Compunere despre o întâmplare petrecută la

munte
Vara aceasta, familia mea a decis că ar fi o idee bună să schimbăm puțin obiceiul
pe care ni l-am format, acela de a merge mereu în vacanță la mare. Deși ne place
tuturor la mare, o schimbare este mereu binevenită, iar cu toții abia așteptăm să
cunoaștem locuri noi.
Destinația noastră era o cabană rustică și primitoare situată în Munții Făgăraș.
Odată ajunși, am fost plăcut surprinși de ospitalitatea personalului. Ne-am
simțit pe loc ca acasă și eram nerăbdători să explorăm frumusețile din
împrejurimi, însă foamea acumulată în urma călătoriei ne ținea în loc. Astfel, am
decis să ne bucurăm de un prânz delicios înainte să ne aventurăm pe drumuri de
munte.
Când, în sfârșit, ne-am simțit pregătiți de drum, am pornit să explorăm
împrejurimile. Un râu de munte acompania cu susurul melodios foșnetul
frunzelor. Urmând cursul râului, am ajuns într-o pădure deasă, a cărei orchestră
de păsări umplea aerul de cântec. Distrași de frumusețile din jurul nostru, am
auzit deodată un sunet ciudat, pe care nu-l puteam asemăna cu nimic din ceea ce
auzisem vreodată. Știam, însă, că trebuie să fie vorba despre o ființă vie, cel mai
probabil, un animal.
„Nu un animal sălbatic, sper să fie un câine!”, gândeam, înmărmuriți. Din
nefericire, așteptările noastre nu au fost satisfăcute, astfel încât în fața noastră se
afla un urs în toată regula. Nu era un ursuleț jucăuș. Era vorba despre un urs
foarte mare și ne-am speriat grozav la vederea lui. Știam, însă, că a arăta speriați
nu era o idee bună, astfel încât am așteptat înmărmuriți ca noul nostru amic să
facă prima mișcare.
Nu mică ne-a fost mirarea când ursul cel „amenințător” s-a lăsat mângâiat,
alintat și chiar s-a culcat lângă noi. Nu părea supărat, enervat sau deranjat de
prezența noastră, semn că fusese obișnuit de multă vreme cu vizitatorii zonei. N-
am dorit să ne forțăm norocul, așa că am evitat mișcările bruște, însă eram tare
încântați să ne cufundăm mâinile în blana moale a ursulețului.
În final, i-am spus „La revedere!” noului nostru prieten, bucurându-ne că am
scăpat teferi și nevătămați. Am realizat că nu ar fi trebuit să ne speriem, întrucât
foarte puține animale, chiar și dintre cele sălbatice, găsesc plăcere în a ataca
omul. Cu puțină încredere, relația dintre oameni și animale poate deveni mai
strânsă, astfel încât să ne simțim cu toții în siguranță.