Discurs despre importanţa comunicării în familie şi societate.

În majoranţă societatea noastră este compusă din celule acestea

,care sunt cunoscute sub numele de „familie”.Nu există,după părerea
mea, o societate perfectă – „Fiecare pădure cu uscăturile ei”.Şi
totuşi,în toate timpurile s-a tins către o societate „sănătoasă”.O
societate intelegentă,o societate dinamică,o societate cu moravuri
înalte...Pentru a stabili sau măcar a atinge careva din calităţile
enumărate este nevoie de o bună comunicare,în diverse forme a
acestea.Sinceră să fiu,nu cred că ar fi un lucru simplu sau banal.Atâta
timp n-a crescut într-o familie comunicând,nu va reuşi să se
integreze(în sensul pozitiv al cuvântului) într-o societate
comunicabilă.
De fapt ce este comunicarea în familie.?. Este un mod de a trăi
alături de cei dragi în înţelegere şi armonie.Comunicarea în familie
începe cu alăptarea pruncilor; cu tradiţionalul cântec de leagăn;cu
citirea basmelor de către părinţi.Ca mai apoi, aceşti părinţi, să cultive
în copii nu numai respectarea opiniei proprii,ci şi viceversa;nu numai
a primi,ci şi a oferi; nu numai a vorbi,ci şi a asculta,nu numai a cere ,ci
şi a se supune...Dacă aceasta „filozofie” cotidiană este maturată în
familie (paralel trecând prin grădiniţă, şcoală, liceu, universitate..) ,ea
foarte progresează în societatea caatare – societatea „adultă” a unei
ţari.Nu cred că vom obţine o societate decentă,atât cât copiii sunt
crescuţi şi „educaţi „ de televizoare şi tablete, de compiutere si jocuri
electronice non-stop.Degrabă ,cartea va ajunge un element de
arhivă,iar vocea şi mai ales părerea părinţilor,de importanţă
minoră.Personal, nu accept şi nu doresc o astfel de comunicare într-o
astfel de societate.Mă regăsesc mult mai confortabil,împărtăşindu-mi
emoţiile de peste zi cu părinţii; ieşind în oraş cu prietenii, cu colegii;
savurând nectarul unei cărţi;folosind acelaşi compiuter, doar pentru a
face noi descoperiri, noi prieteni.Sunt ferm convinsă,că dacă vom
munci fiecare asupra modului său de comunicare,vom obţine rezultate
surprinzătoare. Nu-mi rămâne ..... decât să sper.