Determinarea Longitudinii

Este relativ ușor sa se determine latitudinea, de la nord la sud, masurand înălțimea la care se
afla Soarele sau stelele, dar este mult mai dificil sa se afle longitudinea, sau localizarea de la
est spre vest, în jurul Pamantului. În secolul al XVI-lea și la începutul secolului al XVIII-lea,
viețile marinarilor erau un pericol pentru ca aceștia nu puteau sa știe exact unde se aflau.
Guvernul britanic a oferit un premiu în bani de 20.000 de lire sterline(3.7 milioane de lire in
prezent), o suma uriasa în acel timp, pentru cel care reușea sa depaseasca problemele tehnice
ale masurarii longitudinii.
Din cauza diferenței de fus orar, cand calatoriti de la est la vest pe Glob, longitudinea
poate fi măsurată comparand ora locală de pe mare, la amiază, sa spunem, cu ora dintr-un alt
loc cunoscut, cum ar fi Observatorul Greenwich din Londra. Greenwich se afla la longitudinea
de 0 grade deoarece timpul este măsurat luând ca referință observatorul de acolo; acum vorbim
despre ora GMT, Greenwich Mean Time. Toate bune și frumoase, dar cum puteți ști care este
ora la New York, puteți lua un ceas potrivit după ora Londrei. Dar, la începutul secolului al XVIII-
lea, nu era ușor. Tehnica orologeriei in acea epoca nu era atata de avansata, iar cele mai
precise ceasuri aveau pendule, care erau inutile pe corăbii care se balansau.
John Harrison, un fabricant de ceasuri britanic, a inventat dispozitive noi, care foloseau
greutati prinse de arcuri în locul pendulelor dar în testele făcute pe mare nici acestea nu au
funcționat. O problema a folosirii arcurilor pentru masurarea timpului era faptul ca elasticitatea
acestora se modifica în funcție de temperatura. Pentru vasele care călătoreau de la tropice spre
poli aceasta caracteristică făcea arcurile practice.
Harrison a găsit o nouă soție. El a montat un ceas o fasie bimetalica, făcută din 2 metale
diferite, unite. Cele doua metale, cum ar fi alamă și oțel, se alungesc cu mărimi diferite atunci
cand se încălzesc, facand ca banda să se indoaie. Montată în mecanismul ceasului, banda
compenseaza schimbările de temperatura. Noul ceas al lui Harrison, denumit cronometru, a
câștigat premiul în bani și a rezolvat problema longitudinii.
Toate cele 4 ceasuri experimentale ale lui Harrison se afla astăzi la Observatorul
Greenwich din Londra. Primele 3 sunt destul de mari, sunt făcute din alamă și au mecanisme de
echilibrare a arcurilor foarte complicate. Sunt foarte frumos făcute sie este o plăcere sa le
privești. Cel de-al patrulea, proiectul câștigător, este mult mai compact și arată ca un ceas de
buzunar mare. Ete mai puțin satisfăcător din punct de vedere estetic, dar mai precis. Ceasuri
similare au fost folosite mulți ani pe mare, pana la inventarea ceasului electronic cu cuart.