CUPRINS

INTRODUCERE.......................................................................................................4
CAPITOLUL I...........................................................................................................6
MĂSURILE DE PROTECŢIE SPECIALĂ A COPILULUI....................................6
CONSIDERAŢII GENERALE.................................................................................6
Secţiunea1. Noţiunea de copil. Principii care stau la baza protecţiei
copilului..............................................................................................................6
Secţiunea a 2-a. Definirea protecţiei speciale. Sediul materiei.........................8
Secţiunea a 3-a. Durata măsurilor de protecţie specială a copilului................9
Secţiunea a 4-a. Servicii de protecţie specială. Evoluţia sistemului de
protecţie specială..............................................................................................10
4.1. Servicii de zi.............................................................................................10
4.2. Servicii de tip familial..............................................................................11
4.3. Servicii de tip rezidenţial.........................................................................11
Secţiunea a 5-a. Situaţiile în care pot fi instituite măsurile de protecţie
specială.............................................................................................................14
Sectiunea a 6-a. Stabilirea şi aplicarea măsurilor de protecţie specială.........15
Secţiunea a 7-a. Monitorizarea aplicării măsurilor de protecţie specială.
Modificarea sau încetarea acestora.................................................................18
CAPITOLUL II.......................................................................................................20
CATEGORII DE MĂSURI DE PROTECŢIE SPECIALĂ....................................20
Secţiunea 1. Plasamentul..................................................................................20
1.1. Definiţia plasamentului...........................................................................20
1.2. Plasamentul- Ingerință în exercitarea dreptului la viață privată și
de familie................................................................................................................20
1.3. Condiţii legale pentru instituirea măsurii plasamentului. Scopul
plasamentului.........................................................................................................21
1.4. Organele competente pentru instituirea plasamentului.......................22
1.4.1. Comisia pentru protecţia copilului. Competenţă şi atribuţii................22
1.4.2. Instanţa judecătorească.........................................................................24
1.4.3. Obligaţiile autorităţilor Administraţiei Publice locale şi altor
insituţii cu atribuţii în protecţia copilului..............................................................25
1.4.4. Obligaţiile serviciului public specializat sau ale organismului privat
autorizat..................................................................................................................27
1.5. Efectele măsurii plasamentului..............................................................28
1.6. Drepturi, facilităţi pentru copii şi obligaţii pentru unele persoane....29
1.6.1. Drepturile copilului în centrele de plasament......................................30
1.7. Propuneri de lege ferenda.......................................................................31
1.8. Date statistice privind măsura plasamentului......................................32
1.8.1. Numărul beneficiarilor din sistemul de protecţie al copilului aflat în
dificultate................................................................................................................32
 1.8.2. Numărul centrelor de plasament funcţionale şi al serviciilor
alternative...............................................................................................................33
1.8.3. Numărul copiilor din centre de plasament pe grupe de vârstă............34
Secţiunea a 2-a. Plasamentul în regim de urgenţă...........................................34
2.1. Definiţia plasamentului în regim de urgenţă........................................34
2.2. Condiţii legale pentru instituirea măsurii plasamentului în regim de
urgenţă. Scopul măsurii........................................................................................36
2.3. Organele competente pentru instituirea măsurii.................................36
2.3.1. Directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia
copilului..................................................................................................................36
2.3.2. Instanţa judecătorească.........................................................................39
2.4. Efectele măsurii plasamentului în regim de urgenţă............................39
Secţiunea a 3-a. Supravegherea specializată...................................................40
3.1. Definiţia supravegherii specializate.......................................................40
3.2. Copiii faţă de care se poate dispune măsura supravegherii
specializate.............................................................................................................41
3.3. Organele competente pentru instituirea măsurii..................................41
CAPITOLUL III......................................................................................................42
REGULI DE PROCEDURĂ SPECIALE ŞI COMUNE........................................42
Secţiunea I. Competenţa materială şi teritorială.............................................42
1.1. Competenaţa materială...........................................................................42
1.2. Competenţa teritorială............................................................................42
Secţiunea a 2-a. Aspecte de procedură.............................................................43
Secţiunea a 3-a. Hotărârile instanţei şi căi de atac.........................................44
CAPITOLUL IV......................................................................................................46
STUDII DE CAZ ÎN LEGĂTURĂ CU MĂSURILE DE PROTECŢIE
SPECIALĂ A COPILULUI....................................................................................46
Secţiunea 1. Plasamentul. Studiu de caz..........................................................46
Instituirea măsurii plasamentului minorului în familia sa...............................46
Secţiunea a 2-a. Plasamentul în regim de urgenţă. Studiu de caz....................48
Înlocuirea plasamentului în regim de urgenţă cu măsura plasamentului........48
Secţiunea a 3-a. Supravegherea specializată. Studiu de caz............................50
Concluzii.................................................................................................................54
Anexe......................................................................................................................57
Bibliografie..............................................................................................................65

2
 INTRODUCERE

Protecţia copilului desemnează ansamblul normelor juridice de apărare a

persoanei care se află într-o situaţie specială datorită vârstei sale.
Protecţia specială a copilului reprezintă ansamblul măsurilor, prestaţiilor
şi serviciilor destinate îngrijirii şi dezvoltării copilului lipsit, temporar sau
definitiv, de ocrotirea părinţilor săi sau a celui care, în vederea protejării
intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora.
Cadrul legal privind ocrotirea minorului, respectarea, promovarea şi
garantarea drepturlor copilului, este stabilit, în principal de Legea nr. 272 / 2004
privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.Aceasă lege-cadru
reprezintă un advărat “Cod al protecţiei copilului” care garantează drepturile
acestuia nu numai în cadrul familiei, ci şi în ceea ce priveşte alte drepturi şi
libertăţi civile, sănătatea şi bunăstarea copilului, educaţia, activităţi recreative şi
culturale, protecţia specială a copilului lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea
părinţilor săi, a celor refugiaţi şi protecţia copiilor în caz de conflict armat,
protecţia copilului care a săvârşit o faptă penală şi care nu răspunde penal, a
celui exploatat, etc. Desigur, legea generală se completează cu dispoziţiile
cuprinse în legi speciale (de exemplu Codul muncii, Noul Cod Civil, etc.). Pe
cale de consecinţă, Legea nr. 272 / 2004 reprezintă o lege-cadru, care devine
normă generală în materia protecţiei copilului, asigurând aplicarea principiilor
acestei materii tuturor domeniilor în care produce efecte.
În trecut, mai exact în perioada regimului comunist, naşterile erau
încurajate, în ciuda faptului că nu erau susţinute de o politică economică
adecvată şi era interzisă contracepţia, ducând astfel la creşterea masivă a
numărului de copii în România într-o perioadă scurtă de timp. Statul a fost
nevoit sa intervină în sprijinirea familiilor care nu îşi permiteau să crească un
număr mare de copii, promiţând să-şi asume responsabilitatea legală pentru
aceştia, plasându-i în instituţii special create, denumite generic şi incorect
„orfelinate”. Astfel, s-a creat o reţea de instituţii mamut, cu personal puţin şi slab
specializat în care erau încurajate să îşi lase copiii familiile care nu aveau
posibilitatea creşterii lor. Metodele tradiţionale folosite pentru menţinerea
bunăstării copilului, precum menţinerea alături de membrii familiei extinse, au
fost subminate.
Peste tot în România au fost deschise "leagăne" (centre de plasament
pentru copii până la vârsta de 3 ani) pentru copiii ai căror părinţi nu puteau să-i
îngrijească. După vârsta de trei ani, copiii erau plasaţi în diverse instituţii, în
funcţie de grupa de vârstă, dar fără a se lua în considerare preferinţele
individuale şi menţinerea fraţilor împreună, până când împlineau 18 ani.
Rezultatul acestui proces continuu de "dezrădăcinare" de lângă locuri familiare
3
şi prieteni, precum şi abuzurile atât de des întâlnite în instituţii au traumatizat pe
viaţă nenumăraţi copii. Odată cu declinul economiei româneşti şi din cauza
lipsei personalului specializat în îngrijirea copiilor, condiţiile din instituţii s-au
deteriorat dramatic. Nu există date statistice, însă se estimează că la începutul
anului 1990, erau aproximativ 100.000 copii în instituţii, ajungându-se la
concluzia că este necesar a se dezvolta sistemul de protecţie a copilului în ţara
noastră.
Autorităţile publice, organismele private autorizate, precum şi persoanele
fizice şi juridice responsabile de protecţia copilului sunt obligate sa respecte, să
promoveze şi să garanteze drepturile copilului stabilite prin Constituţie şi legi, în
conordanţă cu prevederile Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite (adoptată de
Adunarea Generală a ONU la 20 noiembrie 1989) cu privire la drepturile
copilului, şi ale celorlalte acte internaţionale în materie, la care România este
parte. Orice alte reglementări în domeniul respectării şi promovării drepturilor
copilului, precum şi orice act juridic emis sau, după caz, încheiat, se
subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului, care va
prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de
autorităţile publice şi organismele private autorizate, precum şi în cauzele
soluţionate de instanţele judecătoreşti.
Lucrarea este alcătuită din 4 capitole care cuprind aspecte legate de
măsurile de protecţie specială a copilului. În primul capitol se urmărește a se
clarifica câteva dintre noţiunile referioate la copil şi ceea ce ţine de protecţia
acestuia. În cel de-al doilea capitol se încearcă o analiză a măsurilor de protecţie
specială a copilului, definindu-le pe fiecare în parte. Capitolul trei a fost destinat
regulilor de procedură speciale şi comune în materie de protecţia şi promovarea
drepturilor copilului. Se încheie cu capitolul patru în care este prezentat un
studiu de caz cu privire la instituirea măsurii plasamentului, a plasamentului în
regim de urgenţă şi a supravegherii specializate.

4
 CAPITOLUL I
MĂSURILE DE PROTECŢIE SPECIALĂ A COPILULUI
CONSIDERAŢII GENERALE

Secţiunea1. Noţiunea de copil. Principii care stau la baza protecţiei

copilului
Convenţia ONU (1989) cu privire la drepturile copilului adoptată de
Adunarea Generală a O.N.U., ratificată de România prin Legea nr.18/1990
pentru ratificarea Convenţiei cu privire la drepturile copilului1 defineşte noţiunea
de copil ca fiind orice fiinţă umană sub vârsta de 18 ani, exceptând cazurile în
care legea aplicabilă copilului stabileşte limita majoratului sub această vârstă.
Ţinând seama de aceste prevederi, şi Legea nr.272/2004 privind protecţia
şi promovarea drepturilor copilului2, în art.4 litera a) statuează că, prin copil se
înţelege persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi nu a dobândit capacitate
deplină de exerciţiu, în condiţiile legii. Legea nr. 272/2004 se mai referă şi la
alte categorii de copii, şi anume: la cei care au săvîrşit fapte penale, dar care nu
răspund penal şi faţă de care se ia o măsură de supraveghere specializată, la
sesizarea oricărei persoane, a procurorului, a organelor de poliţie sau a părinţilor
acestuia.
Se desprinde cu uşurinţă că această noţiune cuprinde două condiţii
cumulative:
-persoana să nu fie majoră, adică până la vârsta de 18 ani;
-persoana să nu aibă capacitate deplină de exerciţiu, respectiv femeia să
nu fie căsătorită (dacă femeia se căsătoreşte, aceasta dobândeşte capacitate
deplină de exerciţiu, dar nu devine majoră). Însă, dacă femeia se căsătoreşte
înainte de vârsta de 18 ani, deşi îndeplineşte prima condiţie- nu a împlinit 18
ani- nu o îndeplineşte şi pe cea de-a doua, deoarece dobândeşte capacitate
deplină de exerciţiu şi prin urmare nu mai este copil în înţelesul acestei legi şi nu
va putea beneficia de măsurile reglementate de Legea nr. 272/2004. 3
De asemenea, Legea mai defineşte şi alţi termeni, cum ar fi:
a) Familie- părinţii şi copiii acestora.
b) Familie extinsă- părinţii, copiii şi rudele acestora până la gradul patru
inclusiv.
c) Familie substitutivă- persoanele, altele decât cele care aparţin familiei
extinse, care, în condiţiile legii, asigură creşterea şi îngrijirea copiilor.
Legea cu privire la drepturile copilului nu arată, însă, din ce moment
beneficiază copilul de protecţie. În opinia autorilor, rezultă că, în principiu, el
beneficiază de protecţie de la naştere.
1
Republicată în Monitorul Oficial al României nr. 314 din 13 iunie 2001.
2
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 557 din 23 iunie 2004, cu modificările și completările
ulterioare.
3
Maria Pescaru, “Asistenţa şi protecţia socială a familiei şi copilului”, Editura Tiparg, Piteşti, 2011, p.168.

5
 De dispoziţiile Legii nr.272/2004 beneficiază:
-copiii cetăţeni români aflaţi pe teritoriul României;
-copiii cetăţeni români aflaţi în străinătate;
-copiii fără cetăţenie aflaţi pe teritoriul României;
-copiii care solicită sau beneficiază de o formă de protecţie în condiţiile
reglementărilor legale privind statutul şi sistemul refugiaţilor în România;
-copiii cetăţeni străini aflaţi pe teritoriul României, în situaţii de urgenţă
constatate, în condiţiile Legii nr.272/2004, de către autorităţile publice române
competente.4
Copiii au dreptul la protecţie şi asistenţă în realizarea şi exercitarea
deplină a drepturilor lor, în condiţiile legii, având un regim special. Pentru a
realiza protecţia copiilor se prevede că exploatarea minorilor, folosirea lor în
activităţi ce le-ar putea dăuna sănătăţii, moralităţii sau care le-ar pune în pericol
viaţa ori dezvoltarea normală sunt interzise.5 Însă, în primul rând, răspunderea
pentru creşterea şi asigurarea dezvoltării copilului revine părinţilor, aceştia
având obligaţia de a-şi exercita drepturile şi de a-şi îndeplini obligaţiile faţă de
copil, ţinând seama cu prioritate de interesul superior al acestuia.
În subsidiar, responsabilitatea revine colectivităţii locale din care face
parte copilul şi familia sa. Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia
de a sprijini părinţii sau, după caz, alt reprezentant legal al copilului în vederea
realizării obligaţiilor ce le revin cu privire la copil, dezvoltând şi asigurând, în
acest scop, servicii diversificate, accesibile şi de calitate, corespunzătoare
nevoilor copilului. Intervenţia statului este complementară, statul asigurând
protecţia copilului şi garantând respectarea tuturor drepturilor sale prin
activitatea specifică realizată de instituţiile statului şi autorităţile publice cu
atribuţii în acest domeniu.
În temeiul art. 6 din lege, protecţia specială a copilului este supusă
următoarelor principii:
a) respectarea şi promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului;
legiuitorul precizează că acest principiu guvernează inclusiv drepturile şi
obligaţiile ce revin părinţilor copilului, altor reprezentanţi legali ai săi, precum şi
oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal; acesta are caracter
prioritar în respectarea şi garantarea întregului ansamblu al drepturilor
copilului6; acest principiu va prevala în toate demersurile şi deciziile care
privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private
autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti7;
b) egalitatea şanselor şi nediscriminarea;
c) primordialitea responsabilităţii părinţilor cu privire la respectarea şi
garantarea drepturilor copilului;
4
Ion Imbrescu, “Tratat de dreptul familiei. Familia. Protecţia copilului. Elemente de stare civilă”, Editura
Lumina Lex, Bucureşti, 2006, pp.441-442.
5
Constituţia României publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003.
6
Simona Cristea, „Buletinul Casaţiei. Jurisprudenţă.Doctrină. Comunicări.”, Revista Oficială a Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie nr. 4/2009, p.82.
7
Decizia nr. 41 din 8 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de
familie, “Minor. Reintegrare în familie. Interesul superior al copilului”, Pandectele Române. Repertoriu de
doctrină, jurisprudenţă şi legislaţie, nr. 9/ septembrie 2009, p.237.

6
 d) descentralizarea serviciilor de protecţie a copilului, intervenţia
multisectorială şi parteneriatul dintre instituţiile publice şi organismele private
autorizate;
e) asigurarea unei îngrijiri individualizate şi personalizate pentru fiecare
copil;
f) respectarea demnităţii copilului;
g) ascultarea opiniei copilului şi luarea în considerare a acesteia, ţinând cont
de vârsta şi de gradul său de maturitate;
h) asigurarea stabilităţii şi continuităţii în îngrijirea, creşterea şi educarea
copilului, ţinând cont de originea sa etnică, religioasă, culturală şi lingvistică, în
cazul luării unei măsuri de protecţie;
i) celeritate în luarea oricăror decizii cu privire la copil;
j) asigurarea protecţiei împotriva abuzului şi exploatării copilului;
k) interpretarea fiecărei norme juridice referitoare la drepturile copilului în
corelaţie cu ansamblul reglementărilor din această materie.8

Secţiunea a 2-a. Definirea protecţiei speciale. Sediul materiei

Protecţia specială a copilului este cea definită de articolul 50 din Legea
nr. 272/2004 ca fiind ansamblul măsurilor, prestaţiilor şi serviciilor destinate
îngrijirii şi dezvoltării copilului, lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea
părinţilor săi sau a celui care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi
lăsat în grija acestora9.
Definiţia legală, dată protecţiei speciale, comportă unele sublinieri
particulare, şi anume:
- în primul rând, conţinutul protecţiei este alcătuit din totalitatea
măsurilor, prestaţiilor şi serviciilor subsumate îngrijirii şi dezvoltării copilului.
Măsurile la care se referă art. 50 din lege, sunt cele stabilite prin planul
individualizat de protecţie. Prestaţiile sunt activităţile pe care persoanele fizice
sau juridice sunt obligate să le desfăşoare pentru ducerea la îndeplinire a
măsurilor de protecţie stabilite. Serviciile de protecţie specială sunt cele
prevăzute de art. 108-110 din lege, adică: serivicii de zi, servicii de tip familial şi
servicii de tip rezidenţial.
- în al doilea rând, protecţia specială a copilului, realizată prin ansamblul
măsurilor, prestaţiilor şi serviciilor evocate are ca finalitate îngrijirea şi
dezvoltatea copilului.
- în al treilea rând, aceste măsuri, prestaţii şi servicii sunt destinate
îngrijirii şi dezvoltării copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea
părinţilor săi. Această împrejurare denotă caracterul subsidiar al protecţiei
speciale a copilului. Altfel spus, copilul, ca regulă generală, este ocrotit prin
părinţi, iar în subsidiar prin tutelă, prin protecţie specială sau adopţie.

8
Gheorghe Beleiu, „Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil”, Ediţia a XI-a
revizuită şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007, p.366.
9
Florinița Ciorăscu, Andreea Drăghici, Lavinia Olah, „Dreptul familiei şi acte de stare civilă”, Editura Paralela
45, Piteşti, 2005, p.191.

7
 - în al patrulea rând, poate beneficia de protecţie specială şi copilul care,
pentru a i se proteja interesele, nu poate fi lăsat în grija părinţilor.
Reglementarea legală a acestei materii o regăsim în Legea nr. 272/2004
privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, cât şi în legislaţia
secundară, din care reţinem: HG nr. 1437/2004 privind organizarea şi
metodologia de funcţionare a Comisiei pentru protecţia copilului, HG nr.
1434/2004 privind atribuţiile şi Regulamentul- cadru de organizare şi
funcţionare a Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.10
Convenţia cu privire la drepturile copilului a consacrat principiul conform
căruia familia constituie locul natural de dezvoltare şi de educaţie al copilului. În
aceste condiţii, atunci când copilul este privat de mediu său părintesc pe o
anumită perioadă sau în mod definitiv, art.20 al convenţiei impune statului să
protejeze copilul în mod special. Responsabilitatea de a asigura copilului aflat în
dificultate protecţie şi asistenţă în exercitarea drepturilor sale, revine în primul
rând părinţilor şi colectivităţii locale din care acesta face parte. 11

Secţiunea a 3-a. Durata măsurilor de protecţie specială a copilului

Copilul care este lipsit, temporar sau definitiv, de protecţia părinţilor săi,
beneficiază de protecţia specială stabilită de Legea 272/2004 până la dobândirea
capacităţii depline de exerciţiu. Prin urmare, copilul beneficiază de protecţia
specială fie până la împlinirea vârstei de 18 ani, fie până la încheierea căsătoriei
de către femeia minoră, când aceasta dobândeşte capacitate deplină de exerciţiu
ca efect al căsătoriei. Însă, în cazul copilului care împlineşte vârsta de 16 ani,
măsurile de protecţie specială se stabilesc numai cu consimţământul acestuia.
Dacă acesta refuză să-şi dea consimţământul, măsurile de protecţie se stabilesc
numai de către instanţa judecătorească care va putea trece peste refuzul copilului
de a-şi exprima consimţământul faţă de măsura propusă, în situaţii temeinic
justificate.12
Tânărul, dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ de zi şi îşi
exprimă cererea de a mai beneficia de protecţia specială după dobândirea
capacităţii depline de exerciţiu, aceasta se acordă, în condiţiile legii, pe toată
durata studiilor, dar fără a se depăşi vârsta de 26 de ani.
De asemenea, tânărul care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu şi a
beneficiat de o măsură de protecţie specială, dar care nu îşi continuă studiile şi
nu are posibilitatea revenirii în propria familie, fiind confruntat cu riscul
excluderii sociale, beneficiază, la cerere, pe o perioadă de până la 2 ani, de
protecţia specială, în scopul facilitării integrării sale sociale (art.51 alin.3). În
cazul în care se face dovada că tânărului i s-a oferit un loc de muncă şi/sau o
locuinţă, iar acesta le-a refuzat ori le-a pierdut din motive imputabile lui, în mod

10
I. Imbrescu, op.cit., p. 442.
11
Milena Tomescu, „Rolul autorităţilor în garantarea dreptului copilului faţă de care s-au luat măsuri speciale de
ocrotire la relaţii de familie în jurisprudenţa CEDO”, Revista Română de Drept Public nr. 1/2011, pp. 84-85.
12
Alin-Gheorghe Gavrilescu, „Unele aspecte privind protecţia specială a minorului”, Analele Universităţii
Constantin Brâncuşi, nr. 1/2009, p.25.

8
succesiv, nu i se mai aplică prevederile legale referitoare la integrarea socială a
acestuia. 13

Secţiunea a 4-a. Servicii de protecţie specială. Evoluţia sistemului de

protecţie specială
Serviciile de protecţie specială organizate în scopul prevenirii separării
copilului de părinţii săi, precum şi pentru realizarea protecţiei speciale a
copilului lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea părinţilor săi sunt cele
prevăzute la art.108-110 din Lege, respectiv:

4.1. Servicii de zi.

Prin serviciile de zi se înţelege faptul că sunt acele servicii prin care se
asigurã menţinerea, refacerea şi dezvoltarea capacitãţilor copilului şi ale
pãrinţilor sãi, pentru depãşirea situaţiilor care ar putea determina separarea
copilului de familia sa14. În această categorie sunt incluse: centre de zi; servicii
de consiliere şi sprijin pentru părinţi; centre de asistenţă şi sprijin pentru
readaptarea copiilor cu probleme psihice şi sociale; serviciile de monitorizare,
asistenţă şi sprijin al femeii gravide predispuse să îşi abandoneze copilul.
Beneficiarii acestor servicii şi obligaţiile celor care le administrează sunt
urmatoarele:
• copiii şi părinţii cărora li se acordă prestaţii şi servicii destinate
prevenirii separării lor;
• copiii care au beneficiat de o măsură de protecţie specială şi au fost
reintegraţi în familie;
• copiii care beneficiază de o măsură de protecţie specială;
• părinţii copiilor care beneficiază de o măsură de protecţie specială;
• copiii care nu sunt însoţiţi de părinţi sau de un alt reprezentant legal care
solicită o formă de protecţie în condiţiile reglementărilor legale privind statutul
şi regimul refugiaţilor15.
Atribuţiile serviciilor de zi şi a celor care le compun constau în asigurarea
unui program educaţional adecvat vârstei, nevoilor, potenţialului de dezvoltare şi
particularităţilor copiilor; asigurarea de activităţi recreative şi de socializare;
asigurarea consilierii psihologice, orientare şcolară şi profesională copiilor;
asigurarea de consiliere şi sprijin părinţilor; dezvoltarea de programe specifice
pentru prevenirea comportamentelor abuzive, precum şi a violenţei în familie;
asigurarea de programe de abilitare şi reabilitare; contribuţia la depistarea
precoce a situaţiilor de risc care pot determina separarea copilului de părinţi,
precum şi contribuţia la realizarea obiectivelor incluse în planul de servicii sau,
după caz, în planul individualizat de protecţie.16
4.2. Servicii de tip familial
13
Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, „Adopţia. Protecţia şi promovarea drepturilor copilului ”, Editura
Universul Juridic, Bucureşti, 2005, p.286.
14
Emese Florian, „Protecţia drepturilor copilului”, Ediţia a 2-a, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2007, p.131.
15
Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, „Tratat de dreptul familiei”, Ediţia a VIII-a, Editura Universul Juridic,
Bucureşti, 2006, p.709.
16
www.mmuncii.ro/ protecţie specială.

9
 Sunt acele servicii prin care se asigurã, la domiciliul unei persoane fizice
sau, după caz, la domiciliul unei familii, creşterea şi îngrijirea copilului separat,
temporar sau definitiv, de pãrinţii sãi, ca urmare a stabilirii mãsurii
plasamentului, în condiţiile legii.
De serviciile de tip familial beneficiază, potrivit legii, următoarele
categorii de copii:
• copiii pentru care urmează a fi instituită tutela, în condiţiile legii;
• copiii faţă de care a fost stabilită, în condiţiile legii, încredinţarea în
vederea adopţiei;
• copiii separaţi, temporar sau definitiv, de părinţii lor, ca urmare a
stabilirii, în condiţiile legii, a măsurii plasamentului;
• copiii pentru care a fost dispus, în condiţiile legii, plasamentul în regim
de urgenţă;
• tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani şi care beneficiază, în condiţiile
legii, de protecţie specială17.
Personalul specializat care lucrează cu familiile substitutive care îngrijesc
copiii trebuie să asigure: formarea, informarea şi susţinerea adecvată a familiei
substitutive pentru îngrijirea copilului; evaluarea periodică a nevoilor copilului
şi revizuirea planului individualizat de protecţie în concordanţă cu acestea;
menţinerea de către copil a relaţiilor cu familia naturală şi cu alte persoane
importante din viaţa acestuia; prioritate acordată interesului superior al copilului
în toate deciziile luate de familia substitutivă care afectează copilul; implicarea
altor specialişti de către familia substitutivă atunci când nevoile copilului o cer;
respectarea de către familia substitutivă a drepturilor şi demnităţii copilului;
oferirea de îngrijiri individuale copilului şi protecţia copilului împotriva
abuzurilor, exploatării şi neglijenţei; susţinerea de către familia substitutivă a
exercitării de către copil a drepturilor sale în conformitate cu capacităţile în
dezvoltare ale copilului; menţinerea fraţilor împreună, precum şi desfăşurarea
de activităţi în vederea integrării sau reintegrării copilului în familia naturală,
extinsă sau substitutivă.

4.3. Servicii de tip rezidenţial

Reprezintă o formă de protecţie temporară pentru copiii aflaţi în
dificultate. În această categorie intră centrele de plasament, centrele de primire a
copilului în regim de urgenţă şi centrele maternale. Prin serviciile de tip
rezidenţial se asigură protecţia, creşterea şi îngrijirea copilului separat, temporar
sau definitiv, de părinţii săi ca urmare a stabilirii măsurii plasamentului.
Serviciile de tip rezidenţial care aparţin autoritãţilor administraţiei publice se
organizeazã numai în structura direcţiei generale de asistenţã socialã şi protecţia
copilului, în regim de componente funcţionale ale acestora, fãrã personalitate
juridicã. De asemenea, aceste servicii se organizează pe model familial şi pot

17
I. P. Filipescu, A. I. Filipescu, „Tratat de dreptul familiei”, op. cit., p.713.

10
avea caracter specializat în funcţie de nevoile copiilor plasaţi.18 Beneficiarii
serviciilor de tip rezidenţial sunt:
• copiii separaţi, temporar sau definitiv, de părinţii lor, ca urmare a
stabilirii în condiţiile legii a măsurii plasamentului în aceste servicii;
• copiii pentru care a fost dispus, în condiţiile legii, plasamentul în regim
de urgenţă;
• tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani şi beneficiază de protecţie
specială în condiţiile legii;
•cuplurile părinte/reprezentant legal - copil, în situaţia constatării riscului
de abandon al copilului din motive neimputabile părintelui/reprezentantului
legal sau în situaţia includerii acestuia într-un program de restabilire a legăturilor
familiale;
• copiii neînsoţiţi de părinţi sau de un alt reprezentant legal, care solicită o
formă de protecţie în condiţiile reglementărilor legale privind statutul şi regimul
refugiaţilor19.
Atribuţiile personalului specializat constau în: asigurarea de cazare, hrană,
cazarmamentul, echipamentul şi condiţiile igienico-sanitare necesare protecţiei
speciale a copiilor, tinerilor şi, după caz, mamelor care beneficiază de acest tip
de serviciu, în funcţie de nevoile şi de caracteristicile fiecărei categorii de
beneficiari; asigură, după caz, supravegherea stării de sănătate, asistenţă
medicală, recuperare, îngrijire şi supraveghere permanentă a beneficiarilor;
asigură paza şi securitatea beneficiarilor; asigură socializarea beneficiarilor,
dezvoltarea relaţiilor cu comunitatea; asigură climatul favorabil dezvoltării
personalităţii copiilor; asigură participarea beneficiarilor la activităţi de grup şi
la programe individualizate, adaptate nevoilor şi caracteristicilor lor; contribuie
la realizarea obiectivelor cuprinse în planul individualizat de protecţie; urmăresc
modalităţile concrete de punere în aplicare a măsurilor de protecţie specială,
integrarea şi evoluţia beneficiarilor în cadrul serviciului şi formulează propuneri
vizând completarea sau modificarea planului individualizat de protecţie sau
îmbunătăţirea calităţii îngrijirii acordate; asigură posibilităţi de petrecere a
timpului liber.20
În România, această formă de protecţie este dezvoltată în două moduri:
prin protecţie rezidenţială de tip clasic (în instituţii) şi prin protecţie rezidenţială
de tip familial (unităţi mici aflate în comunitate). Scăderea semnificativă a
numărului de copii aflaţi în servicii de tip rezidenţial publice şi private, a fost
consecinţa aplicării politicii de dezinstituţionalizare a copiilor, fie prin
reintegrarea lor în familia naturală sau extinsă, fie prin înlocuirea măsurii de
protecţie de tip rezidenţial cu una de tip familial, fiind promovată ideea că
dezvoltarea armonioasă din toate punctele de vedere (fizic, psihic, intelectual) a
unui copil, ca şi posibilitatea integrării lui în societate sunt cel mai bine realizate
în cadrul unei familii21.
18
Ştefan Cojocaru, Daniela Cojocaru, „Managementul de caz în protecţia copilului. Evaluarea serviciilor şi
practicilor din România”, Editura Collegium Polirom, Iaşi, 2008, p.67.
19
I. P. Filipescu, A. I. Filipescu, „Tratat de dreptul familiei”, op. cit., pp.710-711.
20
Marius Marinac, “Drepturile copilului în România”, Editura Paralela 45, Pitești, 2007, pp.30-31.
21
Ş. Cojocaru, D. Cojocaru, op. cit., p.67.

11
 La sfârşitul lunii iunie 2011, erau 43.518 copii protejaţi în familii, din
care:
 un număr de 41.505 copii (cu 1.404 copii mai puţin faţă de aceeaşi perioadă a
anului 2010) beneficiau de măsură de protecţie specială în servicii de tip
familial, din care:
 19.795 copii (45,48%) se aflau la asistenţi maternali,
 17.699 copii (40,67%) se aflau la rude până la gradul IV inclusiv,
 4.011 copii (9,22%) se aflau la alte familii sau persoane.
 2.013 de copii (4,63%) se aflau la tutore (serviciu alternativ).
Reducerea intrării copiilor în sistemul de protecţie specială nu ar fi fost
posibilă fără dezvoltarea serviciilor de prevenire a separării copiilor de părinţi
(centre de zi, centre de recuperare, centre de consiliere, etc.). Începând cu 1
ianuarie 2005 serviciile publice de asistenţă socială de la nivelul consiliilor
locale sunt principalele responsabile cu dezvoltarea acestora, ajungând la 30
iunie 2011 să ofere servicii pentru 35,73% din copiii beneficiari de astfel de
servicii, pentru 21,78% oferind organismele private acreditate, iar 42,49% sunt
beneficiari ai serviciilor de prevenire oferite de Direcţiile Generale de Asistenţă
Socială şi Protecţia Copilului.

Evoluţia numărului de copii aflaţi în sistemul de protecţie specială

în perioada 1997-30 iunie 2011

Figura 1

La 30 iunie 2011 existau 1.179 servicii de tip rezidenţial publice şi 355

servicii de tip rezidenţial aflate în subordinea organismelor private acreditate.
Aceste servicii includ: centre de plasament clasice sau modulate, apartamente,
case de tip familial, centre maternale, centre de primire în regim de urgenţă, alte
servicii (serviciul pentru dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă).22
Din totalul celor 1534 de servicii de tip rezidenţial, un număr de 390 de
servicii de tip rezidenţial (351 deservicii de tip rezidenţial publice şi respectiv 39
22
www.mmuncii.ro/statistică.

12
de servicii de tip rezidenţial private) erau destinate copiilor cu dizabilităţi.
Numărul copiilor cu dizabilităţi care beneficiau de măsură de protecţie specială
în aceste servicii era la data de 30.06.2011, de 8555 copii, înregistrându-se o
scădere cu 245 copii faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010.
Servicii de tip rezidenţial, la 30 iunie 2011

Figura 2

Secţiunea a 5-a. Situaţiile în care pot fi instituite măsurile de protecţie

specială
Potrivit art. 56 din legea nr. 272/2004, de măsurile de protecţie specială
beneficiază copilul care se află în una din următoarele situaţii:
 Copilul ai cărui părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din
exerciţiul drepturilor părinteşti sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii
drepturilor părinteşti, puşi sub interdicţie, declaraţi judecătoreşte mortţi sau
dispăruţi, când nu a putut fi instituită tutela. Cazurile enumerate în art.56 litera a
sunt identice cu situaţiile în care, în temeiul art. 40 alin.1 poate fi instituită
tutela. De fapt, aceasta este raţiunea pentru care, în finalul enumerării de la litera
a se pune condiţia de a nu se fi instituit tutela. Pe de altă parte, această condiţie
de neinstituie a tutelei denotă caracterul subsidiar al măsurilor de protecţie
specială în raport cu ocrotirea părintească şi cu ocrotirea copilului prin tutelă;
 Copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat
în grija părinţilor din motive neimputabile acestora. Spre exemplu, se înscrie în
această ipoteză situaţia în care părinţii suferă de boli psihice şi handicap mintal.
De fapt, în temeiul art.8 alin. 3 din Legea privind protecţia şi promovarea
drepturilor copilului, astfel de persoane nu pot adopta tocmai datorită
împrejurării că legiuitorul le prezumă absolut incapabile să-şi îndeplinească
corespunzător îndatoririle de părinţi23;

23
A. Gh. Gavrilescu, „Unele aspecte privind protecţia specială a minorului”, op. cit., p.24.

13
  Copilul abuzat sau neglijat. Prin abuz al copilului24 se înţelege,
potrivit art.89 alin.1 din Lege, orice acţiune voluntară a unei persoane care se
află într-o relaţie de răspundere, încredere sau autoritate faţă de acesta, prin care
este periclitată viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială,
integritatea corporală, sănătatea psihică sau fizică a copilului. Prin neglijarea
copilului, în temeiul art. 89 alin.2 din Lege, se înţelege omisiunea voluntară sau
involuntară, a unei persoane care are responsabilitatea creşterii, îngrijirii sau
educării copilului de a lua orice msură subordonată acestei responsabilităţi, fapt
care pune în pericol viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau
socială, integritatea corporală, sănătatea psihică sau fizică a copilului. În acest
sens, Legea nr. 272/2004, în art.89-97, instituie unele măsuri speciale de
protecţie a copilului împotriva abuzului sau neglijenţei, care includ chiar şi
plasamentul copilului în regim de urgenţă;
 Copilul găsit sau abandonat de mamă în unităţi sanitare. În cazul
copilului aflat în această situaţie, şi art.11 alin.2 din Lege prevede dreptul
Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului de a stabili măsura
plasamentului copilului în regim de urgenţă pe baza procesului-verbal de
constatare întocmit în termen de 5 zile de la sesizarea copilului părăsit de mamă
în maternitate împreună cu reprezentantul poliţiei şi al maternităţii;
 Copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu
răspunde penal.25 Potrivit art. 99 din Codul penal26, minorul care nu a împlinit
vârsta de 14 ani nu răspunde penal. Acelaşi articol prevede că minorul care are
vârsta între 14 şi 16 ani răspunde penal numai dacă se dovedeşte că a săvârşit
fapta cu discernământ, iar minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde
penal potrivit legii. De fapt, legea nr. 272/2004 se referă exclusiv la minorul care
nu a împlinit vârsta de 14 ani, deoarece numai acesta nu răspunde penal,
indiferent dacă a acţionat sau nu cu discernământ. În schimb, art.115 din Codul
penal prevede măsurile educative care se pot lua faţă de orice minor care a
săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, şi anume: mustrarea, libertatea sub
supraveghere, libertatea sub supraveghere severă, internarea într-un centru de
reeducare şi internarea într-un institut medical-educativ. 27

Sectiunea a 6-a. Stabilirea şi aplicarea măsurilor de protecţie specială

Copilul beneficiază de protecţia specială prevăzută de Legea nr. 272/2004
până la dobândirea capacităţii depline de exerciţiu.
Măsurile de protecţie specială a copilului se stabilesc şi se aplică în baza
planului individualizat de protecţie sau a planului de servicii. În ceea ce priveşte
planul de servicii, acesta este, potrivit art.4 litera f) din Lege, documentul prin
care se realizează planificarea acordării serviciilor şi a prestaţiilor, pe baza
24
E. Florian, „Protecţia drepturilor copilului”, op. cit., p.141.
25
Alin-Gheorghe Gavrilescu, „Unele consideraţii în legătură cu exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor
părinteşti în cazul stabilirii măsurii de protecţie specială a plasamentului de către Comisia pentru Protecţia
Copilului”, Revista „Dreptul ”, nr.2/februarie 2011, p.76.
26
Codul penal al României, cu modificările și completările ulterioare.
27
Teodor Bodoaşcă, Teodora Drăghici, „Dreptul familiei. Rudenia”, partea a II-a, Editura “Dimitrie Cantemir”,
Târgu-Mureş, 2004, p.284-286.

14
evaluării psihosociale a copilului şi a familiei, în vederea prevenirii separării
copilului de familia sa. Aşadar, planul de servicii are în vedere decât servicii şi
prestaţii, nu şi aplicarea vreuneia dintre măsurile de protecţie specială, iar
obiectivul vizat este prevenirea separării copilului de familia sa; dacă după
acordarea serviciilor şi prestaţiilor se constată că menţinerea copilului alături de
părinţii săi nu este posibilă, planul de servicii poate avea ca finalitate
transmiterea către Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului a
cererii de instituire a unei măsuri de protecţie specială.
Planul de servicii se întocmeşte şi se pune în aplicare de către Serviciul
public de asistenţă socială organizat la nivelul municipiilor şi oraşelor, precum şi
de persoanele cu atribuţii de asistenţă socială din aparatul propriu al consiliilor
locale comunale din unitatea administrativ-teritorială unde se află copilul,
respectiv, în cazul municipiului Bucureşti, de către Direcţia generală de asistenţă
socială şi protecţia copilului de la nivelul fiecărui sector; planul de servicii se
aprobă prin dispoziţia primarului; de asemenea, Serviciul public de asistenţă
socială va lua toate măsurile necesare pentru depistarea precoce a situaţiilor de
risc care pot determina separarea copilului de părinţii săi, precum şi pentru
prevenirea comportamentelor abuzive ale părinţilor şi a violenţei în familie.28
Planul individualizat de protecţie este un element de remarcat în cadrul
sistemului instituționalizat de protecție a copilului, având caracter obligatoriu și
esențial pentru o intervenție corectă în cazul copilului care a fost separat de
părinții săi. Acesta permite atât ameliorarea problemelor pe care copilul le are,
cât şi evidenţierea muncii depuse cu părinţii pentru ca ei să-şi crească potenţialul
de îngrijire a copilului şi acesta să se întoarcă în familia sa naturală 29. Așadar,
planul individualizat de protecție este documentul prin care se realizează
planificarea serviciilor, prestaţiilor şi a măsurilor de protecţie specială a
copilului, pe baza evaluării psihosociale a copilului şi a familiei sale, în vederea
integrării copilului care a fost separat de familia sa într-un mediu familial stabil
permanent, în cel mai scurt timp posibil. În consecinţă, planul individualizat de
protecţie vizează copilul care a fost deja separat de părinţii săi şi are ca obiectiv
primordial reintegrarea copilului în familia naturală, iar dacă acest lucru nu este
posibil aplicarea măsurii plasamentului în familia extinsă. Acest plan se
întocmeşte şi se revizuieşte în conformitate cu normele metodologice elaborate
şi aprobate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului.30
Planul individualizat se întocmeşte în următoarele situaţii:
a) după înregistrarea cererii pentru instituirea unei măsuri de protecţie
specială, ca urmare a solicitării directe a familiei sau reprezentantului legal al
copilului sau a referirii din partea S.P.A.S., respectiv a persoanelor cu atribuţii
de asistenţă socială din cadrul aparatului de specialitate al primăriilor comunelor
din unitatea administrativ-teritorială în care locuieşte familia cu copilul ori din

28
E. Florian, op. cit., pp.133-134.
29
www.inm-lex.ro/fisiere/, Iolanda Agafiței, ”Protecția minorilor victime ale violenței în familie”, Revista
Themis nr.1/2010, p.36.
30
I. P. Filipescu, A. I. Filipescu, „Tratat de dreptul familiei”, op. cit., p.685.

15
partea O.P.A. sau a altor servicii din cadrul D.G.A.S.P.C. care instrumentează
cazul;
b) după ce directorul D.G.A.S.P.C. a dispus plasamentul în regim de
urgenţă31.
În vederea instituirii unei măsuri de protecţie specială, D.G.A.S.P.C.
dispune desemnarea unui manager de caz din cadrul acesteia care va întocmi
printre altele şi proiectul planului individualizat, managerul fiind ajutat de o
echipă pluridisciplinară.
Planul individualizat de protecţie poate avea ca finalitate: reintegrarea
copilului în familie; integrarea copilului în familia extinsă dacă reintegrarea în
familia sa nu este posibilă; plasamentul în familia substitutivă; integrarea
socioprofesională a tinerilor cu vârsta de 18 ani; adopţia internă32.
Prestaţiile, serviciile şi intervenţiile din planul individualizat de protecţie
se adresează atât copilului, cât şi familiei sau reprezentantului legal al copilului.
Obiectivele planului individualizat se stabilesc cu consultarea obligatorie
a părinţilor şi a membrilor familiei lărgite care au putut fi identificaţi. La
stabilirea obiectivelor planului individualizat de protecţie se acrodă prioritate
reintegrării copilului în familie sau, dacă aceasta nu este posibilă, plasamentul
copilului în familia extinsă.
Părinţii, precum şi copilul care a împlinit vârsta de 14 ani au dreptul să
atace în instanţă măsurile de protecţie specială instituite în baza Legii nr.
272/2004, beneficiind de asistenţă juridică gratuită, în condiţiile legii. În situaţia
copilului pentru care a fost instituită tutela, nu se aplică aceste reguli.
Planul individualizat de protecţie poate prevedea plasamentul copilului
într-un serviciu de tip rezidenţial, numai în cazul în care nu a putut fi instituită
tutela ori nu a putut fi dispus plasamentul la familia extinsă, la un asistent
maternal sau la o altă persoană sau familie, în condiţiile legii privind protecţia şi
promovarea drepturilor copilului.33
În ceea ce priveşte planul de servicii, acesta este, potrivit art. 4 litera f) din
Lege, documentul prin care se realizează planificarea acordării serviciilor şi a
prestaţiilor, pe baza evaluării psihosociale a copilului şi a familiei, în vederea
prevenirii separării copilului de familia sa. Aşadar, planul de servicii are în
vedere decât servicii şi prestaţii, nu şi aplicarea vreuneia dintre măsurile de
protecţie specială, iar obiectivul vizat este prevenirea separării copilului de
familia sa; dacă după acordarea serviciilor şi prestaţiilor se constată că
menţinerea copilului alături de părinţii săi nu este posibilă, planul de servicii
poate avea ca finalitate transmiterea către Direcţia generală de asistenţă socială
şi protecţia copilului a cererii de instituire a unei măsuri de protecţie specială.
Planul de servicii se întocmeşte şi se pune în aplicare de către Serviciul
public de asistenţă socială organizat la nivelul municipiilor şi oraşelor, precum şi
de persoanele cu atribuţii de asistenţă socială din aparatul propriu al consiliilor

31
Mihai Secula, Beatrice Dascălu, „Dreptul familiei”, Fundaţia-Editura “Scrisul Românesc”, Craiova, 2010,
p.149.
32
T. Bodoaşcă, T. Drăghici, op. cit., p.283.
33
M. Secula, B. Dascălu, op. cit., pp.149-150.

16
locale comunale din unitatea administrativ-teritorială unde se află copilul,
respectiv, în cazul municipiului Bucureşti, de către Direcţia generală de asistenţă
socială şi protecţia copilului de la nivelul fiecărui sector; planul de servicii se
aprobă prin dispoziţia primarului; de asemenea, Serviciul public de asistenţă
socială va lua toate măsurile necesare pentru depistarea precoce a situaţiilor de
risc care pot determina separarea copilului de părinţii săi, precum şi pentru
prevenirea comportamentelor abuzive ale părinţilor şi a violenţei în familie34.

Secţiunea a 7-a. Monitorizarea aplicării măsurilor de protecţie

specială. Modificarea sau încetarea acestora
Direcţia sau, după caz, organismul privat autorizat are obligaţia de a
urmări modul în care sunt puse în aplicare măsurile de protecţie specială,
dezvoltarea şi îngrijirea copilului pe perioada aplicării măsurii.
În îndeplinirea acestei obligaţii, direcţia sau, după caz, organismul privat
autorizat întocmeşte, trimestrial sau ori de câte ori apare o situaţie care impune
acest lucru, rapoarte cu privire la evoluţia dezvoltării fizice, mentale, spirituale,
morale sau sociale a copilului şi a modului în care acesta este îngrijit35.
În situaţia în care se constată, pe baza acestui raport, necesitatea
modificării sau, după caz, a încetării măsurii, direcţia este obligată să sesizeze de
îndată comisia pentru protecţia copilului sau, după caz, instanţa judecătorească,
în funcţie de organele care au stabilit măsura.
Legea prevede că dreptul de sesizare aparţine şi părinţilor sau altui
reprezentant legal al copilului, precum şi copilului.
La încetarea măsurilor de protecţie specială prin reintegrarea copilului în
familia sa, serviciul public de asistenţă socială, organizat la nivelul municipiilor
şi oraşelor, persoanele cu atribuţii de asistenţă socială din aparatul propriu al
consiliilor locale comunale, precum şi direcţia generală de asistenţă socială şi
protecţia copilului, în cazul sectoarelor municipiului Bucureşti, de la domiciliul
sau, după caz, de la reşedinţa părinţilor au obligaţia de a urmări evoluţia
dezvoltării copilului, precum şi modul în care părinţii îşi exercită drepturile şi îşi
îndeplinesc obligaţiile cu privire la copil. În acest scop, acestea întocmesc
rapoarte lunare pe o perioadă de minimum trei luni.36
Ca regulă generală, în temeiul art.71 din Lege, copilul faţă de care a fost
luată o măsură de protecţie specială are dreptul de a menţine relaţii cu alte
persoane, dacă acestea nu au o influenţă negativă asupra dezvoltării sale fizice,
mentale, spirituale, morale sau sociale. Prin alte persoane legiuitorul îi are în
vedere şi pe părinţii copilului.
Astfel, potrivit Legii, copilul care a fost separat de ambii părinţi sau de
către unul dintre aceştia, printr-o măsură dispusă în condiţiile legii, are dreptul
de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu ambii părinţi, exceptând
situaţia în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.
34
Alexandru Bacaci, Viorica-Claudia Dumitrache, Cristina-Codruța Hageanu, “Dreptul familiei”, Ediţia a VI-a,
Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2009, p.344.
35
T. Bodoaşcă, T. Drăghici, op. cit., p.295.
36
Nicolae Grădinaru, Iuliana Cebuc, Silvia Olaru, „Dreptul familiei”, Editura Independenţa Economică, Piteşti,
2006, p.158.

17
 De asemenea, reprezentantul legal al copilului nu este îndreptăţit să
împiedice relaţiile personale ale copilului cu rudele sale sau cu alte persoane cu
care acesta a dezvoltat legături de ataşament.37

CAPITOLUL II
CATEGORII DE MĂSURI DE PROTECŢIE SPECIALĂ

37
I. Imbrescu, op. cit., pp. 448-449.

18
 Secţiunea 1. Plasamentul
1.1. Definiţia plasamentului
Plasamentul copilului este, potrivit art.58 alin.1 din Legea nr. 272/2004, o
măsură de protecţie specială, cu caracter temporar, care poate fi dispusă, în
condiţiile legii, după caz, la:
a) o persoană sau familie;
b) un asistent maternal;
c) un serviciu de tip rezidenţial licenţiat în condiţiile legii nr.272/ 2004,
respectiv un centru de plasament sau un centru de primire a copilului în regim de
urgență.38
Potrivit Declaraţiei asupra principiilor sociale şi juridice aplicabile
protecţiei şi bunăstării copilului, plasamentul familial al copiilor trebuie
reglementat prin lege(art.10). Acesta, deşi temporar prin natura sa, poate
continua până la vârsta adultă, însă nu poate exclude revenirea copilului, înainte
de a fi devenit adult, la părinţii săi naturali sau adoptivi(art.11). Pentru toate
problemele legate de plasamentul familial, viitorii părinţi vitregi şi, după caz,
copilul şi părinţii săi naturali, trebuie consultaţi în mod corespunzător. O
autoritate sau un organism competent trebuie sa aibă responsabilitatea
controlului vizând garantarea bunăstării copilului (art.12).39

1.2. Plasamentul- Ingerință în exercitarea dreptului la viață privată și de

familie
În ceea ce privește protecția dreptului la viață privată și de familie, Curtea
Europeană a Drepturilor Omului acordă acesteia o importanță deosebită,
pronunțându-se în mod special asupra relațiilor dintre părinți și copii, în sensul
că pentru un copil o componentă fundamentală a vieții de familie o reprezintă
faptul de a trăi împreună cu părintele sau părinții săi, iar plasarea lui într-o
instituție se ocrotire socială reprezintă o ingerință în viața familială a celor
interesați, măsură ce trebuie justificată întotdeauna de un interes legitim40.
În același sens, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 272/2004, copilul
are dreptul la protejarea imaginii sale publice și a vieții sale intime, private și
familiale, fiind interzisă orice acțiune de natură a aduce atingere acestor
drepturi. Copilul are dreptul să crească alături de părinții săi, iar în cazul
separării de familia sa, acesta are dreptul să mențină relații personale și contacte
directe cu părinții, rudele și alte persoane alături de care s-a bucurat de viața de
familie.

38
A. Gh. Gavrilescu, „Unele consideraţii în legătură cu exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor
părinteşti în cazul stabilirii măsurii de protecţie specială a plasamentului de către Comisia pentru Protecţia
Copilului”, op.cit., p.77.
39
Declaraţia asupra principiilor sociale şi juridice aplicabile protecţiei şi bunăstării copiilor, cu referire specială
la încurajarea practicilor în materia adopţiunii şi plasamentului familial, pe plan naţional şi internaţional,
adoptată de Adunarea Generală a ONU la 3 decembrie 1989 prin Rezoluţia nr. 41/1985, p.237-238.
40
Andreea Drăghici, „Protecţia drepturilor copilului şi a unor categorii speciale de persoane”, Editura
Universităţii din Piteşti, Piteşti, 2010, p.83.

19
 În acord cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului, statele au
obligația negativă de a se abține de la orice ingerință în viața privată și de
familie a unei persoane, dacă această ingerință nu este conformă cu Convenția,
dar statele au obligația pozitivă de a garanta dreptul la respectarea vieții private
și de familie chiar și în sfera relațiilor private41.
Astfel, măsura plasamentului trebuie justificată de principiul interesului
superior al copilului pentru a nu constitui o ingerință în dreptul la viață privată și
de familie. Statul trebuie să depună eforturi pentru a asigura garanțiile necesare
pentru reintegrarea copilului în familia sa naturală. De asemenea, nu trebuie să
se substituie părinților în exercitarea drepturilor și îndatoririlor legale ale
acestora. De aceea, este necesar ca părinții să păstreze legături personale cu
copilul lor față de care s-a dispus măsura plasamentului42.

1.3. Condiţii legale pentru instituirea măsurii plasamentului. Scopul

plasamentului
Potrivit Legii nr.272/2004, persoana sau familia care primeşte copilul în
plasament trebuie să aibă domiciliul în România şi să fie evaluată de către
Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului în ceea ce priveşte
garanţiile morale şi condiţiile materiale pe care le poate oferi 43. Ori de câte ori
este posibil, plasamentul copilului se va face în familia extinsă (care include
copilul, părinţii şi rudele până la gradul IV inclusiv), cu consultarea obligatoie a
părinţilor şi a membrilor familiei lărgite care au putut fi identificaţi.
Plasamentul copilului care nu a împlinit vârsta de 2 ani poate fi dispus
numai la familia extinsă sau substitutivă, plasamentul acestuia într-un serviciu
de tip rezidenţial fiind interzisă. Prin excepţie se poate dispune plasamentul într-
un serviciu rezidenţial al copilului care nu a împlinit 2 ani în situaţia în care
acesta prezintă handicapuri grave, cu dependenţă de îngrijiri în servicii de tip
rezidenţial specializate (intră în categoria serviciilor de tip rezidenţial centrele de
plasament, centre de primire a copilului în regim de urgenţă, precum şi centrele
maternale).44
Asistentul maternal este persoana fizică atestată care asigură creşterea,
îngrijirea şi educarea copilului primit în plasament, în baza unui contract
individual de muncă, prin activitatea pe care o desfăşoară la domiciliul său.45
Criteriul apropierii de domiciliul familiei nu este de neglijat în alegerea
centrului instituţionalizat la care urmează a fi dispusă măsura plasamentului,
putându-se facilita, şi în acest fel, reluarea legăturilor fireşti, affective şi
emoţionale dintre copil şi părinţii săi.
La stabilirea măsurii plasamentului se va urmări, potrivit art. 60 alin.3 din
Legea nr.272/2004:

41
www.inm-lex.ro/fisiere/, Iolanda Agafiței, ”Protecția minorilor victime ale violenței în familie”, Revista
Themis nr.1/2010, p.37.
42
A. Drăghici, op. cit., p.83.
43
N. Grădinaru, I. Cebuc, S. Olaru, op. cit., p.155.
44
I. Imbrescu, op. cit., p.449-450.
45
M. Pescaru, „Asistenţa şi protecţia socială a familiei şi copilului”, op. cit., 2011, p.173.

20
 a)plasarea copilului, cu prioritate, la familia extinsă sau la familia
substitutivă, familia reprezentând mediul natural, biologic, psihologic şi moral
cel mai propice pentru dezvoltarea minorului;
b)menţinerea fraţilor împreună;
c)facilitarea exercitării de către părinţi a dreptului de a vizita copilul şi de
a menţine legătura cu acesta46.
O situaţie aparte este cea a copilului care a săvârşit o faptă penală şi care
nu răspunde penal. În cazul său, dacă se optează pentru această modalitate de
protecţie, plasamentul se poate dispune numai în familia extinsă sau în familia
substitutivă ori într-un serviciu rezidenţial specializat.47

1.4. Organele competente pentru instituirea plasamentului

În această materie, competenţa instituirii măsurii plasamentului este
împărţită între Comisia pentru protecţia copilului şi instanţa judecătorească.

1.4.1. Comisia pentru protecţia copilului. Competenţă şi atribuţii

Măsura plasamentului se stabileşte de către Comisia pentru protecţia
copilului, potrivit art.61 alin.1 din Lege, în situaţia în care există acordul
părinţilor în ceea ce priveşte necesitatea protecţiei speciale, pentru următoarele
situaţii:
a) când, în vederea protejării intereselor sale, copilul nu poate fi lăsat în
grija părinţilor săi, din motive neimputabile acestora;
b) când minorul a săvârşit o faptă penală, dar nu răspunde penal48.
În ambele situaţii, domiciliul copilului va fi, după caz, la persoana,
familia, asistentul maternal profesionist ori serviciul de tip rezidenţial care îl
primeşte în îngrijire, însă drepturile şi îndatoririle părinteşti se menţin pe toată
durata măsurii, deoarece singura autoritate abilitată de lege să se pronunţe
asupra persoanei care exercită drepturile şi îndeplindeşte obligaţiile părinteşti
este instanţa judecătorească.
De asemenea, în lipsa acordului părinţilor sau al unuia dintre ei, măsura
plasamentului va fi dispusă de către instanţă, mai exact de către tribunalul de la
domiciliul copilului sau, dacă nu se poate recurge la criteriul domiciliului, de
către tribunalul în a cărei circumscripţie teritorială a fost găsit copilul, la cererea
direcţiei generale49.
Potrivit art.104 alin.1 din Legea nr. 272/2004, în subordinea Consiliului
Judeţean şi, respectiv, a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti
funcţionează Comisia pentru protecţia copilului ca organ de specialitate al
acestora, fără personalitate juridică, având următoarele atribuţii principale:
- stabilirea încadrării în grad de handicap şi orientarea şcolară a copilului;

46
S. Cristea, op. cit., p.84.
47
E. Florian, op. cit., pp.136-137.
48
A. Gh. Gavrilescu, „Unele consideraţii în legătură cu exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor
părinteşti în cazul stabilirii măsurii de protecţie specială a plasamentului de către Comisia pentru Protecţia
Copilului”, op. cit., p.77.
49
T. Bodoaşcă, T. Drăghici, op. cit., p.289.

21
 - pronunţarea, în condiţiile legii, cu privire la propunerile referitoare la
stabilirea măsurilor de protecţie specială a copilului;
- soluţionarea cererilor privind eliberarea atestatului de asistent maternal;
- alte atribuţii prevăzute de lege.50
Hotărârea de Guvern nr.1437/2004 privind organizarea şi metodologia de
funcţionare a comisiei pentru protecţia copilului51 prevede următoarele atribuţii:
- stabileşte măsurile de protecţie specială a copiilor, în condiţiile legii;
- reevaluează periodic hotărârile privind măsurile de protecţie, precum şi
încadrarea în grad de handicap şi orientarea şcolară a copiilor, pe baza sesizării
direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului;
- revocă sau înlocuieşte măsura stabilită, în condiţiile legii, dacă
împrejurările care au determinat stabilirea acesteia s-au modificat;
- soluţionează plângerile adresate de copil, în măsura în care soluţionarea
acestora nu este stabilită de lege în competenţa altor instituţii;
- promovează drepturile copilului în toate activităţile pe care le
întreprinde;
- informează părinţii cu privire la consecinţele plasamentului asupra
raporturilor pe care le au faţă de copii pe durata măsurii plasamentului;
- stabileşte, în condiţiile legii, cuantumul contribuţiei lunare a părinţilor la
întreţinerea copilului pentru care s-a decis plasamentul.
Comisia este alcătuită din 7 persoane şi are următoarea componenţă:
a) preşedinte - secretarul general al judeţului, respectiv secretarul
sectorului municipiului Bucureşti;
b) vicepreşedinte - directorul general al Direcţiei. Acesta poate delega
atribuţiile care îi revin directorului general adjunct care coordonează activităţile
de protecţie a drepturilor copilului;
c) cinci membri.
Membrii Comisiei, potrivit art.5 alin.2 din Hotărârea de Guvern
nr.1437/2004, sunt:
a)un medic specialist pediatru, desemnat de direcţia de sănătate publică
judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti;
b)un psihopedagog cu experienţă în educaţia specială, desemnat de
inspectoratul şcolar judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti;
c)un reprezentant al inspectoratului teritorial de poliţie;
d)reprezentantul direcţiei pentru dialog, familie şi solidaritate socială
judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, cu atribuţii în domeniul asistenţei
sociale;
e)un reprezentant al organismelor private acreditate, propus de secretarul
general al judeţului, respectiv al sectorului municipiului Bucureşti.
Membrii Comisiei reprezintă instituţiile care i-au desemnat şi au obligaţia
ca, în toate deciziile care se iau să urmărească exclusiv interesul superior al
copilului.52

50
I. P. Filipescu, A. I. Filipescu, „Tratat de dreptul familiei”, op. cit., p.706.
51
Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 872 din 24 septembrie 2004.

22
 1.4.2. Instanţa judecătorească
Măsura plasamentului se stabileşte de către instanţa judecătorească, la
cererea Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, după cum
urmează:
a) copilul ai cărui părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din exerciţiul
drepturilor părinteşti sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor
părinteşti, puşi sub interdicţie, declaraţi judecătoreşte morţi sau dispăruţi, când
nu a putut fi instituită tutela;
b) în situaţia copilului abuzat sau neglijat;
c) în situaţia copilului găsit sau abandonat de către mamă în unităţi sanitare;
d) dacă se impune înlocuirea plasamentului în regim de urgenţă dispus de
către Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului;
e) în situaţia copilului care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi
lăsat în grija părinţilor săi pentru motive neimputabile acestora;
f) în situaţia copilului care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi
care nu răspunde penal;
g) atunci când nu există acordul părinţilor sau, după caz, al unuia dintre
părinţi, pentru instituirea acestor măsuri53.
Ori de câte ori plasamentul este dispus prin hotărârea instanţei, actul
instanţei se va pronunţa cu privire la drepturile şi îndatoririle părinteşti chiar
dacă aceştia nu au fost decăzuţi din drepturi, aceştia fiind transferaţi către
preşedintele consiliului judeţean sau, după caz, către primarul de sector al
municipiului Bucureşti, în cazul în care plasamentul priveşte copilul pentru care
nu a putut fi instituită tutela. Astfel, părinţii decăzuţi din drepturile părinteşti,
precum şi cei cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti,
păstrează dreptul de a consimţi la adopţia copilului(drept care nu le poate fi
îngrădit întrucât le este recunoscut prin lege-art.12 alin.2 din Legea nr.273/2004
privind regimul juridic al adopţiei54, precum şi de Legea nr.272/2004).
Modalitatea concretă de exercitare a drepturilor şi de îndeplinire a obligaţiilor
părinteşti se decide, de asemenea, de către instanţa de judecată.
Comisia pentru protecţia copilului sau, după caz, instanţa de judecată care
a dispus măsura plasamentului copilului va stabili, dacă este cazul, şi cuantumul
contribuţiei lunare a părinţilor la întreţinerea acestora, sumele încasate
constituindu-se venit la bugetul judeţului, respectiv cel al sectorului
municipiului Bucureşti de unde provine copilul.55
1.4.3. Obligaţiile autorităţilor Administraţiei Publice locale şi altor
insituţii cu atribuţii în protecţia copilului
Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să garanteze şi să
promoveze respectarea drepturilor copilului din unităţile administrativ-
teritoriale, asigurând prevenirea separării copilului de părinţii săi, precum şi
52
Hotărârea de Guvern nr. 1437/2004 privind organizarea şi metodologia de funcţionare a Comisiei pentru
Protecţia Copilului.
53
A.Gh. Gavrilescu, „Unele aspecte privind protecţia specială a minorului”, op. cit., p.26.
54
Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259/19 aprilie 2012, cu modificările şi completările
ulterioare.
55
T. Bodoaşcă, T. Drăghici, op. cit., pp. 288-290.

23
protecţia specială a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de îngrijirea părinţilor
săi. Un element fundamental al vieţii de familie pentru un părinte şi copilul său
este acela de a fi împreună, iar măsurile care împiedică realizarea acestui drept
reprezintă o ingerinţă a dreptului la relaţii de familie garantat de Convenţia
Europeană a Drepturilor Omului în art.8. Astfel că, decizia separării copilului de
familia naturală, precum şi măsurile adoptate de autorităţi după acest moment
reprezintă o limitare a dreptului la relaţii de familie. Cu privire la limitarea
acestui drept în cazul măsurilor de ocrotire luate de autorităţi faţă de copii,
trebuie respectate anumite condiţii referitoare la faptul că ingerinţa trebuie sa fie
prevăzută de lege, să îndeplinească un scop legitim şi să fie necesară într-o
societate democratică (în sensul că motivele pe care s-a bazat decizia auorităţilor
naţionale sunt relevante şi suficiente pentru atingerea scopului cu privire la
dreptul la relaţii de familie, în special dacă sunt proporţionale cu scopul legitim
propus). Curtea consideră că acest drept este încălcat atunci când părinţii nu au
fost suficient implicaţi în procesul decizional al autorităţilor în ceea ce priveşte
atât dispunerea măsurii plasamentului, cât şi a restricţiilor suplimentare cu
privire la relaţiile personale. În consecinţă, numai circumstanţe excepţionale pot
determina întreruperea legăturii copilului cu familia şi trebuie luate toate
măsurile pentru menţinerea relaţiilor personale, precum şi posibilitatea
reconstituirii familiei. Aceste măsuri luate de autorităţi trebuie înţelese ca măsuri
temporare care trebuie să înceteze atunci când circumstanţele cauzei o permit,
iar scopul lor final trebuie să fie reunificare familiei. Acessta implică, spre
exemplu, încetarea măsurii plasamentului atunci când situaţia analizată la
momentul luării deciziei s-a îmbunătăţit.56
Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a implica
colectivitatea locală în procesul de identificare a nevoilor comunităţii şi de
soluţionare la nivel local a problemelor sociale care privesc copiii. Astfel, în
scopul garantării şi promovării drepturilor copilului pot fi create structuri
comunitare consultative cuprinzând, dar fără a se limita, oameni de afaceri
locali, preoţi, cadre didactice, medici, consilieri locali, poliţişti. Rolul acestor
structuri este atât de soluţionare a unor cazuri concrete, cât şi de a răspunde
nevoilor globale ale respectivei colectivităţi. Mandatul acestor colectivităţi se
stabileşte prin acte emise de către autorităţile administraţiei publice locale57.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului, este
organizată şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice
centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Muncii,
Solidarităţii Sociale şi Familiei. Atribuţiile, organizarea şi funcţionarea
Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului este reglementată
prin Hotărârea de Guvern nr.1432/2004.
În conformitate cu prevederile art.2 alin.1 din această hotărâre, pentru
realizarea obiectivelor în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului,
Autoritatea îndeplineşte următoarele funcţii:
56
M. Tomescu, „Rolul autorităţilor în garantarea dreptului copilului faţă de care s-au luat măsuri speciale de
ocrotire la relaţii de familie în jurisprudenţa CEDO”, op. cit., pp. 85-87.
57
T. Bodoaşcă, T. Drăghici, op. cit., p.296.

24
 a) funcţia de strategie;
b) funcţia de reglementare;
c) funcţia de administrare;
d) funcţia de reprezentare;
e) funcţia de autoritate de stat58.
Potrivit Hotărârii de Guvern nr. 1432/2004 privind atribuţiile, organizarea
şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului 59,
această Autoritate are următoarele atribuţii în domeniul protecţiei şi promovării
drepturilor copilului:
1. elaborează şi supune spre aprobare Guvernului, cu aprobarea
Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, strategia naţională în
domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului;
2. coordonează activităţile şi măsurile de implementare a obiectivelor
strategiei naţionale din domeniu;
3. evaluează impactul aplicării obiectivelor strategice şi ia măsurile
necesare sau, după caz, propune Guvernului, cu aprobarea Ministerului Muncii,
Solidarităţii Sociale şi Familiei, luarea măsurilor necesare pentru îmbunătăţirea
obiectivelor sau, după caz, a activităţilor de implementare a acestora;
4. identifică nevoile de formare a personalului implicat în protecţia şi
promovarea drepturilor copilului şi colaborează cu instituţiile abilitate de lege la
fundamentarea şi elaborarea de programe care să răspundă acestor nevoi;
5. elaborează proiecte de acte normative, în vederea armonizării legislaţiei
interne cu principiile şi normele tratatelor internaţionale în domeniul drepturilor
copilului, la care România este parte, precum şi în vederea aplicării efective a
acestora;
6. elaborează şi fundamentează programe în domeniul protecţiei şi
promovării drepturilor copilului;
7. elaborează metodologia de autorizare şi criteriile de evaluare a
organizaţiilor neguvernamentale care activează în domeniul său de activitate;
8. autorizează organismele private de naţionalitate străină să desfăşoare
activităţi în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului;
9. organizează evidenţa la nivel naţional a tuturor asociaţiilor, fundaţiilor
şi federaţiilor care activează în domeniul său de activitate, precum şi a
serviciilor prestate de acestea; propune Guvernului recunoaşterea acestora ca
fiind de utilitate publică, în condiţiile legii;
10.centralizează şi sintetizează informaţiile referitoare la respectarea
principiilor şi normelor stabilite de Convenţia ONU cu privire la drepturile
copilului şi elaborează rapoartele prevăzute la art.44 pct.1 din această convenţie;
11. asigură controlul în ceea ce priveşte aplicarea legislaţiei din domeniul
propriu şi modul în care sunt respectate drepturile copilului de către instituţiile
publice, celelalte persoane juridice şi de persoanele fizice, în conformitate cu
legislaţia în vigoare; propune instituţiilor competente stabilirea răspunderii

58
I. P. Filipescu, A. I. Filipescu, „Tratat de dreptul familiei”, op. cit., p.704.
59
Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 868 din 23 septembrie 2004.

25
disciplinare, materiale, contravenţionale sau penale, după caz, a persoanelor
vinovate;
12. propune autorităţilor competente suspendarea sau încetarea
activităţilor care pun în pericol grav şi iminent sănătatea sau dezvoltarea fizică
ori psihică a copilului;
13. ia măsurile necesare sau, după caz, propune autorităţilor ori
instituţiilor competente luarea măsurilor necesare pentru prevenirea sau
înlăturarea efectelor oricăror acte ori fapte care încalcă principiile şi normele
tratatelor internaţionale în domeniul drepturilor copilului, la care România este
parte;
14. iniţiază, negociază şi încheie, prin împuternicirea Guvernului,
documente de cooperare internaţională în domeniul protecţiei şi promovării
drepturilor copilului;
În domeniul separării copilului de părinţi şi al protecţiei speciale a
copilului lipsit temporar sau definitiv de părinţi, Autoritatea are următoarele
atribuţii:
1. elaborează norme, metodologia pentru funcţionarea serviciilor care
asigură prevenirea separării copilului de părinţii săi, precum şi protecţia specială
a copilului;
2. elaborează metodologia de licenţiere şi criteriile de eveluare a
serviciilor destinate separării copilului de părinţii săi, precum şi protecţia
specială a copilului;
3. licenţiază serviciile destinate prevenirii separări copilului de părinţi,
precum şi protecţiei speciale a copilului, organizate, în condiţiile legii, de către
autorităţile publice sau organismele private autorizate; asigură la nivel naţional
evidenţa acestor servicii, precum şi alte atribuţii prevăzute de lege.60

1.4.4. Obligaţiile serviciului public specializat sau ale organismului privat

autorizat
Conform art.113 alin.1 din Legea nr.272 / 2004, organismele private care
pot desfăşura activităţi în domeniul protecţiei drepturilor copilului şi al protecţiei
speciale a acestuia sunt persoane juridice de drept privat, fără scop patrimonial,
constituie şi acreditate în condiţiile legii. Organismele private acreditate potrivit
legii, atunci când desfăşoară aceste activităţi, se supun regimului de drept public
prevăzut de Legea nr. 272/2004, precum şi de reglementările prin care această
lege este pusă în executare.
Organismele private legal constituite şi acreditate pot înfiinţa, organiza şi
dezvolta serviciile de prevenire a separării copilului de familia sa, precum şi de
protecţie specială a copilului, şi anume: serivicii de zi, servicii de tip familial şi
servicii de tip rezidenţial61. Acest scop poate fi îndeplinit numai pe baza licenţei
eliberate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului. Licenţa
de funcţionare se acordă pe baza standardelor minime obligatorii elaborate
pentru serviciile de prevenire a separării copilului de familia sa, precum şi de
60
I. P. Filipescu, A.I. Filipescu, „Tratat de dreptul familiei”, op. cit., p.705.
61
T. Bodoaşcă, T. Drăghici, op. cit., p.299.

26
serviciile de protecţie specială a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de
ocrotirea părinţilor săi. Standardele de îndeplinit pentru înfiinţarea acestora se
elaborează de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului
şi se aprobă prin ordin al secretarului de stat.
Condiţiile şi procedura de acordare, retragere, anulare sau suspendare a
licenţei, precum şi condiţiile şi procedura de efectuare a inspecţiilor cu privire la
modul în care autorităţile publice sau organismele private autorizate respectă
standardele de îndeplinit sunt stabilite prin Hotărârea de Guvern nr.1440/2004.
Instituţiile cu atribuţii în protecţia copilului trebuie să coopereze cu
părinţii pentru a evita unele consecinţe nefaste pentru copiii ai căror părinţi s-au
despărţit.62

1.5. Efectele măsurii plasamentului

Drepturile şi obligaţiile părinteşti faţă de copil se menţin pe toată durata
măsurii plasamentului dispus de către comisia pentru protecţia copilului.
Drepturile şi obligaţiile părinteşti în situaţia copilului pentru care nu a putut fi
instituită tutela şi pentru care instanţa a dispus măsura plasamentului sunt
exercitate şi, respectiv, îndeplinite de către preşedintele consiliului judeţean,
respectiv de către primarul sectorului municipiului Bucureşti.
Părinţii care sunt decăzuţi din drepturile părinteşti, precum şi cei cărora li
s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti păstrează dreptul de a
consimţi la adopţia copilului lor.63
Modalitatea de exercitare a drepturilor şi de îndeplinire a obligaţiilor
părinteşti cu privire la persoană şi la bunurile copilului se stabileşte de către
instanţa de judecată, în următoarele cazuri:
a) copilul abuzat sau neglijat;
b) copilul găsit sau copilul abandonat de către mamă în unităţi sanitare;
c) copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în
grija părinţilor din motive neimputabile acestora;
d) copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu
răspunde penal.
Pe toată durata plasamentului, domiciliul copilului se află, după caz, la
persoana, familia, asistentul maternal sau la serviciul de tip rezidenţial care îl are
în îngrijire.64

1.6. Drepturi, facilităţi pentru copii şi obligaţii pentru unele persoane

Prevenirea separării copilului de familia sa, precum şi protecţia specială a
copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi, se finanţează
din următoarele surse:
a) bugetul local al comunelor, oraşelor şi municipiilor;
b) bugetele locale ale judeţelor, respectiv ale sectoarelor municipiului
Bucureşti;
62
I. P. Filipescu, A. I. Filipescu, „Tratat de dreptul familiei”, op. cit., p. 715.
63
A. Gh. Gavrilescu, „Unele aspecte privind protecţia specială a minorului”, op. cit., p.27.
64
I. Imbrescu, op. cit., p.450.

27
 c) bugetul de stat;
d) donaţii, sponsorizări şi alte forme private de contribuţii băneşti,
permise de lege.
Programe de interes naţional pentru protecţia şi promovarea drepturilor
copilului se pot finanţa de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia
Drepturilor Copilului din fonduri alocate de la bugetul de stat cu această
destinaţie, din fonduri externe rambursabile şi nerambursabile, precum şi din
alte surse, în condiţiile legii. Finanţarea se realizează în urma evaluării şi
selectării de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului a
proiectelor înaintate de către organizaţiile neguvernamentale şi/sau direcţiile
generale de asistenţă socială şi protecţia copilului care desfăşoară activităţi în
domeniul protecţiei drepturilor copilului, în baza convenţiilor încheiate cu
acestea. 65
Astfel, potrivit prevederilor legale se stabilesc drepturile pecuniare ale
copiilor, şi anume:
a) Se acordă o alocaţie lunară de plasament, pentru fiecare copil faţă de
care s-a luat măsura plasamentului, care se indexează prin hotărâre a
Guvernului. De această alocaţie beneficiază şi copilul pentru care a fost instituită
tutela, în condiţiile legii. După dobândirea capacităţii depline de exerciţiu,
copilul devine titularul dreptului la alocaţie, dacă îşi continuă studiile, până la
absolvirea acestora, dar fără a depăşi vârsta de 25 de ani.
Pentru fiecare copil faţă de care s-a luat măsura plasamentului se acordă o
alocaţie lunară de plasament, în cuantum de 97 de lei conform ultimei indexări
făcute prin Hotărârea de Guvern nr.1663/200866. De această alocaţie beneficiază
şi copilul pentru care a fostinstituită tutela, în condiţiile legii.
Alocaţia se plăteşte persoanei sau reprezentantului familiei care a luat în
plasament copilul sau tutorelui. Atunci când copilul se dă în plasament la o
familie, nu pot amândoi să încaseze alocaţia lunară de întreţinere şi tocmai de
aceea se prevede că se achită reprezentantului familiei, desemnat de comisie.
Alocaţia nu se acordă atunci când copilul este plasat într-un centru de plasament.
De asemenea, alocaţia de plasament se suportă de la bugetul de stat prin bugetul
Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.
b) Asistenţii maternali profesionişti care au fost atestaţi de către Comisia
pentru protecţia copilului şi cărora le-au fost daţi în plasament copiii, au dreptul
la alocaţia stabilită de lege, cât şi la un salariu stabilit la nivelul salariului brut
lunar al unui asistent social cu pegătire medie, încadrat în funcţie de vechime.
c) Asistenţilor maternali li se acordă importante alte avantaje, ca de
exemplu: acordarea anumitor sume pentru acoperirea cheltuielilor pentru
rechizitele şcolare, transport, cheltuieli de întreţinere a locuinţei, jucării, etc.

65
Hotărârea de Guvern nr. 633/2007 privind modificarea Hotărârii de Guvern nr. 289/2007 pentru aprobarea
programelor de interes naţional în domeniul protecţiei drepturilor copilului, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr.419/2 iunie 2007.
66
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 844 din 16 decembrie 2008.

28
 d) Salariul prevăzut pentru asistentul maternal nu se acordă, dacă acesta
este rudă până la gradul al patrulea inclusiv cu copilul încredinţat sau dat în
plasament.
e) Alocaţia lunară prevăzută nu se acordă în cazul încredinţării în vederea
adopţiei şi nici salariul şi nici alocaţia lunară, chiar dacă este vorba de asistent
maternal.
Cheltuielile pentru plata salariilor sau a indemnizaţiilor asistenţilor
maternali, precum şi cele legate de aplicarea prevederilor Legii nr.326/2003 67
privind drepturile de care beneficiază copiii şi tinerii ocrotiţi de serviciile
publice specializate pentru protecţia copilului, mamele protejate în centre
maternale, precum şi copiii încredinţaţi sau daţi în plasament la asistenţi
maternali profesionişti se suportă de la bugetul judeţului, respectiv de la bugetul
sectorului municipiului Bucureşti, şi se gestioneazã de cãtre D.G.A.S.P.C.
În situaţia în care familia care îngrijeşte copilul se confruntă temporar cu
probleme financiare determinate de o situaţie excepţională şi care pune în
pericol dezvoltarea armonioasă a copilului, primarii acordă prestaţii financiare
excepţionale.
Aceste prestaţii se acordă cu prioritate copiilor ale căror familii nu au
posibilitatea sau capacitatea de a acorda copilului îngrijirea corespunzătoare ori
ca urmare a necesităţii suportării unor cheltuieli particulare destinate menţinerii
legăturii copilului cu familia sa. În funcţie de fiecare caz în parte, primarul
decide, prin dispoziţie, cu privire la acordarea prestaţiei financiare excepţionale
şi cuantumul acesteia. Cuantumul maxim, precum şi condiţiile de acordare a
prestaţiilor financiare excepţionale se stabilesc prin hotărâre a consiliului local.
Prestaţiile financiare excepţionale pot fi acordate şi sub formă de prestaţii
în natură, pe baza dispoziţiei primarului, constând, în principal, în alimente,
îmbrăcăminte, manuale şi rechizite sau echipamente şcolare, suportarea
cheltuielilor legate de transport, procurarea de proteze, medicamente şi alte
accesorii medicale.68

1.6.1. Drepturile copilului în centrele de plasament

Centru de plasament reprezintă o componentă funcţională a serviciilor
publice specializate pentru protecţia copilului din subordinea direcţiei generale
şi a Consiliului Judeţean, cu scopul principal de a asigura dezvoltarea
armonioasă a personalităţii copilului, cu funcţia şi sarcina de a oferi protecţie
temporară acelora aflaţi în dificultate până la reintegrarea acestora în familiile de
origine. În ţara noastră pentru ca un centru de plasament să funcţioneze, acesta
trebuie să asigure îndeplinirea drepturilor copilului prin respectarea principiilor
privind recunoaşterea, respectarea şi promovarea drepturilor fiecărui copil,
dezvoltarea copilului în centrul de plasament să fie asigurată în condiţii cât mai
apropiate de mediul familial, desfăşurarea activităţii potrivit unui proiect

67
Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.525 din 22 iulie 2003.
68
Art.121 din Legea nr. 272 / 2004 reglementează situația în care primarii acordă prestații financiare
excepționale, precum și care sunt prioritarii acestor prestații.

29
individualizat bazat pe evaluarea situaţiei specifice a nevoilor fiecărui copil,
activităţile desfăşurate trebuie sa aibă un caracter deschis către societate.69
Astfe, în concordanţă cu aceste principii, copilul beneficiază de
următoarele drepturi în centrul de plasament, drepturi care trebuies respectate de
către autorităţile abilitate în acest sens:
1.Dreptul la identitate, potrivit căruia copilul se înregistrează imediat
după naşterea sa, având prin naştere dreptul la un nume, dreptul de a dobândi o
cetăţenie, iar în măsura în care este posibil, dreptul de a-şi cunoaşte părinţii şi de
a fi îngrijit de aceştia. În măsura în care un copil este lipsit în mod ilegal de toate
sau de o parte dintre aceste drepturi constitutive ale identităţii sale, statele părţi
ale Convenţiei cu privire la drepturle copilului vor asigura asistenţa şi protecţia
corespunzătoare pentru ca identitatea acestuia să fie restabilită cât mai repede
posibil.
2.Dreptul de a avea o familie şi de a menţine sau dezvolta relaţiile cu
familia biologică.
3.Dreptul la sănătate, potrivit căruia copiii au dreptul de a se bucura de
cea mai bună sănătate posibilă şi de a beneficia de serviciile medicale şi de
recuperare.
4.Dreptul la educaţie, iar pentru asigurarea acestui drept, copiii vor face
învăţământul primar obligatoriu şi gratuit pentru toţi, fiind încurajate diferite
forme de învăţământ secundar, atât general cât şi profesional, vor avea deschise
şi accesibile informarea şi orientarea şcolară şi profesională.70
5.Dreptul la îngrijire personalizată, acest drept având la bază dezvoltare,
educaţia sau socializarea, terapia, durata şederii în instituţie şi locul unde va
pleca copilul din instituţie.
6. Dreptul la istorie personală. Asigurarea acestui drept reprezintă o
preocupare mai nouă pentru autorităţile implicate în protecţia copilului. Dosarele
copiilor conţineau strict documente oficiale,cum ar fi: acte de identitate, fişă
medicală, anchete sociale, sumare despre condiţiile de locuit ale familiei
efectuate de primăriile localităţii de unde proveneau copiii şi hotarârile
autorităţilor privitoare la măsurile de protecţie. Istoria personală a fiecărui copil
ar putea fi dezvoltată dacă la aceste dosare din centrele de plasament ar fi existat
documente suficiente care să furnizeze o serie de informaţii cu privire la
provenienţa, cultura şi evoluţia lor71.
1.7. Propuneri de lege ferenda
- modificarea prevederilor art. 62 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, în sensul de a
se stabili că şi în cazul măsurii plasamentului dispus de către comisia pentru
protecţia copilului tot instanţa judecătorească este competentă să se pronunţe cu
privire la modalitatea de exercitare a drepturilor şi de îndeplinire a obligaţiilor
părinteşti.

69
Ionel Brătianu, Cristinel Roşca, „Copilul instituţionalizat între protecţie şi abuz”, Editura Lumen, Iaşi, 2005,
pp.85-89.
70
Convenţia cu privire la drepturile copilului, republicată în Monitorul Oficial nr. 314 din 13 iunie 2001.
71
I. Brătianu, C. Roşca, op.cit., p.127.

30
- modificarea prevederilor art. 63 din Legea nr. 272/2004, în sensul de a se
înlătura posibilitatea comisiei pentru protecţia copilului de a stabili cuantumul
contribuţiei lunare a părinţilor la întreţinerea acestuia. O intervenţie a
legiuitorului în acest sens este necesară ţinând seama că problematica protecţiei
copilului prin măsurile de protecţie specială nu este reglementată de dispoziţiile
noului Cod civil.72

1.8. Date statistice privind măsura plasamentului

1.8.1. Numărul beneficiarilor din sistemul de protecţie al copilului aflat
în dificultate73

72
Uniunea juriştilor din România, revista „Dreptul”, anul CXL, serie nouă, anul XXII, 2/2011 februarie, p.80.
73
Anuarul statistic al României (Institutul Naţional de Statistică).

31
 1.8.2. Numărul centrelor de plasament funcţionale şi al serviciilor
alternative 74

74
Idem

32
 1.8.3. Numărul copiilor din centre de plasament pe grupe de vârstă 75

Secţiunea a 2-a. Plasamentul în regim de urgenţă

2.1. Definiţia plasamentului în regim de urgenţă
Plasamentul copilului în regim de urgenţă este o măsură de protecţie
specială, cu caracter temporar, care se stabileşte în situaţia copilului abuzat sau
neglijat, precum şi în situaţia copilului găsit sau a celui abandonat în unităţi
sanitare. Caracterul de urgenţă al plasamentului este dat de situaţiile în care se
află copilul. Desigur, toate cele patru situaţii reprezintă un pericol grav şi
iminent pentru copilul aflat în cauză, motiv pentru care se impune o măsură şi o
procedură rapidă din partea autorităţilor.76
Există numeroase asemănări între plasament şi plasamentul în regim de
urgenţă, de aceea dispoziţiile privitoare la persoanele care pot primi în îngrijire
copilul, criteriile de selecţie ale acestora şi priorităţile protecţiei speciale, aşa
cum sunt stabilite în materia plasamentului, sunt aplicabile şi plasamentului în
regim de urgenţă.
Particularităţile plasamentului în regim de urgenţă sunt date de situaţia
specială în care se găseşte copilul vizat. Potrivit Legii nr. 272/2004, măsura de
protecţie specială cu caracter temporar a plasamentului în regim de urgenţă se
stabileşte în două categorii de situaţii: copilul este abuzat sau neglijat; copilul
este găsit sau abandonat în unităţi sanitare.
Prin noţiunea de “abuz” asupra copilului se înţelege orice acţiune
voluntară a unei persoane care se află într-o relaţie de răspundere, încredere sau
de autoritate faţă de acesta, prin care este periclitată viaţa, sănătatea fizică sau
psihică, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea
corporală a copilului.
Prin “neglijarea” copilului se înţelege omisiunea, voluntară sau
involuntară, a unei persoane care are responsabilitatea creşterii, îngrijirii sau
educării copilului de a lua orice măsură subordonată acestei responsabilităţi, fapt

75
Idem
76
T. Bodoaşcă, T. Drăghici, op. cit., p.290.

33
care pune în pericol viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau
socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului77.
Abuzul şi neglijarea sunt apropiate datorită gravităţii ameninţării la adresa
persoanei şi personalităţii copilului. În acelaşi timp, sunt împrejurări deosebite
prin faptul că abuzul poate fi săvârşit numai printr-o conduită comisivă
voluntară, în timp ce neglijarea presupune o conduită omisivă, voluntară sau
involuntară; subiectul activ al abuzului poate fi orice persoamă aflată într-o
relaţie de răspundere, de încredere sau de autoritate faţă de copil, în schimb
neglijarea este reproşată exclusive persoanei care are responsabilitatea creşterii,
îngrijirii sau educării copilului, fiind fără relevanţă calitatea în care se deţine
această responsabilitate( în calitate de părinte firesc ori adoptiv, tutore, persoană
la care s-a dispus plasamentul copilului, etc.).
Este copil găsit acela care nu se află sub supravegherea legală a unei
persoane, fie că este un “evadat de sub supraveghere”, fie unul care “s-a pierdut”
pur şi simplu; în orice caz, copilul care nu este însoţit de părinţi sau de un alt
reprezentant legal, şi care nu se află sub supravegherea legală a unei persoane ,
are dreptul de a i se asigura, în condiţiile legii, în cel mai scurt timp posibil,
reîntoarcerea alături de reprezentantul legal.
Copilul găsit în afara graniţelor ţării, adică cel aflat în străinătate şi care,
din orice motiv, nu este însoţit de părinţi sau de un alt reprezentant legal ori nu
se găseşte sub supravegherea legală a unei personae din străinătate, măsura de
protecţie specială prescrisă de legiuitor este aceea a plasamentului, iar nu a
plasamentului în regim de urgenţă. Repatriesrea acestuia se află în competenţa
Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului, sesizată de misiunea
diplomatică sau consulară a României şi, dacă părinţii sau reprezentanţii legali ai
copilului nu au fost identificaţi sau, identificaţi fiind, refuză să preia copilul,
instanţa, la cererea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului,
va dispune plasamentul copilului într-un serviciu de protecţie specială.
Şi copilul cetăţean străin găsit pe teritoriul României este ocrotit. Până la
definitivarea demersurilor legale aflate în competenţa Autorităţii pentru Străini,
Tribunalul Bucureşti va stabili, la cererea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia
Drepturilor Copilului, plasamentul copilului într-un serviciu de protecţie
specială. Măsura durează până la returnarea copilului în ţara de reşedinţă a
părinţilor ori în ţara în car au fost identificaţi alţi membri ai familiei dispuşi să ia
copilul; dacă nu poate fi returnat, beneficiază de măsurile de protecţie specială
ptrevăzute de lge şi aplicabile situaţiei în care acesta se află.
Legiuitorul defineşte copilul părăsit în unităţi sanitare ca fiind copilul
abandonat a cărui identitate nu se cunoaşte, în privinţa căruia, alături de
măsurile de protecţie specială, trebuie făcute demersuri în vederea stabilirii
identităţii sale.78

2.2. Condiţii legale pentru instituirea măsurii plasamentului în regim de

urgenţă. Scopul măsurii
77
S. Cristea, op. cit., p.85.
78
E. Florian, op. cit., pp.141-142.

34
 Persoana sau familia care primeşte un copil în plasament în regim de
urgenţă trebuie să aibă domiciliul în România şi să fie evaluată de către direcţia
generală de asistenţă socială şi protecţia copilului cu privire la garanţiile morale
şi condiţiile materiale pe care trebuie să le îndeplinească pentru a primi un copil
în plasament în regim de urgenţă. Plasamentul poate fi făcut, după caz, la o
persoană sau familie, la un asistent maternal sau la un serviciu de tip rezidenţial.
Pe durata plasamentului, domiciliul copilului este, după caz, la persoana, familia
sau asistentul maternal ori la serviciul de tip rezidenţial care îl are în îngrijire.
Plasamentul în regim de urgenţă al copilului care nu a împlinit vârsta de 2
ani poate fi dispus numai la familia extinsă sau substitutivă, fiind interzis
plasamentul acestuia într-un serviciu de tip rezidenţial.
Ca excepţie, se poate dispune plasamentul în regim de urgenţă al copilului
mai mic de 2 ani într-un serviciu de tip rezidenţial, în situaţia în care acesta
prezintă handicapuri grave, având dependenţă de îngrijiri în servicii de tip
rezidenţial specializate79.
La stabilirea măsurii de plasament în regim de urgenţă se va urmări
atingerea următoarelor scopuri, şi anume:
1. plasarea copilului, cu prioritate, la familia extinsă sau la familia
substitutivă;
2. menţinerea fraţilor împreună;
3. facilitarea exercitării de către părinţi a dreptului de a vizita copilul şi de
a menţine legătura cu acesta80.

2.3. Organele competente pentru instituirea măsurii

Competenţa instituirii plasamentului în regim de urgenţă se împarte între
directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia copilului şi
instanţa judecătorească.

2.3.1. Directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia

copilului
Măsura plasamentului în regim de urgenţă se stabileşte de către directorul
direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din unitatea
administrativ-teritorială în care se găseşte copilul găsit sau cel abandonat de
către mamă în unităţi sanitare ori copilul abuzat ori neglijat, în situaţia în care nu
se întâmpină opoziţie din partea reprezentanţilor persoanelor juridice, precum şi
a persoanelor care au în îngrijire sau asigură protecţia copilului respectiv. În
cazul în care se întâmpină opoziţie, măsura va fi dispusă de către instanţa de
judecată, la sesizarea direcţiei generale. În situaţia în care reprezentanţii
persoanelor juridice, precum şi persoanele fizice care au în îngrijire sau asigură
protecţia unui copil refuză sau împiedică în orice mod efectuarea verificărilor de
către reprezentanţii direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului,
iar aceştia stabilesc că există motive temeinice care să susţină existenţa unei
situaţii de pericol iminent pentru copil, datorată abuzului şi neglijării, direcţia
79
I. P. Filipescu, A. I. Filipescu, „Tratat de dreptul familiei”, op. cit.,p.693.
80
T. Bodoaşcă, T. Drăghici, op. cit., pp.290-291.

35
generală de asistenţă socială şi protecţia copilului sesizează instanţa
judecătorească, solicitând emiterea unei ordonanţe preşedenţiale de plasare a
copilului în regim de urgenţă la o persoană, familie, asistent maternal sau într-un
serviciu de tip rezidenţial, licenţiat în condiţiile legii(art.94 alin.3 din Legea nr.
272/2004).81
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului este o
instituţie publică cu personalitate juridică, înfiinţată în subordinea consiliului
judeţean, respectiv a consiliului local al sectorului municipiului Bucureşti, care a
preluat atribuţiile şi funcţiile serviciului public de asistenţă socială şi a
serviciului public specializat pentru protecţia copilului de la nivelul judeţului,
respectiv al sectorului municipiului Bucureşti.
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului exercită în
domeniul protecţiei drepturilor copilului atribuţiile prevăzute de Legea nr.
272/2004, Hotărârea de Guvern nr.1434/2004 şi alte acte normative în vigoare.
Atribuţiile direcţiei generale în domeniul protecţiei copilului, aşa cum
sunt ele reglementate, sunt următoarele:
- întocmeşte raportul de evaluare iniţială a copilului şi familiei acestuia şi
propune stabilirea unei măsuri de protecţie socială;
- monitorizează trimestrial activităţile de aplicare a hotărârilor de instituire a
măsurilor de protecţie specială a copilului;
- identifică şi evaluează familiile sau persoanele care pot lua în plasament
copilul;
- monitorizează familiile şi persoanele care au primit în plasament copii, pe
toată durata acestei măsuri;
- identifică, evaluează şi pregăteşte persoane care pot deveni asistenţi
maternali profesionişti, în condiţiile legii; încheie contracte individuale de
muncă şi asigură formarea continuă de asistenţi maternali profesionişti atestaţi;
evaluează şi monitorizează activitatea acestora;
- acordă asistenţă şi sprijin părinţilor copilului separat de familie, în vederea
reintegrării în mediul său familial;
- reevaluează, cel puţin o dată la 3 luni şi ori de câte ori este cazul,
împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurilor de protecţie specială şi
propune, după caz, menţinerea, modificarea sau încetarea acestora;
- coordonează şi sprijină activitatea autorităţilor administraţiei publice din
judeţ în domeniul asistenţei sociale şi protecţiei copilului;
- coordonează metodologic activitatea de prevenire a separării copilului de
părinţii săi, precum şi cea de admitere a adultului în instituţii sau servicii,
desfăşurate la nivelul serviciilor publice de asistenţă socială;
- acordă asistenţă tehnică necesară pentru crearea şi formarea structurilor
comunitare consultative ca formă de sprijin în activitatea de asistenţă socială şi
protecţia copilului82;

81
Al. Bacaci, V. C. Dumitrache, C. C. Hageanu, op. cit., pp.347-348.
82
Hotărârea de Guvern nr. 1434/2004 privind atribuţiile şi Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare ale
Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului republicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 547 din
21iulie2008.

36
 Direcţia generală ia cunoştinţă de existenţa stării de dificultate a unui
copil prin exercitarea dreptului acestuia de sesizare, drept care aparţine însuşi
copilului, iar pentru facilitarea exercitării acestui drept , la nivelul fiecărei
direcţii este obligatorie înfiinţarea aşa-numitului “telefon al copilului”, număr
adus la cunoştinţa publicului. Alături de copil, orice persoană fizică sau juridică
poate sesiza autorităţile abilitate de lege să ia măsurile necesare pentru a-l
proteja împotriva oricărei forme de violenţă.
Angajaţii instituţilor publice sau private au obligaţia de a semnala
împrejurările de acest fel. Prin natura profesiei, aceştia intră în contact cu copilul
atunci când au suspiciuni asupra unui posibil caz de abuz, neglijare sau de rele
tratamente; aceştia au obligaţia să sesizeze de urgenţă direcţia generală . Cadrele
didactice sunt obligate explicit să sesizeze Serviciul public de asistenţă socială
sau, după caz, direcţia generală atunci când întâlnesc astfel de situaţii.
Dispariţia copilului de la domiciliu trebuie semnalată poliţiei în termen de
24 de ore de la constatarea dispariţiei, obligaţia de sesizare fiind stabilită în
sarcina părinţilor sau a persoanei responsabile de supravegherea copilului.
În privinţa copilului părăsit de mamă în maternitate, obligaţia de sesizare
se află în sarcina unităţii medicale, care trebuie saă sesizeze telefonic şi în scris
direcţia generală, precum şi organele de poliţie, în termen de 24 de ore de la
constatarea dispariţiei mamei. Procesul-verbal de constatare al părăsirii de
întocmeşte în termen de 5 zile de la sesizarea direcţiei şi, dacă starea de sănătate
a copilului permite externarea, se va dispune plasamentul în regim de urgenţă.
În situaţia în care copilul este abuzat, neglijat sau părăsit de către unul din
părinţii săi, acesta, dacă s-ar autodenunţa, celălalt părinte s-ar afla într-o situaţie
delicată. Acest părinte se află în imposibilitatea morală de a iniţia măsura de
protecţie specială. Dacă abuzul asupra copilului vine din parte oricărei alte
persoane, aflată în relaţie de încredere, răspundere sau autoritate faţă de acesta,
părinţii sunt obligaţi să solicite sprijin, în cadrul îndatoririi generale de a
întreprinde toate măsurile necesare pentru realizarea drepturilor copilului,
inclusiv a dreptului la respectarea personalităţii şi individualităţii acestuia,
incompatibil cu tratamente umilitoare sau degradante, ori cu aplicarea de
pedepse fizice. Se dispune astfel plasamentul în regim de urgenţă al copilului
aflat sub ocrotirea părinţilor săi, victimă a abuzului săvârşi de cinve din afara
familiei, din punct de vedere al copilului important fiind sp beneficieze, el şi
familia sa, de serviciile specializate pentru nevoile copiilor victime ale abuzului
sau neglijării, asigurate de către Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia
copilului.83

2.3.2. Instanţa judecătorească

În situaţia plasamentului în regim de urgenţă dispus de către direcţia
generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, aceasta este obligată să
sesizeze instanţa judecătorească în termen de 48 de ore de la data la care a
dispus această măsură84.
83
E. Florian, op. cit., pp.143-144.
84
T. Bodoaşcă, T. Drăghici, op. cit., p.291.

37
 Măsura plasamentului în regim de urgenţă se stabileşte de către instanţa
judecătorească, care va analiza motivele care au stat la baza măsurii adoptate de
către direcţie şi se va pronunţa, după caz, cu privire la menţinerea plasamentului
în regim de urgenţă sau la înlocuirea acestuia cu măsura plasamentului,
instituirea tutelei ori cu privire la reintegrarea copilului în familia sa. Instanţa
este obligată să se pronunţe şi cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti85.
În situaţia în care plasamentul în regim de urgenţă este dispus de către
instanţa de judecată, aceasta se va pronunţa, în condiţiile art. 94 alin.4 din Legea
nr.272/2004, la sesizarea direcţiei (sesizare care se face în termen de 48 de ore
de la executarea ordonanţei preşedinţiale) cu privire la: înlocuirea plasamentului
în regim de urgenţă cu măsura plasamentului; decăderea totală sau parţială din
exerciţiul drepturilor părinteşti, precum şi cu privire la exercitarea drepturilor
părinteşti. În cadrul procesului, se pot administra, din oficiu, ca probă, declaraţia
scrisă a copilului referitoare la abuzul sau neglijarea la care a fost supus86.
Declaraţia copilului poate fi înregistrată, potrivit legii, prin mijloace
tehnice audio-video. Înregistrările se realizează în mod obligatoriu cu asistenţa
unui psiholog, acordul copilului fiind obligatoriu pentru realizarea înregistrării
declaraţiei sale. În situaţia în care instanţa consideră că este necesar, aceasta îl
poate chema pe copil în faţa ei pentru a-l audia, audierea având loc numai în
camera de consiliu, în prezenţa unui psiholog şi numai după o prealabilă
pregătire a copilului în acest sens.
Pe de altă parte, în cazul în care abuzul sau neglijarea a fost săvârşită de
către persoane care, în baza unui raport juridic de muncă sau de altă natură,
asigurau protecţia, creşterea, îngrijirea sau educaţia copilului, angajatorii au
obligaţia să sesizeze de îndată organele de urmărire penală şi să dispună
îndepărtarea persoanei respective de copiii aflaţi în grija sa.87

2.4. Efectele măsurii plasamentului în regim de urgenţă

Efectele plasamentului în regim de urgenţă constau în înlăturarea stării de
pericol (copil abuzat sau neglijat, găsit sau abandonat în unităţi sanitare) în care
se află copilul. În acest sens, exerciţiul drepturilor părinteşti se suspendă de
drept pe toată durata plasamentului în regim de urgenţă, până când instanţa
judecătorească va decide cu privire la menţinerea sau la înlocuirea acestei
măsuri şi cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti. Pe perioada suspendării,
drepturile şi obligaţiile părinteşti privitoare la persoana copilului sunt exercitate
şi, respectiv, sunt îndeplinite de către persoana, familia, asistentul maternal sau
de către şeful serviciului de tip rezidenţial care a primit copilul în plasament în
regim de urgenţă, iar cele privitoare la bunurile copilului sunt exercitate şi,
respectiv, sunt îndeplinite de către preşedintele consiliului judeţean, respectiv de
către primarul sectorului municipiului Bucureşti.88

85
A. Bacaci, V.C. Dumitrache, C. C. Hageanu, op. cit., p.348.
86
A.Gh. Gavrilescu, „Unele aspecte privind protecţia specială a minorului”, op. cit., pp.33-34.
87
Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
88
A. Drăghici, „Protecţia drepturilor copilului şi a unor categorii speciale de persoane”, op. cit., p. 86.

38
 Dacă este cazul, instanţa va dispune decăderea părinţilor sau a unuia
dintre ei din exerciţiul drepturilor părinteşti.
Ocrotirea specială a copilului aflat într-o situaţie limită nu ia sfârşit odată
cu stabilirea măsurii de protecţie. Legea stabileşte în sarcina părinţilor, a altui
reprezentant legal, a autorităţilor publice şi a organismelor private obligaţia de a
lua toate măsurile necesare pentru facilitarea readaptării fizice şi psihologice a
copilului şi reintegrarea sa socială şi de asigurare a condiţiilor pentru ca acestea
să favorizeze sănătatea, respectful de sine şi demnitatea copilului.
Pe toată durata plasamentului în regim de urgenţă domiciliul copilului se
află la persoana, familia, asistentul maternal profesionist sau la serviciul de tip
rezidenţial care îl are în îngrijire, după caz89.

Secţiunea a 3-a. Supravegherea specializată

3.1. Definiţia supravegherii specializate
Protecţia specială a copilului care a săvârşit o faptă penală şi care nu
răspunde penal este asigurată fie prin măsura plasamentului, fie prin măsura
supravegherii specializate, ţinând seama de elemente precum: condiţiile care au
favorizat săvârşirea faptei, gradul de pericol social al acesteia, mediul în care a
crescut şi a trăit copilul, riscul săvârşirii de noi fapte penale90.
În cazul faptelor penale cu grad ridicat de pericol social, precum şi în
cazul copilului faţă de care a fost dispusă măsura supravegherii specializate însă
el recidivează, se va stabili măsura plasamentului într-un serviciu de tip
rezidenţial specializat, în funcţie de gravitatea faptei, precum şi de încrederea pe
care o poate inspira mediul familial, ca disponibilitate şi ca resurse educative 91;
ierarhia măsurilor de protecţie specială a copilului care a săvârşit o faptă penală
dar care nu răspunde penal este următoarea: supravegherea specializată – cea
mai puţin aspră; plasamentul în familia extinsă sau în cea substitutivă(prin
familie substitutivă se înţelege persoanele, altele decât părinţii şi rudele până la
gradul IV inclusive, care asigură creşterea şi îngrijirea copilului); plasamentul,
pe o perioadă determinată, la un serviciu de tip rezidenţial specializat – aceasta
fiind măsura cea mai aspră, aplicată în cazul în care copilul săvârşeşte în
continuare fapte penale.
Măsura supravegherii specializate constă în menţinerea copilului în
familia sa, sub condiţia respectării de către acesta a unor obligaţii, cum ar fi:
frecventarea cursurilor şcolare; utilizarea unor servicii de îngrijire de zi; urmarea
unor tratamente medicale, consiliere sau psihoterapie; interdicţia de frecventa
anumite locuri sau de a avea legături cu anumite persoane.92
Supravegherea specializată nu trebuie confundată cu măsura educativă a
libertăţii sub supraveghere ori cu măsura libertăţii sub supraveghere severă.
Supravegherea specializată este o măsură de protecie specială, iar măsurile
libertăţii sub supraveghere sunt măsuri educative.
89
I. Imbrescu, op. cit., p.459.
90
Emilia Raluca Trandafir, „Legea nr.272/2004. Măsuri de protecţie specială în cazul minorului care a săvârşit o
faptă penală şi care nu răspunde penal”, Revista Română de Jurisprudenţă nr. 5/2009, p. 137.
91
A. Gh. Gavrilescu, „Unele aspecte privind protecţia specială a minorului”, p.35.
92
S. Cristea, „Buletinul Casaţiei. Jurisprudenţă.Doctrină. Comunicări.”, p.85.

39
 3.2. Copiii faţă de care se poate dispune măsura supravegherii
specializate
Supravegherea specializată a copilului se dispune faţă de copilul care a
săvârşit o faptă penală şi care nu răspunde penal.93

3.3. Organele competente pentru instituirea măsurii

Competenţa de a dispune măsura supravegherii specializate revine
Comisiei pentru protecţia copilului, cu condiţia acordului părinţilor sau al altui
reprezentant legal; în lipsa acestui accord, măsura se dispune prin hotărâre
judecătorească94.
Exerciţiul drepturilor şi îndeplinirea îndatoririlor părinteşti implică
îndeplinirea îndatoririlor şi exercitarea drepturilor de către părinţii copilului.
În situaţia copilului care a săvârşit fapte penale şi nu răspunde penal, pe
toată durata aplicării măsurilor destinate protecţiei acestuia, indiferent dacă este
vorba despre supraveghere specializată sau plasament, vor fi asigurate servicii
specializate, pentru a-i asista pe copii în procesul de reintegrare în societate95.
Supravegherea specializată va fi înlocuită cu măsura plasamentului în
familia extinsă sau substitutivă, dacă minorul nu îşi respectă obligaţiile stabilite
prin măsurade protecţie specială sau prin măsura plasamentului într-un serviciu
de tip rezidenţial specializat, dacă săvârşeşte în continuare fapte penale.
Competenţa aparţine Comisiei pentru protecţia copilului sau instanţei de
judecată, în funcţie de autorul măsurii iniţiale de protecţie specială.
Este interzis să se dea publicităţii orice date referitoare la săvârşirea de
fapte penale de către copilul care nu răspunde penal, inclusiv date referitoare la
persoana acestuia.96

CAPITOLUL III
REGULI DE PROCEDURĂ SPECIALE ŞI COMUNE

Secţiunea I. Competenţa materială şi teritorială

Asupra măsurii de protecşie specială a copilului lipsit, temporar sau
definitiv, de ocrotirea părinţilor săi, în funcţie de cauza de dificultate a copilului,

93
Ovidiu Ungureanu, Constantin Jugastru, “Drept civil. Persoanele”, Ediţia a 2-a revăzută, Editura Hamangiu,
Bucureşti, 2007, p. 243.
94
A. Bacaci, V.C. Dumitrache, C. C. Hageanu, p.348.
95
A. Drăghici, „Protecţia drepturilor copilului şi a unor categorii speciale de persoane”, op.cit., p.86.
96
E. Florian, op. cit., pp.146-147.

40
precum şi în anumite situaţii în funcţie de existenţa sau inexistenţa acordului
părinţilor cu privire la instituirea măsurii sau de atitudinea cooperantă ori
opoziţia persoanelor care au în îngrijire protecţia copilului, va hotărî fie Comisia
pentru protecţia copilului, fie directorul Direcţiei generale de asistenţă socială şi
protecţia drepturilor copilului, fie instanţa de judecată.
De asemenea, Comisia pentru protecţia copilului sau, după caz, instanţa
care a dispus luarea măsurii de protecţie specială are compentenţa să dispună fie
modificarea, fie încetarea măsurii, în funcţie de fiecare caz în parte. În acelaşi
timp, directorul direcţiei are competenţa de a stabili exclusiv măsura
plasamentului în regim de urgenţă, instanţa judecătorească având îndatorirea de
a reexamina obligatoriu oportunitatea protecţiei speciale şi a modalităţii de
înfăptuire a acesteia.
În situaţiile în care cauza având ca obiect stabilirea unei măsuri de
protecţie specială ajunge în faţa instanţei, procedura de judecată se desfăşoară
după anumite reguli speciale, derogatorii de la dreptul comun. Aceste reguli se
aplică nu numai asupra cauzelor care au ca obiect stabilirea măsurii de protecţie
specială, ci şi în cazul în care se solicită instanţei modificarea sau încetarea
hotărâtă pe cale judecătorească, precum şi atunci când părinţii copilului şi
copilul care a împlinit vârsta de 14 ani îşi exercită dreptul de a ataca în instanţă
măsura de protecţie specială instituită potrivit legii.
Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului are obligaţia de
a sesiza instanţa în vederea instituirii uneia dintre măsurile de protecţie specială.
De asemenea, aceeaşi direcţie are obligaţia sesizării instanţei cu privire la
încetarea sau modificarea măsurii, iar părinţii sau un alt reprezentant legal al
copilului, precum şi copilul au dreptul de a solicita instanţei modificarea sau
ridicarea măsurii.97

1.1. Competenaţa materială

Cauzele prevăzute de Legea nr. 272/2004 în legătură cu stabilirea
măsurilor de protecţie specială a copilului sunt de competenţa tribunalului. După
înfiinţarea tribunalului specializat pentru copii şi familie cauzele stabilite de lege
vor fi judecate de către tribunalul specializat.

1.2. Competenţa teritorială

Sub aspect teritorial, competenţa stabilirii măsurilor de protecţie sepacială
aparţine tribunalului de la domiciliul copilului, iar în situaţia în care domiciliul
copilului nu este cunoscut, competenţa revine tribunalului în a cărui
circumscripţie teritorială a fost găsit copilul.98

Secţiunea a 2-a. Aspecte de procedură

Ca un acord al principiului celerităţii în luarea oricărei decizii cu privire la
copil, cauzele referitoare la instituirea măsurilor de protecţie specială a copilului
se soluţionează în regim de urgenţă, cu citarea reprezentantului legal al
97
E. Florian, op. cit., p.148.
98
I. Imbrescu, op. cit., p.461.

41
copilului, a direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi cu
participarea obligatorie a procurorului. Audierea copilului care a împlinit vârsta
de 10 ani este obligatorie şi se face cu respectarea prevederilor legale privitoare
la dreptul copilului capabil de discernământ de a-şi exprima liber opinia oricărei
probleme care îl priveşte. Poate fi ascultat şi copilul mai mic de 10 ani, dacă
instanţa apreciază că audierea lui este necesară pentru soluţionarea cauzei; în
toate cazurile, opinia copilului ascultat va fi luată în considerare şi i se va acorda
impotanţa cuvenită, ţinând seama de vârsta şi de gradul său de maturitate.
Dreptul de a fi ascultat conferă copilului posibilitatea de a cere şi de a primi
orice informaţie pertinentă, de a fi consultat, de a-şi exprima opinia şi de a fi
informat asupra consecinţelor pe care le poate avea opinia sa, dacă este
respectată, precum şi asupra oricărei decizii care îl priveşte.
De la regula audierii copilului care a împlinit vârsta de 10 ani, Legea nr.
272/2004 prevede şi o excepţie, şi anume cauzele care privesc stabilirea unei
măsuri de protecţie specială pentru copilul abuzat sau neglijat. Ascultarea
acestuia este posibilă, nu obligatorie, chiar dacă are peste 10 ani, dacă instanţa
apreciază ca atare. În cazul său, poate fi administrată, din oficiu, proba prin
declaraţia scrisă a copilului sau prin declaraţia înregistrată, cu consimţământul
copilului şi cu asistenţa obligatorie a unui psiholog, prin mijloace tenice audio-
video. Dacă totuşi instanţa consideră necesară audierea copilului, aceasta poate
avea loc numai în camera de consiliu, desigur în prezenţa unui psiholog şi numai
după o prealabilă pregătire a copilului99.
Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului de la domiciliul
copilului sau în a cărei rază administrativ teritorială a fost găsit copilul,
întocmeşte şi prezintă instanţei, în toate cauzele care privesc aplicarea Legii nr.
272/2004, raportul referitor la copil, care va cuprinde date privind:
a) personalitatea, starea fizică şi mentală a copilului;
b) antecedentele socio-medicale şi educaţionale ale copilului;
c) condiţiile în care copilul a fost crescut şi în care a trăit;
d) propuneri privind persoana, familia sau serviciul de tip rezienţial în care
ar putea fi plasat copilul;
e) orice alte date referitoare la creşterea şi educarea copilului, care pot servi
soluţionării cauzei100.
În toate cauzele care privesc stabilirea, înlocuirea sau încetarea măsurilor
de protecţie specială stabilite prin lege, pentru copilul care a săvârşit o faptă
penală şi care nu răspunde penal se va întocmi un raport şi din partea serviciului
de reintegrare şi supraveghere de pe lângă instanţa judecătorească.
Cauzele care privesc aplicarea Legii nr. 272/2004 sunt scutite de taxă
judiciară de timbru.101
În concordanţă cu prevederile legii nr. 304/2004 privind organizarea
judiciară, tribunalele specializate sunt instanţe fără personalitate juridică, care
funcţionează la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti şi au, de
99
S. Cristea, op. cit., p.83.
100
T. Bodoaşcă, T. Drăghici, op. cit., p. 293.
101
I. P. Filipescu, A. I. Filipescu, „Tratat de dreptul familiei”, op. cit., pp.716-718.

42
regulă, sediun în municipiul reşedinţă de judeţ. Tribunalele specializate sunt: a)
tribunale pentru minori şi familie; b) tribunale de muncă şi asigurări sociale; c)
tribunale comerciale; d) tribunale administrativ-fiscale.
Tribunalele pentru minori şi familie judecă în primă instanţă următoarele
categorii de cauze:
a) în materie civilă, cauzele referitoare la drepturile, obligaţiile şi interesele
legitime privind persoana minorilor, decăderea din drepturile părinteşti, cererile
privind nulitatea sau desfacerea căsătoriei, cererile pentru încuvinnţarea,
nulitatea adopţiei, precum şi cauzele privind raporturile de familie.
b) în materie penală, infracţiuni săvârşite de minori sau asupra minorilor.
În situaţia în care, în aceeaşi cauză sunt mai mulţi inculpaţi, unii minori şi
alţii majori, şi nu este posibilă disjungerea, competenţa aparţine tribunalului
pentru minori şi familie.
Potrivit Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară102, tribunalele
pentru minori şi familie vor judeca numai cauzele prevăzute de lege care sunt în
competenţa de primă instanţă a tribunalului. Până la înfiinţarea acestor tribunale
specializate în toate judeţetele şi în municipiul Bucureşti, în cadrul tribunalelor
de drept comun vor funcţiona secţii sau complete specializate.
În consecinţă, cauzele prevăzute de legea nr. 272/2004 privind instituirea
măsurilor de protecţie specială a copilului vor fi de competenţa tribunalului
pentru minori şi familie de la domiciliul copilului( dacă domiciliul copilului nu
este cunoscut, competenţa va reveni tribunalului pentru minori şi familie în a
cărui circumscripţie teritorială a fost găsit copilul), care sunt în competenţă de
primă instanţă a tribunalului.

Secţiunea a 3-a. Hotărârile instanţei şi căi de atac

În ceea ce priveşte hotărârile instanţei prin care se soluţionează fondul
cauzei, aceasta se pronunţă în ziua în care au luat sfârşit dezbaterile. În situaţii
deosebite, însă, pronunţarea poate fi amânată cel mult două zile. Hotărârea
instanţei de fond este definitivă şi executorie; aceasta este redactată şi se
comunică părţilor în termen de cel mult 10 zile de la pronunţare. Termenele de
judecată nu pot fi mai mari de 10 zile. Părţile sunt legal citate dacă citaţia le-a
fost înmânată cu cel puţin o zi înaintea judecării103.
Hotărârea judecătorească pronunţată în materia măsurilor speciale este
supusă recursului, care se exercită în termenul de 10 zile de la data comunicării
hotărârii. Recursul se judecă de către Curtea de Apel- secţia pentru cauze cu
minori şi de familie.
În mod cert, procedura prevăzută de lege pentru judecarea unor astfel de
cauze este o procedură specială şi urgentă. Pe cale de consecinţă, această
procedură în măsura în care nu dispune, se va completa cu normele dreptului

102
Publicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 925/27 decembrie 2011, cu modificările şi completările
ulterioare..
103
N. Grădinaru, I. Cebuc, S. Olaru, op. cit., p.176.

43
comun, prevăzute de Codul de procedură civilă, legea nr. 272/2004 cuprinzând o
normă expresă de trimitere în acest sens.104

CAPITOLUL IV
STUDII DE CAZ ÎN LEGĂTURĂ CU MĂSURILE DE
PROTECŢIE SPECIALĂ A COPILULUI

Secţiunea 1. Plasamentul. Studiu de caz

Instituirea măsurii plasamentului minorului în familia sa

104
I. Imbrescu, op. cit., pp.461-462.

44
 Pe rol, judecarea recursului formulat de petenta și recurentul împotriva
sentinței civile nr. 280 din data de 1 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul
Dolj în dosar nr- în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală de Asistenţă
Socială şi Protecţia Copilului D, având ca obiect plasamentul.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul și
intimata Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului D
reprezentată de consilier juridic, lipsind recurenta petentă. Procedura legal
îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Consilier juridic pentru intimata Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi
Protecţia Copilului D, a depus la dosar întâmpinare, comunicând un exemplar
recurentului. Instanța, pentru a da posibilitatea recurentului să ia cunoștință de
conținutul întâmpinării comunicate la acest termen, a lăsat dosarul la a doua
strigare. La a doua strigare au răspuns recurentul și intimata Direcţia Generală
de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului D reprezentată de consilier juridic,
lipsind recurenta petentă.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța a apreciat
cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului. Recurentul
a solicitat admiterea recursului conform motivelor scrise. Consilier juridic
pentru intimata Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului D, a
pus concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii
pronunțate de Tribunalul Dolj ca fiind temeinică și legală.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea recursului ca
nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate. Curtea, asupra
recursului civil de față: prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, sub
nr, la data de 01.07.2009, petenta a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța,
să se dispună instituirea măsurii plasamentului pentru minorul, în familia sa. S-a
menționat că minorul a fost în plasament la familia sa, în calitate de asistent
maternal profesionist, o perioadă de peste 6 ani, până când a ieșit la pensie. În
apărare, intimata Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului D
a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
La data de 17 septembrie 2009, s-a depus la dosar o precizare a acțiunii,
solicitându-se luarea în plasament a minorului doar pe perioada vacanței de vară,
respectiv pentru o perioadă de 2 luni. La data de 18.08.2009, a fost audiat
minorul în camera de consiliu, acesta arătând că dorește să meargă la mama sa.
Prin sentința civilă nr. 280 din 01.10.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj,
s-a respins acțiunea formulată de petenta, în contradictoriu cu intimata Direcția
Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului.
Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut următoarele: minorul a fost în
plasament la petentă pentru o perioada de aproximativ 6 ani, măsura încetând la
solicitarea acesteia. Copilul este încadrat în gradul mediu de handicap, conform
certificatului nr.780/15.05.2009, urmând Cursurile Școlii Speciale Sf. din C,
întrucât nu se poate adapta învățământului de masă. Petenta locuiește în
localitatea, la o distanță de aproximativ 50 de km de orașul, ceea ce ar face
imposibilă frecventarea cursurilor școlare de către acesta. Nici plasamentul pe
45
perioada vacanțelor școlare nu se poate institui întrucât această măsură de
protecție nu poate fi fragmentată, ea necesitând respectarea planul individual de
protecție și scopul urmărit de acesta, ceea ce presupune o anumită continuitate.
Este adevărat că minorul are dreptul, potrivit dispozițiilor legale, de a menține
legătura cu persoane față de care a dezvoltat legături de atașament, dar
menținerea unei astfel de legături se poate realiza în alta modalitate.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs petenta și recurentul,
criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenții au arătat că hotărârea
încalcă dispoziţiile Legii nr. 272/2004, ignorându-se probele administrate în
cauză, ancheta socială, opinia minorului și în general interesul acestuia.Se mai
arată că motivarea instanței este în totală contradicție cu interesul minorului și
cu probele administrate în cauză.
Recursul este fondat. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului
rezultă că minorul a fost în plasament la petenta, mama sa, pe o perioadă de
aproximativ 6 ani, aceasta încetând la cererea mamei sale, în momentul
pensionării. Copilul este încadrat în gradul mediu de handicap, potrivit
certificatului nr. 780/15.05.2009 și urmează cursurile Școlii Speciale "Sf. " din
C. Instanța, având în vedere această situație de fapt, a respins acțiunea privind
luarea în plasament a minorului, cu motivația că minorul nu se poate adapta
învățământului de masă, iar petenta locuiește la o distanță de 50km de oraș, ceea
ce face imposibilă frecventarea cursurilor școlare, iar măsura de protecție pe
perioada vacanțelor școlare nu se poate institui, deoarece această măsură ar fi
fragmentată.
Motivarea instanței este neîntemeiată, având în vedere precizarea făcută la
acțiune, în sensul că s-a solicitat luarea minorului în plasament pe perioada
vacanțelor școlare. Această măsură este o măsură de protecție specială a
copilului, părinții copilului oferă garanțiile morale și materiale pentru a putea
primi copilul în plasament. La luarea acestei măsuri este avut în vedere interesul
minorului, deoarece acesta în cursul anului urmează cursurile școlii speciale,
copilul dorește să meargă la mama sa, având în vedere că o bună perioadă de
timp acesta a fost dat în plasament mamei sale, iar prin plasamentul aplicat
minorului pe durata vacanței nu se poate reține că se fragmentează măsura
protecției.
Prin plasamentul minorului la mama sa pe durata vacanțelor școlare se
realizează în mod real și se dezvoltă legătura copilului cu mama sa de care se
află atașat și, de asemenea, prin aceasta dreptul copilului de a fi crescut în
condiții care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și
socială este efectiv realizat.
În consecință, recursul este întemeiat, urmând a fi admis, să fie modificată
sentința civilă, în sensul admiterii acțiunii, dispunerii plasamentului minorului,
la reclamanta, pe perioada vacanțelor școlare, cu plata alocației de plasament
corespunzătoare, urmând ca drepturile și obligațiile părintești privind pe minor
să fie exercitate, respectiv îndeplinite de către Președintele Consiliului Județean
Pentru aceste motive, în numele legii, decide:

46
 Admite recursul declarat de petentă și recurentul împotriva sentinței civile
nr. 280 din data de 1 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar
nr-, în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi
Protecţia Copilului D.
Modifică sentința civilă atacată, în sensul că admite acțiunea formulată de
petentă.
Dispune plasamentul minorului, născut la data de 20.05.1997, fiul lui, la
reclamanta, pe perioada vacanțelor școlare, cu plata alocației de plasament
corespunzătoare.
Drepturile și obligațiile părintești privind pe minor vor fi exercitate,
respectiv îndeplinite de către Președintele Consiliului Județean. Decizie
irevocabilă105.

Secţiunea a 2-a. Plasamentul în regim de urgenţă. Studiu de caz

Înlocuirea plasamentului în regim de urgenţă cu măsura plasamentului

Pe rol, judecarea acţiunii civile – înlocuirea plasamentului în regim de

urgenţă a copilului M S M de la familia M M şi N, cu instituirea plasamentului
acestuia la aceeaşi familie, acţiune formulată de reclamanta Direcţia Generală de
Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, în contradictoriu cu pârâţii
M M şi M N.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns reclamanta Direcţia
Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman prin consilier
juridic şi pârâţii M M şi N. Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:
Tribunalul luând act că nu mai sunt cereri prealabile de formulat şi nici acte de
depus la dosarul cauzei, constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe
fond.
Reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului
Teleorman prin consilier juridic solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost
formulată. Pârâţii M M şi N, având cuvântul, solicită admiterea acţiunii.
Procurorul P L, având în vedere interesul superior al copilului, pune aceleaşi
concluzii, de admitere a acţiunii, aşa cum a fost formulată.
Tribunalul, deliberând, constată următoarele: Prin cererea din data de
04.09.2009, reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia
Copilului Teleorman, a solicitat în contradictoriu cu M M şi N, înlocuirea
plasamentului în regim de urgenţă a copilului M S M de la familia M M şi N, cu
instituirea plasamentului acestuia la aceeaşi familie, iar pe perioada
plasamentului să se dispună ca drepturile şi obligaţiile părinteşti privitoare la
persoana copilului, să fie exercitate de către familia M M şi N.
În motivarea cererii, se arată că prin dispoziţia nr. 221 din 12.08.2009,
Primarul comunei Troianul a dispus înregistrarea tardivă a minorei. Minora a
fost găsită de către familia M pe raza comunei T, abandonată într-o sacoşă de
105
Decizia Nr.1461/2009 a Curţii de Apel Craiova, Secţia I Civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie,
www.jurisprudenţacedo.com .
47
rafie. Prin dispoziţia în regim de urgenţă nr. 820/12.08.2009, minora a fost dată
în plasament la familia M M şi N.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 55 lit. a, art. 56 lit. c si art. 58 lit. a
din Legea nr. 272/2004. S-au depus la dosarul cauzei, în dovedirea acţiunii,
înscrisuri: raport de anchetă socială, dispoziţie privind plasamentul în regim de
urgenţă a copilului M S M la familia M M şi N, anchetă socială efectuată de
Primăria comunei T, certificat de naştere, adeverinţe medicale, certificate de
cazier judiciar, adeverinţe de salariat, certificat de căsătorie. Examinând actele
dosarului, tribunalul reţine că minora M S M, s-a născut la data de 20.07.2009,
fiica lui natural şi a lui natural.
Prin dispoziţia nr. 221/12.08.2009 primarul comunei T a dispus
înregistrarea tardivă a minorei, care a fost găsită de catre familia M M si N pe
raza comunei T, abandonată într-o sacoşă de plastic. Din data de 04.08.2009,
când a fost gasită minora, de către familia M, aceasta s-a ocupat de înregistrarea
copilului la starea civila şi de obţinerea certificatului de naştere, precum şi
efectuarea a numeroase vizite la spital pentru a vedea starea de sănătate a
acestuia.
Prin dispoziţia în regim de urgenţă nr. 820/12.08.2009, minora M S M a
fost dată în plasament la familia M M şi N. Din raportul de anchetă socială
efectuat, rezultă că nu au fost identificate rude ale copilului.
Prin cererea nr. 134701, cei doi au solicitat plasamentul minorei M S M.
Familia are domiciliul în comuna T, locuind într-o casă formată din 4 camere,
bucătărie, baie , fiind mobilată corespunzător , cum reiese din ancheta socială
efectuată de reprezentanţii primăriei comunei T. Faţă de această situaţie de fapt,
tribunalul consideră că este în interesul superior al minorei, ca în conformitate
cu dispozitiile art. 55 lit. a si art. 58 lit. b din Legea nr. 272/2004, ca măsura
plasamentului în regim de urgenţă să fie înlocuită cu măsura plasamentului
minorei la aceeaşi familie.
Conform art. 62 din Legea nr. 272/2004, pe perioada plasamentului,
exerciţiul drepturilor şi obligaţiilor părinteşti privitoare la persoana copilului va
fi delegat către familia M M şi N.
Pentru aceste motive în numele legii hotărăşte: admite cererea formulată
de reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului
Teleorman în contradictoriu cu pârâţii M M şi M N. Dispune înlocuirea
plasamentului în regim de urgenţă a copilului M S M, de la familia M M şi M N,
cu instituirea plasamentului acestuia la aceeaşi familie.
Pe perioada plasamentului drepturile şi obligaţiile părinteşti privitoare la
persoana copilului, vor fi exercitate de către familia M M şi N.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.106

Secţiunea a 3-a. Supravegherea specializată. Studiu de caz

106
Sentinţa civilă nr.149 din 21 septembrie 2009 a Tribunalului Teleorman, Secţia Civilă,
www.jurisprudentacedo.com .

48
 Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, Secţia civilă, complet
specializat de minori şi familie la data de 20 octombrie 2008, petenta Direcţia
Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş a chemat în judecată
pe intimate R.I., solicitând instituirea măsurii de supraveghere specializată
pentru minorul R.F.S., născut la data de 28 ianuarie 1995, fiul intimatei.
În motivarea cererii, s-a arătat că petenta a fost sesizată prin adresa
nr.10486 din 27 iulie 2008 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, că
prin rezoluţia din 29 mai 2008 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de
minorul RFS, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.208-209
C.pen. Minorul locuieşte în present la bunica paternă DF, iar mama minorului
susţine că nu o mai ascultă şi nu se mai înţelege cu el, motiv pentru care nu
doreşte sa-şi de acordul pentru stricta lui supraveghere. De aceea, se propune
supravegherea specializată pentru o perioadă de 3 luni, cu menţinerea copilului
în familia lărgită la bunica paternă DF, cu respectarea obligaţiei de înscriere la
şcoală şi frecventarea cursurilor şcolare, precum şi obligarea la consiliere
psihologică timp de 3 luni la Centrul de Consiliere pentru Părinţi şi Copii
“Sfântul Constantin şi Elena”. La data de 26 noiembrie 2008, petenta şi-a
modificat acţiunea, solicitând ca supravegherea specializată să se efectueze în
cadrul Centrului de Tip Familial “Casa Noastră” Piteşti pentru o perioadă de 3
luni, cu delegarea drepturilor şi obligaţiilor părinteşti către şeful de centru şi cu
obligarea minorului să urmeze consiliere psihologică în cadrul în cadrul
instituţiei de protecţie. În acest sens, s-a solicitat introducerea în cauză, în
calitate de intimate, a Centrului de Tip Familial “Casa Noastră” Piteşti.
La propunerea petentei a fost administrată proba cu înscrisuri, iar instanţa
a dispus din oficiu întocmirea unui raport cu privire la minor, de către Serviciul
de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş, fiind înaintat referatul nr. 213 din 12
ianuarie 2009. Analizând înscrisurile la dosar, instanţa reţine că, potrivit
certificatului de naştere, minorul RFS, născut la 28 ianuarie 1995, în Ploieşti,
judeţul Prahova, este fiul intimatei RI, fără paternitatea stabilită. La data de 21
decembrie 2007 minorul RFS în vârstă de 12 ani a sustras unui alt minor
telefonul mobil marca M. Întrucât faţă de minor există o cauză care înlătură
caracterul penal al faptei, respectiv minoritatea făptuitorului, s-a dispus
neînceperea urmăririi penale faţă de minor. Totodată, s-a dispus neînceperea
urmăririi penale faţă de minorul RFS, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii
prevăzută de art.108 alin. 1 C.pen., reţinându-se că la data de 28 decembrie 2007
minorul a lovit un copil de aceeaşi vârstă, existând cauză care înlătură caracterul
penal al faptei.
Astfel,cum reiese din raportul privind minorul întocmit de petentă, din
ancheta socială întocmită de Primăria comunei Merişani, precum şi din referatul
de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Agreş,
minorul nu se mai înţele cu mama sa RI şi nu o mai ascultă pe aceasta. Atunci
când intervin certurile cu mama sa, minorul pleacă să locuiască cu numitul DJ
(despre care familia minorului susţine că este tatăl acestuia, fără a fi recunoscută
paternitatea).

49
 În ceea ce priveşte condiţiile pe care le poate oferi numitul DJ, se reţine că
acesta locuieşte în apartamentul mamei sale, format din 3 camere, alături de alte
8 persoane, plus minorul în cauză, iar condiţiile de locuit nu sunt foarte bune,
spaţiul fiind foarte mic în raport cu numărul de persoane. Apartamentul nu este
întreţinut corespunzător, iar veniturile obţinute de membrii familiei sunt
ocazionale şi instabile, cu excepţoa ăensiei obţinute de DM în valoare de 217 lei
şi de alocaţiile pentru 3 copii minori.
În ceea ce o priveşte pe mama RI, aceasta locuieşte în comuna Merişani,
fiind angajată cu un salariu de 640 lei, şi având în întreţinere o nepoată şi o altă
fiică. Mama minorului nu îşi exprimă acordul pentru a-l supraveghea pe minor
din cauza comportamentului acestuia.
Potrivit referatului Serviciului de Probaţiune, minorul trebuie
supravegheat îndeaproape de membrii familiei sale, în special de mamă, care
pare mult mai implicată în educarea minorului. Minorul trebuie să respecte
anumite reguli: reluarea cursurilor şcolare şi îndreptarea comportamentului, iar
la tată copilul găseşte acea libertate pe care o doreşte, pentru că nu I se impune
respectarea unui program corelat vârstei sale şi i se permite să plece de acasă la
orice oră. Se apreciază totodată că este necesară îndepărtarea minorului de
grupul de prieteni cu atitudini negative şi integrarea sa în colective de copii de
vârsta sa.
În ceea ce-l priveşte pe minor, tribunalul constată că, deşi au fost acordate
4 termene, acesta nu s-a prezentat în camera de consiliu în vederea audierii.
Potrivit art.82 din Legea 272/2004 în cazul în care fapta prevăzută de
legea penală, săvârşită de copilul care nu răspunde penal, prezintă un grad
ridicat de pericol social, precum şi în cazul în care copilul săvârşeşte în
continuare fapte penale, comisia pentru protecţia copilului sau, după caz,
instanţa judecătorească dispune, pe perioadă determinată, plasamentul copilului
într-un serviciu de tip rezidenţial specializat.
Instanţa apreciază că este în interesul superior al minorului să se dispună
măsura plasamentului acestuia, având în vedere cele menţionate mai sus. Astfel,
faptele săvârşite de către minor prezintă un grad ridicat de pericol social, având
în vedere că pe lânga furtul telefonului mobil, minorul a săvârşit şi p faptă de
lovire a unui alt copil de aceeaşi vârstă.
În dispunerea măsurii se va ţine seama şi de faptul că mama minorului nu
doreşte să îşi asume obligaţia de exercitare a supravegherii specializate asupra
acestuia, ce ar impune frecventarea cursurilor şcolare, utilizarea unor servicii de
îngrijire de zi, urmarea unui tratament de consiliere şi interzicerea de a avea
legături cu grupul în care a intrat minorul. Totodată, tribunalul apreciază că nu se
poate dispune nici supravegherea specializată de către numitul DI şi familia
acestuia, având în vedere că numita DM, la care locuieşte presupusul tată al
minorului, se opune ca minorul să locuiască în acelaşi domiciliu, faţă de
comportamentul acestuia.
În ceea ce priveşte plasamentul minorului pe o perioadă determinată, într-
un serviciu de tip rezidenţial, tribunalul apreciază că este cea mai bună soluţie,

50
având în vedere că în cadrul acestei instituţii minorul va beneficia de consiliere
pe perioada cât va locui aici, fiindu-i astfel urmărită evoluţia.
Pentru toate considerentele expuse, în baza art.82 din Legea 272/2004,
instanţa va admite cererea astfel cum a fost modificată(calificată din oficiu ca
fiind cerere de stabilire plasament în serviciul rezidenţial) şi va dispune
plasamentul minorului RFS în Centrul de Tip Familial Casa Noastră Piteşti, pe o
perioadă de trei luni, începând de la data pronunţării sentinţei, 14 ianuarie 2009.
Totodată, în baza legii se va dispune suspendarea exerciţiului drepturilor şi
obligaţiilor părinteşti ale părinţilor fireşti şi se va delega exercitarea lor către
şeful serviciului rezidenţia Centrul de Tip Familial-în ce priveşte persoana
minorului şi către Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş-în ce priveşte
bunurile copilului.107

107
Sentința civilă nr.5 din 14 ianuarie 2009 a Tribunalului Argeș, Secția civilă, complet specializat de minori și
familie, comentariu de Emilia Raluca Trandafir, “Măsuri de protecţie specială în cazul minorului care a săvârşit
o faptă penală şi care nu răspunde penal”, Revista Română de Jurisprudenţă nr.5/2009, pp.136-139.

51
 Concluzii

Protecţia specială a copilului constă în ansamblul măsurilor, prestaţiilor şi

serviciilor destinate îngrijirii şi dezvoltării copilului lipsit, temporar sau
definitiv, de ocrotirea părinţilor săi sau a celui care, în vederea protejării
intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora. În acest sens au fost luate
diferite măsuri care să asigure protecţia copiilor lipsiţi temporar sau definitiv de
ocrotirea părinţilor, cum ar fi: măsura plasamentului, plasamentul în regim de
urgenţă şi supravegherea specialzată. Plasamentul se referă la protecţia specială
a copilului, având un caracter temporar şi care poate fi dispusă, în condiţiile
legii, la o persoană sau familie, la un asistent maternal ori un serviciu de tip
rezidenţial licenţiat.
Centrul de plasament reprezintă o componentă funcţională a serviciilor
publice specializate pentru protecţia copilului din subordinea Direcţiei Generale
de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi a Consiliului Judeţean, având drept
scop principal asigurarea dezvoltării armonioase a personalităţii, prin
promovarea modelului familial de îngrijire şi asigurarea unei îngrijiri şi educaţii
personalizate şi individualizate a copilului, preluaând în acest fel funcţiile şi
atribuţiile familiei. În general, funcţia şi sarcina centrului de plasament este
aceea de a oferi protecţie temporară copiilor şi tinerilor aflaţi în dificultate până
la reintegrarea acestora în familiile de origine, identificarea unor alternative
familiale sau până la finalizarea unor forme de învăţământ. Copiii aflaţi în centre
de plasament beneficiază de un cadru şi climat de viaţă apropiat celui familial,
fiind create pentru aceştia toate condiţiile necesare vieţii.
Reglementările în vigoare referitoare la protecţia şi promovarea
drepturilor copilului, principiile prevăzute de Convenţia O.N.U. cu privire la
drepturile copilului, principiile de organizare şi funcţionare a centrelor de
plasament trebuie să fie cunoscute şi înţelese corect de către toţi cei implicaţi în
protecţia copiilor şi de colectivitate. Acestea, deşi constituie repere semnificative
de promovare, susţinere, respectare şi apărare a drepturilor copilului
instituţionalizat, de satisfacere a tuturor trebuinţelor, aşteptărilor şi cerinţelor cu
care se confruntă şi de creare a unui nou mediu de viaţă optim care să fie cât mai
apropiat celui dintr-o familie normală, rămân a fi aplicate în continuare pe baza
unor criterii selective şi facultativ respectate. Deşi s-au alocat importante resurse
materiale şi financiare penru modernizarea şi îmbunătăţirea calităţii vieţii
copiilor din centrele de plasament, aceste resurse nu au fost utilizate îndeajuns
încât să se atingă obiectivele stabilite. O importantă problemă în centrele de
plasament o constituie personalul angajat, care a rămas în linii generale acelaşi,
cu mentalitate învechită, agresiv, insuficient pregătit profesional, în cadrul
centrelor de plasament prevalând interesul instituţiei, şi nu interesul superior al
copilului aşa cum ar trebui.
În pofida eforturilor uriaşe şi concrete ale autorităţilor române de a face
legislaţia în domeniu să fie compatibilă cu cea europeană şi să fie respectată
corespunzător, în opinia mea o mare vină aparţine personalului angajat care, de
cele mai multe ori sunt greu de sensibilizat şi indiferenţi, tratează copiii ca pe

52
nişte obiecte, sunt pedepsiţi pentru fapte minore, pentru opiniile exprimate. Deşi
aceştia dispun în general de condiţii de viaţă optime, copiii iau ca exemplu
modul de comportare al celor din jurul lor, de cele mai multe ori greşit. Toate
acestea conduc la neputinţa de a resimţi în totalitate efectele pozitive ale
sistemului de protecţie şi, implicit, neputinţa integrării sociale ulterioare.
O mare parte din drepturile copilului nu sunt promovate, respectate şi
apărate, ba chiar mai mult sunt încălcate benevol de o mare parte din personalul
de îngrijire sau educaţie şi poate involuntar, din cauza absenteismului,
indiferenţei, ignoranţei de către o parte a personalului Direcţiei Generale de
Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului care gestionează la nivel local aceste
unităţi de protecţie. Cosider că ar trebui luate măsuri de către autorităţile
române, în sensul de a asigura o evaluare repetată a personalului şi o
supraveghere a activităţii desfăşurate de acesta, aplicate sancţiuni pentru abuz în
serviciu, mai ales fiind vorba despre principiul interesului superior al copilului,
atât de mult promovat.
Legea cu privire la protecţia şi promovarea drepturilor copilului cuprinde
reglementări referitoare la exercitarea şi îndeplinirea de către preşedintele
consiliului judeţean, respectiv primarul sectorului municipiului Bucureşti a
drepturilor şi obligaţiilor părinteşti cu privire atât la persoana copilului, cât şi la
bunurile acestuia atunci când se instituie măsura plasamentului de către instanţă
sau cu privirea la exercitarea drepturilor şi obligaţiilor părinteşti cu referire la
bunurile copilului de către preşedintele consiliului judeţean sau primarul de
sector în cazul instituirii măsurii plasamentului în regim de urgenţă. Însă legea
nu face nici o referire cu privire la modalitatea concretă de exercitare a acestor
drepturi şi obligaţii, ci doar o enunţă ca fiind obligaţia instanţei de a o
concretiza. Ţinând seama de acestea, este necesar ca dispoziţiile legii să se
completeze astfel:
-drepturile şi obligaţiile părinteşti în totalitate, precum şi drepturile şi obligaţiile
cu privire la bunurile copilului să se exercite personal de către preşedintele
consiliului judeţean, respectiv primarul sectorului municipiului Bucureşti, parţial
sau în totalitate, fie prin delegare prin comisia pentru protecţia copilului, sau
prin compartimentul de specialitate din aparatul propriu al consiliului (în acest
caz trebuie să se aprobe în organigramă ut asemenea compartiment), fie prin
delegare la persoana, familia, asistentul maternal sau şeful serviciului de tip
rezidenţial care a primit copilul în plasament sau în plasament în regim de
urgenţă. Aceste dispoziţii ar fi de natură a ajuta instanţele judecătoreşti care
trebuie să stabilească modalitatea de exercitare a drepturilor părinteşti, întrucât
unele instanţe stabilesc doar persoana care le exercită, şi nu se pronunţă asupra
modalităţii concrete de exercitare, cerinţă expresă prevăzută în lege.
- este necesar a fi completată Legea nr.272/2004 şi Hotărârea Guvernului nr.
1437/2004 cu dispoziţii care să reglementeze modalităţi concrete de exercitare a
acestor drepturi şi obligaţii părinteşti: delegarea, inventarierea bunurilor,
reprezentarea copilului în încheicrea actelor civile, respectiv încuviinţarea
actelor civile ale acestuia, funcţie de capacitatea de exerciţiu avută (lipsa

53
capacităţii sau capacitate restrânsă), înstrăinarea bunurilor, prezentarea unor
rapoarte trimestriale şi anuale privitoare la administrarea bunurilor copilului, etc.
Cu privire la bunurile copilului, se optează pentru următoarele variante:
- dreptul de a administra bunurile copilului să se exercite de către preşedintele
consiliului judeţean/primar care îl poate delega serviciului public specializat sau
persoanei/familiei ori organismului privat autorizat căruia copilul i-a fost dat în
plasament.
- dreptul de dispoziţie să fie reţinut la preşedintele consiliului judeţean sau
primarul sectorului municipiului Bucureşti sau cel mult la o comisie care vor
putea înstrăina bunurile copilului numai dacă actul răspunde unor nevoi sau
prezintă un folos neîndoielnic pentru copil; sumele de bani rezultate în urma
vânzării bunurilor copilului, precum şi venituri aduse de acestea, vor fi puse în
cont personal pe numele copilului, prin grija serviciului public specializat şi nu
vor putea fi ridicate decât cu aprobarea preşedintelui consiliului judeţean,
primarului sau comisiei.
- dreptul de a încheia acte juridice în numele copilului sau de a-i încuviinţa
actele să fie reţinut în autoritatea preşedintelui consiliului judeţean sau primar,
pentru actele de maximă importanţă, iar celelalte să fie delegate eventual
persoanei sau familiei la care copilul este dat în plasament.
În practică, printre actele care apar cel mai adesea amintim: succesiunile
legale, legatele, donaţiile, înstrăinarea unor bunuri, obţinerea de paşapoarte,
plecarea peste graniţele ţării, etc. În aceste situaţii, preşedintele consiliului
judeţean sau primarul, serviciul public specializat, persoana sau familia are,
după caz, calitatea de reprezentant legal pentru copilul care nu are capacitate de
exerciţiu (0-14 ani) când încheie acte juridice în numele copilului şi calitatea de
ocrotitor legal când copilul are capacitate de exerciţiu restrânsă (14-18 ani) ,
evident cu excepţiile pe care legea le prevede pentru femeia care se căsătoreşte
înainte de 18 ani şi pentru alte categorii de persoane.
Aceasta este situaţia în cazul instituirii plasamentului de către instanţa
judecătorească, iar în cazul când plasamentul este instituit de către comisie,
drepturile părinteşti rămân în totalitate a fi exercitate de către părinţi/părinte,
după caz. În această situaţie, se observă că este suficient ca părinţii/părintele să-
şi dea acordul şi comisia instituind plasamentul aceştia să exercite în deplinătate,
totalitatea drepturilor şi obligaţiilor părinteşti, fără a preciza cine poate să
stabilească dacă exercitarea unor anumite drepturi este incompatibilă. Astfel,
există cazuri când, deşi părinţii şi-au dat acordul, deci este îndeplinitiă singura
condiţie impusă de lege, să nu aibă un comportament care să le permită
exercitarea tuturor drepturilor şi obligaţiilor părinteşti. Desigur că ar fi unele
soluţii de rezolvare în acest sens, cum ar fi: interveţia autorităţii tutelare,
decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti, etc., dar pe lângă faptul că acestea
sunt evaziv, ambiguu reglementate, presupun şi o nouă procedură administrativă
sau judecătorească. Doctrina se rezumă însă a consemna că exerciţiul drepturilor
părinteşti se realizează de către preşedintele consiliului judeţean(primarul
sectorului municipiului Bucureşti)în cazul instituirii măsurii plasamentului de
către instanţă.
54
ANEXE

55
 Anexa nr. 1

56
57
 Anexa nr.2

58
 Anexa nr.3
Proiecte derulate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului
DGASPC coordonează activitatea a 23 de instituţii repartizate pe teritoriul
judeţului Argeş

60
 Anexa nr.4
Repartiţia numărului de copii beneficiari ai serviciilor de prevenire a separării de
familie în funcţie de furnizorul de servicii, la 30 iunie 2011

La 30 iunie 2011 existau 1.179 servicii de tip rezidenţial publice şi 355

servicii de tip rezidenţial aflate în subordinea organismelor private acreditate.
Aceste servicii includ: centre de plasament clasice sau modulate, apartamente,
case de tip familial, centre maternale, centre de primire în regim de urgenţă, alte
servicii
(serviciul pentru dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă, adăpost de zi
şi de noapte).

Anexa nr.5
Personal angajat în cadrul Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia
Copilului, la 30 iunie 2011

La 30 iunie 2011 în cadrul Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia

Copilului de la nivelul judeţelor/sectoarelor municipiului Bucureşti, în
61
departamentul de „Protecţia Copilului” erau angajate un număr de 34.076
persoane, cu 2.571 persoane mai puţin faţă de 30.06.2010 şi cu 952 persoane
mai puţin faţă de 31.12.2010. Din totalul celor 34.076 angajaţi:
 4.698 (13,79%) erau angajaţi în aparatul propriu al DGASPC-urilor;
 12.967 (38,05%) erau asistenţi maternali profesionişti;
 13.786 (40,46%) erau angajaţi în serviciile de tip rezidenţial;
 2.625 (7,70%) erau angajaţi în servicii de îngrijire de zi.

62
 Bibliografie

I. Cursuri, tratate, monografii şi alte lucrări de specialitate

1. Bacaci, A., “Dreptul familiei”, Ediţia a VI-a, Editura C.H. Beck,

Bucureşti, 2009.
2. Beleiu, Gh., „Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele
dreptului civil”, Ediţia a XI-a revizuită şi adăugită, Editura Universul Juridic,
Bucureşti, 2007.
3. Bodoaşcă, T., Drăghici, T., „Dreptul familiei. Rudenia”, partea a II-a,
Editura “Dimitrie Cantemir”, Târgu-Mureş, 2004.
4. Brătianu, I., Roşca, C., „Copilul instituţionalizat între protecţie şi abuz”,
Editura Lumen, Iaşi, 2005.
5. Ciorăscu, F., Drăghici, A., Olah, L., , „Dreptul familiei şi acte de stare
civilă”, Editura Paralela 45, Piteşti, 2005.
6. Cojocaru, Ş., Cojocaru, D., „Managementul de caz în protecţia copilului.
Evaluarea serviciilor şi practicilor din România”, Editura Collegium Polirom,
Iaşi, 2008.
7. Drăghici, A., „Protecţia drepturilor copilului şi a unor categorii speciale
de persoane”, Editura Universităţii din Piteşti, Piteşti, 2010.
8. Emese, F., „Protecţia drepturilor copilului”, Ediţia a 2-a, Editura C.H.
Beck, Bucureşti, 2007.
9. Filipescu, I.P., Filipescu, A.I., „Adopţia. Protecţia şi promovarea
drepturilor copilului ”, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2005.
10. Filipescu, I.P., Filipescu, A.I., „Tratat de dreptul familiei”, Ediţia a VIII-a,
Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2006.
11. Grădinaru, N., Cebuc, I., Olaru, S., „Dreptul familiei”, Editura
Independenţa Economică, Piteşti, 2006.
12. Imbrescu, I., “Tratat de dreptul familiei”, Editura Lumina Lex, Bucureşti,
2006.
13. Marinac, M., “Drepturile copilului în România”, Editura Paralela 45,
2007.
14. Pescaru, M., “Asistenţa şi protecţia socială a familiei şi copilului”, Editura
Tiparg, Piteşti, 2011.
15. Secula, M., Dascălu, B., „Dreptul familiei”, Fundaţia-Editura “Scrisul
Românesc”, Craiova, 2010.
16. Ungureanu, O., Jugastru, C., “Drept civil. Persoanele”, Ediţia a 2-a
revăzută, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2007.

II. Studii şi articole în reviste de specialitate

1. Anuarul Statistic al României.

63
 2. Cristea, S., „Buletinul Casaţiei. Jurisprudenţă.Doctrină. Comunicări.”,
Revista Oficială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 4/2009.
3. Gavrilescu, A.Gh., „Unele aspecte privind protecţia specială a minorului”,
Analele Universităţii Constantin Brâncuşi, nr. 1/2009.
4. Gavrilescu, A.Gh., „Unele consideraţii în legătură cu exercitarea
drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti în cazul stabilirii măsurii de
protecţie specială a plasamentului de către Comisia pentru Protecţia Copilului”,
Revista „Dreptul ”, nr.2/februarie 2011.
5. Tomescu, M., „Rolul autorităţilor în garantarea dreptului copilului faţă de
care s-au luat măsuri speciale de ocrotire la relaţii de familie în jurisprudenţa
CEDO”, Revista Română de Drept Public, nr. 1/2011.
6. Uniunea juriştilor din România, revista „Dreptul”, anul CXL, serie nouă,
anul XXII, nr. 2/2011 februarie.

III. Legislaţie

1. Constituţia României
2. Codul Penal
3. Convenţia cu privire la drepturile copilului, republicată în Monitorul
Oficial nr. 314 din 13 iunie 2001.
4. Declaraţia asupra principiilor sociale şi juridice aplicabile protecţiei şi
bunăstării copiilor, cu referire specială la încurajarea practicilor în materia
adopţiunii şi plasamentului familial, pe plan naţional şi internaţional, adoptată de
Adunarea Generală a ONU la 3 decembrie 1989 prin Rezoluţia nr. 41/1985.
5. Hotărârea de Guvern nr. 1432/2004 privind atribuţiile, organizarea şi
funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului,
publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 868 din 23 septembrie 2004.
6. Hotărârea de Guvern nr. 1437/2004 privind organizarea şi metodologia de
funcţionare a comisiei pentru protecţia copilului, publicată în Monitorul Oficial,
Partea I nr. 872 din 24 septembrie 2004.
7. Hotărârea de Guvern nr. 633/2007 privind modificarea Hotărârii de
Guvern nr. 289/2007 pentru aprobarea programelor de interes naţional în
domeniul protecţiei drepturilor copilului, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr.419/2 iunie 2007.
8. Hotărârea de Guvern nr. 1434/2004 privind atribuţiile şi Regulamentul-
cadru de organizare şi funcţionare ale Direcţiei generale de asistenţă socială şi
protecţia copilului republicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 547 din
21iulie2008.
9. Legea nr.18/1990 pentru ratificarea Convenţiei cu privire la drepturile
copilului, Republicată în Monitorul Oficial al României nr.314 din 13 iunie
2001.
10. Legea nr. 326/2003 privind drepturile de care beneficiază copiii şi tinerii
ocrotiţi de serviciile publice specializate pentru protecţia copilului, mamele
protejate în centre maternale, precum şi copiii încredinţaţi sau daţi în plasament

64
la asistenţi maternali profesionişti, Publicată în Monitorul Oficial, Partea I
nr.525 din 22 iulie 2003.
11. Legea nr. 272 / 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor
copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 557 din 23
iunie 2004.
12. Legea nr.273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.788 din 19 noiembrie 2009.
13. Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în M.Of. al
României, Partea I, nr. 925/27 decembrie 2011, cu modificările şi completările
ulterioare.

IV. Jurisprudenţă

1. Decizia Nr.1461/2009 a Curţii de Apel Craiova, Secţia I Civilă şi pentru

cauze cu minori şi de familie, www.jurisprudenţacedo.com .
2. Sentinţa civilă nr.149 din 21 septembrie 2009 a Tribunalului Teleorman,
Secţia Civilă, www.jurisprudenţacedo.com .
3. Trandafir, E.R., “Măsuri de protecţie specială în cazul minorului care a
săvârşit o faptă penală şi care nu răspunde penal”, Revista Română de
Jurisprudenţă nr.5/2009.

V. Site-uri

1. www.inm-lex.ro/fisiere/, Iolanda Agafiței, ”Protecția minorilor victime ale

violenței în familie”, Revista Themis nr.1/2010.
2. www.jurisprudențacedo.com
3. www.mmuncii.ro

65