnoiri în spirit european
(1601–1711/1716), coord.: V. Cândea, secretar ştiinţific: C. Rezachevici, Bucureşti, 2003,
p. 261; J. Stoye, op. cit., p. 105.
 Cartografie şi geopolitică 357

Este evident că harta elaborată de logofeţii de la curtea lui

Brâncoveanu a constituit sursa principală de informare pentru Marsigli
atunci când a întocmit el însuşi, la cumpăna secolelor XVII–XVIII, o hartă
a Moldovei, îndeajuns de detaliată şi precisă pentru a o considera una
dintre cele mai reuşite reprezentări ale spaţiului dintre Carpaţi şi Nistru,
cu mult peste calitatea realizărilor cartografice de până atunci. Aceasta a
făcut parte din lotul de hărţi elaborate la Nürnberg, în 1702–1703, de
Johann Christoph Müller, tânărul grafician colaborator al lui Marsigli, şi
nu a fost niciodată tipărită 23. Ignorată de istoriografia românească, la fel
ca şi hărţile Ţării Româneşti şi Transilvaniei ce fac parte din acelaşi set
cartografic, harta manuscrisă a Moldovei realizată de echipa Marsigli –
Müller („Moldavia” – tuş, creion şi acuarelă pe hârtie, 61 x 42,5 cm) este
păstrată în Fondul Marsigli al Bibliotecii Universitare din Bologna
(Marsigli Ms. 28, harta 14) şi a fost relativ recent publicată – distinct – de
doi cercetători maghiari 24.
Zona Bugeacului, aşa cum este reprezentată de Marsigli în harta
sa (Fig. 3/2), a fost desenată studiindu-se îndeaproape şi harta lui
Brâncoveanu, aflată în posesia contelui. Aşa se explică prezenţa pe harta
lui Marsigli a unor toponime („Kedrul Kigiatz” – Codrul Tigheciului;
„Akierman” – Cetatea Albă) redate aproape identic cu cele din harta lui
Brâncoveanu, şi mai ales preluarea ca atare a plasării eronate, inversate, a
râurilor Sărata şi Cogâlnic.
Mediile savante occidentale – şi laolaltă cu acestea toate
cancelariile, statele majore militare şi „agenţiile de spionaj” ale vremii –
au trebuit să aştepte o hartă a Moldovei realizată de un nativ, cunoscător
avizat al ţării, până în 1716, când Dimitrie Cantemir o publica la Leipzig
(Fig. 3/3) odată cu prima ediţie a Descrierii Moldovei. Se pare că cererea a
fost mare, de vreme ce o nouă ediţie avea să fie tipărită la Amsterdam, în
1737, în atelierul tipografic al lui F. Changuion 25, însă harta lui Cantemir
era departe de calitatea volumului pe care îl însoţea, fiind criticată atât ca

23 A. A. Deák, Die Nürnberger Hersteller der Donau- und Ungarkarten von L. F. Marsigli, în
Gerhard Mercator und seine Zeit. 7. Kartographiehistorisches Colloquium in Duisburg 1994.
Vorträge und Berichte („Duisburger Forschungen, Bd. 42”), vol. editat de W. Scharfe,
Duisburg, 1996, p. 211-216.
24 G. Kisari Balla, Marsigli tábornok térképei, Budapest, 2005, p. 197, nr. catalog 75-76,

Pl. 75-76; A. A. Deák, Maps from under the Shadow of the Crescent Moon, Esztergom, 2006,
p. 320-321, nr. catalog 278, Pl. la p. 406-407. Reluată şi de L. Nagy, Dalla Dacia alla
«Monarchia Hungarica» …, p. 381-382, Tav. 8.
25 D. D. Dimancesco, Monumenta cartographica Moldaviae, Valachiae et Transilvaniae,

San Francisco, 1933, pl. 132.

358 Dragoş Măndescu

realizare, cât mai ales ca execuţie a gravurii („grosolană încercare stricată

încă şi mai mult de gravor”) 26.
Însemnătatea hărţii Bugeacului păstrată în arhiva bologneză este
mult mai mare decât ar lăsa să se înţeleagă o interpretare succintă a
acesteia. Desigur, i se pot reproşa schematismul, lipsa proporţiilor,
anumite inexactităţi, exagerări ori, dimpotrivă, omisiuni ale realităţii
geografice, dar aceste lucruri nu o fac mai puţin valoroasă. Marele merit
al acestei hărţi este acela că demonstrează faptul că la curtea domnului
Ţării Româneşti reprezentările cartografice ale unor spaţii geografice nu
erau ceva neobişnuit, iar harta ţării întocmită de marele stolnic
Constantin Cantacuzino 27 nu trebuie privită ca un element singular,
exotic şi spontan.
Cât despre Marsigli, prin reţeaua sa de informatori – în care nu
s-a sfiit a-l atrage cu abilitate pe însuşi domnul Ţării Româneşti – şi prin
implicarea sa în hăţişurile geopoliticii Europei orientale, contele poate fi
considerat un adevărat vizionar şi strateg, cu mult înaintea vremurilor
sale. Însă toate rapoartele întocmite de el, prin care îndemna Casa de
Habsburg să-şi îndrepte atenţia către sudul Moldovei şi de aici implicit
spre litoralul pontic şi gurile Dunării, în condiţiile slăbiciunii crescânde şi
tot mai evidente de care dădea dovadă Poarta otomană, au fost ignorate
de cancelarul Boemiei, Ulrich Kinsky. Altele erau atunci priorităţile
politicii externe ale imperiului. Însă, o sută de ani mai târziu Moldova
avea să devină demnă de interes pentru Habsburgi, care anexau
Bucovina în 1775.

26 N. Iorga, O hartă a Ţerii Româneşti din c. 1780 şi un geograf dobrogean, în „Analele

Academiei Române. Memoriile Secţiunii Istorice”, s. II-a, t. XXXVI, 1913–1914, p. 924.
27 C. C. Giurescu, Harta stolnicului Constantin Cantacuzino. O descriere a Munteniei la 1700,

extras din „Revista Istorică Română”, XIII/1, 1943, p. 1-26.