GENETICA PLANTELOR

CURS 1
 Plantele - Particularități

organisme imobile sunt necesare mecanisme de adaptare la condițiile de mediu

(lumină, umiditate, nutrienți)

foarte mare (ex: arborii Sequoia – până la 5000 ani

durată de viață

mică (ex: plante anuale)

creștere continuă pe toată perioada vieții meristeme cu celule ce se angajează pe

diferite căi de dezvoltare

Celula vegetală conține:

• Perete celular – graniță rigidă ce menține forma celulei și protejează de deformări mecanice

• Plastide – organite celulare care conțin ADN , capabile de dezvoltare și creștere

• Vacuole – organite celulare cu diferite funcții: stocare, hidroliza macromoleculelor

genomul vegetal trebuie să codifice întreg echipamentul enzimatic implicat în aceste procese.

Celula vegetală prezintă: grad mare de specializare

totipotență
SCURT ISTORIC

Genetica clasică

➢ Studiile efectuate pe plante au stat la baza geneticii clasice

➢ Gregor Mendel este recunoscut ca părinte al geneticii; în 1865, în urma studiilor pe diverse
soiuri de mazăre, formulează legile eredităţii şi introduce termenul de „factor ereditar”.

➢ În 1900 legile lui Mendel sunt redescoperite şi reformulate de Hugo de Vries.

➢ În 1909 Wilhelm Johanson introduce termenul de “genă” pentru “factorul ereditar”.

➢ La începutul sec XX, Sutton şi Boveri arată că genele sunt situate în cromozomi.

➢ Părintele teoriei cromozomiale a eredităţii este Morgan - localizarea genelor pe cromozomi

pentru care primeste premiul Nobel în 1933.

✓ Legile Mendeliene,
✓ ciclul celular și tipurile de diviziune,
✓ citogenetică,
✓ cartare genică.
SCURT ISTORIC

Genetica moleculară

1944 , Avery- Descoperirea rolului genetic al ADN

1953, Watsoon şi Crick descifrează structura dublu helix a ADN, arătând că genele sunt
fragmente de ADN.

Descoperiri importante:

✓codul genetic,
✓reglajul genetic al activităţii celulare,
✓ mecanismul sintezei proteinelor,
✓secvențierea genomului uman și al unor plante ex: Arabidopsis thaliana, Oryza sativa,
Zea mays, Solanum tuberosum
Concepte clasice în genetică
RECAPITULARE

Variația - indivizii diferă între ei în ceea ce privește caracterele pe care le exprimă.

2 tipuri de caractere:
- Discrete – caractere ce pot fi clasificate în categorii distincte
- Continue - caractere ce nu pot fi clasificate în categorii distincte fiind influențate de mediul intern sau extern

Fenotip - ansamblul caracteristicilor morfologice, fiziologice, biochimice şi comportamentale ale unui organism.

Genotip - totalitatea factorilor ereditari (genelor) conținuți de un organism.

Alelă
Conceptului de ”factor ereditar”, care determină un caracter, i s-a asociat şi termenul de „alelă”, căruia i
s-a ataşat ulterior şi baza moleculară – gena – reprezentată printr-o porţiune dintr-o moleculă de ADN.

Ex: aspectul de bob neted sau zbârcit este determinat de o pereche de gene alele, una dominantă,
cealaltă recesivă.

• Organismele - homozigote au doar o alelă, sub formă de pereche, dominantă (AA) sau recesivă (aa),
- heterozigote au ambele gene alele (Aa), fenotipic având aspectul dat de alela dominantă.
Concepte clasice în genetică

Homozigot
(din gr. „homoios” = asemănător, „ zygotos” = împreunat) = individul care are gene similare
la aceiași loci din cromozomii omologi, rezultat al unirii a doi gameți identici.

• Plantele care posedă un singur tip de factori ereditari (alele) sunt pure din punct de vedere
genetic și se numesc homozigote (AA = homozigote dominante și aa = homozigote recesive).

Heterozigot
(din gr. „heteros” – altul, „zygotos” – împreunat) = individul care are alele diferite în locii
omologi de pe cromozomii perechi, rezultat al unirii unor gameți genetic deosebiți .

▪ Plantele hibride din F1 posedă ambii factori ereditari (alele) și se numesc heterozigote (Aa).

▪ La plantele heterozigote se manifestă numai caracterul dominant (A), în timp ce caracterul

pereche recesiv (a) rămane în stare ascunsă.

▪ Heterozigoții formează diverse tipuri de gameți și segregă în generațiile următoare.

Concepte clasice în genetică

Hibridare - încrucişarea a doi indivizi ce au una sau mai multe caracteristici diferite.

Caracteristicile au adesea manifestări bivalente (în perechi), uneori şi plurivalente.

(Ex: talia plantei: înalte/pitice,
culoarea bobului: galben/verde)

Monohibridare – încrucişare între părinţi cu o singură pereche de caractere diferite

Dihibridare – încrucişare între părinţi cu două perechi de caractere diferite

Polihibridare – încrucişare între părinţi cu mai multe perechi de caractere diferite

Hibrid: un descendent rezultat în urma unei încrucişări

(Ex: soi - la plante
rasă – la animale)
Concepte clasice în genetică

Gregor Mendel (1822–1884)

Face primele observaţii legate de modul de transmitere a caracterelor

specifice la plantele de mazăre (Pisum sativum) de-a lungul generaţiilor

De ce mazărea ?
➢ permite suprimarea staminelor înainte de maturarea polenului și polenizarea stigmatului în mod dirijat;

➢ descendența obținută în urma încrucișărilor este fertilă;

➢ este o plantă cu o perioadă de vegetație scurtă;

➢ posedă o serie de caractere bine conturate care se transmit urmașilor;

➢ existau numeroase soiuri de mazăre bine valorificate.

G. Mendel a analizat o gamă variată de caractere discrete, în special calitative:

• forma netedă sau zbârcită a bobului;

• culoarea galbenă sau verde a bobului;
• floarea si coaja bobului colorate sau floarea si coaja bobului incolore;
• culoarea verde sau galbenă a păstăilor nemature;
• flori dispersate pe tulpină sau aglomerate către vârf;
• talia înaltă sau pitică a plantei ...
Concepte clasice în genetică

1. Legea purității gameților

Legile lui Mendel
2. Legea segregării caracterelor la hibrizii din F2

3. Legea segregării independente a perechilor de caractere

**Legea segregării caracterelor este valabilă doar dacă, genele ce determină caracterele respective:
1. nu posedă semidominanță;
2. sunt localizate în cromozomi diferiți (nu sunt înlănțuite);
3. sunt localizate în autozomi;
4. nu interacționează între ele

Cercetările lui G. Mendel și legile elaborate de el

❑ Au pus bazele cunoașterii mecanismelor transmiterii caracterelor la descendenți,

presupunând existența în celulele sexuale a factorilor ereditari, responsabili de transmiterea
caracterelor;

❑ Au pus bazele obținerii dirijate a noilor soiuri de plante și rase de animale, cu noi
combinații de gene;

❑ Permit prognozarea rezultatelor diverselor tipuri de încrucișări.

Concepte clasice în genetică

Excepții de la segregarea de tip Mendelian

Semidominanța (Dominanța incompletă)

Este o relație interalelică în care heterozigotul din F1 are un fenotip intermediar
între cei doi părinți heterozigoți.
Deși formele heterozigote par să fie un amestec de fenotipuri ale părinților
homozigoți, fiecare alelă păstrează identitatea sa și segregă normal în meioză.
Acest tip de monohibridare a fost descoperită prima dată la porumb.

Ex: Zea mays cu boabe albastre X Zea mays cu boabe galbene

în F1 plante hibride cu boabe violet

în F2, segregare în proporție de 1 albastru : 2 violet : 1 galben

Ex: Mirabilis jalapa cu flori roșii (AA) X Mirabilis jalapa flori albe (aa)

în F1 plante hibride cu flori roz (Aa)

în F2, segregare în proporție de 1 roșii : 2 roz : 1 albe

Mirabilis jalapa
Concepte clasice în genetică

Excepții de la segregarea de tip Mendelian

Codominanța - interacțiune între două alele dominante

care determină apariția unui nou fenotip.
Camellia sp.

Supradominanța - relație interalelică, în care la un individ în stare heterozigotă (Aa)

determină o sporire sau o intensificare a unor caractere fenotipice față de indivizii
homozigoți de tip parental (Aa > AA > aa).

- Are importanță în apariția heterozisului.

Concepte clasice în genetică

Afectează caractere cantitative și Intensitatea heterozisului este foarte

calitative (productivitate, însușiri mare la încrucișarea între soiuri (linii
biochimice, însușiri fiziologice...) pure) și scade la încrucișarea între
forme cu grad ridicat de heterozigoție.

Are un rol în ameliorarea Creșterea vigorii hibride în F1 în

plantelor alogame (polenizare urma încrucișării între forme
încrucișată) linii, soiuri, diferite genetic.
Heterozisul

Începând cu generația F2,

efectul heterozis scade datorită
heterozis reproductiv – în F1 sporește segregării.
productiviteatea de semințe și respectiv,
producția de fructe.

heterozis somatic – în F1 crește

considerabil masa vegetativă

heterozis adaptiv – în F1 crește rezistența plantelor la

anumiți factori de mediu (secetă, îngheț, agenți patogeni)
Concepte clasice în genetică

Determină moartea individului Indivizii heterozigoți sunt în aparență

numai în stare homozigotă (LL) normali sau pot manifesta deficiențe,
care nu le afectează viabilitatea.

Alelă letală Alelă letală

dominantă (L) Alele letale recesivă (l)

Se elimină din populație prin moartea Determina moartea individului

individului (plantei) afectate numai în stare homozigotă (ll)

Ex: Cantitatea de clorofilă la Antirrhinum majus este controlată de o genă la care

alela recesivă este letală (c).
• frunze verzi (CC)
• frunze verde deschis (Cc)
• frunze albe (cc)
Concepte clasice în genetică

Polialelia

▪ Există mai multe alele pentru un locus dat între care sunt relații de dominanță și recesivitate.
▪ Alelele ocupă același locus pe cromozom și sunt forme ale unei gene care contribuie la
realizarea aceluiași caracter.
▪ Seria polialelică este rezultatul unor mutații repetate, ale unei gene ancestrale.

Poligenia
▪ Interacțiunea mai multor gene nealele determină unele caractere cantitative (înălțimea,
masa...)

Penetranță și expresivitate

▪ În condiții diferite de mediu, doi indivizi cu alele identice pentru același locus pot prezenta
fenotipuri diferite.
▪ Capacitatea unei gene sau a unui grup de gene de a se exprima fenotipic în condiții
determinate de mediu se numește penetranță, iar gradul de exprimare al fenotipului se
numește expresivitate.

Copy protected with Online-PDF-No-Copy.com

GENETICA PLANTELOR

CURS 2
 CICLUL CELULAR

➢ Reprezintă procesul prin care o celulă EK crește și se divide – este unul dintre cele
mai înalt conservate procese în lumea vie.

Ciclul celular (din gr. “kyklos” - cerc)

❑ Faza G1 – perioada presintetică - faza principală de creştere (growth) – Se produce
ARN şi se sintetizeză proteine, nu se sintetizeză ADN – cromozomii au o cromatidă.

❑ Faza S – perioada sintetică- faza de sinteză – etapă în care celula sintetizeză ADN şi îşi
dubleză materialul genetic – cromozomii devin bicromatidici (au 2 cromatide surori
identice)

❑ Faza G2- perioada postsintetică - fază secundară de creştere – se fac pregătiri pentru
producerea diviziunii celulare, se sintetizeză ARN şi proteine dar nu şi ADN, cromozomii
au 2 cromatide surori

❑ Faza M – mitoza – are loc separarea materialului genetic, cromozomii devin mono-
cromatidici

❑ Faza C – citokineza - diviziunea propriu-zisă a conţinutului celular a celor două celule

Fazele G1, S şi G2 alcătuiesc interfaza, iar fazele M şi C diviziunea propriu-zisă.

CICLUL CELULAR

Deoarece plantele au creștere postembrionară continuă (țesuturi meristematice)

ciclul celular e coordonat de

Gene care codifică pentru factori care inhibă sau inițiază

fiecare fază a ciclului celular
categorii de gene

Gene care codifică pentru proteine, factori caracteristici

fiecărei faze a ciclului celular

Unele dintre cele mai importante proteine implicate în controlul ciclului celular sunt
CDK-urile (Kinaze dependente de cicline)

Controlează tranziția prin diferite faze ale ciclului celular și sunt prezente
pe tot parcursul acestuia

Pentru a fi active și a funcționa trebuie să se lege de alte proteine = Cicline

(sunt sintetizate ciclic pe tot parcursul ciclului celular).

Fiecare CDK are o ciclină specifică, rezultând un complex funcțional

Ex: la A. thaliana există 5 tipuri de CDK-uri împărțite în 2 clase: CDK A și CDK B

și
31 cicline împărțite în 3 familii: Cyc A , Cyc B, Cyc D .
CICLUL CELULAR

Trecerea dintr-o fază a ciclului celular în alta este controlată de anumite

combinații de CDK-Cyc, existînd numeroase puncte de control (chekpoint) în
momentele cheie ale ciclului celular.

Primul chekpoint – la trecerea din G1 în S când se

determină dacă celula se va divide, va fi întârziată
diviziunea sau intră într- stare de stagnare – este
controlat de CDK - CycA.

Al 2-lea chekpoint – la trecerea dintre faza G2 și

M– controlat de CDK -Cyc A

Al 3 lea chekpoint – la tranziția dintre faza M și G1

controlat de CDK- Cyc A și Cyc B (Cyc B este specifică
plantelor.)

Progresia prin faza M (mitoză) este controlată de

Cyc B.
 CROMOZOMII PLANTELOR

Cromozomul (din greacă chromo - „culoare” și soma - „corp”)

➢ Structură celulară nucleoproteică formată din asocierea unei molecule de

ADN cu proteine histonice și non-histonice

➢ Forma condensată a cromatinei interfazice observată în cursul diviziunii

celulare în Metafază

➢ Rol în păstrarea și transmiterea corectă a informației ereditare la celulele

fiice, în cursul diviziunilor celulare mitotice și meiotice.
CROMOZOMII PLANTELOR

HISTONELE

Împachetarea precisă a ADN de la eucariote depinde de histone, grup de

proteine bazice care se împarte în cinci subgrupe, în principal în funcție de
conținutul lor în lizină și arginină.

Histonele H4 si H3, și într-un grad mai mic H2A și H2B, sunt proteine foarte
conservate evolutiv.
Aceasta conservare extremă sugerează că toți aminoacizii au un rol bine definit in
funcționarea proteinei.

Ex: histonei H4 de la bovine și de la mazăre, care au același număr de aminoacizi

(102) și ale căror secvențe primare nu diferă decât prin doi aminoacizi: o lizină în
locul unei arginine și o leucină în locul unei valine.

Structura histonei H1 este mult mai variabilă de la o specie la alta.

CROMOZOMII PLANTELOR

Genele care codifică aceste histone înalt conservate prezintă o serie de

particularități:
- nu au introni,
- se exprimă în faza S a ciclului celular,
- pentru fiecare tip de histonă există mai multe copii ale genei.

Variante histonice care diferă prin succesiunea AA (pot conferi cromatinei

caractere structurale specifice sau pot modula reglarea transcrierii):

Ex: CenH3 diferă de histona H3 în regiunea amino terminală, se găsește la

nivelul centromerului și joacă un rol esențial în stabilizarea kinetocorului și
segregarea cromozomilor în timpul diviziunii.

Ex: H2A-Z la nivelu genelor care nu sunt active – în special la nivelul acelor
gene care codifică pentru răspunsul la stres abiotic.
CROMOZOMII PLANTELOR

Nivele de împachetare (compactare)

▪ Asocierea dintre histone si ADN duce la formarea nucleosomilor, care reprezintă

primul nivel ierarhic de organizare a cromatinei.

▪Nucleosomul constituie unitatea structurală a fibrei de cromatină.

▪ Nucleosomul este un octamer histonic, alcatuit din 8 molecule de proteine

histonice: H2A, H2B, H3, H4 (câte două copii din fiecare).

▪ Octamerul reprezintă miezul proteic în jurul căruia se înfășuară ADN dublu

catenar (146 de baze) ce face 1,8 ture.

▪ Legatura dintre doi nucleosomi alăturați se realizează cu două molecule de ADN -

linker între care se află o moleculă de proteină histonică de tip H1. .

▪ Formarea fibrei de cromatină este condiționată de H1 care interacționează cu

nucleosomii și ADN - linker.
CROMOZOMII PLANTELOR

Nucleosom
CROMOZOMII PLANTELOR

Prin înșiruirea nucleosomilor se formează fibrila de cromatină cu

diamentrul de 11 nm, care în urma unei noi condensări va forma

fibra de cromatină cu un diametru de 30 nm,

caracteristică nucleului interfazic.

Nucleofilamentele se pot organiza în filamente mai groase,

3 - 6 nucleosomi formează spira unei structuri numită
solenoid.

Alte nivele de compactare:

§ bucle de condensare de 300nm;

§ bucle de condensare de 700nm;

§ cromozomi metafazici de 1400nm.

CROMOZOMII PLANTELOR

Structura supramoleculară a cromatinei

 Variații numerice ale cromozomilor la plante

▪ Fiecare specie are propriul cromplement cromozomial.

▪ Numărul și dimensiunea cromozomilor variază foarte mult de la o specie la alta.

▪ O creștere a numărului de cromozomi este de obicei asociată cu o reducere a dimensiunii lor.

Arabidopsis thaliana
(2n=10)

Haplopappus gracilis
(2n=4) Ophioglossum reticulatum
(2n = 1440)
Variații numerice ale cromozomilor la plante

• Schimbarea numărului de cromozomi, poate avea loc spontan, sau artificial

sub acțiunea factorilor mutageni.

• Modificarea numărului de cromozomi, constiutuie una din căile evoluției

speciilor, fiind corelată cu modificarea cantității de ADN din celule.

Erori în
timpul diviziunii Numerice
– modificarea nr. de cromozomi față de
complementul cromozomial normal

Anomalii
cromozomiale Poliploidii Aneuploidii

Structurale
– rearanjamente cromozomiale
Variații numerice ale cromozomilor la plante

Poliploidia

Poliploidizarea = situația în care numărul de cromozomi este un multiplu al

setului haploid (x)

Poliploid = organism care are mai multe seturi de cromozomi

Gradul de poliploidizare = multiplu de x
2n=2x - diploid (normal)
2n=3x –triploid
. .....

Foarte frecventă la angiosperme, a jucat un rol important în evoluția

plantelor.

La plante, poliploidia este corelată și cu importante modificări fiziologice și

biochimice.

Plantele poliploide prezintă o cantitate de clorofilă și o capacitate sporită de

fotosinteză, rezistență crescută la stresul climatic și agenți patogeni
Variații numerice ale cromozomilor la plante

Genul Luzula

Luzula campestris (2n = 12) Luzula divulgata (2n = 24)

diploid tetraploid

Luzula multiflora (2n = 36) Luzula congesta (2n = 48)

hexaploid octoploid
Variații numerice ale cromozomilor la plante

Sedum suaveolens - 2n = ca. 640 (80 ploid) Voanioala gerardii - 2n = ca. 596 (50 ploid)
Variații numerice ale cromozomilor la plante

Istoricul descoperirii poliploidiei

▪ Eduard Strasburger (1844-1912) – denumirea de “poliploidie”

▪ O. Winge (1917) – a publicat primul articol despre poliploidie, în care a diferențiat

două tipuri de poliploizi:
- autopoliploizi – derivați dintr-un singur individ
- alopoliploizi – rezultați în urma hibridizării

▪ Hugo DeVries - “Mutation Theory” in 1901

▪ a studiat mutanți poliploizi din g. Oenothera.
Variații numerice ale cromozomilor la plante

Cauze (mecanisme) ale apariției poliploidiei

- în zigot se produc embrioni poliploizi

Dublarea numărului de cromozomi
- în țesuturile meristematice
(datorită unor mutații ale genelor
care controlează mitoza )
lăstari poliploizi (plante himere)

Non-reducția gametică
(meioză anormală în care rezultă
gameți 2n și nu gameți haploizi )
poate fi influențată de:
- de factorii de mediu
(ex: foarte frecvent la Solanaceae în prezența unor
temperaturi ridicate)
- factori genetici
(ex: la Zea mays gena elongate (recesivă) care în
formă homozigotă gameți diploizi)

Endoreduplicarea
(replicarea genomului fără a
avea loc diviziunea celulară).
G1 – S - G2 - M devine
G1 – S - G2 - G1- S –G2 – M
ex: apare în endospermul sau cotiledoanele semințelor
ex: la tomate pericarpul (partea care învelește fructul)
este format din celule poliploide
Variații numerice ale cromozomilor la plante

Experimental, poliploidia se poate obține prin adăugarea

alcaloidului colchicină, extras din Colchicum autumnale

Tipuri de poliploizi Colchicum autumnale

Autopoliploizi = dublarea propriului set de cromozomi

Alopoliploizi = rezultatul unei hibridizări interspecifice – conțin seturile

complete de cromozimi de la 2 sau mai multe specii parentale
Variații numerice ale cromozomilor la plante

Rolul poliploidiei în evoluție

❑ Crește nivelul de heterozigoție

❑ Aproximativ 70% dintre angiosperme și 95% dintre pteridofite sunt poliploide

❑ Foarte comună la Rubiaceae, Poaceae (Gramineae), Asteraceae

❑ Foarte rară la Fragaceae, Passifloraceae

❑ Alopoliploizii au capacitate mare de adaptare la condițiile climatice, comparativ

cu formele parentale

❑ Autopoliploizii pot avea 4 alele identice (homozigotarea unor gene letale)

Familia Asteraceae
Genul Chrysantheum
specia ancestrală 2n = 18
serii: 4X – 22 X (36 cz. – 198 cz.)
Variații numerice ale cromozomilor la plante

Tipuri de poliploidie

Autopoliploidie
Variații numerice ale cromozomilor la plante

Dactylis polygama Dactylis glomerata

2n=2x=14 2n=4x=28
Variații numerice ale cromozomilor la plante

Amfidiploizi (alloploizi)
1. Aloploidie genomică AABB
2. Aloploidie segmentară A1A1A2A2
Triticale
 ANEUPLOIDIA

Aneuploidia = adiția sau deleția unuia sau mai multor cromozomi din aceeași pereche sau din
perechi diferite, din setul normal.

Ex:
Nulisomiile = lipsa unei perechi de cromozomi
Monosomiile = lipsa unui cromozom din complementul normal
Trisomiile = prezența în plus a unui cromozom față de complementul normal

• Aneuploizii au fenotip anormal și sunt mai puțin viguroși, au un genom dezechilibrat.

• Variația numărului de cromozomi afectează de regulă o pereche de cromozomi.

• Plantele tolerează de obicei aneuploidia mai bine decât animalele. Trisomiile sunt viabile.
Aneuploidia

Ex: Datura stramonium (2n=12)

Pentru fiecare dintre cei 12 cromozomi,

prezența unui cromozom suplimentar duce la
o diferență în morfologia fructelor.
 Variații structurale ale cromozomilor

❑- Din punct de vedere structural, cromozomii plantelor sunt asemănători cu cei de la animale,
dar există și variații cum sunt cromozomii holocentrici.

❑ La majoritatea eucariotelor, complexul de proteine ​kinetochore se asamblează la un singur

loc denumit centromer pentru a atașa cromozomi la microtubuli. Cromozomii holocentrici au
proprietatea neobișnuită de a se atașa la axul microtubulilor de-a lungul întregii lor lungimi.

❑ Nu este vizibilă o constricție primară distinctă la cromozomii metafazici.

În timpul anafazei, această atașare holokinetică duce la migrația cromatidelor surori către poli
opuși paralela între ei ca bare liniare.

❑ În cazul atașării monokinetice, cromatidele surori se deplasează la poli în anafază, cu

centromere conducătoare, sub formă de structuri în formă de V.

Ex. Genul Luzula, prezintă cromozomi holocentrici, și variații mari ale numărului și
dimensinilor cromozomilor
Ex. Myristica fragrans (nucșoară)
cromozomii holocentrici
 Specii cu cromozomi holocentrici

Luzula elegans
2n = 6

Myristica fragrans
2n=44

Luzula pilosa
2n=66
Copy protected with Online-PDF-No-Copy.com
GENETICA PLANTELOR

CURS 3
 GENELE LA PLANTE ȘI CONTROLUL EXPRIMĂRII GENELOR

Scurt istoric

1865 G. Mendel - factor ereditar .

1889 Hugo de Vries - ipoteza existenței "pangenelor“

1909 W. Johanson - termenul de “genă” pentru “factorul ereditar”

1941 G.W. Beadle & E.L. Tatum - ipoteza o genă – o enzimă

1957 V. Ingram - ipoteza o genă – un lanț polipeptidic

concept actual GENA = secvență completă și complexă a unei regiuni ADN

necesară pentru sinteza unui produs final (polipeptidă / diferite tipuri de ARN)
Genele plantelor prezintă o structură de bază asemănătoare cu genele tuturor EK:

- Regiune codificatoare (tradusă) – exoni, introni și codonii START și STOP

- Regiune necodificatoare (netradusă) – 5`UTR și 3`UTR (untranslate region)

STRUCTURA GENEI

Regiunea codificatoare

Începe cu un codon START (al traducerii) = ATG

și
se termină cu un codon STOP (terminarea traducerii) = TAA/TAG/TGA

➢Exonii - sunt secvențele codificatoare propriu-zise

➢ Intronii – concept clasic – spațiatori ai exonilor

actual – participă la realizarea expresiei genelor
Au întotdeauna primele 2 baze GT și ultimele 2 baze AG
Sunt mult mai puțini comparativ cu cei prezenți la genele animalelor, iar numărul lor variază foarte mult :
Exemple: - La porumb gena pentru zeină nu are introni;
- Genele care codifică pentru produși ce leagă clorofila a și b au doi introni
- Majoritatea genelor au 3-4 introni
- Gene cu mai mulți introni – gena pentru alcool dehidrogenază de la porumb.
STRUCTURA GENEI

Regiuni necodificatoare

începe de la situsul de inițiere al transcrierii și se

termină cu o nucleotidă înainte de codonul ATG

foarte importantă în reglarea exprimării genelor.

Regiunea 5`UTR poate avea o lungime de 100 până la câteva mii de
perechi de baze

bogată în perechi CG

este transcrisă în ARN, dar nu este tradusă

Regiunea 3`UTR conține succesiunea de nucleotide semnal ce permite

adăugarea cozii poli A la trascriptul primar pre-ARNm
STRUCTURA GENEI

Convențional s-au stabilit față de codonul START două regiuni:

în stânga punctului de inițiere al transcrieii - upstream notată cu (-) -1…

în dreapta punctului de inițiere al transcrieii - downstream notată cu (+) +1…

STRUCTURA GENEI

EXPRIMAREA UNEI GENE

reglată și modulată de elemente

(secvențe)

promotori enhanceri elemente de răspuns silenceri

STRUCTURA GENEI

regiunea de la care se inițiază transcrierea unei gene, care semnalizează ARN

polimerazei că se poate lega la nivelul situsului de inițiere al transcrieii

acționează împreună cu celelalte elemente pentru a determina nivelul de

PROMOTOR transcriere al unei gene.

secvența lui poate varia foarte mult între gene și între specii

prezintă o serie de motive (casete = secvențe înalt conservate ):

TATA-box, CAAT-box, GC-box, Octamer
STRUCTURA GENEI

- secvența TATAAA
- situată la aprox. - 25pb , - 30pb upstream de codonul START
- la nivelul ei se leagă factorii specifici ai transcrierii și ARNpolimeraza –
Caseta TATA formând complexul de inițiere al transcrierii

- secvența GCCCAATCT
Caseta AGGT - la aprox - 80pb, upstream de codonul START
(plante ) - are rol important în creșterea eficienței promotorului prin creșterea puterii de
CAAT (animale) legare a factorilor de transcriere

– secvența GGGCGG
Caseta GC - la aprox. – 95pb upstream de codonul START

Octamer
- secvența ATTTGCAT
- la aprox. – 130pb upstream de
codonul START
-- se leagă factori ai transcrierii
STRUCTURA GENEI

La plante - 4 categorii principale de promotori:

1. Promotori constitutivi funcționează în toate țesuturile, în orice condiții,

modificând nivelul de exprimare a unei gene.

Ex. act 1 – promotorul genei pentru actină de la orez

Ex. ubi 1- promotorul genei pentru ubiquitină 1 de la porumb

2. Promotori specifici de țesut permit exprimarea unei gene în anumite țesuturi sau
stadii de dezvoltare

Ex. promotorii genelor care se exprimă doar în endosperm, în sistemul vascular,

fotosintetizator, rădăcină
Ex. promotorul vicilin - pentru gena pt. vicilină (o globulină asociată cu
legumina, se găsește în boabele de mazăre sau linte).

3. Promotori inductibili funcționează ca răspuns la factorii de mediu intern/ extern

Ex. promotorul Adh1 – gena pentru alcool dehidrogenază – răspuns la stresul anaerob.

4. Promotori artificiali. utilizați pentru crearea de plante transgenice

STRUCTURA GENEI

Secvență de ADN de 50-1500pb care stimulează transcrierea unei

gene peste nivelul bazal indus de promoter
ENHANCER

mai multe copii efectul asupra expresiei genei poate fi mărit

cel mai adesea sunt influențați de factorii de mediu.

Ex. La plantele crescute la lumină puternică, enhancerul

determină sinteza de Rubisco (enzimă implicată în
fotosinteză – fixează carbonul atmoferic) peste nivelul bazal.

Rubisco
(Ribulose-1,5-bisphosphate carboxylase/oxygenase)
STRUCTURA GENEI

secvențe de ADN la care se leagă o serie de factori de

ELEMENTELE DE RĂSPUNS transcriere specifici modificând specificitatea promotorului

determină transcrirea unor gene ca răspuns la stimulii factorilor de mediu

prezentă secvențe specifice pentru fiecare tip de factor de mediu

sunt localizate în regiunile promotoare și oferă un loc stabil de legare pentru

ARN polimerază și factori de transcriere (proteine ​care recrutează ARN polimeraza ,
controlează și reglează transcrierea ADN-ului în ARNm)

Ex. Elemente de răspuns la hormoni (gibereline, auxine, etilenă),

stres termic, stres oxidativ, stres osmotic…

Secvență de ADN care poate lega un anumit tip de factori

silenceri de reglare, anume factori represori ai transcrieii

Când o proteină represor se leagă de regiunea de ADN silencer, ARN polimeraza este
împiedicată să transcrie secvența ADN în ARN. Cu transcripția blocată, traducerea
ARN în proteine este imposibilă.
 REGLAREA EXPRIMĂRII GENELOR

transcrierii
Exprimarea genelor este
controlată la nivelul traducerii
post traducere

La oricare dintre aceste nivele, controlul genelor este realizat atât de secvențele care
flanchează gena (promotori, enhanceri, silenceri, elemente de răspuns, regiunile 5`UTR și
3`UTR) dar și de contextual cromozomal (ex. Variația structurală a cromatinei: acetilare,
metilare, fosforilare,…)

Tipuri de reglări Reglare temporală – când o genă se

exprimă la un moment bine definit
(ex. Prezența luminii, formarea florii…)

Reglare spațială – care se aplică când o genă trebuie exprimată

într-o anumită regiune sau organ
(ex. Genele care codifică pentru proteinele de stocare din semințe)
REGLAREA EXPRIMĂRII GENELOR

Reglarea la nivelul transcrierii

Plantele au între 25.000-50.000 gene structurale.

Există :
✓gene care sunt transcrise în toate celulele, independent de specializarea lor (ex.
Gene housekeeping = gene responsabile pentru menținerea funcțiilor de bază ale
celulelor, fiind exprimate atât în condiții normale cât și în condiții patologice,

✓gene care sunt transcrise mai ales în anumite țesuturi, cum sunt cele care codifică
pentru enzime implicate în biosinteza sau metabolizarea altor proteine
ex. Genele pentru factorii de transcriere
ex. Genele care controlează ciclul cellular……
REGLAREA EXPRIMĂRII GENELOR

TRANSCRIEREA = Procesul de sinteză a moleculelor de ARN ca urmare a citirii informației

codificată în moleculele ADN.

ADN dublucatenar are o catena codificatoare (5`-3`) și o catenă necodificatoare (3`-5`)

Este citită o catenă ADN necodificatoare (catena matriță 3`-5`) iar catena nouă este sintetizată pe
bază de complementaritate cu matrița.
Molecula ARN rezultată în urma transcrierii înainte de procesare se numește transcript primar.

Transcrierea începe la nivelul casetei TATA a promotorului. Legarea factorilor de transcriere la

caseta TATA semnalizează ARN polimerazei că se poate lega și începe transcrierea.

La eucariote au fost descrise 3 ARN-polimeraze distincte:

ARN – polimeraza I – transcrie regiunile ce codifică ARNr 25 S, 18 S, 5,8 S
ARN - polimeraza II – sintetizează ARNm, ARNsn
ARN – polimeraza III - transcrie regiunile ce codifică ARNt, ARNr 5S
Plantele au încă două tipuri de ARN polimeraze – ARNpol IV și ARNpol V
REGLAREA EXPRIMĂRII GENELOR

Reglarea transcrierii se bazează pe:

Factorii de transcriere = proteine care pot modifica rata de transcriere a unei

gene prin legarea la nivelul elementelor reglatoare din regiunile upstream.

Acțiunea lor este reglată de semnale generate de diverși stimuli

(Ex. chimici – fitohormoni/ fizici- lumina)

Tipul și poziția promotorului – legătura dintre promotor și ARN polimerază

variază foarte mult, în funcție de nivelul bazal de exprimare al fiecărei gene.

În general cu cât secvența unui promotor este mai apropiată (ca număr
de baze) și mai similară (ca succesiune a bazelor azotate), cu catena
transcrisă, cu atât legarea este mai puternică.
REGLAREA EXPRIMĂRII GENELOR

Reglarea post-transcriere

Procesarea pre-ARN are loc în nucleu și implică evenimete majore:

➢ Modificarea capătului 5` - se realizează prin adăugarea unei guanine modificate (7-metilguanină) care
permite ribozomilor să recunoască începutul ARNm și să intermedieze legarea.

➢ Modificarea capătului 3`- are loc la clivarea transcriptului primar la nivelul secvenței AAUAAA de la nivelul
capătului 3` și adăugarea cozii poli A (aprox. 250 nucleotide) care are o lungime variabilă , menține stabilitatea
ARNm, ajută la transportul ARNm din nucleu în citoplasmă

➢ Splicingul- îndepărtarea intronilor pe baza situsurilor GT/AG și unirea exonilor

Splicing mediat de proteine – există particule snRNP (smole nuclear RiboNucleoProteins) care
recunosc secvența AG și determină clivarea ARN la acest nivel .
snRNP sunt formate din ARNsn (ARN specific nucleare) și proteine – toată structura = spliceosome

Self-splicing- mecanism mediat de molecule de ARN = ribozime (ribonucleotid + enzime) au

capacitatea de a cataliza reacții chimicede clivare implicate în procesul de matisare al ARN-ului premesager.
REGLAREA EXPRIMĂRII GENELOR

Mecanismele reglării post-transcriere implică în special degradarea ARNm

Scurtarea enzimatică a cozii poliA

declanșează mecanismele de îndepărtare a CAP-ului 5`

activează nucleazele pentru a distruge ARNm

Alt mecanism de control descoperit recent este implicarea unor

molecule mici de ARNm de 21-22 nucleotide, care se leagă de
ARNm și inhibă traducerea.
REGLAREA EXPRIMĂRII GENELOR

TRADUCEREA = procesul de decodificare a informației genetice într-un lanț polipeptidic.

Este asemănătoare la plante și animale, ribozomii de la animale fiind capabili să traducă ARNm
specifice plantelor.

Reglarea traducerii se realizează mai ales enzimatic prin intermediul proteinkinazelor care
fosforilează enzimele implicate în traducere.

Reglarea post-traducere

✓ Este specifică pentru fiecare tip de proteină

✓ Proteinele nou sintetizate la nivelul ribozomilor nu sunt funcționale, trebuind să sufere o

serie de modificări pentru a deveni active.

✓ Cea mai importantă modificare este reprezentată de împachetarea proteinei

nefuncționale (în etape succesive), până la o structură tridimensională caracteristică.

✓Împachetarea este controlată de o proteină Chaperon (= complexe proteice mari) care

nu determină modelul de împachetare (este determinat genetic) ci ajută proteina nou
formată să își păstreze configurația și o protejează de temperaturi ridicate împiedicând
denaturarea acesteia.
Copy protected with Online-PDF-No-Copy.com
GENETICA PLANTELOR

CURS 4

1
 CONTROLUL GENIC AL DEZVOLTĂRII PLANTELOR

Dezvoltarea presupune organizarea

celule țesuturi organe sisteme de organe

organizarea tridimensională a structurilor care alcătuiesc un organism

1. Producerea de gameți

2. Fecundarea (fuziunea) gameților

Etape majore ale
programelor de 3. Multiplicarea celulelor prin serii de diviziuni
dezvoltare
4. Histodiferențierea

5. Organogeneza

2
CONTROLUL GENIC AL
DEZVOLTĂRII PLANTELOR

Dezvoltarea plantelor – diferențe majore față de dezvoltarea animalelor

Dezvoltarea plantelor este continuă (celule meristemice)

organelor vegetative – se formează în timpul embriogenezei și

Meristemele produc modelele morfologice de bază ale fiecărui sistem de organe.
de la nivelul
organelor florale – se formează după embriogeneză, prin reorganizarea
meristemelor vegatative

sporofitică La plantele superioare

(2n) domină faza sporofitică
Alternanță
de generații gametofitică
(n) La plantele inferioare
domină faza gametofitică

Plasticitate în dezvoltare
Regenerare prin meristeme Influența factorilor de mediu

Capacitate de
adaptare

3
CONTROLUL GENIC AL
DEZVOLTĂRII PLANTELOR
MODULE DE DEZVOLTARE

Căile de dezvoltare la plante sunt organizate sub formă de module de dezvoltare

Un MODUL de dezvoltare este format de: un semnal (intern – hormoni, sau extern – factori de mediu)
recepționat de receptorii de semnal și transmis pe calea de transducere a semnalelor către elementele
reglatoare ale genelor. Acestea acționează asupra genelor țintă a căror produși au expresie în fenotip.

Căile de transducere a semnalelor sunt reprezentate de cascade de produși genici

responsabili de percepția, modificarea și transmiterea semnalului.
Genele țintă sunt specifice pentru fiecare modul în parte.
Primele module activate sunt cele care controlează dezvoltarea embrionară și sunt
activate de semnale interne.
Dezvoltarea se continuă cu module superioare ierarhic, activate într-o ordine
precisă care conduc în final la formarea unei plante adulte.

4
CONTROLUL GENIC AL
DEZVOLTĂRII PLANTELOR

O singură mutație a unui modul poate avea mai multe efecte fenotipice (efecte pleiotrofe)
ex: plantele de mazăre cu flori colorate produceau boabe colorate, iar plantele cu flori albe
produceau păstăi cu boabe albe (G. Mendel)

La Arabidopsis thaliana s-au identificat gene care reglementează diferite aspecte ale proceselor celulare
și factorilor care stau la baza creșterii organelor

Ex: gena SAM (shoot apical meristem )

mutanta STM (SHOOTMERISTEMLESS) – la homozigoți, alela stm-1 (se împiedică formarea
inițială a SAM în timpul embriogenezei).

Ex: gena KN1 (KNOTTED1) de la porumb omoloagă cu STM

5
 DEZVOLTAREA FLORII

Angiospermă - plantă ale cărei ovule sunt închise într-un ovar.

Primordie - agregare de celule care reprezintă prima etapă în dezvoltarea unui organ.

Verticil - mai mult de două organe vegetale omoloage ale plantelor, (ex. frunze, flori, muguri) care sunt dispuse
în jurul unei axe comune.

Vernalizarea (sau iarovizarea) - nevoia plantelor de frig pentru a trece de la faza vegetativă la cea generativă

Un modul de dezvoltare este formarea florii !

Angiospermele produc un patern de exprimare al genelor la
nivelul meristemelor, care duce în final la apariția unui organ orientat spre
reproducere (floarea).

6
DEZVOLTAREA FLORII

1. Inițierea
mugurelui floral 12. Petalele sunt de
mărimea staminelor lungi
2. Apariția primordiilor florale
și separarea de meristem 11. Apare papila stigmatului la
nivelul apexului gineceului

3. Apariția primordiilor
sepalelor 10. Petalele sunt la același nivel
Organogeneza
florii
cu staminele (scurte)

4. Primordiile sepalelor 9. Primordiile petalelor sunt

cresc și acoperă meristemul îngustate la bază
floral

8. Evidențierea loculilor
5. Apariția primordiilor în stamine
petalelor și staminelor

6. Sepalele înglobează 7. Primordiile staminelor

mugurele formează constricții

7
DEZVOLTAREA FLORII

Formarea florii, etapă importantă

în reproducerea plantelor se desfăşoară pe
baza proliferării active a ţesuturilor
meristematice.

Meristemele apicale prezintă pe

de o parte celule care se vor transforma în
frunze și celule care vor da naștere florii.

Meristemele florale (apar prin

reorganizarea meristemelor lăstarilor) se
diferențiază în structuri florale caracteristice
fiecărei specii

Din aceste meristeme florale

(populații de celule dispuse concentric) se
vor forma toate structurile unei flori.

8
DEZVOLTAREA FLORII

Dezvoltarea florii la A. thaliana implică numeroase categorii de gene, rolul lor fiind studiat pe mutante.

Marea majoritate a acestor gene sunt gene de tip MADS-box care conțin o casetă MADS și codifică factori de
transcriere.

Caseta MADS este o secvență conservată [CC(A/T)6 GG] care codifică domeniul MADS care leagă ADN-ul. Lungimea
casetei MADS între 168 și 180 de perechi de baze.

Genele MADS-box codifică pentru domenii proteinice cu rol în procesul de dezvoltare (dezvoltarea gametofitului
mascul și femel, dezvoltarea embrionului și a semințelor, precum și dezvoltarea rădăcinii, florilor și fructelor, identitatea
organelor florale și înflorirea).

Au fost identificate mai mult de 100 de gene MADS-box, cele mai bine studiate fiind cele care la plante sunt implicate în
determinarea corectă a organelor florale, în înflorire și fecundare.

La animale și om genele care controlează localizarea corectă a organelor = gene homeotice (HOMEO-box) care
codifică tot pentru factori de trascriere, exprimarea lor incorectă determină ca o anumită parte a corpului să fie trasferată în
alt loc nespecific.

9
Genele homeotice și genele MADS-box nu sunt omoloage, ele au apărut separat în evoluție
 Reprezentarea schematică a florii la angiosperme

• Din punct de vedere al sexualității, plantele sunt hermafrodite, monoice și dioice, iar florile sunt
hermafrodite sau unisexuate.

• Majoritatea plantelor cu flori provin dintr-un ancestor hermafrodit, ceea ce sugerează că la toate speciile
funcționează un program comun de dezvoltare florală, iar diversitatea (structura florii, sexualitate), este
dată de modificări ale modelului de dezvoltare de bază.

• Modelul de bază al florii hermafrodite poate fi divizat în 4 verticile.

• În dezvoltarea florii, fiecare cerc dă naștere la un organ floral diferit.

• Din exterior spre interior: Verticilul 1 (sepale) și verticilul 2 (petale) formează periantul steril al florii.
Organele sexuale se formează din verticlul 3 (stamine) și verticilul 4 (carpele - ovar)

10
 Floarea și schema verticilelor la Arabidopsis thaliana

Tipul sălbatic

La Arabidopsis thaliana, floarea este alcătuită din 4 spirale ce cuprind:

4 sepale, 4 petale, 6 stamine (androceul) şi 2 carpele centrale fuzionate (gineceul)

11
 CLASE DE GENE

1. GENE CARE DETERMINĂ MOMENTUL ÎNFLORIRII: Mutantele acestor gene

determină înfloriri timpurii
- gena VNR2 (Vernalization 2) - vernalizare sau tardive

- gena Gi (Gigantea) – fotoperiodicitatea

- gena PhyA (Phytocrom A) - perioadă lungă de lumină

- gena SVP (Short Vegetative phase) - răspunsul la schimbările de temperatură ambientală

își reglează propria expresie, prin reglarea proteinei SVP la nivelul regiunii
de control, la aproximativ 2000pb upstream de 5‘– UTR (în țesutul floral)

Ex. MODUL DE DEZVOLTARE:

factori de mediu (intern; extern) – calea de trasducere a semnalelor – activarea genei SVP (care
controlează la rândul ei alte gene implicate în înflorire –ex. gena FT)

12
CLASE DE GENE

2. GENE CARE CONTROLEAZĂ FORMAREA MERISTEMELOR FLORALE:

- gena LEAFY (Lfy),

- gena APETALA1 (Ap1) Formarea meristemelor florale

- gena CAULIFLOWER (CAL) Mutațiile transformă florile în lăstari
- gena UNUSUAL FLORAL ORGANS (UFO)

- gena TERMINAL FLOWER (TFL) - menține identitatea meristemelor apicale

Mutațiile determină înflorire prematură sau conversia

meristemelor lăstarilor în meristeme florale

✓ În general mutațiile genelor LFY și AP1, conduc la o conversie parțială a florilor în lăstari, în timp ce
mutațiile în gena TFL provoacă atât înflorirea timpurie, cât și conversia prematură a meristemului apical
nedeterminat, în flori terminale.

✓ TFL poate fi considerat un reglator spațial negativ pentru genele LFY și AP 1.

✓ Deși mutanții lfy și ap1 determină conversia parțială a florilor în lîstari, în cazul mutanților dubli lfy
ap1, are loc o conversie a florilor în lăstari.

✓ Rolul genei CAL se suprapune în mare măsură cu cel al AP 1. Plantele dublu mutante prezintă
fenotipul conopidei (proliferare nedeterminată a meristemelor florale)
13
Gene care determină formarea meristemelor florale

14
 • Mutantele duble sunt cele
mai afectate

ap1cal
(dublu mutant)
A. lfy floare
B. lfy inflorescență
C. ap1 floare
D. lfy ap1 conversia completă a florilor în lăstari
E. tfl floare și plantă întreagă

15
CLASE DE GENE

3. GENE CARE CONTROLEAZĂ IDENTITATEA ORGANELOR FLORALE

Studiul genelor implicate în identitatea organelor florale la A. thaliana și Antirrhinum major,

a dus la elaborarea modelului ABC al dezvoltării florii.

Deși acest model este de natură simplistă, este în general valabil pentru o varietate largă de
specii de angiosperme .

16
 Modelul ABC

Consideră că la momentul inițierii organelor florale, meristemul floral este împărțit în 3 câmpuri
suprapuse, fiecare definind 2 vericiluri adiacente .

Câmpul A – include veriticilurile sepalelor și petalelor

Câmpul B - include veriticilurile petalelor și staminelor
Câmpul C - include veriticilurile staminelor și carpelelor

Fiecare câmp se află sub acțiunea anumitor gene (MADS-box):

Câmpul A – genele APETALA 1 (AP1), APETALA 2 (AP2),

Câmpul B – genele APETALA 3 (AP3), PISTILATA (PI)
Câmpul C- gena AGAMOUS (AG) Modelul ABC

Câmpurile A și C sunt antagoniste:

➢ mutantele pentru câmpul A extinderea câmpului C (mutanta ap2 duce la exprimarea genei AG
în ambele câmpuri).
➢ mutantele pentru câmpul C extinderea câmpului A (mutanta ag duce la exprimarea genei AP1
în ambele câmpuri).

▪ Modelul ABC este valabil pentru numeroase plante deoarece:

- au aceleași gene,
- există aceleași patternuri de exprimare,
- se observă aceleași fenotipuri mutante

17
Fenotip normal și mutante la floarea hermafrodită
Modelul ABC de dezvoltare

18
Genele care controlează formarea meristemelor florale
la tipul sălbatic de A. thaliana

19
 Fenotipuri mutante la A. thaliana
Modelul ABC

Tip sălbatic Mutant ap1

Mutant ap3 Mutant agamous

Studii ulterioare realizate pe plante modificate a dus
la identificarea unei noi clase de gene Clasa E – care
cuprinde familia de gene SEPALLATA

O floare mutantă pentru patru gene SEPALLATA

(sep1 sep 2 sep3 sep4) prezintă organe asemănătoare
frunzelor. Acestui mutant îi lipsește activitatea de
clasă E, ceea ce duce la deteriorarea funcției de clasă
A, B și C și pierderea determinării florale.

Mutantă pentru patru gene SEPALLATA

(sep1 sep 2 sep3 sep4)

21
 În concluzie

Procesele de determinare şi menţinere a meristemului floral sunt reglate de

prezenţa genelor LEAFY (LFY), însă componentele de bază a reţelei reglatoare de gene a
morfogenezei florale sunt genele sistemului floral ABC: AGAMOUS (AG), APETALA 1 (AP1),
APETALA 3 (AP3), PISTILLATA (PI) şi APETALA 2 (AP2).

Aceste gene (cu excepţia AP2) reprezintă importanţi factori de transcripţie din
familia de gene MADS-box, fiind componentele cheie a modulelor reglatoare implicate în
activitatea căilor de semnalizare a tranziţiei meristemului floral şi a proceselor de specificare
şi formare a organelor florii.

Copy protected with Online-PDF-No-Copy.com 22

GENETICA PLANTELOR

CURS 5
 GAMETOGENEZA și SPOROGENEZA

La plante formarea organelor reproducătoare și a gametofitului se

produce târziu în ciclul de viață, spre deosebire de animale la care celulele
primordiale ale liniei germinale se formează foarte devreme, iar gametogeneza
este strict localizată.

Prin ciclul de viață se asigură în filogeneză, continuitatea genetică

de la o generație la alta și cuprinde alternarea unor generații celulare haploide,
în procesul de formare a gameților (gametogeneza), cu a unor generații
celulare diploide, datorită fecundării.

Gradul de reprezentare a celor doua generatii celulare, haploidă și

diploidă, diferă la plante și animale și de poziția ocupată pe scara evolutivă.

La plante, fertilitatea poate fi compromisă de mutații ale genelor

care controlează gametogeneza, dar neletale, astfel aceste defecte ce
determină sterilitatea, fiind menținute în populație.
GAMETOGENEZA și SPOROGENEZA

Organe specifice

MICROGAMETOGENEZA
Antere Ovulul (formarea gameților masculi)

saci polinici sacul embrionar

PLANTELE
SUPERIOARE
Formarea gameților
(celulele repoducătoare)

MEGAGAMETOGENEZA
SAU
MACROGAMETOGENEZA
(formarea gameților femeli)
GAMETOGENEZA
GAMETOGENEZA și SPOROGENEZA

Generația gametofotică
Gametogeneza împarte ciclul de
viață al plantei în
Generația sporofitică

meioză sporofit
(generația diploidă)
spori mitoze
(celule haploide) succesive
Ciclul de viață zigot
(diploid)
mitoze haploide
succesive
fecundare
gametofit
(generația haploidă) gameți
GAMETOGENEZA și SPOROGENEZA

Ciclu de viață la
Angiosperme
GAMETOGENEZA și SPOROGENEZA

Evoluția produșilor meiotici este diferită

pentru cele două tipuri de gameți

în antere cei 4 microspori se vor în ovul, doar 1 din cei 4 megaspori va

dezvolta și din fiecare va rezulta un continua să se dezvolte, iar ceilalți 3 vor
grăuncior de polen viabil degenera.
GAMETOGENEZA și SPOROGENEZA

Cunoștințele privind formarea gameților plantelor Zea mays

superioare au fost obținute din studiul (monocotiledonată)

Arabidopsis thaliana
(dicotiledonată)
GENE IMPLICATE ÎN
SPOROGENEZĂ
ȘI Gena SPL (SPOROCYTLESS)/ / NOZZLE (NZZ)
GAMETOGENEZĂ (la A. thaliana – intervine în inițierea sporogenezei în ambele tipuri de organe sexuale
(femele și mascule) – la mutante s-a observat blocarea diferențierii sporocitelor.

Gena MAC1 (MULTIPLE ARCHESPORAL CELLS 1)

de la porumb - codifică pentru un factor de transcriere. Pare să funcționeze într-o etapă
anterioară acținuii SPL/NZZ deoarece s-a observat că în cazul mutantului mac1,
se formează mai multe celule arhesporale în ovul.

Gena SWITCH1 Genele DYAD și AMEIOTIC 1

(A.thaliana) (Zea mays)

La forma mutantă ameiotic1, se formează atât mega cât și

sunt implicate în trecerea
de la dezvoltarea sporofitică
la cea gametofică
microsporocite, meioza nu are loc, nu mai rezultă gameți viabili,
meiocitele degenerând.
În ovulele mutantului swi 1, celulele arhesporale suferă o altă
diviziune mitotică înainte de a intra în meioză.
 MICROGAMETOGENEZA Și MICROSPOROGENEZA

meioza
masculină polen matur
stamine antere microspori eliberat în timpul dehiscenței
anterei

Microsporii (grăuncioarele de polen) se dezvoltă în interiorul microsporangiei din interiorul anterei.

Anterele tinere sunt formate din masă omogenă de celule meristematice, ulterior, odată cu dezvoltarea, antera
prezintă 4 lobi acoperiți de epidermă.

Sub epidermă, unele celule se diferențiază de altele = celule arhesporale.

Fiecare celulă arhesporală se divide apoi mitotic și formează o celulă parentală primară spre exterior și o
celulă sporogenă primară spre interior.

Celulele stratului parietal primar se divid atât periclinal cât și anticlinal și formează perete multistratificat al
anterei.

Diviziune periclinală Diviziune anticlinală

MICROGAMETOGENEZA Și MICROSPOROGENEZA

Sub stratul de celule parietale, celulele sporogene primare formează țesutul sporogen.

Stratul interior al peretelui anterei, care rămâne în contact strâns cu țesutul sporogen, funcționează un strat nutritiv,
numit tapetum.

Celulele sporogene primare se împart mitotic într-un număr de celule care funcționează ca celule mamă sporogene
(CMP=celula mamă polinică diploidă (2n)), care se divid meiotic și dau naștere fiecare la 4 microspori dispuși
tetraedric.

Cele 4 celule haploide rezultate în urma meiozei sunt ținute impreună de un înveliș proteic = caloză

După finalizarea meiozei, tapetumul eliberează enzime = calaze care distrug învelișul de caloză eliberând celulele
haploide.

Fiecare suferă o diviziune mitotică asimetrică rezultând o celulă vegetativă (mare) și o celulă generativă (mică).

Celula vegetativă nu se mai divide, dar stochează nutrienți pentru perioada de creștere asociată formării tubului
polinic.

Celula generativă se divide mitotic în 2 celule spermatice. La majoritatea plantelor această a doua div. mitotică are
loc în momentul dezvoltării tubului polinic. La Zea, A. thaliana, are loc înaintea dezvoltării tubului polinic.

Studiile citologice au arătat că formarea anterelor și a polenului sunt procese bine conservate la angiosperme,
existând și mici variații în funcție de specie.
MICROGAMETOGENEZA Și MICROSPOROGENEZA

Dezvoltarea anterei

Organizarea unei
stamine: A, B vazuta
din fata si din spate
(f - filament;
c - conectiv;
a – antera
MICROGAMETOGENEZA Și MICROSPOROGENEZA

SCHEMA GENERALĂ A UNUI GRUNCIOR DE POLEN LA O PLANTĂ CU FLORI

MICROGAMETOGENEZA Și MICROSPOROGENEZA

Germinarea grăunciorului
de polen
și dezvoltarea
gameților masculi
MICROGAMETOGENEZA Și MICROSPOROGENEZA

Genele identitatea staminelor

exprimate în timpul dezvoltării
controlul meiozei masculine
staminei și polenului
diviziunea și diferențierea celulelor anterei

codifică dezvoltarea polenului

dehiscența anterei

reglatori
transcripționali proteine de transducție de semnal

reglatori de degradare
a proteinelor
enzime pentru biosinteza hormonilor de creștere
MICROGAMETOGENEZA Și MICROSPOROGENEZA
MICROGAMETOGENEZA Și MICROSPOROGENEZA

60-90% dintre genele care se exprimă

în sporofit se exprimă și în gametofit
GENE care regleză
microsporogeneza și ~ 350 gene se exprimă exclusiv în gametofit
microgametogeneza

reglează numărul inițial de celule arhesporale

gena MSP1 (MULTIPLE SPOROCYTE1) (orez) ce vor forma celulele sporogene.

gena EXS (EXTRASPOROGNOUS CELL) și mutantele acestor gene prezintă meiocite

gena EMS 1 (EXCESS MICROSPOROCYTES1) suplimentare în detrimentul straturilor de
(A.thaliana) celule tapetale.

gena MS1 (MALE STERILITY1) funcțională în timpul distrugerii peretelui

calazal și eliberării microsporilor

gena MMD1 (MALE MEIOCYTE DEATH1) mutanții în MMD1 prezintă defecte numai în
(A. thaliana) dezvoltarea meiotică masculină și declanșează
moartea meiocitelor.
 MACROSPOROGENEZA ȘI MACROGAMETOGENEZA

Gineceu, este cel mai frecvent utilizat ca termen pentru părțile unei flori care produc ovule
și se dezvoltă în final în fructe și semințe. Gineceul este adesea denumit porțiunea „feminină” a florii, deși
în loc să producă direct gameți de sex feminin (adică celule de ou), geceul produce megaspori.

Ovar Sac embrionar

MACROSPOROGENEZA ȘI MACROGAMETOGENEZA

Macrosporogeneza începe cu o diviz.

meiotică a celulei mamă sporogene
(diploidă), rezultând 4 celule haploide .

In macrogametogeneză (meioza, in cazul

gameților femeli), numai una dintre cele patru
celule haploide ale tetradei este funcțională,
devenind sacul embrionar.

Megasporul parcurge 4 diviziuni mitotice

succesive fără citochineză în urma cărora
rezultă un sincițiu cu opt nuclei haploizi,
care după celularizare va forma sacul
embrionar.
Un sac embrionar cuprinde șapte celule cu
opt nuclee.
Unul dintre acesti nuclei haploizi ai sacului
embrionar devine nucleul oosferei (n)
(gametul femel la plante), doi se contopesc
dând nucleul secundar diploid al sacului
embrionar, trei formează nucleii antipodelor
și doi devin nucleii sinergidelor.
MACROSPOROGENEZA ȘI MACROGAMETOGENEZA

FG = gametofit femel
MACROSPOROGENEZA ȘI MACROGAMETOGENEZA

Mutațiile sporofitice și gametofitice

Mutațiile sporofitice afectează acele aspecte care apar în faza diploidă, inclusiv dezvoltarea celulelor mamă
megaspore, meioza și controlul dezvoltării gametofitelor feminine prin țesutul sporofitic înconjurător, determinând
sterilitate de sex feminin.

Mutațiile gametofitice afectează dezvoltarea gametofitelor feminine care apar după meioză, inclusiv
megagametogeneza și funcționarea gametofitului feminin matur (ghidarea tubului de polen, fertilizarea, inducerea
dezvoltării semințelor).

Mutante afectate în procesul de fertilizare: factorul gametofitic2 (gfa2), feronia (fer) și sirena (srn).
Toate cele trei mutante atrag tuburile de polen, dar nu reușesc să fie fertilizate, dezvoltarea sacului embrionar
este normală (fer și srn), dar gametofitele feminine gfa2 au și defecte în fuziunea nucleelor polare și celularizare.
Ca răspuns la polenizare, sacii embrionilor mutanți fer suferă moartea celulelor sinergice.

Mutantele akv prezintă degenerarea megasporilor.

Mutantele fem4 prezintă morfogeneză anormală a celulelor sacului embrionar

 MICROSPOROGENEZĂ ȘI MEGASPOROGENEZĂ
Asemănări
❑ Sunt procese de formare a celulelor haploide
❑ Celulele diploide se împart prin meioză.
❑ Produc spori din care rezultă gametofiți
❑ Se desfășoară în flori

Deosebiri
Microsporogeneza Megasporogeneza
Megasporogeneza = formarea megasporeselor
Microsporogeneza = formarea microsporelor haploide
haploide dintr-o celulă mama megapor diploidă prin
dintr-o celulă mama microspor diploidă prin meioză
meioză

Aranjamentul microsporelor într-un tetrad este

Aranjamentul megaspores într-un tetrad este liniar
tetraedric

Toate cele patru microspori produse de

Numai un megaspore din patru megaspores produse
microsporogeneză
de megasporogeneză este funcțional
sunt funcționale

Microsporogeneza se produce în sacul de polen Megasporogeneza apare în interiorul ovulelor.

Microsporii polen Megasporii saci embrionari

Copy protected with Online-PDF-No-Copy.com

GENETICA PLANTELOR

CURS 6
STERILITATEA MASCULINĂ
 Totală sau parțială

Mutații în gene nucleare și/sau STERILITATE

în gene citoplasmatice
Moștenire maternală
non-mendeliană
Eșecul plantelor de a produce antere
funcționale, polen sau gameți masculi
MASCULINĂ
Ușor de detectat prin tehnici citogenetice

Tipuri de sterilitate
(funcție de localizarea genelor)

Nucleară Citoplasmatică
STERILITATEA MASCULINĂ

Absența sau malformația organelor masculine (stamine)

Eșecul de a dezvolta țesutul microsporogen normal în antere

Producerea de antere non-dehiscente

MANIFESTĂRI

Polen deformat sau nonviabil consecință a microsporogenezei anormale

Incapacitatea polenului de a germina pe stigmatele compatibile datorată

maturizăii anormale
STERILITATEA MASCULINĂ

STERILITATEA NUCLEARĂ

Indivizii produc polen viabil

Gene nucleare recesive Ms (Male MS/ms
sterility)
Indivizii
ms/ms sunt sterili

în stare homozigotă
determină sterilitatea Ex. La Arabidopsis thaliana - 3 gene Ms1, Ms 2, Ms 5
Ex. La Cucumis melo - 5 gene Ms1 - Ms 5

Alte gene a căror mutante sl-1, sl-2 (stamine absente)

afectează fertilitatea
masculină

ps-2 (antere nedehiscente)

STERILITATEA MASCULINĂ

STERILITATEA MASCULINĂ CITOPLASMICĂ (SMC)

În general, există două tipuri de citoplasmă, adică, citoplasmă N (normală) și citoplasmă S (sterilă).

sub controlul factorilor ➢150 de specii de plante

moștenire maternă citoplasmatici Ex. porumb, floarea soarelui, petunii,
non-mendeliană orez, fasole

SMC
vacuolizarea sa anormală
țesutul tapetum care
Cele mai importante înconjoară celulele mamă fuziunea celulelor în sinciția multinucleară
evenimente privesc polenice (PMC)
tulburări în timpul morții programate
a tapetumului

Dezvoltarea PMC, este arestată fie în timpul meiozei, fie în faza postmeiotică și este de obicei legată de
eșecul depunerii peretelui microsporei.

În cazul sterilității citoplasmatice s-au identfcat proteine anormale în mitocondriile anterelor

Ex: Gena pentru ATP sintetaze prezintă mutații în regiunea promotorului – mitocondriile producând
ATP sintetaze care funcționează ca niște peptide toxice.
STERILITATEA MASCULINĂ

Genele nucleare de restaurare a fertilității (Rf)

Sterilitatea se manifestă prin influența atât a genelor nucleare (cu moștenire mendeliană), cât
și a genelor citoplasmatice (moștenite matern).
✓Există genele nucleare de restaurare a fertilității (Rf), distincte de genele pentru sterilitate masculină.
▪ Genele Rf nu au expresie proprie decât dacă este prezentă citoplasma sterilă (S).
▪ Genele Rf sunt necesare pentru restabilirea fertilității în citoplasma S.

Ex: La Zea mays

citoplasmă N cu gena rfrf
produce masculi fertili Sterilitatea este determinată de mutații
citoplasmă S cu gena Rf
ale genei mitocondriale URF 13

citoplasma S cu gena rfrf
citoplasma N cu gena Rfrf
produce numai masculi sterili
este cea mai bună pentru
o fertilitatea stabilă
În cazul citoplasmei sterile, urf13/urf13
produc o aldehidă toxică pentru
mitocondriile din celulele tapetumului.
Restaurarea fertilității este controlată
de 2 gene RF1 și RF2
STERILITATEA MASCULINĂ

STERILITATE MASCULINĂ MOȘTENITĂ

STERILITATE MASCULINĂ SPOROGENĂ

Formarea polenului este complet perturbată .

Staminele sunt formate, dar nu conțin polen din cauza
avortului celulei microsporogene

FENOTIPIC STERILITATEA STRUCTURALĂ

Sistemele de sterilitate
Organele florale sunt modificate
Staminele sunt absente, malformate sau modificate masculină citoplasmatică sunt
absența microsporogenezei
exploatate pe scară largă în cazul
STERILITATE FUNCȚIONALĂ
plantelor de cultură, pentru
Polen viabil, dar nu este capabil să se atașeze de stigmat
(lipsa dehiscenței anterelor) reproducere hibridă, deoarece nu
STERILITATE GENETICĂ MASCULINĂ (SGM)
mai este necesară îndepărtarea
Apare des la plante
Provocată de gene nucleare. Ex: gena recesivă ms mecanică a staminelor la speciile
GENETIC STERILITATE MASCULINĂ CITOPLASMATICĂ (SMC)
polenizate încrucișat, facilitând
Rezultatul mutației în genomul mitocondrial (mtDNA)
Restaurată de genele nucleare Rf astfel producerea de semințe
hibride în condiții naturale.
FORMAREA SEMINȚEI și
GERMINAREA
 FORMAREA SEMINȚEI și GERMINAREA

Formarea seminței 1. Polenizarea

etape
2. Fertilizarea

Polenizarea = transferul polenului de la stamine la stigmat

1. Autopolenizare = Transferul polenului de la anterele unei flori

pe stigmatul aceleiași flori

2. Polenizarea încrucișată = Transferul polenului de la anterele unei flori

pe stigmatul altei flori

Agenții polenizatori: insecte, păsări, vânt, apă

 FORMAREA SEMINȚEI și GERMINAREA

Fertilizarea = fuziunea gametilor masculini (polen) cu gameții

feminini (ovul) pentru a forma zigot, în timpul reproducerii sexuale.

Granulele de polen care sunt eliberate de antere se lipesc de stigme

și formează tubul de polen.

Tubul de polen (cu două nuclee masculine) pătrunde prin stil și

ajunge la ovulul prezent în ovar.

Tubul de polen intră în ovul unde :

un nucleu mascul se combină cu nucleul primar al ovulului
pentru a forma zigotul (2n).

al doilea nucleu mascul fuzionează cu cei doi nuclei polari

prezenți în sacul embrionar pentru a forma endospermul (3n).

Zigotul se dezvoltă în embrion .

Fertilizare dublă
Procesul prin care cele două nuclee masculine prezente în tubul
polinic se contopește cu două tipuri diferite de nuclee (un nucleu primar și
doi nuclei polari) din același ovul pentru a produce două structuri diferite
 FORMAREA SEMINȚEI și GERMINAREA

Sămânța
angiospermelor

Embrionul - meristeme – formarea organelor vegetative

- cotiledoane – substanțe de rezervă - germinare

diverse tipuri
de țesuturi Endospermul - țesut de depozit

Învelișul seminței

dezvoltarea embrionului - model mutante de A.thaliana

Studiu
dezvoltarea endospermului – mai ales la cereale
 FORMAREA SEMINȚEI și GERMINAREA

DEZVOLTAREA EMBRIONULUI
Zigot

Numeroase diviziuni mitotice

Histodiferențierea embrionului
(țesuturi embrionare sisteme de organe)

Gene implicate în dezvoltarea embrionului

Ex: LEAFY COTYLEDON (LEC) și FUSCA (FUS) - controlează embriogeneza târzie
mutantele - germinare precoce, cotiledoanele au aspect de frunză
Ex. RASPBERRY - rol în diferențierea morfologică a embrionului
mutantele = embriogeneză incompletă
 FORMAREA SEMINȚEI și GERMINAREA

ENDOSPERMUL - țesut de depozit efemer (ex: tomate, salată)

- se resoarbe în timpul dezvoltării seminței
- uneori persistă și la sămânța matură (ex: cereale - țesut major de depozit )

Substanțele de rezervă = se sintetizează în timpul dezvoltării seminței și sunt conținute în

anumite organite din celulele țesuturilor de rezervă (endosperm și cotiledoane).

Semințele mature conțin substanțe de rezervă care se sintetizează în timpul dezvotării seminței :
Carbohidrați (amidon, hemicelulaze), Lipide, Proteine.

Un rol esențial îl au genele tisular specifice care codifică enzime implicate în biosinteză.

Sunt activate anumite căi de biosinteză substanțele de rezervă se produc în cantități și raporturi precise.

Reglarea căilor de biosinteză se face în fiecare stadiu de dezvoltare.

Proteinele de rezervă

Aparțin la mai multe clase :

albumine (prezente la mono și dicotiledonate);
globuline (doar la dicotiledonate);
prolamine (doar la cereale și Poaceae - Ex. Orez – domină un tip aparte de
prolamine + globuline)

Toate par să fie codificate de gene rezultate prin : duplicații, inserții, deleții, ale
unei singure gene ancestrale

Sinteza proteinelor de rezervă este controlată în special la nivelul transcrierii,

dar există și reglaj posttranscripțional.

Sinteza proteinelor de rezervă are loc într-o anumită perioadă de timp, pe

parcursul dezvoltării seminței.
În această perioadă transcriptul ARNm pentru aceste proteine există doar în
țesutul de depozitare (stocare) ale semințelor.

Ex. pt. prolamine – ARNm există doar în endopsermul amidonos și nu în

stratul de aleuronă.
 FORMAREA SEMINȚEI și GERMINAREA

Reglarea genelor care codifică proteine de depozit

A fost înțeleasă prin stadiul plantelor transgenice (plante
ce au o genă/mai multe gene transferate de la alte specii, create în
laborator prin tehnologia ADN recombinant).

Ex. Gena care codifică β-faseolina de la Phaseolus vulgaris

Regiunea up-stream conține secvențe la care se leagă
factori care activează/represează exprimarea genei.
Un enhancer reglează exprimarea tardivă a genei în
dezvolatarea seminței.
Un promotor minimal regleză exprimarea genei în primele
stadii ale dezvoltării seminței
 FORMAREA SEMINȚEI și GERMINAREA

GERMINAREA

❑ În timpul dezvoltării semințelor, în afară de proteinele de rezervă, se sintetizează

și alte proteine.
Ex: proteine de șoc termic (chaperoni)
❑ Sinteza acestor proteine crește pe măsură ce scade sinteza proteinelor de rezervă.
❑ Au rol de protecție a membranei și altor proteine celulare.

❑ Când sămânța este perfect uscată – poate să absoarbă apă (imbibiție) – moment ce
coincide cu începutul germinării.

❑ Germinarea se finalizează când axa embrionului se lungește. Pe măsură ce

conținutul în apă crește, se sintetizează proteine implicate în metabolismul de bază.

❑ Până în prezent nu s-au identificat proteine specifice germinării.

Copy protected with Online-PDF-No-Copy.com