Caracterizarea personajului Voișel din textul literar ”Tovarășul meu Voișel e vrednic vânător,

ca mulți alții”(fragment), de Mihail Sadoveanu

Profesor Oană Marina-Loredana

Factor structurant al oricărei narațiuni, personajul literar este, așa cum precizează
teoria literară, o instanță narativă esențială pentru genul epic, care însuflețește universul
imaginar creat de autor, dă un sens uman evenimentelor ficționale și transmite mesajul
operei către cititor. Personajul este un tip uman semnificativ sau o individualitate cu trăsături
fizice, morale și intelectuale distincte, puse în lumină printr-un șir de întâmplări, de relații și
de atitudini situate într-un anumit cadru spațial și temporal. După importanța pe care o au în
derularea firului narativ, există personaje principale, secundare și episodice.
Domnul Voișel este personajul principal al fragmentului din opera ”Tovarășul meu
Voișel e vrednic vânător, ca mulți alții”, de Mihail Sadoveanu, deoarece se află în prim-planul
povestirii, fiind participant la toate secvențele narative. Imaginea sa este cea a unui vânător
destoinic, conturată atât în mod direct, cât și indirect, prin mijloace specifice de
caracterizare.
Portretul fizic este aproape inexistent, singurele referiri în acest sens fiind cele
vestimentare, din care deducem, indirect, că vânătorul Voișel era un om îngrijit, foarte
atent la ținuta sa: ”Domnul Voișel….foarte mulțumit de cizmele-i noi”, ”Mie îmi place să fiu
foarte bine echipat. Asemenea cizme ca ale mele cred că foarte puțini vânători au.”
Portretul moral al eroului se țese prin mijloacele caracterizării indirecte(
comportament, nume, acțiunile/ faptele personajului , modul de a vorbi, de a relaționa cu
celelalte personaje), dar și ale celei directe( autocaracterizare, părerile celorlalte personaje
despre protagonist).
Numele protagonistului, Voișel, redă, tot indirect, un personaj eponim a cărui
profesie o intuim încă din titlu, ”Tovarășul meu Voișel e vrednic vânător, ca mulți alții”,
rezonanța acestui nume neobișnuit dezvăluindu-i cititorului un om voios, binedispus, care
emană , efervescență, bună dispoziție, trăsătura dominantă de caracter fiind optimismul.
Aspectul de diminutiv al numelui – Voișel - relevă blândețea caracterului și puritatea
sufletească ale unui om care se bucură de ceea ce-i oferă viața. Relatează cu însuflețire
povești vânătorești, de unde are pușca sa unică sau cum a făcut rost de cizmele de care este
foarte mândru.
În contrast cu melancolia personajului narator, generată de contemplarea naturii la
apusul soarelui, vânătorul, puternic ancorat în realitate, profită de ceea ce-i oferă soarta,
bucurându-se de ”cizmele-i noi”, atitudinea lui fiind a unui om optimist și fericit: ”Domnul
Voișel, însă, plin de plăcere și de siguranță și foarte mulțămit de cizmele-i noi, părea în relații
deosebit de bune cu nemurirea.”, atitudine surprinsă indirect, prin comportamentul său.
Acțiunile lui potențează calitățile deosebite ale unui vânător ”vrednic”, destoinic,
profesionist, bun țintaș. Este semnificativ, pentru ilustrarea trăsăturilor menționate,
episodul vânătoresc în care îi povestește personajului narator, devenit tovarășul său de
drum, întâmplările petrecute ”în părțile Cucutenilor”, când, de Ziua Crucii, a împușcat foarte
mulți iepuri, șaptesprezece, fără a da ”niciun foc greș”, ceea ce consideră el a fi ”lucru de
căpetenie”. Felul în care narează îl captivează pe camaradul său: ”Domnul Voișel mă privi cu
ochi mari, ca să se bucure mai bine de uimirea mea.” Protagonistul este conștient de
calitățile vânătorești pe care le posedă și se mândrește cu ele, reliefând, prin
autocaracterizare, faptul că era un vânător desăvârșit, experimentat: ”Nu că mă laud:
dovezile-s de față. Vânători ca mine ai să găsești dumneata puțini. Numai Machedon ar