Chirița în provinție

Vasile Alecsandri
„Alecsandri nu este numai deschizător de drumuri, ci primul nostru scriitor complet.”
(Ion Negoițescu)
Vasile Alecsandri, personalitate marcantă a pașoptismului, se simte dator să
contribuie la construirea politică, morală și intelectuală a Principatelor Române și consideră
că spectacolul teatral atrage publicul mult mai ușor decât lectura, deoarece transmite
mesajul în chip nemijlocit și poate fi astfel un mijloc eficient de îndreptare a moravurilor
societății și de împlinire a idealurilor naționale și democratice ale epocii.
Comedia reprezintă specia literară a genului dramatic cult, în care se prezintă o serie
de evenimente menite a stârni râsul. Categoria estetică prin intermediul căreia sunt surprinse
evenimente se numește comic. Sursele comicului variază în funcție de ceea ce surprinde și
satirizează scriitorul: comicul de situație, de limbaj, intenție, nume, caracter.
„Chirița în provinție” reprezintă o comedie de moravuri, întrucât Vasile Alecsandri
surprinde, satirizează moravurile societății: corupția, snobismul, incultura, parvenitismul.
Astfel, V. Alecsandri abordează tema înlăturării corupției, a dorinței de a parveni, ducându -
și personajele în zona ridicolului, subliniind discrepanța dintre esență și apartenență,
criticând diferența dintre ceea ce sunt, în realitate, personajele comediei și ceea ce vor să
pară.
Titlul comediei ne indică numele protagonistei, Chirița, personaj eponim, ridicol, a
cărui imagine este adusă în prim-plan ca fiind simbolul snobismului, inculturii și al
parvenitismului. De asemenea, titlul operei conţine, și o coordonată spaţială: „în provinție”,
ce subliniază și anticipează inadvertența dintre esenţă și aparență, V. Alecsandri ironizând
dorinţa Chiriței de a se sincroniza cu moda Parisului.
Piesa se deschide prin întoarcerea Chiriței de la Paris, când ajunsă aproape de casă
trimite o scrisoare prin care îl instruiește pe soțul său, Bârzoi, să o aștepte în stil franțuzesc
cu o poezie. Chirița este la început fericită și entuziasmată pentru că poate începe să alinieze
moda din provinție la cea din Paris. Comedia se închieie cu Leonaș și Luluța, cei doi tineri
îndrăgostiți, care reușesc să fie împreună. Bârzoi decade din funcția de ispravnic, iar locul
lui este luat de cinstitul Leonaș. Finalul este fericit, specific comediei și operei romantice.
Astfel, între incipitul și finalul operei există o legătură de concordanță, comedia având o
tonalitate fericită.
Comedia are în centrul său familia Bârzoi cu reprezentanta ei de seamă, Chirița, soția
boierului Grigore Bârzoi, a cărui scopul este acela de a fi în pas cu moda parizeană și în
acest sens a avut nevoie de un statut social îmbunătățit. Protagonista se remarcă prin
situațiile penibile în care se pune, demonstrând un snobism ieșit din comun.
 Imitarea modei pariziene, cu orice preț, este o trăsătură specifică epocii, prin aceasta
V. Alecsandri satirizează moravurile societății contemporane, folosindu-se, însă, de
umor.
Chirița este o imagine caricaturală a femeii moderne din perioada pașoptistă,
idealurile sale sunt legate atât de schimbarea propriei imagini, cât și de viitorul fiului său,
Guliță.
În stratul de adâncime a textului apare o poziție între tradiție și ideile progresiste.
Chirița este cea care încearcă să se rupă de tradiție, să-și schimbe comportamentul,
obiceiurile culinare, chiar și limba. Contrastul dintre posibilitățile intelectuale reduse și felul
în care asimilează ideile progresiste creează un comic teribil, limba franceză pe care se
străduiește să o asimileze este eronată, termenii fiind adoptați după limba română
„furculission.” Fiul acesteia, Guliță, se pare că o moștenește, dovedindu-se incapabil să
asimileze franceza care era la modă.
Comedia este structurată în două acte, iar răsturnarea de situații, limbajul și gesturile
personajelor stârnesc hazul. Ca moduri de expunere dominante întâlnim dialogul și
monologul ce constituie modalitatea de caracterizare indirectă a personajelor și au rolul de a
contura caracterul acestora, dezvăluindu-ne totodată firul întregii acţiuni. Singurele
intervenţii ale scriitorului, în text, sunt indicaţiile scenice care, inserate între replicile
personajelor, constituie o modalitate directă de caracterizare a acestora oferindu-ne
informaţii cu privire la gestica și mimica lor, dar și cu privire la decor. Personajele
comediei sunt relativ puține, însă conturează prototipuri umane, viabile și în ziua de astăzi.
Astfel, Chirița, alături de soțul său, simbolizează snobismul, incultura, corupţia și
parvenitismul. Luluța simbolizează orfana, capabilă, însă de a iubi sincer; Leonaș
simbolizează tipul inteligent, abil, ce reușește să învingă și să demaşte corupţia; Guliță este
tipul retardatului, incapabil de a lua singur decizii și de a-și asuma responsabilitatea.
Cuplul Luluța - Leonaș este unul romantic, iubirea celor doi fiind sinceră. Pentru a-și
câștiga simpatia și a fi aproape de ea, Leonaș, întors de curând din străinătate se deghizează,
inducând-o în eroare pe Chirița. Mai mult de atât, acesta scoate în evidență imoralitatea
protagonistei, care nu se dă înlături în a-i răspunde la avansuri, neștiind că este chiar
Leonaș(tehnica qui-pro-quo-ului). Considerându-l un rival pentru răsfățatul Guliță, Chirița
încearcă, în mai multe rânduri, să-l îndepărteze pe Leonaș, căzând, însă, de fiecare dată în
capcanele tânărului.
Finalul piesei evidenţiază o idee de natură filozofică, aceea a lumii ca teatru, în care
oamenii sunt actori: „Apoi... nu ştii că lumea-i un teatru plin de comedieni?” (Leonaş), idee
reiterată prin cupletele care se cântă de către toţi cei prezenţi pe scenă, în timp ce „Cortina
cade”.
Reprezentant de seamă al literaturii pașoptiste, întemeietor al literaturii române,
Vasile Alecsandri a ridicat discursul literar, fie el liric, epic sau dramatic la un rang de
maximă originalitate, inegalabil, la o privire diacronică a literaturii române.