UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ A BANATULUI

„ REGELE MIHAI I AL ROMĂNIEI” DIN TIMIȘOARA

FACULTATEA DE HORTICULTURĂ ȘI SILVICULTURA

DISCIPLINA :

GENETICA

Forma de învățământ IFR,

Anul de studiu I

Tema referatului
HIBRIDAREA GENULUI THUJA

Numele și prenumele
Student MUREȘAN – ȘUGAR OANA

ANUL 2020-2021
 CUPRINS

1.IMPORTANTA SPECIEI THUJA............................................................pag.2

2.CENTRUL DE ORIGINE AL SPECIEI (raspandirea speciei Thuja)... pag.3

3.PARTICULARITATILE BIOLOGICE ALE SPECIEI...........................pag.3

4. PARTICULARITATILE ECOLOGICE ALE SPECIEI.........................pag.4

5. PARTICULARITATILE TEHNOLOGICE ...........................................pag.6

6. NOTIUNI DE VARIABILITATE..............................................................pag.7

7. REALIZARI OBTINUTE IN CADRUL GENULUI …..........................pag.9

8.CONCLUZII..............................................................................................pag.10

9. BIBLIOGRAFIE .....................................................................................pag.10

1
 1. Hibridarea plantelor. Prezentare generala, metode de hibridare si clasificari ale hibridarii

Definitie: Hibridarea reprezinta incrucisarea a 2 organisme avand ca efect contopirea in zigot a

celor 2 baze ereditare. Indivizii rezultati in urma hibridarii poarta denumirea de hibrizi. Acesti hibrizi pot
manifesta in mod diferit caracterele si insusirile provenite de la cei 2 parinti.

Importanta hibridarii: - Hibridarea este metoda de baza folosita in ameliorarea plantelor pentru
cresterea variabilitatii genotipice in cadrul materialului initial (germoplasmei).

Peste 95% din soiurile cultivate au origine hibrida, hibridarea este metoda care sta la baza cultivarii
hibrizilor cu preponderenta la speciile alogame, hibrizi la care se manifesta efectul heterozis in generatia
F1, din acest motiv, in producerea de samanta in cazul cultivarii hibrizilor, aceasta metoda se foloseste cu o
frecventa anuala.

Metoda propriu zisa a fost aplicata in urma descoperirii sexelor la plante (dupa anul 1600) iar bazele
teoretice au fost elucidate de Mendel care pe baza a numeroase experimente cu incrucisari la mai multe
specii a stabilit legile ereditatii.

Variabilitatea genotipica deosebit de ridicata care poate fi obtinuta prin hibridare.

METODE DE HIBRIDARE

Hibridarea se poate practica in diferite variante in functie de particularitatile biologice sau

morfologice ale speciei si respectiv ale formelor parentale utilizate sau de obiectivele de ameliorare
urmarite, de varietatea genotipica existenta in cadrul materialului initial.

CLASIFICAREA HIBRIDARII

I. In functie de modul de polenizare si reproducere a plantelor, hibridarea poate fi : naturala si

artificiala.

1) Hibridarea naturala este un proces specific caracteristic speciilor heterogame, specific la: pomi,
arbusti fructiferi, etc.

Ca urmare a hibridarilor naturale, variabilitatea genotipica la speciile vizate este suficient de mare,
permitand sansa de creare a unor soiuri noi.

2) Hibridarea artificiala reprezinta interventia amelioratorului in anumite etape ale dezvoltarii

plantelor sau de-a lungul procesului de dezvoltare in sensul dirijarii polenizarii, astfel pot exista 3 variante
de hibridare in functie de modul cum polenul ajunge pe stigmatul florilor, respectiv:

a.hibridare cu polenizare libera

b.hibridare cu polenizare semilibera
c.hibridare cu polenizare dirijata (fortata)

a) Polenizarea libera consta in indepartarea organului de reproducere masculin de la

genitorul mama si urmata de libera polenizare cu polen de la plantele alaturate sau de la parcela vecina.
 Metoda este folosita la unele specii dioice sau la unele specii monoice (porumb) sau in procesul de
producere de samanta la anumite specii.

b) Polenizarea semilibera reprezinta cultivarea celor 2 parinti (genitori) in randuri alaturate si

introducerea inflorescentelor celor 2 inainte de inflorire sub acelasi izolator.

Samanta rezultata poate sa prezinte caractere diferite in functie de sensul hibridarilor respective sau
reciproce.

c)Polenizarea fortata reprezinta castrarea florilor genitorului femel (mama), izolarea

acestora, colectarea de polen de la genitorul patern (tata), polenizarea propriu zisa urmata de izolare si
recoltarea separata a combinatiilor hibride.

Metoda are aplicabilitate la toate speciile.

II. In functie de gradul de inrudire a formelor parentale, hibridarea poate fi:

a.apropiata
b.indepartata

a) Hibridarea apropiata : pentru incrucisarea intre 2 parinti diferiti din cadrul aceleiasi specii si se mai
numeste si hibridare intraspecifica.

b) Hibridarea indepartata: consta in incrucisarea intre 2 parinti care apartin la nivele taxonomice diferite,
ex: la 2 specii diferite rezultate din aceleasi gene se mai numeste si incrucisare interspecifica sau intre 2
genuri diferite (intergenerica) din aceeasi familie.

In cazul hibridarilor indepartate, apar unele dificultati ce micsoreaza sansele de reusita cauzate de
factorii genetici, morfologici sau fiziologici si concretizate prin intersterilitatea formelor parentale si
respectiv sterilitatea hibrizilor din F1.

III. In functie de numarul de genitori (forme parentale) care stau la originea unui organism
hibrid, hibridarea poate fi: simpla, complexa.

1. Hibridarea simpla reprezinta incrucisarea a 2 parinti, ex: 2 soiuri sau 2 linii cosangvinizate,
nici una nici alta nu are hibrid.

2. Hibridarea complexa consta in incrucisarea a 2 parteneri din care cel putin unul are
origine hibrida.

Hibrizii obtinuti in primul caz se numesc simpli iar in cel de-al doilea caz se numesc hibrizi
complecsi.

Fiecare dintre cele 2 metode poate fi practicata in mai multe variante, in general in functie de pozitiile
alese pentru genitori.

Hibridarea simpla -putem intalni una din variantele:

a)hibridare directa
b) hibridare reciproca
c) hibridare repetata

d) hibridare ciclica

e) hibridare dialela

a) Hibridarea directa– incrucisarea de tipul A * B, intotdeauna in formula hibridarii, forma

mama este trecuta prima.

b)Hibridarea reciproca–incrucisarea de tipul B * A reprezinta schimbarea rolului genitorilor si

se impune in unele cazuri de incompatibilitate.

In cazul in care lungimea stilului florilor este mai mica, forma respectiva va fi aleasa ca forma mama
pentru a putea fi strabatuta mai usor de gametii masculi.

c)Hibridarea repetata– se mai numeste si regresiva, retroincrucisare, back-cross, reprezinta

incrucisarea intre 2 forme parentale, dintre care una este mai putin valoroasa dar poseda o anume
insusire sau un anume caracter dorit in urmatorul soi si care poarta numele de donor cu o forma parentala
valoroasa din majoritatea punctelor de vedere dar care ii lipseste acea insusire de la donor purtand
numele de RECURENT.

Organismele hibride rezultate prin combinatia donorului (A) cu cel recurent (B) se reincruciseaza timp de
mai multe generatii cu recurentul in scopul fixarii caracterului ori insusirii de la donor.

Vor fi alese acele plante tipice care detin in timp si acele insusiri dorite de la parintele donor.

Cu fiecare generatie de retroincrucisare, proportia de participare a donorului se reduce cu cate o

jumatate, forma de simbolizare a cestei metode este [(A * B) * B] * B etc, in functie de numarul de
generatii in care facem retroincrucisarea. A * B3 ~ AB3.

In general hibridarea repetata este aplicabila cand se doreste preluarea unei insusiri de rezistenta (ex: la
ger, seceta, boli) de la o forma spontana sau locala, in scopul transferarii la un soi deja valoros, in acest
sens metoda da rezultate bune.

Metoda este mai eficienta atunci cand se doreste preluarea unui caracter controlat dominant sau
controlat de un numar relativ mic de gene.

Se poate afirma ca metoda permite relativ usor transferarea unor insusiri, a unor caractere calitative si mai
putin in privinta caracterelor cantitative.

Metoda poate fi practicata in 2 variante: directa sau reciproca.

d)Hibridarea ciclica reprezinta incrucisarea tuturor formelor dintr-o colectie cu o forma cunoscuta
denumita tester sau analizator (T). A * T; B * T; C * T

T – tester A, B, C – formele din colectie.

Productiile obtinute de la fiecare combinatie hibrida in urma testarii in culturi comparative, ajuta la
determinarea capacitatii combinative generale, metoda frecvent folosita in scopul alegerii celor mai
valoroase forme parentale.
 e) Hibridarea dialela reprezinta incrucisarea tuturor formelor dintr-o colectie, fiecare cu fiecare,
atat direct cat si reciproc (A * B, A * C, A * D; B * A, C * A, D * A).

Metoda este folosita pentru determinarea capacitatii combinative specifice a posibilelor forme parentale.

Semintele combinatiilor hibride sunt semanate anul urmator in culturi comparative, la recoltare se
determina productiile, in final putandu-se aprecia care este pozitia cea mai avantajoasa sau combinatia
favorabila pentru un anume genitor.

2.Hibridarea complexa – metoda se foloseste pe de o parte pentru cresterea variabilitatii in

cadrul surselor de germoplasma prin exploatarea populatiilor hibride in curs de segregare, la care se
asociaza selectia individuala repetata anual cu cele 2 variante ale sale: selectia genealogica si selectia
tardiva.

Pentru aceste metode se folosesc la speciile autogame, alogame hibridarea complexa, se foloseste pentru
evitarea costurilor foarte mari generate de utilizarea hibrizilor simpli prin alte tipuri de exploatare a
heterozisului si anume: hibridarea triliniara, hibridarea dubla si hibridarea multiliniara numita si testul top-
cross sau poli-cross pentru acest tip de hibridari (hibridarea multiliniara) care mai poate fi numita si
hibridare in masa si care reprezinta incrucisarea libera a mai multor forme valoroase, fie soiuri, fie linii
cosangvinizate.

a) Hibridarea triliniara presupune incrucisarea in primul an a 2 linii cosangvinizate pentru

obtinerea unui hibrid simplu, iar in al 2-lea an incrucisarea hibridului simplu cu o a treia linie
cosangvinizata, alta decat cele 2 folosite initial.

b) Hibridarea dubla presupune incrucisarea in primul an a 2 linii cosangvinizate pe de o parte

pentru obtinerea unui hibrid simplu, in acelasi an a altor linii tot pentru obtinerea unui hibrid simplu, iar in
anul 2 se incruciseaza cei 2 hibrizi simpli si se obtine un hibrid dublu.

In hibridul dublu trebuie sa existe 4 linii cosangvinizate diferite sau 4 soiuri diferite. Utilizarea hibrizilor
triliniari si a hibrizilor dubli se practica in productie pentru ca chiar daca efectul heterozis este ceva mai
mic decat la hibrizii simpli, totusi costurile de producere a semintei hibride in generatia F0 sunt mult mai
mici in comparatie cu hibrizii simpli.

La hibrizii simpli triliniari, dubli, samanta in generatia F0 trebuie sa fie obtinuta in fiecare an.

c) Hibridarea sintetica aceasta presupune incrucisarea libera intre mai multe linii cosangvinizate
semanate in amestec iar din samanta obtinuta rezulta asa-numitele soiuri sintetice.

Toate categoriile de hibridare mentionate pana acum cu exceptia hibridarii de tip back-cross (sau
recurenta, regresiva) fac parte din categoria hibridarilor apropiate, adica incrucisarile dintre forme din
cadrul aceleiasi specii.

Se mai cunoaste si hibridarea intraspecifica sau hibridarea apropiata.

In functie de gradul de inrudire a genitorilor, exista si hibridarea indepartata adica intre forme
apartinand la 2 specii diferite, 4 hibrizi interspecifici; 2 genuri diferite – hibridare intergenerica care se
poate practica atat la speciile autogame cat si la speciile alogame.
 De regula hibrizii indepartati se folosesc pentru transferul unor gene de rezistenta de la unele
specii din flora spontana la soiurile ameliorate existente in cultura care sunt deficitare din acest punct de
vedere.

HIBRIDAREA GENULUI MAGNOLIA

Magnoliile sunt un gen de arbori și arbuști foarte strălucitori; în lume există aproximativ
optzeci de specii de magnolii, iar multe sunt hibrizi și cultivatoare. Putem distinge un grup
format din arbori pereni înalți, cu frunze piele și înflorire de vară, ale căror exemplare provin
din continentul nord-american;
Un alt grup, pe de altă parte, este cel al magnoliilor asiatice, chiar și arbuști mari cu
frunze de foioase și iarna târzie sau primăvară.
Magnoliile sunt printre cei mai apreciați copaci înfloriți: sunt de fapt un spectacol de
neuitat, cu petalele lor delicate ieșind direct din crengi, chiar înainte de frunze, pentru a indica
sosirea sezonului cald.
Toată lumea poate avea satisfacția de a cultiva una, deoarece există multe dimensiuni și
porții diferite. Prin urmare, pot fi amplasate în parcuri mari, în grădini mici sau chiar cultivate
în containere mari, pe balcoane sau terase.
Magnoliile provin din Asia de Est și de pe coasta de est a Statelor Unite. În Europa erau
cunoscuți încă din cele mai vechi timpuri, dar cultivarea lor (în special a soiurilor persistente
de frunze) s-a răspândit încă din secolul al XVIII-lea.
Cei mai răspândiți în cultivare sunt hibrizii de magnolie x soulangeana, originari din
hibridizarea dintre m. liliflora și magnolia denudata; s-au obținut arbuști mici, cu creștere
lentă, care de-a lungul anilor pot deveni copaci mici, cu frunze de foioase, care primăvara
produc flori imense impanate, albe în interior, roz în exterior.
Alte magnolii foarte cultivate sunt magnolii stelare, cu flori mari în formă de stea, de o culoare
albă pură, care înflorește și pe copacul complet gol.
Există multe alte specii, cum ar fi Magnolia kobus, magnolia obovata, magnolia officinalis,
care sunt cultivate în general doar în grădinile botanice sau de către colecționari și nu se
găsesc ușor în pepiniere, deși sunt plante delicate și grațioase.
Aceste plante sunt de asemenea rustice și pot fi cultivate în grădină fără probleme.Printre
numeroșii hibrizi de magnolie se află și un hibrid numit Magnolia liliflora, foarte apropiat în
caracteristici de magnolia soulangeana. Floarea este de fapt foarte asemănătoare și poate fi
ușor confundată cu o analiză nu foarte atentă, dar nu este singurul aspect similar. Frunzele
acestei plante sunt de fapt foioase și ovale, cu o consistență piele și o culoare verde deschis.
magnolia liliflora înflorește la sfârșitul iernii pe ramurile încă fără frunze și are o înflorire
explozivă, cu petale roz profunde dispuse într-o cană.
Există diferite soiuri de magnolia liliflora, cum ar fi liliflora nigra și liliflora susan, un soi realizat
printr-o încrucișare între magnolia rosea și magnolia nigra. Susanul înflorește în aprilie și mai
și este una dintre cele mai longevive magnolii.

8.CONCLUZII

Tuia este mai ales apreciat că arbust ornamental, însă el are și proprietăți terapeutice. Indienii
au fost cei care l-au botezat arborele vieții, considerându-l un veritabil leac pentru multe boli. Preparau
din frunzele acestuia diverse medicamente cu care tratau, în special, cancerul de piele.

Așadar, tuia este mai mult decât un arbore decorativ, are aplicații în medicină, însoțind
schemele clasice de tratament. Este ușor de plantat, întreținut și înmulțit și poate fi modelat în forme
spectaculoase.

9.BIBLIOGRAFIE

1. www.studiousguy.com/arborvitae-root-system/

2.www.britannica.com/plant/arborvitae

3.www.conifers.org/cu/Thuja

4.www. ro.wikipedia.org

5.www.academia.edu

6.www.old.unitbv.ro.

7.www. coastlinesurfsystem.com

Muresan-Șugar Oana

Anul I, IFR Horticultura, Grupa 2

10