1.

Defeniti notiunea de hibridare

Hibridarea- Reprezinta incrutisarea a doua organisme avind ca efect contopirea in zegot a celor 2 baze
ereditare.

2.Numiti metode de hibridare.Caracterizatile.

Hibridarea naturala -Este un proces specific caracteristic specielor heterogame ,specidic la pomi,arbusti
fructiferi etc.Ca urmare a hibridarilor naturala,varabilitatea la speciele vizate ,este suficient de
mare,permitind sansa de creare a unor soiuri noi

Hibridarea artificiala – Reprezinta interventa ameliaratorului in anumite etape a dezvoltarii plantelor sa

dea lungul procesului de dezvoltare in sensul derijazii polinizarii

Hibridarea apropiata- pentru încrucişarea între 2 părinţi diferiţi din cadrul aceleiaşi specii şi se mai
numeşte şi hibridare intraspecifică.

Hibridarea îndepărtată constă în încrucişarea între 2 părinţi care aparţin la nivele taxonomice
diferite, ex: la 2 specii diferite rezultate din aceleaşi gene se mai numeşteşi încrucişare interspecifică sau între 2
genuri diferite (intergenerică) din aceeaşi familie. În cazul hibridărilor îndepărtate, apar unele dificultăţi ce
micşorează şansele de reuşită cauzate de factorii genetici, morfologici sau fiziologici şi concretizate prin
intersterilitatea formelor parentale şi respectiv sterilitatea hibrizilor din F1.
În funcţie de numărul de genitori (forme parentale) care stau la originea unuiorganism hibrid,
hibridarea poate fi:Simpla si Compex

Hibridarea simplă
reprezintă încrucişarea a 2 părinţi, ex: 2 soiuri sau 2 linii cosangvinizate, nici una nici alta nu are
hibrid.

Hibridarea complexă
constă în încrucişarea a 2 parteneri din care cel puţin unul are origine hibridă. Hibrizii obţinuţi în
primul caz se numesc simpli iar în cel de-al doilea caz se numesc hibrizi complecşi. Fiecare dintre cele 2 metode
poate fi practicată în mai multe variante, în general în funcţie de poziţiile alese pentru genitori.

Hibridarea directă–încrucişarea de tipul A*B, întotdeauna în formula hibridă forma mamă este
trecută prima.

Hibridarea reciprocă– încrucişarea de tipul B*A reprezintă schimbarea rolului genitorilor şi se

impune în unele cazuri de incompatibilitate. În cazul în care lungimea stilului florilor este mai mică, forma respectivă
va fi aleasă ca formă mamă  pentru a putea fi străbătută mai uşor de gameţii masculi.

Hibridarea repetată– se mai numeşte şi regresivă, retroîncrucişare, back-cross,reprezintă încrucişarea

între 2 forme parentale, dintre care una este mai puţin valoroasă dar posedă o anume însuşire sau un anume caracter
dorit în următorul soi şi care poartă numele de donor cu o formă parentală valoroasă din majoritatea punctelor de
vedere dar care îi lipseşte acea însuşire de la donor purtând numele de RECURENT .

Hibridarea ciclică reprezintă încrucişarea tuturor formelor dintr-o colecţie cu oformă cunoscută
denumită tester sau analizator (T). A*T; B*T; C*TT – tester A, B, C – formele din colecţie. Producţiile
obţinute de la fiecare combinaţie hibridă în urma testării în culturi comparative, ajută la determinarea
capacităţii combinative generale, metoda frecvent folosită în scopul alegerii celor mai valoroase forme
parentale.
 Hibridarea dialelă reprezintă încrucişarea tuturor formelor dintr-o colecţie, fiecare cu fiecare atât direct
cât şi reciproc (A*B, A*C, A*D; B*A, C*A, D*A).Metoda este folosită pentru determinarea capacităţii
combinative specifice a posibilelor forme parentale. Seminţele combinaţiilor hibride sunt semănate anul
următor în culturi comparative, la recoltare se determină producţiile, în final putându-se aprecia care
este poziţia cea mai avantajoasă sau combinaţia favorabilă pentru unanume genitor.

Hibridarea complex – metoda se foloseşte pe de o parte pentru creşterea variabilităţii în cadrul

surselor de germoplasmă prin exploatarea populaţiilor hibride în curs de segregare la care se asociază selecţia
individuală repetată anual cu cele 2 variante ale sale: selecţia genealogică şi selecţia tardivă.Pentru aceste metode se
folosesc la speciile autogame, alogame hibridarea complex se foloseşte pentru evitarea costurilor foarte mari generate
de utilizarea hibrizilor simpli prin alte tipuri de exploatare a heterozisului şi anume: hibridarea triliniară, hibridarea
dublă şi hibridarea multiliniară numită şi testul top-cross sau poli-cross.Pentru acest tip de hibridări (hibridarea
multiliniară) care mai poate fi numită şi hibridare în masă şi care reprezintă încrucişarea liberă a mai multor forme
valoroase,fie soiuri, fie linii cosangvinizate.

Hibridarea triliniară
presupune încrucişarea în primul an a 2 linii cosangvinizate pentru obţinerea unui hibrid simplu, iar în
al 2-lea încrucişarea hibrid simplu cu o atreia linie cosangvinizată, alta decât cele 2 folosite iniţial.

Hibridarea dublă presupune încrucişarea în primul an a 2 linii cosangvinizate pe de o parte pentru
obţinerea unui hibrid simplu în acelaşi an a altor linii tot pentru obţinerea unui hibrid simplu iar în anul 2 se
încrucişează cei 2 hibrizi simpli şi se obţine un hibrid dublu.În hibridul dublu trebuie să existe 4 linii cosangvinizate
diferite sau 4 soiuri diferite,utilizarea hibrizilor triliniari şi a hibrizilor dubli se practică în producţie pentru că chiar
dacă efectul hetero zis este ceva mai mic decât la hibrizii simpli, totuşi costurile de producere a seminţei hibride în
generaţia F0 sunt mult mai mici în comparaţie cuhibrizii simpli. La hibrizii simpli triliniari, dubli, sămânţa în
generaţia F0 trebuie să fie obţinută în fiecare an.
Hibridarea sintetică aceasta presupune încrucişarea liberă între mai multe linii cosangvinizate semănate
în amestec iar din sămânţa obţinută rezultă aşa-numitele soiuri sintetice.

3.