TEHNICA HIBRIDĂRII

– pentru ca lucrările de hibridare fortata să fie eficiente este

obligatoriu să se parcurgă câteva etape importante şi anume:
•- alegerea genitorilor
•- alegerea plantelor care participă la hibridare
•- alegerea florilor și inflorescențelor
•- toaletarea și izolarea florilor (inflorescențelor) castrarea florilor genitorului femel,
polenizarea, controlul fecundării, repetarea polenizării dacă este cazul, recoltarea
fructelor hibride.
• SELECȚIA ÎN POPULAȚIILE HIBRIDE LA SPECIILE AUTOGAME – la această categorie de
plante metoda de selecțe este selecția individuală repetată anual cu cele două variante ale sale:
selectia genealogică și tardivă.
• Selecția genealogică – constă in alegerea elitelor incepând cu generatia F2 cand are loc
segregarea caracterelor și apoi urmărirea separată a descendențelor fiecărei elite. Dacă
descendența unei elite este reprezentată de plante uniforme din punct de vedere morfologic
înseamnă că există și homozigoție totală a genelor și în acest caz descendența respectivă va intra
în câmpul de control și apoi va parcurge drumul prin toateverigile caracteristice selecției individuale
simple adica: câmp de control, câmp de culturi comparative de orientare. Câmpuri de cultură
orientate de concurs în stațiuni de ameliorare și din nou câmpuri comparative de concurs în
rețeaua de omologare.
• Dacă descendența unei elite prezintă exemplare neuniforme morfologic înseamnă că plantele sunt
heterozigote pentru caracterele si insusirile pe care le urmărim și trebuie repetată alegerea elitelor.
Se aleg în acest caz plantele viguroase, sănătoase, care manifestă valori ale elemnetelor de
productivitate care corespund obiectivelor noastre.
• Aceste elite vor fi urmărite în continuare separat și după
aceeași logică, dacă vor da descendențe uniforme vor
parcurge celelalte verigi ale procesului iar dacă descendențele
nu sunt uniforme se va proceda la o nouă alegere a elitelor.
Acest proces va dura până în F...F5 – F7 când este posibil să
se ajungă la homozigotarea majorității caracterelor și
însușirilor.
• Selecția tardivă – presupune începerea alegerii elitelor mult
mai târziu, după 5 – 7 generații, lăsând mai întâi plantele să se
homozigoteze și apoi să se aleagă elite homozigote.
 CONSANGVINIZAREA
• Reprezintă metoda de bază pentru crearea de noi surse de
germoplasmă prin creşterea variabilităţii la speciile alogame.
Metoda constă în autofecundarea forţată a speciilor monoice sau
hermafrodite şi prin încrucişarea între indivizii înrudiţi proveniţi de la
aceeaşi plantă la speciile dioice.
• La speciile autogame, autofecundarea este un fenomen firesc şi nu
afectează în nici un fel plantele respective, dimpotrivă la speciile
alogame la care fenomenul de autogamie este de doar 3-4%,
efectele autofecundării sunt foarte evidente.
• În urma cosangvinizarilor repetate se obţin liniile cosangvinizate
care prin încrucişarea între ele după o prealabilă verificare a
însuşirilor acestora formează hibrizii la care se manifestă efectul
heterozis.
• Principala direcţie de utilizare a liniilor cosangvinizate o constituie obţinerea hibrizilor în
vederea exploatării: efectul heterozis. În conformitate cu legea uniformităţii caracterelor în
prima generaţie hibridă este posibil să întâlnim 5 situaţii şi anume:
• -hibridul obţinut să se situeze prin caracterele şi însuşirile sale între cele 2 forme parentale
(cea mai frecventă situaţie)
• -să se apropie mai mult de genitorul matern
• -să se apropie mai mult de genitorul patern
• -să fie peste nivelul genitorului mai bun
• -să fie sub nivelul genitorului mai slab.
• Ultimele doua situaţii poartă numele de transgresiuni genetice şi se urmăreşte identificarea
acestora în vederea extragerii elitelor care depăşesc genitorul cel mai bun. De la începutul
secolului 20 s-au intensificat cercetările privind exploatarea efectului heterozis sub cele 2
aspecte ale sale: heterozisul somatic şi heterozisul generativ (reproductiv).
• Aceste cercetări au condus la identificarea metodelor pentru găsirea celor mai bune
combinaţii hibride în cadrul liniilor cosangvinizate. Simbolurile care se folosesc pentru diferite
generaţii de cosangvinizare sunt: C0 sămânţa cu care se porneşte operaţia de
cosangvinizare; C1 prima generaţie, C2 a doua, etc, până la C9, C10 cunoscut fiind ca după
9-10 generaţii de autofecundare se ajunge la homozigotarea totală pentru toate
caracterele.
• Efectele cosangvinizării – în urma autopolenizării forţate la speciile
alogame se manifestă în fenotip unele efecte: reducerea vitalităţii, scăderea
variabilităţii sau creşterea uniformităţii, desfacerea populaţiilor în biotipurile
constituente.
• Reducerea vitalităţii se manifestă chiar din prima generaţie de
cosangvinizare şi afectează principalele caractere şi însuşiri ale plantei.
Fenomenul este cunoscut sub numele de presiune de cosangvinizare şi se
manifestă prin reducerea taliei plantelor, reducerea fertilităţii, reducerea
productivităţii.
• Acest efect depinde de la o specie la alta şi se manifestă timp de câteva
generaţii până când se ajunge la un minimum de cosangvinizare.
Depresiunea este cu atât mai puternică cu cât procentul de autogamie la
specia respectivă este mai mic.
• În funcţie de specie, la speciile multianuale efectul este mai redus, la
speciile anuale, bienale efectul este mai puternic (la cucurbitaceae efectele
sunt aproape nesemnificative pe când la varză sunt deosebit de puternice).
• Încercând să explice acest efect, cercetătorii l-au pus pe seama
homozigotării genelor recesive cu implicaţii majore asupra
productivităţii. Reducerea vitalităţii este însoţită şi de alte efecte cum
ar fi unele de deficienţe clorofiliene, apariţie de plante albinotice,
apariţia de sectoare internervurale lipsite de clorofilă, anomalii
florale, sterilitate, sensibilitate la diferite boli.
• Scăderea variabilităţii sau creşterea uniformităţii – aceasta se
manifestă prin uniformizarea materialului după câteva generaţii de
consangvinizare uniformă determinată de gradul ridicat de
homozigotare, astfel cu fiecare generaţie de autopolenizare, gradul
de homozigotare creşte cu 50% faţă de anul anterior şi astfel se
ajunge ca plantele să fie perfect uniforme şi aici fenomenul se
manifestă diferit de la o specie la alta astfel: la ceapă uniformitate
perfectă se întâlneşte după 3 generaţii, la sfecla pentru masă abia la
a 8-a generaţie.
• Desfacerea populaţiei în biotipurile constituente – cosangvinizarea duce la
apariţia prin segregări şi recombinări a unor noi biotipuri stabile care pot fi
identificate, izolate, înmulţite şi folosite pentru folosirea hibrizilor. Numărul
maxim de linii homozigote care pot fi izolate dintr-o plantă alogamă este
determinat de numărul genelor prezente în stare heterozigotă, astfel dacă
planta iniţială este heterozigotă pentru 15 gene, prin cosangvinizare vor
rezulta 215 linii homozigote diferite, adică 32768 linii.
• Procesul de homozigotare se manifestă atât pentru genele dominante cât şi
pentru cele recesive. De regulă homozigotarea genelor recesive duce la
exteriorizarea evidentă a unor efecte dăunătoare pentru plantă făcând în
aşa fel încât selecţia naturală să elimine aceste plante încă din primele
generaţii de cosangvinizare. Astfel exemplarele care prezintă malformaţii,
debilitate, nanism, sterilitate, fie sunt eliminate natural fie prin purificare
biologică, prin selecţia în masă negativă le elimină amelioratorul.
• Există şi cazuri rare când prin homozigotarea unor gene recesive se
obţin unele exemplare rezistente la boli sau la factorii nefavorabili de
mediu. Cele mai importante exemplare sunt cele homozigote dominante.
• Obţinerea liniilor cosangvinizate – important este alegera germoplasmei
care va fi cosangvinizată, aplicarea unor măsuri de îmbunătăţire a
acesteia, măsurile fiind diferitele metode de selecţie recurentă care
urmăresc doua grupe de efecte şi anume pe de o parte eficientizarea
selecţiei pe de altă parte obţinerea de genotipuri superioare prin diverse
combinaţii de gene din cadrul materialului avut la dispoziţie.
• Selecţia recurentă se utilizează în 4 variante:
• -selecţia recurentă pentru fenotip
• -selecţia recurentă pentru capacitatea combinativa generală
• -selecţia recurentă pentru capacitatea combinativa specifică
• -selecţia recurentă reciprocă