PLANUL LUCRǍRII

CAPITOLUL I

INTRODUCERE ÎN MEDICINǍ LEGALǍ

1. Aspecte generale despre medicina

legală............................................................................6
2. Obiectul medicinei
legale.............................................................................
........................8

CAPITOLUL II
PROBLEMATICA JURIDICǍ, CRIMINOLOGICǍ ŞI
PSIHIATRICO –JUDICIARǍ
1. Retrospectiva istorică a faptei de
pruncucidere..................................................................12
2. Structura, conţinutul şi rolul mijlocului de probă medico-
legal.........................................14
3. Rolul expertizei psihologice şi a celei psihiatrice pentru încadrarea juridică a

pruncuciderii......................................................................
.................................................19

CAPITOLUL III

INFRACŢIUNEA DE PRUNCUCIDERE

1. Noţiune şi
caracterizare .....................................................................
................................22
2. Precedente legislativeşi situaţii
tranzitorii........................................................................
..23
3. Obiectul infracţiunii de
pruncucidere.......................................................................
..........26
3.1 Obiectul juridic
generic............................................................................
....................26
3.2 Obiectul juridic
special............................................................................
.....................26
3.3 Obiectul
material...........................................................................
...............................27
4. Subiectul infracţiunii de
pruncucidere.......................................................................
.........28
4.1 Subiectul
activ..............................................................................
................................28
4.2 Subiectul
pasiv..............................................................................
................................31
5. Participaţia
penală.............................................................................
..................................32
6. Latura obiectivă a infracţiunii de
pruncucidere..................................................................35
6.1 Elementul
material...........................................................................
.............................35
6.2 Urmarea
imediată...........................................................................
..............................39
6.3 Raportul de
cauzalitate........................................................................
.........................39
7. Latura subiectivă a infracţiunii de
pruncucidere................................................................41
8. Forme, modalităţi,
sancţiuni..........................................................................
.....................45
8.1
Forme..............................................................................
..............................................45
8.2
Modalităţi.........................................................................
.............................................45
8.3
Sancţiuni..........................................................................
.............................................47

3
9. Aspecte
procesuale.........................................................................
....................................54

CAPITOLUL IV
EXPERTIZA MEDICO-LEGALǍ APROFUNDATǍ

1. Expertiza medico-
legală.............................................................................
........................56
2. Expertiza psihiatrico-
legală.............................................................................
...................58
3. Examinarea medico-legală a cadavrului noului-
născut......................................................59
3.1 Fenomene patologice ale perioadei
perinatale..............................................................59
3.2 Starea de nou-
născut.............................................................................
........................60
3.3 Vârsta
intrauterină.......................................................................
.................................61
3.4 Aprecierea viabilităţii
fătului............................................................................
............62
3.5 Dovezi de instalare a vieţii
extrauterine.......................................................................
62
3.6 Durata vieţii
extrauterine.......................................................................
.......................63
3.7 Aprecierea îngrijirilor acordate după
naştere...............................................................65
3.8 Cauza, felul morţii şi mijloacele de
pruncucidere........................................................65
3.8.1 Cauza şi felul
morţi..............................................................................
............65
3.8.2 Mijloace de
pruncucidere.......................................................................
..........68
4. Examinarea medico-legală a mamei în
cauză.....................................................................69
5. Examinarea locului unde s-a produs
naşterea.....................................................................70
6. Legătura pruncuciderii cu alte
infracţiuni........................................................................
...71

CAPITOLUL V

ANALIZA UNOR CAZURI DE PRUNCUCIDERE DIN PRACTICA

 MEDICO –
LEGALǍ.............................................................................
...................74

CONCLUZII..........................................................................
.......................................79

BIBLIOGRAFIE.......................................................................
...................................81

4
 INTRODUCERE ÎN DOMENIUL MEDICINEI LEGALE

1. Aspecte generale despre medicina legală

În această specialitate termenii de ,,medicină’’şi ‚,legală’’ se

asociază la noţiunea generală
ce indică obiectul preocuparilor şi complexitatea acestei discipine. Justiţia
apară, în numele
societăţii, drepturile omului şi în numeroase circumstanţe raporturile dintre
oameni ce au ca bază
unele procese biologice. Componentele psiho-somatice ale organismului uman sunt
determinate
de existenţa socială, morală sau profesionlă a individului.
Justiţia are în numeroase ocazii nevoie de sprijinul medicinii, care
studiază fenomenele
biologice şi patologice.
Din această cauză, specialitatea noastră a fost denumită şi ,,medicină
judiciară’’ , denumire
ce evidenţiază legatura care între activitatea justiţiei şi medicină. Medicina
legală este deci o
disciplină medicală care îşi pune cunoştinţele sale în slujba justiţiei, ori de
cate ori pentru
lămurirea unei caze judiciare sunt necesare anumite precizări cu caracter medical
biologic. 1
Dreptul modern oferă imaginea unei colaborări din strânse între ştiinţă şi lege,
imixtiunea

1
Vladimir Beliş, Medicină Legală ,Editura Juridica, Bucureşti, 2005, p.21
2
Ibidem

5
biologiei în drept nu este lipsită de pericole, deoarece nevoia de certitudine şi
necesităţile juridice
depăşesc posibilităţile ştiinţelor medicale; de aceea, interferenţele juridico-
biologice se cer a fi
supravegheate şi controlate.
Medicina legală este o disciplină cu vechi tradiţii . Medicina este
indispensabilă justiţiei :
,,Medicina dux , auxiliumque justitiae ’’2 este dictonul care a sintetizat cadrul
general al
preocupărilor specialităţii noastre. Etapele de dezvoltare şi construire a
medicinii legale constituie
două aspecte principale:
- dezvoltarea ştiinţelor biologice în general şi a ştiinţei medicale în
special;
- evoluţia normelor procedurale cu reglementări în activitatea de probaţiune
judiciară.
În această dezvoltare, progresele ştiinţelor biologice şi ale medicinii
ajută la extinderea şi
perfecţionarea metodelor şi tehnicilor de investigaţie în domeniul medicinii
legale.
Medicina legală, are drept scop lămurirea unor probleme juridice cu
implicaţii medicale,
devenind prin intermediul actelor şi expertizelor medico-legale un sprijin
ştiinţific în procesul de
administrare a probelor şi de stabilire a adevărului obiectiv, de rezolvare a
problemelor biologice
sau medico-chirurgicale ridicate în general de ştiinţele juridice, şi în special de
activitatea
procesuală, dar şi sistematizarea noţiunilor şi metodelor necesare rezolvării
acestor probleme în
folosul justiţiei. Dând această caracterizare disciplinei de medicină legală am
avut în vedere cele
două principale domenii de preocupări ale acestei specialităţi :
- un prim domeniu al cercetării ştiinţifice este dat de lămurirea unor
aspecte teoretice ale
cercetării aplicative sau fundamentale şi crearea unor modele de investigaţie
destinate să
contribuie la rezolvarea practică a unor probleme juridice cu implicaţii medico-
biologice.
Medicina legală este ştiinţa medicală ce îşi pune cunoştinţele în slujba
dreptului şi, prin
drept, în slujba ordinii sociale. Activitatea de medicină-legală este reglementată
prin Ordonanţa
de Guvern nr. 1/2000 privind Organizarea Activităţii şi Funcţionarea Instituţiilor
de Medicină
Legală, completată de Regulamentul de Aplicare şi Normele Procedurale privind
efectuarea
expertizelor, a constatărilor şi a altor lucrări medico-legale.

Medicina legală a evoluat, în timp, în strânsă legătură cu două fenomene:

a) în raport cu evoluţia dreptului, reflectată prin trecerea, de la probe
formale la probe
ştiinţifice. Dacă în perioada probelor formale din Evul Mediu probele erau tarifate
prin lege în
ceea ce priveşte valoarea lor (de exemplu, recunoaşterea faptei era considerată
regina probei şi
pentru a o obţine se recurgea la tortură, motiv pentru care E. Ferri aprecia că
rezistenţa
individului la recunoaştere depindea de rezistenţa lui fizică), o dată cu
principiile de drept
2

6
elaborate de C. Beccaria (de altfel, prevăzute încă în dreptul canonic, când Sf.
Pavel spunea că
„unde nu e lege, nu este nici încălcare de lege”3, şi în dreptul roman, unde se
stipula că acolo
unde nu există lege, nu există nici pedeapsă), se dă juristului libertatea de a
evalua valoarea
probelor în raport cu forţa lor probantă, astfel că, astăzi, apelul la probe,
inclusiv ştiinţifice, este
neîngrădit prin lege, totul trebuind să concure la formarea convingerii intime în
luarea unei
decizii judiciare. În acest cadru juridic, proba medico-legală a fost din ce în ce
mai intens
solicitată, încat în prezent, s-a ajuns la constatarea silogistică potrivit căreia:
- justiţia se bazează pe adevăr;
- proba cu coeficientul maxim de adevăr este proba ştiinţifică;
- justiţia se bazează pe probe ştiinţifice.
Probele ştiinţifice asigură adevărul judiciar, de unde şi apelul
nelimitat la acest tip de
probe, mai ales în probleme judiciare privind viaţa şi sănătatea omului, dar şi ori
de câte ori omul
devine subiect al unui raport juridic.
b) în raport cu evoluţia ştiinţelor medicale şi a descoperirilor din
medicină ce au mers, de
la simpla constatare a unei plăgi ca fiind mortală până la identificarea absolută a
unei persoane
prin stabilirea codului său genetic (amprenta genetică).
În urma acestei evoluţii, medicina legală s-a aliat justiţiei în lupta
cu infracţiunea, cu
obtuzitatea, viciul şi ignoranţa şi, alături de alte probe ştiinţifice, aducându-şi
contribuţia la
promovarea şi realizarea ideii de dreptate şi, prin aceasta, la progresul social.
Dreptatea este şi un
sentiment specific uman încorporat în instituţii sociale şi de drept, precum şi
prima virtute a
acestor instituţii, virtute care, Hegel spunea că se apropie de absolut şi devine
astfel ceva sfânt.
Astăzi, medicina are următoarele tendinţe evolutive:
- de constituire a activităţii medico-legale într-un corp de probe cu
valoare ştiinţifică,
într-o ştiinţă a expertizei (expertologie) ca activitate necesară a justiţiei,
dintre cele mai
importante şi utile şi cu aptitudinea de a evita riscul erorilor judiciare şi al
căderii în nondrept.
Prin expertologie, distribuirea justiţiei capătă valenţe ştiinţifice şi devine de
neînlăturat.
Expertologia este ştiinţa ce utilizează cele mai adecvate metode de rigoare
ştiinţifică pentru a
stabili adevărul, motiv pentru care cei ce lucrează în acest domeniu trebuie să fie
specialişti şi
cercetători cu cea mai amplă informare, cu o mare sensibilitate pentru adevăr şi cu
o acută
conştiinţă a gravităţii deciziilor pe care le elaborează;
- de depăşire permanentă a incriminărilor, dezincriminărilor şi de
formulare cât mai
ştiinţifică a instituţiilor judiciare, îndeosebi penale, fapt conturat şi prin
aceea că progresul
ştiinţific trebuie făcut util pentru om (trebuie să i se dea semnificaţie umană şi
prin intermediul
3
Liliana Pavel, Medicina Legală , p.5

7
normelor de drept, alături de cele etice). Rolul bioeticii în acest proces astăzi
este din ce în ce mai
afirmat. În acest sens, cultura bioetică şi medico-legală a juristului este o
condiţie sine qua non în
administrarea justiţiei;
- de activitate de echipă în expertologia medico-legală, impusă fie de
complexitatea
situaţiilor probatorii (de exemplu, o evaluare corectă a unui comportament deviant
la un minor
cere participarea medicului legist, a sociologului şi pedagogului), fie de lege
(expertiza
psihiatrică, de filiaţie etc.).

1. Obiectul medicinei legale

De-a lungul timpului şi evoluţiei ştiinţelor medicale şi juridice,

definiţia medicinii legale a
diferit ca formă şi conţinut de la autor la autor existând o mare varietate privind
concepţia,
obiectul şi domeniul de activitate, definiţii care prezintă o idee comună şi anume
că ştiinţa
medicală este chemată să sprijine şi să îndrume actul de justiţie acolo unde
pregătirea şi
conştinţele ştiinţelor juridice, prin ele însele, nu pot rezolva problemele ce îi
stau în faţă. Deci
putem concluziona că medicina legală este o specialitate medicală ce pune
cunoştinţele sale de
specialitate, dar şi biologice, în slujba actului de justiţie şi dreptate socială.
Aducerea ştiinţelor medicale alături de actul de justiţie s-a născut din
nevoia naturală şi
firească a individului uman trăitor în societate, de a afla adevărul în toate
domeniile sale de
activitate dar adevărul este întotdeauna ştiinţific, fie socio-juridic fie medical.
În felul acesta
putem vedea cele două laturi distincte ale medicinii legale, latura consacrată
principiilor de drept
şi latura cunoştinţelor medicale.
Această dualitate a făcut ca, de-a lungul anilor, având ca esenţă
acumularea în timp a
cunoştinţelor social-juridice şi medicale, medicina legală să devină şi să se
consolideze ca ştiinţă
şi specialitate medicală de sine stătătoare, acţionând, prin mijloace proprii,
direct în administrarea
justiţiei şi aducându-şi contribuţia la prevenirea faptelor antisociale dar şi la
perfecţionarea
relaţiilor sociale.
Medicina legală, în ansamblul ei, are la bază activitatea experimentală, şi
anume,
efectuarea de expertize necesare şi utilizabile numai în justiţie. Aceste expertize
pot fi grupate în
următoarele patru grupe ce constituie domeniile largi de activitate medico-legală,
solicitate de
justiţie dar şi de persoanele interesate să dovedească o stare de fapt cu caracter
medical:
 expertiza persoanei vii
 expertiza cadavrelor, expertiza corpurilor delicate purtătoare de urme
biologice sau nu
 expertiza actelor medicale, precum şi a actelor medico-legale
8
  expertiza responsabilităţii profesionale medicale (malpraxis).

Referitor la domeniile de activitate medico-legală, aceasta contribuie :

În dreptul procesual penal la:

 definirea participanţilor în procesul penal;
 stabilirea stării de sănătate şi dacă aceasta permite unei persoane
participarea la actele
procedurale şi la judecată;
 stabilirea posibilităţilor învinuitului/inculpatului de a suporta
regimul de detenţie
(poate fi arestat);
 evaluarea credibilităţii altor mijloace de probă (declaraţii, mijloace
materiale etc.);
 suspendarea, amânarea sau întreruperea executării pedepsei (pe motive
medicale).
Proba medico-legală este reglementată de codul de procedură penală şi se
integrează în
teoria generală a probelor şi mijloacelor de probă. Drepturile, obligaţiile,
incompatibilitatea,
abţinerea şi recuzarea expertului medico-legală sunt aceleaşi ca şi a celorlalţi
experţi şi anume:
Drepturi:
 să ia cunoştinţă de întreg materialul dosarului;
 să ceară lămuriri cu privire la anumite fapte sau
împrejurări ale cauzei;
 să obţină prezenţa părţilor sau explicaţiile lor necesare (cu
aprobarea organului
competent);
 să se abţină în caz de incompatibilitate.

Obligaţii:
 de a efectua expertiza (în afara cazurilor de recuzare);
 de a efectua expertiza în termen;
 de a solicita consimţământul expertizatului pentru efectuarea
investigaţiilor
medicale;
 de a fi corect şi conştiincios;
 de a fi imparţial;
 de a recuza când este cazul.

Incompatibilitatea, abţinerea şi recuzarea:

9
  dacă este rudă cu una din părţi;
 dacă este interesat atât el, soţul sau rudele apropiate în
soluţionarea speţei;
 dacă este martor în cauză;
 dacă este în situaţia de interzicere, condamnare pentru fals,
furt, mită, abuz de
încredere etc.

În dreptul civil la :
 stabilirea condiţiilor privind capacitatea civilă, instituirea
tutelei şi curatelei,
existenţa unui prejudiciu cauzat de fapte ilicite (infirmităţi, incapacităţi de
muncă etc.) sau a altor
raporturi contractuale.
În dreptul familiei la:
 stabilirea existenţei condiţiilor privind încheierea, anularea,
desfacerea căsătoriei;
 stabilirea existenţei condiţiilor privind adopţia;
 stabilirea sexului civil;
 stabilirea filiaţiei biologice.
În criminalistică:
 pune la dispoziţie tehnici eficiente în domeniul biologic
(biocriminalistică) etc.
În criminologie:
 studiul cauzelor biologice ale delicvenţei:
 stabilirea particularităţii individuale de personalitate a
infractorului şi a victimei şi
interrelaţia dintre aceştia (victimologie);
 evaluarea diferiţilor factori ce intervin în geneza conduitelor
antisociale etc.

10
 CAPITOLUL II

PROBLEMATICA JURIDICǍ, CRIMINOLOGICǍ

ŞI PSIHIATRICO –
JUDICIARǍ

1. Restrospectiva istorică a faptei de pruncucidere

Codul penal de la 1864 denumea pruncuciderea drept „omorul copilului său
născut de
curând”4 de către mama sa (art. 230) şi se pedepsea conform art. 232, alin. 1 cu
muncă silnică pe
viaţă.
Pruncuciderea era sancţionată cu o pedeapsă mai mare – recluziunea – (în
loc de muncă
silnică pe viaţă), când era săvârşită de către mamă asupra unui copil nelegitim
(art. 232, alin. 2).
Codul penal din Transilvania, în art. 284, pedepsea de asemenea, cu
recluziune până la 5
ani, pe mama care, cu intenţie îşi va ucide copilul natural în timpul naşterii sau
imediat după
naştere.

4
Codul Penal al Principatelor Unite Romane, Alexandru Ioan Cuza publicat in M.O
la 30 octombrie 1864 .

11
 Prevăzută în art. 465 această infracţiune avea următorul conţinut: „Mama
care îşi ucide
copilul natural înainte de a fi expirat termenul legal de declarare la oficiul
stării civile, ea comite
crima de pruncucidere şi se pedepseşte cu temniţă grea de la 3 la 5 ani”.5
Codul penal din 1936, faţă de imprecizia expresiilor „ născut de curând”
sau „imediat
după naştere”, a dat o formulare clară dispoziţiei de incriminare a pruncuciderii,
prevăzând în art.
465 că „săvârşeşte această infracţiune mama care îşi ucide copilul natural înainte
de a fi expirat
termenul legal de declarare la Oficiul stării civile”6.
Atât în Codul penal de la 1864 cât şi în Codul penal de la 1936 nu se
admitea o sancţiune
mai severă decât pentru cazul când copilul nou-născut era neligitim, iar fapta era
săvârşită de
mama naturală.
În trecut, sancţionarea mai blând a mama care-şi ucidea copilul natural
înainte de a fi
expirat termenul legal de declarare la oficiul stării civile (15 zile), fiind
justificată de starea de
tulburare a mamei care a dat naştere unui copil în afara căsătoriei, de ruşinea pe
care o încerca
mama aflată în această situaţie, teama de dezonoarea şi de oprobiul general,
sentimente care pe
fondul slăbiciunii fizice şi psihice pricinuite de naştere, puteau să determine
mama să-şi ucidă
copilul. 7
În antichitate era pedepsită la fel de sever ca şi orice altă formă de
omor. Legile medievale
nu distingeau diferenţa între infanticid şi orice altă omucidere. Unele legi
prevedeau chiar o
pedeapsă mai gravă (arderea pe rug) pentru această faptă.
Cesare Beccaria, combătând cu vehemenţă legiuirile feudale, a fost
promotorul ideii că
mama naturală trebuie pedepsită mai blând. El având în vedere în mod deosebit mama
care, în
urma unui viol sau a altor împrejurări deosebite, dădea naştere unui copil şi care
se vedea în
alternativele: dezonoarea ori uciderea copilului.8
Pe de altă parte, situaţia mamei era agravată de lipsurile economice în
care se zbătea,
neavând sprijinul tatălui copilului şi de ajutorul colectivităţii.
Ţinând cont de aceste circumstanţe, toate legislaţiile moderne au prevăzut
un regim juridic
mai blând pentru fapta mamei naturale care îşi ucidea copilul imediat după naştere.
Această
concepţie oglindindu-se în marea majoritate a codurilor penale din alte ţări.
Codul penal român din 1965 inspirându-se din Codul penal francez, avea o
prevedere
similară (art. 232, alin. 2), la fel şi Codul penal din 1937. 9

5
Codul Penal Carol al II-lea 1936 promulgat cu Înaltul decret regal nr. 471 din 17
martie 1936 şi publicat în M.O.
Partea I nr. 65 din 18 martie 1936.
6
Ibidem
7
 Al.Boroi, op. cit., p.152
8
G.Antoniu, ş.a., Codul penal comentat şi adnotat, vol.I, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1975, p.100.
9
V. Dongoroz şi I. Oancea, op. cit., p.202; Al. Boroi, Infracţiuni…, op. cit.,
p.152

12
 Infracţiunea de pruncucidere prevăzută în art. 177 Cod penal, este
definită ca fiind
„Uciderea copilului nou-născut, săvârşită imediat după naştere de către mama aflată
într-o stare
de tulburare pricinuită de naştere, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7
ani”10.
Noul Cod penal prevede o altă concepţie asupra pruncuciderii, în raport cu
realităţile
actuale, în care naşterea unui copil în afara căsătoriei nu mai pune în faţa mamei
acea alternativă
dramatică care să-i inspire gânduri criminale.
În trecut, sentimentul disperării pe care îl încerca mama naturală era
provocat mai ales de
lipsurile materiale ştiind că îi va fi refuzat orice ajutor din partea părinţilor,
a rudelor, prietenilor,
ca şi din partea societăţii, şi că va avea greutăţi în vederea stabilirii
paternităţii copilului, ş. a.
Sancţionarea mai blândă a pruncuciderii nu înseamna decât recunoaşterea
realităţii acestor
situaţii care puteau duce la disperare pe mama naturală. 11 Se afirmă însă că,
acest concept al
infracţiunii de pruncucidere reprezintă rezultatul gândirii juridice fundamentată
pe noile condiţii
economice. Astfel, dacă altădată se pornea de la situaţia grea în care mama
naturală se găsea după
naştere, situaţie ce justifica actul ei, astăzi în ţara noastră, când întreaga
legislaţie acordă o
ocrotire specială (atât material cât şi moral) mamei şi copilului (indiferent că
este „copil din flori”
sau din timpul căsătoriei) termenul atenuant al pruncuciderii nu-şi mai găseşte
justificarea de mai
sus.12
Astfel, se impune o revedere a dispoziţiei de incriminare a faptei de
pruncucidere, în
sensul că, legea penală îşi va îndrepta atenţia asupra situaţiei grele a mamei
naturale supuse unor
puternice presiuni psihice şi economice care o împing spre gestul disperat de a-şi
ucide copilul
imediat după naştere.13
Reglementată astfel, pruncuciderea reprezintă o varietate a infracţiunii
de omor săvârşită
în condiţii specifice ce justifică incriminarea distinctă şi atenuarea sancţiunii
penale.14

2. Structura, conţinutul şi rolul mijlocului de proba medico-legal

Pruncuciderea constituie infracţiunea care contrazice instinctul matern şi

datoria sacră de
reproducere, cât timp ansamblul dorinţelor sexuale, ca formă a instinctului de
conservare,
constituie o posibilitate naturală şi accesibilă de a evita instabilitatea şi
temporalitatea vieţii şi

10
Valerian Cioclei, Codul penal şi Codul de procedură penal, Editura C.H.Beck,
Bucureşti, 2009,p.78.
11
„Codul penal al R.S.R. – comentat şi adnotat – vol I” – Theodor Vasiliu, Doru
Pavel, George Antoniu, Dumitru
Lucinescu, Vasile Papadopol, Virgil Rămureanu, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1975, p.100
12
V. Dongoroz, I. Oancea, Explicaţii teoretice ale Codului penal – vol. III –
partea specială, Editura AllBeck, 2003,
p.191
13
R. Stănoiu, Infracţiunea de pruncucidere, Concepţie, propuneri de perfecţionare
a reglementării, în S.D.R.
nr2/1990, p.168
14
Gh. Nistoreanu, Al. Boroi, op.cit., p.91

13
aspiraţia către transcendenţă, alături de foame, frică şi apărare, forme ale
aceluiaşi instinct de
conservare. Pruncuciderea în acelaşi timp, constituie şi infracţiunea cea mai
monstruoasă,
deoarece se exercită asupra unei fiinţe fragile, asupra unei persoane fără apărare.
Legea defineşte pruncuciderea drept uciderea nou-născutului, săvârşită
imediat după
naştere de către mama aflată într-o stare de tulburare pricinuită de naştere. Poate
constitui
propunere de lege ferendă ca uciderea fătului în timpul naşterii (al travaliului),
deci pe cale de a
deveni nou-născut, să nu fie calificată ca avort, ci să constituie o pruncucidere,
tot aşa cum
termenul de „imediat după naştere” poate fi prelungit până ce un nou-născut face
dovada că şi-a
reglat funcţiile la mediul exterior (în pediatrie, starea de nou-născut durează o
lună după naştere).
Infracţiunea de pruncucidere este similară avortului (ca, de exemplu, atunci
când se
provoacă avortul şi după naştere se omoară nou-născutul, ceea ce constituie o
infracţiune
continuată) şi cu infanticidul, ca ucidere a unui nou-născut după perioada de
„imediat după
naştere” prevăzută de lege, şi devine omor calificat. Maltratarea copilului
(sindromul
Tardieu-Silverman) poate duce la moarte, deşi frecvent reprezintă o vătămare
corporală.
Obiectul juridic al infracţiunii de pruncucidere îl constituie încălcarea
relaţiilor sociale ce
protejează viaţa, iar obiectul său material îl constituie întreruperea biologică a
vieţii.
Evidenţiem în cadrul obiectului juridic, problemele ce se impun spre
rezolvare :
1. Starea de nou-născut, considerată astfel întrucât cadavrul păstrează pe
el semnele
naşterii recente (sebum, greutate, cordon ombilical rupt ori tăiat etc.) – starea
de nou-născut se
poate produce prematur sau la termen (după nouă luni), când este evocat de aspectul
intern şi
extern al organismului nou-născutului, cum ar fi greutatea în jur de 3 250 g,
lungimea de 45-50
cm, perimetrele craniene, prezenţa nucleilor de osificare în tibie, femur, etc.
Starea de nou-născut
nu implică şi prezenţa viabilităţii (fiind suficient doar să se nască viu) deoarece
autorul
infracţiunii (faţă de intenţia sau culpa sa) nu ştie dacă nou-născutul va fi viabil
ori nu. Prin
urmare, deşi viabilitatea nu are relevanţă juridică, starea psihică a mamei la
vederea unui
nou-născut sub 1 000 g (când, de regulă, este considerat avorton) poate influenţa
rezoluţia sa
criminală. Pe de altă parte, deşi născut viu, uneori (în malformaţii grave) nou-
născutul nu va avea
şi aptitudinea de a trăi, faptul trebuind afirmat în expertiză pentru a fi la
dispoziţia juristului în
vederea calificării definitive a faptei şi a sancţiunii.
Actul de pruncucidere se demonstrează prin leziunile produse asupra nou-
născutului, cu
caracter comisiv, cum ar fi plăgile tăiate, asfixiile mecanice prin comprimarea
gâtului cu mâna
sau prin ocluzia fundului gâtului (faringelui) cu obiecte moi, prin înec, prin
lovirea capului etc.,
sau omisiv, prin abandonarea nou-născutului în frig, prin lipsa îngrijirilor
elementare date
nou-născutului etc. În pruncuciderile vulvare (în timpul travaliului), când fătul
deja a efectuat

14
primul inspir, dovedindu-şi posibilitatea de a trăi în afara organismului matern,
leziunile
interesează, de obicei, secţionarea (cu un obiect tăios) a formaţiunilor regiunii
cervicale
anterioare. Când nou-născutul a fost scheletizat datorită putrefacţiei, expertiza
nu poate afirma
decât faptul că a fost vorba despre un nou-născut la termen (expertiză
osteologică). Adesea,
omorul este produs după perioada de „imediat după naştere”, când din evoluţia
cordonului
ombilical până la căderea sa, din dimensiunile taliei şi din greutatea corpului,
din modificările
interne (de exemplu, evacuarea meconiului din intestinul subţire şi gros,
închiderea găurii Botal
la cord şi apoi a canalului arterial etc.) se va deduce durata vieţii extrauterine;
în acest caz, nu va
mai fi vorba de infracţiunea de pruncucidere, ci de omor calificat (asupra
descendentului).
3. Felul morţii . Pentru rezolvarea acestei probleme trebuie să se ţină cont
şi de
circumstanţele de naştere care pot eticheta unele decese ca accidentale:
4. – naşterea în WC-uri în urma confundării durerilor de naştere cu alte
dureri diges-
tive; aceste situaţii sunt invocate, de regulă, de primipare, nou-
născutul a fost născut
viu (în pulmonul său la examenul microscopic se pot descoperi elemente
ale acestor
conţinuturi, cum ar fi celule vegetale, animale, ouă de paraziţi), iar
deseori leziunile
infiltrativ-hemoragice pericircumferenţiale ale capului (deci în afara
bosei sero-
-sangvinolente sau a cefalhematomului) atestă împingerea nou-născutului
într-un astfel
de mediu;
– naşterea precipitată, întâlnită la multipare în 1-2% dintre cazuri,
în urma unor
contracţii uterine tetaniforme poate duce la o moarte accidentală prin sufocarea
(înecarea)
nou-născutului în lichidele de facere sau, din cauza sebumului de pe corp (venix
cazeoza), la
căderea sa din braţele unei terţe persoane necalificate ce asistă naşterea.
Intenţia ascunsă de
pruncucidere devine o problemă dificil de probat judiciar în multe cazuri. Problema
solicitării
unei asistente calificate la naştere depinde de durata acestui travaliu precipitat,
care, la multipare,
se declanşează pe neaşteptate;
– tehnic expertal, un travaliu precipitat se va dovedi prin existenţa
unui bazin larg
(verificat), a unui nou-născut cu sau sub greutatea normală, născut în prezentaţie
craniană
(dovadă existenţa bosei sero-sangvinolente şi cefalhematoamelor eventuale la acest
nivel, dar
care într-un travaliu precipitat sunt absente), iar în prezentaţiile pelviene, mai
rare (naşterea
precipitată obligând la asistenţă medicală), cordon ombilical în continuitate cu
placenta (prin
expulzie concomitentă a fătului şi placentei, deci fără cordon ombilical tăiat ori
rupt), iar mama
nu va prezenta leziuni perineale (dovadă a unui travaliu prelungit);
– asfixia prin strangulare accidentală cu circulară de cordon este
posibilă în naşterile
neasistate sau empiric asistate, ori de câte ori se constată mai multe circulare
ale cordonului în

15
jurul gâtului, în legătură directă cu ombilicul. Ori de câte ori cordonul ombilical
va fi petrecut
mai complicat (şi prin axile, de exemplu), va fi posibilă şi o asfixie
heteroagresivă cauzată de
cordonul ombilical;
– căderea accidentală din mâinile unei persoane necalificate care
asistă naşterea
obligă la constatarea unui hematom pericranian unipolar (bi- sau multipolar,
atestând lovirea
capului) şi, de asemenea, în afara bosei şi a cefalhematomului, fapt ce obligă la
corelarea leziunii
cu locul pretinsei căderi;
– producerea unor leziuni de „autoasistenţă” în asistenţa empirică la
naştere sau, de
exemplu, prin introducerea mâinii mamei în gura fătului pentru a grăbi şi degaja
naşterea este
probată de plăgile contuze de la nivelul comisurilor bucale sau de prezenţa
echimozelor, flancate
de excoriaţii semicirculare (produse de pulpa degetelor şi unghii) imediat sub
menton, pe
planşeul bucal exterior. Constatarea acestor leziuni la nivelul gâtului va evoca
sugrumarea.
Astfel, pruncuciderea nu va trebui confundată cu unele stări patologice care
produc
decesul nou-născutului într-un timp mai scurt sau mai lung după naştere:
– boala membranelor hialine consecutivă, mai frecvent, aspirării
lichidelor de facere
(ce se vor constata în pulmon la examenul microscopic) sau unui deficit de
surfactant pulmonar;
– traumatismele cranio-cerebrale obstetricale cauzate de travalii
dificile şi
evidenţiate de existenţa unor leziuni osoase sub formă de înfundări „în minge de
ping-pong”, cu
leziuni hemoragice pe suturile osoase din pricina încălecării lor, cu leziuni
cerebrale difuze
(mecanismul hipoxic fiind constant asociat travaliilor dificile) şi un pulmon, de
regulă, nerespirat
(nou-născut mort).
– asfixiile obstetricale albe ori albastre întâlnite veridic în
travaliile dificile, cu
disproporţii bazin-făt sau în prezentaţiile patologice. Pentru un travaliu dificil
vor pleda şi
eventualele leziuni vaginale şi perineale ale mamei;
– pneumoniile congenitale consecutive unor suferinţe materne de la
sfârşitul sarcinii.
Se admite că o pneumopatie a nou-născutului ce apare în primele 24 de ore după
naştere are un
debut intrauterin (pneumonie fetală sau congenitală);
3. Cauza medicală a morţii constă în lezarea organelor vitale.
4. Data leziunilor necesită o apreciere retrospectivă, deseori aceşti nou-
născuţi fiind
abandonaţi în locuri diferite şi expuşi factorilor de mediu.
5. Data morţii, trebuie rezolvată ori de câte ori se întâlnesc situaţiile
mai sus enumerate.
6. Gravitatea leziunilor depinde şi de durata supravieţuirii, depăşirea
stării de nou-născut,
de imediat după naştere, după expulzie, ce va caracteriza pruncuciderea, trebuind a
fi deosebită
de uciderea lui după expulzie, ce va caracteriza infracţiunea de omor calificat, în
contextul unui

16
infanticid. În acest caz, existenţa unor leziuni de vârstă diferită (echimoze,
fracturi), întârzierea
dezvoltării staturo-ponderale şi psihice, existenţa unor patternuri lezionale
relativ specifice
(hematoame subdurale, decolări şi hematoame periostale) explică maltratarea în timp
a copilului
şi conferă gravitate agresiunii.
7. Caracterul vital al leziunilor include naşterea unui nou-născut viu.
Trecerea de la viaţa
intrauterină la cea extrauterină constituie evenimentul cel mai periculos al
ciclului vital, de unde
multitudinea complicaţiilor acestei etape. În acest sens, poate exista viaţă fără
respiraţie (ca atunci
când pulmonul nu este destins, deci e nerespirat), dar leziunile de lovire au
caracter vital,
deoarece există circulaţie a sângelui, dar nu şi invers, adică nu poate exista
respiraţie fără viaţă,
motiv pentru care fenomenul umplerii plămânului cu aer devine elementul cel mai
expresiv al
demonstrării faptului că nou-născutul s-a născut viu.
Dovedirea medico-legală a unui nou-născut viu se culege din partea
pulmonului:
– macroscopic, pulmonul respirat este balonizat, roz, umple cavitatea
toracică şi
crepită la palpare. Pulmonul nerespirat se prezintă ca două bucăţi de carne în
şanţurile costoverte-
brale, este de culoare roşu închis şi la palpare oferă senzaţia de organ dur,
parenchimatos;
– examenul microscopic, fiind obligatoriu pentru a dovedi starea de
nou-născut viu,
examen ce scoate în evidenţă fante alveolare nedesfăcute şi bronhii plicaturate, în
lipsa
pătrunderii aerului;
– o probă cu rezultate aleatorii, datorate, frecvent, stării de
putrefacţie, este
docimazia hidrostatică, ce constă în punerea unor fragmente de pulmon în apă;
pulmonul aerat va
pluti, iar cel neaerat va cădea la baza recipientului.
Examenul macroscopic şi docimazia pot produce erori de interpretare, din
cauza
putrefacţiei (când nou-născutul a fost abandonat), susţinerea externă în scop de
reanimare (când
pulmonul este destins pasiv) sau a unor pneumopatii congenitale (ce fac pulmonul să
cadă la
fundul apei), devine obligatorie, în caz de pruncucidere, recoltarea unor fragmente
de pulmon
pentru examenul microscopic. Un nou-născut mort, chiar dacă asupra lui s-au
exercitat unele
agresiuni, poate constitui o infracţiune putativă, de aceea toată problematica
expertală a
pruncuciderii depinde de această problemă a stării de a fi născut viu sau mort.
Latura obiectivă a pruncuciderii solicită:
1. Stabilirea obiectului ce a produs leziunile şi, secundar, delimitarea
pruncuciderii de
infanticid prin determinarea duratei vieţii extrauterine în funcţie de greutate şi
talie, de uscarea şi
căderea cordonului ombilical, de semnele interne privind eliminarea meconiului,
închiderea
găurii interatriale etc.
17
 2. Cauza leziunilor poate fi comisivă sau omisivă ( abandonarea nou-
născutului în frig,
lipsa îngrijirilor elementare necesare unui nou-născut). Într-o estimare generală,
mijloacele
omisive pledează pentru pruncucidere, spre deosebire de cele comisive, ce pledează
pentru omor
calificat.
3. Numărul leziunilor se rezolvă conform regulilor generale.
4. Succesiunea leziunilor – rezolvarea problemei „imediat după naştere”
diferenţiază
pruncuciderea de omorul calificat. Aşadar, în cazul în care uciderea nu a fost
comisă imediat după
naştere (indiferent dacă s-a tăiat sau nu cordonul ombilical ori dacă s-a eliminat
sau nu placenta),
va fi vorba despre un omor calificat, motiv pentru care succesiunea leziunilor
trebuie corelată cu
durata vieţii extrauterine pentru a rezolva corect această problemă.
5. Mecanismul de producere a leziunilor.
6. Legătura cauzală a violenţei cu decesul se rezolvă după regulile
generale de evaluare
expertală, iar acţiunea criminală s-a petrecut imediat după naştere, deci cât timp
copilul păstrează
pe corpul său semnele naşterii recente.

5. Rolul expertizei psihologice şi a celei psihiatrice

pentru încadrarea
juridică a pruncuciderii

Reglementările cu privire la pruncucidere din ţara noastră au suferit

modificări în funcţie
de etapele istorice. Codul Penal din 1864, în art. 230, prevedea „Pruncuciderea se
numeşte
omorul copilului de curând născut”15. Legea penală din 1936, în art. 465, arăta că
„Pruncuciderea
este uciderea de către mama copilului natural înainte de expirarea termenului legal
de declarare la
starea civila (15 zile de la naştere)”16.
Codul Penal actual, în art. 177, arată că „Uciderea copilului nou născut
săvârşit imediat
după naştere de către mama aflată într-o stare de puternică tulburare pricinuită de
naştere - se
pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani”17.
Deoarece prezenta lucrare se ocupă şi de expertiza psihiatrică medico-
legală ce se
efectuează asupra făptuitorului, în cele ce urmează vom analiza în acest aspect
acele demersuri
procedurale penale care au ca scop clarificarea împrejurărilor de „mama aflată
într-o stare
puternică de tulburare pricinuită de naştere”. Pornind de la premisa că expertiza
psihiatrică are
15
Codul Penal al Principatelor Unite Romane, Alexandru Ioan Cuza publicat in M.O
la 30 octombrie 1864 .
16
Codul Penal Carol al II-lea 1936 promulgat cu Înaltul decret regal nr. 471 din
17 martie 1936 şi publicat în M.O.
Partea I nr. 65 din 18 martie 1936.
17
Valerian Cioclei, Codul penal şi Codul de procedură penal, Editura C.H.Beck,
Bucureşti, 2009,p.78

18
drept obiect stabilirea stării psihice a unei persoane, se poate observa că în
cazul cercetarii şi
judecării infracţiunii de pruncucidere, obiectul principal al expertizei
psihiatrice îl constituie o
stare de tulburare şi nu o maladie de natură psihică.
Putem observa în practica judiciară, cu prilejul efectuarii expertizei
psihiatrice în
infracţiunile de pruncucidere, la leuzele expertizate de multe ori s-au constatat
stări legate de
intelect de limită, instinct matern abolit, oligofrenie de diferite grade,
psihopatie impulsivă etc.,
situaţii care au fost luate în vedere în cadrul stabilirii elementului „tulburări
pricinuite de
naştere".
Psihologia definită ca ştiinţa care se ocupă de manifestarile psihice ale
fiinţei umane
(comportamentul), în funcţie de etapa de dezvoltare pe care o parcurge (ontogeneza)
şi de
influenţa mediului (psihologia copilului, psihologia familiei, psihologia
bolnavului etc.)
Psihologia foloseşte o metodă specifică de investigare a individului,
axată pe criterii
proprii. Capacitatea psihică defineşte proprietatea, calitatea unei persoane de a
percepe şi înţelege
critic realitatea, de a se adapta dinamic la exigenţele mediului şi de a acţiona în
consecinţă în
funcţie de modelul socio-cultural acceptat într-o perioadă istorică şi într-un
areal geografic,
figurând ca ansamblul de însuşiri psihice ce pot determina reuşita / performanţa
unei activitaţi:
orientarea, percepţia, inteligenţa, spontaneitatea, fluiditatea verbală etc.
Expertiza medico-legală psihiatrică este o activitate specifică instituţiei
medico-legale
efectuată de o comisie specială formată din :
 un medic legist (preşedintele comisiei, ce coordonează activitatea
întregii comisii);
 doi medici de specialitate, ambii psihiatri (în cazul în care este
examinat un minor, unul
dintre cei doi psihiatri poate fi specializat în neuropsihiatrie infantilă).
Din opinia medicilor, orice naştere provoacă profunde modificări în toate
organele şi
funcţiile organismului femeii, iar naşterile nedorite şi tăinuite, în special la
fetele mamă prea
tinere şi primipare, ca de altfel şi naşterile neasistate şi dificile, modifică şi
influenţează în mod
considerabil psihicul acestor femei. Sunt şi situaţii speciale a stării psihice
generale legate de
contextul naşterii şi care pot duce la o soluţie de iresponsabilitate a femeii care
şi-a ucis copilul
nou născut.
Reiese în cuprinsul noţiunii de tulburare pricinuită de naştere că trebui
avute în vedere
acele elemente şi date de fapt care au drept consecinţă intensificarea stărilor
psihice deosebite,
legate în anumite cazuri de procesul naşterii.
Considerăm că, în acest context, pentru încadrarea juridică a pruncuciderii
- încadrare ce
depinde de stabilirea cu certitudine a existenţei tulburării mamei în momentul
naşterii - expertiza
19
psihiatrică judiciară are un rol determinant. Această expertiză trebuie să fie
complexă, să conţină
teste psihologice şi să se pronunţe şi asupra structurii personalităţii femeii
examinate.
În vederea obţinerii unor concluzii adecvate şi concludente, în cadrul
expertizei psihiatrice
medico-legale ce s-a efectuat asupra femeii cercetate pentru pruncucidere, organele
judiciare
trebuie să strângă date atât despre condiţiile socio-familiare ale subiectului ce
va fi supusă
expertizei, cât şi despre antecedentele medicale ale acesteia.
Această expertiză trebuie să furnizeze organelor judiciare elementele
medicale
caracteristice în legătura cu personalitatea celui examinat şi să stabilească dacă
a acţionat cu
intenţie, dacă acceptat în mod conştient producerea rezultatului şi a prevăzut
caracterul periculos
şi urmările faptei comise. De asemenea, să aprecieze influenţa unor eventuale
tulburări psihice
asupra capacităţii de a discerna acţiunile sale cu referire în special la starea
psihică în timpul
comiterii infracţiunii, gradul de alterare a nivelului de conştiinţă, precizând în
concluzie prezenţa
sau absenţa discernământului.

20
 CAPITOLUL III
INFRACŢIUNEA DE PRUNCUCIDERE

1. Noţiune şi caracterizare

Infracţiunea a fost incriminată deosebit de la o epocă la alta şi de la

stat la stat. În vechea
legislaţie românească precum şi în cea a multor state, pruncuciderea este încadrată
la omucidere
şi considerată o formă specială a acesteia, în care se acordă circumstanţe
atenuante sau agravante
în funcţie de situaţia socială a mamei pruncucigaşe. În cuprinsul Dicţionarului
General al Limbii
Române, apărut în cadrul Editurii Enciclopedice sub semnătura lui Vasile Breban
pruncuciderea
este definită drept „omuciderea de către mamă a propriului copil, de curând
născut”, iar
„pruncucigaşă este mama care îşi ucide copilul nou-născut”.
Termenul românesc de pruncucidere are o semnificaţie proprie mai
restrânsă decât
termenul de „infanticid”. Infanticidul se referă, în general, la uciderea unui
copil şi este
considerat în legislaţiile penale moderne ca o formă calificată de omor.
Pruncuciderea se referă,
nu la suprimarea vieţii oricărui copil, ci numai la uciderea de către mamă a
copilului său nou
născut. Este de remarcat că acolo unde termenul de „pruncucidere” nu îşi găseşte un
corespondent direct se foloseşte pentru determinarea acestei fapte, adeseori, tot
termenul de
infanticid.18
Infracţiunea de pruncucidere constituie un tip aparte de
omucidere, o variantă de
specie, cu denumire proprie şi cu existenţă independentă. Se poate vorbi de un omor
atenuat sau

18
Al.Boroi, op. cit., p.151

21
de „o faptă de omor sancţionată mai blând, în considerarea condiţiilor speciale în
care acţionează
subiectul activ al infracţiunii”.19
Infracţiunea de pruncucidere, în legislaţia noastră, capătă un
conţinut nou, prin
recunoaşterea unor stări psiho-fiziologice anormale, provocate de naştere, care
fără a produce
tulburări de conştiinţă, pot duce la suprimarea discernământului, stare de natură
să explice
conduita femeii, imediat după naştere.
Din textul art. 180 Cod penal, este de reţinut că infracţiunea
trebuie să cuprindă
următoarele elemente juridice:
● să existe o omucidere – prin comisiune sau omisiune;
● omuciderea să se execute asupra unui copil nou-născut;
● omuciderea să se execute imediat după naştere;
● omuciderea să fie săvârşită de către mama copilului;
● mama să prezinte o tulburare legată de actul naşterii;
Condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ. Lipsa îndeplinirii uneia
dintre ele face ca
activitatea mamei de suprimare a vieţii copilului nou născut să fie încadrată în
dispoziţiile
articolului 179 lit. „b”, „c” şi „d” din Codul penal. Dacă din probe rezultă că
mama copilului a
acţionat cu premeditare, se va reţine, ca element circumstanţial al omorului
calificat, şi cel
prevăzut la lit. „a” din articolul 179 C. penal.20

2. Precedente legislative şi situaţii tranzitorii

Protecţia dreptului la viaţă în Antichitate.
În societăţile tribale cei care ucideau un membru al grupului social
erau alungaţi din
comunitate, pedeapsă ce era echivalentă practic cu condamnarea la moarte. În
cazul unor crime
mai puţin importante pentru trib, făptuitorul nu era alungat, lăsându-se la
îndemâna părţilor
interesate posibilitatea răzbunării.
Protecţia dreptului la viaţă al fiinţei umane s-a impus ca o
necesitate obiectivă încă din
cele mai vechi timpuri. Răzbunarea capătă treptat un rol din ce în ce mai mare
fiind la început
nelimitată, iar mai târziu devenind limitată, instituindu-se legea talionului
conform căreia răul
suferit de vinovat nu trebuia să depăşească răul pricinuit victimei (ochi
pentru ochi, dinte pentru
dinte).

19
G.Antoniu ş.a., op. cit., p.101.
20
Decizia nr.2 din 3 aprilie 1976 cu privire la infracţiunea de pruncucidere în
R.R.D. nr.5\1976, p.46.

22
 Codul lui Hammurabi, regele Babilonului (1792 – 1749
î. Hr.) are la bază
legea talionului care prevedea printre altele: dacă cineva ucidea femeia
altuia, i se omoară
fiica21.
În Grecia antică era pedepsit atât omorul voluntar, cât şi cel
involuntar, diferind însă,
procedura de judecată.
Pedepsirea faptelor de omucidere era lăsată la discreţia rudelor
victimei, dar aceste fapte
nu au încetat niciodată să fie şi o încălcare a intereselor grupului social. În
vechile obiceiuri
latine, pedeapsa pentru omucidere era răzbunarea sângelui care era lăsată în seama
părinţilor
victimei, dar cu autorizarea prealabilă a comunităţii. Potrivit unei legi romane
vechi, uciderea
unei persoane libere era privită ca o crimă contra colectivităţii.
În cadrul domeniului faptelor contra vieţii, la romani
importante au fost Legea lui
Sylla şi Legea lui Pompei. Legea lui Sylla asupra ucigaşilor plătiţi şi
otrăvitorilor a rămas
fundamentală în această materie, iar Legea lui Pompei asupra uciderii unei rude nu
a făcut decât
să modifice infracţiunile. La început, uciderea unui sclav nu era considerată
omucidere, ci doar
faptă producătoare de daune dacă nu era comisă de o altă persoană decât
proprietarul.
Omucidere era considerată orice faptă de omucidere intenţionată,
inclusiv cele săvârşite
în scop de furt, otrăvirea sau uciderea prin vrăjitorie sau magie, incendiul
intenţionat.
În ceea ce priveşte pedepsirea omuciderii, la început, aceasta
era pedepsită cu
moartea ulterior fiind înlocuită cu interdicţia apei şi focului, iar sub
Imperiul Roman se practica
deportarea pentru persoanele de condiţie socială superioară şi moartea pentru
cei cu condiţie
inferioară. În Roma antică nu constituia faptă de omucidere exercitarea
dreptului la viaţă şi la
moarte de către un ascendent asupra descendenţilor supuşi autorităţii sale. Nu
se aplica
pedeapsa pentru omucidere aceluia care ucidea o persoană aflându-se în
legitimă apărare, sau
ucidea adversarul în timp de război, sau uciderea rudei adultere sau dacă
suprimarea vieţii unui
individ se comitea din ordinul legii.

Omuciderea voluntară era pedepsită ca o crimă publică, în timp

ce omuciderea din
culpă atrăgea doar obligaţia la despăgubire. Era pedepsită, ca faptă consumată,
tentativa şi chiar
simpla manifestare a voinţei de a ucide. Doar mai târziu s-a prevăzut o pedeapsă
mai redusă
pentru tentativă. Autorii direcţi, indirecţi, instigatorii şi complicii erau
trataţi cu severitate22.

Protecţia dreptului la viaţă în Evul Mediu.

21
Alexandru Boroi – “Infracţiuni contra vieţii”, editura “Naţional”, Bucureşti,
1996, pag. 33
22
Alexandru Boroi –op. cit.,pag. 35

23
 Răzbunarea sângelui exista în dreptul barbar, pedeapsa pentru
omucidere fiind
“preţul sângelui” ce consta într-o sumă plătită de ucigaş familiei victimei, sumă
ce s-a majorat
treptat, nefăcându-se deosebire între omuciderea intenţionată şi cea din culpă.
Această deosebire
s-a făcut mai târziu sub influenţa dreptului canonic.
Spre sfârşitul Evului Mediu, pe lângă omorul simplu se
pedepseau şi omorul
agravat, omorul prin mandat, omorul patronului, asasinatul, omorul unei rude.Omorul
intenţionat
se pedepsea cu moartea, iar cel din culpă se pedepsea cu pedepse băneşti.

Protecţia dreptului la viaţă la romani.

După retragerea aureliană, o parte din regulile dreptului roman au
continuat să fie aplicate
în Dacia, dar s-au impus din ce în ce mai mult obiceiurile sau normele autohtone.
După cucerirea
Daciei de către romani, regulile dreptului roman au fost aplicate şi pe teritoriul
noii provincii.
Locuitorii erau judecaţi de guvernator sau de locţiitorul acestuia, ei având
dreptul de a pedepsi cu
moartea. Atunci când cel judecat era un fruntaş din poporul supus, pedeapsa
capitală era
pronunţată doar de împărat.
La formarea unor norme juridice autohtone o contribuţie au
avut-o Bazilicalele, o
colecţie de legi civile şi penale elaborată în capitala Imperiului Roman de
Răsărit. Pedepsele
pentru omucidere erau moartea şi mutilarea făptuitorului, existând posibilitatea
transformării
pedepselor în bani dacă făptuitorii aparţineau nobilimii23. În cadrul obştilor
săteşti conflictele şi
faptele contra vieţii se rezolvau pe baza solidarităţii şi a compoziţiei24
Dreptul cutumiar consemnat în documentele vremii sub denumirea de “ius
Valachio” a
continuat să se aplice în perioada de formare a poporului român cât şi cea formare
a statelor
feudale româneşti.
Legiuirile româneşti cele dintâi au fost “Cartea românească de
învăţătură de la pravilele
împărăteşti”, tipărită în 1646 la Mânăstirea Trei Ierarhi din Iaşi şi “Îndreptarea
legii”, tipărită în
1652 la Târgovişte. În aceste legi, omorul era pedepsit sever şi cu discriminare.
Omorârea unei
persoane era pedepsită cu moartea prin spânzurare sau decapitare, dar, în funcţie
de categoria
socială din care făcea parte vinovatul, se puteau da pedepse mai uşoare. Pedeapsa
pentru tentativă
fiind mai blândă faţă de pedeapsa pentru omucidere consumată. Aceste două legi
prevedeau drept
cauze care îndepărtau pedeapsa: nebunia, vârsta, obiceiul locului, legitima
apărare, ordinul
superiorului, iar drept cauze ce micşorau pedeapsa: mânia, dragostea, vârsta,
somnul,
somnambulismul, beţia, ignoranţa, obiceiul locului.

23
 Alexandru Boroi –op. cit.,pag. 35
24
Emil Cernea, Emil Molcuţ – “Istoria statului şi dreptului românesc”, Casa de
editură şi presă “Şansa”, Bucureşti, 1993, pag. 43

24
 Omorul era cea mai gravă infracţiune, acesta fiind
judecat, la început, de
conducătorii obştie, iar mai târziu de către Domn. Se deosebeau omorul
intenţionat de cel
neintenţionat şi actul spontan de ucidere de actul premeditat. Paricidul
reprezenta uciderea
părinţilor, fraţilor, copiilor, soţului sau soţiei şi era întotdeauna pedepsit
cu moartea, judecătorul
hotărând numai modul în care se va executa sentinţa25.

O importantă legiuire feudală a fost Legiuirea Caragea,

intrată în vigoare în
1818 şi ieşită din vigoare în 1865. Legiuirea Caragea era formată din 6
părţi, dintre care
partea a cincea reprezenta un adevărat cod penal26.

Ca instrumente juridice deosebit de valoroase pentru epoca respectivă

au fost Codurile
penale de la 1865 şi 1937 deoarece, pe de o parte, au înlocuit vechile
legiuiri cu prevederile
lor învechite şi confuze, adăugând dispoziţii bine conturate, iar pe de altă
parte ele au introdus
un spirit novator, ştiinţific în abordarea problemelor de drept penal. În
perioada de aplicare a
celor două coduri au fost elaborate în doctrina penală, lucrări ştiinţifice
valoroase care au
promovat un regim ştiinţific şi modern de tratare a acţiunilor contra
vieţii27.

3. Obiectul infracţiunii de pruncucidere

3.1 Obiectul juridic generic

Obiectul infracţiunii este un obiect juridic, deoarece constă în valorile

sociale ocrotite prin
dispoziţiile legii penale. Atributului „juridic” i se asociază uneori şi acela de
„social” 28 (obiect
social-juridic), deoarece obiectul ocrotirii penale este constituit de valori
sociale şi precum
consecinţe, de relaţii sociale legate de aceste valori. O infracţiune determinată
compromite orice
valoare socială sau toate valorile sociale. Unele valori sociale fiind lezate ori
puse în pericol prin
unele infracţiuni, altele prin alte infracţiuni. Astfel, patrimoniul, ca valoare
socială, este vătămat
sau compromis prin anumite fapte, cum sunt: furtul, tâlhăria, abuzul de încredere,
înşelăciunea
etc.; persoana umană, cu toate atributele ei esenţiale, ca valoare socială, este
vătămată ori pusă în
pericol prin alte fapte, ca de exemplu: omorul, uciderea din culpă, lovirile sau
vătămările
cauzatoare de moarte, lipsirea de libertate în mod ilegal, violul, calomnia etc.

25
Gh . Nistoreanu,Al.Boroi-“Drept Penal. Partea speciala”Ed a-II-a.Editura ALL
BECK Bucuresti 2002
26
Emil Cernea, Emil Mocuţ –pag. 153
27
Alexandru Boroi – “Infracţiuni contra vieţii”, pag. 37
28
Căpitan Adrian NIŢU, Căpitan Ilie DRAGOMIR- Drept Penal –Parte Generala-,
Editura Ministerului Administraţiei şi Internelor,Bucureşti 2006, pag.27

25
 Obiectul juridic generic este criteriul care a servit legiuitorului la
clasificarea infracţiunilor
din partea specială a C. P. Toate infracţiunile prevăzute de Codul penal sunt
grupate, în raport cu
obiectul său generic, în mai multe categorii. Obiectul juridic al infracţiunii – ca
noţiune generală
– se diversifică astfel pe grupe, în raport cu valoarea socială pe care o pune în
pericol toate
infracţiunile dintr-o anumită grupă de infracţiuni.

3.2 Obiectul juridic special

Obiectul juridic special este constituit de relaţiile sociale care
ocrotesc dreptul la viaţă al
copilului nou-născut şi care sunt vătămate sau puse în pericol prin atingerea adusă
valorilor
sociale apărate de legea penală prin incriminarea acestei fapte.
Legiuitorul nu a fixat un termen însă a prevăzut ca uciderea copilului să
fie săvârşită
„imediat după naştere”. Prin această expresie se fixează un interval limitat,
foarte apropiat de
momentul naşterii, în care trebuie să se comită fapta; dacă fapta se comite într-un
moment mai
îndepărtat şi nu imediat după naştere, fapta va constitui omor calificat29.
Dreptul la viaţă al nou-născutului există din momentul în care, procesul
naşterii luând
sfârşit, copilul este expulzat.
Nu are importanţă dacă a fost sau nu tăiat cordonul ombilical şi nici
dacă a fost sau nu
eliminată placenta. Nu are relevanţă dacă nou-născutul este un copil normal sau
anormal,
important fiind ca acesta să se fi născut viu nu neapărat viabil, adică înzestrat
cu capacitatea de a
trăi.30

3.3 Obiectul material

Obiect material al infracţiunii îl constituie corpul copilului nou născut
deoarece asupra
acestuia se exercită nemijlocit activitatea de ucidere.31
Momentul de început al vieţii persoanei este cel al naşterii. Naşterea
persoanei, implicit a
vieţii, fiind un proces format din mai multe etape. După o opinie mai veche, omul
era considerat
în viaţă din momentul în care fătul a dobândit, prin naştere, existenţa
extrauterină, independentă,
moment pe care îl marchează respiraţia copilului.
În literatura noastră de specialitate din Codul penal anterior, s-a
exprimat şi opinia potrivit
căreia, despre un om în viaţă se poate vorbi nu neapărat din momentul respiraţiei
copilului, ci
chiar din momentul în care copilul se angajează în procesul naşterii, prin urmare
înainte ca acesta

29
Gh.Nistoreanu, Al.Boroi, op. cit., p.91
30
C.S.J., secţ. pen., dec. nr. 179\2000 în „Dreptul” nr.5\2001, p.41
31
Al.Boroi, op. cit., p.156

26
să fie expulzat şi să-şi înceapă existenţa sa extrauterină. 32 În literatura
actuală de specialitate
există autori care consideră că momentul începerii vieţii trebuie stabilit în
raport cu rezultatele
cercetărilor ştiinţifice medicale de care ar trebui să ţină seama ştiinţa juridică
şi practica
judiciară33 sau că momentul începerii vieţii ar fi condiţionat de particularităţile
procesului naşterii
în fiecare caz în parte, neputând să se fixeze teoretic şi în abstract acest
moment.34
Legea apără copilul nou-născut indiferent că este diform, monstruos ori
dacă sunt fraţi
siamezi. În cazul în care este vorba de fraţi siamezi, există o dublă acţiune de
pruncucidere, chiar
dacă numai unul dintre fraţi a fost ucis în mod direct, iar celălalt a murit ca o
consecinţă a
primului deces. Copilul trebuie să fie viu (nu viabil) în momentul în care mama
acţionează pentru
a-i suprima viaţa. Nu are nici o relevanţă durata gestaţiunii, deoarece în orice
condiţii copilul
născut viu devine o persoană umană, nici ca noul-născut să fi fost eliberat de
placentă.
Starea copilului de „nou-născut” durează, după unii oameni de ştiinţă, până
la tăierea
cordonului ombilical (sub o oră), după alţii până la 24 ore (când apar primele
semne de
mumificare a cordonului ombilical), sau chiar un timp mai îndelungat (până la
căderea
cordonului ombilical).
Legea română a îndepărtat orice criteriu formal în ceea ce priveşte
determinarea calităţii
de copil „nou-născut” subiect pasiv, lăsând ca această chestiune să se rezolve în
mod concret pe
baza expertizei medico-legale. 35
În doctrină s-a exprimat opinia că durata maximă a stării de nou născut
este, pentru
cazurile naşterilor normale, de 10-14 zile. Avem deci, o modalitate medicală de
determinare a
perioadei în care suntem îndreptăţiţi să afirmăm că nou-născutul păstrează
caracteristicile
fiziologice corespunzătoare stării sale.36

4. Subiectul infracţiunii de pruncucidere

4.1Subiectul activ
Subiectul activ al infracţiunii este mama copilului nou-născut aflată într-
o stare de
tulburare pricinuită de naştere (subiect calificat).
Nu este relevant dacă mama a conceput copilul în timpul sau în afara
căsătoriei ori dacă,
fiind conceput în timpul căsătoriei a fost rezultatul relaţiilor intime cu soţul
său sau a fost
conceput în cadrul unor relaţii extraconjugale. Nu are însemnătate nici dacă
copilul s-a născut în
32
Al. Boroi, op. cit., p.6-7
33
 V. Dongoroz şi colaboratorii, op. cit., p.182
34
I. Dobrinescu, op. cit., p.22-23
35
Gh. Antoniu, ş.a., Codul…, op. cit., p.102
36
Gh. Nistoreanu, Al. Boroi, op. cit., p. 94

27
urma unor relaţii liber consimţite ori impuse prin violenţă, sau profitând de
starea de neputinţă a
mamei de a se apăra, nici dacă s-a născut în urma unor relaţii incestuoase ori alte
condiţii
neobişnuite.37
Mama copilului nou-născut poate fi provocată sau ajutată la uciderea
copilului său de o
altă persoană, străină faţă de copilul ucis, sau dimpotrivă rudă apropiată a
acestuia . De asemenea,
este posibil ca, la rândul său mama copilului nou-născut să instige sau să ajute o
altă persoană la
uciderea acestui copil, persoană care poate avea sau nu calitatea de rudă apropiată
a copilului
ucis. Problema sancţionării celui care instigă sau o ajută pe mamă la uciderea
copilului ei nou-
născut, cât şi a sancţionării mamei, în cazul când ea este cea care instigă sau
ajută o altă persoană
la uciderea acestui copil, a ridicat dificultăţi în practica judiciară şi
literatura de specialitate,
prilejuind exprimarea unor puncte de vedere contradictorii.38
Aşadar, unele instanţe au considerat că cel care o ajută pe mamă la
uciderea copilului nou-
născut trebuie sancţionat pentru complicitate la infracţiunea de pruncucidere 39,
pe când, altele au
considerat, dimpotrivă, că trebuie sancţionat pentru complicitate la infracţiunea
de omor calificat
(art.175 lit. „c” şi „d”).40 În literatura de specialitate, părerile în ceea ce
priveşte sancţionarea
participanţilor la infracţiunea de pruncucidere, sunt diferite, după cum
pruncuciderea este
considerată o infracţiune distinctă de omor, infracţiune cu subiect calificat sau o
formă atenuată a
omorului.
În perspectiva unei prime opinii, pruncuciderea constituie o formă aparte
de omucidere,
întrucât calităţile pe care trebuie să le întrunească atât subiectul activ, cât şi
subiectul pasiv sunt
elemente constitutive ale acestei infracţiuni şi nu circumstanţe atenuante ale
omorului. 41
Pornindu-se de la această perspectivă, se susţine că încadrarea juridică a faptei
participanţilor în
mod distinct de fapta autorului se află în dezacord cu principiul unităţii de
infracţiune, precum şi
cu caracterul dependent al acţiunii participanţilor de cea a autorului principal.
De multe ori, se
susţine că nu se poate admite coexistenţa în cuprinsul aceleiaşi unităţi
infracţionale a mai multor
conţinuturi de infracţiune cu răspunderi diferite şi deci, nu este posibilă
admiterea sancţionării
separate a participanţilor pentru infracţiunile cu subiect activ calificat, în
sensul ca aceştia să
răspundă pentru o altă infracţiune decât autorul.
În literatura de specialitate s-a mai susţinut că, în materia
circumstanţelor penale trebuie
făcute anumite diferenţieri. Astfel, trebuie să se facă distincţie între
circumstanţele „personale” şi

37
 Gh. Antoniu, ş.a., op. cit., p.102
38
Al. Boroi, op. cit., p.156
39
T.S., s.pen., dec.130\1987, în C.D., 1987, p.260
40
Trib.Mun.Buc., secţ.a-II-a pen., dec.325\1983 în R.R.D. nr.5, p.60
41
V. Dongoroz, Comentare, în Codul penal adnotat de C. Rătescu ş.a., vol.III ,
p.76

28
circumstanţele „pur personale”, după cum influenţează sau nu gravitatea faptei şi
calificarea ei
legală.42
Potrivit acestei perspective, circumstanţele personale care influenţează
gravitatea faptei şi
calificarea ei legală, trebuie asimilate, în ceea ce priveşte efectele, în caz de
participaţie, cu
circumstanţele reale. Concluzionăm că, întrucât calitatea de mamă influenţează
asupra gravităţii
faptei, cât şi asupra calificării legale, ceea ce înseamnă că, în cazul în care
mama este ajutată de o
altă persoană la uciderea copilului ei nou-născut, acea persoană să răspundă pentru
complicitate
la pruncucidere. În sprijinul aceleiaşi idei s-a adus şi argumentul că există fapte
prevăzute de
legea penală a căror autor nu poate fi decât o persoană având o anumită calitate
(de exemplu
cetăţean român sau persoană fără cetăţenie care domiciliază pe teritoriul statului
nostru, în cazul
trădării, funcţionar, în cazul delapidării etc.). În cazul acestor infracţiuni,
calitatea cerută
autorului nu este relevantă ca circumstanţă personală, ci ca element constitutiv al
conţinutului
infracţiunii, întrucât, îndeplinirea acestei condiţii în ce-l priveşte pe autor,
operează faţă de toţi
ceilalţi participanţi.
În cazul delapidării, de exemplu, cel care îl ajută pe gestionar să-şi
însuşească din bunurile
pe care le gestionează, răspunde pentru complicitate la delapidare şi nu pentru
furt, deoarece
calitatea subiectului este relevantă în această situaţie nu ca circumstanţă
personală, ci ca element
al conţinutului infracţiunii. Soluţia este aceeaşi în cazul tuturor infracţiunilor
cu subiect
calificat.43 În asemenea cazuri, nu poate exista coautorat decât dacă toţi
coautorii au calitatea
cerută de lege. Pot exista însă complici la infracţiunea comisă de autorul
calificat. Potrivit unei
altei opinii, pruncuciderea este o faptă de omor supusă însă unei sancţiuni
atenuante sau o formă
atenuantă a omorului. În concluzie, potrivit acestei opinii, participanţii la
infracţiunea de
pruncucidere trebuie să răspundă, independent de încadrarea juridică a faptei
penale săvârşite de
autorul principal şi anume, ei vor răspunde pentru omor.44
În cazul pruncuciderii, aşadar, există o faptă de omor care poate fi
săvârşită de orice
persoană care îndeplineşte condiţiile generale cerute de lege pentru a deveni
subiectul unei
infracţiuni. Această faptă este pedepsită însă mai uşor ca infracţiune de
pruncucidere, atunci când
în persoana făptuitorului sunt întrunite două condiţii care în concepţia
legiuitorului, fac ca omorul
să fie privilegiat în mare parte şi anume:
- subiectul activ al infracţiunii are calitatea de mamă a copilului;

42
V. Dongoroz şi colab., op. cit., p.203, O. Loghin, Sancţionarea participanţilor
în cazul pruncuciderii, în R.R.D.
nr.1\1973, p.96 ,vezi şi „Dreptul” nr.5\2003, p.128
43
O. Loghin, Sancţionarea participanţilor în cazul pruncuciderii, în R.R.D.
nr.1\1973, p.95,Al. Boroi, op. cit., p.158
44
Al. Boroi,op. cit., p.157-158

29
 - mama copilului, în momentul săvârşirii faptei, se afla într-o stare de
tulburare pricinuită
de naştere.
Aceste circumstanţe sunt personale, ele însă nu se răsfrâng asupra altor
persoane deoarece
presupun o anumită stare psihică în care se află mama ucigaşă, stare pe care
participanţii nu o pot
avea în legătură cu copilul născut de autoarea principală. Dacă mai multe persoane
comit un
omor asupra copilului nou-născut, atunci mama, dacă s-a aflat în situaţia arătată,
beneficiază de
regimul juridic atenuant, ceilalţi răspund pentru omor calificat.45

4.2 Subiectul pasiv

Subiectul pasiv al infracţiunii trebuie să aibă calitatea de copil nou-
născut, indiferent dacă
a fost născut din căsătorie sau din afara căsătoriei, calitatea de subiect pasiv al
pruncuciderii nu o
poate avea decât victima nemijlocită a acţiunii făptuitorului.
Calitatea de nou-născut se poate obţine din luarea în considerare a
procesului naşterii. Un
asemenea proces îşi are debutul prin contracţii interne specifice, însoţite de
dureri şi apoi
desprinderea treptată a copilului de organismul matern, iar spre final, expulzarea
acestuia.
Naşterea nu cuprinde numai evenimentul final, ci şi ansamblul
travaliului, adică şi
perioada de debut a procesului naşterii, urmată de fazele parcurse de fiinţa umană
în efortul ei de
trecere de la mediul intrauterin la ambianţa externă. În fazele respective pot
apărea complicaţii,
afecţiuni congenitale grave, accidente, etc., de care trebuie să se ţină seama în
stabilirea condiţiei
de nou-născut viu.46
Un copil se naşte viu când manifestă următoarele: ţipăt, mişcare,
respiraţie, semne
distinctive, unanim acceptate.
Exemplificăm situaţia ca nou-născutul să fie viu, dar aparent, să
prezinte semnele morţii,
aceasta ca urmare a stării de asfixie, instalată prin întreruperea prematură a
circulaţiei placentare
sau a obturării căilor respiratorii prin mucus, fiind posibilă şi o respiraţie
intrauterină fără viaţă
extrauterină ulterioară, în cazurile în care circulaţia placentară s-a întrerupt în
cursul travaliului,
membranele s-au rupt şi aerul din cavitatea uterină este inspirat de făt.
Instalarea respiraţiei este mijlocul cel mai sigur prin care se indică
viaţa extrauterină, iar
aceasta se constată prin metoda „docimaziei pulmonare” bazată pe ideea că greutatea
plămânului
respirat este redusă la aproximativ jumătate faţă de cel nerespirat. Excepţii de la
această regulă,se

45
Decizia de îndrumare nr. 2/1976, R.R. D. nr. 5/1976, p.46
46
Al. Boroi, op. cit., p.160

30
pot regăsi la prematuri, stări de îngheţ, putrefacţie, sau altele de natură să
modifice greutatea
plămânului.47
Viaţa copilului născut după a 28-a săptămână de sarcină este în general,
asigurată, înaintea
acestui termen, copilul s-ar putea dezvolta numai prin mijloace speciale, iar cel
născut înainte de
luna a 6-a nu are nici o şansă de supravieţuire.
Orice act violent al mamei asupra copilului (având drept scop uciderea
acestuia), în
cazurile în care procesul naşterii se declanşează în mod natural şi este vorba de
un făt viu,
constituie pruncucidere sau omor.
Violenţele pot avea şi un caracter accidental cum ar fi: intervenţii
chirurgicale necesare,
asfixierea involuntară a copilului, violenţe pentru degajarea corpului copilului,
expulzii
precipitate urmate de izbirea copilului de un plan dur, dar acestea sunt totuşi
cazuri particulare,
care urmează a fi identificate şi puse în legătură cu elementul intenţional.
După naşterea copilului, semnificative pentru stările accidentale sunt
arsuri, intoxicaţii,
electrocutări, căderea copilului din braţele mamei, medicul legist fiind cel care,
în urma unui
examen foarte atent, poate stabili dacă ele provin din lovire cu un corp dur sau
din căderea
copilului de la înălţime.
Deseori, momentul când se consideră că o fiinţă umană a primit calitatea
de nou-născut
este momentul declanşării procesului naşterii, în condiţii de normalitate, asupra
unui făt viu.
Viabilitatea, adică timpul cât ar mai fi trăit dacă nu ar fi fost ucis, nu
este determinată în
materie de pruncucidere.48
Pentru cazurile naşterilor normale, durata maximă a stării de nou-născut
este de 10-14 zile.
Incriminarea –prevede condiţii de timp şi anume, „fapta trebuie să se
comită imediat după
naştere” şi nu deşi nu prevede condiţii de loc ale săvârşirii faptei. În această
stare aflându-se
copilul care mai poartă semnele naşterii recente. Săvârşirea faptei după această
dată va constitui
infracţiunea de omor calificat.
5. Participaţia penală
Participaţia penală este reglementată în art. 23-31 ale Codului penal.
Participaţie penală
există atunci când mai multe persoane, între care s-a stabilit o legătură
subiectivă (coeziune
psihică), cooperează cu acte materiale sau intelectuale la săvârşirea aceleiaşi
infracţiuni,
cooperare ce nu este cerută de conţinutul legal al acesteia. 49 O infracţiune
susceptibilă de a fi
comisă de o singură persoană potrivit naturii sale, poate fi săvârşită uneori, în
mod ocazional,

47
V. Beliş, Medicină Legală, Editura Teora, 1992, p.147
48
 Al. Boroi, op. cit., p.161, vezi şi dec. nr.704, în C.D., 1962, p.428
49
M. Basarab, op. cit., p. 395.

31
prin cooperarea mai multor persoane cu acte materiale sau intelectuale. Fapta
apărând ca rezultat
al contribuţiei conjugate a tuturor acelor persoane, ce poartă denumirea de
participanţi.
Participaţia penală, este o categorie juridică dar şi o realitate obiectivă
ce presupune
prezenţa unei pluralităţi de făptuitori. Pentru ca pluralitatea de făptuitori să
aibă relevanţă juridică
trebuie ca fapta săvârşită de către aceştia să fie susceptibilă pentru a produce
consecinţe juridice,
iar pentru aceasta trebuie să fie încadrată ca faptă prevăzută de legea penală.50
Art. 23 C. pen. se referă în mod deosebit la „participanţi”, înţelegând
prin aceştia
persoanele care contribuie la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală în
calitate de
autor, instigator sau complice51. Titlurile marginale ale art. 23-26 se referă la
participanţi într-o
primă fază dar de fapt aceste texte definesc activitatea participanţilor,
modalitatea prin care
fiecare contribuie la săvârşirea aceleiaşi fapte, concluzie ce rezultă şi din
plasarea acestor articole
într-un capitol denumit „Participaţia”. O asemenea aşezare poate fi explicată şi
din faptul că
dreptul penal se interesează doar de infracţiune, iar de infractor numai sub
aspectul
responsabilităţii, studiul infractorului fiind de domeniul criminologiei.52
O primă problemă importante pe care o ridică participaţia penală este dacă
activitatea
participanţilor trebuie raportată la fapta prevăzută de legea penală (art. 23 C.
pen. român) sau ar
trebui definită prin raportare la infracţiune (modelul german, francez, italian).53
Deşi legea penală nu enumeră şi coautorul printre participanţi, existenţa
lui este unanim
acceptată de doctrină şi de practica judiciară. Se consideră că orice faptă, poate,
să fie săvârşită,
în mod nemijlocit, de către mai multe persoane. Toate aceste persoane sunt de fapt
autorii faptei,
iar între ei având calitatea de coautori. Fiecare coautor fiind autor al faptei,
situaţia lui juridică
fiind cea stabilită de lege pentru autor (art. 24 C. pen.), de aceea nu a mai fost
necesară
prevederea expresă a coautorului în textul legii.54
În materia participaţiei penale în literatura de specialitate s-au conturat
două opinii cu
privire la natura juridică : teza monistă sau a unităţii de infracţiune, a
complicităţii – delict unic şi
teza pluralistă sau a autonomiei participaţiei penale, a complicităţii – delict
distinct.
Participaţia proprie cunoaşte patru modalităţi: autoratul, coautoratul,
instigarea şi
complicitatea.
Autoratul. Titlurile marginale ale art. 23-26 se referă la participanţi,
dar în realitate aceste
texte definesc activitatea participanţilor dar şi modalitatea prin care fiecare
contribuie la

50
V. Dongoroz, op. cit., p. 169.
51
I.Cioclei, Valerian, Codul penal si Codul de procedură penală, Editura
C.H.Beck,Bucureşti,2009,p.12
52
T. Vasiliu ş.a., op. cit., p. 142; V. Papadopol, op. cit., p. 39.
53
P. Dungan, Conceptul de participaţie penală, Revista de Drept Penal, nr. 2/2000,
p. 67-71.
54
V. Dongoroz, op. cit., p. 173; C. Niculeanu, op. cit., p. 129.

32
săvârşirea aceleiaşi fapte, concluzie ce reiese şi din plasarea acestor articole
într-un capitol
denumit „Participaţia”, situat în titlul II care se ocupă de infracţiune.55
Conform art. 24 din Codul penal, autor este persoana care săvârşeşte, în
mod nemijlocit
fapta prevăzută de legea penală. În raport cu celelalte forme ale participaţiei
autorul are caracter
necesar pentru comiterea infracţiunii, fără el neexistând raporturi juridice de
drept penal. Din
această cauză autorul, reprezintă singura contribuţie la infracţiune ce poate
exista singură, fără a
fi inclusă în participaţie.56 Pentru a deveni autor făptuitorul trebuie să comită
fapta „nemijlocit”,
adică, pe de o parte, fără interpunerea unei alte persoane, iar pe de altă parte
contribuţia autorului
trebuie să aibă caracterul unui act de executare a laturii obiective a
infracţiunii.57
Coautoratul. Legea penală nu enumeră coautorul printre participanţi, dar
existenţa
acestuia este unanim acceptată de doctrină şi practica judiciară. Se consideră că
orice faptă, poate,
să fie săvârşită, în mod nemijlocit, de către mai multe persoane. Fiecare coautor
fiind autor al
faptei, situaţia lui juridică este cea stabilită de lege pentru autor (art. 24 C.
pen.), de aceea nu a
mai fost necesară prevederea coautorului în textul legii. Coautoratul se deduce şi
din art. 38 alin.
2, care prevede modul de sancţionare a mai multor persoane ce săvârşesc nemijlocit,
împreună o
faptă prevăzută de legea penală, ori din unele dispoziţii ale părţii speciale
(săvârşirea unei
infracţiuni „de către două sau mai multe persoane”).58
Instigarea. Instigator este persoana care, cu intenţie, determină o altă
persoană, să
săvârşească o faptă prevăzută de legea penală (art. 25 C. pen.). Între acţiunea
instigatorului şi
determinarea instigatului la săvârşirea faptei penale, se creează un raport de
cauzalitate psihică,
datorită căruia instigatorii sunt numiţi şi „autori morali”. Contribuţia
instigatorului const în
generarea şi realizarea laturii subiective a infracţiunii, caracteristică ce
diferenţiază instigarea de
celelalte forme ale participaţiei care pot presupune atât contribuţii subiective,
cât şi contribuţii
obiective.59
Complicitatea. Complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte
sau ajută în orice
mod la săvârşirea faptei prevăzută de legea penală, precum şi persoana care promite
înainte sau în
timpul săvârşirii faptei că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va
favoriza pe făptuitor
chiar dacă după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită (art. 26 C.
pen.).
În timp ce autorul efectuează acte de executare care constituie elementul
material al laturii
obiective a infracţiunii, complicele realizează doar acte de sprijinire a
activităţii autorului, ceea
55
T. Vasiliu ş.a., op. cit., p. 142; V. Papadopol, op. cit., p. 39. A se vedea şi
Secţiunea I, punctul 2.
56
C. Bulai în T. Dima, op. cit., p. 435.
57
V. Dongoroz, op. cit., p. 172.
58
V. Dongoroz, op. cit., p. 173; C. Butiuc, op. cit., p. 241.
59
C. Mitrache, C. Mitrache, op. cit., p. 316.

33
ce înseamnă că el nu comite fapta în mod nemijlocit, ca autorul, şi doar înlesneşte
sau ajută la
realizarea acesteia de către autor.
Spre deosebire de celelalte forme de participaţie (instigare şi coautorat),
complicitatea este
o contribuţie indirectă, mediată la comiterea infracţiunii, de aceea este
considerată o faptă de
participaţie secundară în raport cu celelalte, care sunt fapte de participaţie
principală.60
În doctrină se vorbeşte şi despre un alt participant, nereglementat de
legislaţia penală
română – organizatorul, specific pluralităţii constituite, în cazul pluralităţii
ocazionale nu poate fi
vorba decât despre un cvasiorganizator. Unii specialişti îl consideră pe
organizator ca fiind tot un
autor. Alţii consideră că este un participant sui generis, cu caracteristici şi rol
propriu în comiterea
infracţiunii. Organizatorul ar fi persoana care organizează, controlează sau
conduce activitatea
celorlalte persoane care participă la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea
penală, ori şefii. În
concluzie, legislaţia noastră nu l-a prevăzut, urmând ca acesta să fie autor,
instigator sau
complice.61
6. Latura obiectivă a infracţiunii de pruncucidere
6.1 Elementul material
Elementul material constă într-o acţiune (inacţiune) de ucidere exercitată
asupra victimei,
prin diferite mijloace de a suprima viaţa acesteia, rezultat ce se constată, de
regulă, prin acte
medico-legale. Infracţiunea se poate manifesta prin acţiune (sufocare, lovire,
îngropare de viu)
sau omisiunea îndeplinirii unor acte de importanţă vitală pentru copil,
exemplificăm: nehrănirea
copilului, lăsarea în frig, abandonarea copilului într-un loc sau mod care-l expune
la moarte şi pe
care mama avea obligaţia legală să le execute.
O altă cerinţă esenţială este aceea ca acţiunea sau inacţiunea îndreptată
spre uciderea
victimei trebuie să aibă loc „imediat după naştere”: putând fi fixat astfel timpul
de comitere,
adică limitele de timp sau perioada de timp în care uciderea copilului nou-născut
atrage
calificarea de pruncucidere.62
Momentul iniţial al acestei perioade este momentul în care s-a terminat
expulzarea fătului
şi ulterior acesta dobândeşte viaţă extrauterină (chiar dacă nu a fost încă separat
de mamă prin
tăierea cordonului ombilical şi chiar dacă nu s-a eliminat placenta), adică
momentul terminării
naşterii fiziologice, adică mai exact perioada ce curge la scurt timp după aceasta,
până când se
menţin semnele naşterii recente pe corpul copilului şi starea de tulburare a mamei
pricinuită de
naştere, care-i conferă responsabilitate diminuată, atenuată.63
60
C. Mitrache, C. Mitrache, op. cit., p. 320.
61
I. Oancea, op. cit., p. 388; M. Basarab, op. cit., p. 409, şi autorii acolo
citaţi; V. Dongoroz, op. cit., p. 170; T.
Dima, op. cit., p. 425, nota 24; I. Molnar, op. cit., p. 35.
62
Al. Boroi, op. cit., p.162
63
I. Dobrinescu, Infracţiuni…, p.115-116, O.Loghin, T.Tudorel, op. cit., p.95

34
 În raport cu delimitarea perioadei „imediat după naştere”, decurg câteva
consecinţe
importante privind încadrarea juridică a faptei de pruncucidere. Aşadar, constituie
infracţiune de
pruncucidere numai uciderea de către mamă a copilului său după naştere şi
înlăuntrul perioadei
imediat următoare acesteia. Fapta constituie pruncucidere şi în cazul în care
acţiunea de ucidere a
avut loc în interiorul acestei perioade, dar moartea copilului a survenit ulterior
acesteia. Fapta nu
va constitui infracţiunea de pruncucidere, ci infracţiunea de omor calificat
prevăzută de art.175
lit. „c” şi „d” (şi lit. „a”, după caz), dacă uciderea copilului a fost comisă nu
în intervalul de timp
imediat după naştere, ci într-un moment posterior acesteia, chiar dacă starea de
tulburare psihică
postnatală persistă.64
Exemplificăm un caz în care s-a pronunţat Tribunalul Suprem prin decizia
nr.53/1971:
inculpata a născut în spital, fiind externată după 8 zile şi în drum spre casă şi-a
lăsat copilul şi
bagajele în gară, s-a deplasat pe malul Dunării, după care s-a întors în gară, şi-a
luat copilul, a
revenit pe malul apei, a aşteptat ca pontonul plutitor să plece pe malul opus, după
care a aruncat
copilul în apă, întrucât acesta nu s-a scufundat, a intrat după el, l-a dezbrăcat
de scutece şi l-a
aruncat din nou în apă, aşteptând ca acesta să se scufunde. Instanţa supremă a
schimbat
încadrarea din pruncucidere în omor calificat deoarece din ansamblul de probe
rezultă cu
certitudine premeditarea faptei.65
Desigur, acţiunile sau omisiunile intenţionate trebuie deosebite de
posibilele accidente
care se produc în timpul procesului naşterii, şi altele după naştere. În timpul
travaliului, poate
interveni compresiunea capului în filiera pelvigenitală, în momentul în care
extracţia se face cu
forceps; există şi leziuni traumatice de autoasistenţă, sub formă de leziuni
focalizate la cap, faţă
sau gât, echimoze, hematoame, rupturi ale părţilor cavităţii bucale, fracturi ale
mandibulei
rezultate din introducerea degetelor mamei în cavitatea bucală a fătului.
Ar fi de dezbătut dacă condiţia „imediat după naştere” nu ar trebui
modificată, pentru a
putea sancţiona şi faptele intenţionate ce s-ar putea comite de mame în procesul
naşterii propriu-
zise, datorită unei stări de tulburare pricinuită de naştere, fapte care altfel ar
trebui considerate
omor calificat (art.175 lit. „c”). Dacă, sub imperiul tulburărilor pricinuite de
naştere, mama îşi
ucide copilul imediat după naştere şi fapta ei constituie pruncucidere sub imperiul
aceloraşi
tulburări, mama ce îşi ucide copilul în procesul naşterii constituie tot
infracţiunea de
pruncucidere. Spre exemplu, imediat ce s-a degajat capul copilului, acesta este
lovit cu corpuri
contondente, faptă ce se comite datorită unei stări de tulburare pricinuită de
naştere, ea ar trebui
să fie considerată pruncucidere.

64
Trib.Supr., Secţ.pen., dec.nr.1101, 1984, înR.R.D. nr. 6, 1985, p. 74, Al. Boroi,
op.cit., p.163
65
Harald Jung, Mihai Ardeleanu, Expertiza medico-legală…, în R.R.D. nr.10/2002,
p.169

35
 Se propune astfel îmbunătăţirea textului existent prin introducerea
înaintea expresiei
„imediat după naştere”, expresia „în timpul naşterii sau…” deoarece, dacă datorită
stării de
tulburare mama suprimă viaţa copilului imediat după naştere şi fapta primeşte
calificarea de
pruncucidere, cu atât mai mult această calificare trebuie să o atragă şi fapta
săvârşită în timpul
naşterii.
O altă cerinţă importantă pentru existenţa pruncuciderii este starea de
tulburare pricinuită
de naştere; interpretarea acestei expresii fiind făcută prin prisma datelor
ştiinţelor medicale,
medicopsihologice şi psihologice, dată fiind importanţa actului biologic al
naşterii şi al fazei
imediat următoare acesteia.
În literatura de specialitate s-a decis că nu orice tulburare este de
natură să facă parte din
conţinutul infracţiunii de pruncucidere, ci numai tulburarea care a intervenit în
chiar momentul
naşterii sau imediat următoare acestui fapt. Tulburările pe care legiuitorul le-a
avut în vedere prin
sintagma „tulburare pricinuită de naştere” sunt numai cele de natură psiho-
patologică, tulburările
anormale, maladive, provocate de diverşi factori nocivi. În ştiinţa medicală
această tulburare
psihofiziologică este denumită uneori „manie puerperală” sau „febră puerperală” şi
se poate ivi
fie pe baza unor afecţiuni legate de sarcină sau de naştere, fie pe baza altor
afecţiuni,
concomitente sau chiar preexistente, influenţate în evoluţia lor de sarcină sau de
naştere.
Tulburări psihice legate de naştere pot interveni în cazul toxicozelor gravidice
(până la forma
gravă de eclampsie) sau consecutive şocului obstetrical, sau ca urmare a şocului
hemoragic. În
timpul acestor tulburări femeia este cuprinsă de nelinişte, acuză dureri imaginare,
nu mai
manifestă nici o afecţiune, poate surveni un delir de o durată mai mare sau mai
mică în care
femeia poate comite un omor.66 Stările conflictuale anterioare procesului naşterii,
cum ar fi
temerea de reacţia familiei, părăsirea de către bărbatul cu care a fost conceput
copilul, oricât de
intense ar fi fost, nu au nici o relevanţă pentru existenţa pruncuciderii. Aceste
împrejurări, chiar
dacă au fost de o atare natură încât să influenţeze starea psihică a inculpatei,
ele nu constituie în
sine decât mobiluri ale săvârşirii faptei, fără semnificaţie în ceea ce priveşte
existenţa
pruncuciderii. În concluzie, dacă mama copilului nu s-a aflat într-o stare de
tulburare pricinuită de
naştere sau dacă aceasta, deşi a existat, nu a fost însă pricinuită de naştere,
fapta va constitui
infracţiunea de omor calificat conform prevederilor art.175 lit. „c” şi „d” din
Codul penal.67
Exemplificăm în acest sens situaţia inculpatei în vârstă de 16 ani care
a fost trimisă în
judecată pentru infracţiunea de omor calificat prevăzută în art. 174, combinat cu
art. 175 lit. „a”
şi „d”, reţinându-se în sarcina sa că după ce şi-a dat seama că în urma relaţiilor
intime avute cu

66
Gh. Antoniu, ş.a., op.cit., p.102
67
Mădălina Cora, Aspecte teoretice în materia infracţiunii de pruncucidere, în
„Dreptul” nr.5/2003, p.130

36
prietenul său a rămas gravidă şi dat fiind faptul că acesta o părăsise, iar ei îi
era frică de părinţi, s-
a hotărât ca atunci când va naşte, să omoare copilul. În momentul în care au
început durerile
prenatale, inculpata care locuia la o altă familie, a ieşit din casă şi s-a dus la
w.c.-ul aflat în curtea
imobilului, pentru a nu fi văzută de cineva când va naşte şi acolo a născut un
copil viu de sex
masculin, pe care imediat l-a ucis prin obstrucţia căilor respiratorii cu pământ,
după care l-a
aruncat în w.c.68
Ar fi de discutat, dacă procesul naşterii şi eventualele tulburări
fiziologice şi psihice pe
care le atrage ar putea fi izolate de încărcătură afectivă, emoţională pe care o
trăieşte persoana
însărcinată, urmare a condiţiilor premergătoare momentului naşterii şi dacă, pe
fondul unei
sensibilităţi deosebite, această tensiune nervoasă ajunsă la maximum în momentul
naşterii n-ar
putea provoca o tulburare psihică care să genereze rezoluţia ucigaşă, chiar dacă
naşterea sub
aspect medical a decurs normal şi fără complicaţii obstreticale.
În strânsă legătură cu caracterul fiziologic sau patologic al tulburărilor
se află şi problema
discernământului mamei ucigaşe. Discernământul, ca funcţie de sinteză între
personalitate şi
consecinţă, constituie capacitatea persoanei de a avea o reprezentare corectă a
realităţii la un
moment dat şi de a putea anticipa consecinţele faptelor sale şi de a-şi organiza
ulterior activitatea
în vederea îndeplinirii acestora. Evaluarea discernământului, se face întotdeauna
raportat la fapta
comisă. În practica medico-legală psihiatrică s-au afirmat trei grade ale
caracterizării
discernământului: păstrat, atenuat (sau diminuat) şi abolit. În primele două
situaţii există
răspundere penală, în timp ce ultima face referire la aplicarea prevederilor art.
48 din Codul penal
(iresponsabilitatea) . Există opinii potrivit cărora tulburările pricinuite de
naştere trebuie să ducă
la diminuarea discernământului69 respectiv, că acestea acţionează asupra
conştiinţei şi voinţei
femeii, alterându-le.70
Într-o altă opinie se consideră că noţiunea de „stare de tulburare
pricinuită de naştere”
cuprinde, în lipsa altor precizări legale, sfera mai largă a modificărilor psihice
asociate cu sarcina
şi naşterea, dar şi evaluarea discernământului trebuie făcută în mod clasic, prin
investigarea
personalităţii, a bolilor psihice, a conştiinţei, a capacităţilor cognitive şi
volitive, a modului de
comitere a faptei, a antecedentelor etc.71 Starea de tulburare a mamei se
stabileşte prin examen
medical, psihic şi psihologic.
Tulburările ce survin în timpul naşterii sau imediat după naştere pot fi
determinate de
tulburări psihoemoţionale, hemoragii (în timpul naşterii). Această stare se poate
stabili mai exact
68
 Al. Boroi, Pruncuciderea şi…op.cit., p.32
69
V. Beliş, Tratat de medicină legală, Editura medicală, Bucureşti, 1955, p.393
70
R.M.Stănoiu, Pruncuciderea, în Explicaţii teoretice ale codului penal român de
V.Dongoroz ş.a., Editura
Academiei, Bucureşti, 1971, p.202
71
Harald Jung, Mihai Ardeleanu, Expertiza medico-legală…,op. cit., p. 171

37
aproape de momentul naşterii. Comportamentul femeii va putea fi apreciat prin
cercetarea cu
atenţie a antecedentelor patologice, a evoluţiei sarcinii, a constituţiei somato-
psihice, dar şi a
condiţiilor în care a avut loc naşterea.72 Chiar dacă împrejurarea ce priveşte
tulburarea psihică în
care se găseşte mama impune obligatoriu o expertiză medico-legală, stabilirea
acestor stări nu
exclude şi utilizarea altor mijloace de probă. Din păcate, în practica
judecătorească, starea de
tulburare a mamei care îşi ucide copilul în condiţiile art.177 Cod penal se
stabileşte pe baza
concluziei expertizei, ceea ce ne face să ne punem întrebarea dacă nu cumva soluţia
juridică ar fi
subordonată celei medico-legale.73
6.2 Urmarea imediată
Specific infracţiunii de pruncucidere, este ca urmarea socialmente
periculoasă să aibă
drept rezultat moartea copilului nou-născut.
Dacă se produce un alt rezultat, cum ar fi vătămarea gravă a sănătăţii ori
infirmitatea
copilului, nu constituie pruncucidere, deoarece tentativa nu este incriminată.
În cazul în care activitatea de ucidere a fost în întregime efectuată, dar
rezultatul (constând
în moartea copilului) nu s-a produs, din motive independente de voinţa făptuitoarei
(când
intervenţia medicului îl salvează), aceasta răspunde pentru infracţiunea de
vătămare corporală, în
raport cu numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare.
6.3 Raportul de cauzalitate
Este necesar să se stabilească legătura de la cauză la efect, între actul de
agresiune comis
de mamă asupra propriului copil şi rezultatul constând în moartea copilului.
În această privinţă se examinează efectele pe care le are asupra acestui
raport cauzal şi,
implicit, asupra răspunderii penale a mamei, accidentele ce survin cu ocazia
naşterii, de natură să
provoace moartea copilului.
Aşadar, este posibil ca moartea copilului să survină imediat după naştere ca
urmare a unor
malformaţii congenitale incompatibile cu viaţa (afecţiuni grave contractate
intrauterin,
pneumonie, bronhopneumonie, meningo-encefalită sau orice altă cauză de
neviabilitate).
Făptuitoarea, în cele mai multe situaţii de acest gen, nu cunoaşte maladia
copilului, ci
acţionează concomitent cu efectul, accentuând consecinţa fatală, fie ulterior
producerii efectului
respectiv, fiind în eroare asupra realităţii.
În cazul neviabilităţii copilului, nu constituie impediment pentru
răspunderea penală a
mamei, deci în situaţia în care copilul s-a născut viu şi mama i-a suprimat viaţa,
apare indiferentă
orice cauză preexistentă care ar fi putut să ducă, mai devreme sau mai târziu, la
acelaşi rezultat.
72
V. Beliş, Curs de medicină legală, Bucureşti, 1995, p.164
73
R.M.Stănoiu, Infracţiunea de pruncucidere.Concept.Propuneri de perfecţionare a
reglementării, în S.D.R.
nr.2/1990, p.168

38
Totuşi, ţinând seama de formarea unei imagini reale asupra tuturor factorilor
contributivi la
efectul morţii copilului, apare, în cadrul aflării adevărului, neviabilitatea ce
trebuie determinată
pe cale medicală, pentru a se avea în vedere de instanţa de judecată la dozarea
pericolului social
concret şi, drept urmare, la individualizarea pedepsei.
În alte situaţii, în care moartea copilului survine imediat după naştere,
dar ca urmare a
unor factori independenţi de acţiunea sau inacţiunea ulterioară a mamei, care se
află în eroare cu
privire la acei factori, se poate înţelege că, subiectul pasiv, neavând calitatea
de fiinţă vie în
momentul intervenţiei delictuale, nu există pruncucidere.
Însă, este posibil ca făptuitoarea să acţioneze concomitent cu efectele
bolilor respective –
presupusele cazuri de conexiune a mai multor factori (în cazul afecţiunilor
intrauterine –
pneumonii, bronhopatii, debilitate congenitală - anomalii de dezvoltare –
malformaţii,
imaturitate) suprimând viaţa copilului mai devreme. Copilul fiind încă viu în
momentul actului
agresiv, dar neviabil, răspunderea penală nefiind înlăturată.74
În asemenea situaţii, însă se impune aplicarea de circumstanţe atenuante,
întrucât evoluţia
bolilor către un rezultat sigur – moartea copilului – unită cu împrejurarea că mama
se afla, la data
respectivă, într-o stare puternică de tulburare pricinuită de naştere şi deci în
imposibilitatea de a
aprecia corect situaţia copilului, pledează pentru măsura respectivă.
Actele involuntare ale mamei nu intră sub incidenţa infracţiunii de
pruncucidere şi, ca
atare, nu pot constitui primul termen al raportului de cauzalitate.75
Aceste acte pot fi integrate într-un sistem cauzal, în cazul uciderii din
culpă, adică atunci
când mama ucide copilul din neatenţie sau neglijenţă, fără prezenţa elementului
„tulburare
pricinuită de naştere”.
Exemplificăm cazul când o tânără gravidă la termen este cuprinsă în timpul
nopţii de
dureri abdominale, crezând că a răcit, se duce să-şi facă un ceai, dar acolo cade
jos şi este găsită
dimineaţa în nesimţire de sora sa, iar copilul nou-născut, asfixiat. Transportată
la maternitate se
constată o stare de colaps grav cu anemie, în urma unei hemoragii puternice. Se
reţine, astfel, ca
fiind un caz tipic de asfixie involuntară, mama se afla în imposibilitatea de a da
asistenţă nou-
născutului.76
Complexul de situaţii conflictuale premergătoare şi exterioare naşterii, ca
şi consecinţa
acestora asupra psihicului femeii – frica de reacţia părinţilor sau de oprobiul
celor din jur – nu
sunt decât motivaţii ale actului de ucidere, mobiluri ale săvârşirii faptei,
neputându-li-se da efect
juridic în înţelesul de „tulburare de naştere”, astfel cum prevede art. 177 Cod
penal.
74
I. Dobrinescu, op.cit, p.118
75
Al. Boroi , Pruncuciderea şi…, op. cit., p.28
76
I. Dobrinescu – op. cit., p.119.; M. Kerbach, Medicina judiciară, Editura
medicală, Bucureşti, 1958, p.421

39
 Aceste împrejurări, cât şi reacţia psihogenă depresivă faţă de actul
comis nu reprezintă
decât circumstanţe personale, care urmează a fi avute în vedere la individualizarea
pedepsei.77

7. Latura subiectivă a infracţiunii de pruncucidere

Latura subiectivă, ca element al conţinutului constitutiv al
infracţiunii cuprinde totalitatea
condiţiilor cerute de lege, cu privire la atitudinea conştiinţei şi voinţei
infractorului faţă de faptă
şi urmările acesteia, pentru caracterizarea faptei ca infracţiune.
Sub aspectul laturii subiective, este necesar ca intenţia de a ucide,
care prezidează
săvârşirea faptei, să se fi născut sau să se fi format ca urmare şi sub impulsul
stării de tulburare
psihică consecutiv naşterii, în condiţiile unei iresponsabilităţi sau
responsabilităţi afectate de
această stare.
Din această cauză, intenţia de a ucide se manifestă, ca intenţie
spontană, sau impetuoasă
caracterizată prin aceea că se naşte şi se execută, sub influenţa impetuoasă a
acestei tulburări
psihice, simultan sau în intervalul de timp cât aceasta persistă, fiind
incompatibile cu
premeditarea.
Putem afirma că este o formă de boală, aflată la graniţa dintre
manifestarea omului normal
şi responsabil şi a celui lipsit de răspundere penală.78
Nu este posibilă nici provocarea în caz de pruncucidere, deoarece,
victima nu are
posibilitatea să efectueze un act provocator. În cazul în care, hotărârea de a
ucide copilul este
anterioară, survenită anterior apariţiei tulburării consecutive naşterii, nu poate
fi vorba despre o
intenţie de a ucide formată ca efect şi sub imperiul respectivelor stări de
tulburare psiho-
patologice şi, în consecinţă, nici de încadrarea faptei ca infracţiune de
pruncucidere prevăzută în
art. 177 Cod penal. În aceste cazuri hotărârea de a ucide copilul ce se va naşte
este luată de
obicei cu mult timp înainte sau în funcţie de situaţia dinainte de naştere, ca o
intenţie preexistentă
de a ucide copilul care se va naşte.
Exemplificăm cauza penală dată, prin sentinţa penală nr. 86 din 20
martie 2003 a
Tribunalului Botoşani unde inculpata a fost condamnată pentru infracţiunea de omor
calificat
prevăzută de art.174 alin. 1 raportată la art. 175 alin.1 lit „c” din Codul penal,
reţinându-se că, a
dat naştere unui copil fără a fi asistată, ulterior rupând cordonul ombilical cu
care l-a strangulat şi
la legat cu o sfoară după care l-a ascuns într-o căpiţă de fân unde a fost
descoperit ulterior. Apelul

77
Tribunalul Suprem, secţ. penală, dec. nr. 3865/1971, C.D., 1971
78
Al.Boroi, op. cit., p.170

40
inculpatei a fost respins ca nefondat, prin decizia penală nr.174 din 16 iunie 2003
a Curţii de Apel
Suceava. Atât în fond dar şi în apel s-a cerut schimbarea încadrării juridice a
faptei în infracţiunea
de pruncucidere, cerere căreia nu i s-a dat curs. În speţă s-a probat că în timpul
sarcinii inculpata
a încercat de două ori să avorteze prin înghiţirea unor medicamente, astfel că
uciderea copilului
născut viu nu mai poate fi pusă pe seama tulburării pricinuite de naştere.79
În momentul în care elementul perturbator este ieşit din comun, având
repercursiuni
asupra intelectului şi voinţei într-o asemenea măsură încât mama nu înţelege
semnificaţia actelor
sale sau nu mai poate fi stăpână pe ele, intervine cauza de iresponsabilitate
prevăzută de art. 48
Cod penal, care înlătură caracterul penal al faptei.
Exemplificăm cazul când, o bolnavă de 22 ani, primipară, înainte de a
naşte este înscrisă
la dispensarul medical local, unde i se face controlul periodic. Într-o dimineaţă
este găsită în stare
de obnubilare confuză, arăta la toată lumea că „s-a subţiat”, iar cadavrul
copilului a fost găsit în
curtea casei. Diagnosticul pus – confuzie pe fond oligofren hipotiroidic.”80
Se întâmplă, în stările limită sau periferice când, dată fiind
complexitatea manifestărilor,
nu existe posibilitatea ştiinţifică de a se emite un aviz medical concludent asupra
provenienţei şi
intensităţii tulburărilor, nu se poate formula o concluzie certă asupra relaţiei
dintre manifestările
vădit perturbatoare ale mamei şi actul de ucidere. Etiologia neurologică a
lehuzelor este deosebit
de complicată, unele alterări sunt imprecise ori nesemnificative în determinarea
stării de boală
pricinuită de naştere şi chiar în cazul aceluiaşi tip de boală.
Ştiinţa medicală nu a realizat încă o determinare a cazurilor şi nu este
în măsură
întotdeauna să ofere medicului posibilitatea să emită un aviz sigur într-un caz
concret.
În cele mai multe cazuri, făptuitoarea este examinată mai târziu, în
momentul descoperirii
faptei, când anumiţi indici au dispărut prin efectul modificărilor organismului,
astfel că instanţele
de judecată - întrucât sunt obligate să lucreze cu date precise, nefiindu-le
permisă introducerea
soluţiilor de nesiguranţă când se are în vedere libertatea persoanei – trebuie să
recurgă la
suplimentarea datelor informaţionale, ulterior la o expertiză psihologică.
În dovedirea faptului că mama şi-a ucis copilul în timp ce se afla într-
o stare de tulburare
pricinuită de naştere, aşa cum cere art. 177 Cod penal, este necesară şi efectuarea
unei expertize
medicale, prin care să se ateste că, în condiţiile concrete ale comiterii faptei,
mama a acţionat, sub
stăpânirea unei asemenea tulburări. Când examinarea medico-legală nu a fost
efectuată imediat
după naştere, în formularea concluziilor sale, medicul legist va ţine seama şi de
împrejurările de
fapt rezultate din actele de cercetare penală ori judecătorească.
79
T.J. Suceava, sent. nr. 86/2003 în “Dreptul” nr.11/2003, p.221
80
I. Dobrinescu, Infracţiuni contra vieţii persoanei…, op.cit., p.170-171

41
 Dacă în concluziile expertizei medico-legale psihiatrice, efectuată în
cursul urmăririi
penale, se arată că inculpata nu prezintă - la data examinării – tulburări psihice
şi că ea şi-a ucis
copilul „cu discernământ integru”, instanţa de judecată nu-şi poate forma
convingerea pe aceste
simple afirmaţii nemotivate, care nu corespund cerinţelor unei verificări
temeinice. Ea trebuie să
dispună refacerea expertizei, urmând ca experţii să argumenteze ştiinţific, după
examinarea
dosarului, concluzia lor cu privire la existenţa „tulburării pricinuită de
naştere”, adică a acelei
stări psiho-fiziologice de natură a influenţa conştiinţa şi a altera voinţa, care
conduce la uciderea
nou-născutului. După refacerea expertizei, instanţa va aprecia toate probele
potrivit propriei
convingeri şi va hotărî dacă inculpata a săvârşit infracţiunea de pruncucidere sau
a săvârşit
infracţiunea de omor calificat.
Exemplificăm într-o altă speţă, inculpata a născut singură şi, imediat
după naştere, a
aplicat copilului mai multe înţepături cu efect mortal. Primul examen medical
constată la mamă
doar o ruptură de perineu, fără alte semne clinice deosebite. Medicul legist fiind
de părere însă că
inculpata a avut o naştere laborioasă cu ruptură de perineu şi s-a aflat în stare
de tulburare neuro-
psihică. Medicii de la Institutul „Mina Minovici” nu au confirmat raportul
medicului legist, dar
au propus să se ceară un examen psihiatric, comisia constatând existenţa unui
traseu iritativ difuz,
relevat encefalografic pentru care inculpata „a putut” să prezinte o stare psihică
deosebită, fapta
urmând, datorită şi altor date rezultate din probe, să fie încadrată în
„pruncucidere”. 81 Soluţia
instanţei este realistă. Atâta vreme cât o amplă investigare medicală nu a reuşit
să depisteze clinic
sursa tulburării, dar nici n-a negat-o, căci a utilizat expresia „poate”, devine
justificat procedeul
instanţei de a lua în considerare factorii adiacenţi, corespunzători condiţiilor în
care mama a
născut (ruptură de perineu, care implică dureri mari; condiţii improprii de
naştere) şi care, în
unire cu potenţialitatea stării patologice, au constituit elemente suficiente
pentru reţinerea stării
de tulburare pricinuită de naştere.82
Într-o altă speţă, inculpata în vârstă de 21 ani, de profesie asistentă
de ocrotire, a fost
trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de pruncucidere. Întreţinând
relaţii cu un bărbat,
inculpata a rămas însărcinată, lucru pe care nu l-a ţinut secret. Fiind numită
asistentă de ocrotire
într-o circumscripţie sanitară, când deja sarcina era vizibilă, deşi a luat măsuri
de a o ascunde,
fiind întrebată de moaşă, de sora pediatră şi de medicul de circumscripţie asupra
stării de
graviditate, a negat cu tărie acest lucru. Durerile naşterii accentuându-se, într-o
seară, inculpata
sub pretextul că nu se simte bine şi nu vrea să-şi deranjeze colegele de serviciu
cu care locuia în
aceeaşi cameră, s-a culcat în altă încăpere a dispensarului. În timpul nopţii,
dându-şi seama că

81
Trib. Suprem, secţ. penală, dec. nr. 549/1975 în I.Dobrinescu, Infracţiuni…op.
cit., p.122
82
Al.Boroi, Pruncuciderea şi…, op.cit., p.30-31

42
urmează să nască, s-a dus de mai multe ori la W.C.-ul clădirii, luând la un moment
dat şi o
foarfecă din sala de tratamente în vederea tăierii cordonului ombilical; pe la
miezul nopţii,
inculpata a născut în W.C. un copil viu, a tăiat singură cordonul ombilical şi a
învelit copilul într-
un jerseu, apoi a aşteptat până a eliminat placenta, refuzând ajutorul oferit de
colegele de serviciu
care au auzit şi bănuit ce se întâmplă în W.C. După naşterea copilului, inculpata
l-a dus, învelit în
jerseu, într-o cameră nelocuită din alt corp de clădire unde l-a pus într-un pat şi
l-a învelit cu o
pătură.
Pentru înlăturarea probelor doveditoare naşterii, inculpata a luat apă
caldă din dispensar, a
dus-o în W.C., s-a spălat şi a şters urmele de sânge. După aceasta s-a reîntors în
dispensar. În sala
de naştere a încercat să dea ajutor altei femei internate de urgenţă pentru
naştere, după care s-a
dus şi s-a culcat. A doua zi dimineaţă, sub pretextul că are muncă de teren,
inculpata a plecat la
locuinţa unei alte colege de serviciu, de unde a revenit la dispensar, după-amiază,
când a luat
cadavrul copilului, pe care l-a pus în sacoşa sa. Organele de poliţie, sesizate
despre acest caz, au
dispus internarea acesteia în spital, unde inculpata a negat iniţial faptul că a
născut, apoi a
susţinut că a avortat, copilul căzând în W.C., în urma cercetării la faţa locului
aceasta a
recunoscut că nou-născutul este mort şi că se află într-o sacoşă.
S-a reţinut că mama, deşi a născut fără complicaţii, s-a aflat totuşi
într-o stare de tulburare
pricinuită de sarcină şi naştere, deoarece era necăsătorită, a purtat sarcina pe
ascuns, în
circumstanţe psihologice traumatizante care i-au creat o atitudine ostilă faţă de
produsul de
concepţie, trăirile majore fiind de frică şi ruşine, apoi la naştere, neasistată,
ascunsă, în condiţii
improprii, i s-au accentuat aceste sentimente ducând la o stare de panică. Starea
respectivă nu are
însă relevanţă, deoarece exprimă situaţii conflictuale premergătoare şi exterioare
naşterii, iar
teama faţă de reacţia părinţilor şi opinia celor din jur nu sunt decât motivaţii
ale actului de
ucidere, fără înţeles de tulburare pricinuită de naştere.83 În alte situaţii,
tulburarea pricinuită de
naştere poate să ducă doar la alterarea discernământului şi nu la abolirea lui.
În aceste împrejurări problema se pune dacă nu ne aflăm în ipoteza unei
capacităţi penale
atenuate, când mama, deşi responsabilă, se află într-o situaţie specială în care
tulburarea a afectat
doar într-o anumită măsură capacitatea sa de a înţelege şi de a voi. Este vorba,
deci, despre o
persoană responsabilă care, datorită situaţiei în care se află, e susceptibilă de o
sancţiune mai
redusă. Concepţie ce a fost consacrată legislativ în art. 89 din codul penal
italian, prin care se
admite atenuarea sancţiunii în cazul capacităţii atenuate. În acelaşi sens,
potrivit paragrafului 21
din codul penal german, capacitatea atenuată constituie o cauză de reducere
facultativă a

83
Al.Boroi, Pruncuciderea…, op. cit., p.33-34

43
pedepsei, cu condiţia ca această capacitate de înţelegere şi voinţă să fie puternic
diminuată ca
urmare a tulburărilor psihice.
În legislaţia penală română nu există o dispoziţie în acest sens, caz în
care vor fi incidente
dispoziţiile art. 72 al codului penal, conform cărora, pentru individualizarea
sancţiunii penale
trebuie să se ţină seama şi de persoana infractorului. 84 Totuşi, se poate aprecia
că o consacrare
legislativă a teoriei responsabilităţii limitate există în cazul pruncuciderii,
aceasta fiind
considerată de către legiuitor, ca o formă atenuată a omorului, fiind sancţionată
cu o pedeapsă
mai uşoară: închisoare de la 2 la 7 ani.

8. Forme, modalităţi, sancţiuni

8.1 Forme
Pruncuciderea este o infracţiune materială ca şi omorul care are ca urmare
imediată
producerea unui rezultat, este susceptibilă de desfăşurare în timp , de efectuarea
unor forme
imperfecte, acte premergătoare (preparatorii) şi tentativă.
Cele două forme nefiind pedepsite în cazul infracţiunii de pruncucidere,
acte ce pot căpăta
însă relevanţă penală în situaţia în care fapta a fost savârşită şi s-a produs
uciderea copilului, ele
fiind în acest caz, absorbite în conţinutul infracţiunii de pruncucidere.
Infracţiunea se produce în momentul în care acţiunea de ucidere a
produs moartea
copilului. Dacă nu se produce rezultatul, violenţele exercitate se vor încadra în
unul din textele
care incriminează loviturile sau vătămările corporale (art. 180-182, Cod penal).85
8.2 Modalităţi
Pruncuciderea poate prezenta diferite modalităţi faptice, determinate de
împrejurările în
care s-au comis faptele. De aceste modalităţi se va ţine seama la stabilirea
pedepsei, în măsura în
care ele au intervenit asupra stării de tulburare.86
1. Pruncuciderea prin comisiune.
Moartea violentă comisivă se poate realiza prin mai multe mijloace:
 asfixia mecanică;
 lovirea capului;
 agenţi.
a) Asfixia mecanică, constă în sufocarea ce se produce prin astuparea
orificiilor
respiratorii externe, prin obturarea faringelui, îngroparea în pământ, compresiune
toraco-

84
G.Antoniu, Vinovăţia penală, Editura Academiei, Bucureşti, 1995, p.224-225
85
V.Dongoroz,ş.a., Explicaţii teoretice…, vol.III, Editura AllBeck, Bucureşti,
2003, p.193
86
Gh.Nistoreanu, Al.Boroi, op.cit., p.97

44
abdominală, închiderea într-un spaţiu lipsit de aer. Astuparea orificiilor
respiratorii externe se face
cu corpuri care lasă urme, de exemplu: mâna, perna, ţesături sau corpuri moi.
Obturarea faringelui se face cu corpi străini (hârtii, cârpe, vată) sau
îngroparea nou-
născutului în pământ sau în alt mediu pulvirulent.
Strangularea (cu mâna sau laţul) lasă urme evidente şi caracteristice la
nivelul gâtului sub
forme de echimoze şi sub formă de zgârieturi.
Înecarea se poate face prin aruncarea nou-născutului în apă sau introducerea
într-un
recipient cu apă.
b) Lovirea
Lovirea corpului nou-născutului cu sau cu corpuri contondente. Traumatismul
cranio-
cerebral, fracturi ale membrelor, rupturi de organe interne, pot fi produse prin
lovirea directă cu
un corp dur, lovirea de un corp dur (perete, mobilă) sau aruncare de la înălţime.
Plăgile prin
instrumente ascuţite se regăsesc în special la nivelul gâtului şi al capului.
c) Agenţii fizici şi cei chimici sunt rar întâlniţi în cazul pruncuciderii.
În vederea diagnosticului corect al leziunilor de violenţă exercitate asupra
unui nou-
născut, medicul va trebui să elimine unele stări patologice peri-natale sau neo-
natale ce se
interpun cu moartea violentă.
În diagnosticul diferenţiat al pruncuciderii trebuie avute în vedere unele
situaţii
accidentale sau alteori intenţionate ce pot sugera o moarte violentă perinatală:
- naşterea precipitată reprezintă 1% din totalitatea naşterilor, producându-
se consecutiv
unei contracţii tetaniforme a uterului urmată de expulzie rapidă;
- naşterea în W.C.-uri este mai frecvent invocată de primipare, fiind pusă
pe seama
confuziei defecaţiei, cu durerile naşterii ori cu travaliul precipitat, dar va
putea fi admisă numai în
unele condiţii (lipsa leziunilor circumferinţiale de împingere a capului în W.C.,
lipsa aspiratelor
intrapulmonare din aceste medii, prezenţa unui cordon rupt şi netăiat sau desistat,
etc.);
- căderea accidentală a nou-născutului din mâna unei terţe persoane ce
asistă la naştere,
mai ales în condiţii de asistenţă, este favorizată de existenţa lui vernix caseosa
şi se soldează cu
leziuni cranio-cerebrale unipolare, datorită căderii nou-născutului cu capul în
jos;
- asfixia prin circulare de cordon şi strangulare consecutivă va fi admisă
în condiţiile unor
cordoane lungi, cu circulare strânse, apte a comprima carotidele, dar şi în
prezenţa unui şanţ
discret de strangulare vizibil în jurul gâtului şi spre ombilic, cu venele
ombilicale dilatate spre
placentă şi totul în prezenţa unui pulmon nerespirat;
- producerea unor leziuni prin autoasistenţă, se soldează cu delabrări
comisuro-bucale,
consecutiv introducerii mâinii în gura fătului în efortul de degajare a capului,
sau mai frecvent

45
prin excoriaţii şi echimoze submandibulare, orientate cu concavitatea în sus şi
consecutive
aceluiaşi efort.
2. Pruncuciderea prin omisiune
Pruncuciderea prin omisiune poate fi caracterizează prin faptul că mama
pruncucigaşă nu
acordă îngrijirile necesare nou-născutului, rezultatul imediat fiind moartea
acestuia.
Astfel, s-a decis că mama care, după naşterea unui copil viu, îl duce într-
o curte străină
unde îl abandonează în frig dezbrăcat şi, din această cauză, copilul încetează din
viaţă, comite
infracţiunea de pruncucidere şi aceea de punere în primejdie a unei persoane în
neputinţa de a se
îngriji, deoarece aceasta din urmă presupune numai intenţia autorului de a se
sustrage de la
îndatoririle de pază şi îngrijire fără intenţia de provocare a morţii victimei.

8.3 Sancţiuni
Pruncuciderea se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. În caz de
recidivă, pedeapsa se
majorează, iar în caz de circumstanţe atenuante se reduce la minimul special, după
regulile
comune.87
Infracţiunea de pruncucidere nu este asemănătoare cu cea de omor, în ceea
ce priveşte
aplicarea, dacă o inculpată care a săvârşit o infracţiune de pruncucidere,
săvârşeşte un omor, nu
se face pentru acest omor aplicarea agravantei privind pluralitatea de crime88 ; în
cazul decretelor
de graţiere care exceptează de la graţiere pe infractorii vinovaţi de omor, nu se
extinde excepţia
de la pruncucidere.
Toate acestea, dovedesc că legiuitorul a avut în vedere starea neuropsihică
specifică şi
contribuţia ei la săvârşirea faptei.
Astfel, se consideră că acest tratament penal poate fi şi mai mult
îmbunătăţit prin axarea
lui, nu pe un regim de privare de libertate ci pe un regim semideschis de
executarea a pedepsei,
care să permită condamnatei să păstreze legăturile de grup social în timpul
executării pedepsei şi
să-şi formeze un alt orizont asupra demnităţii ei de femeie şi a îndatoririlor pe
care le are în
societate.89
Opinii privind circumstanţele agravante şi circumstanţele atenuante-
legături cu alte
infracţiuni .
Infracţiunea de pruncucidere se aseamănă cu infracţiunea omuciderii prin
obiectul juridic
şi material, cât şi prin activitatea tipică, dar se deosebeşte de fiecare dintre
aceste infracţiuni prin
calitatea subiectului activ (numai mama nou-născutului poate fi autoarea în cazul
infracţiunii de
87
I. Dobrinescu,p.125
88
V.Papadopol, Notă în R.R.D. nr.2/1977, p.45
89
I.Dobrinescu, p.126

46
pruncucidere) calitatea subiectului pasiv (victima trebuie să fie nou-născut),
condiţia specială
cerută la naştere şi condiţia specială cerută pentru latura subiectivă privind
„starea de tulburare” a
autoarei.
Faţă de omorul descendentului, prevăzut de art. 175 alin. „c”, Cod penal,
pruncuciderea se
deosebeşte prin condiţia „stării de tulburare” pricinuită de naştere sub aspectul
laturii subiective
şi prin condiţia „imediat după naştere” sub aspectul laturii obiective.
Organul de urmărire penală, efectuează uneori trimiterea în judecată pentru
infracţiunea
cea mai gravă, adică omorul calificat, considerând că revine apărării sarcina de a
dovedi
elementele caracteristice infracţiunii juridice. Un asemenea procedeu este greşit.
Organul de urmărire penală are obligaţia să examineze fiecare element al
infracţiunii pe
care o reţine, insistând asupra particularităţilor şi a tuturor împrejurărilor care
servesc la
încadrarea juridică corespunzătoare. Pruncuciderea mai trebuie diferenţiată de
infracţiunea
prevăzută de art. 314 Cod penal.
Această infracţiune urmăreşte punerea în primejdie a unei persoane în
neputinţă de a se
îngriji, dacă se comite, nu cu intenţia de a ucide copilul aflat fără ajutor
imediat după naştere, nu
este îndreptată împotriva vieţii acestuia, ci împotriva îndatoririlor legate de
îngrijire a copilului de
către acela care-l are sub pază.
Când abandonarea, de către mamă, a copilului nou-născut, s-a făcut cu
intenţia de a-l
ucide, va exista infracţiunea de pruncucidere şi nu aceea prevăzută de art. 314 din
Codul penal. 90
Poate fi discutabil dacă în cazul de mai sus există un concurs real între cele două
infracţiuni
(infracţiunea prevăzută de art. 314 fiind socotită ca un mijloc în săvârşirea
celeilalte infracţiuni).
Considerăm că nu este concurs întrucât infracţiunea de pruncucidere absoarbe în
chip natural
toate acţiunile (inacţiunile) prin care se ajunge la suprimarea vieţii victimei.91
În acest fel, s-a decis că mama care, după naşterea unui copil viu, l-a dus
într-o curte
străină unde l-a lăsat în frig dezbrăcat (motiv pentru care a încetat din viaţă) a
comis infracţiunea
de pruncucidere şi nu pe aceea de punere în primejdie a unei persoane în neputinţa
de a se îngriji,
deoarece aceasta din urmă presupune numai intenţia legală, de pază şi îngrijire,
fără intenţia de
provocare a morţii victimei.92 Tribunalul Suprem într-un alt caz prin sentinţa nr.
407/1999 a
reţinut în sarcina inculpatei infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174-
175 lit. „c” şi „d”
Cod penal şi nu cea de pruncucidere, constatându-se în fapt că inculpata şi-a
abandonat fiul în
vârstă de 3 săptămâni într-un vagon CFR, copilul decedând datorită expunerii
prelungite la frig şi
neacordării îngrijirilor specifice. În apel cerându-se schimbarea încadrării
juridice din
90
 Dr.Valerian Cioclei, Codul penal şi Codul de procedură penală, Editura C.H.Beck,
Bucureşti,2009, p.132
91
Gh.Antoniu, op.cit., p.104
92
Al. Boroi, Pruncuciderea…, op.cit., p.45

47
infracţiunea de omor calificat, în cea de pruncucidere, acesta a fost respins ca
fiind nefondat, din
nici o probă a dosarului nerezultând că inculpata s-ar fi aflat într-o puternică
stare de tulburare
pricinuită de naşterea copilului, dimpotrivă ea a căutat o persoană căreia să-l
încredinţeze spre
creştere, dar negăsind-o şi nefiind primită acasă de către părinţi, s-a hotărât să-
l abandoneze în
vagonul de tren, fapta sa constituind infracţiunea de omor calificat săvârşit cu
intenţie indirectă93.
Din alt punct de vedere însă, fapta învinuitei de a lăsa (abandona) copilul
nou-născut, în
casa scării unui bloc locuit, în apropierea uşilor apartamentelor, nu constituie:
- infracţiunea de pruncucidere prevăzută de art. 177 Cod penal, întrucât
asupra nou-
născutului nu s-au exercitat acte de violenţă şi nici alte manevre de curmare a
vieţii, iar tentativa
la această infracţiune nu este incriminată;
- tentativa la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174
combinat cu art. 175 lit.
„c” şi „d” cod penal, întrucât învinuita nu a exercitat acte de violenţă asupra
victimei;
- infracţiunea de punere în primejdie a unei persoane în neputinţa de a se
îngriji, prevăzută
de art. 314 Cod penal, deoarece nu s-a realizat latura obiectivă a acestei
infracţiuni, care cuprinde
acţiunea-inacţiunea sub forma manifestării alternative – părăsirea, alungarea sau
lăsarea fără
ajutor, precum şi punerea în pericol iminent a vieţii, sănătăţii sau integrităţii
corporale”.
Prin decizia Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj nr.811/P/24.02.1997 se
arată astfel că,
în ziua de 17 decembrie 1996, învinuita a dat naştere unui copil fără să fie
asistată medical. După
naştere, a înfăşurat copilul nou-născut într-un pulovăr de lână şi a mers în
apropiere, la un bloc
locuit, lăsând copilul în casa scării, în imediata apropiere a apartamentelor, cu
intenţia vădită ca
acesta să fie găsit de îndată de locatari, ceea ce s-a şi întâmplat, copilul fiind
internat în spital.
La scurtă vreme a fost identificată şi învinuita, care a fost şi ea
internată în acelaşi spital,
reluându-şi obligaţiile materne.
În raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, reiese că fapta de
abandon a copilului
nou-născut a fost comisă de învinuită pe fondul unei puternice tulburări pricinuite
de naştere,
datorită unei reacţii depresiv-anxioase, cu fenomene de deconcentrare mintală.
Comportamentul
inculpatei a fost determinat de reacţii de scurt-circuit de intensitate psihotică
care i-au alterat
discernământul.
Fapta menţionată anterior a învinuitei nu constituie: nici infracţiunea de
pruncucidere
prevăzută de art. 177 Cod penal, întrucât asupra nou-născutului nu s-au exercitat
acte de violenţă
şi nici alte manevre de curmare a vieţii, iar tentativa la această infracţiune nu
este incriminată şi
nici tentativa la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 combinat cu
art. 175, lit. „c”

93
Dan Lupaşcu, Culegere de practică juridiară în materie penală pe anul 1999,
Editura Rosetti, Bucureşti, 2001, p.
120-121

48
şi „d” Cod penal, deoarece învinuita nu a exercitat acte de violenţă asupra
victimei şi nici
infracţiunea de punere în primejdie a unei persoane în neputinţa de a se îngriji,
prevăzută de art.
314 Cod penal, deoarece nu s-a realizat latura obiectivă a acestei infracţiuni,
care cuprinde
acţiunea-inacţiunea sub forma manifestării alternative – părăsirea, alungarea sau
lăsarea fără
ajutor, precum şi punerea în pericol iminent a vieţii, sănătăţii sau integrităţii
corporale.
Faţă de cele expuse mai sus, urmează încetarea urmăririi penale.
Se remarcă un scurt comentariu şi anume:
1. Încetarea urmăririi penale adoptată de procuror în speţă de mai sus, se
întemeiază pe o
triplă negaţie şi anume: nu există nici infracţiunea de pruncucidere prevăzută de
art. 177 Cod
penal; nici tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art, 174
combinat cu art. 175,
lit „c” şi „d” Cod penal; nici infracţiunea de punere în primejdie a unei persoane
în neputinţa de a
se îngriji, prevăzută de art. 314 Cod penal.
Această examinare integrală a tuturor posibilităţilor de încadrare juridică
a faptei comise
de învinuită prezintă interes pentru practicieni şi de aceea, în cele ce urmează
voi proceda la o
aprofundare a argumentării în drept din decizia adoptată în cauză.
În ce priveşte infracţiunea de pruncucidere, prevăzută de art. 177 Cod
penal, se subliniază
că, în mod greşit s-a dispus începerea urmăririi penale pentru această infracţiune,
din moment ce
abandonarea copilului nou-născut imediat după naştere nu a avut ca urmare moartea
acestuia, iar
tentativa la această infracţiune nu este incriminată. Soluţia corectă ar fi fost
scoaterea de sub
urmărirea penală.
În literatura juridică, s-a susţinut şi în practica judiciară s-a decis că
ne aflăm în prezenţa
infracţiunii de pruncucidere numai în momentul când fapta este determinată de
starea psiho-
fiziologică anormală ce se poate produce în timpul naşterii. Situaţiile
conflictuale premergătoare
şi exterioare naşterii (teama de reacţia părinţilor dar şi oprobiul celor din jur)
sunt motivaţii ale
actului de ucidere (mobilul săvârşirii faptei) constituind circumstanţe personale
ce pot fi avute în
vedere la individualizarea pedepsei.
Aceste păreri nu au nici o semnificaţie în cauză, deoarece copilul nou-
născut abandonat nu
a decedat, lipsind astfel, unul dintre elementele constitutive ale acestei
infracţiuni (rezultatul
letal), iar tentativa la această infracţiune nefiind incriminată.
2. În cazul când uciderea de către mamă a copilul nou-născut nu întruneşte
trăsăturile
caracteristice prevăzute de art. 177 Cod penal, fapta urmează a fi încadrată în
infracţiunea de
omor, iar în acest caz tentativa se pedepseşte.
În speţă anterior menţionată, în sarcina învinuitei nu a putut fi reţinută
nici tentativa la
infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 175 lit „c”
şi „d” Cod penal.

49
 Din starea de fapt, rezultă că mama a avut totuşi grijă de copil, învelindu-
l într-un pulover
de lână, neexercitând asupra lui nici un fel de acţiune susceptibilă să-i suprime
viaţa. Însăşi
abandonarea sa, a fost făcută într-un loc locuit în apropierea apartamentelor, cu
intenţia vădită de
a fi găsit de îndată de locatari sau alte persoane, ceea ce s-a întâmplat în
aproximativ 5 minute
după aceea.
Prin acţiunea (comisiunea), cât şi prin inacţiunea (omisiunea) subsecventă
constând în
neacordarea îngrijirilor necesare, nu fost cauzate vătămări ale integrităţii
corporale sau a sănătăţii
copilului nou-născut şi nici nu i s-a pus în „pericol iminent” viaţa, sănătatea sau
integritatea
corporală.
În literatura juridică s-a arătat că intenţia (directă sau indirectă) de a
comite infracţiunea de
omor, se deduce din materialitatea faptelor, fiind indispensabilă verificarea
atentă a elementului
material al infracţiunii.
Elementul material poate consta în acţiuni (lovituri, împuşcare,
înjunghiere, otrăvire) sau
în inacţiuni, când făptuitorul omite să îndeplinească un act la care este obligat
(abandonarea unui
copil sau abandonarea unui bătrân aflat în neputinţa de a se îngriji singur, lipsa
de alimentaţie sau
de îngrijire a unei astfel de persoane, nealăptarea copilului de către mamă, etc).
Se impune să fie demonstrată gravitatea acţiunii sau inacţiunii, pornindu-se
de la existenţa
unor elemente (criterii) obiective din care să se deducă intenţia de a comite
infracţiunea de omor.
În cazul tentativei la infracţiunea de omor, când apare un factor extern
salvator sau o
împrejurare ce opreşte procesul evolutiv care conduce în mod cert la rezultatul
letal (intervenţia
medicului sau altei persoane), trebuie demonstrată gravitatea actului comisiv sau
omisiv.
Problema se agravează atunci când trebuie dovedită intenţia indirectă în
cazul tentativei la
infracţiunea de omor, situaţie în care făptuitorul nu urmăreşte dar acceptă
posibilitatea producerii
rezultatului.
Instanţa supremă a decis că organele de urmărire penală şi instanţele de
judecată au
obligaţia să stabilească, în fiecare caz în parte, ce rezultate anume ale acţiunii
sau inacţiunii a
prevăzut făptuitorul şi dacă acesta, subiectiv a urmărit (intenţie directă) sau a
acceptat (intenţie
indirectă) producerea lor. Făcând o analiză nuanţată a poziţiei subiective a
făptuitorului, dedusă
din elemente (criterii) obiective, organele judiciare pot să încadreze corect fapta
săvârşită.
În afară de elementele obiective, se are în vedere şi împrejurările concrete
în care s-a
comis fapta:
- dacă există relaţii de duşmănie între autor şi victimă;
- dacă abandonarea victimei a avut loc în condiţii de agravare vădită a
sănătăţii (noaptea,
iarna, pe câmp sau în prăpastie, expusă frigului şi animalelor sălbatice, etc);

50
 - perseverenţa cu care au fost aplicate lovituri victimei; dacă autorul a
întreprins acţiuni de
salvare a victimei, etc.
În practica judiciară, s-a decis că, constituie tentativa la infracţiunea de
omor calificat,
comisă cu intenţia indirectă, fapta inculpatei care la o oră târzie a serii şi-a
abandonat copilul în
vârstă de 3 luni, neîmbrăcat, pe terasa unui bloc locuit, de 10 etaje, deci într-un
loc unde nu se
circula în mod obişnuit, expus curenţilor reci de aer, copilul fiind descoperit
întâmplător de o
locatară, după o oră şi jumătate.
S-a motivat în drept această soluţie, arătându-se că inculpata a acceptat
moartea copilului,
acesta, fiind salvat datorită întâmplării.
În speţa ce o examinăm, situaţia este alta, făptuitoarea lăsând copilul
înfăşat într-un
pulover de lână, în imediata apropiere a apartamentelor locuite, într-un loc ferit
de intemperii.
Aşadar, din materialitatea faptelor nu se poate deduce, în mod neechivoc,
intenţia indirectă
a făptuitoarei de ucidere a copilului nou-născut, ceea ce ar fi atras încadrarea
faptei în tentativă la
infracţiunea de omor, ci, dimpotrivă rezultă că aceasta a nutrit speranţa că
copilul va fi găsit în
scurt timp, ea neacceptând un rezultat letal, lipsind latura subiectivă a acestei
infracţiuni.
3. În ce priveşte infracţiunea de punere în primejdie a unei persoane în
neputinţa de a se
îngriji, prevăzută de art. 314 Cod penal, trebuie să punem în evidenţă faptul că se
deosebeşte de
infracţiunea de abandon de familie în varianta prevăzută de art. 305 alin. 1, lit
„a” Cod penal
(părăsirea, alungarea, lăsarea fără ajutor), deşi elementul material al laturii
obiective este acelaşi.
Cele două infracţiuni (cea prevăzută de art. 314 Cod penal şi cea prevăzută
de art. 305
alin.1, lit. „a” Cod penal) se deosebesc prin: obiectul juridic special, calitatea
subiectului activ
(determinată de existenţa unei îndatoriri de pază sau de îngrijire şi, respectiv, a
unei obligaţii
legale de întreţinere); calitatea subiectului pasiv (copil sau persoană care nu are
putinţa de a se
îngriji singur, respectiv persoana îndreptăţită la întreţinere potrivit Codului
familiei); relaţia dintre
subiectul pasiv şi activ; urmarea imediată a faptei (pericol iminent şi, respectiv,
expunerea la
suferinţe fizice sau morale) şi gradul de pericol social.
Aşadar, pedepsele prevăzute pentru cele două infracţiuni sunt diferite,
sancţiunea pentru
infracţiunea prevăzută de art. 314 Cod penal fiind de la 1 an la 3 ani, pe când cea
referitoare la
infracţiunea prevăzută de art. 305 alin.1, lit „a”, Cod penal fiind de la 6 luni la
2 ani, sau amendă.
O deosebire se constată şi sub aspectul procesual, în cazul infracţiunii
prevăzute de art.
314 Cod penal, acţiunea penală punându-se în mişcare din oficiu, iar în cazul
infracţiunii
prevăzute de art. 305 alin 1, lit „a” Cod penal, acţiunea penală se pune în mişcare
la plângerea
prealabilă a persoanei vătămate.

51
 În literatura juridică s-a susţinut că termenii prin care este desemnat
elementul material al
infracţiunii prevăzute de art. 314 Cod penal sunt identici cu cei care desemnează
elementul
material al infracţiunii prevăzute de art. 305 alin.1, lit „a”, Cod penal.
În speţa examinată, învinuita a îndeplinit elementul material al
infracţiunii prevăzut de art.
314 Cod penal, în modalitatea alternativă a „părăsirii” (abandonării) copilului
nou-născut, însă
faptei îi lipseşte „urmarea imediată” (cerinţa esenţială) şi anume „pericolul
iminent” pentru viaţa,
sănătatea sau integritatea corporală a acestuia.
Pericolul se consideră „iminent” atunci când viaţa, sănătatea sau
integritatea corporală a
persoanei (subiectului pasiv) sunt expuse vătămării imediat, într-un timp foarte
scurt după
săvârşirea faptei, starea de pericol fiind reală şi efectivă, pe punctul de a se
declanşa, iar nu o
simplă posibilitate ce poate să apară în scurgerea timpului.
În speţă, învinuita a luat măsuri de precauţie pentru evitarea producerii
unor urmări grave,
de unde rezultă că cerinţa esenţială (urmarea imediată) privitoare la „pericolul
iminent” nu este
îndeplinită, astfel că, în mod justificat, s-a reţinut inexistenţa laturii
obiective a infracţiunii
prevăzute de art. 314 Cod penal.
În ce priveşte infracţiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 Cod
penal, subiectul
pasiv poate fi orice persoană, deci şi nou-născutul, iar subiectul activ poate fi
şi mama care-şi
ucide copilul nou-născut din culpă.

Pedeapsa complimentară
Conform art. 53, pct. 2 din Codul penal, pedepsele complimentare sunt:
- interzicerea unor drepturi de la 1 la 10 ani;
- degradarea militară.
Conform art. 64, pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi constă
în interzicerea
unuia sau unora din următoarele drepturi:
- dreptul de a alege şi de a fi ales în autoritatea publică sau în funcţii
elective publice;
- dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat;
- dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura
aceleia de care s-a
folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii;
- drepturile părinteşti;
- dreptul de a fi tutore sau curator.
Indiferent dacă are caracter obligatoriu ori facultativ o pedeapsă
complimentară cu
interzicerea unor drepturi nu poate fi aplicată de instanţă pe lângă pedeapsa
închisorii dacă
aceasta este mai mică de 2 ani (art. 65 Cod penal).

52
 Executarea pedepsei complimentare a interzicerii unor drepturi se face în
momentul în
care pedeapsa principală privativă de libertate a fost în întregime executată ori
considerată
executată, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă sau după prescripţia
executării
pedepsei (art. 66 Cod penal).
Degradarea militară - retrage definitiv din armată infractorul, pierzând
gradul avut şi
dreptul de a purta uniformă.
Măsurile de siguranţă sunt sancţiuni de drept penal, prevăzute de lege, care
se iau de
instanţa judecătorească împotriva persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de
legea penală
pentru a înlătura o stare de pericol generatoare de noi fapte prevăzute de legea
penală.
Ele sunt menite să lărgească gama de sancţiuni necesare prevenirii
fenomenului
infracţional şi sunt prevăzute în Codul penal, în Titlul VI, art. 111-118.
Măsurile de siguranţă după natura lor, se pot împărţi în:
- măsuri cu caracter medical (obligarea la tratament medical şi internarea
medicală);
- măsuri restrictive de drepturi (interzicerea unei funcţii sau profesii,
interzicerea de a se
afla în anumite localităţi şi expulzarea);
- măsuri privative de bunuri (confiscarea specială).
Măsura obligării la tratament medical impune respectarea condiţiilor:
● se ia numai împotriva făptuitorului, indiferent dacă fapta este sau nu
infracţiune;
● făptuitorul să reprezinte pericol pentru societate din cauza unei boli
(schizofreniile
maniaco-depresive la unele femei însărcinate ori aflate în perioada post-partum sau
o boală, o
infirmitate ori chiar surditate, în baza cărora se pot dezvolta diferite sindroame
şi mai ales
tablouri paranoide speciale, etc);
● instanţa, să aprecieze că prin obligarea făptuitorului la tratament
medical, starea
anormală a acestuia va înceta şi nu va mai săvârşi fapte prevăzute de legea penală.

9. Aspecte procesuale
Pruncuciderea este fapta mamei aflată într-o stare de tulburare pricinuită
de naştere, care
îşi ucide imediat copilul nou-născut.
Infracţiunea de pruncucidere este în esenţă o faptă de omor supusă însă unei
sancţiuni
atenuate ce face parte din grupul de infracţiuni împotriva persoanei.
Incriminând această faptă, legiuitorul, a ţinut cont de datele oferite de
ştiinţa medicală
potrivit cărora există situaţii când din cauza naşterii şi imediat după aceasta
femeia poate avea
anumite stări ce-i pot provoca o tulburare fizică şi psihică de natură a o împinge
la uciderea
propriului copil.

53
 Fiind o varietate a infracţiunii de omor, conţinutul său constitutiv,
atât în latura sa
obiectivă, cât şi în latura subiectivă, în linii mari, nu se deosebeşte de
conţinutul constitutiv al
omorului.
Se are în vedere faptul că pentru existenţa infracţiunii de pruncucidere
se cer îndeplinite,
cumulativ următoarele cerinţe esenţiale:
- acţiunile de ucidere a copilului nou-născut să aibă loc imediat după
naştere;
- acţiunea de ucidere să fie determinate de starea de tulburare pricinuită de
naştere.
Pentru concretizarea cerinţelor, este necesar ca între starea de
tulburare pricinuită de
naştere şi starea de tulburare, generate de factori psihici sau fizici, care a
condus la săvârşirea
acţiunii de ucidere să existe un raport de cauzalitate.
Din cele prezentate mai sus, reiese că în structura infracţiunii de
pruncucidere şi în
conţinutul său juridic intră, pe lângă componentele conţinutului constitutiv şi o
situaţie premisă.
O condiţie pentru realizarea acestei situaţii preexistente este ca
femeia gravidă să fi născut
un copil viu, în caz contrar neputându-se vorbi de omor şi, prin urmare, nici de
pruncucidere.
O altă condiţie privind existenţa situaţiei premise este ca pruncul să
fie un nou-născut.
Între infracţiunea de pruncucidere şi infracţiunea de omor este prezentă
o strânsă legătură,
lipsa uneia din cele două cerinţe esenţiale ale laturii obiective, ori a uneia din
condiţiile situaţiei
preexistente, încadrarează fapta ca infracţiune de omor.94
Organe juridice competente ce trebuie să facă încadrarea juridică a
faptei sunt organul de
urmărire penală şi instanţa judecătorească.
Acţiunea penală pentru infracţiunea de pruncucidere se pune în mişcare
din oficiu,
urmărirea penală efectuându-se de către procuror (art. 209, alin. 4 Cod proc.
penală), iar
judecarea în primă instanţă fiind de competenţa Tribunalului Judeţean (art. 27,
pct. 1 al Cod proc.
penală).
În cadrul acestei infracţiuni, este necesară efectuarea unei constatări
medico-legale pentru
a se stabili cauzele morţii (art. 114 C. proc. penală). În cazul în care nu s-a
întocmit un raport
medico-legal, este obligatorie efectuarea unei expertize (art. 117, alin. 3, C.
proc. penală).
Stabilirea stării de tulburare a mamei se poate face printr-o expertiză
psihiatrică (art. 117,
alin 1 C. proc. penală) dar şi cu alte mijloace de probă (de exemplu martori).
Se va face o constatare medico-legală asupra împrejurării dacă copilul
era nou-născut,
atunci când a fost ucis, îndeosebi când uciderea este descoperită după ce a încetat
starea de
convalescenţă a lehuzei.95

94
V.Dongoroz, ş.a., op.cit., p.203
95
V. Dongoroz, I. Oancea, C. Bulai, Iosif Fodor, Victor Roşca, Explicaţii
teoretice…op.cit., p.194

54
 CAPITOLUL IV

EXPERTIZA MEDICO LEGALĂ APROFUNDATĂ

1. Expertiza medico-legală
Expertiza medico-legală a persoanelor se dispune şi pentru soluţionarea
următoarelor
probleme: stabilirea prezenţei, caracterului şi gradului incapacităţii generale şi
profesionale de
muncă, aprecierea stării sănătăţii, a simulării, a disimulării, a agravării, a
maladiilor artificiale şi
a automutilării, determinarea maturităţii sexuale, a virginităţii, a capacităţii de
reproducere;
diagnosticarea sarcinii, a avortului, a naşterii, a contaminării venerice,
stabilirea semnelor unui
raport sexual în caz de viol, a raportului sexual cu copiii; stabilirea pervertirii
copiilor, a
raporturilor homosexuale prin constrângere.

Gravitatea vătămării corporale

Conform „Regulamentului de apreciere medico-legală a gravităţii vătămării
corporale” 96
în vigoare (2003), sunt prezente următoarele grade de gravitate a vătămării
corporale şi sănătăţii:
– vătămări grave;
– vătămări medii;
– vătămări uşoare;
– leziuni corporale fără cauzarea prejudiciului sănătăţii.
Starea sănătăţii
 Simularea este o stare de boală inexistentă. Simulanţii
sunt, persoane
sănătoase care prin diverse metode şi mijloace imită unele semne obiective
sau subiective
ale unei maladii, fără a provoca daune sănătăţii proprii. Simularea poate
fi voluntară şi
patologică. Simularea poate fi diagnosticată în baza unor semne, cum ar fi:
anamneza
instabilă (confundarea timpului apariţiei primelor simptome), acuze vagi şi
sporadice,
lipsa unor simptome obiective ce nu pot fi reproduse de simulant,
discordanţă dintre
semnele subiective şi cele obiective, evoluţie atipică a maladiei,
insistenţa de a fi scutit de
orice activitate din cauza maladiei ş. a.

96
Igor Dolea ,Dumitru Roman,Ghid privind procedurile prietenoase copiilor la faza
de urmarire penala, Editura
Institutul de Reforme Penale, 2011 , p.84

55
  Disimularea reprezintă ascunderea unei maladii de care
suferă persoana în
cauză. În unele cazuri, copiii agresaţi pot încerca să ascundă urmele din
frică faţă de
agresor, din jenă sau din alte motive.
 Agravarea constituie o exagerare a simptomelor unei maladii
sau traume.
Agravarea, se înregistrează mai frecvent decat simularea.
 Maladiile artificiale. În comparaţie cu simularea, în
maladiile artificiale,
prin diverse metode, se produce o adevărată vătămare a sănătăţii, deseori cu
o evoluţie
gravă, cu caractere şi manifestări stabile, care necesită tratament. Sunt
prezente mai multe
metode de provocare a maladiilor artificiale. De obicei, se recurge la
bolile artificiale ale
pielii şi ale ţesuturilor subcutanate moi, ale organului văzului, auditiv
etc.
 Automutilarea constă în cauzarea intenţionată a leziunilor
corporale
propriului organism. În cauzele cu copiii victime, agresorul poate pretinde
că a fost
comisă o automutilare, iar copilul din frică poate disimula.
În cadrul, expertizei medico-legale a automutilării mecanice sunt
inadmisibile
concluziile pripite. Doar după cercetarea minuţioasă, efectuarea expertizei
balistice şi a altor
acţiuni de anchetă se vor formula concluziile definitive.
Expertiza medico-legală pentru determinarea stării de sănătate este
efectuată numai după
examinarea clinică şi paraclinică minuţioasă a minorului. Expertului i se vor
prezenta toate
documentele medicale în original.
Starea sexuală
Expertiza se efectuează pentru soluţionarea unor probleme ce ţin de
stabilirea sexului, a
maturităţii sexuale, a concepţiei, a sarcinii, a naşterii, a avortului recent ori a
altor stări şi
infracţiuni sexuale.
La examinarea propriu-zisă a copilului se înregistrează datele anatomo-
constituţionale
(talia, masa corpului, constituţia, nutriţia, dimensiunile bazinului etc.), gradul
de dezvoltare a
caracterelor sexuale secundare (starea glandelor mamare, caracterul depunerii
ţesutului celulo-
adipos, caracterul şi gradul de dezvoltare a pilozităţii corpului) şi starea
organelor genitale
externe, caracterul morfologic al leziunilor corporale etc.
În funcţie de caz poate fi efectuată expertiza pentru stabilirea
maturităţii sexuale, şi a
nivelului de dezvoltare a organismului uman, când activitatea sexuală reprezintă o
normă
fiziologică, fără a provoca unele dereglări ale sănătăţii şi fără a dăuna
dezvoltării ulterioare a
organismului în creştere. Expertiza maturităţii sexuale se dispune frecvent în
privinţa copiilor în
cazurile convieţuirii sexuale precoce, în infracţiuni sexuale.
56
 Maturitatea sexuală cuprinde funcţii sexuale concrete. La femei, aceste
funcţii sunt
reprezentate prin capacitatea de copulare, de concepere, de a purta sarcina până la
termen şi de
naştere pe căi naturale. Capacitatea de a alăpta şi a îngriji copilul, nu se referă
direct la semnele
maturităţii sexuale. La bărbaţi, funcţiile sexuale se manifestă prin capacitatea de
copulare şi de
fecundare.
Expertiza vârstei
În privinţa copiilor, cele mai frecvente cazuri ţin de constatarea
vârstei de 14, 16 şi 18
ani. Expertiza vârstei, se efectuează în baza datelor antropometrice,
antroposcopice şi a altor
modificări anatomo-fiziologice ale organismului. Atunci când omul este mai tânăr,
este mai uşor
de apreciat vârsta. În acest scop, se utilizează o serie de indicii ale
modificărilor ţesuturilor,
organelor şi funcţiilor fiziologice, ce survin o dată cu vârsta.
Expertiza vârstei la copii, se efectuează cu participarea medicilor
pediatru, stomatolog şi
radiolog. Pentru estimarea acestei vârste informativ sunt prezenţi indicii
antropometrici,
stomatologici şi gradul de dezvoltare a caracterelor sexuale secundare.
Întrucât, condiţiile de viaţă şi de mediu au o influenţă hotărâtoare
asupra aspectului
persoanei, o importanţă decisivă pentru determinarea vârstei copiilor are examenul
radiologic. Ca
indice radiologic poate fi orice segment al scheletului.

2. Expertiza psihiatrico-legală
Scopul expertizei psihiatrico-legale
În practică, în dosarele penale cu implicarea copiilor pot apărea
situaţii când expertizele
psihiatrico-legale sunt determinante pentru încetarea procesului.
Expertiza psihiatrico-legală are drept scop constatarea stării psihice a
subiectului şi
evaluarea impactului acesteia asupra calităţii perceperii şi reflectării realităţii
ambientale, dar şi
asupra capacităţii de a dirija voliţional comportamentul, reflectând consecinţele
acţiunilor proprii.
În cadrul expertizei se examinează:
a) tulburările psihice prezente la copii atât în aspect de etiopatogenie,
manifestări clinice,
măsuri profilactice şi terapeutice, dar şi în sensul influenţei acestora asupra
discernământului;
b) impactul tulburărilor psihice, diagnosticate la copii asupra capacităţii
persoanei de a-şi
da seama de acţiunile sau inacţiunile sale, de a le dirija şi de a le prevedea
consecinţele;
c) măsurile de tratament, de recuperare şi de constrângere cu caracter
medical, necesare a
fi aplicate;
d) capacitatea martorilor şi a părţii vătămate de a face declaraţii;
e) corespunderea vârstei cronologice cu cea psihologică;

57
 f) manifestările de simulare, agravare, disimulare.
Particularităţile personalităţii copilului
Sub aspectul expertizei psihiatrico-legale a copiilor se constată
manifestări: imature
(infantile), nevrotice, dizarmonice (psihopatice), psihotice şi deteriorate,
demenţiale (retardate
mintal). Tulburarea specifică de personalitate reprezintă entitatea nosologică cea
mai frecvent
întâlnită în procesul de expertiză psihiatrico-legală. Categorie de tulburări
psihice ce se manifestă
predominant prin devieri caracteriale şi de comportament pe fundalul facultăţilor
intelectuale şi
cognitive relativ păstrate. Persoanele psihopatice acţionează în general cu
discernământ şi, de
regulă, sunt responsabile de acţiunile săvârşite.
3. Examinarea medico-legală a cadavrului noului născut
3.1 Fenomene patologice ale perioadei perinatale
Dezvoltarea umană este un proces continuu, care începe din momentul
concepţiei.
Trupul neînsufleţit al nou-născutului se examinează în cadrul instituţiei
medico-legale,
prin autopsia dispusă de organele abilitate(prin ordonanţă). După efectuarea
autopsiei medicul
legist stabileşte dacă cadavrul a aparţinut unui nou-născut sau făt la termen, deci
dacă naşterea s-a
produs la termen, prin raportare la criteriile morfologice ce caracterizează
această vârstă, şi
anume:
- greutate între 2800-3500 g;
- înălţime între 48-54 cm;
- placentă cu o greutate de 500-600 g;
- cordon ombilical (reprezentând legatura între mamă şi făt prin
intermediul placentei,
format din vasele ombilicale, două artere, unite între ele prin anastomoza Hyrtl şi
o venă, răsucite
unele în jurul altora într-o dispoziţie spiralată şi înglobate în masa gelatinoasă
Wharton, toate
aceste elemente fiind învelite în membrana amniotică care se continuă la nivel
extern cu
tegumentul fătului) de aspect lucios, turgescent, roz-albăstrui, de consistenţă
elestică, având o
lungime de 50-60 cm şi un diametru de 15-20 mm, fără inel de demarcaţie;
- părul de la nivelul capului având lungimea de 1-3 cm; nou-născutul
prezintă păr şi pe
corp, denumit lanugo-fire de păr subţiri, scurte, fără medulară,ce dispar în cateva
zile după
naştere;
- unghiile, ajung la rebordul degetelor (la degetele de la picioare ) sau le
depăşesc cu puţin
(la degetele de la mâini);
- testiculele sunt coborâte în scrot la baieţi, labiile mari acoperindu-le
pe cele mici la fete;

58
 - pe corp, dacă îngrijirile imediat postnatale nu au fot acordate, se
pot remarca urme de
sânge matern şi de vernix caseosa (o substanţă grasă, alb-gălbuie, cu rol protector
şi nutritiv,
cunoscută şi sub denumirea de ,,crusta de lapte”)97.
Dezvoltarea prenatală cuprinde trei etape:
- perioada germinală: începând de la concepţie până în saptămâna a doua;
- perioada embrionară: de la sfârşitul săptămânii a doua până la 8-12
săptămâni;
- perioada fetală: de la 8-12 săptămâni până la naştere.
3.2 Starea de nou-născut
Parametrii indicativi ai stării de nou-născut, se apropie de cei ce
demonstrează vârsta
sarcinii, naşterea la termen sau cea prematură.
Semnul patognomonic al stării de nou-născut este indicat de prezenţa
cordonului ombilical
fără linie de demarcaţie la nivelul implantării, având luciul şi turgescenţa
pierdută în funcţie de
gradul de instalare a pergamentaţiei cadaverice. Petele de sânge şi de vernix
caseosa din plicile
gâtului, axilare şi inghinale, prezenţa lanugoului ce acoperă în special umerii şi
spatele, sunt
semne ce denotă o expulzie recentă. Identificarea bosei serosanguine ce dispare
după două-trei
zile sau a cefalhematomului, care poate persista până la 40 de zile, pot folosi
drept criterii ale
precizării datei naşterii.
Talia, greutatea, dimensiunile craniului, osificarea sunt însemnări ale
gradului de
dezvoltare. Talia măsoară în extensie integrală în medie 50 cm la nou-născutul la
termen.
În urma lungimii se calculează luna de sarcină, prin împărţirea valorii
ei la numărul 5,
când fătul măsoară peste 25 cm.
Când lungimea nu depăşeşte 25 cm, se extrage rădăcina pătrată din
lungimea sus amintită,
aceste rezultate arătând vârsta fătului în luni lunare (10 luni lunare = 9 luni
calendaristice).
Formula lui Balthasar-Denieux, permite calcularea vârstei în funcţie de acelaşi
parametru. Vârsta
în zile este egală cu talia în cm x 5,6. În cazul putrefacţiei sau dezmembrării
corpului formula
poate fi reprodusă utilizând lungimea diferitelor diafize de oase lungi, aplicându-
se anumite
corective. De exemplu, talia în cm = 5,6 x lungimea în cm femur x 8. Trolle
recomandă formula:
lungimea piciorului fetal în mm + 24.
Greutatea, reprezintă elementul variabil, având media de 3000 g la
fetiţe şi 3500 g la
băieţii născuţi la termen. Gradul de prematuritate se apreciază în funcţie de
următorii parametri:
- prematur de gradul I, între 2000 - 2500 g;
- prematur de gradul II, între 1500 - 2000 g;
- prematur de gradul III, sub 1500 g.
97
Valentin Iftenie, Dan Dermengiu, Medicina legala,Editura C.H.Beck,
Bucureşti,2009, p.374

59
 Circumferinţa capului măsoară între 35-36 cm, iar diametrul occipito-
frontal măsoară
între 10,5 şi 12 cm. Perioada de nou născut la termen este caracterizată şi de un
număr de puncte
de osificare care apar în jurul acestei epoci. Ele apar, ca o zonă roşie de
diametru între 3 - 5 mm,
pe fondul alb-cenuşiu al cartilajului şi persistă şi în putrefacţia înaintată.
Punctul de osificare a lui
Beclard,este localizat în epifiza distală a femurului ca şi a epifizei proximale a
tibiei şi prezintă o
importanţă deosebită, ele apar în ultimele săptămâni
de gestaţie.
Mandibula noului născut este formată din unirea a două segmente osoase printr-un
cartilaj fibros
central, având pe fiecare segment 5 alveole ce conţin fiecare câte un mugure
dentar, cu excepţia
ultimei, care conţine 4 - 5, ele fiind acoperite de gingie.

3.3 Vârsta intrauterină

Perioada normală de gestaţie, este de 280 zile = 40 săptamâni = 9 luni
celendaristice(o
lună calendaristică are 30-31 de zile) = 10 luni bilunare (o lună lunară durează 28
de zile), durata
vieţii intrauterine se stabilindu-se în funcţie de:
a) lungimea fătului, evaluată în centimetri:
- formula Balthazard-Dervieux: L (cm) x 5,6 = vârsta in zile;
- formula Haase, cu ajutorul căruia se calculează vârsta în luni lunare; dacă
lungimea
fătului este peste 25 cm se împarte numărul de cm la 5 (exemplu: dacă L=35
cm, atunci
fătul are vârsta de 7 luni lunare), iar în cazul lungimii sub 25 cm, se
extrage rădăcina
pătrată (exemplu: dacă L=16 cm, atunci fătul are vârsta de 4 luni lunare).
b) prezenţa punctelor de osificare (zone roşiatice cu diametrul de 4-5 cm, ce
apar pe fondul
alb-cenuşiu al cartilajului); astfel încât, fătul la termen prezintă
următoarele:
- punctul de osificare Béclard – epifiză distală femur;
- punctul de osificare Tapon – epifiză proximală tibie;
- punctul de osificare calcanean (apare din luna a VI-a intrauterină);
- puncte de osificare sternale (apar din luna a VII-a intrauterină).
c) R.A.C. (radial alveolar count) reprezintă un parametru al maturităţii plamânului
fetal,
numărătoarea alveolară radială semnificativă: < 2= făt mai mic de 18 săptămâni;
< 3= făt mai
mic de 3 săptămâni; < 4 = făt de 3 săptămâni (pe preparatul histopatologic se
numără
alveolele intersectate de linia imaginară ce porneşte de la o bronhiolă,
terminându-se
perpendicular pe proximul sept conjunctiv).

3.4 Aprecierea viabilităţii fătului

60
 Se apreciază dacă fătul avea aptitudinile necesare de a se adapta şi de a
trăi in mediul
extrauterin, ca o fiinţă independentă de corpul mamei.
Adesea, acest aspect nu este luat în considerare în textul legii penale,
pentru încadrarea
juridică a faptei prezentând importanţă numai dacă copilul s-a născut viu,
viabilitatea nou-
născutului poate fi un element important atât în ceea ce priveşte gradarea pedepsei
(pruncuciderea
se pedepseşte cu închisoare între 2 şi 7 ani), cât şi în stabilirea cauzelor şi
condiţiilor în care s-a
produs decesul.
Printre criteriile de viabilitate menţionăm:
- lungimea mai mare de 38 cm;
- greutatea depăşind 1500 g (deşi, în condiţiile deosebite de asistenţă
medicală, limita
greutăţii poate fi coborâtă la 1000 g sau chiar 600 g).
Primele două condiţii, caracterizează un făt de 6 luni intrauterine.

- să nu prezinte malformaţii congenitale, incompatibile cu viaţa;

- să nu prezinte o boală gravă contactată intrauterin (de exemplu:
pneumonie,
bronhopneumonie, meningeoncefalită etc.);
- să nu fi aspirat lichid amniotic.
Prematuritatea vizează copilul născut înainte de 37 săptămâni în funcţie de
greutate.Prematurii pot fi sănătoşi (cu o dezvoltare armonioasă şi neprezentând
afecţiuni) sau
patologici (cu o dezvoltare deficitară datorită unor factori ce au acţionat în
timpul vieţii
intrauterine).

3.5 Dovezi de instalare a vieţii extrauterine

a) instalarea respiraţiei extrauterine ori pulmonare (intrauterin, fătul ,,
respiră” cu ajutorul
O2 adus de sângele matern, prin placentă) ce poate fi observată:
 macroscopic:
- plămânul respirat fiind destins de volum, umple cavitatea toracică, având o
coloraţie roz-
marmorată, cu suprafaţa uşor neregulată, este elastic-moale, iar la palpare
se percep
crepitaţii (senzaţie particulară generată de aerul din plămân);
- plămânul nerespirat este mic, neumplând cavitatea toracică, suprafaţa
devine netedă,
consistenţa crescând, iar la palpare nu se percep crepitaţii;
 microscopic, cu ajutorul unui examen histopatologic:
- în plămânul respirat alveolele pulmonare sunt deschise (au
un aspect
poligonal) iar bronhiile deplisate;

61
 - în plămânul nerespirat alveolele pulmonare nu sunt
deschise (fiind
colabate), iar bronhiile, cu lumenul redus, au aspect stelat;
 prin docimazie pulmonară:
- hidrostatică (proba Galen sau proba de plutire pulmonară)
constă în
introducerea unor fragmente pulmonare, de diferite dimensiuni într-un vas cu
apă.
Docimazia este negativă în cazul în care fragmentele pulmonare cad la
fundul vasului
cu apă, definind plămânul nerespirat şi pozitivă dacă fragmentele pulmonare
plutesc la
suprafaţa apei, diagnosticând plămânul respirat, ulterior mai poate fi
intermediară dacă
fragmentele pulmonare plutesc în masa de lichid „între două ape” , ceea ce
semnifică
plămânul parţial respirat;
- histomorfometrică, cu aparatul Mignot.
b) pătrunderea aerului în tubul digestiv, obiectivează:
- macroscopic, stomacul şi şansele intestinale fiind destinse de
aer (se consideră că
degluţia extrauterină este un fenomen vital);
- prin docimazie gastro-intestinală (denumită şi proba
Breslau), ce constă în
introducerea stomacului şi intestinului, după ce au fost ligaturate, într-un vas cu
apă. Prin
înţeparea acestora, sub apă, se pot observa bulele de gaz ce străbat lichidul către
suprafaţă;
c) patrunderea aerului în urechea medie, element dificil de apreciat în mod
direct, la
autopsie, fapt căruia se apelează la docimazia otică (proba Gelle Wreden),
respectiv puncţionarea
timpanului sub apă; în cazul în care aerul a pătruns prin căile respiratorii în
cavitatea urechii
medii, se vor observa bule de gaz ce străbat lichidul spre suprafaţă.
3.6 Durata vieţii extrauterine
Legea penală, precizează că uciderea nou-născutului trebuie să se efectueze imediat
după naştere
(dar şi în timpul naşterii, aşa cum am menţionat) pentru a se putea deosebi
pruncuciderea de
celelalte forme de omor. Dintre indicatorii ce permit aprecierea duratei
supravieţuirii extrauterine
menţionăm:
1. La nivelul tegumentului:
- corpul mânjit de sânge matern şi/sau vernix caseosa, indică o
supravieţuire scurtă (şi,
totodată, neacordarea îngrijirilor postnatale);
- culoarea pielii la nastere este cianotică, urmând a deveni roşiatică-
vie (eritrdermia
fiziologică), coloraţie ce durează câteva zile;
- descuamarea fiziologică furfuracee sau în lambouri mici, care apare la
2-3 zile, poate
persista 2-3 săptamâni;
- părul fin de la nivelul corpului (lanugo) dispare în câteva zile de la
naştere.

62
 2. La nivelul cordonului ombilical
- la naştere este roz-albăstrui, lucios, sidefiu, turgescent şi se
continuă cu pielea
peretului abdominal (linia amnio-cutanată);
- după secţionare sau rupere, la aproximativ 24 ore, bontul restant se
usucă (se
mumifică) şi apare o dungă roşietică la nivelul amnio-cutanate, denumită inelul
de demarcare
sau şanţul de eliminare;
- mumificarea bontului ombilical este urmată de căderea acestuia, într-
un interval de 5-
10 zile;
- la 2-3 zile după căderea bontului, plaga ombilicală se retractă şi se
închide;
- la 3 saptamâni plaga ombilicală se vindecă complet.
c) la nivelul capului:
- bosa sero-sanguină (tumefacţie păstoasă, gelatinoasă, gălbui-roşiatică
a părţilor moi
pericraniene, ce nu respectă suturile) dispare în 2-3 zile;
- cefalhematomul (situat între periost şi oasele craniului, care nu depăşeşte
suturile dintre oase)
se resoarbe în 30-40 zile.
Bosa sero-sanguinolentă, dar şi cefalhematomul sunt consecinţe ale
trecerii fătului viu
prin conductul pelvi-genital îngust.
- prezenţa fontanelelor (zone neosificate, unde creierul învelit de
meninge este
acoperit doar de pielea capului, situate la locurile de unire ale
oaselor capului):
- -anterioară (bregmatică-situată pe linia mediană, între osul frontal
şi oasele
parietale) de formă romboidală la naştere (aproximativ 4/3 cm), se
închide la vârsta
de 1 an şi 6 luni;
- posterioară (lambdoidă –situată pe linia mediană între oasele
parietale şi osul
occipital), de formă triunghiulară (atunci când există) la naştere
(de aproximativ
0,7/0,2-0,3 cm); se închide până la vârsta de 3 luni.
d) la nivelul aparatului cardio-vascular:
- inima nou-născutului este globuloasă, orizontalizată şi cu ventriculul
drept mai dezvoltat
decât cel stâng, prezintă orificiul inter atrial Botall care, de obicei, se închide
la circa 2
săptămâni(uneori poate persista sub forma unei fante);
- canalul arterial (care face legătura în viaţa intrauterină între artera
aortă şi artera
pulmonară) se închide funcţional în 1-3 ore şi anatomic după 2-3 luni de la
naştere;
- ductul venos Arrantius (care, face legătura în viaţa intrauterină, între
vena ombilicală şi
vena cavă inferioara a fătului) se închide şi se fibrozează trenta după naştere.
e) la nivelul tubului digestiv:

63
 - prezenţa aerului în stomac atestă o supravieţuire de aproximativ 5-10
minute; în cel mult
6 ore aerul umple intestinul subţire, iar după 12-24 de ore, aerul este regăsit pe
toată întinderea
colonului;
- prezenţa meconiului (conţinutul intestinal al nou-născutului), material
vâscos, verde
închis, fară miros, ce se elimină trenta în 2-3 zile de la naştere.
3.7 Aprecierea îngrijirilor acordate după naştere
Lipsa îngrijirilor medicale acordate după naştere, reprezintă un argument
în favoarea
pruncuciderii pasive. Se va urmări dacă:
- cordonul ombilical a fost rupt (marginile franjurate) sau secţionat
(marginile fiind
netede) şi dacă a fost ligaturat sau nu;
- nou-născutul a fost spălat (nu prezintă urme de sânge matern şi/sau
vernix caseosa),
dacă este înfăşat şi i s-a făcut toaleta oculară, nazală, şi bucală;
- a fost alimentat (prezenţa de lapte sau prezenţa de ceai în stomac).
După efectuarea autopsiei, medicul legist întocmeşte raportul de
constatare medico-
legale necroscopică în concluziile căruia trebuie să precizeze:
 vârsta copilului;
 dacă a fost născut viu;
 dacă a respirat;
 perioada de supravieţuire extrauterină;
 dacă a primit îngrijiri postnatale;
 felul morţii;
 cauza morţii;
 leziunile traumatice constatate;
 legătura de cauzalitate dintre leziunile traumatice decelate şi deces;
 grupa de sânge sau alte determinări de laborator care să permită
identificarea mamei.

3.8 Cauza, felul morţii şi mijloacele de pruncucidere

3.8.1. Cauza şi felul morţii
Expertiza medico-legală a noului născut mort, în urma suspiciunii de
pruncucidere, trebuie
să stabilească, dacă moartea a fost neviolentă (din cauze patologice) sau violentă
(accidentală sau
criminală). Moartea poate surveni înainte, în timpul sau după naştere, fiind
produsă de cauze
sensibile, favorizante şi determinative.
Moartea de cauze patologice a nou-născutului se produce ante partum,
intra partum
sau post partum.
 Antepartum: cauzele de deces fetal ante-partum fiind de ordin matern,
fetal, feto-matern
şi ovular.

64
 Cauzele materne cuprind:
o bolile gravidice şi afecţiunile preexistente agravate de sarcină;
o traumatismele accidentale din timpul sarcinii;
o intoxicaţiile acute;
o disgravidia tardivă;
o anemiile gravidice, mai des cele hipocrome şi hemolitice.
Cauzele fetale sunt toate malformaţiile congenitale incompatibile cu
viaţa. Cauzele feto-
materne sunt constituite de incompatibilităţile sangvine feto-materne: excepţional
ABO, frecvent
Rh.
Cauzele ovulare sunt reprezentate de:
o inserţii vicioase ale placentei;
o rupturi premature de membrană;
o anomaliile cordonului ombilical;
o insuficienţa placentară;
o sarcina prelungită.
Moartea fătului, provocată prin act comisiv în uter, prin injectarea de
substanţă
hipertonică, formol de exemplu, se echivalează cu avortul criminal.
În aproximativ 80% din cazuri, oul este expulzat spontan, după
aproximativ 15 zile de la
moartea sa.
După ruperea prematură a membranelor, pentru prevenirea complicaţiilor
infecţioase, se
impune evacuarea oului mort în următoarele 6 ore. Oul reţinut, aseptic, trecănd în
fazele
maceraţiei.
 Intrapartum: Cauzele decesului sunt uneori aceleaşi cu cele
enumerate în
cursul sarcinii, agravate fiind de travaliu.
Cele mai importante cauze sunt:
- hipertonia şi hiperkinezia uterină;
- traumatismul cranio-cerebral obstetrical în timpul angajării, coborârii
şi degajării capului,
în special în cazul, distociilor de bazin osos( sau moale), disproporţie
cap-bazin, craniu
fetal ireductibil;
- cauze placentare prin dezlipirea prematură a placentei, placenta praevia
etc.
Aceste cauze, pot avea în ultimă în fază drept consecinţă şi o
hipoxie sau o anoxie a
fătului, determinând lezarea anoxică a centrilor nervoşi, tulburări metabolice
grave, cât şi
declanşarea intrauterină a respiraţiei, ceea ce provoacă aspirarea lichidului
amniotic, urmată de
asfixie mecanică prin înec.Traumatismul obstretical produce decesul, în special
prin hemoragii
masive cerebromeningeale, consecutiv rupturilor vasculare meningee în cursul
compresiunii
craniului, fenomen întâlnit frecvent în cazurile de craniu reductibil cu fontanele
largi.

65
  Post-partum; factorii incriminanţi frecvenţi sunt:
- prematuritatea;
- malformaţiile congenitale incompatibile cu viaţa: atrezii esofagiene;
atrezii anale;
incompatibilitatea Rh cu icter nuclear; icterul patologic, în special prin
malformaţii ale căilor
biliare; sindromul hemoragic al nou născutului, prin hemoragii: digestive,
pulmonare,
suprarenaliene, cutanate, cerebrale; infecţiile nou-
născutului(ombilicale, pneumonii,
bronhopneumonii) şi boala cu membrane hialine.
Moartea violentă a nou-născutului poate fi accidentală, omisivă sau comisivă.
Moartea violentă
accidentală se poate produce în diferite circumstanţe:
- naşterea sau expulzia precipitată;
- lipsa de asistenţă calificată;
- asfixia accidentală;
- hemoragie.
În travaliul scurt lipsesc modificările capului fetal. Dacă naşterea
precipitată se produce la
o primipară, simptomele naşterii sunt mai evidente.
La o greutate de peste 500 g, printr-o cădere de la 25 - 50 cm, cordonul
ombilical se rupe,
producând o hemoragie minimă(mai puternică în cazul copiilor debili sau cu
respiraţie
defectuoasă) şi lasă să cadă nou-născutul, în majoritatea cazurilor în cap,
determinând o leziune
mică la locul de impact, sub forma unui hematom pericranian. Înălţimea fiind mică,
fracturile
sunt rare, prin elasticitatea craniului fetal. Urmată uneori de pierderea
cunoştinţei, expulzia
precipitată, pune femeii care dă naştere (autoasistată) în imposibilitatea
acordării primelor
îngrijiri nou-născutului, care moare prin hemoragie placentară sau asfixiat
accidental prin
sufocare datorată obstruării căilor respiratorii cu sânge sau lichid amniotic în
cazul în care
naşterea precipitată a avut loc în poziţie culcată. În cazurile aceste pe buze, în
jurul gurii, a
gâtului şi a mucoasei gurii se pot constata excoriaţii sau echimoze, reprezentând
leziunile de
autoasistare.
Moartea violentă omisivă se produce prin neacordarea intenţionată a
îngrijirilor necesare,
imediat după naştere astfel:
- lăsat culcat pe abdomen, nou născutul încetează din viaţă prin sufocare;
- expus îndelungat la frig, nou născutul moare, chiar la 8 -10 C, datorită
termoreglării
deficitare şi termodeperdiţiei accentuate;
- slabiciunea fizică provocată prin privarea de alimente, îşi face efectul
după 6 - 8 ore.
Moartea violentă comisivă a nou născutului:

66
 Pruncuciderea comisivă se produce odată cu degajarea copilului prin
tăiere, înţepare,
lovire,etc. Moartea violentă, prin lovirea capului cu corpuri dure, presupune
existenţa unor
leziuni multiple, variate, cuprinzând mai multe oase, asociate cu leziuni
endocraniene.
Interpretarea se face după un diagnostic diferenţial cu leziuni produse prin
traumatism obstetrical,
bosa serosanguină şi cefalohematomul sau cu lacune congenitale de osificare, fisuri
şi fracturi
obstetricale ori hemoragii meningee spontane.
Frecvent, în cadrul modalităţilor de pruncucidere sunt sunt întâlnite,
asfixiile mecanice
prin astuparea orificiilor respiratorii, cu mâna sau obiecte moi, strangularea cu
mâna sau cu cotul,
prin înecare sau prin compresie toraco-abdominală.Se diferenţiază strangularea
criminală de cea
naturală, produsă prin circulară de cordon. Aceasta ocupă întreaga circumferinţă a
gâtului, care
are o lărgime de 5 - 6 mm, se prelungeşte spre ombilic, este superficială şi
nepergamentată.
Leziunile de autoasistare pot fi diferenţiate de strangulare, ele fiind mai puţin
profunde, mai puţin
extinse, purtând stigmatele tendinţei de tracţionare. Moartea în cazul
precipitărilor în toalete, se
produce prin cădere şi înecare.
Cazurile de otrăvire, prin alimentarea noului născut cu toxice de orice fel
sunt foarte rar
întâlnite.

3.8.2 Mijloace de pruncucidere

Pruncuciderea, în spiritul legii, se realizează în realitate mai mult

prin acte omisive decât
prin acte comisive, aşa cum ar fi naşterea în lichide de facere cu asfixia nou-
născutului,
abandonarea în frig, neacordarea îngrijirilor necesare de către mamă datorită
unei hemoragii
mai mari decât fiziologice sau unui şoc obstetrical, etc. Unele cauze omisive pot
ţine de sarcină
şi, în funcţie de starea clinică a mamei şi pot merge până la înlăturarea
responsabilităţii (aşa
cum ar fi şocul obstetrical, anemia din lehuzia imediată), faţă de mijloacele
comisive ce atestă
intenţionalitatea (starea mintală) a mamei şi pune problema discernământului
psihic faţă de
faptă. Dacă mijloacele omisive pledează pentru pruncucidere sau chiar pentru
lipsa ei,
mijloacele comisive pledează pentru omor calificat, mai ales în situaţiile de
violenţă extremă,
aşa cum a fost îngroparea unui nou-născut la o adâncime de 15 cm cu spraveţuire
de 15 ore şi
deces ulterior. În cazul naşterilor neasistate, femeia se poate găsi în
imposibilitatea de a acorda
aceste îngrijiri, fiind vorba într-un astfel de caz, de o omisiune involuntară.
Atunci când ea nu
acordă în mod voit îngrijirile nou-născutului, atunci este vorba de o omisiune
voluntară.
În cazul, în care pruncuciderea în timpul travaliului s-ar putea
produce prin sufocare
involuntară, consecutiv comprimării accidentale între coapse la o naştere
neasistată, secţionarea

67
gâtului imediat după degajarea capului exclude moartea nou-născutului prin cauze
legate de
naştere (cu excepţia iresponsabilităţii psihice) şi atestă omorul. În situaţia
altor violenţe de tipul
asfixiilor mecanice, traumatismele cranio-cerebrale vor fi multiple, cu fracturi
craniene şi
leziuni cerebrale în focar şi nu difuze.

4. Examinarea medico-legală a mamei în cauză

Examinarea medico-legală a femeii care a născut şi care şi-a ucis

copilul (în
intervalul de timp meţionat) se efectuează pentru a se demonstra:
 daca femeia respectivă a născut sau nu, dacă din punct de
vedere juridic
aceasta, îndeplineşte circumstanţa personală de mamă, iar din punct de
vedere medical
dacă se află în perioada de lăuzie (menţionăm că modificările generale şi
locale
determinate de sarcină revin la normal în 6-8 săptămâni); diagnosticul
naşterii recente
se poate stabili după:
 Dimensiunile uterului, care involuează treptat după naştere
(la aproximativ
10-12 zile se află la nivelul simfizei pubiene, iar în 5-6 săptămâni
revine la forma
şi volumul obişnuite);
 Prezenţa lohiilor (scurgeri vaginale ce traduc eliminarea
mucoasei uterine
de sarcină, în paralel cu reconstituirea endometrului) sanguinolente
(3-4 zile),
sero-sanguinolente (4-8 săptămâni);
 Aspectul glandelor mamare, mărite ca volum cu mamelonul şi
areola
mamară hiperpigmentate (coloraţie brună); la comprimare se constată
secreţia
lactată;
 Existenţa secreţiei lactate sub formă iniţial de colostru
(sau primul lapte, ce
apare în ultimele luni de sarcină şi persistă 2-3 zile după naştere)
şi, de existenţa
laptelui matern propriu-zis;
 Laxitatea peretelui abdominal, care este flasc, moale, şi
care prezintă
multiple cute (vergeturi), de regulă liniare, de aspect striat, având
o coloraţie cu
tentă albăstruie iniţial, apoi devin albicios-sidefie, dispuse oarecum
paralel (pe o
direcţie oblică sau orizontală); aceste cute, se produc datorită
microrupturilor
straturilor subepidermice, consecutiv distensive peretului abdominal
datorită
creşterii sarcinii, pot fi întâlnite şi la nivelul coapselor;
68
  Hiperpigmentarea liniei albe abdominale (bandă
fibrotendinoasă ce se
întinde de la procesul xifoid la simfiza pubiană, medioabdominal,
între marginile
mediale ale celor doi muşchi drepţi abdominali);
 Examenul genital, care evidenţiază modificările vulvo-
vaginale şi ale
colului uterin ori eventualele rupturi care s-au produs în timpul
naşterii;
 Testarea hormonilor proetici placentari (goradotrofine),
sintetizaţi de
placentă: gonadotropina corionică (H.C.G.), somatotropina corionică
(H.C.S. sau
hormonul lactogenic placentar), relaxina, tireotropina corionică
(H.C.T.).
 daca femeia care a născut este mama nou-născutului omorât, fapt ce
poate fi
demonstrat în urma investiaţiilor de laborator serologice şi prin examinarea
comparativă mamă-
copil a grupei (sub-grupei) de sânge, H.L.A., profilul genetic (amprenta genetică);
 daca mama a prezentat tulburări psihice, cu reducerea
discernământului, de natura
celor prevăzute de legea penală; acest lucru presupune efectuarea unei expertize
medico-legale
psihiatrice.

5. Examinarea locului unde s-a produs naşterea

Medicul legist participă, în cadrul echipei complexe de cercetare

criminalistică ca
membru, împreună cu ofiţerii criminalişti, procuror etc., la cercetarea efectuată
la locul unde s-a
produs naşterea sau unde a fost găsit cadavrul copilului. Medicul legist, după
efectuarea
activităţilor criminalistice specific fazei statice va contribui prin examinarea
cadavrului la
stabilirea următoarelor elemente:
 dacă cadavrul este de nou-născut;
 intervalul de timp postmortem;
 prezenţa leziunilor traumatice;
 acordarea îngrijirilor după naştere;
 felul şi eventual cauza morţii.
Medicul legist va participa şi la investigaţia criminalistică a locului
faptei în vederea
evidenţierii, fixării, ridicării şi interceptării diferitelor urme şi mijloace
materiale de probă cum ar
fi urme de sânge, placenta, cordonul ombilical, diferite instrumente sau materiale
(vată, feşe etc.)
folosite pentru asistarea naşterii, rufe, cârpe îmbibate cu lichide specifice
naşterii şi/sau sânge,
ambalaje în care a fost transportat cadavrul etc. După cercetarea efectuată la faţa
locului,

69
cadavrul copilului nou-născut urmează a fi transportat la instituţia medico-legală
în vederea
continuării examinării prin autopsie.

6. Legătura pruncuciderii cu alte infracţiuni

Infracţiunea de pruncucidere se aseamănă cu infracţiunea de

omucidere prin
obiectul juridic şi material, dar şi prin activitatea tipică, dar se
deosebeşte de fiecare dintre
aceste infracţiuni prin calitatea subiectului activ (numai mama nou-
născutului poate fi
autoarea în cazul infracţiunii de pruncucidere) calitatea subiectului
pasiv (victima trebuie
să fie nou-născut), condiţia specială cerută la naştere şi condiţia
specială cerută pentru
latura subiectivă privind „starea de tulburare” a autoarei.
Comparativ cu omorul descendentului, prevăzut de art. 175 alin. „c”, Cod
penal,
pruncuciderea se deosebeşte prin condiţia „stării de tulburare”
pricinuită de naştere, sub
aspectul laturii subiective şi prin condiţia „imediat după naştere” sub
aspectul laturii
obiective.
Organul de urmărire penală, efectuează uneori trimiterea în judecată
pentru infracţiunea
cea mai gravă, adică omorul calificat, considerând că revine apărării sarcina de a
dovedi
elementele caracteristice infracţiunii juridice. Un asemenea procedeu, este greşit.
Organul de urmărire penală are obligaţia să examineze fiecare element al
infracţiunii pe
care o reţine, insistând asupra particularităţilor şi a împrejurărilor
care servesc la
încadrarea juridică corespunzătoare. Pruncuciderea mai trebuie
diferenţiată de
infracţiunea prevăzută de art. 314 Cod penal privind punerea în
primejdie a unei persoane
în neputinţă de a se îngriji, în cazul în care se comite, nu cu intenţia
de a ucide copilul
aflat fără ajutor imediat după naştere, ci împotriva îndatoririlor
legate de îngrijire a
copilului de către acela care-l are sub pază.

În cazul în care abandonarea, de către mama sa, a copilului nou-născut,

s-a făcut cu
intenţia de a-l ucide, va exista infracţiunea de pruncucidere şi nu cea prevăzută
de art. 314 din
Codul penal. Pune în discuţie cazul de mai sus, şi anume dacă există concurs real
între cele două
infracţiuni (infracţiunea prevăzută de art. 314 fiind socotită ca un mijloc în
săvârşirea celeilalte
infracţiuni). Concluzionăm ca nu este concurs întrucât infracţiunea de pruncucidere
absoarbe în
chip natural toate acţiunile (inacţiunile) prin care se ajunge la suprimarea vieţii
victimei.98
98
Gh.Antoniu, op.cit., p.104

70
 În literatura juridică, s-a susţinut şi în practica judiciară s-a decis
că ne aflăm în prezenţa
infracţiunii de pruncucidere numai când fapta este determinată de starea psiho-
fiziologică
anormală ce se produce în timpul naşterii. Situaţiile conflictuale premergătoare şi
exterioare
naşterii (teama de reacţia părinţilor) sunt motivaţii ale actului de ucidere
(mobilul săvârşirii
faptei) constituind circumstanţe personale ce pot fi avute în vedere la
individualizarea pedepsei.

Consideraţii ce nu au însă vreo semnificaţie în cauză, deoarece copilul

nou-născut
abandonat nu a decedat, lipsind astfel, unul dintre elementele constitutive ale
acestei infracţiuni
(rezultatul letal), iar tentativa la această infracţiune nefiind incriminată.

În literatura juridică s-a arătat că intenţia (directă sau indirectă) de a

comite infracţiunea de
omor, se poate concluziona din materialitatea faptelor, fiind necesară verificarea
atentă a
elementului material al infracţiunii.
Elementul material, poate consta în acţiuni (lovituri, împuşcare,
înjunghiere, otrăvire) sau
în inacţiuni, când făptuitorul omite să îndeplinească un act la care este obligat
(abandonarea unui
copil sau abandonarea unui bătrân aflat în neputinţa de a se îngriji singur, lipsa
de alimentaţie sau
de îngrijire a unei astfel de persoane, nealăptarea copilului de către mamă,
neadministrarea
medicamentului prescris unui bolnav aflat în stare gravă, ş.a).
Se impune demonstrarea gravitaţii acţiunii sau inacţiunii pornindu-se de la
existenţa unor
elemente (criterii) obiective din care se poate dedueă intenţia de a comite
infracţiunea de omor.
În cazul tentativei la infracţiunea de omor, când apare un factor extern
salvator sau o
împrejurare ce a opreşte procesul evolutiv care conduce în mod cert la rezultatul
letal (intervenţia
medicului sau altei persoane), cu atât mai mult trebuie demonstrată gravitatea
actului comisiv sau
omisiv.
Problema se complică în momentul în care, trebuie dovedită intenţia
indirectă în cazul
tentativei la infracţiunea de omor, situaţie în care făptuitorul nu urmăreşte dar
acceptă
posibilitatea producerii rezultatului.
Instanţa supremă a decis că organele de urmărire penală şi instanţele de
judecată au
obligaţia să stabilească într-un mon sigur,în fiecare caz în parte, ce rezultate
anume ale acţiunii
sau inacţiunii a prevăzut făptuitorul şi dacă acesta, subiectiv a urmărit (intenţie
directă) sau a
acceptat (intenţie indirectă) producerea lor. Numai făcând o analiză nuanţată a
poziţiei subiective
a făptuitorului, dedusă din elemente (criterii) obiective, organele judiciare pot
să încadreze corect
fapta săvârşită.
În afara elementelor obiective, trebuie avute în vedere şi împrejurările
concrete în care s-a
comis fapta:

71
 - dacă există relaţii de duşmănie între autor şi victimă;
- dacă abandonarea victimei a avut loc în condiţii de agravare vădită a
sănătăţii (noaptea,
iarna, pe câmp sau în prăpastie, expusă frigului şi animalelor sălbatice, etc);
- perseverenţa cu care au fost aplicate lovituri victimei;
- dacă autorul a întreprins acţiuni de salvare a victimei, etc.
În ce priveşte infracţiunea de punere în primejdie a unei persoane în
neputinţa de a se
îngriji, conform art. 314 Cod penal, trebuie mai întâi să punem în evidenţă faptul
că se deosebeşte
de infracţiunea de abandon de familie în varianta prevăzută de art. 305 alin. 1,
lit „a” Cod penal
(părăsirea, alungarea, lăsarea fără ajutor), deşi elementul material al laturii
obiective este acelaşi.
Cele două infracţiuni (cea prevăzută de art. 314 Cod penal şi cea prevăzută
de art. 305
alin.1, lit. „a” Cod penal) îşi au deosebirea prin: obiectul juridic special,
calitatea subiectului activ
(determinată de existenţa unei îndatoriri de pază sau de îngrijire şi, respectiv, a
unei obligaţii
legale de întreţinere); calitatea subiectului pasiv (copil sau persoană care nu are
putinţa de a se
îngriji singur, respectiv persoana îndreptăţită la întreţinere potrivit Codului
familiei); relaţia dintre
subiectul pasiv şi activ; urmarea imediată a faptei (pericol iminent şi, respectiv,
expunerea la
suferinţe fizice sau morale) şi gradul de pericol social.
De asemenea, şi pedepsele prevăzute pentru cele două infracţiuni, sancţiunea
pentru
infracţiunea prevăzută de art. 314 Cod penal fiind de la 1 an la 3 ani, pe când cea
referitoare la
infracţiunea prevăzută de art. 305 alin.1, lit „a”, Cod penal fiind de la 6 luni la
2 ani, sau amendă
sunt diferite.
În ceea ce constă infracţiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 178
Cod penal,
subiectul pasiv poate fi orice persoană, ulterior şi nou-născutul, iar subiectul
activ poate fi mama
care-şi ucide copilul nou-născut din culpă.

CAPITOLUL V

ANALIZA UNOR CAZURI DE PRUNCUCIDERE DIN PRACTICA MEDICO-

LEGALǍ

Cazuistică internă

72
 În numărul mare de ziare din anului 2002 apare un articol, deşi părea
dur la prima citire,
dar evidenţiind o mare realitatea:
" Un nou născut a fost ars în soba. Înainte, tăticul i-a zdrobit oasele, l-
a pisat mărunt, de
tocul uşii, până ce pruncul a tăcut de tot. Mămica Alinei a înecat-o în fântână. S-
a uitat în stânga,
în dreapta şi a împins-o, după ce a ridicat găleata pe ghizd, să nu cumva să scape
copilul cu viaţă,
nimerind-o. Ela n-a avut noroc: ai ei au aruncat-o în latrină. Până să se sufoce,
în sufletul ei mic a
avut senzaţia că se joacă sau ca-i face cineva baie. Mulţi au fost şi cei fără
nume: duşi la groapa
de gunoi, aruncaţi în zăpadă, gâtuiţi cu un şiret să nu ţipe, sufocaţi cu câte un
ciorap îndesat în
gură, tăiaţi în bucăţi şi înveliţi în ziare, să nu se zărească picioruşele sau
căpşorul prin punga de
plastic."
Duritate, dramă, sarcasm, aceste sentimente se revarsă către noi
în clipa în care
citim astfel de articole. Adesea, ne întrebăm de ce trebuie să citim astfel de
articole, atunci când
deschidem ziarul. Din nefericire, acesta este crudul adevăr, care ştim că doare,
dar totuşi trebuie
spus. Nu putem trece nepăsători prin viată, fără a ne păsa de ce se întâmplă cu
aceşti copilaşi,
care au dreptul să trăiască, care nu au cerut ei să se nască dar nici să moară.
O fată din Teleorman, a ascuns familiei sale faptul că este
însărcinată, iar în
noaptea de 24/25 august 2001, a născut neasistată, un copil viu, într-un lan de
porumb din
apropierea casei. Din procesul-verbal de cercetare la faţa locului, actele medico-
legale,
declaraţiile martorilor şi ale inculpatei, a reieşit faptul că inculpata a săvârşit
infracţiunea de omor
calificat şi nu de pruncucidere. Ascunderea sarcinii, procurarea sapei, pregătirea
locului unde
urma să nască, uciderea şi îngroparea nou-născutului demonstrează existenţa unei
hotărâri
infracţionale, a cărei realizare a fost urmărită întocmai şi cu sânge rece.
În data de 16 iunie, Mariana-Ionela, cu vârsta de 17 ani din
Dorohoi -Botoşani a
născut o fetiţă, neasistată, lângă o staţie Peco din apropierea căii ferate din
Timişoara. Copilul a
trăit numai o jumătate de oră, căci mama criminală l-a asfixiat cu o pernă,
abandonându-l într-un
vagon de marfă. Fără ocupaţie Ionela se afla în evidenţa Poliţiei, fiind încadrată
la copiii străzii,
fiind cunoscută şi pentru activitatea de prostituţie pe care o desfăşura în
Timişoara şi Arad.
Provenind dintr-o familie în care bătăile şi alcoolul erau nelipsite, a fugit de
acasă la doar şapte
ani, viaţa parazitară ducând-o de atunci numai pe căi greşite.
Explicaţia ei a fost una foarte dură, dar foarte retorică: mai
avea doi copii acasă şi
nu ştia ce să mai facă cu încă unul. Ţinând cont de faptul că mai trecuse prin două
naşteri, nu a
mai fost luată în considerare acea stare de pierdere a discernământului, din cauza
durerilor
naşterii.

73
 În Ziarul Crişana, ediţia din 15.06.2004, a fost prezentat cazul unui nou-
născut, abandonat
într-o găleată, de o femeie cu afecţiuni psihice, din Ulieacu de Munte. Suspectată
că şi-a omorât
bebeluşul imediat după naştere. Imediat dimineaţa, datorită faptului că femeia
pierduse mult
sânge părinţii au solicitat o ambulanţă. Medicii au constat că femeia născuse
recent, făcându-se în
acelaşi timp şi descoperirea macabră: cadavrul copilului zăcea, mort, într-o
găleată. Din
cercetările preliminarii a rezultat că femeia a născut prematur, în toaleta
locuinţei. Era însărcinată
în luna a şaptea, iar vecinii spun că era bolnavă psihic şi că nimeni nu a ştiut că
este însărcinată.
Tatăl femeii, a declarat că a băgat copilul într-o găleată şi nu a spus o vorbă la
nimeni, iar când a
venit salvarea l-a scos afară aşa cum a fost în găleată. Femeia a fi dusă în stare
gravă la
Maternitatea Oradea, medicii apreciind că este în afara oricărui pericol.
Poliţiştii şi medicii legişti
au început cercetările imediat, pentru a stabili dacă a fost vorba de pruncucidere
sau nu. Femeia
le-a spus anchetatorilor că a fost vorba de un avort, că pierduse sarcina şi din
acest motiv a pus
copilul într-o găleată. S-a decis, efectuarea autopsiei cadavrului, pentru a se
vedea dacă aceasta
variantă este adevărată, dacă micuţul s-a născut viu sau dacă fost într-adevăr
vorba, despre un
avort.
Alt caz care a şocat, a fost cel al unui nou-născut, învelit în
nişte cârpe şi învineţit
de frig, care a fost descoperit într-un container de gunoi pe o stradă, din
Braşov. A fost
transportat de urgenţă la spital, el supravieţuind doar două ore, acesta în cele
din urmă, murind
de frig. Copilul nu era bolnav şi nu ar fi murit, dacă o mama fără suflet nu l-ar
fi aruncat la
gunoi.
O altă femeie şi-a ucis copilul la câteva clipe după ce l-a adus pe
lume. La sfârşitul
lunii august, într-o curte din localitatea Aştilau, o fiinţă nevinovată a fost
omorâtă cu cruzime la
câteva secunde după naştere. Căpul micuţ al unui băieţel de 3,8 kg. născut sănătos
şi viabil a
fost lovit cu sălbăticie, fracturându-i calota craniană. Pentru că micuţul încă
scâncea a fost mai
apoi strâns de gât.
În urma expertizei medico-legale, s-a stabilit că micuţul
se născuse viu
sănătos şi că moartea lui a fost datorată leziunilor de violenţă evidenţiate pe
corpul copilului, şi
asfixiei , provocate prin comprimarea căilor respiratorii superioare. Leziuni
corporale au fost
evidenţiate la nivelul capului nou-născutului ce s-au datorat lovirii repetate cu
un corp dur,
contondent, care a dus la fracturarea calotei craniene cu infiltraţii sanguine
craniene şi
hemoragie leptomeningeală. Medicii au considerat că femeia avea discernământ în
momentul
 săvârşirii faptei, astfel în stare de arest preventiv, ea a fost trimisă în
judecată, sub acuzaţia de
omor calificat.

74
 Un caz deosebit de grav a fost înregistrat şi în Galaţi, unde pe
malul Dunării a fost
găsit un colet dubios, mai exact un geamantan. În geamantan a fost descoperit
trupul unui nou-
născut de sex feminin şi două cărămizi, pentru a se scufunda mai bine. Din cauza
stării avansate
de putrefacţie, nu s-a putut stabili dacă fetiţa a fost născută vie. Au fost
recoltate probe şi au fost
trimise la Institutul de Medicină Legală din Iaşi, s-a efectuat un examen
histopatologic.
Exemplificarea poate continua, pentru că din păcate crudul adevăr
este acesta. Au
avut grijă „mamele" să ne ofere subiecte de discuţie.
Cazuistică internaţională

Faptul că se câştigă mai bine în alte ţări, că există protecţia socială, şi

faptul că, cu
alocaţiei dată pentru copil trăieşte toată familia, că discuţiile despre orice
problemă sexuală sunt
mult mai deschise, că sunt alocate fonduri substanţiale pentru protecţia mamei şi a
copilului, toate
aceste facilitaţi au dus la fenomenul ce îngrozeşte pe toata lumea, indiferent unde
s-ar afla,acest
fenomen poartă numele de pruncucidere.
Astfel, M.B,o fată de 19 ani şi-a omorât nou-născutul imediat ce l-a născut.
Din păcate
judecătorul nu a ţinut cont de faptul că M.B. a ascuns sarcina, că a ascuns trupul
copilului, pentru
a-l îngropa a doua zi, fiindu-i dată doar o pedeapsă de 3 ani si jumătate, pentru
„neglijenţă
casnică”, întrucât în timp ce se afla la toaletă a scăpat copilul în WC, iar acesta
s-a înecat.
În data de 12.09.1998, se judeca cazul unei adolescente de 16 ani, acuzată
de omor.
Adolescenta şi-a ucis copilul imediat după naştere, punându-l într-un sac de
plastic şi sufocându-
l. Ea a fost judecată ca o persoană majoră, deoarece s-a ţinut cont de gravitatea
faptei şi de modul
în care a acţionat tânăra. S-a încercat trimiterea ei la curtea juvenilă,
motivându-se că era imatură
emoţional, şi că a suferit un traumatism emoţional în clipa în care a născut. Cu
toate încercări ea
fost judecată ca un adult, deşi a declarat poliţiei că a săvârşit fapta respectivă
de teamă faţă de
mama sa.
În Texas, o fată de 14 ani şi-a ucis copilul imediat cum l-a născut
şi 1-a băgat într-
un sac de gunoi aruncându-l într-un tomberon. Aceasta a ajuns la spital, acuzând
dureri de
stomac, doctorii dându-şi seama imediat că fata tocmai născuse, dar ea a continuat
să nege acest
lucru. Deşi fratele ei, a ajutat-o să bage copilul în sac şi să-l arunce la gunoi
nu fost judecat pentru
ca nu fusese de faţă în momentul comiterii faptei. Tânăra ar fi suportat o detenţie
pe viaţă, dacă ar
fi fost condamnată ca adult şi găsită vinovată.
În Belgia, o tânără de 18 ani eleva la colegiu, a decis să-şi omoare
copilul din clipa
în care a născut, din cauza oprobriului public şi pentru că nu vroia să-şi distrugă
viaţa, să-şi
întrerupă studiile, pentru a creşte acest copil. În timpul anchetei şi procesului,
în ciuda testelor

75
ADN pozitive, a continuat să nege, susţină că ea nu-şi aminteşte să fi fost gravidă
şi să fi născut,
în urma expertizelor medico-legale s-a stabilit că nou-născutul a fost viabil şi că
ar fi trăit, dacă
nu ar fi suferit vătămări la nivelul coloanei şi capului.
Alt caz de pruncucidere a fost semnalat în Sacramento, unde o tânără de 19
ani a ţinut
sarcina secretă, iar după ce a născut l-a băgat într-o pungă de plastic, „crezând”
că aerul din
pungă îi va fi suficient. După ce a băgat copilul în pungă, s-a dus la spital să-
şi trateze
sângerarea datorată naşterii. Doctorii şi-au dat seama imediat că acele sângerări
sunt din cauza
unei naşteri. Fiind luată la întrebări tânăra bineînţeles că a negat. A fost
chemată poliţia, care la
investigaţia efectuată la domiciliul fetei a găsit cadavrul nou-născutului, în
punga de plastic.

Acesta este crudul adevăr cu privire la cazurile celor din afara

ţării, din păcate, se
aseamănă foarte mult cu ce avem şi la noi în ţară. Metodele în mare sunt aceleaşi,
iar victima
este întotdeauna aceeaşi : nou-născutul.

Debi Fans, fondatoarea Grădinii Îngerilor, un cimitir privat, cu 44

de morminte în
Southern California pentru copii abandonaţi spunea: „Sunt speriate, ori sunt
disperate - ori sunt
doar egoiste,”. Debi Fans, acum conduce un grup de voluntari care iau nou-născuţi
morţi, îi
botează dându-le nume înainte de a-i îngropa. În doi ani şi jumătate de când şi-a
început
activitatea, a îngropat 33 de nou-născuţi, doar în Southern California. „Marea
majoritate dintre
ele sunt speriate,” spunea Fans: „Ele ţin sarcina secretă pentru orice
eventualitate pentru că le
este frică de reacţia părinţilor lor sau de ce vor spune oamenii, de cum vor fi
privite până când
este prea târziu. Neştiind ce să facă, aruncă copilul la gunoi şi apoi se gândesc
ca nimeni nu va
şti.”

Bineînţeles nu puteam încheia acest capitol, dedicate

pruncuciderilor altora, fără să
prezentăm şi un exemplu de pruncucidere comisă de o româncă în străinătate.

„Poliţia interoga un bărbat cu cetăţenie ungară rezident în

Kecskemet şi pe
concubina lui româncă, în legătură cu o infracţiune de deţinere de arme de foc,
când femeia a
mărturisit ca şi-a ucis copilul pe care l-a născut luna trecută”.Femeia a vorbit
apoi
anchetatorilor şi despre o altă crimă pe care o comisese acum câţiva ani, când şi-
a ucis un alt
copil abia născut. Criminalul a indicat apoi investigatorilor unde a ascuns
corpurile copiilor,
dezgropate apoi de către poliţişti în urma investigaţiilor.

Ea le-a spus poliţiştilor care o anchetau ca nu mai suporta sărăcia

şi din cauza asta
a pus capăt zilelor bebeluşilor ei. Pe primul dintre ei l-a ucis acum trei ani şi
i-a aruncat trupul

76
într-o fântână, iar pe cel de-al doilea l-a născut la data de 22 iunie şi imediat,
l-a îngropat de viu
în temelia casei pe care iubitul ei o construia. Ambii copii ucişi erau băieţi.
Aceasta din urmă a
fost a fost găsită vinovată în săvârşirea infracţiunii de puncucidere şi ulterior
condamnată pentru
pruncucidere şi nu pentru infracţiunea de omor calificat.

CONCLUZII

În practica judiciară, dar şi în teorie, graniţa dintre omor şi pruncucidere

este o problemă
discutabilă, ambele infracţiuni având ca victime nou-născutul. Dacă în cazul
pruncuciderii, se
vorbeşte de impulsul mamei de a-şi ucide fătul nou-născut ca fiind un rezultat al
stării psihice de
după naştere în cazul infracţiunii de omor calificat mama nu se află sub această
influenţă şi, din
acest motiv, delimitarea între cele două infracţiuni se face cu dificultate,
aceasta având o mare

77
importanţă, în condiţiile în care pedeapsa pentru pruncucidere este cuprinsă între
2-7 ani, iar
pentru omor calificat, de la 15-25 ani, sau închisoarea pe viaţă.
Majoriteatea femeilor care comit infracţiunea de pruncucidere
invocă drept motiv
al comiterii faptei, teama de părinţi, teama de soţ, ruşinea, sărăcia, starea
psihică datorată
eforturilor la care este supus corpul uman în timpul naşterii sau chiar
instinctive, ţinând cont de
faptul că pe toată durata sarcinii nu se gândesc la altceva decât la câte probleme
le va aduce acel
copil, la ce vor spune oamenii şi ca atare acţionează din instinct îndepărtând
motivul problemelor
lor.
Dacă raţiunea, ne diferenţiază de animale, instinctul este punctul
nostru comun.
Trebuie remarcat faptul că, o circumstanţă atenuantă o constituie lipsa
inteligenţei. Modalităţile
prin care se depistează lipsa acesteia sunt ajutorul psihiatrilor, psihologilor, a
căror părere este
importantă pentru instanţă. Vom trece în revistă câteva aprecieri la adresa
inteligenţei, moduri în
care se constata existenţa sau lipsa ei.
Claparde şi Stem spuneau că inteligenţa este o adaptare mentală la
împrejurări noi.
Claparde, descrie astfel, inteligenţa - instinctului şi deprinderii, care sunt
adaptări ereditare, sau
dobândite, la împrejurări ce se repetă. Pentru el, inteligenţa începe odată cu cea
mai elementară
tatonare empirică. A explica psihologia inteligenţei înseamnă a schiţa din nou
dezvoltarea ei,
arătând în ce fel aceasta duce la echilibrul descris. Printre factorii care
influenţează dezvoltarea
inteligenţei, se enumeră : societatea şi factorii sociali.
Fiinţa umană este înconjurată de la naştere de un mediu social care
acţionează
asupra ei, similar mediului fizic. Într-un anumit sens, societatea chiar mai mult
decât mediul fizic,
transformându-i individului propria structură, pentru că ea nu-1 constrânge numai
să recunoască
faptele, ci îi oferă şi un sistem construit de semne care-i modifică gândirea, îi
propune noi valori
şi îi impune o serie nesfârşită de obligaţii.
Deci, este evident că viaţa socială transformă inteligenţa prin intermediul a trei
mijloace:
 limbajul (semnele)
 conţinutul schimbărilor (valori intelectuale)
 regulile impuse gândirii (norme colective logice, sau prelogice).
În funcţie de nivelul dezvoltării individului, schimburile pe care
el le întreţine cu
mediul social, sunt de natură foarte diversă şi modifică, structura mentală
individuală de
asemenea într-un mod diferit .
Experţii în psihologie infantilă au spus că tinerele care nu-şi
cunosc corpul, pot fi
capabile să trăiască cu convingerea că ele nu sunt gravide, chiar şi după ce mişcă
copilul.
78
 Au existat chiar şi cazuri în care fetele au păstrat copilul pentru a-l
îndupleca pe „bărbat”
să le ia de soţie, iar când au văzut că acest lucru nu se întâmplă, au născut şi l-
au omorât.
Răzbunarea, teama de părinţi, de societate, sărăcia, traumele suferite în
copilărie, toate acestea
constituie motive învocate, motive luate în considerare de instanţă, dar care nu
ajută şi la
eradicarea acestui fenomen infracţional.
De ce o persoană, care a fost maltratată în copilărie,
abuzată, a suportat rele
tratamente, dominaţie, în loc să-şi dorească să ofere căldură, iubire, protecţie,
unui copil, ea
preferă să-l omoare, în loc sa-l lase într-un orfelinat.
Din păcate pentru o astfel de infracţiune, care ţine de
cultură şi sentimente,
sau mai bine zis, de lipsa lor, o altă cale de rezolvare nu există decât
introducerea unei pedepse,
care prin însăşi noţiunea ei sa le facă să se gândească de mai multe ori înainte de
a comite fapta.
Dacă la noi am putea spune că procentajul este cât de cât
echilibrat, în ceea
ce priveşte vârsta mamelor criminale, în alte state, vârsta celor care comit astfel
de fapte este între
14-20 de ani. Nu putem combate ceea ce nu putem controla, cum nu putem combate
sentimente
sau instincte, care pot sau nu să apară în momentele delicate ale vieţii.
Am observat pe parcursul acestei lucrări cât de uşor le este
anumitor
persoane să înlăture ceea ce le încurcă viaţa. Nu contează, din păcate că ceea ce
stă în calea
fericirii lor este de fapt un copil nevinovat, o fiinţă umană, care-şi cere dreptul
la viaţă, un drept
pe care nu şi l-a luat singur. Pentru un moment de plăcere, pentru o clipă de
iresponsabilitate,
pentru că societăţii încă îi mai place să se creadă morală, fără să-şi recunoască
vinovaţii, plătesc
nişte suflete nevinovate.
Probabil, că doar atunci când reformele se vor face de jos
în sus şi nu
invers, atunci când ideile secolului XXI vor intra şi în ultima pătură socială,
atunci pedepsele vor
fi cu adevărat pedepse şi nu „concedii” pe banii statului, doar în clipa aceea vom
putea arunca
gunoiul liniştiţi, că nu vom mai găsi copii în tomberoane, vom putea să ne plimbăm
prin lanuri de
porumb ce nu au avut pe post de îngrăşământ natural, trupul vreunui nou-născut.

BIBLIOGRAFIE

1. Codul penal, cu ultimele modificări aduse prin Legea

nr.278/2006 pentru
modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea
şi
79
completarea altor legi, actualizat la 15.07.2006, Colecţia La Zi, Editura C.H.Beck,
Bucureşti.
2. Art.177, Legea 301 / 2004 Codul penal, astfel cum aceasta a fost
rectificată şi ulterior modificată (în ce priveşte intrarea în vigoare) prin
O.U.G.nr. 50/
2006, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 266 din 30.06.2006.
3. Codul penal, cu ultimele modificări aduse prin Legea nr 9/2009 publicată
in M.Of.nr.105 din 20.02.2009 actualizat la 5.03.2009, Colecţia La Zi, Editura
C.H.Beck, Bucureşti.
4. Vladimir Beliş, „Tratat de medicină legală”, vol I şi vol II, Editura
Medicală, Bucureşti, 1995.
5. Vladimir Beliş, Medicina Legală -„Curs pentru facultatea de drept, ediţia
a V-a revizuită şi adăugată”, Editura Juridica, Bucureşti,2005.
6. Vladimir Beliş, „Curs de medicină legală”,Editura Teora, Bucureşti,
1992.
7. Valentin Iftenie, „Medicina Legală”,ediţie revizuită şi adăugită,
Editura
Ştiinţelor Medicale, Bucureşti,2004.
8. Gh.Scripcaru, C.Scripcaru, „Medicina
Legală”,Editura
Cugetarea,Fundaţia pentru Cultură şi Ştiinţă „MOLDOVA” Iaşi, 1996.
9. Gheorghiţă Mateuţ, „Drept Penal Special-Sinteza de teorie şi practica
judiciară”, vol.I, Editura Luminalex, Bucureşti, 2006.
10. M.Kiersibadu , „Medicina Judiciară”,Editura medicală, Bucureşti, 1958.
11. Mina Minovici, „Tratat complet de Medicină Legală ”, vol. I, SOCEC,
Bucureşti, 1928.
12. Alexandru Boroi, „Infracţiuni contra vieţii”, Editura All Beck,
Bucureşti,
1999.
13. Alexandru Boroi, „Infracţiuni contra vieţii”, Editura Naţional,
Bucureşti,
1996.
14. Alexandru Boroi, „Pruncuciderea şi Uciderea din culpă” Editura MI.,
Bucureşti, 1992.
15. V. Dragomirescu, „Problematica şi metodologia medico-legală ”, Editura
Medicală, Bucureşti, 1980.
16. Tudorel Toader, „Drept Penal. Partea Specială”,Editura All Beck,
Bucureşti, 2002.
17. Irinel Rotaru, „Violenţa domestică în dreptul penal român ”, Editura All,
Bucureşti, 2006.
18. I.Quai, M.Terbancea, V.Mărgineanu, Lidia Popa, „Teoria şi Practica
Medico-Legală ”, Vol. II, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1979.
19. K.Manolescu, „Pruncuciderea”, în vol. Medicina Legală, Editura
Medicală, Bucureşti, 1967.

80
 20. Mircea Lăzărescu, „Psihopatologie cinică ”, Editura Helicon,
Timişoara,
1994.
21. Marieta Avram, Flaviu Baiaş , „Legislaţia familiei”, Editura
All,
Bucureşti, 1996.
22. Liliana Lăcrămioara Pavel, „Medicină Legală”, Note de curs,
Galaţi,2006.
23. F.Medeşan, E.Dumitru, „Copilul nou născut ”, Editura
Medicală,
Bucureşti, 1961.
24. V.Drăgan, „Pruncuciderea din punct de vedere juridic şi medico-
legal ”,
Timişoara, 1932.
25. Gh. Scripcaru, M. Terbancea, „Patologie medico-legală ”, Editura
Didactica şi pedagocica, Bucureşti, 1978.
26. Vasile Bercheşan, Ion-Eugen Sandu, „Cercetarea infracţiunii de
pruncucidere”, în „Tratat de metodică criminalistică”, Editura Carpaţi,
Craiova,
1994.
27. Vintilă Rogoz, Siegfried Kahane, Ion Oancea, Rodica Stănoiu,
Iosif
Fodor, Nicoleta Iliescu, Constantin Bulai, Victor Roşca, „Explicaţii
Teoretice ale
Codului Penal Român- Partea Specială ”, Vol. III, ediţia a II-a, Editura All
Beck,
Bucureşti, 2003.
28. Ion Eugen Sandu , „Metodica cercetării infracţiunii de
pruncucidere ”,în
„Curs de criminalistică”, vol. III, Academia de poliţie A.I.Cuza, Bucureşti.
29. N. Drugescu, „Pruncuciderea”, în Medicină Legală, Editura Teora,
Bucureşti, 1992.
30. V.Dragomirescu, „Metodologia expertizei medico-legale psihiatrice
”,
Comunicare la Conf. Nat. Med. Leg. Iaşi, 1968.
31. N.Geormăneanu, „Patologie perinatală ”, Editura Medicală,
Bucureşti,
1972.
32. Valentin, Iftenie, „ Medicina Legală ”, Ediţie revizuită şi
adăugită,
Editura Ştiinţelor Medicale, 2006.
33. Martino Bernard, „Bebeluşul este o persoană. Povestea minunată a
nou
născutului ”, Editura Humanitas, Bucureşti, 2002.
34. O.Loghin, T.Tudorel, „Drept penal român.Partea specială”, Casade
Editură şi Presă „ Şansa ”, Bucureşti, 1994.
35. T.Vasiliu, D. Pavel, G. Antoniu, D. Lucinescu, V.Papadopol,
V.Rămureanu, Codul penal al RSR-comentat şi adnotat, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1975.

REVISTE ŞI PUBLICAŢII PERIODICE

81
O. Stoica , „Unele consideraţii cu privire la infracţiunea de pruncucidere
”,A.T.C., 1972.
Curierul Naţional, Nr.3636, Ediţia I, Vineri, 14 februarie, 2003.
Mădălina Cora, „Aspecte teoretice în materia infracţiunii de pruncucidere”,în
Revista de Drept
Penal, anul III, nr.4/ 1996, oct.-dec.Bucureşti.
M.C Munteanu , „ Discuţii privind sintagma ˝imediat după naştere˝ în cazul
infracţiunii de
pruncucidere”, în Revista Dreptul, anul X, seria a -III-a nr.4/ 1999.
Aurelian Ardelean, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu
Mureş
, ˝ Mame criminale˝, în Ziarul Zi de Zi din data de 30.11.2005.

Ziarul de Gardă, nr.76 din 16 martie 2006-Republica Moldova.

Timpolis-în slujba legii, nr.802 anul XIII, 17-20 ianuarie 2002.

˝Bebeluş mâncat de şobolani˝, Libertatea de Zi cu Zi, ediţia naţională,

nr.5315, sâmbăta,
24 februarie 2007.

L.Deplino, Diritto penale, parte specială, în R.D.P.nr.4/1999.

Harald Jung, Mihai Ardeleanu, „ Expertiza medico-legală psihiatrică în

pruncucidere”,
în R.R.D.nr.10/2002.

Horia Diaconescu , „ Infracţiunea de pruncucidere şi participaţie penală în

cazul
acesteia”, în ˝Dreptul˝ nr.11/2000.

JURISPRUDENŢǍ

Pavel Abraham, Emil Dersidan, Codul penal al României , comentat şi adnotat,

Editura
Ştiinţe Naţionale, Bucureşti, 2002.

Ştefan Crişu, Elena Denisa Crişu, Codul penal adnotat la practica judiciară,
1990-
2000, Editura Argessis, Argeş, 2001.

Dan Lupaşcu, Culegere de practică judiciară în materie penală, pe anul 1999,

Editura
Rosetti, Bucureşti, 2001.

Augustin Ungureanu, Jurisprudenţa penală a Curţii de Apel Bacău, pe anul

1997,
Editura Luminalex 1998.

V. Papadopol, Şt.Daneş, Repertoriu de practică judiciară în materie penală

pe anii
1981-1985, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,1989.

82
 V. Papadopol, M. Popovici, Repertoriu de practică judiciară în materie
penală pe anii
1969-1975, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,1977.

DECIZII

Curtea de Apel Suceava, secţia penală, decizia nr. 179-2000 în ˝Dreptul˝,

nr.5/ 2003.

Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, decizia nr. 179/ 2000 în

˝Dreptul˝, nr.5/ 2001.

Tribunalul Mun. Bucureşti, secţia penală, decizia nr. 325/1983 în R.R.D.nr.

5/ 1984;

Tribunalul Suprem, secţia penală, deciziile :

 nr.1101 în R.R.D. nr. 6/ 1985;

 nr. 111/ 1979 în R.R.D.nr. 8/1979;
 nr.867/1983 în R.R.D. nr. 7/ 1984;
 nr.2076/1977 în R.R.D. nr. 7/1984;
 nr.3865/ 1971
 nr.688, 1988 (nepublicată);
 nr.51/ 1975;
 nr.510/ 1963.

Tribunalul Suprem, Colegiul penal, decizia nr.963/ 1958 în ˝Legalitatea populară˝

nr.10 /1958.

Tribunalul Suceava, sentinţa penală nr.184/4 sept 2002, în revista Dreptul anul XV,
ediţia a III-a ,
nr. 6/ 2004.

83